Răzvan T. Coloja's Blog, page 8

Despre China, SUA și următoarea criză financiară

În caz că cineva se mai îndoiește că ne paște o nouă criză mondială, aflați că în momentul de față China deține ≈5% din datoria externă a Statelor Unite (Adică 5% din $20 trillioane raportate la anul fiscal 2018; doar de dragul discuției – un trilion are 12 zero-uri, adică de 1000 de ori 1 miliard). 1,17 trilioane de dolari datorează SUA Chinei în momentul de față, și asta fără să luăm în considerare o marjă de eroare. Japoniei îi datorează $1.07 trilioane, niponii fiind al doilea mare stat creditor al americanilor după chinezi.

Motivul pentru care China râde și creditează SUA este pentru că yuan-ul este cântărit de ei cu dolarul. Dacă dolarul e stabil, yuan-ul e stabil. Așa că guvernul chinez a cumpărat în 2013 și 2014 mult aur după ce și SUA a început să cumpere aur, China acumulând 1.9% din rezerva internațională de aur. SUA și-a intensificat cumpărăturile în prezent dar China – întâmplător – este cea mai mare mină de aur a lumii – aproximativ 280 de tone produse în 2017.

Bun – și ce are asta de-a face cu o nouă criză?

Simplu:

1. Din 2000 încoace China a îmbrățișat capitalismul și din 2010 a devenit una din cele mai expansive economii mondiale. Produc mult, ieftin și acumulează.

2. Aurul își păstrează valoarea. Ba valoarea lui chiar crește în caz de criză sau între două crize economice. China știe chestia asta așa că acumulează nu doar rezerve de aur dar se bucură când SUA face același lucru. Rezervele de aur americane garantează stabilitatea dolarului ceea ce în schimb garantează puterea yuan-ului.

3. Datoria externă a americanilor către chinezi este nu doar un bun mijloc de a te apăra strategic dar și de a-ți consolida poziția politică și economică. Cu cât mai îndatorați sunt americanii față de chinezi cu atât mai bine pentru Guvernul Chinez deoarece pe baza datoriei externe poate negocia tratate economice favorabile asiaticilor și se poate feri de un eventual atac militar american (de ar fi îndeajuns de nebuni americanii să încerce vreodată să atace China, toată lumea va urla că războiul se poartă deoarece SUA nu poate/vrea să-și plătească datoria externă, ceea ce va slăbi încrederea creditorilor iar dolarul s-ar duce în cap rapid).

Toate astea trei puncte, cumulate cu faptul că atât SUA cât și China adună rezerve de aur ar trebui să vă dicteze faptul că ambele guverne se pregătesc pentru un colaps economic mondial inevitabil. Va supraviețui cel cu aur mai mult și cu lichidități stabile împrumutate altuia.

Noi – restul – am cam belit-o.

Din nou.

UK-ul oricum va fi în mare impas prin 2020 cu Brexitul lor. Spațiul balcanic – la fel – că noi nu suntem pregătiți pentru încă o criză economică. M-aș mira să reziste Uniunea Europeană în forma actuală. Grecia e ca dusă. Turcia deja se acoperă cu pământ. Iar noi – românii – noi cu actuala guvernare și actualul climat socio-politic vom sta doar cu puțin mai bine ca Marea Britanie și Turcia. Nu cu mult.

The post Despre China, SUA și următoarea criză financiară appeared first on Razvan T. Coloja.

De economiștii doctoranzi în Bitcoin de pe Twitter râd deja și mecanicii auto din Craiova

Am râs cu muci. Au râs și mecanicii.

Așa se fac bani din Bitcoin mining: investești $19.048 și scoți $2.570.

Economiștii doctoranzi în bitcoin de pe Twitter se scarpină în cap și refac calculele. Ceva nu e OK – e doar moneda viitorului. Adică STAI… plăcile mele grafice au consumat curent degeaba?

Ahahahahah da dottore ahahahaha.

Dar hei – noroc că a scăzut Bitcoin de la $6.400 la $5.500 alaltăieri, că altfel s-ar fi supărat omul și mai tare:

Un fleac – i-au ciuruit, cum ar veni. Ce-s 10% în 4 ore pentru un milionar în monedă virtuală? Mizilic.

Deci? Mai cumpărați Bitcoin careva? Investiții, ceva? Mining rigs? Plăci grafice scumpe? Descentralizare, huo bancherilor alea-alea?

Așa mă gândeam și eu.

The post De economiștii doctoranzi în Bitcoin de pe Twitter râd deja și mecanicii auto din Craiova appeared first on Razvan T. Coloja.

Mă amuză când am dreptate

Acum câțiva ani am mirosit eu că sectorul IT&C e pe cale să ajungă la final de boom așa că m-am reprofilat. Acum sunt psiholog. Studiez serios ca să intru în munca de cercetare (SPSS, R – statistică în general). Și deși îmi place mie Linux și mai fac actualmente chestii în IT din care se câștigă bine, să vedem ce zice raportul ăsta despre cum se va schimba piața de muncă în România în următorii 12 ani:

Vedeți în graficul ăsta două sectoare în care se vor angaja oameni, sectoare cu cea mai mare rată de dezvoltare până în 2030. ”Professional services” care defalcat pe ROmânia lui 2016 se împarte în profesori (3,1%), cercetători (3,5%), profesioniști în Drept (3,5%), Medicină, Stomatologie și Psihologie (2%) și într-un procent infim de 0,7% profesioniști în IT. Al doilea segment cu cea mai mare rată de dezvoltare va fi cel al sănătății și asistenței sociale. Și aici intră psihologia, sociologia și asistența socială.

Hai să mai vedem o chestie legată de primul segment:

Mda. IT-ul e cam pe ducă. E suprasaturată piața, exact cum estimasem că va fi în 2012 când am decis că merg pe Psihologie just in case.

Încă una mișto. Sectoarele cu cea mai mare rată de dezvoltare și implicit nevoie de forță de muncă în următorii ani:

Și-acum să vedem cazul meu:

Professional services: IT&C, psihologie, sociologie, cercetare – check.
Health and social care: psihologie și sociologie – check.
Education: nu pot da detalii o vreme dar check. :)

Sunt asigurat pe primele trei sectoare în următoriul deceniu. Decizia de a da la Psihologie și-a urma un masterat apoi în domeniu și – implicit – cea de a deveni psiholog a fost o mișcare bună din partea mea. Mai ales că salariile bugetarilor au crescut în România iar de-ar fi să mă angajez la o clinică aș duce-o strălucit.

Și vine următorul deceniu. Eu termin facultatea de Sociologie peste ~18 luni iar doctoratul în Sociologie tot atunci. Așa că am acoperite atât health care cât și social care, că pot lucra oricând în orice sector al sănătății, de la psihoterapie la asistență socială la cam ce vreau eu exceptând neurochirurg. Și-ar mai fi partea de cercetare desigur, în care se câștigă bine și cam de-aia tot trag de SPSS de vreo 3-4 ani și am o diplomă de acreditare în SPSS și cam de-aia învăț scripting în R și tot fac pe tutoriale video. Pentru că se câștigă și în prezent extrem de bine din statistică. Cât despre educație… mai multe vești în curând. Dar să zicem că din punct de vedere profesional sunt blindat bine și dor extrem de liniștit.

