Cristina Boncea's Blog, page 73

18 bookish facts about me!

Știu că de obicei treaba asta se face pe booktube însă eu am decis să fac clipuri doar despre lucrurile fizice, ce pot fi arătate (aka cărți), iar restul să le las pentru blog, în scris. Așa că, potrivit vârstei mele – 18 -, am decis să scriu câteva lucruri bookish despre mine.

1. Vreau un Kindle

De câteva zile tot caut pe diverse site-uri prețuri și modele avantajoase pentru acest tip de eReader, așa că dacă aveți vreo recomandare, vă rog să mi-o lăsați în comentarii. Știu că am fost foarte mult timp de părere că această tabletă electronică pentru citit nu are niciun rost, însă chiar m-am răzgândit și vreau neapărat să achiziționez una. În primul rând, pentru că sunt multe cărți care nu există decât în format electronic și în al doilea rând, pentru a putea citi (în mijlocul de transport în comun sau alte locuri) anumite cărți înainte de a da bani pentru copia fizică, să văd dacă merită investiția. Plus multe alte avantaje pe care am început să le conștientizez (ex.: unele cărți nu au fost traduce încă la noi – E. Lockhart!!! – și am oportunitatea de a le citi în engleză).

2. O ador pe E. Lockhart

Da, am citit primele ei două cărți apărute la editura Trei și mă găsesc în stare de a plăti full price pentru celelalte două (și asta e ceva, la cât de zgârcită sunt eu). Pur și simplu mă regăsesc complet în romanele ei și sunt parcă scrise pentru sufletul meu.

3. Citesc și non-ficțiune

Deși nu am ajuns și nu cred că voi ajunge vreodată o împătimită a cărților de self-help, sunt moartă după (auto)biografii și cărți de călătorie, critică literară, cărți cu eseuri filosofice, despre istorie, Egiptul Antic și multe altele. Sunt pe cale de a-mi mări colecția de astfel de cărți și de a-mi lărgi orizonturile.

4. Copertele contează foarte mult pentru mine

Sunt sigură că am mai specificat asta în multe postări anterioare însă sunt genul de cititoare care dă la schimb o anumită ediție pentru alta, sunt foarte pretențioasă cu aspectul exterior al cărților și vreau să-mi fie drag să le țin în mână, să-mi fie ușor să parcurg textul, fontul și mărimea acestuia să fie potrivite ș.a.m.d. La fel, când vreau să cumpăr cărți noi despre care nu știu mare lucru dinainte, copertele mă ajută foarte mult să mă orientez.

5. Pocnesc MEREU cotoarele cărților

Am o plăcere sadică, nu pot să citesc o carte fără să-i pocnesc intenționat cotorul și mă enervez când paginile se dezlipesc uneori apoi – e vina cărții, nu a mea. Din fericire, asta se întâmplă foarte rar însă eu prefer ca pentru cărțile din biblioteca mea, să se vadă că au fost citite. Unele au sublinieri și adnotări, altele au pur și simplu goluri din acelea la diferite puncte ale cărții, când cotorul a putut fi pocnit mai tare.

6. Nu împrumut cărți

Nu am avut nicio experiență neplăcută, prin care persoana respectivă să nu-mi mai înapoieze cartea sau ceva, însă deși nu sunt foarte grijulie cu ele, unii oameni să fie bucuroși dacă îi las să-mi atingă colecția (în special cei care nu citesc constant), darmite să îi mai las și să ia o carte acasă cu ei. Țin foarte mult la fiecare carte din bibliotecă și știu exact cum am achiziționat-o pe fiecare (pe unele, cu mare greutate și la un preț ridicat), așa că nu-mi permit să nu mai dorm noaptea întrebându-mă dacă x a citit deja cartea, a pus-o pe foc sau cum o mai duce.

7. Consider că o carte e un cadou personal…

Și mi se pare cea mai mare greșeală să îi duci unui cunoscut o carte oarecare, fără să-i cunoști gusturile ș.a.m.d. Eu nu accept astfel de cadouri de la prieteni, decât dacă știu că mi-au consultat wishlist-ul în prealabil, ca să nu mă trezesc cu vreo surpriză neplăcută. Pe de altă parte, consider că orice cadou ar trebui să fie personalizat și nu ales la întâmplare, însă cărțile care ne plac spun foarte multe lucruri despre noi și eu una m-aș simți ofensată dacă cineva ar veni la mine cu Jurnalele Vampirilor, având pretenția să fiu încântată de cadou.

