Olivia-Petra Coman's Blog

Despre fluturi căzuţi • Episodul 2

Se pare că, din momentul în care pun piciorul în afaraţării în acest an, încep întâmplările mai bizare. O voi lua uşor, cu menţiuneacă finalul nu este aşa cum v-aţi aştepta.

A început totul chiar cu podul de la Ruse. Am statrăbdători să ne aşteptăm rândul la trecere. A fost peste o jumătate de oră.

Uitaserăm de intrarea în Schengen – eu, una, nu cred înnicio delimitare instituită de nicio „autoritate”, însă nu de asta vreau să măleg, ci de faptul că arătau tare aiurea, ca nişte orăşele-fantomă, fostelevămi.

Aşadar, cu toate întârzierile de pe parcurs şi cudrumurile din Bulgaria care păreau să se fi deteriorat faţă de anul trecut (şifără Nero, îngheţata mea minune!), am ajuns la cazarea din Grecia pe la 04:30.:D

 

În Grecia au fost şi acolo incidente, nu grave, căci nuam atins încă punctul culminant, însă chestiuţe care pe mine mă miră [că deaceastă dată toate întâmplările bizare şi potrivnice am reuşit să le percep caobservator].

De exemplu, de ce nu ai închide tu ochii la un check-outşi-aşa un pic forţat, la 11, dacă oaspeţii tăi te roagă să îi laşi o jumătatede oră în plus. Hai că nu erai de acord cu o jumătate de oră, însă măcar unsfert de oră de încuviinţai, îi mulţumeai şi pe ei cu o baie în mare şi-un duşdupă şi erai şi tu mulţumită să nu îi refuzi.

[Până la urmă, la Profitis Ilias am găsit şi duş pe plajădupă o baie pe cinste şi ni s-au şi legat lucrurile, chiar dacă nici larestaurantul din apropiere nu am putut prânzi din prima.]

Că tot veni vorba de mâncare, a fost prima oară când amstrâmbat din nas la un restaurant grecesc [ador bucătăria lor! în fapt, eupentru deliciile culinare merg în Grecia]. Nu credeam că se poate aşa ceva, daruite că se poate! Mai apoi, când nu mai primeşti apă din partea casei ori cândsalata grecească vine fără feta, începi să îţi ridici întrebări cu privire labunăstarea globală.

[Noroc de Sokolatopita, desertul cel mai bun pe care l-amgustat vreodată în călătoriile în Grecia, şi care a salvat masa!]

Apoi, dacă tot eram în apropiere, am zis să mergem şi noila Capela Sf. Gheorghe din Kavyli. Surpriză mare, era în cadrul unui soi deunitate militară.

[Aşa că, ne-am zis, simţind o grămadă de ochi aţintiţiasupra noastră şi soarele arzându-mi pielea prin haine, că mai bine mergem noifrumos în Turcia. Dacă ajungem...] 

 

Ajunseserăm la o oră cât de cât decentă să prindemluptele de după-masă în soarele mai domol parcă (era doar o iluzie) din Edirne.În realitate, ne ardea.

Iată-ne la Kastanies, punct de trecere dintre Grecia şiTurcia prin care ne fâţâiserăm de mai multe ori. Cel mai important, însă, eraacelaşi cu cel ales cu un an în urmă, circulam cu aceeaşi maşină, aceleaşiacte, aceeaşi traducere în limba engleză, direct efectuată pentru firma luiMarcel şi semnată de el.

Cum ştampilele-s o raritate acum şi actele-s valabile şifără (explică asta la graniţă), era în ziua aceea un vameş şef tare plin dezel, care, în absenţa unei traduceri în turcă şi/sau a unei ştampile, ne-afăcut ce nu am mai păţit vreodată: ne-a dat „retur” în Grecia. Sfios, unuldintre vameşii care vorbea un pic de engleză, ne-a sfătuit să mergem laKapıkule, explicându-ne că următoarea zi vom fi putut trece şi pe la ei, dar atunciera imposibil.

Trecând peste ideea că ai fost respins (impropriu spus) decătre una dintre ţările care-ţi sunt dragi peste poate sau că nu ţi-ar fi fostgreu să rogi să ţi se facă traducerea procurii în turcă, peste tot în lume suntfoarte multe reguli ce se ţin de-un fir de aţă şi se aplică după cum batevântul.

Oricum nu cred în ele, aşa că nu am plâns şi nu mi-amsmuls părul din cap. Am revenit în Grecia, apoi, prin Bulgaria, am pornit-ospre Kapıkule.

 

Daţi retur?

Nu eram singurii.

Un cetăţean de origine turcă, ce trăia de mult înGermania, ne însoţea. Nu reuşise să găsească un drum spre Kapıkule şi ne-aîntrebat dacă poate să ne urmeze. Bineînţeles! Noi am urmat localitatea dinpartea bulgară. Am înţeles că soţia lui îi făcuse procură şi o avea doar îngermană. Nu era chip să îl ajut, eu nefiind autorizată pe această limbă. Nicinu o vorbesc, însă o înţeleg.

L-am sunat pe tata. Zic: „Nu e bună procura.” Tata: „Cumnu e bună? E la fel cu cea de anul trecut.” Eu: „Vor ştampile, inclusiv peprocura în română.” Tata: „Păi, le spui că la noi nu se mai folosescobligatoriu ştampile de firmă.” Eu: „Era menţionată pe procură până şi treabaasta. Am plecat de acolo. Ne-au dat retur.” Îmi zburdau variante prin minte.Era, totuşi, sămbătă după-masă târziu. [Parcă toate se întâmplă sămbătădupă-masa târziu!] Ce să mai deranjez oameni? M-am pus frumos şi am refăcuttraducerea, în parcarea unei benzinării, în timp ce încercam să îi explicămdomnului din Germania că facem 5 minute pauză, că nici benzină nu mai aveam săajungem la celălalt punct de frontieră.

Pe telefon nu a mers, dar mi-am amintit că aveam laptopulcu mine! M-am rugat să mă ţină bateria şi i-am dat bătaie! Apoi, m-astrăfulgerat un gând: „micuL, nu poţi întreba la benzinărie dacă nu au cumva oimprimantă?”

