Silviu Iliuţă's Blog, page 315
April 3, 2018
Romanii si Sfantul Selfie.
Sa mergi la biserica in 2018 si sa nu faci cel putin un selfie e ca si cum ai merge la sala si nu ai face live pe Facebook. Pur si simplu nu se cade! Asa cum pana si ultimul prost are pe telefon o aplicatie cu o lumanare.
(poza: Facebook)
Cam asa va fi de Inviere, ca anul trecut:
Unchiul meu se sprijină cu mâna stângă de mine şi cu dreapta de mătuşa mea.
Suntem în curtea bisericii, este Învierea, iar motivul poziţiei sale instabile este consumul exagerat de alcool.
Ca s-o spun pe şleau: este beat mangă, a băut că porcul toată ziua.
La ţară nu e o ruşine să mergi beat la biserică, cel puţin nu la ţară la mine. Singurul miros acceptat mai puternic decât cel de tămâie este cel de băutură.
La drept vorbind, dacă mă puneţi să aleg între cele două mirosuri, cred că prefer băutura.
Să revin. Cam tot satul s-a strâns în curtea bisericii de lângă Căminul Cultural.
Popa cânta, dar nu se aude pînă în fundul curţii. Atunci, doi dascăli mai tinerei scot două boxe pe pervazul geamului termopan al bisericii.
-Ai dracu’ popi, are termopane! imi spune unchiul cu voce tare, întorcând câteva priviri.
-Sst, că a început slujba.”
-Si-a deschis si cabinet stomatologic la etaj, in casa parohoiala!
PAGINI DE FACEBOOK: Silviu Iliuta–cronicipebune
Popa cânta, îşi face treaba conştiincios. Printre păcănelile boxelor disting cu greu ceva despre „Galileea…viaţă…ucenicii”.
Se aude o salvare. Jumătate dintre săteni întorc capul înspre stradă.
-Se duce la Urziceni, zice mătuşa. „Săracu’!
-Cine? întreb.
–Cui i s-a făcut rău. Persoana.”
–Drob! urlă unul din mulţime. A mâncat înainte de 12 noaptea şi l-a bătut Domnul!
–Cozonaci”, zice o doamnă dolofană. Că şi de la aia,dacă mănânci în post, te umfli şi pocneşti.
-Miel.
–Sex.
-Pască.
-E de la băutură, urlă şi unchiul. După care toţi beţivii izbucnesc în ras.
Aşa mi-am putut da seama câţi beţivi sunt. Aproape jumătate.
Sms-uri, telefoane sclipind ca licuricii.
Unii filmează preotul, alţii filmează mulţimea, iar cei tineri se filmează şi se pozează pe ei înşişi.
-Am deja 2 like-uri, la poza cu crucea in spate, să mor ioooooooo! strigă o fată cu decolteu imens.
Primarul vorbeşte la telefon cu voce tare.
Pentru o clipă, am avut impresia că şi preotul a lăsat-o mai moale cu slujba că să nu-l deranjeze.
O urmaşă a indienilor şi-a improvizat un birou de lucru în poarta bisericii.
-Domnu’, doriţi candele la 5 lei?
Ca o corporatistă adevărată, văzând că toată lumea e în curtea bisericii, a pornit cu produsele în mâini printe potenţialii cumpărători. Asta da marketing.
-Lumânări la 2 lei? Seminţe?
–Ce mai aveţi? o întreb curios.
-Carte de rugăciuni cu cruce din beculeţe pe copertă, lanternă, cruci împletite din sfoară de maşină şi mai am patru felinare roşii chinezeşti. Da’ alea se dă repede, trebuie să le luaţi acum.
De la boxele de pe geamul bisericii se aud din când în când frânturi de slujba: „…înviat…şi…dăruind….”
Multe cruci prin jur, executate cu viteză mare de multe batranele.
Cred că, la un eventual Campionat Mondial de Cruci Viteză, am putea fi pe primul loc în lume.
Păcat că nu se organizează!
Pierdem medalii olimpice importante. Sunt sigur că printre babele alea e cel puţin o Nadia.
Mare păcat.
FOLLOW PE FACEBOOK SI ALTE CHESTII: Silviu Iliuta–cronicipebune
Alt sunet de salvare. Alt „ranit” la slujba.
-De la băutură nu moare nimeni!”, urlă un beţiv. Nici de la curve! Toţi crapă de la mâncare!”
Câţiva beţivi îl aprobă fericiţi, unii chiar râd cu gura pînă la urechi.
Un băiat cu trening nou, care ţine o fată de gât, se uită la mine şi mă întreabă:
-Meserie! Mă, Meserie…
Am dedus că eu sunt Meserie, prea se uită la mine.
-Meserie, e gagica ta?
–Da.
-Nu eşti nepotu’ lu ăla cu gard verde din capul satului, de la Bucureşti?” Şi îmi scuipă o coajă de sămânţă pe haină.
-Ba da… cred. Floare sau bostan?
–E goji, nu seminţe. Mă ţine în formă, dacă înţelegi. Mişto gagică ai, ţâţe mari, zice. Şi pleacă prin mulţime.
-Veniţi de luaţi…l..m…na! se aude printre păcănelile boxelor.
Primarul lasă telefonul de la ureche şi urlă: „Ia linişte, ba! Ce a zis să luăm?”
Linişte de aur. Câteva secunde toţi înlemnesc, nu se aude nici măcar un SMS.
-Ve..i..i. u..i..a”, păcăne din nou boxele .
-CE, BĂ?! CE? urlă iar Primarul.
Când la boxe s-a auzit destul de clar cuvântul „LUMINĂ” s-a întâmplat ceva magic: tinerii din jurul meu s-au oprit din selfie şi mestecat gumă, beţivii din urlat şi bătrânelele au îngheţat cu mâinile în aer, la jumătatea crucii.
-LUMINĂĂĂ, BĂĂĂ! ACUM! dă semnalul Primarul.
Ca nişte lei, ca nişte animale gata să se repeadă la pradă, ca nişte fiare eliberate din cuşcă, sătenii din fundul curţii se năpustesc către biserica.
În câteva secunde, presiunea e atât de mare, încât cei din linia de mijloc încep să cedeze.
Doamnelor si domnilor, asaltul a început. Victoria celor din fundul curţii e aproape!
Cei de lângă preot au fost învinşi demult, pentru că au fost împinşi şi şi-au pierdut poziţiile strategice.
Acum, aproape că îl călăresc pe preot.
A fost o victorie a intregii echipe.
