Olivia-Petra Coman's Blog, page 7

De făcut pe lângă Orşova – în Mehedinţi şi Caraş-Severin –

Why did we return to Bosnia and Herzegovina? + our river runs

 It’seasy. Bosnia and Herzegovina remained one of our favourite travel destinations.

Wereturned to kayak. Bosnia and Herzegovina has some of the most beautiful riversseen by us around the world. Their features and colour are unforgettably turquoise.Sadly, June brought too much rain and very low temperatures. The water level ofmost rivers made it impossible for us to run them.

Comingfrom a stunning country – our beloved Romania –, we could only fall for anotherstunning country. Wherever you go, nature in Bosnia and Herzegovina isbewildering and there are so many things to do!   

Thefood is another thing that we love. A Bosnian meal is made with soul – and youcan feel it! We love the fresh ingredients! (and I love the sweets!)

Peoplearound the country are kind, welcoming, and helpful. Over the years, we havemade friends in Bosnia and Herzegovina. We love seeing them when we travelthere.

Overall,there is a certain state that a trip to Bosnia and Herzegovina gives us. Wefeel free to be ourselves and act without filters. Not many countries offer that.

 

Here’san overview of our Bosnian river adventures—

Klokot – we had neverheard about it, but our friends from Bihaċ recommended it forbeaver watching! We did see dabar.

Una by canoe – we stayed atJapodski Otoci; canoes and bicycles were on the house, so we went for anevening paddling tour around the islands

Una by raft – our friends tookus from downtown Bihaċ to Pokoj, a route that was unknown to us; there wasfun, there were waterfalls, and there was the unexpected…

Neretva – wilder than wehad imagined this river to be; it is fierce, to say the least; luckily, we werein great hands

Trebižat – from easy to complex on a surprising river, seeminglyhidden from the rest of the world! P.S. Great company!

De făcut pe lângă Moraviţa – în Caraş-Severin şi Timiş –

 Ştiu că au trecut aproape doi ani de când începeam această serie. Greulcel mai greu şi presiunea cea mai mare au fost în ultimele trei luni din 2021.

Am avut trei suflete care ne-au ţinut pe linia de plutire, cu ultimul venitscuturându-ne bine de tot şi obligându-ne să ne realiniem valorile.

Nesupunându-ne restricţiilor şi neacceptând serul-minune, am rămas înţară... nu că nu ar fi oricum destinaţia noastră favorită.

 

Sunt recunoscătoare că doar incredibil de puţini români au fost spălaţi pecreier de propaganda globală menită să ne divizeze. Candoarea acestui neam,prietenia lui şi felul său blajin de a fi ne-au făcut să fim bine primiţi înaproape toate locurile, chiar în ciuda dispoziţiilor instituţiilor vândute. (pentrucă, da!, fără „da”-ul nostru nu se întâmplă nimic)

Aşa că, fără să uităm, însă trecând peste momentele tensionate, iată celemai frumoase amintiri din jurul Moraviţei (unele poate un pic mai îndepărtate).

 

Cel mai şi cel mai mult ne-am dorit să ajungem în Parcul Naţional Cheile Nerei-Beuşniţa, în care ne mai încercaserămnorocul, dar nu fusese să fie din cauza aglomeraţiei.

Acum era atât de gol, că nici măcar nu am mai oprit la Podul Bei decâtpuţin, alegând să facem o bucată de traseu cu maşina (zilele-s scurte la finalde an şi ne doream să facem multe). Am rămas fascinaţi de aspectul de „păduredin poveste”, care nu s-a „înmuiat” nicicum pe drum. Lichenii, ferigile, Cascada La Văioaga, ce se aşazăminunat.

Era frig. Cu toate acestea, ne-am pornit la drum de unde începeaurestaurantele. În cazul în care îmi amintesc bine, am făcut cam 35 de minute ladus şi 20 de minute la întors. Ne-am minunat de frumuseţea turcoazului Ochiului Beiului şi l-amputut savura doar noi doi. Şi fulgii de nea, care se gândiseră să coboare înultima zi de toamnă şi să o facă prima de iarnă.

Când am vrut să o pornim însă mai departe, spre Cascada Beuşniţa, ne-am întâlnit cu alţi călători, care ne-au spuscă nu are apă.

