Cristina Boncea's Blog, page 23

Broderii – Marjane Satrapi | Recenzie

Mi-a făcut mare plăcere să parcurg acest scurt roman grafic, publicat după succesul seriei Persepolis. Și în acest caz este vorba despre o autobiografie, care evocă momente atât amuzante, cât și grăitoare despre situația sociopolitică din Teheran.

IntroducereDespre ce este vorbaCe mi-a plăcutConcluzieIntroducere

Acest volum a fost achiziționat de asemenea de pe Vinted, precum ultimele zeci de cărți nou adăugate în biblioteca mea. Nu știam de existența lui și am înțeles dublul sens al titlului abia mai spre sfârșitul lecturii. Cred că nu este nevoie de nici măcar o oră pentru a parcurge conținutul romanului grafic atât de frumos ilustrat. Deși a fost publicat inițial la începutul anilor 2000, cred că subiectele de discuție ale protagonistelor sunt încă de actualitate. Broderii a fost încă un reminder despre tristețea pe care Iranul o poartă în sine.

Despre ce este vorba

În casa bunicii lui Marjane Satrapi se strâng mai multe femei pentru a bea ceai și a se lansa în diverse discuții. Poveștile care apar, sub formă de bârfe sau confesiuni personale, conțin elemente mai degrabă tragicomice; chiar și cele care par a fi spuse doar pentru amuzament ascund de fapt o realitate crudă și tristă în spate.

În general, este vorba despre căsnicii eșuate, femei căsătorite de mult prea tinere prin deciziile familiilor lor, femei care își doresc mai mult decât orice să evadeze din patriarhatul iranian. Este drept, am râs de multe ori, la diverse expresii, replici sau povestiri, dar tot ce își povestesc aceste femei rămâne până la urmă un subiect tabu al perioadei lor.

Marjane Satrapi a strâns aceste broderii și ni le-a oferit. Este vorba atât despre felul în care poveștile femeilor se intercalează, cât și despre ideea de virginitate și păstrarea ei; considerată încă o formă de “onoare” și o necesitate pentru a putea o viață de cuplu, protagonistele ajung să vorbească despre redobândirea acesteia pentru a ascunde greșelile trecutului.

Ce mi-a plăcut

Stilul din Persepolis este vizibil și aici: același umor, replici neașteptate și punere în scenă care creează un colaj izbitor. Este greu să nu te transpui în pielea acestor personaje deloc diferite de noi, femeile europene, dar cu mult mai puțin privilegiate. Mi-a plăcut să râd și să mă simt și eu o parte din grupul femeilor care se bucurau de ceai și intimitate împreună. Mai mult decât atât, mi-a plăcut sentimentul de solidaritate dintre ele și felul în care se încurajau. Poate, într-o zi, să fii femeie în Iran nu va mai semăna atât de mult cu o condamnare la moarte sau o viață lipsită de libertate.

Concluzie

Recomand Broderii, împreună cu celelalte romane grafice realizate de Marjane Satrapi! Mă bucur că o persoană cu o astfel de voce și viziune a reușit să se reconecteze cu trecutul ei pentru a ni-l prezenta sub această formă. Sper ca astfel de mărturii să devină cât de curând doar o relicvă, nu un adevăr care continuă.

Articolul Broderii – Marjane Satrapi | Recenzie apare prima dată în Cristina Boncea .

Mánasteinn. Băiatul care n-a existat niciodată | Recenzie literară

Prima mea întâlnire cu Sjón a fost una plăcută. Îl asemăn cu Don DeLilo ca stil, acum, după ce am terminat de citit scurta poveste despre Mánasteinn. La o primă impresie, cred că mi-ar face plăcere să citesc și alte lucrări de-ale autorului.

IntroducereDespre ce este vorbaCe mi-a plăcutConcluzieIntroducere

Am cumpărat cartea exact pentru că îmi doream să parcurg o carte scrisă de Sjón, după faima de care s-a bucurat Vulpea albastră la vremea ei. Pe aceasta s-a întâmplat să o găsesc pe Vinted și este o lectură ce putea fi terminată în vreo două ore. Dezvăluirea de la sfârșit ne dă de înțeles că este chiar vorba despre o auto-ficțiune, ceea ce m-a făcut să ofer un rating neutru acestei scurte povești.

Despre ce este vorba

Mánasteinn este un adolescent care trăiește ca o fantomă în Reykjavik, pe vremea gripei spaniole. Acesta oferă servicii sexuale bărbaților din zonă și este pasionat de cinematografie; cele două caracteristici îl definesc cel mai bine. Datorită pasiunii sale, vede lumea într-un mod care îmbină cruda realitate din jur cu imaginile colosale din filmele pe care le vizionează la cinema.

Când gripa răpește zeci de suflete din zona în care locuiește, realitatea băiatului devine cu atât mai sumbră, dar se potrivește parcă mai bine fundalului său sufletesc. Din acest motiv, este mai puțin afectat de moartea la care este martor și mai mult interesat să își observe semenii. Nutrește sentimente profunde de admirație pentru o tânără motociclistă care îi seamănă cu un personaj dintr-un film; misterioasele sale apariții oferă și mai multă substanță cărții lui Sjón.

Ce mi-a plăcut

Cartea este ușor de parcurs, fiind alcătuită din pasaje și capitole scurte, sub forma unei biografii. Deși nu știam nimic despre această perioadă din istoria Islandei și nici despre Islanda în general, am reușit totuși să mă transpun în poveste și să găsesc elemente care să rezoneze cu experiențele mele.

Desigur, cel mai la îndemână eveniment global pe care îl pot pune în comparație cu gripa spaniolă este pandemia de Coronavirus; scenele descrise în carte nu sunt cu mult diferite de cele din spitalele noastre cu ceva ani în urmă. Când ești înconjurat de atâta moarte, singurătatea poate deveni chiar un sprijin – reprezintă o dovadă a longevității tale.

