Silviu Iliuţă's Blog, page 386

Mare e gradina facebook! (ep. 178)

Ei, „meau ciocolata”. Mai bine  „meau si incep sa torc”.

Daca-l scoti la film si te dai bine pe langa el, roaga-l sa te invete  sa scrii. Sigur o face mai bine decat tine, chiar si in stadiul asta.

 

Dar pentru noi esti mult mai mult decat atat! Doua domnisoare fumoase.

In rest, lasa-i pe „uni” si pe „alti” sa spuna ce vor. Rai!

Doamne fereste, saracul baiat! Nu era ud de la ploaie, ci plangea ca fraierul, citind treaba asta.

Legenda spune ca 100 de intelectuali s-au intalnit sa descifreze acest mesaj, acum 5 ani de zile. Inca sunt in sala de sedinte.

 

 De Silviu Iliuta–cronicipebune

„Toate titlurile bune au fost date”, de Silviu Iliuta . Costa 39 de lei si se comanda online de pe site-ul www.bookzone.ro.

Fragment din  carte :  Patul fecioarei era cel de sus, deasupra Alionei, o basarabeancă zdravănă de 0.12 tone.

-Crezi că au adormit? o întreb.

-Carmen, da. Dar Aliona nu, că încă nu a început să vorbească în rusește.

Am început să ne sărutăm în liniște printre sforăiturile lui Carmen.

Iar eu, mi-am trimis mâinile în expediție pe corpul ei.

Pfoai, ce excursii! Ce ținuturi noi am descoperit în noaptea aia! Zone tropicale umede, munți și dealuri pe unde nu mai călcase picior de bărbat.

Apoi podișul, unde fusese cândva o junglă amazoniană. Și pe care nici măcar Soarele nu-l văzuse până acum.

Nu mai știam nici cum mă cheamă, eram transpus tot în Manualul de Geografie al Ameliei.

I-am dezbrăcat bikini roz pe care îi văzuse toată Politehnica și am început să explorez cu grijă Marele Canion din Slobozia.

-Mai ușor cu mâna, Tăntălăule, ca îmi vine să gem, îmi șoptește la ureche.

-Bine, gemi!

-Nu pot, Aliona e trează. În pana mea!

Așa că mi-am chemat mâinile din expeditie și m-am mulțumit cu sărutări.

-Trebuie să îmi zici ceva trist, m-am încins prea rău și vreau să îmi treacă până adoarme, îmi zice.

-Mâine am predare la corporație. După ce facem dragoste, mă duc să termin câteva grafice.

-Nu așa de trist, Iubire, că îmi trece de tot.

Aliona aia era de comă! Trebuia să îi pun ceva în apă ca să adoarmă! Mă gândeam să bat pe la ușile căminului, să dau șpagă cuiva și să o mut acolo.

-Uşide becu’! Uşide becu’! urlă Aliona.

-Gata, doarme bestia? o întreb pe Amy.

-Nu încă, asta e în basarabeană. Îi intră lumina de la felinar

în ochi.”

The post Mare e gradina facebook! (ep. 178) appeared first on Cronici pe bune.

Mai nou, romanii se pricep la fotbal, politica si alpinism. Despre decenta.

Constat ca acum romanii nu se pricep numai la fotbal si la politica, ci si la alpinism.

Sunt „somat” sa scriu ceva despre accidentul de alpinism (chiar la modul: „de ce nu zici, nene, de nemernicu’ ala care si- a omorat copilul pe munte?!”)

Si cred asa:

1. Din respect pentru drama oamenilor, putem sa facem un singur lucru decent: sa tacem.

2. Nu ma pricep la alpinism, nu am urcat in viata mea un perete de un metru, deci… cum naibii as putea sa imi dau eu cu parerea despre trasee, reguli, etc?

99% dintre romanii de pe facebook par a fi specialisti, peste noapte, in domeniu.

Unii iti explica despre lungimea coardelor, conditii meteo, echipamente. Vorbim de romanii de facebook, da?

Aceiasi romani care il invatau pe Hagi sa dea cu efect sau pe Halep sa foloseasca lovitura de rever.

3. O sa scriu definitia accidentului, pentru ca multi romani pun semn de egalitate intre accident si crima.

ACCIDÉNT, (1, 2) accidente, s. n., (3) accidenți, s. m. 1. Întâmplare neplăcută care întrerupe în mod neprevăzut mersul normal al lucrurilor. ♦ Întâmplare nenorocită care aduce rănirea, mutilarea sau moartea cuiva.

Haideti sa ne regasim omenia si, daca putem, sa punem umarul sa nu se mai intample asta!

Spre exemplu, putem sa ne educam si sa invatam sa respectam reguli.

Azi am ajuns pe in drum inchis, bariera coborata.

Vreti sa stiti cati destepti de soferi o ocoleau? Toti guralivii aia de pe facebook.

De Silviu Iliuta–cronicipebune

The post Mai nou, romanii se pricep la fotbal, politica si alpinism. Despre decenta. appeared first on Cronici pe bune.

Cum iti dai seama ca esti idiot?

1. Crezi ca politicienii pe care i-ai ales te iubesc, le pasa de tine, asa cum spun la televizor.

Crezi ca zi si noapte ei se gandesc doar sa iti fie tie bine, sa creasca alocatia, sa mareasca pensia. Crezi ca TU esti prioritatea lor.