Aşa de bine ne-au ospătat în aer liber oamenii minunaţi de la Păstrăv K la Bei! A fost ce a trebuitpe frigul acela, cu tot cu o păţanie frumoasă! ♥

Nu puteam să plecăm înainte de a parcurge tunelurile săpate în stâncă. La Tunele este un traseu tarespectaculos; pentru că se însera, am reuşit să parcurgem doar primele 5tuneluri, care sunt foarte apropiate. 

   

Lângă Podul Bei ni s-a umplut sufletul deîntâlnirea cu o vulpe haioasă pecare ni s-a tot părut că am zărit-o în respectiva zi.

Apusul roz a mai făcut ca ce văzuserăm la venit şi ne minunaserăm –crestele din zare încununate de zăpadă – să fie şi mai pline de magie.

 

Chiar dacă a însemnat drum întors de o oră de la graniţa cu Serbia, am vrutsă fim în Timişoara de 1 Decembrie. Am fost la Flacăra eternăde la Monumentul Eroilor Revoluției, neştiind unde se vorţine festivităţile de Ziua Naţională din cauze pur plandemice. Din păcate,lovitura de stat care a afectat atât de mulţi români, dând speranţe altora,mocneşte ca amintire în oraşul de lângă Bega. Oamenii mi-au părut absenţi,speriaţi, de abia vedeai persoane fără mască pe stradă...

Într-un final, am ajuns lângă râul pe care ne dăduserăm cu două zile înurmă. În Parcul Scudier, am ajutat şi noi la depunerea de coroane, apoi ne-amfăcut provizii la una din brutăriile Prospero(faină turta dulce!) şi ne-am văzut de drum.

 

Soarele ieşise deja din nori. Până am trecut pe lângă micuţul punct detrecere a frontierei în Serbia, pe lângă Nera unde culeseserăm mure cu tata în augustul trecut, părea că începea primăvara. Dar nu aşa sunt oare iernile pelângă Dunăre? J

Simţeam că renasc, acum de abia mă cuprindea festivul zilei. La Coronini, unde Dunărea are cea mai marelăţime, de zici că-i mare, nu fluviu, am zis să urcăm să vedem cum s-arestaurat Cetatea Ladislau. Domnulce o păzea ne-a gonit prieteneşte, spunându-ne că este monitorizat monumentulşi că până la finalizare nici pe prietenii lui nu îi poate chema să îl vadă.

Nu ne-am supărat. Am plecat mai departe. Uitasem să vă spun că Ostrovul Moldova Veche arăta magistralîn bătaia soarelui de decembrie. Iar Babacaiaşi Cetatea Golubăţ erau la locullor, după cum eram obişnuiţi.

 

O ultimă oprire am mai făcut înainte de apus. Am fost să căutăm Morile de apă de la Sicheviţa. Ocuriozitate, iar satu-i tare interesant! Doar că drumul spre mori nu era bine marcat,fiind şi înnămolit pe alocuri. Am primit ajutor din partea inimoşilor localnicicu a le localiza. ♥

 

Nici că ne-am fi putut dori un final mai frumos de zi de 1 Decembrie!

Decât ghidaţi de mărinimia noastră strămoşească!    

Va urma.

Lebanon through ice cream

 Before visitingLebanon, I admit to having heard some rumours about how delicious the ice cream(gelato/glace) in the country was.

 

Le Flocon Artisan Glacier

Beirut

My first stop was asavoury one: labneh☼, served the traditional way, with olive oil. I’vetasted great savoury gelato, but this one was exquisite! Fine, with character,and filling!

 

Hanna Mitri

Beirut

It was my mostanticipated stop. I had ‘a little bit from everything’. While the chocolate,milk, and lemon flavours are extraordinary, the pistachio and apricot flavours areunbelievable. I’ve been running from the much-too-used and artificial flavourof strawberries in desserts for over a decade. However, this one tasted likereal strawberries**, it fascinated me and it was one of my biggest wows inLebanon.  

 

Bachir

Byblos

I reached it bychance. And what a surprise it was! Impromptuishly, I chose rose and ashta. Icouldn’t have been more inspired. The rose* ice cream was one of the most flavourfulI have ever had. Ashta came shyly but strongly to complete it. What a night!

 

Awad

Ghazir

As unexpected asthis sweet stop was, it was worth it! My first avocado*** ice cream was stupendous;I couldn’t get enough of it [the avocados I tasted in Lebanon were the best I’vehad]. I paired it with coconut ice cream, which was full, rich, and flavourful.

