Olivia-Petra Coman's Blog, page 8

Primăvara la mare

 Frig sau cald? Dar apa? (încep o nouă triadă)

Marea noastră-i fermecătoaremereu. E drept, am fost mai întâi iarna, de două ori, înainte de a o vedea şisimţi primăvara. Vă spun tot ce-am descoperit în continuare.

 

La ce să fim atenţi primăvara, mai ales de Paşti

Cu cazările vă veţi descurca, însăcu mesele vor fi probleme. Cele mai multe restaurante şi brutării vor fiînchise de Paşti. Mai sunt, însă, oameni minunaţi care vă vor umple masa cu bunătăţuri fără a aştepta nimic în schimb. ↓

 

Loc fain de dormit

Relax Eaza – Casa cu Hamac este un loc tare fain,deschis, larg, plin de veselie şi hamace. Te relaxezi, dormi bine şi te rupi detot, chiar şi într-un oraş atât de mare! Iar cea care se ocupă de loc este unsuflet minunat!

 

Loc fain de luat masa

Gândind în afara liniilor clasice,am ajuns la un restaurant tătăresc (Blvd. Mamaia nr. 37), ei nesărbătorind înrespectiva perioada. Preparatele au fost doar vegane (pentru livrări, îl găsiţisub numele „100% vegan”), însăfoarte gustoase. Marcel, iubitor de carne, era atât de înfometat, că nu a avutnimic împotrivă. Am putut servi masa pe terasă, cu ceai din partea casei. Tocăniţade bame nu o voi putea uita uşor.

Diferenţele noapte/zi

Mari. Am dârdâit noaptea, însăziua a fost plăcut, chiar şi în fustă, până la apusul soarelui. Dacă nu ar fibătut vântul, ar fi părut şi mai cald.

 

Vizitatorii

Nu atât de mulţi; veţi fiînconjuraţi de localnici.

 

Ce am făcut nou şi ne-a plăcut? (trecând prin locuri dragi)

Mi-am făcut baia lunară la Cap Midia – este plaja dinRomânia de care nu mă mai satur! Surprinzător, a fost mai cald în apă decâtafară. Aşadar, se poate înota lejer la mijloc/final de aprilie în Marea Neagră. 

Partea nouă? Plimbarea pe dig, la stânga plajei, dătătoare deprivelişti minunate!

Nu mai fusesem la Farul Genovez de când eram copilşi mă găseam la Constanţa cu ai mei, aşa că m-am bucurat să îl revăd. Întreagazonă veche a marelui nostru port mi se pare fascinant de frumoasă. 

Auzisem că de pe Digul de Nord se pot vedea uneoridelfini, aşa că am fost acolo cu Marcel, înainte de apus. Nu s-a întâmplatîntâlnirea cu minunatele animăluţe de această dată, însă a fost tare drăguţăplimbarea. M-a gonit un pic răcoarea serii.

Înainte de a pleca mai departe,înspre Deltă adică, am făcut o ultimă oprire în Mamaia, cât să îmi aduc amintede bucăţi din verile adolescenţei mele, petrecute pe-acolo. Am ales Plaja Vega, în amenajări pentru 1 Maice sta să vină.

 

Mie mi-a plăcut. Era un aer de je-ne-sais-quoi în mine şi în jur –fain, boem şi menit să aibă o continuare. 

Highlights of our Balkan trips from 2015 and 2016

 Whynow? It’s been a while. J

BecauseI’ve closed a cycle this year!

Changeswere perceptible even then, but maybe I wasn’t supposed to pay that muchattention to them.

 

I’llwrite only a few words about the energy of these two trips and whom/what I leftbehind. I’m not fighting anything, it was what it was.

 

2015

Thetrip was one of our most complex and best. We teamed up with Andra and Iulia,two of our closest friends. I won’t lie – we did have fights and difficulties,but that’s life and an unforgettable trip is made of those.

Oursincluded thousands of km, many river descents, kayaking, meetings with friends,the making of new friends, and delicious food.

Theitinerary was – more or less –:

RomaniaàBulgaria àNorth Macedonia à Albania à Montenegro à Bosnia andHerzegovina à Croatia à Slovenia à Austria à Germany à Liechtenstein à Switzerland à Italy à Hungary (viaSlovenia) à Serbia à home ♥

(andI did fall harder for Albania)

 

Whatstayed with me? (even more so, after all these years)

 

The sunset swim wehad in Sapareva Banya, Bulgaria

Wearrived late and only one place allowed us to enjoy a dip. We did(by laughing, singing, and dancing in the water, of course)!

 

The trek to MarkoviKuli, North Macedonia

Itwas my last moment of joy in North Macedonia – nasty things happened in 2021 –,maybe that’s why I also cherish it this much! I am not the biggest fan ofhiking, but I did enjoy this one, together with the feeling of lingering summerand the extreme 37⁰C at 5pm!

 

Albania stole my heart

TheOsumi and Vjosa descents, the mountain roads, the sweets that I dreamt of, andall the moments in between were my favourite part of this journey. There was alot of friendship and raw fun.

Thesea meant a break from all these and a different Mediterranean dream.

 

Differenthighlights in my beloved Bosnia

Namely?The trek from Kulen Vakuf to Ostrovica and the evening light, plus the eveningsspent in a swing chair by my favourite river in the whole world (still) – Una!

 

A visit to Zagreb,to see dearest Pauli and Maya

Asalways, delicious food, great company, and secrets of the Croatian capitalrevealed!

 

Surprising Villach,Austria

(nota big fan of Austria as an overall destination here)

However,this is why generalising is not good. We had a hearty mealand a pleasant walk in Villach on the toughest day of the trip.

 

Triensenberg,Liechtenstein, mamma mia!

Iexpected Switzerland to blow my mind. It didn’t. This petite country, though, did. Everything is condensed inLiechtenstein. If you disregard the prices and only look at the mountains, joywill never leave. J

 

Italy’s Lake Como

Itwas my second favourite region of the trip. I did have a mojo moment in Dorio,after an evening swim in a rooftop pool, trying to stare at the opposite shoreof the lake. In the morning, I kayaked bits of it with Marcel and our friend,the swan.

 

Finishing it offwith Piran and Maribor, Slovenia

Oneby the Adriatic Sea and one by the Drava River! Both are utterly charming! Iloved walking around Piran early in the morning and the stop in Maribor in thelate afternoon light.

 

2016

Theend of 2015 brought us the ‘Best Rafting Team 2015’ title. We couldn’t make itto Tirana then, so we decided not to wait more than April 2016 to return to –we thought – the friendship and raw fun experienced in the previous year.

Agloomy feeling accompanied us during the entire trip, which was mainly rainyand cold. I had let Iulia go in November 2015, but Andra was still accompanyingus.

Thetrip brought another goodbye – a man we thought of as our friend turned out tobe a foe.  

Theitinerary was – more or less –:

RomaniaàBulgaria àGreece àAlbania àKosovo àSerbia àBulgaria àhome ♥

 

Whatstayed with me? (even though it was not one of my favourite trips; I now knowthat I could have created it differently, but it was meant to be that way…maybe this is what ‘destiny’ actually means)

 

Lovely Tryavna inBulgaria

Whenyou also discover Nero ice cream (which became an addiction) and you stumble upona very cute village on Palm Sunday, you fall in love.

