Silviu Iliuţă's Blog, page 317

Ce a vrut sa spuna doamna Viorica?

Au filmat-o baietii de la Recorder pe doamna Viorica, aflata in vizita de lucru in Dambovita. Vestea buna e musamaua de pe ea e noua. Veste rea e ca limba romana e tot aia veche.

„Echipa care am venit vor gasi solutii. Cu aceste solutii veti rezolva o parte din problemele care le aveti.”

Ea e Viorica Vasilica, premierul Romaniei, un om cu studii la Harvard of Videle si experienta pe Wall Street, carciuma din Alexandria. Ea ne duce inspre viitor, inspre progres tehnologic, ea atrage investitori straini. Uraaa! (Aplauze prelungite.)

Incerc sa traduc pentru dumneavoastra ce a vrut sa spuna doamna Viorica.

1. „Echipa care am venit vor gasi solutii”= Este vorba de o echipa de matematicieni de elita din Videle, corigenti la limba romana. De aici si dezacordul. Ei au venit in Dambovita pentru a da solutii la problemele de clasa a doua si a treia din manuale. Si a fost cam asa: matematicianul 1 a spus ca prima solutie este 4, matematicuanul 2 a spus ca solutia lui este 63, iar matematicianul 3 a dat ca solutie numarul 13.

„Cu aceste solutii veti rezolva o parte din problemele care le aveti”=Asta e un fel de: „ba, prostilor! Echipa mea v-a dat TREI SOLUTII, da? Acum mai ramane sa le aplicati si voi si sa vedeti unde se potrivesc, intre cele 2000 de probleme din manuale.”

2. Doamna Viorica a citit gresit de pe prompter. Era asa:

„Echipa, care am venit?”= adica doamna Viorica facea un fel de act de prezenta. „Baaa, care esti, ba, acolo? Pe cine au mai adus cu autocarul care venea in spatele masinii mele negre? Mi-a adus careva eugenii?”

„Vor gasi solutii”=aici, doamna Viorica isi informa echipa ca astia din Dambovita, la care se aflau in vizita, vor gasi si singuri solutii.

„Cu aceste solutii veti rezolva o parte din problemele care le aveti”=Doamna Viorica i se adresa echipei sale. Un fel de: „ba, fraierilor, luati solutiile astea de la Dambovita si mergeti cu ele la Bucuresti sa le aplicam si noi!”

3. Pe limba doamnei Viorica: „Solutiile care le gasise maine echipa dumneavoastra pentru Dambovita este acelasi solutie care va gasi ieri pentru Romania? Pe ce limba vorbeste tu, fata?”

4.  Mai e o varianta: nu a vorbit doamna Vasilica! Ea a fost posedata pentru cateva secunde de Yoda si de Vanghelie. Numai combinatia asta putea scoate asa ceva… Si mi-e teama ca nu dureaza doar cateva secunde, ci e posedata definitiv.

PAGINI DE FACEBOOK Silviu Iliuta–cronicipebune

NU rata singura trilogie premiata chiar de autor! Vanduta in mirificul tiraj de 4 exemplare. Toate trei volumele SE POT ACHIZITIONA NUMAI DE AICI. SAU FURA DE LA PRIETENI.

Diverse variante de pachete pentru volumele 1: PE ACEST LINK.

Fragment din  carte : :

Mini Bucăţica ruptă din Amelia îşi lipeşte fruntea de a mea şi mă împunge. Apoi mă sărută pe obraz şi întinde degetul mare.

– Piuu!

– Piuu!

Ne unim degetele. Ştiu că pare stupid, dar e „chestia noastră“ şi nu aş fi în stare să v-o explic. Am rămas amândoi cu ea dintr-o seară, când Mini Silviu şi Amelia dormeau, iar noi ne-am uitat la „E.T. Extraterestrul“. Avea vreo cinci ani:

– Tati, malțianul cu capul male, E.T., are un deget magic?

– Da, are un deget fermecat.

– Şi el se luminează de câte ori simte că băieţelul îl iubeşte?

– Exact. Degeţelul lui s-a aprins pentru că băieţelul îl iubea. Erau prieteni pe viaţă.

Şi s-a ghemuit în braţele mele să vedem finalul. Apoi, a început să plângă. Un plâns cu sughiţuri, cu vorbe de neînţeles aruncate printre picături şi muci.

– Tati. Tu mă iubeşti pe mine?

Acum este momentul meu să plâng cu muci.

– Până la stele.

– Şi înapoi? m-a întrebat printre sughiţuri.

– Şi înapoi. De o mie de ori până la stele şi înapoi.

– De mii de mii de ori, tati?

– De miliarde, de un infinit de mii de catralioane de ori!

S-a oprit din plâns şi, serioasă, m-a întrebat după câteva secunde:

– Voi verifica imediat asta, tati!

– Huh?

– Întinde degetul!

M-am prins ce vrea să facă. Mi-am dat seama imediat! Aşa că m-am prefăcut că tuşesc, m-am aruncat pe podea şi am cotrobăit „după o pastila de tuse“ în sertar.

– Ce ziceai? am întrebat-o cât am putut de serios.

– Să îţi dau un pumn în spate, tati? Aşa cum face bunica atunci când tuşeşti?

– Nu, a trecut. Ce ziceai că verifici?

– Dacă mă iubeşti. Întinde degetul, tati!

Şi ghemotocul ăla de copil pistruiat şi concentrat a întins uşor degetul arătător spre mine. Exact că E.T. De emoţie, a scos limbuța şi a închis ochii.

– Piuu!

– Piuu!

Degetele noastre s-au atins. Lanterna micuţă din mâna mea trimitea puţină lumină pe ele.

A deschis ochii mari de tot, apoi mi-a arătat zâmbetul ăla care ar topi toată gheaţa de la Polul Nord. Și-a lipit obrăjorul de al meu şi a zis în şoaptă, doar pentru mine:

– Taaaati! Tu mă iubeşti!

Nu m-am putut opri din plâns zece minute.

 

 

 

 

 

 

The post Ce a vrut sa spuna doamna Viorica? appeared first on Cronici pe bune.

CFR te ajuta sa te contopesti cu natura.

„Sunt doamna Vasilica din Falticeni si vreau sa fac o scrisoare de multumire domnilor de la Caile Ferate Romane.

Domnilor Directori, sefi sau care boalii mai sunteti pe acolo, va iubesc!

Datorita voua simt si eu ca a venit iarna!

Ieri mergeam cu trenul cu barbatul meu, 40 de ani, cu socrul, 70, si cu Maricica si Ionel. Mergeam cu trenul de la Baia Mare la Bucuresti, la niste rude.

La un moment dat, Ionel a iesit pe culoar si a inceput sa strige fericit;

„Tataie, tataie, hai sa ma dai cu sania pe hol! Haaaai, e derdelus!”

Mai intai am crezut ca iar a baut baiatul din vinul de l-am carat cu mine de la soacra mea.

Ma uit la bagaje si damigeana e intreaga! Cu dopul pus si gaura mica in el, cat sa ii cada lu barbatu’ meu in gura.

