Olivia-Petra Coman's Blog, page 3

Despre Antalya, cliff diving şi idei de călătorie

Vă scriam în episodul anterior că venise rândul suduluiTurciei şi urma să vă spun şi de ce.

Urmărim de ani buni săriturile de pe stânci (cliff diving).Bem spre deloc Red Bull, însă îi admirăm mult pe Cătălin Preda şi ConstantinPopovici.

Dacă totul a pornit ca o dorinţă să mai participăm la oetapă a sezonului 2024 (urmează să vă povestesc şi cum a fost la Mostar), amvăzut-o şi ca pe o posibilitate să ne reîntâlnim cu Cătălin, de care ne-amapropiat în Bosnia, apoi să îl cunoaştem pe Constantin personal şi să îisusţinem.

Din păcate, Cătălin s-a accidentat la Boston (etapa adoua) şi de atunci nu a mai putut concura. Noi aveam totul rezervat din iarnă,inclusiv biletele de avion, aşa că am mers.

Ştiam că urma să pierdem Runda 1, desfăşurată vineri,însă eram nerăbdători să urmărim Rundele 2+3 sâmbăta şi Runda a 4-a sau Finaladuminică.

Ne-am organizat cum am putut de bine (eram foarte obosiţicăci aproape nu dormiserăm) şi am fost unde se descria pe site că ar trebui săfie concursul. Surpriză? Eram departe! Am văzut doar un ecran gigantic pe PlajaKonyaaltı ce transmitea competiţia, asta după ce am făcut o altă nefăcută, conducândîn punctul central al Plajelor Konyaaltı. Am aflat că toate plajele din zonaaceea sunt strânse sub acest plural.

Dă-i şi întreabă localnicii (asta după ce am parcat).Ditamai evenimentul, însă nu se prea ştia de el. Aş fi zis că nici nu se ţinedacă nu aş fi văzut uriaşul afiş vertical pe o clădire gigant în drum spreplajă.

Până la urmă, am auzit noi zgomot şi ne-am dus într-acolo(Atatürk Parkı). Cumva ne-am strecurat şi am ajuns pe un balcon de pe stânci,chiar unde era şi cameramanul competiţiei. Nu s-a văzut cel mai bine, însă afost mulţumitor. Apa arăta în mare fel, în mai multe nuanţe de turcoaz. Ne-amîntreţinut cu un pescar tare de treabă. Constantin nu a avut cea mai bună zi,însă au fost multe sărituri spectaculoase.

Aveam speranţe mari pentru a doua zi pentru el şi un locpe podium (urcase de pe Locul VI pe V în cea de-a doua zi de competiţie).Văzuserăm o grămadă de caiace pe mare şi ne gândeam că ar fi fost o manierăfaină de a urmări finala. Aşa că am încercat să închiriem două caiace sau măcarunul dublu. Cred însă că toate caiacele din Antalya fuseseră închiriate în aceazi. Nu ne-am descurcat, nevorbind turcă, negăsind locul de închiriere şinereuşind să parcăm. Este foarte greu în acea zonă, iar stâncile suntneîncăpătoare chiar dacă localnicii nu erau foarte interesaţi sau „prinşi” desport, urmărind 3 minute şi plecând apoi. Comparând cu Mostar, nu a fost delocce trebuia. Noi am avut norocul să urmărim de la un restaurant finala; nicimăcar nu am mai fost lăsaţi să pătrundem unde fuseserăm deunăzi. Iar Constantin aterminat etapa – cu câştigători surprinzători la Masculin – pe Locul VI.

 

🍴 Ce recomandări am pe partea de mâncare bună, bunătare în Antalya? (am fost surprinsă, recunosc, deşi iubesc bucătăria turcească)  

Venind dintr-o detoxifiere tare strictă şi asumată, amfăcut un pic de pauză cât am fost în Turcia, însă nu totală, aşa că am prânzitpe la restaurante vegane.

Ch’i for Life se spune că a fost primul restaurant vegan al Turciei; au un chef libanez şi mâncarea-i excelentă; acelaşi lucru îl pot spune şi despre ceaiuri (cel cu lavandă m-a cucerit) – sunt altfel. Primirea este minunată şi minunat este şi decorul, iar în complex se intră uşor, furnizându-vă numele; parcarea-i gratuită.
La Salt atmosfera-i mai de familie; ne-am îndrăgostit de pisica de acolo şi ce mi-a plăcut a fost că erau reinterpretate feluri de mâncare turceşti în varianta lor vegană. Menemenul de tempeh (prima oară când am gustat!) a avut acelaşi gust ca un menemen tradiţional. Pâinicile din hrişcă sunt demenţiale, la fel şi băuturile cu dude.

Când vine vorba de desert în Turcia, eu nu pot spune „nu”şi, mai important, nu vreau. :D Aşa că am ajuns să încercăm chestii dulci şidelicioase din cel puţin două locuri diferite pe zi.

Din ce am înţeles, Feyyaz Dondurma este o afacere de familie. Nu vă aşteptaţi la un loc luxos, ci mai degrabă la unul care ascunde surprize. Cred că aici am gustat cea mai tradiţională îngheţată turcească – dacă pot spune aşa –; aromele de mastic şi lapte ars m-au fermecat.
Pentru un loc cu dulciuri mai moderne – şi nu toate tradiţionale –, mergeţi cu încredere la Sade Patisserie . Ingredientele folosite sunt de foarte bună calitate, oamenii de acolo – zâmbitori şi terasa – umbroasă. Profiterolul cu sosul bun turcesc şi tiramisù mi-au plăcut mult.
Dacă doriţi deserturi clasice turceşti, o vizită la Nacaroğlu este ceea ce trebuie. Acolo găsiţi kadayıf, katmer, dar şi baclava „rece” cum o numesc ei sau baclava cu lapte. A fost preferata mea din tot ce am încercat la ei. Iar oamenii de acolo sunt de pus pe rană.
La micul dejun ori doar pentru o vizită scurtă, preţ de-o cafea şi-un smoothie (recomand fructele de pădure), grădina relaxantă a Danjeh Coffee , aproape de mare, este perfectă. Nu rataţi biscuiţii săraţi cu susan.

Sunt sigură că nu prea puteam să dăm greş, însă pentrumine, care, la rându-mi, mă ocup şi cu preparatul mâncării, contează ca masaundeva să fie şi o experienţă. Să am parte de curăţenie, un cadru simplu daratractiv şi relaxant, oameni faini.

În prima seară în Antalya, am nimerit din prima la restaurantul care mi-a plăcut cel mai mult din toată călătoria, Salaş Balık . Am mâncat cele mai bune fructe, primite gratuit după masă, şi cel mai bun desert – katmerul minune, cel mai bun dulce servit de mine vreodată în Turcia şi unul dintre cele mai bune gustate în lume. Salata a fost incredibilă, iar Marcel a fost foarte mulţumit de peşte, acesta fiind specificul localului.
A doua seară am găsit mai greu ceva care să ne placă întru totul, însă atmosfera de „acasă” de la Kaya Garden ne-a încântat! Grădina este, într-adevăr, foarte primitoare. Sunt specializaţi pe cărnuri, însă şi vegetarienii vor avea de mâncare berechet! Aşa de bună a fost mâncarea de vinete, că nu mă puteam opri din a nu a mai tot gusta-o, chiar de eram plină. Iar künefe pe care l-am împărţit cu Marcel a fost cel mai bun servit de noi în Turcia!

