Cristina Boncea's Blog, page 74

Stop book-shaming!

 Cum din păcate există un x-shaming pentru aproape orice, am întâlnit foarte des și acest așa zis book-shaming. Atunci când un om e luat la mișto pentru că citește sau i-au plăcut anumite cărți.

În primul rând, mi se pare aberant să critici un asemenea lucru având în vedere că tu nu poți vedea lumea prin ochii acelui om și deci, nu poi înțelege ce anume vede el la o anumită carte. Da, consider că lecturile trebuie să fie cât mai variate, dar înțeleg că fiecare dintre noi are gusturi și înclinații diferite și că oricât de mult și diversificat ai citi, tot vei avea un anumit gen preferat. Am observat că cele mai aspru criticate sunt romanele pentru copii și adolescenți și de asemenea, romanele românești contemporane – pe care majoritatea celor care le critică nici nu le-au citit.

Eu obișnuiesc foarte des să critic cărți, însă nu și pe oamenii care le citesc. Da, există romane de duzină și romane mai profunde, romane bune și mai puțin bune (cu tot cu rating-ul general de la cititori, părerile criticilor… aici e discutabil, se poate ca un om să vadă ceva unde alți 1000 nu au reușit), dar asta nu înseamnă că cei care le citesc trebuie judecați. Mie mi-a plăcut prima carte din Fifty Shades atunci când am citit-o însă peste ani, când am pus mâna pe volumul II, am realizat că nu îmi place deloc seria și nu are niciun fel de valoare în ochii mei. De aici deducem: 1) gusturile oamenilor se schimbă, mai ales ale celor tineri care sunt mereu în formare și 2) tot nu există niciun fel de motiv să te iei de cineva pentru un lucru atât de banal, ca și când ar fi un atac la persoană. Iar dacă încă sunt persoane cărora le-a plăcut întreaga serie, nu o să-i respect pe oamenii aceia mai puțin din cauza asta.

Aici e problema. Etichetarea e utilă doar atunci când vrei să stabilești niște puncte comune cu cineva sau vrei să-i încadrezi mintal într-o categorie, for future reference. Pe mine mă ajută să știu ce cărți citesc ceilalți de pe booktube, în primul rând pentru că descopăr unele noi, care nu ar fi fost în mod neapărat în sfera mea și în al doilea rând, pentru că acestea definesc o parte din personalitatea lor – pe care, din nou, nu o judec ci o iau ca atare, ca simplă informație.

O persoană citește o carte care ție nu ți-a plăcut sau o consideri de calitate inferioară? Persoana respectivă are tot dreptul să-și formeze propria opinie însă faptul că i-a plăcut acea carte nu o definește. Fie ea se va schimba, fie va rămâne la fel, iar în ambele cazuri, book-shaming-ul nu este admis :). Dacă tu consideri că lectura este o activitate intelectuală doar atunci când citești un anume gen literar, aș putea la fel de bine să te judec și să-ți spun că ai o minte închisă, ce trebuie aerisită. De aici, am putea merge mai departe să vorbim despre cei care pot citi doar anumite genuri de cărți și nu pot accepta literatura în diversitatea ei iar acești oameni, după părerea mea, sunt cei care au cel mai mult de pierdut (ex.: ai citit toată viața Sandra Brown, o consideri mare valoare literară și te superi atunci când alții citesc de la Roald Dahl la Gabriel Liiceanu și nu pe draga de Sandra, *a se înlocui cu orice alt autor). Problema nu e ce anume consideri tu sau nu valoare literară, problema e cum te raportezi la ceilalți.

P.S. Dacă ai citit această postare gândind “literatura se oprește la cuvinte vulgare, aia nu mai e literatură”, you are nothing. Literatura există, cărțile sunt literatură pentru toate gusturile, nelimitate, nu ai puterea de a hotărî ce poate sau nu poate schimba viața unui om. 

P.P.S E o diferență între a accepta și a-ți plăcea. Prima ar fi obligatorie pentru o societate ceva mai funcțională. 

Booksharing.ro!

Cărțile pe care le dau eu la schimb. 

După cum veți putea observa, am pus deja un banner în partea de subsol a site-ului pentru a marca parteneriatul meu cu acest site minunat. Conceptele care îi stau la bază sunt foarte simple și anume schimbul de cărți corect realizat între mai multe persoane: tu oferi anumite cărți iar la schimb poți alege cărți oferite de persoane diferite față de cele cărora le-ai dat tu cărți. Sistemul se bazează pe puncte pe care le primești atunci când cineva confirmă primirea cărții de la tine, cât și când postezi cărți noi pentru schimb.

