Cristina Boncea's Blog, page 21

Ultimul book haul al anului 2023

Am strâns din nou un număr considerabil de cărți noi care abia așteptau să fie așezate la locul lor în bibliotecă. Prin urmare, am decis să vă povestesc despre ele pentru a elibera spațiul – firește că mai aștept și alte comenzi, doar este luna cadourilor!

IntroducereCărți pe care le-am citit dejaCărți pentru copiiCărți de non-ficțiuneCărți de mult timp în wishlistCărți ce cred că-mi vor plăceaConcluzieIntroducere

Cele mai multe dintre cărți provin de pe Vinted, însă câteva au fost achiziționate dintr-un anticariat online și vreo două dintre ele fac parte dintr-o comandă plasată pe site-ul Cărturești. Veți vedea în continuare că sunt și cărți pe care le-am citit deja, dar și volume pe care mi le doream de ceva timp.

Cărți pe care le-am citit deja

Îmi place foarte mult să îmi completez colecțiile din bibliotecă și am câteva opțiuni favorite. Prin urmare, mi se întâmplă adesea să îmi doresc o carte strict într-un anumit format pentru a gâdila exact acea parte a creierului meu atât de concentrată pe detalii. În ultimul an mi-am dat de asemenea seama că nu mai suport deloc să citesc cărți în formate mici, cu un text la fel de mic și înghesuit. Așadar, încerc să optez pe cât posibil doar pentru ediții care îndeplinesc standardele mele de lizibilitate.

Din acest ultim teanc de cărți noi în bibliotecă, următoarele reprezintă lecturi deja parcurse: Mic dejun la Tiffany, Heidi, fetița munților, Morcoveață și Furtuna de gheață. Cea din urmă este o ediție identică celei pe care o aveam deja, doar că aflată într-o stare puțin mai bună; pare că a existat o problemă generală de tipar, ceea ce este trist, întrucât este probabil cartea mea preferată din acest an. Îmi doream foarte mult cele două cărți de la Arthur, având în vedere că sunt printre poveștile mele preferate.

Cărți pentru copiiRaftul de cărți pentru copii, 20.12.2023.

Pe lângă Heidi și Morcoveață, am mai achiziționat și singurele lucrări pentru copii scrise de William Faulkner, respectiv Sylvia Plath. Am fost foarte surprinsă să descopăr existența amândurora, ceea ce m-a convins să le cumpăr instant. Sunt sigură că sunt ușor de parcurs și pline de observații spirituale, ceea ce înseamnă că le voi citi cât de repede și voi reveni cu recenzii.

Cărți de non-ficțiune

Am mai adăugat trei noi cărți din colecția Psihogenealogia de la editura Philobia. În prezent, am citit doar două dintre ele, însă mi-e clar că și celelalte vor fi ușor de parcurs și păstrează în ele informații relevante, care mă vor ajuta să mai găsesc locul unor piese de puzzle în mintea mea. Subliniez încă o dată că la astfel de cărți mă gândesc când vine vorba despre dezvoltarea personală.

Cărți de mult timp în wishlist

Ca orice cititor, wishlistul meu este în continuă schimbare, dar niciodată nu este gol. Mereu apare câte o carte nou-descoperită sau o ediție lansată de curând pe care ajung să mi-o doresc cu toată ființa. Ei bine, în această tură, am reușit să îmi mângâi sufletul de cititor cu următoarele titluri: Șarpele din Essex, Monștri invizibili, Minunata lume nouă, cele două tropice ale lui Miller și cartea lui Nick Cave.

Îmi doream cel mai mult să obțin Șarpele din Essex la un preț cât mai bun de pe Vinted întrucât am citit Melmoth acum ceva timp și, deși nu i-am dat un rating foarte mare, stilul de scriere m-a captivat. Am mari așteptări de la această carte cu o copertă atât de frumoasă și cuvântul “șarpe” în titlu.

Nu știu cum mi-a scăpat Monștri invizibili din colecția cărților scrise de Chuck Palahniuk din biblioteca mea, cred că nu-mi lipsește niciuna dintre cele care au fost traduse în limba română. M-am bucurat oricum să regăsesc titlul pe anticariat.

Am citit doar Geniul și zeița de la Aldous Huxley până în prezent, dar de când am auzit de acest autor cred că îmi doresc să citesc consacrata lui lucrare, Minunata lume nouă. Nu reușeam să găsesc nicio ediție modernă la un preț acceptabil până ce nu mi-a scos-o destinul în cale pe Vinted. Sunt tare curioasă de cât de bine mă voi înțelege până la urmă cu dânsul.

De la Henry Miller am citit două cărți până acum: Un diavol în paradis și Lumea sexului. Mai dețin alte 5-6 cărți de-ale sale în bibliotecă, însă nu mă pot hotărî de unde să încep. Din câte am înțeles, Tropicul cancerului este romanul său de debut. Prin urmare, am profitat de ocazie și am cumpărat ambele cărți la un preț cum rar mi-a fost dat să văd în cazul acestui ilustru autor.

Și a văzut asina pe înger reprezintă o ambiție personală. Cel mai probabil nu voi ajunge să o citesc prea curând, însă mi-aș dori să îmi creeze o impresie mult mai bună decât Moartea lui Bunny Munro. Acest roman mi-a stârnit o reacție de scârbă, în timp ce …asina pe înger pare a avea o cu totul altă tematică; stilul de scriere mi-a plăcut în schimb și astfel îmi caut verdictul pentru domnul Cave.

Cărți ce cred că-mi vor plăcea

Oricât de organizați și pragmatici am fi, deseori tot ne este furată atenția de câte un lucru neprogramat, care totuși ne încântă. Și eu deseori cumpăr cărți din acest considerent și nu de puține ori mi se întâmplă să am dreptate: da, știu exact ce-mi place.

Din acest bookhaul, Middlesex, Scrisoarea furată și Toți acei tineri triști reprezintă cărți ce nu erau neapărat pe wishlist, dar mi-au stârnit curiozitatea de ceva timp – fie prin ideile din spate, fie datorită autorului. De exemplu, Scrisoarea furată aparține colecției Babel de la editura Nemira, de al cărei format sunt de mult timp îndrăgostită. Mai mult decât atât, cartea conține povești scurte de la mai mulți scriitori americani și există șanse mari să-mi placă măcar jumătate dintre ele.

