Răzvan T. Coloja's Blog, page 3

Eu doar las poza asta aici…

The post Eu doar las poza asta aici… appeared first on Razvan T. Coloja.

Cei 10 pași spre iluminare transcedentală întru bogăție

Mă distrează chestiile astea cu ”10 pași ca să devii X” semnate de oameni cu nume greu: Jeff Bezos, Bill Gates, Stephen King, șeicul Hamud Al-Afad Habib al III-lea care și-a clădit averea din nimic. Articole despre cele 7 sfaturi pe care consideră Tim Cook că ar trebui să le urmezi pentru împlinire. ”Cele 8 reguli de urmat pentru a avea o căsnicie fericită” semnat de cuplul ăla faimos de la Hollywood despre care toată lumea știe că se iubesc de când aveau 6 ani și nu vor divorța niciodată, ei fiind în sincron perfect până și-n starea de REM.

Lumea mușcă la chestii de-astea. Mușcă adânc. A zis ăla, iar ăla fiind arhetipul succesului, fericirii, al liniștii sau iubirii – automat – ce zice ăla e sfânt. Dacă dă sfaturile astea 5 se cheamă că el însuși le-a urmat, deci așa a ajuns acolo sus. HAI SĂ LE URMEZ ȘI EU CA SĂ AJUNG ȘI EU SUS.

Oamenii vor soluții simple la probleme complexe. Liste în puncte, mură-n gură, exact ce să facă ca să aibă succes. Sau talent. Sau fericire. Sau recunoaștere. Toți vor formula, rețeta, iar rețeta să fie simplu de urmat și concisă: 1. Bea lapte din muguri de fag. 2. Nu te da bătut. 3. Ascultă ce-ți spune inima. 4. Șaibe cu mufă de 16.

Și omul citește și-și notează ce scrie pe net și freacă satisfăcut din palme crezând că dacă și el face ce zice Bezos sau Deepak Chopra să facă va obține exact ce are Bezos. Sau Deepak ăla. Că așa e cu viața: e ca la omletă: spargi oul, bați oul, frigi oul și mănânci. Chestii în 4 pași ca să obții mâncare. Și – desigur – asta se aplică la a-ți salva căsnicia de la dezastru sau a ajunge multimiliardar. Mai presus de toate – ăla de a ajuns multimiliardar a redus totul la esență, de parcurs în 45 de secunde, 8 puncte sfinte – numai pentru tine; și alți 542.000 de cititori pe săptămână. Vă dă așa – cu de la sine putere secretul; că e om bun și vrea să fiți toți miliardari fericiți și cu succes la femei; așa ca el. Un gest nobil pe care internautul îl hăplăie pe nemestecate și despre care crede cu adevărat că funcționează. Cum să devii scriitor de bestseller-uri. Cum să câștigi miliarde cu Bitcoin. Cum să dezvolți o aplicație Android care valorează miliarde în doar 6 zile.

Mi se pare deopotrivă trist și amuzant.

Trist pentru că nimeni nu-și pune întrebarea de ce – dacă rețeta, e simplă și-n 8 pași, la liber pe net și semnată de ăla faimos – nu e jumătate din planetă beneficiara roadelor ei.

Amuzant pentru că nimeni nu-și pune întrebarea de ce – dacă rețeta, e simplă și-n 8 pași, la liber pe net și semnată de ăla faimos – nu e jumătate din planetă beneficiara roadelor ei.

Geme netul de chestii de-astea inutile și de oameni ferm convinși că totul e simplist redus la o listă de maxime în 10 puncte. În mod ironic o mare parte din acești oameni sunt tot cei care râd când aud că prin secolul XVI se încerca vindecarea ciumei bubonice cu extras de bursuc putred și păpădii fierte. Concluzionează doct că știința a evoluat apoi trec la pasul III din lista lui Tim Cook despre cum să dai lovitura cu chestia aia care va schimba planeta.

The post Cei 10 pași spre iluminare transcedentală întru bogăție appeared first on Razvan T. Coloja.

Neajunsurile democrației

Scria De Tocqueville că odată cu sămânța democrației în SUA a răsărit și o nouă eră în modul de gândire al oamenilor. În sensul că democrația și capitalismul aduc unele beneficii care în schimb degradează gustul pentru cultură, informare și preocupări intelectuale. Pe scurt spus, deoarece în democrație ai mai multe, tinzi spre gratificare imediată: un ziar, o glumiță, o ”Urzica”, un sitcom, o acadea.

Asistăm la o dictatură a prostiei în statele democratice. Cel puțin în ultimul deceniu. Trump a câștigat alegerile în SUA cu promisiunea că va construi un zid la granița cu Mexicul, cică să oprească imigranții. Și-a fost votat în masă de beneficiarii bunătăților democrației. Că așa știe americanul – că un zid e menit să oprească chestii și așa se rezolvă problemele complexe – punând cărămizi între tine și ele. Gândire de copil de 9 ani.

În Europa asistăm la o creștere a populismului. În mod ironic, democrația a adus cu ea mentalitatea cum că socialismul e o alternativă mai bună și – cum gratificarea imediată nu putea lipsi nici de pe continentul nostru – ideea că soluțiile simple și dure dau rezultate. Garduri în Ungaria, manifestări de extremă dreaptă în Franța, social-democrație în România. Peste tot promisiuni de reparare a panoului electric bătând un cui gros prin el. Haos în Grecia unde ”Golden Dawn”, partidul neonazist, a câștigat locuri în Parlament. Iz de naționalism și-n Spania. Orban a umplut Budapesta cu țapul ispășitor preferat de ăștia cu gândire totalitară și populistă: George Soros.

O ducem prea lejer în democrație. Și asta ne permite să croim idei tâmpite. Așa cum Marx, Engels și ai lui erau studenți rebeli la Paris când au încropit ”Manifestul Partidului Comunist” și-o puneau de-o revoluție prin cafenele, între cursuri, așa și oamenii din statele democratice din ziua de azi – cu Netflix pe smartphone-ul Apple fac poze la mitinguri despre dictatura capitalismului. ”Noi suntem cei 99%” – chestii de-astea.

Și stai și te scarpini în cap și te uiți în jur și observi după câteva decenii că democrația a adus cu ea o generație de oameni care respiră pe gură și au nevoie de indicații pe paharul de ceai vegan, că altfel își scot ochiul cu paiul sau se ard la limbă cu lichid fierbinte. Și ăia voteză. Militează. Iau decizii. O pun de enclave socialiste prin cartiere cu mașini electrice. Votează pentru Brexit. Se înscriu în Jobbik sau pun ștampila pe Le Pen.