8. Am peste 300 de cărți în bibliotecă

Și e un număr mic, mă frustrează, dar pe de altă parte, nu-mi place nici să am foarte multe cărți necitite în bibliotecă. Visez să am o cameră întreagă cu pereții plini de cărți, să citesc cel puțin 1000 în viața asta.

9. Mi-a plăcut mereu să citesc

Și nu am înțeles niciodată de ce alți copii simțeau repulsie față de lectură. Pentru mine a fost dragoste la prima vedere, am început cu reviste, ce conțineau povești sau articole mai lungi, iar apoi am trecut la cărți de dimensiuni și complexitate din ce în ce mai mari. Sunt și astăzi în continuă dezvoltare cu gusturile mele literare și tot tacâmul și nu pot sta prea mult fără să deschid o carte.

10. Booktuberița mea preferată este Alina.

Pe lângă faptul că Alina și Matei sunt doi oameni minunați, canalul unde vorbesc amândoi despre cărți este cel care m-a făcut să vreau să-mi schimb aria de lectură, să mă dezvolt; am preluat foarte multe dintre recomandările lor și sunt încontinuu fascinată de cărțile pe care le găsesc și prezintă, cărți de care nu am auzit niciodată înainte însă care par toate la fel de interesante și complexe. Cred că acest canal cât și cei doi sunt o sursă inepuizabilă de cărți bune.

11. Cărturești Verona e librăria mea preferată.

Sunt multe Cărturești-uri în București, însă cel mai frumos mi se pare Cărturești Verona, de la Piața Romană. Cred că este de asemenea și cel extins și deși nu mi se întâmplă foarte des să cumpăr cărți de acolo, cu siguranță jelly beans-urile, uneori CD-urile și absolut toate cadourile de Crăciun/zi de naștere/etc. pentru prieteni sunt cumpărate de acolo. În perioada sărbătorilor există Târgul de Crăciun din sala de ceai pe care îl ador și Cărturești oferă împachetarea cadourilor gratuită. E un loc în care pot pierde ore întregi doar holbându-mă la miile de produse.

12. Mi-ar plăcea să fiu librar

Deși nu e cine știe ce carieră, mi-ar plăcea să fiu persoana care poate recomanda o carte “pentru un prieten”, care aranjează cărțile pe rafturi, le bagă în baza de date din calculator, face liste și se gândește la moduri creative de promovare a lor. Desigur, cu asta mă ocup și de acasă, însă ceea ce-mi lipsește e comunicarea directă cu alți cititori, pe care e mereu o plăcere să îi (re)întâlnesc.

13. I love Gaudeamus!

Deși și Bookfest e un eveniment cool, în fiecare an aștept cu sufletul la gură târgul de carte Gaudeamus de la Romexpo și mereu îmi place să merg acolo în prima zi când se deschide. Vânez reducerile și ofertele cu cărți gratuite, mă întâlnesc cu prietenii mei din lumea cărților și e pur și simplu o atmosferă foarte pozitivă care mă încântă mereu.

14. Pentru mine contează cel mai mult emoțiile

Deși tehnica e un lucru important, personajele și tot pachetul cărții, cele cu cinci stele sunt mereu cărțile ce m-au făcut să trăiesc emoții puternice iar ăsta e modul de departajare între cărțile pe care le citesc. Nu sunt genul care se lasă ușor impresionată, nu am plâns niciodată cu adevărat la o carte (poate puțin la Scandaloasa poveste a lui Frankie Landau-Banks…) și mereu caut să fiu surprinsă de poveste, să mă facă să râd, să îmi pun întrebări, să mă sperii – să simt ceva! Nimic nu e mai prețios decât stările prin care te trece o carte, cel puțin așa consider acum.