 

A different take onGreece

Innorthern and mountainous Greece, with the same delicious food, though!

Naousaoffered fantastic views and the company of a 43-day-old Husky baby girl.

Thessalonikispoiled us with the best dinner of the trip, at Molyvos.

Arachthos River was the greatest challenge, with a turquoise waterfall along the descent,the trip’s first wow.

 

Changed Albania

Almostnothing felt the same. Still, the country looked stunning in its spring coat.

Thefireflies guiding us to Çobo Winery – and the visit there – made their mark.

Asthe south – even though my love for it never faded – left us with a bittertaste, we headed north: Velipoja and its stunning beach, Komani Lake (my lake,as I’ve joked since), and the Valbona ‘River God’.  

 

Kosovo takes thecrown

Ifelt best – and most welcome – in Kosovo. We saw old friends, ate as much trileqe as we could, and felt at ease.Gjakova, Prishtina, Prizren… it felt good to visit and revisit them.

 

A tasty discoveryin Bulgaria’s capital

‘Made in Home’ – we loved it so much that we visited it again, years after. Cosy,colourful, great food (even for vegetarians) and some wow desserts.

 

Nowthat this cycle’s closed, too, we can start over. To be continued.   

Colindând cu sufletul prin judeţul Hunedoara

 Mi-a luat aproape un an să scriuacest articol. De ce? Pentru că îmi era frică de întrebări. Din nou, e cazul săremarc: frica nu este de vibraţie înaltă şi nu ne înnobilează ca simţiri.

I-am dat drumul între timp. Amlucrat la asta. Am înţeles că plecarea bruscă a lui Peticel din vieţile noastrenu fost sfârşitul. O, de mai mulţi dintre voi aţi vedea ce văd şi eu şi cum eleste din nou în casa noastră! Spiritul lui sălăşluieşte acum într-o altă „casă”;ea este Gri (şi la propriu, şi la figurat). De fiecare dată când o strâng înbraţe – greu, e năvalnică din fire; aşa era şi în celălalt joc –, totul pare săse oprească.

Parcă înţeleşi să nu ne lasesinguri prea mult (o altă poveste), Linu a venit în casa noastră când eram maipuţin pregătiţi. Vlad m-a sunat într-o după-masă şi m-a pus în faţa faptuluiîmplinit: „Este pentru Marcel, suferă prea mult; mâine vin oriunde eşti să ţi-ldau”... Dar când vreodată eşti nepregătit pentru dragoste dacă noi suntemDragoste?

În luna septembrie, i-am tot visatpe Linu şi Peticel. Îmi transmiteau acelaşi lucru: atenţie la un pisoi negru.La finalul lunii, mergeam la Râşnov să o adoptăm pe Negruţa, care între timp adevenit Kara, crescută pe lângă trei căţei.

Nu ştiam ce nebunie de călătoriene aşteaptă şi ce frumoasă urma să fie!

Deocamdată, însă, eram noi 4 şi cutata într-un fel de călătorie de ziua mea*, după ziua mea şi cu o mică pauzăulterior reîntoarcerii din Capul Verde şi Portugalia. Alesesem zona Hunedoareipentru că îmi doream să mă reîntorc şi găsisem în satul Alun o cazare care îiprimea şi pe Linu şi Kara. Făcuserăm călătorii de o zi în jurul Braşovului, eraînsă prima oară departe de casă pentru mai multe zile.

 

Cu micuţii la drum şi popas de dulce la Cisnădie

Şi am pornit-o noi la drum, cu detoate după noi, că aşa este când pleci cu micuţii patrupezi.

Au fost foarte veseli şidornici de drum şi de aventură. La Cisnădie am făcut, de pe-acum, clasicaoprire la Mândra, că-s bune tare dulciurile. Apoi, am condus pe drumurineştiute până atunci, prin pădure, şi-am ajuns.

 

Păţania cu Linu la Biserica din Strei

Biserica din Strei, datând,zice-se, din secolul al XIII-lea, are o energie aparte, pură. Deşi cu dinţi,aveam un soare strălucitor, aşa că nu a fost musai să ne îmbiem unii pe alţiişi să colindăm în jurul zidurilor vechi. Se spune că a fost prima bisericăpictată şi în exterior de pe tărâmurile româneşti. La întoarcerea înspremaşină, Linu a tot fost lătrat de câinii din vecini. Mai cu seamă unul l-aîntărâtat. Ca niciodată, m-a zgâriat.**

 

Regăsirea zimbrilor din Haţeg

După tumultul de la Strei, am zissă mergem fără micuţi la zimbri. I-am lăsat dormind în maşină. Am pornit-o pejos, bucurându-ne de aerul acela rece, de faptul că eram încă toţi împreună şică zâmbeam din toată inima. Era mult noroi împrejurul zimbrilor, însă ne-amapropiat, tata fiind foarte impresionat, nemaivăzând zimbrii de la o distanţăatât de mică.**

 

Cocoţaţi la Răchitova

Şi-ajungeam şi într-un sat fărăpic de semnal. Îi hrăniserăm pe micuţi, era deja mult prea frig, aşa că i-amlăsat în maşină din nou şi am pornit-o spre donjonul cu origini învăluite înmister.

„Aţi  venit să ne vedeţi cetatea?” ne-a întâmpinato doamnă de prin părţile locului.

I-am confirmat, zâmbind, şi ne-amgrăbit să urcăm dealul vulcanic, căci aşa este iarna, apune soarele mai repede.Am ajuns repede cu Marcel la turn şi am avut timp de fotografii, putândtotodată să cuprind acele culmi pline de mister dacic într-o dulce îmbrăţişare.

 

Covor de frunze, frig pătrunzător şi apus-minune pe teme dacice

Prima oprire a fost la Cetatea Piatra Roşie. Ziua era, din nou, unaminunată. Nu ai fi zis că este sfârşitul lui decembrie. Până să ne hotărâm dacăsă facem o drumeţie de la pensiune şi după ce ni s-a explicat tot de acolo la ce să fim atenţi, am mers cu maşina până aproape de căbănuţa (în construcţie) adomnului care se ocupa de sit. Am urcat noi cu pisoii în rucsacuri (destul deabrupt urcuşul), admirând pădurea, mai apoi s-a aşternut liniştea! Aşa oenergie magică era sus, încât chiar şi Linu s-a plimbat în voie, uitând parcăepisodul petrecut cu câteva ore înainte. Kara a fost în largul ei, fugind şisărind. Ne-am întâlnit cu alţi călători, pe care îi escortaseră simpaticiicâini de la pensiune, şi am mâncat jir la coborâre.**

Pe măsură ce după-masa sta să seîncheie, frigul acela uscat devenea, surprinzător, tot mai tăios. Eram în jurulCosteştiului, pe drumul de Cetăţuie.Ceaţa se ridicase, dar aveam parte de gheaţă pe alocuri. Am fost întâmpinaţi cudrag**. Priveliştea – tot îmbietoare, însă energia – mult mai neofertantă decâtla Piatra Roşie. Am povestit mult cu tata la coborâre.

