Lectura și viața socială #2
“Cristina mai iese cu copii de vârsta ei?” “Și elevă și scriitoare, cum ai timp și de altceva?”
Srsly, oameni buni!? Și comentariile astea vin de la oameni care mă cunosc în viața reală și jur că nu le pot înțelege mentalitatea. E adevărat că în unele grupuri sociale sunt mai tăcută dar sincer sunt multe alte lucruri care să vorbească despre un om, înainte ca el să-și deschidă gura. Pe lângă faptul că vulgaritate este numele meu mic, sunt unii oameni care și după ce mi-au citit cartea continuă să mă vadă cu aceiași ochi, să îmi spună că e “frumos” ce am scris, să mă felicite. Nu pot înțelege.
Care parte din ce fac eu denotă că aș fi o tocilară, o persoană a cărei unică activitate este statul cu nasul în cărți… De ce sunt văzuți scriitorii cu ochi de comuniști? Cum altfel să poți scrie dacă nu ai experimentat tu însuți o grămadă de lucruri, dacă nu ai trăit; cum să poți continua să citești dacă nu înțelegi lucrurile pe care le citești, cum să spui că le înțelegi dacă ele nu îți schimbă viața și cum îți schimbă viața dacă tu trăiești doar prin prisma paginilor citite.
Creația culturală este un subiect foarte, foarte vast, ce trebuie cercetat în profunzime înainte ca o anumită persoană să își fixeze în minte viziunea a ceea ce înseamnă să fii scriitor. Ce faci ca om nu te face mai puțin artist. E frustrant, foarte enervant că unii oameni efectiv nu înțeleg treaba asta… Cum am mai spus și în alte postări, nu e un lucru rău să te distrezi atâta timp cât și faci ceva cu viața ta, astea două lucruri nu se exclud și sincer, nu știu cum aș putea să le explic mai bine oamenilor din jurul meu că eu nu sunt așa cum mă văd ei, nu înseamnă că sunt “cuminte” dacă am scris o carte și MAI ALES, dacă am scris o carte care nu e la fel de cuminte, asta nu îi scade din valoare. Ne confruntăm cu astfel de percepții care distrug multe minți – nu pe ale noastre, cei ce scriem, ci mințile multor cititori încă în formare care pleacă cu idei prestabilite poate de părinții lor. În opinia mea, e clar că orice om care a scris o carte are ceva de spus, nu e genul de acceptat social de toată lumea, nu e un “sfânt”, în concepția generală. Cum am putea elimina aceste prejudecăți? Cum să dovedim că scriitorii și artiștii în general sunt oameni care doar se exprimă prin arta lor, care trăiesc poate doar puțin mai păcătos decât ceilalți oameni, asta doar pentru că sunt mânați de un instinct al creației și caută să cunoască cât mai multe lucruri din lumea în care trăim?
Semnat, un semi-adult foarte scârbit de ideea că cineva ar putea crede că e un om plictisitor.
P.S. You could at least take a look at my Instagram.