Middlesex a fost o alegere mai dificilă întrucât nu am o părere tocmai bună despre romanele de întinderi mari. Cu toate acestea, tematica sună extrem de interesant, iar Eugenides e un autor lăudat pe care nu l-am citit încă. Mai pune la socoteală și prețul foarte scăzut de pe Vinted et voila…

Toți acei tineri triști mi se pare un titlu genial, actual, cu posibilitatea de a deveni ceva roman de cult. Nu știu mare lucru despre conținut, iar de la domnul Fitzgerald nu am citit decât Marele Gatsby, dar asta nu mă oprește din a-i colecționa în continuare volumele. Sper ca lectura să fie la fel de cool pe cât sună.

Concluzie

Uitându-mă așa, în mare, îmi dau seama că totuși n-am alunecat atât de adânc ca alte dăți pe panta achiziționării de cărți, ci chiar am reușit să mă țin destul de bine de ce mi-am propus în general să adaug în bibliotecă. După cum spuneam, nu trece zi în care să nu răsfoiesc categoriile de pe Vinted, așteptând la pândă să mai cumpăr încă un titlu de mult căutat la un preț incredibil. În prezent, citesc ultimele două cărți din cele patruzeci pe care mi le-am propus pentru anul curent…

Tu ce cărți ai achiziționat recent?

Articolul Ultimul book haul al anului 2023 apare prima dată în Cristina Boncea .

Leïla Slimani – Cântec lin | Recenzie literară

Am vrut să citesc această carte deoarece părea foarte apreciată. Părea genul de poveste care mi-ar fi pe plac, o poveste tristă despre copilărie. Deși din acest punct de vedere mi-a îndeplinit așteptările, nu pot spune că prima mea întâlnire cu Leïla Slimani a fost una plăcută.

IntroducereDespre ce este vorbaCe mi-a plăcutCe nu mi-a plăcutConcluzieIntroducere

Am achiziționat cartea de pe Vinted, a ajuns la mine într-o stare proastă și am fost dezamăgită tocmai pentru că părea o raritate, o lectură prețioasă. Nu am făcut multe cercetări înainte, dar în general îmi plac romanele publicate la Pandora M. Nu pot spune că acesta iese din tiparul celor citite până acum, cel mai mult îmi seamănă cu Balul nebunelor ca tematică, dar cu siguranță nu a fost o lectură nici pe jumătate la fel de plăcută.

Despre ce este vorba

Este vorba despre o bonă cu un istoric de viață trist, care își dorește din ce în ce mai tare să facă parte din familia ai cărei copii îi îngrijește. Nu încearcă să facă acest lucru seducându-l pe tată, ci prin a se face indispensabilă. Cei doi părinți se pot bucura de carierele lor înfloritoare în timp ce fiica și fiul lor se află în siguranță în grija acestei bone ideale.

Desigur, situația nu este atât de utopică pe cât pare. Cântec lin începe cu finalul, o moarte sângeroasă. Am aflat acum că povestea se bazează pe o crimă reală și că a fost deja ecranizată în 2019. Dar care este procesul interior al bonei, ce o determină să își schimbe comportamentul? Romanul ne arată lucrurile care se petrec în fundal, în timp ce noi credem că putem răsufla ușurați în sfârșit.

Ce mi-a plăcut

Faptul că a fost un roman scurt reprezintă cu siguranță un avantaj. Nu mi-aș fi investit resursele într-o astfel de poveste dacă s-ar fi întins pe un număr mai mare de pagini. Recunosc, am fost curioasă în legătură cu felul în care s-a ajuns de la punctul A la punctul B, dar punctul culminant a lipsit cu desăvârșire.

Pot spune că mi-au mai plăcut și referințele la cultura franceză, acțiunea având loc chiar în Paris, scriitoarea fiind ea însăși de această origine. Curiozitatea rămâne însă factorul principal care m-a condus la finalizarea lecturii, ceea ce nu reprezintă un argument suficient de puternic pentru a putea recomanda romanul și altor cititori.

Ce nu mi-a plăcut

Povestea nu este originală, nici măcar variațiile ei nu sunt originale. Într-adevăr, citim deseori aceeași poveste spusă în mai multe feluri, există tipare, clișee și așa mai departe, dar aceasta chiar nu a oferit niciun plus. Tematica în sine, o bonă scăpată de sub control, nu mă atrage. După cum spuneam, nu știam nimic despre carte înainte să o citesc.

Nici felul în care a fost spusă povestea nu a fost printre cele mai atrăgătoare. Sigur, imaginea străzilor pariziene, a suburbiilor sale, scenele din vacanțele de familie – acestea au reușit să trezească mici emoții. Pe de altă parte, tonul a fost unul plat, anticlimactic, după cum ziceam mai sus. Nu a existat neapărat un build-up, tocmai pentru că știam de la bun început deznodământul.

Concluzie

Pentru mine, Cântec lin nu a fost ceea ce aș numi “un roman bun”. Nu a avut niciun element care să mă implice cu adevărat în poveste, să mă facă să o trăiesc laolaltă cu personajele. Nu nutresc simpatie față de niciunul dintre ele, nu am putut rezona cu niciunul dintre ele. De ce trebuie să existe mereu un detectiv supraimplicat în cazul pe care îl investighează? Chiar dacă povestea de la baza cărții este una reală și înfiorătoare, felul în care a transpus-o Slimani în cuvinte nu a reușit să îmi atingă vreo coardă sensibilă.

Articolul Leïla Slimani – Cântec lin | Recenzie literară apare prima dată în Cristina Boncea .

12 cărți noi în bibliotecă | Vinted Haul

După cum spuneam și în ultimul book haul de pe blog, am ajuns să îmi cumpăr cărțile exclusiv de pe Vinted și prefer să vă povestesc despre ele în scris, întrucât programul meu a devenit foarte încărcat în ultima perioadă. Voi încerca totuși să realizez un videoclip pentru canalul meu de YouTube până la sfârșitul anului, unde vă povestesc pe larg despre ce am citit în 2023!

