Silviu Iliuţă's Blog, page 384

Inca un logo furat, aprobat de comisia lu’ peste.

Bai, comisia lu’ peste, chiar nu sunteti in stare sa validati si voi un LOGO original pentru orasul asta?

Cat e de greu sa faceti un concurs pe net sau sa cautati naibii de 1000 de ori, inainte de a va face de ras.

Cat e de greu sa alegeti un logo care chiar sa spuna ceva despre orasul asta? Care sa promoveze Bucurestiul IN AFARA TARII, sa insemne ceva pentru un turist STRAIN.

Vrem sa ne vindem orasul in afara tarii, sa avem turisti, da? Nu sa aducem autocare cu cu turisti din Militari! Deci, primul pas: LOGO trebuie sa insemne ceva IN LIMBA ENGLEZA, da?

Caaat e de greu?

Pe bune?

Na, si asta e smanglit!

Logo de mai jos e o gluma,  este lucrat in Photoshop, dar defineste perfect ce ati ales: O COPERTA DE  MANUAL DE GEOMETRIE, NU UN LOGO CARE SA NE VANDA AFARA!

(sursa poza: facebook Bogdan Popescu)

Cat de incompetent sa fii ca sa nu fii in stare sa organizezi un concurs online, la vedere, pe o pagina de facebook? Cat de putin sa intelegi cum functioneaza social media si creatia ca sa nu faci asta?

Facem pariu ca intr-o zi, pe o astfel de pagina, cu schite de propuneri, ar aparea mii de idei mai bune? (vedeti pagina lui Mindruta).

Trezirea, fratilor!

Trezirea, tanti Firea! Conduceti ditamai primaria, nu sufrageria lu’ Pandele ot Voluntari.

 De Silviu Iliuta–cronicipebune

„Toate titlurile bune au fost date”, de Silviu Iliuta . Costa 39 de lei si se comanda online de pe site-ul www.bookzone.ro.

Fragment din  carte :  Patul fecioarei era cel de sus, deasupra Alionei, o basarabeancă zdravănă de 0.12 tone.

-Crezi că au adormit? o întreb.

-Carmen, da. Dar Aliona nu, că încă nu a început să vorbească în rusește.

Am început să ne sărutăm în liniște printre sforăiturile lui Carmen.

Iar eu, mi-am trimis mâinile în expediție pe corpul ei.

Pfoai, ce excursii! Ce ținuturi noi am descoperit în noaptea aia! Zone tropicale umede, munți și dealuri pe unde nu mai călcase picior de bărbat.

Apoi podișul, unde fusese cândva o junglă amazoniană. Și pe care nici măcar Soarele nu-l văzuse până acum.

Nu mai știam nici cum mă cheamă, eram transpus tot în Manualul de Geografie al Ameliei.

I-am dezbrăcat bikini roz pe care îi văzuse toată Politehnica și am început să explorez cu grijă Marele Canion din Slobozia.

-Mai ușor cu mâna, Tăntălăule, ca îmi vine să gem, îmi șoptește la ureche.

-Bine, gemi!

-Nu pot, Aliona e trează. În pana mea!

Așa că mi-am chemat mâinile din expeditie și m-am mulțumit cu sărutări.

-Trebuie să îmi zici ceva trist, m-am încins prea rău și vreau să îmi treacă până adoarme, îmi zice.

-Mâine am predare la corporație. După ce facem dragoste, mă duc să termin câteva grafice.

-Nu așa de trist, Iubire, că îmi trece de tot.

Aliona aia era de comă! Trebuia să îi pun ceva în apă ca să adoarmă! Mă gândeam să bat pe la ușile căminului, să dau șpagă cuiva și să o mut acolo.

-Uşide becu’! Uşide becu’! urlă Aliona.

-Gata, doarme bestia? o întreb pe Amy.

-Nu încă, asta e în basarabeană. Îi intră lumina de la felinar

în ochi.”

Citeste si: „Mizeria nationala numita “sa dam atentii pentru invatatoare si profesoare”.

„Toate titlurile bune au fost date”, de  Silviu Iliuta . Costa 39 de lei si se comanda online de pe site-ul www.bookzone.ro. Pana pe 8 martie, transportul in Bucuresti si Ilfov e gratuit, iar in tara e 5,9 RON!

The post Inca un logo furat, aprobat de comisia lu’ peste. appeared first on Cronici pe bune.

Ieftin de tot la LOFT, boss!

„Boss, deci sunt dezamagit! Am fost si eu la LOFT ca tot omu’ si mi-a venit nota de plata:



Am mai fost si eu pe la Monaco, prin cluburi smechere, dar baietii astia din Mamaia m-au facut sa imi fie sila de ei. Cum dracu’, ma nene, sa platesc doar atat? Cum mama ma-sii sa beau atat si sa platesc asa putin?

Doar vreo 32 000 de Euroi? Huo!

Pana mea, am ajuns sa dau doar cateva sute de Euro pe o apa plata, ca fraierii?