Now I know that therumours were not only true, but understatements. Lebanon has some of the mostwonderful ice creams in the world. They’re different from what I’ve tasted sofar.

Not even the stores/parlours– through their white environment and simplicity – will tell you of thetreasures that can be found in those refrigerator cases.  

All of the aboveflavours are unforgettable to me. Those I’ll be dreaming about are *, **, and ***.And the special mention is ☼.   

Ultimele ore din 2023

…din timpul care nu există.

Cum a fost?

Din nou, unul dintre cei mai grei ani. Poate nimeresc şi eu unul mai uşorîn cele ce urmează. :D Doar că, se spune că marinarii cei mai iscusiţi seformează-n furtunile cele mai aprige.

M-am luptat cu fricile mele. Puţintel mai am de lucru.

Am redevenit îndrăzneaţă, ştiind să mă opresc atunci când am simţit să ofac.

Am fost deschisă înspre tot ce a venit înspre mine, lăsând lucrurile săcurgă.

Am înţeles că nimic nu este bătut în cuie; dacă nu iese din prima, nu estemusai să nu iasă din a doua.

Vara a ţinut mult, apa nu s-a lăsat dusă de lângă mine.

Am muncit mult, uneori peste poate, în mai multe domenii.

Au venit şi au plecat oameni, însă parcă nu m-am întristat atât de cumplitcum am făcut-o în alte dăţi.

Asta – pentru că nu există sfârşit decât dacă suntem de acord cu el şipentru că Marcel şi cu mine am ajuns specialişti în a nu ne păsa că cineva nespune „Nu se poate”.

Uite că şi să creştem 56 de lăbuţe, cu toate că nu mai sunt toate cu noi,dar mai vin în vizită, am reuşit. A fost, cu toate că grea, una dintre cele maifrumoase misiuni ale vieţii mele, în două etape.

Suntem Iubire. Suntem aidoma lui Dumnezeu – iar cuvintele acestea trebuiepătrunse mai adânc decât o facem. Pentru că putem orice. În definitiv, noicreăm totul.

Amintirile revin, în fiecare zi mai puternice.

 

Vă doresc să fie luminoasă cărarea pe care veţi alege să păşiţi în 2024.

La mulţi ani!

Vă îmbrăţişez!

♥    

 

/postareneinclusă în newsletter/

Balkanesque & Asia Minoresque: In between the silvery lines of the new and the pastel shades of the old across Bursa

 With the old on your mind, try and picture yourself in the early daysof the silk trade. The hustle and the dust, the inviting flavours, the richnessof scents – they are all lingering features, but can the twenty-first-centuryBursa still capture them and keep them alive?

‘The first Ottoman capital’ [back in 1326] or ‘Green Bursa’ are nicknames that may ring a bell. Whatabout the other feasts that the fourth-largest city in Turkey boasts and isready to offer its visitors?

Silk, you are already aware of it, and there’s Kozahan [silk cocoonhall, revamped into a tea garden with shops and stalls and fortune tellers toread your coffee cup], built in 1451, that will not let you forget about it. 

One thing that comes into mind when talking with connoisseurs about Bursa is İskender kebap. And every single guide onBursa that you consult will let you know that this dish – roasted and slicedlamb spread atop diced pita breadpieces, topped with tomato sauce and served with yoghurt – has originated here,being named after its inventor İskender Efendi (who lived in Bursa during thelate nineteenth century) and becoming popular worldwide. However, the legendgoes that no dish tastes better than the original one in Bursa [@Kebapçıİskender].

Apart from the peaches of Bursa, allegedlyunique, there is another dessert that might tempt those with a sweet tooth: Kestane şekeri. Chestnuts boiled in vanillasugar syrup... that must surely be a treat. Here’s a reason not to leave thecity without trying at least one chestnut candy.

You can find all of these in Bursa’s KapalıÇarşı (Covered Market), much smaller than Istanbul’s Grand Bazaar and its webof 4000 shops, but still pleasant. Unquestionably, silk is a strong element ofmany shops. A special venue is Eski Aynalı Çarşı (‘The Old Mirrored Market’),initially built as a hamam, but later converted into shops, in Middle Easternfashion. These Turkish baths abound in the city and are not to be missed for avisit/soak time to remember for the rest of your life.   