Preţ de câteva zeci de secunde nu mai văd aproape nimic în nimic în jur. Încerc să redau frânturi:
Vreo cinci mâini mă împing din spate, văd brusc o bucată de asfalt, două coate în stomac, ating cu buzele o ceafă de bărbat, un şut în fund, o respiraţie proaspătă direct în nas, două femei mă împing, îmi pierd prietena prin mulţime, un copil urlă, un puşti zice ceva de mama altuia, valul înaintează, îmi pierd unchiul, îmi văd prietena cu picioarele pe sus în cârca unui bărbat, o pierd din nou fiindcă sunt lovit la rinichi şi trebuie să mă aplec, simt mirosul unchiului meu, mă întorc, e în spatele meu şi rade strigandu-le celorlalţi să nu îl gâdile, calc pe ceva. E prietena mea.
În cele din urmă ajung lângă preot, fără voia mea.
Primesc lumină de la o fată cu bluză roz, care mestecă gumă.
-Noi, după aia, mergem la club la Urziceni.” îmi zice. „Te bagi, boss? O iei si pe gagica…
-Aaaa, trebuie să..”
Nu apuc să termin că valul mă ia pe sus şi mă poartă în direcţia opusă. Ţin cu greu în mână lumânarea aprinsă.
De data asta prietena nimereşte în cârca mea, iar eu mă deplasez mai mult în mâini.
Aud prin mulţime :„foc…mi-ai dat foc, scuipă…să se dea pască să ajungă la toţi…nu vreau să ardă biserica ca anu’ trecut…nu bluza mea roz..nu se curată ceara, idiotule!”
Cu greu, ajung la poartă cu lumânarea aprinsă.
E o minune!
Se pare că lumina nu a ajuns pentru toţi, pentru că unii săteni au fost nevoiţi să îşi aprindă o aplicaţie de smartphone cu lumânare.
Cei mai dotaţi au pe ecranul telefonului şi lumânare, dar şi cruce.
-Auzi, nepoate? Cum dracu’ şi-au băgat aia lumânarea în telefon?
Mă uit la unchiul meu şi nu îi văd lumânarea aprinsă. Cred că a pierdut-o.
-Sssst!”, nu înjura în curtea bisericii! sare mătuşa la el. Ce, naiba ai, ma?!”
–Aşa e, nu ştiu ce naiba m-a apucat! îşi cere iertare spăşit.
Şi adoarme rezemat de mine şi de gard.
Din buzunar îi iese fum.
FOLLOW PE FACEBOOK SI ALTE CHESTII: Silviu Iliuta–cronicipebune
Nu rata singura trilogie premiata chiar de autor: „Cronicile unui barbat!”.
Vanduta in peste DOUA exemplare. Aproape trei. Toate trei volumele SE POT ACHIZITIONA NUMAI DE AICI. SAU FURA DE LA PRIETENI. Diverse variante de pachete pentru volumele 1, 2, 3: PE ACEST LINK
The post Romanii si Sfantul Selfie. appeared first on Cronici pe bune.
Hagi si pesedistii.
Mergeam prin Medgidia si dintr-odata, intre maidanul cu gaini si campul pe care era cucuruz a rasarit o constructie uriasa de beton si sticla.
-E piscina olimpica! iti spune un satean. Lasata asa… a vrut sa o faca primarul vechi, era ambitia lui. Iar asta nou o lasa asa.
Si stadionul arata la fel.
Un complex urias, stadion, piscina, arene, lasat sa putrezeasca. Ultima data l-am vazut in 2016, nu stiu ce s-a ales de el acum.
Hagi s-a enervat la o conferinta de presa dupa meci, pe motivul ca Dragnea a anuntat ca vor face stadioane in in Focsani si prin comune, dar nu si in Constanta.
Ce n-a inteles Hagi e ca PSD are urmatoarele criterii, atunci cand stabileste unde sa se construiasca un stadion:
-nu conteaza numarul de locuitori care se bucura de investitie! Daca primarul e pesedist, are intotdeauna prioritate, chiar daca vorbim de o comuna cu 3000 de locuitori versus un oras cu 50 000, dar condus de un penelist;
-nu conteaza argumentele economice, daca primaria ar putea sa intretina pe termen lung un asemenea stadion. Fleac! Sa ajunga toatte ca ala de la Medgidia! Important e sa aiba primarii pesede cu ce se lauda in campanie si sa castige noi mandate intru propasirea Romaniei pe cele mai inalte culmi de progress! Uraaa! Uraaa!
-cel mai important este baronul local care face lobby la Dragnea. In rest… fleacuri! Da, in Focsani se va face primul stadion, pentru ca de acolo este Oprisan. Astia nu dau doi bani pe parerea lui Hagi si a altor oameni din fotbal.
Acum, daca orice om cu creier din tara asta s-ar pune pe construit stadioane, Constanta ar fi primul beneficiar, dupa numarul de locuitori, putere economica, nevoie. Orice om cu creier in cap ar gandi asa. Gasim unul si la PSD?
FOLLOW PE FACEBOOK SI ALTE CHESTII: Silviu Iliuta–cronicipebune
Nu rata singura trilogie premiata chiar de autor: „Cronicile unui barbat!”.
Vanduta in peste DOUA exemplare. Aproape trei. Toate trei volumele SE POT ACHIZITIONA NUMAI DE AICI. SAU FURA DE LA PRIETENI. Diverse variante de pachete pentru volumele 1, 2, 3: PE ACEST LINK
FRAGMENT:
„Dimineata unui grasan e asa:
Obezuții nu înjură niciodată cu voce tare. Ar fi TREI calorii consumate de pomană, aşa că preferă să o facă în gând. O să arunc rufele mâine în maşina de spălat. De ce mâine? Pentru că mâine am de gând să slăbesc miraculos şi o să fie mult mai uşor.
Al doilea pas. Cu multă determinare, plec spre baie, adică pun piciorul stâng în faţa piciorului drept. A doua înjurătură, tot în gând, vine în momentul în care realizez că trebuie să ocolesc scaunul pe care sunt multe resturi de felii de pizza.
-Morţii mă-tii de scaun cu cine te-a lăsat în mijlocul camerei! scap cu voce tare.
Apoi îmi dau seama că eu l-am lăsat, dar nu mai cer scuze morţilor mamei mele. Ar fi o pierdere de vreme şi alte TREI calorii date neantului.
