Cristina Boncea's Blog, page 71

Despre W.I.T.C.H și witchclub.ro

Cred că o să mă încadrez puțin în categoria “personal” cu această postare căci vreau să vorbesc despre două kucruri simultan. În primul rând, începuturile mele dintr-ale lecturii, și-n al doilea rând, despre unul din modurile cum mi-am petrecut copilăria. Videoclipul de mai sus se leagă destul de bine cu conținutul acestei postări.

Cu ajutorul Goodreads-ului, am descoperit faptul că am citit 12 dintre cărțile publicate de Egmont România, editură foarte populară acum vreo 10-15 ani. Chiar și acum, dacă aș mai putea face rost de alte cărticele din această serie, le-aș citi cu plăcere. Cele din seria Top Secret costau 8 lei/bucata și le-am recitit pe fiecare în parte de cel puțin două ori. Cărțile au diferite teme și se bazează pe dialoguri dintre cele cinci vrăjitoare, cuprind teste și sfaturi utile. Sincer, sunt convinsă că dacă aș citi acum oricare dintre aceste cărți, aș putea spune că sfaturile sunt încă valabile și aplicabile. Întreaga franciză W.I.T.C.H (serialul, revistele, etc.) mi se pare ceva educativ, bine realizat, la care m-aș uita cu plăcere și acum. Că tot veni vorba de serial, din păcate are numai două sezoane – căci al treilea a fost anulat din cauza criticilor aduse sezonului anterior. Am în colecția mea și câteva numere din revistă, însă cu regret spun faptul că nu m-au interesat prea tare benzile desenate ci mai degrabă alte rubrici ale publicației lunare. Ideea e că astea sunt genul de cărți pe care le citeam în clasele I-IV și mi-au stârnit și mai tare interesul pentru lectură. Consider că acesta e cel mai bun mod să-ți înveți copilul să citească de plăcere, oferindu-i materiale legate de pasiunile sale. Orice început e bun, cred că e imposibil pentru generațiile noi să prindă drag de citit dacă încep cu marii clasici. Așadar, atât cărțile cât și revistele cu benzi desenate au reprezentat preocupările mele majore în copilărie și m-au ajutat să mă dezvolt ulterior.

Ajungem astfel la site-ul witchclub.ro, care din păcate, nu mai este foarte frecventat în zilele noastre, dar vă asigur că acum 6-7 ani era the shit. Fiind foarte pasionată de W.I.T.C.H, activam pe orice forum sau site de gen găsit, însă acesta a fost marea mea iubire. Am avut parte de tot felul de experiențe pe aceste site, de la cyberbullying, la aprecierea talentelor mele artistice de către alți useri și cel mai important, la împărtășirea pasiunii comune pentru tot ce însemna W.I.T.C.H. Era ceva magic legat de acest site, mi-am făcut mulți prieteni în viața reală datorită lui, dar e adevărat că au existat și multe conflicte, căci nu era tot timpul vorba doar despre cele cinci vrăjitoare. Ideea e că nu s-au schimbat prea multe, dacă site-ul încă ar funcționa cum o făcea pe atunci, sunt sigură că aș intra în aceleași dezbateri contradictorii, însă până și acest lucru mi se pare excelent: faptul că a existat un site românesc suficient de relevant cât oamenii să se tot strângă, din diferite motive, și să discute.

Pasiunea mea pentru W.I.T.C.H s-a diminuat în timp și cred că așa s-a întâmplat cu majoritatea fanilor, mai ales după ce revista nu a mai fost publicată la noi în țară și nu mai aveam nimic care să o țină în viață, în materie de publicații. E un univers foarte interesant, din care încă îmi aduc aminte foarte lucruri, dar nu cred că l-aș mai putea reînvia acum. Sunt unele lucruri care sunt menite să rămână în trecut (spre deosebire de pasiunea mea pentru Shaman King), însă am amintiri extraordinare, profunde, legate de acest site și de întregul fenomen. Poate găsesc printre voi foști fani, poate ați avut și voi cont pe witchclub.ro. Let me know în comentarii! :)

Cum să fii o fată rea, recenzie

Cred că până și Căutând-o pe Alaska e o carte mai ok decât asta.

