Olivia-Petra Coman's Blog, page 14

Pancho

 A fost odată ca niciodată o chinchilluţă care împlinise un an şi avea (se spune) o personalitate mai puternică, ce o făcuse de neadoptat până la respectiva vârstă şi o cam ducea spre pierzanie. Şi mai era şi o mândruliţă ce de-abia împlinise 31. Chinchilla şi mândra s-au întâlnit într-un magazin pentru animăluţe, iar micuţa şi-a pus lăbuţa peste mâna mândrei, aflată de cealaltă parte a sticlei.

Peste 2 ore a fost adoptată.  

Chiar dacă mândra îşi dorise o chinchilluţă băiat. Pe care să îl cheme „Pancho”.

Numele a rămas, feminizat în „Pancholuca”, „Pancholina”, „Linuţa” sau, pur şi simplu, „Princess”.

Şi-aşa au început salturile pe calorifer, rosul plintelor, cutiilor, cărţilor şi dragostea pe care ne-o arăta nu atât de mult pe cât ne-am fi dorit eu şi cu Marcel, căci, deh, atrăsesem un dragon de chinchillă. J

Cum călătoream mult şi deşi o lăsam pe mâini singure cât eram plecaţi la drum, Lina ne întâmpina de cele mai multe ori supărată că plecaserăm şi-i vedeam doar spatele întors către noi vreo două zile… până când ne împăcam, la o stafidă.

Apoi a apărut Rufus în vieţile noastre. Neacceptat timp de o lună şi ţinut la respect, tovarăş de dormit, jucat şi drăgălit pentru aproape 5 ani mai pe urmă. Au fost cu încercări şi bucurii şi râsete multe. Cu certat pe mâncare şi pe nisip. Însă energia cea bună nu a dispărut nicicând.

Şi, cum schimbarea este garantată în viaţă, a intrat în scenă Peticel, pisoiul ce urma să ne dea tuturor vieţile peste cap, în cel mai bun sens. L-au acceptat Pancho şi Rufus, iar, după ce Rufus nu a mai fost, Pancho şi Peticel au fost tovarăşi de joacă nedespărţiţi. Lina nu a încetat niciodată să fie respectată de Peticel, cu toate că era, de-acum, cam de zece ori mai mică. În afară de ocazionala lăbuţă pe blăniţă de drag şi de „o, ce moale eşti!” aplicată de Peticel, printre ultimele păţanii comune se numără dărâmarea biroului meu şi iama-n vasul cu migdale.

Şi a trăit fericită până la adânci bătrâneţi!

Până când Pufi s-a dus brusc lângă Rufi.

 

Ştrengară ne-o vom aminti mereu!

Ne-ai lăsat lângă tine, Linuţa noastră, în ultimele luni parcă cel mai mult.

Îţi mulţumim că ne-ai reamintit că viaţa este ca să o trăim.

Deja ne este dor de tine! ♥ Te vom iubi mereu!

Tati, mami şi Peticel

Travels and budget – question your reasons and priorities

 It depends very much on the region explored and there are many articles written on this topic. Why is mine different? Because it will, first of all, suggest what not to do and keep you within your budget, to the point.

 

Why spend a fortune on airfare?

Learning that one of my close friends spent four times the normal price for a plane ticket and hearing him whine about taking only one trip a year makes me want to scream. Nicely put.

You shouldn’t buy the first plane ticket you stumble upon and it’s probably the best idea not to book it during the weekend!

As a rule of thumb, be flexible, choose flying on Mondays, Tuesdays, and Saturdays, always compare prices on search engines online, and book in advance, directly from the airline company. It may also prove useful to subscribe to airline company newsletters and social media sites, to regularly check the fares to your ‘must-see’ destinations, and to track the flights that seem inviting. Not flying? Research, compare, and book your train/bus/ferry ticket or rental car, as the case may be. Lower rates are guaranteed if you plan. There are also websites connecting drivers to possible passengers, so keep those alerts current. In Iran, for example, rely on buses, shared taxis, and taxis, without booking. The rates are unbelievably low and the transport infrastructure is amongst the best in the world. 

 

Why pay for the accommodation and not for the experience?

I talk about travels and travelling every day and I hear about actions that I condemn all the time, like staying in the same hotel room, at an exorbitant price, only because, well, ‘it’s your holiday, you want to relax, and the resort is fantastic’. Let’s be honest! Will you remember your bed or your shower cabin five years from now?

You shouldn’t spend most of your budget on accommodation and, most of all, you shouldn’t book rooms based on stars or pay them in advance.

Search for places that are clean, cosy, and provide an authentic experience. There are so many budget places oozing character. Owned by locals. We should learn all the time, right? So, be open to it! From interacting and chatting with the owners to discovering a different way of life. You will remember such a place! Moreover, think about it – the money you save may be spent on a local experience. Riding? Diving? Rafting? Well, you will afford them this way! Are you planning not to spend anything on accommodation? Well, there are always house sitting and house swappingopportunities available online. And don’t forget camping – it could be a budget saver, especially in extremely expensive destinations, like Norway. Here, you may camp free of charge anywhere outside cities, provided that you are 150 meters away from the actual home. A mobile shower, and you’re all set!

 

Why splurge in restaurants when there’s delicious street food available?

You see a fancy-looking restaurant, you enter, you have a seat. Almost every time, you end up ordering more than you’ve planned. And many times, the food is not as terrific as you’d expect but costs a lot.

First of all, you shouldn’t choose touristy and commercial restaurants!

Sure, dining abroad can be a very rewarding experience. Enquire, listen to recommendations, go to places frequented by locals – they will be less expensive, with fresher dishes and a more traditional take. Are you looking for a tasty snack? The streets are your solution! I can’t wait, for instance, to experience the Sicilian street food. There are however places in the world where even street food is very expensive. Turn to local markets in Croatia for fresh produce, drink tap water in Iceland instead of buying it, or book a place with a kitchen and cook your meals yourself in Sweden, for instance.  

   

Why use public transport when you can walk?

When, at the end of a trip, you realise you’ve spent too much on public transport and did not quite afford to have fun the way you’ve anticipated or, worse, can no longer afford the final trip of the year, you will realise that even coins add up, in the end.

You shouldn’t take the bus if you’re only 2 stops away from your end-point. You shouldn’t waste your time and your patience waiting for a train if you’re 4 km away from your destination.