☽ Pe partea de cazare, nu amrecomandări, însă mi-a plăcut zona unde am stat – în Lara. Este liniştită,curăţică şi ofertantă. Cam ca întreaga Antalya! Nu ne-a venit să credem cum unoraş-gigant este atât de aerisit!

 

🌊 Noi suntem cam simandicoşi când vinevorba de apă. Ne plac plajele mai atipice. Aşa că am ales Plaja Fener, ceoferă şi posibilităţi de sărituri de pe stânci, este gratuită şi frecventatămai ales de localnici. Experienţa de acolo a fost una dintre cele mai fainedacă stau să mă gândesc la toate locurile unde am înotat. E uşor murdărică şitreptele se urcă greuţ, însă energia locului este fantastică şi-i plin depisici! Iar de vreţi să o vedeţi de sus, parcul lângă care puteţi şiparca oferă nişte privelişti încântătoare!

🚗 Distanţele-s mari. De vreţi să faceţimulte şi sunteţi plimbăreţi de fel, vă recomand închirierea unei maşini. Încazul nostru, a costat 88 EUR/4 zile + asigurarea, pe care o încheiaţi doardacă doriţi (aveţi o poliţă şi inclusă), şi am putut returna maşina la Turtaschiar şi la ora 3.   

 

⛔ Ce nu recomand?

Vizita la Duden . Cascadele-s frumoase, dar parcul este mizerabil (plăteşti parcare, plăteşti şi intrare – nu sunt sume astronomice, însă alegând să mergeţi acolo puteţi pierde vizitarea unui loc care chiar v-ar încărca). Şuvoiul turcoaz de apă întâlnit în drum spre cascade este mult mai impresionant decât cascadele în sine.
Vechiul port. Plin de comercial, afacerişti, parcare scumpuţă; priveliştea de pe dig este frumoasă; în rest, nu pot să recomand neapărat o plimbare acolo (sau dacă alegeţi să mergeţi, măcar să ştiţi să nu zăboviţi).

𓇼 Şi, ca să încheiem într-o notă faină, aş dori să adaug că:

Am reuşit, într-un final, să ajungem la Şcoala de Kırkpınar Recep Gürbüz după ani de zile în care participăm la festivalul din Edirne (şi susţinem sportivii din Antalya!). Din păcate, luptătorii erau plecaţi (a făcut un prieten de-al nostru săpături) într-un fel de cantonament, însă tot am reuşit să aruncăm un ochi.
Una dintre cele mai faine chestii pe care le-am făcut în această călătorie a fost că am ajuns tam-nesam la o fabrică de rahat turcesc, mai exact la OsmanEfendi Lokum . Domnii şi doamnele de acolo, o familie, sunt minunaţi. Nu vorbesc decât turcă, însă ne-am înţeles. Cantitatea minimă a fost de 2 kg, se pot face cutii mixte, ne-au permis să şi intrăm să vedem cum se face rahatul, mirosea tare îmbietor, şi am şi degustat. 4 EUR am plătit pe kilogram. Mi-a luminat întreaga zi toată experienţa!
La final, doresc să vă spun, ca mămică şi prietenă a multor pisici, că sunt multe şi în această parte a Turciei. Am oprit la un magazin pentru animăluţe (sunt la tot pasul!) să le luăm boabe, căci cele aduse de acasă s-au terminat repede. Nu am neglijat nici căţeii, şi pentru ei am avut bunătăţi.

 

Mi-a plăcut! Oamenii, cu toate că sunt conştientă că suntveniţi din multe zone ale Turciei, par mai reci decât cei întâlniţi în nord. Cândpleci din zona turistică şi mai bogată, vraja se rupe şi începe să fie dezordonatîn jur şi să nu înţelegi ce s-a petrecut, însă Antalya în sine merită. Nicimăcar Poliţia nu te opreşte când te vede oaspete!  

8 years later, our highlights from Lanka

That is what a local would call his country, mostendearingly.

‘Why would I go to anyother place and splurge? Have you seen our beaches?’

I have. They arestunning.

‘The people areenjoying their lives after many years of troubles.’

I agree with that.And their joy is intoxicating.

‘Wehave a lot of fruit varieties and they’re really tasty. Have you tried our redbananas? You should. Aaah, and don’t worry about the animals. You will seeplenty.’

 

It does seem SriLanka has it all. In any case, this is the welcome I was given and you couldenjoy a similar one when you finally decide to fly and stay. Then, you can takeit from there.

A perfect start wouldbe Pinnawala, in the country’s centre – most visitors fly to Colombo, anyway –.So, once you’ve adjusted to the smiles and friendliness of the locals andyou‘ve started to understand that they like to get things done, you can justtake a train or a taxi to Rambukkana, depending on your travel style andbudget. Let your hair down, unwind, and start contemplating the palm trees –aren’t they some of the most beautiful you’ve ever seen? Pinnawala is one ofthose villages that rose to fame but still has some authenticity for theexplorer to indulge in. Go for a walk, have a meal while enjoying the views ofOya River and even watching the elephants bathe, or simply go gemstone shopping[you can also try it in Kandy for optimal results]. I’d skip the elephant orphanage visit; the animals arenot necessarily happy there and it doesn’t feel like an orphanage. A very interesting endeavour would be checking out the items made ofelephant dung, in the small factory located on the way of the herd to theriver.   

Personal highlight? Feeling tens of elephants stomping!

What should you donext? You must take at least one train in Sri Lanka; if the first journey wasone day before and hasn’t put you off – locals say it could –, go for a veryscenic ride straight to Haputale. You will pass Kandy and Nuwara Eliya andenjoy the sight of the tea plantations from above, in a green and whitish dancewith the clouds. The entire adventure will take around five hours; you don’tneed to worry if you haven’t got enough water or snacks; there will beplenty of sellers around. 

A new morning should start with a beautiful sunrise,isn’t it? Hike or hire a tuk-tuk to Lipton’s Seat and be wowed by the placewhere Sir Lipton would come and spend time looking at his fortune. Children ontheir way to school will giggle and monkeys will play curious.

Personal highlight? Youwill find it hard to resist and not follow the railway tracks, local style, todiscover one village after another scattered around the town while greeting onekind face after another. P.S. The local chocolate/fudge is delicious!

The glances willcontinue on the bus that takes you to Tissamaharama, the starting point for asafari in Sri Lanka’s most visited park, Yala. It can become one of the mostbeautiful dawns of your life, with a sight of leopard/blackbear/elephant/mongoose/crocodile lingering on your mind while the dust lingerson your clothes and hair.

Personal highlight? Myfirst leopard.

It is time to hit thebeach! Ahangama is two hours and a half away by bus and it’s a very authenticplace. People are drawn to its stilt fishing (the fishermen aren’t the nicest!)and surfing. One short glance at the oceanfront will make you realise why.

Personal highlight? Café Ceylon – from savoury dishes and dessert to drinks and ambience! P.S. Thesurf-themed souvenirs bought from Ahangama were beautiful!

When you do leave andchoose to take the train and wait on a bench in one of those typical and neatone or two-platform stations, you start thinking back – that you could have stoppedand had a swim in Tangalle, some whale watching in Mirissa, or that you couldjust get off the train and tour the Dutch heritage at Galle and its lighthouse,yet you do not. Although an island, the possibilities abound and you understandthat one week is a mere taster session of Lanka. If you like it, you willreturn. The three-fruit breakfasts will be missed.  

But for now,Hikkaduwa and the turtles await. First things first, though. An early lunch bythe beach, with the unmissable pineapple juice in a cool glass, by your side.Snorkelling in a more peaceful area, to the right; turtle watching in thewaves, to the left. There is also the chance to see them get fed at 9am and5pm. The sun is burning, the heat is pounding, and you haven’t realised ituntil now, but close to the end, you do.

