Olivia-Petra Coman's Blog, page 10

Capul Verde prin aromele insulelor colindate

 Cum altfel să se încheie seria despre Capul Verde?... Doar a fost unul dintre locurile în care am mâncat celmai bine! Oamenii de acolo gătesc cu suflet!

Şi este unul dintre locurile dinlume unde m-aş întoarce fără a sta pe gânduri. Şi nu doar pentru mâncare.

 

Vă voi spune ce arome am luat cumine-n suflet de pe insule. Şi voi începe cu deserturile/preparatele dulci. Căaşa mi-s eu, întâi comand desertul, apoi băutura şi, la final, felul principal.Că doară de viaṭă-i musai să ne bucurăm, în primul rând, nu?

 

Sal

Cu relieful său lunar şidepozitele de sare, Sal nu are ingredientele altor insule, însă are, poate, celmai mare număr de vizitatori, aşa că restaurante-s cu duiumul!

*  

Santo Antonense

Desertul cu provenienṭă din Santo Antão – brânză de capră şi gem de papaya – l-am gustat cu celmai mare succes în prima seară din Capul Verde, în Santa Maria, la Bom Petisck.Pe ritmuri faine.

 

Sucul de ananas

Doar pe Sal am servit, la miculdejun, pe care îl luam cu regularitate la Cam’s, pentru că restaurantul menṭionat mai jos era arhiplin. Era bucuria dimineṭilor noastre peSal!

 

Limonada de coco şi wrap vegetarian

Servite la Cape Fruit. O combinaṭie foarte reuşită de gusturi pentru felul principal! Iar limonada s-aapropiat mult de cea cu care mă desfătam în Columbia. Iar grădina în care amservit totul – minunată! Nu-i de mirare că de-abia găseai o masă!

 

Boavista

Încep atipic prin a spune căaceastă insulă deşertică, însă cu plaje care te fac să visezi într-atât sunt defrumoase [şi curenṭii periculoşi!], a găzduit restaurantul meu preferat.

 

Cina, chipsurile de manioc, couscousul şi catchupa

...şi merg mai departe la fel deatipic! Pentru că la Sodade nu poṭi prinde un loc la cină altfeldecât cu rezervare, singura dată când am reuşit să mergem a echivalat cu cinamea preferată. Specificul restaurantului este pescetarian.

 

Tot la Sodade am mâncat şi niştechipsuri de manioc gătite ireproşabil [salata şi masa au fost pregătite ireproşabil detovarăşul meu de viaṭă şi călătorii]!

 

Pentru un mic dejun diferit de celcu care noi, românii, suntem obişnuiṭi, eu am încercat în fiecare zialtceva la acest restaurant. Una dintre variante a fost couscous servit cu unt,brânză de capră şi gem de papaya. Gătit diferit faṭă de cum îlprepară cei din nordul Africii, felul acesta mi-a plăcut mult.

 

Felul de mâncare tradiṭional al arhipelagului este catchupa. Servit, surprinzător, din nou, lamicul dejun. Uneori cu o banană prăjită lângă, alteori cu un ochi, alteori cuambele. Este, practic, fasole cu porumb. 

 

Caipirinha

Cu un grogue minunat [pe Santo Antão se găseşte de cumpărat direct de laproducător], nu ai cum da greş când prepari caipirinha.Totuşi, aceasta a fost specială, după cum îmi promitea barmanul. Şi pentru căam mai publicat o fotografie cu ea aici, am zis să vă prezint şi salata cu carem-am înfruptat la unul dintre cele mai faine restaurante ale vieṭii mele. Boca Beach... şi am spus tot.

 

Sucul de grepfrut

Venit, făcut baie, băut suc degrepfrut roz la Bahia – doar pe Boavista am găsit –, mâncat cronṭănele, plecat fericită.

 

Santiago

O surpriză neaşteptată: mie peSantiago mi-a plăcut cel mai mult! M-a fascinat această insulă, plajele preferate din Capul Verde tot de aici sunt. Singurul regret a fost că nu amzăbovit îndeajuns.

 

Gemul de banane  şi sucul de papaya

Micul meu dejun preferat a fost peSantiago, la Casa Strela. A inclus o premieră – gem de banane [delicios, amluat reṭeta, voi face şi eu!] şi un suc de papaya de zile mari.

 

 

Nuca de cocos

Nuca de cocos am luat-o de lavânzătoarele de pe Praia do Tarrafal. A fost... cum mă aşteptam!

 

Santo Antão

Cea mai spectaculoasă insulădintre cele vizitate oferă, împreună cu Santiago, cam cea mai mare diversitate delegume şi fructe. Restul de insule se alimentează pe ocean de aici.

 

Desertul vegan de banane şi sucurile de tot felul

Am avut norocul să locuim pentrudouă nopṭi la Kasa d’Vizin, o cazare-minune! Se găteşte bine şi vegan acolo. Desertulservit în prima seară, la cină, a rămas memorabil pentru mine. La fel şisucurile servite parcă, în mini-pădurea tropicală.

 

Sosul de avocado

Şi pentru că ne-a prins seara în Cidadedas Pombas [şi mai era de urcat până în Eito, că pe Santo Antão urci şi coborimult], am ales Casa Maracujá, un restaurant al unei familii de pe insula vecină.Aveau şi mâncare vegană şi vegetariană acolo, iar sosul de avocado a fost, separe, de neuitat.

 

São Vicente

Îmi pare că se identifică foartemult cu tot ce înseamnă Mindelo, Carnavalul lor, muzica lor...

 

Pudim de coco şi sucul de portocale

În emblematicul Casa Café Mindelo, amservit unul dintre cele mai bune deserturi ale călătoriei şi cel mai bun suc deportocale din întreaga călătorie [am observat că pe São Vicente nu puteai finemulṭumit când îl comandai].

 

Pastéis

Am mâncat în multe locuri, chiarşi în Azore. Da, preferatele rămân cele de Belém,însă în Mindelo am gustat chiar şi mai bune decât în multe patiserii dinPortugalia, la Pastelaria Morabeza.

 

Este un anumit ritm în care CapulVerde îṭi intră în suflet. L-aṭi simṭit?

Şi te uiṭi înapoi cu sodade...

What should a scuba diving course teach you?

 If you love water and life underwater, you should consider a scubadiving course. It could open up new horizons. Furthermore, you would be able toenjoy the above in any part of the world featuring a scuba diving centre.

You'll get your swimming skills tested beforehand. Also, you should feelprepared to step out of your comfort zone for certain exercises.

To give some honest and personal answers to the question featured in thetitle, I will have to start thinking back on my two days spent training.

It should give you a sense of safety underwater. Scuba diving is not the most dangerous of sports, but it can still beconsidered extreme [for the simplest of all reasons: as far as we know, humans can’tbreathe underwater]. There are, of course, risks. Being able to tackle them andfeel secure and relaxed underwater comes with time. Two or three days are notnearly enough to instil the safety procedures in your diving behaviour, butthey’re a solid start.

It should give you a sense of respect for water andlife underwater. From the perspective of a person who loves water sports,water is not an environment to be treated lightly. At the end of the day,nature is still nature. Part of its beauty resides in its unpredictability, beit currents, surf, visibility, poisonous animals and plants. Water is also avery vulnerable environment, so we should protect it. We would be able to enjoyit longer this way and also allow others to do that.

It should convince you that scubadiving is FUN and should only be practised if it feels this way. In the beginning, when simply doing a test dive, you are probably notaware of the dangers and risks and can relax and enjoy your experience. As thetalk of risks and dangers reaches your ears, your mind starts to wander. It’s more difficult to train correctly when you know what could happenshould you fail. Laughter should be an important partof a diving course; tears and frowns are out ofplace.

When scuba diving starts being anything else than fun, you shoulddiscontinue its practice. In the end, some people learn faster, others areslower. The most important thing is keeping your passion for water alive andnot trading it for anything else. Even if you seem to lose it, you will regainit if it’s strong.

 

P.S. For the record, I did cry during the course(several times) and I did fight with my instructor (several times), but ithelped me explore so many wonderful places after. 

5 privelişti ce mi-au rămas în suflet din Moldova

 Chiar dacă am ajuns cu un scopprecis în Moldova, la această a treia vizită am simţit parcă cel mai bineunitatea ce ne caracterizează.