Ba, voua nu va e rusine, cu LOFTU’ vostru? Pai tata face banii astia in 10 minute. Vinde o padure, face o privatizare si gata! Mai aveti putin si faceti preturile mici, ca la Penny sau cum naiba ii zice!

Nici nu mai vin vin, boss, la MOFT. Sunt gagici misto, e pasarime, e muzica, da’ eu, daca ma duc si spun prietenilor din Monaco ca am dat doar 30 000 de Euro intr-o seara de club, aia rad de mine. Ca si acolo sunt tot romani cu tatici cu contracte cu statul, ce credeti?

Va rog sa ma pastrati anonim, ca ma fac dracu’ de ras si ma dau afara din cercul lor!”

Anonim din LOFT. Ca si ceilalti.

 De Silviu Iliuta–cronicipebune

„Toate titlurile bune au fost date”, de Silviu Iliuta . Costa 39 de lei si se comanda online de pe site-ul www.bookzone.ro.

Fragment din  carte :  Patul fecioarei era cel de sus, deasupra Alionei, o basarabeancă zdravănă de 0.12 tone.

-Crezi că au adormit? o întreb.

-Carmen, da. Dar Aliona nu, că încă nu a început să vorbească în rusește.

Am început să ne sărutăm în liniște printre sforăiturile lui Carmen.

Iar eu, mi-am trimis mâinile în expediție pe corpul ei.

Pfoai, ce excursii! Ce ținuturi noi am descoperit în noaptea aia! Zone tropicale umede, munți și dealuri pe unde nu mai călcase picior de bărbat.

Apoi podișul, unde fusese cândva o junglă amazoniană. Și pe care nici măcar Soarele nu-l văzuse până acum.

Nu mai știam nici cum mă cheamă, eram transpus tot în Manualul de Geografie al Ameliei.

I-am dezbrăcat bikini roz pe care îi văzuse toată Politehnica și am început să explorez cu grijă Marele Canion din Slobozia.

-Mai ușor cu mâna, Tăntălăule, ca îmi vine să gem, îmi șoptește la ureche.

-Bine, gemi!

-Nu pot, Aliona e trează. În pana mea!

Așa că mi-am chemat mâinile din expeditie și m-am mulțumit cu sărutări.

-Trebuie să îmi zici ceva trist, m-am încins prea rău și vreau să îmi treacă până adoarme, îmi zice.

-Mâine am predare la corporație. După ce facem dragoste, mă duc să termin câteva grafice.

-Nu așa de trist, Iubire, că îmi trece de tot.

Aliona aia era de comă! Trebuia să îi pun ceva în apă ca să adoarmă! Mă gândeam să bat pe la ușile căminului, să dau șpagă cuiva și să o mut acolo.

-Uşide becu’! Uşide becu’! urlă Aliona.

-Gata, doarme bestia? o întreb pe Amy.

-Nu încă, asta e în basarabeană. Îi intră lumina de la felinar

în ochi.”

Citeste si: „Mizeria nationala numita “sa dam atentii pentru invatatoare si profesoare”.

„Toate titlurile bune au fost date”, de  Silviu Iliuta . Costa 39 de lei si se comanda online de pe site-ul www.bookzone.ro. Pana pe 8 martie, transportul in Bucuresti si Ilfov e gratuit, iar in tara e 5,9 RON!

The post Ieftin de tot la LOFT, boss! appeared first on Cronici pe bune.

Una dintre cele mai mari porcarii din Invatamant.

O profesoara de Limba Romana postat pe facebook un autodenunt. Pe scurt, nu mai vrea sa predea in scoala poezii de Eminescu, Amintirile lui Creanga si Slavici…

Prima mea reactie a fost: dar cine se crede? Acum ce o vrea? Sa studiem 50 Shades ca sa ii atragem spre lectura?

Apoi am stat si m-am gandit: cat am inteles eu in scoala generala din Eminescu? Despre tema mortii, despre trecerea timpului, despre nelinistile unui indragostit. Si am ajuns la concluzia ca: pana in clasa a VIII-a nu am inteles aproape nimic din poeziile lui (in afara de Somnoroase Pasarele, Sara pe deal…) Doar le-am invatat si le-am reprodus ca papagalul. Impreuna cu comentariile altora despre ele. Gandirea mea pe tema Eminescu a fost aproape de zero. Nu am avut nici macar o parere personala despre opera lui, pentru ca NU IL INTELEGEAM. Si eram un elev bun.

Cu scuzele de rigoare, poate ca voi sunteti mai evoluati, dar asta e adevarul.

L-am recitit in clasa a XII-a si era ca si cum l-am citit pentru prima data. Am inceput sa il inteleg:

„Viitorul si trecutul

Sunt a filei doua fete,

Vede-n capat începutul

Cine stie sa le-nvete;

Tot ce-a fost ori o sa fie

In prezent le-avem pe toate,

Dar de-a lor zadarnicie

Te întreaba si socoate.”