There is always something you can do on your own and not depend on anyone: walk. Not only will you get to know cities better, but country life will charm you differently. Is walking not your thing? Well, apart from booking ahead – in the case of local trains –, there are always day passes, which help you save a lot. Porto, for instance, provides passes and cards for several days and needs, like many other cities. Plus, the geography of certain regions may allow you to exercise and discover at the same time. Don’t be afraid to use bicycles or kayaks to get from point A to point B. 

 

Why not save on attractions if you can?

Picture reaching a certain destination – one you’ve dreamed about – and dismissing your bucket-list attraction based on a too-expensive rate charged for it.

You shouldn’t pick the first activity provider.

Research may again come in handy and save you money and disappointment. You should get student discounts, if applicable [they are quite important in certain countries, up to half off the initial price] and, of course, indulge in the freebies all around the world. Are there more providers? Differences in the rates charged may be up to 50% or more, at the same or better quality. Is there only one provider? Book online. It may save you time and, once again, money. For instance, opera tickets at Mariinsky Teatr in Sankt Petersburg are a pure bargain if booked ahead.

 

Other ‘shouldn’t’s and one big ‘should’     

You shouldn’t be embarrassed to haggle when you are encouraged to do it.

You shouldn’t rely on spontaneity alone if drafting a travel plan makes you save time and money and enjoy your stay more.

You shouldn’t leave document translations, insurances, etc. for the last minute if taking care of them sooner means a hassle-free start to your trip.

You shouldn’t purchase checked luggage if hand luggage is all you need.

You should reward yourself every now and then – an expensive but delicious gelateria, a higher-rated guesthouse, or an impressive activity that you would normally not afford. It is all part of adventure travelling and it makes sure to keep our passions for globetrotting alive!  

 

P.S. Another older piece. Why should you continue following your dreams? Because our thoughts create our reality. Think positively; better times will follow.

 

Unul.

 

Astăzi am plâns, cu patos, aşa.

Pe de o parte, pentru că mulţi dintre oameni nu înţeleg ce se întâmplă, refuză chiar să înţeleagă ce se întâmplă.

Pe de altă parte, pentru că mi-am dat seama cât de nesemnificativi suntem în ochii unora. Ca oameni. Ca ţară. Ca istorie.

*

Întâmplarea a fost legată de România, însă ea poate fi adaptată fiecărei ţări de pe glob. Pentru că la fel de puţin contăm în ochii unora care nu vor înţelege niciodată ce frumos este să fii om.

Totul a început după comentariul meu pe Instagram pe postarea unui fost preşedinte al Iranului, care s-a sucit brusc şi peste noapte în abordări – am observat şi la noi aceeaşi tendinţă. Că, deh, am fugit toată viaţa mea de la a face politică şi acum am ajuns să fac. Pentru că, în loc să nu ni se mai pună piedici peste piedici şi să fim lăsaţi să trăim darul acesta minunat venit de Sus, indirect ni se incită atenţia. A cam fost necesar să stăm cu ochii-n patru şi să nu îi slăbim pe cei ce conduc ţara, în numele nostru, bineînţeles, şi pe banii noştri. Cu toate că, de fiecare şi-ar face bucăţica de care ar fi răspunzător cu intenţii bune, nu ar trebui să ne găsim mereu în poziţie de luptă (bine, câţiva, că ceilalţi cred că „va trece” şi-şi văd de viaţă). Important e cum va trece. Că aşa s-a votat şi legea 5G-ului – şi va fi vai şi-amar dacă nici CCR nu contestă decizia Parlamentului nostru. Multe trec neobservate.

Revenind la postarea de pe Instagram, am primit multe comentarii. Şi la ei, ca şi la noi, văd că mulţi dintre oameni sunt în vrie, în negare, atât de obosiţi de ultimii doi ani, că dau orbeşte în tot ce vine înspre ei. Fostul şef de stat, neutru acum câteva zile, a început, dintr-o dată, să-şi afişeze declarativ steguleţul cu galben şi albastru. (şi nu, steguleţul ăla nu ajută pe nimeni, mai mult face rău – mai ţineţi oare minte „Stai acasă”, „Poartă mască” şi „Şi eu m-am vaccinat” sau invazia asta şi-a atins scopul atât de repede?)

Şi a venit un bărbat – care nu a înţeles că eu pentru neutralitate şi claritate militez – să facă (eu aşa am perceput-o) troacă de porci România. Că el a fost aici şi a văzut corupţia şi că oamenii erau mai mult pro-UE, însă foarte mulţi nostalgici după comunism.

Treaba cu invazia e aşa la mine în suflet: simt că ceva e cusut cu aţă albă. În epoca asta în care totul este la milimetru calculat, da, eu îmi permit să simt şi să vorbesc de spiritual şi de lucruri care sunt dincolo de ceea ce vedem. Apoi, sunt istoric, dacă vreţi să o luăm şi mai riguros, însă aproape tot ce am studiat şi cercetat în România şi Scoţia e înglodat în minciună. Am mai spus-o. Istoria ce ni s-a băgat pe gât cu linguriţa sau, uneori, cu lingura de lemn nu are a face cu realitatea. M-am apucat să cercetez cu adevărat şi sper să dezgrop acea realitate. Cred că mi-am cam făcut un scop din asta.

Nu trebuie să aplaudăm vreuna dintre forţe când – chiar şi declarativ – sunt puse pe distrugere şi nu trebuie să pierdem din ochi contextul, pericolele. Ce se ţese în spate cât „magicienii” se asigură că avem ochii aţintiţi asupra a ceea ce se întâmplă la nordul României şi mai sunt şi împăienjeniţi de frică? Oamenii care cer ajutorul vor fi cu siguranţă ajutaţi, însă lipsa rezistenţei nu ar trebui încurajată, la fel cum se întâmplă în jurul nostru, zi de zi. Cu grămada de oameni toxici care doar vorbesc de ajutor, nu îl vor cu adevărat. Fuga din faţa provocărilor înseamnă, de cele mai multe ori, o lecţie neînvăţată. Trebuie, cu multă prezenţă, văzuţi oamenii care cu adevărat au nevoie de ajutor. Aceia au atât de multă demnitate şi bun simţ încât nici nu ţi l-ar cere, însă îţi vor rămâne veşnic recunoscători că l-ai acordat.