15. Cu cât mai dark, cu atât mai bine

Cine se uită la lista cărților mele preferate de pe Goodreads va observa că sunt foarte diferite ca gen între ele. Deși toate au în comun punctul anterior menționat, anume, stările oferite, un alt lucru care mă încântă mereu la o carte este originalitatea în sens macabru. Cât de șocant, oribil, scârbos, poate scrie un autor? Sunt mereu avidă să aflu.

16. Citesc cel mai mult în pat

Și cel mai mult în weekend-uri, căci în timpul săptămânii sunt obosită după școală. Deși am impresia că citesc mai degrabă lent și uneori consider că aș fi putut citi mai multe cărți, poate că acest lucru ar fi compensat dacă așa avea Kindle-ul de la punctul 1 și aș citi și la școală, în autobuz ș.a.m.d.

17. Nu YA/Fantasy!

Poate separat chiar pot găsi cărți ok dar când aceste două genuri sunt alăturate, aproape de fiecare dată iese ceva dezastruos. Am avut o perioadă când citeam numai astfel de cărți până mi s-a acrit. Singura chestie după care sunt foarte fan girl e trilogia Half Bad de Sally Green, publicată la editura Trei și asta datorită tematicii LGBT și violenței, mi se pare ceva diferit de alte cărți de gen; mai am de asemenea câteva serii mai vechi începute pe care am ales să le continui, din diferite motive. În rest, nici să nu aud :)

18. Literatura nordică mă pasionează

Apreciez foarte mult editura Trei și pentru faptul că publică foarte multă literatură nordică, în locul celei american-contemporane care e foarte clișeică în general. M-am îndrăgostit de unii autori din seria neagră și chiar cred că am o înclinație mai puternică spre aceștia decât alte naționalități.

Cam acestea ar fi 18 bookish facts despre mine, mai sunt multe alele care mi-au venit în minte dar le păstrez pentru viitor. Ce părere aveți?

Wishlist Mega Update!

Se pare că am reușit să achiziționez o mare parte dintre cărțile despre care postasem pe acest site ca făcând parte din wishlist-ul meu. Aș dori acum să adaug și mai multe cărți pe această listă interminabilă pentru orice pasionat de lectură, pe care îmi propun să le achizționez în viitorul apropiat sau îndepărtat, dar pe care e musai să le citesc și să le am în bibliotecă.

Unele dintre aceste cărți apar în postări individuale însă m-am gândit să le pun pe toate la un loc. Ce părere aveți?

Parfumul, recenzie

Cartea asta e de o logică nemțească, impecabilă, perfectă din punct de vedere tehnic. Protagonistul ei, Jean-Baptiste Granouille este, așa cum ni se spune din primele rânduri, un monstru de om, lipsit de orice fel de sentimente. La final, acesta chiar realizează că ura este singurul lucru care îl poate defini sau mulțumi, însă până acolo, multe lucruri se întâmplă în perioada oribilă dintre viață și moarte.

Granouille este un bastard nedorit de nimeni datorită lipsei sale de orice fel de miros. Este considerat la început o ființă blestemată și ajunge să lucreze ca un sclav, pentru propria sa supraviețuire. Acest copil care pare imposibil de omorât s-a născut cu un talent unic, deosebit – acela de a avea cel mai fin simț olfactiv din lume și de a putea păstra în mintea sa toate mirosurile din jurul său, de a le amesteca și a crea parfumuri incredibile. Așa ajunge să lucreze pentru Baldini, un bătrân parfumier din Paris și să învețe de la acesta tehnica creării parfumurilor, pe care o stăpânea până atunci doar în mintea sa, fără să aibă cu adevărat idee ce face. Granouille este, pe de altă parte, mereu conștient de ura sa pentru umanitate, de harul cu care a fost înzestrat și felul în care îl poate folosi pentru prea bine cunoscutul plan de world domination. Deși protagonist al acestei cărți, Granouille nu are niciun pic de bunătate în el, îl pot compara ușor cu personajul Ion, care găsește fericire doar în pământuri așa cum Granouille găsește fericirea doar în mirosuri. Contrar aspectului său lipsit de orice trăsătură umană decentă, Granouille se proclamă propriul său Dumnezeu, considerându-se superior oricărui alt om sau forță, dorind mereu să dovedească acest lucru celor din jur, să îi subjuge. După ce doica sa cât și domnul Baldini au parte de finaluri tragice, Granouille pornește mai departe în călătoria sa și ajunge la Grasse, tărâmul magic al parfumurilor. Aici lucrează doi ani ca și calfă, spre a învăța o tehnică mai avansată de distilare, pe care o va utiliza în planul său final. Monstruozitatea acestui personaj este relevată în ziua când acesta ar fi trebuit să moară, ca pedeapsă pentru faptele sale odioase. Cine a văzut filmul, cunoaște prea bine scena orgiei de la final, când oamenii sunt îmbătați de parfumul creat de Granouille, însă în carte este prea bine descrisă nemulțumirea acestuia, resemnarea și dorința de evadare definitivă din lumea aceasta care nu îi poate recunoaște geniul… Și mai ales, drama cea mai mare a lui Granouille, el nu se poate recunoaște pe sine. Cum creează el acel parfum demonic, cum își găsește până la urmă sfârșitul?

