Silviu Iliuţă's Blog, page 387
April 17, 2017
O lume bolnava.
O lume bolnava si plina de ura.
CSM Bucuresti, echipa de handbal feminin, a jucat la Budapesta. Cativa dementi nationalisti si-au facut numarul.
Iata ce povesteste antrenorul CSM, suedezul Per Johansson, antrenorul echipei CSM Bucureşti:
„Isteria a fost totală. Am trăit două meciuri între două echipe est europene, două derbyuri care mi-au adus lacrimi de bucurie în ochi, dar am fost descurajat de această lume bolnavă în care trăim, în care ura se dezvoltă pe zi ce trece. În Ungaria nu se mai ascunde cel mai rău fel de xenofobie şi fascismul este acceptat în proporţie de peste 50 la sută. A fost mai mult decât despre sport, despre Ferencvaros – CSm. A fost despre două ţări, Ungaria şi România care se urăsc, o ură care a fost înfricoşător de reală. portarul nostru, Paula, a primit un litru de pişat în cap, zece monezi şi trei brichete, iar 5000 de nazişti ultras i-au strigat: du-te acasă animal, ţigan, orfan!”, a povestit Johansson pe facebook.
Ne revoltam, pe buna dreptate. Specimenele alea nu ar trebui sa aiba niciodata acces intr-o sala de sport. Iar Ungaria nu e in stare sa isi rezolve problema, pentru ca asta se intampla la multe meciuri de baschet, hockey, handbal. In fascism tolerat, asa cum spune si antrenorul suedez. Incredibil!
Si toata lumea e revoltata pe maghiari, ca nu isi rezolva problema. Dar noi? Stiti cum e la Sfantul Gheorghe?
La meciurile de baschet, este urmatorul obicei:
1. Galeria echipei gazda intinde ditamai drapeulul Tinutului Secuiesc peste o tribuna.
2. Se canta Imnul Tinutului Secuiesc. Iar cei din galerie au pretentia ca echipele vizitatoare sa stea drepti, ca si cum s-ar intona Imnul Romaniei.
Pe bune?!
Problema asta cine o rezolva? Tot ungurii?
De Silviu Iliuta–cronicipebune
„Toate titlurile bune au fost date”, de Silviu Iliuta . Costa 39 de lei si se comanda online de pe site-ul www.bookzone.ro.
The post O lume bolnava. appeared first on Cronici pe bune.
Mare e gradina facebook! (ep. 178)
Din ciclul: „Earna an spanea e mai blanda ca tuamna in italiea, da cocalarii sunt la fel!”
Acesta e un atac direct la Poptamas. Boss, tu vrei sa-i furi painea omului!
Multe fete au fost in Piersic. Cel putin asa se zvoneste.
Dar una singura e in pruna!
Nu stiu daca ajuta vreun tratament. Sincer…
Nu-s numai regulile tale.
Peste 50 la suta dintre facebook-ezi sunt la fel de agramati.
Toti suntem mamanteni, ce naiba!
De Silviu Iliuta–cronicipebune
Doar pana pe 10 aprilie: https://bookzone.ro/produs/toate-titlurile-bune-au-fost-date-silviu-iliuta/
* transport gratuit in Bucuresti si Ilfov
* doar 5,9 lei transport in tara;
* cadou garantat la orice comanda.
The post Mare e gradina facebook! (ep. 178) appeared first on Cronici pe bune.
April 16, 2017
De la bloc. (28)
Ca sa nu mai fie niciun dubiu! Alte indicii: presul de la intrare in forma de cruce, mirosul permanent de tamaie si psalmi in interpretarea lui Jiji Becali in boxe.
Eu as incuia-o pe dinafara, cu tine inauntru.
Aduce la mine tu ghiveci, da? Ca daca nu, vorba proverbului unguresc: cine sa groapa altuia cade el in el.
Acest anunt este scris de Chuck Norris pentru Bruce Willis.
Eliberati si lasati in locul lor niste carti de Limba Romana. Poate se lipeste ceva.
Citeste si: Cate poti invata in trafic!