Am fost de mai multe ori şi în Rusia, şi în Ucraina. Am mai mulţi prieteni ruşi, iar atitudinea mea faţă de ei nu s-a schimbat. Inima mea nu simte diferit după direcţia vântului. În Ucraina nu am prieteni, însă am fost foarte bine primită la fiecare vizită a mea acolo. Oamenii obişnuiţi nu trebuie condamnaţi şi judecaţi pentru aceia care vor să impună cu forţa un nou fel de a trăi – sub control permanent.  

***

Am plâns pentru că oamenii aceia corupţi de care vorbea bărbatul iranian nu mă reprezintă. Şi nu îi reprezintă pe cei mai mulţi dintre români, care sunt blajini şi săritori şi legaţi de ei. Aş vrea să nu îi mai ştiu „la conducere”. Aş vrea să nu mai ştiu „la conducere” pe niciun tiran al lumii, pentru care banul şi puterea sunt esenţiale.

Oricâţi am muri, suntem doar un număr. Oricâţi am încerca să îi convingem pe restul că lucrurile stau diferit, pentru că noi avem vederi mai ample, ca lentila largă a unui aparat foto, nu va funcţiona până fiecare nu îşi va parcurge drumul. Este calea individuală a fiecărui om până la trezire şi înălţare. Cu toate acestea, nu mi-a fost mai clar până azi ce înseamnă oneness-ul acesta în care trăim în fapt cu toţii – tu, eu, pisoiul ce-mi umblă vesel prin casă, stejarul de la capătul străzii mele. Atingerea unei stări mai ridicate de conştiinţă nu este posibilă pentru Pământ dacă nu suntem cu toţii în vagoane.

Aşadar, până la mai Bine, pentru care voi lupta cu siguranţă, va trebui eu, una, să învăţ şi răbdarea. O mare lecţie a acestei vieţi pentru mine.

****

Ştiţi ce i-am răspuns iranianului?   

„Îmi pare rău că tot ceea ce ai avut de spus despre ţara mea este că este coruptă. Pe de altă parte, eu am mult mai multe de spus despre Iran. Cât de minunat s-au purtat oamenii cu mine în ambele dăţi când am fost acolo, cât de fermecătoare este natura, cum nu am mers niciodată la culcare fără un zâmbet pe chip. Ştiu că şi voi aţi avut probleme în Iran în toată această perioadă – vorbesc regulat cu prietenii mei apropiaţi de acolo. Însă au fost şi în Europa doi ani grei. Istovitori. Plini de luptă. Vrem aceleaşi lucruri – să ne bucurăm de această viaţă care ne-a fost dată. Umanitatea ne leagă. Hai să nu o pierdem.”

La final, tot dragostea cred că este salvarea pentru noi. De mică am visat o lume în care să ne iubim cu toţii, în care să nu fie conflicte. Ştiu că există undeva, că nu este doar o utopie.

Poate acum ne strângem doar rândurile, realizăm că ne-am dus într-atât de jos încât mai mult nu ne putem afunda şi reîncepem să ne ridicăm. Suntem atât de diferiţi, însă diferenţele acestea ne fac frumoşi, ne fac să înţelegem de ce lupta merită dusă. Pentru Pământul acesta minunat, pentru animăluţe şi plante, pentru viitorul nostru, pentru armonie, pentru noi – unul.  

Why you should have a bucket list

 As you begin to read this article, you will probably start to wonder... Does she have a bucket list of her own? Well, I don’t. I have a list of 100 wishes. Most of them are travel and action sports-related. From time to time, I like going through them. Between a craving to reach Antarctica someday and the urge to raft down Congo River in the DRC, I discover and rediscover myself and my biggest wishes and continue to keep them alive and this list growing.

I let adventure guide me even through these crazy two years and I believe all people who know themselves and their priorities kept their adventures on. Good energy continued to flow. ♥

What about you? Why should a bucket list work for you?

 

It will keep you going.

Have you lost the sparkle in your eyes? Do you feel disoriented? Nothing pleases you anymore?

Believing that you have something worth fighting for when everything around you seems to be crumbling is the best remedy to your condition. Clouds will be scattered, swords will be sharpened, backpacks and travel guides will be dusted off.

 

It will help you get closer to your dreams.

I believe in the law of attraction.

Do you? Even if you don’t, there is nothing wrong with dreaming, eyes wide open. Or in putting your hopes out there. Expressing what you wish to do or listing the places that you would love to reach makes your dreams real, triggering your mind to fight for them. 

It will build up and reinforce your self-confidence.

This will happen each time you complete one of your dreams.

Imagine how thrilled you will feel when one of your bucket list items gets checked. Nevertheless, you will feel like you can trust yourself to deliver results, cater to your needs, manage independently. Go on working hard; that self-confidence will bloom and grow. Endlessly.  

 

It will encourage you to test your limits.

You’ve just managed to travel to a tricky destination and enjoyed it. You’re ready for an even trickier one!

In my view, the most important aspects of our lives are our experiences. They are the ones to shape and mould us, put us down and pull us back up. Probably higher than we’ve ever been. If an experience that you’ve dreamed about your entire life leads to a more fulfilling one, this is the ultimate beauty of our life maze! 

 

Let your thoughts settle after each experience that you tick off your list. There will be those that will leave you disappointed, there will be those that will leave you in love, and there will be those that will change your life.

Despre sincronicităţi, 5D, protest şi prietenie în 11 mini-poveşti cu iz de Hârşova

 Adriana

Cu Adriana mă ştiu de mult tare. Traducătoare amândouă, aşa ne-am cunoscut. Am lucrat o perioadă împreună, ea locuind în Braşov şi mai apoi la Râşnov pe atunci. Apoi, cu toate că drumurile ni s-au despărţit, dragul dintre noi ne-a făcut să ţinem legătura. Ea era de-acum la Hârşova, iar, în vară, la incursiunea-n Deltă, nu apucasem să o văd, fusese prea dintr-o dată. Acum însă mă găseam scriindu-i că aşa se nimerea că mergeam să îmi fac înotul de ianuarie la Hârşova (sinuzita ce mi-a dat bătăi de cap în decembrie mă făcuse o ţâr’ mai precaută cel puţin în lunile reci), cu oprire la protestul din Bucureşti, şi că mi-ar fi plăcut să ne întâlnim. J Ce să vezi? Ea îmi scria că tocmai sosise la Râşnov, dar că planul meu, în cerc, ca de obicei, îi surâdea. /Mda, aşa e când se leagă lucrurile şi când nu se leagă cele dinainte. Dar nu e cazul să ne luptăm cu asta, doar să acceptăm./  

 