Am prins o primăvară verde,ploioasă, noroioasă, friguroasă, dar minunată, cu pomi înfloriţi. Deci, alb-rozdin abundenţă, în contrast cu crudul menţionat mai înainte.

 

Doar ca imagini de vedere parcă,pe care le surprinzi şi le păstrezi în tine, iată ce am adus cu mine la Braşov—

 

Chişcăreni

Şi dealurile.

Impresionante, dramatice,dătătoare de poftă de cutreierat şi aventură.

Notă către sine: De revenit pe maipuţine ploi.

 

Stejarul lui Ştefan

După Scoreni, am coborât mult peun drum abrupt. Era noroi, însă ne-am încăpăţânat să continuăm. Pădurea părea tânără.Tânără şi superbă.

De nicăieri a apărut o pisică şine-a ţinut companie cât am privit neputincioşi bucăţile de potecă inundateincredibil de frumos. Şi a dispărut pe drumul de întoarcere.

Notă către sime: Într-o zi, vom vedeaşi Stejarul.

Notă către sine 2: Pisicile sunt călăuzeminunate.

Notă către voi: ...nu găsiţi? J

 

Plaja din Vadul lui Vodă

La Nistru. Eram pregătiţi să nedăm cu caiacele, însă am ajuns târziu şi sta să plouă. Malurile însă aratăfain.

Notă către sine: Cu caiacul chiartrebuie experimentat traseul. Singura problemă ar fi că drumul către plajă estedoar pietonal. Aşadar, o intrare pe râu ar putea fi posibilă drept înainte, lacapătul traseului de autobuz.

 

Valea Morilor

...şi mai cu seamă cea mai micăstatuie din Moldova. Cum mama a iubit „Micul Prinţ”, nu puteam să nu o văd. Elşade comod, pe asteroidul său, şi are doar 11 cm.

Notă către sine: Am tot văzut poze dinacest parc de la o prietenă dragă. Când, în sfârşit, am ajuns, mi-a plăcut cumm-am simţit acolo. Aaah, şi a fost minunat cu ceva dulce şi-o băutură caldălângă!   

 

Viile şi satul Purcari

Este un sat tare frumuşel şicolorat. Iar viile îţi sar în ochi de oriunde te-ai găsi.

Notă către sine: Ar merge un tur debicicletă pe aici, asta în cazul în care nu plouă cu găleata, cum s-a întâmplatîn această primăvară.  

 

...şi una bonus!

Satul Beşalma îmi era cunoscut din 2019. Tot mi se pare că are un iz deAsie Centrală prin câmpurile întinse de acolo. Nu îmi venea să cred că ratasem moara de vânt ce stă pe unul dintredealuri de la începutul secolului trecut.

Notă către voi: Din centrul Beşalmeise vede moara dacă vă strecuraţi printre clădiri. Ca să ajungeţi la ea, faceţidreapta din centru, urmaţi drumul, apoi faceţi stânga şi puteţi urca dealul. Mie mi-a mirosit a vară.

 

Călătorii frumoase să aveţi! ♥

The spectacular of Santo Antão

Mostfrequent items worn by travellers heading to Santo Antão? Trekking boots.

‘Thesepeople love to hike!’ I felt a bit out of place, with my love for water andall.

Soon,the colours of the island would make me relax. Plus, the waves were something Ihad rarely witnessed.

 

Home away from home

InEito, the landscape seems surreal. Still, when you find yourself close to Kasad'Vizin, you realise that the fairytale is real. It is a place that doesn’tlack a thing and is so kindly run! You feel like you’ve got a mini rainforestall to yourself and enjoy the shade while sipping some of the best fruit juicesI’ve ever tried.

 

Good eats

WhenI found out that Kasa d'Vizin served vegan food, I felt it couldn’t getbetter. It all happens on their iconic rooftop terrace and there’s a signaturedessert that you’d surely remember! [that’s the Eito version] 

[ifmealtime catches you in Cidade das Pombas] Casa Maracuja is a solidoption. The owner is a kind man, the environment is a very friendly one, and theyserve some mean sauces. How do you feel about grogue + bananas?

P.S.There’s a tailor’s to your left as you climb to Casa Maracuja. Very kind gentlemenworking there! They do a great job!

                                                             

To do

Obviously,hike

Ifyou feel tired, you can start with an easy one – from Eito to Cidade dasPombas and back. I felt sick that day, so I flagged a minivan on the wayback (CVE 50).  

 

Onthe second day, I felt better, so we flagged a minivan to Chã do Padre(CVE 100), which took us about 30 minutes from Eito. The ride was terrific,especially sharing it with an entire nursery school class. From there, wefollowed the path down the Valley of Paúl. There will be nice locals toexplain what they are cultivating or give directions. There will also be lovelycats to hug. You will be able to buy fresh juices and water. At one point, youwill need to choose between a very difficult path down the mountain (don’t takeit) and a hike up to the antenna and then down. We got lost several times butwere back in 5 hours. It was beautiful!

 

Swim

Youwouldn’t necessarily think of swimming when travelling to Santo Antão. However,there is a glorious black beach leading you to calm and clear waters: Praia dosCurraletes. We stopped there before heading back to São Vicente, paying CVE 350instead of 400 to our minivan driver. It was our last swim in Cape Verde.

*Somekind French travellers who stopped later to see the beach dropped us off at theferry terminal and didn’t accept a penny from us!     

 

Shoplocally

Ofall the islands of the archipelago, most of the goodies come from Santo Antão. J

Whiletrekking, you can find local coffee and bananas to buy.   

InCidade das Pombas, local stores sell papaya and guava jams, as well asdoice de leite made of goat milk and various local flour mixes. If you simplygo for a walk, there are fresh guavas to buy from local homes, at really lowprices.

You’llalso find homemade jams and cookies, together with postcards and handmadeearrings inside and outside of the ferry terminal in Porto Novo. If youarrive earlier, you can go and grab the traditional dessert from Santo Antão –goat cheese and papaya jam.   

InEito, don’t miss the Dragoeiro Grogue. The distillery and the store areboth worth a visit. The grogue is delicious and great for caipirinhas! 

  

Know before you go

Takingthe ferry to/from Santo Antão

AsI wrote before, the ferry ride to Santo Antão and back may be short (about 45minutes, at a good price of CVE 800/pp./leg), but it is a feast for the eyes!

 

Reachingtowns and villages on the island from the ferry terminal

Itis very easy! Our host Hannelore helped us with the booking, so we were awaitedwhen exiting the ferry. We paid CVE 400 from Porto Novo to Eito. When youreturn, simply flag down a minivan.

 

Gazingdown the winding road from the bus window and marvelling at the huge waves atJanela, you cannot but murmur to yourself – ‘It’s the most spectacular of allthe islands we’ve seen’. Should return for more.  

Dependentă de fluturi | Episodul 11

Revenind la a doua jumătate aanului trecut [2022], nimerim la mijloc de iulie pentru a continua cu fapteledătătoare de speranţă cu care m-am întâlnit—

 

Era zăpuşeală. Iar Lacul Snagovarăta minunat.

„Cum de nu am venit niciodatăaici?” mă întrebam pe-atunci, cu ochii încă înceţoşaţi. De somn.

Marcel avea examenul practic denavigaţie, iar eu urmăream timid de pe margine tot, aşenzându-mă văratic pe-unponton.

...

După finalul fericit, mi s-a găsitşi mie loc pe ambarcaţiune şi tare bine mi-a căzut gestul! Pe de-o parte,pentru că îmi doream să fiu şi eu pe apă, să o simt. Pe de altă parte, pentrucă şi eu aş face o bucurie unui om dacă mi-ar sta în putinţă. Îţi creştesufletul când afli că şi alţii funcţionează la fel.    

 

După o lună care fusese cea maigrea din viaţa noastră şi despre care voi povesti separat, aproape că trecusevara cu noi bătând pasul pe loc.

Ne-am decis să mergem să revedemun prieten drag din Chile care lucrase toată vara la noi în ţară. Nu-l maivăzusem din Islanda, trecuseră 10 ani, însă cumva... se aşezaseră toate.

Ne-au picat bine zâmbetele, omeniaşi masa de seară oferită-n dar în locul acela de glamping cu suflet şi nu amuitat de soarele blând dar dătător de putere pe care-l zărisem pe lângă BarajulSiriu.

