Silviu Iliuţă's Blog, page 314
April 8, 2018
Viata de emigrant.
Mi-a scris Gabi, prietenul meu care locuieste de 10 ani in Spania. As vrea sa nu scriu mai mult, va las pe voi sa comentati. Sper doar ca acest articol sa nu va faca sa plecati din tara, ci sa incercati sa schimbati aici cate ceva.
“Te gandesti sa pleci din Romania, sa faci bani macar de o masina mai buna si sa te intorci…
Si pleci.
Ajungi in strainatate, reusesti sa te angajezi pe undeva si muncesti, strangi ceva bani, dar a trecut un an de cand nu ti-ai vazut familia.
Te gandesti ca asa nu se poate, ai banuti sa inchriezi un apartament mai mare si sa-i aduci si pe ei, sa nu traiti separat pana faci banii de ce-ti propui.
Ii aduci, dai copilul la scoala, vezi cum nevasta invata limba tarii in care stai pe zi ce trece mai bine.
Aproape s-au integrat, copilul nu prea mai mananca ciorba facuta de mami, pentru ca la scoala le da altceva de mancare si s-a invatat cu mancarea de-aici.
Cand se imbolnaveste cate unul din familie, dai fuga la spitalul cel mai apropiat si ai parte de cea mai buna atentie.
Cu scoala copilului nu prea ai nicio grija ca nici fondul clasei nu-l strange nimeni.
Si te inveti cu asta…
Mai trece ceva vreme si te gandesti ca ar fi buna o vacanta, ca dupa trei ani ar fi cazul sa-ti revezi parintii.
Si iei familia, masina ta cu numerele de inmatriculare din tara in care stai si pleci la drum catre tata si mama, de care iti este foarte dor.
Intri in granita si de-odata te izbeste sentimentul de-acasa, cu carutele de pe sosea, cu gaurile din asfalt, cu vamesul care se uita la tine ca la un rahat aterizat in zona, cu puzderia de copii la cersit care te asalteaza sa le dai ceva… dar treci peste asta, pentru ca aici esti nascut.
Si faci sutele de km pana la casa parintilor, in tot atat timp cat ai facut miile de km pana la granita cu Romania.
Nu e problema… esti ACASA si te simti nemaipomenit.
Iti imbratisezi parintii, ii pupi si sentimentele de revedere te coplesesc. E normal.
Dar… dupa cateva zile numai, copilul te intreaba daca mai stati ca se plictiseste, nevasta nu-si mai gaseste locul si toti te intreaba cand plecati.
Pentru ca vecinul nu-ti zambeste cand te intalnesti cu el pe strada, daca te lovesti din greseala cu cineva pe drum nu se va scuza, pentru ca omul de la ghiseul unde iti ceri un pasaport nou te repede si te trimite la rand, pentru ca pana si cand cumperi o eugenie de la magazinul din colt, vanzatoarea te trateaza cu sictir.
Si atunci, te gandesti ca pleci iar si pana te intorci cu siguranta se va schimba mentalitatea pe care tu deja ai rearanjat-o.
Ajuns inapoi, mergi la servici si le povestesti colegilor ce minunat a fost, iar seara cand ajungi acasa, ii explici nevestei de ce e bine sa faci un imprumut la banca sa ai casa ta aici, in strainatatea asta nenorocita.
Dupa inca ceva vreme, ai cheile de la casa ta cea noua, platita in rate, ce-i drept, pana la sfarsitul vietii tale, dar a ta.
Si incepi sa mergi din ce in ce mai rar in Romania, iar dupa ultimul drum in care ti-ai ingropat parintii, nu mai iei in calcul sa ajungi acolo, pentru ca nu mai ai la cine.
Acum esti batran, un emigrant cu copii naturalizati, doar pasaportul tau mai indica faptul ca esti roman si sufletul tau care a ramas legat de casa in care te-ai nascut.
Copiii tai au pasapoarte straine si esti fericit ca macar vorbesc romana si au aflat de radacinile lor.
Cateodata ti se umezesc ochii cand te gandesti la copilaria ta, la parintii tai si la locurile in care ai crescut.
Dar… viata este asa, tu ai ales si traiesti cum vrei.”
*pagina lui Gabi este aceasta: El Emigrante.
FOLLOW PE FACEBOOK SI ALTE CHESTII: Silviu Iliuta–cronicipebune
Nu rata singura trilogie premiata chiar de autor: „Cronicile unui barbat!”.
Vanduta in peste DOUA exemplare. Aproape trei. Toate trei volumele SE POT ACHIZITIONA NUMAI DE AICI. SAU FURA DE LA PRIETENI. Diverse variante de pachete pentru volumele 1, 2, 3: PE ACEST LINK
The post Viata de emigrant. appeared first on Cronici pe bune.