Călătoria care nu a fost să fie

Ziua Unirii Mici – o altă ocazie să evadăm. Rezervasem cazarea într-un loc ce ne intrase în suflet prin Oltenia şi care ne-ar fi permis să ne dăm cu placa şi prin împrejurimi, mai ales că atenţionările de pe e-mail îmi vorbeau de zăpadă proaspăt depusă. Lăsăm noi micuţii (pe Pancho şi Peticel) la tata şi pornim. Pe drum – nebunie. Strat destul de gros de zăpadă chiar şi pe autostradă. Era a treia oară când încercam să ajungem la Cascada Clocota... când... un zgomot bizar şi pierderea puterii motorului ne-au făcut să ieşim de pe autostradă, cu schimbarea direcţiei. Orăştie. Ce de mult nu mai fuseserăm pe aici! Şi aşa, fără niciun service auto deschis – era, totuşi sâmbătă seară, dar cu omul nostru de încredere la telefon, care se temea, aidoma nouă, că, oprită, Măzduţa nu urma să mai pornească, am făcut drum întors, având mare grijă (chiar şi eu!) să nu lăsăm motorul să moară. Am anulat cazarea şi am luat-o pe drumuri lăturalnice, fără plâns ori regrete, cu credinţa că aşa e să fie. Când vibraţia ta nu mai este 3D, ci 5D, am credinţa că aşa te simţi, că lucrurile se aşază aşa cum este bine pentru tine. Ne-am luat şi micuţii de la tata. Apoi, ajunşi în faţa blocului, am oprit motorul după 8 ore şi l-am repornit. Maşinuţa noastră a renăscut, ca şi cum niciodată nu ar fi păţit ceva. Şi aşa este până azi. /Iar în Oltenia ne reîntoarcem cu siguranţă!/

 

Protestul

Plecam la timp (faţă de cum plecăm de obicei eu şi cu Marcel, întârziaţii prin definiţie), după ce lăsăm Peticelul la tata. Până la Râşnov, de unde o luăm pe Adriana, mai apoi, pe la Pârâul Rece şi până la Predeal, totul merge strună. Apoi, un accident ne ţine blocaţi peste o oră.

Protestul împotriva restricţiilor, certificatului-minune şi injectării copiilor, organizat de Starea de Libertate, se mutase un pic, între timp, în faţa Ministerului de Interne. Când e să fie, însă, este. Aşa am ajuns şi noi să protestăm, chiar dacă doar pe final, şi i-am cunoscut personal şi pe Pompiliu Diplan şi Aurelian Popa. Protestatari nu au fost cu miile, însă inimoşi erau cu siguranţă. /Lupta continuă./

 

Aerul călduţ de Hârşova

În Hârşova, ne-a întâmpinat un aer călduţ, ce-mi dădea şi mai multă speranţă pentru baia de a doua zi. Băiatul de la cazare (o rezervasem înainte ca Adriana să ne invite la ea) ce ne întâmpinase era în tricou! „Nu mi-e frig, io-s lipovean!”

Bun – cu menţiunea că şi acest loc şi-a găsit deja numele pe lista mea albă, a românilor care i-au respectat pe toţi românii în această perioadă.

Mama Adrianei, o femeie minunată, ne aştepta cu masa, chiar şi la ora târzie la care ajunseserăm. Căţeluşii Adrianei se bucuraseră de revederea cu ea, iar pentru noi toţi au mers bine bucatele şi vinul, recunoscând cumva înăuntrul nostru că interacţiunea aceasta minunată, de la om la om, ne lipsise... fiecăruia în parte. ♥  

 

„Hai un pic, Mica!”

Marcel ieşise la ţigară, obiceiul lui de dimineaţă. Zic „Stai să vezi ce căţel drăguţ îmi arată... sau vreo pisică”. Ies. Într-o mare de alb. Recunosc, nu mă aşteptam la schimbarea aceasta. „Mic, mi-am dorit întotdeauna să fac baie pe ninsoare.” Aflăm apoi că e prima ninsoare sănătoasă a sezonului în Hârşova. Trag şi-o trântă pe suprafeţele ce-s mai pregătite pentru seri leneşe departe de dogoarea zilei decât pentru zăpadă proaspăt depusă. Micul dejun pică bine, în aceeaşi destindere de oraş mic, ce-n Braşov nu s-a simţit în ultimii 2 ani.  

 

„Poporul ăsta nu va pieri niciodată!”

Pe măsură ce înaintam spre Puturoasa, îmi devenea tot mai clar că vântul acela tăios urma să ne pună niscaiva probleme. Cu vremea aceea vrăjmaşă, mă aşteptam să fim doar noi... când, ce să vezi? Păduricea era plină. Am mers întâi să testăm apa din bazinul improvizat de sus – era puţin călduţă, însă de la cel de jos veneau aburi.

„Ne primiţi şi pe noi?”    

Cum fuseserăm obişnuiţi de la Herculane, compania a fost tare plăcută, molcomă, românească. Şi...

„Ia uite, pelicani!”

Nu îmi venea să cred. Pelicani la sfârşit de ianuarie. Pelicani şi zăpadă. Pelicanii pe care încercăm să îi vedem în fiecare an în Deltă veniseră ei la noi, iar priveliştea – un infinity pool întrucâtva natural – era mai dătătoare de bucurie decât ar fi fost oricare alta a unui resort luxos din lume. /Lucrurile cele mai faine din viaţă nu costă nimic – reiterat./

 

Peli

...să ne mai şi alintăm. Plus cormorani, lebede şi pescăruşi – toţi în jurul insulei care Adriana ne-a spus că poartă numele „23 August”. Cum ne-am apropiat şi mai mult de ei? Înainte de a ieşi din păduricea care găzduieşte băile sulfuroase, am tras pe dreapta şi am coborât înspre Dunăre. Era minunat! Prima oară când vedeam fluviul meu magic cu zăpadă la mal. Am văzut şi păsările, într-un spectacol atât de frumos, că părea ireal.

 

Cum este şi cum ar trebui să fie

„Bună ziua!

Am fost ieri la Cetatea Carsium; m-a îngrijorat starea zidurilor. Însă cel mai mult m-a îngrijorat mizeria din jur.

Am găsit inclusiv un porc mort aruncat acolo.

Ce se poate face?” scriam acum câteva zile către Direcţia de Cultură Constanţa. Aştept încă răspunsul.

