Cristina Boncea's Blog, page 22

Secretele de familie. Cum se moștenesc traumele | Recenzie

Aceasta a fost cea de-a doua carte din colecția psihogenealogia pe care am citit-o și, precum în cazul primei, am rămas cu informații utile și o viziune îmbogățită asupra felului în care se pot forma traumele transgeneraționale.

IntroducereDespre ce este vorbaCe mi-a plăcutConcluzieIntroducere

Încă de când am descoperit constelațiile familiale, am devenit foarte interesată de psihologia transgenerațională și îmi doresc în continuare să îmi completez cunoștințele prin astfel de lecturi. Această colecție de la editura Philobia oferă un număr cuprinzător de volume pe teme variate, ce vizează diferite aspecte ale domeniului transgenerațional. Prima carte pe care am citit-o este Ce îmbolnăvește sufletul și ce îl vindecă, scrisă de un discipol al lui Hellinger; deși volumul de față nu vizează propriu-zis constelațiile, cu siguranță tema secretelor familiale este una recurentă în toate workshopurile de gen.

Despre ce este vorba

În Secretele de familie. Cum se moștenesc traumele, Serge Tisseron, psihiatru și psihanalist francez, ne povestește prin intermediul unei multitudini de exemple despre cum păstrarea unui secret poate afecta până la două generații de urmași. Pe lângă faptul că păstrarea unui secret dureros, rezultat dintr-o traumă personală, îl afectează psihic pe cel implicat direct, păstrarea tăcerii asupra sa poate conduce la apariția anumitor simptome și manifestări chiar și în cazul nepoților săi.

Fie că ne referim la un secret strict familial sau unul încadrat într-un eveniment istoric de mare amploare, precum Holocaustul, Tisseron ne exemplifică ce se întâmplă în cazul în care conjunctura nu ne permite să adresăm întrebări sau să punem punctul pe i atunci când simțim că ceva ni se ascunde. Mai mult decât atât, acesta subliniază faptul că traumele neintegrate și păstrate astfel secrete afectează în moduri nebănuite destinul urmașilor; mai departe de legăturile psihologice directe, produse de crearea unui mediu familial nesigur, de cele mai multe ori apar manifestări indirect conectate ce pot conduce la dependențe sau chiar suicid.

Autorul oferă și soluții în ceea ce privește eliberarea de secretele familiale încă din prima copilărie a urmașilor noștri, cu scopul de a restabili legăturile generaționale și a pune astfel capăt unui ciclu nesănătos. Eliberarea de un secret, care începe cu numirea acestuia, va avea efecte benefice în viața unui individ cu cât este păstrat mai puțin timp la distanță față de acesta. Practic, este vorba tot despre integrarea inconștientului în conștient, doar că în această situație, este nevoie să primim mai întâi informația de la păstrătorul ei inițial.

Ce mi-a plăcut

Am descoperit în această carte perspective la care nu m-am gândit până acum, în special în ceea ce privește secretele păstrate la scară largă și felul prin care inclusiv monumentele istorice pot reprezenta complici ai păstrării tăcerii. Deși cartea are un număr redus de pagini, experiența autorului în domeniu este vastă, astfel încât a putut oferi numeroase exemple cu privire la efectele secretelor familiale.

În urma lecturii, voi acorda o mai mare importanță acestui element ce face parte din traumele transmise generațional și voi căuta să identific în propria persoană care ar putea fi lucrurile ce au fost ținute ascunse, ce mi-au afectat inconștient dezvoltarea. Din acest punct de vedere, consider că o astfel de reflecție este benefică tuturor, în special când îți sunt prezentate efectele negative, devastatoare, pe care tăcerea le poate avea asupra destinului nostru.

Concluzie

Pentru cei interesați de partea transgenerațională, care caută să înțeleagă mai bine ce le aparține lor și ce le aparține strămoșilor, Secretele de familie. Cum se moștenesc traumele este o carte foarte utilă, ce mai poate aduce o piesă de puzzle în completarea cercetării asupra sinelui. Cred că volumul este de ajutor inclusiv specialiștilor din domeniu, care la rândul lor vor putea acorda mai multă atenție asupra acestui aspect în cabinet.

Deși pentru mine nu a fost o lectură life-changing, mă bucur să rămân cu această nouă temă de reflecție, care mă va aduce cu un pas mai aproape de integrarea sinelui. Prin astfel de volume înțeleg eu “cărți pentru dezvoltarea personală“, în adevăratul sens al cuvântului.

Articolul Secretele de familie. Cum se moștenesc traumele | Recenzie apare prima dată în Cristina Boncea .

Mathias Enard – Dorință | Recenzie literară

Dorință nu mi-a plăcut la fel de mult precum Vorbește-le despre bătălii, regi și elefanți, prima carte pe care am citit-o de la Mathias Enard; cu toate acestea, stilul incredibil de poetic este la fel de prezent în reconstruirea Veneției de secol XVIII și a unei triste povești de dragoste.

IntroducereDespre ce este vorbaCe mi-a plăcutCe nu mi-a plăcutConcluzieIntroducere

Chiar dacă nu este neapărat genul meu de roman, am decis să achiziționez și să citesc Dorință tocmai pentru că stilul autorului este atât de atrăgător. Această scurtă carte păstrează în ea esența unei Veneții ce pare de mult pierdută, în perioada Carnavalului. Destinele mai multor personaje sunt legate prin ițe subțiri, iar ceea ce au în comun mai cu seamă este tocmai magia acestui oraș plin de secretele și misterele sale.

Despre ce este vorba

Povestea se axează în principal asupra unui trio amoros, dintre care unul din protagoniști va reieși drept pierzător. Într-o perioadă în care alegerile inimii nu erau la fel de libere precum astăzi, dorința ajunge să fie sfâșietoare și să conducă la consecințe nefaste.

Într-un alt plan narativ, avem un Maestru care se bucură de plăcerile vieții: jocuri de noroc, femei și băutură, totul drept o pauză de la munca sa obișnuită din atelier. El contemplează frumusețile orașului în paralel cu propria viață. Din acest șir de gânduri reiese doar o dulce melancolie, o contopire cu spiritul timpului și al Veneției acelor vremuri în sine.