Are we anywhere near discussing history here?Well, in terms of architecture, Bursa’s mosques are mainly Ottoman in style(based on Byzantine and Persian models, which explains the colours used). Goodexamples to feast your eyes on are Muradiye Cami (The Mosque of Sultan MuratII, 1426) and Yeşil Cami (The Green Mosque, 1424), with a very unusual fountaininside the prayer area. Opposite the latter, you can find Yeşil Türbe, themausoleum of Mehmed I, the fifth Ottoman Sultan. However, the ancient Seljukstyle can be retraced in Ulu Cami (The Great Mosque, 1399), adorning 20 domesand 2 minarets. Another tomb worth mentioning to the explorer is Orhan GaziTürbesi, the resting place of the second Ottoman Sultan – Orhan, the son ofOsman I.

Whether you tend to have a great passion forbridges and their history or not, Irgandı Köprüsü (1442) will surprise you. Itstands as another example of Ottoman architecture. Restored, it now housesshops, handicraftsmen, and – of course – cafés.  

If you wish to get out of the city and explorethe great outdoors, you are in for a pleasant surprise. Mainly because Uludağ(The Great Mountain), the Mount Olympus of the ancient province of Bithynia,northwestern Turkey’s highest peak and most acclaimed winter resort, is onlyone cable car (Teleferik) ride away from Bursa’s upper neighbourhood ofTeferrüç. To the joy of skiers, snowboarders, and hikers. Or of those in badneed of a breath of fresh air.

There is a very special place [read:‘village’] at the foot of Uludağ and it is called Cumalıkızık. Whether you ride in a dolmuş (minibus) or a car, you will still feel the bumps and wonderif you are in the right place. And then there are the villagers with freshfruit, exotic jams (make sure you try the pomegranate one out!), and evenhandmade jewellery and home decorations. The winding and narrow alleys willtake you along small orchards and very old houses, most of which are still inhabited.And then, if you are truly lucky, you might be invited by one of the villagersfor a traditional cheese gözleme andsome tea.   

What about water lovers? There’s alwaysGölyazı for you. A small fishing village just outside Bursa, waiting to fillyou with tranquillity and many unforgettable sights. Old buildings, a seeminglyold way of life, and nature at one’s fingertips: these are probably Gölyazı’sstrengths, all of them focused around Lake Uluabat. If you are indeed in lovewith nature, do not forget to pay a visit to Tarihi Çınar – a 600-year-oldsycamore tree, in the Village of İnkaya. Just wonder how much it haswitnessed...

At the end of every day spent in Bursa, youshould savour a cup of Turkish coffee and think back at the moments you mostenjoyed while you envision your return. Think of the people you met and howmuch they helped you, smiled at you, and made you feel welcome. And even if youare away in Istanbul or anywhere else in Anatolia, you should always rememberthat Bursa is one ride away. Over the bumpy hills with the Turkish flag proudlyflaunting in the wind.  

/The piece was first published in January 2015 on www.skylife.com– Turkish Airlines’ in-flight magazine –, which ceased to exist; not includedin social media posts and the weekly newsletter/

Vara în Deltă şi la mare

 Iată că, la final de an, închei a doua triadă.

Vă doresc bucurii multe în noulan, aşa cum le simţiţi! ♥

Iar pentru blog, să reuşesc săscriu în fiecare săptămână câte un nou articol şi, la fiecare 2 săptămâni, câteunul în plus. J

 

La ce să fim atenţi vara

În Deltă, la ţânţari. Cu o orădupă răsărit şi apus, deşi cu comportament modificat în ultima perioadă [îigăsiţi la umbră cam tot timpul vara], fiţi atenţi la ei. Cu loţiuni cât mainaturale [ca să nu îi faceţi pielii voastre rău] şi cu pielea acoperită. Maimulte straturi de haine fac minuni. P.S. Nu le plac lavanda şi untul de shea. Lamare sunt [depinde şi de zonă], însă nu atât de mulţi ca în Deltă.  

La preţurile exagerate. Mi s-aucerut 1250 lei pentru un drum Chilia Veche – Sulina (şi înapoi). Mie mi-a părutmult tras de păr.

La cazările unde nu se face faţăpe perioada verii, atât în Deltă, cât şi la mare. Pot arăta altfel decât înfotografii, vi se pot cere sume astronomice pentru mâncare şi se prea poate sănu vă simţiţi deloc în vacanţă. Plecaţi dacă nu vă simţiţi bine şi discutaţi cuproprietarii forme de compensare. Veţi găsi înţelegere şi oameni de treabă, cădoar suntem în România.