Ni se făcuse foame. Am căzut deacord cu Marcel să căutăm nişte plăcinte din acelea pe lespede. Toaterestaurantele şi chioşcurile erau închise. Speranţa noastră sta-n plăcintăriade la Târsa. Am rămas fără, primind ca premiu de consolare, însă, un apusperfect, peste nişte peisaje rar pomenite.

 

*/nu mi-am mai ţinut ziua din 2019 pentru că petrecerile-gigant din trecut nu ar mai avea participanţi; poate că nu mi-am găsit locul după 2020 sau poatecă locul meu a fost dintotdeauna în mine/    

**/va urma în Despre Fluturi | Episodul 15/

Fall in Valea Drăganului

 

These are lastyear’s fall memories, but you know by now that my year was crazy and difficult.It passed. The good times endured.

So, here they are,shared with you in early winter (so, it still counts!)

 

It also counts thatMarcel wanted to return to Valea Drăganului (first explored in June 2020)because he loved it so much!

Wish granted. 

 

Onthe way there

I’ve always wantedto railcycle. After keeping in touchwith the kind gentleman who manages it, I surprised Marcel. The start point isCornăţel, while the end point is Hosman. We arrived late and couldn’t completethe entire route (14 km there and back), only half. We’ll be back for more!

For a deliciousburger, stop at Unic Burger inSebeş. It’s a local business run with passion. Vegetarians will be happy, too.      

Whereto sleep?

The best partsabout Montana 219 (RON 300/night,breakfast included) are the kindpeople welcoming you and the heated jacuzzi. An evening soak is always a goodidea.

 

Whereto eat?

Restaurantpescăresc ‘La Marin’serves tasty trout for fish lovers and delicious salads for vegetarians. Plus,their apple pie is exquisite. It’s where we passed – after a huge storm – fromIndian summer to fall proper. 

 

I have been anovolactovegetarian since I was 3, but Marcel is a meat lover, especially a fish lover.You can buy trout (and prepare your meal yourself) from Păstrăvăria Bologa.

Around–      

Who knew there wasa sequoia in Rogojel? You can hiketo it or drive and then walk. Either way, it is imposing and bewildering. Andso is the view – a quintessence of the Apuseni Mountains.

 

Bologa Water Mill isa good example of how rural Romanians used to manage. By using the force ofwater, cereals could be milled and clothes and carpets could be washed. Thelady running the museum didn’t change a thing. We shared a special moment whileMarcel and I were there because we also share a love for cats.

BologaFortress,first mentioned at the beginning of the 14th century, is another stop to consider. As youclimb into the keep, a typical Apuseni view will open up and make you smile.   

Notto miss

We headed therefirst and foremost to kayak theDrăgan-Floroiu reservoir. The whole area is one of the wildest in Romania. Howto get to the water? From Valea Drăganului, drive towards Lunca Vişagului andthen take the rather bad road (reception might be lost). Right before reachingthe bellevue point, you will see a smaller road to your right. Take it anddrive to the western end of the reservoir. You will see glimpses of the lakeand a path through the forest to your left. We descended with our kayaks and launched. Wewere lucky to enjoy two days of Indian summer during this trip and this was ourview.

Overrated–

Marcel didn’t feeltoo well – he had had the same symptoms after the passing of our beloved catPeticel –, so we started our drive to Braşov. Still, we wished to enjoy moresunshine, so we took a short detour to Aghireşu and its Blue Lagoon (Laguna Albastră). You can park your car and continue onfoot from a certain point. To me, it felt overrated. People were swimming, butit didn’t seem that inviting to me. High expectations? Probably.

It was still myname day when we arrived in Braşov, so the best gift was enjoying cake with my dearones, a hug from them, and a fluffy hug from Kara and Linu.

Theywere so small last year! ♥ Too cute to be real.  

MAE, de ce minţiţi oamenii? | Liban, 2023

 Cu mâna pe inimă vă spun că atuncicând a început al doilea conflict mediatizat şi provocat în lume, nu am ştiut iniţialcum să reacţionez: biletele pentru Liban erau luate din iulie.

Lăsând la o parte falsa empatiescoasă la rampă în perioada plandemiei, dacă ne găsim în afara unei situaţii,nu ştim cu adevărat ce este acolo. Mi-am cam promis să vorbesc şi să îmi dau cupărerea doar asupra aspectelor testate de mine. În rest, sunt numaipresupuneri.

La început de noiembrie, după ceam vorbit cu localnicii la care urma să ne cazăm, ne-am hotărât să mergem. Ca să înţelegeţi cât de mare estemanipularea, când l-am anunţat pe tata, a spus că îmi caută piatră de mormânt.

 

Dar noi am mers pe potecuţanoastră.

 

Am ajuns, într-un final, directdintr-o furtună de zăpadă la vreo 18 grade la 4 dimineaţa în Beirut.

Mi-am amintit de noiembrie 2015,când războiul din Siria şi atentatele teroriste din respectiva perioadă – am realizat ulterior, orchestrate de aceiaşioameni din umbră care se joacă fără să le iasă cu noi; sunt cam neîndemânatici(de la Ambasada Israelului, ni s-a transmis greţos că „suntem pe cont propriu”în urmă cu 8 ani) – ţineau oamenii, tot din frică, departe de zona aceastadisputată. De ce „disputată”? Pentru căunii şi alţii au văzut că, băgând băţul prin gard, lumea reacţionează. Uite căîn Liban s-au învăţat minte. După războiul civil în care au fost implicaţipentru 15 ani, până în 1990, NIMENI nu ne-a vorbit despre conflictul de la sudde graniţă. Secretul este să rămânem observatori, pentru că jocul în care negăsim funcţionează mult pe impulsuri (frecvenţe) joase, frici, furii...

 

Să o luăm pe rând:

☼ Discutaserăm şi cu domnii de la Ambasada Libanului în România; ne-auspus că alegerea este a noastră şi ne-au trimis lista MAE cu „sugestiile” aleacare mai mult panichează decât să facă bine. Mă uitasem eu puţin pe hartă (erauşi părţi din Beirut menţionate), însă apoi am făcut discuţia uitată.Observatori, nu? ↑ Noi călătorim cu buget redus, că altfel nu am fi ajunsîn toate locurile în care am făcut-o (ca să răspundem şi cârcotaşilor, cuocazia aceasta :D), mie îmi place oricum să merg pe jos, aşa că am luat-o pejos din Hamra, unde stăteam, până în centru /souk-urilesunt încă închise; ei sunt mai afectaţi de explozia din 2020 decât de oricealtceva recent/ şi mai apoi în Gemmayzeh. Ne-a prins şi seara pe-acolo,fără probleme. Lumea sta la o îngheţată, la un pahar de vin, la cină.

