Olivia-Petra Coman's Blog, page 20
October 13, 2020
12 funny moments/curiosities for 12 days on the road | Project Ghana
It’s been a year, so I thought I’d better write about it before I forget the details. J
So, one day later than the usual Monday, here it is—
Our first time in West Africa started and ended in the north of Italy. We took advantage of our first stop in Bergamo and walked around Città Alta (funicolare, one-way: EUR 1.30/pp.), shopped, and ate [highly recommended: GROM for gelato; La Piadella for vegetarians]. We then took a bus (two buses, actually) to Roncola [one-way, EUR 3.2/pp.] and in the end arrived in the rain to charming Cà Baetti B&B L’Antica Corte [EUR 50/double room with a balcony, breakfast included]. Marcel was so funny scolding me all the way down to our accommodation: ‘Of course, you didn’t look at the elevation difference’; ‘We will have to climb all of this at 5am’; ‘It’s raining’ [and he doesn’t like carrying bags]. :P
1. Spicy food?
It was very late when we arrived in Accra, so the nice guys that hosted us [the accommodation was, however, not nice; I will only tell you that our double room cost GHS 154] helped us buy some noodles (GHS 6) and the famous Ghanaian chocolate (3 for GHS 24). The noodles were delicious and I felt so bad that I couldn’t eat them because they were so… spicy (and I didn’t know anything about Ghanaian food being spicy prior to tasting it :P). We were lucky to also have the chocolate in our bags.
2. Rain, out of nowhere
We woke up with great dreams: I had found a place for us to have breakfast on Labadi Beach, but out of the sudden, the rain started and we went straight to the airport; the Uber ride cost us (GHS 20; from Kpeshie area), but we were running on an empty stomach. Luckily, we had our prepaid cards on us (2x GHS 25; do buy from 2 different providers – Vodafone doesn’t work too well in the north of Ghana).


We flew to Tamale in no time and were picked up at the airport and taken to Mole Motel (GHS 350/transfer).

We could finally relax in nature, close to animals, inside Mole National Park!
3. Choose your trousers well when you go on a safari
While you can read all the details about the days spent in Mole here, I left an important piece of advice out – it’s humid especially during the wet season, the safari jeeps are high, so it’s better to go with leggings – they allow you to stretch. I learned that after I tore a pair of cotton shalwars during a morning safari drive.





4. Changing course
Can you continue to be wowed even after seeing many elephants? You can.
We caught sight of one bathing. When he was done, he crossed the road and changed course. Of course, as it happened in Sri Lanka’s Yala National Park, animals make the rules.


5. ‘Respect the ground’
We stayed at Mole Motel (GHS 560 + GHS 40 –payment by card surcharge-/2 nights, breakfast included); it wasn’t the greatest accommodation, but it allowed us to stay inside the park and be surrounded by wildlife. J
We saw many animals in front of our room. Warthogs were some of the cute faces around. I was told that the common position of the warthogs while grazing (knees bent) happens because they 'respect the ground'.

6. Gnocchi with a Ghanaian sauce
The story goes like this: I bought some gnocchi in Roncola, but I couldn't cook them. I took them in my backpack all the way to Ghana and I asked the staff at Mole Motel to cook them. They did a wonderful job - with a Ghanaian twist -, didn't charge me a penny, and we shared the meal.
(If staying here, remember to pay your restaurant and bar bills separately.)

7. What to do when your plane is caught in a storm?
(or waiting for it to pass)
We were in Tamale (EUR 85/Tamale-Accra return ticket by Africa World Airlines/pp.). We split our time between watching our driver play Damas, shopping in the stores inside the small airport, and then watching videos from the European Football Championship qualifiers.


Upon landing in Accra, our next stop and an Uber ride away (GHS 50) was Kokrobite. We stayed at Dizzy Lizzie’s (GHS 90/ensuite double room), where we loved the food, the friendliness, and the beach – it became my favourite from all the beaches that I’ve seen in Ghana (and the beaches in Ghana are stunning!)! –.

After taking a taxi to Kasoa (GHS 30), a very hot ride to Cape Coast followed (GHS 18/pp.). Our drumming and head wrapping classes booked with Global Mamas cost us GHS 138; we did enjoy them but had a hard time getting to Ko-Sa Beach Resort from Cape Coast. In the end, our hosts arranged us a much cheaper ride (GHS 60) compared to what the local taxi owners were asking.


8. When I sometimes throw my boogers in the beans [=Romanian saying i.e. ‘screw up’] & the pineapple juice
One of the few mornings when we could relax was the one spent at Ko-Sa Beach Resort(USD 50/double room with shared bathroom/2 nights). At one point, Marcel left the beach (and took the room key with him), the sand became too hot to bear, and I couldn’t find him anywhere, so I got mad. In the end, I realised that he had lost the notion of time because he wanted to surprise me and returned with a pair of gorgeous earrings made of Ghanaian beads. I cherish them so much!
While the food at the resort was not the best, it served the best pineapple juice we’ve had in Ghana. I believe that we even drank 4 glasses a day! Each.
In the afternoon, we took a taxi to Elmina (GHS 100, return ride) and visited the castle (GHS 40/pp., entrance fee), which impressed and saddened us both.

While you can read a bit more about our adventures here and about how much I ended up loving the Volta, I’ll write down some practicalities—
The taxi from Ko-Sa to Kakum National Park (GHS 65/pp., entrance fee; worth every cent!) and then to Cape Coast cost us GHS 300. We then boarded an A/C trotro to Accra (GHS 30/pp.) and a regular trotro to Ada Foah (GHS 17/pp.). The mojo moment of the trip was the boat ride (GHS 125) from Ada to Dzita. All in all, we loved our stay, the food, and the vibe of
Returning from Ada Foah by trotro (GHS 25/pp.), we saw the clouds gather… but I didn’t expect the storm to be that huge (especially as the locals were telling us that the wet season should have already ended)! Marcel and I took refuge in a gas station and I ended up watching the water enter the building alongside a Ghanaian lady who was asking me about my time in Ghana. We paid GHS 200 for our accommodation that night in Osu (which didn’t impress us, so I’ll not mention its name), but the area is both quiet and safe, with many things to do there. The Uber driver who took us to Osu was listening to some very nice music; as it poured hardest, I could hear Whitney Houston hit the high notes of ‘I Will Always Love You’.