 

O seară de vară târzie şi neîmplinită, cumva, pentru noi, trecea uşor – înstil glamping. Zorii aduceau căldură mare şi, în ţinutul acesta al viilor dinPrahova nu se cădea să ne începem ziua fără nişte struguri la pachet.

Am fost primiţi în curtea oamenilor şi aşezaţi la umbră. Ni s-au adusdegrabă struguri pentru degustat.

Iar când Marcel a rostit cuvântul magic „Tămâioasă” (e soiul pe care el îliubeşte cel mai mult – şi sunt, într-adevăr, delicioşi)... am primit şi dinaceia cu toate că, ni s-a explicat, nu aveau prea mulţi nici gazdele noastre.

Însă aşa-i neamul ăsta al nostru... dacă poate şi are, îţi dă din totsufletul! ♥

 

Cine ştia că în România cresc migdali? Până la final de 2021, când amcumpărat şi folosit migdale româneşti, eu nu ştiam.

Se pare, însă, că realitatea din Prahova/Buzău (cel puţin, o parte dinaceste judeţe) este alta pentru mulţi oameni. Aceştia au crescut cu migdalul încurte, mulţi nici nu îl mai scutură.

Adevărul este că nu-i treabă uşoară. Asta am aflat de la o doamnă tareinimoasă, venită în vizită la casa părintească. Ne-a văzut ea pe biciclete(plecaserăm să pedalăm printre vii), am întrebat noi de migdale coapte şi... amajuns în grădina ei.

Nu a vrut bani, ba chiar a cules migdale alături de noi şi ne-a învăţatmulte secrete privind culesul lor. Aaah, felul ăsta românesc de a fi... ♥

 

Căldura părea să ne înfrângă. Mergea mână-n mână cu foamea. Aşa că, tarene-am bucurat să ne găsim în apropierea locului în care ne începuserăm ziua –printre podgorii.

Ne-au picat atât de bine şi molcom terasa aceea, vinul acela, bucatele cutare bun gust. La final, când am dorit să îl felicităm pe bucătar, l-amregăsit, modest şi glumeţ, în mijlocul întregii echipe. Găteau cu toţii zacuscaacelui an, la un ceaun uriaş.

Am stat de vorbă, cum îi şade bine românului. Au vrut să ne dea la pachet,cum tot inima bună o face, însă ni s-a părut prea mult. Nu am vrut să îideranjăm, însă am acceptat o felie! A fost delicioasă!

Apoi, cu zâmbetele săteniloradresate nouă şi zărite din mers, am luat drumul Braşovului, ştiind că vremeacălătoriilor se întorsese.

 

Luasem calea smochinelor de această dată. Era şi tata cu noi şi poposeam înVâlcea înainte să ajungem în Gorj şi să-nnoptăm în Tg. Jiu.

La Muzeul Satului Vâlcean era o sâmbătă faină, leneşă, caldă. În ton cuvara perpetuă. Custodele a fost foarte drăguţ cu noi, ne-a povestit despre loc,apoi am făcut legături cu Braşovul, care îi plăcea mult, şi chiar şi cu altezone ale ţării.

Spaţiul este impresionant, iar fructele abundă (mai ales la final deaugust!) pe drumul spre diferitele case-exponat şi în curţile acestora.

Iar de acolo pleci nu numai îndestulat, ci şi încărcat cu voie bună!

 

Nebunia frumoasă neoficială ce numără 20 de milioane de suflete a venit dela început la pachet cu misterul. Cum poţi găsi în diversitatea asta atât demultă bunătate? O brichetă care apare din senin în mâna ta cât priveşti marea.Un zâmbet complice al celor ce ne zăresc minunându-ne de pisicile oraşului. Ovorbă molcomă a unui proprietar de restaurant/chelner/bucătar chiar de mesele-isunt pline.

Până la urmă-i esenţa noastră, ca oameni, pe care sper să nu o nesocotim şisă o păstrăm cu sfinţenie. 

  

-       Sunteţi turcoaică? oîntrebam timid pe doamna frumoasă, cu zvâc, ce ne servea micul dejun în aceaoază din mijlocul Lefkoşei.

[între noi fie vorba, arăta maimult a româncă, nu ştiu de ce]

-       Da, draga mea! De ce?

Râdea, râdea cu multă poftă, pe măsură ce eu îi explicam că are trăsăturide-ale noastre. Nu uitase că aveam un regim special şi îmi gătise şi un fel demâncare fără gluten, lactoză, ouă ori zahăr.

Toate aceste gesturi îmi merg de fiecare dată direct în inimă.

 

Apăi, Cipru este o insulă. Şi aşa cum noi şi moldovenii am fost separaţi,aşa i-au separat şi pe ei. Eu am vrut să privesc în inimi, şi nu în politică,aşa că nu am făcut diferenţe, cu toate că drumul ne-a dus în sud, înspre parteagrecească.

La Evrychou, era de văzut Cyprus Railways Museum. Sătucul, atât de frumosaşezat, fusese capătul căii ferate ce odinioară deservise insula. Înainte deseparări, anexări, ocupaţie... spuneţi-i cum vreţi, oricum a fost un mare abuz.

Cu detaşare însă, eu ascult toate poveştile. Şi trag apoi concluziile.

Treaba a fost că, la muzeu, domnul care se ocupa ne-a explicat aşa cum aputut că nu este necesar să plătim nimic. Am făcut noi turul, ne-am bucurat,iar, la final, am mers să îl întrebăm de rodiile din curte... Mândrul pofteauna şi erau multe.

Nu ştiu cum, dar ne-am înţeles. A luat un foarfece, ne-a chemat după el şine-a tăiat două rodii. Apoi, nu ne-a lăsat să plecăm fără a-mi oferi doitrandafiri.

De doi ani, trimit felicitări de Crăciun oamenilor care îmi ating viaţade-a lungul respectivului an. I-am trimis şi lui cu toate că nu îi ştiam nicimăcar numele. Sper că a primit-o şi că a zâmbit. ♥ 

 

În drum spre înotul luniiseptembrie (primul!) – tocmai l-am făcut pe cel de aprilie – de la Governor’sBeach, am zis să ne oprim mai întâi să mâncăm la un lanţ de restaurante sud-african, pe care l-am descoperit în Cipru, unde are mare succes.

Acolo, atmosfera pe care ne-oaminteam, bucatele aşa cum ni le aminteam şi... un chelner foarte drăguţ,căruia îi cresc ochii atunci când spunem că suntem români.

- Vai, dar ce popor fain sunteţişi ce ţară verde şi frumoasă aveţi... Noi aici, da, avem plaje, însă totul estecam uscat.

Ne creşte inima, cum nu?! Şipovestim, şi povestim... Apoi, urmează intriga:

- Am fost şi eu în România îniunie...

- Vai, dar ce lună frumoasă ţi-aiales!

- Da, era foarte multă vegetaţie.

- ...şi unde ai fost?

- La Bistriţa.

Eu şi Marcel stăm şi ne uităm unulla celălalt lung. Până la urmă, la o primă vizită, nu este o treabă obişnuităca un străin să ajungă fix la Bistriţa.

- Tu ai o fată pe-acolo, spunedrept! m-a luat gura pe dinainte.

S-a ruşinat omul, săracul. Dar nus-a supărat.

A salvat roşeaţa din obrajii-imăslinii un alt client al restaurantului, care ne-a spus:

- Am auzit că sunteţi români. Numulte popoare sunt ca voi. Tare prietenoşi sunteţi ca oameni.

♥

 

Când foamea şi pofta sunt mari deopotrivă, parcă zăreşti şi mai binefaţadele brutăriilor mai speciale. Apoi, intri şi vezi bunătăţurile toatearanjate frumos pe rafturi. Chiar de ora-i târzie, o doamnă amabilă vină şi îţiexplică. Apoi îţi cântăreşte, îţi împachetează şi nu se enervează dacă te maişi răzgândeşti.

La sfârşit, m-am dus la ea şi i-am mulţumit din inimă pentru cum s-a purtatcu noi!

 

După ce ne-am pierdut în buffer zone şii-am spus gazdei noastre (poveste lungă!) că avem nevoie de-o baie în mare dupăo zi atât de nebună, am ajuns la Plaja Mare Monte. Nu era ea cine ştie ce, însămarea era caldă. Oricum, relaxarea şi lăsatul grijilor jos au contat mai multdecât orice altceva în acele momente.