În primul rând, pornește de la o teză stupidă, prin care cuvântul “rea” din titlu se referă de fapt la “curajoasă”. Protagonistele sunt trei adolescente de 17 ani din Florida, care pornesc într-un road trip spre Miami. Singurul motiv pentru care am vrut să citesc această carte e faptul că E. Lockhart e co-autoare, însă m-a dezamăgit, dacă nu chiar dezgustat, profund. Fiecare dintre autoare a scris capitolele pentru una dintre protagoniste: Vicks, Jesse și Mel. Personajul care mi-a plăcut cel mai mult a fost Mel, tipul bogătașei evreice, care se integrează super greu în grup la început, iar cel mai puțin mi-a plăcut de Jesse, tipul fanaticei religioase, inflexibilă și foarte judgmental. Cu Vicks m-am putut conecta puțin, datorită faptului că rolul întregii călătorii este acela de a-l vizita pe iubitul ei, Brady, la facultate – căci acesta nu o căutase deloc după plecarea sa, ei fiind de aproape un an împreună. Cele trei fete sunt colege de muncă iar aventura lor durează un weekend întreg. Pe parcursul călătoriei, ele vizitează diferite obiective turistice, Mel cea timidă se îndrăgostește de un tip, Jesse are propria ei luptă interioară iar Vicks se gândește doar la faptul că iubitul ei o înșală cu o majoretă în campus.

Nu am regăsit nicio temă abordată mai profund, nimic care să-mi stârnească cu adevărat interesul legat de această carte. Finalul e unul fericit și vrea să ne arate cât de multe lucruri au învățat cele trei fete pe parcursul călătoriei lor. Cartea a fost inițial publicată în 2008 și mi se pare lipsită de actualitate, pur și simplu o pierdere de timp. Pe bune, nu vă atingeți de această carte, dacă vă așteptați să găsiți ceva original, care să vă inspire. Cred că cea mai importantă chestie pe care am învățat-o e că dacă îți place un anumit autor, stilul său de scriere nu e musai să se păstreze și în colaborările pe care acesta le are cu alți autori. Carte de duzină, regret că am citit-o.

Echilibrul din bibliotecă!

De-a lungul vremii mi-am pus de multe ori această problemă, cum vreau să arate biblioteca mea, ce fel de cărți să conțină, cum să mențin echilibrul dintre cărțile cumpărate și cele citite lunar și cred că în sfârșit am ajuns la o concluzie.

În primul rând, am decis că vreau să colecționez cărți, să am o bibliotecă reprezentativă pentru perioada în care trăiesc pentru ca generațiile viitoare (sau cel puțin copiii mei) să își poată face o părere clară legat de literatura din 2016 de exemplu, ce se publica dar și ce se citea. Asta înseamnă că am în bibliotecă și cărți care nu mi-au plăcut în mod senzațional (ex. Twilight, nu am reușit să trec de primele câteva pagini sau John Green The Collection) doar din simpla idee că sunt un must have, că sunt definitorii pentru generația mea mai mult sau mai puțin.

În al doilea rând, după faptul că biblioteca mea nu trebuie să conțină doar cărțile care mi-au plăcut la nebunie, am decis că organizarea acestora pe rafturi nu mai reprezintă o problemă pentru mine deoarece am un inventar online unde îmi notez toate cărțile deținute și citite vreodată. Acesta poate fi găsit la pagina Biblioteca Mea a blogului. Ea este oricum formată din cărți personalizate, cu cotoarele frânte, cu unele adnotări, cu amintiri care mă năpădesc atunci când dau paginile – am diferite motive pentru a păstra o carte în bibliotecă, rating-ul acordat este doar unul dintre ele.