Mi-a plăcut misterul care dăinuia în jurul majorității pasajelor și felul în care au fost intercalate, fără a fi însă complet abstracte sau de neînțeles. Povestea este lineară în mare parte, știi unde începe și unde se termină, mai ales având drept reper și anii despre care ni se povestește. Mi-a plăcut, de asemenea, modul în care propozițiile finale au îmbrăcat toate cele spuse înainte, închegând toate elementele poveștii.

Concluzie

Cu siguranță voi mai alege să-l citesc pe Sjón. Ceva despre stilul său de scriere rezonează cu mine. De la cuvintele alese până la aspectele asupra cărora a decis să pună reflectoarele și starea de vid în care m-a transpus ca spectator, toate acestea reprezintă pentru mine argumente solide pentru a-mi crea o părere pozitivă despre acest microroman.

Articolul Mánasteinn. Băiatul care n-a existat niciodată | Recenzie literară apare prima dată în Cristina Boncea .

3 seriale urmărite recent pe Netflix

Nu obișnuiam să petrec foarte mult timp pe Netflix, însă în ultima perioadă am urmărit serial după serial și mi-am dorit să vă povestesc puțin despre ele. Cu această ocazie, solicit indirect recomandări de seriale de pe această platformă sau HBO, întrucât mi se pare din ce în ce mai dificil să găsesc ceva pe placul meu.

IntroducereThe Watcher (2022)Maid (2021)Devil in Ohio (2022)Alte recomandări de serialeIntroducere

Demn de menționat este faptul că fiecare dintre cele trei seriale despre care urmează să vorbesc are un singur sezon; nu știu dacă vor mai apărea și altele la cele care nu sunt limited series. De asemenea, serialele au apărut pe Netflix în ani diferiți. Le-aș considera totuși producții recente.

The Watcher (2022)

Am început să urmăresc acest serial datorită lui Jennifer Coolidge, pe care o ador încă de când am descoperit-o în 2 Broke Girls. După aceea, am vizionat cele două sezoane existente din White Lotus, așa că The Watcher era continuarea potrivită.

Acest serial m-a prins mai greu întrucât are la bază o situație tipic americană: o familie se mută în suburbii, într-o casă mare, pentru a oferi o viață mai liniștită copiilor. Totul devine mai interesant pe măsură ce protagoniștii, cei doi soți, își pierd mințile încercând să descopere cine le tot trimite scrisori amenințătoare. Toate semnele îi îndeamnă să vândă casa mai departe și să se mute înapoi.

Mi-a plăcut la acest serial atât suspansul și răsturnările de situație, cât și faptul că misterul rămâne nedezlegat. Fie pentru că urmează să se facă un sezon viitor, fie pentru că acesta ar fi fost cel mai potrivit serial, mi-a plăcut să o revăd pe Jennifer aici și să văd ce se întâmplă în cele 7 episoade.

Maid (2021)

Deși acest serial a apărut mai de mult, ceva mă făcea să îi dau skip. În cele din urmă, am hotărât să-i dau o șansă și astfel l-am urmărit încontinuu două zile la rând. Este una dintre cele mai triste povești pe care le-am văzut ecranizate, însă partea bună este că rămânem cu o imagine pozitivă în minte.

Este vorba despre o tânără de 25 de ani care locuiește într-o rulotă cu prietenul ei și fiica lor. Femeia este nevoită să plece de acasă împreună cu fetița pentru a se proteja de comportamentul abuziv al bărbatului. Astfel, viața ei se transformă într-o serie de suișuri și coborâșuri, menite să o elibereze în cele din urmă de cele mai negre coșmaruri ale sale.

A fost genul de poveste despre care nu eram sigură că se va termina cu bine. Am trăit totul intens împreună cu protagonista și am trecut prin fiecare motiv de fericire și dezamăgire. Această serie limitată produsă de Netflix merită într-adevăr vizionată, în special de femeile care nu sunt străine de astfel de situații.

Devil in Ohio (2022)

Chiar aseară am terminat de urmărit acest prim sezon al serialului de pe Netflix. Nu știu cât de original este conceptul de la baza sa (o adolescentă evadează dintr-un cult satanist și își găsește adăpostul într-o familie privilegiată), însă pot spune că m-au prins abia ultimele două episoade. Am vrut să știu cum se sfârșește povestea, care are o dezvoltare lentă, pe alocuri plictisitoare; pe de altă parte, Madeline Arthur a jucat excelent rolul lui Mae.

Dacă îți plac filmele și serialele menite să te sperie, probabil Devil in Ohio intră în categoria lor. Dacă nu mai știi ce să urmărești, ca mine, cele 8 episoade se pot dovedi a fi interesante. Partea care mi-a atras cel mai mult atenția a fost legătura dintre mama adoptivă și această tânără refugiată, în special motivul pentru care aceasta nu o putea da spre adopție mai departe. Deseori, sunt propriile noastre răni cele care nu ne lasă să ne concentrăm atenția asupra lucrurilor cu adevărat importante.

Alte recomandări de seriale

Înainte să le urmăresc pe acestea trei, am vizionat sezonul final din Dead to me (2019-2022) și sezonul șapte din Workin’ Moms (2017-prezent). Ambele m-au încântat destul de tare, în special primul. Deși nu-mi mai aminteam prea multe lucruri din Dead to me, au existat suficiente flashbackuri încât să-mi amintesc esențialul. Finalul a fost heartbreaking și heartwarming în același timp. L-aș compara cu Good Girls ca tematică, alt serial pe care l-am adorat.

Workin’ Moms este un serial care se pare că are succes în continuare. Nu am urmărit cu atât de mare atenție primele sezoane, însă m-am atașat de personaje și am urmărit acest ultim sezon apărut cu plăcere. Pare un fel de Sex and The city sau Desperate housewives al vremurilor noastre, dar, cumva, mai puțin dramatic.