Tataie iese pe hol, apoi intra ca nebunu’ in vagon si urla:

„Iesiiiiti acuuum! Uraa! Trebuie sa facem om de zapada pe hol!”

PAGINI DE FACEBOOK Silviu Iliuta–cronicipebune

S-a senilizat tataie!

Am iesit, am vazut minunea si acum va scriu.

Daca nu erati dumneavoastra, domnii de la CFR noi nu vedeam pic de zapada iarna asta! Nici nu simteam cum a trecut!

Acum, copiii sunt pe hol fericiti, se dau cu sania, se bat cu bulgari, fac oameni de zapada si asteapta sa vina iar Craciunul. Problema e ca nu mai am bani de cadouri.

Dar barbatul meu are in sfarsit gheaţă sa puna in vin!

Asteptam sa aveti si alte initiative: spre exemplu sa dati cu putina apa pe treptele trenului ca sa avem si noi derdelus la coborare.

O singura obiectie am, draga CFR, dar sa nu credeti ca sunt nemultumita sau fiţoasă! Zăpada din tren nu e peste tot, adică in vagoane a ajuns, dar la baie e incă primăvară.

Si asta nu e tocmai bine, că nu stiu cum să imbrac copiii cand ii duc la pipi!”

Doamna Vasilica

(poza: Vasile Tasente)

PAGINI DE FACEBOOK Silviu Iliuta–cronicipebune

NU rata singura trilogie premiata chiar de autor! Vanduta in mirificul tiraj de 4 exemplare. Toate trei volumele SE POT ACHIZITIONA NUMAI DE AICI. SAU FURA DE LA PRIETENI.

Diverse variante de pachete pentru volumele 1: PE ACEST LINK.

Fragment din  carte : :

Mini Bucăţica ruptă din Amelia îşi lipeşte fruntea de a mea şi mă împunge. Apoi mă sărută pe obraz şi întinde degetul mare.

– Piuu!

– Piuu!

Ne unim degetele. Ştiu că pare stupid, dar e „chestia noastră“ şi nu aş fi în stare să v-o explic. Am rămas amândoi cu ea dintr-o seară, când Mini Silviu şi Amelia dormeau, iar noi ne-am uitat la „E.T. Extraterestrul“. Avea vreo cinci ani:

– Tati, malțianul cu capul male, E.T., are un deget magic?

– Da, are un deget fermecat.

– Şi el se luminează de câte ori simte că băieţelul îl iubeşte?

– Exact. Degeţelul lui s-a aprins pentru că băieţelul îl iubea. Erau prieteni pe viaţă.

Şi s-a ghemuit în braţele mele să vedem finalul. Apoi, a început să plângă. Un plâns cu sughiţuri, cu vorbe de neînţeles aruncate printre picături şi muci.

– Tati. Tu mă iubeşti pe mine?

Acum este momentul meu să plâng cu muci.

– Până la stele.

– Şi înapoi? m-a întrebat printre sughiţuri.

– Şi înapoi. De o mie de ori până la stele şi înapoi.

– De mii de mii de ori, tati?

– De miliarde, de un infinit de mii de catralioane de ori!

S-a oprit din plâns şi, serioasă, m-a întrebat după câteva secunde:

– Voi verifica imediat asta, tati!

– Huh?

– Întinde degetul!

M-am prins ce vrea să facă. Mi-am dat seama imediat! Aşa că m-am prefăcut că tuşesc, m-am aruncat pe podea şi am cotrobăit „după o pastila de tuse“ în sertar.

– Ce ziceai? am întrebat-o cât am putut de serios.

– Să îţi dau un pumn în spate, tati? Aşa cum face bunica atunci când tuşeşti?

– Nu, a trecut. Ce ziceai că verifici?

– Dacă mă iubeşti. Întinde degetul, tati!

Şi ghemotocul ăla de copil pistruiat şi concentrat a întins uşor degetul arătător spre mine. Exact că E.T. De emoţie, a scos limbuța şi a închis ochii.

– Piuu!

– Piuu!

Degetele noastre s-au atins. Lanterna micuţă din mâna mea trimitea puţină lumină pe ele.

A deschis ochii mari de tot, apoi mi-a arătat zâmbetul ăla care ar topi toată gheaţa de la Polul Nord. Și-a lipit obrăjorul de al meu şi a zis în şoaptă, doar pentru mine:

– Taaaati! Tu mă iubeşti!

Nu m-am putut opri din plâns zece minute.

 

 

 

 

 

 

 

The post CFR te ajuta sa te contopesti cu natura. appeared first on Cronici pe bune.

Tu ce scuza ai?

Mergeam pe Mosilor si un turture maricel a cazut in fata mea, cam la un metru de un copil in carucior. Vedea de la un balcon de la etajul 2, la care fuma un baiat de vreo 40 de ani, in halat. A vazut ce s-a intamplat si n-a schitat nici macar un gest. I-am strigat ca poate ar fi bine sa dea jos si turturii ceilalti, inainte sa raneasca pe cineva.

-E iarna, asa e iarna! Nu va place iarna ca e turturi, mutati-va din tara!

Pana am ajuns la capatul strazii am mers pe trotuar. Unii, care au carciumi in zona si au curatat zapada de pe trotuar in fata intrarii. Un metru mai in stanga de scara si un metru mai in dreapta, cat sa poata veni clientii fara sa se imbranceasca. Parcarile din fata restaurantelor sunt pline de mormane. E treaba Primariei, nu? Stiu ca astia de la primaria lui Firea inca nu s-au prins ca ne trebuie masini mici de deszapezire pentru stradute si ca ei se cred la Moscova, crezand ca avem numai bulevarde. Largi. Dar trotuarul din fata casei tale e si in responsabilitatea ta. Apoi, vrei sa vina Firea sa iti sparga turturii de la balcon?

Cred ca din 10 blocuri, la vreo trei era data zapada. Doar 3 asociatii platisera pe cineva sau iesisera la lopata ca sa nu-si rupa gatul oamenii pe strada. Cam asa era azi pe Mosilor, dar sunt sigur ca asa e in tot orasul.

Cand eram mic si vreun vecin dadea adunarea la deszapezire, printr-un afis postat in holul blocului, brusc aflam ca 65 de familii din cele 70 care locuiau acolo, erau numai cu oameni bolnavi. Cei mai multi erau raciti si aveau probleme cu spatele. In fiecare iarna, cam 5-6 oameni curatau pentru toti ceilalti.

Uite-i si pe astia de la sediul PSD din Teleorman. Poza facuta aseara:

Astia vor sa conduca tara, si chiar o conduc. Gospodarii lui peste sunt pusi sa se ingrijeasca de lucrui mari, Economie, Agricultura, Administratie. Si ei nu-s in stare sa se gospodareasca sa dea zapada de pe 10 metri de trotuar. Nu i-as vota nici legat.

Acum am vazut poza asta, pe care nu o sa o comentez.

Vreau doar sa te intreb: tu ce scuza ai?

(poza: Sorin P)

FOLLOW PE FACEBOOK  SI ALTE CHESTII: Silviu Iliuta–cronicipebune

Nu rata singura trilogie premiata chiar de autor: „Cronicile unui barbat!”.

