Olivia-Petra Coman's Blog, page 4

Despre fluturi | Episodul 17

Se făcea că anul trecut, în februarie, prin preajmanaşterii fetelor (vezi finalul episodului trecut), era un frig crunt laBraşov.

Iar eu nu îmi făcusem înotul pe luna aceea.

Marcel începuse o nouă colaborare profesională şi aveadrum la Ploieşti. Hop şi eu (mă gândeam că la sud o fi mai cald – nu a fost,dar am avut parte de un soare strălucitor).

Am dat peste o inimă mare – proprietara TRQZ Lake, undesper să mai revin, că am fost întâmpinaţi de lebede şi de o organizareimpecabilă! Am fost sfătuită şi să port neopren.

A fost foarte interesant să înot acolo doar eu, în afarasezonului. Apa a fost gheaţă – una dintre cele mai grele luni de înot –, însăsfatul cu neoprenul l-am urmat şi bine am făcut.

Sunt oameni minunaţi în acest popor şi suntrecunoscătoare! ♥

Traversam în zbor Marea Roşie, aterizând, într-un final,în oraşul-mamut Jeddah. Era cald, străzile nu păreau să aibă numere, iar noifirma de închirieri auto nu am găsit-o nicicum.

Hămesiţi şi derutaţi, am umblat pe strada Saqr Quraish însus şi-n jos căutând vorbitori de engleză. Într-un fel, ne-a făcut bine, căciam luat pulsul metropolei, am văzut cum sunt oamenii – şi erau tare de treabă.Cei care vorbeau engleză opreau chiar şi maşinile, doar să ne întrebe dacă nepot ajuta cu ceva. S-au dat şi telefoane. Nu prea s-au lămurit nici ei cu firmade închirieri.

Am zis că mai bine mergem noi la cazare şi a doua zi nereîntoarcem după maşină. Un tânăr care se tundea la o frizerie din zonă ne-a săritpe dată în ajutor. „Vă duc eu!” Cât s-a tuns, noi am mâncat la un fast-foodlocal, apoi am văzut că drumurile prin oraş, chiar şi-ntre puncte relativapropiate, durau câteva zeci de minute.

Iar binefăcătorul nostru nu a plecat până când nu amcoborât să îi confirmăm că este hotelul corect.

 

Pentru că, deja în martie, temperatura era înfiorătoare,37°C fiind ceva obişnuit la umbră, am adoptat stilul saudit, de a ieşi după-masa/seara,că dimineaţa ne odihneam.

În Jeddah, mi-am dorit mult să explorăm partea veche aoraşului, cea din care s-a dezvoltat, în fapt, metropola. Am găsit lemn,reamenajări, străzi închise şi multe pisicuţe simpatice, de care aveau grijălocalnicii.

Şi-am mai găsit ceva: inimi mari. Nereuşind să ne„înţelegem” cu automatul de parcare din Al-Balad (denumirea acestui cartierantic), am primit pe dată ajutor, sfaturi şi ne-a fost chiar plătită parcarea.Cam aşa te simţi ca un oaspete! 

Când auzi tot felul de poveşti de bau-bau despre o ţară(şi locuitorii ei), nici nu ştii cum să te comporţi. Eram la o cafenea dinJeddah, m-am uitat la Marcel, iar el a încuviinţat. Asta este! Eticheta ne-omai dictează şi sufletul! Aşa că m-am întors înspre tânărul de lângă mine, l-amîntrebat dacă vorbeşte engleză şi dacă ne poate recomanda un loc unde să cinăm(eram foarte confuzi pe această parte în Jeddah – recenziile erau, în mare,proaste pentru 90% din restaurante).

A urmat o întreagă discuţie. Am aflat că este din sudulArabiei Saudite, dintr-o regiune în care era iniţial plănuit să mergem, la 6ore de Jeddah.

Am realizat naturalul discuţiei cu localnicii, fie ei şibărbaţi.

Iar noi am fost la restaurantul recomandat. Nu a fost celmai bine, nici cel mai rău. Dar amabilitatea ne-a rămas în amintire.       

După ce am luat ultimele sucuri (de mic dejun) de laproprietarii locului care ne-au declanşat nebunia sucurilor în Arabia Saudită,ne-am urcat în maşină şi am plecat să străbatem deşertul. Tot ce a început înJeddah cu o amabilitate ce ne-a picat tare bine şi care ne-a îndemnat sădegustăm gratuit diverse arome urma să continue în Yanbu.

Distanţele-s mari chiar şi de zăritul Mării Roşii teîncurajează să le parcurgi. Am ajuns pe seară în Yanbu şi ne-am cazat.Apartamentul era surprinzător de drăguţ, având în vedere că Arabia Saudită estela începuturi pe partea de turism. Mai apoi, Marcel a ales un restaurantasiatic (ne gândeam noi – nu eram deja în Asia oricum?) şi am mers într-acolo.