Mă opresc. Un mic popas lângă scaun. Aud soneria telefonului, dar îmi dau seama că l-am lăsat pe pat. Numai un nebun s-ar întoarce trei pași să îl ia. Scaunul cu pizza este la jumătatea distanţei dintre patul meu şi baie. Aşa spune şi la carte: la jumate’ te opreşti şi îţi tragi sufletul! Cred totuşi că era vorba despre cărările de munte sau despre căţărări. (Graşii sunt informaţi. Ei citesc multe cărţi, dar în special cu format mare, tip revistă, ale căror pagini se dau aproape singure.) Mă gândesc serios: Să dau scaunul din mijlocul camerei sau o las pe mâine? O las pe mâine.
Cred că asta am făcut şi ieri. Dacă mă gândesc mai bine, scaunul ăla este acolo de vreo lună.
The post Hagi si pesedistii. appeared first on Cronici pe bune.
April 2, 2018
Instagram e pentru tineri, Facebook e pentru bosorogi!
Mi-a zis azi o fata ca Facebook e pentru bosorogi. Aici se impun doua precizari: ea ii numeste bosorogi pe toti cei trecuti de 35 de ani. Si a doua: nu mi-a zis, ci doar a fluturat degetul mijlociu in dreptul monitorului, pe care aveam deschis Facebook. Apoi mi-a aratat pe telefonul ei Instagram si i s-a inveselit moaca. Cam ca atunci cand vad eu inghetata.
Am intrebat-o care e cea mai tare vedeta de la noi pe Instagram. Mi-a trezit curiozitatea. Mestecand guma a scos cateva silabe:
-Nu’s, d’astea, Pestritu, d’astea! Gen. Ea. Gen.
-Adelina?
-Gen.
Am dedus ca Adelina Pestritu, aca ca am dat iama in profilul ei.
Imi cer scuze, Adelina, esti doar cu titlu de exemplu pe aici. Ai picat ca musca, stiu ca cele mai tari conturi din lume sunt cam ca al tau. Va descriu ce am vazut:
-in primul rand, toata lumea se exprima in semne. Vrea Adelina sa zica ceva dragut? Posteaza un trandafir. Vrea unul sa ii raspunda? Posteaza un biceps. Cumva, exista o comunitate a astora, o limba noua inventata de ei, pentru ca oamenii chiar par a se intelege perfect in Instagrameza. Spre exemplu, cand vreo vedeta arunca un semn cu un ponei, ceilalti sar imediat cu curcubee, baghete magice si altele. Cuvintele sunt putine si, in general, insotite tot de semne, sa nu se rataceasca.
-in al doilea rand, nu ai nevoie sa gandesti! Instagram e perfect pentru stadiul de leguma. Freci telefonul in mana si incepi: Adelina la sala, la cafea, Adelina in rochie, Adelina pe strada, alta cafea, tot la sala, Adelina se machiaza, Adelina scoate limba.
Aproape 84 000 de oameni, aproape toata populatia orasului Piatra Neamt apreciaza faptul ca Adelina scoate limba. Foarte multe fete sunt fericite ca vad asta. Uimitor!
FOLLOW PE FACEBOOK SI ALTE CHESTII: Silviu Iliuta
-in al treilea rand, pe Instagram sunt foarte multi onanisti. Adica, la o postare cu un crac pe afara, 90% dintre comentarii sunt: „Ce frumi!”, „Luv u!”, „Inimioare!”, „Semn deget aratator intrat intr-o gogoasa!”…. Sigur, aceiasi barbati in calduri sunt si pe Facebook, dar acolo parca mai posteaza vedeta un citat din Osho, parca mai arunca pe timeline o pisica si se mai pierd onanistii pe drum. Ca doar n-o sa posteze la Osho: „Ce teas mai ft!”
-sex. Mult sex, aproape totul are legatura cu sexul. Tot arsenaul de la un video chat: cada, spuma, ursuleti, catuse, sampanie. Pagina uneia din Rusia, cu 1,9 milioane de fani:
-filmele sunt scurticele si constau in genral intr-o deschidere de craci, un zambet, un exercitiu cu muschii fundului, o genuflexiune. Aproape nimic nu depaseste 3-4 secunde, timpul maxim de concentrare al unui om care sta numai pe Instagram.
-pe Insta nu trebuie sa gandesti! E ca la telenovele, esti redus la inteligenta unuia care urmareste 12 ore pe zi telenovele, din canapea, cu ochii beliti si plansi. Actiunea e atat de lenta, incat o poate intelege si canapeaua. Asa si postarile de pe Insta (nu e cool sa mai zici Instagram): „aaaa, Adelina bea cafea! Daaam!” A doua zi: „Aaaa, a mers la sala de sport. E tot sala aia! Are verde! Daaam!” A treia zi: „Adelina scoate limba! Ce frumo o o os! Dau inimioara!”, „S-a dus la alta sala, canapeaua e rosie. S-o fi certat cu prima sala? Daaam?” Nu se prinde ca e reclama, ca asta:
-caini, pisici, porci de Guineea. Pagina catelului Adelinei are 65 000 de urmaritori!:)))) “”Azi are fundaaa!” , “ “Uite-l cum sta in pat!”, “Se cacaaa!”
Concluzie: inteleg perfect ca trebuie sa ai cont pe Instagram, mai urmaresti si tu o vedeta, vezi ce rahat de pantofi mai poarta in ziua aia, ce mai mananca Delia, pe ce plaja o arde Inna… si cam atat!
N-o fi Facebook perfect. La naiba, chiar e plin de idioti, in frunte cu Zucky! Dar macar acolo ai cuvinte, unele scrise ca naiba, in limba romana stricata si siluita, altele scrise bine. Macar pe Facebook nu comunicam aproape numai prin poze, ca ne-a dat Dumnezeu harul scrierii. Unora.
Nu vad absolut niciun motiv pentru care sa nu pastrezi Instagram pentru latura legumicola a ta, aia cand vrei sa stai ca o ceapa si sa te uiti la poze, dar sa ai si cont de Facebook pentru distractie, informare etc…
Le-as spune cate ceva si celor care gandesc ca Facebook e pentru bosorogi si Insta pentru tineri, dar sunt sigur ca nu citesc. Dar, daca vedeti vreunul, va rog sa ii aratati poza asta. Va intelege el sigur despre ce este vorba:
FOLLOW PE FACEBOOK SI ALTE CHESTII: Silviu Iliuta–cronicipebune
Nu rata singura trilogie premiata chiar de autor: „Cronicile unui barbat!”.
Vanduta in peste DOUA exemplare. Aproape trei. Toate trei volumele SE POT ACHIZITIONA NUMAI DE AICI. SAU FURA DE LA PRIETENI. Diverse variante de pachete pentru volumele 1, 2, 3: PE ACEST LINK
The post Instagram e pentru tineri, Facebook e pentru bosorogi! appeared first on Cronici pe bune.