De Silviu Iliuta–cronicipebune
„Toate titlurile bune au fost date”, de Silviu Iliuta . Costa 39 de lei si se comanda online de pe site-ul www.bookzone.ro.
Fragment din
carte
:
Patul fecioarei era cel de sus, deasupra Alionei, o basarabeancă zdravănă de 0.12 tone.
-Crezi că au adormit? o întreb.
-Carmen, da. Dar Aliona nu, că încă nu a început să vorbească în rusește.
Am început să ne sărutăm în liniște printre sforăiturile lui Carmen.
Iar eu, mi-am trimis mâinile în expediție pe corpul ei.
Pfoai, ce excursii! Ce ținuturi noi am descoperit în noaptea aia! Zone tropicale umede, munți și dealuri pe unde nu mai călcase picior de bărbat.
Apoi podișul, unde fusese cândva o junglă amazoniană. Și pe care nici măcar Soarele nu-l văzuse până acum.
Nu mai știam nici cum mă cheamă, eram transpus tot în Manualul de Geografie al Ameliei.
I-am dezbrăcat bikini roz pe care îi văzuse toată Politehnica și am început să explorez cu grijă Marele Canion din Slobozia.
-Mai ușor cu mâna, Tăntălăule, ca îmi vine să gem, îmi șoptește la ureche.
-Bine, gemi!
-Nu pot, Aliona e trează. În pana mea!
Așa că mi-am chemat mâinile din expeditie și m-am mulțumit cu sărutări.
-Trebuie să îmi zici ceva trist, m-am încins prea rău și vreau să îmi treacă până adoarme, îmi zice.
-Mâine am predare la corporație. După ce facem dragoste, mă duc să termin câteva grafice.
-Nu așa de trist, Iubire, că îmi trece de tot.
Aliona aia era de comă! Trebuia să îi pun ceva în apă ca să adoarmă! Mă gândeam să bat pe la ușile căminului, să dau șpagă cuiva și să o mut acolo.
-Uşide becu’! Uşide becu’! urlă Aliona.
-Gata, doarme bestia? o întreb pe Amy.
-Nu încă, asta e în basarabeană. Îi intră lumina de la felinar
în ochi.”
The post De la bloc. (28) appeared first on Cronici pe bune.
April 15, 2017
Ce mai vand romanii: lumina de la Ierusalim.
De sezon, pentru lenesi si pentru cei ce vor lumina „originala”, da?
Suna acum si primesti bonus o pizza!
La banii astia…
Si pentru amatorii de icoane neatinse de buza omului:
Daca tot va cumparati de pe net lucurile de mai sus, e pacat sa nu treceti pe la manichiura:
Minte nu vinde nimeni.
Neuronii la oferta s-au terminat, din pacate.
The post Ce mai vand romanii: lumina de la Ierusalim. appeared first on Cronici pe bune.
Cat e berea la biserica?
Umbrelute cu reclama la bere in curtea unei biserici din Brasov.
Eu zic ca nu e rau.
La ce preturi are Berea la unele terase din Brasov, chiar e bine sa ai si o varianta mai ieftina.
As intra sa cumpar, dar mi-e putin teama si trebuie sa ma lamuresc:
1. Cine vinde bere? Tata popa?
Da bon fiscal? Ca nu vreau sa am probleme.
2. Cum fac daca e in timpul slujbei? In intrerup:
-Parinte, lasa putin Galileea, ca mi-e sete!
3. Avand in vedere ca e biserica, berea chiar e mai ieftina sau de 10 ori mai scumpa decat la terasele din Brasov?
4. Face cineva si cocktailuri pentru nevasta-mea?
„Toate titlurile bune au fost date”, de Silviu Iliuta . Costa 39 de lei si se comanda online de pe site-ul www.bookzone.ro.