Sunt nerăbdătoare pentru un sezon nou din Virgin River (2019-prezent) care va apărea la începutul lunii septembrie. Am fost cucerită încă de la primul episod de scenele deosebite din orășelul ales de producători, iar protagonista este cu atât mai fermecătoare. Îl consider serialul ideal pentru adulți – nu în sensul de erotic, ci real life problems.

Tu ce seriale ai urmărit în ultima perioadă și recomanzi?

Articolul 3 seriale urmărite recent pe Netflix apare prima dată în Cristina Boncea .

rupi kaur – home body | Recenzie

Vreau să încep prin a spune că nu mă așteptam ca acesta să fie anul în care citesc nu una, ci două volume de poezie scrise de Rupi Kaur. home body mi-a plăcut mai mult decât lapte și miere, poate și datorită faptului că am citit-o în original, în limba engleză.

IntroducereMai multe despre carteConcluzieIntroducere

Pentru cine nu este familiarizat cu stilul acestei poete, voi menționa că structura cărților sale este foarte ușor de urmărit. Și în home body avem parte de patru mari capitole cu scurte și foarte scurte poezii tematice, fără rimă, dar menite să conducă spre contemplare. Am achiziționat cartea de la cineva de pe Vinted, de unde provin majoritatea cărților mele din ultima perioadă. Având deja drept termen de comparație volumul său de debut, pot spune că am văzut o evoluție îmbucurătoare.

Mai multe despre carte

Dacă în lapte și miere nu am putut numi o poezie anume care să-mi fi plăcut mai mult decât celelalte, în home body am fost plăcut impresionată încă de la bun început. Chiar dacă, în viziunea mea, Rupi nu ar putea fi niciodată aliniată cu alți mari poeți ai generației sale, cu siguranță arta ei este foarte descriptivă pentru curentele și schimbările apărute în special în State în ultimele decenii.

Poezia ei este, mai mult decât feministă, fundamentată pe teme sociale și, în special, pe emigrație. Ne povestește din experiența personală, despre rădăcinile sale indiene și despre cât de dificil a fost pentru familia ei să se adapteze peste ocean. Dacă în volumul de debut era vorba despre prima relație de dragoste și, automat, primele astfel de dezamăgiri, aici avem de-a face cu o autoare mai matură, care transmite mesaje despre self love.

Rupi Kaur scrie și despre abuzurile sexuale la care a fost supusă și despre cum această experiență este una universală, din păcate. Vorbește despre depresie și anxietate, bolile predominante ale secolului nostru, dar și despre cum să te întorci la viață după toate acestea. Aduce o critică sistemului capitalist și menționează toate acele gânduri care sunt pe buzele tuturor – dorința de schimbare și reîntoarcere înspre sine.

Concluzie

Poeziile ei sunt extrem de ușor de digerat, iar succesul lui Rupi se datorează în mare parte universalității regăsite în ele. Arta ei e simplă, dar răsună. Merită să parcurgi măcar unul dintre volumele sale, iar pe acesta îl pot recomanda. Mi-a plăcut nota pozitivă în care și-a încheiat volumul: now that you are free/and the only obligation you are under/is your own dreams/what will you do/with your time.

Rupi Kaur a spus povestea de viață a multora și a reușit să își extragă putere din ea, dar și din impactul artei sale la nivel global. Este cu siguranță un fenomen care merită a fi observat. Mai departe de atât, nu găsesc cuvinte de laudă. Pe de altă parte, cred că era nevoie de poeți ca ea in the grand scheme of things.

Articolul rupi kaur – home body | Recenzie apare prima dată în Cristina Boncea .

Film vs. Carte: Mă gândesc să-i pun capăt

Aveam mari așteptări de la ecranizare, pe care am urmărit-o imediat ce am terminat de citit Mă gândesc să-i pun capăt. Simțeam nevoia ca povestea să fie pusă ușor în altă perspectivă pentru a înțelege mai bine ce am citit, însă am fost dezamăgită încă de când am văzut actorii aleși pentru rolurile principale.

Ce mi-aș fi dorit să fieAnaliză comparativăConcluzieCe mi-aș fi dorit să fie

Pentru protagonistă, îmi imaginam o femeie asemănătoare Nataliei Imbruglia, în timp ce Jake ar fi putut fi cineva similar cu Hugh Fancy (Will Graham din Hannibal). Deși în cazul femeii imaginea are mai multă legătură cu imaginația mea, Jake este descris în repetate rânduri drept un tip înalt, deșirat, care merge cocoșat, dar are un farmec aparte; tipul clasic de “dark, skinny and tall”, așa rămăsesem cu impresia sau, altfel spus, “skinny criminal”. Niciunul dintre actorii din producția Netflix nu seamănă nici pe departe, ceea ce mi-a ruinat de la început percepția despre ecranizare.

Îmi doream ca filmul să fie mai fidel cărții, cam în felul în care Lolita din 1997 a avut darul să aducă ceva lumină în mintea mea asupra mai multor scene dinspre final. Aveam nevoie de acea claritate din afară personajelor pentru a putea cuprinde mai bine cu mintea “ce a vrut să spună autorul”. Deși astfel de switch-uri, precum cel gândit de Iain Reid, sunt greu de surprins în imagini, mă așteptam la o cu totul altă punere în scenă. Așa, cele două lucrări, filmul și cartea, par a avea mult prea puțină legătură una cu cealaltă.

Analiză comparativă

Pe lângă aspectul personajelor, diferențele fundamentale se regăsesc și în dinamica dintre ei doi, Jake și noua lui iubită. În carte, ea este foarte impresionată de cunoștințele lui variate din domeniul științific și nu numai, însă este portretizată drept o persoană mai înclinată spre empirism decât tipul de raționalizare la rece de care el dă dovadă. În film, în schimb, femeia este ea însăși un om de știință, care vine deseori cu argumente chiar și mai tăioase decât ale lui, reducându-l la tăcere. Nu mi-a plăcut această încercare de “modernizare a rolurilor de gen”, dacă asta au încercat producătorii să facă.