Să fie totuși că democrația poate nu funcționează și că omul, odată liber, ia cele mai tâmpite decizii pentru el și grup? Platon visa la Cetatea condusă de filosofi, și cu toate astea poți număra pe degete guvernele tehnocrate din democrație.

Ceva nu-i OK cu imaginea asta…

The post Neajunsurile democrației appeared first on Razvan T. Coloja.

News from the Interzone – 1 mai 2019

Bun – amân momentul ăsta de săptămâni de zile. Să updatez blogul cu chestii noi. Efectiv n-am avut vreme. Literalmente nu am avut timp să scriu, atât de mult de lucru am avut. Sărbători, vacanță de 1 mai, weekenduri – hah – pentru plebei; eu am lucrat. Dar azi m-am trezit la 04:00 dimineața și până-mi beau cafeaua să vă ce mai îmi aduc aminte. Că s-au întâmplat multe.

A apărut al doilea articol din seria ”Building a Raspberry PI Cluster” semnată de mine pe LinuxConfig.org. Până în data de 10 mai trebuie să le predau și pe celelalte patru. Parcă tot prin 10 am deadline și la Linux Magazine. Am scris non-stop săptămânile astea: referate, articole, texte. Aproape zero momente de repaus. Făcut site-uri, mers la facultate, mers la doctorat, mers la cursul Cisco CCNA Routing & Switching (deja-s la modulul 3). Noroc cu trotineta electrică, că mă duce rapid unde trebuie să ajung. A plouat cu colete de la poștă (comand chestii de pe net ca un maniac așa că zilnic vin vre 3-4 colete fie prin curierat rapid, fie prin Poșta Română).

Mi s-a luat un interviu săptămânile trecute, a apărut în ediția tipărită, poate apare și pe online în curând. Am terminat magic mirror-ul Dianei la două zile după ce-a fost ziua ei de naștere. Asta e – had work to do. Am apucat să mă uit la două episoade GoT și la ultimul ”Avengers” și cam aia a fost cinemateca mea din aprilie. Tot cu nasu-n CSS, BASH, PHP și Linux am fost. Tot pe drumuri, tot alergat de colo-colo – de la cabinet acasă, de acasă la poștă, de la poștă la facultate, de acolo la supermarket, apoi la curs Cisco, apoi iar… Deja înainte de Paști eram rupt în gură de oboseală. Acum s-au liniștit însă apele; am avut vreo trei zile de odihnă și mă pot apuca iar de lucru *sobs in a corner*. Am prins niște proiecte faine de tot.

E un blur de-ăla confuz la mine în memorie. Ah – da – am fost invitat special la ceva eveniment, le-am vorbit unor eleve despre importanța învățământului:

Am fost invitat să particip și la o emisiune radio după ce trece vara, să vorbesc despre chestii de psihologie.

Ah – și iar iau bursă. Lol. Acum și la Sociologie la nivel de licență; e de performanță, că am avut media 10 curat semestrul trecut. Să zică cine vrea că ”education doesn’t pay”, dar iau în prezent trei burse diferite (cu cea privată) care însumează 3340 RON.

Am lucrat la cluster (am mai luat Pi-uri ca să fac 8 noduri plus un nou switch). Tot aștept să-mi vină odată prin poștă rack-ul ăla acrilic ca să pot monta/instala ce trebuie.

În rest mâncare, ca de obicei:

Omletă specială pentru waifu. Luați trei ouă, separați albușul de gălbenuș. Gălbenușul îl amestecați cu parmezan ras, o lingură de mărar, una de smântână, o felie de cașcaval tăiată pătrățele, sare, piper, o linguriță de boia, una de pătrunjel. Luați una felie șuncă de praga, tăiați în pătrățele mici. Cârnat afumat, vreo cinci felii de un deget grosime tăiate în patru. Puneți ulei la încins, tăiați o jumătate de ceapă cubulețe, căliți ceapa. Luați de pe foc și puneți carnea înăuntru. Acum porniți un mixer și bateți albușul până ce se face spumă. Din tigaie luați ceapa și carnea, amestecați cu gălbenușul după ce-ați stors totul de ulei, turnați albușul, puneți la foc mic. Gălbenușul îl amestecați bine de tot, tăiați coadă de ceapă verde în mici inele și puneți peste, amestecați. În mijlocul albușului care deja se întărește dedesubt turnați o baltă de gălbenuș cu ceapă călită și carne și parmezan ras și mărar și toate cele. Dați pe foc mediu. Ideea e că cele două feluri de cașcaval se topesc și formează o crustă mișto dedesubt. Albușul devine pufos, mărarul dă un gust bestial, boiaua culoare. După o vreme împăturiți plăcinta asta în două sau patru, mai turnați ulei încins peste gălbenuș dacă doriți. Se pune în farfurie, se presară puțin oregano și se rade parmezan fin, cât să se topească de la căldură. Coadă de ceapă verde mărunțită presărată deasupra, bucățele de ardei roșu pentru culoare, o roșie pentru a echilibra gustul și pâine prăjită. Try it.

 

m gătit de dimineață pentru gloria soacrei și a părinților.
Cartofi piure cu piept de pui și garnitură de crudități.
Pieptul de pui se lasă la marinat peste noapte în frigider. Într-un vas îngust se toarnă vin roșu demisec, sare, piper, cimbru, boia, leuștean și cam 25ml de whisky (trust me). Se pune în sucul ăla o frunză sau două de dafin și puțin turmeric.
Cartofii se curăță, se taie cubulețe și se fierb în apă cu sare și vreo trei vârfuri de praf de cimbru. Se toarnă câteva linguri de sos marinat în tigaie, se pun două lingurițe de unt, se încălzește totul ușor. Carnea se bagă în pungă, în pungă puneți boia dulce, sare, piper alb, cimbru, curry și se umflă punga și se scutură până ce pieptul de pui se acoperă de condimente; se pune carnea la prăjit pe foc mediu. Întoarceți din când în când până prinde culoare și devine rumenă. Cartofii fierți se storc, se zdobesc, se adaugă două lingurițe de lapte și două de unt, puțin cimbru, oregano, mărar, puțin leuștean și piper, sare. Salată din castravete și varză cu puțin ulei asezonat. Plus sos de tomate. Totul presărat cu oregano iar cartofii piure decorați cu vreo două lingurițe de unt topit din tigaie.
Et voila – carne fragedă, puțin picantă, cartofi cu o vagă aromă (cimbrul ăla face toți banii), salată rece ca să echilibreze totul. Dacă vreți mai picant adăugați niște curry sau boia iute în tigaie și cartofi.

 

Omletă cu mărar.

