Cristina Boncea's Blog, page 78

Ce vreau să citesc în 2016

Țin să menționez că titlurile de pe această listă se găsesc deja în biblioteca mea; probabil până la sfârșitul anului voi achiziționa altele noi, pe măsură ce cărțile necitite se vor împuțina.

P.S. Am 107/(aprox.)246 cărți necitite în bibliotecă iar cele din imagine reprezintă cele pe care vreau să le citesc cel mai mult. Voi ce vreți să citiți în anul 2016?

De ce nu ies lucrurile când vrem noi?…

Am mai avut bloguri înainte, cum de ăsta e cel mai longeviv?

Am mai încercat să scriu romane înainte, cum de Octopussy mi-a reușit?

Cunosc prea bine drama celor care vor să scrie o carte și se tot împotmolesc, diferite chestii nu le plac: ba ideea nu e destul de originală, ba renunță la scris și le e greu să continue povestea, ba probleme legate de tehnica lor, lipsa de practică, idei, ș.a.m.d. La fel și cu blogul ăsta, bineînțeles că mi-am dorit dintotdeauna să am ceva de durată, pe care să postez constant dar înainte, mă trezeam brusc că nu-mi mai place ce fac și ștergeam totul și încercam să mă reinventez. Am blogul de aproape doi ani și numai cititorii mei fideli știu de câte ori m-am reinventat fără să șterg nimic…

În mod firesc, lucrurile sunt legate și de maturizarea mea ca om, poate chiar asemănarea cu viața reală, unde nu poți șterge așa de simplu omul care ai fost înainte și ce ai făcut. Consider că acest blog mă reprezintă în totalitate, cu toate schimbările prin care am trecut… așa că dacă vă decideți să citiți postări mai vechi, aveți grijă la dată – mai ales la vârsta mea, nimic nu rămâne neschimbat.

Celor care trec printr-o etapă asemănătoare, li se pare că nu pot duce nimic la bun sfârșit, fie că e o carte sau un blog sau altceva, sfatul meu este următorul: liniștiți-vă, e nevoie de timp și muncă, de mai multe încercări, toți oamenii care au reușit au avut mai întâi rateuri și dezamăgiri, nu renunțați la ceva care vă urmărește mereu în gând… am vrut de multe ori să renunț la scris pentru că nu îmi ieșea ce voiam eu, dar nu am putut, fie și dacă rămâneam să scriu doar pentru mine toată viața… Așa că există mereu speranță și, având combinația perfectă de determinare, talent și iscusință, cu siguranță veți ajunge acolo unde v-ați propus. Eu în prezent sunt destul de anxioasă cum privire la volumul 2 din Octopussy, sunt curioasă cum va fi primit… Om aștepta și om vedea :)

Poezie #2

când mă privești cu ochii ca de sticlă,

și nu sticloși cum îi știam cândva

căci lucrurile se transformă veșnic,

promit că și eu m-oi schimba.

-c.b, 2016

Wishlist!

Probabil că astea nu sunt toate cărțile autorului dar eu am citit doar două dintre ele, În iad toate becurile sunt arse și Sînt o babă comunistă! care mi-au plăcut tare mult iar asta m-a determinat să-mi doresc să citesc și celelalte lucrări ale lui Dan Lungu… Singura problemă e că nu le vreau din colecția Top 10+ pentru că detest acel format. Poate voi trece pe la anticariate când mă întorc la București sau voi face cumva rost de alte ediții ale cărților, pentru că sunt curioasă și nerăbdătoare să le citesc. Ce spuneți?

“Fun” is over.

Mâine noapte e ziua mea, adică mai exact poimâine dar am făcut deja o postare despre asta. Ideea postării ăsteia e schimbarea, schimbarea mea. Am fost foarte confuză și dezechilibrată în cea mai mare parte a lui 2015, am fost ușor de influențat și manipulat și am făcut multe greșeli. Ce contează nu e ceea ce s-a întâmplat, ci ce voi face eu legat de asta. Și m-am hotărât, deși încă tremur la gând și mi-e teamă.