10. A Christmassy visit to the supermarket
Following no. 9 ↑, we went shopping. ‘Which cheeses would you recommend?’ asked a lady shopping with her daughter. [So, I do look European and we are known to be cheese experts. Well, many of us. J] It was so bizarre to see a Christmas Tree decorated, to look at tinsel all around the store as early as October, and to wow at the price tags. Very-very expensive items on the shelves, which I didn’t understand… In the end, we managed to buy ourselves some food and drinks for dinner and breakfast.

11. I set off as a bull and returned as a cow [=another Romanian saying i.e. I didn’t understand anything]
We had been waiting to visit Artists Alliance Gallery in Accra (GHS 10 for the Uber ride from Osu) for ages. Sadly, there are hundreds of art pieces dying there, simply because of neglect or because nobody would pay such high prices for them. The place has potential – with better display and maintenance! Also, the personnel could be nicer!
12. The tiger nut goodbye
Marcel and I had become addicted to tiger nuts in northern Ghana, so we couldn’t quite leave without buying some. It happened on the way to the airport (GHS 12 for the Uber ride from Osu)… we even planted some this spring and they did well on our terrace.
‘No hurry in life’ – that had been the general vibe around Ghana, so we decided to apply it in Italy, too. Especially because it was raining when we got back. We told ourselves another occasion to see Lago Maggiore would arise. As we can see with the current global situation, one cannot always count on that. :D
October 5, 2020
4 poveşti decantate de pe 3 continente
Iată că reuşesc – printr-o minune! – să revin în forţă într-o luni care a fost şi aceasta plină. Muncesc foarte mult în ultima perioadă, de unde şi postările mai neregulate... însă vreau să mă redresez.
Destul cu lamentările. :P
Scriam acum câteva luni un articol cu poveşti decantate de pe 4 continente. Acelea erau poveşti în adevăratul sens al cuvântului. Acestea sunt mai mult trăiri; eu consider însă că trăirile sunt baza călătoritului pentru cei care vor să înţeleagă cu adevărat ce-nseamnă să umbli prin lume.
E şi mai ciudat că experienţele din continuare vin din unele dintre destinaţiile mele favorite. Pe care le iubesc din tot sufletul.
Dacă de cele mai multe ori locurile în care (poate) nu ar fi trebuit să merg pentru că sunt ultra/aglomerate şi/sau comerciale sunt în locaţii pe care nu le am la inimă /vezi Zidurile Cetăţii din Dubrovnik sau Petra/, mai apare pe listă şi o Cascadă Iguazú dintr-o Argentină după care sunt topită. Mai apare şi „dar dacă...” pe buze. Cred că acesta din urmă ne convinge cel mai mult să-i dăm înainte. Cred că ar trebui să ne ascultăm sufletul, nu să cedăm FIMO [fear of missing out].
„Wild Wild West”-ul Siciliei
La a doua călătorie (veţi vedea că toate de mai jos s-au înregistrat „la a doua călătorie”, când ochiul şi sufletul observă detaliile, ca într-un film pe care-l revezi, că doar ţi-a plăcut), am mers înspre vestul Siciliei. Cu toate că am început cu Palermo, care mi-a făcut inima să tresalte la fel.
Ce nu mi-a plăcut? Prima oară am fost în octombrie şi era cald, acum era aprilie şi era frig. Nu am înţeles de ce oamenii nu făceau granita (am găsit într-un singur loc); toţi îmi explicau că încă „nu este sezon”. Nu am înţeles de ce nimeni nu mi-a putut servi o îngheţată în brioche. [Bine, pe aceasta am rezolvat-o uşor – ideea salvatoare a dragului meu Marcel –: am luat brioches de la brutărie şi am rugat gelatierii simpatici să ni le umple cu îngheţată!] Apoi, preţurile mi s-au părut mari în zonele turistice: la Erice, pe Insula Favignana – mai ales pentru mâncare. Poate că toate acestea sunt fleacuri; până la urmă, Trapani m-a lăsat cu gura căscată şi îmi doresc să revin curând acolo. Mult mi-a plăcut şi la Agrigento, chiar şi la Valle dei Templi (în condiţii de lume foarte multă acolo).
Însă, la Scala dei Turchi – cu toate că marea era fantastică! – şi pe Favignana era o apăsare teribilă. Nu am înţeles-o. Mi-a amintit de o altă primăvară petrecută în sudul Albaniei, după o vară fabuloasă. Oare aşa spune sudul Mediteranei rămas-bun iernii şi bun venit primăverii? Energia aceasta rea ne-a făcut pe amândoi să stăm ca pe ghimpi şi să nu ne bucurăm întru totul de călătorie. Parcă Sicilia pe care-o cunoşteam, cu strălucirea care ne fermecase, pălea.