 

☼ Urma o coborâre pe Râul Assi, pecare ne-o doream foarte mult şi muncisem pentru ea. Puţin sub 3 ore dura drumuldin Byblos /îmi amintisem că în nordulVăii Beqaa zicea MAE nicicum să nu punem piciorul :D/. Drumul a fost foartepopulat la început – imaginaţi-vă o ţară de dimensiunea Judeţului Timiş (foartepuţin mai mare) cu vreo 6 milioane de locuitori şi 1.5 milioane de refugiaţi,apoi, după ce am ajuns la zăpada pe care o văzuserăm din drum şi cu privire lacare ne făceam griji, s-a aşternut liniştea. În vârful muntelui, checkpoint. Oprim, că aşa se face. Unuldintre militari ne întreabă dacă nu îl luăm şi pe el în maşină /acum o văd ca pe o întâmplare menită să nedea curaj, în condiţiile unui drum necurăţat şi noi cu anvelope de vară/.Stătea în sudul Văii Beqaa, la 4 ore de unde-l luaserăm. Am coborât noimuntele. Am văzut apoi pământ arat, la aproape 2000 de metri. Marcel a fostcurios. Am primit răspunsul că se cultivă „hashish”,cu acceptul autorităţilor. Bogaţii naţiunii fac trafic. Sirienii, deşi situaţiadin ţara lor s-a îmbunătăţit, vin în Liban să primească ajutor, pe carelibanezii nu îl primesc. Vă sună cunoscut? Libanul este o ţară bogată în mâncareşi apă – ei nu vor muri de foame, chiar de nu au resurse naturale. Dar şi apa,ne spune noul nostru coechipier de drum, este în multe părţi stricată, poluată.De sud ne spune că „Nu se întâmplă nimic,este doar departe”.

Un alt checkpoint. Colegii lui sunt foarte atenţi. El ne explică: sirieniiau „corupt” unii libanezi şi fură maşini. „Deobicei, exact modelul acesta.” Înghiţim în sec, dar zâmbetul triumfă. Neapropiem de Hermel, unde urmează să ne despărţim. Se asigură că ştim unde să mergem,că avem pe cineva în zonă care să ne poarte de grijă. Mie vibraţia mi se parefaină şi întreb „Dar chiar aşa depericulos este aici?”... ne dă de înţeles că da.

Dar nu ne este frică.

Facem minunata coborâre pe Assi,apoi ne reîntoarcem prin Baalbek şi îmi cad în mână diverse articole privindcel mai periculos loc din Liban apoi. Uite că am supravieţuit. J    

 

☼ Gazda noastră din Jounieh (eu nuam văzut aşa ceva nicăieri în lume, mai mult a condus Marcel kilometriverticali... sunt oraşe întregi construite pe munte... tu te gândeşti că nu maieste nimic după şirul de serpentine şi răsar cazări, restaurante, gelaterii,magazine...) insistase să facem o oprire şi la Saida. Recunosc, tare multe lucruri rele citisem, mai ales că se confruntau cuo mulţime de refugiaţi. Dar, când afli de cel mai bun falafel din Liban,mergi. A fost singurul moment în care am simţit un pic de teamă, pentru căpiaţa în care ne găseam era plină-vârf de lume şi găseai acolo tot ce ţi-ai fiputut dori (şi nu).

 

☼ Şi-aşa am ajuns şi în bau-baulbau-baurilor: Tyre. La mai puţin de 30 de minute de graniţa cu statul din sud,era o atmosferă mediteraneeană. Aici, oamenii erau cei mai zen: stau la un ceai,o cafea pe terasă, pescuiau, unii erau pe plajă – ceea ce am făcut şi noi, chiar dacă dintre localnici păreau mulţi îngrijoraţi că este prea frig. Peste tot sunt griji, până la urmă, nu? Renunţaserăm să încercăm să ajungem la oplajă mai din sud, pentru că aveam nevoie de acceptul armatei – şi şi pentru apilota o dronă de mici dimensiuni sunt vreo 6 sau 7 paşi de urmat.

Aaah, să nu uit, în prima zi, am parcat lângă maşina celor de la UN [UnitedNations] – scria „Keepers of truce” pe respectivul 4x4. :-))))))) A doua zi,ne-am întâlnit cu ei la unul dintre siturile istorice din Tyre – vizitau şi ei,că nu aveau ce face efectiv. Erau americani şi ghanezi (probabil în schimb deexperienţă). Cu cei din Ghana ne-am făcut multe poze, erau foarte zen şizâmbitori, cum îi cunoscuserăm şi la ei în ţară.

 

Ştiţi câţi europeni care săcălătorească am văzut în Liban? 0.

Am fost singuri la atracţii, peplaje, la unele cazări şi restaurante. Oamenii sunt calzi, de treabă, primitorişi foarte sufletişti, în cea mai mare parte. Ne-au ajutat şi s-au bucurat căsuntem acolo, cu observaţii de genul „Nu prea mai vedem străini în ultimaperioadă”. Aaah, şi în afară de o singură reacţie mai mirată, în Saida, toţioamenii care ne-au întrebat şi cărora le-am spus mândri că suntem români numaicuvinte de laudă au avut. ♥

Au reuşit neîndemânaticii să sperie foarte mulţi oameni, cum au făcut-o şicu virusul inexistent.

Când colo, în Liban, altele sunt problemele:

-       au una dintre cele mai grave crize economice din ultimii zeci de ani dinlume; practic, moneda lor este cam pe ducă; entităţi din SUA şi-au băgat coada(şi în magazine sunt multe produse americane) şi... se plăteşte în dolariamericani; preţurile sunt foarte mari, nu ştiu cum rezistă oamenii;

-       gunoiul – Marcel a înţeles că a fost o grevă mare a celor din Salubritatepentru 6 luni în urmă cu 5-6 ani şi de atunci nu şi-au rezolvat aceastăsituaţie; este gunoi pe peste tot, mai puţin în unele zone din Beirut şi înjurul Rezervaţiei Shouf;

-       curentul – statul le oferă oamenilor 5 ore pe zi; imaginaţi-vă ce înseamnăacest lucru pentru a putea trăi cu un confort minim; cazările şi restauranteleau generatoare; şi aşa, se întrerupe curentul când îţi este lumea mai dragă...dar oamenii obişnuiţi?

 

A fost o călătorie greuţă, cuprovocări, însă frumoasă. Niciodată nu ne-am simţit lăsaţi la o parte orineajutaţi.

Puterea stă în noi, iar libaneziiau încă puterea de a zâmbi zi de zi în ciuda tuturor greutăţilor prin caretrec... şi o fac demni! ♥  

Transnistrian Adventure

‘I need this [the insurance policy] printed.’

‘We don’t have it.In Romania, they only send it to us online.’

‘Then, you willneed to go back.’

‘You don’t have aprinter here, right?’ [I ask]

‘No.’

‘Ok, then.’

…

[silence is golden,it is the most powerful of all negotiation tools around]

‘Is this brandyfrom Moldova?’

‘Yes.’

[the border controlofficers made a ‘yuck’ face]

‘So, what are youdoing in Transnistria?’

‘Travelling.’

‘And you’re stayingfor only one night?’

‘Yes, in Tiraspol.’

‘What do you havehere?’

‘Kayaking gear.’

[I show himeverything, he sees that I’m not bluffing]

‘Where do you wishto kayak?’