Cam astea ar fi avantajele educației superioare extinse și a multiplelor specializări: ai siguranța viitorului no matter what. Am mers după instinct și-am pariat bine.

I like to be right.

The post Mă amuză când am dreptate appeared first on Razvan T. Coloja.

News from the Underground – 5 noiembrie 2018

Noul meu articol din rubrica psihologului de pe eBihoreanul este ”Ce contează – să te naști bogat sau înzestrat?”.

Sâmbătă, 17 noiembrie, începând cu ora 16.00, la standul Crux Publishing (nivelul 3.2, standul 103) are loc la târgul de carte Gaudeamus de la Romexpo lansarea volumului meu ”Tainele psihologiei”. Dacă sunteți din București dați pe-acolo că va fi la preț redus. Eu nu ajung la București pentru că-s super-prins în perioada asta dar vă așteaptă cartea acolo.

Mi-am luat ”Sociologie” de Lazăr Vlăsceanu (colecția celor de la Polirom, ediția cartonată), ”Dialectica luminilor” și ”Teoria estetică” a lui Adorno și toate trei ar fi trebuit să ajungă deja azi prin curierat rapid. Poate vin mâine.

Și am gătit azi. Iar.

Food for my parents.
Ciuperci sauteed cu mazăre scăzută și garnitură de morcov.
Se pune o lingură de unt și una de ulei în tigaie, se prăjesc bine ciupercile spălate. La foc maxim le lăsați cam 2-3 minute pe câte o parte și le tot întoarceți până ce absorb tot untul și se rumenesc căpătând o culoare maronie. Se presară sare, piper și busuioc peste ele direct în tigaie. Se rade un cățel de usturoi crud înainte să scadă untul topit și se presară și puțin usturoi uscat peste, după gust.
Mazărea se spală, se fierbe în apă cu puțină sare. Se pun trei linguri mari de sos de roșii în tigaie după ce ați scos ciupercile, o linguriță de ulei (sau două, în funcție de cantitatea de mazăre). Se adaugă sare, piper, boia dulce și o lingură generoasă de mărar. Se presară un vârf de leuștean. Se adaugă în tigaie mazărea fiartă, 7-8 felii de cârnat afumat, o jumătate de ceapă mică, albă, tăiată mărunt; se dă pe foc maxim și se amestecă periodic bine de tot până ce scade sosul îndeajuns cât să nu necesite a fi turnat în farfurie (în jur de 15-20 de minute). La final se amestecă și cu puțin mărar proaspăt mărunțit și se așază în farfurie lângă ciuperci.
Se rade un morcov crud în fâșii subțiri, se presară pătrunjel verde peste farfurie.
Et voila.

Ieri dimineață m-am trezit ca bufnițele la 4 dimineața. După 6 ore aveam două referate de 15 pagini fiecare pentru cursul de ”Politici europene” respectiv ”Paradigme sociologice” de la facultatea de Sociologie: ”Relațiile economice și comerciale ale Coreei de Nord cu statele învecinate. Impactul asupra nivelului de trai.” și ”Ideologia ‘Juche’ ca argument politico-economic și substratul puternic patriarhal al acesteia în Coreea de Nord”. Printat frumos, spiralat, le predau săptămânile astea. La noapte scriu un alt referat despre Bill of Rights pentru cursul de ”Drepturile omului” pe care l-am intitulat frumos ”O critică a ipocriziei americane în raport cu stipulările Constituției Statelor Unite”. Da – vreau să fac terci cele zece porunci ale aducătorilor de libertate. Vreau treptat să scriu un metastudiu despre disforia postcoitală, am adunat materiale destule în Mendeley. Și-am trimis o lucrare de-a mea la o revistă ISI românească și sper să fie acceptată că atunci îmi va fi indexat numele în Web of Science, SCOPUS și alte baze de date științifice mai mici precum CEEOL. Voi publica un eseu despre ficțiunea transgresivă în Revista ”Familia” (e scris de mână, trebuie doar să-l transcriu la clape), îmi va apărea un text în colaborare pe site-ul celor de la Adevărul (numai să apuc să-l termin) iar până vineri trebuie să finalizez lucrarea despre failibilitatea monedei virtuale și inutilitatea sistemului blockchain în contextul Bitcoin & co; că vine conferința internațională a celor de la doctoratul de Studii Economice și vreau să particip și eu. Plus aș vrea o recenzie de plugin (Kopernio) pe Psihoradea, că e mișto și de folos.

Ah – și am primit acces legal la o mulțime de baze de date cu studii științifice. Știți voi – alea de costă 45 de euro PDF-ul. Ei – grație Universității Oradea am acces gratuit la ele. De acasă, nu prin VPN sau IP-urile universității. E fain să click-and-download orice vezi. Mi-am burdușit Mendeley-ul cu studii și încă n-am terminat.

Am o tonă de chestii de citit. Băi – dar o tonă. În weekend 3 zile numai asta fac. Mai am o recenzie de carte de scris pentru revista ”Sociologie Românească”, un articol pentru Linux Magazine (altul), de implementat ceva pe Psihoradea la nivel de teste psihologice în licență gratuită, de văzut oameni, de instalat Haiku pe un laptop dedicat și nu în VMWare just for the fuck of it. Ca side-note – m-am jucat cu QNX RTOS 6.3.0 zilele trecute și-mi place mai mult vechiul 6.2.1. 6.3.0 crapă, arată nasol, nu-mi place. Și cum am dat peste un repository cu aplicații QNX bag buluc zilele astea să mă bălăcesc în amintiri.

Iar asta de mai jos e sala actualului muzeu ”Aurel Lazăr” din Oradea, casa în care s-a semnat actul Unirii. Ei bine, fix în camera asta se ținea rockotecă prin 1994-1996.

E greu de crezut că fix în sala asta pogoleam ca un descreierat în anii ’90 alături de alți 50 de tipi și tipe cu păr lung și ne îmbrânceam unii pe alții ca demenții pe Sepultura, Nirvana, Carcass, Samael și alte chestii de-astea. De-a lungul peretelui erau șiruri de scaune vechi și șubrede ticsite de adolescenți cu coșuri dar cu fețe supărate. Ușile albe dintre saloane se cutremurau ori de câte ori se împiedica unul beat și se proptea cu capul de ele. Muzica era asurzitoare, fumul forma o ceață densă prin încăpere, se manevrau casete iar cele două boxe Unitra înalte cădeau regulat la pământ când moshpit-ul devenea de necontrolat.

Pentru mine e muzeul adolescenței. Am prins niște nopți tare mișto aici.

Și-a fost vernisajul ”Decrypt” al lui Tudor Frâncu unde am vorbit despre pictură și psihologia artei plastice. A fost mișto, liniștit. Aștept filmarea și poze mai acătării zilele astea.

Mi se pare înfiorător modul în care ideea de ”feminism” ca mișcare socială și concept sociologic a fost bastardizată în ultimul hal în ultimii ani. Lipsa de identitate a generațiilor noi a dus la adoptarea unor ideologii-surogat, temporare, menite să confere individului un sentiment de apartenență la grup și totodată sentimentul că participă la ceva măreț – deci implicit un boost de stimă de sine.

bell hooks definea clar al doilea val al feminismului (cel care includea problema dualității femeie/persoană de culoare) ca pe o mișcare politică și nu o ”viziune romantică asupra libertății personale”. Vorbea despre cum femeile albe, heterosexuale, din clasa medie și mijlocie nu doar că devin actori falși în clar că se declară membre militante ale feminismului dar că totodată se complac oarecum în sistemul patriarhal deoarece le conferă o poziție socială net superioară din punct de vedere al privilegiilor față de femeile de culoare, evită implicarea activă în mișcare din cauza temerii de a nu fi percepute ca fiind lipsite de feminitate de către bărbați și – mai important – nu înregistrează același grad de opresie pe care îl suportă femeile de altă culoare, statut social sau sexualitate.