Atmosfera apăsătoare din Moldova
La şapte ani după prima călătorie în Moldova, a fost bine, nu zic nu, am băut vin, am fost între prieteni, a fost soare, însă, la fel ca în situaţia din Sicilia de mai sus, am găsit dincolo de Prut o apăsare nefamiliară. Parcă lumea mai îngrijorată de cum să se descurce (prima călătorie fusese în aprilie-mai, a doua – în septembrie), ghizii şi vânzătorii cu care am interacţionat – cu mai puţină răbdare decât ştiam, multe locuri în stare mai precară decât ne aminteam. În ultima zi, înainte de plecare, Alex, Cătă, Marcel şi cu mine am stat cu toţii la o discuţie cu o doamnă de la raionul de produse de panificaţie dintr-un supermarket unde ne-am oprit să ne facem cumpărăturile. „România ajută foarte mult Moldova, nu este vorba că nu sunteţi alături de noi” ne-a spus ea. „Doar că, uite, de exemplu, eu am 3 băieţi şi toţi 3 au plecat din ţară. Ne pleacă tinerii şi gândiţi-vă că Moldova are de 5 ori mai puţini locuitori decât România şi salarii mult mai mici.” Am început să înţeleg apăsarea şi mi-a venit să plâng. Şi am plâns cu părere de rău pentru situaţiile grele cu care multe locuri din lume se luptă, chiar dacă nu ar trebui să fie aşa.


(aproape) tot Hormozganul
Urmează şi excepţiile – două dintre călătoriile care-au bătut prima oară, cu toate că şi aceea a fost spectaculoasă. Mergeam la mare! Mergeam la mare în Iran! Cu toate că drumul era brăzdat de râuri turcoaz ce-mi aminteau de Shushtar (şi împrejurimi) şi munţii golaşi se războiau parcă pentru întâietate cu plantaţiile de palmieri, mie provincia aceasta nu mi se părea primitoare.
Pe Bandar Abbas l-am detestat cel mai mult dintre toate oraşele în care-am poposit în Iran – şi Iranul este ţara pe care-o iubesc cel mai mult, după România! Un amestec de lâncezeală şi delăsare în oameni, cu un comportament şi fel de a fi mai apropiat de ţările arabe şi de India decât de Iran. A fost singurul loc în care s-a încercat păcălirea noastră în taxiuri, a fost singurul loc în care nu ne-am simţit primiţi ca musafiri – lucru pe care l-am întâlnit peste tot în Iran, în primii 5000 km din 2014 şi apoi în cei peste 5500 km parcurşi în 2019. M-au făcut să mă destind doar cei ce ne-au servit havij bastani.
Situaţia s-a prelungit pe Insula Qeshm, apoi pe Hengam (singurul loc unde am mai simţit o deschidere) şi pe Hormuz. Am întâlnit oameni minunaţi pe peste tot (veţi râde, în mare parte, originari din nord), care ne-au ajutat şi ne-au făcut să zâmbim, însă vibraţia locaţiei a fost off. Şi-atât.



Răceala din Jujuy
Revenirea din acest an în Argentinaa fost una dintre cele mai frumoase şi aventuroase călătorii ale vieţii mele (nu vă va veni să credeţi dacă vă voi spune că încă mă încarcă!), dar în Provincia Jujuy... cu foarte puţine excepţii... nu mi-a plăcut.
Aşa de ciudate mi s-au părut răceala şi lipsa de implicare a oamenilor, că, la un moment dat (eram în Tilcara), după numai câteva ore de colindat – adevărul este că îmi dau seama destul de repede de lucruri –, i-am spus lui Marcel că merg la căsuţa noastră minune să mă adun. Simţeam cum populaţia indigenă ne cam trata cu dispreţ şi nu îmi plăcea, căci venisem cu inima deschisă. Dorisem să le colind munţii, să le încerc mâncarea, să le descopăr priveliştile.


Doar că mie când mi se taie cheful, dus îi.
Situaţia venea peste vibraţiile ciudate pe care le simţisem şi în Provincia Salta, unde Tren a las Nubes fusese o mare păcăleală pe bani mulţi. Drumul înspre San Antonio de los Cobres este minunat, însă experienţa din tren – în afara animalelor ce pot fi zărite – este foarte plictisitoare, departe de a fi spectaculoasă.




Speranţa este întotdeauna însă în mine – că următoarea zi va fi mai bine, că următorul loc va fi mai plin de lumină.
Şi aşa le doresc tuturor călătorilor – să nu înceteze căutarea. Ce e să fie va veni. J
September 26, 2020
Is there more to Moldova than just the wine?

There certainly is.
A year ago I was heading back to Moldova with Alexandra and Marcel. Our first trip had been in 2012. Cătă was the new addition to the team, celebrating his 5-year wedding anniversary with Alexandra that very weekend.
Our getaway may have been fuelled by the wine, but I had returned with the same desire to spot martens. J I had read somewhere, many years ago, that Moldova had a large population of martens. I had tried to do some animal watching during our first time in Moldova; the second time around was more successful – even though I did mistake 2 cats for martens. They’re pretty elusive. And the cats were really fluffy.
…back to our trip!
Friendship is another key ingredient when travelling through Moldova. We were warmly welcomed and hugged by my dear Eugenia and her daughter Sara. Wildflowers were involved and a big bag of pears. ♥
It was our first stop after paying a visit to Gagauzia – final destination: Beşalma. Gagauz people live in southern Moldova and southwestern Ukraine and are of Turkic origin, which reflects in their traditions. It is very surprising that most of them are Orthodox – the staple in all the countries of the region. While trying to find the entrance to Muzeul Naţional Găgăuz [National Gagauz Museum], a beautiful blue-eyed blonde little girl answered ‘It’s there’ in Russian [I know a few words] and gave us a wide smile. We realised that the museum was closed, but the entire area around the village reminded me of Central Asia and enchanted me!