Cea mai importantă parte a acestui articol este acel ECHILIBRU, pentru că obișnuiam să regăsesc în bibliotecă multe cărți pe care nu mai aveam de gând să le citesc, care nu mă interesau… pentru că mereu existau altele pe care voiam să le citesc ASAP și astfel, o mare parte din celelalte ajungeau să aștepte pe rafturile mele ani întregi. Soluția? Cumpăr doar cărți pe care abia aștept să le citesc. Sună greu, dar nu e deloc așa, un cititor înrăit cunoaște prea bine acel sentiment de căldură interioară pe care-l ai când te gândești la o carte care îți stârnește maxim interesul, din diferite motive. Așadar, nu mai mi se pare ok să achiziționez cărți despre care nu știu multe lucruri, doar pentru că mi s-au părut interesante la un moment dat. Standardele mele au crescut și acum caut tot pachetul de caracteristici înainte de a cumpăra o carte – și tot reușesc să cumpăr  cel puțin cinci în fiecare lună; acestea ar fi: coperta, formatul, autorul, tematica, ș.a. Cu cât citești mai mult și mai variat, cu atât standardele tale cresc și astfel, selectarea lor devine mai ușoară. Desigur că mereu vei găsi în bibliotecă și câteva cărți uitate pe acolo, pe care parcă nu-ți mai vine să le citești, dar consider că prin acest mod numărul acestora va scădea considerabil. Pentru mine a funcționat, acum mă uit cu drag la majoritatea cărților din bibliotecă, știu că fiecare mă atrage într-un anumit mod iar ordinea cronologică în care decid să le citesc ține doar de starea mea din momentul respectiv.

Sper să vă ajute aceste mici insight-uri, știu că poate deveni o mare problemă cumpărarea cărților cu care apoi nu mai știi ce să faci și îți dorești să fi făcut alegeri mai bune. Ce credeți? :)

O delicatesă, recenzie

O carte dulce, așa cum scrie și pe copertă, deși tema ei nu insuflă deloc acest sentiment. Protagonistul este un critic culinar aflat în pragul morții care se chinuie pe parcursul romanului să își aducă aminte de o anumită aromă, ultimul lucru pe care și-ar dori să-l mănânce înainte să moară. Avem astfel ocazia să aflăm diferite scene din copilăria acestuia și câte ceva din viața sa de critic, despre care nu aflăm mare lucru. Pot spune că mi-ar fi plăcut să fie puțin mai complexă cartea, mai lungă, dar nu i-a lipsit farmecul propriu chiar și așa.

Pe lângă perspectiva subiectivă oferită de bărbat, avem pe rând perspectivele copiilor săi, ale nevestei, ale amantei, chiar și a motanului acestuia – pe nume Rick. Diferiți oameni vorbesc despre bătrânul critic culinar iar părerile sunt foarte împărțite: copiii săi îl urăsc pentru că el îi urăște la rândul său, nevasta sa îl divinizează, angajații săi îl respectă. Farmecul romanului nu constă în poveste în sine ci in descrierile făcute de critic, când ne vorbește fie despre anumite feluri de mâncare, fie despre peisajele rurale din copilăria sa. Nu pot spune exact ce mi-a plăcut atât de tare la această carte însă stilul autoarei mi s-a părut deosebit, ușor de parcurs dar și foarte nuanțat, subtil, elegant. Aș putea spune că îmi inspiră și o notă de ironie fiecare dintre confesiunile apropiaților bărbatului, deoarece acesta pare a urma întocmai tiparul omului pasionat de un lucru anume și rece cu privire la orice altceva; un sociopat, dacă vreți, deși el are o cu totul altă perspectivă asupra lucrurilor. Discrepanțele de opinie dintre personaje sunt savuroase, chiar mai dulci decât rețetele de prăjituri menționate în carte. Limbajul mi s-a părut iarăși ceva ce nu am mai întâlnit înainte, având în vedere că bărbatul și familia sa sunt din Franța și bănuiesc că autoarea a inclus câteva referințe la diferite expresii franțuzești. Își amintește oare protagonistul aroma uitată? Ce se întâmplă cu el în final?

Eu una am găsit multe citate interesante în această carte, cu siguranță o voi reciti cândva. Mi se pare destul de profundă, te introduce într-o lume cu totul diferită – simplă, puțin tragică dar de o frumusețe răpitoare. Recomand!

Neverland, recenzie

Mi-a plăcut foarte mult acest roman al lui Radu Găvan, pe care de altfel și abia așteptam să-l citesc de la lansarea lui.