Atunci sunt sanse mari sa fii idiot.

2. Iei de bune stirile de pe site-uri obscure gen actimelnews, capneclar, etc…

Esti convins ca martienii apar din cand in cand in gradina unuia din Baicoi si ca un oras antic s-a vazut pe cer langa fabrica de mustar din Tecuci.

Pe langa asta, tu iti iei de pe aceste site-uri si informatiile despre sanatate, despre politica. Le mai si distribui pe pagina ta.

In cazul asta, esti idiot.

3. Daca ti se pune intrebarea: „cand ai citit ultima oara o carte?” si tu stai jumatate de ora sa te gandesti, apoi raspunzi: „Acum 10 sau 20 de ani!”… e clar.

Esti idiot.

4. Nu suporti sa fii contrazis de cineva.

Tot ce faci, cand ai o discutie in contradictoriu, este sa repeti sub diferite forme: „Asa e, ca asa zic eu!”

Nu asculti niciodata argumentele celuilalt, tu stii mereu cum e mai bine.

Atunci, da-mi voie sa iti spun: esti idiot.

5. Insulti oamenii, daca au alta orientare sexuala sau alta religie decat a ta.

Crezi ca numai religia ta e buna, iar restul, cei diferiti, nici macar nu ar trebui sa existe.

Atunci e limpede: esti idiot.

6. Urmezi ca oaia tot ce iti spune liderul tau politic.

Daca primarul iti spune sa votezi cu x senator, tu asta faci, fara sa iti pui intrebari. Daca te trimite la miting, tu mergi, ca oaia.

Esti idiot.

7. Daca esti slab si ii desconsideri pe grasi, ii jignesti, numai pentru ca nu sunt ca tine, atunci esti Mircea Badea.

Pardon, esti idiot.

8. Esti convins ca o tanti care abia leaga doua cuvinte in limba romana, murdara, scandalagioaica si agramata, iti vindeca orice boala, iti alunga farmecele, goneste duhurile rele… Si ii mai dai si o gramada de bani.

Esti idiot.

9. Crezi ca esti singurul om din Galaxie care poate face un anumit job, care poate ocupa o functie.

Esti convins ca fara tine s-ar prabusi compania, ar lua foc tot, ar da faliment.

Te crezi un Dumnezeu mai mic.

Semn clar ca esti idiot.

 De Silviu Iliuta–cronicipebune

„Toate titlurile bune au fost date”, de Silviu Iliuta . Costa 39 de lei si se comanda online de pe site-ul www.bookzone.ro.

Fragment din  carte :  Patul fecioarei era cel de sus, deasupra Alionei, o basarabeancă zdravănă de 0.12 tone.

-Crezi că au adormit? o întreb.

-Carmen, da. Dar Aliona nu, că încă nu a început să vorbească în rusește.

Am început să ne sărutăm în liniște printre sforăiturile lui Carmen.

Iar eu, mi-am trimis mâinile în expediție pe corpul ei.

Pfoai, ce excursii! Ce ținuturi noi am descoperit în noaptea aia! Zone tropicale umede, munți și dealuri pe unde nu mai călcase picior de bărbat.

Apoi podișul, unde fusese cândva o junglă amazoniană. Și pe care nici măcar Soarele nu-l văzuse până acum.

Nu mai știam nici cum mă cheamă, eram transpus tot în Manualul de Geografie al Ameliei.

I-am dezbrăcat bikini roz pe care îi văzuse toată Politehnica și am început să explorez cu grijă Marele Canion din Slobozia.

-Mai ușor cu mâna, Tăntălăule, ca îmi vine să gem, îmi șoptește la ureche.

-Bine, gemi!

-Nu pot, Aliona e trează. În pana mea!

Așa că mi-am chemat mâinile din expeditie și m-am mulțumit cu sărutări.

-Trebuie să îmi zici ceva trist, m-am încins prea rău și vreau să îmi treacă până adoarme, îmi zice.

-Mâine am predare la corporație. După ce facem dragoste, mă duc să termin câteva grafice.

-Nu așa de trist, Iubire, că îmi trece de tot.

Aliona aia era de comă! Trebuia să îi pun ceva în apă ca să adoarmă! Mă gândeam să bat pe la ușile căminului, să dau șpagă cuiva și să o mut acolo.

-Uşide becu’! Uşide becu’! urlă Aliona.

-Gata, doarme bestia? o întreb pe Amy.

-Nu încă, asta e în basarabeană. Îi intră lumina de la felinar

în ochi.”

The post Cum iti dai seama ca esti idiot? appeared first on Cronici pe bune.

La Arad-bancile sunt placate cu aur si diamante. 8250 de Euro/bucata.

Bancile din Arad au firicele de aur prin ele. Le-a pus primarul cu manuta lui. Picioarele sunt din platina vopsita, iar fundatia are o pietrica de diamant incorporata. Pentru noroc. Altfel nu imi explic de ce o banca din asta ar costa 8250 de EURO!