De la bloc. (40)
Poate v-ati intrebat vreodata cum arata casa lui Iron Man… Baiat fin, cu 114% metal si restul de 15% muschi.
FOLLOW PE FACEBOOK SI ALTE CHESTII: Silviu Iliuta
Am gustat, e bun, vi-l recomand cu drag la clatite albastre!
PS: nu mai trebuie sa spalati farfuriile.
Daca aveti niste vecini care nu platesc de 7 ani intretinerea, dar au in parcare un Mercedes nou, sa stiti sa sunt rude cu ele. La naiba, toti romanii suntem!
Cica asa se face corect o impamantare la un bloc smecher, nou construit. Numai ca trebuie sa fie pamant adus la de Arsenie Boca. Si sa va rugati sa nu ploua. Mult de tot.
Calurile alea, poarcele si vacurile mi-au stricat de tot gazonul cu copiturile! Pana cand pana calurilor?!
FOLLOW PE FACEBOOK SI ALTE CHESTII: Silviu Iliuta–cronicipebune
Nu rata singura trilogie premiata chiar de autor: „Cronicile unui barbat!”.
Vanduta in peste DOUA exemplare. Aproape trei. Toate trei volumele SE POT ACHIZITIONA NUMAI DE AICI. SAU FURA DE LA PRIETENI. Diverse variante de pachete pentru volumele 1, 2, 3: PE ACEST LINK
FRAGMENT:
„Dimineata unui grasan e asa:
Obezuții nu înjură niciodată cu voce tare. Ar fi TREI calorii consumate de pomană, aşa că preferă să o facă în gând. O să arunc rufele mâine în maşina de spălat. De ce mâine? Pentru că mâine am de gând să slăbesc miraculos şi o să fie mult mai uşor.
Al doilea pas. Cu multă determinare, plec spre baie, adică pun piciorul stâng în faţa piciorului drept. A doua înjurătură, tot în gând, vine în momentul în care realizez că trebuie să ocolesc scaunul pe care sunt multe resturi de felii de pizza.
-Morţii mă-tii de scaun cu cine te-a lăsat în mijlocul camerei! scap cu voce tare.
Apoi îmi dau seama că eu l-am lăsat, dar nu mai cer scuze morţilor mamei mele. Ar fi o pierdere de vreme şi alte TREI calorii date neantului.
Mă opresc. Un mic popas lângă scaun. Aud soneria telefonului, dar îmi dau seama că l-am lăsat pe pat. Numai un nebun s-ar întoarce trei pași să îl ia. Scaunul cu pizza este la jumătatea distanţei dintre patul meu şi baie. Aşa spune şi la carte: la jumate’ te opreşti şi îţi tragi sufletul! Cred totuşi că era vorba despre cărările de munte sau despre căţărări. (Graşii sunt informaţi. Ei citesc multe cărţi, dar în special cu format mare, tip revistă, ale căror pagini se dau aproape singure.) Mă gândesc serios: Să dau scaunul din mijlocul camerei sau o las pe mâine? O las pe mâine.
Cred că asta am făcut şi ieri. Dacă mă gândesc mai bine, scaunul ăla este acolo de vreo lună.
The post De la bloc. (40) appeared first on Cronici pe bune.
Mama lui de hamburger!
Cuprins de remuscari ca am inghitit toata iarna zeci de kilograme de sarmale, friptura, tiramisu si galeti de inghetata (nu ma judecati!), am zis sa ma apuc si eu, de sport, ca tot lenesul, dupa trei luni de barlog. Asa ca in fiecare zi imi fac timp si inconjor Lacul Morii. Dupa cativa pasi imi intru in ritm si ma obisnuiesc chiar si cu maidanezii agatati de picior.
Azi. Dupa primii 200 de metri, imi straluceste ceva in ochi. O fata infasurata pana-n gat intr-un fel de staniol, cu multe haine pe dedesubt, a trecut ca Superman pe langa mine. Vuuuum! Cred ca avea 40 de kilograme cu tot cu pungile de plastic de pe ea.
Lacul are vreo 9 kilometri, de jur imprejur. Dupa alte cateva sute de metri, iar imi intra o raza roz in ochi. Tot ea, de data asta pe role. Zbuuum!
Pana sa ajung eu la jumatatea drumului, a mai trecut pe langa mine pe bicicleta. Fffuuuu! Pe o trotineta. Juuuum! Si din nou alergand. Fara interjectie.
Cand am vazut-o venind iar, facand sarituri cu genunchii la gura, in cele mai imposibile pozitii din lume, nu m-am putut abtine si i-am zis:
– Eu merg ca ma simt vinovat, sarmale, inghetata, din astea… Dar tu ce ai patit? Cine te-a pedepsit asa?
-Si eu tot vinovata! zambeste. Am mancat aseara un hamburger la Mc!
-Si pentru…
N-am mai apucat. Cuprinsa de remuscari a bagat iar viteza. Ma gandesc ce bine ar fi sa inventeze cineva teleportatorul de ambitie sau macar sa poata face alticineva treaba asta pentru mine. Daca ar fi fost in locul meu, sunt convins ca astazi ar fi inconjurat Pamantul de trei ori.
FOLLOW PE FACEBOOK SI ALTE CHESTII: Silviu Iliuta
Nu avem „adidasi” pentru fetite care chitaie, dar avem pentru fete care scot niste piuituri usoare pe nas. Se pune?
Vreau si eu doua caciuli de fier pentru o drumetie roz din aia. Daca totusi ma razgandesc si plec intr-o drumetie albastra, aveti si ceva caciuli de table zincata? Multumesc anticipat si oripilat!
Mai bine trimite-l sa ia o carte alba sau galbena sau cum vrei tu. Cu faina nu se rezolva ce ai.
Sper ca este un trucaj, desi. la cate am vazut pe lumea asta…
FOLLOW PE FACEBOOK SI ALTE CHESTII: Silviu Iliuta–cronicipebune
Nu rata singura trilogie premiata chiar de autor: „Cronicile unui barbat!”.
Vanduta in peste DOUA exemplare. Aproape trei. Toate trei volumele SE POT ACHIZITIONA NUMAI DE AICI. SAU FURA DE LA PRIETENI. Diverse variante de pachete pentru volumele 1, 2, 3: PE ACEST LINK
FRAGMENT:
„Dimineata unui grasan e asa:
Obezuții nu înjură niciodată cu voce tare. Ar fi TREI calorii consumate de pomană, aşa că preferă să o facă în gând. O să arunc rufele mâine în maşina de spălat. De ce mâine? Pentru că mâine am de gând să slăbesc miraculos şi o să fie mult mai uşor.