Ce autori am adăugat în bibliotecă?Ernest HemingwayRyu MurakamiEric BerneC. S. LewisDan LunguAndrei DosaHermann HesseGeorge OrwellTruman CapoteCarlos FuentesAyelet Gundar-GoshenConcluziiCe autori am adăugat în bibliotecă?Ernest Hemingway

Voi începe cu singura carte pe care am citit-o deja din acest teanc și, anume, Bătrânul și marea. Nu a fost o lectură pe placul meu, dar mă bucur totuși că am mai parcurs o carte scrisă de Hemingway, astfel încât să pot ajunge să-mi formez o imagine cât mai clară asupra lucrărilor pe care le-a scris. Am avut ceva peripeții cu această carte, în sensul că Sameday a încurcat din nou coletele, iar la mine a ajuns cu totul altceva. Din fericire, am găsit cartea la un alt vânzător de pe Vinted și a ajuns într-un final la mine.

Ryu Murakami

În acest teanc se mai găsesc și două cărți scrise de Ryu Murakami, 69 și Piercing. Cred că în total am vreo trei sau patru titluri semnate de el în bibliotecă, însă nu am reușit să citesc niciunul până în prezent. Caut de câțiva ani o ediție din Ecstasy și pare aproape imposibil de găsit la un preț rezonabil. Ceva îmi spune că nu mă voi apuca de opera acestui autor până ce nu reușesc să fac rost de acea carte. Mă aștept să fie ceva crazy, în stil japonez, adică în mod complet sărit de pe fix pentru standardele europene.

Eric Berne

Am strâns deja câteva cărți scrise de acest psihiatru în bibliotecă, însă recunosc că nu am deschis încă niciuna dintre ele. Ce spui după Bună ziua? este însă un titlu celebru, prin care am mai aruncat câte un ochi cât studiam pentru cursul de formare în psihoterapie integrativă de la ARPI. Mă bucur că am găsit volumul la mai bine de jumătate din prețul său din librării, într-o stare impecabilă.

C. S. Lewis

Cred că v-am mai spus că am citit în total două sau trei cărți din seria Cronicile din Narnia în copilărie și nu s-au numărat printre favoritele mele. Cu toate acestea, am văzut mai multe volume din această ediție la prețuri foarte mici pe Vinted, așa că am zis că nu strică să le colecționez. Cred că voi încerca în viitorul apropiat să reiau seria în ordine cronologică și să observ ce detalii pline de semnificație mi-au scăpat în copilărie.

Dan Lungu

Am citit Sînt o babă comunistă! cu mulți ani în urmă, când făcusem o reală pasiune pentru cărțile lui Dan Lungu. Încă de atunci îmi doream să fac rost de o ediție deosebită și iată că am găsit răspunsul tot în aplicația mea favorită la momentul actual. Tot de atunci îmi doresc să văd și filmul care s-a făcut după ea, dar n-am reușit să-l găsesc pe internet, așa că încă aștept o soluție în acest sens (recomandările sunt binevenite).

Andrei Dosa

Nu știu nimic despre acest autor, nu am văzut vreo recenzie pentru cărțile sale, însă descrierea cărții Ierbar mi-a atras atenția. Sunt destul de mari șanse să pun mâna pe ea în viitorul apropiat, întrucât sunt mereu curioasă și deschisă în legătură cu minunile ce stau ascunse în cărțile românilor care nu sunt neapărat puși în vitrina librăriilor.

Hermann Hesse

Am primit recomandarea de a citi Narcis și Gură-de-Aur cu mult timp în urmă, dar tot nu mă simt pregătită să încep să parcurg lucrările acestui autor. Simt că este ceva “greu”, care ar necesita mult timp pentru integrare, motiv pentru care nu m-aș putea apuca prea curând de lectură. Totodată, eu profit mereu de ocazie atunci când văd o carte de pe wishlist la preț bun, așa că mă bucur că am adăugat-o la colecție.

George Orwell

Am citit 1984 în 2015, în limba engleză. Cartea fusese împrumutată de la o prietenă și de atunci încoace am tot încercat să fac rost de varianta în română, de la Polirom. Iată că am reușit să fac și acest lucru în cele din urmă. Îmi doresc să o recitesc, poate chiar în 2024, întrucât țin minte că mi-a plăcut foarte mult și are potențialul de a deveni una dintre cărțile mele preferate all-time.

Truman Capote

Abia anul acesta am reușit să citesc Mic dejun la Tiffany, deși de ceva vreme tot strâng în bibliotecă volumele lui Capote. Acum ne despărțim este încă un volum de scurte povestiri pe care l-am achiziționat tot bazat pe intuiție. Sunt mari șanse ca eu să rezonez cu acest autor american și, desigur, faptul că volumul face parte dintr-o colecție agreată de mine a fost de asemenea un argument în favoarea achiziționării sale.

Carlos Fuentes

O companie neliniștitoare pur și simplu mi-a atras atenția bazat pe descrierea sa. Deși nu sunt fană a genului fantasy în general, nemulțumirile mele față de el sunt mai mult bazate pe felul în care a fost modernizat. În schimb, îmi plac deosebit de mult poveștile cu vrăjitoare, vampiri și tot ce ține de paranormal, așa că am așteptarea de a fi plăcut surprinsă în urma lecturii.

Ayelet Gundar-Goshen

Nu am argumente foarte clare pentru care am achiziționat Trezirea leilor. În primul rând, sunt fană a acestor cărticele din colecția Babel de la Nemira, îmi place foarte tare formatul. În al doilea rând, cred că am văzut cartea în ceva topuri din anii anteriori și mi-a rămas titlul în minte. Am citit rapid descrierea și am decis că ar putea fi o carte pe gustul meu. Rămâne de văzut când îi va veni rândul la lectură.