Vanduta in peste DOUA exemplare. Aproape trei.  Toate trei volumele SE POT ACHIZITIONA NUMAI DE AICI. SAU FURA DE LA PRIETENI. Diverse variante de pachete pentru volumele 1, 2, 3: PE ACEST LINK

 

The post Tu ce scuza ai? appeared first on Cronici pe bune.

Suntem o natie care apreciaza mortii si nu da doi bani pe cei vii

Niste ganduri.

Cand s-a dus un actor, toti au spus ca era genial, toata breasla l-a plans. Dar Ilarion a sfarsit in mizerie, nu mai prindea roluri pe nicaieri, nu era cerut de nimeni. Regizorii care l-au plans nu l-au mai distribuit in nimic. Stiti cati actori sunt acum in situatia asta, supravietuind din pensii mai mici decat sporul liftierilor din Parlament? Te revolta asta? Iti pasa? Omul avea atatea de povestit, ar fi fost azi un invitat permanent excelent la tv, ori iar noi ne uitam azi la emisiunile cu pocnitori si scandaluri regizate.

Gheorghe s-a dus, dar acum un an era refuzat de o adunatura de basinosi submediocri de la TVR, printre motive fiind si acela ca nu avea dantura standard.

Cand se va duce un mare intelectual, toata tara o sa il planga si multi vor spune: vai, ce presedinte exceptional ar fi fost pentru Romania! A candidat si a luat 1% din voturi.

Am in lista de Facebook o fata care picteaza exceptional. Daca, Doamne Fereste, maine ar disparea, toata lumea ar zice: ce frumos picta, emotii, stare! Cat traieste, nimeni nu ii cumpara niciun tablou. M-am uitat la operele ei de la distanta, poate am mai aruncat cate un like, dar niciodata nu am comandat.

Cred ca suntem o natie care iubeste mai mult memoriile decat oamenii vii. Cei buni sunt periculosi, gandesc, nu sunt inregimentati in tabere, nu stii cum sa ii iei. Iti dau raspunsuri care nu sunt standard, te deruteaza. Memoriile sunt bune, sunt invizibile, nu se pot apara. Si da bine sa spui ceva frumos despre oamenii care s-au dus, te crezi mai bun, da bine pe Facebook. Astia vii sunt periculosi.

Sunt sigur ca fiecare dintre voi are un talent care nu e apreciat de ceilalti. Si, pe drum, ai renuntat sa crezi in tine, in talentul tau. Poate ca s-a intamplat la 2 ani, poate ca s-a intamplat la 40, habar n-am. Insa cred ca undeva s-a rupt filmul pentru ca nimeni n-a crezut in tine, apoi ai incetat si tu sa o faci. Parca-i aud pe cei care te plang: „Doamne, ce cantaret ar fi putut fi! Ar fi fost un mare inventator, pacat ca s-a facut macelar. Ce bine scria, saracul! Parca a scris si o carte, nu?”

Ideea e ca ma simt ipocrit. Mi-a placut Ilarion Ciobanu, dar nu m-a dus capul sa fac nimic pentru el cand era intr-o situatie disperata. Mi-a placut Gheorghe, constat acum ca sunt milioane care il ascultau. Dar el nu mai avea loc pe nicaieri. Pai daca l-ar fi ascultat toti care spun asta acum, posturile de radio si tv ar fi licitat pentru el cu strigare.

Ma simt ipocrit, ma duc sa cumpar un tablou, dandu-mi senzatia ca am facut ceva. Prea putin. Alta ipocrizie.

Silviu Iliuta-cronicipebune

The post Suntem o natie care apreciaza mortii si nu da doi bani pe cei vii appeared first on Cronici pe bune.

PSD declanseaza programul „PRIMUL IGLU”.

In direct:

„Am facut inca un Comandament de Iarna”, a declarat doamna Gabriela Firea, cu obrajii rumeni de la incalzitoare, avand cuburi de gheata in pahar.

„Pentru ca am avut un concurs de succes, Cel mai Frumos Balcon, ne-am gandit sa initiem si programul: „Cel mai frumos Iglu din Capitala.” Pana acum, in fruntea clasamentului sunt un Mercedes si un Matiz, ingropate de utilajele noastre pe o straduta.

Aceasta a fost, desigur, o gluma, a continuat doamna Firea.

Ce nu e gluma: declansam programul „Primul Iglu”!

Aplauze.

Cetatenii mei dragi vor putea acum sa vina la primarie cu buletinul, de unde vor lua vouchere de iglu. Cu care vor merge la magazin, vor cumpara zapada de iglu, ca mi s-a spus ca e o zapad speciala, din Groenlanda. Apoi vor trece la construit. Cel mai frumos iglu din Bucuresti va primi un premiu pe masura: 100 de vouchere pentru la vara, c care vor primi nu mai putin de 100 de saci cu apa de castel, ca am inteles ca e o apa speciala, pentru ca la vara mai avem o surpriza! Organizam concursul: „Cel mai frumos castel de apa!”

Revenind la „Primul Iglu”, vor fi descalificate igluurile cu pereti galbeni si cele care nu au tevi de apa calda prin pereti. Fie ca cel mai bun sa castige!” a incheiat Firea, apoi si-a pus caciula si a certat-o ca o musca de cap.

(poza: Oscar Manto)

FOLLOW PE FACEBOOK  SI ALTE CHESTII: Silviu Iliuta–cronicipebune

Nu rata singura trilogie premiata chiar de autor: „Cronicile unui barbat!”.

Vanduta in peste DOUA exemplare. Aproape trei.  Toate trei volumele SE POT ACHIZITIONA NUMAI DE AICI. SAU FURA DE LA PRIETENI. Diverse variante de pachete pentru volumele 1, 2, 3: PE ACEST LINK

 

Fragment:

„La patruzeci și puțin de ani, ești fix la jumătate. Nedefinit. Prea tânăr pentru a plânge sau râde la amintiri. Și prea bătrân ca să nu ai mii de amintiri la care să îți vină să plângi sau să râzi.

La patruzeci de ani, ești jumătate armăsar, jumătate mârțoagă. Nu aș vrea să spun care jumătate îmbătrânește mai repede, asta diferă de la om la om. Deși în mintea ta te crezi încă un armăsar, copiii încep să te vadă că pe o mârțoagă. E dubios. Cea mai tristă zi de până acum a vieții mele, în ceea ce privește vârsta, a fost acum câteva veri, când urcăm într-un lift cu o fată superbă.

Cam douăzeci și ceva de ani, mirosind extraordinar, împrăștiind miros de primăvară, ca în reclamele proaste la detergent. Bucle blonde, manechin pe orice podium al lumii, dar nu din ăla costeliv și ofilit. Picioare până la Cer, terminate cu doi norișori perfecți, care se întrezăresc prin fusta scurtă și mulată, și ochi de căprioară flămândă. Asta în cazul în care ar exista căprioare cu ochi verzi. Genul cu care ai vrea să stai două ore în lift, apoi să schimbați numere de telefon. După care să mai stați doi ani, în alt lift. În plus, îți zâmbește toată.