Personal highlight? Justhow kind people were to us, from our first day to our last! They picked us upfrom bus stops when it was pouring outside, made us feel like guests, and keptour luggage safe while we went for a swim.

Colombo is next,after yet another train – who said that you wouldn’t like riding them? – andthe peaceful mountain/beach life must be left behind. You’re in a large cityagain, it’s crowded and a bit polluted and jammed, but the people have the samesmiling faces. And then you discover that you could again be close to nature bywatching the pelicans from the shores of Beira Lake… or even on your way to theairport, on the canals of Negombo Lagoon.

And you know what?You will return.

 

 

/The piece was writtenin November 2016 for Skylife, Turkish Airlines’ in-flight magazine –, whichceased to exist; not included in the weekly newsletter/

Pe coasta liciană sau sudul Turciei mai pe-ndelete

În adolescenţa târzie, când am mai povestit eu căurmăream „Globe Trekker” pe Travel Channel, am urmărit şi documentarul dedicatTurciei, cu Justine Shapiro. Îmi plăcuse mult şi îmi doream să experimenteztotul pe pielea mea.

A trecut mult până i-a venit rândul, însă cuvintele luiBaki, prietenul întâlnit la Kırkpınar în acest an, mi-au dat şi mai mult avânt,după ce i-am scris „În sfârşit, ajungem şi-n Antalya”. Ce mi-a replicat? „Aaah,sezonul liniştit al Antalyei, ce-mi mai place!”

 

De ce am ajuns, până la urmă, în Antalya? Este o povestepe care-o las pentru Episodul al II-lea. 😊

Un gând doar vreau să las aici: Antalya ne-a plăcut tare.

 

Dar coasta liciană (denumită aşa, după populaţia veche,originală, ce a locuit pe aceste tărâmuri), pe de-a-ntregul? Hmmm... Nu cât măaşteptam.

Totuşi, iată unde m-aş întoarce—

☾ Litost Café Bungalow se găseşte înmijlocul unei grădini de rodii, în Adrasan. Atmosfera este de basm;gazdele voastre – la fel. Bungalow-urile sunt liniştite, comode; se pot servimese, gustări la faţa locului şi cel mai bun suc de rodii pe care l-am băutvreodată (am şi nimerit când erau în pârg!). Îi puteţi contacta pe Instagram –sezonul este lung (de la mijloc de martie şi până la final de octombrie).

🍴 Saide dinAdrasan servește mâncarefantastică într-oatmosferă foarte relaxantă. Alegerea mea a fostmezze; m-au copleşit aromele creațieispeciale a proprietarei restaurantului, Saide –anghinare cu vișine. Mi-a plăcutși ce-am servit cu morcovi. Iar la final,sufleul casei a fost un răsfăț!

🍴 Restaurantulunde Marcel a mâncat cel mai bine gătit peşte, iar eu cei maibuni cartofi prăjiţi din călătorie a fost în NesBu din drăguţul şiliniştitul Beldibi (aici era planificată şi o baie în mare, însă amnimerit chiar când furtuna era dezlănţuită). Pare o afacere de familie, oameniisunt foarte drăguţi şi implicaţi... Apoi, chiar lângă, este o tonetă cu sucurinaturale minunate, care mai mult ca sigur vă va face cu ochiul.

🍦 Am observatulterior că este un lanţ de gelaterii în zonă, însă noi am ajuns la cea dincochetul Kemer. Giliğ Dondurma se numeşte şi au nişte arome celpuţin interesante (de cacao arsă ori tahini); până la urmă însă, îngheţata defistic pe care şi-a luat-o Marcel m-a înnebunit.

🛶 Cu toate că nueste un traseu spectaculos prin ceea ce vezi şi faci, însă culoarea apei şimâncarea te vor cuceri, încurajez o tură de caiac de la 9 şi până pe la14-14:30, cu plecare din Üçağız spre Insula Kekova, cu posibilităţi desnorkelling pe lângă ruine! Localitatea de plecare/sosire este un vis, într-atâtde frumoasă este! Populaţia din zonă (chiar şi din Simena, unde se ia masa, cutot cu pauză) este turkmenă. Reci şi mai mult interesaţi. Nu toţi, dar mulţidintre ei. Aşa mi-i aminteam şi din nordul Iranului. Dar asta nu înseamnă căvoi nu vibraţi poate mai bine cu ei decât mine. Organizatorii? Simpaticii de laSea Kayak Turkiye, cu echipamente şi implicare pe măsură!

🐢 Ghiziinoştri de caiac ne-au spus (doream să mergem la Patara în căutare de broaşteţestoase) că avem mult mai mari şanse să le găsim (aproape 100%) la capătul PlajeiAndriake. Ne-a confirmat şi un localnic la ajungerea în sat. Treaba esteaşa: sunt două ape ce se varsă-n mare; veţi merge de-a lungul uneia până veţivedea un pod în dreapta. De aici continuaţi musai pe jos. Traversaţi plaja,ajungând până în capătul ei, unde se varsă cealaltă apă în mare. Faceţi dreaptaşi urcaţi puţin – este şi un centru de închiriere caiace pe acolo (când am fostnoi nu era nimeni). Nici ţestoase nu am văzut, dar mi-a priit experienţa. Zonaeste foarte frumoasă. M-am simţit ca în Africa de Vest.

🥾 Locul din sudul Turciei unde ne-au cuprins cei mai mulţifiori şi unde ne-a plăcut cel mai mult a fost Termessos. Se găseşte înmunţi, la mai puţin de 1 oră de Antalya. Dacă se sugerează ca timp de vizitare2-3 ore pe puţin, ca să îl parcurgeţi pe îndelete, noi am avut cam o oră. Curatorul– foarte de treabă, prietenul unei familii de vulpi pe care cu siguranţă o veţivedea – a spus că traseul ar fi cam de 45 de minute (nu ştiu dacă dus-întorsera calculat), însă în 20 de minute noi am fost sus şi am coborât cam tot înatâtea (la 18 se închidea tot şi ne rugaseră să fim punctuali), cu menţiunea căeste bine să purtaţi bocanci, coborâtul fiind mai solicitant pentru glezne şipe alocuri cu pietre instabile. Noi prinseserăm şi singura zi înnorată, aşa cătotul a fost şi mai dramatic. Priveliştile ne-au lăsat cu gura căscată (a fostprima noastră drumeţie în Turcia!) şi bineînţeles că am mai mers 5 minutesuplimentare şi până la amfiteatru. Am fost doar noi şi el, cel mai binepăstrat şi impresionant pe care l-am văzut vreodată! Se spune că aici ar filocuit Solymi, poporul ce nu a putut fi cucerit de Macedon, într-atât de bineorganizaţi şi protejaţi au fost.

 

Iată şi ce m-a lăsat mai mult sau mai puţin rece—

Kaş – atât de multmi-am dorit să ajung aici, cred că cel mai mult din toată călătoria, atuncicând am făcut planul! Vedeam numai străduţele pline de turcoaz (pe care nule-am găsit). Efectiv, nu am avut unde parca. După ce ne-am învârtit noiînainte şi-napoi, am plecat.