O întâmplare ce-i, mai degrabă, demnă să fie menţionatăîn „Despre fluturi”: aveau imprimantă, am trimis traducerea pe e-mailuldomnului, a tipărit-o, Marcel a venit cu ea. „Mica, nu a vrut niciun ban.”Îngerul nostru!

Ajungem şi la Kapıkule, într-un final, după ce trecem departea fantomă bulgărească. Cozi mari! Ne încurajăm cu domnul din Germania; lafinal, drumurile noastre se despart; nimerim la ghişee diferite. Trecem fără săse pomenească măcar cuvântul „procură”, la o frontieră unde vameşii nu seidentifică cu rolul, ci lasă copiii să apese pe ştampile când e să le vizezepaşapoartele părinţilor. Sunt sigură că şi domnul din Germania a reuşit sătreacă!

În curând, Edirne ne va fi urat „bun venit”. Iar başpehlivanii-şivor fi continuat luptele. Până la ultima. 

 

Pe ultima, se pare, o prindeam şi noi. Era şi cea maiimportantă în sufletul nostru. Lupta Gürbüz, preferatul nostru încă de la primaediţie la care participaserăm la Kırkpınar.

Oponentul său, Aktürk, era un luptător tânăr, de care numai auziserăm. Dar foarte ambiţios! Urmăream lupta de mult peste o oră, dedinainte să înceapă păţania cu returul şi regândirea accesului în Turcia.

Aveam bilete cumpărate pentru sămbătă şi duminică.Povestea era simplă: mai era lupta, urma să mergem şi noi la arenă. Aşa amapucat noi să parcăm, să fugim cu telefonul în mână pe câmp, până la porţi, câturmăream lupta.

Acolo era, se pare, partea mai grea. Marcel, brunet,bătut de soare şi cu barbă, intră fără problemă. Pe mine mă opresc. Deh, ies înevidenţă dintr-o mie! Încerc să le explic (în toată nebunia din acest an, m-amapucat şi de turcă) în zadar că am bilet… nu am cu cine… „Adică vreţi să îmispuneţi că am venit tocmai din România să îl văd pe Gürbüz luptând şi nu pot?”... „Lütfen!” [lipsă totală de răspuns, cu care nu sunt obişnuită de felîn Turcia şi care mi-a lăsat un pic de gust amar]

...şi dacă nu intrăm pe uşă, merge sigur pe fereastră.Altă poartă. Nu mai sunt politicoasă, nu mă mai uit, merg ţintită spre unde măinteresează. Până la urmă, stă totul în atitudine, cam asta încearcă Marcel săîmi spună.

Ne aşezăm. Urmărim. Trec vreo 3 minute. Încerc să îi facun film lui tata, să vadă o bucăţică din luptă şi că am reuşit să ajungem – şipierd momentul şocant al eliminării idolului nostru şi al celui mai iubit,probabil, başpehlivan al epocii moderne.

Suntem trişti, dar şi obosiţi şi înfometaţi. Aşa că nerăsfăţăm măcar la restaurantul nostru preferat din Edirne, cu un Virgin Mojito. 

 

A doua zi de abia am apucat să mergem să schimbăm dindolarii care ne mai rămăseseră din Egipt. Tot mai greu este să parchezi înEdirne, am sesizat înrăutăţirea de la an la an. Adevărul este că nici nu maiştii cum au împărţit oraşul în parcări, sunt locuri ce crezi că-s curţi orispaţii publice şi... când colo, se plăteşte. Aşa am păţit în apropiereabiroului de schimb valutar.

Am lăsat maşina într-un spaţiu larg, deschis, pe care nul-ai fi bănuit de alte funcţionalităţi (eram singurii de acolo!). Vine la noi,însă, un tip înalt şi ne cere bani de parcare! Când îi comunicăm că nu ştiam căeste parcare şi că nu vom rămâne acolo, mai că nu ne trânteşte uşa maşinii,vizibil enervat că l-am deranjat de sub umbreluţă, la 38°C.

Cu siguranţă, nu este comportamentul primitor cu care amtot fost obişnuiţi în Turcia.

 

Şi, de final (ciudăţeniile continuă în Europa Centrală şide Est), am fost şi noi victima unui furt în Bulgaria, în linie cu ce scriammai sus. Foamea este mare, noi – tot mai ursuzi şi ţâfnoşi. În loc să fim uniţişi să le râdem în faţă, de genul „Nu vă va ieşi nimic din ce plănuiţi!”,autointitulaţilor „mai mari ai lumii”, noi ne coborâm la chestii din asteamici, la mojicii, fără a ne gândi că poate cel de la care furăm a venit cuultimii bani în vacanţă. Şi-a dus şi el copilul la mare.

Aşadar, fiţi cu ochii în 4. Nova Zagora, OMV (nu suntdeloc fană, însă ne-a ieşit în cale şi aveam nevoie de o toaletă curată). O apăşi o cafea au costat, pare-se, o mică avere. Cam de zece ori cât făceau. Amobservat la Ruse, înainte de a trece podul, când bucuria că Marcel mi-a găsitîngheţată Nero a fost înlocuită de tristeţe.

Eu nu aş face niciodată asta. Cum pot să o facă alţii?

Cred că pe asta se şi bazează păcăleala. Banii ni i-amrecuperat (am scris direct OMV-ului mare), însă gestul a rămas, cum vor rămânetoate din acest episod. Chiar azi am descoperit că un alt român a fost păcălitcam în acelaşi fel cu doi ani în urmă, în acelaşi loc. Deci, se cunoaşte şi seînchid ochii. Apoi, ţi se spune că a fost o „eroare tehnică”, aşa cum multedespre care ştim clar, ca lumina zilei, că există sunt trecute cu vederea.

 

 

Impactul lor se va estompa, însă parcă ceva mic, aidomaunui firicel de mac, va rămâne în suflet, ca rod al dezamăgirii.