Cand ai viziune…
Toti fraierii, toti nestiutorii si necultivatorii de copaci din tata-n fiu au ras de Dorel, autorul aranjamentului de mai sus. I-am dat o sansa lui Dorel, care mi-a explicat:
“Mosule, toti prostii planteaza copacii pe pozitiile care este lasate special, actuale, cum ar veni. Ce nu intelege lumea, ca e nepriceputa si asa e romanul vorbeste dupa ureche si se pricepe la orice, la fotbal, la politica si la copaci, e ca toti pomii se planteaza pe pozitiile viitoare. Asta am invatat-o de la Tata Puiu, e exact ca la fotbal cand se demarca Ilie Dumitrescu si Hagi ii dadea pasa pe locul unde ar fi trebuit sa ajunga. Eu, Dorel, sunt un fel de Hagi al arborilor si Ilie e copacul. Va explic: am studiat planurile primariei, ale alora de la Gaze. Am calculat cu puterea mintii unde va ajunge groapa peste 2 ani cand vor termina astia de la Gaze de spart pavajul si tras teava. Mi-a iesit ca groapa de copac va fi 10 metri mai la stanga decat e acum, in mijlocul strazii. Apoi am luat planurile astora de la Electrica, ce vor trage cablu si vor muta iar groapa. Mi-a iesit ca pomul meu va ajunge la 3 metri Nord-Vest fata de groapa de acum. In final, am studiat si planurile alora de la firma de cablu si mi-a iesit pozitia viitoare a copacului meu. Exact unde e acum! Unde e dreptunghiul de pamant acum va fi un restaurant cu terasa al unui baiat al primarului. Sa ma injurati voi pe mine, daca nu va fi asa peste doi ani! Credeti ca nu ma pricep?
Stiti aia trei brazi de la cabana Trei Brazi, din Predeal? Eu i-am pus acolo, ca astia imi dadusera pe plan ca vor face cabana la Busteni. Dar eu am tinut cont de spagile din primarii si de la aia care trag curent si i-am plantat acolo. Mi-au dat dreptate.”
FOLLOW PE FACEBOOK SI ALTE CHESTII: Silviu Iliuta–cronicipebune
Nu rata singura trilogie premiata chiar de autor: „Cronicile unui barbat!”.
Vanduta in peste DOUA exemplare. Aproape trei. Toate trei volumele SE POT ACHIZITIONA NUMAI DE AICI. SAU FURA DE LA PRIETENI. Diverse variante de pachete pentru volumele 1, 2, 3: PE ACEST LINK
The post Cand ai viziune… appeared first on Cronici pe bune.
April 7, 2018
Venetia-la tine acasa.
Aceasta casa este in Predeal, intr-o zona in care metrul patest de teren ajunge la cateva sute de euro.
Nu stiu daca omul nu a avut bani sa isi inalte curtea sau daca asa ii place. Poate ca visul lui a fost sa mearga la Venetia si acum primaria i l-a indeplinit, inaltand strada. Si stai si judeca-te cu ei vreo 20 de ani.
Cert e ca aia mici, copiii, pluteau acum o ora pe niste scanduri prin curte, iar proprietarul urmeaza sa isi ia gondola si undita. Gainile si orataniile sunt deja in Raiul Animaleor.
Putin mai jos, pe malul raului, spre Susai, sunt construite case in apropierea raului langa rau. Viloace, la cativa centimetri de mal, unele chiar pe o limba de pamant in mijlocul apei. Predeal, Romania, 2018. Habar nu am cine le-a dat autorizatii sau daca au asa ceva. La cate spagi si la cata prostie exista prin primarii, e posibil ca ei sa aiba toate autorizatiie. Cert e ca vor avea si ei in curand o Venetie a lor.Va fi frumos, nu mai trebuie sa mergem pana in Italia.
Si poate ma credeti crud. Poate sunt. Dar nu mi-e mila de ei, deloc. Sa iti construiesti casa in halul asta, e dovada de prostie romaneasca in cea mai pura stare. Si atat.
FOLLOW PE FACEBOOK SI ALTE CHESTII: Silviu Iliuta–cronicipebune
Nu rata singura trilogie premiata chiar de autor: „Cronicile unui barbat!”.
Vanduta in peste DOUA exemplare. Aproape trei. Toate trei volumele SE POT ACHIZITIONA NUMAI DE AICI. SAU FURA DE LA PRIETENI. Diverse variante de pachete pentru volumele 1, 2, 3: PE ACEST LINK
The post Venetia-la tine acasa. appeared first on Cronici pe bune.
Luati cu asalt padurile!
Pe 1 mai unchiul meu ne ia cu forţa la pădure.
Dacă refuzi, ţi se bate obrazul tot anul, apoi eşti renegat şi expulzat din familie.
În fiecare an, mă rog să plouă.
N-a plouat.
30 de kilometri în o ora şi jumătate. Tot Bucureştiul merge la Cernica.
Ne apropiem, pădurea seamănă cu Pompeiul după erupţia Vezuviului.
„Avem stingător?” Ea e prietena mea, nouă în treaba asta.
Muzici amestecate, familii înşirate pe marginea şoselei, copiii ţipă veseli, mese, pături şi scaune de voiaj, butelii roşii, maşini parcate pe iarbă, câini alergând haotic, ameţiţi de mirosul de carne, badminton, fotbal, bărbaţi în maiouri suflecate peste buric, sprijinind o bere lângă grătar.
Şi dansatori. Cei mai buni dansatori din România. Dacă ar fi deştepţi, cei de la Românii au talent ar face preselecţia direct la pădure.