 

La 04.30 Răzvan s-a trezit să gătească.
Ghiveci cu piept de pui.
Se fierbe orez în apă cu sare și puțin ulei (ca să nu se lipească boabele). Carnea se lasă la marinat peste noapte în vin roșu demisec cu mirodenii and whatnot. Se călește ceapă și ardei roșu gras, se asezonează, se pune puțină boia dulce, se bagă bucățele de cârnat și se prăjesc puțin în tigaie. Într-o oală nouă se toarnă orezul și conținutul tigăii (cu ulei cu tot), se pune boia dulce, puțină boia iute, sos de tomate, sare, piper alb, leuștean, delikat, puțin cimbru; eu am pus și ceva mirodenie arăbească sărată și puțin piperată. Se amestecă bine și se pune ulei până se obține consistența dorită.
Carnea se prăjește în unt preîncălzit în tigaie, direct din sosul de marinat. Se asezonează și se prăjește la foc mic până devine rumenă.
Et voila: food for dad and mother-in-law.

 

Tradiționala masă de Paști: cartofi pai cu parmezan topit + salată de crudități + cârnat prăjit + piept de pui făcut în unt cu vin alb.
For the she-wife and her glory.

 

Jurnal de bord, data galactică 83772B. Fetișul meu pentru ciorba de fasole se înrăutățește.

 

Ghid de compilare carne de pui în șaormă.
Se ia piept de pui, se taie în bucăți, se bagă bucățile într-o pungă în care puneți așa: piper alb, sare, boia dulce, puțin curry, puțină boia iute, condiment Fuchs pentru afumătură, susan și mărar. Umflați punga cu foalele interne cu care v-a blagoslovit zeul Pan și scuturați frenetic ca și cum ați încerca să creați haos în bula mică a creaturilor din carne până se acoperă bine de chestie de-aia.
Se pune o lingură mare de unt în tigaie, se pune la topit pe foc mic. Când s-a topit adăugați două linguri de vin alb demisec și aruncați la perpelit carnea de parcă ar fi pesediști în tigaia Iadului. Foc mare, amestecați din când în când până se prăjesc bine pe toate părțile.
Se prăjesc cartofi (bănuiesc că știți cum se fac cartofii pai), se taie o ceapă mică mărunt, se dă pe răzătoare varză albă, se taie doi castraveciori cruzi în felii subțiri. Două roșii mărunțite în cubulețe, cașcaval tăiat cubulețe, șuncă afumată tăiată pătrățele, un ardei roșu gras tăiat în forme hexagonale perfecte. Feliați o jumătate de cârnat afumat, prăjiți ușor în sosul care rămâne după carne.
Astea toate buluc într-un vas mare și amestecate.
Se ia un castron în care turnați un pahar de sana. Se adaugă mărar din belșug, sare, piper, o linguriță de boia, jumătate de linguriță de leuștean și una de oregano. Se adaugă praf de usturoi (după gust) și ceva condiment arab picant al cărui nume nu-l pot pronunța, d’apoi scrie. Se bate bine sosul, se toarnă peste ce-i în vas și se amestecă bine cu o lingură.
Au ieșit două șaorme. Cu una puteai liniștit hrăni o creșă de vikingi la ce dimensiuni avea. Efectiv pârâia lipia pe la cusături.
Sărbători fericite tradiționale.

I was bored. I made tăiței cu varză.
Se fierb tăițeii în apă cu sare. Se călește varză rasă și un sfert de ceapă tăiată cubulețe. Se asezonează în tigaie, se bate un ou și se rade puțin parmezan fin deasupra. Se pun pastele fierte în tigaie cu puțină apă din oală, se amestecă bine, se toarnă oul cu parmezan, se amestecă până ce scade apa.
Cu puțin sos de tomate și mentă, piper presărat deasupra.

 

Spaghetti bolognese. Food for dad and mother-in-law. Se iau spaghetele și se pun la fiert în apă cu un pumn de sare și o lingură de ulei. Ca să știți doza porția, câte spaghete încap pe gura unei sticle de plastic de Pepsi sau Cola – aia e o porție de o persoană. Cât fierb spaghetele se taie o ceapă mică mărunt, se călește în unt. Se taie un cârnat afumat în felii de cam 3-4mm grosime, se pun în tigaie peste ceapă după vreo 3-4 minute, se rumenesc bine pe ambele părți. Se presară în tigaie praf de usturoi, puțin leuștean, puțin oregano, se amestecă. Între timp bateți două ouă, mestecați cu o lingură de smântână și două linguri mari de sos de tomate. Radeți parmezan cam cât să umpleți vârf două cești de cafea, amestecați totul și puneți sare, piper alb, oregano (două lingurițe), jumătate de linguriță de praf de afumătură (Fuchs). Din apa cu spaghete luați cam patru-cinci linguri și turnați în tigaie, amestecați. Peste apă turnați ouăle amestecate cu sos de tomate și parmezan ras, amestecați bine de tot. Luați acum câte o clemă de spaghete (dacă s-au fiert deja, desigur) și puneți în tigaie. Totul făcut pe foc cât mai mic (mai puțin fiertul spaghetelor). Amestecați, luați o tură nouă de spaghete, amestecați și tot așa. Radeți încă o lingură sau două de parmezan direct în tigaie, încă o linguriță de oregano, amestecați mereu până dispare lichidul din tigaie. Amestecați la final o linguriță mare de Pesto verde. Se servește cu parmezan ras deasupra, stropit cu vin alb, demisec; sos de tomate cu oregano pus separat și smântână cu praf de usuroi și leuștean pentru gust, pe post de sos secundar. Ta-daaaa!

Plus pandantivele din ultimele zile:

Vreau să fac un reader Braille dintr-un Raspberry Pi și motorașe micro Stepper Servo cu ax de 7,5mm. Controlat de un expansion HAT cu 5 sloturi la care conectez 5 Servo HAT-uri cu câte 16 sloturi.

Am comandat vreo 90 de motorașe de-astea de pe net.

5×16=80 servomotoare. Fiecare celulă Braille va fi activată de trei servomotoare care mută o bandă găurită în anumite poziții în așa fel încât celula PogoPin de dedesubt să afișeze un caracter Braille. Ceea ce înseamnă cititor cu 26 de celule. 26 de caractere.

Raspberry-ul va prelua câte un caracter ASCII și în funcție de acesta va translata căte câte unei celule Braille în ce poziție să mute servomotoarele celulei în așa fel încât Pogo Pinii să fie apăsați sau lăsați liberi, împinși în exterior de arcurile interne. Totul replicat pe o bandă de până la 26 de caractere la finalul căreia fie un comutator, fie un HAT de detectare a mișcării/gesticii de final de linie va activa următorul set de 26 de caractere.