Și revenind la acest ultim val al feminismului, acest simulacru penibil de ”dreptul la drepturi” iscat de noile generații , nu pot să nu observ cu oarecare scârbă cum toată opera lui bell hooks e folosită pe post de trepte în încercarea unei mucoase cu părinte magnat de a-și lustrui imaginea socială și vidul interior provocat de absența unui sentiment de apartenență la grup prin uploadarea de clipuri YouTube și marșuri stradale în sânii goi. Chipurile pentru drepturi și dreptate. Ca aceeași fată să devină peste un an vegană și să se acopere cu șuncă decongelată și să defileze pe aceleași străzi pentru un alt ideal și alt gup social de ocazie.

E de parcă aș privi un teatru prost or de câte ori văd adolescente din SUA agitând pancarte prin campusuri universitare și cerând drepturi egale. Aceleași caucaziene care sunt complici taciți ai unui patriarhat capitalist și care depind de banii părinților, în mod absolut ironic.

Nu-l admir pe Milo Yiannopoulos, acest bizar homosexual republican pro-Trump (go figure), dar trebuie să recunosc că dacă divinitatea nu le trăznește pe feministele noului val mă mulțumesc și cu ce face Diavolul.

Over and out pe ziua de azi.

The post News from the Underground – 5 noiembrie 2018 appeared first on Razvan T. Coloja.

News from the Interwebz – 2 noiembrie 2018

Am publicat un nou articol de psihologie pe eBihoreanul: ”Despre cum coeficientul de inteligență este supraevaluat”.

Azi vorbesc în calitate de psiholog la vernisajul din Oradea al pictorului Tudor Frâncu. Despre psihologia artei plastice și tema subconștientului din pictura lui Tudor.

Și m-am trezit la 4 dimineața și am auzit o voce bubuind ”Fă somon în unt pentru soacra ta”. Și somon se făcu.

Somon afumat prăjit la foc mic în unt cu ienibahar. Cu garnitură de castraveți cruzi și cartofi pireu cu oregano.

Și dat fiind faptul că soția dormea i-am făcut și ei un breakfast pe când se trezește:

Soldăței cu cașcaval, varză, castravete, șuncă, ardei. Ou fiert, crutoane, sos de maioneză – totul presărat cu mărar și pătrunjel. Plus niște felii de măr și cafeaua de dimineață.

…și asta i-am făcut ieri dimineață ca mic dejun:

Ou fiert cu mâine prăjită și brânză topită. Salată de crudități cu șuncă și puțină maioneză (pentru gust). Plus cafea.

Trimis un articol la o revistă ICI – sper să-mi fie acceptat. Instalat un Windows pentru Diana, rezolvat o eroare dată de R pentru o colegă de doctorat, mers pe la seminarii. Am participat ieri la un workshop extrem de interesant (despre analiza de discurs).

“Analiza de discurs și hermeneutica obiectivă” – Prof. univ. dr. Robert D Reisz, Departamentul de Științe Politice, Universitatea de Vest Timișoara.

Imediat fug la facultate că am curs de Demografie de la 11.00. După care vine weekendul și am o tonă de chestii de făcut (posibil un server, cărți de citit, vreo trei lucrări de scris).

The post News from the Interwebz – 2 noiembrie 2018 appeared first on Razvan T. Coloja.

News from the Underzone – 30 octombrie 2018

E 01:22 dimineața și-s treaz de vreo oră. M-am culcat la 18.00, m-am trezit pe la miezul nopții și acum am toată noaptea asta liniștită să fac chestii. Și am destule de făcut.

Mi-a apărut un nou articol pe eBihoreanul: ”‘Gaslighting’, abuzul emoțional difuz”. E interesant – citiți-l.

Am fost sâmbătă și duminică la un workshop despre tulburări de personalitate aici în Oradea. De la 9.00 dimineața la 20.00 seara. Cu ocazia asta mi-am făcut și creditele la Copsi.

“Evaluarea Personalității – de la normalitate la patologie”, Oradea, 27 – 28 octombrie 2018

Îmi apare în curând o recenzie de carte în ”Journal of Social Research & Policy” (JSRP), ceva despre Trottier & Fuchs și o carte despre sociologia social media coordonată de ei. Am trimis și la Linux Magazine un articol, cel mai probabil îl acceptă după ultimele schimburi de e-mail-uri.

Miercuri am de mers la alt workshop, de data asta unul de sociologie: “Analiza de discurs și hermeneutica obiectivă” susținut de Prof. univ. dr. Robert D Reisz, Departamentul de Științe Politice, Universitatea de Vest Timișoara.

În noiembrie pe la final vreau să particip la International Conference of Doctoral Students and Young Researchers: “Emerging Markets Economics and Business” (9th Edition) cu o lucrare despre failibilitatea ecosistemului blockchain și lipsa de fezabilitate a criptomonezii Bitcoin în contextul economic virtual. Ceva ce să pună accent pe backing-ul economic fiat (petrol, aur, dezvoltare socioeconomică, stabilitate politică) în direct contrast cu pleiada de criptomonede (+8000 la număr actualmente) și pe cum ICO-urile (Initial Coin Offerings) sunt în realitate scheme Ponzi adaptate la online. E conferință de economie dar heck – merg oricum că se promite a fi interesant.

În rest am mers la cursuri și seminarii, am scris lucrări pentru partea de licență-sociologie, lucrat la cabinet cu clienții, reparat ocazionalul server. Și vorbind de Linux, IBM a cumpărat RedHat ieri dimineață pentru 34 de miliarde. Ceea ce e superb; pentru mine cel puțin. Efectiv aud sunetul ăla pe care îl face fisa când cade în pușculiță ori de câte ori mă gândesc la asta. Pentru că tot ce-i cloud computing va rula RedHat în 12 luni iar Amazon AWS n-are nicio șansă acum că IBM deține RedHat și infrastructura lor software. Și cum va fi nevoie de oameni cu Linux pe partea asta și mai abitir ca de obicei, well… you get the point.

Și azi m-am decis să fac publice niște chestii la care am lucrat anul ăsta. Sunt teste psihologice valide pe care le-am implementat în WordPress cu un plugin obscur și greoi de utilizat cumpărat de la un rus. Dar funcționează formulele – testele afișează rezultatul valid (am verificat și răs-verificat). Câteva le-am folosit cu clienții mei și rezultatele sunt predictori buni pentru progresul terapiei. Le fac publice pentru că vreau să văd ce zice lumea, dacă se semnalează erori, dacă se dau sugestii și – eventual – să fac o platformă cu teste de-astea cu licență gratuită pe care psihologii din România să le poată utiliza în cabinet. În ce regim (închis/deschis) rămâne de văzut. Implementarea a fost anevoioasă iar testarea ecuațiilor a durat mult. Încă mai lucrez la platformă dar vreau feedback de la colegii psihologi. Adresa este teste.psihoradea.com și include până acum 5 baterii de teste care oferă cotarea instant, printre care cele de mai jos:

Gambling Symptom Assessment Scale (G-SAS)

Inventarul de personalitate pentru DSM-5 (PID-5)

Severitatea Simptomelor Stresului Posttraumatic

(NSESSS) – versiunea pentru adulți

Mai nou între cursuri merg la Biblioteca Universității. Au niște camere mici de vreo 3x3mp, cu geamuri mari și un scaun și o masă. Ai priză și WiFi și poți sta cât vrei. Citesc acolo când am ferestre sau lucrez la câte ceva. De s-ar putea și fuma ar fi superb.