Am oferit deja câteva cărți Octopussy și am ales la schimb alte două cărți minunate pe care vi le voi prezenta îndată ce ajung la mine. Până atunci vă las să explorați acest site ce sper să ajungă la un număr cât mai mare de utilizatori :)!

Molly Moon stops the world, recenzie

Datorită faptului că am citit primul volum al seriei cu mulți ani în urmă, am fost surprinsă să regăsesc aceeași magie între paginile cărții.

În acest al doilea volum, orfana Molly Moon împreună cu prietenul său Rocky este trimisă în L.A. pentru a dejuca planurile lui Primo Cell, om care voia să ia lumea în stăpânire cu puterile sale hipnotice. Cea care îi cere lui Molly să pornească în această misiune este Lucy Logan, femeia care i-a oferit cartea lui Molly și a învățat-o astfel despre existența hipnotismului. Cei doi copii încropesc un plan de atac însă sunt în scurt timp capturați și de aici pornește o serie de evenimente în lanț, cu mai multe plot twist-uri decât m-aș fi așteptat.

Deși seria rămâne în continuare middle grade, nu pot decât să rămân cu adevărat uimită de talentul literar al Georgiei Byng, care a reușit să strecoare o grămadă de alte informații la prima vedere inofensive în aventurile puștoaicei de 11 ani. În acest volum, Molly Moon află de asemenea cine sunt părinții ei însă acest aspect urmează să fie detaliat în volumele următoare. În protagonistă este în continuare bine întipărit conceptul de bine și nu se abate de la căile sale, dorind să salveze și să ajute cât mai mulți oameni prin puterile sale hipnotice, trecând peste propriile temeri în acest scop. De asemenea, Molly își descoperă forțe noi și nebănuite, de care nu se credea în stare deși toată lumea îi spunea că e singura care poate să înfrunte răul, că e cea aleasă, mai bună decât oricare alți hipnotiști. Titlul cărții este de asemenea sugestiv și legat de aceste noi puteri pe care Molly și le descoperă…

Lumea Hollywood-ului ne este prezentată într-un mod comic, cu nume fictive pentru personalități reale din lumea filmului. Problema faimei este pusă de câteva ori pe parcursul romanului însă Molly poate vedea mai departe de fascinația față de vedete ale oamenilor obișnuiți și realizează că altele sunt valorile cu adevărat importante. Pusă în fața faptului împlinit de a-și cunoaște în sfârșit părinții, Molly se întreabă cum se vor schimba lucrurile de aici înainte și dacă asta o va împiedica să fie ea însăși. Banii sunt o altă temă destul de importantă în carte, întrucât Molly și prietenii ei au parte de o adevărată baie de lux, care din nou, nu reușesc să o orbească și să o abată pe aceasta de la scopul său primar. Lupta adevărată se dovedește a fi a lui Molly cu ea însăși iar secretul este acela de a intra în armonie cu universul. Mi s-a părut ingenioasă viziunea autoarei asupra ideii de monopol internațional, de manipulare (ex.: oamenii “mari” sunt de fapt marionete ale altor oameni și mai mari), de fapte și consecințele acestora care depășesc mult conceptul de “binele învinge răul”. Lumea lui Molly mi se pare foarte realistă și bine concentrată în propoziții simple, care ascund mari înțelesuri – cred că asta m-a făcut să mă îndrăgostesc de serie de la bun început.

Mi-au plăcut mult chestiile extra de la finalul romanului și abia aștept să-l citesc pe următorul, având în vedere că acțiunea are loc în India. Consider că aceasta este cea mai bună serie pentru copii pe care am citit-o vreodată și o recomand tuturor pasionaților de gen.

