Cristina Boncea's Blog, page 70

Listă exemplare recenzie Octopussy #2!

Am câteva copii din Becks merge la școală de dat spre recenzie, cu autograf ofc. Comentați mai jos cu numele și blogul vostru sau canalul de YT pentru a fi luați în considerare (contul de Goodreads e musai). Voi face apoi o selecție și vă voi contacta personal pentru a vă cere adresele. Kisses!

Blogul face doi ani!

Octopussy a făcut un an în februarie iar Becks va fi în librării în luna mai. Blogul face astăzi doi ani de la prima postare, de când m-am decis să dau din nou o șansă book blogging-ului, și de data asta m-am ținut de treabă.

Eu una sunt foarte mulțumită de evoluția mea, pe toate planurile. Pe acest blog s-au strâns diverse tipuri de postări, i-am oferit o parte din mine și implicit, vouă. Gusturile mele s-au schimbat, cărțile pe care le citesc vin din cu totul alte sfere față de cele de acum doi ani. Vreau să continui să citesc cât mai mult și mai variat, să îmi împărtășesc opiniile cu voi, să descopăr oameni minunați care mă citesc și cu care pot lega o prietenie. Atât ca scriitoare cât și ca cititor, vă sunt veșnic recunoscătoare, celor care îmi urmăresc activitatea, îmi dau like-uri și scriu comentarii. Am încercat mereu să aduc content cât mai original, să vă ofer ceea ce meritați – idei noi, inspiratoare. Sper să reușesc să fac lucrul acesta în continuare pentru că este exact ce mi-am dorit dintotdeauna să fac.

Mă bucur că am reușit să formez o comunitate de cititori asemenea mie, ce mi-au rămas alături de-a lungul anilor și a diferitor proiecte pe care le-am avut. Nu pot decât să îmi doresc ca lucrurile să meargă din ce în ce mai bine.

La mulți ani, blogule! :)

Inimile celor patru, recenzie

Asta a fost genul de carte după care a trebuit să caut recenzii pentru a mă asigura că am înțeles lucrurile cum trebuie. Răspunsul este în mare parte da, deși e un puzzle foarte minuțios și inteligent creat, cartea e de un realism excepțional, e grafică, violentă și perfect alcătuită. Nu are capitole, ci e un întreg scurt și cuprinzător, o goană nebună după ceva ce putem doar să intuim.

Protagoniștii sunt patru ruși: Ștaube, Olga, Rebrov și Serioja, un copil. Romanul debutează cu bătrânul invalid și foarte ciufut, Ștaube, care vrea să îi dea muie unui puști întâlnit pe stradă și se lansează într-o poveste din vremea războiului. Acțiunea are loc prin anii ’90, multe nume politice fiind menționate pe parcurs. Ai crede că e o luptă pentru putere, bani sau faimă, măcar pentru o idee, un concept, ceea ce fac acești patru oameni, dar nu are prea mare legătură cu niciunul din aceste lucruri.

Limbajul este unul vulgar iar acțiunile descrise m-au făcut să plâng mai mult decât ar putea-o face orice dramă romantică, pentru că știu că art imitates life. Sunt lucruri odioase, specifice rușilor, mai ales celor dogmatici. Sunt câteva dialoguri în care personajele comentează pe aspecte politice, despre Stalin sau Lenin, despre conducerea țării, despre comunism și URSS, însă mie mi se pare că faptele lor sunt de o cu totul altă natură. Ei sunt în cadrul unei misiuni pe care pare să și-o fi dat ei înșiși, trec prin situații soră cu moartea pentru a ajunge la un rezultat care, deși anticipat din titlu, nu are foarte mult sens. Cei patru lucrează la un mecanism, se plimbă din Moscova până în Siberia, ucid oameni fără să se uite de două ori, le mutilează trupurile și sunt torturați la rândul lor, în moduri foarte explicit descrise – totul pentru un scop spiritual, iar nu unul material.

Ei practică un ritual ciudat, care este esențial pentru îndeplinirea planului lor și reprezintă poate singura explicație ce ne este oferită pentru acțiunile lor și toate lucrurile prin care trebuie să treacă pentru a ajunge la destinație.

Există multe scene de sex, mai mult sau mai puțin romantice, cu consimțământ sau fără; există replici amuzante, în principal venind de la Ștaube. Romanul nu se leagă prea mult de cultura rusească, de poporul Mamei Rusie, după cum spuneam, ci e mai degrabă psihologic, se axează pe cei patru protagoniști și credințele lor.