Din loc în loc, guri de foc şi fum. Si cazane în flăcări.
Dacă nici ăsta nu e Iadul…
Bărbaţii agită nişte bucăţi de carton pentru a emana litere şi a forma cuvinte. Exact ca indienii pe vremuri.
În felul acesta, prin limbajul fumului, familiile aflate la distanţă comunică între ele:
Grătar 1: „Familia Ionescu. Lângă şosea. Fripturica si cartofii e gata. Se lucrează la salată. Acum se pune mititeii.”
Grătar 2: „Familia Ştefan. Poieniţă. Am început cu cârnăciorii. Am uitat sarea acasă. Aveţi? Over.”
Unchiul meu are un loc al lui, aproape de pădure şi aproape de apă.
În fiecare an îşi plantează acolo grătarul. Locul acela îi este atât de drag încât a vrut să îl cumpere.
L-a descurajat faptul că nimeni nu vindea 3 metri pătraţi de teren.
„Aici stăm? Lângă gunoaiele astea?!” Iertaţi-o pe prietena mea, e chiar începătoare.
Ghinion! Dramă! Locul este ocupat.
Un familion din Dâmboviţa s-a întins pe 200 m pătraţi: păturele, masă, grătar, plasă de volei, nişte porţi de fotbal.
De capota Daciei şi de un copac este legată o sfoară asezonată cu lenjeria intimă a copiilor de dâmboviţeni: chiloţi cu Superman, Batman şi Barbie.
Tot teritoriul unchiului a fost invadat de duşmani!
Faţa unchiului meu spune tot: este o expresia tâmpa de dezamăgire, resemnare, dar, paradoxal, şi de revoltă.
Este moaca unui Napoleon învins la Waterloo, dar care vrea să se redispute bătălia.
„Putem să stăm şi noi aici?”, îi întreabă el pe Dâmboviţeni.
„Da’, la cât e pădurea de mare, tocmai aici vreţi?”, îi răspunde o cucoană afundată pînă la coate într-o oală cu peşte.
FACEBOOK: Silviu Iliuta–cronicipebune
Unchiul meu o ia ca pe un „da” şi îşi stabileşte acolo tabăra de baza.
„Aşa e în fiecare an, nu?”, mă întreabă prietena mea.
„Nu, uneori am noroc şi plouă”, îi răspund.
„Ai mai fost cu vreo gagică la pădure?”
„De obicei, după ziua asta mă părăsesc toate.”
Cană vorbeşte de mâncărică, unchiul meu mereu se linge pe buze şi înghite în sec. Toate cuvintele devin diminutive: grătărel, mititei, cârnăciori.„Mititei la oferta!”, strigă unchiul către dâmboviţeni. „15 lei kilogramuul!”, se umflă în pene ruda mea de sânge.
„Noi luăm din Târgovişte, avem o măcelărie, e 12 lei”, îi răspunde femeia care curăţă peşte.
„Stai, mă, liniştit”, îl calmează mătuşa. „Nu vezi că vrea să te enerveze? Nu există mici la 12 lei!”
„Cu 11 lei mi-a dat, că mă cunoaşte patronul”, nu se lasă el.
Urmează câteva ore cam aşa:
-fripturica noastră e gata, friptura dâmboviţenilor e plină de grăsime, zice unchiul meu,
-câinii lor ne fură o bucată de cârnat, unchiul le fură sarea,
-la a treia bere el se ia la ceartă, pe probleme de politică, cu doamna cu peştele,
-prietena mea plânge,
-prima bere,
-mingea aterizează pe grătarul nostru şi rămânem fără mititei,
-e gata salata, am uitat muştarul la Bucureşti,
-nepoata mea nu mănâncă porcării şi are capul în tabletă, ea vrea Mc Mititei! Acum!
-recuperăm mititeii, în sensul că mătuşa mea îi spală la rău,
-o salvare ridica un vecin de pădure. Indigestie,
-prietena mea nu plângea, era de la fum,
-dau pe gât a două bere. Caldă, dar nu mai contează,
-nepoţica mea ridică ochii din tabletă şi spune ceva în engleză. Unchiul o ceartă că nu vorbeşte în româneşte,
-vecinii atacă în forţă cu o manea,
-o dau pe vin, numai aşa pot face faţă,
-unchiul meu nu suportă manelele şi răspunde atacului cu Andra,
-e timpul pentru tărie, încerc cu ţuică ieftină,
-ne împăcăm, pentru că Andra place şi vecinilor. Andra îi uneşte pe cei care iubesc şi cei care nu suportă manelele. E bine de ştiut.
-aţipesc pe pătură, fumul, oboseală şi amestecul de băuturi m-au dat gata,
-unchiul ajunge la concluzia că şi Dâmboviţenii sunt oameni,
-prietena mea plânge, de data asta nu mai e de la fum,
-unchiul şi duşmanii lui schimbă numere de telefon.
Unchiul şi mătuşa le vor face o vizită Dâmboviţenilor, care au o casă lângă Târgovişte.
Vorbesc chiar să meargă la mare împreună, ştiu ei un loc la 2 Mai.
Nepoţica mea are 8 ani şi vorbeşte rar cu oamenii.