Cred ca oamenii strazii, care dorm in fiecare zi pe ele, sunt de fapt agenti sub acoperire, pusi sa le pazeasca. Ca sa ascunda aurul, baietii din Arad au tras o patina pe bancute. Sa nu bata la ochi. Si asa au ajuns sa arate in halul asta:

(foto: Claudia Untaru)

Stiti cu ce merg extrem de bine bancile astea? Cu niste cosuri de gunoi cu cristale Swarovski invizibile. Un cos din asta costa la Arad 850 de Euro. O nimica toata!

Mai exista si niste dispositive de „protective a pomilor”, da?(vezi poza 1)  Astea au fost mai iefine: doar 1500 de Euro/bucata.

Fain tare la Arad! Mai ramane sa vina panselutele de la Bucuresti, alea  la 300 de Euro/fir, si va arata ca un oras european.

Numai procurorii din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Arad nu au inteles ce inseamna sa ai in oras banci placate cu aur. Nu au apreciat. Nerecunoscatorii! Si au deschis un dosar penal, înregistrat cu numărul 7341/P/2013. Huo!

(info: Adevarul)

 De Silviu Iliuta–cronicipebune

„Toate titlurile bune au fost date”, de Silviu Iliuta . Costa 39 de lei si se comanda online de pe site-ul www.bookzone.ro.

Fragment din  carte :  Patul fecioarei era cel de sus, deasupra Alionei, o basarabeancă zdravănă de 0.12 tone.

-Crezi că au adormit? o întreb.

-Carmen, da. Dar Aliona nu, că încă nu a început să vorbească în rusește.

Am început să ne sărutăm în liniște printre sforăiturile lui Carmen.

Iar eu, mi-am trimis mâinile în expediție pe corpul ei.

Pfoai, ce excursii! Ce ținuturi noi am descoperit în noaptea aia! Zone tropicale umede, munți și dealuri pe unde nu mai călcase picior de bărbat.

Apoi podișul, unde fusese cândva o junglă amazoniană. Și pe care nici măcar Soarele nu-l văzuse până acum.

Nu mai știam nici cum mă cheamă, eram transpus tot în Manualul de Geografie al Ameliei.

I-am dezbrăcat bikini roz pe care îi văzuse toată Politehnica și am început să explorez cu grijă Marele Canion din Slobozia.

-Mai ușor cu mâna, Tăntălăule, ca îmi vine să gem, îmi șoptește la ureche.

-Bine, gemi!

-Nu pot, Aliona e trează. În pana mea!

Așa că mi-am chemat mâinile din expeditie și m-am mulțumit cu sărutări.

-Trebuie să îmi zici ceva trist, m-am încins prea rău și vreau să îmi treacă până adoarme, îmi zice.

-Mâine am predare la corporație. După ce facem dragoste, mă duc să termin câteva grafice.

-Nu așa de trist, Iubire, că îmi trece de tot.

Aliona aia era de comă! Trebuia să îi pun ceva în apă ca să adoarmă! Mă gândeam să bat pe la ușile căminului, să dau șpagă cuiva și să o mut acolo.

-Uşide becu’! Uşide becu’! urlă Aliona.

-Gata, doarme bestia? o întreb pe Amy.

-Nu încă, asta e în basarabeană. Îi intră lumina de la felinar

în ochi.”

The post La Arad-bancile sunt placate cu aur si diamante. 8250 de Euro/bucata. appeared first on Cronici pe bune.

La Europenele de Gimnastica de la Cluj… PLOUA.

Cluj, ieri.

În sala unde se antrenează sportivii de la Campionatele Europene… PLOUĂ!  Sportivi din 37 de tari…

Am vazut interviurile de la televizor, iar cei de acolo dadeau vina pe vreme. Pe fatalitate. Pe soarta. Pe oricine altcineva.

Cei care se ocupa cu intretinerea salii nu au nicio vina. Sunt ingerasi. „Ploua, domnule! Ce sa facem daca ploua?”

Cei de la Federatia de Gimnastica nici atat. Sunt putini si depasiti.

Pai atunci de ce mai organizam asta? Sa ne facem de ras? Nu mai bine ii lasam pe bulgari, care sunt mai putin depasiti? Cui foloseste daca ne prezentam in halul asta? Nu ne-am facut destul de ras la meciul de fotbal cu Danemarca, cand gazonul era format din nisip amestecat cu noroi? Ne mai trebuie si asta?

Fosta antrenoare, Bitang, aflata acolo ca spectator, a pus mana pe mop. (foto: Dorin Chiotea) „Priviti fotografia anului 2017: Doamna de Fier Mariana Bitang vrea o sala de antrenamente civilizată pentru sportivi. Iar pentru asta e gata să facă orice, inclusiv să dea cu mopul la Campionatele Europene Petrom. «Noi suntem voluntari pe aici», îmi spunea cu subînţeles inegalabilul Octavian Bellu. Gimnastica cu glorie şi raze de lumină pentru Mariana nu înseamnă doar glamour, ci deseori şi râvnă de tip low cost. Admiraţia sincera a unei femei de serviciu istovită lângă găleţi e parte din peisaj. Jur că ma înclin fără alte cuvinte!”, a scris Dorin Chioțea pe contul său de Facebook.