Răspunsurile la aceste întrebări sunt cele care m-au făcut să dau cărții un rating așa de mare, având în vedere că am fost constant dezgustată de lipsa de emoție transmisă de protagonist, care este descris ca o umbră ce pășește pe Pământ, neobservat de nimeni și totuși ale cărui acțiuni au un efect devastator. Cea mai șocantă este scena de după orgia anterior menționată, în care Antoine Richis și-l dorește drept fiu și-și proclamă iubirea pentru acesta.

Granouille remarcă cât de superficiali sunt oamenii, care nu realizează că de fapt mirosul e cel care le-a schimbat percepția asupra tânărului bărbat, ei fiind conviși că iubirea lor este adevărată. Între plecarea sa din Paris și sosirea în Grasse, Granouille petrece șapte ani departe de umanitate, dormind singur într-o peșteră și transformându-se și mai mult într-un animal incapabil să comunice în mod firesc, într-o creatură ce aparține mai degrabă Iadului. După timpul petrecut în singurătate, în lipsa oricărui miros uman, lui Granouille îi vine în minte mărețul său plan, pe care îl avea de fapt încă din timpul muncii sale la Maestrul Baldini, în urma crimei înfăptuite. Autorul ne subliniază constant aceste trăsături ale protagonistului, explicându-ne că orice gest în aparență bun făcut de Granouille, era de fapt un lucru egoist, făcut pentru propriile interese și scopuri. Finalul cărții este demențial, e o scenă pe care mi-am imaginat-o cu mare plăcere și mă bucur că atât autorul cât și Granouille au ales să se sfârșească astfel. Cartea este într-adevăr o capodoperă, doar puțin mai bună decât ecranizarea realizată pe urma sa. Singurul lucru care m-a deranjat profund a fost, cum spuneam, lipsa de orice emoție, sentiment, trăire puternică din partea protagonistului… Înafară de acest lucru, cartea este perfectă și ar fi meritat probabil cinci stele, având combinația perfectă între boală, genialitate, originalitate și suspans – pentru cei care nu au văzut filmul înainte, la fel ca mine. Sunt cu adevărat curioasă să citesc și alte lucrări ale autorului iar cartea este un must-read pentru oricine, din punctul meu de vedere. O recomand în special celor caută a fi șocați și prinși în mrejele gândirii unui astfel de personaj, cum este Granouille. Eu chiar m-am găsit de multe ori întrebându-mă dacă ar trebui să fiu fascinată sau scârbită de comportamentul său, la fel cum și oamenii erau confuzi în ziua judecății sale.

Concurs 3-în-1!

Cărțile sunt oferite din biblioteca personală însă sunt în perfectă stare.

Datorită succesului concursului de acest tip anterior organizat pe blog, m-am decis să reiau conceptul cu premii noi. Va exista un singur câștigător ce va primi:

O istorie secretă a Țării Vampirilor, Cartea Pricoliciului de Adina Popescu
Materiile Întunecate, Luminile Nordului de Philip Pullman

CONDIȚII DE PARTICIPARE:

– follow acestui blog prin e-mail/buton de follow

– comentariu la această postare

*După cum spune și imaginea, concursul se termină pe data de 26 februarie 2016.