Şi apar nişte băieţi turci (noi aveam o maşină închiriată). Am înţelescumva că doresc să ajungă la o plajă de lângă (Camelot cred că era), că îşidăduseră întâlnire acolo cu nişte prieteni şi că încurcaseră plajele.

Era deja întuneric. Nu am vrut să îi lăsăm în drum. Am strâns rapid toatecele de pe banchetă şi i-am primit înăuntru.

De schimbat am putut schimba doar câteva cuvinte, însă au fost foarterecunoscători şi bucuroşi că i-am ajutat, iar prietenii lor i-au primit tare frumos!

„Karadeniz” mi-a rămas în cap... „Marea Neagră” ce-o împărţim şi cu ei...

Drăguţ a fost că nu ştiam că o Kara urma să intre în vieţile noastre câtevasăptămâni mai târziu. ♥

 

Iată şi un 2 în 1 petrecut la 65 km distanţă şi 1 oră cu maşina.

În Ayia Napa, aproape de Cape Greco, brăzdat de mare turcoaz şi plin depisici lenevind la soare, o vânzătoare româncă dintr-un magazin unde îmi căutamun unt de corp produs în partea grecească ne-a oferit o fisă, altfel neputândieşi din parcare. Fără ea şi gestul ei, nu cred că am fi ajuns la următoareaoprire a zilei.

La Tatlısu, era în plină desfăşurare Festivalul Roşcovelor (a treia oarăfusese cu noroc pentru noi, căci mai vizitaserăm locaţia şi nu găsiserăm penimeni acolo în 2 zile diferite). Grătare, dulciuri tradiţionale, bijuteriilucrate manual... şi un cazan mare cu o băutură ce urma a fi oferită gratuittuturor celor prezenţi.

Ne învârtim noi, găsim o doamnă care ne traduce şi explică celeilaltedoamne responsabile cu carob pekmezulcă avem avion în doar câteva ore către casă. Aşa că, se trece peste protocol(era aşteptat Ministrul Turismului), ni se explică până şi reţeta şi suntemprimii care gustăm băutura din roşcove. Suntem onoraţi şi recunoscători, nesimţim din nou aşa cum am fost toată călătoria: musafiri!

 

Cea mai tristă întâmplare din Cipru venea cu câteva ore înainte de zborulspre casă, via Istanbul. În mijlocul unei intersecţii mari din Famagusta sta unpisoi. Mic, foarte mic şi dezorientat. L-am făcut atent pe Marcel, iar el acoborât imediat şi l-a luat cu noi în maşină.

Am reuşit să îi mai cumpărăm şi mâncare şi l-am luat cu noi la pensiune.Îmi alergau din nou prin minte imagini din iunie 2021.

Părea orb. Dar la pensiune mai erau doi pisoi, care l-au acceptat. A statcu ei, a mâncat cu ei. L-am mângâiat şi l-am îngrijit cât am putut în puţinultimp pe care îl aveam până să plecăm la aeroport.

Marcel a chemat-o pe recepţioneră şi am rugat-o mult să se ocupe de el, amspus că orice facem, îi trimitem şi bani, numai să se facă ceva pentru pisoi.Ea ne-a spus sec „Va muri”. Că pe o insulă plină de praf, mulţi pisoi senăşteau orbi sau păţeau ceva imediat după naştere.

Cu toate acestea, a spus că ne promite că va merge proprietarul pensiuniicu el la veterinar, că va vorbi cu el. Chiar dacă am medici pe care îi stimezşi care îmi sunt dragi şi prieteni, eu văd că medicina modernă nu s-a dusîntr-un loc bun şi nu prea am încredere în practicile acesteia.

Dar ce să fac?

Eram între ciocan şi nicovală. Mă şi interesasem. Procedurile ca să îl iauacasă puteau dura şi şase săptămâni, implicau vaccinarea şi ciparea (cu care nusunt de acord)... Adică nu i-aş fi făcut rău cu mâna mea doar ca să îl am lângămine.

Unele informaţii neoficiale spuneau că Cipru are peste 2 milioane depisici... un număr cu mult mai mare decât locuitorii insulei. Am ales să amîncredere.

A doua zi, din aeroportul din Istanbul, am contactat-o pe soţiaproprietarului pensiunii, care mi-a părut o femeie sensibilă şi săritoare. Mi-aspus că soţul ei a fost să caute pisoiul în dimineaţa aceea prin mai multelocuri, dar că a fost de negăsit. Mă asigura, însă, că îl vor mai căuta şi căvor face tot posibilul pentru a-l ajuta. 

Probabil că atâta fusese – o încercare. Un test de a vedea dacă reacţionămla fel, dacă mai suntem oameni, dacă mai putem iubi şi ajuta. Dispăruse precumvenise. Ca un magician. Şi văzusem pe profilul doamnei cuvintele „They may cut all the flowers but theycannot stop the spring” (Pablo Neruda). Mi-a dat speranţă.

***

Cu câteva zile mai înainte, o mogâldeaţă galbenă se infiltra în cameranoastră din Dipkarpaz. Erau multe pisici la acea pensiune, însă doar doi pui.Cu al doilea gri, mult mai slăbit, aveam să facem cunoştinţă a doua zi. S-aataşat foarte tare de Marcel, în timp ce primul pui era mai tot timpul dupămine.

Am tras multe serii de plâns cu ei (cum am făcut şi cât am scris acesterânduri – o poveste mai lungă) şi le-am dat plicurile cumpărate suvenir luiLinu al nostru de acasă. I-am hrănit şi adăpat separat, i-am mângâiat şi ne-amjucat cu ei.

La plecare, am realizat că cei mai buni prieteni din Cipru fuseseră cei cupatru picioruşe. Luându-ne rămas-bun, i-am privit pe proprietarii pensiunii,care îi ţineau în braţe şi ne-au spus că vor avea grijă de ei. Micuţul gri seîntremase.

Mi-adat speranţă.

 

 

Mi-a fost foarte greu să scriuultima parte a Episodului 11.

Voi reveni în forţă cu ultimele 3luni ale anului trecut, într-un nou episod ce ne va duce prin România, CapulVerde şi Portugalia.

Să rămâneţi cu inimile mari şi săle urmăriţi dorinţele! ♥

The rhythm of São Vicente

 

Thetitle should read ‘The rhythm of Mindelo’. The cultural capital of Cabo Verde welcomedus for two brief stays. There is something about this place… and yes, CesáriaÉvora seems ever-watchful!

Wewere told that the carnival organised here is one of the greatest in the world.

 

Good eats

Myfavourite bakery was Pastelaria Morabeza. Having a sweet bite there issuch a Mindelo thing to do, in my view! So is waking up to pasteis, whichseemed even better than some I had in Portugal.

Fora classy night out, I’d choose Casa Café Mindelo again! It tends to getcrowded, so head there early. P.S. The coconut pudding was one of the bestdesserts on this trip.  

                                                            

To do

Ouractivities, as explained in the introduction, were centred around Mindelo. Wewanted to do so much more… so we hope there is a next time to explore!

Swimming: Laginha Beach is tranquil and clean. Thereare lovely views and the currents are not that strong.

Walking: The city is bestdiscovered on foot. Walk confidently and be relaxed, as if you always knowwhere you are going.

Drinkingorange juice:Of the five islands visited by us around the Cabo Verde archipelago, we agreed thatthe best orange juices that we had were in Mindelo.

Chasingrooftop views:Mindelo has its unmistakable charm. You can get a mix of sea and old town views,but you have to reach high. J

 

Know before you go

Takingthe plane to São Vicente

Idon’t know what it is with buying plane tickets to and around Cabo Verde, butit is difficult (I’ve even paid for airfare but no tickets were issued; I thenhad to call the back office in the Azores to get my money back).

Thecompany’s name is bestfly and it’s Angolan. In the end, things got settled –like everything in Cabo Verde – and they did fly us from Santiago to SãoVicente (for EUR 60 each). I must say that the landing was tricky but veryspectacular.

 

Returningby ferry to São Vicente

Theferry ride to Santo Antão and back may be short (about 45 minutes, at a goodprice of CVE 800/pp./leg), but it is a feast for the eyes!