Concluzii

Recunosc, mi-a luat două reprize diferite să termin de scris pentru acest book haul. Îmi e destul de greu să mă organizez cu timpul pentru articolele mai lungi, însă îmi face deosebită plăcere să povestesc despre noile achiziții din bibliotecă. Poate câteva dintre aceste volume vă folosesc drept recomandări. Pe de altă parte, aștept recomandări similare în comentarii! Revin în scurt timp cu noi recenzii literare pe blog.

Articolul 12 cărți noi în bibliotecă | Vinted Haul apare prima dată în Cristina Boncea .

The Nightmare Before Christmas (manga) | Recenzie

Am cumpărat această carte de pe betterworldbooks.com după ce a stat ceva timp în wishlistul meu. Am urmărit filmul animat cu ceva timp în urmă și am considerat că e de bun augur să citesc și acest volum de manga realizat pe baza lui.

Despre ce este vorbaCe mi-a plăcutConcluzieDespre ce este vorba

Nu este mult de spus, mai ales pentru cunoscători și fanii lui Tim Burton. Regele Halloweenului, Jack, ajunge la o stare de saturație după ce reușește an de an să organizeze cea mai înfricoșătoare noapte de 31 octombrie. Prin urmare, decide să își pună amprenta și asupra Crăciunului.

Filmul este mult mai complex decât acest scurt volum, având momente muzicale și alte elemente care întețesc emoțiile pe care povestea le transmite. Pe de altă parte, cei care parcurg mai întâi manga, vor fi impresionați de magia ecranizării. Frumusețea acestei povești, fie că vorbim de film sau de manga, constă în conceptul său de bază: ce se întâmplă când un villain dorește să devină erou?

Ce mi-a plăcut

Cred că acest volum poate fi parcurs chiar și în mai puțin de o oră. A fost un proces încântător pentru mine, fiindcă și eu mă număr printre fanii personajelor din filmele lui Tim Burton – macabre, dar fascinante. După cum spuneam, manga nu reușește să surprindă la fel de bine detaliile care oferă acel farmec aparte poveștii, însă reprezintă o sursă bună de delectare pentru câteva zeci de minute.

Concluzie

Persoanele mai cinice vor fi în mod deosebit încântate de această lectură, în special în luna cadourilor. Știu că există chiar și o continuare a acestei povești, din punctul de vedere al adevăratului villain din poveste. În general, povestea ne ajută să ne ajustăm perspectiva asupra personajelor pozitive și negative, iar aici îmi vine în ajutor citatul “what’s heaven for the spider is hell for the fly“, parafrazat din Morticia Addams.

Articolul The Nightmare Before Christmas (manga) | Recenzie apare prima dată în Cristina Boncea .

Bătrânul și marea | Recenzie literară

Dacă nu ar fi fost finalul, încărcat de emoții puternice, și faptul că microromanul are sub 200 de pagini, cel mai probabil nu aș fi dus lectura până la capăt sau aș fi categorisit-o drept cea mai plictisitoare carte peste care am dat vreodată. Îmi pare rău să descopăr că eu și Hemingway cel mai probabil nu vom putea fi prieteni.

IntroducereDespre ce este vorbaCe nu mi-a plăcutConcluzieIntroducere

Bătrânul și marea este cea de-a doua carte pe care o citesc de la Ernest Hemingway, prima fiind Sărbătoarea continuă. Începe deja să mi se contureze în minte impresia că, precum în cazul lui Simone de Beauvoir, s-ar putea să pot digera numai lucrările de non-ficțiune ale acestui autor. Știu că este foarte îndrăgit, iar cărțile sale au revoluționat literatura la vremea lor; chiar dacă în biblioteca mea se mai află încă două scrise de el, îmi vine foarte greu să cred că îmi voi schimba părerea.

Despre ce este vorba

Un pescar bătrân numit Santiago, ce n-a mai prins de foarte multă vreme un pește, încearcă din răsputeri să prindă un pește mare – astfel se poate rezuma acțiunea din acest roman. Pe parcursul a zeci de pagini ne este descris felul în care protagonistul își utilizează ustensilele pescărești pentru a-și dovedi sie însuși și cunoscuților că încă este capabil să își facă meseria până la capăt. De asemenea, peștii pe care îi prinde și profitul scos de pe urma vânzării lor reprezintă singurele sale surse de hrană și venit.

În substrat, avem probabil confruntarea omului cu greutățile vieții, limitele propriilor puteri și mortalitatea. Analogia cu prinderea unui pește imens este cea care indică un oarecare grad de relatability pentru oamenii care nu știu nimic despre pescuit și nici nu își doreau neapărat să afle, ca mine. În timp ce se află pe mare, Santiago ne împărtășește gândurile sale și viziunea asupra lumii. Practic, asistăm la o dramă ce poate fi tradusă la nivel individual prin “when you try your best but you don’t succeed/when you get what you want, but not what you need“, cum spune Coldplay în melodia Fix You.

Ce nu mi-a plăcut

Nimic. Am vrut să termin lectura pentru a putea avea o concluzie elocventă despre carte. Tocmai pentru că Hemingway este un autor atât de apreciat, nu aș fi vrut să vorbesc în necunoștință de cauză despre lucrările sale. Da, într-adevăr, cartea se citește ușor, ar fi putut fi o lectură de vreo-trei ore pentru cineva mai ager și disponibil, dar asta nu înseamnă că a fost o experiență plăcută pentru mine.

Tematica în sine a fost problematică – deși autorul a fost pasionat de pescuit, eu nu pot nici acum rezona cu fascinația pentru această activitate. Bătrânul și marea este o carte plină de detalii tehnice pescărești, în care întregul univers al protagonistului este reprezentat de mare, pești și leii pe care i-a văzut din barcă pe o insulă.

Singurul aspect cu care am putut rezona a fost sentimentul de înfrângere retrăit de mai multe ori de către Santiago. Pot înțelege ce a însemnat pentru el călătoria sa pe mare. Pe de altă parte, aș fi agreat mult mai mult același mesaj transmis într-un context diferit – aka printr-o poveste cu totul diferită decât cea de aici.