O poezie imposibil de patruns de catre un elev de clasa a VIII-a sau a X-a… Da de batai de cap studentilor la Filosofie.

Si, daca ma intrebati acum daca as fi preferat sa citesc in scoala Micul Print sau orice carti de aventuri, as spune DA, fara ezitare. Si pentru copiii mei as spune acelasi DA. Trebuie sa le facem pofta de lectura, sa le servim carti pe care le pot intelege cu mintea lor de 12-14 ani. Apoi, la timpul potrivit, studiem poeziile grele de Eminescu. Va fi ca incununare a unor ani de lectura, nu ca acum, un supliciu.

Sute de romani verzi au injurat-o pe Cristina pe pagina ei. In loc sa ne agatam de gat placuta patriotimului si sa ne batem in piept ca ne fura strainii tara, si scoala, si limba, si manualele, si mai stiu eu ce… as prefera sa stam putin si sa cugetam. Si sa ne raspundem la intrebarea: cum e mai bine pentru copii? Acum avem o scoala in care accentul pe cercuri, pe jocuri, pe proiecte este foarte mic. In schimb, este incurajata toceala. Mii de comentarii inghitite, despre opere pe care copiii nici nu le citesc uneori.

Cu Creanga nu sunt de acord, il puteam intelege fara probleme, dar…

Nu am inteles nimic nici din Slavici. Pur si simplu am invatat opera lui la o varsta mult prea mica.

Asa ca, din ploaia de injuraturi ce se revarsa asupra doamnei profesoare, va rog sa imi adresati si mie cateva. Gandesc exact ca ea!

Multumesc!

La cateva luni dupa intamplare, Cristina Tunegaru a fost data afara. Urat, abject, pe usa din dos!

Una dintre cele mai mari porcarii din Invatamantul romanesc. Cine va raspunde?

 

De Silviu Iliuta–cronicipebune

Citeste si: „Mizeria nationala numita “sa dam atentii pentru invatatoare si profesoare”.

„Toate titlurile bune au fost date”, de  Silviu Iliuta . Costa 39 de lei si se comanda online de pe site-ul www.bookzone.ro. Pana pe 8 martie, transportul in Bucuresti si Ilfov e gratuit, iar in tara e 5,9 RON!

The post Una dintre cele mai mari porcarii din Invatamant. appeared first on Cronici pe bune.

Mare e gradina facebook! (ep. 180)

Am o singura intrebare, vazandu-te asa pioasa si patrunsa de importanta momentului religios: Da’ unghiile? Unghiile cine ti le-a facut?

Nu cred. Sa vezi ce zi frumoasa e si seara! Marti se numeste. Iar orele alea de la pranz se cheama septembrie.

 

Mitiuna nu aduce nimic bun, ai dreptate. Ne am sa tu rat si noi de a gra mati!

Nu lasa tim-pul sa decida? Sau tam-pi-tul? Ca, dupa cum ai scris, asa pare.

Eu tot mai cred ca trebuia sa te rezumi la poze. Important e ca pari foarte fericita in fata wc-ului. Pana la urma s-a reparat canalizarea sau a ramas infundata de cand ai aruncat toate cartile in toaleta?

Ma-i lasa-ma! Ma-i orbit!

 

 De Silviu Iliuta–cronicipebune

„Toate titlurile bune au fost date”, de Silviu Iliuta . Costa 39 de lei si se comanda online de pe site-ul www.bookzone.ro.

Fragment din  carte :  Patul fecioarei era cel de sus, deasupra Alionei, o basarabeancă zdravănă de 0.12 tone.

-Crezi că au adormit? o întreb.

-Carmen, da. Dar Aliona nu, că încă nu a început să vorbească în rusește.

Am început să ne sărutăm în liniște printre sforăiturile lui Carmen.

Iar eu, mi-am trimis mâinile în expediție pe corpul ei.

Pfoai, ce excursii! Ce ținuturi noi am descoperit în noaptea aia! Zone tropicale umede, munți și dealuri pe unde nu mai călcase picior de bărbat.

Apoi podișul, unde fusese cândva o junglă amazoniană. Și pe care nici măcar Soarele nu-l văzuse până acum.

Nu mai știam nici cum mă cheamă, eram transpus tot în Manualul de Geografie al Ameliei.

I-am dezbrăcat bikini roz pe care îi văzuse toată Politehnica și am început să explorez cu grijă Marele Canion din Slobozia.

-Mai ușor cu mâna, Tăntălăule, ca îmi vine să gem, îmi șoptește la ureche.

-Bine, gemi!

-Nu pot, Aliona e trează. În pana mea!

Așa că mi-am chemat mâinile din expeditie și m-am mulțumit cu sărutări.

-Trebuie să îmi zici ceva trist, m-am încins prea rău și vreau să îmi treacă până adoarme, îmi zice.

-Mâine am predare la corporație. După ce facem dragoste, mă duc să termin câteva grafice.