Ce mi-a plăcut

Pe lângă sublimul fel în care au fost descrise împrejurimile și relațiile dintre personaje, cred că mi-a plăcut cel mai mult ideea de a face temporar parte dintr-o astfel de Veneție; străzile nu erau tocmai sigure, iar diferențele dintre clasele sociale erau extrem de vizibile. Cu toate acestea, să trăiești zilnic într-un astfel de oraș înconjurat de ape și plin de clădiri impozante, să te bucuri de muzică și teatru sau chiar să participi la (re)crearea unor opere de artă sună extrem de romantic.

Ce nu mi-a plăcut

Nu pot spune că Dorință este o carte plină de substanță, cum nici nu cred că s-a vrut a fi. Tonalitatea generală este una moderată, fără salturi de intensitate, poate cu excepția ultimelor câteva capitole. Acesta nu este un “defect” al cărții, ci mai mult un wishful thinking, având în vedere potențialul pe care cele două povești intercalate îl prezintă. În cealaltă carte parcursă de la Mathias Enard, am simțit o mai mare doză de intensitate afectivă, poate și pentru că era vorba de un mult mai cunoscut personaj al istoriei artei.

Concluzie

Dorință este o lectură scurtă, simpatică, ce poate îmbogăți perspectiva asupra Veneției pentru cei mai puțin cunoscători, ca mine. Melancolia este starea care reiese cel mai clar din amalgamul de descrieri și fire narative, alături de un sentiment al tragismului ce nu apare nicăieri în mod explicit.

Articolul Mathias Enard – Dorință | Recenzie literară apare prima dată în Cristina Boncea .

Claudia Golea – Tokyo by Night | Recenzie literară

Al doilea volum din seria Planeta Tokyo m-a încântat la fel de tare precum primul, îmbinând tematici similare: sanatoriu, alcool, droguri și povești de dragoste care decurg una dintr-alta. Claudia Golea m-a fermecat încă o dată prin cuvintele ei, iar singura mea tristețe este că mai există doar două dintre cărțile sale pe care nu le-am citit încă.

IntroducereDespre ce este vorbaFeedback emoționalConcluzieIntroducere

Am căutat acest al doilea volum peste tot până într-o minunată zi când un anticariat online m-a notificat de revenirea sa în stoc. Am avut și suficient noroc încât să obțin o ediție în stare perfectă, chiar dacă a fost publicat la începutul anilor 2000. Singura mea așteptare de la Tokyo by night era să fie la fel de grozavă precum celelalte cărți scrise de Claudia Golea, dar știam deja că nu am cum să mă înșel în privința ei. În curând, îmi doresc să fac un overview al celor 7 cărți pe care le-a publicat și pe care eu le-am colecționat cu grijă de-a lungul anilor.

Despre ce este vorba

Deși Claudia Golea are 55 de ani în prezent, în acest al doilea volum al aventurilor sale la Tokyo era in mid 20’s și lucra pe post de “mama-san” la un club de noapte. Povestea începe la fel de triggering precum se terminase primul volum, cu autoarea noastră la Spitalul 9, de unde scapă pentru a se reîntoarce în Țara Soarelui Răsare. Aici nu pot decât să o aștepte alte grozave aventuri, cum nu ne-am fi imaginat niciodată că se pot întâmpla în Japonia.

Claudia își găsește noi prieteni și parteneri în timp ce își trăiește viața asemenea unui vampir la clubul Dreams. Cea mai mare parte din acțiune se petrece aici, printre dansatoare și japonezi excitați, care abia așteaptă să pună mâna pe o europeană. Nici crimele nu lipsesc din acest scurt volum, care ne spune mai departe povestea Claudiei; în continuare, nu știm cât e real și cât e fals, dar eu, ca de obicei, prefer să înclin balanța mai înspre prima variantă.

Feedback emoțional

Cu siguranță nu este prima oară când spun acest lucru, însă cărțile Claudiei Golea trebuie experimentate, nu citite. Este foarte greu să pun în cuvinte exact ce se întâmplă în interiorul meu atunci când iau contact cu una dintre lucrările ei tocmai pentru că se simte precum o nebuloasă, un fel de transă în care intru, iar ea devine ghidul meu astral. Ceva din sufletul meu rezonează foarte puternic cu toate felurile prin care Claudia ne arată cine și cum este, în ce fel se raportează la mediu, ce decizii ia în anumite ocazii și cum destinul ei o duce mereu în mijlocul celor mai nebănuite (și amuzante) întâmplări.

Dacă nu aș fi cunoscut niciodată oameni similari, dacă aș fi stat în casă și m-aș fi ocupat doar cu lectura până la această vârstă, da, aș crede că autoarea fabulează, că o singură persoană nu poate trăi atâtea vieți într-una singură, însă tocmai pentru că nu acesta este cazul, nu pot decât să salivez în continuare la genul de aventură continuă în care Claudia și-a transformat viața; nu pot decât să fiu recunoscătoare că ea a hotărât să scrie despre toate acestea, purtându-te astfel cu ea. Eu simt că redescopăr magia vieții de fiecare dată când o citesc.

Nici o singură frază nu este plictisitoare în Tokyo by Night sau orice altă carte scrisă de Claudia. Aproape nimic din lucrurile despre care povestește nu-mi sunt familiare, ceea ce le face cu atât mai incitante. Umorul și felul deschis în care ea privește viața îi dă un grad molipsitor de atractivitate. Felul în care, dintre toate lucrurile povestite, întâmplate sau neîntâmplate, din tot reiese tocmai sentimentul de lust for life este lucrul pe care îl ador cel mai tare. Sunt convinsă că viața nimănui nu e pavată doar cu floricele, însă nu îmi doresc nimic mai mult decât să am și eu un outlook similar cu al Claudiei vizavi de propria mea viață.

Concluzie

Tokyo by Night este continuarea unui volum care ne povestește evenimentele din viața unei românce mutate la Tokyo la începutul anilor 2000. Dacă tematica nu are darul de a convinge în sine, mai spun doar că nu este pentru cei cu o viziune lineară asupra vieții, cei care se așteaptă la un documentar cuminte despre viața din capitala japoneză.

Claudia Golea este unapologetic în scris, prietenoasă, inteligentă și plină de strălucire în fiecare pagină; nu am citit niciodată cărți mai vii, mai grăitoare decât cele scrise de ea. Dacă vrei să râzi, să plângi, să te sperii și să te bucuri, totul în mai puțin de 300 de pagini, recomand cu mult drag această duologie!