Scenele delirante încep să se petreacă încă de acasă de la Jake, după ce ei doi ajung la fermă. Multe alte detalii sunt schimbate, însă aspectul cel mai notabil este faptul că legătura dintre cei doi protagoniști devine din ce în ce mai nuanțată, înainte de vreme aș spune eu. Mi-ar fi plăcut ca misterul să înceapă abia de când ajung în liceu, similar cu parcursul din carte. Deși perspectiva subiectivă a femeii n-ar fi putut fi păstrată la fel și în film, o diferență fundamentală este și această trecere la perspectiva obiectivă, făcându-i pe cei doi la fel de (i)relevanți, deopotrivă.

Finalul este, desigur, diferit aproape în mod fundamental față de cel din carte. Fără a intra prea mult în detalii, pot zice că în ecranizare nu avem nimic gory, nimic care să transforme povestea cu adevărat într-una de tip polițist sau măcar thriller. Revelația dinspre final vine blând, natural, fără să provoace atât de mult șoc cum a fost în cazul romanului, cred eu. Mi-a amintit foarte mult de A beautiful mind, într-un mod neașteptat, neplăcut și parcă desprins de restul firului narativ.

Concluzie

Nu a fost deloc genul meu de film, deși în aparență ar fi avut toate elementele care să-l transforme în ceva ideal: momente de liniște apăsătoare într-o conversație care are loc în mașină, între doi oameni ușor atipici și perspectiva unei drame de familie. Mi-a amintit foarte mult și de Eternal Sunshine of the Spotless Mind din acest punct de vedere, dar i-a lipsit pe deplin magia.

Nu este un film de dragoste. Nu este nici un film înfricoșător, nici unul foarte trist. Mi-a fost greu să urmăresc multe dintre dialoguri, pe alocuri m-a plictisit teribil. Nici măcar nu l-aș pune lângă carte; dacă este să fie văzut drept valoros, ar trebui să fie privit individual. Nu îl recomand, nu am găsit nimic frumos în el și parcă a creat un impact negativ și referitor la percepția mea asupra cărții.

Articolul Film vs. Carte: Mă gândesc să-i pun capăt apare prima dată în Cristina Boncea .

Mă gândesc să-i pun capăt | Recenzie literară

Imediat ce am terminat de citit cartea, am simțit nevoia să urmăresc ecranizarea de pe Netflix. Cele două par a fi prea puțin legate una de cealaltă și astfel pot spune că am rămas dezamăgită de conceptul din spatele poveștii.

IntroducereDespre ce este vorbaCe mi-a plăcutCe nu mi-a plăcutConcluzieIntroducere

Am cumpărat Mă gândesc să-i pun capăt de pe Vinted, fiindu-mi cunoscut titlul tocmai datorită ecranizării din 2020. Știu că atunci era în topul vizionărilor, însă nu i-am acordat atenție din cine știe ce motive. Am parcurs cartea destul de repede, dând-o drept exemplu pentru tipul meu ideal de carte în ceea ce privește estetica. Din păcate, conținutul său a încetat să mai fie ideal după prima jumătate. Ceea ce credeam că va fi una dintre cărțile mele favorite all-time a avut o cădere dramatică pe măsură ce mă apropiam de revelarea adevăratului mesaj transmis de Iain Reid.

Despre ce este vorba

Cea mai mare parte din poveste este narată de o femeie al cărei nume nu îl cunoaștem, iubita lui Jake. Cei doi urmează să meargă împreună în vizită la ferma unde el copilărise pentru a-i întâlni părinții după 6-7 săptămâni de relație. La început, femeia ne tot spune că se gândește să pună capăt acestei relații fără a avea un motiv concret, însă acesta pare a prinde contur din ce în ce mai bine pe măsură ce povestea avansează.

Amândoi sunt tineri și intelectuali, Jake în mod deosebit. Protagonista noastră aude niște conversații mai degrabă stranii între părinții lui, însă cei doi pleacă în scurt timp spre casă printr-o furtună de zăpadă. Pe drum, el insistă să se oprească. De acolo, situația escaladează foarte mult și ne găsim prinși într-o pânză de păianjen pe care eu cel puțin nu am dibuit-o de la bun început.

Ce fel de bărbat este Jake și care sunt intențiile sale? Care este explicația tuturor lucrurilor stranii care se întâmplă pe parcurs, exact la limita dintre firesc și anormal? Ce-ar însemna să știi exact ce gândește celălalt, clipă de clipă?… Mă gândesc să-i pun capăt este un roman surprinzător, în stilul Păienjenel, care mi-aș fi dorit să fie însă exact ce părea la început.

Ce mi-a plăcut

Mi-a plăcut extrem de tare ritmul sacadat în care ne-a fost spusă povestea – propozițiile scurte și descrierile concise. Mi-a plăcut faptul că nu ne-a fost distrasă atenția de la spațiul intern al personajului, că niciodată exteriorul nu a căpătat o dimensiune mai mare (lucru care ar fi trebuit poate să-mi dea de gândit). Felul în care au fost aduse în prim-plan amintirile protagonistei aveau foarte multe logică, precum și analogiile pe care le făcea cu situațiile din prezent.

Chiar am empatizat profund cu iubita lui Jake și m-am bucurat să citesc despre o altă persoană care gândește lucrurile similare cu mine la începutul unei relații. Deoarece am rezonat de la început cu acest personaj, mi-a fost ușor să o urmez și în stările de teamă ce s-au instalat pe parcurs, până la disperarea totală dinspre final, care m-a făcut abia atunci să mă întreb despre miza reală a poveștii. Mi-a plăcut foarte mult felul în care narațiunea a fost construită, atât de simplu și ușor de urmărit până la un punct.