 

Situaţie

De la început, am dorit să îl ducempe tata, căci cu el am pornit-o la drum, şi la mare, dar şi în Deltă. Nu s-aputut la Sulina, am plecat după două seri din Chilia Veche [aşa am socotit, căacolo am fi putut cel mai departe ajunge cu maşina, fiind, în acelaşi timp,aproape de Sulina] înspre Jurilovca. Ţinteam Portiţa, unde-i plaja meapreferată din România, alături de Cap Midia.

Dacă în Deltă ne-am deplasat cucaiacul şi canoea, pentru Gura Portiţei am avut nevoie de o barcă, aşa că amrezervat cu o seară înainte sunându-l pe Claudiu [0731891097; în august 2023 afost 60 lei/persoană dus-întors; plecările sunt din portul vechi].

Ne-au întâmpinat vântul mare, dezici că era furtună de nisip, şi valuri la fel. Nu am putut înota, însă ne-ambucurat de spectacol, Marcel a adunat scoici în sălbăticia de la stânga plajei „oficiale”.Portiţa este superbă, indiferent de vreme.

   

Păsările

Multe în Deltă – de la lebede,cormorani, bâtlani, egrete la pelicani (am văzut, pe Lacul Babina). Parcă,totuşi, mai puţine decât în alte dăţi.

Cu toate acestea, pe drumul spreChilia Veche am văzut multe prigorii, ca niciodată parcă, o pupăză, un iepure,o pisică sălbatică şi pescăruşi.

 

Diferenţele noapte/zi

Perfecte!

În Deltă, seara este atât de caldîncât ai putea sta în costum de baie dacă nu ar fi ţânţarii. Dunărea estenemaipomenit de caldă.

La mare este numai bine, dacă bateşi-un vânticel, cât să te debarasezi de căldura de peste zi.  

 

Vizitatorii

Puţintei în Deltă, chiar dacă amfost de Sf. Marie. Pe multe canale (nu doar mici) am fost numai noi.

Multişori la mare, însă destul desuportabil.

Nu am găsit uşor cazări, cândne-am hotărât să plecăm de la cea care nu ne-a plăcut, şi la restaurante a fostniţel de aşteptat.

 

Ce am făcut nou şi ne-a plăcut? (trecând prin locuri dragi)

Am mâncat în Jurilovca La Năvod şi l-am mai dus o datăpe tata în Lehliu-Gară La Partid.

Am descoperit în Jurilovca (s-aamenajat între timp un port nou, unde vă încurajez să mergeţi şi să căutaţi şicumpăraţi, dacă se poate, doar produse tradiţionale) mierea Milena. Ea se poate cumpăra direct în localitateaVişina, pe Strada Şcolii nr. 8. Este minunată şi tare drăguţi producătorii! Amplecat cu smochine de acolo.  

Lângă Chilia Veche, pe un drumaccidentat, se ajunge la MănăstireaStipoc. O oază! De o minunată primire ne-am bucurat din parteapărintelui călugăr, care ne-a şi îndrumat spre un traseu minunat, pe apă.

☼ Spre Lacul Babina

De la mănăstire, am mers 10 minutepână la o casă (nu sunt multe) cu căţei (i-am şi hrănit, adorabili au fost)! Deacolo ne-am lansat şi am pornit-o în lungul apei până când am cotit stânga însprecanalul (lung, dar tare frumos) ce duce direct în Lacul Babina. Luminaroşiatică a apusului am prins-o chiar înainte de a ajunge în lac, unde am şifăcut popas de-o gustare şi am urmărit pelicanul menţionat mai sus. Faină tură!Nouă ne-a luat 2h45’.

☼ Spre Lacul cu Coteţe

A doua zi, am făcut tradiţionaluldrum (ca să îl vadă şi tata) spre Lacul cu Coteţe. Am pornit de la intersecţia CanaluluiSireaşa Veche (din ce am înţeles) cu Mila 35. 

Am înaintat 100 metri, apoi amfăcut dreapta pe Canalul Sireaşa Nouă. În dreptul Căsuţei Rowmania, se face uncanal la stânga înspre Lacul cu Coteţe. 

Pelicani nu am zărit, dar ne-am pierdutprin vegetaţia abundentă, întorcându-ne pe Sireaşa Veche.