Fragment CARTE: „Prima amintire fericită a fost cu o felie de pâine cu unt. Ţin minte că într-o dimineaţă am găsit pe ea o feliuţă de salam care avea în componenţă urme de carne. După ce m-am uitat la ea circumspect, am dedus: dacă mama mi-a lăsat-o, înseamnă că e comestibilă. Era prima dată când am simțit gustul cărnii. Am scuipat-o. Îmi era frică. Apoi am vomat. Eram convins că în gura mea e o pulpă de câine sau o coadă de pisică. Sau diavolul. Dacă nu apucau să mănânce carne, tot ce puteau face oamenii era să inventeze povești despre ea. Pentru mine, poveștile despre diavoli, marțieni, despre Japonia, erau la fel de credibile ca și acelea despre carne. Toate vorbeau despre lucruri inaccesibile, necunoscute și foarte îndepărtate. Auzisem că există pe undeva, dar nu aveam nicio certitudine. Îţi spun: au fost ani buni în care m-as fi speriat la fel de rău dacă aș fi întâlnit un japonez pe stradă sau dacă aș fi văzut o bucată de carne în ciorbă. Îmi amintesc cum câte un copil din vecini venea urlând în fața blocului, ca în filmele lui Fellini: -Se dă ceva la Complex! Se dă ceva la Complex! Habar nu aveam ce se dă și când. Poate carne, ouă, portocale. Tot ce știam era că urma să vină, de undeva din lungul străzii, o mașină cu ceva de mâncare. Arareori apucam să cumpăr banane verzi. Le înveleam în ziare și le puneam pe șifonier, apoi așteptam zile în șir să se coacă. Le pândeam noaptea să nu dispară. Un copil nebun din vecini avusese proasta idee să îmi spună că maimuţele le fură când te aştepţi mai puţin. Poate că ţi se pare greu de crezut, dar până pe la 7-8 ani am fost convins că bananele nu cresc în bananieri, ci pe șifonierele din Africa. Nu neg….”
The post Cat e berea la biserica? appeared first on Cronici pe bune.
Robert Powell, in pauza filmarilor la „Jesus of Nazareth”.
Tin minte cum ne puneam toti la televizor, inainte de Paste, si vedeam pentru a zecea oara Iisus din Nazaret, regizat de Franco Zeffirelli.
Matusa mea se inchina evlavios la fiecare replica pe care o recunostea din Biblie.
Stia absolut tot ce avea sa urmeze in film.
De cate ori Iisus din film deschidea gura, ma zorea:
-Sssst, sst! Taci, ca vorbeste Iisus! Tu nu vezi?!
Mi-a luat multi ani sa o conving ca baiatul asta e, totusi, un actor. Nu cred ca am reusit.
Robert Powell era atat de bun si semana atat de mult cu viziunea despre Iisus a matusii mele, incat pur si simplu nu ea accepta ca joaca un rol. (Si actorul a avut aceeasi problema pentru muuuulti ani.)
Azi, filmul a fost la Pro tv. Din nou. Si iar. Inca o data.
Ma pregatesc sa merg la matusa.
Ghinionul meu a fost ca am gasit aceasta poza:
Robert Powell, in pauza filmarilor la „Jesus of Nazareth”.
Nici nu stiu ce sa fac.
Sa i-o arat si sa risc sa iau bataie?
Sau sa recunosc, in sfarsit, ca Robert Powell e Iisus?
Sfat?
de Silviu Iliuta-cele mai recente articole pe facebook/cronicipebune
„Toate titlurile bune au fost date”, de Silviu Iliuta . Costa 39 de lei si se comanda online de pe site-ul www.bookzone.ro.
The post Robert Powell, in pauza filmarilor la „Jesus of Nazareth”. appeared first on Cronici pe bune.
April 14, 2017
Stirile din urmatoarele zile.
Daca vreti sa nu mai cititi stirile in urmatoarele zile, vi le spun eu:
-sute de romani s-au batut pentru cozonaci intr-un magazin.
Reducere de 15% si doua oua bonus.
-carne de … (un animal) vanduta in loc de carne de miel.
Un roman si-a dat seama de asta cand i-a latrat ciorba.
-Loredana Chivu se calugareste.
O va tine exact 10 minute, cat se filmeaza reportajul.
-cum sa vopsim ouale rosii ca sa ramana rosii.