Articolul Claudia Golea – Tokyo by Night | Recenzie literară apare prima dată în Cristina Boncea .

Familia mea și alte animale | Recenzie literară

Una dintre cele mai bune cărți pe care le-am citit în ultima perioadă, Familia mea și alte animale face parte dintr-o trilogie ce nu a fost complet tradusă în limba română încă. Această bucată din autobiografia autorului mi-a oferit o experiență incredibilă în inima insulei Corfu.

IntroducereDespre ce este vorbaFeedback emoțional ConcluzieIntroducere

Nu știam la ce să mă aștept atunci când am achiziționat această carte de pe Vinted. M-am bucurat să aflu că este vorba despre o autobiografie și am fost cucerită de la bun început de stilul vesel, descriptiv și plin de umor al lui Gerry Durrell, pe atunci un puști de zece ani care se mută împreună cu familia lui din Anglia în insula Corfu. Până la sfârșit, nu pot spune că există vreo parte a cărții care să mă plictisească, lucru complet neașteptat de la o lucrare bazată pe descrieri naturale. Consider că Familia mea și alte animale trebuie să facă într-adevăr parte din lista cărților ce trebuie citite într-o viață!

Despre ce este vorba

Gerry mai are doi frați și o soră mai mare, fiind cu toții crescuți de o mamă singură și pasionată de gastronomie. Nu ni se oferă foarte multe detalii despre backgroundul familial, însă fiecare membru al familiei are propria sa personalitate bine reliefată și formează împreună un amestec deosebit de inteligență, sarcasm și bucurie pentru viață.

Familia se mută în mai multe locații din Corfu și învață treptat să te adapteze la viața grecească. Totul este povestit din perspectiva micului Gerry, care devine repede fascinat de fauna și flora care îi înconjoară. Până la finalul cărții, colecția sa de animale crește simțitor, dar la fel și iubirea întregii familii pentru insula grecească și experiențele trăite acolo.

În carte se regăsesc nenumărate episoade amuzante ce au drept protagoniști membrii familiei și diverse animale, precum și localnici cu care Gerry se împrietenește. Titlul este destul de sugestiv în acest caz: acțiunile se îmbină la perfecție, subliniind uniunea omului cu natura și relația dintre ceea ce ne înconjoară și natura umană.

Feedback emoțional

Pe lângă părțile amuzante și întorsăturile de situație, ceea ce mi-a plăcut foarte mult la această carte a fost sentimentul de cadru familial pe care îl oferă. Gerry ne introduce din prima în sânul familiei sale, prezentând fiecare membru “cu bune și cu rele”. Faptul că avem parte de perspectiva unui copil, fascinat de tot ce descoperă în jur pe noul său teritoriu de explorare, face cartea cu atât mai savuroasă și plină de magie.

Familia mea și alte animale este pur și simplu o experiență pe care cred că orice cititor s-ar bucura să o aibă. Nu știu dacă la astfel de scene se referă expresia “umor britanic”, însă pentru mine fiecare capitol a adus cu sine elemente care să îmi aducă un zâmbet pe buze și să mă facă să uit de trecerea paginilor.

Nu știu dacă dragostea față de natură este mesajul care iese cel mai bine în evidență în urma lecturii; pentru mine a fost mai degrabă sentimentul unei copilării frumoase, de invidiat pentru toată frumusețea regăsită în aceste 350 de pagini și restul cărților scrise de Gerald Durrell. Nu știu dacă voi ajunge să parcurg și restul trilogiei, dar cu siguranță îmi voi aminti mereu cu bucurie de acest prim volum.

Concluzie

Familia mea și alte animale este o carte excelentă din toate punctele de vedere: există umor, suspans, magie naturală și un sentiment general de bunăstare. Te vei amuza, te vei întrista și vei trăi cu sufletul la gură aventurile lui Gerry în insula Corfu. Eu am rămas cu o stare de plenitudine în urma acestei lecturi și recomand experiența tuturor cititorilor, indiferent de genul literar favorit!

Articolul Familia mea și alte animale | Recenzie literară apare prima dată în Cristina Boncea .

Retrospectiva iubirii în ultimii 5 ani

Am văzut că umbra mea sperie, ceea ce înseamnă că împart ceva cu cei din jur; dacă ei se pot regăsi în mine, înseamnă că exist. Mi-ar fi fost de folos să știu acest lucru la 19 ani, când scriam Mi-ai promis că vom muri împreună. Atunci m-am certat cu Dumnezeu și l-am blamat pentru a nu știu câta oară că m-a adus aici, m-a rupt din raiul în care sufletul meu dormea liniștit și m-a aruncat printre oameni care nu știu că toți suntem divini. Bineînțeles, atunci nici eu nu știam asta. 

Ulterior, mi-am dat seama că eu trebuie să-l fi implorat pe Dumnezeu să mă facă om. Din sufletul meu depersonalizat, am observat androginii despărțindu-se și căutându-se peste veacuri și mi s-a părut că nu poate exista un lucru mai frumos pe lume. L-am implorat să mă facă și pe mine muritoare, pentru a putea și eu să experimentez iubirea umană. I-am spus “știu că voi suferi, dar merită”. I-am spus “cu orice preț, vreau să fiu om”. El știe că de fiecare dată când m-am înfuriat împotriva lui, a fost tocmai pentru că mi-a oferit ce mi-am dorit. Doar eu nu știam că nimic nu e mai uman de atât. 

La 17 ani, un băiat mi-a frânt inima pentru că m-a tras în apă și a vrut să mă scufunde. M-a tras în apă când el nu știa să înoate și eu am observat abia din mijlocul Jiului. Nu mai era cale de întoarcere. El nu m-a crezut că ne putem întâlni la mijloc, nu m-a auzit de acolo, de pe mal. Am fost consolată de alți doi bărbați, pe care acum îi văd ca pe statuile din fața unui templu sfânt, templul meu; un leu și un berbec, împietriți pe vecie, marcând calea spre un spirit măreț, spre un vortex din care nu ieși niciodată așa cum ai intrat. Un al patrulea bărbat a apărut în peisaj atunci, în mod neașteptat. Și el mi-a gâdilat spiritul aventurier, și el mi-a indus un întuneric pe care îl devoram pe atunci. Despre toate acestea se poate citi în Antidotul. Nu dețin nimic mai prețios pe lume decât trilogia mea.   