Am fost mereu un om în căutare de experiențe, cât mai nebune. Am fost de asemenea în căutare de fericire și iubire însă atunci când le-am găsit, nimic nu a mers cum trebuia. Le-am negat și le-am dat altă formă. Acum le recunosc, am avut la un moment dat tot ce ți-ai putea dori – atât de la persoana de lângă tine și probabil și de la viață. Ce m-a oprit să mă bucur de astea, să rămân acolo, să nu pierd totul? Ideea stupidă de libertate, control și putere. Că eu vreau “să văd cum e”… că dacă vezi cum e, nu mai poți fii păcălit, brusc te deștepți.  Hai că râdeam la chestia aia cu “toți bărbații sunt la fel – da’ ce, i-ai încercat tu pe toți?”, mi se părea sexistă și ceva ce ar spune femeile care nu știu să se distreze… că asta era problema mea, să nu fiu monotonă, plictisitoare – voiam să fiu “nebună”, fun, wild, sexy, irezistibilă, ieșită din comun, să-mi trăiesc viața la maxim. Chestia e că într-adevăr nu te ajută la nimic să-i încerci pe toți. Nici experiență, nici fun, nici fericire, nici iubire, nici deșteptăciune. Lucrurile astea vin de la sine, nu trebuie să te duci tu cu capu-nainte – ca să nu o spun într-un mod mai urât. Cred că e adevărat că dacă nu aveam mentalitatea asta acum câteva luni, nu aș fi ajuns astăzi în punctul de a hotărî să schimb lucrurile astea la mine, nu aș fi avut un motiv… dar am.

Oamenii în esența lor nu se schimbă, dar orice altceva, da. Modul de abordare, comportamentul, ideile. Și mai concret, nu că acum aș crede mai mult în ideea de “fată cuminte” ci mai degrabă de persoană decentă, care se respectă pe ea și pe cei din jur, care face lucruri (de exemplu, sex) pentru că o reprezintă, pentru că au un folos și nu doar pentru a dovedi ceva cuiva. Atitudinea asta de cât de șocantă pot fi mi-a cam dezbinat părțile bune și le-a dus pe Apa Sâmbetei… normal că erau mai greu de localizat, mai ales pentru oamenii proaspăt veniți în viața mea. Lorena Lupu avea dreptate când a scris despre cartea mea. Și pot găsi o mie de scuze pentru faptul că gândeam așa, precum: voiam atenția pe care n-am primit-o în copilărie, nu m-a învățat nimeni ce și cum, aveam intenții bune ș.a.m.d, dar dacă a ajuns să-mi fie MIE, cea mai narcisistă persoană pe care o știu, scârbă de mine însămi… E clar că lucrurile nu sunt ok.

Așa că îmi propun să stau dracu-n banca mea. Să realizez că trupul e la fel de important ca și mintea, că e mai ok să te faci respectat decât să provoci erecții, că nu în asta se măsoară valoarea ta, că asta oricum se întâmplă și fără să faci tu mare lucru, că atenția ta trebuie să fie pe alte chestii atunci când ești în societate, că nu ai citit atâtea cărți pentru a fi definit de lucruri atât de superficiale cu care să te lauzi precum câte puli ai supt, că vulgaritatea în morții ei are o altă valoare, că poți să înjuri și fără să literalmente faci ceea ce spui, să porți o fustă mini fără să te gândești doar că e mai ușor de ridicat când te pune unu’ pe un perete în baie…

“Am vrut să văd cum e” – ce, să-ți fie scârbă de tine însăți!? Așa e. E oribil și-ți vine să vomiți. Știi bine că te-ai putut distra și când erai cu un singur om, îmbrăcată, cât de cât trează și mai fericită decât ai fost vreodată. Copil prost ce ești.