Unele vopsele rosii sunt galbene.
-Gigi Becali s-a dus la biserica si a cantat!
Zece televiziuni l-au filmat, absolut din greseala.
-o cruce a aparut intr-un cartof!
Este uun eveniment rar in satul X. Ultima cruce aparuse cu doua ore in urma, intr-o gulie.
-minune!
Cristi Borcea o sa fie tata.
-mii de romani internati in spital dupa ce au mancat prea mult de Pasti
Nimeni nu se astepta la asta.
-unde petrece Daniela Crudu Sarbatorile
Va fi o surpriza.
-poza lui Arsenie Boca Lacrimeaza!
Omul care strange poza la piept se balbaie de emotie sau de la bautura. Nevasta sa zice ca nu sunt lacrimi, ci tuica.
-mii de masini blocate pe DN1!
Un bucurestean a plecat acum patru zile si a ajuns, in sfarsit, la Sinaia!
-Sarbatorile-mai ieftine in Ungaria, Bulgaria, Turcia si chiar Elvetia.
Zece elvetieni ingroziti de preturile de la Poiana Brasov.
-4 tone de gunoaie/zi la Vama Veche.
Niste ecologisti hipsteri, din randul celor care le-au produs, vor face unb eveniment pe facebook si vor strange 10 kilograme de deseuri.
-cum face cozonaci Nicolae Guta.
El nu pune nuca si rahat, ca oamenii obisnuiti, ci bobite de aur. Iar sarmalele sunt in foaie de Dolar.
-consumul exagerat de alcool a mai omorat… romani.
-Iohannis e in insulele… (completati dvs.)
De acolo observa atent Sarbatorile din Romania.
-filmul Iisus din Nazaret, audienta record la 3 televiziuni.
Poate fi intercut numai daca intervine vreo inmormantare de interlop transmisa in direct.
Suntem cel mai credincios popor din lume. Dam slujba in direct la tv.
„Toate titlurile bune au fost date”, de Silviu Iliuta . Costa 39 de lei si se comanda online de pe site-ul www.bookzone.ro.
Fragment CARTE: „Prima amintire fericită a fost cu o felie de pâine cu unt. Ţin minte că într-o dimineaţă am găsit pe ea o feliuţă de salam care avea în componenţă urme de carne. După ce m-am uitat la ea circumspect, am dedus: dacă mama mi-a lăsat-o, înseamnă că e comestibilă. Era prima dată când am simțit gustul cărnii. Am scuipat-o. Îmi era frică. Apoi am vomat. Eram convins că în gura mea e o pulpă de câine sau o coadă de pisică. Sau diavolul. Dacă nu apucau să mănânce carne, tot ce puteau face oamenii era să inventeze povești despre ea. Pentru mine, poveștile despre diavoli, marțieni, despre Japonia, erau la fel de credibile ca și acelea despre carne. Toate vorbeau despre lucruri inaccesibile, necunoscute și foarte îndepărtate. Auzisem că există pe undeva, dar nu aveam nicio certitudine. Îţi spun: au fost ani buni în care m-as fi speriat la fel de rău dacă aș fi întâlnit un japonez pe stradă sau dacă aș fi văzut o bucată de carne în ciorbă. Îmi amintesc cum câte un copil din vecini venea urlând în fața blocului, ca în filmele lui Fellini: -Se dă ceva la Complex! Se dă ceva la Complex! Habar nu aveam ce se dă și când. Poate carne, ouă, portocale. Tot ce știam era că urma să vină, de undeva din lungul străzii, o mașină cu ceva de mâncare. Arareori apucam să cumpăr banane verzi. Le înveleam în ziare și le puneam pe șifonier, apoi așteptam zile în șir să se coacă. Le pândeam noaptea să nu dispară. Un copil nebun din vecini avusese proasta idee să îmi spună că maimuţele le fură când te aştepţi mai puţin. Poate că ţi se pare greu de crezut, dar până pe la 7-8 ani am fost convins că bananele nu cresc în bananieri, ci pe șifonierele din Africa. Nu neg….”