E undeva în lumea ei, a tabletelor, prinsă între Minecraft şi War of..ceva.
Când deschide gura, mai rar decât apune Soarele, vorbeşte în general în engleză:
„This grill is on fire!”, rosteşte ea în cele 3 secunde în care a venit în lumea noastră.
„Sheet, sheet! Zombie killed me!”
E noapte.
Mi s-a tăiat filmul.
Printre pleoape văd cum unchiul meu o ţine de gât pe femeia cu peştele şi cânta împreună: „E, e va fi bine / E, e va fi bine! Întotdeauna! „
La câţiva metri de ei, Vezuviul şi-a început erupţia. Ii fac o poză si adorm.
FOLLOW PE FACEBOOK SI ALTE CHESTII: Silviu Iliuta–cronicipebune
Nu rata singura trilogie premiata chiar de autor: „Cronicile unui barbat!”.
Vanduta in peste DOUA exemplare. Aproape trei. Toate trei volumele SE POT ACHIZITIONA NUMAI DE AICI. SAU FURA DE LA PRIETENI. Diverse variante de pachete pentru volumele 1, 2, 3: PE ACEST LINK
The post Luati cu asalt padurile! appeared first on Cronici pe bune.
April 6, 2018
Pastele in anii ‘80.
Va amintiti cum era?
Pastele, o sarbatoare nerecunoscuta in anii ‘80, dar nici interzisa. Tolerata, mai bine spus. Oamenii din popor mergeau la biserica, iar nomenclatura, care nu prea avea voie sa aiba alti idoli in afara lui Ceausescu, nu trecea pragul bisericii. Pana si Ceausescu, ateu convins, dar care tinea la traditii, sarbatorea pe ascuns. Pozele cu el ciocnind oua, mancand pasca sau cozonaci nu erau date publicitatii.
Cat despre sefii bisericii… ei au dus-o bine si atunci.
Cum arata o zi de Paste din 1985, sa zicem.
Ce faceam? La televizor era un fel de program de sarbatoare, adica multa muzica populara si usoara. In anii in care aveam noroc, mai scapa si cate o piesa de teatru.
In presa, pe langa cuvantarile lui tovarasu’, apareau anchetele de sezon. Ziaristii de bine ii dadeau in gat pe cei care impiedicau dezvoltarea tarii si nu vindeau pardesie in magazine.
…Iar romanii mancau. Mult. Ca si acum.
Ouale erau deja vopsite, din Joia Mare, cu Vopseaua Gallus.
Dovada clara ca iepurasul este un agent infiltrat in Sarbatori inca din anii ‘80.
Gallus, vopseaua de oua, era buna la orice, dar in special la vopsit tricouri. Luam din alea albe, chinezesti, si, in doua ore, obtineam unele rosii, galbene, albastre. Trei zile dupa ce le purtam miroseam ingrozitor, a otet. Aveam tricou misto, dar mirositor, asa ca trebuia sa stau la cel putin trei metri de fetele cu care vorbeam. Nu imi lipseste treaba asta.
Ouale aveau imprimeu de leustean sau trifoi.
Operatiunea asta necesita de fiecare data sacrificarea unui ciorap care imbraca oul si fixa frunza de patrunjel. Mergea cu orice frunza gaseai prin casa. Unii dintre noi, cei chinuiti de talent artistic, incercau si cu fire de iarba sau petale de trandafiri.
De aici faceam cumparaturile:
FOLLOW PE FACEBOOK: Silviu Iliuta–cronicipebune
In conditiile in care salariile erau intre 1500 si 3000 de lei, iata niste preturi:
Paine 600g – 4 lei;
Puii de Avicola, 14 lei / kg (frati Petreus);
Carne de porc carcasa, 31 lei /kg;
Branza, 35 lei/kg;
Peşte congelat, stavrid, 13 lei / kg;
Tuica batrana, 37 lei/litru;
Sortimentele de vodcă poloneza Wiborova, Soplica, Zubrovka, 40 lei/0,5l;
Vinurile indigene la 750 ml , 40 lei;
Bere la halba 500ml, 5-7 lei;
O cutie de cafea Inka (poloneză, un soi de surogat cafea instant) 150g, 13 lei;
Zahar, 11 lei/kg;
Faina, 5 lei/kg;
Sare vrac, 2 lei/kg;
Ulei vrac, 9 lei/litru – 17 lei rafinat la sticla;
Unt, 14 -27 lei in functie de grasime;
Conserva fasole cu costita 300g – 10,5 lei;
Conserve peste, 7 -10 lei;
Borcan gem, 12 lei;
Sucuri acidulate indigene – 2,5-3 lei;
Prajituri cofetarie, 2,5 – 8 lei;
Mezeluri – intre 22 lei (parizarul) -si 50 lei/kg (Victoria);
Oua, 16,80 lei/12buc;
Portocale, 18 lei/kg;
Mere, 2 lei/kg;
Cartofi, 2 lei/kg;
Tigari Snagov – 10,50; Amiral – 8; Carpati fara filtru – 3,75; Bucegi (tot fara filtru) – 4,5 lei;
Magnetofon Kashtan cu Vu-Metru pe ace 5-12.000 lei cu 2 boxe incluse(nou sau la mana a doua)
Radiouri portabile intre 160 si 1400 lei;
Casetofon rusesc – 5-21.000 lei;
Video VHS player de contrabanda 60-70.000 lei;
Frigider artic mare – 5000 lei;
Aragaz 4 ochiuri Carpati – 6.000 lei;
Bocanci Clujana, inalti de iarna – 450 lei;
Pantofi de dama Guban intre 375 – 450 lei;
Blugi de la bisnitari intre 800 si 1400 lei;
Bicicleta Pegas intre 650 si 2000 lei;
Ceas de mana Orex, 800 lei;
Minge copii (besica) – 35 lei;
Minge piele Adidas Tango – 450 lei;
1KW curent electric, 1-3 lei;
Bilet cinema, 4-6 lei;
Abonament RadioTV, 4,5 lei/luna;
Autoturism Dacia fara imbunatatiori, 70.000 lei;
Apartament Bucuresti, 3 camere zona centrala – 100-120.000 lei;
Ce dulciuri mancam? Pe langa prajiturile de casa si cozonac, aveam cocoseii de zahar ars:
Daca va intoarceti in timp, in bucataria mamei mele, luati URSULETI! Sunt cei mai mari, au cel mai mult zahar.