Concluzie

Sunt sigură că această carte poate deveni favorita unei persoane pasionate de pescuit – respectul față de mare și locuitorii ei în raport cu nevoia de hrană reprezintă chiar realitatea celor din micile orașe portuare, cum ar fi Sulina, de exemplu. Pe de altă parte, Bătrânul și marea ne prezintă o poveste tristă, a unui om cu orizonturi limitate, care se luptă cu propriul destin. Din păcate, pentru mine nu au fost de folos prea multe elemente de aici.

Articolul Bătrânul și marea | Recenzie literară apare prima dată în Cristina Boncea .

Miraculoasa călătorie a lui Edward Tulane | Recenzie literară

Recunosc că nu eram încântată de această carte până spre sfârșit, dar ultimele capitole m-au convins să îi ofer un punctaj maxim; este cu siguranță genul de poveste pe care mi-ar plăcea să i-o citesc copilului meu înainte de culcare.

IntroducereDespre ce este vorbaFeedback emoționalConcluzieIntroducere

Am decis să citesc această carte pentru copii achiziționată de pe Vinted pentru că aveam nevoie de un repaos mental de la cărțile scrise pentru adulți. Nu am putut să o termin de citit dintr-odată deoarece povestea mă plictisea și nu intuiam că va avea un final atât de emoționant. Nu mai auzisem de titlu sau autoare înainte, dar bănuiesc că intră în categoria clasicelor pentru copii. Comparam limbajul de lemn de aici cu cel atât de poetic din Coraline, însă mesajul pe care îl transmite este unul frumos și puternic, pe care nu l-am regăsit în nicio altă poveste pentru cei mici.

Despre ce este vorba

Iepurașul Edward Tulane este mai mult decât o jucărie cu detalii din porțelan și blană de iepure adevărată. Deși nu se poate mișca sau vorbi, acesta simte intens fiecare etapă a vieții sale, după ce este pierdut de către prima sa deținătoare, fetița Abilene. Stăpânul său se tot schimbă, prin diverse circumstanțe, ceea ce ajunge să îl întristeze profund. Prin intermediul călătoriei sale, ajungem să cunoaștem poveștile triste de viață ale altor oameni și să înțelegem ce fel de persoane sunt inclusiv prin felul în care se raportează la el.

Cartea este frumos ilustrată și ne spune de fapt o poveste pe care cei mai mulți dintre noi ajung să o trăiască: ce înseamnă să te desparți de oamenii care te-au iubit și pe care i-ai iubit și să îți păstrezi speranța pentru viitor, să o poți lua din nou de la capăt. Mesajul care reiese din deznodământ transformă Miraculoasa călătorie a lui Edward Tulane într-o temă de profundă contemplare despre pierdere și regăsire.

Feedback emoțional

Mi s-a confirmat încă o dată faptul că ai nevoie de multă maturitate pentru a transpune într-un limbaj atât de simplu povestea din mintea ta și, de asemenea, că poveștile pentru copii sunt menite cu atât mai mult pentru adulți. Copilul nostru interior se bucură de fiecare dată când îl repunem în contact cu acest fel simplist de a privi lumea, care totuși ne dezvăluie atât de multe despre noi înșine.

Cum s-a întâmplat cu fiecare carte din călătoria mea prin lumea cărților, și aceasta m-a găsit la momentul potrivit, când, la fel precum Edward Tulane, eram pe punctul de a renunța la a-mi dori să fiu găsită. Toate detaliile poveștii se împletesc atât de frumos încât povestea lui Kate DiCamillo își merită gloria eternă. Cred că orice cititor își poate reaminti astfel în ce constă de fapt frumusețea vieții și își poate reface puterile pentru a reveni la propriul sine, după o lungă călătorie.

Concluzie

Miraculoasa călătorie a lui Edward Tulane este o poveste potrivită pentru toate vârstele. Această ediție de la editura Arthur nu ar trebui să lipsească din biblioteca celor mici și celor mari. În viziunea mea, astfel de mesaje trebuie transmise încă din primii ani de viață și păstrate cu sfințenie în suflet, până în anii cei din urmă.

Articolul Miraculoasa călătorie a lui Edward Tulane | Recenzie literară apare prima dată în Cristina Boncea .

dacă m-aș fi născut bărbat | Poezie

dacă eram bărbat și căutam iubirea,
aș fi început cu aplicațiile de dating
i-aș fi scris ceva ușor ieșit din comun, precum: “îmi placi cu adevărat, sunt curios de energia ta”
pentru că sinceritatea este rară.
aș fi dus-o într-un restaurant frumos unde am făcut o rezervare, aș fi luat-o de acasă, aș fi ajuns mai devreme ca să nu mă aștepte, i-aș fi adus un cadou inspirat de conversația noastră,
cel mai probabil, un exemplar din cartea mea preferată, cu o dedicație personalizată și un puf din parfumul meu.
nu aș fi încercat să o ating, i-aș fi deschis orice ușă, i-aș fi adresat întrebări, aș fi lăsat-o să vorbească.
aș fi privit-o cu pasiune sau nu.
dacă nu ar fi fost pentru mine, i-aș fi spus,
tot cu sinceritate, când o lăsam înapoi acasă.

dacă aș fi fost într-un loc public și o femeie îmi atrăgea atenția, aș fi mers spre ea după un contact vizual
i-aș fi spus ceva ancorat în prezent, ceva despre cum mă simt sau cum e atmosfera
i-aș fi luat ceva de băut și am fi discutat din aproape în aproape,
poate am fi dansat împreună.
nu aș fi atins-o decât pe talie,
aș fi căutat să văd dacă asta își dorește.
poate am fi mers împreună acasă,
dar dacă m-aș fi îndrăgostit, i-aș fi luat doar datele de contact
și ne-am mai întâlni să vorbim
o dată, de două ori, în diferite circumstanțe.
aș fi căutat să înțeleg ce își dorește
și i-aș fi oferit totul,
să înțeleagă ce îmi doresc și eu.