Totuşi, nu am cum încheia altfel decât într-o notăidealistă: cred în continuare în dragostea ce ne leagă pe toţi. Voi credemereu. ♥

Pauza de 1 Mai în Oaş, cu împrejurimi cu tot

Da, veţi spune, vara-i în toi. Cu toate acestea, cred căanul acesta, prima zi de vară a fost 1 Mai pentru mine. Era mai cald şi decâtla Istanbul şi la Antalya (îmi place să îmi păstrez informaţii despre locaţiilecare mi-au intrat în suflet).

 

Unde am fost?

Undeva unde mi-am dorit de mult – şi a rămas neexplorat!Colţul stânga-sus al ţării. Am pătimit multe anul acesta, aşa că tata însuşine-a încurajat să mergem.

 

Ce cazare am ales?

Pentru că mi-am dorit să deschidem, oficial, şi sezonulde caiac, lângă apă a fost dat să stăm! Pensiunea Brise este derecomandat şi fac asta, cu menţiunea că puteţi rezerva direct la ei, pentru celmai bun preţ, cu mic dejun inclus. Mi-a plăcut tare mult să mă trezesc şi săvăd Lacul Apa, chiar la intrarea în Medieşu Aurit.

 

Ce activităţi se pot face în zonă?

● înot;

Unele dintre cele mai faine sesiuni de wild swimmingale vieţii mele (la sfârşit de aprilie şi început de mai) a fost pe Lacul Apa!Apa curată, plaja minunată, temperatura optimă! Cel mai important, am primitsusţinerea iubitului meu şi a lui Buksi, căţelul-gazdă de care ne-am ataşat.

● caiac;

Într-o oră şi jumătate, cu tot cu oprit pentru fotografiişi savurat peisajul, se poate parcurge întreg Lacul Apa.

Că tot veţi tot întâlni minunatul Someş pe drum, din SatuMare am poposit în drum spre casă în Pădurea Nucilor (m-am sfătuit anterior cuun caiacist). Am putut duce maşina aproape de apă, apoi ne-am echipat şi amurcat pe râu, decidând să ne dăm prin zonă. A fost greu împotriva apei,însă înapoi la locul de plecare am ajuns cât ai zice peşte!

● alte activităţi acvatice.

Noi le-am practicat pe primele două, cu echipamenteleproprii, însă tot de la Pensiunea Brise puteţi închiria jet ski ori facewakeboarding pe Lacul Apa.

 

Ce puteţi vizita?

● Cuptoarele dacice din Medieşu Aurit

Un loc impresionant, pe care îl găsiţi nepăzit, cugardurile uşor şubrede, însă care vă va da multă bucurie.

● Muzeul Satului Oşenesc din Negreşti-Oaş

O oază de linişte, tradiţional şi frumos, potrivit chiarşi pe caniculă, căci vă veţi putea răcori pe lângă vâltoare!

● Biserica Cuvioasa Parascheva din Negreşti-Oaş

Mi-a plăcut lemnul, mi-au plăcut florile, mi-a plăcutliniştea. Deşi am înţeles că este mai recent construită, are un aer de vechi,în sensul bun al termenului.

● Cetatea Medievală Seini

Cum baza noastră se găsea la graniţa cu JudeţulMaramureş, iar noi nu mai fuseserăm de mult în el, ne-a fost dor să colindămpuţin şi pe acolo. Ruinele sunt greu perceptibile, aşa ne-au spus localnicii(şi nici nu am ajuns la ele, fiind târziu), însă privelişti deosebite vi se vordezvălui de urmaţi Strada Seinel, continuând apoi pe potecă. Noi am culesprimul soc al anului aici!

● Satu Mare

Dacă aveţi un pic de răgaz, merită vizitat oraşul. Mi-aplăcut centrul plin de clădiri vechi, aerisit şi fain! Parcă îţi poţi tragesufletul.

 

Ce nu trebuie ratat?

Căpşunele de Halmeu în mai-iunie, dar şi din Dumbrava,unde am cumpărat direct de la producători!

 

Ce opriri puteţi face pe drum?

● Sighişoara-i situată convenabil pentru un prânzla Martini-Habermann ori o îngheţată la întoarcere (pentru noi afost, plecând şi întorcându-ne din Braşov).

● La Hida veţi vedea Piatra Dracului, orocă tare interesantă, în compoziţia celor din zonă (având în vedere că Grădina Zmeilor este tot pe drum).

 

Unde puteţi savura ceva bun?

● La Restaurantul Still din Seini,porţiile-s generoase tare şi gustoase, iar plăcintele zonei merită încercate.Veţi fi răsfăţaţi şi primiţi cu prietenie! Papanaşii-s gigantici.

●Brutăria Diana, tot din Seini, serveştenişte dulciuri tradiţionale tare gustoase. Merită încercate!

● Popasul Răcșanului mi-a fost recomandat în urmă cu 3 ani. Am ajuns când a fost menit, înmijlocul unui peisaj minunat! Gustoase au fost toate, iar limonada a mers deminune pe căldura aceea! Ne-am făcut o prietenă ce ne este tare dragă şi amrevenit cu un pisoi-minune la finalul lunii, cunoscându-i şi pe cei dragi ei.P.S. Pălinca oşenească-i tare bună!

● În Satu Mare, ne-am potolit foamea la ClaTos,clătităria ce-mbină săratul şi dulcele-n farfurie. Mi-au plăcut denumirile şiterasa micuţă, dar relaxantă.

 

Ne vom reîntoarce! Ne-am încărcat toate bateriile şine-a plăcut mult! ♥

Despre fluturi | Episodul 21

Am revenit şi simt că-i primăvară şi că grijile se duc!

V-o doresc!

♥

 

Ne întoarcem la căldură, râuri turcoaz şi Balcani.

Eram în Serbia de câteva ore şi deja ne făcuserăm nişteprieteni cu patru lăbuţe. Ne vizitase un căţel, un altul ne salutase de labungaloul vecin, iar motanul portocaliu rămăsese. M-am asigurat că nu îlprinsese ploaia din zori; inspiraţia îl făcuse să se adăpostească în curticicadin spatele casei. Iar apoi l-am găsit dormind şi păzindu-ne lângă uşă. Am luatmicul dejun împreună, lângă Drina, îndrăgindu-ne tot mai mult. În ziuaplecării, ne-a condus la maşină şi s-a întins ca să-l mângâiem. Îi trataserăm ochişorul,aşa că ştiam că-i un amestec de dragoste şi recunoştinţă. Plecam spre Bosnia,însă nu îmi puteam stăpâni lacrimile. 