– Sărut-mâna, domnule Iliuță!

Și te lovește. Prima lovitură de ciocan vine în moalele capului. Doare.

– Bună.

– Eu sunt fata lui Relu, nu mă recunoașteți? Caut un apartament în zonă. Eram mică atunci când ne-am mutat din cartier. Stăteați la mansardă, în casa de peste drum, iar eu la blocul de lângă.

A doua lovitură este direct în moalele celuilalt cap. Tare, drept la țintă. Brusc, îți dai seama că, oricât de armăsar te-ai crede, ai patruzeci de ani de istorie în spate. Pruncii pe care îi vedeai acum aproape douăzeci de ani au intrat la facultate și îți zic „Sărut-mâna, nenea“?

La mijlocul vieţii, eşti pierdut în spaţiu. Tu tot mai speri că

într-o zi o să te trezeşti şi cineva îţi va spune că ai zece ani. Şi că treaba asta cu îmbătrânirea a fost o glumă proastă, iar mama te strigă chiar acum: „Grăbeşte-te că întârzii la ora de mate’!“

– Mergeaţi în părculeţ cu mine şi cu tata, până să ne mutăm.

– În părculeţul din spate?

– Da! Îmi cam plăcea să mănânc nisip.

– Ți-a prins bine la creștere…

– V-aţi amintit? Mai ştiţi? Ce mai face tanti Amy?

Asta a fost a treia lovitură. Căprioara a lovit drept în suflet, cu cel mai ascuţit cuţit care s-a inventat vreodată: cuvântul.

– E bine. Hai pe la noi, o să se bucure să te vadă!

– Vin! Cum să nu! Ce îmi plăcea când mă dădeaţi în leagăn!

Realizezi că ai devenit un pervers atunci când începi să ai fantezii cu fete pe care le știi de când erau embrioni. Subconștientul tău îți spune că mai ai maximum zece– cincisprezece ani de erecție în viața asta și te îndeamnă să acționezi până nu e prea târziu. Ultima șansă, fraiere!

La patruzeci de ani, îți dai seama că momentul în care erai în scutec este la egală distanță în timp cu momentul în care vei fi în scutec. Și mintea ta face, fără să vrei, primul pas spre Ce bine era pe vremea mea!

– Hai, intră! Cred că mai avem cacao cu lapte.

Pi*da mă-sii de viață!”

 

The post PSD declanseaza programul „PRIMUL IGLU”. appeared first on Cronici pe bune.

Firea: „Nu mai deszapezim, importam 100 de ursi polari.”

„Incontinuu ma gandesc la bucuresteni!” ne-a declarat doamna Firea. „Chiar si cand dorm noaptea in Voluntari.

Bucurestenii mei platesc pentru doua saptamani de iarna cat platesc norvegienii pentru 6 luni. Costul deszapezirii/luna e mai mare in Romania decat in Norvegia, desi aia au masini smechere, iar noi aruncam sare la lopata. Ma scuzati ca am citit asta, dar am gresit site-ul.

Azi, pe cand mergeam la munca, m-a oprit un copil. Avea bujori in obrajori, era mic, cam la 1,50 m, bucalat tot si cu o caciulita ca Alba ca Zapada. M-a luat de manuta si mi-a zis, cu atata cladura, aproape cantand, cu glas tremurat:

-Doamna Firea, Adi Minune sunt, mie imi place iepurii roz de ii puneti la Paste, dar imi place si pinguinii, si ursii si vulpile polare. Mama n-are bani sa ma duca vleodata la Polul Nord, ca a votat cuu PSD. Puteti sa imi impliniti visul?

Si atunci m-am gandit: Gabi, la ce mai esti tu primareasa, daca nu poti indeplini visul unui ciopilas cu ochii pisati si sufletul bun, care te roaga  ceva. Si am luat decizia pentru bucuresteni: voi transforma orasul in parc tematic! Tema: Polul Nord. In acest sens:

1. Nu se mai da zapada la o parte de pe niciun metru de trotuar. Se vor importa pinguini de apa dulce (asa mi s-a spus) sa bucure ochii la copii si lui Pandele. In acest sens se vor achizitiona si niste catedre, ca sa se poata urca Pandele pe ele si sa ii vada mai bine.

(poze: Oscar Manto)

2. Promit sa nu mai folosesc toata sarea la placinta si sa ordon sa o puna pe sosele ca sa se poata circula. Singura problema e ca trebuie sare de Himalaya, pentru ca sarea normala face rau la tensiune. Asteptam ca in Himalaya sa se coaca sarea, apoi declansam licitatia pentru procedura de import.

3. In fantanile de la Unirea vor fi adusi ursi polari. Daca nu vor sta de bunavoie acolo, se vor aduce niste baroni locali PSD, ca seamana. Noaptea.

4. Foci nu se vor aduce, ca avem noi destule in PSD.

5. Vulpi polare se aduc sa bucure copiii. 10000 de bucati, importate prin firma lui Pandele si carate cu un autobuz turcesc Otokar. Dupa topirea zapezii, dragalasele vulpite vor fi transferate la mine in garderoba, sub forma de caciuli.

6. Primaria Capitalei isi tine promisiunea si va deszapezi absolut toate strazile din oras. Termen: 1 iulie 2018.”

Gabi

FOLLOW PE FACEBOOK  SI ALTE CHESTII: Silviu Iliuta–cronicipebune

Nu rata singura trilogie premiata chiar de autor: „Cronicile unui barbat!”.

Vanduta in peste DOUA exemplare. Aproape trei.  Toate trei volumele SE POT ACHIZITIONA NUMAI DE AICI. SAU FURA DE LA PRIETENI. Diverse variante de pachete pentru volumele 1, 2, 3: PE ACEST LINK

 

Fragment:

„La patruzeci și puțin de ani, ești fix la jumătate. Nedefinit. Prea tânăr pentru a plânge sau râde la amintiri. Și prea bătrân ca să nu ai mii de amintiri la care să îți vină să plângi sau să râzi.

La patruzeci de ani, ești jumătate armăsar, jumătate mârțoagă. Nu aș vrea să spun care jumătate îmbătrânește mai repede, asta diferă de la om la om. Deși în mintea ta te crezi încă un armăsar, copiii încep să te vadă că pe o mârțoagă. E dubios. Cea mai tristă zi de până acum a vieții mele, în ceea ce privește vârsta, a fost acum câteva veri, când urcăm într-un lift cu o fată superbă.

Cam douăzeci și ceva de ani, mirosind extraordinar, împrăștiind miros de primăvară, ca în reclamele proaste la detergent. Bucle blonde, manechin pe orice podium al lumii, dar nu din ăla costeliv și ofilit. Picioare până la Cer, terminate cu doi norișori perfecți, care se întrezăresc prin fusta scurtă și mulată, și ochi de căprioară flămândă. Asta în cazul în care ar exista căprioare cu ochi verzi. Genul cu care ai vrea să stai două ore în lift, apoi să schimbați numere de telefon. După care să mai stați doi ani, în alt lift. În plus, îți zâmbește toată.