E vorba despre un bărbat și fiica lui, a cărei mamă a murit într-un accident auto. Bărbatul se simte vinovat din această cauză iar chipul soției sale decedate îi apare mereu în minte, acuzându-l că le-a distrus familia. Cei doi stau într-o garsonieră mizerabilă, el e profesor de română iar fetița merge la grădiniță. Într-o zi, norocul dă peste protagonistul romanului iar cel mai bogat om din cartier dorește să îl angajeze ca meditator pentru fiul său, care își dorește să fie scriitor. Pentru bărbatul care câștiga doar vreo 900 de lei ca profesor, profitul său este mărit cu trei milioane pe fiecare oră de vizită, în care îl ajută pe fiul Porcului. Totul merge din ce în ce mai bine dar aici intră în discuție serios motivul sărăciei, regăsit și în romanul de debut al lui Radu Găvan. Protagonistul nostru este la fel de chinuit de diferiți demoni și se simte mereu vinovat fiindcă nu îi poate oferi Letiției, fiica lui,o viață mai bună. Datorită acestei lupte interioare, o idee diabolică i se conturează în minte, ce are urmări devastatoare. Punctul culminant este atunci când Porcu’, bogătașul, îl întreabă pe bărbat dacă îi este prieten cu adevărat, căci mulți critici literari i-au spus fiului său că nu are niciun talent într-ale scrisului. Protagonistul este pus aici în fața unei decizii și tocmai profilul său psihologic și toate lucrurile pe care le ia în considerare atunci când face alegerea fac ca acest roman să fie atât de bun.

Violența este un alt subiect vizat de Radu, în ambele sale romane. Este explorat felul cum neajunsurile vieții ne fac să înnebunim ușor ușor, în societatea asta nedreaptă și plină de scursuri. Protagonistul își pierde mințile și caută vinovați pentru lucruri de care nu e nici măcar sigur, își face planuri, are o voce interioară care îi spune pas cu pas ce are de făcut pentru a avea viața mult visată, pentru el și fiica lui. Scenele descrise sunt brutal de frumoase, mai ales cea din pădure, de la final. Cred că un film după cartea asta ar fi genial. Mi-au plăcut enorm de mult bucățile în care ne este povestită viața Moroiului, omul de încredere al bogătașului. Copilăria sa traumatizantă, urmată de viața guvernată de ghinioane și lipsa oricărui ajutor uman au construit un om de piatră, atât fizic cât și psihic, al cărui singure averi sunt familia bogătașului, pentru care lucrează și căruia i-a salvat viața în închisoare și câinele acestei familii. Romanul este construit pe mai multe planuri și abia la final sunt puse cap la cap, îmbinate foarte frumos de monologul Porcului. Recomand cu căldură această carte, un thriller de excepție aș spune eu. Roman realist, psihologic, rotund – nu îi lipsește nimic. Sunt tare curioasă să citesc romanele viitoare ale lui Radu.

Percy Jackson and the sea of monsters, recenzie

Nu am absolut nimic de reproșat acestei cărți, a fost perfect impecabilă, ușor de citit, foarte captivantă și reprezintă un tot unitar adevărat. Am citit cartea în ediția din limba engleză, așa că voi încerca să povestesc cât mai bine plotul ei.