 

Usingtaxis

Thetaxi from/to the airport in São Pedro to/from downtown Mindelo was arranged forus and cost CVE 1200.

 

Thedangers of Mindelo

Nothinghappened to us during our two times in Mindelo. Only once, a guy in the streetgot too close and made a ’let me scare you’ gesture.

Wewalked during the day and night, using both larger streets and narrower ones. I’llnot lie… there’s a bizarre energy lurking. All people visiting should becareful (there are stories about robberies, yes!). Mindelo seemed moredangerous to me than Praia (and I only saw a bit of Praia at night).

Onthe other hand, incident-free trips are common. Trust in your reality and luckystar!    

 

Isaid goodbye to Cabo Verde and Mindelo on my birthday, with a cake from a kindgentleman in my hand and tears in my eyes. The islands, the people, the food,the ocean – they will always stay in my heart! ♥

Jeddah, Yanbu şi AlUla – oraşele vechi

Cochetând cu istoria de mică, mi-aplăcut vechiul. Aşa că nu-i de mirare că mă atrag întotdeauna „oraşele vechi”.Acum sunt mai degrabă cartiere în toată regula, unde odinioară fuseseră locuriledin care au început să se construiască marile aşezări.

În Arabia Saudită, cea toatăaproape numai un deşert, condiţiile nu cred că au fost tocmai prielnice, cutoate că Jeddah şi Yanbu sunt porturi şi AlUla este înconjurată de munţi.

 

De la început, în Jeddah, pătrunderea în OraşulVechi sau Al-Balad, este de bun augur, când nişte domni drăguţi ne plătescparcarea. J

Chiar de încă nu-s toate puse lapunct, străduţele trebuie curăţate şi unele dintre ele deschise (este unlabirint din care te poţi opri brusc pentru că se lucrează şi nu ai pe undetrece), este un loc cu personalitate! Lemnul cu care se recondiţioneazăclădirile face totul!

Mai sunt şi accente frumoase, defelul condimentelor înşirate în vreo piaţetă. Oare era plin de condimente şi laînceputul începuturilor, în secolul al VII-lea?

Căldura-i mare cât paşii ne poartăpe-acolo, chiar şi-n orele târzii ale după-mesei de-nceput de martie. Pisicisunt peste tot – mici, mari, tărcate, pătate... îmi vine să mai adopt una, darmă aşteaptă „7 acasă” îi explic unui domn care mă îmbie, chiar de are grijă deblănoasă.

Ca glumă, aici îi veţi găsi petoţi acei puţini străini care, aidoma vouă, cutreieră Arabia Saudită altfeldecât în scopuri religioase ori de afaceri.

O treabă faină? Savurarea uneiprăjituri locale la o cafenea.

 

Dacă Yanbu pare dezlânat pe hartă (şi nici acum nu am înţeles dece pare că este format din cel puţin două părţi distincte)... şi şi „înteritoriu” casele sunt grupate parcă, existând mai apoi iarăşi spaţiu întreele, zona sa istorică este foarte compactă şi frumoasă.

Yanbu există, pare-se din secolulal V-lea î.e.n.

Din nou, apare lemnul folosit cuiscusinţă la ramele de diverse forme ale ferestrelor. Bazarul de noapte (carese deschide după 17) este aici; chiar de-i mic, merită vizitat.

Sunt multe cafenele şi restauranteprin preajmă (da, unele sunt scumpuţe), însă, până la urmă, cel mai interesanteste să urmăreşti lumini, umbre şi oameni.

Casa lui „Lawrence of Arabia” segăseşte tot aici, în cartierul vechi. Doar că nu era deschisă cât ne-amperindat noi pe acolo.

Am fost întrebată de un localnicdacă mi-a plăcut această parte din Yanbu. Fără să ezit, i-am spus „Da!” şimi-au sclipit ochii.

 

În AlUla se contopesc parcă cel mai bine oraşul vechi şi celnou. Este şi oraşul vechi la care s-a muncit cel mai mult ca şi recondiţionare şieste cel mai extins. Din secolul al VI-lea î.e.n. aici au existat regateleDadan şi Lihyan, mai apoi nabateenii (ce aveau capitala în Petra).

Nici nu ştiu de unde să încep.Aaah! Cu serviciile de cazare, care sunt înfiorător de scumpe şi, în mare,proaste.

Ce e fain? Că au un site, acesta,unde se pot rezerva chiar şi activităţi gratuite – aşa am fost noi la atelierde făcut cărămizi şi s-a ţinut doar pentru două persoane. 

Locurile de parcaresunt limitate, aşa că există multe parcări publice, de la care sunt microbuzesau maşinuţe din acelea de golf care te duc gratuit în anumite zone (vorba vine„gratuit”... tu, practic, plăteşti că eşti acolo, în mai multe feluri).

Restaurantele cu ştaif suntscumpe, dar măcar te saturi. Sunt şi magazine de suveniruri de care te poţi „apropia”,de exemplu, cel oficial, turistic, al zonei, care se găseşte în Oraşul Vechioficial, că şi aici sunt mai multe părţi componente.

Ce mai poţi face gratuit? Merge peOasis Heritage Trail, care oferă umbră şi care era locul unde sătenii seretrăgeau vara, când aerul era mai răcoros aici şi umbra mai mare. Sunt diverseculturi aici. 

Multe legume se vând apoi la AlUla Fresh Food Market. Preţurilesunt mari, cum pomeneam, însă se vor găsi şi preparate accesibile.

 

Până la urmă, ca să încerci săînţelegi Arabia Saudită, poţi prea bine începe cu aceste aşezări.     

The contrasts of Santiago

 Whenwe started researching our trip to Cabo Verde, something stood out. A beach. Icouldn’t let it go. Something was calling me to the far north of SantiagoIsland.

Noteven a delayed ferry could stop me!

Thedarkness didn’t let us see the spectacular road that we were driving. Or theubiquitous green! [I don’t know if it’s that green always – we were there inDecember – but I loved the contrasts that the green was creating…]

 

Home away from home

Casa Strela(CVE 11400; double room, shared bathroom, breakfast included) was perfectlylocated, clean, and nicely decorated. It also offered a very interestingself-service bar! Its greatest plus is, however, the team that keeps it running– kind, full of energy and smiles.  

 

Good eats

Myfavourite breakfasts from our entire trip were at Casa Strela [and wealso chose to have dinner there!]. I was happy to take the recipe for bananajam home with me [I still need to put it to good use, though].  

OnTarrafal Beach [or on the way to it], you can grab a local doughnut from PadariaBakery Café, a fresh coconut (CVE 250), or even fish!

                                                             

To do

Exceptfor the trek to the Poilão, all our activities were concentrated in and aroundTarrafal, as we only had less than two full days to spend on Santiago Island.There are so many things to do and I wish to return!

Snorkelling: Ponta d’Atum (or the small beach) offersfantastic snorkelling (good visibility!), worry and current-free. There are also some wonderfulunderwater caves to explore. Marcel was lucky to meet David, who showed himaround. [To get to the water, you can enter King Fisher Village and just godown the steps.]

Walking: Everything is sopeaceful that you wouldn’t believe that it was a bit unsafe back in the day (or so we were told).Walking around Tarrafal is relaxing and fun and you get to take in thewonderful scenery!  

Kayakingor hydrobiking:Apparently, hydrobikes are more popular than kayaks in Tarrafal, so hydrobikingwe did! The waters in the bay were calm that day, so we got pretty far out andrelaxed (we paid EUR 10 for an hour of fun).

Playingbeach football:The locals – as proven before! – are so kind that they welcomed Marcel withopen arms when he wished to play football. Suddenly, there were so many thingsto do on Tarrafal Beach that it seemed like time was running out.

Watchingthe sunset:Again, Ponta d’Atum is the place and it was a very pink one!  

Trekking: To find the oldbaobab tree (it is said to be 500 years old!), you’ll need to search for the Poilãode Boa Entrada.

Youare enjoying the perks of tropical climate, after all, and the lushness of it all! It is hard to get toif you wish to hike (because there are no signs to the start of the trail).Just ask around for 'Poilão' - you will be surely helped by the friendlylocals. If you have the time, go for the hike instead of the drive (there aretwo ways to get there).

Itis a wonderful experience (a bit hard under the merciless sun); the tree andthe surroundings are beautiful!