Am înţeles apoi că este unul cu specific indonezian.Ne-am împrietenit cu tânărul foarte atent din Filipine ce ne-a servit, mai apoicu cel care deţinea restaurantul. El ne-a făcut cunoştinţă cu mama lui şi cudragii lui papagali. Eu am o slăbiciune mare pentru papagali şi mărturisesc:m-a cucerit Lumi! ♥ Nu doar că era liber pe-acolo (ţin minte că era ori înrenovări ori în mutări părintele lui de suflet), însă nu se dezlipea de mine!Cine ştiuse măcar că Micul Alexandru devenise o prezenţă obişnuită pe teritoriulsaudit?

Ziua lui Marcel, sărbătorită în Arabia Saudită, a fost unşir lung de fapte faine îndreptate înspre el.

La cafeneaua unde am hotărât să luăm micul dejun am avutparte de un om minunat, care m-a lăsat să îl răsfăţ cu un „La mulţi ani!”răsunător, în limba noastră şi în toată încăperea.

 

Cadoul meu a fost un tur de snorkelling. Am fost doar noidoi şi un domn tare inimos, care i-a făcut iarăşi dedicaţii lui Marcel de ziualui, cum a putut. Vizibilitatea din larg nu a fost cea mai bună, însăpriveliştile şi culoarea Mării Roşii, pe care eu o ştiu dintotdeauna turcoaz,au fost extraordinare!

 

Pe seară am revenit la restaurantul unde-l cunoscusem peLumi, iar proprietarul i-a trimis din partea casei lui Marcel un mini-tort decurmale.

 

Surprizele vor continua într-un nou episod, cu ArabiaSaudită scoţându-şi ultimii aşi din mânecă.           

Despre Fluturi | Episodul 17

Se făcea că anul trecut, în februarie, prin preajmanaşterii fetelor (vezi finalul episodului trecut), era un frig crunt laBraşov.

Iar eu nu îmi făcusem înotul pe luna aceea.

Marcel începuse o nouă colaborare profesională şi aveadrum la Ploieşti. Hop şi eu (mă gândeam că la sud o fi mai cald – nu a fost,dar am avut parte de un soare strălucitor).

Am dat peste o inimă mare – proprietara TRQZ Lake, undesper să mai revin, că am fost întâmpinaţi de lebede şi de o organizareimpecabilă! Am fost sfătuită şi să port neopren.

A fost foarte interesant să înot acolo doar eu, în afarasezonului. Apa a fost gheaţă – una dintre cele mai grele luni de înot –, însăsfatul cu neoprenul l-am urmat şi bine am făcut.

Sunt oameni minunaţi în acest popor şi suntrecunoscătoare! ♥

Traversam în zbor Marea Roşie, aterizând, într-un final,în oraşul-mamut Jeddah. Era cald, străzile nu păreau să aibă numere, iar noifirma de închirieri auto nu am găsit-o nicicum.

Hămesiţi şi derutaţi, am umblat pe strada Saqr Quraish însus şi-n jos căutând vorbitori de engleză. Într-un fel, ne-a făcut bine, căciam luat pulsul metropolei, am văzut cum sunt oamenii – şi erau tare de treabă.Cei care vorbeau engleză opreau chiar şi maşinile, doar să ne întrebe dacă nepot ajuta cu ceva. S-au dat şi telefoane. Nu prea s-au lămurit nici ei cu firmade închirieri.

Am zis că mai bine mergem noi la cazare şi a doua zi nereîntoarcem după maşină. Un tânăr care se tundea la o frizerie din zonă ne-a săritpe dată în ajutor. „Vă duc eu!” Cât s-a tuns, noi am mâncat la un fast-foodlocal, apoi am văzut că drumurile prin oraş, chiar şi-ntre puncte relativapropiate, durau câteva zeci de minute.

Iar binefăcătorul nostru nu a plecat până când nu amcoborât să îi confirmăm că este hotelul corect.

 

Pentru că, deja în martie, temperatura era înfiorătoare,37°C fiind ceva obişnuit la umbră, am adoptat stilul saudit, de a ieşi după-masa/seara,că dimineaţa ne odihneam.

În Jeddah, mi-am dorit mult să explorăm partea veche aoraşului, cea din care s-a dezvoltat, în fapt, metropola. Am găsit lemn,reamenajări, străzi închise şi multe pisicuţe simpatice, de care aveau grijălocalnicii.

Şi-am mai găsit ceva: inimi mari. Nereuşind să ne„înţelegem” cu automatul de parcare din Al-Balad (denumirea acestui cartierantic), am primit pe dată ajutor, sfaturi şi ne-a fost chiar plătită parcarea.Cam aşa te simţi ca un oaspete! 