‘On the Dniester,maybe tomorrow morning when we visit Tighina Fortress’  Marcel adds.

We are veryrelaxed, we never stop smiling. Our car has broken down again on the bad roadsacross the Prut River [but not even this had saddened us].

‘If it is not meantfor us to enter [even though I thought a border crossing within asingle country was absurd], we will not.’

And then I see oneof the border control officers holding a bottle of the brandy that he wasyucking over. I am witty enough to say—

‘Aaah, I boughtthat for my father…’

 

Thetrip is on

He leaves thebottle and agrees to let us enter. We need only pay the vignette (MDL 100) andare free to go. We have discussed in English so far, let’s see if we manageto get to our hotel because the Internet on our card stopped working. I had thehotel's location pinned on a map, so we made it there. (I giggle when I see thetank hidden behind some ballots of hay when we are close to entering thecapital.)

 

Tiraspolstate of mind

It stands on thebank of the Dniester River, it has been refurbished, and it is very classy andspotless. On the other hand, I do not know how they are manipulating the peoplein Transnistria, but they are behind ‘Moldova’ when considering the quality oflife. Tiraspol is very dusty, transportation means are old, and we feel likegoing some years back.

The people at thehotel are very nice but a bit cold. I do not feel that I am interacting withRussians – I have been in Russia three times and felt at home. Tiraspol’sdowntown architecture did remind me of Kaliningrad, though.

‘And we’repractically on Romanian territory’ we giggled again. This is what our nationdoes – makes fun of the nasty aspects. From this perspective, it is even moreshocking that I do not feel at home where I should be.

We only came tosee, understand, and listen to all perspectives.

Only one of the receptionists spoke English, but hepromised to enquire about a car mechanic.

We happened to havesome Euros, so we managed to pay for the hotel room, exchange the remainingamount, and go have dinner at Back in the USSR. There aren't many options forvegetarians and the service is a bit cold, but their Medovik was the dessertthat made me ask for a second portion and sigh when I found out it had finished.

 

Whyfight?

The next day, wereceived a call when we were late for a preordered breakfast (we choseshakshouka first tasted in Israel and syrniki last tasted in Altai). We servedit in an airy and empty room, with soothing morning music. It felt like livingin a dream. :-) Delicious!

The morning wasespecially bright, so we lingered on the terrace, observing people.

I kept hearing somehymns…

As we left our hotel, kindly thanking the staff forwriting in Romanian the name of the street where the car mechanic was located [we appreciate that they didn’t forget],we passed by a huge statue of Lenin, which I failed to photograph, plus many flagsof Communist countries, as I managed to see. And the same hymn!

We lost our way toour recommended mechanic, but we found another one. As he was very busy,other people tried to help us. A guy took us to another car service aftertaking a look at our car. Meanwhile, I had a look around. 'There must be amarket nearby because I see many people carrying eggs and vegetables' I said tomyself.

Finally, there’sAndrei, speaking Romanian! He tried hard for a couple of hours. I sat on one ofthe kayaks in the yard. When it started raining, I headed to the park acrossthe street.

At first, thingsseemed normal. After a few minutes, I noticed that children were practisingarmy manoeuvres on the sports field of their school. The hymns were from there!It was horrific; children were walking in the park with their parentswitnessing the show. I tried filming the turtles in the pond and directing mycamera to the army training instead.

When it all seemedtoo much, I went back to Marcel. Andrei had removed the damper and sparedus of the noise for the hundreds of km left to Braşov. We thanked him and gavehim the bottle of brandy that the border officer wanted to confiscate.

 

Turks,Swedes, but never Romanians

Offwe were to Tighina, nowadays called by its Turkish name, which means ‘port’. Ithas been rebuilt, but its permanent exhibition has no connection to the purposefor which this fortress was built. Many of these fortresses that were connectedand erected in key points are no longer within Moldova’s traditional borders.

Itis the case of Tighina Fortress (admission fee, ПМР 50, 19.04.2023) – and only2 lines are listed about Stephen the Great, who is said to have visited it atone point. Nothing else. After all, we are talking about HIStory – and everyperson writes his or her story.

Wedecided not to become angry but to spend our Transnistrian rubles at thesouvenir store and then ride into Tighina. The storm had hit us and we wereunable to kayak. The army present at the exit points from Tiraspol could not beseen around Tighina. But it felt again dusty and forgotten. A kind lady helpedus buy products from the store where she was working as a seller even though wecould not understand each other. This was how we left.

Iwas relieved to be speaking Romanian again; I also felt the heavy energy lifting.

 

Wewent, we saw. Did we understand?  

Despre fluturi | Episodul 13

 Mie 13 îmi poartă noroc de când mă ştiu. Aşadar, sunt sigură că şi scopulacestui articol va fi atins, că inimile vă vor fi înduioşate prin întâmplăriledin această parte a Africii – Capul Verde.

O primă faptă bună? Căutam un scuter pe străzile din Santa Maria, capitalaInsulei Sal.

Într-un soi de disperare pe care acum nu mi-o explic, am ajuns într-unrestaurant, iar unul dintre chelnerii de acolo ne-a însoţit fix până în faţacentrului de închirieri. Datorită lui – i-am mulţumit mult acolo şi îimulţumesc şi acum! –, am putut explora o parte a insulei ce era mai greuaccesibilă pe jos sau cu bicicleta.

 

Acum realizez – este deja 2 octombrie când vă scriu... se face anul de cândam ajuns în Capul Verde. Amintirile sunt încă atât de vii... şi dorinţa dereîntoarcere acolo nu a pălit.

Lui Marcel îi fusese rău de la coborârea de pe feribotul care ne dusesede pe Sal la Boavista. Oceanul părea cam nebun... dar cine eram eu să judecdimensiunea valurilor?

A doua zi urma să rupem ghinionul şi ne despărţeam de apartamentul care negăzduise, fără să ne intre la suflet. Urmau, pe rând, un mic dejun într-ogrădină-minune, o plimbare de două minute până la ocean şi apartamentulcapverdian cu influenţe angoleze pe care ni-l închiria o simpatică italiancă.

Venise însoţită de fiica ei, cu pielea ca abanosul. Ne spunea că sestabilise în Sal Rei şi că administra apartamentul. Micuţei îi plăceau magneţeii,aşa că i-am făcut cadou unul cu Braşovul preaiubit.

Atât de relaxată a fost cu noi, ne-a invitat până şi la o lecţie decapoeira a fiicei ei, iar, în ultima zi, ne-a spus că ne va lăsa uşa deschisăşi apartamentul neatins în cazul în care feribotul va fi fost anulat.

De plecat am plecat, însă culorile acelei case şi oceanul ce-l zăream de peterasa plină de soare, împreună cu mărinimia ei, au rămas în noi. ♥  

 

Tot pe Boavista găseam una dintre cele mai frumoase plaje din viaṭa mea.

După traversat apă dulce şi nisipuri, ajungeam la turcoaz. Boca Beach esteparte a Praia de Santa Mónica, un loc celebru nu doar pentru mâncarea bună(erau aduşi aici clienṭii unui faimos turoperator... eu cu turismul de masă numă împac, dar fie!), ci şi pentru curenṭii RIP, care te duc în larg cât aiclipi.