Know before you go

Takingthe ferry to Santiago

Webought the ticket online. They usually list their schedule every Thursday, sobe ready to purchase it when the sailings go live. It was CVE 5338 for 2 persons;the trip took more than 7 hours.

Initiallyscheduled to leave at 11am, it was moved to 2pm but it left later than that from Boavista.

 

Rentinga car

Route238Rent-a-carwas more than a lifesaver! When our ferry was late, we were awaited in Praia, taken tobuy food at wonderful Natura (we arrived in the nick of time!), and thenmet again at the airport when we returned the car. Everything cost CVE 10000for 2 days.

 

Iwasn’t ready to leave because I loved it so much! It had become my favouriteCape Verdean island.

Onthe other hand, it’s always better to leave in glory than let thebuzz fade away.

Thecity of Cesária Évora/the place of the Carnival/the cultural capital ofCabo Verde was next. We had chosen this route even though there were severaloptions around… and we wouldn’t reach it on water.  

10 întrebări şi 10 curiozităţi despre o călătorie în Arabia Saudită

Să ajung în Arabia Saudită a fostun vis. Vedeam mereu gigantul deşertic din Peninsula Arabică, mă uitam la elşi-mi luam gândul. Era, într-un punct, una dintre ţările în care se intra celmai greu din întreaga lume.

La sfârşitul lui 2019, şi-audeschis graniţele pentru turism. Tot în 2019 câştigam o bursă de călătorie, cuacelaşi răspuns – „Arabia Saudită” – la întrebarea: „Care este o ţară în careaţi călători şi care credeţi că v-ar schimba viziunea despre lume?”.

Apoi a venit plandemia...

Practic, după 3 ani şi jumătate,se împlinea şi scopul concursului. Cu un bilet de 253 lei şi cu o vizăscumpuţă, dar valabilă 1 an, plecam de ziua lui Marcel în Arabia Saudită.

 

Poate că în următoarele rândurivoi reuşi să răspund la posibile întrebări despre o cultură ce ne-a fost voitdistorsionată de către presa „prietenă”.

Mai apoi, sper să reuşesc să facmai uşoară intrarea în lumea saudită cea misterioasă, în care odinioară păreaimposibil de pătruns.

 

10

Cum trebuie să ne îmbrăcăm?

Doream să ştiu dacă va trebui săadopt acelaşi stil „puff pastry” pecare îl adoptam în Iran, minus hijabul, care nu este obligatoriu. [Tot nuînţeleg de ce doar noi, europenii, este musai să respectăm regulile pe pestetot în lume şi tot noi îi acceptăm pe toţi când vin să ne viziteze aşa cum sunt– însă asta este o altă discuţie.]

O prietenă apropiată este dinPakistan, ştiam că fusese în Arabia Saudită, aşa că am întrebat-o. Mi-a spussă mă îmbrac modest, cu mâneci lungi şi ceva care să îmi acopere fundul (şi săam o eşarfă cu mine). [Merg şi fuste sau rochii lungi şi largi.]

La faţa locului, am realizat căoamenii sunt foarte relaxaţi şi nu au nicio treabă cu tine văzând că nu faciparte din cultura lor, străduindu-te, totuşi. Marcel a purtat foarte multpantaloni scurţi [până la genunchi] şi tricouri.

Ce am făcut eu? Mi-am luat douăperechi de pantaloni foarte largi, dându-mi, ulterior seama că ar fi fost preamult să port colanţi. Peste pantaloni am purtat bluze lungi pe care mi lecumpărasem în Iran şi India. Am avut cămăşi cu mâneci lungi, dar, în cazulbluzelor cu mâneci scurte, am purtat un puloveraş subţire sau mâneci detaşabile. 

De culori nu m-am ferit, amînţeles că le plac!

Sunt foarte puţine femei cărora nu li se văd mai mult decât doar ochii [cândieşi din Jeddah], însă sunt deschise, amabile şi îţi zâmbesc, fie şi doar dinochi.

Pentru mine, acest lucru a fostiniţial un şoc, fiind pentru prima oară când mă confruntam cu această situaţie.Nu îmi fusese niciodată dat să văd atât de multe femei laolaltă, înveşmântateîn negru, doar cu ochii sclipindu-le.

Apoi, am înţeles că este cevaobişnuit şi că nu era cazul să îmi creez scenarii în minte când am făcutcunoştinţă cu mama proprietarului unui restaurant care ne plăcea. I sevedeau doar ochii, însă a fost foarte caldă şi mi-a vorbit într-o englezăfoarte bună.

 

9

Se poate sta la plajă şi înota?

Înainte de a pleca în ArabiaSaudită, nu ştiam la ce să mă aştept. Înţelesesem că doar în resorturi se poateînota în linişte şi în costum de baie (iar eu nu susţin cultura resorturilor).În Jeddah, nu am reuşit în a doua zi, nici în a treia zi. În Yanbu, mergeam înaceeaşi tendinţă.

Eram contrariată. Apa aceeasuperbă... şi sta scris „Înotul interzis”.

Până la urmă, în Yanbu, am mers peplaja publică; nu mai rezistam să stau şi să mă uit la apă şi... atât. Eupurtam pantalonii mei scurţi din neopren, pe care îi folosesc la caiac, şibluza mea cu mâneci lungi pe care o port împotriva razelor UV. Marcel a purtatşortul lui, în care înoată mereu.

Nimeni nu a spus nimic, ba chiarcopiii s-au strâns în jurul nostru; am comunicat şi am râs cum am putut. Laieşirea din apă, părinţii lor ne-au mulţumit pentru felul în care aminteracţionat cu copiii lor.

De ziua lui Marcel, am urmatsfatul gazdei noastre şi ne-am dus în port. Acolo am negociat închirierea uneibărci. A fost o excursie frumoasă, cu snorkelling nu atât de spectaculos ca înUmluj, dar minunată ca tot.

L-am întrebat pe dom’ căpitan dece nu se poate face baie în Yanbu. Mi-a explicat un aspect la care mă gândisemşi eu. Că, în principiu, se poate înota peste tot, însă nefiind toate locuriledeservite de salvamari şi localnicii neştiind cei mai mulţi cum să înoate, sedorea evitarea unei tragedii.

„Şi rechinii?” „Ei... cei din golfsunt obişnuiţi cu oamenii.” J

În Umluj, spectaculozitateacreşte, însă bărcile nu sunt admise [nu am reuşit să aflăm motivul], aşa cătoate sesiunile de scufundări/snorkelling încep de pe plajă. Am multe detaliide oferit pentru doritori.

În adâncurile Mării Roşii nu estecazul să se pătrundă cu frică. Cât există corali, ei feresc şi vieţuitoareleaciuate pe lângă ei, dar şi pe noi. Este un univers minunat! ♥   

Plajele lor sunt superbe. Superbe şi goale.

În partea saudită a Mării Roşiiexistă cea mai mare diversitate a coralilor din lume, am înţeles că mai mare şidecât în Caraibe. Formele pe care le-am văzut aici nu le-am văzut nicăieri undeam făcut snorkelling sau scufundări.

Culoarea mării bate în 7-8 nuanţede albastru, de la turcoaz strălucitor la albastru foarte închis. Într-adevăr,din cauza ţărmului nisipos, nu este vizibilitatea de pe lângă Peninsula Sinai,însă spectacolul este minunat! Am avut parte de unele dintre cele maifascinante sesiuni de snorkelling experimentate vreodată!  

 

8

Cuplurile necăsătorite pot împărţi aceeaşi cameră?

Fără probleme. Este ca în Iran. Nute întreabă nimeni nimic. Eşti oaspete.

Dintre toate ţările arabe, aici m-am simţit de departe cel mai în largulmeu şi cel mai bine primită. Oamenii nu sunt bau-bau, cum s-a vrut să credem!Din contră, sunt minunaţi!

Te trezeşti că ţi se plăteşteparcarea. Sau primeşti articole gratuite! Ţi se dau sfaturi, lumea încearcă săte ajute. Ţi se urează „Bine ai venit!” de câte ori situaţia o permite şi tesimţi musafir în adevăratul sens al cuvântului.

Oricum, eşti o curiozitate – unuldintre prea puţinii străini care se aventurează în Arabia Saudită altfel decâtpentru pelerinaj.

Iar, din perspectiva comunicăriibărbaţilor cu femeile sau femeilor cu bărbaţii, nu au fost probleme.