Locul este deosebit, priveliştea – minunată, dar degradarea – un eufemism pentru dealul de gunoaie pe care-l urci ca să ajungi la loc şi privelişte – ce cuprinde cetatea veche de 2 milenii distruge tot. Inclusiv cheful de a te găsi acolo.

Ruinele acestea ar trebui preţuite, puse în valoare şi protejate!   

 

Moşia

Înainte de a pleca din Hârşova, Adriana ne-a dus la „Moşie”, locul ce da-nspre Dunăre şi unde stau plantaţi copăcei, pomişori şi arbuşti îngrijiţi cu dragoste. Aşa de mult ne-a plăcut! Şi ne-a înduioşat că mulţi dintre ei aveau şi nume. J

 

Oraşul de Floci

Am purces înspre ruinele (bilet: 2 lei) ce au fost dezgropate după ce Marcel a hrănit nişte căţei – şi unde Adriana ne-a mărturisit că ar fi vrut să se oprească de atât de multe ori /o altă sincronicitate?/... Aici s-a născut Mihai. Mihai Viteazul. Încă se fac săpături în oraşul dispărut, odinioară important nod comercial, cum ne explicase inimosul domn ce ne întâmpinase. Fusese primul obiectiv pe care-l vizitam în judeţul Ialomiţa! Însă nu îmi imaginasem vreodată – cunoscute fiindu-mi căldurile din Bărăgan – că îl voi fi găsit acoperit de zăpadă. Urmele de bursuc /aşa am estimat noi/ au fost astfel mai vizibile.  

 

„Ce bine-i să mănânci înconjurat de oameni!”

A spus Adriana, după ce am terminat prânzul târziu la unul dintre acele restaurante faine, aflate deja pe lista albă – şi căruia îi va veni timpul să fie menţionat.

Căci atunci când ni s-a luat acest drept, acest lucru nu a fost făcut ca să nu transmitem un virus care nici măcar nu există (urmăriţi, studiaţi, faceţi-vă temele, nu mă credeţi pe mine), ci ca să ne mai reteze o bucată de umanitate, să ne facă străini unii de alţii, să ne ocupe mare parte din timp cu gătitul acasă /care-i bun, mai ales în perioada aceasta în care otrăvurile par a fi peste tot, însă poate deveni obositor şi, când vrei să evadezi, nu prea ai unde/.

 

Am mai fi vrut să ajungem şi prin alte locuri, însă apusul ne-a prins din urmă şi, pe la Râşnov, au făcut-o şi fulgii de zăpadă. Noi am făcut schimb de idei, păreri şi viziuni şi, cum, atunci când te simţi bine, timpul /o altă normă adoptată pentru a ne înrobi, căci în 5D acest element nu există/ zboară, l-am auzit fâlfâind. Iar noi am revenit cu toţii reîncărcaţi din călătorie.   

Project Croatia 2021

We didn’t expect to travel to Croatia last year but we did.

To sum it up, it was like this.

Technicalities:

we travelled during the first half of October;

our days were like this: ☼  ☼  ☼  ☼/☂ ☼/☂ ☂/☼ ☂ ☂ ☂ ☼;

there were no entry restrictions into or around Croatia.   

 

For more details, please read on /you’ll find the info sorted by the places where we lingered overnight/—

 

Around ZADAR

*Nicest memories?

The sound of the Sea Organ (we were lucky to have waves that morning) and the lovely postcards by Ana Kolega that I bought for my collection (you’ll find them in the souvenir stall area).

 

Around TISNO

*Nicest memories?

My October wild swimming challenge completed somewhere on the way to Iza Andrije Beach, walking around Tisno and looking at the sea, having breakfast with the sea in the background after shopping locally and living a Mediterranean life for a couple of days.

**What else to do?

Trek around Krka National Park (entry fee: HRK 100/person) and visit Šibenik; you can read more about these half-day trips here.  

 

Around VIS

*Nicest memories?

Stiniva and Srebrna Beaches, our scooter ride around the island(even though we had a bad accident), our fresh and tasty breakfasts overlooking the old walls of Komiža. Find all the details here.  

Aaah! And we did meet Margreet on our way back to Split.

**Where to stay and eat?

We simply loved Apartments Villa Anka(HRK 750/2 nights) and we had nice dinners at Pizzeria Charlie. For quality bakes, visit Pekara Kolderaj.

 

***What else to do?

We will return to kayak to the Blue Grotto and see Barjoska Beach.

Provided that your departure/arrival port is Split, walking around Diocletian’s Palace is, even if tiring, a nice experience. We bought lavender there from a very kind old man; when he heard that we were Romanians, he gave me something extra just because we’re ‘nice neighbours’. Balkan-kind-of-neighbours. J I loved that moment. P.S. here— If you’re looking for a very nice place to have a bite in Split, head to Bistro Ćiba, my favourite restaurant of our entire Croatian trip.

Mala Draga Beach seems a very wild place – but we only got half the way there; I encourage you to use a 4x4 or to walk to reach it. We will probably try our luck again next time.      

 

Around GRADAC

We will return to the area to go and see Blace Beach.

This time around, we chose it because it was halfway between the Neretva Delta and Omiš. I was happy to finally see the Neretva River on its way to the sea. I had imagined the entire area to be cleaner, still… it was beautiful. Umh… we did buy 2 kilos of the famous tangerines in the region but our dear friend in Zagreb told us that we had been overcharged (HRK 20). The silver lining? They were so tasty!...   

One of the best memories from our trip was kayaking Cetina River Canyon; it could not have been possible without Adventure Omiš. Read the whole story here.

Our dear friend Pauli warned us about the force of bura winds. We came to understand what she meant when we experienced it on our own on our way to the north. Keeping the car on the road was a challenge indeed.   

 

Around RASTOKE

*Nicest memories?

The poppy pastry bought from Pekara Europa– my favourite bakery from those I visited in Croatia – while trying to complete the trek around Rastoke. I didn’t understand anything from the trek or its entry/exit points and everything seemed a bit commercial, but I was with Marcel ♥ and we marvelled at the water.

**Where to stay?

Pego (EUR 90/2 nights) was modern, comfy, and nicely situated.  

***What else to do?

We missed some wild swimming spots – Škrila, Oltar and Kotlac – and a kayaking session on Gacka River because of the rain and the cold. They are still on my mind.

Go to Zagreb; we went there to hang out with our dear Pauli and her daughter Maya. We laughed and ate together (so many yum things!) and walked around the city in the rain. We also visited Samobor – apparently, the place to have crempita in Croatia –, 30 minutes away from the capital. We loved being with them. Friends matter. ♥    

 

Around LONJA

*Nicest memories?