Băieți de gașcă, recenzie

Aceasta este cea de-a treia carte citită de la Dan Lungu și pot spune că în continuare îl ador pe acest autor. Cartea conține 11 povestioare scurte în care regăsim “argoul adolescenților de dinaintea căderii comunismului și metamorfozele României contemporane”, cum spune și descrierea de pe spate. “Băieți de gașcă” debutează cu o poveste în care m-am regăsit foarte tare, despre o fetiță care vorbește cu prietenul ei, Șopron, în timp ce se află singură acasă și face tot felul de năzbâtii (care rezultă în dezordine) pentru a pune în scenă povestea din mintea ei. Se presupune că această povestioară ilustrează copilăria generațiilor dinainte de anul 2000, înainte ca tehnologia să preia comanda. Îmi permit să comentez că eu nu pot spune că vreun “tip” de copilărie ar fi mai bun decât celălalt, căci fiind născută în 1998 mi se pare că am reușit să preiau câte ceva și din jucatul în fața blocului sau cu păpușile, și din orele petrecute în fața televizorului urmărind desene animate și jucându-mă Tetris. Următoarea povestioară este probabil prima de gen pe care o citesc, care are ca protagonistă o femeie cu dizabilități, lipsită din naștere de mâini; aceasta se bucură de vizita unei prietene din copilărie, care îi turuie despre problemele sale amoroase. Cea de-a treia povestire are un aer mai diferit și ne vorbește despre destinul unui copil ce părea a nu avea un viitor prea strălucit – ceea ce în final, nici nu are; amintirile povestitorului pornesc tot de la jocurile din fața blocului și ierarhiile sociale formate acolo. Următoarea, “Un sfat prietenesc”, este de un umor destul de negru și prezintă un tânăr venit la fosta sa profesoară de filosofie cu o problemă ce urma să-i afecteze întreaga viață. Femeia i-a spus să “facă ce vrea” iar în final, tânărul asta a și făcut. În “Nevasta de la ora șapte” este previzibil vorba despre o prostituată și experiența unui domn care depindea de plăcerile primite contra cost la ora menționată. “Dă-mi pace, îs transpirată!” este o mini comedie romantică, chiar puțin sadică, prezentând bineînțeles un cuplu înfierbântat în două feluri diferite. “Oare astea să fie renumitele prezervative?” este un titlu destul de sugestiv pentru poveste, în care protagonistul se trezește după o mahmureală și realizează că a făcut o mare greșeală așa că decide să dea bir cu fugiții. “Băieții de gașcă”, care dă și titlul cărții, este desigur favorita mea, fiind punctul de plecare al romanului scris cu șase ani mai târziu, “În iad toate becurile sunt arse”, și conținând aventurile din liceu ale lui Franzelă și ale prietenilor săi, de dinaintea Revoluției – una dintre cele mai comice istorisiri pe care le-am citit vreodată și care după părerea mea marchează stilul pentru care autorul este cel mai cunoscut. “Grădina lui Jurgen” este de o xenofobie insuportabilă, prezentând un vienez care se crede tare amuzant, povestind despre scurta sa călătorie în România. La finalul istorisirilor sale din care rezultă că oricum a făcut degeaba călătoria, primește o răsplată pe măsură de la o femeie pe care o plăcea și dorise să o impresioneze cu umorul său. “A doua jumătate a zilei” pot spune că mi-a plăcut cel mai puțin, fiind vorba despre niște mini reformatori sociali cum des întâlnim și în zilele noastre, care doreau să lupte împotriva capitalismului în moduri de-a dreptul penibile. Povestirea finală pare a fi oarecum autobiografică, deși nu este nicăieri specificat acest lucru – autorul pate să o intervieveze pe Chiara, o persoană cu cetățenie britanică, care a trăit în Italia, Belgia și la final a ales România. De asemenea, titlul poveștii include și “despre distanța iluzorie dintre ficțiune și realitate”, un lucru tare interesant care într-adevăr ne face să ne gândim la valoarea de adevăr a tuturor poveștilor din carte, poate chiar scrise vreodată, căci nimeni înafară de autor nu poate spune cu siguranță ce e adevărat și ce nu din scrierile sale.

Acestea fiind spuse, pot spune că mi-a plăcut destul de mult această scurtă carte și realizez pe zi ce trece că nu îmi mai sunt așa de antipatice cărțile cu povestiri. Declar în continuare că aș vrea să citesc cât mai multe lucrări ale lui Dan Lungu, care mi se pare un autor cu un umor aparte dar și o grămadă de cunoștințe care puse în scris, ne fac să ne punem multe semne de întrebare. Scrierea sa este complexă și foarte ușor de parcurs și vă recomand cu căldură și această carte apărută în anul 2005 și reeditată în 2013.

Wishlist!