Al doilea pas. Cu multă determinare, plec spre baie, adică pun piciorul stâng în faţa piciorului drept. A doua înjurătură, tot în gând, vine în momentul în care realizez că trebuie să ocolesc scaunul pe care sunt multe resturi de felii de pizza.
-Morţii mă-tii de scaun cu cine te-a lăsat în mijlocul camerei! scap cu voce tare.
Apoi îmi dau seama că eu l-am lăsat, dar nu mai cer scuze morţilor mamei mele. Ar fi o pierdere de vreme şi alte TREI calorii date neantului.
Mă opresc. Un mic popas lângă scaun. Aud soneria telefonului, dar îmi dau seama că l-am lăsat pe pat. Numai un nebun s-ar întoarce trei pași să îl ia. Scaunul cu pizza este la jumătatea distanţei dintre patul meu şi baie. Aşa spune şi la carte: la jumate’ te opreşti şi îţi tragi sufletul! Cred totuşi că era vorba despre cărările de munte sau despre căţărări. (Graşii sunt informaţi. Ei citesc multe cărţi, dar în special cu format mare, tip revistă, ale căror pagini se dau aproape singure.) Mă gândesc serios: Să dau scaunul din mijlocul camerei sau o las pe mâine? O las pe mâine.
Cred că asta am făcut şi ieri. Dacă mă gândesc mai bine, scaunul ăla este acolo de vreo lună.
The post Mama lui de hamburger! appeared first on Cronici pe bune.
April 1, 2018
Cele mai tari oferte din magazinele patriei. (86)
Multumesc mult, chiar nu stiam ce sa mai fac cu banii! Aveti oferta asta si pentru masini?
Romani din Italia, nu va dati numarul de telefon oricarui fraier care vrea sa va dea un credit! Bravo, fratello!
FOLLOW PE FACEBOOK SI ALTE CHESTII: Silviu Iliuta
Nu avem „adidasi” pentru fetite care chitaie, dar avem pentru fete care scot niste piuituri usoare pe nas. Se pune?
Vreau si eu doua caciuli de fier pentru o drumetie roz din aia. Daca totusi ma razgandesc si plec intr-o drumetie albastra, aveti si ceva caciuli de table zincata? Multumesc anticipat si oripilat!
Mai bine trimite-l sa ia o carte alba sau galbena sau cum vrei tu. Cu faina nu se rezolva ce ai.
Sper ca este un trucaj, desi. la cate am vazut pe lumea asta…
FOLLOW PE FACEBOOK SI ALTE CHESTII: Silviu Iliuta–cronicipebune
Nu rata singura trilogie premiata chiar de autor: „Cronicile unui barbat!”.
Vanduta in peste DOUA exemplare. Aproape trei. Toate trei volumele SE POT ACHIZITIONA NUMAI DE AICI. SAU FURA DE LA PRIETENI. Diverse variante de pachete pentru volumele 1, 2, 3: PE ACEST LINK
FRAGMENT:
„Dimineata unui grasan e asa:
Obezuții nu înjură niciodată cu voce tare. Ar fi TREI calorii consumate de pomană, aşa că preferă să o facă în gând. O să arunc rufele mâine în maşina de spălat. De ce mâine? Pentru că mâine am de gând să slăbesc miraculos şi o să fie mult mai uşor.
Al doilea pas. Cu multă determinare, plec spre baie, adică pun piciorul stâng în faţa piciorului drept. A doua înjurătură, tot în gând, vine în momentul în care realizez că trebuie să ocolesc scaunul pe care sunt multe resturi de felii de pizza.
-Morţii mă-tii de scaun cu cine te-a lăsat în mijlocul camerei! scap cu voce tare.
Apoi îmi dau seama că eu l-am lăsat, dar nu mai cer scuze morţilor mamei mele. Ar fi o pierdere de vreme şi alte TREI calorii date neantului.
Mă opresc. Un mic popas lângă scaun. Aud soneria telefonului, dar îmi dau seama că l-am lăsat pe pat. Numai un nebun s-ar întoarce trei pași să îl ia. Scaunul cu pizza este la jumătatea distanţei dintre patul meu şi baie. Aşa spune şi la carte: la jumate’ te opreşti şi îţi tragi sufletul! Cred totuşi că era vorba despre cărările de munte sau despre căţărări. (Graşii sunt informaţi. Ei citesc multe cărţi, dar în special cu format mare, tip revistă, ale căror pagini se dau aproape singure.) Mă gândesc serios: Să dau scaunul din mijlocul camerei sau o las pe mâine? O las pe mâine.
Cred că asta am făcut şi ieri. Dacă mă gândesc mai bine, scaunul ăla este acolo de vreo lună.
The post Cele mai tari oferte din magazinele patriei. (86) appeared first on Cronici pe bune.
Horoscop pe bune. Saptamana 02.04-08.04
Berbec
Faceti aprovizionarea pentru Paste si testati un borcan de Jalapeno. Hemoroizii dvs o sa faca revolutie.
Taur
Cine e cel mai harnic si mai puternic si bate toate covoarele din casa? Cine? Cine? Voi, evident.
Gemeni
Faceti curat in dulapul cu haine. In sfarsit, va despartiti de hainele din perioada disco.
Rac
Mare atentie cand trimiteti poze. Verificati de doua ori destinatarul, altfel tot grupul de la birou o sa aiba poza cu voi in chiloti.
Leu
Toate babele din cartier se uita la voi ca la soare! In sfarsit, cineva e capabil sa manance 20 de oua rosii.
Fecioara
Ii uimiti pe toti cu lista voastra de cumparaturi, care e de fapt un carnetel. Unde sunt trecute toate in ordine alfabetica.
Balanta
Va ia un timp bun sa descalciti toate glumele pe care le-ati incasat de 1 aprilie. Pana vineri va treziti.
Scorpion
Sunteti hotarati sa faceti o schimbare majora in viata voastra: renuntati la freza pe care o purtati inca din clasa a 8-a.
Sagetator
Incepeti sa lucrati la summer-body. In prima faza va programati la epilat.
Capricorn
Zgarcenia voastra atinge cote alarmante. Pe bune, carati ouale in tricou?
Varsator
Cineva va face farse. O sa va tina asa cam toata luna, ca sunteti victima preferata.
Pesti
O tineti tot intr-o petrecere. Cu prietenii vostri imaginari, dar tot e bine.
guest post de Alina Mirt
FOLLOW PE FACEBOOK SI ALTE CHESTII: Silviu Iliuta–cronicipebune
Nu rata singura trilogie premiata chiar de autor: „Cronicile unui barbat!”.