Puteți participa pe YouTube aici și pe pagina de Facebook aici.

Nu e obligatoriu să vă înscrieți pe toate cele trei rețele sociale dar asta vă va aduce intrări în plus la extragerea câștigătorului.

Multă baftă!

Site nou pentru cărți în engleză…

Am descoperit chiar astăzi acest site minunat care oferă livrare gratuită peste tot în lume iar prețurile cărților sunt foarte rezonabile, acestea fiind noi. Am depus deja prima comandă, pentru o carte ce se afla de ceva vreme pe wishlist-ul meu. Puteți accesa site-ul aici, eu una sunt foarte fericită că pot să-l adaug pe lista mea mintală de site-uri pentru cărți străine alături de betterworldbooks și bookdepository. Enjoy!

Sertarul cu ură, recenzie

Acesta este primul volum de poezii pe care îl citesc așa că nu știu cât de avizată sunt să-mi dau cu părerea despre el, but I will try my best. I-am cerut cartea Ancăi pentru că mi-a plăcut de ea ca persoană și de obicei nu mă înșel în privința oamenilor și a cărților. De asemenea, voiam și consideram necesar să-mi iau avânt și să fac odată și odată acest pas, de a pătrunde în lumea textelor lirice – și iată ce debut frumos :).

Foarte ușor de citit, poezii fără majuscule, prea multe virgule sau rimă, m-a transpus, cum bine e observat la finalul acesteia, în două universuri diferite formate din trecutul și prezentul Ancăi. Nu știu în ce măsură fiecare poezie e în general o introspecție sau dacă mergând pe această idee, fiecare volum poate fi considerat autobiografic, dar folosindu-mă de regulile cărților în proză, voi considera că “Sertarul cu ură” este 90% descrierea realității pure, iar 10% împletiri artistice, care însă conduc spre un impact uluitor asupra cititorului. Deși m-a întristat teribil să aflu despre copilăria Ancăi în Moldova, pe atât m-au amuzat unele scene din Brașovul zilelor noastre, cu oamenii ei (despre care aflu aproape zilnic pe profilul de Facebook al Ancăi, ‪#‎librardemall‬), cu autobuzele și provocările aduse în viața Ancăi. Pe întreg parcursul volumului, aveam în minte cât de mult seamănă stilul poeziilor cu cele pe care obișnuiam să le scriu înainte de a debuta cu un roman în proză; cred că cel mai mult avem în comun debitul interminabil de ură pe care îl transpunem în poeme scurte și acide. Am reușit să descopăr oarecum, cel puțin câteva indicii cu privire la motivul pentru care eu și Anca avem această compatibilitate literară și am reușit să regăsesc atât în Sertar, cât și în ea, o persoană în care mă oglindesc, “o versiune mai tânără a ei”, așa cum mi-a și scris pe carte.

Întorcându-ne la versuri, nu pot spune că am avut o poezie preferată ci am realizat că întreaga colecție spune de fapt o anume poveste și că volumele de poezie nu trebuie judecate într-un mod diferit față de un roman: e o greșeală să le iei pe fiecare în parte, când ele vin ca într-un buchet de trandafiri. Trandafirii Ancăi sunt, cum sugerează și titlul și coperta cărții, negrii, sângeroși dar splendizi nontheless. Trăirile ei sunt parcă sacadate, spuse printre pahare de vin, care la rândul lor sunt urmărite constant de teama ca Anca să nu se transforme în imaginea tatălui său alcoolic și abuziv… “Sertarul cu ură” este de o complexitate deosebită, dată în principal de cele două planuri suprapuse: viața în Moldova și viața în Brașov, cât și de complexitatea trăirilor expuse de Anca, care ne vorbește și despre iubire sau prietenie, lucruri frumoase, fizice, despre cărți sau oameni cunoscuți, reușind să îmbine toate acestea cu afirmații cutremurătoare (ex.: “mă uitam la filme horror pentru că-mi place realitatea”), cu temeri și reflectări asupra sineului (ex.: “că nu sunt o fraieră/ba că sunt/că nu ratez tot/că-s inutilă sau că nu”) și nu în ultimul rând, cu ură, cu resemnare, care poate aduce puțin cu stilul bacovian însă expune o paletă de culori și tonuri mult mai largă, nu doar gri. Mi-ar plăcea foarte tare să o comentez pe Anca la bac, simt că aș ști mult mai bine ce să zic, chiar dacă nu i-am învățat versurile pe dinafară.