Demre – este un oraş taredezordonat şi neînchegat; de curând, se pare că Turcia a crescut preţurilebiletelor pentru vizitatorii din alte ţări în cazul obiectivelor istorice maicunoscute (chiar şi o colegă de vâslit portugheză ne spusese „Am dat 50 EUR laintrarea la Efes şi voi aţi văzut infinit mai mult la Termessos pentru 3 EUR”).În aceeaşi ordine de idei, nu am dorit să plătesc 17 EUR pentru Biserica Sf.Nicolae sau 13 EUR pentru Myra (am crezut chiar că nu văd bine preţurile!).Doar pentru că unele ţări au avut norocul să aibă anumite nume răsunătoare peteritoriul lor nu înseamnă că ar trebui să se lăcomească. Gratuite ar trebui săfie aceste locuri pentru toată lumea!

Am observat şi că între Kaş şi Adrasan nu am găsitrestaurante atât de atractive pentru noi (din toate punctele de vedere) pe câtne-am fi dorit.

 

Ce mai este de zis? Ne vom întoarce să ne vizităm noiiprieteni şi... a rămas Çıralı, cu tot cu focurile vii de acolo. Sau Liman,unde-i o plajă minunată pentru snorkelling. Ori poate şi Phaselis, unde aşînota puţin, să vă spun drept.

Teatrul Aspendos şi Canionul Köprülü, pe care le-am ratatoarecum din cauza furtunii care s-a abătut surprinzător asupra Antalyeiîntr-una din zile, vrem să le vedem. Tot necomercial, însă, poate cuechipamentele noastre de vâslit.

 

Căci, am stat cu Marcel, ne-am gândit… s-au schimbatmulte de la data documentarului (1996) şi nu toate în bine.

Dar cum şi „binele” acesta este relativ, am făcut noi cumam ştiut să ne bucurăm şi să ne tresalte inima! Vă dorim la fel!

Croatia Island Hopping: Kayaking Mljet

Ourjourney unexpectedly took us through Romania, Serbia, and Bosnia to attend thecliff diving stage in Mostar. We then extended our subsequent stay in Neum byday-tripping to the Croatian islands. Mljet was first – and on our mind sinceJune!

 

From where to go

Prapratno is a cute coastalvillage about 25 minutes by car from Neum. From there, you’ve got a 45-minute ferry ride to Sobra, one of the ports on the island of Mljet.

 

Reaching Mljet National Park

That’s the goal of most visitors, let’s face it!

From Sobra, there's a 35-minute drive to the main ticketoffice of Mljet National Park.

The rate may be high (EUR 25/pp.), but you get help. Wewanted to know if we could do water activities instead of walking or cyclingand go through Mljet National Park by kayak.

 

My highlights on Mljet

A 500-metre-long trail (at times steep but overallaccessible) leads from the main road (where you can leave the car) to Malo Jezeroor the Small Lake. Marcel was the hero, helping me get the kayak to thewater when I got tired.

It was the best idea possible! After kayaking for a bit,we chose a shore and stopped for a packed lunch (pastries we brought along). Weenjoyed every minute of it! That turquoise water was so inviting that we got into swim and snorkel (visibility was good!). A mojo feeling got hold of us.

We later tried to continue to Veliko Jezero or theBig Lake, by passing underneath the lovely Mali Most or the SmallBridge. Marcel managed, but I couldn’t! The current is strong under the bridge.Even though people were encouraging me and I paddled hard, I portaged aroundthe bridge in the end. A very kind man renting kayaks by the lake helped mecarry my kayak. ♥

In about one hour, you can paddle to Saint Mary’sIsland and back, pass under Mali Most, and cross Malo Jezero. Veliko Jezerois different; waves can be bigger and stronger. Still, it is an unforgettableexperience. It is immersed in the Mediterranean energy, design, and vibe.Cypress trees, decadent and elegant houses, specific scents...

Polače was our choice for thelast part of our day. Marcel befriended a fluffy white dog as we walkedaround Roman ruins, the quaint Paljevina Beach, and had dinner bythe sea at Konoba Gundulište. I fell in love with the homemade breadserved there!

 

Impressions

Mljet Islandwas surprising – we adapted our day’s adventures to our hearts and ourpassions. Summer had ended, but, in our hearts, summer was still there on Mljetthat day. We cherished those moments and I still smile when I remember them.The locals were warm, friendly, and helpful – which was very different from themany mainland experiences over the years.

 

Where next?

Korčula – our next day-trip!...which brings us to the end of our Croatia Island Hopping series. I hope you’veenjoyed it and that it was of help.

 

N.B. [I’ll repeat it.] Our trips to Croatia taught us how tocreate less-expensive itineraries, aligned with our travel style and search forauthenticity. I admit: I had a change of heart about Croatia in 2021, when,amidst the craze, we found our peace by the Mediterranean Sea. We haven'tforgotten how good it felt and how grateful we were! ♥

Cu caiacul de la Mahmudia la Sf. Gheorghe

Pentru mine vara nu-i până la Echinocţiul de toamnă; esteaşa cum o consideră poporul nostru, cu zilele lungi şi strălucitoare de iunie,în care te pierzi, însă te bucuri când le regăseşti în amintire.

Parcă am fugit mereu de o expediţie. Sunt foarteimprevizibilă şi mi-e greu să duc la capăt ceva în care, dintr-un punct, nu mămai regăsesc. Cu anul acesta, însă, lucrurile pare că au luat o altă turnură.

Cum a fost?

 

Ziua 1

☼ Pe drumul de Ojdula am zâmbit larg când am dat deursuleţii cu făţuci drăguţe care se plimbă pe acolo. Animăluţele suntanimăluţe şi îşi au rolul lor. Fără ele matricea noastră nu ar mai fi la fel.Poate că am spus în trecut că nu susţin hrănirea animalelor nedomesticite şiconsider în continuare că este mai potrivit să le lăsăm să îşi urmeze dieteleprielnice; dacă, însă, animăluţul vine înspre tine şi simţi că doreşteapropiere, i-o dai (dacă îţi doreşti şi tu asta). Multe întâlniri cu animaleleschimbă vieţi şi luminează suflete! ♥

Sunt două aspecte de menţionat: ‼️ podul peste Dunăre dela Brăila este deschis nonstop autoturismelor; verificaţi aici anunţurileprivind suspendarea circulaţiei;

‼️ după ora 22, în sezon, nu am putut găsi un restaurantunde să servim cina, chiar şi în Tulcea; am reuşit să bem, însă, o limonadăminunată La Liman. 

☽ Am ales să dormim prima noapte într-un loc unde ne plăcuse la nebunie în urmăcu mai bine de 2 ani: Casa Ibis din Mahmudia (180 RON/noapte).

 

Expediţia propriu-zisă

Ziua 2

〰 Era vânt când am plecat din Mahmudia [maşina a lăsat-o Marcel parcată pe ostradă perpendiculară pe strada ce trece pe lângă port] şi cald, darsuportabil. Sorin, care ne întâmpinase în albastrul Casei Ibis, ne spusese căaveam noroc: era caniculă prin ţară, dar nu şi în Deltă. El ne-a ajutat şi cusfaturi privind posibilităţile de campare şi existenţa semnalului [era meciulRomâniei cu Belgia în acea seară şi speram să îl putem vedea].

〰 Puţin după 13:30 am plecat (dureazăpregătirile mult, plus masa de dimineaţă); era linişte pe canal, ne aminteamvalurile din aprilie 2022 când îl traversaserăm în lăţime pentru a ajunge lapelicani. În curând, am început să înţelegem 3 lucruri: nu-i loc în care să aiacces pe uscat şi românul să nu poată ajunge 😊(e de laudă, nu de ceartă), pe apă era fain şi răcoare şi-ţi maidădeai peste faţă stropi de te-ncălzeai, vântul se înteţea.

