Camus Quotes

Quotes tagged as "camus" Showing 1-30 of 92
Albert Camus
“I would like to be able to breathe— to be able to love her by memory or fidelity. But my heart aches. I love you continuously, intensely.”
Albert Camus, Notebooks 1951-1959

Albert Camus
“If there were a party of those who aren't sure they're right, I'd belong to it.
(as quoted by Tony Judt)
Albert Camus

Albert Camus
“The only serious question in life is whether to kill yourself or not.”
Albert Camus

Albert Camus
“On the whole, men are more good than bad; that, however, isn't the real point. But they are more or less ignorant, and it is this that we call vice or virtue; the most incorrigible vice being that of an ignorance that fancies it knows everything and therefore claims for itself the right to kill. The soul of the murderer is blind; and there can be no true goodness nor true love without the utmost clear-sightedness.”
Albert Camus

Albert Camus
“One plays at being immortal and after a few weeks one doesn't even know whether or not one can hang on till the next day.”
Albert Camus, The Fall

Albert Camus
“I felt as though I was partly unlearning what i had never learned and yet knew so well: I mean, how to live.”
Albert Camus, The Fall

Albert Camus
“What gives value to travel is fear. It is the fact that, at a certain moment, when we are so far from our own country … we are seized by a vague fear, and an instinctive desire to go back to the protection of old habits … this is why we should not say that we travel for pleasure. There is no pleasure in traveling, and I look upon it more as an occasion for spiritual testing … Pleasure takes us away from ourselves in the same way as distraction, in Pascal’s use of the word, takes us away from God. Travel, which is like a greater and a graver science, brings us back to ourselves.”
Albert Camus, Notebooks, 1935-1951

Albert Camus
“My soul’s a burden to me, I’ve had enough of it. I’m eager to be in that country, where the sun kills every question. I don’t belong here.”
Albert Camus

John Leonard
“Isn't post-modernism really one big cover-up for the failure of the French to write a truly interesting novel ever since a sports car ate Albert Camus?”
John Leonard

Albert Camus
“Any country where I am not bored is a country that teaches me nothing.”
Albert Camus

Albert Camus
“I hope the dogs don't bark tonight. I always think it's mine”
Albert Camus, The Stranger

Albert Camus
“What we call fundamental truths are simply the ones we discover after all the others.”
Albert Camus

Albert Camus
“In order to cease being a doubtful case, one has to cease being, that's all.”
Albert Camus, The Fall
tags: camus

Christopher Hitchens
“And thus to my final and most melancholy point: a great number of Stalin's enforcers and henchmen in Eastern Europe were Jews. And not just a great number, but a great proportion. The proportion was especially high in the secret police and 'security' departments, where no doubt revenge played its own part, as did the ideological attachment to Communism that was so strong among internationally minded Jews at that period: Jews like David Szmulevski. There were reasonably strong indigenous Communist forces in Czechoslovakia and East Germany, but in Hungary and Poland the Communists were a small minority and knew it, were dependent on the Red Army and aware of the fact, and were disproportionately Jewish and widely detested for that reason. Many of the penal labor camps constructed by the Nazis were later used as holding pens for German deportees by the Communists, and some of those who ran these grim places were Jewish. Nobody from Israel or the diaspora who goes to the East of Europe on a family-history fishing-trip should be unaware of the chance that they will find out both much less and much more than the package-tour had promised them. It's easy to say, with Albert Camus, 'neither victims nor executioners.' But real history is more pitiless even than you had been told it was.”
Christopher Hitchens, Hitch 22: A Memoir

Christopher Hitchens
“I certainly didn't concur with Edward on everything, but I was damned if I would hear him abused without saying a word. And I think this may be worth setting down, because there are other allegiances that can be stress-tested in comparable ways. It used to be a slight hallmark of being English or British that one didn't make a big thing out of patriotic allegiance, and was indeed brimful of sarcastic and critical remarks about the old country, but would pull oneself together and say a word or two if it was attacked or criticized in any nasty or stupid manner by anybody else. It's family, in other words, and friends are family to me. I feel rather the same way about being an American, and also about being of partly Jewish descent. To be any one of these things is to be no better than anyone else, but no worse. When confronted by certain enemies, it is increasingly the 'most definitely no worse' half of this unspoken agreement on which I tend to lay the emphasis. (As with Camus’s famous 'neither victim nor executioner,' one hastens to assent but more and more to say 'definitely not victim.')”
Christopher Hitchens, Hitch 22: A Memoir