Și-am făcut ceva mâncare zilele astea. Nu des, că am fost mereu pe fugă: ba la Școala Doctorală, ba la facultate, ba la cabinet, ba la poștă să ridic colete, ba ocupat cu citit și scris de chestii.

Cartofi cu carne la cuptor înecați în parmezan.
Se curăță cartofii, se taie cubulețe, se pun la fiert în apă cu o linguriță de sare vreme de 15 minute. Se taie carnea de pui în bucățele de dimensiunea cartofilor. Se taie o ceapă medie în cubulețe mărunte și se pune la călit într-o lingură de unt. Când ceapa devine translucentă adăugați carnea, jumătate de linguriță de curry, jumătate de linguriță de sare. Se amestecă bine în tigaie.
Cartofii se scot de pe foc, se spală, se întind uniform într-un vas iar conținutul tigăii se întindea deasupra lor.
Se iau cam 200-250g de smântână, se amestecă cu un bol de parmezan ras și un ou crud plus o jumătate de linguriță de busuioc. Sosul se toarnă în vas peste carne și cartofi, se decorează cu bucățele de șuncă și pătrunjel, se presară puțin busuioc uscat deasupra și se bagă la cuptor 30-35 de minute pe foc maxim.

 

Ciuperci sauteed cu salată de crudități.
Ciupercile se spală, se taie în bucățele mari, se pun două linguri de ulei în tigaie și se prăjesc. Amestecați câte puțin la fiecare minut până ce întreg uleiul e absorbit de ciuperci după care puneți un vârf de sare, unul de piper, unul de curry, pătrunjel. Separat se pun două linguri de apă, două de sos de tomate, se amestecă cu o linguriță de sare și una de busuioc, se toarnă peste ce-i în tigaie. Dacă aveți vreo 20ml de vin alb demisec e și mai bine – turnați-i în tigaie. Se prăjesc până ciupercile au absorbit tot sosul. Se decorează cu pătrunjel, se rade varză crudă și se taie un castravete crud felii. Se servește cu smântână și se decorează cu mărar uscat.

 

She: DWARF HUNGREH!
Me: Say no more.
Se călește ceapă în ulei și jumătate de linguriță de zahăr până ce devine ca sticla (foc mic). Se adaugă puțină boia dulce și cubulețe de șuncă care se rumenesc după ce se presară cu mirodenii arabe. Se ia una bucată corn proaspăt, se taie pe verticală. Se bagă brânză topită în interior, puțin din tigaie, un cremvuști, se adaug brânză topită deasupra și ce-a mai rămas din ceapa cu șuncă. Se presară cu oregano, se bagă la microunde un minut și se decorează cu ketchup și muștar.

Definiția ”terorismului” ar trebui să fie ”ăia puțini care ne deranjează întrucâtva pe noi – cei la putere”. Cuvântul ”terorism” e folosit cu atâta lejeritate în ziua de azi din cauza propagandei americane eficiente încât uităm să ne întrebăm ce-am face dacă o superputere ne-ar invada țara. Cum am lupta cu ea, prin ce mijloace, dacă ar mai conta regulile războiului după ce-ți vezi familia arsă de vie ori dacă e echitabil ca un diplomat aflat dincolo de ocean să te numească ”terorist” iar apoi să ia cina cu ai lui și să joace șah cu fiu-său.

Uităm că ”teroriști” erau și luptătorii anticomuniști care se ascunseseră în munți, de-i condamnase Partidul la moarte prin împușcare după ce-i etichetase drept cel mai mare epricol la adresa păcii, integrității și liniștii țăranului român Teroriști erau și cei din rezistența franceză. Și amerindienii care țineau piept ocupației Statelor în formare.

Și există un numitor comun. Terorist e cel care e în minoritate, depășit de situație, prost înarmat, luptă împotriva unei forțe superioare care-l vrea mort și o face prin orice mijloace improvizate are la îndemână, mânat nici de bani, nici de politic, nici de patriotism, ci de tot ce-a mai rămas după frustrarea de a-ți vedea dus tot ce aveai. Când auziți ”terorist” gândiți-vă la un om mânat de furie născută din neputință. Ăla de nu mai are nimic de pierdut dar vrea măcar să ia cu el vreo 10 din tabăra cealaltă înainte să plece definitiv.

Talibanii însămânțează teroare ziceți? E pentru că imaginile cu copiii sfârtecați de drone nu ajung pe CNN.com. Doar cele ale adulților în uniformă, atent selectați să aibă familie blondă și un trecut lipsit de consum de droguri. John Cutare care a vrut doar să-și servească țara; nu Ahmed cu nume ciudat de familie care a dormit trei zile lângă corpul rece al soției. Ahmed nu are uniformă ci turban. Ahmed e teroristul, nu John, blondul decorat post-mortem.

Trebuie să zâmbești la cinismul acestei lumi.

Am făcut și niște pandantive. Nu multe că – repet – am stat mai nasol cu timpul în ultima săptămână. Dar tot au ieșit astea de mai jos:

The chest of your ancestors. For Halloween. For you. For the glory of Rome!

 

Dacă tot vine Halloween. E pe două culori: ”bone” and ”DEATH”.

 

Wear a lifeless planet around your neck. Rule over vast deserts of toxic gases that liquify your eyeballs.

So I go to the ATM yesterday. In a bank. I go to the machine, insert the card, the machine does not compute. I start pushing buttons and my monkey brain is getting angry. I get the card out, put it back in, push button, no computador. I try the next machine – same thing. I try to enter the bank but the doors are locked. Like the sane person that I am my first thought is ”bankrobbery in progress”. I see a lady behind the counter, she is counting loads of cash. I knock on the glass door, she looks up, she looks back down. My inner-monkey is doing the wild ”scuturation of the gratii” routine. I knock again, the lady looks up. I lift the credit card high up in the air with one hand and the bills in the other and I slowly bring them closer to eachother. It’s the universal sign for “yo machine broken, me need put paper in broken machine”. The lady looks down, continues to count money. My inner-monkey goes batshit crazy. Pink Russian warhead kind of crazy. I do the knock-on-glass-door routine. Lady looks up. I point to broken chunk of useless metal and the lady looks down, counting. This is some “Apocalypse Now” kind of situation. I curse the invisible magic barrier and knock on the glass. The lady looks up, stops counting. I slowly bring the plastic bills in contact with the credit card. She starts to wander in my direction. Slowly. She stops to talk to another woman and they laugh. My brain is doing the Planet of the Apes routine where humanity is finally in chains. I throw bananas at the cages as a king should. The lady finally walks my way casually, opens the door, looks at the card, looks at me. “Sir – we are closed”. And locks the door.