Vanduta in peste DOUA exemplare. Aproape trei. Toate trei volumele SE POT ACHIZITIONA NUMAI DE AICI. SAU FURA DE LA PRIETENI. Diverse variante de pachete pentru volumele 1, 2, 3: PE ACEST LINK
Fragment:
„La patruzeci și puțin de ani, ești fix la jumătate. Nedefinit. Prea tânăr pentru a plânge sau râde la amintiri. Și prea bătrân ca să nu ai mii de amintiri la care să îți vină să plângi sau să râzi.
La patruzeci de ani, ești jumătate armăsar, jumătate mârțoagă. Nu aș vrea să spun care jumătate îmbătrânește mai repede, asta diferă de la om la om. Deși în mintea ta te crezi încă un armăsar, copiii încep să te vadă că pe o mârțoagă. E dubios. Cea mai tristă zi de până acum a vieții mele, în ceea ce privește vârsta, a fost acum câteva veri, când urcăm într-un lift cu o fată superbă.
Cam douăzeci și ceva de ani, mirosind extraordinar, împrăștiind miros de primăvară, ca în reclamele proaste la detergent. Bucle blonde, manechin pe orice podium al lumii, dar nu din ăla costeliv și ofilit. Picioare până la Cer, terminate cu doi norișori perfecți, care se întrezăresc prin fusta scurtă și mulată, și ochi de căprioară flămândă. Asta în cazul în care ar exista căprioare cu ochi verzi. Genul cu care ai vrea să stai două ore în lift, apoi să schimbați numere de telefon. După care să mai stați doi ani, în alt lift. În plus, îți zâmbește toată.
– Sărut-mâna, domnule Iliuță!
Și te lovește. Prima lovitură de ciocan vine în moalele capului. Doare.
– Bună.
– Eu sunt fata lui Relu, nu mă recunoașteți? Caut un apartament în zonă. Eram mică atunci când ne-am mutat din cartier. Stăteați la mansardă, în casa de peste drum, iar eu la blocul de lângă.
A doua lovitură este direct în moalele celuilalt cap. Tare, drept la țintă. Brusc, îți dai seama că, oricât de armăsar te-ai crede, ai patruzeci de ani de istorie în spate. Pruncii pe care îi vedeai acum aproape douăzeci de ani au intrat la facultate și îți zic „Sărut-mâna, nenea“?
La mijlocul vieţii, eşti pierdut în spaţiu. Tu tot mai speri că
într-o zi o să te trezeşti şi cineva îţi va spune că ai zece ani. Şi că treaba asta cu îmbătrânirea a fost o glumă proastă, iar mama te strigă chiar acum: „Grăbeşte-te că întârzii la ora de mate’!“
– Mergeaţi în părculeţ cu mine şi cu tata, până să ne mutăm.
– În părculeţul din spate?
– Da! Îmi cam plăcea să mănânc nisip.
– Ți-a prins bine la creștere…
– V-aţi amintit? Mai ştiţi? Ce mai face tanti Amy?
Asta a fost a treia lovitură. Căprioara a lovit drept în suflet, cu cel mai ascuţit cuţit care s-a inventat vreodată: cuvântul.
– E bine. Hai pe la noi, o să se bucure să te vadă!
– Vin! Cum să nu! Ce îmi plăcea când mă dădeaţi în leagăn!
Realizezi că ai devenit un pervers atunci când începi să ai fantezii cu fete pe care le știi de când erau embrioni. Subconștientul tău îți spune că mai ai maximum zece– cincisprezece ani de erecție în viața asta și te îndeamnă să acționezi până nu e prea târziu. Ultima șansă, fraiere!
La patruzeci de ani, îți dai seama că momentul în care erai în scutec este la egală distanță în timp cu momentul în care vei fi în scutec. Și mintea ta face, fără să vrei, primul pas spre Ce bine era pe vremea mea!
– Hai, intră! Cred că mai avem cacao cu lapte.
Pi*da mă-sii de viață!”
The post Horoscop pe bune. Saptamana 02.04-08.04 appeared first on Cronici pe bune.
Curatenia de Pasti-in 1985 si azi.
Prin ‘85, “Curatenia de Pasti” era cel mai important eveniment in Titan. Mai important decat Revelionul sau nunta verisoarei de la tara.
Ma trezeam dimineata sa fac programare la singurul batator ce deservea trei blocuri. Fara ora scrisa pe biletel de catre doamna Aurica, responsabila cu batatorul, puteai sa iti iei adio ca vei avea covoare curate de Pasi.
-Doua covoare si o carpet de familie! Sa ajunga la toti.
Ma uitam victorios spre fereastra mea, fluturand bucatica de caiet de matematica, pe care scria „Iliuta-ora 12”. Mama si celelalte vecine se transformasera in alpinisti profesionisti, atarnau catarate pe pervaz si frecau de zor ferestrele cu ziare. Inchideam ochii, n-am putut niciodata sa inteleg cum reuseau doua balamale ruginite sa o sustina pe doamna Mariana, care cantarea cat toata familia mea la un loc, suspendata in afara blocului, la etajul 7.
Dupa ce bateam covoarele, faceam curatenie in camera mea, iar asta era mai greu decat mai greu decat sa rezolvi traficul de acum din Bucuresti.
In fata blocului, barbatii scoteau covorasele din masini, ridicau capotele si curatau fiecare centimetru, in timp ce se contraziceau care masina e mai buna: Dacia, Skoda, Trabant sau Moskvich. Nu au ajuns niciodata la o concluzie.
Mama invelea bibelourile in ziare, sa nu se sparga, la fel si paharele cu picior inalt, daruite de matusa, si despre care tot blocul spunea ca sunt de Bohemia, originale. Desi scria pe ele „made in China”, dar n-am vrut sa le stric niciodata placerea.
Apoi mama arunca hainele in mijlocul patului, le sorta si le reaseza pana seara, in timp ce baga la cuptor un cozonac, facea vreo doua feluri de prajituri, o ciorba de stevie si niste friptura. Despaturea bibelourile, stergea milieurile, iar mie imi reveneau la curatat gondola cu luminite si balerina. Pe care o curatam cu spirt pe cap, pe pantofi, pe picioare si, cand am mai crescut, sub fusta.
Apoi ai mei ridicau pe rand fiecare masa, masuta, cuier, ghiveci cu flori, sifonier, il mutau din stanga in dreapta, din dreapta in stanga, din stanga pe hol si curatau pe sub el.