După acest monolog interior, încărcat de ură, vreau doar atâta lucru să spun: forgive my last mistake, please take me back for who I am, cine pot fi, cine ar trebui să arăt că sunt și nu doar o depravată fără nimic de spus dacă nu conține cuvântul “pulă”. Nu o să fiu mai judgmental ca înainte, dar dacă ești fată și lași lucrurile să ajungă atât de departe încât chestiile din pat te definesc mai tare decât opiniile tale despre lume și artă, te rog, oprește-te, respectă-te și nu-i mai dezamăgi pe cei care știu că poți mai mult și mai bine de atât. Încă nu înțeleg complet cum am ajuns să fiu așa. Tot ce știu e că îmi doresc să fiu așa cum eram cu tine. Eram “cuminte”, aveai grijă de mine, îmi doream să fiu la fel de realizată ca tine, să am grijă de viitorul meu. Da, sentimentele mele mă privesc. Dar aș scrie “iartă-mă” și “mulțumesc” de o mie de ori, de mână, pe o tablă kilometrică. Nimic nu șterge ce am făcut, ce tu și restul lumii știți că am făcut. Dar mă voi opri, pentru că nu așa vreau să mă vadă ei, nu pentru astea vreau să mă știe…

Am realizat valoarea ta și apoi a mea, prin comparație. O să schimb lucrurile, de dragul tău și pentru binele meu. Promit să încetez să mă comport așa de josnic, promit să realizez că am multe lucruri mult mai bune de arătat lumii întregi iar restul, numai bune de arătat unei singure persoane, când va veni vremea potrivită.

Happy 2016. From a girl who wants to repent of her sins.

Top 10 cărți 2015!

Am așteptat până în ultimul moment cu acest top pentru că speram, cumva, să reușesc să termin de citit Alias Grace de Margaret Atwood care până acum îmi place foarte tare, dar fiind o carte destul de groasă iar ritmul meu de lecturare nefiind constant, nu am reușit…

Am citit 50/50 cărți anul acesta și sunt destul de mulțumită. Mai pe la final m-am decis că nu contează numărul ci să citesc în fiecare zi câte ceva, pentru plăcere și cunoaștere, nu pentru a atinge un anumit scop. Mai menționez doar faptul că sunt cărți care au primit un punctaj destul de mare pe Goodreads din partea mea dar care se poate să nu se regăsească în acest top iar explicația mea este că voi nota cărțile în funcție de cât de memorabile mi s-au părut, de emoțiile transmise și impactul avut asupra mea. Să începem deci!

10. Mara de Ioan Slavici

În mod surprinzător, chiar mi-a priit această lectură, chiar dacă a fost greoaie. Mi-a plăcut mult povestea ei, chiar dacă nu și modul în care a fost scrisă și chiar m-am regăsit în personaje, în special în fiica Marei. Nu știu cât o să-mi mai amintesc din această carte la bac, dacă va fi cazul, însă știu că mie una mi-a rămas ceva în minte din ea – și am înțeles câteva lucruri și despre mentalitatea oamenilor “de demult”. E o poveste bună.

9. Dear Dad de Louie Anderson

O carte auto-biografică despre unul din cei mai inspiratori oameni pe care îi știu, care sunt în același timp și foarte comici. Nu m-a dezamăgit deloc, chiar dacă conținutul său este foarte trist. Pasiunea mea pentru cărțile de acest gen s-a păstrat în timp!

8. Sînt o babă comunistă de Dan Lungu

Cartea asta m-a ajutat mult să înțeleg România comunistă și impactul său asupra oamenilor care au trăit înainte de ’89 așa că îi port eternă recunoștință autorului, care a prezentat totul sub o formă foarte funny și captivantă, cartea având totuși și un mesaj foarte important pentru cititorii ei.

7. Spitalul celor pierduți în iubire de Rucsandra Tudoran

Cartea asta are o valoare mai mare în această ierarhie pentru mine din motive foarte subiective: Rucsi mi-e tare dragă ca om, înainte de scriitoare și de asemenea, regăsesc foarte mult propriile mele trăiri între paginile acestei cărți în aparență simplă. Big like! :)

6. Cutia cu fantome de Joe Hill

Am achiziționat cartea asta în original, în engleză după ce am citit versiunea ei de la Tritonic dar oricum, mi-a plăcut foarte mult, e o poveste foarte bine scrisă și cu adevărat scary. Chiar că una din cele mai bune cărți citite anul acesta, și poate în general!