The post Stirile din urmatoarele zile. appeared first on Cronici pe bune.
De fapt… cat de mare e Ghita asta?
Ghita nu pare istet.
Citeste de pe foi destul de greoi, are exprimari alambicate si face destule greseli.
Ghita, citindu-si dezvaluirile, seamana cu un copil de 10 ani, mediocru si nu foarte stralucit la ora de Limba Romana.
Si totusi Ghita are munti de bani.
Sute de milioane, miliarde de Euro din contracte cu statul roman. Stim toti ce inseamna asta: prieteni la partid, prieteni la Guvern, prieteni primari si bafta multa la „licitatii”. A obtinut orice contracte: softuri pentru Biroul Electoral, hartie pentru Procuratura, orice…
Din tabloul asta, Ghita pare un pacalici. Unul scos in fata de altii, care produce bani pentru ei. Prima intrebare: pentru cine? Cati sunt in spatele lui?
Cat de mare milionar e Ghita asta?
Apoi Ghita, un baiat de rand din Ploiesti, se intalneste la baute cu sefii SRI, DNA. Asa cum iesi tu cu nasii, la gratar.
E un fel de copil de casa al serviciilor secrete, asa pare. Ii cheama la el acasa, le face poze. Ghita nu mai pare prost, el se protejeaza, stiind ca intr-o zi o sa ii vina randul la executie.
A doua intrebare: cat de istet si de mare spion e Ghita? De grad zic…
Toata presa stia ca el e in Serbia. Iar el nu pleaca, ramane acol, iese la restaurant, primeste vizite . Isi face si un act fals. Expirat..
E ca si cum at zice: ma prindeti odata in pana mea? Va mai astept mult?
Cat de mare fraier e Ghita asta?
Si… Ghita avea o amanta. Asa cum are orice om roman de succes, nu?
Doamna Oana Nita de la Nissa, cea care l-a si dat de gol, mergand dupa fugar prin Europa.
Evident, amanta/partenera de afaceri, a fost urmarita. „Cauta femeia!”, de manual.
Acum, se nasc intrebarile:
1. Cat de prost sa fii sa nu iti imaginezi ca ea va fi urmarita?
Tu, care beai cot la cot cu Codlea, nu poti sa ai atat de putina minte, incat sa iti imaginezi ca fratele tau si amanta/partenera de afaceri nu vor fi urmariti.
Parerea mea e ca Ghita stia ca ea ii va conduce la el. Si atunci, de ce a fost nevoie de circul asta?
Nu era mai simplu sa comande mancare chinezeasca pe numele lui? Sau sa ii sune pe procurori sa ii livreze ei?
Sau sa puna niste indicatoare la granita: „GHITA, 180 de km. ARE BARBA.”
2. Daca domnisoara/amanta Oana a riscat si a venit dupa el la Istanbul si Belgrad, ramane intrebarea: cat de mare e, domnule, Ghita asta?
„Toate titlurile bune au fost date”, de Silviu Iliuta . Costa 39 de lei si se comanda online de pe site-ul www.bookzone.ro.