♥

Nu foarte departe de Bajina Bašta, tot în Serbia, curgeun râu ce are 365 metri lungime, câte un metru pentru fiecare zi a unui anobişnuit. Se numeşte Reka Vrelo. Am fost să facem o plimbare pe lângă el, câtam putut şi noi, şi ne-am făcut un prieten blănos şi tare lipicios, care avenit cu noi, s-a pozat cu noi şi, la final, a acceptat şi o porţie de boabedin partea noastră, sub privirile blajine ale localnicilor. Fiecare sufletapărut în calea noastră eu spun că-şi are scopul lui. Nu ne întâlnim întâmplătorşi nici nu ne dăm uitării.    

♥

 

Plecam din Serbia şi, pentru o scurtă bucată, pătrundeamîn Bosnia. Mai exact, într-una din enclavele sârbeşti etichetate drept „Republika Srpska”. Nu cred în separaţii, mai ales că diferenţele – fără supărare – faţă deţara vecină se simt. De la căldura oamenilor şi frumuseţea tărâmului până lamâncare, ce-i delicioasă!

[Am eu câteva locuri în lume cu care am o conexiunefoarte puternică; Bosnia este printre primele trei, dacă nu luăm în seamăRomânia. Nu mai fusesem de 8 ani în aceste locuri, însă energia eraneschimbată. La fel şi bucuria mea, a noastră!]

După ce bineînţeles că am mâncat magistral [l-amfelicitat pe bucătar pentru baclavaua din fotografie], la preţuri mici, înmicuţul Foča, orăşel care-i baza tuturor explorărilor râurilor Tara şi Drina,urmam drumul spre graniţa croată. De această dată, nu zăboveam mai mult. Însăfoarte mulţi oameni ne salutau, ne claxonau, ne zâmbeau. Deh, caiacele de pemaşină! 😊

Croaţia a rămas una dintre ţările cele mai scumpe în caream călătorit. Cu trecerea de la kuna la euro, de multe chestii ajungeai să telipseşti pe durata unei vizite acolo.

În ce priveşte mâncarea, însă, erau multe de negociat.

Eram pe Hvar, ne dăduserăm cu caiacele pe mare, înotândla întoarcere în apa aceea limpede şi rece (era, totuşi, început de iunie!) şiurma să cinăm într-unul din restaurantele de familie ale celui mai populat oraşal insulei.

Mâncarea a fost bună, însă cel mai mult mi-au plăcutoamenii de acolo! Şi faptul că, la final, am fost invitaţi să ciocnim un paharcu băutura casei. Din smochine.

Cu trezit la 5 sau poate foarte puţin după (care-iînfiorător pentru nişte oameni care-s păsări de noapte), reuşeam să prindemhidroglisorul din Jelsa către Bol. Aşa ajungeam pe o nouă insulă croată: Brač.

Cumva, pitită-ntre dormitul pe faimoasa plajă Zlatni Ratşi amabilitatea persoanelor care nu ne-au taxat o oră întreagă de parcare cândam vrut să vedem o plajă anume ori să facem o baie, a stat vizita la Olive Oil Museum din Škrip. Acolo am întâlnit oameni inimoşi, lipsiţi de aroganţă, lucrucare s-a simţit şi în mâncare. Dintre toate mesele servite în afara caseiprietenelor noastre Pauli şi Maya, aceasta a fost preferata noastră. Aşa demult ne-a priit, atât de văratică a fost şi atât de simplă şi savuroasă, încâtle-am felicitat pe doamnele ce au pregătit-o.

Sfârșitul primei părți a călătoriei din Croația se inregistra în Ston. Mi-apicat tare bine oprirea aici! Are acest orășel flancat de ziduri un stil molcom și detașat, de îți intră pe dată în suflet.

Puneți la asta celebrele scoici și Stonska torta, un desert dinmacaroane ce se poate servi doar aici, și ne veți găsi la restaurant! Am avut parte de omasă minunată, cu o servire la fel. M-am dus să îi mulțumesc apoi chelneriței noastre, foarte caldă și aplecată asupra nevoilornoastre. Era din Polonia. Și cred că și ei i-au picat foarte bineaprecierile noastre!

 

Bosnia este într-un fel! Te simţi într-un fel când eştiacolo! Energia este uşoară, nu apăsătoare ca în multe locuri din lume! Revenirea o făcuserăm direct în Mostar, „oraşul cu suflet”. Puţineoraşe m-au fascinat cum a făcut-o acesta şi pe puţine le iubesc aşa cum îliubesc pe-acesta!

Una dintre primele reamintiri a fost la Počitelj, cuzidurile reconstruite de această dată, cu sucurile de rodie, călduraînăbuşitoare, chiar şi-n iunie, priveliştea peste Neretva cea azurie şi...

-         Aveţi grijă cândcoborâţi. Tocmai am trecut pe lângă o viperă! ne-a atenţionat un vizitator şii-am mulţumit. Gesturile mici ne fac inimile mari. ♥

Cum nimic nu este în întregime bun sau rău, nici ţărilepe care le cuprindem în suflet nu-s fără de cusur. În Rezervaţia Hutovo Blato,cu toate că m-au întâmpinat bucuria şi creativitatea unei doamne minunate şiamabilitatea unei alte doamne, de la Recepţie, m-am lovit de egoismul,nepăsarea şi răutatea domnului barcagiu, care nu ne-a permis accesul cucaiacele pe lac, pe motiv că venea ploaia.

Tururile rezervaţiei cu barca nu erau operate oricum înrespectivul moment.

Am plâns. A fost cea mai mare dezamăgire trăită înBosnia, alături de despărţirea de Una, ce m-a ţinut departe de una dintreţările mele preferate 8 ani. Dar, de această dată, nu m-am lăsat.