Când auzi tot felul de poveşti de bau-bau despre o ţară(şi locuitorii ei), nici nu ştii cum să te comporţi. Eram la o cafenea dinJeddah, m-am uitat la Marcel, iar el a încuviinţat. Asta este! Eticheta ne-omai dictează şi sufletul! Aşa că m-am întors înspre tânărul de lângă mine, l-amîntrebat dacă vorbeşte engleză şi dacă ne poate recomanda un loc unde să cinăm(eram foarte confuzi pe această parte în Jeddah – recenziile erau, în mare,proaste pentru 90% din restaurante).

A urmat o întreagă discuţie. Am aflat că este din sudulArabiei Saudite, dintr-o regiune în care era iniţial plănuit să mergem, la 6ore de Jeddah.

Am realizat naturalul discuţiei cu localnicii, fie ei şibărbaţi.

Iar noi am fost la restaurantul recomandat. Nu a fost celmai bine, nici cel mai rău. Dar amabilitatea ne-a rămas în amintire.       

După ce am luat ultimele sucuri (de mic dejun) de laproprietarii locului care ne-au declanşat nebunia sucurilor în Arabia Saudită,ne-am urcat în maşină şi am plecat să străbatem deşertul. Tot ce a început înJeddah cu o amabilitate ce ne-a picat tare bine şi care ne-a îndemnat sădegustăm gratuit diverse arome urma să continue în Yanbu.

Distanţele-s mari chiar şi de zăritul Mării Roşii teîncurajează să le parcurgi. Am ajuns pe seară în Yanbu şi ne-am cazat.Apartamentul era surprinzător de drăguţ, având în vedere că Arabia Saudită estela începuturi pe partea de turism. Mai apoi, Marcel a ales un restaurantasiatic (ne gândeam noi – nu eram deja în Asia oricum?) şi am mers într-acolo.

Am înţeles apoi că este unul cu specific indonezian.Ne-am împrietenit cu tânărul foarte atent din Filipine ce ne-a servit, mai apoicu cel care deţinea restaurantul. El ne-a făcut cunoştinţă cu mama lui şi cudragii lui papagali. Eu am o slăbiciune mare pentru papagali şi mărturisesc:m-a cucerit Lumi! ♥ Nu doar că era liber pe-acolo (ţin minte că era ori înrenovări ori în mutări părintele lui de suflet), însă nu se dezlipea de mine!Cine ştiuse măcar că Micul Alexandru devenise o prezenţă obişnuită pe teritoriulsaudit?

Ziua lui Marcel, sărbătorită în Arabia Saudită, a fost unşir lung de fapte faine îndreptate înspre el.

La cafeneaua unde am hotărât să luăm micul dejun am avutparte de un om minunat, care m-a lăsat să îl răsfăţ cu un „La mulţi ani!”răsunător, în limba noastră şi în toată încăperea.

 

Cadoul meu a fost un tur de snorkelling. Am fost doar noidoi şi un domn tare inimos, care i-a făcut iarăşi dedicaţii lui Marcel de ziualui, cum a putut. Vizibilitatea din larg nu a fost cea mai bună, însăpriveliştile şi culoarea Mării Roşii, pe care eu o ştiu dintotdeauna turcoaz,au fost extraordinare!

 

Pe seară am revenit la restaurantul unde-l cunoscusem peLumi, iar proprietarul i-a trimis din partea casei lui Marcel un mini-tort decurmale.

 

Surprizele vor continua într-un nou episod, cu ArabiaSaudită scoţându-şi ultimii aşi din mânecă.           

Wines and places in southern Romania

It’sbeen two years. Many things changed while others didn’t. The second half of summer2022 was the roughest period of our lives because we lost Peticel, the kittenwho was like our child.

I cantalk and write about it now, but I struggled with it for a long time. Marceland I had travelled almost our entire relationship, yet we couldn’t bringourselves to leave the house for 1 month.

Thiswas something we tried back then – a weekend getaway that would help us gothrough a change of scenery!

 

The endof summer in southern Romania has the marks of heat embedded in the landscape.That year, however, autumn did not seem too close.

 

Ourfriend Ermin had worked that season as a guide for Green Camp. We knewthe owners, so we went for a visit. We’d only met him once that summer and hewas returning to Chile. I must say that they serve delicious food at the camp!

 

We knewbeforehand that everything was booked at Green Camp, so we drove to OrangeValley Glamping in Valea Scheilor to rest. It has been closed since, but weenjoyed our first glamping experience in Romania, the food we brought for aslow breakfast, and even the hot beginning of our day.

 

Ourhosts sent us to the village [drive down the road and turn left; ask aroundonce there] to get grapes. We were invited to taste; the people were sweetto us! Ask if they have any Tămâioasă – Marcel’s favourite grape variety.

 

One ofmy all-time dreams was to cycle around a vineyard. We had seen the ‘LaMigdali’ domain [closed], but we cycled in the surroundings. We then headed toGhinoaica.