My reptile brain kicks in.

Și-a apărut chestia asta pe canalul editurii mele:

Luați că e cu rockeri.

În rest RISC OS a fost făcut open-source (era și cazul) și mi-am reinstalat QNX 6.3.0 Neutrino în VMWare ca să am cu ce să mă joc. 6.2.1 era mai stabil din ce-mi amintesc așa că probabil că urmează un reinstall.

Și dacă tot e noapte să ne punem atunci să scriem unul sau două articole și să ne uităm la cursul ăla nou Udemy despre R programming.

The post News from the Underzone – 30 octombrie 2018 appeared first on Razvan T. Coloja.

News from the Interzone – 20 octombrie 2018

Holy shit – am o tonă de lucru zilele astea. La modul că mi-e teamă să mă uit în calendar zilnic ce am de făcut începând cu dimineața: ”Hai Răzvan, dă click pe Google Calendar – HAI! You can do it!”.

Anyways, am publicat un articol nou pe Bihoreanul: ”Managementul atacurilor de anxietate”. Am publicat și-o lungă analiză psiho-sociologică pe site-ul cabinetului meu – ”Psihologia milenialilor și de aceștia vor eșua”. Ultimul a stârnit niște valuri pe Facebook, în sensul că milenialii s-au răsculat și-au aruncat cu ouă în mine. Și prin ”ouă” înțeleg desigur postări pasiv-agresive pe wall-urile lor sau comentarii a căror esență se poate reduce la ”eu știu că greșești pentru că dacă ai avea dreptate asta ar însemna că sunt un om nasol, iar eu știu că nu sunt un om nasol”.

Am făcut și un nou tutorial video R ca să închei cu prezentarea statisticilor descriptive – l-am postat pe Psihoradea: ”Tutorial video R – partea a II-a: Statistici descriptive”. Clipul e mai jos.

Am fost făcut unul din cei doi moderatori ai grupului Facebook al Psihologilor și Psihiatrilor din România. Așa – ”pac – vezi că ești moderator peste 21.000+ de useri”. M-am pus și am făcut curățenie pe-acolo de zburau postările despre dezvoltarea personală în toate direcțiile și rămâneau fără cont toți rasiștii sau comentatorii care postau strict imagini motivaționale. Am ras din temelie orice încercare de a posta link-uri către cursuri Yoga, grumuri de șamanism, terapie cu îngeri, unde, cristale și alte chestii pseudoștiințifice. Dar continuă să vină, insistent. E OK – sunt un om extrem de răbdător iar butonul de ”ban” e aproape.

Am updatat articolul ”La ce să te aștepți ca student la Psihologie” pe care-l scrisesem prin 2015 și care descrie experiența mea ca student la Psihologie în cadrul Universității Oradea. Îl updatez anual cu noi date (medii de intrare, planurile de învățământ, informații noi). De data aceasta, la final aveți un document interesant pe care până acum l-am ținut – să zicem – ”secret”.

Am trimis un studiu de caz la ”Administrative Science Quarterly” – cea mai bine cotată revistă ISI pe partea de sociologie din grupul celor incluse în WoS (Web of Science), cu un H index de 158. Nu mi l-au primit, că tematica era puțin diferită de ceea ce publicau ei și nu avea legătură cu sociologia organizațională. Oh well, le luăm pe rând.

În schimb cei de la Linux Magazine mi-au scris să public la ei un text așa că azi am de lucru. Am așa un chef nebun să scriu chestii despre Linux și scripting zilele astea așa că după ce termin de scris textul pentru LM îi contactez și pe cei de la Linux Journal.

Vorbind de Linux – a apărut Ubuntu 18.10. Se mișcă mult mai rapid. Am făcut upgrade, se prelinge excelent. Odată cu upgrade-ul la Ubuntu 18.10 mi s-a instalat și noua versiune GIMP – 2.10. Au băgat muuuulte chestii noi: teme de interfață grafică, unelte noi, pluginuri noi. UI-ul a primit un revamp masiv. Vechile dialoguri rămân active în ”legacy mode” prin meniuri dar au fost înlocuite implicit de versiuni care funcționează altfel și generează cu totul alte efecte vizuale. ”Drop Shadow” de exemplu e mai rafinat și are două versiuni (aparte de cea veche): ”Long Shadow” și un ”Drop Shadow” îmbunătățit, cu mai multe opțiuni. Există temperaturi de culoare, ”White Enhance” a devenit ”White Balance”, ferestrele ce conțin elemente scalabile se mulează pe ceva versiune GTK 3.x mai recentă și arată radical diferit față de versiunile precedente. Multe noi opțiuni. Și pare mai rapid.

Wh-… why is my Linux setting up a macaroon bakery?

What else? Am fost la cursuri la Sociologie. E un deliciu să participi (pentru mine cel puțin). Discuțiile sunt antrenante și învăț chestii noi în fiecare oră.

Mi-am cumpărat niște cărți, am citit niște studii (îl ador pe Elijah Anderson), am scris niște scripturi BASH pentru o colegă de doctorat care voia să parseze niște date și voia să automatizeze totul (am redus la două linii de cod toată operația, de la adunarea datelor la introducerea lor în CSV cu formatare corectă, comma-delimited). Trebuie să revizuiesc o recenzie trimisă la o revistă de sociologie, că am primit-o înapoi cu mențiunile editorului și-am promis că până în weekend are noul text acordat pe sugestiile lui. Trebuie să scriu o altă recenzie la cartea ”Key Ideas In Sociology” a lui Martin Slattery (și să fac o comparație cu titluri similare semnate de Sutton, Giddens, Kivisto și alții) pentru revista ”Sociologie Românească”. Mi-am cumpărat ”Politica” lui Aristotel, ediția în limba română din 2010 în traducerea lui Alexander Baumgarten, că ni s-a sugerat la cursul de Filosofie socială să o citim pe aceasta și nu ediția mai veche din anii ’60-’70.

Am fost ieri la expoziția de pictură a lui Tudor Frâncu, am tras niște poze. Trebuia să vorbesc în deschidere în calitate de psiholog, la rugămintea curatorului. Se pare că deschiderea va fi… peste 2-3 săptămâni. În mod bizar; având în vedere că vernisajul s-a deschis publicului deja de ieri… Dar în fine – merg peste 2-3 săptămâni și va veni și un critic de artă din Oradea. El va vorbi despre lucrările lui Frâncu, eu despre psihologia artei.

Și aveam un speech așa mișto pregătit aseară după ce alergasem toată ziua și mă grăbeam de la cabinet după o ședință cu un client să ajung la timp la galerie…

Mi se pare interesant cum a evoluat ecosistemul Linux de la ceva difuz la ceva compact, atât din punct de vedere al pachetelor software cât și din cel al managementului resurselor. S-a început cu pachete livrate în cod sursă, prin anii ’90 și o descentralizare a modului în care se făcea managementul consumului de resurse (CPU, RAM). S-a trecut apoi la managere de pachete pe măsură ce au apărut distribuții independente care fiecare a urmat o cale proprie: pachete .PKG pentru Slackware, .DEB pentru Debian, .RPM pentru RedHat cu ocazionalul software proprietar livrat sub formă de .BIN ori .SH executabil. A apărut ideea de containere în Solaris și-a preluat-o și comunitatea open-source din lumea Linux/*BSD. Inițial la nivel de aplicație (îmi scapă acum cu ce software făceam managementul resurselor unui program prin anii ‘2000 dar nu era prea eficientă implementarea oricum).