As we were in Lonjsko Polje National Park, we went to see the pigs, horses, and cows grazing.

**Where to stay?

We loved our time at Stara Lonja (EUR 90/double room, en-suite/2 nights); the welcome was very friendly, the traditional food – very tasty; plus, you’ll find 19th-century houses preserved there.

  

***What else to do?

We will return in spring for cycling, kayaking, fishing, and horseback riding.

When it rains and it’s cold, you can drive to Jasenovacand see Una (my favourite river in the whole world) – here, the natural border between Croatia and Bosnia and Herzegovina. Stop at Slastičarna Mladostfor some really tasty sweets; I befriended the nice owner and talked about our passion for baking. Marvel at the old wooden houses and the many swans along the Sava River.

 

Be careful when—

Choosing a restaurant to have a meal

Eating out is generally expensive in Croatia and good restaurants (for my taste and in my opinion) are just a few. Research well. What does your intuition tell you? :-)

Renting a car

We’ve had a bad experience with Avant Car and I’ll share it here with you—

Most of the employees are rude. I was not even greeted by the man who submitted the car to us! We received a different car than the one booked. Being high, it was a bit difficult to drive under conditions of strong wind. The most disturbing aspect was, however, the fact that they didn't accept our debit card (even though it has a credit line attached and we've used it all over the world - from Argentina to Egypt), so we had to pay double the rental amount for the full insurance. However, they did manage to block EUR 200 for gas from the same debit card, so I think that we are talking about manipulation, lies, and theft. We initially went away trying to secure a deal with another company, but couldn't find a decent car rental company around Zadar Airport (or one that could accept a debit card and provide a fair rental rate). We decided not to ruin our trip and accepted the deceit being sure that somebody up there will settle the accounts and see the truth. * These times are dark, troubled, we are blackmailed and manipulated from all sides but I choose to continue telling the truth, as all persons should.

 

Suggestions

Breakfasts

Most accommodation spaces in Croatia don’t provide breakfast options. Visit local fish markets, fruit and vegetable markets, and the pekara (=bakery) in your area. You’ll fix yourself a wonderful breakfast, at low costs.

Motorway fees

Yes, motorway fees in Croatia are huge. Avoid them by taking longer routes – and at times more scenic drives. If avoiding them is impossible, keep the change and use it to pay at your last stop at the motorway booth.

 

Enjoy your time in Croatia!

Allow yourself to get lost and choose to live and experience rather than fall for tourist traps.    

 

P.S. We travel light, so I only had a small backpack on me. My dear Pauli did buy ‘Lino’ for me to take back home because she introduced it to me and knows that it became my favourite hazelnut spread. The guys at the luggage control saw the jars and wanted to take them away.

Marcel was terrific, whispering ‘They’re taking your Lino away’…

‘No, not my Lino!’ [and I put on my sad face]

The officer looked at me and said: ‘Aaaah, Lino Lada… Croatian products are ok but… we would have taken Nutella away.’ J  

Mi-am dorit mult să ajungem în Slavonia

 Mai exact, în Lonjsko Polje.

Să le luăm pe rând. Slavonia este o regiune aflată în estul Croaţiei, cu graniţele-i naturale între Drava (la nord), Sava (la sud) şi Dunărea (la est). Sunt diferenţe mari aici faţă de alte locuri ale Croaţiei – personal, mi s-a părut că seamănă mult cu România –, prin gastronomie, relief, temperatură, casele de lemn ce predomină...

Iar Lonjsko Polje face direct referire la câmp (asta înseamnă „polje”)... luncile acestea toate formate pe lângă Sava, în cazul nostru, unde animalele domestice ale locului pasc în voie. Cuprinde aşezări vechi, tradiţionale, inclusiv Čigoč, primul Sat European al Berzelor.

 

Eram încă în Zagreb, draga de Maya mă privea curioasă, iar eu îi aruncam priviri admirative dragei noastre Paula, mama ei, care îi explica frumos la telefon, în croată, gazdei noastre din Lonja că urma să mai întârziem.

Ne împachetase o grămadă de bunătăţuri, aşa că şi gazda noastră începuse să zâmbească—„Nici nu vă mai întreb de micul dejun... se pare că aveţi de toate”. J♥

Era frig, ploua, te afundai în noroi, semnalul venea şi pleca, însă parcă soba aceea de teracotă din casă, coşul de nuiele şi căldura cu care fuseserăm primiţi ne aminteau de acasă.           

 

În ziua a doua, ploua. Am stat noi şi am aşteptat să se schimbe situaţia şi, când am văzut că nu şi nu, ne-am luat jachetele impermeabile şi duşi am fost.

Prima oprire am făcut-o în singurul magazin din sat, de lângă biserică. Am luat nişte sucuri şi am plecat în căutarea animăluţelor.

Erau, într-adevăr, pe câmp. Primii zăriţi au fost porcii, mulţi destul de agresivi în lupta pentru împerechere, însă nu cu noi, ci între ei. Căluţii ne priveau tare curioşi şi, pe măsură ce înaintam – eu nu aveam încălţări potrivite pentru teren aşa de umed şi uşor mlăştinos –, am zărit şi văcuţele. Am stat mult acolo, chiar dacă nu era neapărat o privelişte cu care nu eram familiarizaţi de pe tărâmurile mioritice, însă acolo, atunci, era ceva magic, sub ploaie. Şi nu mai conta că aveam şosetele ude!

Lângă pădure, în care am înţeles că se găseau stejari tare bătrâni, am zărit o lebădă frumoasă. Mai târziu, tot gazdele ne-au explicat că în copilăria lor nu erau lebede în această regiune. 

Acum sunt, şi sunt multe... fapt dovedit pe tot drumul până la Jasenovac, satul de la graniţa cu Bosnia şi Herţegovina.   

Merseserăm aici (planul iniţial ar fi fost să mergem cu bicicleta... dar vremea, ah!, vremea) pentru a-mi vedea râul preferat, Una, care marchează aici graniţa dintre cele două ţări. Din nou, mă aflam atât de aproape, totuşi, atât de departe.

A prins bine că am găsit o cofetărie în sat, unde ne-am înfruptat şi ne-am bucurat.