– Sărut-mâna, domnule Iliuță!

Și te lovește. Prima lovitură de ciocan vine în moalele capului. Doare.

– Bună.

– Eu sunt fata lui Relu, nu mă recunoașteți? Caut un apartament în zonă. Eram mică atunci când ne-am mutat din cartier. Stăteați la mansardă, în casa de peste drum, iar eu la blocul de lângă.

A doua lovitură este direct în moalele celuilalt cap. Tare, drept la țintă. Brusc, îți dai seama că, oricât de armăsar te-ai crede, ai patruzeci de ani de istorie în spate. Pruncii pe care îi vedeai acum aproape douăzeci de ani au intrat la facultate și îți zic „Sărut-mâna, nenea“?

La mijlocul vieţii, eşti pierdut în spaţiu. Tu tot mai speri că

într-o zi o să te trezeşti şi cineva îţi va spune că ai zece ani. Şi că treaba asta cu îmbătrânirea a fost o glumă proastă, iar mama te strigă chiar acum: „Grăbeşte-te că întârzii la ora de mate’!“

– Mergeaţi în părculeţ cu mine şi cu tata, până să ne mutăm.

– În părculeţul din spate?

– Da! Îmi cam plăcea să mănânc nisip.

– Ți-a prins bine la creștere…

– V-aţi amintit? Mai ştiţi? Ce mai face tanti Amy?

Asta a fost a treia lovitură. Căprioara a lovit drept în suflet, cu cel mai ascuţit cuţit care s-a inventat vreodată: cuvântul.

– E bine. Hai pe la noi, o să se bucure să te vadă!

– Vin! Cum să nu! Ce îmi plăcea când mă dădeaţi în leagăn!

Realizezi că ai devenit un pervers atunci când începi să ai fantezii cu fete pe care le știi de când erau embrioni. Subconștientul tău îți spune că mai ai maximum zece– cincisprezece ani de erecție în viața asta și te îndeamnă să acționezi până nu e prea târziu. Ultima șansă, fraiere!

La patruzeci de ani, îți dai seama că momentul în care erai în scutec este la egală distanță în timp cu momentul în care vei fi în scutec. Și mintea ta face, fără să vrei, primul pas spre Ce bine era pe vremea mea!

– Hai, intră! Cred că mai avem cacao cu lapte.

Pi*da mă-sii de viață!”

 

The post Firea: „Nu mai deszapezim, importam 100 de ursi polari.” appeared first on Cronici pe bune.

Vrei bani? Da in judecata Antena 3!

Saracutul Mihai Gadea a anuntat ca face cheta publica pentru a strange suma de 300 000 de lei datorata lui Kovesi. Singura problema e ca donatiile se vor face pe SMS, iar cei mai multi telespectatori Antena 3, fara suparare, nu stiu sa trimita un SMS.

In fine, Mihai Gotiu, senatorul de la USR care sforaia in Parlament, s-a decis, pe buna dreptate, sa dea in judecata Antena 3. Pentru asta:

Razvan Dumitrescu, jurnalist premitat la nivel mondial si interplanetary, odata cu tot postul, a zis ca domnul din imagine este Gotiu. Stire verificata din o sursa si jumatate, nu din trei, cum zice la carte. Si sursa aia si numatate erau Mircea Badea si Gadea. Hotarati voi care e jumatate.

Gotiu le cere o caruta de bani. Si ii va castiga. Probabil ca Antena 3 va face cheta publica, pentru ca amaratii aia de telespectatori sa plateasca si amatorismul unuia ca Razvan Dumitrescu.

Eu propun asa: ai fost in Piata Victoriei la manifestatii? Ai fost!

A zis Gadea despre tine ca ai luat bani de la Soros? A zis.

Ai fost cu cainele? Ai fost!

A zis ca s-au dat 30 de lei de caine, tot de la Soros? Au zis.

Pai cere-i, frate, lui Gadea dovezile sau daune morale! Apoi treci frumusel la Badea, iti dau eu dovezile inregistrate. Uite ce a zis de demonstranti: “aia din piata, hashtagistii lu’ resist, sunt trepanati” “sunt spalati pe creier”, “ o adunatura de cretini, cretini, ca altfel nu pot sa le zic.”

Te-au jignit? Ia-le banii, sa se invete minte!

Pui la dosar dovezile video, adaugi o poza cu tine din piata si ii dai in judecata pentru injurii. Sunt sigur ca faci rost de bani de concedii si, cu putin norc, falimentam si mizeria aia Antena 3.

In cazul in care lucrezi la Antena 3 si vrei sa ma dai in judecata pentru cuvantul „mizerie”, sa stii ca nu e injurios. La cum arata cloaca aia, e chiar un cuvand bland.

FOLLOW PE FACEBOOK  SI ALTE CHESTII: Silviu Iliuta–cronicipebune

Nu rata singura trilogie premiata chiar de autor: „Cronicile unui barbat!”.

Vanduta in peste DOUA exemplare. Aproape trei.  Toate trei volumele SE POT ACHIZITIONA NUMAI DE AICI. SAU FURA DE LA PRIETENI. Diverse variante de pachete pentru volumele 1, 2, 3: PE ACEST LINK

 

Fragment:

„La patruzeci și puțin de ani, ești fix la jumătate. Nedefinit. Prea tânăr pentru a plânge sau râde la amintiri. Și prea bătrân ca să nu ai mii de amintiri la care să îți vină să plângi sau să râzi.

La patruzeci de ani, ești jumătate armăsar, jumătate mârțoagă. Nu aș vrea să spun care jumătate îmbătrânește mai repede, asta diferă de la om la om. Deși în mintea ta te crezi încă un armăsar, copiii încep să te vadă că pe o mârțoagă. E dubios. Cea mai tristă zi de până acum a vieții mele, în ceea ce privește vârsta, a fost acum câteva veri, când urcăm într-un lift cu o fată superbă.

Cam douăzeci și ceva de ani, mirosind extraordinar, împrăștiind miros de primăvară, ca în reclamele proaste la detergent. Bucle blonde, manechin pe orice podium al lumii, dar nu din ăla costeliv și ofilit. Picioare până la Cer, terminate cu doi norișori perfecți, care se întrezăresc prin fusta scurtă și mulată, și ochi de căprioară flămândă. Asta în cazul în care ar exista căprioare cu ochi verzi. Genul cu care ai vrea să stai două ore în lift, apoi să schimbați numere de telefon. După care să mai stați doi ani, în alt lift. În plus, îți zâmbește toată.

– Sărut-mâna, domnule Iliuță!

Și te lovește. Prima lovitură de ciocan vine în moalele capului. Doare.

– Bună.

– Eu sunt fata lui Relu, nu mă recunoașteți? Caut un apartament în zonă. Eram mică atunci când ne-am mutat din cartier. Stăteați la mansardă, în casa de peste drum, iar eu la blocul de lângă.

A doua lovitură este direct în moalele celuilalt cap. Tare, drept la țintă. Brusc, îți dai seama că, oricât de armăsar te-ai crede, ai patruzeci de ani de istorie în spate. Pruncii pe care îi vedeai acum aproape douăzeci de ani au intrat la facultate și îți zic „Sărut-mâna, nenea“?