Copacul Thaliei din Tabăra Semi-Zeilor este mort, Grover e în pericol de moarte, Percy tocmai a fost exmatriculat de la o altă școală, Annabeth face la final o descoperire uluitoare, datele Profeției tocmai s-au complicat iar Tyson, ciclopul, este un alt fiu al lui Poseidon proaspăt revendicat, fiind deci și fratele lui Percy. Volumul doi debutează cu o scenă din viața cotidiană a Manhattan-ului, fiind narată din perspectiva lui Percy Jackson care ne povestește despre noua lui școală. În urma unui atac al monștrilor, acesta revine în Tabără pentru a afla că Chiron a fost concediat iar Copacul care păstra siguranța în zonă a fost otrăvit. Împreună cu Annabeth, Tyson și Clarisse, Percy pleacă într-o aventură până în Marea Monștrilor pentru a găsi Lâna de Aur, dar și pe prietenul lor, Grover, ținut în captivitate de un alt ciclop malefic, pe nume Polyphemus. Percy este ajutat și de această dată de zei, printre care Dyonisius, Poseidon și Hermes. Bărcile sunt obiecte ce apar constant în acest volum, dar și căluții de mare așa ziși magici, care îi transportă pe cei patru peste mări și oceane. Annabeth și Percy ajung la un moment dat pe Insula Sirenelor, unde Annabeth insistă că vrea să le audă cântecele toxice și aproape că-și găsește sfârșitul. Percy este la un moment dat transformat într-un hamster de o semi-zeiță misandristă iar alte asemenea aventuri pline de haz au loc. Reușesc ei să ajungă pe insula ciclopului, să îl salveze pe Grover și să recupereze Lâna de Aur pentru a reînvigora puterile Taberei? Dar ce se mai aude despre Luke, care le-a cauzat atâtea probleme în primul volum?

Ador această serie și mă bucur că am investit în întregul box set. Personajele mi se par foarte ușor de îndrăgit, Percy are o personalitate cinică ce duce uneori la comentarii foarte sarcastice și comice, Tyson mi s-a părut foarte simpatic iar zeii sunt reci dar juști ca de obicei. Cu sinceritate, chiar nu pot să găsesc vreun defect acestei cărți, a avut de toate: foarte multă acțiune, dialoguri bune, logică în cronologia întâmplărilor, dramă, suspans, până și ceva romance. A deschis multe ploturi ce vor fi explorate în volumele următoare și sunt de pe acum convinsă că îmi vor plăcea cel puțin la fel de mult. Recomand tuturor această serie pentru copii scrisă de un adult super skilled în meseria sa, care cunoaște foarte bine psihologia unui copil și știe cum să învelească conceptele complexe în cuvinte simple, ușor de înțeles. Îmi place foarte mult “colaborarea” lui Percy cu apa și toate momentele în care viețile personajelor sunt puse în pericol, însă ceva magic se întâmplă de fiecare dată. Cred că am spus asta și despre primul volum, pe care l-am citit în română, însă găsesc în continuare seria foarte realistă și modernă. Big thumbs up!

Recomandare!

Am primit această carte de la Cristi și am citit primele o sută de pagini. Vă pot spune că e ceva foarte original, primul capitol mi-a amintit de desenul Timon și Pumba, cartea are multe referințe filosofice și din literatură și de asemenea, multe, multe scene romantice, alambicate, spontane și lirice. Cartea face parte din imprintul Karth al editurii Herg Benet. Dacă descrierea mea v-a stârnit interesul, vă invit să cumpărați cartea de aici.

Wishlist!

Datorită Irinei Stoica, îmi doresc super mult să citesc cărțile acestui autor, în special Trois, care mi-a atras în mod deosebit atenția. Pe lângă faptul că ador acest format din colecția Babel de la Nemira, cărțile au și niște cover-uri super cute și chiar cred că îmi va plăcea de Julian. Ce ziceți? :)

Concurs Comentarii! Super premii :)

Cărțile sunt oferite din biblioteca proprie dar sunt în perfectă stare.

Cele 12 cărți de mai sus vor fi oferite ca premiu în cadrul acestui concurs după cum urmează:

LOCUL I: Valuri de viață de Lina Moacă, Octopussy semnată, Procesul de Kafka, Totul despre sex de Candace Bushnell, Iubitul Virtual de Kate Brian + 3 cărți Cotidianul la alegere

LOCUL II: 2 cărți Cotidianul la alegere

LOCUL III/PREMIU SPECIAL*: 2 cărți Cotidianul la alegere

* = voi acorda un premiu special persoanei cu cele mai complexe comentarii; dacă aceasta corespunde cu Locul I sau II, voi oferi un loc III în funcție de numărul de comentarii.

Ce trebuie să faceți pentru a câștiga?

follow acestui blog
comentați la această postare pentru a vă înscrie
subscribe pe YouTube 
thumbs up acestui clip
like pe Facebook
share acestei postări pe Facebook
puteți comenta la toate postările din 2015/2016 de pe blog, fără spam.