Fragment CARTE: „Prima amintire fericită a fost cu o felie de pâine cu unt. Ţin minte că într-o dimineaţă am găsit pe ea o feliuţă de salam care avea în componenţă urme de carne. După ce m-am uitat la ea circumspect, am dedus: dacă mama mi-a lăsat-o, înseamnă că e comestibilă. Era prima dată când am simțit gustul cărnii. Am scuipat-o. Îmi era frică. Apoi am vomat. Eram convins că în gura mea e o pulpă de câine sau o coadă de pisică. Sau diavolul. Dacă nu apucau să mănânce carne, tot ce puteau face oamenii era să inventeze povești despre ea. Pentru mine, poveștile despre diavoli, marțieni, despre Japonia, erau la fel de credibile ca și acelea despre carne. Toate vorbeau despre lucruri inaccesibile, necunoscute și foarte îndepărtate. Auzisem că există pe undeva, dar nu aveam nicio certitudine. Îţi spun: au fost ani buni în care m-as fi speriat la fel de rău dacă aș fi întâlnit un japonez pe stradă sau dacă aș fi văzut o bucată de carne în ciorbă. Îmi amintesc cum câte un copil din vecini venea urlând în fața blocului, ca în filmele lui Fellini: -Se dă ceva la Complex! Se dă ceva la Complex! Habar nu aveam ce se dă și când. Poate carne, ouă, portocale. Tot ce știam era că urma să vină, de undeva din lungul străzii, o mașină cu ceva de mâncare. Arareori apucam să cumpăr banane verzi. Le înveleam în ziare și le puneam pe șifonier, apoi așteptam zile în șir să se coacă. Le pândeam noaptea să nu dispară. Un copil nebun din vecini avusese proasta idee să îmi spună că maimuţele le fură când te aştepţi mai puţin. Poate că ţi se pare greu de crezut, dar până pe la 7-8 ani am fost convins că bananele nu cresc în bananieri, ci pe șifonierele din Africa. Nu neg….”
The post De fapt… cat de mare e Ghita asta? appeared first on Cronici pe bune.
April 11, 2017
Mai stii sacosa de la Obor? Acum e cizma.
Ce poate fi mai frumos decat sa mergi pe strada si sa te izbeasca o creatie ca asta?
Te-ai gandit vreodata ce inseamna pentru o femeie sa aiba o geaca si o fusta care, la o adica, sa se transforme in sacosa si sac?
Uita-te la fata asta: in doua secunde partea de sus se transforma in sac pentru carat cocenii, iar partea de jos in punga pentru paine, electro-casnice sau chiar animale vii.
Sa nu va ganditi ca e ieftina! Doar vreo 3000 de Euro.
In aceasta poza aveti cateva fete in drum spre cules de porumb.
Aici creatorii s-au lovit de o mica problema: cu ce sa asorteze minunea? Si atunci a aparut necesitatea aparitiei unei genti pe masura. O observati in poza de sus.
Si pentru ca nu era destul, a aparut o noua provocare: cu ce sa se incalte o asemena creatura?
Si bum! Casa de moda Obor a lovit cu asta:
[image error]
Nici nu sunt scumpe. La cateva mii de Euroi te imbraci din cap pana-n picioare.
Vezi, daca ai aruncat sacosele lu’ ma-ta mare?! Om te faceai!
„Toate titlurile bune au fost date”, de Silviu Iliuta . Costa 39 de lei si se comanda online de pe site-ul www.bookzone.ro.
Fragment CARTE: „Prima amintire fericită a fost cu o felie de pâine cu unt. Ţin minte că într-o dimineaţă am găsit pe ea o feliuţă de salam care avea în componenţă urme de carne. După ce m-am uitat la ea circumspect, am dedus: dacă mama mi-a lăsat-o, înseamnă că e comestibilă. Era prima dată când am simțit gustul cărnii. Am scuipat-o. Îmi era frică. Apoi am vomat. Eram convins că în gura mea e o pulpă de câine sau o coadă de pisică. Sau diavolul. Dacă nu apucau să mănânce carne, tot ce puteau face oamenii era să inventeze povești despre ea. Pentru mine, poveștile despre diavoli, marțieni, despre Japonia, erau la fel de credibile ca și acelea despre carne. Toate vorbeau despre lucruri inaccesibile, necunoscute și foarte îndepărtate. Auzisem că există pe undeva, dar nu aveam nicio certitudine. Îţi spun: au fost ani buni în care m-as fi speriat la fel de rău dacă aș fi întâlnit un japonez pe stradă sau dacă aș fi văzut o bucată de carne în ciorbă. Îmi amintesc cum câte un copil din vecini venea urlând în fața blocului, ca în filmele lui Fellini: -Se dă ceva la Complex! Se dă ceva la Complex! Habar nu aveam ce se dă și când. Poate carne, ouă, portocale. Tot ce știam era că urma să vină, de undeva din lungul străzii, o mașină cu ceva de mâncare. Arareori apucam să cumpăr banane verzi. Le înveleam în ziare și le puneam pe șifonier, apoi așteptam zile în șir să se coacă. Le pândeam noaptea să nu dispară. Un copil nebun din vecini avusese proasta idee să îmi spună că maimuţele le fură când te aştepţi mai puţin. Poate că ţi se pare greu de crezut, dar până pe la 7-8 ani am fost convins că bananele nu cresc în bananieri, ci pe șifonierele din Africa. Nu neg….”