5. 1984 de George Orwell

Cartea asta m-a făcut să cumpăr întreaga operă a lui Orwell, e cel care m-a făcut să fiu interesată de sistemul comunist, prin povestea lui obsedantă, atât de bine scrisă și structurată. Dragoste eternă pentru Orwell.

4. Mincinoșii de E. Lockhart

O carte foarte ușor de citit la al cărei final nu mă așteptam, m-a luat prin surprindere și a fost ca un orgasm. O lectură greu de egalat, ca stări transmise, trăiri, ș.a.m.d.

3. Ochiul lui Nefertiti de Gerald Messadie

O carte care m-a făcut să realizez cât de mult iubesc intrigile de curte și să citesc despre locuri și lumi antice… și să realizez cât de actual este încă totul! O dramă care m-a captivat total, ador faptul că face parte dintr-o trilogie pe care o voi continua cel mai probabil în 2016.

2. Vicky, nu Victoria de Cristina Nemerovschi

De parcă asta ar fi vreo surpriză… După ce am avut onoarea de a vorbi despre carte la lansarea ei, nimic nu mai poate șterge din valoarea sa inestimabilă – la fel ca și a scriitoarei, pentru mine.

1. Suge-o, Ramona! de Andrei Ciobanu

Cartea asta încă e foarte importantă pentru mine și abia aștept continuarea ei. Ador totul, de la stil până la mesaj și consider că mi-a fost de un real folos în lumea exterioară… Pwp Andrei Ciobanu.

Cam asta a fost și cu topul din acest an, sper să ne revedem în 2016 cu multe lecturi interesante și marcante :)

Despre încrederea în oameni

Urmărește-mă din umbră pentru că acolo îți e locul.

Cred că dezbat același subiect de ceva vreme dar probabil că lucrurile din viața mea s-a întâmplat tocmai cu acest scop, ca eu să mă gândesc și să realizez lucruri – Captain Obvious much?

Dar mă gândesc la următoarele lucruri de data asta: când aflu că cineva e aceeași zodie cu mine (capricorn), chestia asta e un mare boost pentru încrederea pe care o am în ei, simt că le știu meteahnele și deja am o idee destul de vastă în privința a ce fel de oameni sunt. Mai sunt asemenea lucruri mici care mă fac să privesc imediat o persoană cu alți ochi. Cu alte cuvinte, cu cât cunoști mai bine un om, cu atât știi mai bine câtă încredere să ai în ei, toată lumea știe asta până aici, e simplu și logic. Problema mea e următoarea: ce faci atunci când oamenii sunt ratați și incapabili să fie sinceri, nu știu să-și controleze sentimentele sau să le deosebească între ele și pe deasupra, mai și pretind lucruri doar pentru că așa li se pare “firesc și de bun simț”? Pe lângă răspunsul evident și anume – îi dai naibii afară din viața ta pe jegoșii care nu merită un loc acolo – tot trebuie să găsești un mod de a deal with it, de a trece peste șocul prostiei umane. Nu folosesc de obicei cuvinte așa de dure, obișnuiam să am o toleranță mare asupra oamenilor care nu s-au purtat tocmai exemplar cu mine dar serios, nu-i mai văd rostul.

Partea bună din treaba asta? Așa realizezi că poate în viața ta sunt și oameni care te-au rănit în vreun fel însă măcar au fost sinceri cu tine, de la bun început, nu a trebuit să descoperi pe parcurs că de fapt ei te văd ca pe the scum of the earth. Asta e ceea ce contează cu adevărat, nu greșelile omenești pe care le facem cu toții din diferite motive. Dacă aș avea un milion pentru fiecare persoană care mi-a zis în ultimele zile că doar “în lumea mea de oameni sharp și cunning” cei care te iubesc te rănesc sau viceversa și că ei niciodatăăă nu ar răni pe cineva drag… adică, serios? Chiar există cineva pe lume care să iubească sincer un alt om și să vrea să-i provoace suferință?! Logic că nu. Dar asta tot se întâmplă uneori pentru că, ghici ce, când iubești încă trebuie să te îngrijești de propria persoană, încă te ai pe tine și trebuie să te suporți, să evoluezi șamd iar creșterea asta, da, îi poate afecta pe cei din jur. Dacă însă ei te iubesc cu adevărat, pot vedea omul din tine și pot recunoaște că prin lucrurile astea trecem toți. But ok, keep living in your naive fucking world. Don’t come crying back to me.