How I love discovering new places that I end up loving! (Historical places abound in Moldova and they love their storks and legends! The first time around we had spent a couple of days hanging around Chişinău, then dived into the mellow vibes of Orheiul Vechi, drove all the way up to Soroca Fortress, and headed to Lalova to explore the rock monasteries of Ţipova and the fantastic views over Dniester River.)
We had actually met Eugenia during our first trip to Moldova and had kept in touch over the years. She had been the one to ignite my love story with the Tucano Coffee chain, after our first visit to the first café of its kind in Chişinău. Naturally, I asked her ‘What’s new? Where should we go?’… We ended up in a fusion café called ‘Sincer’ (again in Chişinău) and I had a very interesting coconut soufflé there.
Moldovan food can make you heavier. Why? Because it’s delicious!! My favourite items on the menu? Plăcinte(eeee)… That is… pies. Savoury and sweet. With cabbage or mushrooms and sour cream or sour cherries… Mind-blowing. Alexandra found us a place to have dinner – Roata Vremii – and they serve some mean pies!
What to take as souvenirs? Chocolates and candies anyone? If you walk down Ştefan cel Mare şi Sfânt Boulevard in Chişinău and head to ‘Bucuria’ store, make sure you have about half an hour to stare, drool, and taste.
For bakers, there are quality ingredients to take home and use in scrumptious cakes. Condensed milk is a delight.
Should we go back to the wine?
We added one more spot to our list – the Guinness World Record holder (the largest wine collection in the world) Mileştii Mici. It was very easy to book our spots online (booking ahead is always recommended). We could pay by credit card upon arrival; the price per person was MDL 450 (weekend rate) for a tour of the winery and a ‘DeliCarne’ Menu (which included three types of wines, pies – which I could eat, too, as an ovolactovegetarian –, and some cold meats). I believe that the menus and offers keep changing, but there is something for everyone. Very importantly, the tour is conducted in the visitors’ own cars.


Tip: Do visit the winery’s store. I like fortified wine and Mărgăritar became my favourite.
On our last day, we went back to Cricova. How I missed those underground streets! Alexandra, Marcel, and I were familiar with the tour (MDL 450/pp.; MDL 550/pp. –3-wine tasting included –), but it was Cătă’s first time there. Some things had changed, many were modernised. I loved the cosy cinema and the sparkling wine experience!


Tip: Book by e-mail and arrive 30 minutes earlier to pay for the tours (possible by credit card) and get ready to be picked up. Bring a jacket even in summer. It is, after all, the largest underground wine cellar in the world, with streets stretching on more than 70km – there will be fast driving (but you’ll love the vehicles!) and some walking.
There were more places that we wanted to see, more things that we wanted to do. We were, however, grateful for what we did manage to cover. And uncover.
P.S. Some technicalities to note about our Moldovan trip:
We stayed in Râşcova, in a country house, and paid MDL 2190/2 nights/4 persons;Walks to the nearby lake and treks to Ivancea Lake are recommended;
The vignette is mandatory in Moldova and can be purchased online; at that time, the minimum period was 1 week and it cost us MDL 77.60. Get the latest travel and health-related info before you go.
September 18, 2020
Prin jurul Braşovului (II)
Aş fi vrut să postez luni, dar... tehnologia – de această dată! – mi-a fost vrăjmaşă.
Apoi, dacă primul articol cu idei de „ce să facem” prin jurul Braşovului a avut atât de multe vizualizări, am zis că pot scrie o continuare.
Şi m-am bazat pe locurile-n care-am umblat din iulie şi până acum.
Cu ce ne putem umple timpul şi desfăta sufletul?
♥ Biciclim
Ilieni
Poate că cea mai frumoasă tură de bicicletă de anul acesta, la concurenţă cu cea din Crişana, a fost spontană (ne-am dus să vedem, în fapt, unde putem să ne lansăm cu caiacele, pe Olt în jos – veţi vedea în continuare), sub o lumină minunată, pe lângă apă şi grâne.
Cam 10 km uşori (dus-întors), dar încântători, înspre cele două bălţi unde se pescuieşte contra cost, apoi tot de la podul peste Olt spre drumul european ce duce-nspre Sfântu Gheorghe.
P.S. Tare mulţi ţânţari în zonă am prins. Trebuia să fi venit pregătiţi. Ne-au ciuruit.



Vama Buzăului
În căutarea unei duminici liniştite, porneam şi acum 1 an în zonă. A fost pe listă şi să facem scouting – e Buzăul lângă, doară. De data aceasta, tot duminică, cu tata însă alături, nu am ajuns la apă, dar am pedalat. (Eu nu mă omor după traseele extraordinar de anevoioase – le prefer pe cele scurte, într-un cadru natural fain, care să-mi dea bucurie şi să mă liniştească.)
De la capătul satului şi până la Vama54 sunt vreo 10km (frumoşi!) dus-întors şi mai ai şi apa lângă o bună bucată de drum!
P.S. Am avut noroc cu pacheţelul de la noi, căci nu am găsit unde să mâncăm sau bem ceva.


Holbav
Acum doi ani, m-am îndrăgostit de Holbav, de verdele acolo, de casele cocoţate-n vârf de deal, de tot. Am zis că merge o reîntoarcere cu bicicletele (tata oricum nu fusese pe acolo), într-o zi aglomerată, când nu ne-am putut rupe decât seara de tot, deşi era duminică.
Din capătul satului (principal), unde se poate parca, sunt 4 km dus-întors până la Căminul Cultural şi la căsuţele cocoţate. Te încarcă şi aceştia nemaipomenit de mult!
P.S. Dacă ajungeţi în timp util (nu chiar la lăsarea întunericului, cum am păţit noi), puteţi lăsa bicicletele undeva şi urca pentru privelişti – grijă la câini, sunt măricei!

♥ Colindăm
Poiana Angelescu din Săcele
Auzisem/citisem de ceva timp despre acest loc şi mi-am dorit să ajung acolo, mai ales că este foarte aproape de casă – cartierul meu general este în Noua, Braşov. ;-) După ce, iniţial, ne-a împiedicat ploaia, am găsit o după-amiază/seară în timpul săptămânii în care am umblat pe-acolo, am inspirat adânc, Marcel a găsit zmeură şi ne-am încărcat tare.
Dorim să ne reîntoarcem cu bicicletele.
P.S. Copacii sunt minunaţi!