De unde se vede treaba ca si Clujul e totusi in Romania. Priviti si grafica, facuta de o firma azera, castigatoare a unei licitatii. Sandra Izbasa, saraca, a ajuns sa concureze pentru Polonia, iar Larisa Iordache pentru Portugalia si Croatia. (sursa poza: Emil Hossu-Longin)

Pe bune?!

AI CARTE, AI PARTE!  „Toate titlurile bune au fost date”, de Silviu Iliuta . Costa 39 de lei si se comanda online de pe site-ul www.bookzone.ro. 

Fragment CARTE:

„Prima amintire fericită a fost cu o felie de pâine cu unt. Ţin minte că într-o dimineaţă am găsit pe ea o feliuţă de salam care avea în componenţă urme de carne. După ce m-am uitat la ea circumspect, am dedus: dacă mama mi-a lăsat-o, înseamnă că e comestibilă.

Era prima dată când am simțit gustul cărnii. Am scuipat-o.

Îmi era frică. Apoi am vomat. Eram convins că în gura mea e o pulpă de câine sau o coadă de pisică. Sau diavolul.

Dacă nu apucau să mănânce carne, tot ce puteau face oamenii era să inventeze povești despre ea. Pentru mine, poveștile despre diavoli, marțieni, despre Japonia, erau la fel de credibile ca și acelea despre carne. Toate vorbeau despre lucruri inaccesibile, necunoscute și foarte îndepărtate. Auzisem că există pe undeva, dar nu aveam nicio certitudine.

Îţi spun: au fost ani buni în care m-as fi speriat la fel de rău dacă aș fi întâlnit un japonez pe stradă sau dacă aș fi văzut o bucată de carne în ciorbă.

Îmi amintesc cum câte un copil din vecini venea urlând în fața blocului, ca în filmele lui Fellini:

-Se dă ceva la Complex! Se dă ceva la Complex!

Habar nu aveam ce se dă și când. Poate carne, ouă, portocale. Tot ce știam era că urma să vină, de undeva din lungul străzii, o mașină cu ceva de mâncare.

Arareori apucam să cumpăr banane verzi. Le înveleam în ziare și le puneam pe șifonier, apoi așteptam zile în șir să se coacă. Le pândeam noaptea să nu dispară. Un copil nebun din vecini avusese proasta idee să îmi spună că maimuţele le fură când te aştepţi mai puţin.

Poate că ţi se pare greu de crezut, dar până pe la 7-8 ani am fost convins că bananele nu cresc în bananieri, ci pe șifonierele din Africa. Nu neg….”

 

The post La Europenele de Gimnastica de la Cluj… PLOUA. appeared first on Cronici pe bune.

Turma doamnei Olivia Steer

Adeptele doamnei Steer sunt cele mai inteligente fiinte de pe planeta. Un fel de zeite care plutesc deasupra noastra, a prostilor. Niste zane, un fel de Tinker Bell si Zana Maseluta la un loc.

Olivia Steer este un GURU. Sau o GURIŢĂ. (avand in vedere ca numai gura este de ea)

Adeptele doamnei nu dau doi bani pe Medicina. Asta e o chestie fumata.

Sau pe Stiinta… alta prostie!

Adeptele considera ca mamografia, care se face pentru depistarea cancerului la san, este unealta diavolului. Este un instrument facut de Satana, in combinatie cu Grinch si cu niste medici rai. Posibil ca si-au bagat coada si Doctor House sau Doctor Queen.

Adeptele doamnei Steer o urmeaza ca oile. O divinizeaza, se lasa inspirate de Olivia. O iubesc! Si SUNT MULTE! Mai precis: 64,671. Majoritatea mamici, care transmit invatatura Oliviei copiilor lor.

Ele tamaduiesc cancerul uitandu-se urat la el sau amenintandu-l. Vindeca pneumonia cu puterea gandului si isi scot apendicele rugandu-l frumos sa iasa afara. Asta cand adeptele stau in pozitia Lotus.

Daca stau in cap, adeptele doamnei Steer isi vindeca negii de piele urland la ei. Si Alzeihmer trece usor: o lingurita de sirop de patrunjel dimineata, pe stomacul gol.

Din cand in cand, cate o adepta are o revelatie. Se mai trezeste si comenteaza.

Raspunsul, draga Mihaela, pe care in mod sigur o sa ti-l dea si fiinta superioara Steer este: „Draga Mihaela, daca vorbesti dimineata cu sanul, cancerul dispare. Daca ii vorbesti si la pranz, iti si creste putin. Trebuie doar sa vrei. Cat despre metastaza? Nu exista asa ceva! Nici moarte. Trebuie doar sa vorbesti cu ea, sa ii dai un pahar de sirop de artar cu salvie, cand vine la tine, si dispare. In niciun caz sa iti faci Mamografie si sa depistezi cancerul din timp! Asta e dracul! Daca ti se pare cate imbolnavesti, nu e adevarat. Ti se pare!”

Adeptele doamnei Steer ma vor injura cu spume pentru acest articol. Pentru ca nici ele, nici doamna Steer nu suporta oameni care au alta parere.

Daca ai alta parere… esti blocat pe loc:

Dragi adepte, sa nu care cumva sa mergeti sa faceti Mamografia aia! Sa nu va vaccinati copiii cu vaccinurile obligatorii!