[image error]
The post Mai stii sacosa de la Obor? Acum e cizma. appeared first on Cronici pe bune.
April 10, 2017
Mai avem nevoie si de iarba.
Buna ziua.
Azi, baiatul meu, Cornelus, clasa a patra, a venit bucuros, putin prea bucuros, de la scoala:
-Tati, tati, fetele au gasit iarba care te face sa te simti mai usor. „High.”
-Cine?
-Si Ileana, si Viorica. Si acum sunt foarte fericite!
Acum eu, ca parinte, am cateva intrebari:
De unde iau domnule fetele astea la liber, „iarba care te face sa te simti mai usor?”Am luat si eu de cateva ori la liber, dar a fost nevoie sa merg pana in Amsterdam pentru asta.
Atat de mult a evoluat scoala asta, domnule, de pe vremea noastra? Noi nu aveam voie la liber nici sa culegem castane. Daramite sa…
Cam cu cat vinde Ileana cosul de iarba de pret?
In loc de corn si lapte se dau acum prajituri din acelea brownie, ca in Amsterdam? Ca as mai face o data clasa a opta.
Va rog mult sa ii spuneti si Vioricai cum se chema iarba, ca vad ca e total nedumerita. Maria se cheama, draga. Maria!
Parintele lui Cornelus, si el in cautarea ierbii magice
„Toate titlurile bune au fost date”, de Silviu Iliuta . Costa 39 de lei si se comanda online de pe site-ul www.bookzone.ro.
Fragment CARTE: „Prima amintire fericită a fost cu o felie de pâine cu unt. Ţin minte că într-o dimineaţă am găsit pe ea o feliuţă de salam care avea în componenţă urme de carne. După ce m-am uitat la ea circumspect, am dedus: dacă mama mi-a lăsat-o, înseamnă că e comestibilă. Era prima dată când am simțit gustul cărnii. Am scuipat-o. Îmi era frică. Apoi am vomat. Eram convins că în gura mea e o pulpă de câine sau o coadă de pisică. Sau diavolul. Dacă nu apucau să mănânce carne, tot ce puteau face oamenii era să inventeze povești despre ea. Pentru mine, poveștile despre diavoli, marțieni, despre Japonia, erau la fel de credibile ca și acelea despre carne. Toate vorbeau despre lucruri inaccesibile, necunoscute și foarte îndepărtate. Auzisem că există pe undeva, dar nu aveam nicio certitudine. Îţi spun: au fost ani buni în care m-as fi speriat la fel de rău dacă aș fi întâlnit un japonez pe stradă sau dacă aș fi văzut o bucată de carne în ciorbă. Îmi amintesc cum câte un copil din vecini venea urlând în fața blocului, ca în filmele lui Fellini: -Se dă ceva la Complex! Se dă ceva la Complex! Habar nu aveam ce se dă și când. Poate carne, ouă, portocale. Tot ce știam era că urma să vină, de undeva din lungul străzii, o mașină cu ceva de mâncare. Arareori apucam să cumpăr banane verzi. Le înveleam în ziare și le puneam pe șifonier, apoi așteptam zile în șir să se coacă. Le pândeam noaptea să nu dispară. Un copil nebun din vecini avusese proasta idee să îmi spună că maimuţele le fură când te aştepţi mai puţin. Poate că ţi se pare greu de crezut, dar până pe la 7-8 ani am fost convins că bananele nu cresc în bananieri, ci pe șifonierele din Africa. Nu neg….”
The post Mai avem nevoie si de iarba. appeared first on Cronici pe bune.
Silviu Iliuţă's Blog
- Silviu Iliuţă's profile
- 45 followers