-Nu așa de trist, Iubire, că îmi trece de tot.

Aliona aia era de comă! Trebuia să îi pun ceva în apă ca să adoarmă! Mă gândeam să bat pe la ușile căminului, să dau șpagă cuiva și să o mut acolo.

-Uşide becu’! Uşide becu’! urlă Aliona.

-Gata, doarme bestia? o întreb pe Amy.

-Nu încă, asta e în basarabeană. Îi intră lumina de la felinar

în ochi.”

The post Mare e gradina facebook! (ep. 180) appeared first on Cronici pe bune.

Galben, rosu si albastru este al nostru tricolor!

Poza de azi de la Lugoj, la o scoala generala:

Iata declaratiile celor care au reusit performanta asta:

Directorul scolii: „L-am arborat dimineata. Mi s-a parut mie ca este ceva in neregula, dar nu m-am prins din prima. Cand mi-am dat seama ca au inversat culorile, am zis ca oricum nu se prinde niciun elev. Asa ca l-am lasat asa o saptamana si nu si-a dat nimeni seama. Copiii nu stiu care e tricolorul! Pana ce unul dintre ei l-a pus la profilul de facebook, iar el avea in lista un prieten din CIAD, care I-a zis: „Baaa, in sfarsit nu ne mai furati steagul, l-ati schimbat si voi!” Il omor pe ala din CIAD! Ii dau unfriend si eu!”

Chang Ching, Dragonul Rosu: „Mie comandat director steag, eu facut steag. Trei culori spus la mine, trei culori facut la mine. Inteleg ca la voi spicele de grau galben este, dar la noi in China campul este rosu, de la sorgul rosu. Asa ca am facut din galben rosu, normal! Acum Minister comandat la mine 1000 de steag. Gata sunt toate. Eu ce face cu ele? Exista tara cu asa steag sau le vand la o scoala din CIAD?”

De Silviu Iliuta–cronicipebune

Toate titlurile bune au fost date” , de  Silviu Iliuta . Costa 39 de lei si se comanda online de pe site-ul www.bookzone.ro.  

Fragment CARTE: „Prima amintire fericită a fost cu o felie de pâine cu unt. Ţin minte că într-o dimineaţă am găsit pe ea o feliuţă de salam care avea în componenţă urme de carne. După ce m-am uitat la ea circumspect, am dedus: dacă mama mi-a lăsat-o, înseamnă că e comestibilă. Era prima dată când am simțit gustul cărnii. Am scuipat-o. Îmi era frică. Apoi am vomat. Eram convins că în gura mea e o pulpă de câine sau o coadă de pisică. Sau diavolul. Dacă nu apucau să mănânce carne, tot ce puteau face oamenii era să inventeze povești despre ea. Pentru mine, poveștile despre diavoli, marțieni, despre Japonia, erau la fel de credibile ca și acelea despre carne. Toate vorbeau despre lucruri inaccesibile, necunoscute și foarte îndepărtate. Auzisem că există pe undeva, dar nu aveam nicio certitudine. Îţi spun: au fost ani buni în care m-as fi speriat la fel de rău dacă aș fi întâlnit un japonez pe stradă sau dacă aș fi văzut o bucată de carne în ciorbă. Îmi amintesc cum câte un copil din vecini venea urlând în fața blocului, ca în filmele lui Fellini: -Se dă ceva la Complex! Se dă ceva la Complex! Habar nu aveam ce se dă și când. Poate carne, ouă, portocale. Tot ce știam era că urma să vină, de undeva din lungul străzii, o mașină cu ceva de mâncare. Arareori apucam să cumpăr banane verzi. Le înveleam în ziare și le puneam pe șifonier, apoi așteptam zile în șir să se coacă. Le pândeam noaptea să nu dispară. Un copil nebun din vecini avusese proasta idee să îmi spună că maimuţele le fură când te aştepţi mai puţin. Poate că ţi se pare greu de crezut, dar până pe la 7-8 ani am fost convins că bananele nu cresc în bananieri, ci pe șifonierele din Africa. Nu neg….”

The post Galben, rosu si albastru este al nostru tricolor! appeared first on Cronici pe bune.

Sigur ca ne reprezinta acest logo!

 

 

Logo castigator pentru orasul Bucuresti. Ieftin. 50 000 de RON.

Si acum-logo de pe net. Cateva sute de Euro.

Sau logo Taipei, aproape unu la unu cu logo Bucuresti. Cred ca si ei tot din arhitectura Brancoveneasca s-au inspirat!:))De furat gratis.