La 18 ani am început să fumez și am simțit absența tuturor. Am avut nevoie de timp să mă vindec de tot ce nu eram eu. Am crezut că nu știam să iubesc. Ba da, știam. Știam mult mai multe lucruri la 12 ani decât îmi aminteam la 20, dar tot atunci mi-am luat răgazul de a mă reîntâlni. La 19 ani mi-am întâlnit fantoma, stafia ce mă bântuia pe interior încă din prima copilărie. Era întruchiparea tuturor lucrurilor care mă înfricoșau. Era, de asemenea, oglinda mea, cum au fost toți oamenii de care m-au legat sentimente. Așa se face că de atunci încoace nu am mai întâlnit pe nimeni cu același geniu; un geniu malefic, răpitor, un spirit uman mai rănit decât am fost eu de-a lungul vremurilor, un suflet mai nou decât al meu.

Și atunci am pornit în multe aventuri, doar că acestea au săpat din ce în ce mai adânc în mine. Nu există nicio carte publică ce poate să stea mărturie pentru acea poveste. Există doar poezii, furie și urletele mele. Există doar frica ce m-a paralizat și, în cele din urmă, după cum era de așteptat, liniștea de după furtună. Refacerea puzzle-ului intern. Reconstruirea imaginii de ansamblu din bucățile din mine pe care am decis să le păstrez. Nu a fost deloc minunat să împlinesc 20 de ani. Acel an a fost ca o suliță ce mă străbătea din nou de fiecare dată când reușeam să o scot. Am sângerat mult. 

La 21 de ani m-am îndrăgostit cu atât mai tare. Am avut mai multe iubiri decât credeam că pot să suport. Ianuarie 2019 rămâne luna mea preferată din întreaga existență. Am întâlnit atunci două suflete pe care încă le visez. Am crezut că urmează vindecarea, dar universul știe mereu cum să nu ne lase să-i ghicim cursul. Cert este că am iubit foarte mult, m-am încăpățânat să iubesc, m-am golit de iubire. Urletele erau înspre certitudine, de această dată. Eram sigură că merită să urlu, să lupt, că în iubire există mereu ceva de câștigat. O mângâi adesea pe cap pe acea fată. Sunt foarte mândră de luptele ei, de deciziile ei. La 22 de ani, eram cu totul altă persoană. Îți poți închipui că n-am mai reușit să iubesc nici până în prezent?

La 22 de ani nu îmi doream nimic mai mult decât să mor, nu pentru prima oară în viața mea. La 23 de ani începeam timid o trezire a conștiinței. La 24 am dat de un alt blocaj, vijelios, dar am refuzat să renunț. La 25 de ani m-am găsit puternică, sigură, singură, pregătită nu de a mă lupta cu viața, ci de a urma semnele pe care mi le arată. Nu mai este mult și voi împlini 26 de ani. Nu-mi place deloc cum sună această vârstă. De când eram mică, mi-am imaginat că 27 de ani este vârsta ideală pentru mine, poate și pentru că aceasta este diferența de ani dintre mine și mama mea. Mi-ar plăcea enorm de mult să pășesc în noul an iubind pe cineva. În ianuarie 2024, se fac cinci ani de când nu m-am mai întâlnit cu acest sentiment. 

Simt că ceva măreț urmează să se întâmple, ceva ce va acționa asemenea unor castori care rod barajul cascadei mele de inspirație. Nu am mai scris de mult, deși mereu mă gândesc la asta. Nu am mai dedicat nimănui vreun fel de odă, lucru care mi se pare cel mai frumos pe lume. Lana del Rey are un vers în care spune “it’s nice to love and be loved, but I’d rather know what God knows”; m-am încălzit cu el o perioadă, dar acum îmi amintesc prea bine ce am învățat la Filosofie: iubirea este și ea o cale de cunoaștere, cea mai prețioasă dintre toate; poate chiar motivul pentru care, într-adevăr, mă aflu încă pe Pământ.     

Am vrut să fac această trecere în revistă a ultimilor cinci ani. Am scris două romane ce nu au văzut încă lumina tiparului. Am scris poezii și proză scurtă. Mai mult decât orice, am contemplat fiecare aspect al ființei mele care mi-e cunoscut. Sunt pregătită să renunț la mintea mea din nou, în favoarea inimii. Niciodată nu am simțit o fericire mai mare de a fi în viață decât atunci când am iubit. Pentru tine cât timp a trecut? 

Articolul Retrospectiva iubirii în ultimii 5 ani apare prima dată în Cristina Boncea .

20 de cărți cumpărate recent de pe Vinted

De obicei, prezint ultimele achiziții literare din biblioteca mea într-un video, fie pe YouTube, fie pe TikTok. De această dată însă am strâns un număr destul de mare de volume, care abia așteptau să fie așezate la locul lor corespunzător pe rafturi. În paragrafele următoare, vreau să vă povestesc câte puțin despre fiecare în parte.

Informații generaleDespre cărțile achiziționateTeancul din stângaTeancul din dreaptaConcluzieInformații generale

După cum știți deja, încă de când am văzut o reclamă la TV pentru Vinted România, am devenit una dintre cele mai mari fane ale acestei aplicații. Mi-am achiziționat o grămadă de cărți și haine la prețuri grozave și în stare foarte bună.

Pe lângă acest schimb de produse, cred că se pot forma inclusiv niște relații frumoase între vânzători și cumpărători, ceea ce explică bilețelele, semnele de carte și stickerele din imagine, pe care le primesc aproape la fiecare comandă. Apreciez foarte mult aceste gesturi și încerc să le întorc cât de des pot.

Doar două cărți din teancurile de mai sus nu sunt achiziționate de pe Vinted, ci primite de curând de la Editura Vremea. Este vorba despre Mica mincinoasă și Sărutul, apariții recente, care nu sunt foarte pe gustul meu. Prin urmare, știți unde le găsiți dacă sunteți interesați de ele!