♥ Padelăm
Pe Olt
Ultima oară când am fost pe Olt – da, Marcel are dreptate! îmi plac râurile romantice! :P – aleseserăm o tură scurtă (şi din motive logistice), din dreptul localităţii Lunca Câlnicului şi până la Podu Olt. 5 ani mai târziu, am fost mai organizaţi – am luat bicicleta lui Marcel şi pe tata cu noi. Marcel a lăsat maşina la punctul final (tot Podu Olt), a urcat cu bicicleta până la Ilieni, unde i-a predat-o lui tata. Noi doi am plecat cu caiacele în jos pe râu, cu tata ne-am mai întâlnit pe parcurs, cât ne-a făcut poze (alt plus!) şi ne-a aşteptat cu bicicleta la destinaţie.
Au fost vreo 13 km, pe care i-am făcut în 3h15’-3h30’ (nu ne aşteptam să fie chiar atât de întortocheat). Chiar dacă nivelul a fost mai ridicat decât în urmă cu 5 ani, tot m-am mai prins în bolovani, au fost mulţi copaci (aduşi probabil de inundaţiile din iunie) de ocolit, la un moment dat a trebuit să ieşim (o acumulare de bidoane ne-a făcut imposibilă trecerea – vezi P.S. mare de la final). Nu ne-am aşteptat să găsim atât de multă poluare, dar peisajul a fost minunat. Am văzut egrete, oiţe, văcuţe, căluţi... şi perspectiva de pe apă este mereu duioasă când vine vorba de animale.
P.S. Am făcut şi insolaţie, chiar dacă ne-am protejat cu creme... însă a meritat. Grijă mare pe apă cu soarele, chiar şi prin zonele care credeţi că-s umbrite!




♥ Savurăm
Brunch la Veneţia de Jos
Aniversarea mea şi a lui Marcel a fost pe 12 martie – am împlinit 14 ani de când suntem împreună! Plănuiam această surpriză încă de pe-atunci, însă a urmat Starea de Urgenţă. Mda. Şi toate s-au amânat. La sfârşitul lui iulie, chiar şi-ntr-o zi ploioasă, ne-am simţit minunat la Veneţia de Jos, la un brunch pus tare bine la punct de Asociaţia My Transylvania. Au evenimente multe şi faine, am şi cunoscut o tânără drăguţă cu care am împărţit masa şi umbrela mare de ploaie... apoi am colindat satul, observând cele peste 70 de cuiburi de berze cu care se mândresc localnicii, dar şi familiarizându-ne cu tradiţiile din zonă.
Vizita la fermă, de la final, mi-a dat ocazia să încerc produsul meu preferat din acea zi (la mâncare mă refer!) – o pâine minunată – şi să o cunosc pe cea care o făcuse!
P.S. Voi mai pândi din evenimentele lor pe Facebook.



La cules de afine şi zmeură
Aşa, la final de vară/sezon de fructe de pădure, după care sunt înnebunită – am mâncat aproape în fiecare zi de vreun fel din iulie încoace! –, am realizat că mi-e greu să mai fac rost de afine (iar eu am avut o poveste de dragoste anul acesta cu afinele!). Mai exact, aveam nevoie să mai am câteva în congelator, pentru deserturile de iarnă. J S-a nimerit atât de bine că Transylvania Berry a avut duminica trecută o Zi a Porţilor Deschise, aşa că am putut merge la cules! M-am bucurat să pot merge la Berivoi şi cu prietenii mei Alina, Cătă, Corina şi Vlad (în ordine alfabetică, să nu se supere nimeni) şi cu ai lor puşti puşi pe şotii Horia şi Eduard.
Murele se terminaseră (că fusese lume la cules de dimineaţă), afine au fost puţine (din aceleaşi motive şi din condiţii de vreme; totuşi, este septembrie), însă zmeura a fost minunată! Aşa fructe mari eu nu am mai văzut. Ca să nu mai spunem cât au fost de aromate!
Am fost primiţi cu foarte multă prietenie şi răbdare! A fost tare plăcut să petrecem timp împreună, în aer liber! Am încheiat-o cu o cină molcomă şi am revenit în Braşov cu o recoltă bogată.
P.S. Se preiau şi comenzi pentru Braşov (ştiu din surse sigure J). De abia aştept să ne reîntoarcem în 2021!

♥ Extra
Biciclim şi padelăm pe (lângă) Siret
Orbeni este la ceva distanţă de Braşov, da, însă nu puteam să nu pomenesc de râul în sine, pentru că m-a fascinat dintotdeauna, iar anul trecut am făcut pentru prima oară cunoştinţă cu Siretul.
Ce am făcut în plus anul acesta? Am şi pedalat pe mal, apoi m-am pus la umbră şi m-am relaxat (era tare-tare cald!). După ce soarele nu a mai părut atât de fioros, am lansat caiacele. Ciudat a fost că nivelul apei a fost foarte scăzut şi în zonele cunoscute din urmă cu un an, a trebuit să tragem/împingem caiacele, căci ne-am blocat în pietre.
P.S. M-a întristat foarte mult gunoiul incredibil de mare văzut pe maluri. Stă în noi să facem o schimbare. Până la urmă, apa este viaţă şi de la ea pornesc toate. Ar trebui să o iubim şi să o protejăm! (vezi P.S. mare de la final)