Pe la 9 seara puneam bibelourile la loc, reasezam sifonierele, intindeam covoarele, mama punea hainele pe rafturi. Masa era gata, dar nu mai era nimeni in stare sa manance. Inainte sa picam toti rupti de oboseala, dadeam drumul la televizor, il vedeam pe Ceausescu si injuram 5 minute la rand
In fine, azi, in ziua „Curateniei de Paste”, este aproape la fel in Titan. Barbatii isi spala masinile cu programul 3 cu prespalare si tratament chimic, cozonacii se cumpara de la Mega si se cheama Panettone. Cat despre curatenie, acum exista firme specializate, vin acasa la tine cu 10 oameni si in doua ore e LUNA!
PAGINI DE FACEBOOK Silviu Iliuta–cronicipebune
NU rata singura trilogie premiata chiar de autor! Vanduta in mirificul tiraj de 4 exemplare. Toate trei volumele SE POT ACHIZITIONA NUMAI DE AICI. SAU FURA DE LA PRIETENI.
Diverse variante de pachete pentru volumele 1: PE ACEST LINK.
Fragment CARTE: „Prima amintire fericită a fost cu o felie de pâine cu unt. Ţin minte că într-o dimineaţă am găsit pe ea o feliuţă de salam care avea în componenţă urme de carne. După ce m-am uitat la ea circumspect, am dedus: dacă mama mi-a lăsat-o, înseamnă că e comestibilă. Era prima dată când am simțit gustul cărnii. Am scuipat-o. Îmi era frică. Apoi am vomat. Eram convins că în gura mea e o pulpă de câine sau o coadă de pisică. Sau diavolul. Dacă nu apucau să mănânce carne, tot ce puteau face oamenii era să inventeze povești despre ea. Pentru mine, poveștile despre diavoli, marțieni, despre Japonia, erau la fel de credibile ca și acelea despre carne. Toate vorbeau despre lucruri inaccesibile, necunoscute și foarte îndepărtate. Auzisem că există pe undeva, dar nu aveam nicio certitudine. Îţi spun: au fost ani buni în care m-as fi speriat la fel de rău dacă aș fi întâlnit un japonez pe stradă sau dacă aș fi văzut o bucată de carne în ciorbă. Îmi amintesc cum câte un copil din vecini venea urlând în fața blocului, ca în filmele lui Fellini: -Se dă ceva la Complex! Se dă ceva la Complex! Habar nu aveam ce se dă și când. Poate carne, ouă, portocale. Tot ce știam era că urma să vină, de undeva din lungul străzii, o mașină cu ceva de mâncare. Arareori apucam să cumpăr banane verzi. Le înveleam în ziare și le puneam pe șifonier, apoi așteptam zile în șir să se coacă. Le pândeam noaptea să nu dispară. Un copil nebun din vecini avusese proasta idee să îmi spună că maimuţele le fură când te aştepţi mai puţin. Poate că ţi se pare greu de crezut, dar până pe la 7-8 ani am fost convins că bananele nu cresc în bananieri, ci pe șifonierele din Africa. Nu neg….” 
The post Curatenia de Pasti-in 1985 si azi. appeared first on Cronici pe bune.
March 31, 2018
In fiecare roman zace un medic mai mic.
Suntem o tara de medici, de aia nu ne pasa ca pleaca astia pe capete sa ingrijeasca englezi si indieni.
Pe scurt, ma intepa in stnaga jos si am zis, dupa ce am stat ca eroul sovietic o zi cu dureri, ca ar fi bine sa merg totusi la Urgente. Ca-s roman si eu, iar romanul ajunge la medic fix in ultima clipa, inainte sa crape.
-In stanga jos? m-a intrebat soacra.
Apoi mi-a infasurat patru foi de varza, frecate cu putina sare si mi-a zis sa stau asa o ora.
-Daca nu iti trece, sa-mi spui tu mie! Cate dureri din astea nu am avut eu…
Nu mi-a trecut, nici macar nu am inflorit sau nu am reusit sa acresc varza pentru sarmale, asa ca a fost randul mamei. Ea rezolva orice cu musetel, de la dureri de stomac, conjunctivite, raceli sau chiar coma alcoolica, cum a fost in cazul unchiului meu.
N-a trecut nici cu mustel, se vede treaba ca floricica aia galbena si fiarta in apa nu a reusit sa isi trimita sucul in partea mea stanga, jos, si sa omoare capul ala de sulita care statea sa iasa. „Mori, durere! Sunt eu, Musetelul!”
-Cu tuica ai incercat?
Asa cum este musetelul pentru mama este tuica pentru tata. Daca e o raceala sau ceva ce se lasa cu tuse, musai trebuie ca tuica sa fie fiarta si cu piper. Daca e orice altceva, chiar si coma alcoolica (revin la unchiul) merge si tuica rece. N-a mers in cazul meu.
In timp ce matusa imi zicea de deochi, frecandu-ma de zor pe o mana si la tample cu otet si isi lansa niste flegme mici, mari si medii, in functie de ce ii spuneau zeii descantecului, pe fruntea mea, eu ma uitam la televizor, la Condurateanu. Care imi zicea ca radacina de sfecla rezolva aproape orice problema, ce,chiar nu stiati asta? Acum a devenit radacina de sfecla stoarsa de niste smecheri, facuta pastile si bagata in cutii de plastic. Ala e leacul!
Pentru ca n-am avut timp sa comand cutiiile lui Condurateanu, ar fi venit in trei zile, am zis sa o iau din loc. Sotia m-a dus la spital, nu inainte de a-mi spune:
-Ai mainile calde, n-ai nici pe dracu!
In fata casei, vecinul m-a asigurat ca si un unchi de-al lui a avut dureri in stanga jos, de era sa moara de la ele prin Italia, dar un chinez i-a spus exact care e tratamentul, ca astia se pricep la orice de mii de ani.
-Zeama stoarsa de la patru lamai, pe stomacul gol, o data la 3-4 zile. Nu mai ai nici pe naiba! Stii cum e unchiul meu? Ca nou!
Din masina, l-am sunat pe un prieten care mi-a zis urmatoarele cuvinte, ce m-au mirat tare de tot.
-Ba, habar n-am ce ai, daca te inteapa acolo. Stiai tu ceva, dar nu pot sa te ajut. Mergi la doctor!
Cred ca azi am vorbit cu singurul roman care nu este medic, de m-am inchinat de trei ori ca exista.
Voi, ceilalti 18-19 milioane de medic care ati mai ramas prin tara si nu v-au furat englezii, daca vedeti un habarnist din asta sa ii bateti obrazul. Nu i-ar fi rusine, de nepregatit care este!