Într-adevăr, unul dintre domnii veniṭi pentru masă ajunsese tot maideparte... şi mai departe... se vedea că obosise şi că nu putea reveni. Nici nuîşi dădea seama ce se întâmplă.

Un localnic a intrat pe dată în apă şi s-a îndreptat înspre el, iar un altlocalnic le-a sărit în ajutor. Au reuşit să ajungă la domnul nostru şi, valdupă val, înotând paralel cu ṭărmul, au reuşit să pătrundăîntr-o zonă fără curenṭi.

Am răsuflat cu toṭii uşuraṭi. Eu nu mi-am putut termina masa.

Apoi, după un timp, am intrat foarte puṭin în ocean.Era 1 Decembrie, eram cu gândul la ṭară, fiind şi primul înot alacelei luni.

Întrebarea, însă, stăruia şi mi-e şi-acum în minte: „Cât de uşor îṭi este să îṭi dai viaṭa pentru un alt om?”...

 

Italianca mea avusese dreptate. Primeam mesaj în ziua plecării. Nu se anulaferibotul, însă ceva întârziere avea.

Africa, fie ea şi light, cum sesimṭea în Capul Verde, poate deveni uşor periculoasă prin diferenṭele culturale. Navigam de pe Boavista pe Santiago, insula cea mai populată,ce găzduia şi capitala Praia. Cum ştiṭi că sunt capitalele prin lume,fără a generaliza? No, aşa le ştiu şi eu.

Hai să spunem că Praia nu avea cea mai bună reputaṭie. Nu după 21,la cât a ajuns feribotul.

Dar, cum realitatea noi o creăm (că doară şi cu posibilele pericole,probabil că noi ne autotestăm), dau, după ce verific aproape toate programelede funcṭionare ale centrelor de închiriere auto (era sâmbătă seara!) pe Chat pesteun om care pare dornic să mă ajute. Marcel continuă discuṭia pe WhatsApp.

Îşi cere scuze pentru întârzierea cu care ajunge în port, însă apare. Maimult, reuşeşte să ne găsească un fel de aprozar capverdian modern unde suntemserviṭi (se vedea oare cât de hămesiṭi eram?) chiar de trecuse de oraînchiderii.

Noi trebuia să ajungem în nordul insulei, în Tarrafal. Fără el, nu am fiputut. Îi binecuvântez pe domnii de la magazin. Îl binecuvântez pe el – şi-ispun că seamănă cu un prieten brazilian. Da, cel ce apare în Capitolul IV şi cucare suntem acum în relaṭii foarte bune. Am trecut pestetoate.

Nu ştiam cât de spectaculos era peisajul prin care înaintam, însă eramfericiṭi. 

 

După goana serpentinoasă de o oră şi jumătate-nspre nord, în care am crezutcă a) nu luaserăm cheile maşinii şi b) am depăşit ora la care promiseserăm că vomajunge, am mai primit un motiv de zâmbit când cei de la cazare l-au rugat pedomnul paznic (se pare că Tarrafal nu fusese atât de sigur pe vremuri) să neaştepte şi să ne înmâneze cheile. I-am mulţumit de câte ori am putut.

L-am trezit, din păcate, pe domnul de treabă care ne închiriase maşina înPraia. Se rezolva şi a): cheile erau cu noi.

 

Ne dezmeticeam noi de dimineaţă, mâncam proaspăt şi fabulos, luam şi reţetagemului de banane ce-mi plăcuse atât de mult... apoi, ca întotdeauna, atenţiatrecea pe primul plan.

Cam trebuie să ştii mereu ce iei cu tine când urmează să desfăşori oactivitate pe care o iubeşti, însă nu ai vrea să îţi lipsească nimic. Plecam lasnorkelling. Discutaserăm un pic cu inimoasa recepţioneră, care ne făcuse nişterecomandări şi... urma Ponta d’Atum. Nu ştiam cum să ajungem noi la apă, însăne-am făcut curaj, am trecut prin hotelul ce sta pe stâncile respective şi amcoborât pe scări.

Acolo erau localnici, erau copii, apa era... nu foarte caldă, însă, asemenituturor cazurilor din Capul Verde, te obişnuiai pe dată. Vizibilitatea – foartebună; mulţi peşti măricei.

Dintr-o dată, apare un localnic tare inimos, din grupul băieţilor ce săreaude pe stânci, care se oferă să îi arate lui Marcel peşterile subacvatice desprecare habar nu aveam.

Marcel a ales să aibă încredere şi a avut parte de nişte experienţe tareinteresante, apoi împreună am ţinut minte numele întreg al noului nostruprieten pentru a-i trimite filmuleţele aventurii. Ţinem legătura de atunci. J

 

Ne-am reîntors la inimoasa recepţioneră menţionată anterior. Ne-a povestitcu drag despre insula ei, ne-a sfătuit cum să ajungem în ziua următoare labaobabul pe care doream să îl vedem, ne-a ajutat să alegem vederi de luatacasă. Şi, pentru că toate se leagă, se apropia prânzul, iar noi mai aveam dinlegumele cumpărate din Praia, am comandat doar cina de la ei, luând doarbăuturi cu noi pe terasă.

Cum se făcea plata? Se puneau nişte obiecte, pe sistemul „trece-mă pecaiet, rogu-te”, în casetuţa corespunzătoare camerei fiecăruia. Pentru că estefrumos să avem încredere!

Iar eu i-am lăsat şi ei o vedere cu Braşovul, în speranţa că ne vom revedeaîntr-o zi... iar revederea s-a petrecut mai curând decât credeam... pe Praia doTarrafal.

 

Înainte de-o plimbare-minune pe care v-am ilustrat-o aici anul trecut şi unapus african de roşu, a fost fotbal. A fost prietenie, Marcel fiind primit delocalnici să joace de parcă s-ar fi cunoscut dintotdeauna cu ei.

Marcel spune că: „Nu a fost fotbal, ne-am jucat de-a... să nu cadă mingea”.

Avea un zâmbet de zile mari şi s-au despărţit cu îmbrăţişări pe Praia doTarrafal.

 

Aşa mă despart şi eu de voi, fiind nevoită să împart Fluturii din CapulVerde în două articole, atât de multe fapte frumoase au fost.

Vor mai rămâne, pentru un alt articol, oameni şi întâmplări ce m-au atinsîn Portugalia şi în ţara noastră preafrumoasă.

Dar, până atunci, plec într-o altă călătorie.

 

Să nerevedem cu bine şi să aveţi grijă de voi! ♥     

Moldova 2023 Project

Impromptuishly,we headed across the Prut River again! I’m gathering the feelings, joy, andsuggestions here!

 

On the way there

Naturally,we stopped.

We visited friends

Itwas lovely and recharging to seeIza, Sebi, and Casi.  

Podul Înalt

Accordingto mainstream history, Ştefan cel Mare [Stephen the Great] defeated the Turkisharmy here on 10.01.1475. The battle memorialis under construction, but we enjoyed the overall energy of the place and thefluffy dogs around.