Ce nu mi-a plăcut

După cum spuneam, nu am fost deloc încântată de schimbarea de registru. M-am simțit ușor păcălită, speram ca povestea să fie despre ce părea a fi: o relație dintre un el și o ea care aducea la lumină aspecte mai puțin abordate în lovestory-urile moderne; sau poate chiar unul dintre cele mai abordate – este noul meu partener un psihopat?

Eram atât de concentrată pe aflarea acestui răspuns, încât nu m-au mai preocupat alte posibile interpretări. Iain Reid cu siguranță știe să-și joace cartea pentru cititori. Nu mi-a plăcut transformarea poveștii în ceea ce era menită de fapt să fie pentru că mi s-a părut clișeic, mi-am simțit aripile tăiate. Autorul are însă dreptate: dacă citești de la sfârșit spre început, aceasta era povestea; nu exista nicio altă posibilitate plauzibilă.

Practic, nu mi-a mai plăcut romanul fiindcă m-a indus în eroare, făcându-mă să citesc despre un subiect pe care eu nu mi-l doream în fața ochilor deoarece îmi era deja mult prea familiar. Preferam o poveste fără prea multe întorsături de situație, dar scrisă corect, așa cum am crezut că este la început.

Concluzie

Voi face o postare separată despre filmul I’m thinking of ending things, felul în care au transformat această carte questionable pentru mine într-o producție și mai departe de ce mi-aș fi dorit eu să fie. Este vorba pur și simplu de nepotrivire de caracter; cu siguranță, în mod ceva mai obiectiv, nu-i pot găsi prea multe defecte creației lui Iain Reid și declar că aș mai citi chiar și altă lucrare scrisă de el.

Pe de altă parte, având o experiență perfect subiectivă cu acest roman și cu multe altele, individual, nu pot decât să-mi manifest în continuare dezamăgirea că nu a fost ce îmi doream eu să fie. O recomand pasionaților de thrillere moderne, lizibile, încântătoare și care îți pot cauza chiar un moment de “vai, Doamne” dacă nu ai multă experiență în această categorie.

Articolul Mă gândesc să-i pun capăt | Recenzie literară apare prima dată în Cristina Boncea .

Cum arată cartea perfectă? Despre estetica romanelor

Sunt o persoană care se ghidează foarte mult după estetică atunci când achiziționează o carte. Dacă este o carte pe care am mai citit-o în altă ediție, cu atât mai mult îmi doresc un exemplar plăcut din punct de vedere estetic în bibliotecă. În acest articol explic mai pe larg ce mi-aș dori eu de la aspectul unei cărți.

Impactul aspectului asupra experienței de lecturăImportanța copertei Fontul, spațierea și caracteristicile paginilorConcluzieImpactul aspectului asupra experienței de lectură

Ideea acestui articol mi-a venit chiar astăzi, când am început să citesc “Mă gândesc să-i pun capăt” de Iain Reid, publicată la editura Curtea Veche, și mi-am dat seama că ador totul la această carte: de la fontul utilizat până la felul în care paginile se simt la atingere.

Sunt în general foarte interesantă de a avea experiențe senzoriale de înaltă calitate, iar acesta este obiectivul meu din ultima perioadă. Nu este de mirare că acest aspect mi-a atras atenția la noua mea lectură, însă vreau să aduc exemple practice și să subliniez cât de mult impact are aspectul asupra experienței de lectură în general.

Importanța copertei

După cum spuneam, această carte este doar un exemplu pe care l-am avut la îndemână pentru a ilustra aspectele pe care le apreciez cel mai tare la cărți și, deseori, cele care mă fac să le cumpăr. În primul rând, vreau să menționez că eu ador edițiile hardcover. Știu că sunt mai costisitoare ca producție și că ocupă ceva mai mult spațiu în bibliotecă, dar cumva oferă un prestigiu experienței de lectură.

Tocmai pentru că nu foarte multe cărți sunt produse în format hardcover la noi, trăiesc senzația că am în față un roman cu adevărat bun sau cel puțin unul extrem de popular. Știu că romanul lui Iain Reid s-a bucurat de faimă globală, în special în urma producției Netflix pe care o voi urmări după. Mai mult decât atât, îmi place senzația de robustețe atunci când dau paginile.

Supracoperta este un alt avantaj din punctul meu de vedere. În lipsa unui semn de carte, poți prinde paginile parcurse sub ea. Pe lângă acest mic beneficiu, consider că oferă pur și simplu eleganță cărții. Eu nu dau niciodată aceste supracoperte jos, chiar dacă se pot rupe cu ușurință sau colțurile se pot îndoi. Cred că aș risca mai mult să le pierd sau să le deteriorez astfel, iar o carte “dezbrăcată” nu mi se pare la fel de atrăgătoare.

Per ansamblu, îmi place cum se simte supracoperta la atingere și tind să cred că volumele în format hardcover rezistă mai mult în timp. Nu în ultimul rând, ador când regăsim atât detalii despre autor, cât și despre carte în părțile interioare ale supracopertei. Pe lângă textul de pe spate, consider că aceste detalii completează experiența literară.