Si ascultam muzica si „Fotbal minut cu minut” la un apparat de radio Gloria.
Mai era si emisiunea de larg interes Cotele Apelor Dunarii. Credeti-ma, pe langa ce emisiuni de propaganda erau atunci, Cotele Apelor era chiar o emisiune interesanta.
Tata lega o sarma de calorifer si una de balconul vecinului de sus.Prindea Europa Libera, din Germania, si un post dubios bulgaresc care emitea un fel de manele.
CI-CO. Asta beam, pe langa Quick Cola, Zmeurata, Lamaita sau Brifcor.
Ci-co era o băutură cu gust de citrice. Nimeni nu stie din ce era făcută. Eu obtineam un gust asemănător amestecand: sare de lămaie, sofran, zahăr si sifon.
In 1985, mai aveam pe masa cozonac, pasca, drob, tuiculita de pufoaica si sifonul umplut la colt si carat cu truda. Era foarte mult vorba despre mancare, asa cum este si acum, din pacate. Mai putin despre credinta. Totusi, parca nu asa multi romani ajungeau sa se interneze in spital dupa imbuibare si cred ca erau mai putini in coma alcoolica, dupa ce petreceau pana cadeau sub mese.
Imi mai amintesc si va mai scriu… la Craciun.
FOLLOW PE FACEBOOK SI ALTE CHESTII: Silviu Iliuta–cronicipebune
Nu rata singura trilogie premiata chiar de autor: „Cronicile unui barbat!”.
Vanduta in peste DOUA exemplare. Aproape trei. Toate trei volumele SE POT ACHIZITIONA NUMAI DE AICI. SAU FURA DE LA PRIETENI. Diverse variante de pachete pentru volumele 1, 2, 3: PE ACEST LINK
AI CARTE, AI PARTE! „Toate titlurile bune au fost date”, de Silviu Iliuta . Costa 39 de lei si se comanda online de pe site-ul www.bookzone.ro.
Fragment CARTE:
„Prima amintire fericită a fost cu o felie de pâine cu unt. Ţin minte că într-o dimineaţă am găsit pe ea o feliuţă de salam care avea în componenţă urme de carne. După ce m-am uitat la ea circumspect, am dedus: dacă mama mi-a lăsat-o, înseamnă că e comestibilă.
Era prima dată când am simțit gustul cărnii. Am scuipat-o.
Îmi era frică. Apoi am vomat. Eram convins că în gura mea e o pulpă de câine sau o coadă de pisică. Sau diavolul.
Dacă nu apucau să mănânce carne, tot ce puteau face oamenii era să inventeze povești despre ea. Pentru mine, poveștile despre diavoli, marțieni, despre Japonia, erau la fel de credibile ca și acelea despre carne. Toate vorbeau despre lucruri inaccesibile, necunoscute și foarte îndepărtate. Auzisem că există pe undeva, dar nu aveam nicio certitudine.
Îţi spun: au fost ani buni în care m-as fi speriat la fel de rău dacă aș fi întâlnit un japonez pe stradă sau dacă aș fi văzut o bucată de carne în ciorbă.
Îmi amintesc cum câte un copil din vecini venea urlând în fața blocului, ca în filmele lui Fellini:
-Se dă ceva la Complex! Se dă ceva la Complex!
Habar nu aveam ce se dă și când. Poate carne, ouă, portocale. Tot ce știam era că urma să vină, de undeva din lungul străzii, o mașină cu ceva de mâncare.
Arareori apucam să cumpăr banane verzi. Le înveleam în ziare și le puneam pe șifonier, apoi așteptam zile în șir să se coacă. Le pândeam noaptea să nu dispară. Un copil nebun din vecini avusese proasta idee să îmi spună că maimuţele le fură când te aştepţi mai puţin.
Poate că ţi se pare greu de crezut, dar până pe la 7-8 ani am fost convins că bananele nu cresc în bananieri, ci pe șifonierele din Africa. Nu neg….”