i-aș fi adus ceva la fiecare întâlnire: flori, ciocolată, bijuterii sau experiențe; întotdeauna ceva de băut sau de mâncat.
m-aș fi străduit să îi pot oferi tot ce îmi cere,
– apă, gumă de mestecat,
chiar de-ar fi fost “o femeie oarecare”
pe care n-aș mai fi întâlnit-o niciodată.
ce are asta de-a face cu a fi un bărbat asumat?
nu toți oamenii sunt pentru tine,
dar femeile merită să fie tratate drept regine.
m-aș fi bucurat la gândul
că am putut oferi timp de calitate.

din păcate, nu m-am născut bărbat,
dar m-aș putea îndrăgosti doar de un bărbat ca mine
care se simte el însuși doar când oferă și este protector,
nu când cere fără a oferi, când se hrănește cu energii, când încearcă să-și umple golurile
cu altă ființă umană; femeile nu sunt izvoare nesecate,
femeile sunt eterice,
femeile luminează până și când le privești de la distanță.
de ce aș vrea să mă adăp când am propria mea lumină
pe care nu vreau decât să o împart?

din păcate, nu m-am născut bărbat,
dar știu cum se tratează femeia din mine.

Articolul dacă m-aș fi născut bărbat | Poezie apare prima dată în Cristina Boncea .

Drumul spre Los Angeles | Recenzie literară

Acest al doilea volum al Tetralogiei lui Bandini mi-a plăcut mai puțin decât primul. Asemănările cu stilul lui Bukowski sunt mult mai izbitoare aici, iar din păcate eu nu mă număr printre fanii acestuia.

IntroducereDespre ce este vorbaCe nu mi-a plăcutConcluzieIntroducere

Am început să citesc Drumul spre Los Angeles imediat ce am parcurs O să vină și primăvara, Bandini; cele două cărți sunt scrise însă în registre complet diferite. Ambele sunt la fel de scurte și la fel de înțesate cu firul gândurilor lui Antonio Bandini despre lume, dar mai ales despre femei. Deși observ că acest antierou este perpetuu comparat cu Holden Caulfield, îndrăznesc să spun că mi se pare o comparație jignitoare pentru autorul meu preferat, Salinger. Un aspect important de avut în vedere este că, cel puțin în ceea ce privește aceste două prime volume, ordinea lecturii este interșanjabilă. Cu toate acestea, există diferențe semnificative în ceea ce privește personajele.

Despre ce este vorba

În acest volum, Antonio Bandini este un tânăr adult care conviețuiește cu mama și sora sa în apropierea Los Angelesului. Cele două femei depind de ajutorul financiar venit din partea lui și a unui unchi, fratele tatălui său acum decedat. Prin urmare, deși nu se potrivește voinței sale, Antonio este obligat să meargă la muncă.

Cartea este compusă în mare parte din șirul gândurilor sale despre realitatea care-i aparține. Se poate spune că este un afemeiat doar în măsura în care fanteziile pe care și le face despre diverse femei în mod constant contează. În cele din urmă, Antonio își dă seama că vrea să devină scriitor și, din câte pot înțelege, acest volum îi este premergător celui de-al treilea, Întreabă praful, în care antieroul nostru își cunoaște cu adevărat scopul în viață.

Ce nu mi-a plăcut

Cartea se aseamănă cu orice am citit până acum de la Bukowski. Dacă primul volum prezenta drama unei familii de imigranți, desfășurându-se pe mai multe planuri (școală, acasă) și prezentând trăirile mai multor personaje, Drumul spre Los Angeles are mult mai puține de oferit pe plan emoțional. Cel mai probabil, dacă începeam într-adevăr să citesc tetralogia cu acest volum, nu mi-aș fi găsit prea curând motivația să o continui.

Problema mea cu astfel de cărți este că nu reușesc să le identific esența. În ceea ce privește firul narativ și desfășurarea, cartea se aseamănă foarte tare cu Poșta; avem un tânăr nefericit, prins în sistemul american, obligat să muncească, ce ulterior își găsește scopul în viață prin scris. Astfel se poate defini povestea lui Bandini din volumul curent. Pentru mine, nu este un conținut suficient de pătrunzător pentru a mă menține în acest univers, indiferent cât de bine este scrisă cartea.

Concluzie

Cel mai probabil nu voi continua tot cu o carte din tetralogia lui Bandini. Simt că am citit suficiente cuvinte de ocară la adresa societății pentru o perioadă. Datorită stilului lui Fante, atât de ușor este de parcurs și de creativ pe alocuri, cu siguranță voi vrea să citesc toate cele patru cărți la un moment dat. Știu că s-au realizat filme după câteva dintre ele, dar am ajuns la o saturație în ceea ce privește acest univers.

Prin urmare, fanii lui Bukowski vor adora fiecare cuvânt. Nu este de mirare că îl consideră pe Fante zeul său și l-a ajutat să-și împlinească indirect visul. Faptul că este o serie de inspirație auto-biografică este cu atât mai fascinant. Pentru cei care caută profunzime însă, acest roman nu este cea mai potrivită alegere.

Articolul Drumul spre Los Angeles | Recenzie literară apare prima dată în Cristina Boncea .

O să vină și primăvara, Bandini | Recenzie literară

Aproape că mi-e greu să vorbesc despre acest prim volum al tetralogiei lui John Fante întrucât am parcurs deja un sfert din cel de-al doilea; acest fapt în sine, că abia așteptam să citesc în continuare despre aventurile lui Arturo Bandini, cred că demonstrează cât de grozavă este această descoperire literară!

IntroducereDespre ce este vorbaFeedback emoționalConcluzieIntroducere

Mi-a fost destul de greu să găsesc toate cele patru cărți, întrucât în anticariate sunt destul de scumpe și în rest nu se mai găsesc edițiile din colecția Raftul Denisei. Din acest motiv, pentru că nu aveam tetralogia întreagă, am amânat mult timp lecturarea ei. Mă bucur totuși că am decis să am răbdare și să acord o șansă seriei, întrucât este foarte posibil să devină una dintre favoritele mele, după Tetralogia Napolitană, desigur.

Despre ce este vorba

Avem o familie cu cinci membri, familia Bandini. Acești imigranți italieni locuiesc într-un orășel montan din State și nu au deloc o situație financiară fericită. Tatăl este zidar, în timp ce mama celor trei băieți este casnică. Pe timp de iarnă, acesta nu prea găsește de lucru, ceea ce înseamnă că familia trece anual prin vremuri grele.