 

7

Cât de uşor se acordă viza?

Faţă de cum se zvonea că se acordăîn trecut, este floare la ureche! Actele se încarcă online, se completeazăformularul şi... în mai puţin de 30 minute, soseşte pe e-mail. Calea spreturism este deschisă! [nu oi fi eu fană online, online, online... însă amînchis ochii de această dată]

Pe de altă parte, Arabia Saudită este în plină dezvoltare a infrastructuriituristice şi este mizerie mai multă decât v-aţi aştepta.

De abia acum se renovează centrelevechi ale oraşelor mari de la Marea Roşie (Jeddah, Yanbu). Ce-i drept, suntcochete şi diferite de tot ce am văzut până acum. Şi este foarte mult lemn.

Cazările sunt ciudăţele [cele maimulte], pentru că nu sunt pregătiţi. Ori plăteşti o mică avere şi stai în puf [şis-ar putea şi atunci să aveţi surprize... am auzit de la călători din AlUla,unde preţurile sunt înfiorătoare şi poţi găsi cazări de 100 EUR/noapte cu uşide dulap fixate cu bucăţele de carton şi folie de aluminiu care mascheazăpodelele infecte)... ori plăteşti puţin şi ai parte de condiţii modeste. Sau ainoroc să dai peste apartamente noi, decorate cu gust şi materiale de calitate.

Pe marginea drumurilor mari şi peplaje [mai ales pe drumuri!] este plin de pungi de plastic... eu nu cred îndiversiunea asta cu schimbarea climatică (o nouă filă a planului globalist),însă mi-aş dori să fie curăţenie pe peste tot, nu să iei o cină la margineamării şi să îţi fie teamă să te apropii prea mult de marginea falezei pentru anu vedea gunoiul.    

 

6

Este scump?

Voi spune că ne-am tot întrebatcum se descurcă oamenii obişnuiţi. Preţurile sunt mari, în general. [Excepţieface benzina... care este, însă, mai scumpă decât ne aşteptam.]

Apoi, când e să ai acces la ceva exclusivist,da, parcă ajungi într-o altă lume. Acolo este, într-adevăr puful. De abiaintrasem la concertul lui Seal [aşa s-a nimerit, imaginaţi-vă că m-am schimbatşi machiat în parcarea sălii de concerte... fără să ştiu dacă aveam unde dormiîn respectiva seara – e o poveste mai lungă...], că m-am trezit cu gustărele şideserturi [excelent gătite], apă, cocktailuri fără alcool...

În cafeneaua din AlUla cu specificarabo-franţuzesc unde am luat prânzul, bucatele au fost faine, dar şi nota afost pe măsură.

Au şi ei târguri cu produselocale, însă toate sunt foarte scumpe, cu mult mai scumpe decât la noi. Nu ştiudacă omul de rând îşi poate permite legume proaspete în fiecare săptămânăîntr-o ţară unde nisipul este ubicuu.

Sunt foarte corecţi saudiţii şi dau restul până la ultimul bănuţ; greuacceptă un bacşiş.

La ultima cazare, a fugit domnuldupă noi la plecare să ne dea rest. Când am vrut să las bani în plus la ocafenea, a trebuit să explic de două ori că la noi în ţară este un semn demulţumire şi că l-am făcut din inimă.

 

5

Ce poate mânca un vegetarian în Arabia Saudită?

Un vegetarian trăieşte greu înArabia Saudită. Eu sunt ovo-lacto-vegetariană şi mi-a fost greu să îmi găsescmâncare.

Dimineaţa şi la prânz era cel maigreu să găsim ceva. Într-o dimineaţă a luat Marcel pâine cu boabe de năut în eaşi a fost un caz fericit. Apoi, am conchis că, în afară de sucuri (vezi maijos), singura variantă de mic dejun pe care o mai puteam găsi era pistachiolatte.

Eu nu beau cafea, dar ce să fac?Rău nu era. Şi în zilele din Umluj am stat deasupra unei cafenele, aşa că avenit şi-un desert în fiecare dimineaţă!

Apoi, după ce-am înţeles, de pe la11 se închidea aproape tot până la 17. Se mai găseau restaurante tradiţionaledeschise, însă mâncarea servită acolo nu era neapărat cea mai gustoasă, cutoate că puteam mânca tabouleh, baba ganoush şi sambusas în voie (a fost şi un restaurant tradiţional în care ammâncat regeşte).

Pe de altă parte, nici dulciuriletradiţionale nu m-au încântat peste măsură.  

Mâncarea este scumpă.

Ca să investiţi banii cu gust, vă recomandsă încercaţi o călătorie culinară. Să amestecaţi bucătăriile şi să vă găsiţiritmul. Mie mi-a schimbat mojo-ul masra– o budincă de banane yemenită în Jeddah. Am adorat cinele de la restaurantuljavanez din Yanbu şi tot în Jeddah am dat peste un restaurant sud-african fain.    

Când nu găseşti mâncare de dimineaţă, prânz şi seară, poţi fi sigur că veigăsi, totuşi, un suc în orice oraş saudit.

Există o adevărată cultură asucurilor [şi ţin de foame]. Am găsit în toate oraşele în care am stat înapropierea cazărilor [Marcel l-a găsit pe primul] şi ne-au salvat de multe ori.Cel mai mult ne-au plăcut sucul de mango [că este din fructele ce cresc la ei,cu toate că le congelează în afara sezonului] şi de guava [întotdeauna, învarianta cu lapte!]. La restaurante ne-am desfătat tot cu sucuri şi l-am apreciatpe cel de pepene roşu, iar în Yanbu am gustat ceva interesant: suc de avocadocu lapte şi arahide presărate deasupra. 

 

4

Este greu să călătoreşti prin Arabia Saudită?

Da, este, mai ales pentru că,turistic, este încă la început de drum.

Astfel, şi o sarcină uşoară, cumar fi să iei micul dejun, se transformă într-o chestie destul de greu de atins.

Oameni nu prea găseşti în mijloculzilei pe stradă să întrebi.

Nu înţelegi adresele, numere pestrăzi nu prea sunt, oraşele sunt mari – chiar şi cele mici –. Apoi, suntfoarte distanţate şi foarte îngrămădite, pe alocuri, construcţiile. Nu amreuşit să înţelem de ce [însă totul pare în construcţie].

Distanţele suntmari, atât în oraşe cât şi în afara lor [şi taxiurile sunt scumpe]. Fără omaşină închiriată, nu se pot vedea prea multe, iar traficul este nebun în oraşe,în sensul că pare la mica înţelegere. Şi-uite-aşa, înţelegem de ce nu am văzutnici măcar o maşină care să nu fie lovită.

Sunt multe despus...

Luaţi-vă adaptor pentru prize la voi!

Cine ar fi crezut? Prizele dinArabia Saudită sunt de tip britanic. Le puteţi „păcăli”, însă vă este mai uşorcu un adaptor.

 

3  

Care sunt animalele ce se pot întâlni cel mai des în Arabia Saudită?

Fiind o ţară musulmană, pisicilesunt omniprezente, însă lumea are grijă de ele, le hrăneşte, le oferă apă.

Ca animale (mai) sălbatice, veţi zăridromaderi chiar şi de pe drumurile ce leagă localităţile mari. Cele maifrumoase peisaje în care îi puteţi vedea se găsesc însă în bucăţile deşerticemai izolate, ca de pildă, între Umluj şi AlUla.

Ce nu v-aţi aştepta să găsiţi înArabia Saudită? Papagali (poate!). Nu sunt o specie endemică, însă s-au aciuatpe lângă ţărmul Mării Roşii. Noi le spunem „micul Alexandru”. Mi-a căzut unulfoarte drag. Îl cheamă Lumi, ne-am îndrăgit reciproc şi nu îl voi uita (fuseseadoptat de către proprietarul aceluiaşi restaurant în care ne plăcea să mergemîn Yanbu şi s-a nimerit să îl cunosc într-o seară).

Au ţânţari la mare.

Înainte să plecăm, l-am întrebatîn glumă pe Marcel „Să iau loţiunea împotriva ţânţarilor?” [am şi luat-o]. Casă vezi, sunt ţânţari pe coasta Mării Roşii! [Ca soluţii naturale, nu le placuleiurile esenţiale de lavandă şi mentă sau untul de shea.]