Am mai spus-o, am avut o vară pe cinste!
Mă încăpăţânez să rămân în ea, cu toate că s-a dus.
Sper într-o toamnă la fel de frumoasă. Aşa să fie şi pentru voi!
P.S. mare—Am luat legătura cu Ministerul Mediului, Apelor şi Pădurilor în ceea ce priveşte situaţiile de pe Dunăre (Baziaş), Olt şi Siret. Chiar astăzi am primit răspunsurile, măcar oamenii s-au implicat şi mi-au explicat cum stă treaba. Poluarea este mare. Spun că nu fac faţă şi încurajează responsabilizarea socială. Eu nu renunţ şi mă voi gândi la nişte soluţii. În primul rând, oamenii trebuie să conştientizeze că un râu NU ESTE o groapă de gunoi. Că impactează vieţile animalelor, plantelor şi altor oameni care se găsesc în aval. Că putem strânge după noi dacă mergem la iarbă verde sau pescuit. Că trebuie să ne schimbăm mentalitatea de „nu fac curăţenie după alţii”.
Speranţă am că va fi mai bine! Putem! ♥
September 7, 2020
The mighty, mighty Nile
There are no coincidences, right?That’s what I thought while watching the story of Ugandan whitewater kayaker Sadat Kawawa. It’s laudable when you get to be an athlete of this calibre. It’s even more laudable when you come from a culture that fears water altogether.I was there, in Uganda. I still miss the red earth and those beautiful children waiving at me while I was on the road.‘Muzungu, muzungu’…Yes, this white woman has always had a thing for water. What she did not know, however, was that the White Nile was a whole different ballgame.The mellowness imagined got shattered at Karuma Falls. I couldn’t believe my eyes… enormous rapids, wildly-fast moving water, a terrible yet engaging roar of river waves crashing.







August 31, 2020
Prin Banat
Care-au fost experienţele ce mi-au făcut sufletul să zburde?Îmi doream mult să ajung la Densuş – sunt ani de când îmi doresc. Misterul din jurul templului roman (din secolul al II-lea), apoi al bisericii dintâi (din secolul al IV-lea) încă tronează în jurul satului. Şi, cum, numai să vii şi să pleci nu cade bine călătorului, căci eu şi cu Marcel considerăm că doar experienţele sunt cele ce le ţinem minte şi ducem cu noi, am urcat pe dealul din spatele vechii biserici. Ne-a gonit o ploaie de vară, cu zâmbetul pe buze, însă.







Ce m-a surprins neplăcut?Auzisem de Tunelul Iubirii din Obreja... fusese în trecut inclus pe una dintre listele „minunilor nedescoperite ale Europei”. Ei, vremurile acelea s-au dus. Localnicii, foarte de treabă, ne-au indicat o parcare la ieşirea înspre Glimboca, apoi trebuind să apucăm pe primul drum la dreapta. De la un punct, am preferat să ne deplasăm pe jos şi nici măcar nu am băgat în seamă calea ferată – într-atât de neglijată a ajuns. Şi cam aşa arată acum tunelul. :-(





O sugestie de-o cazare faină?
Oravitza Inn din... Oraviţa! J Am plătit 112 lei/camera dublă – foarte comodă şi cu foarte mult bun gust decorată. Proprietarul este foarte prietenos, foarte relaxat şi ne-a ajutat mult. Micul dejun, de pildă, se poate servi (prin comandă) chiar la pensiune, la tarif suplimentar.

Dar de-o masă faină?Am căzut toţi trei de acord: cea mai bună masă a călătoriei am servit-o la Pensiunea Alexandra din Divici. Ne-a plăcut şi cadrul, priveliştea asupra Dunării şi Veliko Gradište de pe malul sârbesc. Ne-au plăcut amabilitatea personalului, inovaţiile din meniu şi... gustul.


Ce-aş explora mai mult?Chiar dacă pe lângă (şi pe!) Dunăre mă voi reîntoarce, căci magia e-acolo, în Parcul Naţional Domogled-Valea Cerneie ceva ce mă cheamă – în stânci şi-n repezişuri.
Vara aceasta – contrar aşteptărilor – a fost cea mai frumoasă vară din ultimii (mulţi) ani. Am redescoperit vara, am trăit-o cu pasiune. Dincolo de zilele prea călduroase ori de cele mult prea ploioase, de insolaţiile mai mult sau mai puţin grave, a fost minunată vara asta. Sper că şi a voastră! JÎi spun „rămas bun”! Îmi va fi dor de ea! ♥
August 28, 2020
Murchison Falls – Ugandan safari with a smile
[I did write a Romanian version, but this piece’s perspective is different.
And it comes again on Friday - busy week again.]
Arriving in Uganda is a colour shock. Landing in Entebbe meant staring at the red earth I had only encountered in Argentina and not willing to let go of that sight.Driving the 40+ minutes to Kampala made me realise that I wasn’t hallucinating, by any means, and that I was indeed in a very beautiful and diverse country. The following morning, after some more staring from my hotel terrace found in the Ntinda area and offering postcard sunset/sunrise views, I started to understand that I was adapting pretty fast to the hectic life of the Ugandan capital and that I felt no longer intimidated by the traffic jams. On the other hand, the fascination for the Marabou storks lingered. My first animal encounter on East African soil. So far so good.The road out of Kampala and up north continued to be a reddish/green contrast, with some very scenic ascents and descents and a heat that was literally too much to handle. My offline map app stopped working, so my boyfriend and I had to resort to asking the locals. This was fun because they all spoke excellent English, gave us very good directions, and were extremely kind and friendly. It so goes that, in-between baboon sightings, asphalt roads turned into dirt roads and shrank in size. We had made a right turn at Purongo and the scenery was already dazzling!‘There is a slight problem’we were welcomed with a smile while paying the entry tickets at Murchison Falls National Park. Everybody paused.‘The ferry isn’t working. So, to get to your accommodation, you must leave your car and proceed by boat. From there, you will have to walk probably 600 metres.’Aaah, only that. In a Ugandan fashion, I’ve grown accustomed to quite fast, I simply know that I needn’t fuss about it, that things will fall into place in the end.