Referitor la postarea aia pe care am făcut-o, cu genul de oameni pe care îi vreau în viața mea – chiar ar trebui să o recitesc… Pentru că în ultima perioadă chiar am realizat că sunt oameni pe care i-am eliminat crezând că nu se încadrează în acele criterii, când de fapt tocmai ei sunt cei care m-au văzut ca pe o ființă umană și nimic altceva, m-au respectat în pofida situațiilor în care ne aflam. Roata are un fel tare dubios de a se întoarce but I definitely have no time for childish stuff. Încrederea are multe însemnătăți pentru mine dar e clar că nu o voi mai lăsa se se construiască așa de ușor în jurul unui om pe care nu-l cunosc deplin. Niciodată nu știi ce gândește un om cu adevărat până nu ajunge la un anumit apogeu și iese din comfort zone – absolut mereu am știut asta. Deși mi-ar plăcea tare mult ca oamenii să spună ce gândesc cu adevărat și fără să fie nervoși, până la urmă, tot nu ar trebui să stau în preajma unui om pe care-l știu doar în aparență, oricine poate fi nice când e calm și n-are motive să se revolte.

  Și eu am fost destul de revoltată, mai mult decât orice altceva. Dar acum lucrurile sunt ok. Există și oameni care se respectă pe ei în primul rând, care au cât de cât idee cu ce se mănâncă realitatea. Un an nou fericit vă doresc, alături de oameni care văd cine sunteți cu adevărat și continuă să vă fie alături!

Câștigător HOP Cadouri de Crăciun #2!

Scuzați întârzierea. Au fost 87 de intrări la postarea concursului iar câștigătorul este…

Felicitări! Aștept datele tale pe cristina98b@yahoo.com. Mulțumesc tuturor pentru participare!

Broken trust and broken hearts

În primul rând, nu mă așteptam să ajungă să-mi vină așa de natural să scriu aici, poate mai deep decât în jurnalul meu.

În al doilea, aveam mai demult un blog cu titlul 500 days of Cristina unde scriam chestii personale și aveam o anumită postare despre cum nu pot eu păstra nimic pentru mine și într-o zi asta o să se întoarcă cu adevărat împotriva mea.

Am distrus multe încrederi ale celor din jurul meu anul ăsta. Mereu doare când se întâmplă asta dar problema mea e acolo. Și nu e o problemă, nu e ceva ce vreau să schimb. Informația trebuie să circule.

Am distrus încrederea oamenilor pe care i-am iubit cel mai mult pentru că am făcut ceva ce le-am promis că nu voi face, nu voi vorbi. Nu am vrut să îi rănesc dar serios, nu pot trăi altfel. Nu știu ce să fac. Nu știu lângă ce fel de oameni ar trebui să stau ca să nu-i rănesc, sunt un trandafir ai cărui spini nu-i poți tăia.

Eu îmi trăiesc viața în următorul fel: spun mereu adevărul, așa că dacă cineva mă va confrunta cu ceva ce am vorbit pe la spate, nu voi fi prinsă în capcană și îmi voi menține și explica opinia. Sunt falsă și duplicitară, I like mind games. Eu nu am niciun secret al meu pe care să nu-l știe nimeni, mereu am crezut că secretele sunt lucruri de rahat and truth should be spoken freely. Truth hurts, broken trust hurts deeper. Pot accepta durerea adevărului dar nu pot înțelege de ce atunci când eu aș sacrifica tot ce am, oamenii sunt răniți de faptul că nu voiau ca adevărul LOR să iasă la iveală. Yes, I broke my promise, multiple times. Same mistake, over and over again, my whole life. How does that mean I love you any less?