Despre cărțile achiziționateTeancul din stânga

După ce am citit Marele Gatsby, Fitzgerald mi s-a părut un autor promițător, așa că am continuat să-i colecționez cărțile. Nu știu care dintre acestea va fi următoarea mea lectură de la el, însă m-am gândit că nu strică să profit de ocazie și să mai adaug încă una la colecție. Nu am citit nici măcar o singură carte din gama Litera Clasic, dar asta nu mă oprește din a crește acel teanc din bibliotecă…

Pentru că recent am citit prima mea carte de la Sjon, Manasteinn, și mi-a plăcut, mi-am dorit neapărat să citesc și cel mai popular roman al său – Vulpea albastră. Sunt destul de sigură că stilul lui de scriere este pe placul meu, cum este al celor mai mulți nordici. M-am bucurat foarte mult să găsesc cartea pe Vinted la un preț prietenos.

Tot din colecția Biblioteca Polirom, am achiziționat și Încetează cu minciunile tale, carte despre care nu știu prea multe, dar al cărei titlu mi s-a părut interesant și ale cărei dimensiuni le-am considerat încurajatoare. Nu de puține ori am descoperit în cărți la fel de subțirele de la editura Polirom adevărate opere de artă și romane favorite pentru mine.

Viol, în acest format absolut perfect de la editura Curtea Veche, este o carte pe care am citit-o cu ceva ani în urmă și pe care o dețineam în formatul mic din colecția Biblioteca Polirom. Am fost deosebit de încântată să descopăr această ediție pe Vinted, așa că nici nu am stat pe gânduri înainte să o cumpăr.

Întreab-o pe Alice este, de asemenea, o carte pe care am citit-o cu ceva timp în urmă și care a lăsat totuși un impact destul de profund asupra mea. O consider o carte ce merită citită într-o viață, chiar dacă drept cautionary tale. Dețineam o ediție mult mai plăcută din punct de vedere estetic, pe care am oferit-o mai departe. Acest format hardcover de la editura Art mă încântă mult mai tare.

Acum dețin două ediții ale cărții Flori pentru Algernon, ambele hardcover, de la editura Art. Nu am citit încă această carte, dar nu am putut rezista tentației de a achiziționa această variantă pe care o găsesc extrem de frumoasă; cel mai probabil, voi oferi cealaltă variantă din bibliotecă mai departe.

Caractere atipice de Tom Hanks este o carte ce îmi apărea peste tot: în anticariate, în librării, pe Vinted. Am zis că este în sfârșit momentul să o achiziționez, chiar dacă nu am nici cea mai vagă idee când voi ajunge vreodată să parcurg povestirile din ea. Tom Hanks îmi este un nume doar vag cunoscut, despre care nu știu mare lucru, însă mi-am dorit să îi ofer o șansă.

Recuperarea completează colecția mea de numeroase volume de la editura Narator, dintre care am parcurs până în prezent unul singur. Multe dintre cele deținute de mine au dimensiuni înfricoșătoare, dar ceea ce mă face să cred că voi ajunge cu adevărat să le citesc este pasiunea mea pentru poveștile adevărate, șocante, care demonstrează că “viața bate filmul” de cele mai multe ori.

Teancul din dreapta

Voi începe cu cele trei cărți din colecția Rao Clasic: două dintre ele sunt scrise de Jane Austen, iar una de Hermann Hesse. Nu am citit încă niciunul dintre acești foarte populari autori, dar din decizia mea de a le cumpăra reiese această intenție. De la Hesse mai am în bibliotecă Lupul de stepă, carte a cărei lecturare o amân de ceva vreme, însă tind să cred că-mi va plăcea.

Despre cărțile lui Jane Austen, Rațiune și simțire și Mândrie și prejudecată, am auzit foarte multe vorbe bune, însă am refuzat să aflu dinainte despre ce este vorba; nu am urmărit filme, nu am citit recenzii. Nu reprezintă priorități pe lista mea de lectură, dar cu siguranță voi ajunge la una dintre ele cu prima ocazie când mă voi simți suficient de bine înarmată cu răbdare.

După aceea, avem două cărți din domeniul psihologic: Împacă-te cu trecutul de la editura Philobia și Fiicele tatălui, fiii mamei de la editura Trei. Am mai citit și alte cărți din colecțiile respective și sunt sigură că voi descoperi în continuare conținut de calitate printre paginile lor. În ultima perioadă, mi-am confirmat că nu am nici cel mai mic interes pentru cărțile de dezvoltare personală sau de psihologie pentru publicul larg, însă am încă încredere în specialiști din domeniu, care au identificat diferite metode prin care putem să aducem îmbunătățiri în viața noastră.

Deși am renunțat la Serotonină după câteva zeci de pagini și am motive să cred că Houellebecq nu este un autor pe gustul meu, am decis să-i cumpăr antologia de poezie, cu speranța că acest tip de conținut m-ar putea atrage de partea sa. Știu că este foarte popular, dar și foarte controversat, așa că încă îmi doresc să tatonez terenul.

Apoi avem două cărți de la editura Trei: Cu ochii larg închiși (Eyes Wide Shut), care a stat la baza celebrului film și o re-achiziționare a cărții Susannei Kaysen, care a inspirat unul dintre filmele mele preferate din toate timpurile – Girl, interrupted. Am urmărit ambele filme, însă mi-ar plăcea să-mi reîmprospătez memoria în ceea ce privește lucrarea lui Arthur Schnitzler.

Efemeridele, o carte pe care o aveam de ceva timp în vizor și care vine îmi completarea colecției mele de cărți încă necitite de la acest mare psihoterapeut/psihiatru, a ajuns în biblioteca mea din motivul că este o carte de povestiri; am dat mai departe Soluția Schopenhauer și Problema Spinoza tocmai pentru că nu sunt neapărat interesată să citesc astfel de lucrări de ficțiune de mare întindere. Pe de altă parte, povestirile psihoterapeutice, fie reale sau fictive, mă atrag întotdeauna.

Vrăjitorul este ultima șansă pe care i-o ofer lui Nabokov. După ce Lolita mi s-a părut o lectură anevoioasă, a cărei idee este mai grandioasă decât punerea sa în practică, am încercat de curând să citesc Lucruri transparente, care mi s-a părut la fel de pretențioasă și insuportabilă. Am ceva așteptări de la această carte subțirică, ce pare a avea un plot interesant. În general, între mine și autorii ruși nu se formează o conexiune prea puternică.