Câștigătorii vor fi așadar persoanele cu cele mai multe comentarii. Data limită este peste o lună, 7 aprilie 2016. Baftă și multă inspirație!

A spune cam același lucru, recenzie

Cea mai bună carte nonfictivă citită de mine până acum, care m-a ajutat foarte mult să îmi formez în minte o imagine asupra traducerii ideale. Pe lângă faptul că datorită lui Eco am aflat foarte multe lucruri despre alte opere celebre (Contele de Monte Cristo, Corbul lui Poe, cărțile lui, etc.), mi-a plăcut foarte tare stilul ușor ironic cu care și-a prezentat convingerile și propriile experiențe de traducere, reușind să îmbunătățească multe alte versiuni și să ofere sfaturi practice.

Cartea e structurată în paisprezece părți mari și late, cu mini capitole și subtitluri făcând parte din acestea, de aceea mi-a luat mai mult timp să o termin de citit. Ideile de bază cu care am rămas în urma acestei lecturi, spre care am pornit fără a avea niciun fel de cunoștință în privința traducerilor, sunt următoarele: reversibilitatea este un criteriu de bază – pentru ca o traducere să fie fidelă, trebuie să se poată reveni la textul inițial prin retroversiune. Fidelitatea în traducere e un lucru important, dar există multe alte feluri de a practica această artă. Negocierea stă la baza oricărei traduceri și nu există un manual propriu zis pentru așa ceva, traducerile depind foarte mult de traducător, de cunoștințele acestuia și de perioada în care trăiește. Cel mai important lucru este să redai mesajul și starea oferite de textul original, fie el proză sau poezie. Am avut acum câteva zile o încercare de a traduce o poezie și am ajuns și eu la concluzia că e cel mai greu text de tradus, deoarece trebuie să ții cont și de anumite structuri (rimă, ritm, măsură), nu doar de transmiterea unei idei. Cartea este într-o proporție foarte mare plină de texte traduse în italiană, spaniolă, portugheză, franceză, germană și engleză – dar, după cum spune și Umberto la început, nu e musai să înțelegi fiecare limbă în parte pentru a pricepe ideea, deosebirile dintre aceste traduceri și felul cum au procedat traducătorii respectivi. Îmbogățirea textului sau chiar modificarea în totalitate a textului sau a referințelor sunt de asemenea procedee viabile și uneori chiar imposibil de evitat, în diferite situații. Cel mai puțin interesante mi s-au părut capitolele despre transpuneri și adaptări ale textelor în producții cinematografice sau muzicii clasice în balet; deși înțeleg că Umberto a vrut să ne explice că anumite procedee sunt universale pentru orice tip de artă, acestea nu reprezintă domeniul meu de interes și de aceea nu le-am citit cu la fel de mare atenție sau plăcere. Mai există pe la final și o parte în care ne vorbește despre “limba perfectă” și traducerea culorilor – nu din textele contemporane, ci cele latine. Și asta mi s-a părut destul de plictisitor și cumva înafara contextului, însă Eco a încheiat această carte într-un mod foarte frumos, definind cuvântul fidel și reluând ideile de la început.

Cu siguranță am o idee mult mai clară asupra felului cum ar trebui să arate o traducere, lucrurile de care trebuie să țin cont ș.a.m.d. Mi-a plăcut mai tare partea de început, despre sinonimie și traducerea dintr-o cultură în alta, precum și numeroasele exemple din opere cunoscute sau chiar din lucrările scrise de Eco, ce îmi par de o profunzime uluitoare și nu mă simt încă pregătită să intru în ele. Recomand cu mare căldură această carte oricărei persoane care e cel puțin curioasă în privința efectuării unei traduceri. Mi s-a părut destul de greu de parcurs, deoarece nu am încă experiența necesară pe plan lingvistic, însă explicațiile sunt destul de clare și rezumate în concluziile fiecărui capitol în parte. Îmi doresc în continuare să urmez această meserie și m-am simțit fascinată de lucrurile pe care le-am aflat din această carte, indiferent cât de complicate par în teorie.