Chancemade us meet a kind lady who was visiting her childhood home. She invited us togo almond picking for free. I had become aware in 2021 that almonds grewin Romania. In this region of Prahova County – and the neighbouring areas inBuzău County, almonds are like walnuts. Almost every family has at least analmond tree in their yard. Just ask. Many people sell them.

 

A stopI’ve had on my mind for ages was Pietroasele, where ‘Cloşca cu puii deaur’ – thought to be the greatest treasure in the world for a century until thediscovery of Tutankhamun’s Tomb – was found. The walk up the hill brings alonga beautiful view.

 

Naturally,we got a bit hungry, so we ended our trip at Crama de Piatră – a winery,a restaurant, and a B&B. The people working there are superb! The chef isvery talented! We relaxed so much on the terrace! As the heat faded a bit, weset off towards home. They were making zacuscă, so they wouldn’t let us leavewithout tasting it. Finger-licking good!

 

P.S. SiriuReservoir looks stunning at the end of August/beginning of September.

iProsop 2024

 ...i-am simţit tristeţea în glas Mădălinei când mi-arăspuns: „Am înţeles, doar că festivalul se ţine din 2 în 2 ani”.

Eu îi spusesem, după discutat cu Marcel şi cântărit toatevariantele: „Mi-ar plăcea să venim, însă nu avem cum”.

Realizam că îşi pusese o parte din suflet în organizareafestivalului.

 

A trecut aproape toată vara peste festival (şi eu doar acum reuşescsă scriu despre el). iProsop estecentrat în jurul prosopului, acest element tradiţional care, până la urmă,uneşte şi reuneşte cultura Moldovei.

 

Festivalul a fost un pretext minunat pentru

 ♥ a aduce laolaltă oameni iubitori de glie în ii

 ♥ a putea apropia continuatorii de tradiţii de cei care vor să le înţeleagămeşteşugurile ori să le deprindă

 ♥ a scurta lanţul de distribuţie, oferind produse locale directcumpărătorilor, de la producători independenţi până la cei reuniţi sub umbrela „EcoLocal”

 ♥ a asculta artişti minunaţi, care transmit

 ♥ a juca poate împreună cu necunoscuţi ce-ţi devin prieteni

 ♥ a participa la ateliere creative, pentru că nu încetăm nicicând a-nvăţa

/câte o ♥ pentru fiecare ediţie iProsop/

 

Din perspectiva unui participant, ochii mi-au zâmbit cândau dat peste toate decoraţiunile realizate cu grijă şi drag de culori şi deamintiri.

Apoi, m-am delectat cu vizitele pe la meşteşugari,încercând să le înţeleg poveştile de viaţă.

Cu drag am savurat fiecare „tranzacţie” încheiată cuproducătorii locali; baba neagră a mers cu cafeaua-n nisip; le-au completatplăcintele şi apa minerală care-mi pare o binecuvântare de fiecare dată cândsoarele dogoreşte. De la oţet de mere la ulei de gălbenele şi făinuriorganice... multe mi-au făcut cu ochiul şi le-am luat acasă.

Am stat pe o băncuţă ascultând muzica interpretată dinsuflet, privind costumele frumoase din felurite regiuni ale sudului Moldovei,dar şi oamenii care se bucurau. M-am bucurat şi eu.

Marcel nu a mai apucat să joace, cu toate că şi-a dorit.

În schimb, a participat la un atelier de creat păpuşiţinut de Aigul. A fost o experienţă plină de texturi moi şi faine! Am fostajutaţi cu traducerea, ne-am simţit bineveniţi, am plecat cu daruri!

 

În culise, munca a fost multă. Enormă.

Cum ne apropiam, am văzut norii negri deasupra satului.Am aflat de corturile luate de vânt, de munca făcută în zadar de către voluntari,de cum se străduiau să repare pagubele cu câteva ore înaintea evenimentului,când totul era încă îmbibat de apă.

Cu toate că am realizat cât de multe erau de făcut, nu amfost neglijaţi. Ne-am reîntors cu drag şi dor La Mădălina, unde ne-a aşteptatchiar şi un mic-dejun dulce şi Larisa ne-a răsfăţat cu bunătatea-i imensă, cade fiecare dată.

 

Nu au mai contat soarele arzător ori perspectiva drumuluilung spre Braşov. Au rămas în inimă râsetele, strângerile în braţe şi fotografiilefăcute.

 

Lăsam lanurile de lavandă şi mireasma-i proaspătă înspate, savurând pe drum una dintre plăcintele emblematice ale Nadiei.