〰 Au urmat cam aceleaşi valuri de care aminteam mai sus, însă şi foartemultă linişte, căci, în afara portului Murighiol, de unde veneau vase (şi şimergeau) din/în toate părţile, de abia ce ne-am întâlnit cu vreo barcă. Când ni sefăcea foame ori sete, trăgeam în vreun liman (au fost multe locuri ce ne-aufăcut cu ochiul de-a lungul călătoriei!), să ne bucurăm de fructele şicopturile aduse de acasă.

〰 După vreo 3ore de vâslit, am dat de primii pelicani, ce ne-au trecut pe deasupra capului.Aveam o senzaţie de libertate totală în toată acea pustietate cufundată în apă.

〰 În stânganoastră începuseră să se arate canalele ce făceau legătura cu calea veche pecare Dunărea o lua, cu mult înainte de 1989. Într-adevăr, curgerea veche erasinuoasă. [Am tras şi noi cu urechea pe drumul de întors – mai jos – şi se parecă localnicii se trezeau la 4-n Sf. Gheorghe ca să ajungă la Tulcea după 14 – un drum careacum se face într-o oră şi 20 de minute cu o ambarcaţiune rapidă.] Revenind lasinuos, are şi legenda cu Sf. Gheorghe şi balaurul un sâmbure de adevăr, cumvorbesc tot dobrogenii, că s-ar fi înecat în mare, săpând drumul Dunării îndelirul său.

〰 Laintersecţia cu Canalul Dunavăţ (eu pe acesta mi-l aminteam atunci când măgândeam la Braţul Sf. Gheorghe, însă cel din urmă este mult mai mult de atât!),am dat de un pescar drăguţ, ce a făcut ochii mari şi ne-a întrebat direct dacănu ne este frică pe apă, căci lui îi este, raportat la traficul ce crescuse. Neatrăsese construcţia – părăsită, se pare –, care mi-a amintit de o mănăstire lacare am ajuns tot pe apă, pe Insula Mljet din Croaţia. Plaja era mai mult decâtminunată şi îmbietoare. Curând, am înţeles de ce ne fusese scris să oprim: 6căţei veseli şi frumoşi, întruchipând parcă spiritele blănoşilor noştri deacasă, de care ne era constant dor, ne-au întâmpinat. Mai întâi ne-au lătrat,apoi ne-au lins. I-am hrănit, căci aveam boabe la noi. A fost oprirea favorităa expediţiei, ne-a încărcat fantastic!

〰 Cam la 7 kmîn aval, un pelican zărit pe partea stângă ne-a făcut atenţi asupra minunăţieide popas ce se prefigura pe dreapta. Riscam să apară ţânţarii, semnal era(iniţial), aşa că am tras la mal, ne-am dezechipat, am pus toate cele la uscat,am ridicat cortul şi Marcel a pregătit masa de seară. Aaah, şi am făcut şi-obaie – etapa de iunie din wild swimmingu’ meu lunar. Prin nu ştiu ce minune, căeu nu am mai avut semnal deloc până a doua zi, am putut urmări sfârşitul primeireprize şi întreaga repriză a doua pe telefonul lui Marcel. Poate că România nucâştigase, însă noi am dormit neîntorşi după cei 25 km deja parcurşi.

 

Ziua 3

〰 Ne-ampropus să plecăm mai devreme, pentru a ajunge în Sf. Gheorghe la o oră decentă.Mulţi nici măcar nu au băgat în seamă expediţia aceasta a noastră când le-ampovestit despre ea. Nu, nu este ceva previzibil. Ai totul cu tine, cât pot săduci (mâncare şi apă şi haine şi echipamente), şi cam atât. Poţi întâlni condiţiicare să îţi stopeze drumul, te poţi simţi slăbit sau speriat, pot avea locaccidente. La noi au fost doar două zile; gândindu-mă la cei ce fac expediţiilungi de orice fel ar fi ele, îmi vine în minte cuvântul „puternic”. Musaiputerea din tine să o ai, ea te duce mai departe! Am mâncat şi ne-am îmbăiatdin nou (oricum, pe căldurile din Deltă vara nu poţi sta mult în cort) şi amplecat pe la 10:45. Iar „autorităţilor” (în care eu nu cred şi nu am crezutniciodată!) le transmit că nu este cazul să se aplice amenzi de campare înDeltă când laşi locul imaculat, uneori poate că mai curat decât l-ai găsit. Euvreau să trăiesc frumos şi să mă bucur şi fiecare om are dreptul acesta! Şipelicanii erau tot acolo când am plecat! ♥

〰 Primabucată din traseu a avut un iz de vară perpetuă din copilărie. A fost dimineaţaperfectă, cu Dunărea strălucind complice parcă! În mod miraculos, am început săvedem rar-văzutele borne (în ziua precedentă) ce marcau distanţa pân’ lavărsare.

〰 Cu câtînaintam mai mult, vântul se înteţea şi valurile deveneau tot mai mari şi maiagresive. Nu m-am gândit să mă opresc, nu m-am gândit nici că mă voi răsturna(cu toate că se putea întâmpla), am trăit momentul şi am făcut tot posibilul săpăstrez situaţia în coordonate. Am fost nevoiţí chiar să mâncăm cât vântul neducea în josul râului, era greu să găseşti un liman.

〰 În dreptul canaluluide intrare pe Lacul Erenciuc, am mai zărit un pelican. Apoi, mai mulţi. Ne-aulăsat să ne apropiem destul de tare, ceea ce ne-a bucurat.

〰 Apoi,valurile au început să fie şi mai nebune, oboseala îşi spunea cuvântul, iarnoi, cum eram şi uzi, cu vântul acela, începuserăm să fim şi uşor hipotermici(Marcel mai mult). Ultimii kilometri au fost nebuni. Cea mai grea a fosttraversarea pe malul opus (ca să intrăm în Sf. Gheorghe). Ca prin minune, dupătraversare, vântul s-a lăsat.

〰 Am încercatnoi să ajungem la Casa Alex – nu recomand, pentru neseriozitate, minciuneli şilipsă de empatie –; după ce femeia ne spusese că putem ajunge pe apă lapensiune (sau dacă nu, că va găsi o cale), ne-a zis la telefon că-i canalulblocat şi că ştiam deja de la ea asta. Cam la 16 am fost în Sf. Gheorghe,parcurgând cei aproximativ 27 km rămaşi în 5 ore şi un sfert.

☽ Într-unfinal, că aşa e dat, ne-a ieşit în cale Deltarium Aegis, un loc superb,cu oameni inimoşi, o curte fantastică şi aşezare lângă apă (260 RON/noapte). Dela pontonul Green Village, am putut să tragem şi caiacele 1 minut (în fapt,Marcel; eu eram tare obosită). A fost oaza noastră de duminică seară şi pânămarţi în zori.

 

Sf. Gheorghe

Ziua 4

Unde mâncăm?

𓇼 La Sfătoi găsiţimâncare tradiţională, dar şi bucate internaţionale. Sunt multe feluri caremi-au plăcut în mod deosebit. Aş recomanda cartofii dobrogeni, plăcintadobrogeană şi limonada cu apă minerală – una dintre cele mai bune pe care le-amgustat în viaţa mea! Marcel s-a delectat cu peşte, bineînţeles, spre bucurialui! Iar drumul până la restaurant este foarte accesibil de oriunde vă găsiţiîn sat.

Unde ne facem cumpărăturile?

Este un La Doi Paşi destul de bine aprovizionat,mai apoi mai găsiţi şi La Carmen, unde se poate servi şi masa, pe terasă(noi am fost doar la magazin).