PAGINI DE FACEBOOK Silviu Iliuta–cronicipebune
NU rata singura trilogie premiata chiar de autor! Vanduta in mirificul tiraj de 4 exemplare. Toate trei volumele SE POT ACHIZITIONA NUMAI DE AICI. SAU FURA DE LA PRIETENI.
Diverse variante de pachete pentru volumele 1: PE ACEST LINK.
Fragment CARTE: „Prima amintire fericită a fost cu o felie de pâine cu unt. Ţin minte că într-o dimineaţă am găsit pe ea o feliuţă de salam care avea în componenţă urme de carne. După ce m-am uitat la ea circumspect, am dedus: dacă mama mi-a lăsat-o, înseamnă că e comestibilă. Era prima dată când am simțit gustul cărnii. Am scuipat-o. Îmi era frică. Apoi am vomat. Eram convins că în gura mea e o pulpă de câine sau o coadă de pisică. Sau diavolul. Dacă nu apucau să mănânce carne, tot ce puteau face oamenii era să inventeze povești despre ea. Pentru mine, poveștile despre diavoli, marțieni, despre Japonia, erau la fel de credibile ca și acelea despre carne. Toate vorbeau despre lucruri inaccesibile, necunoscute și foarte îndepărtate. Auzisem că există pe undeva, dar nu aveam nicio certitudine. Îţi spun: au fost ani buni în care m-as fi speriat la fel de rău dacă aș fi întâlnit un japonez pe stradă sau dacă aș fi văzut o bucată de carne în ciorbă. Îmi amintesc cum câte un copil din vecini venea urlând în fața blocului, ca în filmele lui Fellini: -Se dă ceva la Complex! Se dă ceva la Complex! Habar nu aveam ce se dă și când. Poate carne, ouă, portocale. Tot ce știam era că urma să vină, de undeva din lungul străzii, o mașină cu ceva de mâncare. Arareori apucam să cumpăr banane verzi. Le înveleam în ziare și le puneam pe șifonier, apoi așteptam zile în șir să se coacă. Le pândeam noaptea să nu dispară. Un copil nebun din vecini avusese proasta idee să îmi spună că maimuţele le fură când te aştepţi mai puţin. Poate că ţi se pare greu de crezut, dar până pe la 7-8 ani am fost convins că bananele nu cresc în bananieri, ci pe șifonierele din Africa. Nu neg….”
The post In fiecare roman zace un medic mai mic. appeared first on Cronici pe bune.
March 30, 2018
“Cand vom incepe sa transportam si oameni?”
… a scris Cosmin Nicolae, directorul unei companii de transport, dupa ce autocarul sau fusese “calcat” de o cireada de elevi.
Nu va suparati pentru apelativul “cireada”. Traduceti si dumneavoastra cu: “niste elevi aflatinin programul Scoala Altfel.”
Voi incerca eu sa ii dau raspunsul domnului Nicolae:
1. Atunci cand vom iesi duminica in parc la plimbare si, printr-o minune, bancile nu sunt ocupate de macaci care scuipa seminte pe jos, va fi ziua in care avem o mica sansa sa se intample asta. Prin macaci, as vrea sa intelegeti: “parintii copiilor care le dau odraslelor o educatie aleasa.”
2. Domnul Nicolae, daca din greseala veti ajunge la padure, la gratarel, la ora inchiderii si nu intaniti peisajul asta:
… atunci mai este o sansa mica pentru dumneavoastra sa incepeti sa transportati oameni.
3. Atunci cand nu veti mai intalni asa ceva dupa fiecare film…
4. Atunci cand mergem pe plaja la Mamaia si nu ne trezim cu un cocean in fund si cu capul pe o doza de bere, pitita sub nisip…
Sa continui?
Domnule Nicolae, raspunsul este simplu: VETI TRANSPORTA OAMENI CAND NOI TOTI VOM FI ALTFEL, NU DOAR SCOALA.
O curiozitate: profesorii care au fost cu elevii ce naiba fac, in loc sa le spuna alora sa isi stranga gunoiul? Sau gramajoara din dreapta e a profesorilor?
PAGINI DE FACEBOOK Silviu Iliuta–cronicipebune
NU rata singura trilogie premiata chiar de autor! Vanduta in mirificul tiraj de 4 exemplare. Toate trei volumele SE POT ACHIZITIONA NUMAI DE AICI. SAU FURA DE LA PRIETENI.
Diverse variante de pachete pentru volumele 1: PE ACEST LINK.
Fragment CARTE: „Prima amintire fericită a fost cu o felie de pâine cu unt. Ţin minte că într-o dimineaţă am găsit pe ea o feliuţă de salam care avea în componenţă urme de carne. După ce m-am uitat la ea circumspect, am dedus: dacă mama mi-a lăsat-o, înseamnă că e comestibilă. Era prima dată când am simțit gustul cărnii. Am scuipat-o. Îmi era frică. Apoi am vomat. Eram convins că în gura mea e o pulpă de câine sau o coadă de pisică. Sau diavolul. Dacă nu apucau să mănânce carne, tot ce puteau face oamenii era să inventeze povești despre ea. Pentru mine, poveștile despre diavoli, marțieni, despre Japonia, erau la fel de credibile ca și acelea despre carne. Toate vorbeau despre lucruri inaccesibile, necunoscute și foarte îndepărtate. Auzisem că există pe undeva, dar nu aveam nicio certitudine. Îţi spun: au fost ani buni în care m-as fi speriat la fel de rău dacă aș fi întâlnit un japonez pe stradă sau dacă aș fi văzut o bucată de carne în ciorbă. Îmi amintesc cum câte un copil din vecini venea urlând în fața blocului, ca în filmele lui Fellini: -Se dă ceva la Complex! Se dă ceva la Complex! Habar nu aveam ce se dă și când. Poate carne, ouă, portocale. Tot ce știam era că urma să vină, de undeva din lungul străzii, o mașină cu ceva de mâncare. Arareori apucam să cumpăr banane verzi. Le înveleam în ziare și le puneam pe șifonier, apoi așteptam zile în șir să se coacă. Le pândeam noaptea să nu dispară. Un copil nebun din vecini avusese proasta idee să îmi spună că maimuţele le fură când te aştepţi mai puţin. Poate că ţi se pare greu de crezut, dar până pe la 7-8 ani am fost convins că bananele nu cresc în bananieri, ci pe șifonierele din Africa. Nu neg….”
The post “Cand vom incepe sa transportam si oameni?” appeared first on Cronici pe bune.
Silviu Iliuţă's Blog
- Silviu Iliuţă's profile
- 45 followers