În prezent s-a ajuns la pachete Snap și AppImage: containere cu propriul lor ecosistem care rulează pe orice distribuție Linux oferind un format universal care reduce din fragmentarea comunității open-source impusă de diferențele dintre distribuții. Dai un snap install cutare din orice distro și ai acelai program, din același repository, pe trei branch-uri de distribuție diferite. La nivel de management al memoriei kernelul Linux e mult mai eficient așa – ca privire de ansamblu – în calibrarea resurselor (seria 4.20 mi se pare mai eficientă decât anterioara în acest sens). În plus – și asta e important – s-a trecut la ideea de containere atât pe partea desktop cât și – normal – pe cea de server. Cloud computing-ul a presat în direcția asta și așa am ajuns la Amazon AWS care permite crearea de dock-uri cu seturi de resurse prestabilite în cadrul cărora poți rula aplicații fără să afectezi restul resurselor serverului. O chestie foarte mișto față de care administratorii de servere Solaris, Linux și *BSD ar fi salivat abundent în anii 2000. În paralel se pune tot mai mare accent pe soluții de virtualizare: XEN, VMWare și altele care practic tot pe ideea containerelor de resurse funcționează, atât doar că îndeplinesc funcții adiacente binevenite față de AWS (posibilitatea de a rula – de exemplu – un desktop Windows în Linux sau un mediu Ubuntu 18.10 în CentOS 7).

Ca notă adiacentă, virtualizarea la nivel de sistem de operare (și nu aplicație precum QEMU ori VMWare) s-a extins și la competiție, așa că e acum o stradă cu două sensuri: poți instala un container Ubuntu în Windows 10 direct din repository-ul Microsoft și să-l rulezi mult mai eficient decât din VMWare Workstation. Ceea ce e o chesie extrem de mișto (iar ca notă adiacentă aminte aici și recenta adiție BASH ca opțiune CLI în Windows 10 respectiv portarea shell-ului Microsoft în Linux).

Și mă uit mândru la cum a evoluat Linux iar dacă fac o paralelă cu vara aia a lui 2000 când compilam KDE în Slackware de la zero vreme de 6 ore doar ca să-mi dea eroare din lipsă de dependințe FIX LA FINAL (nu începutul procesului, că GCC nu verifica dependințele din start așa cum e normal acum) mă apucă râsul. Era mișto să asculți cum cârâie procesorul unui Pentium 4 cu 256 SDRAM în timp ce Slackware 7 (sau 8?) derula linii de cod compilând de mama focului. Ca să ai și tu un mediu desktop, nu managere de ferestre ca Fluxbox sau IceWM sau ce truda mai foloseam la vremea aceea. Și priveai la monitor dorindu-ți să îți înfigi o țeavă dublă de pușcă în gură și să gâfâi în ea ca într-un nai după care să pictezi în roșu peretele din spate doar ca să pui capăt chinului. Și după 7 ore de gânduri de-astea în care nu puteai folosi PC-ul pentru că GCC făcea mouse-ul să sacadeze la cum hăplăia resurse – poc – ”make” dădea eroare că nu găsise lib-libelulă-i386-dev. Trebuia s-o iei de la capăt.

Și apăsai pe trăgaci fără să te mai gândești.

Am făcut și niște mâncare zilele trecute. Nu multă, că nu prea am avut vreme.

Mama soacră trebuie hrănită așa că:
Se fierb spaghetele în apă cu un pumn de sare. Se taie ceapă mărunt între timp, se călește în tigaie la foc foarte mic într-o lingură de ulei. Se taie cârnat cabanos afumat în cuburi mici, se pune peste ceapă după vreo 5 minute, se amestecă din când în când. În oala cu spaghete torni o linguriță de ulei ca să nu se lipească.
Și-aici am schimbat macazul la modul ”and now for something completely different”: tăiat ciuperci mărunt, pus în tigaie, pus patru linguri de unt în loc de ouă bătut sau smântână. O lingură de lapte, amestecat bine, lăsat la foc mic.
Presărat acum sare, piper, foarte puțină boia, foarte puțin curry, busuioc din belșug, puțin oregano, praf de usturoi.
Puneți pâine la prăjit între timp, scoateți din oală un detașament de spaghete, trântiți-le în tigaie și amestecați. Așa – cu apă pe ele, până se omogenizează tot. Turnați jumătate de pahar din apa oalei în tigaie, mai puneți o tură de spaghete. În timp ce scade apa radeți vreo 4-5 linguri mari de cașcaval și puneți câte puțin la tpit peste conținutul din tigaie.
Se adaugă acum niște mirodenii orientale, încă puțin praf de usturoi, o linguriță de oregano, se amestecă. Presărați piper și puțină sare. Treptat puneți tot cașcavalul până ce apa scade și spaghetele s-au acoperit de mirodenii, ciuperci, ceapă și restul chestiilor din tigaie. Eu am presărat și o linguriță de făină treptat ca să grăbesc procesul (așa – ca la profani).
Când apa a scăzut și e deja greu să amestecați în tigaie se pot pune spaghetele în farfurie. Se presară cu busuioc și puțin praf de usturoi, un vârf de piper. Se pune sos de tomate alături, se presară susan și oregano peste el. Cașcaval ras deasupra, pâinea prăjită frecată cu usturoi alături.
Două frunze de mentă pentru decor și gust.
Dacă nu exagerați cu sarea iese destul de fain.

 

Behold – for I have created ciorbă!

Și am citit că cele mai bune facilități educaționale din România sunt cele din Oradea:

Și merită să citiți chestia asta. Foarte mișto analiza lui Tismăneanu cu privire la Păunescu. Scurtă și la obiect, tranșantă, călcând cu bocancii imaginea aceea romanticizată a poetului decedat. În anii de dinaintea morții i se spunea ”Porcul” – cu dublă conotație: una peiorativă, cu directă referință la dimensiunile corporale ale comunistului nostalgic și o alta mai acidă, cu trimitere la acțiunile sale din perioada premergătoare lui 1989. Servilismul lui Păunescu e surclasat doar de patetismul teatral cu care recita odele închinate Partidului. Îmi aduc aminte și acum cu câtă vervă vorbea la radio în versuri despre trădătorii de țară și combinele aurite ale agriculturii socialiste. Îți trebuie un dram gros de șoric să glorifici ca intelectual în rime sapa, un fost cizmar și gloria poporului român (privită exclusiv prin prisma dedicării față de PCR).

Și – după cum bine observă Tismăneanu – argumentul ”despre morți numai de bine” e folosit actualmente libertin într-o încercare de a trece cu vederea că Păunescu a făcut un rău considerabil culturii românești. A trecut cu avânt proletar dincolo de necesarul incluziunii ideologiei comuniste în tot ce era artă impus de Partid și-a planat glorios ani la rând peste frații de ghildă excelând în producerea cu zel a sute de poeme care l-ar fi făcut până și pe Stalin să lăcrimeze.

Și-am făcut niște pandantive noi:

Pandantiv nou: ”Pearl Weed”. Lucește și strălucește. Scoate în evidență ochii atunci când te încrunți.