Suveniruri găsiţi pe drumul spre plajă, la Art Blue Danube – sunt tare faine, ca şi doamna de acolo!

Ce facem prin sat şi prin jurul lui?

Ne plimbăm. Sunt colţuri noi dedescoperit, câte-o casă dobrogeană turcoaz care ne fascinează ori poate uncăţel flocos ce ne însoţeşte sau un arici ce fuge de aleile nisipoase, încăutare de mâncare, prin iarbă.

Vâslim în caiac. Am fost ambiţioşişi-am dorit să parcurgem drumul integral, până la vărsarea în mare. Însă ne-amîntors după ce-am fost foarte aproape de capătul său. Apa fierbe la intrarea înmare. Dacă stăm şi ne gândim, este şi normal (tot din poveştile de pe vas, amînţeles că cel mai bun înotător al zonei se înecase fix în acest loc). Poate căîntr-o altă zi ne-ar fi fost mai uşor, însă în acea zi aveam parte de valurifoarte mari şi foarte lungi. Consultând aplicaţia Windy, nu păreau să sedomolească până în noapte.

Mergem la plajă. Marcel mi-a zis(el mai fusese în Sf. Gheorghe) că se spune că-i plaja cu cel mai fin nisip dinţară. Noi am fost şi ne-am întors pe jos [durează cam 25-30 minute, 20 dacăgrăbiţi pasul foarte tare, din centru; sunt şi alte modalităţi motorizate de aajunge mai repede]. Am ajuns aproape de apus, că, deh, când ai multe de făcut,aşa ajungi. 😊))) A fost minunat!Iar când ne-am întors din apă, pregătiţi să mergem şi noi să luăm cina (aici amgrăbit pasul), au trecut prin faţa ochilor noştri mulţi pelicani! Un vis!

 

Ziua 5

〰 Vorbiserămdinainte cu cei de la Navrom, ca să ne asigurăm că ne primesc cucaiacele pe navă. S-ar putea şi pe navele semirapide, însă cele clasice vi letransportă sigur. Achitaţi după ce vorbiţi cu personalul. Domnii vă vor ajutamult.

☼ Marcel a fost eroul zilei, ducând caiacele lavas (al meu legat de al lui), asta pentru că şortul meu Beuchat – iarăşi, nurecomand –, pe care îl foloseam a doua oară după Liban, încă lăsa culoare şi arfi fost mai complicat cu schimbat de slipi la sosirea în port când toateechipamentele erau deja în caiac, bla-bla... Bine că există eroi care neiubesc! ♥ Acelaşi erou mă chemase la 05:30 să văd semnul de bunaugur (ne-am obişnuit pe uscat să urmăm pisicile, iar pe apă pelicanii): ominune de alb-imaculat îl veghea cât lansa caiacele în apă.

☼ Drumul a fost fantastic [cam 2h şi jumătate], Dunăreacalmă şi... cred că cei mai mulţi pelicani văzuţi de noi în Deltă, maiales pe braţ! Aşadar, de vreţi să vedeţi pelicani cam sigur, ăsta-i locul! Noine-am bucurat, am retrăit cu emoţie trecerile prin locurile ce ne marcaseră (nuam zărit căţeii, din păcate), gândindu-ne deja la o expediţie pe Sulina sezonulurmător!

𓇼 Ne-am opritla Livada CireşESCU (o mai veche cunoştinţă), unde am avut norocul săcumpărăm din nou cireşele cele mai bune ale vieţii noastre, din soiul Regina.

𓇼 Am luat unprânz fabulos, ca de obicei, La Partid; de această dată au avut şiSifonier cel cu levănţică şi m-am bucurat tare!

𓇼 Ne-am făcutplinul de legume de pe drum şi pâinea cu maia de la Brutăria Perladin Urziceni tare bună au fost. Micuţii noştri au dat iama în ea când am ajunsacasă. Continuăm să cumpărăm româneşte pentru că ne iubim ţara şi fraţii şi...până la urmă, ce bune sunt produsele noastre!!

 

Ce sfaturi aş mai oferi?

‼️ Fiţi pregătiţi de o posibilă legitimare la punctul decontrol din Sf. Gheorghe. De permise nu am fost întrebaţi, însă le-am cumpăratde aici.

‼️ Nu uitaţi să folosiţi creme de protecţie solară (înultimul timp, am mers pe creme naturale) şi să vă daţi inclusiv pe mâini! Nuştiu de ce nu ne-am gândit; am avut la noi bluzele noastre de protecţie solarăşi pălărie de soare/şapcă, însă partea legată de mâini ne-a scăpat şi ni le-amars foarte tare.

 

Cum a fost? A fost cea mai frumoasă călătorie din acestan! ♥ Au fost cele mai strălucitoare zile de vară!

Croatia Island Hopping: Whitish Brač

Basedin Jelsa, we decided to make an effort and take the 6am hydrofoil ride toneighbouring Brač. We were undertaking a detox, I had a translation to completethe night before, and we’re not morning people – this is why I wrote ‘effort’.

 

We feltgroggy as we arrived in pretty (but expensive) Bol; after grabbing somedelicious bakes for breakfast from ‘Bol’ Bakery, we headed to ZlatniRat, the hyped beach [which looks great from above, but otherwise is a regularpebbly beach]. The shady pathway to the beach is nice, though, andoffers beautiful sea views. One thing we loved about Zlatni Rat was that weslept well there, I’d say too well because, by the time we returned to thestarting point of the shady pathway, where many rental companies were located,almost all good deals had been taken.

Travelby bicycle or by car? If you choose the first, know that Brač is a steepisland. Also, consider the heat, which can be too much in summer, even early inthe morning. We ended up renting a coupé – they gave us a deal because the airconditioning system of the car didn’t work. It seemed like a great idea atfirst but we burnt our skin. :D [And the rental company doesn’t deserve amention.]

Whatstayed with us? Well, it was not the island’s highest point or the quarriesthat coincide with Brač, but—

The Olive Oil Museum in Škrip – one of those traditional stone villages whereladies sell lavender and time seems to stand still. This isn’t a museum; it isan institution! People are friendly there, while the food was the best we’vehad in Croatia, outside our friends’ home! The products sold there aredelicious, and so is the olive oil.

Theprettiest settlement I saw (I had wanted to get there for some time!) was Pučišća.We unwound, had some pineapple juice at KO-TO, played with a dog wholoved stones (the irony!), and walked around.

In theend, we had a well-deserved swim off the beach we had our eyes on from thebeginning (when we got back to Bol): Kotlino.

  

As thearea around Hvar is one of the sunniest in Europe, we didn’t worry about theweather – which was rainy for the remaining part of our trip –, but enjoyed ourday trip to Brač as it was, on a holiday and all. ☼

În nuanţe de-albastru la Divici

M-am gândit eu, aşa, când mai era o treime din vară, cănu prea am fost pe apă. Ce-i drept, a fost foarte cald, o secetă indusă, deci,mai greu cu nivelul apelor!

Îmi mai doream de mult să vizitez pe apă PeşteraTopolniţa.

Şi mă lovise un dor de puii lui Kara şi Linu, carefuseseră în urmă cu 1 an adoptaţi la Motru [ştiu, încă nu am apucat să vă spunaceastă poveste, însă-i în lucru!].

 

Am spus-o dintotdeauna, am o fascinaţie pentru întreagazonă a Cazanelor şi chiar şi mai încolo, până în punctul unde intră Dunărea înţară.