M-am dus la el şi i-am spus că este omul care s-a purtatcel mai ciudat dintre toţi de care am dat în Bosnia. Şi că vin dintr-un neamospitalier, care cu siguranţă l-ar trata în manieră opusă faţă de cum a făcut-oel.

Apoi, am mers mai departe şi-am avut zile tare frumoaseîn locurile pe care le iubesc mult. Iar 3 luni mai târziu ne-am reîntors pentrucea mai frumoasă călătorie în ţara-n formă de inimă.

Importante sunt reacţiile şi acceptarea pentru ca apoi săfacă loc bucuriei neprevăzutului.

Despre fluturi căzuţi • Episodul 1

M-am gândit să vin singură în ajutorarea mea [😊] şi să îmi susţinscrierea articolelor de pe blog prin nişte păţanii săptămânale, istorisite înromână, legate de aspectele şocante întâlnite în călătorii. Voi continua săprezint faptele pline de bunătate pe Dependentă de fluturi.

Pentru că-s proaspăt revenită din Egipt, primul episod vaavea un gust nord-african.

 

Despre fluturi căzu ţ i • Episodul 1

 

Resorturile nu-s pentru mine. Ori pentru Marcel. Pur şisimplu nu ni se potrivesc [şi nu le încurajăm ca variantă de petrecere acălătoriilor]. În plus, şi dacă aţi strâmbat din nas citind fraza dinainte, îmi veţi dadreptate atunci când spun că cele mai multe aceste resorturi, mai ales înEgipt, nu prea sunt întreţinute. Cu toate acestea, uneori ai nevoie de olocaţie cochetă, cu tot cu posibilitate de scufundări/snorkelling, o masă bunăşi un duş cald. Ai, foarte important, un sărbătorit al zilei. El meritărăsfăţat pe deplin.

Ce nu înţelegi? De ce la ora cinei toată lumea se repedeefectiv spre bufet? Le-o fi foame? Dar de unde atâta disperare? Este suficientpentru toţi!

Şi multe persoane ar putea să se respecte mai mult şi să nu vină chiar înpijama la cină.   

 

Mie Valea Regilor nu mi-a plăcut decât de la depărtare,privită de pe geamul maşinii ori din balon. Aşa arată spectaculos.

La faţa locului, parcă şi iarna (aşa consideră eiînceputul de martie) este prea cald. Nu vreau să îmi imaginez cum nu poţirespira în interiorul mormintelor vara. Până la urmă, sunt nişte morminte. Nuvăd rostul atâtor selfie-uri ori zăboviri.

Ce este cel mai neplăcut? Că ţi se cere baksheesh cam peoriunde te duci pe Valea Nilului. Un arheolog cu care ne-am împrietenit pecoasta Mării Roşii ne-a spus chiar că-i musai să fim cu obrazul gros câttranzităm zona.

Şi mai urât este că nu ţi se cere voie. Nu ştii la ce veifi „supus”. De exemplu, un paznic se apropie şi începe să îţi povestească totfelul de bazaconii (pot fi şi interesante, nu zic nu, dar poate că tu nu îţidoreşti să le afli). La final, ţi se cere inevitabil suma de bani.

Uneori o păţeşti pe stradă, cu femei. Ele nu fac nimic,doar cer.

Cumva, dacă nu te poţi detaşa, nu ai linişte.

Apoi, toate activităţile se desfăşoară cu acordulinstituţiilor. Parcă rad oamenii aceştia o parte din încrederea pe care o aicând vizitezi astfel de locuri măreţe. Şi rad inevitabil şi din energia lor.

Se minte mult în multe părţi din Egipt (şi din lumeaarabă).

Musai să învăţăm să spunem „Nu”. Să ni se împlineascăvoia!

 

Gunoiul m-a speriat în Egipt! Era parcă mai prezent decâtpe durata primei noastre călătorii în ţara nord-africană. Sunt drăguţă cândspun „prezent”.

Acelaşi arheolog de care ne-am apropiat mi-a confirmat:„Nu le place curăţenia cel mai mult”. Îi mulţumeam de fiecare dată în gând căcida formă gândurilor pe care le nutream.

Concluzionam că ar fi atras mult mai mulţi călători cu undeşert curat, în primul rând. Măcar marea scăpase, în mare parte. Aşa-i cubogăţiile cele mai de preţ! 

Din păcate, cu animăluţele nu se au prea bine cei maimulţi egipteni pe care i-am văzut în treacăt, asta poate şi pentru că le estegreu să se susţină pe ei, scoţându-şi gândul că ar mai putea îngriji şi altesuflete din minte.

[Situaţia este mai bună decât în Oman, de pildă, însămult mai rea decât în Tunisia, unde terasele erau pline de pisicile cu carelocalnicii îşi împărţeau masa. Chiar dacă nici în Tunisia situaţia economică nueste strălucită.]

De abia am găsit mâncare pentru animăluţe (cred că amumblat pe la peste 5 magazine în Marsa Alam, că era localitatea cea maiapropiată. Am cumpărat şi pâinici de la o brutărie locală şi ne-am apucat săhrănim toate animăluţele care ne-au ieşit în cale şi care aveau nevoie.

Toate boabele ce ne-au rămas le-am lăsat unuia dintretinerii ce ne-au închiriat maşina, care ne-a asigurat că iubeşte pisicile.

Ca de obicei în ţările musulmane, poate cu câtevaexcepţii, căţeii suferă mai mult decât pisicile. Mulţi tare am văzut şi mulţierau şi înfometaţi.

Pe cel din imagine l-am întâlnit înăuntrul Complexului dela Dendera. Nu aveam boabele la noi, însă l-am mângâiat şi i-am vorbit!

Contează. Atât de mult contează! ♥

 

Egiptul este una dintre cele mai accesibile destinaţiifaimoase, să zicem! Ce-i, însă, ciudat? Că s-au înmulţit locaţiile de lux. Aflipreţul, chiar de poate ai o vagă idee că s-ar putea să fie mai scump, doar dupăce mănânci.