 

Don’t forget

-       thatLeuşeni-Albiṭa, for instance, has joint customs as of14.04.2023 (we experienced both the separate and the joint process)

-       topay for the vignette  

 

Selemet

Itbecame my favourite village in Moldova. It has so much soul and I am happy thatwe chose to stay here for two nights.

Where to sleep?

Atthe B&B of lovely mother and daughter – Larisa and Mădălina – team, La Mădălina. Traditional, colourful,trailblazer.  

Around—

The old church inSelemet– one of the oldest in Moldova; it was magical, especially at Easter time

Beşalma Village, with itsmuseum and old wooden mill

Not to miss!

The food at La Mădălina, where a team of verytalented women create wonders!

Gura Galbenei, where luthier Nicolae Dron and his sons makeart. Marcel ordered a cobza.

 

Chişcăreni

Oneof the most beautiful views in Moldova was in Chişcăreni. In the rain. It willalways stay in my heart.

Around—

Stephen’s Oak – a scenic area nearScoreni, with dense forest and a countryside feeling... plus a new cat friend

Divin – fine brandy madein Călăraşi; while you can’t tour the factory at the moment, the official storeis a nice experience!

Not to miss!

The house of potterZaharia Triboiand his wonderful wife Eugenia – youcan buy rare black pottery in Cioreşti,as well as have pottery classes. You’ll love the jokes and wise words of yourhosts.

 

Chişinău

Myfirst time in Chişinău was back in 2012; my second – in 2019. Did it change?Yes, but its energy felt the same.

Where to sleep?

Ourtrip wasn’t supposed to include a stopover in Chişinău. Our plans changed,however, and we chose to sleep at TulipResidence & Spa Hotel. The spa wasn’t working, but we loved the staff[they even made kind suggestions on where to have dessert], the welcome, andthe location of the hotel.

Where to eat?

Korjik was nice for dinner– and you can also find vegetarian dishes.

Tucano was my first lovein Chişinău. I am happy to have drinks or grab a bite at one of the cafés inthe chain whenever I’m in the city. This time around, it was lunch at Tucano Brazil and it was splendid –from the dessert to the friendliness of the guy who took care of us. J  

Around—

Ifinally took my friend Eugenia’sadvice and went to stroll around Valea Morilor; it was raining and cold, but it felt cosy, even though it’s amuch larger version of Lake Noua, where I live. Marcel and I finally found the Little Prince, the smallest public statue in Moldova, had a hotbeverage from Bonjour Café, and madea dog friend.

Aswe were set to see and paddle the Dniester River, we ended up driving to Vadul lui Vodă, a peaceful place withgreat river beaches. The rain came, but we’ll return.

Souvenirs, anyone?

Ilove local products. It’s how we encourage people to go on doing what theylove, at home.

Sweetsfrom Bucuria are simply joy – as thename goes. My favourite treats? Sufleu and Chişinăul de Seară with sourcherries.

Thecosmetics from Viorica are fabulous!Yes, I can order them to Braşov, too, but I found many more products inChişinău (and I knew about them!).

Not to miss!

Ceramica Triboi is a place full of tranquillity, colours, and creativity. Violetta andAdrian are delightful artists; wecould have talked for hours. Their son Ştefanis very playful and cute and I’m sure that he’d follow in their footsteps.

Ifyou have friends in Chişinău, takeyour time and visit them. I finally met Natalia face to face and was able tohug her.  

 

Purcari

Farin the east, you’ll find hills and joy packaged in bottles. J

Where to sleep?

Ina barrel, of course! It’s one of thefew places in the world where you can do that.

Where to eat?

Thewinery’s restaurant offers exquisitefood, both international and traditional.

Not to miss!

Takethe tour and book it ahead. We chosethe Classic package – and I fell in love with the sparkling wine.

 

Note: 1 night wasspent in Tiraspol, but I wish to deal with it in a separate article becausethere are many things to say and the energy of that specific stay wouldn’t bein line with the energy of this article.

 

On the way back

Wegot accustomed to breaks. Even in the rain, we decided to stop in—

Zaim

Itis where the memorial house of AlexeiMateevici is situated. Its guided tour is a whirlwind of culture.

Bârlad

Coffeeroute581 serves someextraordinary coffees and hot chocolates. With a smile. And you need not take adetour.

 

Thistrip has a special place in my heart. I understood so many things! It was myfavourite time over a river that doesn’t separate but unites.

Primăvara în Deltă

 

Nu era primăvara cea dintâi în Deltă, însă cu siguranţă a fost cea mai cu năbădăi. Neprevăzutul a guvernattotul... şi noi ne-am lăsat duşi.

 

La ce să fim atenţi primăvara

La faptul că nu toate restaurantele, spaţiile de cazare şiatracţiile ce operează în sezon sunt deschise.

La faptul că Dunărea are o altă culoare în acest anotimp,un albastru electric deschis.

La faptul că să campaţi nu poate fi întotdeauna o variantăprimăvara (locuri inundate şi/sau prea frig).

Păsările

Aşteptaţi-vă la foarte multe păsări, la foarte multe cuiburi şi nu deranjaţi prea mult păsările careaşteaptă pui.

Aprilie este o explozie de sunete şiveselie în Deltă, atât pe canalele principale cât şi pe cele secundare.  

 

Diferenţele noapte/zi

Mari, însă şi mai mari suntdiferenţele de la o zi la alta. Unei perioade foarte călduroase îi poate urma,brusc, o perioadă friguroasă, dominată de ploi şi vânt. Veniţi pregătiţi cu maimulte straturi de îmbrăcăminte de apă, cremă de protecţie solară şi musaijachetă anti-vânt.

 

Vizitatorii

Puţintei, poate chiar mai puţini şidecât toamna. Vă veţi desfăşura în voie.

 

Ce am făcut nou şi ne-a plăcut? (trecând prin locuri dragi)

Dinspre mare, am apucat-o spre Lunca – aveam treabă pe acolo şi nu maifusesem. M-a fascinat canalul micuţ, însă plin de bărci colorate.

Aveam cazarea rezervată în Jurilovca, locul care ne estetare drag în zonă. Partea ciudăţică a fost însă că nici cazarea nu arăta ca înfotografii şi mai era şi-o antenă gigantică foarte aproape (am măsuratradiaţiile – mari de tot erau!). Aşa că, am spus „Nu”, aşa cum ar trebui să seîntâmple de fiecare dată când nu ne place încotro curge firul poveştii. I-ammărturisit toate temerile noastre gazdei, ne-a înţeles şi am plecat.

Unde? Restaurantul nostru favoritdin Jurilovca încă nu se deschisese.

Am găsit o cazare tare faină în Mahmudia (vezi câteva paragrafemai jos), aşa că am apucat-o prin Enisala(nu am fi avut altfel ocazia să vedem cetatea în rama galbenă oferită derapiţă) şi Sarichioi cel autentic(văzut pentru întâiaşi dată).