M-am bucurat foarte mult să găsesc o cazare minunată laDivici, mai ales că în această parte de lângă Dunăre mi se pare că lucrurile aurămas autentice!

Aşadar, pentru că multe bucurii ale acestei excursii augravitat în jurul ei, Danube Microhouse a fost cu siguranţă cazarea anuluipentru noi! Alex, cel care a proiectat-o şi construit-o cu bunicul său, este ogazdă minunată şi a fost reprezentat de către bunicii lui, oameni calzi şiminunaţi!

Bucătăria-i tare bine utilată, poţi face un grătar şi luamasa pe terasa ce dă-nspre Dunăre! Ştiţi ce mic-dejunuri care te încarcăprofund puteţi lua aici? 😊

Iar din dormitor se vede măreţul fluviu! Practic, te puila somn lângă Dunăre şi te trezeşti tot lângă ea!

Vorba lungă sărăcia omului, nu? Haideţi să vă şi spun ceam făcut—

 

În drum spre Divici

• Am oprit la Gurasada, unde-i o biserică tarecontroversat pictată. De această dată, am văzut-o doar în exterior, însă ne vomreîntoarce! Sunt tare pitoreşti satele din Hunedoara, Arad şi Timiş prin caretreci.

• Pentru că era târzior şi ne era foame, am oprit într-unloc în care mai fuseserăm din Lugoj, Gasthaus Eduard, unde au mâncarebună şi o limonadă fantastică, iar proprietarii-s tare inimoşi; au o minunecare face deliciul terasei.

 

Pe la Divici şi pe lângă

• Am stat, am citit, ne-am relaxat, ne-am adunatgândurile, apoi ne-am împrietenit cu doi pisoi, iar Pufi-Alb sau Pufi-Doo, cumam poreclit-o, a fost practic nedespărţită de noi. ♥

• În sat este un magazin, însă legume nu am găsit, aşa căam purces spre Moldova Nouă; acolo am găsit chiar şi smochine de vânzarede la o doamnă tare drăguţă!

• Prânzul l-am luat tot la Pensiunea Alexandra dinDivici, ca în urmă cu 4 ani cina. La fel de bună-i limonada şi, la cât de torida fost, au mers chiar două!

• Dacă tot am ajuns în Moldova Nouă, am continuat spre CascadaBurăul Mare, unde localnici ne-au spus că merită să parcurgem scurtul şiuşorul traseu (cam 5 minute a durat, poate nici atât), însă vom vedea destul demulte gunoaie. Aşa a şi fost – şi este păcat pentru că-i fascinantă căderea deapă! Să avem grijă, stă în noi!

• Un înot în Dunăre e de neegalat, aşa că ne-ambălăcit şi-am sărit şi-am fost copii, bineînţeles că încurajaţi de Pufi-Alb!

• Nu puteam să nu lansăm caiacele, aşa că ampornit. Sentimentul era de Mediterană, cu toate pontoanele pline de viaţă şiactivitate de pe „drum”. Ce-i acolo-n zare? Se pare că era Insula Calinovăţ,prima insulă pe care Dunărea o întâlneşte după intrarea în România. Am prins-o înconjurată de roz (apusul) şi de lebede. Eu plănuiam să merg până la OstrovulMoldova Veche, însă am îmbrăţişat ce a fost dat. Să nu uit să vă spun de vidrace ne-a vizitat şi pe care Pufi-Doo a urmărit-o cât am plecat cu caiacele.

• O poveste drăguţă, pe care o voi dezvolta cu o altăocazie, este legată de un peşte pe care Marcel şi-a dorit de dimineaţăsă îl facă pe grătar. Soluţia a venit, într-un final, tot de la magazinul dinsat. Deci, de poftiţi, mergeţi şi întrebaţi acolo.

 

În drum spre Braşov

• Am oprit la Festivalul Smochinului din Sviniţa,unde ne-am bucurat să vedem atât de multe produse locale din smochine, amrevenit acasă cu doi smochini (!) şi cu cele mai bune smochine pe care le-ammâncat vreodată cu Marcel.

• La Eşelniţa, am oprit să o îmbrăţişăm pe Erna,cu care m-am împrietenit în urmă cu doi ani şi ceva, cât am stat la faina eicazare, Casa din Golful Dunării.

• Prin sate necunoscute nouă, după ce-am trecut deOrşova, am ajuns la locul de plecare înspre aventura cu caiacul prin PeşteraTopolniţa. Făcuserăm noi rezervare şi ni se explicase: traseul de caiac nu estelung. Dar poteca prin pădure este uşoară şi nu durează mai mult de 10-15minute. Ei, noi cred că am tras paiul scurt (şi nu cred că am fost singurii, căne-am mai întâlnit cu oameni pe traseu care ne încurajau, spunându-ne căexperienţa merită pe deplin chiar dacă traseul este greu). Pe lângă semnul de „Atenţie,vipere!” (pe care am încercat să îl ignor), suişurile şi coborâşurile suntabrupte, pe alocuri dând peste pietre ce-ţi fug de sub picioare (nici frunzeledin pădure, proaspăt căzute, nu erau mai prietenoase). Apoi, am mai văzut şi-unindicator pe care sta scris „Gaura lui Ciocârdie 1h” după ce merseserăm dejapuţin. Nu a fost atât, însă a fost istovitor. Când am ajuns însă lângă apă,temperatura mi-a părut că a scăzut dintr-o dată cu cel puţin 10 grade. Iarplimbarea cu caiacul, culorile şi mărinimia echipei nu aş vrea să le descriu. 

Le veţi descoperi singuri. Voi spune doar că am o nouă peşteră preferată.

 

Dar şi că mi-am zdrelitpicioarele în papucii de apă.

• La Motru l-am revăzut pe Rafael, acum Thorică! ♥ Larisa îl plimba prin faţa blocului. Am primit cadourişi îmbrăţişări de la aproape întreaga familie, apoi am plecat la o limonadă cuLarisa şi cu mama ei, inimoasa Anca. A fost foarte fain! Ne-am bucurat să îlvedem pe micuţ cât de mare s-a făcut şi cât de iubit este!

• La Steic am fost aşteptaţi cu gogoşi din acelea ca-ncopilărie, cu cadouri şi zâmbete. Tomiţă ♥ a fost timid, însă a stat să neobserve mult. Este răsfăţatul şi minunea familiei. Ne-a uitat seara pe terasăcu atâtea poveşti; la un moment dat, am pornit-o şi noi spre casă, ne aşteptafamilia blănoasă.   

 

Şi-aşa a fost sfârşitul verii noastre şi începutultoamnei – plin de bucurie, într-una dintre cele mai frumoase călătorii dinacest an. Am plecat cu lacrimi în ochi de la Divici.

Croatia Island Hopping: Long-awaited Hvar

I hadheard many things about Hvar – some even claimed that it was Croatia’s mostbeautiful island [my favourite island is a different one, though]. Intrigued Iwas.

Septembertakes me back to our last time in Croatia (we had a double visit last year,which was entirely successful). We visited Hvar in early June, but I realisedthat September was the perfect month to explore the southern Balkans [and itwas my favourite month last year].

Whileit didn’t blow me away in terms of beauty, Hvar did offer interesting anddeeply-rooted particularities that stayed with us—

 

Drivingaround the island, I feel I chose well to have Jelsa as our Hvar base.If you can and decide to stay here, too, book an apartment in its upper partfor unforgettable views of the harbour.

PokonjiDolis the great beach close to Hvar [bring water shoes because it is rocky;the sea was cold even if it was hot outside] that serves Pokonji Dol Islet.This is part of the Paklinski Islands, which are said to host some of the best snorkelling[you can spot some fish close to the shore, too!] around Croatia. We chose to kayakthere. The waves were tricky and the area was busy with ships; however, weloved the experience! 