 

...căci, atunci când prietenele tale se găsesc printreorganizatorii unui festival ca iProsop în minunatul Selemet, nu stai acasă, cimergi acolo! ♥

 

***

 

Notă către sine: După 2 luni şio săptămână reveneam la Selemet, de această dată alături de tata, cumpromisesem după prima întâlnire. Nimic nu s-a schimbat: aceleaşi bucate minunate, realizate cu aceeaşi dedicare; aceleaşi inimimari care ne-au strâns în braţe din nou, făcându-ne să ne simţim că acolo ne eralocul. ♥

Balkanesque & Asia Minoresque: The other Greece

We’vereached the end of our 'triad'; we can't say goodbye without writing aboutGreece.  

Travellingaround Greece is more fulfilling if I avoid the tourist spots and head where myheart guides me. [I understood this over the years.]

 

Thereare two things that we cannot disregard when dealing with Greece – one is theglorious food, and the other is the sea.

 

Whenyou enter Drama from Stavros, Giouras Tavern is on your right. Family-owned,this restaurant is very light-vibed. The food is tasty; you’ll even tryspecialities, like glistrída.

Rightin the heart of Delta Nestos Natural Park sits Porto Kalli – such a wordplay!You sit, watch the sea and the fishermen, and take it slowly. Your senses will besurprised by the taste of the food served here.

Ψαροταβέρνα Στράτος sits by the sea; it is a family restaurant, but locals gather here toenjoy the atmosphere and the great food. They make some great portokalopita.

Abreakfast or brunch at Zopyron will satisfy at least vegans and vegetarians;however, it is much more than that. Right downtown Alexandroupoli, you’llunwind and be present. Don’t forget to order a chocolate and orange cake.

 

Lastyear, we stopped for a swim at Fanari. The beach was a bit dirty and not spectacular,but it was an unforgettable swim because it felt so good! Marcel and I swam inthe rain until the lifeguard whistled us out.

Thisyear we found our favourite Greek beach. We drove for a while, descended byrope, and ended up on Marmaritsa Beach. You can see Samothraki in all itssplendour from here; we loved it!

 

Whatother places caught our eye? Where did we dream sweet dreams?

Iconfess. I pinned Drama to our itinerary for Agia Varvara Springs and Coffee Berry. We had tried the coffee in Cyprus and were curious to try it again, as Marcelhad enjoyed it so much! Well, we were not disappointed. 

Agia Varvara Park wasso quiet! We even found banana trees! It was a great escape from the murmurcoming from the restaurants we passed on the way.

Anothersurprise was Xanthi. I’m still overwhelmed by the steepness of the streets!Parking or manoeuvring your car isn’t easy – luckily, Marcel’s driving skillsare excellent! Walking is encouraged – you can experience the town's energybetter. We even watched some beach volleyball games as we strolled along thehistory of the place.

We leftthe heights of Xanthi for the sea and stumbled upon tens of flamingos in theDelta Nestos Natural Park on our way to Fanari. It was a surprise, as I didn’texpect to see them outside winter/early spring!

 

Onemore thing about Xanthi – Rising Sun Studios is a fantastic place to relaxand rest. Plus, you can’t beat the view!

Anothergreat overnight was Romilia Guesthouse in Xilagani, where everything isfriendly – from the welcome to your room.

 

So,what should I say? Until next time, Greece!

Început de vară prin vestul Moldovei

Să vă spun un secret! Nu era în plan. :D

Dar atunci când prietene dragi organizează un festival-minuneîn sudul Moldovei şi eşti invitată, mergi. Adică mergem. Am discutat-o şi amhotărât-o. Eram obosiţi şi slăbiţi, după o detoxifiere foarte dură, însădornici de aventură. Asta nu dispare.

 

Ce soluţie am găsit? Cel mai scurt drum până la graniţăşi o noapte petrecută într-un loc special. La Crama Mirceşti ne-a întâmpinatMarcela. Am putut servi cina chiar de ora era târzie. În sfârşit ne-am tras şinoi sufletul, am băut o sticlă de vin, am mâncat fain (inclusiv pentru primaoară Babă neagră) şi am mirosit florile. De dimineaţă, m-au încântatpriveliştile pe care răcoarea serii mi le ascunsese. Crama din Moldova aflatăla cea mai mare altitudine are multe de oferit. Ne-a convins tot Marcela, prinminunatul tur strecurat prin programul ei încărcat.

Se munceşte mult aici,dar totul este făcut cu pasiune. Înainte de plecare, am urmat sfatul primit şiam urcat dealul pentru a vedea via şi... împrejurimile şi mai de sus. Am datpeste cireşe amare şi dude! Venea şi ploaia.

 

Cu toate acestea, nune-am lăsat şi am mers la Răciula. Despre Ograda cu Salcâmi am aflatîntâmplător, însă îmi doresc să reiau vizita acolo. Au făcut un traseu minunatpe dealul din sat. Mi-au plăcut indicatoarele dătătoare de zâmbet. Ne-am datseama că nu l-am finalizat, cu toate că am ajuns foarte sus, privind verdele deiunie şi bucurându-ne de cea mai mare păpădie văzută vreodată. Am ajuns lamaşină cu câteva secunde înainte ca ploaia să se dezlănţuie. Foarte drăguţilocalnicii – de toate categoriile de vârstă.