Este o mare lipsă de transparenţă în Egipt şi o marenevoie de control asupra tuturor situaţiilor. La final, nu ajungi, în cele maimulte dintre situaţii, să înţelegi „de ce”-urile.

Cam aşa am ratat noi un Abu Simbel calculat la milimetrucând am aflat că toate trei drumurile din sud erau închise înspre încolo.

Cu toate acestea, cumva se rezolvă toate întotdeauna!Aşadar, musai fără disperare, ci doar încredere în soluţia ce sigur se va ivi!

Libanul şi mâncarea

În timp ce ţările din jurul Libanului au parte de nisipuri peste nisipuri –şi petrol berechet –, Libanul are apă, are fructe, are legume… şi o bucătărieuimitoare.

Vorbeam cu Marcel cât eram pe acolo – de mâncare sigur vafi nevoie mereu, aşa că oamenii aceştia nu vor muri de foame.

Mai este însă un aspect – Libanul era şi când l-amvizitat noi, în noiembrie-decembrie 2023, înfiorător de scump. Din cauzainflaţiei, puteai plăti un preţ dimineaţa pentru ceva, iar seara se puteaschimba – aşa ne spuneau localnicii. Cam ca la noi în ’90.

Cu toate acestea, fiecare masă a meritat! Ştiu să gătească,bucătăria le este proaspătă şi savuroasă, iar ei se pricep să păstrezeechilibrul între gusturi.

Cu ce mâncăruri emblematice am rămas în suflet?

  Zaatar –amestecul de fructe uscate, condimente şi ierburi – se cam presară peste orice;continuu să îl mănânc cu ulei de măsline, aşa cum am fost învăţată să o fac.

  Mango –printre cele mai bune gustate de noi în lume… şi foarte dulci!

   

  În locul de lângă Cascada Jezzine unde-am mâncat nişte baghete fantastice cuusturoi am încercat şi fatayer foarte bun! Cultura mediteraneeană de mezzeîţi dă posibilitatea să încerci mai multe feluri la o masă. Iar aceste pâiniciumplute cu spanac sunt memorabile!

  Din Saida am plecat nu numai cu amintireacelui mai şocant (ca diferenţă culturală) loc din călătoria în Liban [piaţaoraşului], ci şi cu a unuia dintre cele mai bune rulouri cu falafel gustatevreodată, mai apoi cu prima întâlnire cu maamoul mad bi ashta, pe care ococ cu mare drag de atunci înainte.

  Printre cele mai delicioase îngheţate servitevreodată a fost în Liban… nu o dată! Însă de mult prea puţine ori… la câtde bune au fost! Nu m-am gândit că o îngheţată de avocado poate fi atât deplină ori una de cocos atât de bogată în gust. Pe de altă parte, surprinzătoareau fost şi aromele clasice de căpşune şi caise, care de mult îmi pierduserăsimpatia. Ei bine, mi-au recâştigat-o. Se poate şi aşa, în varianta „totulnatural”. Cel mai mult îmi voi aminti îngheţata de trandafir şi ashta,arhiprezenta cremă libaneză, cufundată în fistic. Dar ca cireaşă pe tort, sau,mai bine zis, măslină, a venit o îngheţată de labneh [iaurtul foartegras, potrivit chiar şi când luăm masa în oraş!]  – sărată, fistichie şi de neuitat.

  Vinetele murate, cu tot cu salatele  acompaniatoare. Mi-a părut de fiecare dată unpic rău că nu am putut mânca tot!

  Salata cu mango şi căpşune de la restaurantulhawaiian din Byblos – aici am încercat ceva nou, nu ne-a părut rău şi ne-amfăcut şi doi prieteni.

  Limonadele şi sucurile – poate nu atât demulte faţă de alte locuri din regiune, care nu au nici pe departe aceeaşicantitate şi varietate de fructe, însă aduse la un nivel de artă!

  Am pomenit de avocado mai sus. Rar mi-a fostdat să mănânc avocado mai mari şi mai cărnoşi. Sunt şi foarte versatili caingredient.

  Ca să închei cu ceva de-a dreptul deosebit,într-un loc cochet din Beirut am servit limonade de mango cu espresso. Dacă văsună interesant, au fost! :-)

 

Mâncarea în Liban seaseamănă cu ţara: pleci din locul tău natal ştiind că este spectaculoasă.Ajungi la faţa locului şi îţi dai seama că şi este. Poate că nu estespectaculosul în forma aşteptată de tine, însă îţi intră pentru totdeauna însuflet. ♥

A day trip idea from Braşov through Cheia

I lovethe road to Cheia! It’s like a back door getting you closer to mountains, nature,and the Great Outdoors!

While Irode it in summer a few times and in autumn once (those serpentines and thecolourful foliage make it dreamy), I never saw it in winter!

It hasits charm. Plus, as you arrive in the centre of Cheia, there’s a marketwith regional and local products.  

P.S.There’s a cute cat around the market; bring treats if you like.

 

Next inline was Măneciu-Ungureni, a village I went through several times, yet Inever found the time to stop at its reservoir, accessible from its centre via aroad that’s in good condition. The lake was frozen, but I’d love to returnthere to swim/kayak.

P.S. Thereare several friendly dogs ‘guarding’ the reservoir; bring treats if you like.

 

Impromptuishly,we decided to head to Slănic Prahova. We had found a café that seemedinviting. I then remembered my primary school experience when the SlănicPrahova Salt Mine went pitch black during a storm; it lingered in my mind.Was it time to turn it around?

Marceland my Dad had never visited it, so Marcel proposed we’d go. [You see, we weresupposed to be on a journey for my Dad’s birthday, but issues with the catfamily prevented us from going.] Despite the high entrance fee, we loved it!There is a Moria energy that can easily make you fall for this place! Ultimately,you’re at 210 metres underground, with 4 km of asphalt connecting you to thesurface.

P.S.There’s an interesting store selling bath salts and salts with spices insidethe salt mine. Ifyou wish to buy salt without anticaking agents (recommended), ask in the marketto your left as you leave the salt mine bus stop.

We wentto the café, too. Atelierul de Cafea is a place I’d recommend. They uselocally-roasted coffee; the welcome is so friendly! Plus, we got therecommendation below.