Fontul, spațierea și caracteristicile paginilor

Ce fac atunci când sunt interesată să cumpăr o carte în spațiul non-virtual? O deschid la o pagină oarecare și o răsfoiesc, cum s-ar spune. Desigur, conținutul este cel mai important aspect, deci presupunem că deja am suficiente informații despre carte și mă interesează doar să cumpăr cea mai reușită ediție. Iată ce iau în considerare:

Dacă paginile se desprind cu ușurință. Nu am foarte multe cunoștințe în domeniul legării cărților, dar pot spune cu siguranță că unele sunt lipite/cusute mai prost decât altele, ceea ce rezultă în pierderea foilor. Exemple: cărți din colecția Biblioteca Polirom în format mic, cărți din colecția Raftul Denisei. Dacă se șterge fontul tipărit. Tot la cărțile de la Polirom în format mic mi s-a întâmplat să îmi trec accidental degetul peste text și să constat că cerneala se împrăștie, lăsând urme pe restul paginii și “desfigurând” anumite cuvinte. Cred că acest aspect ține atât de aparatura utilizată la tipar, cât și de calitatea foii. Desigur că nu s-ar întâmpla acest lucru în cazul unei foi lucioase, dar ajungem și acolo.Calitatea hârtiei. Mă interesează și culoarea hârtiei, cea light cream fiind preferata meu, dar în special vreau să îmi placă la atingere. Am văzut o corelație directă între cărțile hardcover și tipul de hârtie pe care îl prefer, atât ca nuanță, cât și ca densitate. Nu dețin suficiente informații tehnice despre tipar, dar paginile albe și subțiri ale cărților de la Humanitas nu mă încântă, de exemplu. Fontul utilizat. Ador când editurile aleg un anume font care să-i reprezinte, cum era cazul Herg Benet, de exemplu. Nu cred că aș putea recunoaște nici măcar cele mai populare fonturi doar după aspect, însă aici contează la fel de mult și așezarea în pagină, și spațierea dintre rânduri. Detest când textul este mic și îngrămădit, amân citirea acelor cărți sau chiar le dau mai departe pentru a achiziționa o ediție mai citibilă a aceluiași volum. Cărțile de la Curtea Veche sunt mereu pe placul meu în ceea ce privește acest aspect. Așezarea în pagină a conținutului. Felul în care textul este împărțit în pagini ține foarte mult și de conceptul inițial al autorului; cu siguranță cărțile care au capitole scurte au mai mult de câștigat pe partea de aerisire a textului. Eu una mă îndrăgostesc instant de cărți scrise pe frânturi, unde există chiar o pagină goală înainte de a se trece la altă idee, precum în cartea de mai sus. De asemenea, îmi place când există și distanță suficientă față de marginile foii și tot ce dă senzația de text aerisit.

Desigur, nu mai menționez cât de important este ca o carte să aibă o copertă realizată în mod profesionist, care să respecte aspecte ce țin de simetrie și estetică în general, referitor inclusiv la culorile alese și fontul titlului sau numelui autorului. Logoul editurii contează la fel de mult, precum și poziționarea lui. La “Mă gândesc să-i pun capăt” sunt mulțumită de toate aceste aspecte, ceea ce mă fidelizează drept client al editurii Curtea Veche.

Concluzie

Cred că am reușit să acopăr în mare toate aspectele care contribuie la o experiență de lectură plăcută pentru mine, în afară de conținutul efectiv al unei cărți. Mi-ar plăcea ca editurile să fie din ce în ce mai atente la detalii și să investească în calitate, cum voi face și eu la rândul meu, la momentul oportun.

Pentru tine cum arată cartea ideală?

Articolul Cum arată cartea perfectă? Despre estetica romanelor apare prima dată în Cristina Boncea .

Chuck Palahniuk – Inventarea sunetului | Recenzie literară

Tradusă la noi în luna aprilie a acestui an, Inventarea sunetului este penultimul roman publicat de autorul meu preferat, Chuck Palahniuk. Pot spune că nu reușesc să găsesc prea multe defecte acestei cărți, iar prin urmare el rămâne favoritul meu și unul dintre cei mai buni autori ai acestei generații.

IntroducereDespre ce este vorbaCe mi-a plăcutConcluzieIntroducere

Am parcurs cartea cu lejeritate, fără să mă pierd în numele personajelor sau acțiunile ce au avut loc. Naturalețea prin care își spune poveștile, într-un mod ușor accesibil și totuși plin de mister l-au urmat pe Palahniuk și în acest splendid roman de tipul “whodunnit”.

Dacă n-ar fi fost burnoutul în care mă aflu de vreo două săptămâni, cu siguranță aș fi terminat mult mai repede de citit ultima sa capodoperă de nici trei sute de pagini tipărite. Cred că pentru un cititor nou, Inventarea sunetului ar fi un punct bun de pornire în arta autorului.

Despre ce este vorba

Firul narativ principal este următorul: cine i-a răpit fetița lui Gates Foster în urmă cu șaptesprezece ani și ce s-a întâmplat cu ea? În paralel, urmărim acțiunile din ce în ce mai suspecte ale lui Mitzi Ives, “zgomotistă” de profesie. Ce ar putea avea în comun un detectiv și o persoană care realizează înregistrările țipetelor pentru filmele de groază de la Hollywood? Mai multe decât ne-am putea vreodată imagina.

Prin urmare, pornim pe firul explorării împreună cu domnul Foster și astfel ajungem în diverse situații imposibile: răpim împotriva voinței noastre o actriță celebră, care ar putea deține informații utile, în timp ce fugim noi înșine de poliție. Totul se petrece într-un ritm alert, numai bun de ecranizat, însă Palahniuk nu uită să ne lase cu un gust din profunzimea de care doar el putea da dovadă.

Ce mi-a plăcut

Finalul a pus totul în perspectivă pentru mine. Este de prisos să spun cât de bine au fost conturate personajele, cât de lejer a făcut autorul saltul de la o scenă la alta și cum le-a combinat ulterior, crescând ritmul și totodată suspansul. Inventarea sunetului m-a dus foarte mult cu gândul la Fight Club, dar și la Sufocare, alte două romane ce au fost superb ecranizate. Chiar dacă nu reușește să detroneze Jurnal din clasamentul favoritelor mele, pot spune că s-a apropiat destul de mult.