Dacă tot se apropie Halloween și suntem neam cu vampirii…

L-am făcut zilele trecute. Procesul a fost laborios: design, calcule, greșit de trei ori pentagrama și ritualul de invocare, apoi captat sufletul în interior, spălat cu apă sfințită ca să nu scape, alungat vocile nervoase din cap vreme de vreo două ore până ce ne-am împrietenit, dat mâna cu K’Htala-Xul cu ocazia asta (i-au crescut coarnele considerabil, trebuie să recunosc), legat de lănțișor, prelucrat poza…
E de muncă dar e fun.

Am primit feedback foarte fain zilele astea pentru ”Tainele psihologiei” de la psihologi și cititori neafiliați științelor umane deopotrivă. Cartea a ajuns deja în librăriile din țară iar tirajul editurii deja e pe cale să se epuizeze. Din ce-a mai rămas puteți cumpăra de-aici dacă vreți.

Restul cărților mele știți unde le găsiți.

Închei aici că mai am o tonă de chestii de făcut. Am un workshop de psihologie weekendul următor și până atunci profit de weekendul ăsta ca să scriu articole, eseuri și să citesc câte ceva când apuc.

The post News from the Interzone – 20 octombrie 2018 appeared first on Razvan T. Coloja.

Râdem iar de Bitcoin? Râdem!

De peste doi ani scriu despre Bitcoin și cei 8000+ de frați ai lui că moneda virtuală pur și simplu nu e sustenabilă. Acum că suntem în prag de poc și tot mai multe companii dau chix și tot mai mulți oameni se uită la monitor cu fețele în mâini, putem conclude că parcă-parcă am avut dreptate: nu poți crea din neant ceva și să-i spui ”monedă virtuală” și s-o justifici prin propria ei existență în condițiile în care nu are în spate absolut nimic – nici fiat, nici aur, nici petrol, nici o economie puternică (pentru că noi suntem ”descentralizați” și autonomi). Pur și simplu nu merge.

E fix cum ai acorda valoare de procesor octa-core i7 unei căpițe de fân. Așa – din burtă. Te apropii de căpiță și declari că toată grămada aia de fân e acum un procesor i7 și inviți lumea să cumpere. Și lumea cumpără din simplul motiv că și alții cumpără (FOMO – Fear Of Missing Out). Așa se face că avem acum milioane de investitori IT cu milioane de căpițe de fân care putrezesc pe câmpuri și numai nu procesează nimic. Și toți acești investitori încearcă acum să-și vândă unul altuia câte puțin fân la 5-7% din valoarea cu care l-au cumpărat.

Așa se face că apar eu, cu 20+ ani experiență în Linux server-side și trec fumând pe câmp și apare ”investitorul” cu zâmbetul larg și încearcă să-mi vândă niște i7. Așa că mă uit lung la el, mă uit la căpiță și-i spun că ”omule… e fân… se să fac cu el?”. Moment în care investitorul dă ochii peste cap dezvăluindu-și albul globurilor și începe o tiradă dementă despre descentralizare, taxe, bănci malefice, ecosistem Bitcoin și alte aiureli. Ca un adevărat propovăduitor al fânului.>

Fix așa și cu furtuna de cripromonedă: se dă o mână de oameni fără educație economică ce vehiculează termeni pompoși precum ”descentralizare” sau ”tranzacții criptate” sau ”blockchain”. Oameni care acum sunt săraci lipiți. Tether s-a dus în jos zilele trecute, Bitfinex nu mai permite retragerea banilor invocând ”probleme cu băncile” (chit că azi-noapte s-a aflat că au – totuși – o relație activă cu o bancă din Hong-Kong) iar Bitcoin flutctuează haotic între $6200 și $6500 după ce acum 10 luni era la $20.000.

Oamenii cu căpițele lor de fân nu sunt fericiți.

Și apare Nouriel Roubini în fața Senatului SUA, craca economică, și tipul ăsta cu doctorat și experiență le explică foarte calm că nu poți vorbi despre ”descentralizare” în ecosistemul monedei virtuale în condițiile în care peste 90% din ”mining” se face de către chinezi. Ori că taxa de extragere a unui Bitcoin e de $55 și că e absurd să te bați în piept că băncile sunt malefice atunci când cumperi o pizza cu echivalentul a $5 în Bitcoin și plătești o taxă de tranzacție de $55 între timp. Le spune că 81% din ICO-uri (Initial Coin Offerings) s-au dovedit a fi scheme Ponzi, de au dispărut ”afaceriștii” cu banii în Belize, că un ecosistem cu 8000+ tipuri de monedă nu e sustenabil și că singurul uz practic al Bitcoin-ului e să speli bani sau să cumperi droguri de la cartelurile mexicane. Moment în care deținătorii de căpițe încep să spumege abundent și să delireze din nou: ”Tether, Bitcoin, Ethereum, blockchain, anonimizare, independență”. Pentru că așa funcționează în viața reală – investitorul de 17 ani cu muci la gură și al cărui cumul de cunoștințe economice nu trece dincolo de conceptul de ”pușculiță roz” îi explică pe Twitter profesorului doctor în economie unde greșește.

Între timp fânul putrezește pe câmpii și soarele care apune aruncă umbre lungi peste căpițe.

The post Râdem iar de Bitcoin? Râdem! appeared first on Razvan T. Coloja.

[recenzie] Direct din abator

Nu-mi vine în minte acum nici o frază decentă care să descrie exact cât de plăcut m-a surprins Kurt Vonnegut. ”Slaughterhouse-Five” e o carte minunată din care voi încerca să redau cât mai puțin ca să nu stric plăcerea lecturii. Ce pot să spun însă e că Vonnegut e ușor de citit și se potrivește indiferent de starea de spirit pe care s-ar putea să o ai atunci când deschizi cartea. Întreg romanul emană calm, parțial din cauza propozițiilor scurte și la obiect de care autorul face uz in belșug. frumusețea scriiturii lui Vonnegut stă în faptul că știe cum să îmbine aceste porpoziții atfel încât frazele formate de ele să fie vii, acaparante, să furnizeze un imbold de a merge mai departe.

Poți privi Slaughterhouse-Five din stânga și să zici că-i un roman SF. Ca doi pași mai la dreapta să se transforme în roman psihologic, apoi biografie, apoi depeșă de război, apoi roman istoric. Afișează deopotrivă viața unui călător în timp cât și ororile războiului. Exceptându-l poate pe Sven Hassel, Kurt Vonnegut este autorul cel mai accesibil în ceea ce privește ororile celui de-al Doilea Război Mondial. Este acolo în mintea cititorului indiferent de background-ul literar al acestuia, indiferent dacă acesta este sau nu familiarizat cu războiul. Vonnegut reușește ceea ce puțini alții au reușit înaintea lui: să îmbine o scriitură simplistă cu o relatare complexă. Să facă uz de elementele de bază ale relatării și totodată să reușească performanța de a acapara cititorul prin schimbări bruște de situație și un strop de fantastic.