Poezia 23 pare a fi singura care ne vorbește mai pe larg și despre personalitatea mamei Ancăi, care nu avea nicio șansă de a fi genul de mamă iubitoare și toate cele, dat fiind mediul în care au amândouă obligate să trăiască. Iată că totuși Anca a reușit să fugă de acea viață și să găsească puterea de a fi în continuare un om minunat, brutal de sincer în versurile ei și cu o minte de aur. Ar fi fost păcat să pierdem o astfel de minte, zic eu, chiar dacă nu știu multe despre poeți și poezie.

Acum pot spune sincer că îmi doresc să mai citesc și alte volume de poezii și alte lucrări de-ale Ancăi și vreau să îi mulțumesc mult pentru că mi-a oferit Sertarul, cu care m-am delectat o întreagă după-amiază, mi-a oferit o lume care îmi va rămâne în minte, o voi mai cerceta în subconștient și voi analiza povestea Ancăi pe toate părțile, împotriva voinței mele – atât de strong este impactul ei. Pot spune deci că vă recomand cu căldură cartea de debut a Ancăi și vă sfătuiesc să vă pregătiți pentru a pătrunde în colțurile cele mai tenebroase ale minții umane, care totuși scot la iveală o frumusețe greu de transpus în cuvinte, așa de bine pe cât a făcut-o Anca, fără să-și romantizeze traumele sau să le învelească în ceva… frumusețea constă, după cum am spus, în brutalitatea sinceră a cuvintelor.

Cărți de Valentine’s Day!

Se pare că acest tip de recomandare este foarte popular în ultimele zile, având în vedere că pe 14 se sărbătorește Ziua Îndrăgostiților americană. Anul trecut, cu această ocazie, am mers împreună cu prietenul meu la filmul Fifty Shades of Grey, care desigur că nu ne-a impresionat în mod deosebit. Anul acesta sunt singură și probabil voi sta acasă, însă am pentru voi câteva recomandări romantice. Acestea nu sunt într-o ordine anume.

Dacă sunteți în căutare de ceva fantasy, foarte bine scris și plin de suspans, dar care are și o poveste de dragoste fără clișee, vă recomand cu căldură trilogia Half Life de Sally Green. Are tematică LGBT+ (boy loves girl and another boy loves boy – pe care din ei îl va alege protagonistul?).

Deși la prima vedere sau din auzite, cartea e foarte dramatică iar finalul nu este tocmai pozitiv, în prima parte se descrie cu lux de amănunte relația dintre Ștefan și Ela și consider că în limitele acestea, cartea poate fi considerată încă potrivită pentru 14 februarie.

Dacă vreți ceva intens și plin de acțiune, iubire interzisă și multă pasiune, vă recomand trilogia Ultima Vrăjitoare din Transilvania de Anna Vary. Cu siguranță oricine se poate regăsi printre personaje de toate vârstele (literalmente), într-o poveste cu mai multe planuri narative și foarte ușor de parcurs.

Deși aș recomanda această carte mai mult unei persoane care este solo și are chef să-și lingă rănile și să-și plângă de milă, tema cărții de debut a Rucsandrei este în continuare iubirea și efectele sale, demne de luat în considerare chiar și atunci când celebrezi o zi în teorie plină de dragoste și bucurii.

Deși am spus că nu am ales o ordine anume pentru recomandări, consider în mod categoric că Regii Timpului este cartea perfectă pentru Valentine’s Day. Se citește repede, te ține în priză, e originală, chic și ilustrează o poveste de dragoste ca-n filme.

Spuneți-mi ce părere aveți despre aceste cărți, dacă le-ați citit, într-un comentariu și de asemenea, ce alte cărți ați adăuga pe listă. Vă urez un Valentine’s Day fericit alături de partenerul vostru, asta dacă doriți să sărbătoriți în vreun fel această sărbătoare, căci și eu sunt de părere că iubirea merită afișată și în orice altă zi :).