If you head to Taman T-shirts for a great souvenirof Hvar from Pokonji Dol, you’ll stumble upon one of the most beautiful viewsof Hvar town.

StariGrad,named ‘one of the oldest settlements in Europe’, has a different energy, a veryneat and authentic one! While strolling around with a gelato in your hand mayallow you to experience its alleys best, do stop at Butiga Art Shop forsome unique souvenirs. There’s something for everybody.

For a changeof scenery, head to Humac, an uninhabited hamlet. There are still somepaths to walk, a church, and some constructions were underway when we visited.

Anothergreat experience on Hvar was the tasting of the Kompozitor olive oil. It is anaward-winning olive oil for a reason! I miss it because we used it all; it wasthe best we’ve ever tasted and went well with bakes and pasta sauces, too.     

 

Off-Hvar,Drvenik is an enchanting departure port with a cute little beach.

Stonhasprobably become my favourite mainland Croatian town. There are many things todo and many items to take with you. The Walls of Ston do not onlyprovide astonishing views over the salt pans but also an opportunity toexercise [it isn’t an easy climb, but it can be fast – especially if you arrivebefore the closing time]. Speaking of salt, head to Solana Ston if youwish to go home with some bags of salt. Another fun local item to try? Stonskatorta – a delightful dessert [I won’t say more; head to a restaurant andask if they have it].

 

Theseare some happy memories; I enjoyed revisiting them!

I hope you make some happy ones, too!

De vară. Şi cu struguri de pe Dealurile Moldovei

Am zis că nu am călătorit suficient prin această regiunea ţării cu toate că Marcel de aici îşi are rădăcinile. Echipaţi, astfel, curucsacurile la noi şi cu tata tovarăş de călătorie, acu’ o lună ne-am pornitdin Braşov înspre nord.

 

Planul de călătorie l-am adaptat din mers, însă inimilene-au zvâcnit de bucurie la—

 

Cotnari

Satul este foarte prietenos şi autentic! Îmi doream dincopilărie să ajung aici şi fusesem foarte aproape în urmă cu aproape 10 ani. Mi-aplăcut plimbarea pe poteca ce ducea-n spatele Bisericii Cuvioasa Parascheva,ctitorită de Ştefan la 1493. Era plin de pruni şi Marcel a zărit chiar şi-unroşcov!

 

Cramele Cotnari

M-au impresionat mai multe lucruri.

Nu (mai) sunt cea mai înflăcărată susţinătoare atehnologiei, însă liniile de ambalare pe care le-am văzut la Cotnari m-au lăsatcu gura căscată. (şi nu numai pe mine!)

Mai mult, a fost cea mai curată şi organizată cramă încare am păşit vreodată! Este imaculată!

Colecţia de vinuri prin care am trecut şi care a implicatun spaţiu strâmt, dar fascinant, până la degustare te face să te simţi ca-ntr-opoveste.

Primirea, turul şi degustarea au fost la mare înălţime, plinede-un firesc tare plăcut!

Am apreciat că toate soiurile cultivate la Cotnari suntromâneşti, cum, de altfel, este şi acţionariatul, iar, ca surpriză, Frâncuşa afost a mea!

P.S. Tururile se rezervă foarte uşor, de pe site, sub uncont personal.

 

Magazinul Cotnari

Este o experienţă, de la început şi până la sfârşit! Atâtaprietenie, atâtea informaţii preţioase, atâta eleganţă! A fost greu, darplăcut, să degustăm încă 4 vinuri din apărăţelul acela ce le ţine reci şi-n „viaţă”.Şi ne-am îndrăgostit de Busuioacă!

 

Castelul Vlădoianu

În cadrul turului Cramei Cotnari, ni s-a recomandatvizitarea curţii castelului (urmează să fie restaurat, din ce am înţeles) şi nune-a părut rău! Are frumuseţea şi distincţia începutului de secol trecut, iardrumul înspre Cucuteni este de-un pitoresc nemaipomenit.

 

Parcul Copou

Era a doua oară în Iaşi pentru mine şi Marcel şi primaoară pentru tata. Pentru că la fiecare nouă explorare a unui loc în care am maifost îmi place să merg undeva unde nu am mai fost, am ajuns în Copou. M-auîncântat băncile cu versurile lui Eminescu, Teiul cel bătrân, trilurilepăsărilor, atmosfera relaxată şi şotroanele felurite ce m-au făcut să zâmbesc.Mărturisesc: am urmărit stropitoarele pentru un plus de răcoare.

 

Ca bonus a venit priveliştea de la Situl Arheologic Cucuteni (împreună cu bogăţia muzeului – pe care vă recomand să îlexploraţi pe cont propriu şi să veniţi cu temele făcute).

 

Ca să închei tot în spirit vioi şi vesel, cum mi-e felul,musai să vă spun că, deşi cazarea din prima seară nu ne-a încântat şi nu vremsă îi pomenim numele, la cât de cald ne fusese drumul, a mers de minune o baieîn piscină. Privind către aceleaşi dealuri.

From Chişinău, we drove east

We wereon my Dad’s summer holiday. It was his first time on the other side of the PrutRiver; he was eager to discover. Each year, I ask him where he wishes to spendhis summer holiday and he chooses.

 

Ourfirst stop was Selemet, where we spent an enchanting evening with our friendsand an equally happy morning.

 

Iwanted my Dad to see a bit of Chişinău on top of our usual visits to buy candyand cosmetics.

EcoLocalreuniting local producers on Saturday mornings (and a bit after lunch) was theperfect opportunity. I knew some of themand their products from iProsop. As I filled our bags with handmade pasta,various flours, oils, nuts, and fruits, I understood that summer hadn’t endedyet. The exquisite strawberry-flavoured gelato convinced me of that.

 

Ournext stop was Etcetera Winery. It is bizarre and funny at the same time that westarted back in the day with the large wineries to the east of the Prut River –and got to the family-owned ones only recently. To the west of the Prut River,we started from the family-owned and got to the large wineries only recently.

 

I lovedEtcetera from the start – the vast parking, the chicness of the restaurant, theprofessionalism and kindness of our tasting’s host. We decided on a four-winetasting. It’s been a while since I loved all the wines in my glass! P.S. Thepie was delicious. P.S. 2) The tour of the winery, led by its founder, was aninteresting and fun way to learn about the stages in the creation of Etcetera.P.S. 3) Carmenere lingered on my mind; we purchased wines from the winery’sshop.

 

Gettingto Palanca Village had been a dream for its slow pace and river life heritage.Once there, however, my mood changed a bit and, with a few exceptions, so didthe remainder of the trip.

 

We wentto see the Dniester River that morning in Tudora (two ladies helped us withdirections). I had planned to swim there (and it looked inviting). However, Iwasn’t feeling too well, so I left my swim for another time. So did my Dad andMarcel.

 

InJune, I learned from a guide turned friend that every district centre reunitesall the important stores in Moldova. When Marcel suddenly changed the last partof our itinerary, we made good use of our stop in Căuşeni to buy fruits, morecosmetics, and some new PJs (for me).

Themain reason for our stop was the Church of the Assumption of Our Lady, with itsold walls and paintings – all of an unknown date. The Tatars had allegedly onlyallowed the construction of the church as high as a soldier riding a horse (notto rival the existing minarets). We had a wonderful tour; the place is full ofpeace and extraordinary energy.

 

This ishow I left Moldova!