Jean-Michel Guenassia
“- Tu es et tu resteras toujours une petite-bourgeoise moraliste. Comme Camus.
- Tu es et tu resteras toujours un petit con prétencieux. Comme Sartre.”
Jean-Michel Guenassia, Le Club des incorrigibles optimistes

Albert Camus
“All he had gained was to have known the plague and to remember it, to have known friendship and to remember it, to have known affection and to have one day to remember it. All that a man could win in the game of plague and life was knowledge and memory.”
Albert Camus, The Plague

Albert Camus
“There's no worse punishment than worthless, hopeless labor.”
Albert Camus, The Myth of Sisyphus

Albert Camus
“The townspeople had adapted, they had come to heel, as people say, because that was all they could do. Naturally, they still had an attitude of misfortune and suffering, but they did not feel its sting.”
Albert Camus, The Plague

Albert Camus
“Mais, dans certains cas, continuer, seulement continuer, voilà ce qui est surhumain.”
Albert Camus

Albert Camus
“Cuvântul "ciumă" fusese rostit pentru întâia oară. În acest punct al povestirii, care-l lasă pe Bernard Rieux stând în spatele ferestrei
sale, i se va permite povestitorului să explice nesiguranţa şi surpriza medicului, deoarece, cu unele nuanţe, el a reacţionat la fel
ca şi cei mai mulţi dintre concetăţenii noştri. Epidemiile, într-adevăr, sunt ceva obişnuit, dar crezi cu greu în ele când îţi cad pe cap. Au fost pe lume tot atâtea ciume câte războaie. Şi totuşi, ciume şi războaie îi găsesc pe oameni întotdeauna la fel de nepregătiţi.”
Albert Camus, The Plague

Albert Camus
“Când izbucneşte un război, oamenii spun: "n-are să dureze, prea e stupid". Şi, fără îndoială, un război este desigur prea stupid, dar asta nu-l împiedică să dureze. Prostia stăruie întotdeauna şi faptul s-ar observa dacă fiecare nu s-ar gândi mereu la sine. Concetăţenii noştri semănau în această privinţă cu toată lumea, se gândeau la ei înşişi, altfel spus, erau umanişti: nu credeau în flageluri. Flagelul nu este pe măsura omului, îţi spui deci că flagelul este ireal, e un vis
urât care o să treacă. Dar nu trece totdeauna şi, din vis urât în vis urât, oamenii sunt cei care se duc, şi umaniştii cei dintâi, pentru că nu şi-au luat măsuri de precauţie.”
Albert Camus, The Plague

Albert Camus
“Începând din acest moment, putem spune că ciuma a devenit problema noastră, a tuturor. Până atunci, cu toată uimirea şi neliniştea pe care le-o aduseseră concetăţenilor noştri aceste întâmplări ieşite din comun, fiecare îşi văzuse mai departe de treburile lui, cum putea, la locul lui obişnuit. Şi, fără îndoială, asta ar fi trebuit să continue. Dar porţile o dată închise, şi-au dat seama că erau toţi, şi povestitorul el însuşi, prinşi în acelaşi sac şi că trebuiau să se deprindă. Astfel, de pildă, un sentiment atât de individual cum e cel al despărţirii de o fiinţă iubită devine deodată, chiar din primele săptămâni, acela al unui întreg popor şi, laolaltă cu frica, suferinţa principală a acestei lungi perioade de exil.

Una din urmările cele mai izbitoare ale închiderii porţilor a fost, într-adevăr, despărţirea bruscă la care au fost supuse nişte fiinţe care nu erau pregătite să se despartă. Mame şi copii, soţi, amanţi, care crezuseră cu câteva zile mai înainte că se despart doar vremelnic, care se îmbrăţişaseră pe peronul gării noastre dându-şi câteva sfaturi, siguri că se vor revedea câteva zile sau câteva săptămâni mai târziu, absorbiţi de stupida încredere omenească, abia distraşi prin această plecare de la preocupările lor obişnuite, s-au văzut dintr-o dată despărţiţi fără speranţă, opriţi să se regăsească sau să comunice între ei. Căci închiderea avusese loc cu câteva ore înainte ca hotărârea prefecturii să fie publicată şi, bineînţeles, era imposibil să se ia în consideraţie cazurile particulare.”
Albert Camus, The Plague