Input prin fișiere plaintext ASCII deocamdată dar e ușor de făcut să preia și alte tipuri de documente. Programarea pentru fiecare celulă în parte e simplă, piesele ieftine. Având în vedere că un cititor Braille cu 40 de celule costă între $4.000 și $6.000 să vedem dacă-l putem produce cu sub $200, ca să și-l permită și nevăzătorii din România.

În rest m-am tuns. Am ras pleata de 45cm și-acum sunt iar intelectual în rând cu lumea. În numărul următor al revistei Familia îmi apare (cred) un text. Un eseu mai degrabă, ceva despre paralele între ficțiunea transgresivă, curentul Beat Generation și Neo-Noir. Mă uit ce mai e prin Venezuela zilele astea, mă mai uit trist pe wall-ul câte unui fost amic și văd ce-a ajuns (viața reală e nasoală aparent), mă mai plimb cu trotineta ca un lord.

E foarte ciudat la ce nivel a ajuns consumerismul în ziua de azi. Facebook a introdus (văd) opțiunea aia ”Marked safe from GoT e03” ca să știe lumea că tu l-ai văzut și poate arunca cu spoilere. Să nu-ți strice cumva un străin viața perfectă de pe Netflix. Ești ”în siguranță”. Cei de la Lifehacker tocmai au publicat un articol numit ”În ce momente să mergi la WC în timp ce rulează noul Avengers” (jur). Ca să informeze corect publicul când e bine să defechezi regulamentar în cinematograf. Noua generație are nevoie de astfel de indicații. Doamne-feri să urinezi fix când Hulk zdrobește pe cineva și să ratezi scena din pricină că ai răspuns chemării naturii și gata – ți s-a stricat săptămâna.

Și eu care acum 15 ani râdeam de americani, că scriu pe paharele din plastic ”Warning, drink is hot”, ca să nu se ardă cumva clientul la buze cât își clătește creierul cu Latte Machiatto de $8.

Mai delirez ocazional pe Facebook chestii utile în pauzele de gândire:

Știu că îi cunoașteți deja după nume pe toți roboții din ”Transformers” dar sunt sigur că nu ați auzit de sfetnicul lor – ”Trabantor”. Da – e un robot-Trabant. Din carton. Când se metamorfo-cuplează în formă efectiv robotică e cam ca și cocoșatul de la Notre-Dame, dar mai pătrățos. Are vreo 80 de ani Trabantor și accent maghiar. ”Optimusz Prime, ve mast elmenni fight ze Decepticons akik attack planet Terra”. Și mai vine câte un Transformer și-i dă un ghiont să tacă și-i mai bagă câte o adâncitură în caroserie cu ocazia asta.

Nume: Trabantor; parte din armata lui Optimus Prime.

Arme: tobă eșapament cu boost sonic.

Puncte slabe: carton.

Se teme de: foc.

Maximum km/oră: da.

Chestii de-astea.

Mi-au sosit tot felul de HAT-uri Raspberry, coolere, breadboard-uri, heat sink-uri, cabluri. Am tot lipit cu cositor până deja m-am obișnuit cu mirosul de sacâz.

Mă apropiam prin parc de ei – un el și o ea de vreo 20 de ani. Ea poza pe bancă, postura gânditoarei, el făcea pozele cu telefonul. Adopta o postură tristă care privește în jos la colbul ce-a fost trecutul; apoi, când auzea declicul făcut de telefon, sărea înapoi la viață și fugea să vadă imaginea. ”Nu-i bine, alta, mai așa… știi tu… stai”. Și se așeza iar pe bancă, picioarele întinse, fața preschimbată într-o gânditoare ceva mai preocupată. Acum privea în sus, peste copaci, spre marginile universului, încercând să întrevadă granițele cuantice ale galaxiei. Dicta ceva profund. Dicta că tocmai gândește intens. Apoi iar ”click” și iar sărea veselă să vadă poza. Nici aia nu era bună așa că fugea bezmetică înapoi la bancă și redevenea serioasă. ”Deci stai! Să zici când faci.” Față tristă de poetă în plin calvar al delirului intern. Ceva ce urla a ”eu tocmai cuget afundată pân’ la gât în melanjul apăsător al traumelor din copilărie dar e ceva profund acolo, în toată mâzga aia; ceva ce mă face să conștientizez că exist; ceva ce transcede ce-am fost până acum”. Click. ”Stai fă, hihi, dă să văd”.

Nu știu dacă a reușit să obțină JPEG-ul ideal pentru Instagram în următoarea jumătate de oră, că am trecut de ei, dar am vomitat puțin în gură.

Și cum tot în scripturi am stat zilele astea:

Primul limbaj de scripting cu care am lucrat a fost LISP. Și-acum îmi place. Era ceva joc pe vremuri – ”Abuse” – un 2D side-scroller făcut de Crack Dot Com. Și eram eu foarte activ pe forumul lor prin 1998. Ei – și Abuse ăsta era făcut în LISP (of all things). Așa că m-am pus să învăț LISP ca să pot să modific jocul cum vreau eu, că o pusesem cu cei din comunitate de un ”Abuse 2” (care s-a și concretizat în ”fRaBs” – ”Free Abuse”; îl găsiți sigur plutind pe net pe undeva, că l-am făcut open-source). Și mi se părea mie minunat că în LISP pot modifica ce vreau eu fără să trebuiească să compilez. Pentru că în 1998 aveam un AMD K5 cu vreo 64 RAM care era ultimul răcnet la ora aia și care, pus să compileze, gemea din toate încheieturile și se isteriza în el coolerul ca un dement. Așa că LISP mă proteja de privit în gol la ecran cum se derulează liniile de cod.

Dacă excludem batch file-urile DOS și scripturile BASH pe care le făceam la vremea aia, LISP a fost (cred) catalizatorul meu spre scripting mai serios. A urmat limbajul de scripting ”hey” din BeOS R5 făcut de Scott Hacker, apoi PHP (parcă), puțin Perl, Javascript, FoxPro, apoi Python după o vreme.

Și mă tot uit cum apar și dispar limbajele de scripting (hăhă – mai țineți minte .ASP și gloria promisă?) și – ca și atunci – nu știu exact ce e OK de învățat. Pentru că acum un deceniu și ceva cochetam eu cu Ruby și mă gândeam că mi-ar folosi, că era în vogă. Dar și FoxPro a fost în vogă și nu cred că-l mai folosește azi cineva, cu excepția notabilă a – probabil – câtorva contabili. PHP a rămas, BASH a rămas, Python se ține bine, Perl a mai pierdut din sclipici, Haskell a murit, LISP e cadavru țeapăn, ASP mă face să râd când mă gândesc cum se apucau oamenii să-l învețe, că va detrona sigur-sigur PHP. Lumea zice de JAVA acum dar – sincer – pur și simplu detest JAVA. Și simt așa – miros de putrefacție în aer venind dinspre Oracle. Așa că nu risc. Continuăm cu Python și ne axăm în continuare pe BASH, R și PHP.