Țiganiada vine să completeze colecția mea pe două rafturi de cărți din seria Biblioteca pentru toți. Este un poem în proză despre care nu știu mare lucru, doar titlul îmi era cunoscut din cultura populară. Având atât de multe cărți din această colecție, nu știu dacă voi ajunge vreodată să le parcurg pe toate, însă am considerat-o o achiziție utilă pentru biblioteca mea ideală.

Concluzie

Chiar dacă nu reies la fel de multe vizualizări, prefer întotdeauna să scriu decât să filmez un videoclip. Sper că am reușit să vă inspir cu aceste achiziții literare de care eu sunt foarte încântată și să vă ofer, indirect, recomandări de lectură. Dacă vreunul dintre titlurile menționate vă este familiar, nu ezitați să-mi scrieți un comentariu!

În prezent, citesc o carte care îmi place foarte mult – Familia mea și alte animale de Gerald Durrell și abia aștept să revin cu o recenzie.

Articolul 20 de cărți cumpărate recent de pe Vinted apare prima dată în Cristina Boncea .

Iain Reid – Intrusul | Recenzie literară

Este cea de-a doua carte pe care o citesc de la Iain Reid într-un timp foarte scurt, însă, spre deosebire de Mă gândesc să-i pun capăt, Intrusul a fost o dezamăgire totală pentru mine.

IntroducereDespre ce este vorba în carteCe mi-a plăcutCe nu mi-a plăcutConcluzieIntroducere

Am împrumutat această carte de la un prieten, care a fost la fel de încântat ca mine de descoperirea acestui autor. Amândoi am citit Mă gândesc să-i pun capăt și am urmărit filmul aferent ei. Deși nici aceea nu ar putea fi cartea mea favorită, am fost impresionată de stilul de scriere al autorului – ușor de parcurs, cu o poveste care avansează lent, dar sigur, pe care o urmărești cu sufletul la gură întrebându-te ce urmează să se întâmple.

Cam același lucru s-a întâmplat și cu Intrusul: am parcurs rapid cele 328 de pagini în acest spectaculos format de la Curtea Veche, dar s-a dovedit a fi o experiență pe care nu doar că nu aș repeta-o, ci mi-aș dori să nu o fi avut niciodată. Rareori spun acest lucru despre o experiență, însă lectura aceasta chiar a fost o pierdere de timp pentru mine.

Despre ce este vorba în carte

Avem doar trei personaje de bază: un cuplu format din Junior și Henrietta și Terrance, un agent al companiei OuterMore venit să-l recruteze pe el pentru o călătorie în spațiu. Acțiunea are loc pe parcursul mai multor ani, distanța de timp dintre recrutare și momentul plecării propriu-zise. Acest Terrance se mută în locuința izolată a celor doi și începe să se infiltreze din ce în ce mai mult în viața lor privată. Oare el este de fapt intrusul din poveste?

Spre final, Junior este cel care nu mai rezistă presiunilor. Tot ce își dorește este o viață liniștită alături de soția lui. Trezirea conștiinței sale este cel care îl face să își dea cu atât mai mult seama de importanța ei în viața lui. Punctul culminant este reprezentat de revelarea adevăratului motiv pentru care Terrance a pătruns în viața lor de cuplu. De acolo, ne lovește încă un pare plot twist, mai mult sau mai puțin previzibil, care ne lasă cu gândul la un viitor sumbru; povestea are loc într-un viitor în care oamenii nu își mai conduc de mult propriile mașini, iar tehnologia ne împinge să ne depășim în continuare limitele umane.

Ce mi-a plăcut

Iain Reid scrie foarte bine, atât de bine încât nu-ți dai seama inițial că romanele lui sunt de duzină. Este o nouă formă de roman de duzină apărut recent, care bate în intelectualism. Cu toate acestea, faptul că o carte se citește atât de ușor, fiind scrisă în cuvinte mici și reluând aceleași idei care produc intensitate, a devenit pentru mine o marcă evidentă în urma acestei lecturi.

Pot spune că am fost captivată, furată inițial de stilul acestui autor. Construiește foarte bine acțiunea, mizează pe un element surpriză în ambele cărți citite de la el, conturează personaje clare și, mai mult decât atât, ne oferă naratori unreliable. În timp ce citeam, mi-am amintit de Substanța M, capodopera lui Philip K. Dick și una dintre cărțile mele preferate all-time. Intrusul nu se aseamănă deloc cu ea, ar fi o jignire adusă celebrului autor de SF.

Așadar, singurul lucru care mi-a plăcut la această carte este faptul că m-a păcălit până aproape de final, am fost furată de estetică, de claritatea imaginilor produse prin descrieri – practic, o formă de cheap adrenaline. Când am închis-o și mi-am dat seama ce am citit de fapt, nu am simțit decât furie.

Ce nu mi-a plăcut

Finalul este anticlimactic. Ca de obicei, am așteptat până la ultimele rânduri, care uneori au darul de a salva sau desființa o carte. Am primit doar o nouă întorsătură de situație, cu efect dramatic, cum a făcut și Joe Hill în Omul focului. Acest autor și-a pierdut orice credibilitate în fața mea. Cărțile lui sunt menite să fie filme sau seriale produse de Netflix pentru consumul larg, în niciun caz lecturi pentru oameni care chiar își doresc calitate.

Tocmai pentru că finalul a fost dezamăgitor (nu din cauza previzibilității, ci a lipsei unui sens mai profund al poveștii), mi-am dat seama că am de-a face cu un alt magician al cuvintelor, care refolosește aceleași trucuri pentru că mulți oameni strigă în continuare “wow!” când scoate al miilea iepure din joben. Este o lucrare ieftină, a cărei originalitate constă poate doar în felul de a spune povestea – pentru mine, un om care nu citește atât de mulți contemporani precum your average reader.

Concluzie

Găsesc totuși un aspect pozitiv în lectura acestei cărți: mi s-au clarificat și mai mult în minte criteriile care fac diferența dintre o carte bună și una pe care nu o pot recomanda nimănui. Intrusul intră în această a doua categorie pentru mine. Acest all show, no go este o șaradă prin care sper să nu mai trec în viitorul apropiat.