Chiar astăzi am descoperit această carte, în timp ce căutam într-adevăr ceva bilingv pentru a-mi îmbunătăți cunoștințele la germană. După cum bine știți, am o mare pasiune pentru cărțile publicate de Penguin și le consider de o calitate superioară așa că probabil voi achiziționa această carte foarte repede, căci am nevoie de ea iar aspectul cât și cuprinsul său m-au convins că merită investiția. Ce părere aveți?

Wishlist!

Am aflat de curând despre această carte și sinceră să fiu mereu am fost pasionată de lumea modelling-ului/fashion, nu în sensul de a fi o parte din ea ci pur și simplu de a afla poveștile a diferite persoane din această industrie. Am urmărit diferite filme documentare destul de zguduitoare pentru psihic și consider că și această carte mi-ar putea oferi niște insights despre Alexa Chung, reprezentantă foarte relevantă a industriei anterior menționată. Îmi place de asemenea și faptul că e publicată de Penguin Books și abia aștept să intru în posesia ei. Ce părere aveți?

Pulling the Cole Sprouse card…

*Cel mai probabil această postare va fi vizibilă pentru o perioadă limitată de timp așa că enjoy.

Mulți oameni care îmi sunt apropiați m-au întrebat în repetate rânduri de ce îmi păstrez contul pe ask.fm, de ce continui să le dau apă la moară unor oameni care e clar că nu au nicio treabă cu activitatea care mă interesează pe mine de fapt și anume cărțile, atât ale mele cât și în general. Răspunsul îl aveți în tweet-urile de mai sus iar aceasta este o postare explicativă, unde eu m-am folosit de exemplul cunoscutului actor Cole Sprouse pentru a face un experiment social. Da, ultimele luni de activitate pe internet au fost exclusiv dedicate acestui studiu, în care m-am folosit pe mine însămi drept cobai și am stârnit mici conflicte, după care am făcut un pas înapoi pentru a-mi admira opera: la prima vedere, nu pare a fi nimic demn de admirat dar o să citez un pasaj din Biblie, așa cum mi-l amintesc – “I did it for the story“. Iisus a venit pe Pământ pentru a ne învăța pe noi oamenii ceva, pentru a schimba cursul lumii și a rămâne în istorie. Dar nu a fost numai atât. Oamenii sunt ființe complexe și minunate, mereu îmi va face plăcere să îi studiez de la o distanță sigură însă am simțit că am nevoie să explorez această complexitate în diferite feluri și chipuri. Am vrut să văd ce se întâmplă și acum consider că a trecut destul timp și am învățat tot ce era de învățat, așa că desigur, pun capăt experimentului și revin la activitatea mea cea de toate zilele, pe care o desfășuram și înainte. It’s always been about the books and never about my personal life. Apropo, nu credeți tot ce ați citit, nu sunt scriitoare degeaba, am fost înzestrată cu multă imaginație :) Amintirile și experiențele mele sunt mult prea prețioase pentru a fi date pe gratis unor străini, așa că doar cei mai apropiați prieteni din viața mea pot cunoaște adevărul adevărat despre mine și nu au nevoie de rețele de socializare pentru a afla “ultimele bârfe”. Mereu mi-a plăcut să am alter ego-uri, chiar am declarat într-un interviu că atunci când eram mică îmi plăcea să scriu despre viața mea dar să o fac să pară mai interesantă decât este, cum ar veni, să inventez anumite lucruri. Las asta la alegerea voastră, ce e real și ce nu – întocmai ca și cu Octopussy!

Le mulțumesc tuturor celor care nu s-au lăsat păcăliți de micile mele jocuri cât și celor care mi-au intrat în cursă și au urmat turma… Am câștigat mulți susținători, mai mulți decât hateri, și am aflat care sunt oamenii pe care trebuie să îi îndepărtez de lângă mine. După cum veți putea observa, toate materialele au fost eliminate iar singurele site-uri pe care le voi frecventa sunt următoarele: YouTube pentru filmulețele cu și despre cărți pe care le fac, Facebook-ul personal cât și pagina oficială pe care voi posta date importante despre cărțile mele și desigur, acest site care mi-e foarte drag. Acestea fiind spuse, vă invit să mă urmăriți în continuare în activitatea mea și să ne bucurăm împreună de magia cărților cât și a creativității din mintea umană, care are întinderi nemărginite.

P.S. M-am apucat să scriu Octopussy #3, volumul final al trilogiei, it might ring a bell.  