Observ că an de an tot mai mult se merge spre interpretatoare în defavoarea compilatoarelor. Mă bucur că am învățat niște C++ prin 2000 (cu citit de cărți și făcut de joculețe și design de GUI pătrățos and shit), că mi-a fost de folos; ca bricheta fără gaz.

Mi-am comandat și servomotoare și-au început să vină. 5 au ajuns zilele trecute, mai trebuie să vină cel puțin 6. De-abia aștept să am vreme să mă joc cu ele. Deja am scris codul Python pentru ele.

Recenzia mea la Trottier D. & Fuchs C., Social Media, Politics and the State: Protest, Revolutions, Riots, Crime and Policing in the Age of Facebook, Twitter and YouTube, New York: Routledge, 2015, 251 p. din Journal of Social Research & Policy, Volume 8, Issue 2.

Să mai și sociologie din când în când. Abia acum am dat de ea.

Mergeam ieri cu 30 la oră pe scooter. Drum drept, fără gropi, pista pentru biciclete. Spatele perfect perpendicular cu solul, bărbia sus, privire semeață, vântul ropotind prin păr. Ca un lord. Și în ipostaza asta am și luat o creangă de verde fix în mutră. La viteza aia putea la fel de bine să mă aștepte careva după colț cu o mătură și să mă pocnească cu ea peste fățău.

A fost o experiență unică, similară cu conectarea bruscă la realitate din momentul nașterii: cu dezmeticire, durere și scâncit.

O viață avem.

Și-am mai citit prin pauze. Mie nu prea mi-a plăcut Foucault. Am încercat ”Discipline and Punish” de el și e în stand-by pe la pagina 40. Interesant subiectul (topologia istoriei pedepsei și a pușcăriilor) dar stil greoi, semi-tehnic; nu m-a prins. Citesc acum însă ”Madness and Civilization”, tot de el. O radiografie a ospiciilor din Europa și a statutului spitalului de boli mintale de la geneza acestuia din case pentru leproși în locuri în care societatea depunea ”indezirabilii” cu probleme psihice, până în ziua de azi. Foarte bine documentată, ceva mai accesibil scrisă, ca un fel de prelegere universitară în stil cumva amical. Dacă vă fereați până acum de non-fiction și voiați să faceți trecerea de la romane la ceva puțin mai tehnic, asta e cartea ideală pentru așa ceva.

Am făcut poza de mai jos pe la mijlocul lui aprilie. Treceam cu scooterul pe-acolo și mi-a plăcut simetria:

În săptămânile viitoare am fost invitat la Liceul Pedagogic să le vorbesc unor elevi la ora de dirigenție despre psihologie and stuff. Vedem cum iese și cum am vreme. O altă doamnă de la aceeași școală m-a rugat să vin și la o clasă de-a ei de-a VII-a dar n-am mai discutat detalii. Văd cum fac să mă împart în toate direcțiile astea.

Și dacă tot am primit hatemail și mesaje dubioase în ultima vreme să vă explic cum abordez eu necunoscuții care-mi trimit mesaje Facebook pline de ură.

Habar n-am ce-i fac fiecăruia, cert e că uneori mă abordează câte un X-ulescu din Craiova sau Gheorghescu din Tulcea și-mi scrie ceva doct și plin de efect precum ”ai să mori prost”. Așa că instinctiv îi răspund pe loc cu ceva absolut dement precum ”…iar tu înconjurat de studenți la proctologie care-și iau atenți notițe.”

Altul mi-a scris ”Băi prostane, tu nu știi că [insert motiv aici]” și i-am răspuns că pățesc asta des – mă confundă lumea cu Răzvan Coloja ăla din Pitești. Suntem doar doi și uneori primesc mesaje adresate lui. Eu sunt ”Răzvan T. Coloja”; ălălalt din Pitești e doar ”Răzvan Coloja”, nu-l cunosc. Ce om nasol trebuie să fie, că tot îmi trimite lumea înjurături adresate lui.

Uneori mușcă oamenii la chestii de-astea.

Un altul mi-a scris ceva de bani. Nu mai țin minte ce dar era în ton de ”săracule!”. I-am răspuns că el nu are acvariu cu râme ca mine, crescute cu detergent din Austria importat ieftin, fără TVA, și că am deja cumpărător pentru ele și vedem noi cine râde mai bine marțea viitoare.

Uneori doar inventez cuvinte și le trimit random spre om: ”Da? Iar tu ești un chibutrău cu pazvil de 23, de râd toate alibdudele de tine bă!”. Ceva total aiurea dar să pară cu sens. Să stea ăla să citească și să recitească și să se încrunte la ecran, nesigur în ce fel l-am jignit.

Mi se pare amuzant.

Dar revenind la scooterul meu electric, când merg cu 20 la oră pe el pericolele drumului nu sunt reprezentate de gropile asfaltului țării. Nici de mașini. Nici de frâne stricate ori de șoferii neatenți ori de pietoni iviți din senin de după colț.

Nu.

Pericolul adevărat sunt porumbeii. Aceste găini urbane cu inteligența unui contor de apă. Cumva, când mă văd apropiindu-mă cu viteză, contorul face o rotiță să scrâșnească și să se împotmolească în coada unuia din cei 4-5 neuroni de care păsările astea cu handicap mental dispun; și atunci porumbelul – imbecil fiind – face una din două chestii: zboară speriat FIX spre fața mea sau o ia agale la plimbare spre axa direcției mele, ochii goi bulbucați, ca să întâlnească roata și să devină șnițel crud.

Pur și simplu am ajuns la concluzia că trebuie să montez în fața scooterului un tocător de grâne, din cele pe care le vezi pe plugurile electrice. Să meargă non-stop cu lame bine ascuțite și tot să adune porumbei. Să facă vișinată din ei. Să las dâre lungi și roșii în urma mea, să poată trece câte un pensionar dezorientat cu un pumn de grăunțe în mână și să urmeze linia roșie ca să ajungă la ce-a mai rămas din porumbel.

Să-i dea grâu, sau ce truda mănâncă șobolanii ăia cu aripi…

 

The post News from the Interzone – 1 mai 2019 appeared first on Razvan T. Coloja.

Am apărut iar în presă…

Am făcut serverul ăla de la facultate și pagina intranet aferentă iar cu ocazia asta mi s-a luat un interviu and stuff. În ediția de săptămâna aceasta a Bihoreanului:

Nu vă uitați la pleată că m-am tuns după două zile. Păr de 40-45cm lungime deja, era timpul să intru-n rând cu lumea.