 

Am mai urmat un sfat şi am mai făcut o oprire, printre altele,la Iuvas – o marcă de haine moldovenească tare faină. Nu mai fuseserăm la Hînceşti.Marcel s-a împrietenit cu doi căţei, eu am savurat un rulou cu mac. A fostpauza noastră de după furtună, înainte de a ajunge la Selemet.

 

Fusese totul foarte intens, însă eram fericiţi şi urmaîntâlnirea cu prietenele noastre. ♥  

 

Balkanesque & Asia Minoresque: Kırkpınar and Edirne’s new and old

WheneverEdirne and I meet, a beautiful story continues. I love the authenticity of theold walls, the dessert flavours, and the mosque minarets.

This timearound, Turkey was in the quarter-finals at the EURO 2024. Marcel and Iexpected a big show in Edirne’s central square but ended up watching the gameat our hotel. The great part about this was having great company anddiscussions with Gianna and Baki (over our joint Balkan heritage).   

 

662& 663 Kırkpınar

Bothwere bizarre, mainly because the public’s favourite wrestlers (and our favourite) were eliminatedfrom the competition. 

Highs? Last year's festival  had one of the best selection of local producers.

Lows? 662 Kırkpınarwas the last to follow the original rules. As more than 3000 wrestlers competed,the organisers searched for a solution. Ultimately, they came up with a league-style competition, with Okulu and Gürbüz occupying the first two spots. The solutionwas not embraced by the başpehlivans, who wanted to boycott the event.

In theend, 663 Kırkpınar did happen. It was less genuine than the usual event, withmore police and rules and fewer local producers and sellers.

Still, Ihad the best gözleme of my life! And some fantastic lemonades (a firstfor Kırkpınar, like the new parking that filled up rather fast). We needed liquids for that hot air that made festival attendancedifficult. The wrestlers must have had an extra competitor – the heat. Afterwinning these last two editions, Yusuf Can Zeybek has a chance to get thegolden belt, in an interesting turn of events for next year.  

 

What’snew in Edirne?

For adelicious künefe (one of the best I’ve had!), TatveTat isthe place!

Lastyear, we discovered Social Plate, one of my favourite restaurants ever.Dining there is a feast; they have many vegetarian (even vegan) options! It is expensive,but the experience is worth it! P.S. Try the virgin Mojito; it is more thandelicious!

 

Oldiesbut goldies in Edirne

Themilk baklava at Tatlı Konağı was our favourite in Edirne. While we tastedit one more time last year, they weren’t making it anymore this year.

We only visited Edirne’s market (Ulus Pazarı) last year, but we couldn’tmiss it this year either (you can park inside). My favourite finds? Okra, of course! Then, bellpeppers, fresh valerian and mint, nectarines, and lemons!

 

Afterour 2022 visit to Turkey, things started to deteriorate. Inflation made life unpredictablefor locals – and we felt their usual warm welcome grow a bit cold.

A yearlater, the situation was even worse, so I hope they find the strength (and Iknow that it’s in them!) to go beyond this situation and wholeheartedly smileagain.

On myend, I know that the journey is the most beautiful of all, together with thereturn home, to the paws I love with my entire being.🐾

Despre fluturi | Episodul 16

/Scriam  în mai 2024:/

Săptămâna trecută mi-am reamintit de lansare, aşa că acumrecuperez.

Se termină primăvara; să vă fie vara un cântec de valuri!

 

…de valuri aveam parte şi la sosirea în Sardinia. Însă deun cu totul alt anotimp. Noroc că aveam o căciulă care se împachetase uşor, niştemănuşi fără degete şi bocancii cu mine.

Pentru că prima zăpadă a anului trecut urma să o prindem în…mijlocul Mediteranei!

Noi merseserăm pentru torrone în Aritzo, amnimerit însă la sărbătoarea lui Santo Antonio Abate, despre care nu ştiam, pânăcând ne întâmpinaseră focurile gigantice din sat.

Maşina închiriată, neechipată cu anvelope de iarnă, cănimeni nu se aştepta, s-a dus ca placa în vale spre cazarea noastră (că în valeera). Gazda noastră ne-a sărit în ajutor. Cu ceva sare a reuşit Marcel să ournească, apoi soţia domnului a venit cu noi pe un alt drum, cât să o putemparca pe strada principală, chip să urcăm pe unde coborâserăm nu era!

Am fost primiţi în centru ca nişte oaspeţi speciali, nis-a permis chiar accesul prin piazza, apoi am parcat şi am revenit pejos. Şi gazda noastră a făcut la fel, dorind să ne ştie în siguranţă. Şi penoi, şi maşina.