Logo-ul acesta ca un trifoi irlandez ar trebui sa reprezinte Bucurestiul. Si de data asta nu poate da nimeni vina numai pe Firea. In comisie au fost asa: Prof. Mircia Dumitrescu, membru corespondent al Academiei Romane, sectia de Arte, Arhitectura si Audiovizual; Adrian Majuru, directorul Muzeului Municipiului Bucuresti; Anca Boeriu, lector la departamentul Grafica al UNARTE; Dr. Vladimir Nicula, lector la Universitatea de Arhitectura si Urbanism Ion Mincu; Ioana Ciocan, Vicepresedinte Uniunea Artistilor Plastici; Dochita Zenoveiov, brand innovator, „INOVEO”; Bogdan Naumovici, managing partner „23 Communication Ideas”; Corina Vintan, managing partner „Links Associates”; Mirel Palada, sociolog.

Iata si declinarea lui pe stalpi. EU TRIFOI BUCURESTI.

Nu mai comentez nimic, va las pe voi sa spuneti daca va place. Dar, nu ma pot abtine sa fac urmatoare propunere.

Ce simbolizeaza?

Pai e simplu: cel din centru e Bucurestiul de azi, cu toate simbolurile lui arhitectonice, fu*tut din toate partile de toti smecherii si smecherasii de la Primaria Capitalei si din jurul lor.

Zic si eu, ar merge mai bine. Nu? Macar are o idee.

The post Sigur ca ne reprezinta acest logo! appeared first on Cronici pe bune.

OG 13, luata pe ocolite. De azi e liber la furat!

Scriu si eu aici, ca sa ramana: PSD, in cardasie cu partidul-caricatura al lui Basescu si nenea Tariceanu, au votat azi amandamentele la proiectul privind Legea Gratierii.

Pe scurt: cei condamnaţi la închisoare cu executare pentru dare sau luare de mită, trafic de influenţă sau cumpărare de influenţă urmează să fie graţiaţi sub rezerva achitării prejudiciului.

Adica poti sa furi ca spartul. Daca te prinde, NU mai faci inchisoare. Zici „ups!”, faci trei flotari, dai banii inapoi si esti curat ca lacrima.

Potrivit amendamentelor propuse de Şerban Nicolae, Traian Băsescu şi Liviu Brăiloiu, vor fi graţiate faptele de corupţie prevăzute la articolele 289 – 294 din Noul Cod Penal. Vor beneficia imediat 246 de personae condamnate pentru aceste fapte. 246 de baieti smecheri, hoti din sistem, dovediti ca au luat mita, sunt acum cu mana pe dopul sticlei de  sampanie, gata sa o desfaca..

S-a terminat! Au facut pe noi. Poporul latra, legea trece.

Exact asta au asteptat: gratiere, libertate pentru hotii lor.

Raportul Comisiei Juridice va fi supus votului plenului, după care proiectul va merge, spre dezbatere, la Camera Deputaților.

Ce credeti? Va trece legea??

Avocatul Poporului doarme, Se trezeste numai daca aude vreo 300 000 de oameni din strada.

Dragnea a promis public ca nu va sustine amendamentele lui Serban Nicolae (hahahhahaha!), dar PSD le-a trecut deja prin comisie.

Basescu o vrea pe Nuti libera.

Lui Tariceanu ii tremura fundul si se gandeste cu groaza ca at putea sa isi petreaca timpul in inchisoare, in loc sa stea cu a 30-a nevasta.

Ce credeti, va trece legea?

OG 13, sub alta forma, este gata sa fie aplicata. In curand.

V-au prostit! Iar. Nu noaptea, ca hotii, ci ziua, ca smecherii.

De Silviu Iliuta–cronicipebune

Toate titlurile bune au fost date” , de  Silviu Iliuta . Costa 39 de lei si se comanda online de pe site-ul www.bookzone.ro.  

Fragment CARTE: „Prima amintire fericită a fost cu o felie de pâine cu unt. Ţin minte că într-o dimineaţă am găsit pe ea o feliuţă de salam care avea în componenţă urme de carne. După ce m-am uitat la ea circumspect, am dedus: dacă mama mi-a lăsat-o, înseamnă că e comestibilă. Era prima dată când am simțit gustul cărnii. Am scuipat-o. Îmi era frică. Apoi am vomat. Eram convins că în gura mea e o pulpă de câine sau o coadă de pisică. Sau diavolul. Dacă nu apucau să mănânce carne, tot ce puteau face oamenii era să inventeze povești despre ea. Pentru mine, poveștile despre diavoli, marțieni, despre Japonia, erau la fel de credibile ca și acelea despre carne. Toate vorbeau despre lucruri inaccesibile, necunoscute și foarte îndepărtate. Auzisem că există pe undeva, dar nu aveam nicio certitudine. Îţi spun: au fost ani buni în care m-as fi speriat la fel de rău dacă aș fi întâlnit un japonez pe stradă sau dacă aș fi văzut o bucată de carne în ciorbă. Îmi amintesc cum câte un copil din vecini venea urlând în fața blocului, ca în filmele lui Fellini: -Se dă ceva la Complex! Se dă ceva la Complex! Habar nu aveam ce se dă și când. Poate carne, ouă, portocale. Tot ce știam era că urma să vină, de undeva din lungul străzii, o mașină cu ceva de mâncare. Arareori apucam să cumpăr banane verzi. Le înveleam în ziare și le puneam pe șifonier, apoi așteptam zile în șir să se coacă. Le pândeam noaptea să nu dispară. Un copil nebun din vecini avusese proasta idee să îmi spună că maimuţele le fură când te aştepţi mai puţin. Poate că ţi se pare greu de crezut, dar până pe la 7-8 ani am fost convins că bananele nu cresc în bananieri, ci pe șifonierele din Africa. Nu neg….”