Site-ul din articol mai jos, serverul și mai jos.

The post Am apărut iar în presă… appeared first on Razvan T. Coloja.

The Magic Mirror Project

Am făcut un Magic Mirror dintr-un Raspberry Pi 3 B+, niște scripturi Python, Linux și o oglindă two-way. A fost ziua Dianei și am zis că-i fac un cadou. E fan Harry Potter așa că tematica oglinzii smart e Harry Potter. Ce-a fost prin casă numai eu știu – rumeguș, fierăstraie, burghie, șmirghel, lipici, haos. Dar e gata, cu două zile după ziua fetei. Asta e – traforatul e greu iar lipitul cu pistolul de lipit nu-i nici el ușor. Dar așa am găsit măcar uz pentru monitorul ăsta vechi de 17”.

O oglindă acrilică format A3 prin care fonturi de anumită intensitate se pot vedea și un ecran de 17” (1280x1024px rezoluție). Afișează ora, vremea, știrile, feed-ul Facebook, filme, MP3-uri și alte chestii, totul cu fonturi personalizate din ”Harry Potter”. Totul într-o ramă din lemn. Comenzile se dau prin gesturi predefinite, că am pus un sensor HAT acolo în spatele triunghiului. Faci cu degetul semne prin aer și oglinda face chestii.

[See image gallery at razvancoloja.com] So yeah – cu asta m-am distrat în ultima săptămână. Among other things. Too many things.

The post The Magic Mirror Project appeared first on Razvan T. Coloja.

Game of Thrones

Nu înțeleg fascinația cu ”Game of Thrones”. E un show OK dar nu aștept cu sufletul la gură să apară episod nou. Mă doare-n cot că se termină și dacă luni apare episodul următor eu probabil mă uit miercuri, dacă n-am ceva mai bun de făcut.

Dar aparte de asta mi-am dat seama azi că-i țin pumnii lu’ ”regele la zombi”. Night King Cole ăla sau așa ceva. Ăla e fain. Ăla e cool. Joacă murdar și ridică el mânuțele și învie 10.000 de zombi cu ochi mișto. Că așa are el chef. Cum să nu ții cu ăla? Tipul e beton.

Cu cine altcineva să ții? Cu piticul? Cu Gigantora aia blondă? Cu tanti cu dragonii a cărei singură superputere e că are dragoni? Cu unul din cei doi eunuci? Efectiv îi încurc deja: care-i cine și ce titlu are și peste ce regat domnește și fiul incestuos al cui este. Io-s om simplu: văd sabie, aplaud. În rest jur că mă plictisesc de moarte discuțiile și intrigile machiaveliene și chelioșii în togă care declară cu ton grav chestii pe care nu le prind pentru că-s prea preocupat să fast forward peste scena lungă cu piticul alcoolic gândind intens. Și stau toți și complotează vreo 7, fiecare pentru ”tron”, și vine Night King Cole și face efectiv pilaf din toți ahahahah. I love the guy.

Frumos și corect ar fi fost să câștige el. Să-i facă pe toți zombi și să se distreze trăgându-le șuturi în fund. ”Ah, Mărite Mâna Dreaptă a Ficatului Aurit, să trăiți” – zbang șut în fund. ”Ah, Verigaya Hublova, Mamă a Colonilor, Șefă Peste Cei Șapte Plămâni, Purificatoarea Intestinului Gros, plecăciuni” – zbuf una în dos. Și tot așa. Efectiv aș face un episod numai despre asta. Despre cum le trage Night King Cole șuturi în fund la toți, culminând cu toți ăia cu dwarfism pe care-i pune să-și tragă unul altuia șuturi în fund, că a obosit până a venit rândul lor și să mai facă și ei ceva folositor în tot serialul.

Dar mișto GoT ăsta. Are zombi, are dragoni, are săbii, are grași care aleargă amuzant și-l are pe tipul ăla care arată ca un Professor-X cu păr, de stă el deloc dubios în scaunul cu rotile și se uită. Pătrunde cu privirea. Vede în sufletul tău. Și privește. Și se uită. Și cam la două episoade mai și spune ceva criptic, după care se uită din nou. BLINK YOU CREEPY SOCIOPATH, BLINK!

The post Game of Thrones appeared first on Razvan T. Coloja.

Pe scurt, despre ”influențeri”…

Îmi plac formatorii de opinie. Practic oricine poate deveni formator de opinie. Trebuie să ai doar opinii. Și oricine are o opinie despre orice. Vaccinurile? Dăunătoare. Carnea de miel? Rea. Apa de izvor? Poluată. Băsescu? Jos!

Ca să fii formator de opinie poți avea orice vârstă, gen, zodie. Poți să ai IQ-ul unei sepii și imaginația unui lanț de bicicletă și tot poți să-ți deschizi un canal YouTube și să devii modelator de opinii. ”Influencer”, cum îi spune mai nou. Să ”influențezi” oamenii cu opiniile tale. Ce crezi tu că se află dincolo de scoarța terestră, care e secretul unei vieți lungi – chestii de-astea de scos pe gură la 22 de ani. Garantat găsești măcar doi în toată populația planetei care să te creadă pe cuvânt că ochii fierți de homar vindecă de impozit. Și – pac – ai influențat doi oameni. Le-ai dat opinii de-ale lor din opiniile tale. Ești ”influențer” și poți trece asta pe CV pe LinkedIn.

Ce mi se pare mie ciudat e cum influencerii ăștia nu se influențează unul pe altul. Ei influențează doar non-influenceri. Magia se anulează dacă întâlnește alt influencer, merge doar cu plebeii. Că dacă influencerul #8251 îl întâlnește pe influencerul #12099 și își pasează unul altuia idei menite să formeze opinii, raza de influențare se auto-anulează. E ca la magneți – doi poli pozitivi se resping; e contra naturii.

Ei – și formatorii ăștia de opinie tot influențează ei oameni pe net din garsoniera lor de la etajul II: cum să se îmbrace, secretul fericirii, cum e sexul de calitate, cum să devii foarte bogat. Și după ce termină de filmat un episod de-ăsta de format opinii mai desfac o conservă de pește sau cheamă un UBER să meargă să-și ridice alocația de la Poștă.

The post Pe scurt, despre ”influențeri”… appeared first on Razvan T. Coloja.