Cina am luat-o la cazare, mama băieţilor la care stăteam gătindu-ne mâncare tradiţională. Cam atunci m-am îndrăgostit eu de orzul gătit atât de simplu, însă atât de savuros, în acelaşi timp. (Trebuie să fac şi eu!) Marcel şi-a primit peştele mult-visat şi a dormit fericit.

 

În ziua a treia, ieşise soarele, în sfârşit!

Doar că noi plecam, după savurarea bucatelor pe care Paula ni le împachetase cu dragoste şi care ne ajunseseră până în ultima zi. Dar nu înainte de a mai schimba impresii cu proprietarii, reveniţi în ţinuturile natale, din Zagreb. Tot ei ne recomandaseră cu o seară înainte să renunţăm la o tură de caiace pentru că nivelul râului Sava ar fi fost în continuare ridicat şi o plimbare – riscantă.

 

I-am ascultat şi am promis că vom reveni într-o primăvară, să facem toate activităţile dragi nouă, dar pe soare şi apă limpede.

Neretva and Cetina

 Rivers are for me the epitome of wild. I still stop with Marcel on the side of the road, on a bridge, or while walking or trekking and we just watch. We try to find lines. We marvel.

 

I remember how I marvelled at Neretva River from the old walls of Počitelj /I have a thing for turquoise rivers/. The only thing I could do this time around was sigh when the ‘Mostar’ sign appeared on the motorway.

 

‘So close’ … ‘This world is so upside-down that you can’t even travel some tens of kilometres from one country to another.’

We didn’t know what we had then, how our Earth would crumble under the wrong hands… and minds.

 

Fortunately, we did know how to keep our spirits high. We were close, on the Makarska Riviera, so we went to see the delta that Neretva River forms while flowing into the Adriatic Sea. ‘Once we could paddle all the way from Mostar to this point’ I remembered again.

 

There was a soft heat in the air, still summery – odd, after the high winds of the previous night. I wished we had bicycles or kayaks with us. But we didn’t, so we walked. A mix of reddish colours reminded us that the cold was coming, while the bright water reminded us that we were very close to the sea.

 

We had to leave, at a point, trying to reach Omiš and kayak Cetina River – although this had seemed highly unlikely in the cold, windy, and damp morning.

 

The canyon that ‘hosts’ Cetina River before this turquoise wonder flows into the sea is visible from the road as you descend to Omiš, which is unpretentious but lovely. Adventure Omis was closed, but its incredibly kind owner came to greet us (we had exchanged many e-mails) and get us a double sit-on-top kayak to go and see the canyon from the water. She spoke so passionately about her childhood and about how she thought that Cetina was the only river in the world. ‘What a lovely universe to grow up in!’ I thought to myself.

 

We had already changed into our gear and we ended up not taking the vests because the water was friendly. It was also warm. But the wind wasn’t. We did struggle to paddle when gusts were rough but the beauty around rewarded us.

 

Passing fishermen and getting away from town, the walls of the canyon started to show. Almighty. Different. I felt grateful to be there even though Marcel was scolding me for not taking good pictures. J I didn’t care, I felt at ease and free. 

‘I don’t think I ever paddled along cypress trees.’ J

 

There was an eddy where we stopped, took some pictures from the drone, and listened to the noise of zipliners.

 

‘Next time!’

 

The wind and the later hours of the afternoon drove us back to our starting point. As the colours of Omiš showed, I felt the joy settle in my heart. ♥

 

My wish to paddle this beautiful canyon, to extend our paddling season, and to not let summer get away had come true.

2021 la final. 2022 la început. În Bucovina.

 Marcel mi-a tot spus – că vrea să meargă la snowboarding şi vrea să meargă la snowboarding şi... cu asta basta. No, unde să şi mergem, că şi dacă ar fi fost zăpadă în Poiană, noi nu prea suntem de găsit pe-acolo de sărbători şi în weekend, când este foarte aglomerat.

Pe 29 decembrie ne-am hotărât, am găsit casa, am început să coc şi să pregătesc bagaje. În Bucovina era zăpadă.

Aşa că, după ce ne-am văzut cu nişte dragi prieteni din copilărie şi ne-am lăsat animăluţele la tata, am pornit-o spre nord.

 

Winter wonderland

Asta ne-am dorit: alb, linişte, natură; asta am primit, pe lângă Bistriţa cea îngheţată, cu tot cu nuanţe verzui pe unde-i zăream curgerea. Doar cu boots de snowboard am ajuns până lângă apă a doua zi. M-am bătut un pic cu bulgării cu Marcel, parcă Bucovina îmi lua grijile (perioada grea începută la 1 septembrie 2021), la fel cum o făcuse la 15 august, după 3 luni de chin. Iarăşi pe nepusă masă. Cu toate că proprietarul ne invitase la un pahar de şampanie la miezul nopţii, parcă am vrut să fiu doar cu Marcel şi cu albul acela în jur, să bem şampania noastră şi să aprindem artificiile acelea simple dar atât de frumoase. Aduceri-aminte din copilărie. Şi am jucat Tabinet apoi. :P

Visul ni s-a împlinit a doua zi – am pornit-o spre Pârtia Cârlibaba. Se urcă frumos, cu privelişti minunate asupra satului şi a Bistriţei. Cu ploaia de după miezul nopţii şi cu zăpada ce se înmuiase, instalaţiile erau închise. Mie mi-a surâs însă şi mai mult (nu sunt prietenă prea bună cu teleschiul, mi se pare anti-snowboarderi). Am urcat pe jos până la „staţia 6”; rămăseserăm doar noi doi pe pârtie, vântul se înteţise (cum păţim de obicei, nimic nou)... Coborârea mi-a dat, pe lângă ochii ce i-am avut aţintiţi asupra peisajului minunat, nişte senzaţii de covor instabil. Parcă mă afundam în zăpadă şi totuşi nu. A fost fain, pe mine m-a umplut de energie bună tot timpul petrecut pe pârtie.     

Apusul l-am prins în Botoş, de care m-am îndrăgostit, şi care a devenit locul meu preferat din întreaga călătorie de Rev.  Când laşi şoseaua deoparte şi conduci pe drumuri înguste, pe lângă coline duioase şi garduri de lemn, e semn că te-ai cufundat în satul românesc autentic.   

 

Reîntoarcere prin Maramu

Anul trecut l-am început în Maramu. Şi am mai fost în mai acolo. Şi în august. Şi iată că o luam de la capăt. J

De această dată, din nou dând de oameni minunaţi, care ne-au ajutat cu ce am avut nevoie, că doară aşa-i prin Maramureş, ne-am învârtit prin Moisei.  