Stop book-shaming!

 Cum din păcate există un x-shaming pentru aproape orice, am întâlnit foarte des și acest așa zis book-shaming. Atunci când un om e luat la mișto pentru că citește sau i-au plăcut anumite cărți.

În primul rând, mi se pare aberant să critici un asemenea lucru având în vedere că tu nu poți vedea lumea prin ochii acelui om și deci, nu poi înțelege ce anume vede el la o anumită carte. Da, consider că lecturile trebuie să fie cât mai variate, dar înțeleg că fiecare dintre noi are gusturi și înclinații diferite și că oricât de mult și diversificat ai citi, tot vei avea un anumit gen preferat. Am observat că cele mai aspru criticate sunt romanele pentru copii și adolescenți și de asemenea, romanele românești contemporane – pe care majoritatea celor care le critică nici nu le-au citit.

Eu obișnuiesc foarte des să critic cărți, însă nu și pe oamenii care le citesc. Da, există romane de duzină și romane mai profunde, romane bune și mai puțin bune (cu tot cu rating-ul general de la cititori, părerile criticilor… aici e discutabil, se poate ca un om să vadă ceva unde alți 1000 nu au reușit), dar asta nu înseamnă că cei care le citesc trebuie judecați. Mie mi-a plăcut prima carte din Fifty Shades atunci când am citit-o însă peste ani, când am pus mâna pe volumul II, am realizat că nu îmi place deloc seria și nu are niciun fel de valoare în ochii mei. De aici deducem: 1) gusturile oamenilor se schimbă, mai ales ale celor tineri care sunt mereu în formare și 2) tot nu există niciun fel de motiv să te iei de cineva pentru un lucru atât de banal, ca și când ar fi un atac la persoană. Iar dacă încă sunt persoane cărora le-a plăcut întreaga serie, nu o să-i respect pe oamenii aceia mai puțin din cauza asta.

Aici e problema. Etichetarea e utilă doar atunci când vrei să stabilești niște puncte comune cu cineva sau vrei să-i încadrezi mintal într-o categorie, for future reference. Pe mine mă ajută să știu ce cărți citesc ceilalți de pe booktube, în primul rând pentru că descopăr unele noi, care nu ar fi fost în mod neapărat în sfera mea și în al doilea rând, pentru că acestea definesc o parte din personalitatea lor – pe care, din nou, nu o judec ci o iau ca atare, ca simplă informație.

O persoană citește o carte care ție nu ți-a plăcut sau o consideri de calitate inferioară? Persoana respectivă are tot dreptul să-și formeze propria opinie însă faptul că i-a plăcut acea carte nu o definește. Fie ea se va schimba, fie va rămâne la fel, iar în ambele cazuri, book-shaming-ul nu este admis :). Dacă tu consideri că lectura este o activitate intelectuală doar atunci când citești un anume gen literar, aș putea la fel de bine să te judec și să-ți spun că ai o minte închisă, ce trebuie aerisită. De aici, am putea merge mai departe să vorbim despre cei care pot citi doar anumite genuri de cărți și nu pot accepta literatura în diversitatea ei iar acești oameni, după părerea mea, sunt cei care au cel mai mult de pierdut (ex.: ai citit toată viața Sandra Brown, o consideri mare valoare literară și te superi atunci când alții citesc de la Roald Dahl la Gabriel Liiceanu și nu pe draga de Sandra, *a se înlocui cu orice alt autor). Problema nu e ce anume consideri tu sau nu valoare literară, problema e cum te raportezi la ceilalți.

P.S. Dacă ai citit această postare gândind “literatura se oprește la cuvinte vulgare, aia nu mai e literatură”, you are nothing. Literatura există, cărțile sunt literatură pentru toate gusturile, nelimitate, nu ai puterea de a hotărî ce poate sau nu poate schimba viața unui om. 

P.P.S E o diferență între a accepta și a-ți plăcea. Prima ar fi obligatorie pentru o societate ceva mai funcțională. 

Booksharing.ro!

Cărțile pe care le dau eu la schimb. 