Albert Camus
“Unii dintre noi, totuşi, se încăpăţânau să scrie, şi inventau fără întrerupere, pentru a comunica cu cei din afară, combinaţii care sfârşeau totdeauna prin a se dovedi iluzorii. Şi chiar dacă unele din mijloacele pe care le inventam reuşeau, nu ştiam nimic de ele, neprimind răspuns. Săptămâni întregi n-am putut face altceva decât să reîncepem mereu şi mereu aceeaşi scrisoare, să recopiem aceleaşi ştiri şi aceleaşi chemări, în aşa fel încât, după un oarecare
timp, cuvintele care la început ieşiseră sângerând din inima noastră, se goleau apoi de sensul lor. Le recopiam atunci mecanic, încercând să dăm, cu ajutorul acestor fraze moarte, semne despre viaţa noastră grea. Şi, până la urmă, faţă de acest monolog steril şi încăpăţînat, aceste conversaţii aride cu un perete, chemarea convenţională a telegramei ni se părea de preferat.

Totuşi, şi acesta este lucrul cel mai important, oricât de dureroase ar fi fost aceste nelinişti, oricât de greu de dus ar fi fost această inimă totuşi goală, se poate prea bine spune că aceşti exilaţi, în prima perioadă a ciumei, au fost nişte privilegiaţi. Într-adevăr, chiar în momentul în care populaţia începea să-şi piardă capul, gândul lor era întors cu totul spre fiinţa pe care o aşteptau. În deznădejdea generală, egoismul dragostei îi apăra si, dacă se gândeau la ciumă, n-o făceau niciodată decât în măsura în care ea oferea despărţirii lor riscul de a fi veşnică. Ei aduceau astfel, chiar în sânul epidemiei, o abatere salvatoare a atenţiei, pe care erai tentat s-o iei drept sânge rece. Deznădejdea îi salva de panică, nefericirea lor avea în ea ceva bun. De pildă, dacă se întâmpla ca unul dintre ei să fie doborât de boală, asta se petrecea aproape totdeauna fără ca el să-şi fi putut da seama ce i se întâmplă. Smuls din această lungă conversaţie interioară pe care o susţinea cu o umbră, el era atunci aruncat fără tranziţie în tăcerea cea mai adâncă a pământului. Nu avusese timp pentru nimic.”
Albert Camus, The Plague

Albert Camus
“L'homme n'est rien en lui-même. Il n'est qu'une chance infinie. Mais il est le responsable infini de cette chance.”
Albert Camus

Albert Camus
“But what are a hundred million deaths?
When one has served in a war, one hardly knows what a dead man is, after a while. And since a dead man has no substance unless one has actually seen him dead, a hundred
million corpses broadcast through history are no more than a puff of smoke in the
imagination.”
Albert Camus, The Plague

Simon Brass
“Today, I am going to kill myself. Or maybe tomorrow, I don’t know”
Simon Brass, Lamentations on the Nothingness of Being

“Mengapa dunia terlihat absurd bagi Albert Camus? Tanyakan saja pada pohon yang dia tabrak.”
Moch Aldy MA & Anzal RF, Timbul Tenggelam Philo-Sophia Kehidupan

Jean Baudrillard
“The analysis of revolution and the spectre of communism by Marx offers plenty of analogies with the current situation. He too made the proletariat the historic agent of the end of capital - its evil spirit, so to speak, since, with the rise of the proletariat, capital fomented the Internal virus of its own destruction.
There is, however, a radical difference between the spectre of communism and that of terrorism. For capital's great trick was to transform the agent of disintegration it carried within it into a visible enemy, a class adversary, and thus, beyond economic exploitation, to change this historic movement into a dynamic of reintegration leading to a more advanced stage of capital.
Terrorism operates at a higher level of radicalism: it is not a subject of history; it is an elusive enemy. And if the class struggle generated historical events, terrorism generates another type of event. Global power (which is no longer quite the same as capital) finds itself here in direct confrontation with itself. It is now left to deal not with the spectre of communism, but with its own spectre.
The end of revolutions (and of history in general) is not, then, in any sense a victory for global power. It might rather be said to be a fateful sign for it.”
Jean Baudrillard, The Intelligence of Evil or the Lucidity Pact

“Comedy is Camusian...the world is absurd”
Carol L. Covin

« previous 1 3 4