Paginile mele de facebook: cronicipebune, silviu iliuta.
The post Pastele in anii ‘80. appeared first on Cronici pe bune.
Mananca-ma…
„Ştii, mai omule,
îţi aminteşti ce împiedicat eram când m-am născut?
Habar nu aveam să merg şi atunci copilul tău cel mic m-a ajutat să mă ridic. M-a sprijinit cu mânuţa lui dragalaşă, iar eu am putut sta pe picioarele mele.
Apoi, am zburdat cu el, am alergat pe câmp, am mirosit floricele şi ne-am bucurat împreună de primăvară.
Nu am înţeles atunci de ce el a făcut o gaură în gard şi mi-a zis să fug, cu lacrimi în ochi.
Nu voiam să fug de lângă el.
Am inima plină de fericire când îmi vine în cap amintirea acelei zile.
Altădată, fata ta dragălaşă s-a împiedicat, a început să plângă în hohote, iar eu nu am ştiut ce să fac. I-am lins repede rana de la picior şi a început să râdă.
Apoi ea m-a mângâiat între urechi. Ador să fiu mângâiat între urechiuşe!
Şi mi-a dat numele de Ţucurel.
În ziua aceea am simţit că suntem prieteni şi am fost foarte fericit.
Îţi iubesc familia, îţi iubesc copiii şi mă simt minunat la casa voastră de la ţară.
Am înţeles de la mama mea că va este foame şi nu aveţi ce să mâncaţi.
Şi atunci trebuie să mă mâncaţi pe mine.
Eu am văzut foarte multă mâncare în bătătura voastră şi am văzut şi câtă mâncare aruncaţi zi de zi pentru că se strică.
Dar mama îmi spune că aşa este an de an, aşa au fost mâncaţi toţi frăţiorii mei.
Deşi aş vrea să mă mai joc cu copiii tăi, eu înţeleg că trebuie să faceţi asta.
Înţeleg şi sunt gata să fac orice. Nici măcar nu o să fug prin gaura aceea de gard pe care mi-a făcut-o fiul tău.
O singură rugăminte am, apoi o să vin singur la tine pentru a face ce trebuie să faci:
mai lasă-mă o zi, mai lasă-mă să zburd o zi cu copiii tăi.
Sau, dacă nu poţi, măcar o oră…”
Ţucurel, un miel.
The post Mananca-ma… appeared first on Cronici pe bune.
April 5, 2018
Ce rost mai are sa donam copiilor din centre de plasament, daca nu postam pe Facebook ca suntem buni?
Sa dai ceva de mancare unui cersetor in timp ce iti faci poza si o pui pe Facebook e ca atunci cand Jiji cheama televiziunile in fata casei, ca sa le arate cum imparte el bani. O meltenie fara margini, in goana dupa like-uri si notorietate.
I-a apucat acum, de Sarbatori, pe toti, “bunatatea”.
Imi povestea un amic care lucreaza la un centru de plasament ca de Craciun si de Paste primesc undeva la 30 cozonaci pe cap de copil. 30! Pentru care aia mici fac cel putin 30 de poze de fiecare sau participa la 30 de filmari si apar pe 30 de pagini de Facebook. Un copil nu mananca mai mult de jumatate de cozonac.
Pentru cel care doneaza e mai important sa se simta bun in perioada asta si sa arate altora ca e darnic, decat sa puna mana pe telefon si sa afle de la oamenii aia de la centru de plasament ce le trebuie copiilor. Caiete! De rechizite aveau mare nevoie, nu de cozonaci!
Nu le pasa. Important e sa ia like si sa se simta buni. Asta nu e caritate, ci trufie. Dupa ce trec Sarbatorile, la centru e liniste, nicio televiziune nu mai calca pe acolo, rar mai calca cineva praful sau mai doneaza cineva ceva. Acum, in saptamana asta, e pe baza de programari.
Ma scuzati, am avut un moment de sinceritate.
*Daca va bate gandul sa donati cozonaci unor copii, va rog sa o faceti luna viitoare, cand n-o sa-i mai bage nimeni in seama. Desi sunt sigur ca ei s-ar bucura mai mult sa le donati o ora din viata voastra.
Pagini de FACEBOOK: Silviu Iliuta–cronicipebune
The post Ce rost mai are sa donam copiilor din centre de plasament, daca nu postam pe Facebook ca suntem buni? appeared first on Cronici pe bune.
Cele mai tari oferte din magazinele patriei. (87)
Mai ieftin decat la orice SPA din lume, masajul de la Coana Leana! Felul doi: masajul thailandez cu loboda.
Asta este ca la Matematica, conteaza foarte mult ordinea operatiilor! Trebuia sa fie “AMENDA”’scrisa prima, altfel mai amendeaza ei cucu!
FOLLOW PE FACEBOOK SI ALTE CHESTII: Silviu Iliuta
Are dreptate Ursache, la banii astia cumparai un cap nou! Si erau putine sanse sa fie mai rau.
Cand cineva de la Caroli a facut Aritmetica, dar cu profa de rusa.
In politica e plin de bullshit. In Economie e numai bullshit. In cozonac mai lipsea! Bullshit!
Anterior de miel, ca posterior avem pe spatele afisului.