 

2

Ce suveniruri se pot cumpăra?

Saudiţii procesează foarte mult,de prin toate părţile lumii. Gândiţi-vă doar la ce poziţie strategică areJeddah, care este ditamai metropola, însă o metropolă-port la Marea Roşie!

Ce cresc ei, efectiv? Curmale,smochine, dromaderi.

Am găsit şi petale uscate detrandafiri din Medina (îmi folosesc în deserturile cu iz de Orientul Mijlociuşi Asia Centrală).

Aşadar, am căutat un magazin localcare să îmi ofere cât mai multe produse specifice. Acolo am găsit şi cafeaamestecată cu cardamom, sumac, bomboane...

Curmalele au fost cumpărate de pemarginea drumului (dintre Umluj şi AlUla), unde Marcel a zărit un domn care i-aarătat şi livada de curmali. 

În mod deosebit mi-au plăcutbiscuiţii cu pastă de curmale, care se găsesc pe la toate magazinele.

Cum viaţa începe după ora 17, există bazaruri de noapte, mai ales înanotimpul cald.

Acolo se pot găsi [în Yanbu, depildă], deocamdată în cantităţi limitate, lucruşoare create de meşteşugarilocali. Este un început, unul timid, dar binevenit!  

 

1     

Sunt mulţi străini care lucrează în Arabia Saudită?

Cam 1/5 din locuitorii ArabieiSaudite reprezintă străini [eu cred că sunt mai mulţi] ...de unde şirestaurantele amintite anterior. Într-un fel, se profită de pe urma mâinii delucru ieftine; într-alt fel, însă, consider că expaţii sunt mai bine trataţi,din ce am văzut, faţă de alte locuri din Orientul Mijlociu.    

Saudiţii sunt foarte digitalizaţi [sau aşa sunt lăsaţi să creadă] şi eiconsideră asta o chestie faină.

Ce am văzut, cu tristeţe, o recunosc,este că ei, ca popor, sunt ţinuţi într-o colivie de aur şi se încearcă sub toateformele controlarea lor. Cei mai mulţi nu realizează acest control pentru că aufost atât de mulţi ani ţinuţi izolaţi de restul lumii. Este păcat pentru căfondul sufletesc al poporului este unul blajin şi cu intenţii pozitive.

Cu ocazia acestor călătorii,realizez cât de înaintea vremurilor noastre suntem noi, românii. Să fimrecunoscători că, în mare parte, nu ne lăsăm păcăliţi de Sistem şi că luptămîmpotriva lui!

Sper din tot sufletul că şisaudiţii vor înţelege păcăleala globalistă ce le-a fost servită.  

 

Au fost momente când ne-a apucatfrustrarea. Sau când am dormit în locuri atât de dubioase, că nici să mănâncacolo nu mi-a venit. Zilnic, îţi ia foarte mult să înţelegi cum stau lucrurile,de ce sunt într-un fel, şi nu într-altul. Nevorbind limba, neînţelegândalfabetul, te simţi şi mai legat de mâini şi de picioare.

Nu înţelegi, în mijloculdeşertului, de unde îşi iau apa! Totul este uscat, oraşele sunt jungle debeton, căldura te moleşeşte fantastic (în Jeddah, la început de martie, amprins 36-37⁰C).

Da, ai sentimentul (fain, într-unfel) că eşti un deschizător de drumuri, însă nu este o sarcină uşoară. La finalde zi, parcă tot nu îţi este clar de ce. Important este că s-au rezolvat.Nu că le bagi sub preş, însă nu mai ai energie să te lupţi cu semnele deîntrebare.

Când pleci, se naşte nostalgia. Amplâns cât eram acolo de greu ce era, am plâns când am plecat din Umluj de câtîmi va fi lipsit...

The dunes of Boavista

IfSal was windy, Boavista can be labelled as sandy.

Thecontrast between the turquoise ocean and the ecru of the beaches is the firstthing that I noticed when reaching Sal Rei. It is a rundown town but you’ve gotwhat you need and it has its beautiful areas, too. Just go and search for them.In Sal Rei’s defence, we did catch it under repairs and refurbishment.

Ourfirst apartment was not the best – far away from downtown, not nicely decorated,and quite depressing if you ask me…                                                         

Plus,Marcel started fighting a nasty dysentery right after arriving on Boavista. Weweren’t able to do anything for two days because he could barely walk and couldn’teat anything.

Howdid he recover? By sleeping a lot, drinking a lot of liquids, and starting toeat little by little. Be careful with ice cubes; the waterused for them is usually unfiltered. 

 

Home away from home

Cà Santa Barbarawas one of our two favourite accommodations of the entire trip! The flat islocated in a house full of character, near Praia de Diante. It truly felt likehome and it was hard to leave it behind. Plus, our welcome was lovely.  

Rate?CVE 17820 (3 nights).

                                                             

Good eats

Pizzasare delicious at Ca’ Baby.

Forthe rest, Sodade is perfect. It became my favourite restaurant from Cape Verde(and the trip). It won’t be difficult to have breakfast there – the garden isbeautiful and there are many options!

Theyare, however, closed for lunch. The place is usually packed at dinnertime, so dobook ahead. We only managed to have dinner there once but it was anunforgettable experience, just like in the movies.

P.S.

There’salways take-out…

Visitthe House of Memory for EUR 4. The tour will charm you and you’ll understandthe island better.

 

To do

Lunchingand swimming: I’ll only write two words down –Boca Beach. OK, some more on that: the road there may be closed (constructionworks), so follow the sign that says ‘Boca Beach’. You’ll manage to get thereif you’re driving a 4x4; you’ll pass through water and the ‘path’ may disappearat times but your destination will be worth it.

BocaBeach is part of Santa Monica Beach. You can have lunch there (and you don’teven need a reservation) and they have vegetarian options. It’s one of the bestrestaurant views that I’ve had.

Watch out for those rip tides. A man nearly drownedbut got saved by two brave locals. If you do end up too far from the shore andcannot return, swim parallel to the beach and try exiting the water where wavesare lighter.

Walkingon the beach:Follow the signs to Fundação Tartaruga, park your car and walk up the dunes.The views are splendid! Curral Velho may still be a bit too far but you cancontinue on the way there if you feel like it.

Sandboarding: I love to try itwhenever I get the chance. Viana Desert is a good place for that. You can renta board from Viana Club (EUR 8/30 minutes). The boards are different from whatyou’d expect. J

Drivingto Morro Negro Lighthouse: The road is said to be very scenic – and it is.You’ll pass through colourful remote villages. Then, leave the car in theparking lot, take some water with you, and hike up to the lighthouse. The viewis extraordinary.

Visitingthe Rabil pottery workshop: The town is old and very basic in terms of services;however, a visit to the potters will make you smile. It was December 1st– Romania’s National Day –, so I managed to ‘create’ our flag from turtles onone of the most beautiful beaches that I had ever seen!

Checkingout the market in Sal Rei: Or Mercado Municipal. You’ll find fresh vegetablesfor a salad (it will be precious on a long ferry crossing) or even unknowningredients, like baobab powder.

Specialexperiences:There are classes of capoeira organised in Sal Rei. Go there to see thechildren even for a few minutes if you are lucky to get invited, just like wekindly were.

 

Know before you go

Takingthe ferry to Boavista

Webought the ticket online. They usually list their schedule every Thursday, sobe ready to purchase it when the sailings go live. It was CVE 2802 for 2 persons; the trip took 3 hours.

Alsobe ready to face cancellations, delays, or disruptions should the ocean berough.

 

Gettinga taxi

Flagone (or ask a local to do it for you). Then, ask the price to your destination.Expect to pay CVE 300 for a ride from downtown to the outskirts of SalRei (Delfini).   

 

Rentinga car

Itis necessary if you wish to properly explore the island.

Wehad a very good car renting experience with Autovilla – a friendly familybusiness (EUR 120/2 days); we also paid a EUR 300 deposit in cash. It wasreturned at the end of our rental period and we were also dropped free ofcharge at the ferry terminal.  

 

Beaches

Unfortunately,many of the stunning beaches have turned private, as they have been included inresorts. Research well to avoid disappointment.

 

Whenyour time on Boavista is up and you’re lucky enough to have working ferries,the journey continues.

Wherenext? Santiago.