Urmati-o pe Steer, cea mai inteligenta fiinta de pe pamant. Ea stie tot ce misca pe lumea asta, iar parerea ei face cat parerea a 100 000 de medici si de savanti. Da-i dracu’ de fraieri, de oameni de stiinta, de sorosisti ordinari!

Stati asa, fara Mamografie, fara vaccine,  pana cand va fi prea tarziu. Apoi o sa vina doamna Steer si o sa spuna: „uups, am gresit!”

 

AI CARTE, AI PARTE!  „Toate titlurile bune au fost date”, de Silviu Iliuta . Costa 39 de lei si se comanda online de pe site-ul www.bookzone.ro. 

Fragment CARTE:

„Prima amintire fericită a fost cu o felie de pâine cu unt. Ţin minte că într-o dimineaţă am găsit pe ea o feliuţă de salam care avea în componenţă urme de carne. După ce m-am uitat la ea circumspect, am dedus: dacă mama mi-a lăsat-o, înseamnă că e comestibilă.

Era prima dată când am simțit gustul cărnii. Am scuipat-o.

Îmi era frică. Apoi am vomat. Eram convins că în gura mea e o pulpă de câine sau o coadă de pisică. Sau diavolul.

Dacă nu apucau să mănânce carne, tot ce puteau face oamenii era să inventeze povești despre ea. Pentru mine, poveștile despre diavoli, marțieni, despre Japonia, erau la fel de credibile ca și acelea despre carne. Toate vorbeau despre lucruri inaccesibile, necunoscute și foarte îndepărtate. Auzisem că există pe undeva, dar nu aveam nicio certitudine.

Îţi spun: au fost ani buni în care m-as fi speriat la fel de rău dacă aș fi întâlnit un japonez pe stradă sau dacă aș fi văzut o bucată de carne în ciorbă.

Îmi amintesc cum câte un copil din vecini venea urlând în fața blocului, ca în filmele lui Fellini:

-Se dă ceva la Complex! Se dă ceva la Complex!

Habar nu aveam ce se dă și când. Poate carne, ouă, portocale. Tot ce știam era că urma să vină, de undeva din lungul străzii, o mașină cu ceva de mâncare.

Arareori apucam să cumpăr banane verzi. Le înveleam în ziare și le puneam pe șifonier, apoi așteptam zile în șir să se coacă. Le pândeam noaptea să nu dispară. Un copil nebun din vecini avusese proasta idee să îmi spună că maimuţele le fură când te aştepţi mai puţin.

Poate că ţi se pare greu de crezut, dar până pe la 7-8 ani am fost convins că bananele nu cresc în bananieri, ci pe șifonierele din Africa. Nu neg….”

 

The post Turma doamnei Olivia Steer appeared first on Cronici pe bune.

Legenda spune ca Olguta a vrut sa isi ia patine, dar a comandat in engleza.

Olguta a ajuns intr-un magazine de incaltaminte din Bruxelles.

Olguta: Hellou, hai do iu do do? Spik french?

Vanzatoare: Yes, doamna Olguta. Dar e ok, puteti sa parlitzi in romaneste, ca-s din Craiova.

Olguta: No, nici vorba! Am luat o gramda de lectii de inglish si acum vorbesc inglish!

Vanzatoare: Bagati inglish!

Olguta: Ai… uant… I nid…

Vanzatoare: Asa…

Olguta: Foot!

Vanzatoare: Inteleg. Nu ar trebui sa fie o problema.

Olguta: Ai nid two foot!

Vanzatoare: Aici exista niste baieti, doamna. 100 de euro si se rezolva. Sunt ca aia de la Chippendales, doar ca vin acasa. 

Olguta: Not, not! Ai really nid foot! Foot din aia cu lame. Cu Bic! With Bic!

Vanzatoare: Aoleu, din astia cu taiat ca in 50 Shades nu stiu.

Olguta: Not, not, fai! Adica phey! Vreau sa merg la patineishon.

Vanzatoare: Aha! Ce?

Olguta: Sa patinez, fa! Patineishon! Am vazut un icecream mare in Bruxelles si mie imi place patineishon de mica, de cand ingheta lacul in Craiova. Za leic in Craiova.

Vanzatoare: Doamna Olguta…

Olguta: Domnisoara Olguta! Vreau patieishon pe icecream!

Vanzatoare: Recapitulam?

Olguta: Numai tute angajeaza astia! Ai nid foot for patineishon pe aiscrim!

Vanzatoare: Cu ingheatata si perversiuni se rezolva. Dar fara taiat. Va dau numarul?

Olguta: Sa te *** de proasta care esti tu! Sa-mi bag ****. Vreau patine! PA TI NE! Pentru picioare! Cum dracu’ va angajeaza astia asa de proaste la magazinul de patine?!

Vanzatoare: Pai nu ne angajeaza. Aici e cofetarie.

Olguta: Nu mai suport romanii care nu vorbesc cel putin cateva limbi straine! Prostanacii naibii! Damn prostanacs! Sa nu te puna dracu’ sa te intorci in tara la salariile alea de 3500 de Euro. Ramai aici, ca pe tine te duce mintea si nu votezi PSD!

Vanzatoare: Ni va suparati, dar cu copitele alea din picioare ce e?