Cluster fun #1

Video-ul este la 720p. Dacă-l faceți fullscreen se vede mai bine. Cluster din 4 Raspberry Pi 3 B+. Primul rulează pe portul 80 un server LAMP cu 4 iframe-uri HTML care fiecare afișează câte o pagină cu informații de sistem actualizate în real-time cu autorefresh la iframe tot la 3 secunde: CPU, RAM, hostname, IP, procese, partiții, spațiu liber, rețea, uptime, load. Cu CSS-ul chestiei ăsteia mă distram azi dimineață pe la 04:00.

Aceleași informații le pot accesa și din interfața ncurses glances, tot cu real-time statistics. Mai rămâne să bag toate astea într-un MySQL și să pun R să frece baza aia de date periodic ca să genereze grafice boxplot cu ggplot2 pe care apoi să le preia un PHP de pe primul nod și să le afișeze frumos. Să văd media consumului de memorie și CPU, care procese domină în anumite zile, care e p-ul în cazul statisticilor ăstora – totul atât grafic cât și în tabel, plus obțiunea de a exporta un CSV cu chestiile astea.

 

The post Cluster fun #1 appeared first on Razvan T. Coloja.

News from the Underground – 8 aprilie 2019

Holy smokes ce clusterfuck de săptămâni am avut. Foarte mult de lucru. Pentru prima oară în mulți ani am întârziat cu vreo două chestii – un referat la facultate și un articol. Iar eu sunt maniac de-ăla care face pe dracu-n patru ca să livreze la ora promisă, dar pur și simplu nu am avut – literalmente – timpul necesar să fac tot ce trebuia. Din cauza unor chestii neprevăzute: un calorifer care s-a spart la două dimineața, când îmi era lumea mai dragă, și un domn care a crezut că-i o idee bună să mă apuce de gât la nervi. Lol. Despre ultimul mai încolo; long story short va avea cazier.

Dar să începem cu începutul.

Mi-au apărut o mulțime de articole în ultima vreme: ”Tipologia studentului care eșuează”, ”How to install software in RHEL 8”, ”How to install ffmpeg on RHEL 8”, ”How to list installed packages in RHEL 8 Linux”, ”How to install a bin file in RHEL 8” și – piesa de rezistență – ”Building a Raspberry Pi Cluster – Part I”. Pentru că da – mi-am făcut un cluster din pi-uri; cred că am mai scris despre asta. Vedem mai încolo.

Am trimis un eseu literar la revista ”Familia”, un text la ”Viața Românească” (iar cu ultimii nu vreau să mai colaborez în veci) și mai am de scris o to-nă. Efectiv nici nu știu de ce să mă mai apuc. Momentan procrastinez la 05:30 dimineața scriind blogpostul ăsta.

Iar a plouat cu clienți din toate părțile. Dar e mult de lucru. Partea bună e că pot alege cu cine vreau să lucrez și că am de unde alege.

Alaltăieri mi-am luat un scooter electric. Tot am văzut pe stradă și am citit despre Xiaomi M365 Mi chestii mișto. Avea review-uri de 5 stele așa că mi-am luat și eu o trotinetă de-asta. Prinde până la 25km/h și are autonomie de 30. E pliabilă, silențioasă, se încarcă în 5 ore, are vreo 12 kilograme, mă duce la cabinet în 4 minute în condițiile în care pe jos, în pas alert, fac cam 9. Am cu ce merge la facultate acum, că am dat zilnic bani pe taxi, cum tot în întârziere am fost.

Am ajuns să comand de pe eBay și eMag chestii pe care nu credeam că am să le cumpăr vreodată prin Internet. Gen șuruburi. Sau cablu de date de 6 lei. Am găsit iar HAT-uri mișto pentru Raspberrry Pi. Mi-am luat un PowerHub nou marca Anker, că mi-a spus Laurențiu că cică ar fi cele mai bune și mi l-a dat pe al lui să-l testez câteva zile, că cel din clipul de mai jos pur și simplu n-a dus amperii clusterului multă vreme și-a făcut un poc asurzitor după care a ars toată partea de USB a prizei. RIP și luăm altul.



Cu Anker totul e ok. Cu jegul luat de mine dădea cu virgulă și dmesg raporta ”Under-voltage”.

Vorbind de cluster – scriu o serie de 5 articole pe tema lui; la propunerea tipului de la LinuxC căruia i-a plăcut ideea. Reacțiile cititorilor au variat de la ”mișto” la ”când apare partea a II-a?”. Mi-am luat și-un monitor de 7” pentru el pentru că why the fuck not?

Clusterul stă pe un Cisco 1803 lol. TFT-ul e un jeg cu rezoluție de 1024×768 dar de mai mult nu are nevoie. Cât să afișeze chestii de sistem.

I-am luat și suporți noi de 4cm de pe net, plus heat sinks pentru fiecare procesor, că mai câștig un -5 grade Celsius pe lângă coolerele de 5V când CPU-ul compilează de nebun pachete din CRAN cu GCC.

Am mai comandat un rack și niște Raspberry Pi 3 B+-uri, că vreau să-l extind undeva între 6-8 noduri. Am luat și-un Raspberry Pi Zero W, că pe celălalt l-am făcut server web cu Radius și captive portal și l-am donat Facultății de Socio Umane. Merge brici de când l-am instalat.

 

Vine ziua Dianei și i-am promis o oglindă inteligentă cu temă și fonturi Harry Potter. Oglindă care are în spate un Raspberry Pi 3 B+, un software special, o oglindă acrilică format A3 prin care fonturi de anumită intensitate se pot vedea și un ecran de 17” (1280x1024px rezoluție) ce urmează să fie demontat. Va afișa ora, vremea, știrile, feed-ul Facebook, filme, MP3-uri și alte chestii, totul cu fonturi personalizate din ”Harry Potter”.

Totul va fi într-o ramă din lemn acoperită de acrilic sau finisată brut cu șmirghel fin, pentru aspect rustic. Comenzile se dau prin gesturi predefinite.

Happy future birthday you J. K. Rowling freak!

Punem senzor de gesturi. Faci cu mâna chestii abracadabra-stuff prin fața oglinzii și-i dă comenzi: afișează Facebook, vezi mail, deschide mail, pornește luminile, shutdown, mută pozele, pornește clip video etc.

 

Mai am de lucru la fonturi și puțină configurare, aștept să vină oglinda crilică comandată de pe eBay și să construiesc rama din lemn.

 

…va arăta ceva de genul ăsta.

Și-acum scurt moment gastronomic, că am făcut ieri o ciorbă de fasole demențială. Holy smokes, țineți-vă bine că asta a ieșit absolut superb.

Se pune fasole albă uscată în apă vreo 12 ore până se umflă. Se fierbe câte 20 de minute la foc mare în apă cu un pumn de sare, de trei ori. Schimbați apa și clătiți fasolea de fiecare dată.