We wereon our way to Schiuleşti Village, a very authentic mountain settlementby the Crasna River, which was also frozen. I am an ovo-lacto-vegetarian, assome of you may know, but Marcel loves fish, so we ended up at Păstrăvăria CrasnaBogiri. The people at the trout farm were very friendly; while Marcel wentto get his fish, my Dad and I walked around the courtyard. While Linu didn’twant to get his feet wet (but eventually did), Pi enjoyed the snowy view.

We lovetaking members of our cat family on our adventures. And we loved this one! It provideda breather just when we needed one!   

Despre fluturi | Episodul 20

V-am promis fluturi, v-am promis apă. Cum începeacălătoria noastră strâns legată de turcoaz? La Apa Neagră. 😊

Nu puteam sări peste câteva zile petrecute în frumoasanoastră ţară la graniţa dintre primăvară şi vară.

Şi, pentru că am ajuns rupţi de oboseală în parcarea pensiunii care ne-acăzut cu tronc la finalul lui 2021, mâncarea, prin grija proprietarei, de carene-am apropiat, ne-a aşteptat în cameră. Eram lihniţi de foame; ne-au mersdirect la inimă gestul şi bucatele – întotdeauna delicioase aici.

 

Un început perfect al zilei? Un mic dejun copios, cuverde-n fundal, răcoare de soc în pahar şi – cel mai fain moment! – oîmbrăţişare de căţel pufos şi drag!

P.S. Tot mai bine înţelegem în ultimele luni ce-nseamnă oinimă de căţel! ♥

 

Chiar de toarnă pe drum, este bine să crezi în steaua ta,în frăguţe, într-una dintre cele mai frumoase drumeţii din viaţa ta, la CascadaVânturătoarea, cu oameni calzi întâlniţi pe drum, privelişti care ne-au tăiatrespiraţia şi căpriţe, care mai de care mai prietenoase.

Una dintre ele urma să aibă pui. Am mângâiat-o amândoi şiMarcel i-a spus: „Vei vedea, va fi bine pentru tine şi puii tăi. Să nu îţi fieteamă!” ♥

 

În seara aceea ne odihneam la aceeaşi pensiune. Şi cinam.1 iunie făcuse ca desertul meu preferat – clătitele cu frişcă şi nuci – să numai fie disponibil. Am urmat însă sfatul tinerei domnişoare ce ne servea, ne-amîmprietenit şi... discuţia despre pisici şi despre cum îşi dorea să aibă grijăde una s-a transformat în prietenie şi ţinut legătura peste luni (şiactualmente – ani).

 

Cum nu mă pot găsi la sub 100 km de Orşova fără a trecepe acolo, drumul spre încolo a continuat. Cu oprire la Herculane. Pe uşa uneicofetării sta scris „Avem îngheţată de casă”.

Aşa a fost că întâi mi-am făcut nişte cumpărături (îmiuitasem lenjeria acasă; multe am uitat să iau cu noi în acea călătorie, însăne-am descurcat) de la magazinul unei doamne tare blânde căreia am încercat şi,zic eu, reuşit să îi redau un strop de încredere că România urma să fie bine,cu tot cu oamenii săi destoinici!

Apoi, ţuşti la cofetărie! Mirosea a frişcă din aceeafaină, din copilărie. Exact asta ne-a spus şi doamna ce ne-a servit, că imediatdupă ce-a primit-o, a savurat o cupă.

Ce iubesc şi mereu voi sublinia asta? Frumuseţea dinsimplitatea neamului nostru, faptul că suntem plini de candoare şi nici nu nedăm seama cât de minunaţi suntem! ♥

 

După o-ntâlnire c-o prietenă, o plimbare în caiace peDunărea magică şi-un ceai de mentă sosit ca gest drăguţ din partea simpaticelornoastre gazde (ea – neaoşă, el – de la sudul aceluiaşi fluviu), a urmatplimbarea prin sat. Cu saluturi fel de fel, limonadă şi gogoşi pe arşiţă,vizitarea morilor de apă din Eftimie Murgu fiind întreruptă de furtună.

Târziu după-masă, după planuri puse în tihnă la punct,maci în aerul curat şi-o căţelandră de care ne-am ataşat cât am savurat cinaîntr-un sat vecin, am finalizat plimbarea, de această dată pe bicicletă, cuemoţii legate de frână, însă c-un volum fantastic al apei! În ce sălbăticieminunată trăim!

 

Cum era început de iunie şi cum Marcel iubeşte cireşele,m-a înnebunit! „Poate că găsesc în Serbia, este un pic mai la sud!”

[Nu ne gândim niciodată că nu avem cu ce plăti, mergemînainte.]

Ne bucurăm noi de frumuseţile bănăţene, apoi drumul neduce la vecini.

Iată şi cireşele! 😊

Coboară şi vine bucuros!

„Mica, era aşa o doamnă drăguţă, am vorbit în română şiam plătit în lei.”

 

P.S. Românismul nu are moarte.

9 spectacular views around Lebanon

Lebanonis even more surprising now, 14 months post-trip. I loved it then; I love iteven more in retrospect. And I'm recalling its spectacular views!

 

FacingPigeon Rocks

Therocks were familiar to me from cliff diving. They are, nonetheless, even morespectacular when you’re close to them! We witnessed a day with rain and wind.The sea was rough, which made the rocks all the more beautiful!

 

Asyou step outside St. Paul Greek Melkite Basilica in Harissa

Reachableby road and cable car, the terrace of this peaceful and majestic church offers apanorama full of shades, one you’re not likely to forget soon.

 

In Byblosold harbour

Theroad takes you straight along the water. If you happen to arrive during a storm(our case), there will be splashes, waves reaching your car, and a lot ofMediterranean ‘drama’.

 

Byblosseafront and castle views

InByblos, you can stay overnight in a place offering a sea view and a ByblosCastle view. Both are fantastic! P.S. There are lights at night. P.S. 2) You are in one of the world’s oldestplaces.