I-am dat cinci stele pentru că nu am nimic să-i reproșez, nu pot decât să-i fiu recunoscătoare lui Sorokin că ne-a pus povestea asta pe hârtie, că ne-a arătat o față a sovieticilor nu foarte greu de intuit, ne-a servit o boală cu cireșică în vârf, foarte gustoasă fiind o artă și nu un război propriu zis. M-am amuzant, am plâns, m-am speriat și am fost impresionată, toate în cadrul acestui scurt roman pe care îl recomand strict doar celor realiști, cu mintea deschisă, care caută să înțeleagă, să iubească și nu să judece totul de la primele pagini. Există un mesaj prin toate acele orori deschise, există frumusețe în toate acele morți – în cel mai macabru fel posibil și doar de dragul poveștii, nu și al realității.

Sorokin a creat o lume pictată cu sânge, dar asta nu înseamnă că cei care nu sunt criminali sau sociopați nu o pot savura. A luat ceva dezgustător și i-a dat un contur, l-a nuanțat, l-a pus în fața soarelui, pentru ca noi, non-nebunii, să putem privi victimele acestei boli din exteriorul unui borcan.

Frumusețea se păstrează doar atunci când nu ajungem să ne alăturăm lor. Înafară de asta, cele patru personaje bine creionate m-au cucerit de-a dreptul, așa cum te duci la o expoziție de șerpi și te bucuri de pieile lor din spatele unui perete de sticlă.

Câștigători concurs comentarii!

 Nu mi-a luat așa de mult timp să număr comentariile voastre de pe parcursul ultimei luni. Câștigătoarea se poate deduce și din imagini, din moment ce a fost o diferență destul de mare de punctaj. Avem așa:

LOCUL I – Marina (43 comentarii)

LOCUL II – Domnișoara Iasomie (34 comentarii)

LOCUL III/PREMIU SPECIAL PENTRU CONȚINUT – Simona Stavăr (20 comentarii)

Marina trebuie să-și aleagă trei cărți din colecția Cotidianul, după care celelalte două câștigătoare vor putea alege câte două. Mulțumesc tuturor pentru participare!

Adresa mea de e-mail, pentru a-mi trimite alegerile și adresele voastre este cristina98b@yahoo.com. Felicitări!

Oscar și Tanti Roz, recenzie

Mă bucur foarte mult că am ascultat-o pe Irina și am început să-l citesc pe acest autor cu Oscar și Tanti Roz. Sunt convinsă că romanele lui au o profunzime și mai mare și abia aștept să pun mâna și pe ele.

Oscar e un băiețel de zece ani bolnav de leucemie, a cărui operație a eșuat și e pe pat de moarte. Tanti Roz este infirmiera care are grijă de el, îi spune că l-ar ajuta dacă i-ar scrie lui Dumnezeu ce are pe suflet iar Oscar o ascultă. Cartea este formată deci din scrisorile lui Oscar către Doamne-Doamne. La început e reticient, deoarece părinții lui nu cred în Dumnezeu, ci mai degrabă în Moș Crăciun, însă până la finalul cărții, Oscar descoperă frumusețea creațiilor Sale. E o carte filosofică, scurtă și cuprinzătoare. Tanti Roz îi sugerează lui Oscar să-și trăiască următoarele doisprezece zile ca și când fiecare ar fi zece ani, iar astfel Oscar reușește să treacă într-un ritm alert prin toate etapele unei vieți normale (se îndrăgostește, suferă, învață). Îmi place foarte tare ideea că Oscar e atât de cinic, atât de înțelept și are o privire de ansamblu atât de clară, e un mare păcat că oamenii ca el se pierd pe paturile spitalurilor din motive care nu țin decât de destin.

În mod evident, nu se întâmplă foarte multe lucruri în ultimele doisprezece zile de viață ale băiatului, cel puțin nu pe plan fizic. Prietena lui se face bine iar operația ei reușește. Tanti Roz îi scrie și ea o scrisoare de final lui Dumnezeu. Părinții lui Oscar înțeleg, măcar pentru o perioadă scurtă de timp, că nu trebuie să-l trateze diferit din cauza bolii.