Olguta: Inainte am intrat din greseala la un magazine de animale. Nimeni nu vorbeste inglish la nivelul meu in tara asta!

 De Silviu Iliuta–cronicipebune

„Toate titlurile bune au fost date”, de Silviu Iliuta . Costa 39 de lei si se comanda online de pe site-ul www.bookzone.ro.

Fragment din  carte :  Patul fecioarei era cel de sus, deasupra Alionei, o basarabeancă zdravănă de 0.12 tone.

-Crezi că au adormit? o întreb.

-Carmen, da. Dar Aliona nu, că încă nu a început să vorbească în rusește.

Am început să ne sărutăm în liniște printre sforăiturile lui Carmen.

Iar eu, mi-am trimis mâinile în expediție pe corpul ei.

Pfoai, ce excursii! Ce ținuturi noi am descoperit în noaptea aia! Zone tropicale umede, munți și dealuri pe unde nu mai călcase picior de bărbat.

Apoi podișul, unde fusese cândva o junglă amazoniană. Și pe care nici măcar Soarele nu-l văzuse până acum.

Nu mai știam nici cum mă cheamă, eram transpus tot în Manualul de Geografie al Ameliei.

I-am dezbrăcat bikini roz pe care îi văzuse toată Politehnica și am început să explorez cu grijă Marele Canion din Slobozia.

-Mai ușor cu mâna, Tăntălăule, ca îmi vine să gem, îmi șoptește la ureche.

-Bine, gemi!

-Nu pot, Aliona e trează. În pana mea!

Așa că mi-am chemat mâinile din expeditie și m-am mulțumit cu sărutări.

-Trebuie să îmi zici ceva trist, m-am încins prea rău și vreau să îmi treacă până adoarme, îmi zice.

-Mâine am predare la corporație. După ce facem dragoste, mă duc să termin câteva grafice.

-Nu așa de trist, Iubire, că îmi trece de tot.

Aliona aia era de comă! Trebuia să îi pun ceva în apă ca să adoarmă! Mă gândeam să bat pe la ușile căminului, să dau șpagă cuiva și să o mut acolo.

-Uşide becu’! Uşide becu’! urlă Aliona.

-Gata, doarme bestia? o întreb pe Amy.

-Nu încă, asta e în basarabeană. Îi intră lumina de la felinar

în ochi.”

The post Legenda spune ca Olguta a vrut sa isi ia patine, dar a comandat in engleza. appeared first on Cronici pe bune.

Gainile cat vacile, ouale din fier forjat si iepurasii electrici.

Cum sa nu iti placa Bucurestiul zilele astea? Cum sa nu te bucuri ca regasesti bucatele din copilaria ta, de la tara, de la bunici?

Mai intai gainile. Cele pe care le alergai prin curte ca nebunul! Sunt si aici, la Casa Poporului. Numai ca sunt mari cat vacile, au ochii rosii de la bautura si par turnate in China de un muncitor orb. Schelet de fier si mult plastic.

Mi s-a facut frica, dar am trecut peste. Nu si copilul din stanga mea care a inceput sa urle:

-Mamaaa, ce e dinoozaurul asta? Sa plece dinozaurul! 



-E o gaina, puiule! i-a explicat mama sa. Uite, face si oua uriase!

Pustiul s-a mai linsitit putin cand a vazut ouale din fier forjat. Pana si eu m-am mai linistit, dar m-am cutremurat iar imaginandu-mi: o gainoaie uriasa, facuta in China, facand un ou de fier forjat, imbracat in pene rosii.. Cu siguranta nu seamana cu imaginile din copilarie!

Mi-a mai venit inima la loc cand am dat nas in nas cu iepurasul din roaba. Aproape ca am avut curaj sa il mangai. Aproape.

-Mami, uite mielul!

-Nu e miel, puiule. E iepuras, dar l-au luat de la reduceri!

Daca ma uit bine la urechi, chiar pare iepuras. Desi nu as baga mana in foc. Totusi, m-am apropiat de el si l-am atins. Dintr-o data creatura a inceput sa vibreze, sa cante, si sa scoata sunete si tot felul de note muzicale.

-E alarmele, maica! a strigat o batrana. A zis ca da drumul la alarme prin oras azi! Asa era si in razboi.

Dar „nu era” alarmele, ci iepurasul. Canta ceva in chineza.

 

Am luat-o la fuga pe Calea Victoriei. Aici, doua cladiri monument istoric erau vopsite in ROZ. ROZ! ROZ!

Si acum am senzatia ca nu m-am trezit din somn. Cat mai poate doamna Firea? Cat ne mai poate surprinde?  Nu se lasa pana nu transforma tot orasul intr-un kitsch? Nu se lasa pana nu transforma Bucurestiul in … EA?

Aaaaa! Acum as vrea sa va intreb si pe voi: mi-e putin teama sa plec de aici. Cum e in celelalte cartiere?Ce animale mi se mai arata? Pana atunci, eu va spun: baricadati copiii in casa, nu ii lasati sa iasa! La cum arata chestiile astea nu m-ar mira sa fie capcane ale Statului Islamic pentru a ne strica Pastele.

Citeste si: Cate poti invata in trafic!