După cum veți putea observa, am pus deja un banner în partea de subsol a site-ului pentru a marca parteneriatul meu cu acest site minunat. Conceptele care îi stau la bază sunt foarte simple și anume schimbul de cărți corect realizat între mai multe persoane: tu oferi anumite cărți iar la schimb poți alege cărți oferite de persoane diferite față de cele cărora le-ai dat tu cărți. Sistemul se bazează pe puncte pe care le primești atunci când cineva confirmă primirea cărții de la tine, cât și când postezi cărți noi pentru schimb.

Am oferit deja câteva cărți Octopussy și am ales la schimb alte două cărți minunate pe care vi le voi prezenta îndată ce ajung la mine. Până atunci vă las să explorați acest site ce sper să ajungă la un număr cât mai mare de utilizatori :)!

Molly Moon stops the world, recenzie

Datorită faptului că am citit primul volum al seriei cu mulți ani în urmă, am fost surprinsă să regăsesc aceeași magie între paginile cărții.

În acest al doilea volum, orfana Molly Moon împreună cu prietenul său Rocky este trimisă în L.A. pentru a dejuca planurile lui Primo Cell, om care voia să ia lumea în stăpânire cu puterile sale hipnotice. Cea care îi cere lui Molly să pornească în această misiune este Lucy Logan, femeia care i-a oferit cartea lui Molly și a învățat-o astfel despre existența hipnotismului. Cei doi copii încropesc un plan de atac însă sunt în scurt timp capturați și de aici pornește o serie de evenimente în lanț, cu mai multe plot twist-uri decât m-aș fi așteptat.

Deși seria rămâne în continuare middle grade, nu pot decât să rămân cu adevărat uimită de talentul literar al Georgiei Byng, care a reușit să strecoare o grămadă de alte informații la prima vedere inofensive în aventurile puștoaicei de 11 ani. În acest volum, Molly Moon află de asemenea cine sunt părinții ei însă acest aspect urmează să fie detaliat în volumele următoare. În protagonistă este în continuare bine întipărit conceptul de bine și nu se abate de la căile sale, dorind să salveze și să ajute cât mai mulți oameni prin puterile sale hipnotice, trecând peste propriile temeri în acest scop. De asemenea, Molly își descoperă forțe noi și nebănuite, de care nu se credea în stare deși toată lumea îi spunea că e singura care poate să înfrunte răul, că e cea aleasă, mai bună decât oricare alți hipnotiști. Titlul cărții este de asemenea sugestiv și legat de aceste noi puteri pe care Molly și le descoperă…

Lumea Hollywood-ului ne este prezentată într-un mod comic, cu nume fictive pentru personalități reale din lumea filmului. Problema faimei este pusă de câteva ori pe parcursul romanului însă Molly poate vedea mai departe de fascinația față de vedete ale oamenilor obișnuiți și realizează că altele sunt valorile cu adevărat importante. Pusă în fața faptului împlinit de a-și cunoaște în sfârșit părinții, Molly se întreabă cum se vor schimba lucrurile de aici înainte și dacă asta o va împiedica să fie ea însăși. Banii sunt o altă temă destul de importantă în carte, întrucât Molly și prietenii ei au parte de o adevărată baie de lux, care din nou, nu reușesc să o orbească și să o abată pe aceasta de la scopul său primar. Lupta adevărată se dovedește a fi a lui Molly cu ea însăși iar secretul este acela de a intra în armonie cu universul. Mi s-a părut ingenioasă viziunea autoarei asupra ideii de monopol internațional, de manipulare (ex.: oamenii “mari” sunt de fapt marionete ale altor oameni și mai mari), de fapte și consecințele acestora care depășesc mult conceptul de “binele învinge răul”. Lumea lui Molly mi se pare foarte realistă și bine concentrată în propoziții simple, care ascund mari înțelesuri – cred că asta m-a făcut să mă îndrăgostesc de serie de la bun început.

Mi-au plăcut mult chestiile extra de la finalul romanului și abia aștept să-l citesc pe următorul, având în vedere că acțiunea are loc în India. Consider că aceasta este cea mai bună serie pentru copii pe care am citit-o vreodată și o recomand tuturor pasionaților de gen.