Încerc să mă gândesc la viziunea mea asupra iubirii. Nu știu mulți oameni care să mă iubească așa cum vreau eu, dar ei există. Așa că, ce să fac – să stau la distanță, pentru binele lor, de oamenii care consideră că loialitatea înseamnă doar păstrarea tăcerii sau să caut în continuare oameni a căror ignoranță e la fel de mare ca a mea, cărora nu le pasă de cuvinte ci doar de sentimente, amintiri, CONCEPTE, gesturi ș.a.m.d?

Nu vreau să mă schimb, asta le-am spus la toți. Patru tipi. Wow. I must be a real heart breaker. Trust me, I’m hurting too.

P.S. Și totuși nu voi fi singură de ziua mea cu o sticlă, not this time, even though I’m a traitor. I will still find my happiness. 

Lectura și viața socială #2

“Cristina mai iese cu copii de vârsta ei?” “Și elevă și scriitoare, cum ai timp și de altceva?”

Srsly, oameni buni!? Și comentariile astea vin de la oameni care mă cunosc în viața reală și jur că nu le pot înțelege mentalitatea. E adevărat că în unele grupuri sociale sunt mai tăcută dar sincer sunt multe alte lucruri care să vorbească despre un om, înainte ca el să-și deschidă gura. Pe lângă faptul că vulgaritate este numele meu mic, sunt unii oameni care și după ce mi-au citit cartea continuă să mă vadă cu aceiași ochi, să îmi spună că e “frumos” ce am scris, să mă felicite. Nu pot înțelege.

Care parte din ce fac eu denotă că aș fi o tocilară, o persoană a cărei unică activitate este statul cu nasul în cărți… De ce sunt văzuți scriitorii cu ochi de comuniști? Cum altfel să poți scrie dacă nu ai experimentat tu însuți o grămadă de lucruri, dacă nu ai trăit; cum să poți continua să citești dacă nu înțelegi lucrurile pe care le citești, cum să spui că le înțelegi dacă ele nu îți schimbă viața și cum îți schimbă viața dacă tu trăiești doar prin prisma paginilor citite.

Creația culturală este un subiect foarte, foarte vast, ce trebuie cercetat în profunzime înainte ca o anumită persoană să își fixeze în minte viziunea a ceea ce înseamnă să fii scriitor. Ce faci ca om nu te face mai puțin artist. E frustrant, foarte enervant că unii oameni efectiv nu înțeleg treaba asta… Cum am mai spus și în alte postări, nu e un lucru rău să te distrezi atâta timp cât și faci ceva cu viața ta, astea două lucruri nu se exclud și sincer, nu știu cum aș putea să le explic mai bine oamenilor din jurul meu că eu nu sunt așa cum mă văd ei, nu înseamnă că sunt “cuminte” dacă am scris o carte și MAI ALES, dacă am scris o carte care nu e la fel de cuminte, asta nu îi scade din valoare. Ne confruntăm cu astfel de percepții care distrug multe minți – nu pe ale noastre, cei ce scriem, ci mințile multor cititori încă în formare care pleacă cu idei prestabilite poate de părinții lor. În opinia mea, e clar că orice om care a scris o carte are ceva de spus, nu e genul de acceptat social de toată lumea, nu e un “sfânt”, în concepția generală. Cum am putea elimina aceste prejudecăți? Cum să dovedim că scriitorii și artiștii în general sunt oameni care doar se exprimă prin arta lor, care trăiesc poate doar puțin mai păcătos decât ceilalți oameni, asta doar pentru că sunt mânați de un instinct al creației și caută să cunoască cât mai multe lucruri din lumea în care trăim?

Semnat, un semi-adult foarte scârbit de ideea că cineva ar putea crede că e un om plictisitor.

P.S. You could at least take a look at my Instagram.