August 21, 2020
6 elemente din Crişana şi împrejurimi care m-au făcut să zâmbesc
După cum am mai spus-o, Marcel şi cu mine am ales ca anul acesta să rămânem în ţară, să umblăm pe aici. Voi adăuga – şi pentru că şi ţara noastră merită susţinută. Pentru că este a noastră, pentru că este frumoasă prin suflete şi privelişti.De ziua mea onomastică (29 iunie), nu aveam neapărat un plan, dar ştiam că îmi doresc să fiu pe drum. Mai vine un „cum” aici, care zice că spontaneitatea (poate, în unele cazuri, dusă la extrem) a venit să modeleze toate escapadele noastre din acest an. Probabil că experienţa îşi spune cuvântul şi face totul să pară mai uşor, cu toate că nu simţim cu adevărat procesul. Şi mai cred că adaptabilitatea va fi caracteristica cea mai importantă pentru călători în lumea nouă în care, fără voia noastră, am pătruns.Destul însă cu filosofia! Ştiam de Şuncuiuş, de plaja de acolo – la Crişul Repede – ridicată-n slăvi şi-mi doream să văd şi să experimentez, cum o fac dintotdeauna. Au fost necesare doar 3 zile pentru a ne încărca şi vă împărtăşesc elementele ce-au dus la asta.

Dulciuri buneIubitul meu cu ochi de vultur a zărit-o şi ne-am întors – era deschis. Pentru prima dată de la sfârşitul lui februarie am stat şi noi la o masă, am băut o apă minerală şi ne-am delectat cu o Pavlova şi cu un cremşnit de casă, dar care fuseseră servite la pahar. Tare bine mi-au picat şi recomand locul din toată inima – Cookie Lab din Beiuş. [şi ţineţi seama că sunt o mare iubitoare de dulciuri şi mă cam joc şi eu de-a coptul]

Plimbări încântătoare cu bicicletaAu fost două, frumoase tare, însă prima a devenit una dintre preferatele mele dintotdeauna. Am pornit din Remetea, după podul peste Roşia, unde se vedea un drum mai lăturalnic spre Drăgoteni, însă noi am ţinut-o spre Şoimuş, având râul pe stânga şi câmpuri pline de vară pe dreapta. Lumina bătea deja frumos, maşini nu prea treceau şi... aşa ne-am oprit pe următorul pod, apoi am continuat spre Petreasa, în căutarea bisericii menţionate un pic mai jos. Un localnic cu vorbă molcomă ne-a spus că am trecut pe lângă ea (căci se găseşte între cele două sate), aşa că ne-am întors. După ce am explorat-o (bucata de traseu cu cea mai mare dificultate se găseşte pe lângă ea, în rest, fiind foarte uşor; 10 km – într-o 1h15’, puteţi finaliza tot, cu opriri şi fotografii), am apucat-o înapoi spre Remetea, pe acelaşi traseu. Ne-am oprit să ne delectăm cu dude şi apoi am răspuns saluturilor politicoase ale copiilor din sat. Zâmbind la vederea unui pui de capră ce a reuşit singur să se salveze din ape, am pus bicicletele pe suporturi şi am pornit-o mai departe.




Frânturi de istorieVă pomeneam mai sus de Biserica din Şoimuş-Petreasa. Este din lemn şi datează din 1752. Are o pace fantastică în juru-i şi, chiar dacă nu am putut intra, am mângâiat detaliile şi pereţii aceia vechi şi ne-am umplut cu bucurie!


Un pic de normalitate(chiar dacă nu pică întotdeauna bine)Cină sau mic dejun la un restaurantChiar dacă mâncarea nu a fost extraordinar de bună de fiecare dată, am iubit sentimentul de a mă găsi, după 4 luni, la o masă. [vouă nu v-a lipsit? J]


O noapte în campingMie să stau cu cortul mi-a plăcut întotdeauna şi gazdele au fost foarte primitoare, însă cine se aştepta să fim zeci de oameni acolo?! Eram foarte obosită şi îmi doream foarte mult să dorm bine, pentru că a doua zi am fi vrut să facem o tură de caiac pe Crişul Repede. Ei bine, nişte liceeni ne-au cântat până la 5 dimineaţa fără pic de consideraţie un repertoriu care a cuprins cântece româneşti, cântece din anii ’90 şi chiar manele. Puţin după 7, după doar 2 ore de somn, am strâns tot (deşi plănuiserăm să rămânem 2 nopţi) şi am plecat. Începuse şi ploaia şi Crişul era foarte umflat.
Vizitarea unei peşteriAm studiat mai multe peşteri pe care le-am fi putut vedea şi, până la urmă, am ales Peştera Unguru Mare – mi-a plăcut mie podul suspendat ce ducea-nspre ea! Ni s-a permis imediat intrarea (bilet: 12 lei) şi am fost singurii vizitatori pentru vreo 10 minute. Am fost atenţionaţi şi cu privire la folosirea lanternelor frontale – se pare că peştera găzduieşte o populaţie impresionantă de lilieci.




O scurtă drumeţie pe dealTot doamna ghid ne-a spus de un traseu uşor de 10 minute, în sus pe dealul din faţa peşterii – acolo se găseau şi „mărturii” ale cetăţii hallstatiene descoperite, dar şi o panoramă foarte frumoasă.
O cazare cu miresme de varăCum camparea ieşise din cărţi, am căutat o cazare liberă în zonă, constatând cu tristeţe că multe s-au închis. A fost şi unul dintre motivele pentru care am sunat direct proprietarul, pentru ca acesta să nu mai plătească niciun comision.La „Poezii Alese” am putut mânca şi bea la cină şi la micul dejun în minunata grădină plină cu flori, ne odihni fără griji şi usca echipamentele de apă pe mini-terasa pe care camera noastră o avea. A costat 270 lei (2x2 mese + noaptea de cazare).

Explorarea unei grădini botaniceDe mult îmi dorisem să ajung la Jibou şi să vizitez Grădina Botanică – unul dintre prietenii mei dragi şi coleg de echipă de quiz îmi povestise de ea. În drumul străbătut într-acolo, am trecut prin peisaje sălbatic de verzi, şi prin satul de care acelaşi drag prieten şi surorile lui sunt foarte legaţi – Treznea. Am văzut ruinele castelului şi informaţii istorice mai detaliate despre masacrul de la Treznea puteţi citi aici.Partea plină de culori, flori şi bună dispoziţie a urmat. Căldura era mare şi de mers a fost mult, pe teren deluros, însă ne-au impresionat plantele tropicale, peştişorii zglobii şi grădina japoneză.