Intrusul este dovada clară că încercarea de a reinventa roata nu va funcționa niciodată în lumea literară, unde este vorba despre suflet, nu doar asocieri libere, nefiltrate personal, care îți oferă câteva generoase 15 minute de faimă.

Articolul Iain Reid – Intrusul | Recenzie literară apare prima dată în Cristina Boncea .

Broderii – Marjane Satrapi | Recenzie

Mi-a făcut mare plăcere să parcurg acest scurt roman grafic, publicat după succesul seriei Persepolis. Și în acest caz este vorba despre o autobiografie, care evocă momente atât amuzante, cât și grăitoare despre situația sociopolitică din Teheran.

IntroducereDespre ce este vorbaCe mi-a plăcutConcluzieIntroducere

Acest volum a fost achiziționat de asemenea de pe Vinted, precum ultimele zeci de cărți nou adăugate în biblioteca mea. Nu știam de existența lui și am înțeles dublul sens al titlului abia mai spre sfârșitul lecturii. Cred că nu este nevoie de nici măcar o oră pentru a parcurge conținutul romanului grafic atât de frumos ilustrat. Deși a fost publicat inițial la începutul anilor 2000, cred că subiectele de discuție ale protagonistelor sunt încă de actualitate. Broderii a fost încă un reminder despre tristețea pe care Iranul o poartă în sine.

Despre ce este vorba

În casa bunicii lui Marjane Satrapi se strâng mai multe femei pentru a bea ceai și a se lansa în diverse discuții. Poveștile care apar, sub formă de bârfe sau confesiuni personale, conțin elemente mai degrabă tragicomice; chiar și cele care par a fi spuse doar pentru amuzament ascund de fapt o realitate crudă și tristă în spate.

În general, este vorba despre căsnicii eșuate, femei căsătorite de mult prea tinere prin deciziile familiilor lor, femei care își doresc mai mult decât orice să evadeze din patriarhatul iranian. Este drept, am râs de multe ori, la diverse expresii, replici sau povestiri, dar tot ce își povestesc aceste femei rămâne până la urmă un subiect tabu al perioadei lor.

Marjane Satrapi a strâns aceste broderii și ni le-a oferit. Este vorba atât despre felul în care poveștile femeilor se intercalează, cât și despre ideea de virginitate și păstrarea ei; considerată încă o formă de “onoare” și o necesitate pentru a putea o viață de cuplu, protagonistele ajung să vorbească despre redobândirea acesteia pentru a ascunde greșelile trecutului.

Ce mi-a plăcut

Stilul din Persepolis este vizibil și aici: același umor, replici neașteptate și punere în scenă care creează un colaj izbitor. Este greu să nu te transpui în pielea acestor personaje deloc diferite de noi, femeile europene, dar cu mult mai puțin privilegiate. Mi-a plăcut să râd și să mă simt și eu o parte din grupul femeilor care se bucurau de ceai și intimitate împreună. Mai mult decât atât, mi-a plăcut sentimentul de solidaritate dintre ele și felul în care se încurajau. Poate, într-o zi, să fii femeie în Iran nu va mai semăna atât de mult cu o condamnare la moarte sau o viață lipsită de libertate.

Concluzie

Recomand Broderii, împreună cu celelalte romane grafice realizate de Marjane Satrapi! Mă bucur că o persoană cu o astfel de voce și viziune a reușit să se reconecteze cu trecutul ei pentru a ni-l prezenta sub această formă. Sper ca astfel de mărturii să devină cât de curând doar o relicvă, nu un adevăr care continuă.

Articolul Broderii – Marjane Satrapi | Recenzie apare prima dată în Cristina Boncea .

Mánasteinn. Băiatul care n-a existat niciodată | Recenzie literară

Prima mea întâlnire cu Sjón a fost una plăcută. Îl asemăn cu Don DeLilo ca stil, acum, după ce am terminat de citit scurta poveste despre Mánasteinn. La o primă impresie, cred că mi-ar face plăcere să citesc și alte lucrări de-ale autorului.

IntroducereDespre ce este vorbaCe mi-a plăcutConcluzieIntroducere

Am cumpărat cartea exact pentru că îmi doream să parcurg o carte scrisă de Sjón, după faima de care s-a bucurat Vulpea albastră la vremea ei. Pe aceasta s-a întâmplat să o găsesc pe Vinted și este o lectură ce putea fi terminată în vreo două ore. Dezvăluirea de la sfârșit ne dă de înțeles că este chiar vorba despre o auto-ficțiune, ceea ce m-a făcut să ofer un rating neutru acestei scurte povești.

Despre ce este vorba

Mánasteinn este un adolescent care trăiește ca o fantomă în Reykjavik, pe vremea gripei spaniole. Acesta oferă servicii sexuale bărbaților din zonă și este pasionat de cinematografie; cele două caracteristici îl definesc cel mai bine. Datorită pasiunii sale, vede lumea într-un mod care îmbină cruda realitate din jur cu imaginile colosale din filmele pe care le vizionează la cinema.

Când gripa răpește zeci de suflete din zona în care locuiește, realitatea băiatului devine cu atât mai sumbră, dar se potrivește parcă mai bine fundalului său sufletesc. Din acest motiv, este mai puțin afectat de moartea la care este martor și mai mult interesat să își observe semenii. Nutrește sentimente profunde de admirație pentru o tânără motociclistă care îi seamănă cu un personaj dintr-un film; misterioasele sale apariții oferă și mai multă substanță cărții lui Sjón.

Ce mi-a plăcut

Cartea este ușor de parcurs, fiind alcătuită din pasaje și capitole scurte, sub forma unei biografii. Deși nu știam nimic despre această perioadă din istoria Islandei și nici despre Islanda în general, am reușit totuși să mă transpun în poveste și să găsesc elemente care să rezoneze cu experiențele mele.

Desigur, cel mai la îndemână eveniment global pe care îl pot pune în comparație cu gripa spaniolă este pandemia de Coronavirus; scenele descrise în carte nu sunt cu mult diferite de cele din spitalele noastre cu ceva ani în urmă. Când ești înconjurat de atâta moarte, singurătatea poate deveni chiar un sprijin – reprezintă o dovadă a longevității tale.