La mijlocul vieţii, eşti pierdut în spaţiu. Tu tot mai speri că

într-o zi o să te trezeşti şi cineva îţi va spune că ai zece ani. Şi că treaba asta cu îmbătrânirea a fost o glumă proastă, iar mama te strigă chiar acum: „Grăbeşte-te că întârzii la ora de mate’!“

– Mergeaţi în părculeţ cu mine şi cu tata, până să ne mutăm.

– În părculeţul din spate?

– Da! Îmi cam plăcea să mănânc nisip.

– Ți-a prins bine la creștere…

– V-aţi amintit? Mai ştiţi? Ce mai face tanti Amy?

Asta a fost a treia lovitură. Căprioara a lovit drept în suflet, cu cel mai ascuţit cuţit care s-a inventat vreodată: cuvântul.

– E bine. Hai pe la noi, o să se bucure să te vadă!

– Vin! Cum să nu! Ce îmi plăcea când mă dădeaţi în leagăn!

Realizezi că ai devenit un pervers atunci când începi să ai fantezii cu fete pe care le știi de când erau embrioni. Subconștientul tău îți spune că mai ai maximum zece– cincisprezece ani de erecție în viața asta și te îndeamnă să acționezi până nu e prea târziu. Ultima șansă, fraiere!

La patruzeci de ani, îți dai seama că momentul în care erai în scutec este la egală distanță în timp cu momentul în care vei fi în scutec. Și mintea ta face, fără să vrei, primul pas spre Ce bine era pe vremea mea!

– Hai, intră! Cred că mai avem cacao cu lapte.

Pi*da mă-sii de viață!”

The post Vrei bani? Da in judecata Antena 3! appeared first on Cronici pe bune.

Dormi linistit! Facebook te vegheaza.

Ieri am cautat pe TELEFON bilete de avion pentru Spania. Aveam facebook deschis. Azi, pe LAPTOP, imi apar incontinuu reclame pentru zboruri de Spania, pe orice site as intra. Faceti proba!

Si Google face la fel, Yahoo etc… Din momentul in care ti-ai luat un smartphone, trebuie sa fii constient ca toate datele tale sunt ale lor. Altfel te imbeti cu apa rece. Toate marile companii de online stiu la ce magazine mergi, ce fel de stiri citesti, unde iti platesti ratele, la ce restaurant mananci. Un specialist in online, Dragos Stanca, spre exemplu, ti-ar putea explica in 5 minute cum sunt folosite datele tale. Mesajul asta l-am primit dupa ce am intrat intr-un oficiu bancar. Am scos niste bani de pe card. Atat.

Au ajuns si la performanta ca treci pe langa un magazin de haine, cu telefonul in buzunar, si cand il deschizi iti apar reclame la… ?

Daca faci un test pe net si scrii ca ai vrea sa iti iei o casa la munte, ce reclame crezi ca iti apar? Dar continuati sa faceti teste, sunt doar pentru amuzament, da.:)))

 

In acest context, inca mai sunt oameni care se mira de scandalul cu Zucky, inca se mai mira ca sunt firme care cumpara baze de date, naivi care nu cred ca sunt monitorizati incontinuu si ca datele lor personale nu sunt folosite pentru cine stie ce scopuri de

marketing/politice bla bla… Cu Facebook s-au castigat alegeri, cu Google se influenteaza Bursa. Tu, detinatorul unui snartphone esti un target, o tint a vanzarilor. Cine nu e constient de asta e visator irecuperabil.

Neata, lume credula!

FOLLOW PE FACEBOOK  SI ALTE CHESTII: Silviu Iliuta–cronicipebune

Nu rata singura trilogie premiata chiar de autor: „Cronicile unui barbat!”.

Vanduta in peste DOUA exemplare. Aproape trei.  Toate trei volumele SE POT ACHIZITIONA NUMAI DE AICI. SAU FURA DE LA PRIETENI. Diverse variante de pachete pentru volumele 1, 2, 3: PE ACEST LINK

 

Fragment:

„La patruzeci și puțin de ani, ești fix la jumătate. Nedefinit. Prea tânăr pentru a plânge sau râde la amintiri. Și prea bătrân ca să nu ai mii de amintiri la care să îți vină să plângi sau să râzi.

La patruzeci de ani, ești jumătate armăsar, jumătate mârțoagă. Nu aș vrea să spun care jumătate îmbătrânește mai repede, asta diferă de la om la om. Deși în mintea ta te crezi încă un armăsar, copiii încep să te vadă că pe o mârțoagă. E dubios. Cea mai tristă zi de până acum a vieții mele, în ceea ce privește vârsta, a fost acum câteva veri, când urcăm într-un lift cu o fată superbă.

Cam douăzeci și ceva de ani, mirosind extraordinar, împrăștiind miros de primăvară, ca în reclamele proaste la detergent. Bucle blonde, manechin pe orice podium al lumii, dar nu din ăla costeliv și ofilit. Picioare până la Cer, terminate cu doi norișori perfecți, care se întrezăresc prin fusta scurtă și mulată, și ochi de căprioară flămândă. Asta în cazul în care ar exista căprioare cu ochi verzi. Genul cu care ai vrea să stai două ore în lift, apoi să schimbați numere de telefon. După care să mai stați doi ani, în alt lift. În plus, îți zâmbește toată.

– Sărut-mâna, domnule Iliuță!

Și te lovește. Prima lovitură de ciocan vine în moalele capului. Doare.

– Bună.

– Eu sunt fata lui Relu, nu mă recunoașteți? Caut un apartament în zonă. Eram mică atunci când ne-am mutat din cartier. Stăteați la mansardă, în casa de peste drum, iar eu la blocul de lângă.

A doua lovitură este direct în moalele celuilalt cap. Tare, drept la țintă. Brusc, îți dai seama că, oricât de armăsar te-ai crede, ai patruzeci de ani de istorie în spate. Pruncii pe care îi vedeai acum aproape douăzeci de ani au intrat la facultate și îți zic „Sărut-mâna, nenea“?

La mijlocul vieţii, eşti pierdut în spaţiu. Tu tot mai speri că

într-o zi o să te trezeşti şi cineva îţi va spune că ai zece ani. Şi că treaba asta cu îmbătrânirea a fost o glumă proastă, iar mama te strigă chiar acum: „Grăbeşte-te că întârzii la ora de mate’!“

– Mergeaţi în părculeţ cu mine şi cu tata, până să ne mutăm.

– În părculeţul din spate?

– Da! Îmi cam plăcea să mănânc nisip.

– Ți-a prins bine la creștere…

– V-aţi amintit? Mai ştiţi? Ce mai face tanti Amy?

Asta a fost a treia lovitură. Căprioara a lovit drept în suflet, cu cel mai ascuţit cuţit care s-a inventat vreodată: cuvântul.

– E bine. Hai pe la noi, o să se bucure să te vadă!

– Vin! Cum să nu! Ce îmi plăcea când mă dădeaţi în leagăn!