 

Onthe road from Tripoli to Hermel

Somewould claim that it is a dangerous endeavour and that Hermel is a dangerousplace. Our trip was smooth (we went to raft down the Assi River). I’ll alwaysremember the terraced landscape, the crazy climb, and our summer tyres slidingon the fresh snow.

 

AroundJezzine

If youlike chasing waterfalls and go searching for Jezzine Waterfall, know thatthe views around the village will open up and reveal themselves to you in theirprettiest angles.

 

At NihaFortress

Thiswas my favourite place in Lebanon; it felt magical through its energy, and theview was glorious! We didn’t see hyraxes, but were welcome as friends! Thereare also many local products to choose from and take home at the Niha access point into the Shouf Biosphere Reserve.

 

Whileexploring Maasser El Shouf Cedar Reserve

Have ataste of it through a circular trail; it’s both easy and fast. After 30minutes, you would have marvelled a lot, seen the oldest tree in Lebanon (3000+years, as they say), and sat under Lamartine’s cedar (named like that after the poet'svisit).  

 

FromDeir el Qamar towards Kfar Qatra

Asearch for an ice cream brought us here; the ice cream parlour was closed, butwhat a sunset we got in return!

 

Myheart is heavy when I know that the people in Lebanon are still harassedthrough a war that has nothing to do with them. Or any of us, for that fact.

On theother hand, peace is in our hearts. When we are happy inside, it shows on theoutside - and it can move mountains!

Craco, aşezarea-fantomă, şi dealurile din Basilicata

 

Recunosc, Puglia nu mă cucerise (cu foarte puţineexcepţii) până în punctul în care am pornit-o spre Craco. Şi mai recunosc ceva, eralocul pe care aşteptam cel mai mult să îl văd din toată călătoria.

La trecerea din Puglia în Basilicata, o provincienecunoscută nouă, simţeam schimbarea… o schimbare ce îmi plăcea la nebunie!

Cumpăraserăm biletele online cu o zi înainte şi Marcelconducea prin soarele ce aici părea păzitorul primăverii. Cam despre cediscutam noi în maşină, între două sucuri de fructe?

-         Zici că-i Marea Britanieaici!

-         Scoţia… cu măslini!

[Mie-mi plac culmile domoale şi… goale, dacă aţi uitat.]

În curând aveam să aflăm, de la ghida noastră de care ne-am ataşat (tot Săgetătoareca mine) şi la întâlnirea cu care am întârziat (căci stăteam la o altă ieşireîn loc de cea principală), că golul fusese umplut în trecut de plantaţii denăut. Curios! Zâmbisem! Îmi place năutul. :-)

În acea zi se filma acolo „Cucine da incubo”, însă noi,singurii vizitatori de la acea oră, ne vedeam de treaba noastră şi, cucăscuţele pe cap, am ţopăit până sus de tot. Ghida susţinea că şi de acolo seputea vedea marea, cu toate că din aşezarea din care se trăgea ea, tot de pe undeal, era mult mai aproape de azur.

Totul este dramatic în Craco – de la biserica cu pereţiiprăbuşiţi şi până la cum îţi imaginezi că a fost viaţa dinainte ca totul să oia la vale. Te gândeşti cum te-ai fi simţit să trebuiască să îţi părăseşticasa, locurile unde ai trăit şi de care te legau momente atât de frumoase…pentru că argila ce forma dealul a început să o ia la vale şi restructurărilenu au dat roade.

În Museo Emozionale di Craco nu filmele şi reclamele ces-au turnat aici te impresionează, ci poveştile de viaţă. L-am întrebat fărăocolişuri pe domnul ce ne-a făcut prezentarea şi a recunoscut că trăise înCraco, istorisându-ne cum era şi cum din 1991 nu s-a mai putut sta. După vreo14 secole în care localnicii, cocoţaţi la 400 metri, au putut înfrunta cuuşurinţă atacuri barbare abătute asupra lor.

Ai zice că trec într-o clipită!

What are the bright thoughts that I took with me from Oman?

As I statedbefore, I concluded that nothing is fully good or bad.

So, hereis the other part of Oman, the bright one!

 

Omanicoconuts and coconut products are exquisite. So is the frankincense.

Theregion that supplies them is centred around Salalah. The coconut oil I boughtin Oman is delicious; I love cooking with it.

How canyou tell the quality of frankincense? The lighter in colour it is, the higherthe quality.

 

Nizwais a must. So are the juices all over Oman.

We onlywent there on our last day in Oman, but were thankful we did! I’d start with Nizwa!It hosts intriguing museums, interesting stores selling local products, and lovelyrestaurants (with history and views).

P.S.Whenever you find fresh juices, try them. My favourites were guava (in Sur andMuscat) and mango (in Nizwa).

 

Ifyou like turtles, Dimaniyat Islands is the place to go!

Asidefrom paradisiac beaches, I’ve never seen so many turtles in one spot! And I’venever seen so many turtles grazing. It was one of those wonderful experiencesthat you remember your whole life! We were pretty unfortunate regarding theweather (the storm in the open sea turned our trip upside-down); in the end, itwas worth the wait.

 

Thisbeach did wow us!

RasAl-Jinz is different from all the beaches we saw in Oman. It is wild yet cosy.We could walk there forever. We didn’t see any turtles, but we saw dromedaries onthe way to the beach!

 

Suris a nice stop, especially when you’re into sailing.

Legendsconnected to Sinbad point to Sur. For a closer look into the dhow-making craftsmanship,visit the Dhow Factory & Museum.

 

Theexpats were amazing to us! We also loved the culinary trip!

Wetried many different cuisines! Some were new to us, but we got to experience theculture of those countries through their people. We even received gifts, help,suggestions, and friendship!

 

The Socca World Cup was a feast!

Weenjoyed it to the full! Friendship was our ‘key takeaway’. We laughed a lot,went to watch the games, and became familiar with the behind-the-scenes details.Our trip to Oman wouldn’t have been the same without the tournament and thepeople connected to it.

 

Specialmention: We met tens of cute cats and dogs (but more cats, on the whole).

Be kindto them; feed them, caress them, and talk to them. Each smile means a lot. ♥