 De Silviu Iliuta–cronicipebune

„Toate titlurile bune au fost date”, de Silviu Iliuta . Costa 39 de lei si se comanda online de pe site-ul www.bookzone.ro.

Fragment din  carte :  Patul fecioarei era cel de sus, deasupra Alionei, o basarabeancă zdravănă de 0.12 tone.

-Crezi că au adormit? o întreb.

-Carmen, da. Dar Aliona nu, că încă nu a început să vorbească în rusește.

Am început să ne sărutăm în liniște printre sforăiturile lui Carmen.

Iar eu, mi-am trimis mâinile în expediție pe corpul ei.

Pfoai, ce excursii! Ce ținuturi noi am descoperit în noaptea aia! Zone tropicale umede, munți și dealuri pe unde nu mai călcase picior de bărbat.

Apoi podișul, unde fusese cândva o junglă amazoniană. Și pe care nici măcar Soarele nu-l văzuse până acum.

Nu mai știam nici cum mă cheamă, eram transpus tot în Manualul de Geografie al Ameliei.

I-am dezbrăcat bikini roz pe care îi văzuse toată Politehnica și am început să explorez cu grijă Marele Canion din Slobozia.

-Mai ușor cu mâna, Tăntălăule, ca îmi vine să gem, îmi șoptește la ureche.

-Bine, gemi!

-Nu pot, Aliona e trează. În pana mea!

Așa că mi-am chemat mâinile din expeditie și m-am mulțumit cu sărutări.

-Trebuie să îmi zici ceva trist, m-am încins prea rău și vreau să îmi treacă până adoarme, îmi zice.

-Mâine am predare la corporație. După ce facem dragoste, mă duc să termin câteva grafice.

-Nu așa de trist, Iubire, că îmi trece de tot.

Aliona aia era de comă! Trebuia să îi pun ceva în apă ca să adoarmă! Mă gândeam să bat pe la ușile căminului, să dau șpagă cuiva și să o mut acolo.

-Uşide becu’! Uşide becu’! urlă Aliona.

-Gata, doarme bestia? o întreb pe Amy.

-Nu încă, asta e în basarabeană. Îi intră lumina de la felinar

în ochi.”

The post Gainile cat vacile, ouale din fier forjat si iepurasii electrici. appeared first on Cronici pe bune.

Si pe asta l-am ales.

Un nene primar, al comunei dâmboviţene Vârfuri, Petru Iuga, a trimis o scrisoare oficiala Inspectoratului Teritorial de Munca.

„Prin prezenta, Iuga Petru, primar al localităţii Vârfuri, jud. Dâmboviţa, îmi declin responsabilitatea măsurilor dispuse de dumneavoastră pentru Primăria Vârfuri, jud. Dâmboviţa. Motivaţia dată fiind de comportamentul contabilei Stoica Georgeta. Dat fiind faptul că am rămas primar la 2016, vrea să îngheţe orice activitate în localitate. Dovada se argumentează prin neplata lucrărilor şi altor plăţi ce trebuiau făcute pentru a desfăşura o activitate normală. Să-mi scuzaţi expresia, dacă nu vor neuronii – lindicul respectivei, nu se fac plăţi, nu se alocă din buget ceea ce trebuie făcut în localitate. Se poate verifica în spate tot ca o măsură prin care s-a efectuat medicina muncii, a fost achitată la 2 ani. Respectiva are impresia că face favoruri primarului”



Pe specimenul asta l-au ales oamenii din comuna.

Si nu oricum! Ci dupa ce in 2013, cand ursii atacau comuna, fiind întrebat ce măsuri de siguranţă ia pentru a-i proteja pe părinţii şi copiii care mergeau prin pădure către şcoală, primarul a spus: „De ce au făcut copii?“.

Si oamenii l-au ales.

Absolut intamplator va spun ca multi fac glume pe facebook despre cei pe care ii aleg turcii si francezii.

Lasa, ca noi suntem mai breji!

 De Silviu Iliuta–cronicipebune

„Toate titlurile bune au fost date”, de Silviu Iliuta . Costa 39 de lei si se comanda online de pe site-ul www.bookzone.ro.

Fragment din  carte :  Patul fecioarei era cel de sus, deasupra Alionei, o basarabeancă zdravănă de 0.12 tone.

-Crezi că au adormit? o întreb.

-Carmen, da. Dar Aliona nu, că încă nu a început să vorbească în rusește.

Am început să ne sărutăm în liniște printre sforăiturile lui Carmen.

Iar eu, mi-am trimis mâinile în expediție pe corpul ei.

Pfoai, ce excursii! Ce ținuturi noi am descoperit în noaptea aia! Zone tropicale umede, munți și dealuri pe unde nu mai călcase picior de bărbat.

Apoi podișul, unde fusese cândva o junglă amazoniană. Și pe care nici măcar Soarele nu-l văzuse până acum.

Nu mai știam nici cum mă cheamă, eram transpus tot în Manualul de Geografie al Ameliei.

I-am dezbrăcat bikini roz pe care îi văzuse toată Politehnica și am început să explorez cu grijă Marele Canion din Slobozia.

-Mai ușor cu mâna, Tăntălăule, ca îmi vine să gem, îmi șoptește la ureche.