 

Traseu de caiac în jurul Mahmudiei

Aceasta a fost sugestia gazdelornoastre din Mahmudia, căci mai dormiserăm aici, nezăbovind niciodată pentru otură de caiac. Acum a fost suficient până şi să ne împrietenim cu căţeii dinpartea locului.

 

Din port, am traversat Braţul Sf.Gheorghe – am nimerit o zi însorită, însă vânt şi valuri mari, aşa că am văslitcu atenţie, apoi am urmat canalul. Curând, în dreapta noastră, s-a deschislacul. În capătul lui erau o mulţime de pelicani, cum ni se promisese; în plus,la traversarea lacului, am dat peste alte canale pe care le-am colindat. Vreo 3ore ne-a ţinut ocupaţi.

 

Cum foarte multe dintre ultimelecălătorii cu Măzduţa au însemnat şi vizita pe la câte-un service (va urma;oricum, cel din Tulcea din aprilie anul trecut a fost minunat şi oamenii aufost inimoşi!), nu puteam să ne dezicem. Aşa că trecerea cubacul spre Tudor Vladimirescu a ieşit din plan. Am apucat, totuşi, să o văd peprietena mea Roxana, cu care mă cunoscusem în urmă cu un an aproape lacofetăria ei minunată „La Prăjituri”.

 

Cetatea Halmyris

...şi nu am crezut că îmi vor fi plăcutatât de mult aceste ruine romane de secol al II-lea, unde încă se deruleazăsăpături.

 

Din Somova, pe ploaie şi vânt pe canale

Pentru o tură mai scurtă (vreo2h30’ a durat), am coborât pe tăpşanul de lângă cazarea noastră (StradaSălciilor), am traversat apa, apoi canalul, până am dat de lac. Se făcuse frig,începuse ploaia şi bătea foarte tare vântul. Se simţea că urma niţel brr dupăzilele călduroase.

 

Din Somova spre canalul principal din complexul Somova-Parcheş

De pe acelaşi tăpşan, însă de dupăce se încheia Strada Sălciilor, am pornit-o de această dată în tura noastrălungă, pe care-o păstrasem special pentru respectiva zi. Cum fuseserăm nevoiţisă anulăm trecerea Dunării (destinaţia: Pardina), am ales să ne petrecem zileleîn locul nostru de suflet.

 

Plănuiam să vedem dacă putempătrunde încă o dată în Lacul Morun, deşi ni se cam spusese că nivelul apeieste scăzut, şi să ne reîntoarcem prin el la punctul de plecare. Au fost vreo10 km (poate mai mulţi, că ne-am şi rătăcit la întoarcere), făcuţi în vreo 4h30’,cu tot cu fotografii şi opriri de gustare.

 

Lebedele şi pelicanii de pe LaculCociorvata au făcut spectacol şi lumina de seară a fost, din nou, un spectacolîn sine.

 

P.S. E frig după apus cupantalonii de caiac uzi, când nu e vară. J

 

Loc fain de dormit şi luat masa

Au fost două ce ne-au căzut dragi.

La Mahmudia, Casa Ibis ne-afermecat prin designul său, prin cum toate sunt atât de bine gândite şiorânduite, încât te simţi tare în largul tău! Se găteşte bine şi-i mult sufletîn tot acest loc!

La Somova, Laguna Nuferilor ne-aoferit nişte privelişti cu care visam de prin 2014 să mă trezesc în faţaochilor. Inimoase tare gazdele şi sunt multe de făcut în întreaga zonă.

 

Primăvara Delta renaşte!

Nu ne-or fi ieşit nouă toateplanurile, însă ne-am bucurat de ce a fost. Ne-a umplut inimile. ♥

Guided by fireflies/'Are you happy, Geri?'

We [our rafting TEAM, that is] had missed Albania dearly. That is why wereturned to these stunning and untamed landscapes.

Berat was left behind, with its white hill-terraced houses – and suburbstook us in. Aaaah, the soothing sounds of the countryside! Hands were shaken inthe first darker echoes of the evening: ‘This is Petrit, the owner of ÇoboWinery’. We entered, guided by fireflies – I had never seen such a spectacle orhoped to witness one.

[Still] smiling, we passed from one room to another, attentive at thestages explained by our host, at the mosaics on the ground and even curious atwhat the packaging room could offer to the eye.

And well, there was also time to indulge in the paintings depictingBerat and those same perfect white houses, together with small colourfulremnants of the Communist times, now long behind. I recognised the same symbolsused for this matter of the past, understanding yet again the basis for thestrong connection that always draws me close to the amazingly kind Albanian people,a connection that is  shared.

At the table we were, waiting to be amazed. The cheese was brought, the glasseswere rinsed, and it was high time to try the White of Berat – a very drinkablewine, yet a lingering presence and taste [and I say that because, although Ifancy red wines, this was and remained my favourite of the evening].

Kashmer’s deep taste followed, continuing with the mouth-filling Red ofBerat. ‘Il vino si mangia’ – that iswhat we learned in between laughter, jokes, wine atlas reads and more serioustalks about the history of Çobo Winery and the current state of tourism inAlbania.

Something strong was needed to wrap things up – Raki me Arra, a delicious brandy with nuts that left us again inawe for everything that was tasted, felt, lived at Çobo, behind the whitehouses, and amidst the unforgettable and great outdoors.             

***

Rati -our very cute guide- [we're born on the same day, I simply can'tfail to mention that!] kept asking his friend, now comfortably seated in front.

We had been the most popular team of the previous year ['Best RaftingTeam 2015'] and we were back to claim our prize - a trip down the Osumi River. Andto revisit our friends.

As our team had dropped one member over the last year, Andra and Ineeded some paddling force, given that Marcel would follow us again by kayak.This is where Rati's friends, Geri and Bani, stepped in.

Nothing seemed changed: the same glorious landscape, the same mountainsahead, the same songs and laughter along the 2-hour ride to our starting point.

We were finally there: a higher water level and some muddier rapids.However, where there are minuses, there are also pluses: the waterfalls -some barelyperceivable a year prior- were rich and spectacular.

The guys enjoyed them to the fullest; I was very happy that theyexperienced these joyous times and plunges under the cool drops of water duringour descent. We had stops, panoramas, and a small picnic through the canyon,but we also had obstacles. A tree trunk brought in by the greater waters andstuck in the narrowest section of the canyon. It was documented, passed, and hasbeen cut since.

As we remembered, we stumbled upon the birds, the rock-hewn statues, andthe Argonath-like exit from the canyon. The river changes continuously, yet thesteadier forms around it do not.

I stood looking at Osumi after I changed into my dry clothes,envisioning our return to Castle Park Hotel and then to our mountainous home.What turns the most beautiful day of your trip (again!) into one of the mostbeautiful days of your life?

Nothing seemed changed, yet change was as present as the air itself and-although I embrace it and support it-, I did not understand its purpose, so Istopped seeking the answers altogether.

What I know is what I love. And what I love is Albania, its splendour,and its people. Although they say that sequels are not as jaw-dropping as theoriginal, I still believe in timing and in new opportunities for falling inlove. I will always believe.

 

 

/First published in May 2016 on thewebsite of Yonderbound, which ceased to exist; not included in social media postsand the weekly newsletter /