Un alt lucru care atrage atenția spre Slaughterhouse-Five este modul în care sunt conturate personajele. Extrem de grafice, sunt departe de idealul cu care poate ne-am obișnuit involuntar din alte romane de acest gen. Eroii principali sunt fie fazi, fie aproape malefici. Asemuiesc asta cu seria ”Watchmen” a lui Alan Moore în care supereroii împart dreptatea prin absolut orice mijloace găsesc de cuviință, fără să fie legați de standardul dictat inițial de benzile desenate care afirmau că nu ai voie să omori răufăcătorul ci trebuie să-l predai autorităților aproape intact. La fel – personajele lui Vonnegut pot fi abjecte și totodată eroice, pot părea fade și fi totodată interesante. Poate chiar asta l-a consacrat pe autor în anii lui de glorie literară: faptul că iese din tipare atât prin personaje cât și prin scriitură.

Motivele principale din ”Slaughterhouse-Five” sunt soarta, natura umană, liberul arbitru și firea ființelor umane. Societatea umană este prezentată prin prisma personajului principal și a influențelor primite de către acesta din partea tralfalmadorienilor, ființe extraterestre pentru care prezentul, viitorul și trecutul se combină formând un singur punct în timp. Prin acest artificiu de situație Billy Pilgrim se trezește pe rând în diferite perioade de timp. Cum timpul ne modelează personalitatea prin situațiile pe care ni le pune în față, este interesant de văzut cum se descurcă Billy Pilgrim atunci când se trezește aruncat în trecut sau viitor cu o linie stabilă a personalității.

Un alt lucru interesant în Slaughterhouse-Five este faptul că punctul culminant al romanului nu este dictat de cel mai important eveniment al războiului ci de unul de importanță imediată în viața celor care asistă la el. Ca să încerc o comparație care să mențină deschis interesul pentru roman fără să dezvăluie prea multe din acesta, închipuiți-vă căderea imperiului roman vizavi de moartea unui păstor oarecare.

”Slaughterhouse-Five” este pe alocuri vocea autorului care își descrie amintirile din perioada războiului, apoi devine viața lui Billy Pilgrim, ca la anumite momente cele două să se interconecteze lăsându-te să te întrebi cât anume din carte e ficțiune și cât nu. De aceea, poate cel mai bun cuvânt pe care-l pot folosi pentru a descrie romanul e ”halucinant”.

The post [recenzie] Direct din abator appeared first on Razvan T. Coloja.

[recenzie] Minunata Lume Nouă

Aldous Huxley îl precede pe Orwell cu ”Brave New World”. Publicată în 1932 (spre deosebire de ”1984” care a apărut în 1948), lumea imaginată de Huxley nu poate fi numită atât totalitară cât de un egalitarism forțat. Dacă personajele din cartea lui George Orwell nu au de ales din cauză că Partidul le dictează că nu au de ales, cele din romanul lui Aldous Huxley nu au de ales pentru că au fost condiționați genetic să fie fericiți cu ceea ce li se oferă. Principiile totalitarismului – dacă putem vorbi de așa ceva – dictează că masele trebuie strunite prin dezinformare, teroare și un nivel de trai care să nu le permită să aibă timp de gânduri contrarevoluționare. Huxley a rezolvat toate aceste probleme prin condiționarea genetică.

În ”Brave New World” fiecare individ este parte a unui subgrup al cărui funcție este să îndeplinească repetitiv un singur scop. Doctorii vindecă, fierarii bat metalul cald, conducătorii conduc și – mai mult – toată lumea e fericită să facă ceea ce trebuie să facă. Asta deoarece la naștere fiecare individ al acestei lumi imaginare este condiționat în așa fel încât să se simtă bine îndeplinindu-și sarcinile. Un muncitor care manevrează fier topit în medii de o căldură infernală este învățat încă din stadiul de făt să fie oripilat de temperaturile joase și să fie mulțumit de sine atunci când este pus într-un mediu fierbinte. Un liftier este învățat de mic să se simtă plăcut doar când plimbă de sus în jos oamenii cu liftul și să simtă discomfort atunci când staționează.

Huxley merge un pas mai departe și îi transformă pe acești indivizi ai diferitelor subgrupuri în elemente identice care elimină deopotrivă nemulțumirile dictate de firi diferite și nevoia de a ajusta aparatura în funcție de dimensiunea fiecăruia. Imaginați-vă patruzeci și opt de gemeni asamblând același tip de componentă a unui avion și veți avea o imagine destul de clară a lumii imaginate de Huxley.

La fel ca și în cazul lui ”1984”, despre ”Brave New World” s-a vorbit și răs-vorbit într-un asemenea al încât e aproape imposibil să spui lucruri noi despre roman. Ceea ce voi face în schimb este să alcătuiesc o punte între ”1984” și ”Brave New World”. De exemplu, este fascinant cum în ambele romane ”marea revelație” se petrece în cadrul unui dialog direct cu un reprezentant de seamă al puterii. Dacă Winston Smith poartă o discuție cu torționarul său și află cum funcționează lumea lui și de ce anume trebuie să funcționeze astfel, în ”Brave New World” Mustapha Mond le explică lui Bernard, Helmholtz și Sălbaticului de ce anume sistemul funcționează.

Ceea ce atât Orwell cât și Huxley au făcut prin intermediul dialogurilor lor a fost să ofere nu doar o motivație a absurdului ci și o introspectivă a micilor motive logice care legate redau realitatea lumilor lor. În ”1984” Partidul există pentru că spune că trebuie să existe iar teroarea e doar un alt cuvânt pentru iubire. Lui Winston i se spune că torționarul său poate alege să leviteze prin aer ca un balon dacă asta ar fi în interesul Partidului. Mai mult – că o poate face din simplul motiv că poate altera realitatea după cum dorește. Dacă lui Winston i se spune că persoana din fața lui tocmai zboară, nu are de ales decât să accepte acest lucru. În ”Brave New World”, unul din cei zece conducători ai lumii, cel avizat să conducă Europa de Vest, le spune celor trei personaje principale că dacă toată lumea crede că e fericită, atunci toată lumea este fericită. Indiferent dacă există sau nu factori externi care să fragmenteze societatea, nemulțumiri nu vor exista deoarece fiecare individ este condiționat să își accepte situația. Mai mult, orice problemă imprevizibilă ar putea să apară, aceasta este automat suprimată de ”soma”, drogul universal care șterge neplăcerile cetățenilor și îi trimite în beatitudine la cel mai mic semn de pericol. Mai pe scurt, dacă un struț își afundă capul în nisip, se va simți în siguranță, chit că în realitate nu este, dar ceea ce contează este sentimenul și nu realitatea.

Nici unul din personajele celor două romane nu au de ales, cu diferența că Winston din cartea lui Orwell nu are de ales din motive psihice iar cei din romanul lui Huxley din motive chimice și genetice.

O temă care se repetă în ambele romane este redefinirea realității și modul în care aceasta poate modela societăți. În ”1984” societatea este modelată prin propagandă excesivă. În ”Brave New World” este controlată prin ”soma” și o condiționare la nivel genetic.

Revenind strict la cartea lui Huxley, romanul mi s-a părut greoi de citit, și asta din cauza modului în care autorul alcătuiește frazele: un început care face aluzie la conținutul frazei, o paranteză lungă și un deznodământ care apare de multe ori atunci când cititorul deja a uitat despre ce se vorbea în primul rând. Aparte de asta, ”Brave New World” este o carte fascinantă care fără îndoială a dat startul în ceea ce privește fascinația față de totalitarism a autorilor ce au abordat subiectul ulterior.

The post [recenzie] Minunata Lume Nouă appeared first on Razvan T. Coloja.