V-au pacalit! Iar.

The post OG 13, luata pe ocolite. De azi e liber la furat! appeared first on Cronici pe bune.

Episcopul Husilor e nemultumit: covorul nu era rosu!

Intr-un sat din judetul Vaslui a descalecat Episcopul Husilor, de pe calul sau de 100 000 de Euro. Mai precis, de pe toti cei 300 de cai.

Si pentru ca pantofii sai sfintiti nu au voie sa ia contact cu cele lumesti, adica cu praful de pe drum, a cerut sa i se intanda covoare. Iar acesta nu e un banc.

Satenii au strans bani si i-au cumparat covoare, intinse de la sosea pana la locul unde urma a fi ridicat un lacas de cult.

Satenii amariti nu au fost lasati sa il atinga pe smecher, fiind tinuti la distanta de un bodyguard cu sutana.

„Sub protecţia anonimatului, mai mulţi preoţi din Vaslui au relatat că la fiecare sfinţire, Episcopul Corneliu percepe o anumită taxă pentru a oficia sluja, sumele variind între 2000 şi 3000 de euro, iar pentru meniu organizatorii trebuie să-i respecte preferinţele. ” (Adevarul)

Se nasc urmatoarele intrebari. Si i le-as adresa Patriarhului Daniel sau purtatorului de cuvant al Patriarhiei. Cu tot respectul, dar Episcopul Husilor este un sfant si nu pot ajunge la el cu intrebarile mele.

1. Data viitoare cand popa asta smecher va ajunge intr-un sat, ce covoare trebuie sa achizitioneze satenii? Rosii simple sau persane? Daca omul se crede la Cannes, este necesar sa chemam si paparazzi?

2. Cum il ajutam sa devina actor? Daca cineva i-ar da in sut in sfantul dos preotesc ar fi un pas inainte?

3. Il poate ancheta cineva pe Inalt Prea Presupusul Hotoman? Sau lui nu i se aplica legile lumesti?

4. As vrea sa il ating si sa-i zic: „duuu-te, maaaa, nene, de aici!” Se cade sau nu sunt in bun crestin?

De Silviu Iliuta–cronicipebune

Toate titlurile bune au fost date” , de  Silviu Iliuta . Costa 39 de lei si se comanda online de pe site-ul www.bookzone.ro.  

Fragment CARTE: „Prima amintire fericită a fost cu o felie de pâine cu unt. Ţin minte că într-o dimineaţă am găsit pe ea o feliuţă de salam care avea în componenţă urme de carne. După ce m-am uitat la ea circumspect, am dedus: dacă mama mi-a lăsat-o, înseamnă că e comestibilă. Era prima dată când am simțit gustul cărnii. Am scuipat-o. Îmi era frică. Apoi am vomat. Eram convins că în gura mea e o pulpă de câine sau o coadă de pisică. Sau diavolul. Dacă nu apucau să mănânce carne, tot ce puteau face oamenii era să inventeze povești despre ea. Pentru mine, poveștile despre diavoli, marțieni, despre Japonia, erau la fel de credibile ca și acelea despre carne. Toate vorbeau despre lucruri inaccesibile, necunoscute și foarte îndepărtate. Auzisem că există pe undeva, dar nu aveam nicio certitudine. Îţi spun: au fost ani buni în care m-as fi speriat la fel de rău dacă aș fi întâlnit un japonez pe stradă sau dacă aș fi văzut o bucată de carne în ciorbă. Îmi amintesc cum câte un copil din vecini venea urlând în fața blocului, ca în filmele lui Fellini: -Se dă ceva la Complex! Se dă ceva la Complex! Habar nu aveam ce se dă și când. Poate carne, ouă, portocale. Tot ce știam era că urma să vină, de undeva din lungul străzii, o mașină cu ceva de mâncare. Arareori apucam să cumpăr banane verzi. Le înveleam în ziare și le puneam pe șifonier, apoi așteptam zile în șir să se coacă. Le pândeam noaptea să nu dispară. Un copil nebun din vecini avusese proasta idee să îmi spună că maimuţele le fură când te aştepţi mai puţin. Poate că ţi se pare greu de crezut, dar până pe la 7-8 ani am fost convins că bananele nu cresc în bananieri, ci pe șifonierele din Africa. Nu neg….”

The post Episcopul Husilor e nemultumit: covorul nu era rosu! appeared first on Cronici pe bune.

Se fura tot!