Mi-a plăcut misterul care dăinuia în jurul majorității pasajelor și felul în care au fost intercalate, fără a fi însă complet abstracte sau de neînțeles. Povestea este lineară în mare parte, știi unde începe și unde se termină, mai ales având drept reper și anii despre care ni se povestește. Mi-a plăcut, de asemenea, modul în care propozițiile finale au îmbrăcat toate cele spuse înainte, închegând toate elementele poveștii.

Concluzie

Cu siguranță voi mai alege să-l citesc pe Sjón. Ceva despre stilul său de scriere rezonează cu mine. De la cuvintele alese până la aspectele asupra cărora a decis să pună reflectoarele și starea de vid în care m-a transpus ca spectator, toate acestea reprezintă pentru mine argumente solide pentru a-mi crea o părere pozitivă despre acest microroman.

Articolul Mánasteinn. Băiatul care n-a existat niciodată | Recenzie literară apare prima dată în Cristina Boncea .

3 seriale urmărite recent pe Netflix

Nu obișnuiam să petrec foarte mult timp pe Netflix, însă în ultima perioadă am urmărit serial după serial și mi-am dorit să vă povestesc puțin despre ele. Cu această ocazie, solicit indirect recomandări de seriale de pe această platformă sau HBO, întrucât mi se pare din ce în ce mai dificil să găsesc ceva pe placul meu.

IntroducereThe Watcher (2022)Maid (2021)Devil in Ohio (2022)Alte recomandări de serialeIntroducere

Demn de menționat este faptul că fiecare dintre cele trei seriale despre care urmează să vorbesc are un singur sezon; nu știu dacă vor mai apărea și altele la cele care nu sunt limited series. De asemenea, serialele au apărut pe Netflix în ani diferiți. Le-aș considera totuși producții recente.

The Watcher (2022)

Am început să urmăresc acest serial datorită lui Jennifer Coolidge, pe care o ador încă de când am descoperit-o în 2 Broke Girls. După aceea, am vizionat cele două sezoane existente din White Lotus, așa că The Watcher era continuarea potrivită.

Acest serial m-a prins mai greu întrucât are la bază o situație tipic americană: o familie se mută în suburbii, într-o casă mare, pentru a oferi o viață mai liniștită copiilor. Totul devine mai interesant pe măsură ce protagoniștii, cei doi soți, își pierd mințile încercând să descopere cine le tot trimite scrisori amenințătoare. Toate semnele îi îndeamnă să vândă casa mai departe și să se mute înapoi.

Mi-a plăcut la acest serial atât suspansul și răsturnările de situație, cât și faptul că misterul rămâne nedezlegat. Fie pentru că urmează să se facă un sezon viitor, fie pentru că acesta ar fi fost cel mai potrivit serial, mi-a plăcut să o revăd pe Jennifer aici și să văd ce se întâmplă în cele 7 episoade.

Maid (2021)

Deși acest serial a apărut mai de mult, ceva mă făcea să îi dau skip. În cele din urmă, am hotărât să-i dau o șansă și astfel l-am urmărit încontinuu două zile la rând. Este una dintre cele mai triste povești pe care le-am văzut ecranizate, însă partea bună este că rămânem cu o imagine pozitivă în minte.

Este vorba despre o tânără de 25 de ani care locuiește într-o rulotă cu prietenul ei și fiica lor. Femeia este nevoită să plece de acasă împreună cu fetița pentru a se proteja de comportamentul abuziv al bărbatului. Astfel, viața ei se transformă într-o serie de suișuri și coborâșuri, menite să o elibereze în cele din urmă de cele mai negre coșmaruri ale sale.

A fost genul de poveste despre care nu eram sigură că se va termina cu bine. Am trăit totul intens împreună cu protagonista și am trecut prin fiecare motiv de fericire și dezamăgire. Această serie limitată produsă de Netflix merită într-adevăr vizionată, în special de femeile care nu sunt străine de astfel de situații.

Devil in Ohio (2022)

Chiar aseară am terminat de urmărit acest prim sezon al serialului de pe Netflix. Nu știu cât de original este conceptul de la baza sa (o adolescentă evadează dintr-un cult satanist și își găsește adăpostul într-o familie privilegiată), însă pot spune că m-au prins abia ultimele două episoade. Am vrut să știu cum se sfârșește povestea, care are o dezvoltare lentă, pe alocuri plictisitoare; pe de altă parte, Madeline Arthur a jucat excelent rolul lui Mae.

Dacă îți plac filmele și serialele menite să te sperie, probabil Devil in Ohio intră în categoria lor. Dacă nu mai știi ce să urmărești, ca mine, cele 8 episoade se pot dovedi a fi interesante. Partea care mi-a atras cel mai mult atenția a fost legătura dintre mama adoptivă și această tânără refugiată, în special motivul pentru care aceasta nu o putea da spre adopție mai departe. Deseori, sunt propriile noastre răni cele care nu ne lasă să ne concentrăm atenția asupra lucrurilor cu adevărat importante.

Alte recomandări de seriale

Înainte să le urmăresc pe acestea trei, am vizionat sezonul final din Dead to me (2019-2022) și sezonul șapte din Workin’ Moms (2017-prezent). Ambele m-au încântat destul de tare, în special primul. Deși nu-mi mai aminteam prea multe lucruri din Dead to me, au existat suficiente flashbackuri încât să-mi amintesc esențialul. Finalul a fost heartbreaking și heartwarming în același timp. L-aș compara cu Good Girls ca tematică, alt serial pe care l-am adorat.

Workin’ Moms este un serial care se pare că are succes în continuare. Nu am urmărit cu atât de mare atenție primele sezoane, însă m-am atașat de personaje și am urmărit acest ultim sezon apărut cu plăcere. Pare un fel de Sex and The city sau Desperate housewives al vremurilor noastre, dar, cumva, mai puțin dramatic.

Sunt nerăbdătoare pentru un sezon nou din Virgin River (2019-prezent) care va apărea la începutul lunii septembrie. Am fost cucerită încă de la primul episod de scenele deosebite din orășelul ales de producători, iar protagonista este cu atât mai fermecătoare. Îl consider serialul ideal pentru adulți – nu în sensul de erotic, ci real life problems.

Tu ce seriale ai urmărit în ultima perioadă și recomanzi?

Articolul 3 seriale urmărite recent pe Netflix apare prima dată în Cristina Boncea .