Băieţii au pescuit, apoi am fugitsă prindem bacul. Ceva obişnuit, nu? J

 

De reţinut

Podul peste Dunăre dat folosinţeiîn acest an se pare că-i închis circulaţiei între 21 şi 6, de luni până vineri.

Pe lângă Dunăre, în Chilia Veche,se ajunge uşor. Gunoaiele însă-s multe şi sper că vor fi ţinute sub control.Rămân optimistă!

 

Până la anul, iubită Deltă şiminunată mare! ♥

Full-circle Altai: Budapest. A Charm that Lingered.

 Closer. My footsteps are not setting the pace, theyare increasing it. I want to see it all, to perceive it all, to take it all in!Sooner. I am back in Budapest!

Although I have a great preference for old Ottomanstone bridges, the Chain Bridge (Lánchíd)is still one of the most beautiful bridges in the world. To me. Walking on it,looking at it from Buda Castle (BudaiVár), trying to get that luminous shot with the Hungarian ParliamentBuilding (Országház) silhouette in thebackground – it is still spectacular. Massive is followed by lacy, as I keepplaying a romantic hide-and-seek game with the buildings on the opposite bankwhile walking through the Fishermen’s Bastion (Halászbástya). Despite the reign of dusk being rightfullyunderway, the Labyrinth of Buda Castle (Budavári Labirintus) drives me deeper into darkness and makes me sip mystery, bit bybit.

These are the important elements that define Budapestand its grandeur. This noun naturally fits the description. After all, itshared the ‘capital’ prerogatives with Vienna during the Austro-HungarianEmpire. It was a secondary capital, it is true, but a very edible luxury hasalways been its trademark. It made elites /this term changed over the past 4 years - my note, 28.12.2023, but I won't replace it in the text/ gather around, create, and call ithome. Ady Endre, Éva Gábor, Petőfi Sándor, to name but a few. As empire statesof mind got lost and the world became business-oriented, the city landed againon its feet by sharing the same time zone with most of Western Europe whilebeing deeply anchored in and connected to the East. A privilege, a keyposition, an Ace up Budapest’s sleeve!

The Danube – one of the world’s most fascinatingrivers – also contributed to the success mentioned above and to the extra potentialthat water tourism brings: cruises from Germany to Romania that inevitably passBudapest. I will resize the territory considered by referring to the one framedby the city limits. And here is a secret: I am not fond of crowded spaces. If Iwere to make an exception, it would only involve great live music or great foodon board. Otherwise, I would surely opt for a Dunarama cruise – fast, not to get you bored, yet slow and safeenough to let you scan all those symbols you have missed or are just about todiscover. Mahogany reminding you of Côte d'Azur or Venice will add that special feeling of being special.

So will a trip to the famous baths of the city – weall need to be spoiled every once in a while. There is variety. Even if a gameof chess at Széchenyi Medicinal Bath (Széchenyi-gyógyfürdő),a dip under the high columns of Gellért Baths (Gellért Gyógyfürdő), and a glimpse at the ceiling of one of theoldest baths in Budapest, namely Rudas Bath (Rudasfürdő), sound all tempting, it will still be hard to choose. It is also achoice of style: Neo-Baroque, Art Nouveau, or Ottoman.

Interesting ingredients in the mix that still brandsthe Hungarian capital, yet provide a curious case of unity through diversity! Iam still fascinated by trendy shop windows, in typical strong colours, and thenI remember the design and redesign exhibitions that so many of the people inBudapest love!

It is a continuous search and redefining of artthrough jazz concerts held by local artists in chic cafés and opera shows enchanting the audience not only bythe high notes on stage but also by those found in the interior details of theHungarian State Opera House (MagyarÁllami Operaház). Dutch, German, and French masters, as well as the second-largestcollection of Spanish painters after Prado in Madrid, are all hosted by theMuseum of Fine Arts (SzépművészetiMúzeum). During the renovation of the museum (until 2018), some of the mostimpressive works were moved to the Hungarian National Gallery (Magyar Nemzeti Galeria) and wereavailable to the public.

The passion for art of Hungarians matches theirpassion for culinary art, especially for desserts. I know most of them all toowell, as I remember my two grandmothers spoiling me during my childhood years.Those tastes lingered. Visiting each welcoming cukrászda [cake shop] in Budapest, the gustatory memories arebrought back to life, to a currently-renewed opportunity to famousness. Thelayers of thick custard in the Christmas-morning krémes, the chocolate buttercream in the Dobos torta [Dobos cake] served during special celebrations ofspring, the juiciness of August plums in the szilvás gombóc [plum dumplings], the September freshness of cottagecheese in the túrógombóc [sweet cheesedumplings], and the plenary flavour of somlóigaluska. The best I tried in Budapest was at the renowned Szamos Marcipán.Not only is the service impeccable, but innovation is in store, as truffle andChristmas candy (szaloncukor) makingclasses are organised here.