Trebuie să recunosc că până să ajung la ultimele pagini eram în incertitudine: oare s-a plafonat Palahniuk, folosind aceeași rețetă pentru fiecare roman în parte de acum? Nici nu m-ar mai interesa dacă răspunsul ar fi pozitiv fiindcă eu am fost la fel de impresionată precum prima oară când a scos iepurele din joben. Deși nu aș spune că este genul de autor căruia trebuie să-i acorzi multă răbdare, cu siguranță merită să-i duci cărțile până la capăt, chiar și atunci când te îndoiești puțin de finalitate.

Oboseala mea provocată de burnout s-a combinat perfect cu starea de plutire a lui Mitzi datorată combinației constante de alcool cu Ambien, însă scenele din ultimele pagini au reușit să mă readucă în prezent. În minte îmi vor rămâne foarte clar majoritatea scenelor descrise de Palahniuk, ceea ce este mereu un semn bun referitor la calitatea unei cărți. Chiar dacă n-am văzut nimic anunțat încă, aștept cu drag ecranizarea.

Concluzie

Inventarea sunetului este o carte absolut grozavă, în stilul caracteristic lui Palahniuk. Puțin umor negru, câteva scene șocante și un final care îmbracă totul într-o haină magică; acest lucru l-am întâlnit de asemenea la Stephen King. Cu siguranță se află acum în top trei cărți favorite scrise de acest autor și, prin urmare, nu pot decât să recomand cartea tuturor!

Articolul Chuck Palahniuk – Inventarea sunetului | Recenzie literară apare prima dată în Cristina Boncea .

Marie-Louise von Franz – Interpretarea basmelor | Recenzie

Mi-a luat destul de mult timp să citesc această carte, de altfel foarte interesantă. Motivul este, cred eu, felul în care a fost structurată. Pasionații de psihanaliză jungiană o vor aprecia cel puțin la fel de mult ca mine!

IntroducereMai multe detalii despre carteCe mi-a plăcutCe nu mi-a plăcutConcluzie Introducere

Interpretarea basmelor are ca temă centrală cheia de interpretare propusă de Marie-Louise von Franz, adeptă a lui Carl Gustav Jung. Prin numeroase exemple de basme cunoscute sau mai puțin cunoscute din toată lumea, autoarea ne arată la ce simboluri să fim atenți și care este semnificația lor posibilă în context. În cea mai mare parte a volumului se vorbește despre expresia animei la eroii masculini, deoarece acesta este subiectul cel mai des întâlnit în basme. Abia ultimele câteva zeci de pagini ne vorbesc despre expresia animusului în basme pentru eroine.

Mai multe detalii despre carte

Paralela este mereu realizată între perioada de apariție a basmului și tiparele inconștientului colectiv la vremea aceea, însă păstrăm tot timpul cu noi aspectele arhetipale și structurile existente încă de la începuturile lumii. Autoarea demonstrează o cultură vastă în ceea ce privește folclorul global și oferă numeroase surse bibliografice pentru interpretările sale.

Chiar dacă nu este vorba despre basme precum “Scufița Roșie” sau “Motanul Încălțat”, în carte sunt menționate dinamici dintre personaje care ne sunt cunoscute tuturor: de la existența unui copil bun și a unuia rău la competiția cu mai multe probe pentru a cuceri dragostea unei prințese. Simbolurile interpretate de von Franz depășesc aceste sfere de suprafață și se concentrează cu precădere asupra însemnătății lor pentru procesul de individuație.

Pe scurt, basmele reprezintă metafore pentru transformarea sinelui, iar cele mai multe elemente dintr-o astfel de poveste arhaică reprezintă simboluri ale Sinelui. Interpretarea basmelor este o carte doldora de informații, în special în ceea ce privește diferențele culturale dintre diferite zone ale lumii. Am înțeles că ai nevoie de cunoștințe extrem de variate pentru a putea încerca să găsești interpretarea potrivită pentru un basm.

Ce mi-a plăcut

Am rămas cu foarte multe idei revelatoare din această carte, chiar dacă lectura m-a obosit teribil. Am parcurs cu mare dificultate a doua jumătate a volumului pierzându-mă în explicații și nemaiputând urmări cu aceeași atenție cuvintele autoarei. Psihanaliza nu este ușor de înțeles, indiferent de câte ori ai citit despre conceptele sale de bază: animus, anima, umbră etc.

Cu toate acestea, mi s-a părut cel mai interesant să observ paralele dintre ceea ce par a fi doar niște povești inventate și felul în care relaționăm unii cu alții în ziua de astăzi, în special bărbații și femeile care se atrag reciproc. Am putut alătura cunoștințele dobândite celor pe care le aveam deja despre energia feminină și masculină, regăsirea și acceptarea masculinului din feminin și invers.

Mai mult decât atât, mi-a plăcut să citesc despre diferența dintre basm, legendă și mit și să înțeleg mai bine de ce basmul nu este o simplă străfulgerare a imaginației, așa cum ar fi de exemplu un roman modern. Deși cu toții participăm la conștientul și inconștientul colectiv, cei care ne-au oferit aceste basme au coborât mai adânc decât o facem în zilele noastre; poate din acest motiv am rămas concentrați asupra reinterpretării basmelor față de crearea altora noi.

Ce nu mi-a plăcut

După cum am spus, mi-ar fi plăcut ca Interpretarea basmelor să fie mai bine structurată, să aibă mai multe subcapitole în loc de interpretări ce se întind pe zeci de pagini, făcându-te să uiți care era povestea inițială. Totodată, am simțit că autoarea ne-a trecut prin mult mai multe exemple decât pot eu să duc, din dorința de a sublinia anumite tipare și similitudini dintre basme.

Chiar dacă în sine este o carte scurtă, atunci când vrei să asimilezi cu adevărat ceea ce citești, îi pot reproșa într-adevăr oboseala mentală pe care mi-a provocat-o. Cu siguranță această stare este strâns legată de faptul că nu obișnuiesc să citesc lucrări de non-ficțiune sau psihanaliză, în general, prea des. Încheierea mi s-a părut de asemenea destul de abruptă, aș fi preferat un capitol separat în care autoarea să ofere concluzii.