Cu toate că frigul era pătrunzător şi nu aveam prea multehaine groase, am plecat la festivităţi după un duş binecuvântat. Am început săprimim bere, bomboane, prăjituri, tovarăşi de drum de la un foc la altul. Eraucurioşi sarzii de cum ne place insula lor, de ce suntem acolo, unde urma să maimergem.

La un moment dat, Marcel s-a dus la un dans tradiţional,ca un fel de horă a noastră. M-am alăturat şi eu oamenilor bucuroşi. A fostmomentul mojo al călătoriei.

Sentimentul că suntem mai mult decât bineveniţi acontinuat a doua zi. Cursa după torrone mergea mai departe în Tonara.Acolo – zăpadă parcă şi mai mare. Oamenii ieşiseră cu ce aveau pe lângă case pentrua curăţa drumurile. Cu toate acestea, se opreau, ne ascultau, ne îndrumau, neindicau pe ce drumuri să nu o apucăm.

Era Sardinia pe care nu o uitasem! <3

Cum ne continuam noi drumul de la Tonara înspre mare(unde speram ca zăpada să ia sfârşit), am dat peste nişte tineri care nu îşimai puteau scoate maşina din zăpadă. Deh, nu ai cum să fii obişnuit cu unfenomen care se petrece foarte rar! Am oprit şi am încercat să îi ajutăm.Maşina nu se urnea. I-am lăsat pe mâini bune, însă, când a apărut o ditamaimaşină cu troliu. Ce îmi mai place când se ajută oamenii!

 

Trecea şi după-masa însorită de pe lângă Cala Goloritzéşi ajungeam, printr-o perdea de fulgi şi mai apoi de picături de ploaie, laOlbia. Aveam amintiri plăcute de aici. Mă bucuram să pot împărtăşi cu Marcel atmosferauşoară a oraşului.

Am ajuns, într-un final, la un restaurant fără fast, însăcu o căldură fantastică. Pizza – printre cele mai gustoase pe care le-am mâncat(şi l-am felicitat pe cel care-a copt-o)! Iar doamna – proprietară, apoi amrealizat –, glumea servindu-i fructele de mare lui Marcel. Aflând că sunt pasionatăde copt, mi-a dat reţeta de seada, rugând bucătarul să mi-o prepare îndouă feluri, ca să îmi arate diferenţele de gust. La sfârşit, am îmbrăţişat-ope Domenica şi mi-a şoptit că, oricând suntem în Olbia, ne aşteaptă pe laea. 

 

Eu iubesc Franţa foarte mult. Este o ţară superbă,diversă. Mă simt într-un anumit fel acolo. Însă primirea a fost de multe oridură. În Corsica, minunata insulă cu identitate aparte, parcă-i şi mai dură. Teduce cu gândul la vendette şi piraţi. Exagerez poate ori e felul meuromânesc şi pupăcios la mijloc. Cu toate acestea, preconcepţiile sunt făcutepentru a fi dărâmate. Eram în Haute-Ville de Bonifacio într-o luniiarna... Un singur restaurant deschis. Intrăm, ne era foame! Nimic vegetarian!Vorbesc cu doamna de acolo (foarte drăguţă, cochetă – avea o beretă simpatică–, de pe continent) şi cu drag (că s-a văzut) vorbeşte cu bucătarul şi îmiîncropesc un prânz tare fain din paste şi salată. Le-am mulţumit şi i-ambinecuvântat în gând! 

 

Chiar înaintea reîntoarcerii din Corsica în Sardinia, amdat în partea de jos a portului Bonifacio de un blănos tare simpatic. Cu toatecă aveam niște batoane cumpărate pentru acasă, pentru Linu și Kara, nu ne-am putut îndura să nu îi dăm și lui. Ne-am jucat cuel, au fost momente pline de afecțiune și de Binele acela care îți umple sufletul. În nici o lună, urma să întâmpinăm copilele luiKara și Linu. Printre ele, Pi, care parcă a fost prevestită - prin culoare și blăniță - de prietena noastră pisică din Mediterană.

 

Pe la mijlocul lui februarie anul trecut, a nins pentruprima oară zdravăn. Aşa că ne-am dus (era chiar înainte de weekend) unde ştiamnoi că e powderu’... la Maial, în Codlea. Am fost încurajaţi, urmăriţi, am râsmult cu localnicii, mi-am rupt legăturile, dar partenerul meu în de toate afost acolo să rezolve temporar situaţia. Tare faină a fost întreaga experienţă!

 

Şi ca să finalizăm cu dragoste şi optimism, pe 19februarie au venit pe lume 5 fete cucuiete. Iatâ-l pe viitorul tătic cu câtevaore înainte ca mândra lui Kara să dea naştere, rând pe rând, celor care sunt şiastăzi cu noi şi ne luminează fiecare zi. Kara le-a iubit ca pe ochii din capşi a fost mămica ideală până s-au făcut măricele; acum le mai ceartă, însă Linuşi-a înfrânt toate fricile şi este cel mai grijuliu tată. Iar fetele au dormitcu noi cât am lucrat şi ele au crescut.