At home, in a universe that encourages us to dreambig, charm continues its Budapesti mission.

 

Extra—

I’ve been to Budapest so many times! I love this city,even though I’ve realised that it is not as bright as I thought /more on thison another occasion/.

The last time was in September/October 2018 (en route to Altai). 

It was anopportunity to eat some fluffy vajaskifli, walk a lot /on both banks of the Danube/, have some Dobos torta atSzamos Marcipán, and enjoy some family time /my cousin Attila spoiled us withsome somlói galuska he made himself/.

Was there something new to discover? The House of Houdini, with the related magic show, in a part of Budapest we hadn’t explored as much as the others.

So, here it is, I’ll end it with magic because it’ssomething that happens every second. We have invisible wands that never ceaseworking.

 

/The piece – without the ‘Extra’ part – was first published in February2017 on www.skylife.com – Turkish Airlines’in-flight magazine –, which ceased to exist; not included in social mediaposts and the weekly newsletter /

Toamna la mare

 După iarnă şi primăvară, iată fugatrasă la mare, în premieră, toamna.

Păi, era musai să îmi fac înotullunar, nu?

Sincer? J Am nimerit vreme de stat înpantaloni scurţi la mijloc de octombrie (când nu mai trăgeam speranţă să prinddin urmă vara eternă, pe care o tot caut din 2020 – în acest articol sunt şimotivele pentru care m-am apucat să înot în ape sălbatice).

 

La ce să fim atenţi toamna

În staţiunile în care activitateacam încetează, cele mai multe restaurante vor fi închise. Cu toate acestea, maisunt şi unele deschise tot timpul anului, cum este cel de mai jos. ↓ Un plus?Veţi găsi nişte preţuri tare îmbietoare la cazări, fără condiţii de şedereprelungită.

 

Loc fain de dormit

Am stat la Yaio apartments (Studio ZEV) (269 lei/noapte), cu vedere la mare.Un loc tare cochet, în care ne-am simţit minunat – iar proprietara a fostfoarte amabilă.

 

Loc fain de luat masa

Micul dejun l-am luat privindmarea, la Deviant by the Sea. Suntmai multe variante pentru masa de dimineaţă. Pot spune că a fost gustoasă şidătătoare de energie pentru drumul spre casă.

 

Diferenţele noapte/zi

Mari, dar nu foarte mari. Purtamfustă scurtă pe la 20 când am ajuns, am rămas îmbrăcată aşa, luându-mi doar unpuloveraş pe mine. Iar de dimineaţă, la 10, făceam deja baie în mare.

 

Vizitatorii

Parcă şi mai puţini decâtprimăvara.

 

Ce am făcut nou şi ne-a plăcut? (trecând prin locuri dragi)

Nu puteam să nu oprim (noi marea oasociem cu locul acesta din 2021) LaPartid. I-am prins cu bucate şi băuturi de toamnă, însă au reuşit să mămai surprindă cu un cataif de zile mari.

Înotul a fost pe Tethys Beach – întinsă şi pustie, chiarîn faţa cazării (că şi restaurantul unde am luat micul dejun în aceeaşi clădirese găsea, la parter). Trebuie să înoţi mai mult pentru a da de apă mai adâncă,însă în ziua respectivă am avut vânt şi valuri, aşa că am făcut ce am putut.

Mi-am tot dorit să ajung la Muzeul de Sculptură „Ion Jalea” –Edificiul Roman cu Mozaic mi s-a confirmat că este încă în renovări –, unde amadmirat lucrările. Cele mai impresionante au fost realizate după război, cândIon Jalea a sculptat cu o singură mână (mie-du: 9-17; bilet: 10 lei). Privelişteade pe terasă este memorabilă.

Îmi place să colind prin centrul vechi al Constanţei. Amfost şi acum un pic pe fugă, însă tot ne-am zgâit noi la clădirileimpresionante, la culori şi la două prietene pisici, pe care le-am şi hrănit.