Nu e genul de carte ce poate fi povestită în cuvinte, e o experiență ce trebuie trăită pe cont propriu. Pot spune doar că m-am simțit fericită dar și foarte tristă (on the verge of tears) citind această carte, că e foarte cute dar painfully realistic în același timp, că Oscar ar putea pune un zâmbet pe fața oricui și că e incredibil că o persoană în poziția lui își pune toate acele întrebări și se poate schimba așa de mult într-un timp așa de scurt. Finalul e predictibil de la primele cuvinte, poate doar dacă citești descrierea, însă conținutul e cel care contează. Văd această carte ca pe un demo pentru lucrările lui Schmitt, consider că are mult mai mult de oferit. Aș zice că e un must read, că e ceva la care să contemplezi în fiecare zi – valoarea unei vieți. Am descoperit multe citate interesante în scurtele dialoguri dintre protagoniști și singura obiecție e faptul că e atât de scurtă, deși ador stilul de scriere. Recomand!

Cover Reveal! Octopussy #2

După ce au fost subiect de studiu pentru boala Octopussy descoperită de unchiul lor, gemenele Becks și Hyena sunt obligate să se despartă. De data aceasta, Becks pleacă la liceu în Anglia. Pentru ea, școala însă nu va fi decât un pretext pentru a experimenta cât mai mult – de la sex dezinhibat, până la dragoste și prietenie – totul departe de casă, de Hyena și de mediul familiei sale… ciudate. Detestată de cercul noilor colege, acceptată așa cum este, în cele din urmă, dar și îndrăgostită de tânăra Natty, Becks încearcă să afle răspunsuri clare la întrebările aparent inexplicabile care au condus-o până în acest moment al vieții sale. Ce are de făcut? Ce înseamnă normal și ce nu? Care sunt limitele? Care este adevărul? Poate fi oare el aflat? Și cu ce riscuri?

“După ce a stârnit controverse aprinse cu debutul ei, Octopussy, Cristina Boncea nu s-a mulțumit doar să stea pe margine și să privească, ci a dus povestea mai departe, în stilul ei deja bine conturat, fără compromisuri: Becks merge la școală este și mai îndrăzneață, și mai șocantă pentru ipocriți, cu umor și mesaj pe care va trebuie să le descoperiți cu fiecare pagină. În romanele Cristinei nu găsești nimic din ce e superficial, ușor, la îndemână pentru toată lumea, ci dimpotrivă – găsești excepțiile, renegații, pe cei diferiți, neîncadrați în tipare. Sunt despre libertate, până la urmă. Libertatea pe care nu o vei găsi niciodată ascultând de ceilalți. Nu sunt doar cărți pentru adolescenți, sunt pentru oricine crede că literatura trebuie să-ți spună adevăruri, nu să te consoleze cu minciuni confortabile.” – Cristina Nemerovschi

Ce fel de bibliotecă am…

Pentru a continua ideea din postarea legată de echilibrul din bibliotecă, m-am gândit să îmi descriu propria bibliotecă mai concret.

CĂRȚILE MELE SUNT adnotate, subliniate, cu cotoarele pocnite, cu propriile povești. Sunt cărți noi și mai puține vechi, sunt fantasy, mystery, contemporane, clasice, românești, străine, în engleză, în română, în germană. Sunt serii, sunt stand-alone-uri, sunt semnate de către autori, sunt cumpărate, sunt câștigate, sunt primite drept sponsorizări. Sunt scumpe, sunt foarte ieftine, sunt de la anticariat, sunt de la librărie, sunt primite la schimb, sunt box seturi, fac parte din colecții, sunt paperback, sunt hardcover, sunt subțiri, sunt groase. Sunt de 5 stele, 4 stele, 3 stele sau 2 stele, au coperte frumoase, au coperte urâte, sunt ediții rare, sunt citite, sunt necitite, sunt antologii, sunt fictive, sunt nonfictive.

NU AM ÎN BIBLIOTECĂ: cărți de 1 stea, cărți rupte, cărți plicticoase, cărți uitate pe raft, cărți pe care nu le voi citi, cărți la care să nu mă uit cu drag, cărți furate, cărți împrumutate, cărți romantice, cărți din colecția Chic, cărți intacte.

O să mai completez când îmi aduc aminte, ideea e că fac parte din categoria de oameni cărora nu le place să aibă cărțile așa cum le-au cumpărat. După ce că eu oricum nu cumpăr cărți noi, îmi place să le personalizez. Hbu?

Despre W.I.T.C.H și witchclub.ro

Cred că o să mă încadrez puțin în categoria “personal” cu această postare căci vreau să vorbesc despre două kucruri simultan. În primul rând, începuturile mele dintr-ale lecturii, și-n al doilea rând, despre unul din modurile cum mi-am petrecut copilăria. Videoclipul de mai sus se leagă destul de bine cu conținutul acestei postări.