Ne dăm seama destul de repede că Arturo Bandini, cel mai mare dintre copii, este personajul principal. Îl urmărim cum merge la școală și aflăm cât de îndrăgostit este de colega lui, Rosa, și ea imigrantă din Italia. Aflăm cât de mult își stimează tatăl și ce sentimentele contrarii îl încearcă față de mama lor habotnică și în primă fază neputincioasă față de agresiunile tatălui.

Situația devine din ce în ce mai rea pe măsură ce se apropie Crăciunul. Foamea și frigul, deși nu sunt stări necunoscute de această familie, le pătrund încă o dată în oase. Intriga este marcată de plecarea de acasă a tatălui, ceea ce le îngreunează și mai tare zilele. Paginile cărții sunt îmbibate în agresiuni, violență și chiar moarte, totul împletit cu pioșenie și multă frică față de ceva urma. Ce se va alege de familia Bandini, acești nefericiți care își caută un loc pe lume?

Feedback emoțional

Nu mă așteptam să mă prindă atât de tare acest prim volum al tetralogiei lui Bandini. Stilul autorului este cel care face diferența dintre o poveste oarecare despre o familie de imigranți și o adevărată capodoperă, cu personaje bine conturate, cu dileme pe care nu le-am regăsit nicăieri prezentate sub această formă. Mi-a plăcut în mod deosebit franchețea firului de gândire al lui Arturo și felul în care se raportează la lume; nu în sensul în care este un personaj pozitiv, ci tocmai pentru că este un antierou pe care îl poți înțelege cu ușurință prin prisma tuturor lucrurilor care l-au format în copilărie.

Toate întâmplările din această carte spun o poveste tristă, brodată cu elemente tragic-comice, care transformă familia Bandini într-una memorabilă. Chiar dacă tipologiile personajelor se aseamănă cu altele, despre care am mai citit, totul unitar creat de Fante reprezintă una dintre cele mai fascinante fire narative pe care le-am urmărit vreodată. Nu este deloc de mirare că tocmai Bukowski l-a susținut, lucru și mai lesne de înțeles din al doilea volum, pe care îl citesc în prezent. Mizeria umană este însă prezentată aici mai blând, mai poetic, îmbinând toate elementele care fac pentru mine o lectură de excepție.

Familia Bandini m-a dus cu gândul la familia Glass a lui Salinger, nu în sensul în care ar exista vreo asemănare între membrii ei, care se află chiar la poli opuși în ceea ce privește condiția socială, cât referitor la pasiunea unui autor pentru acest element ce ține de genealogie. Eu însămi am rămas fascinată și am scris patru romane despre membrii familiei Sugar, ceea ce reprezintă un aspect în plus pentru care îl admir de acum pe acest autor.

Concluzie

O să vină și primăvara, Bandini este un roman valoros și de sine stătător, dar și ca parte a unui întreg mai complex, pe care abia aștept să-l descopăr în lecturile următoare. Este genul de carte care te fascinează, te poate obseda și urma în gândurile tale din afara lecturii. Încă din titlu ne putem da seama că ceea ce vom descoperi este o poveste înțesată de speranță, care ne poate molipsi inclusiv în viața personală.

Pot spune că este o onoare să trăiesc aceste aventuri împreună cu antieroul nostru, Arturo Bandini. Categoric aș recomanda această carte și tetralogie tuturor iubitorilor de lectură, în special celor care nu se sfiesc de o dramă de familie cu inspirație autobiografică, ce a fost scrisă cu pasiune și sânge.

Articolul O să vină și primăvara, Bandini | Recenzie literară apare prima dată în Cristina Boncea .

Dulapul copilăriei

Lumea părea extrem de limitată prin ochii ei. Când ușile dulapului erau deschise, întrezărea o vagă lumină; putea fi vastă, putea fi infinită, dar ea nu simțise vreodată că ceva ar putea durea prea mult – în afară de întuneric. Întunericul era ce cunoștea mai bine, iar el putea fi infinit sau putea fi moartea în sine. Auzise cândva vorbindu-se despre moarte, niște voci îndepărtate, una dintre ele plângând. Așa a înțeles că moartea e ceva rău. Ceva care cauzează durere. Ea nu știa ce e durerea, la fel cum nu știa ce e foamea, setea sau iubirea. Avea uneori senzații în corp, dar nu ar fi putut să le înțeleagă mesajul. Ce vrea să fie acest nod din stomac? Dar din gât? Dar presiunea din jurul tâmplelor, care o ardeau? Deseori, simțea că nu mai poate să respire. 

În acele momente, ușile dulapului se deschideau, lumina îi făcea ochii să se contracte și aproape cădea cu brațele înainte, capul ei aproape lovea podeaua, iar plămânii ei se umpleau din nou cu aer. Lângă ea, exista un aparat care mergea periodic. Era sursa ei de viață, sursa ei de aer. În general, aerul ce îi pătrundea prin nări avea un miros înțepător, stătut, dar era respirabil. De cele mai multe ori, respirația era un gest automat, ce se petrecea împotriva voinței sale; dacă ar fi știut că îi poate pune capăt, ar fi făcut-o cu multă vreme în urmă. Nu prea știa nimic despre ce se petrecea după ușile dulapului, cu excepția vocilor difuze ce veneau uneori înspre ea. Nu se chinuia prea tare să le găsească un sens. Nu știa nici că este închisă într-un dulap, hrănită ca un criminal condamnat pe viață, forțată să trăiască la limita supraviețuirii de cei care i-au oferit șansa de a trăi. 

Eu știam. 