Şi ca să nu ne apuce pofta dedulce în drum spre Braşov, am oprit la SophiePatisserie, un loc cu prăjituri fine şi minunate. Se vede treaba căfolosesc ingrediente de calitate şi că pun suflet în munca lor.

Ultimul popas a fost lângă Dunăre,la Ghindăreşti, un loc undelipovenii domină aşezarea. Sperăm să revenim – am înţeles că locurile pe undeşerpuieşte Dunărea din jur au forme interesante. E de mers cu caiacul. Sperdoar să se mobilizeze localnicii şi să îşi păstreze aşezarea mai curată. Nuoricine se poate făli cu ditamai plaja la măreţul fluviu!

 

După ce am ajuns la Braşov, avenit toamna. Cu adevărat.

Când vreau să mă desfăt, îmiamintesc de mare. Şi-i tare plăcut.

☼

Back to the islands: Palermo = passion [capital P]

2015: Being welcomed by drug addicts and prostitutes isnot the average exploration start through a whole new city, for a young womanand her partner. But then, this is the StazioneCentrale in Palermo, its surroundings, and the general vibe, especially ona Friday night.

However, overlooking all these elements is easy: once we’ve begunwalking with the very friendly Mauro and Alessandra we’d met on the train[please get in touch if you’re reading this!], the beauty of the city struckme. A different beauty, indeed, though a fascinating one. Black buildings,seemingly collapsing before our very eyes, narrow pathways, a scent of dark yethopeful history, with a touch of art and joy.

‘Some wonderful city you’ve got’, I gushed at the receptionist of HotelRegina, a very authentic stay in the centre of it all. To fight the temptationof opening the windows and sneak-peeking through one of the alleys below equalsnot carpe-dieming your stay.

When the long-expected Mediterranean cyclone we’d heard about on our wayback from Stromboli hit us at around 6:30 in the morning, cracking the oldwindows wide open, the dream of a bright morning in Palermo seemed to graduallyvanish, as the horror of the storm was taking hold. Yet, after a lightbreakfast served in the room, a late check-out, a change of plans, and the lastdrops of rain, the mood switched back.

The cool and humid air started to get warmer and warmer and the suneventually smiled at us in the puddles of water all around the old center.

In between a squint at TeatroMassimo, in our search for the most acclaimed pasticcerias in the area, and a few-minute break in the oriental Piazza della Vittoria, we could seepieces of glass on the pavement and trees torn down by the high winds.

From the top of Campanile di SanGiuseppe Cafasso, everything seemed peaceful: the majestic Cattedrale, the Moorish San Giovanni degli Eremiti, and even thesilent reminders of the Mafia.

Gentle and smiling faces helped us reach our sweet peak of the day, on backalleys that led us to Pasticceria Cappello,which became not only my favourite pasticceria but also the author of thesweetest and most delicious piece of art I’ve ever tried: il cannolo siciliano.

Calories checked, Le Catacombe deiCappuccini were reached minutes before closing time and the eeriness wassoon replaced by a race against time to where the adventure started the nightbefore, with a last look thrown at the emblematic Fontana della Vergogna.

A train ticket and a new destination were waiting.

It’s just that it cut our love story short. Palermo’s and mine.          

 

…

2018: Less than 3 years later, the story continued.

This time, around Vucciria. What fond memories did I take withme, besides the fact that Palermo looked as stunning as I remembered and thatthe sweets at Pasticceria Cappellowere unchanged?  

♥ Libreria Dudi – they have alovely selection for children (stationery included) and the whole idea aroundthis bookstore is simply cute!

♥ Trattoria Al Ferro di Cavallo waspacked on a Saturday night (a booking would have been necessary; luckily, wehad arrived early).

♥ We finally lingered more around QuattroCanti on our way to the train station. It is the centre of the historicquarters of the city – and quite splendid if I may add.

 

What did I learn during this early-April trip to Sicily?

that we needed more ☼ than we had (and that people living in hotclimates have a different vision of the ‘cold’);

☼ that we couldn’t find gelato inbrioches;

☼ that it was too early in the season (!) for granita;

☼ that markets, however, were open (Vucciria, too!) and rich!

 

Why am I writing this now?

Because, apparently, we have a thing for travelling to the Mediterraneanislands off-season. You’ll get some more sea-drenched pieces from me. 

 

/The '2015' part was first published in November 2015 on thewebsite of Yonderbound, which ceased to exist; not included in social media postsand the weekly newsletter /