Scaunul pe care stai tu acum e furat.

Un baiat destept a dezmembrat o fabrica, un combinat si l-a vandut la fier vechi. Din el s-au facut picioarele scanului. Baiatul destept e bine acum, merci de intrebare. Mafia privatizarilor.



Masa la care scrii e furata.

Alt baiat destept, un baron local, si-a dat prin lege niste hectare de padure. Si a ras toti copacii, apoi a facut mobila pe care a vandut-o. Pentru imbuibarea lui si a familiei sale. Mafia celor care fura paduri.

Trotuarele pe care calci sunt furate.

Stiu, tu iti imaginezi ca mergi pe strada, nu? Ca faci doar cativa pasi pe un trotuar. Dar ia uita-te mai bine in jurul tau:

-asfaltul pe care calci e furat. Niste baieti din caracatita primariei au asfaltat cei doi metri pe care calci tu de 4-5 ori in ultimii ani. De ce? Pentru ca la fiecare asfaltare, niste bani le intra in buzunar. De aceea, interesul lor e sa fie lucrarea proasta, sa repare si sa asfalteze cat mai mult.

-teava de gaze care trece pe sub picioarele tale e furata. Niste smecheri de la o firma de gaze, aia dupa care stai cu lunile sa iti faca o lucrare, au pus mana pe in contract gras de la in smecher din primarie.

-panselutele la care te uiti chiar acum sunt furate. Stiu, tu ai impresia ca te uiti la o floare, dar, de fapt, ai in fata ochilor mii de Euro. In functie de zona, un metru patrat de panselute poate costa de la o mie la 10 000 de Euro. PE AN! Au fost panselute achizitionate cu 300 de Euro/bucata, da? Mafia panselutelor si a primarilor.

-bordura pe care o vezi e furata. Banii au ajuns la baietii lui Videanu, alta Mafie.

Aerul pe care il respiri e furat.

Cineva a dat o spaga la Mediu ca sa poata polua cu fabrica lui, iar tu sa respiri ce respiri acum.

Azi am aflat ca si vagoanele CFR, facute din otel special se vindeau pret de fier vechi, iar diferenta de bani intra in buzunarul mafiei de la CFR. Capetenia: fostul director.

Maine vom vedea obiecte facute din avioanele furate, vandute la pret de aluminiu. Poate pixuri, garduri sau cine stie. Nu ma mai mira nimic.

Toata tara e furata.

Ba, nu va mai ajunge?

De Silviu Iliuta–cronicipebune

Toate titlurile bune au fost date” , de  Silviu Iliuta . Costa 39 de lei si se comanda online de pe site-ul www.bookzone.ro.  

Fragment CARTE: „Prima amintire fericită a fost cu o felie de pâine cu unt. Ţin minte că într-o dimineaţă am găsit pe ea o feliuţă de salam care avea în componenţă urme de carne. După ce m-am uitat la ea circumspect, am dedus: dacă mama mi-a lăsat-o, înseamnă că e comestibilă. Era prima dată când am simțit gustul cărnii. Am scuipat-o. Îmi era frică. Apoi am vomat. Eram convins că în gura mea e o pulpă de câine sau o coadă de pisică. Sau diavolul. Dacă nu apucau să mănânce carne, tot ce puteau face oamenii era să inventeze povești despre ea. Pentru mine, poveștile despre diavoli, marțieni, despre Japonia, erau la fel de credibile ca și acelea despre carne. Toate vorbeau despre lucruri inaccesibile, necunoscute și foarte îndepărtate. Auzisem că există pe undeva, dar nu aveam nicio certitudine. Îţi spun: au fost ani buni în care m-as fi speriat la fel de rău dacă aș fi întâlnit un japonez pe stradă sau dacă aș fi văzut o bucată de carne în ciorbă. Îmi amintesc cum câte un copil din vecini venea urlând în fața blocului, ca în filmele lui Fellini: -Se dă ceva la Complex! Se dă ceva la Complex! Habar nu aveam ce se dă și când. Poate carne, ouă, portocale. Tot ce știam era că urma să vină, de undeva din lungul străzii, o mașină cu ceva de mâncare. Arareori apucam să cumpăr banane verzi. Le înveleam în ziare și le puneam pe șifonier, apoi așteptam zile în șir să se coacă. Le pândeam noaptea să nu dispară. Un copil nebun din vecini avusese proasta idee să îmi spună că maimuţele le fură când te aştepţi mai puţin. Poate că ţi se pare greu de crezut, dar până pe la 7-8 ani am fost convins că bananele nu cresc în bananieri, ci pe șifonierele din Africa. Nu neg….”

The post Se fura tot! appeared first on Cronici pe bune.

Se intorc din LOFT pasarile calatoare.

Vesti excelente pentru toti iubitorii de natura din orasele Romaniei!

Dupa mini-perioada de imperechere de la inceput de mai, pasarile calatoare si-au inceput migratia dinspre LOFT inspre locurile lor de bastina. Trenurile si ratele, autobuzele si tractoarele le poarta usor usor spre casa.