 

Revin curând cu faptele de bine din Arabia Saudită!

Să vă continue vara frumos! ☼

Despre Fluturi | Episodul 16

/Scriam  în mai 2024:/

Săptămâna trecută mi-am reamintit de lansare, aşa că acumrecuperez.

Se termină primăvara; să vă fie vara un cântec de valuri!

 

…de valuri aveam parte şi la sosirea în Sardinia. Însă deun cu totul alt anotimp. Noroc că aveam o căciulă care se împachetase uşor, niştemănuşi fără degete şi bocancii cu mine.

Pentru că prima zăpadă a anului trecut urma să o prindem în…mijlocul Mediteranei!

Noi merseserăm pentru torrone în Aritzo, amnimerit însă la sărbătoarea lui Santo Antonio Abate, despre care nu ştiam, pânăcând ne întâmpinaseră focurile gigantice din sat.

Maşina închiriată, neechipată cu anvelope de iarnă, cănimeni nu se aştepta, s-a dus ca placa în vale spre cazarea noastră (că în valeera). Gazda noastră ne-a sărit în ajutor. Cu ceva sare a reuşit Marcel să ournească, apoi soţia domnului a venit cu noi pe un alt drum, cât să o putemparca pe strada principală, chip să urcăm pe unde coborâserăm nu era!

Am fost primiţi în centru ca nişte oaspeţi speciali, nis-a permis chiar accesul prin piazza, apoi am parcat şi am revenit pejos. Şi gazda noastră a făcut la fel, dorind să ne ştie în siguranţă. Şi penoi, şi maşina.

Cu toate că frigul era pătrunzător şi nu aveam prea multehaine groase, am plecat la festivităţi după un duş binecuvântat. Am început săprimim bere, bomboane, prăjituri, tovarăşi de drum de la un foc la altul. Eraucurioşi sarzii de cum ne place insula lor, de ce suntem acolo, unde urma să maimergem.

La un moment dat, Marcel s-a dus la un dans tradiţional,ca un fel de horă a noastră. M-am alăturat şi eu oamenilor bucuroşi. A fostmomentul mojo al călătoriei.

Sentimentul că suntem mai mult decât bineveniţi acontinuat a doua zi. Cursa după torrone mergea mai departe în Tonara.Acolo – zăpadă parcă şi mai mare. Oamenii ieşiseră cu ce aveau pe lângă case pentrua curăţa drumurile. Cu toate acestea, se opreau, ne ascultau, ne îndrumau, neindicau pe ce drumuri să nu o apucăm.

Era Sardinia pe care nu o uitasem! <3

Balkanesque & Asia Minoresque: Interesting stops in Bulgaria

It’s summer. The road to Turkey’s Kırkpınar (if you’re living inRomania) passes through Bulgaria. We’re neighbours. 😊 Still, it feels good toexplore different routes every chance you get.

 

I can now recommend—

 

Places that guarantee disconnection

Madara

Not too far from Varna (less than 90 km west), there’s this place where ahorseman was carved into a rock in the late 7th century/early 8thcentury to celebrate Bulgar Khan Tervel. Bulgars were migratory people; whenthey settled, they showed good taste. The entire area has terrific energy,growing from the caves towards the open areas where people would eat together.

 

Zheravna

Stone and wood – these are the construction materials around thecentral Bulgarian village. Life is slow here; you get to take your time. Bring cash – there are many lovely stores along the cobblestonepathways.

 

Emen Canyon

The trail starts with a path into the forest; you then descend and ascenduntil you realise the closeness to Emen Waterfall. It is easier to hear it thansee it. The trek is easy even when it is hot outside, as it features shadyparts, springs, and a feel-good energy. We only had about an hour to spare, butwe would return without thinking about it.

 

A cool beach

Some 18 minutes south of Sozopol, you’ll find fine sand, tranquillity,and sand lilies if you visit Arkutino Beach in July. There werewaves when we visited; the Black Sea was turquoise.

 

A different kind of accommodation

Arbanashki Han is set in Arbanasi, very close to Veliko Tarnovo. It is theperfect illustration of the area’s architecture and style, with a deliciousbreakfast included.

 

Anexcellent meal

Ifyou decide to grab a bite in Ruse, there’s Terassa, a restaurantwith a magnificent view over the Danube and kind people working there.

 

Onthe other hand, if you find yourself in Sozopol, Orion is afamily restaurant with an enchanting sea view, fabulous food, and friendlyservice. The prices are fair, too!

 

So,there you go: some food for thought if you are considering a Bulgarian holidayor simply passing through!