FOLLOW PE FACEBOOK SI ALTE CHESTII: Silviu Iliuta–cronicipebune
Nu rata singura trilogie premiata chiar de autor: „Cronicile unui barbat!”.
Vanduta in peste DOUA exemplare. Aproape trei. Toate trei volumele SE POT ACHIZITIONA NUMAI DE AICI. SAU FURA DE LA PRIETENI. Diverse variante de pachete pentru volumele 1, 2, 3: PE ACEST LINK
FRAGMENT:
„Dimineata unui grasan e asa:
Obezuții nu înjură niciodată cu voce tare. Ar fi TREI calorii consumate de pomană, aşa că preferă să o facă în gând. O să arunc rufele mâine în maşina de spălat. De ce mâine? Pentru că mâine am de gând să slăbesc miraculos şi o să fie mult mai uşor.
Al doilea pas. Cu multă determinare, plec spre baie, adică pun piciorul stâng în faţa piciorului drept. A doua înjurătură, tot în gând, vine în momentul în care realizez că trebuie să ocolesc scaunul pe care sunt multe resturi de felii de pizza.
-Morţii mă-tii de scaun cu cine te-a lăsat în mijlocul camerei! scap cu voce tare.
Apoi îmi dau seama că eu l-am lăsat, dar nu mai cer scuze morţilor mamei mele. Ar fi o pierdere de vreme şi alte TREI calorii date neantului.
Mă opresc. Un mic popas lângă scaun. Aud soneria telefonului, dar îmi dau seama că l-am lăsat pe pat. Numai un nebun s-ar întoarce trei pași să îl ia. Scaunul cu pizza este la jumătatea distanţei dintre patul meu şi baie. Aşa spune şi la carte: la jumate’ te opreşti şi îţi tragi sufletul! Cred totuşi că era vorba despre cărările de munte sau despre căţărări. (Graşii sunt informaţi. Ei citesc multe cărţi, dar în special cu format mare, tip revistă, ale căror pagini se dau aproape singure.) Mă gândesc serios: Să dau scaunul din mijlocul camerei sau o las pe mâine? O las pe mâine.
Cred că asta am făcut şi ieri. Dacă mă gândesc mai bine, scaunul ăla este acolo de vreo lună.
The post Cele mai tari oferte din magazinele patriei. (87) appeared first on Cronici pe bune.
Tot mai multi romani au inundatie. De la Zara.
Pe vremea mea se spunea ca esti nebun sau ca ai inundatie in casa. Acum se spune ca te inbraci de la Zara.
De parca nu erau destui nebuni pe lume, au mai aparut si astia:
In caz ca nu se observa prea bine, nebuna principala o cara pe a doua nebuna, cea rasturnata. Cica asa e moda.;)))
Asta in timp ce creatorul isi freaca mainile in culise, iar toate pitipoancele din Bucuresti se gandesc acum ca, pe langa papucii pufosi, mai trebuie sa isi ia si o prietena cand ies pe strada. Dragusanu si Crudu:
La baieti, treaba e la fel de complicata. Costel, nu numai ca trebuie sa se penseze si epileze ca sa fie la moda, acum trebuie sa ii mai miroasa si fundul lui Poponel, in timp ce merge la Loft. Si sa mai aiba si grija sa nu isi piarda portofelul. Va imaginati gibonii astia de bani gata, mergand asa pe plaja si agatand doua fete, din care una e rasturnata? Nepretuit!
Acum poti FACE COMAMDA PENTRU NOUA CARTE, „AM GASIT UN TITLU”, pe www.bookzone.ro. Cine comanda pana pe 26 iulie o primeste cu autograf.
Daca ai chef sa citesti, comanda aicihttp://bit.ly/2tJJuaf sau telefonic: 031-433.51.65
P.S Se livrează și internațional.
Tot de pe www.bookzone.ro. se comanda si prima carte, Toate titlurile bune au fost date”, de Silviu Iliuta.
The post Tot mai multi romani au inundatie. De la Zara. appeared first on Cronici pe bune.
April 4, 2018
N-o mai lasati pe Doamna Vasilica sa vorbeasca in public!
Ma simt ca la scoala, cand fraierul clasei iesea la tabla si, la orice materie il adsculta profu’, el el vorbea despre daci.
-Care-s punctele cardinale, Petrescu?
-Dacii erau un popor liber. Conducatorul dacilor era Decebal, care s-a impotrivit romanilor…
Asa este si doamna Vasilica. Despre orice e intrebata, pensii, salarii, spitale, ea raspunde cu:
-Programul de Guvernare, este scris in el… Conducatorul nostrum este Liviu Dragnea, dusmanii sunt din Opozitie si ne impotrivim care echipa mea si-a dat semaa ca ne vrea raul…
Si credeam ca e rau sa avem un premier care nu e in stare sa raspunda la intrebari simple. M-am inselat. ERA BINE!
Acum, doamna Vasilica a trecut la etapa urmatoare. Pieptanata, cu haine noi pe ea, doamna Vasilica a trecut la stadiul in care chiar incearca sa raspunda din capul dumneai la intrebari.
-Doamna Dancila, avem imunoglobina?