Cu ajutorul Goodreads-ului, am descoperit faptul că am citit 12 dintre cărțile publicate de Egmont România, editură foarte populară acum vreo 10-15 ani. Chiar și acum, dacă aș mai putea face rost de alte cărticele din această serie, le-aș citi cu plăcere. Cele din seria Top Secret costau 8 lei/bucata și le-am recitit pe fiecare în parte de cel puțin două ori. Cărțile au diferite teme și se bazează pe dialoguri dintre cele cinci vrăjitoare, cuprind teste și sfaturi utile. Sincer, sunt convinsă că dacă aș citi acum oricare dintre aceste cărți, aș putea spune că sfaturile sunt încă valabile și aplicabile. Întreaga franciză W.I.T.C.H (serialul, revistele, etc.) mi se pare ceva educativ, bine realizat, la care m-aș uita cu plăcere și acum. Că tot veni vorba de serial, din păcate are numai două sezoane – căci al treilea a fost anulat din cauza criticilor aduse sezonului anterior. Am în colecția mea și câteva numere din revistă, însă cu regret spun faptul că nu m-au interesat prea tare benzile desenate ci mai degrabă alte rubrici ale publicației lunare. Ideea e că astea sunt genul de cărți pe care le citeam în clasele I-IV și mi-au stârnit și mai tare interesul pentru lectură. Consider că acesta e cel mai bun mod să-ți înveți copilul să citească de plăcere, oferindu-i materiale legate de pasiunile sale. Orice început e bun, cred că e imposibil pentru generațiile noi să prindă drag de citit dacă încep cu marii clasici. Așadar, atât cărțile cât și revistele cu benzi desenate au reprezentat preocupările mele majore în copilărie și m-au ajutat să mă dezvolt ulterior.

Ajungem astfel la site-ul witchclub.ro, care din păcate, nu mai este foarte frecventat în zilele noastre, dar vă asigur că acum 6-7 ani era the shit. Fiind foarte pasionată de W.I.T.C.H, activam pe orice forum sau site de gen găsit, însă acesta a fost marea mea iubire. Am avut parte de tot felul de experiențe pe aceste site, de la cyberbullying, la aprecierea talentelor mele artistice de către alți useri și cel mai important, la împărtășirea pasiunii comune pentru tot ce însemna W.I.T.C.H. Era ceva magic legat de acest site, mi-am făcut mulți prieteni în viața reală datorită lui, dar e adevărat că au existat și multe conflicte, căci nu era tot timpul vorba doar despre cele cinci vrăjitoare. Ideea e că nu s-au schimbat prea multe, dacă site-ul încă ar funcționa cum o făcea pe atunci, sunt sigură că aș intra în aceleași dezbateri contradictorii, însă până și acest lucru mi se pare excelent: faptul că a existat un site românesc suficient de relevant cât oamenii să se tot strângă, din diferite motive, și să discute.

Pasiunea mea pentru W.I.T.C.H s-a diminuat în timp și cred că așa s-a întâmplat cu majoritatea fanilor, mai ales după ce revista nu a mai fost publicată la noi în țară și nu mai aveam nimic care să o țină în viață, în materie de publicații. E un univers foarte interesant, din care încă îmi aduc aminte foarte lucruri, dar nu cred că l-aș mai putea reînvia acum. Sunt unele lucruri care sunt menite să rămână în trecut (spre deosebire de pasiunea mea pentru Shaman King), însă am amintiri extraordinare, profunde, legate de acest site și de întregul fenomen. Poate găsesc printre voi foști fani, poate ați avut și voi cont pe witchclub.ro. Let me know în comentarii! :)

Cum să fii o fată rea, recenzie

Cred că până și Căutând-o pe Alaska e o carte mai ok decât asta.

În primul rând, pornește de la o teză stupidă, prin care cuvântul “rea” din titlu se referă de fapt la “curajoasă”. Protagonistele sunt trei adolescente de 17 ani din Florida, care pornesc într-un road trip spre Miami. Singurul motiv pentru care am vrut să citesc această carte e faptul că E. Lockhart e co-autoare, însă m-a dezamăgit, dacă nu chiar dezgustat, profund. Fiecare dintre autoare a scris capitolele pentru una dintre protagoniste: Vicks, Jesse și Mel. Personajul care mi-a plăcut cel mai mult a fost Mel, tipul bogătașei evreice, care se integrează super greu în grup la început, iar cel mai puțin mi-a plăcut de Jesse, tipul fanaticei religioase, inflexibilă și foarte judgmental. Cu Vicks m-am putut conecta puțin, datorită faptului că rolul întregii călătorii este acela de a-l vizita pe iubitul ei, Brady, la facultate – căci acesta nu o căutase deloc după plecarea sa, ei fiind de aproape un an împreună. Cele trei fete sunt colege de muncă iar aventura lor durează un weekend întreg. Pe parcursul călătoriei, ele vizitează diferite obiective turistice, Mel cea timidă se îndrăgostește de un tip, Jesse are propria ei luptă interioară iar Vicks se gândește doar la faptul că iubitul ei o înșală cu o majoretă în campus.