Realizezi că ai devenit un pervers atunci când începi să ai fantezii cu fete pe care le știi de când erau embrioni. Subconștientul tău îți spune că mai ai maximum zece– cincisprezece ani de erecție în viața asta și te îndeamnă să acționezi până nu e prea târziu. Ultima șansă, fraiere!

La patruzeci de ani, îți dai seama că momentul în care erai în scutec este la egală distanță în timp cu momentul în care vei fi în scutec. Și mintea ta face, fără să vrei, primul pas spre Ce bine era pe vremea mea!

– Hai, intră! Cred că mai avem cacao cu lapte.

Pi*da mă-sii de viață!”

The post Dormi linistit! Facebook te vegheaza. appeared first on Cronici pe bune.

Dormi linistit! Facebook te vegheaza.

Ieri am cautat pe TELEFON bilete de avion pentru Spania. Aveam facebook deschis. Azi, pe LAPTOP, imi apar incontinuu reclame pentru zboruri de Spania, pe orice site as intra. Faceti proba!

Si Google face la fel, Yahoo etc… Din momentul in care ti-ai luat un smartphone, trebuie sa fii constient ca toate datele tale sunt ale lor. Altfel te imbeti cu apa rece. Toate marile companii de online stiu la ce magazine mergi, ce fel de stiri citesti, unde iti platesti ratele, la ce restaurant mananci. Un specialist in online, Dragos Stanca, spre exemplu, ti-ar putea explica in 5 minute cum sunt folosite datele tale. Mesajul asta l-am primit dupa ce am intrat intr-un oficiu bancar. Am scos niste bani de pe card. Atat.

Au ajuns si la performanta ca treci pe langa un magazin de haine, cu telefonul in buzunar, si cand il deschizi iti apar reclame la… ?

Daca faci un test pe net si scrii ca ai vrea sa iti iei o casa la munte, ce reclame crezi ca iti apar? Dar continuati sa faceti teste, sunt doar pentru amuzament, da.:)))

 

In acest context, inca mai sunt oameni care se mira de scandalul cu Zucky, inca se mai mira ca sunt firme care cumpara baze de date, naivi care nu cred ca sunt monitorizati incontinuu si ca datele lor personale nu sunt folosite pentru cine stie ce scopuri de

marketing/politice bla bla… Cu Facebook s-au castigat alegeri, cu Google se influenteaza Bursa. Tu, detinatorul unui snartphone esti un target, o tint a vanzarilor. Cine nu e constient de asta e visator irecuperabil.

Neata, lume credula!

FOLLOW PE FACEBOOK  SI ALTE CHESTII: Silviu Iliuta–cronicipebune

Nu rata singura trilogie premiata chiar de autor: „Cronicile unui barbat!”.

Vanduta in peste DOUA exemplare. Aproape trei.  Toate trei volumele SE POT ACHIZITIONA NUMAI DE AICI. SAU FURA DE LA PRIETENI. Diverse variante de pachete pentru volumele 1, 2, 3: PE ACEST LINK

 

Fragment:

„La patruzeci și puțin de ani, ești fix la jumătate. Nedefinit. Prea tânăr pentru a plânge sau râde la amintiri. Și prea bătrân ca să nu ai mii de amintiri la care să îți vină să plângi sau să râzi.

La patruzeci de ani, ești jumătate armăsar, jumătate mârțoagă. Nu aș vrea să spun care jumătate îmbătrânește mai repede, asta diferă de la om la om. Deși în mintea ta te crezi încă un armăsar, copiii încep să te vadă că pe o mârțoagă. E dubios. Cea mai tristă zi de până acum a vieții mele, în ceea ce privește vârsta, a fost acum câteva veri, când urcăm într-un lift cu o fată superbă.

Cam douăzeci și ceva de ani, mirosind extraordinar, împrăștiind miros de primăvară, ca în reclamele proaste la detergent. Bucle blonde, manechin pe orice podium al lumii, dar nu din ăla costeliv și ofilit. Picioare până la Cer, terminate cu doi norișori perfecți, care se întrezăresc prin fusta scurtă și mulată, și ochi de căprioară flămândă. Asta în cazul în care ar exista căprioare cu ochi verzi. Genul cu care ai vrea să stai două ore în lift, apoi să schimbați numere de telefon. După care să mai stați doi ani, în alt lift. În plus, îți zâmbește toată.

– Sărut-mâna, domnule Iliuță!

Și te lovește. Prima lovitură de ciocan vine în moalele capului. Doare.

– Bună.

– Eu sunt fata lui Relu, nu mă recunoașteți? Caut un apartament în zonă. Eram mică atunci când ne-am mutat din cartier. Stăteați la mansardă, în casa de peste drum, iar eu la blocul de lângă.

A doua lovitură este direct în moalele celuilalt cap. Tare, drept la țintă. Brusc, îți dai seama că, oricât de armăsar te-ai crede, ai patruzeci de ani de istorie în spate. Pruncii pe care îi vedeai acum aproape douăzeci de ani au intrat la facultate și îți zic „Sărut-mâna, nenea“?

La mijlocul vieţii, eşti pierdut în spaţiu. Tu tot mai speri că

într-o zi o să te trezeşti şi cineva îţi va spune că ai zece ani. Şi că treaba asta cu îmbătrânirea a fost o glumă proastă, iar mama te strigă chiar acum: „Grăbeşte-te că întârzii la ora de mate’!“

– Mergeaţi în părculeţ cu mine şi cu tata, până să ne mutăm.

– În părculeţul din spate?

– Da! Îmi cam plăcea să mănânc nisip.

– Ți-a prins bine la creștere…

– V-aţi amintit? Mai ştiţi? Ce mai face tanti Amy?

Asta a fost a treia lovitură. Căprioara a lovit drept în suflet, cu cel mai ascuţit cuţit care s-a inventat vreodată: cuvântul.

– E bine. Hai pe la noi, o să se bucure să te vadă!

– Vin! Cum să nu! Ce îmi plăcea când mă dădeaţi în leagăn!

Realizezi că ai devenit un pervers atunci când începi să ai fantezii cu fete pe care le știi de când erau embrioni. Subconștientul tău îți spune că mai ai maximum zece– cincisprezece ani de erecție în viața asta și te îndeamnă să acționezi până nu e prea târziu. Ultima șansă, fraiere!

La patruzeci de ani, îți dai seama că momentul în care erai în scutec este la egală distanță în timp cu momentul în care vei fi în scutec. Și mintea ta face, fără să vrei, primul pas spre Ce bine era pe vremea mea!

– Hai, intră! Cred că mai avem cacao cu lapte.

Pi*da mă-sii de viață!”

The post Dormi linistit! Facebook te vegheaza. appeared first on Cronici pe bune.

Cum naiba am supravietuit fara biberoane sterilizate?

In fata mea, la farmacie, o proaspata mamica a cerut:

-Sterilizator de biberoanele medium cu display cu led, din acela cu cleste de rezerva, sa faca bip, ca mai am unul fara avertizor sonor si trebuie sa vad eu cand s-a sterilizat, sa aiba inchidere automata de capac si sa fie cum am vazut la televizor reclama, cu doua straturi de protectie impotriva bacteriilor!