-Conform Programului de Guvernare, dacii erau un popor liber si echipa mea studiaza problema dacilor, dar va asigur ca vom lua cele mai bune masuri pentru ca dacii sa fie prosperi….
-Doaman Dancila, dacii nu mai sunt…
-Echipa mea va studia disparitia lor si va vom comunica deciziile…
Ieri a mai comis o duda, cat casa de mare.
Si nu mai pot sa rad, asa cum radeam de elevul Petrescu. Mi-e rusine ca acest agent de marketing al PSD nu are nici macar o minima calitate: sa vorbeasca, in pana mea, in limba romana! De cate ori deschide gura doamna Dancila, bag degetele in urechi sau schimb repede programul. Am ajuns sa iau copiii de langa televizor, ca nu cumva sa invete ceva in limba romana de la doamna Dancila.
Daomna Dancila, receptie, mistretul: nici nu mai conteaza ca sunteti de la pesede si ca, de obicei, imi place sa ma amuz de cat de agramati sunteti. Acum doar simt o jena ingrozitoare ca tara in care traiesc este reprezentata de dumneavoastra. Daca citit acest mesaj, va rog, incercati sa apareti cat mai rar la televizor si sa deschideti gura cat mai putin.
Daca trebuie sa deschida gura, va rog, ma adresez celor de la PSD, nu o mai lasati sa vorbeasca liber!!! Faceti orice credeti ca e necesar. Nici sa citeasca de pe foaie nu e in stare! NU MERGE! Asa cum i-ati dat o freza noua, niste haine noi, puneti-i o casca, exact ca la emisiunile tv, puneti-i un microfon in ureche si angajati un om coerent care sa ii sufle tot. Sigur se gaseste prin tot PSD-ul ala un om care sa stie sa vorbeasca in limba noastra. Daca nu exista, mituiti unul de la PNL.
Va implor, nu o mai lasati sa se faca de ras in halul asta, pentru ca nu se face de ras numai ea, ne face si pe noi, romanii. E jenant! Un premier agramat, pe langa care Vanghelie pare chiar un om coerent, e cel mai prost lucru pentru romani. Lasati-o doar sa memoreze zece propozitii standard pe care sa le repete orice ar fi intrebata.
O vor intreba de agricultura? Sa raspunda ca face Revolutia Digitala!
O vor intreba despre salarii? Sa raspunda ca dacii erau un popor liber.
Restul intrebarilor? Raspunsul in casca.
Mi-e ingrozitor de rusine. Eu nu vreau sa fiu reprezentat de Petrescu, doamna. El era fraierul clasei, agramatul scolii, a repetat cativa ani si a ajuns fraierul satului in care s-a mutat. Dar dumneavoastra ati ajuns PREMIER, DOAMNA!. E TRIST RAU, ZAU!
FOLLOW PE FACEBOOK SI ALTE CHESTII: Silviu Iliuta–cronicipebune
Nu rata singura trilogie premiata chiar de autor: „Cronicile unui barbat!”.
Vanduta in peste DOUA exemplare. Aproape trei. Toate trei volumele SE POT ACHIZITIONA NUMAI DE AICI. SAU FURA DE LA PRIETENI. Diverse variante de pachete pentru volumele 1, 2, 3: PE ACEST LINK
FRAGMENT:
„Dimineata unui grasan e asa:
Obezuții nu înjură niciodată cu voce tare. Ar fi TREI calorii consumate de pomană, aşa că preferă să o facă în gând. O să arunc rufele mâine în maşina de spălat. De ce mâine? Pentru că mâine am de gând să slăbesc miraculos şi o să fie mult mai uşor.
Al doilea pas. Cu multă determinare, plec spre baie, adică pun piciorul stâng în faţa piciorului drept. A doua înjurătură, tot în gând, vine în momentul în care realizez că trebuie să ocolesc scaunul pe care sunt multe resturi de felii de pizza.
-Morţii mă-tii de scaun cu cine te-a lăsat în mijlocul camerei! scap cu voce tare.
Apoi îmi dau seama că eu l-am lăsat, dar nu mai cer scuze morţilor mamei mele. Ar fi o pierdere de vreme şi alte TREI calorii date neantului.
Mă opresc. Un mic popas lângă scaun. Aud soneria telefonului, dar îmi dau seama că l-am lăsat pe pat. Numai un nebun s-ar întoarce trei pași să îl ia. Scaunul cu pizza este la jumătatea distanţei dintre patul meu şi baie. Aşa spune şi la carte: la jumate’ te opreşti şi îţi tragi sufletul! Cred totuşi că era vorba despre cărările de munte sau despre căţărări. (Graşii sunt informaţi. Ei citesc multe cărţi, dar în special cu format mare, tip revistă, ale căror pagini se dau aproape singure.) Mă gândesc serios: Să dau scaunul din mijlocul camerei sau o las pe mâine? O las pe mâine.
Cred că asta am făcut şi ieri. Dacă mă gândesc mai bine, scaunul ăla este acolo de vreo lună.
The post N-o mai lasati pe Doamna Vasilica sa vorbeasca in public! appeared first on Cronici pe bune.
Silviu Iliuţă's Blog
- Silviu Iliuţă's profile
- 45 followers