Monumentul Eroilor de la Moisei, care cuprinde 2 chipuri de oameni şi 10 măşti tradiţionale sculptate de Géza Vida în cinstea celor 31 de oameni nevinovaţi (2 au reuşit să supravieţuiască) ucişi de trupele horthyste, aflate în retragere, aproape de finalul celui de Al Doilea Război Mondial, în noiembrie 1944, m-a impresionat. Cât de mare preţ punem pe decizii şi pe libertate atunci când le pierdem, cum bine vedem că se întâmplă şi în zilele noastre!

În drumul spre casă, ne-am oprit la Mănăstirea Moisei. Biserica cea mai veche din cadrul complexului datează din 1599 şi se spune că ar fi cel mai vechi lăcaş de cult din Maramureş. Paşii i-am făcut timid înăuntrul pereţilor vechi de lemn care m-au mângâiat parcă prin energia lor pură. De această mănăstire se leagă o legendă foarte frumoasă ce cântă dragostea părinţilor pentru copilul lor şi pe care vă invit să o căutaţi şi să o citiţi.

 

Fără certificatul-minune!

Păi, na, în România ordinele nu prea ţin. Pentru că suntem OAMENI. În Braşov nu am încercat să trişez niciodată pentru că nu am avut chef de circ, însă pe drum ar fi greu mai ales iarna fără cazări. Chiar dacă pregătim de toate pentru micul dejun şi avem mâncare cu noi şi gustări, ar fi un pic monoton să servim doar mese reci.

Pe scurt, nimeni nu ne-a cerut nimic, însă voi proteja identitatea celor ce ne-au arătat bunătate până când va fi momentul să le mulţumesc oficial pentru asta.

De Rev, ne-a aşteptat cinaîn căsuţa în care-am stat, noi doar am încălzit-o pe sobă. J

A doua zi, seară, în fapt, am mâncat tot felul de chestii bune la Vatra Dornei, în parcul central. Mi-a rămas gândul la o vafă-minune cu banane şi ciocolată şi nuci, iar Marcel a poftit foarte mult scrijele (=felii de cartofi pe plită; nici nu ştiam că se numesc aşa); au fost minunate şi ne-au încălzit, împreună cu vinul fiert, pe frigul acela bizar pe care nu îl simţiserăm ziua.

Iar, la întors, am făcut un popas într-un loc unde papanaşii au rămas la fel de buni cum îi ştiam.

 

Ce a fost în 2021?

Nu mi-am schimbat părerea: a fost cel mai greu an al vieţii mele. Am încheiat-o cu trecutul meu, m-am întărit, am crescut şi mai mult faţă de 2020 şi am luat-o de la capăt. Cu oameni noi (foarte puţini vechi), cu planuri noi, cu gânduri noi. A murit Rufi, a venit Peticel în viaţa mea, în viaţa noastră.  

 

Ce simt că va fi în 2022?

Va fi mai multă linişte. Va aduce mai multă claritate. Ce a rămas necernut se va cerne. Şi şi dacă vor fi lucruri îngrijorătoare, se vor rezolva mult mai repede şi mai bine decât în 2021. Am convingerea aceasta. Mişcarea este accelerată, nedreptăţile trec tot mai greu neobservate deja, iar, în cazul meu, toate s-au aşezat deja.

 

Aşa va fi pentru toţi cei care cred că Binele va învinge. Am încredere în Doamne-Doamne şi aşa cred că ar trebui să avem cu toţii. ♥

Krka National Park & Šibenik in one day

 Let’s talk about the park first!

 

When did we go?

At the beginning of October 2021, on a beautiful Indian summer day.

Pros? The ticket price was lower (HRK 100; still high – in my opinion, for a nature reserve; they should all be free!), there were still many people visiting but I imagine a lot fewer than during peak season, and the temperature was ideal.

 

How did we get there?

We rented a car, so we drove there from Tisno. After some debate, we chose Lozovac entrance.

Version? From what I understood, bicycles can only be rented from Skradin entrance… and that was our main question mark.

 

Where did we go?

By taking the small path to the left of Lozovac entrance, we eventually reached the trail to Skradinski Buk. None are difficult.

One more thing: Before taking the trail to the waterfall, there is the possibility to take a boat to Krka Monastery. Sadly, it would be charged separately (HRK 100, at that time) and there was a very rude man who acted as though the park was his: ‘Of course, you can’t reach the monastery otherwise!’… D’oh! …so we didn’t go.

 

Thoughts and suggestions:

I wanted to reach this park so much… it is beautiful, especially because there is water everywhere and turquoise is the norm, but it is very commercial and you can’t really explore the park, just stick to the trail (which I found very annoying).It saddened me to see people from many parts of Europe – many on organised tours – not even enjoying one second of the time spent in nature, grumpy and not smiling… but eager to have their selfies taken without any respect whatsoever for those waiting to do the same thing… and I thought to myself ‘Is this where consumerism and narcissism got us?’… The energy of the park can thus be weird at times – thankfully, there is the water to take the bad vibes away.One of the best views is from the bridge that passes by the waterfall /sadly, swimming was no longer allowed/; you can take a moment to just pause, breathe in and breathe out.Take a sandwich, snacks, and water with you – the prices for food and drinks inside the park are colossal.The trail is circular, but you can take a bus back to the Lozovac entrance from the beginning of the trail /the walk through the woods until you reach the actual trail is not at all spectacular/.  

 

I needed some peace after the tumult (bizarre that I am writing this!) of the park, so we drove to Šibenik. I had seen it in pictures, but it is more stunning in real life. J

We chose to have a late lunch in the new town and we chose well because

a) Restaurant Concreto served us very good food at decent prices;

b) we could park the car there for free (parking is tricky in the Old Town of Šibenik);

c) Banj Beach is 10 metres away (so we had a dip with a take-my-breath-away view of the Old Town).

 

And then we walked, passing by beautiful boats and good-humoured fishermen, cosy restaurants by the sea… We got lost in the Old Town, chased cats (and missed our Peticel 🐾), ate gelato, and forgot about everything.

Aaah, and I bought myself some cute pairs of Borovo shoes – my dear friend Paula got me crazy over them. ♥

 

When it was time to leave, we didn’t quite want to. We wanted to encapsulate that dim light that made the old walls feel alive, we wanted to pin summer deep inside our hearts and never let it get away.