Trasee scurte spre minuni geologiceNu ştiu dacă durează mai mult de 5 minute traseul din parcarea de lângă Gâlgău Almaşului şi până în locul de unde se pot vedea formaţiunile geologice incluse-n Grădina Zmeilor. Plimbarea este foarte plăcută, deschiderea – încântătoare; totul se desfăşoară într-un cadru plin de linişte şi de calm. Minunile au fost modelate de ape, vânturi, de timp... şi impresionează.


Cu caiacul pe lac
(dacă pe râu nu s-a putut)Eu am o regulă – nu mă dau pe ape în condiţii de inundaţii. Niciodată nu poţi şti ce buşteni aduc (sau alte cele) şi mi se pare că merită să aşteptăm condiţii optime (în orice sport – ne putem şi bucura mai mult astfel). Aşa o gândesc eu. Aşadar, primul lac pe care ne-am dat a fost Barajul Drăgan-Floroiu. La început, ne-am gândit că va fi greu să ajungem la apă, pentru că malurile erau înalte. Am urmat însă un drum înspre vestul extrem al lacului (înainte de a ajunge la barajul propriu-zis). Am coborât caiacele prin pădure şi ne-am lansat. Curând, am realizat că mă găseam pe unul dintre cele mai sălbatice lacuri ale vieţii mele! Pot spune că m-am îndrăgostit de acest loc! Nivelul apei era ridicat, vântul – destul de puternic, însă senzaţia de libertate a fost sublimă.









Sper să mă reîntorc într-o bună zi prin Crişana frumoasă şi molcomă şi mai sper că rândurile mele v-au trezit idei de călătorie.Drumuri frumoase! ;-)
P.S. Postarea aceasta vine doar vineri, pentru că luni mi-a fost imposibil să scriu.
August 10, 2020
Our reunion in Argentina after 9 years


So, thank you from our hearts for the times you cooked for us or we cooked together, for those hearty lunches and those late dinners… for sharing your traditions with us… for going shopping with us… for showing us around…I’ll never forget that bright day in Nordelta or the beautiful evening spent picnicking with wild parrots, by the coolness of the river.






Ours is a happy story, showing that friends who are true stay in each other’s lives. Time. Distance. They no longer matter. They never did.
The coincidence is that today is Telemaco’s birthday!
Feliz cumple! Los extrañamos mucho y los queremos mucho!Nos vemos pronto. ❤
July 27, 2020
3 locuri pline de istorie şi autentic între Sibiu şi Mediaş
I-am făcut cadou un weekend cu baza în Stejărişu.A fost fain, am mâncat bine şi organic la Agramonia Stejarisu, am primit sugestii (de exemplu, folositorul site cu persoanele de contact – şi cheile – pentru cele mai multe dintre bisericile fortificate din Transilvania) şi a fost molcom. Ne-ar fi plăcut chiar să facem o drumeţie peste dealul din sat, dar ploaia şi noroiul ne-au împiedicat duminică de dimineaţă.Am fost tare fericiţi, în schimb, să putem face un tur al bisericii din Stejărişu (secolul al XIV-lea), să putem urca în turn. Ploaia ne-a dat ocazia să ne bucurăm de casele din jur în culori şi mai intense decât în mod normal, pe măsură ce observam forfota din sat în acea zi de sărbătoare.




Pe un drum pe care nu mai apucaserăm niciodată (am confirmarea lui Marcel), am ajuns la Alma Vii. Uneori sunt şi zăpăcită, aşa că uitasem să îmi salvez numărul de telefon pentru contactarea celor ce aveau cheia bisericii. Da, mă aşteptam să nu am acces la date; nu, nu mă aşteptam să nu fie semnal deloc. Cu speranţă am început să urcăm înspre frumosul edificiu (cu bazele în secolul al XIV-lea şi fortificaţii realizate în secolul al XVI-lea), însă câţiva copii din sat ne-au spus că cei ce au cheia sunt plecaţi în respectiva zi. Ne-am bucurat, cu toate acestea, să dăm o roată, să admirăm priveliştea şi apoi să plecăm mai departe.


În Moşna am avut parte de şi mai multe aventuri, amuzaţi deja de văcuţele scoţiene ce păşteau liniştite înainte de intrarea în localitate. Acolo lucrările de reconstrucţie erau în toi şi, cu toate că oamenii – foarte drăguţi! – ne-au trimis de la o casă la alta pentru chei (după cum ştiau şi ei) şi am găsit-o până la urmă pe doamna care se ocupase anterior de biserică, ea ne-a spus cu părere de rău numele celei care le avea, în fapt, în grijă. Am realizat că era aceeaşi persoană ce se ocupa şi de biserica din Pelişor – şi ar fi trebuit anunţată în prealabil. Ne-am mulţumit să admirăm de-afară biserica dim secolul al XIV-lea şi să încercăm să găsim alte edificii vechi de prin acelaşi sat: la nr. 215 – o gospodărie atipică (din 1895), cu şura la stradă şi casa de locuit în spatele curţii, la nr. 206 – o casă veche (din 1724), cu o mică fermă eco, dar nu a părut să putem intra acolo în acea după-masă. Satul se mai făleşte şi cu Moara Veche, echipată cu pietre cumpărate din Franţa.

Poate că vă pare că am rătăcit mai mult... fără finalizare. Nouă ne-a picat tare bine şi am fost recunoscători... şi am şi înfulecat un cremşnit ca gustare înainte de cină. Cum să nu fie altfel decât fain pe drum? Indiferent de drum.