-Bine, gemi!

-Nu pot, Aliona e trează. În pana mea!

Așa că mi-am chemat mâinile din expeditie și m-am mulțumit cu sărutări.

-Trebuie să îmi zici ceva trist, m-am încins prea rău și vreau să îmi treacă până adoarme, îmi zice.

-Mâine am predare la corporație. După ce facem dragoste, mă duc să termin câteva grafice.

-Nu așa de trist, Iubire, că îmi trece de tot.

Aliona aia era de comă! Trebuia să îi pun ceva în apă ca să adoarmă! Mă gândeam să bat pe la ușile căminului, să dau șpagă cuiva și să o mut acolo.

-Uşide becu’! Uşide becu’! urlă Aliona.

-Gata, doarme bestia? o întreb pe Amy.

-Nu încă, asta e în basarabeană. Îi intră lumina de la felinar

în ochi.”

poze: Adevarul

The post Si pe asta l-am ales. appeared first on Cronici pe bune.

Firea+Pandele, emisiune mondena din biserica.

Rar mi-a fost dat sa vad ceva mai gretos.

Gabriela Firea si ginerele de Voluntari, Pandele, au filmat o emisiune mondena in catedrala din Voluntari.

Tanti Firea, cu fustita scurta si picioarele la vedere, pioasa nevoie mare, iar Pandele patruns de importanta momentului, vorbind aproape soptit.

-Se ne punem aici, cu chestia aia aurei pe spate! ar fi zis mama-eoroina. Cum se cheama, popa?

-Altarul!

-Asa! Sa ne punem cu el in spate, sa se vada frumos picioarele!

-Cu altarul in spate? Este o emisiune religioasa? ar fi intrebat parintele.

-Auzi, tu stii cine da bani pentru biserica, nu? Pandelica! Mai ai intrebari?

-Sa va dau sa cititi si din Biblie?

-Nu, ca am prompter.

Si au curs intrebarile. O oda inchinata familiei Pandele-Firea. El imbujorat si timid, ea  cu gambele la vedere, pentru alegatorii  mai tineri.

-Inchideti biserica 5-6 ore!

-Dar e Paste, vin enoriasii!

-Sa vina dupa!

Pana si preotul, cu biblia in mana, vizibil intimidat, a fost nevoit sa mearga in varful picioarelor, sa nu deranjeze. Ma asteptam ca din clipa in clipa sa apara animatoarele. Nu am rezistat pana la final, nu stiu daca s-a intamplat.

Bisericile au devenit studiouri tv pentru emisiuni mondene? Se pot folosi  ca decoruri pentru interviuri ce ridica in slavi politicieni? Te duci in biserica sa-ti cauti alinarea si dai nas in nas cu doamna Firea, in mijlocul unui platou tv? PENIBIL!

Aloooo, domnii de la BOR?! Existati?

Aveti vreo legatura cu lumea asta?

Inteleg ca baietii astia dau din banii nostril, cei de la buget, pentru biserici. Dar asta le da dreptul sa va cumpere?

„Toate titlurile bune au fost date”, de  Silviu Iliuta . Costa 39 de lei si se comanda online de pe site-ul www.bookzone.ro.  

Fragment CARTE: „Prima amintire fericită a fost cu o felie de pâine cu unt. Ţin minte că într-o dimineaţă am găsit pe ea o feliuţă de salam care avea în componenţă urme de carne. După ce m-am uitat la ea circumspect, am dedus: dacă mama mi-a lăsat-o, înseamnă că e comestibilă. Era prima dată când am simțit gustul cărnii. Am scuipat-o. Îmi era frică. Apoi am vomat. Eram convins că în gura mea e o pulpă de câine sau o coadă de pisică. Sau diavolul. Dacă nu apucau să mănânce carne, tot ce puteau face oamenii era să inventeze povești despre ea. Pentru mine, poveștile despre diavoli, marțieni, despre Japonia, erau la fel de credibile ca și acelea despre carne. Toate vorbeau despre lucruri inaccesibile, necunoscute și foarte îndepărtate. Auzisem că există pe undeva, dar nu aveam nicio certitudine. Îţi spun: au fost ani buni în care m-as fi speriat la fel de rău dacă aș fi întâlnit un japonez pe stradă sau dacă aș fi văzut o bucată de carne în ciorbă. Îmi amintesc cum câte un copil din vecini venea urlând în fața blocului, ca în filmele lui Fellini: -Se dă ceva la Complex! Se dă ceva la Complex! Habar nu aveam ce se dă și când. Poate carne, ouă, portocale. Tot ce știam era că urma să vină, de undeva din lungul străzii, o mașină cu ceva de mâncare. Arareori apucam să cumpăr banane verzi. Le înveleam în ziare și le puneam pe șifonier, apoi așteptam zile în șir să se coacă. Le pândeam noaptea să nu dispară. Un copil nebun din vecini avusese proasta idee să îmi spună că maimuţele le fură când te aştepţi mai puţin. Poate că ţi se pare greu de crezut, dar până pe la 7-8 ani am fost convins că bananele nu cresc în bananieri, ci pe șifonierele din Africa. Nu neg….”

 

The post Firea+Pandele, emisiune mondena din biserica. appeared first on Cronici pe bune.