Nu am regăsit nicio temă abordată mai profund, nimic care să-mi stârnească cu adevărat interesul legat de această carte. Finalul e unul fericit și vrea să ne arate cât de multe lucruri au învățat cele trei fete pe parcursul călătoriei lor. Cartea a fost inițial publicată în 2008 și mi se pare lipsită de actualitate, pur și simplu o pierdere de timp. Pe bune, nu vă atingeți de această carte, dacă vă așteptați să găsiți ceva original, care să vă inspire. Cred că cea mai importantă chestie pe care am învățat-o e că dacă îți place un anumit autor, stilul său de scriere nu e musai să se păstreze și în colaborările pe care acesta le are cu alți autori. Carte de duzină, regret că am citit-o.

Echilibrul din bibliotecă!

De-a lungul vremii mi-am pus de multe ori această problemă, cum vreau să arate biblioteca mea, ce fel de cărți să conțină, cum să mențin echilibrul dintre cărțile cumpărate și cele citite lunar și cred că în sfârșit am ajuns la o concluzie.

În primul rând, am decis că vreau să colecționez cărți, să am o bibliotecă reprezentativă pentru perioada în care trăiesc pentru ca generațiile viitoare (sau cel puțin copiii mei) să își poată face o părere clară legat de literatura din 2016 de exemplu, ce se publica dar și ce se citea. Asta înseamnă că am în bibliotecă și cărți care nu mi-au plăcut în mod senzațional (ex. Twilight, nu am reușit să trec de primele câteva pagini sau John Green The Collection) doar din simpla idee că sunt un must have, că sunt definitorii pentru generația mea mai mult sau mai puțin.

În al doilea rând, după faptul că biblioteca mea nu trebuie să conțină doar cărțile care mi-au plăcut la nebunie, am decis că organizarea acestora pe rafturi nu mai reprezintă o problemă pentru mine deoarece am un inventar online unde îmi notez toate cărțile deținute și citite vreodată. Acesta poate fi găsit la pagina Biblioteca Mea a blogului. Ea este oricum formată din cărți personalizate, cu cotoarele frânte, cu unele adnotări, cu amintiri care mă năpădesc atunci când dau paginile – am diferite motive pentru a păstra o carte în bibliotecă, rating-ul acordat este doar unul dintre ele.

Cea mai importantă parte a acestui articol este acel ECHILIBRU, pentru că obișnuiam să regăsesc în bibliotecă multe cărți pe care nu mai aveam de gând să le citesc, care nu mă interesau… pentru că mereu existau altele pe care voiam să le citesc ASAP și astfel, o mare parte din celelalte ajungeau să aștepte pe rafturile mele ani întregi. Soluția? Cumpăr doar cărți pe care abia aștept să le citesc. Sună greu, dar nu e deloc așa, un cititor înrăit cunoaște prea bine acel sentiment de căldură interioară pe care-l ai când te gândești la o carte care îți stârnește maxim interesul, din diferite motive. Așadar, nu mai mi se pare ok să achiziționez cărți despre care nu știu multe lucruri, doar pentru că mi s-au părut interesante la un moment dat. Standardele mele au crescut și acum caut tot pachetul de caracteristici înainte de a cumpăra o carte – și tot reușesc să cumpăr  cel puțin cinci în fiecare lună; acestea ar fi: coperta, formatul, autorul, tematica, ș.a. Cu cât citești mai mult și mai variat, cu atât standardele tale cresc și astfel, selectarea lor devine mai ușoară. Desigur că mereu vei găsi în bibliotecă și câteva cărți uitate pe acolo, pe care parcă nu-ți mai vine să le citești, dar consider că prin acest mod numărul acestora va scădea considerabil. Pentru mine a funcționat, acum mă uit cu drag la majoritatea cărților din bibliotecă, știu că fiecare mă atrage într-un anumit mod iar ordinea cronologică în care decid să le citesc ține doar de starea mea din momentul respectiv.

Sper să vă ajute aceste mici insight-uri, știu că poate deveni o mare problemă cumpărarea cărților cu care apoi nu mai știi ce să faci și îți dorești să fi făcut alegeri mai bune. Ce credeți? :)