Surâsul lui Voltaire, recomandare

Chiar mi-a plăcut această scurtă carte ce conține anecdote despre anumiți mari filosofi și e structurată pe mai multe categorii: filosofie antică, orientală, creștină, modernă și contemporană. Mi-a plăcut de asemenea că autorul spaniol a introdus la final și câteva pasaje despre Emil Cioran, marele nostru filosof nihilist.

Cred că cel mai tare m-a distrat prima parte, cu glume despre filosofi precum Socrate sau Platon. Nu știu dacă umorul pur și simplu avea alte nuanțe pe atunci dar am descoperit că acesta și-a pierdut din subtilitate pe parcursul timpului – sau poate e doar o impresie a mea bazată pe cele câteva mentalități prezentate pe scurt în carte.

Este foarte ușor de citit și e o adevărată delectare, chiar mi-aș dori să mai citesc și alte lucrări ale autorului, îmi place că a reușit să strângă secole întregi de filosofie și să le definească bazat pe anumite întâmplări comice sau cu diferite morale, în același timp oferindu-ne și un context pentru ele, pentru o mai bună înțelegere a diferite concepte sau curente filosofice. Chiar am aflat câteva detalii despre anumiți filosofi de care nici nu auzisem înainte și recomand cu căldură lecturarea acestei cărți pentru pasionații de filosofie sau cei care pur și simplu vor să citească ceva rapid și amuzant, după care să rămână și cu ceva în minte.

Schimb de cărți ianuarie @Bookblog.ro

Azi am participat pentru prima dată la un schimb de cărți organizat de bookblog.ro, site foarte drag sufletului meu. În cadrul acestui schimb de cărți a avut loc și o demonstrație făcută de actrița Smaranda Caragea prin Atelierul de Improvizație pe Text.

În primul rând, eu am adus cu mine trei copii din Octopussy pe care am avut plăcerea de a le înmâna unor persoane ce au părut încântate de a-mi citi romanul de debut. După cum se poate vedea în poza de mai sus, am împrumutat alte trei cărți pe care le voi returna la schimbul de cărți din luna februarie. M-am întâlnit și am cunoscut oameni deosebiți, pe care sper să am plăcerea de a-i revedea. La un ceai este o locație tare drăguță și voi reveni la ea cu plăcere. Tot în pozele de mai sus se poate vedea că m-am oferit ca voluntar pentru unul din jocurile propuse de Smaranda, pe care a fost o adevărată delectare să o ascult și să o urmăresc.

Vă invit așadar și pe voi să participați la acest eveniment, căci eu una m-am simțit foarte bine în compania altor pasionați de cărți și teatru și mă bucur că există astfel de proiecte în București :).

Legendele urbane, recomandare

Am parcurs foarte repede această lucrare, scrisă pe post de liceență. Asemenea autorului, consider că problema legendelor urbane ar trebui mult mai mult cercetată în România, căci acestea pot fi analizate din mai multe puncte de vedere, dintre care sociologic și folclorist. Legendele urbane, asemenea zvonurilor, spun foarte multe lucruri despre gândirea colectivă, temerile oamenilor și așa mai departe, pe lângă interesul pe care l-ar stârni numai și formularea câtorva dintre acestea. România fiind o țară cu precădere superstițioasă, mai ales în mediul rural, sunt absolut convinsă că ar ieși o minunată colecție de povești urbane, dacă cineva s-ar ocupa cu documentarea pentru acest lucru.

În lucrarea sa, Alin Leancă vorbește despre câteva legende urbane din Bacău, despre care recunosc că nu auzisem înainte și unele chiar mi-au stârnit amuzamentul (deși mai mult cele internaționale, care îmi erau ceva mai cunoscute). Sărind peste cele câteva definiții oarecum plictisitoare pentru mine, partea practică și bine documentată a scurtei cărți chiar impune o problemă importantă iar autorul a oferit niște motive bine formulate pentru care aceste studii ar trebui duse mai departe, la nivel național. Legendele urbane fac parte din istoria și cultura noastră și ne definesc ca și popor. Consider că a fost o idee foarte bună publicarea acestei lucrări sub această formă simpatică, ce conține și câteva ilustrații în interior, căci privind mai departe de legendele urbane în sine prezentate, însăși existența lor ar trebui să fie un punct de plecare pentru viitoare descoperiri și cercetări. Recomand această carte pentru cei pasionați de cultura românească, la fel ca mine.