Mi-a luat ceva timp să pun lucrurile cap la cap, dar în cele din urmă am înțeles ce se petrece. Copila era prizonieră și probabil astfel și-ar fi trăit restul zilelor dacă nu interveneam. Nu a fost ușor să o salvez, să o fac să înțeleagă că negura din dulapul ei nu este tot ce există. Au trecut mulți ani de atunci, a învățat să scrie, să citească, să articuleze cuvintele, dar sentimentul de sălbăticire a rămas. Am putut interveni doar printr-o putere divină. A fost ceea ce s-ar fi numit un accident, dacă nu aș fi știut că nu există accidente. A fost primul om pe care l-am salvat nu pentru că mi-ar fi cerut-o, nu pentru că mi-aș fi propus, ci pentru că trebuia. Puține lucruri “trebuie” în viață, iar acesta a fost unul dintre ele. 

Primul lucru pe care a vrut să-l facă după evadare a fost să își măcelărească părinții. Cu ochii ei goi, încețoșați, cu unghiile lungi și ascuțite, a vrut să le sară la beregată. Ar fi trebuit să o las, dar apoi ar fi trebuit să ne ocupăm și de vindecarea acestei răni. Nu te vindeci ușor după ce ucizi pe cineva, eu o știu. Din acest motiv, am înțeles-o. Am simțit compasiune, după ce mi-am stăvilit empatia atât de mult timp încât am uitat că o am. Am rezonat, ne-am chemat reciproc. Am eliberat-o dintr-o non-viață ce ar fi afectat generații întregi – dacă vreodată s-ar fi reprodus. O astfel de traumă generațională ar fi provocat o suferință egală cu cea a războiului. Nu concep să existe o suferință mai mare decât cea a izolării împotriva voinței tale. Eu o știu. 

După ce a ieșit din dulap și a plecat de acasă, a trebuit să învățăm să ne înțelegem. Puținele cuvinte pe care le reținuse dinainte de a fi sechestrată erau prea precare pentru a putea exprima tot ce se întâmplase în interiorul ei. Am învățat-o alfabetul. I-am dat cărți. Cu timpul, a început să îmi explice. Lucrurile au început să capete sens pentru ea – de ce te doare degetul când îl împungi cu un ac. Am lăsat-o să exploreze. Vârsta ei mentală a evoluat de la trei ani la șase și de la șase la doisprezece. Se va prinde vreodată din urmă? Sau poate chiar spiritul ei este atât de tânăr. Unii dintre noi suntem meniți să rămânem veșnic copii. Nicio reeducare nu poate schimba acest lucru, iar eu mi-am propus să nu interferez niciodată cu planurile lui Dumnezeu; cu această singură excepție, când am salvat-o. 

Eu și ea nu suntem atât de diferite. Nu trebuie să fii crescut într-un dulap, menținut în viață dintr-un sadism mascat drept milă pentru a crede că întunericul e nesfârșit, iar lumina durează doar o secundă. Mai mult decât atât, nu trebuie să crești într-un întuneric propriu-zis pentru ca lumina să te orbească, să te rănească atunci când o vezi. Ceva de genul citisem despre înfățișarea îngerilor în fața oamenilor; lumina lor ne-ar străpunge dincolo de orice înțelegere umană. Am avut față de ea o înțelegere supra-umană, ieșită din controlul meu, când pur și simplu nu am avut de ales: nimeni nu merită să fie un mort-viu, un zombie descreierat, flămând după tot ce înseamnă viață. Și eu am fost un astfel de zombie, deși am putut respira aerul de afară și am putut alege ce și cum să mănânc. Nu suntem doar funcțiile noastre vitale.

O privesc acum și simt o vagă mândrie. Ce s-ar fi întâmplat cu părinții ei după ce evada ar fi fost just. Niciun act de violență asupra altei persoane nu este vreodată just, cu excepția copiilor sechestrați de părinții lor; după această teorie, într-un sens mult mai amplu, populația lumii ar fi trebuit să fie decimată cu mai mult de jumătate. A fost încă o ocazie de contemplare pentru mine. Cum îți trăiești viața după ce ai fost eliberat, când nici măcar nu ai idee cum arată o viață în libertate? Poți să faci orice, dar nu știi să faci nimic. Eu și ea am învățat împreună. Am luat-o de la zero. A fost mai puțin dureros decât era să trăiești într-o cușcă mai mare, invizibilă, ascunsă în spatele aparenței de realitate. 

Mă întreb cum e acum lumea pentru ea. Cât de vastă își permite să creadă că este. Este de aici până aici sau de aici până hăt departe, într-un punct pe care nu-l poți zări cu ochiul liber? Ne spunem că posibilitățile sunt infinite, dar mintea noastră rareori le poate percepe – pentru că am fost cândva înlănțuiți, sechestrați, privați de orice împlinire sufletească. Mă întreb dacă vreodată copilăria poate fi altfel decât o cușcă. Dacă te poți simți vreodată mai mult decât un animal, o marionetă manevrată de alții care știu mai bine. Iată un alt lucru pe care mintea mea nu îl poate percepe. Putem evolua în urma experiențelor noastre doar până la un punct. Este vital să ne păstrăm esența, chiar dacă ea este pătată cu sânge. 

Două femei în lume: una adultă, alta copilă în corpul unui adult. Una primitivă, alta puțin mai civilizată; ambele unite prin întuneric. Dacă nu putem percepe infinitul, cum de fundalul vieții pare a fi mereu negru? La fel cum ne imaginăm despre spațiu. Există vreo cale prin care ce este și ce nu este, viața și moartea, se pot intercala într-un mod mai puțin dureros? Eu și ea vom învăța împreună. Eu o ghidez, iar ea îmi arată cum corelează informațiile: moartea e ca un dulap, moartea e precum copilăria. Viața e precum un părinte care te înlănțuie și decide pentru tine. Lumina e un lucru de care nu te poți bucura pentru prea mult timp. 

Știm că realitatea este oglinda universului interior. “Schimbă-ți credințele și îți vei schimba viața” spun cei mai luminați. Eu vreau doar să pășesc alături de ea și să ne dezghețăm de chiciura neființei. Cum altfel poți simți viața, în lipsa contrastelor? Lumea este vastă, infinită. Nimic nu trebuie să doară. Singurul lucru care pare a fi garantat în termeni de suferință este ieșirea din dulapul copilăriei.

Articolul Dulapul copilăriei apare prima dată în Cristina Boncea .