Acum ma intreb cum dracu de am supravietuit eu in copilarie, band ca prostul numai lapte din ala nesterilizat, uneori putin acru, din sticlele alea reciclabile, de la mai foloseau unii sa puna prenadez in ele.

Am postat asta pe pagina mea si o mamica, activista pe grupurile de mamici, m-a luat la rost. Va reproduc integral dialogul:

-Stii ca inainte, domnu’ Iliuta care le stie pe toate, beai lapte-lapte, nu ca acum?

-Lapte-lapte, adica lapte de vaca-vaca, doamna?

-Exact, cum se gaseste la automate ca la Ferma sau la tarani.

-Si de ce nu ii dati din ala?

-Cum sa ii dau lapte-lapte? Stiti cate bacterii are ala?

-E rau sa aiba bacterii, doamna?

-Bineinteles ca e rau, radeti de mine? Am fata de proasta?

-Doamna, si dumneavoastra aveti bacterii chiar acum, pe limba. Mii! Mii de bacterii.

-Cum va permiteti? Cred ca deja ati satit calul.

(Aici discutia s-a blocat putin, am ramas usor suspendat.)

-Doamna, e un adevar.

-Vad ca sunteti absolut obraznic cu mine si nu va permit. Eu zic sa treci la aia de te citesc pe tine si sa lasi sfaturile pentru mamici ca nu te prinde. Inainte, cand eram noi mici, nu aveam nici macar lingurite de silicon, ce sa mai spun de altele…

-Aveti lingurite de silicon pentru bebelus, doamna?

-Normal ca am! De la Avent, ca si biberoanele!

-Aha! Doamna, la ce sunt atat de bune linguritele de silicon?

-Chiar nimic nu stiti! Sunt bune ca sa hranesti copilul inainte de a il hrani cu linguritele normale, domnul Iliuta!

-Normale, adica… de fier?

-Nu de fier, Doamne Fereste! Alea au bacterii cat cuprinde! tot de silicon, dar mai mari, fara bacterii, sterilizate la o temperature…

-Si dumneavoastra aveti bacterii, doamna…

-Iar incepeti,? chioar am vrut sa va scriu ca sa va dau niste sfaturi si vad ca va tineti de misto.  E vorba de lingurite de silicon tratate antialergic cu strat termo..

-Doamna, pot sa va rog ceva? Haideti sa mai vorbim si maine despre asta, acum am grija de aia mica, i-a cazut ceva pe jos si vreau sa suflu.

-Ce sa faceti, domnu’ Iliuta?

-Sa suflu. Au trecut maxim 5 secunde, adun piureul de pe parchet, il pun inapoi in lingurita si ii dau. Mai vorbim!

-Sunteti tampit, domnule!

M-a blocat.

FOLLOW PE FACEBOOK  SI ALTE CHESTII: Silviu Iliuta–cronicipebune

Nu rata singura trilogie premiata chiar de autor: „Cronicile unui barbat!”.

Vanduta in peste DOUA exemplare. Aproape trei.  Toate trei volumele SE POT ACHIZITIONA NUMAI DE AICI. SAU FURA DE LA PRIETENI. Diverse variante de pachete pentru volumele 1, 2, 3: PE ACEST LINK

 

Fragment:

„La patruzeci și puțin de ani, ești fix la jumătate. Nedefinit. Prea tânăr pentru a plânge sau râde la amintiri. Și prea bătrân ca să nu ai mii de amintiri la care să îți vină să plângi sau să râzi.

La patruzeci de ani, ești jumătate armăsar, jumătate mârțoagă. Nu aș vrea să spun care jumătate îmbătrânește mai repede, asta diferă de la om la om. Deși în mintea ta te crezi încă un armăsar, copiii încep să te vadă că pe o mârțoagă. E dubios. Cea mai tristă zi de până acum a vieții mele, în ceea ce privește vârsta, a fost acum câteva veri, când urcăm într-un lift cu o fată superbă.

Cam douăzeci și ceva de ani, mirosind extraordinar, împrăștiind miros de primăvară, ca în reclamele proaste la detergent. Bucle blonde, manechin pe orice podium al lumii, dar nu din ăla costeliv și ofilit. Picioare până la Cer, terminate cu doi norișori perfecți, care se întrezăresc prin fusta scurtă și mulată, și ochi de căprioară flămândă. Asta în cazul în care ar exista căprioare cu ochi verzi. Genul cu care ai vrea să stai două ore în lift, apoi să schimbați numere de telefon. După care să mai stați doi ani, în alt lift. În plus, îți zâmbește toată.

– Sărut-mâna, domnule Iliuță!

Și te lovește. Prima lovitură de ciocan vine în moalele capului. Doare.

– Bună.

– Eu sunt fata lui Relu, nu mă recunoașteți? Caut un apartament în zonă. Eram mică atunci când ne-am mutat din cartier. Stăteați la mansardă, în casa de peste drum, iar eu la blocul de lângă.

A doua lovitură este direct în moalele celuilalt cap. Tare, drept la țintă. Brusc, îți dai seama că, oricât de armăsar te-ai crede, ai patruzeci de ani de istorie în spate. Pruncii pe care îi vedeai acum aproape douăzeci de ani au intrat la facultate și îți zic „Sărut-mâna, nenea“?

La mijlocul vieţii, eşti pierdut în spaţiu. Tu tot mai speri că

într-o zi o să te trezeşti şi cineva îţi va spune că ai zece ani. Şi că treaba asta cu îmbătrânirea a fost o glumă proastă, iar mama te strigă chiar acum: „Grăbeşte-te că întârzii la ora de mate’!“

– Mergeaţi în părculeţ cu mine şi cu tata, până să ne mutăm.

– În părculeţul din spate?

– Da! Îmi cam plăcea să mănânc nisip.

– Ți-a prins bine la creștere…

– V-aţi amintit? Mai ştiţi? Ce mai face tanti Amy?

Asta a fost a treia lovitură. Căprioara a lovit drept în suflet, cu cel mai ascuţit cuţit care s-a inventat vreodată: cuvântul.

– E bine. Hai pe la noi, o să se bucure să te vadă!

– Vin! Cum să nu! Ce îmi plăcea când mă dădeaţi în leagăn!

Realizezi că ai devenit un pervers atunci când începi să ai fantezii cu fete pe care le știi de când erau embrioni. Subconștientul tău îți spune că mai ai maximum zece– cincisprezece ani de erecție în viața asta și te îndeamnă să acționezi până nu e prea târziu. Ultima șansă, fraiere!

La patruzeci de ani, îți dai seama că momentul în care erai în scutec este la egală distanță în timp cu momentul în care vei fi în scutec. Și mintea ta face, fără să vrei, primul pas spre Ce bine era pe vremea mea!

– Hai, intră! Cred că mai avem cacao cu lapte.

Pi*da mă-sii de viață!”

The post Cum naiba am supravietuit fara biberoane sterilizate? appeared first on Cronici pe bune.