Iata cateva declaratii:



Marieta, 26 de ani, Satu Nou, pupaza: „Am muncit la magazinul din sat un an intreg pentru a putea merge doua zile la LOFT. Pur si simplu vin in fiecare an la LOFT! Imi fac cuib aici si nu ma misc din club 48 de ore. Si nici nu este ceva extravagant: cu salariul pe doua luni, ieri mi-am luat chiar si o apa tonica! Pe din doua, cu alta fata.”

Cerasela, 23 de ani, ciocanitoare: „Pe mine si pe iubitul meu ne leaga amintiri placate de LOFT si de aceea eu revin in fiecare an. Ion nu mai vine, ca m-a parasit. Am doi copii conceputi in LOFT, amandoi ai lui Ion, iar anul asta sper sa il fac pe al treilea. Pe primul il cheama Makelele, iar pe al doilea Chang.”

Gia, 33 de ani,  barza: „Cred ca fetele care vin in LOFT ca sa faca copii sunt niste curve! Niste vagaboande care vin la mare ca sa profite de barbati doua zile si sa faca copii cu ei in toaleta! E inacceptabil! Sigur, am si eu doi copii, dar pe ai mei ii cheama Fratelli si Gaia. Cum ma ridic de aici, o sa iau rata spre casa.”

Andreea Swert 4 U, 21 de ani, curca : „Eu, daca nu fac Check in de la loft pe 1 Mai, imi tremura mana. incep sa tremur,  sa plang si am atacuri de panica! Daca nu am cel putin 4k de like-uri, postez si tot postez pana le fac. E destul de mult de munca, dar la anu’ vreau sa ating 5 K. Maine incep din nou munca campului si am timp sa ma gandesc in fiecare zi la o strategie. Daca vrei ceva, tot Universul va complota sa te ajute! cum a zis Cerebel.”

Nuti, varsta nedeclarata, Plescoi, gaina batrana face ciorba buna: „Mie nici nu imi place la LOFT. Nici muzica. Eu sunt fan Modern Talking. Dar vin aici in fiecare an ca sa arat ca am cocos tanar.”

Coco, 18 ani, gaina: „Am doar 18 ani si e abia al patrulea an la LOFT. Cum sa fie? E minunat! Azi mi-a zis cineva in tren, in timp ce ma intorceam acasa, ca LOFT ar fi la cativa metri de Marea Neagra. E adevarat? Nu am vazut niciodata marea, nu stiu ce sa cred.”

Deocamdata atat despre pasarile calatoare. Revenim in timpul marii perioade de imperechere din vara.

De Silviu Iliuta–cronicipebune

Toate titlurile bune au fost date” , de  Silviu Iliuta . Costa 39 de lei si se comanda online de pe site-ul www.bookzone.ro.  

Fragment CARTE: „Prima amintire fericită a fost cu o felie de pâine cu unt. Ţin minte că într-o dimineaţă am găsit pe ea o feliuţă de salam care avea în componenţă urme de carne. După ce m-am uitat la ea circumspect, am dedus: dacă mama mi-a lăsat-o, înseamnă că e comestibilă. Era prima dată când am simțit gustul cărnii. Am scuipat-o. Îmi era frică. Apoi am vomat. Eram convins că în gura mea e o pulpă de câine sau o coadă de pisică. Sau diavolul. Dacă nu apucau să mănânce carne, tot ce puteau face oamenii era să inventeze povești despre ea. Pentru mine, poveștile despre diavoli, marțieni, despre Japonia, erau la fel de credibile ca și acelea despre carne. Toate vorbeau despre lucruri inaccesibile, necunoscute și foarte îndepărtate. Auzisem că există pe undeva, dar nu aveam nicio certitudine. Îţi spun: au fost ani buni în care m-as fi speriat la fel de rău dacă aș fi întâlnit un japonez pe stradă sau dacă aș fi văzut o bucată de carne în ciorbă. Îmi amintesc cum câte un copil din vecini venea urlând în fața blocului, ca în filmele lui Fellini: -Se dă ceva la Complex! Se dă ceva la Complex! Habar nu aveam ce se dă și când. Poate carne, ouă, portocale. Tot ce știam era că urma să vină, de undeva din lungul străzii, o mașină cu ceva de mâncare. Arareori apucam să cumpăr banane verzi. Le înveleam în ziare și le puneam pe șifonier, apoi așteptam zile în șir să se coacă. Le pândeam noaptea să nu dispară. Un copil nebun din vecini avusese proasta idee să îmi spună că maimuţele le fură când te aştepţi mai puţin. Poate că ţi se pare greu de crezut, dar până pe la 7-8 ani am fost convins că bananele nu cresc în bananieri, ci pe șifonierele din Africa. Nu neg….”

The post Se intorc din LOFT pasarile calatoare. appeared first on Cronici pe bune.