Concluzie

Cu siguranță mă bucur că am reușit să duc la bun sfârșit această lectură din care păstrez multe idei interesante atât despre semnificația basmelor, cât și despre cum se raportează un bărbat la anima și o femeie la animusul ei.

Poveștile reprezintă mereu o cale extraordinară prin care putem înțelege mai bine mersul lucrurilor din interiorul și din exteriorul nostru, iar basmele reușesc să simplifice lucrurile atât de tare încât este nevoie de sute de pagini pentru a le tălmăci cu adevărat înțelesul – și nici atunci nu suntem convinși că am descoperit totul.

Articolul Marie-Louise von Franz – Interpretarea basmelor | Recenzie apare prima dată în Cristina Boncea .

Ce cărți vreau să citesc în curând

Având în vedere că biblioteca mea se tot îmbogățește, iar de câteva zile am început să postez zilnic pe contul meu de TikTok, sunt foarte încântată de multe titluri nou achiziționate. În continuare, vreau să vă spun câte ceva despre ele și să vă inspir să descoperiți noi titluri!

Ce mă convinge să cumpăr anumite cărți?

De la ultima curățenie generală din biblioteca mea, am început să mă întreb mai serios care sunt criteriile care mă conving să cumpăr o carte, astfel încât să fac achiziții mai potrivite pe viitor. În timp ce am deja un wishlist general pe pagina mea de Facebook, precum au mulți cititori, devin ușor interesată de titluri pe care nu le cunoșteam dinainte din diverse motive.

De exemplu, am cumpărat Manasteinn de pe Vinted datorită autorului. De la Vulpea albastră încoace, pe care n-am citit-o încă, numele său mi-a rămas în memorie, alături de recenziile pozitive pe care le-a primit. Prin urmare, am decis să achiziționez acest volum din simpla curiozitate de a-l citi pe autor și doresc să o citesc cât mai curând și datorită faptului că este foarte scurtă.

Tematica nu mă pasionează în mod deosebit, încerc să evit cărțile cu teme istorice (nu astfel devin toate, la un moment dat?), însă având în vedere experiența pandemiei, cred că acum pot rezona mult mai bine cu poveștile despre alte epidemii.

De asemenea, cartea face parte dintr-o colecție care mi-a câștigat încrederea – acesta este în general unul din factorii principali care mă fac să cumpăr o carte.

Cred că nu am plătit mai mult de 5 lei pe această frumoasă carte, publicată inițial în anul 1899. Din câte am înțeles, este o poveste care se impune prin modernismul său, iar din acest motiv a șocat cititorii secolului trecut.

Am mai citit doar Amantul doamnei Chatterley în acest gen, însă am observat că volumul este destul de scurt și, nu în ultimul rând, după cum reiese și din fotografie, Rao Clasic este o altă colecție pe care o apreciez.

Chiar astăzi am ridicat de la Easybox acest roman grafic pe care mi-l doream de mult timp în bibliotecă. Maus a fost publicat la editura Art, de care sunt îndrăgostită în ultima perioadă și face parte din acele cărți ce trebuie parcurse într-o viață – cel puțin, așa am tot auzit. Din acest motiv, mă grăbesc să o parcurg și să revin cu o recenzie.

Dețineam Dragă Virginia de ceva timp în bibliotecă, dar nu o puteam citi înainte de a parcurge eseul Virginiei Woolf pe care se bazează. Deși mă simt suprasaturată de non-ficțiune în ultima perioadă, ambele volume sunt scurte și vor reprezenta probabil o bună introducere în lumea acestei autoare. Cred că prefer deseori să fac cunoștință cu autorii prin scrierile lor non-fictive mai întâi.

Dorință ar fi cel de-al doilea roman scris de Mathias Enard pe care l-aș citi, după Vorbește-le despre bătălii, regi și elefanți. Mi-a plăcut foarte mult felul poetic în care a fost scrisă acea carte, iar cea de față nu o depășește ca lungime – acesta este mereu criteriul de bază în prioritizarea lecturilor mele.

Abia după ce reușesc să capăt un ritm suficient de alert, mă încumet să citesc o carte cu mai multe sute de pagini; altfel, există un risc mare să intru într-un reading slump.

Nu știam de existența acestei cărți înainte să o văd pe Vinted, însă mi-a plăcut totul la ea: de la copertă la titlu și format. Îmi amintește de Femei și celelalte cărți din colecția feminIN de la Publisol și am mari speranțe de la conținut.

Leonida Neamțu nu este un autor cunoscut pentru mine, dar sunt mereu în căutarea următorului meu scriitor român favorit!

Am tot văzut această serie – Școala pentru bine și rău – pe Vinted și alte site-uri, însă mi-am spus că nu mă simt în stare să investesc timp și energie într-o serie de cărți pentru copii sau adolescenți. În cele din urmă, am cedat și am decis să ofer o șansă primelor două volume, pe care le-am achiziționat recent.

Nu știu dacă vor fi pe gustul meu, însă îmi amintesc de Academia Vampirilor, seria mea preferată de când eram în școala generală, ale cărei volume le devoram seară de seară.

Concluzie

Nu am uitat nici de lista de lecturi pe care mi-am propus-o la începutul anului! Sunt mulțumită de progresul meu, iar în prezent citesc Inventarea sunetului de Chuck Palahniuk. Îmi este mai greu să citesc în timpul săptămânii, din cauza programului aglomerat și deseori obositor, însă recuperez pe cât posibil în weekend.

Tu ce vrei să citești în perioada următoare?

Articolul Ce cărți vreau să citesc în curând apare prima dată în Cristina Boncea .