În timp ce fierbe fasolea puneți în altă oală așa: cinci frunze de dafin, o jumătate de legătură de mărar proaspăt, mărunțit, o jumătate de legătură de pătrunjel proaspăt, tocat mărunt, o lingură de sare, o linguriță de piper alb, un cub Maggi de supă (nu glumesc), un morcov tăiat cubulețe, o ceapă albă tăiată mărunt, jumătate de litru de sos de tomate/bulion, doi cârnați subțiri, afumați, tăiați în felii cam la 4-5mm grosime, o linguriță de Eros Pista, jumătate de linguriță de Pesto verde (trust me), un ou întreg, trei linguri mari de smântână, o linguriță de leuștean uscat, jumătate de plic de ”Fuchs – condiment pentru fasole”, două-trei linguri mari de boia dulce, două-trei lingurițe de chimen (foarte important), jumătate de linguriță de praf de cimbru și două linguri mari de untură de gâscă. Opțional puteți pune și o linguriță de chili sau una de curry dacă vreți mai iute. Puneți apă peste astea cât să acoperiți totul și amestecați bine de tot. Lăsați acolo măcar o oră să se îmbibe toate bine și să pătrundă aromele în carne, să se topească untura și să se amestece oul perfect cu restul.

După ce a fiert fasolea și a treia oară și ați spălat-o turnați-o peste amestecul din cealaltă oală, turnați apă din belșug și puneți la foc mare vreo 40-45 de minute amestecând cam tot la 15 minute.

Holy fucking Christ ce mișto iese. Gen rar pățesc să nu mă pot opri din mâncat ceva gătit de mine. Nu știu dacă ”Fucks” îi dă aroma, faptul că lăsați la infuzie totul o oră sau combinația componentelor rețetei e pricina dar rar am mâncat ceva mai reușit.

Try it.

În rest am delirat ieri pe Facebook la modul grande. Chestii nesănătoase, pe rit vechi: ”…și-atunci Domnul îi dădu Omului picioare, ca să poată alerga de urs; dar îi dădu și cârcel la gambă, ca să se amuze uneori.”

Am mai moderat prin grupul de psihologi pe care-l am în grijă. Există un cerc în Iadul lui Dante, chiar între cel al legionarilor ortodocși și cel al oamenilor care chinuie porcușori de guineea, special rezervat Internauților care postează ”Mulțumesc pentru accept” atunci când le facilitezi intrarea într-un grup Facebook. După ce voi muri și ajunge ”acolo jos” speranța mea e că voi putea candida pentru postul de administrator al acestui sector; că am câteva idei de pedeapsă pentru pavianii a căror primă postare este să demonstreze public și la modul general recunoștință că i-ai lăsat să activeze acolo. Chestii nesănătoase care implică găini decapitate, cleme testiculare și rășină de molid. The stuff of nightmares. Genul de chestii care l-ar face pe Belzebut să-mi pună îngrijorat mâna pe umăr și să murmure ”bă Răzvan, ia-o mai încet cu ei omule, ce naiba…”.

What else? Am donat niște cărți la Biblioteca Universității, ieri am făcut curat în toată casa vreo trei ore jumate, plătit chiria la cabinet, plimbat cu trotineta electrică căreia deja i-am pus gând rău și vreau să pun Linux pe ea, mi-am montat în sfârșit SSD-ul pe laptop și-am băgat un reinstall la tot.

Ubuntu 18.10 cu MATE.

Mi-am luat niște cărți mișto de tot. În 10 aprilie de la ora 13:00, în sala de conferințe a Bibliotecii Universitare, voi ține o prelegere ca invitat special despre importanța educației unor elevi de la liceul pedagogic. Deea mi-a trimis un colet mare cu cărți de la editură. Am fost la conferința Colegiului Psihologilor filiala Bihor și-am aflat chestii interesante.

Și-am fost într-o sâmbătă dimineață la cursul Cisco cu Diana. Eram efectiv rupt în gură de oboseală; parcă și chefuisem în noaptea precedentă. Pretty much got my ass kicked in IT cu ocazia aia. În apărarea mea menționez că mă trezisem la 3 dimineața și aveam puterea de procesare a unei scrumiere din lut. Și se pune proful să ne predea calcule în baza 8, translatare de adrese IP din decimale în hexazecimale și înapoi în cod-mașină. Știți-voi – ”dacă 1101.0001.0110.1010 atunci ce netmask punem ca să putem spune că adresa IP face parte din clasa B și care sunt deci primii doi biți din numele portarului de la fabrica de unt?” Iar Diana stătea lângă mine și-și lua notițe și vreme de 3 ore pur și simplu m-a decimat moral cu răspunsurile ei. Proful întreba care sunt primii doi biți ai adresei IP cutare din clasa C de tipul 192.168.10.2/22 în caz că avem un netmask de 255.255.0.0 iar răspunsul meu ar fi fost ”zacuscă verde” dacă nu intervenea Diana să zică ”ah, păi 32, că e patru la puterea a doua din primii doi biți, că dă cu 1-1 în sectorul Zeta-Reticuli” sau altă chestie de-asta nonsens-tehnic care mă lăsa cu saliva curgându-mi din gură. După două ore deja mă gândeam să încep să desenez pe tableta e-ink penisuri cu ochi, ca să fiu și eu folositor societății cu ceva.

Good going girl, toată stima.

Văd că ceva editură (”Armada”) scoate ediție nouă Dune. Cu niște coperți excelente. Așa că luăm și noi.

A sosit și HAT-ul pentru servomotoare. 16 slot-uri în care se pot conecta tot atâtea servo-uri. S-ar putea să am, la limită, nevoie de 14-16. Vreo 10 servo-uri puternice, precise și digitale sunt deja pe drum oricum. Dar mă bucur că a venit și chestia asta în sfârșit. Vreo 16 servomotoare DC digitale cu rotație continuă sunt deja pe drum încoace. Can’t wait to program the shiznit out of them.

Aproape ori de câte ori Zsuzsa se întâlnește cu Moni, soția lui Dan, discută amândouă despre ce bărbat mișto e Tom Hardy, ce barbă, ce voce, ce ”wow”. Și cum sunt un soț bun vreau ca soția mea să dețină ceva ce să-i permită să aibă la ea în permanență tot ce-i mai bun în materie de crush-ul acesta imposibil de fructificat. Așa că i-am luat husă de telefon cu fățăul lui Tom Hardy. Să moară Moni de ciudă. #amantul_nostru_imaginar_e_mai_apreciat_decât_amantul_vostru_imaginar

Redactorul-șef de la Linux Magazine a zis despre propunerea mea de a scrie articol despre cum pui Linux pe priză ”Wow, that’s so cool” (cel puțin așa mi-a scris Lori, contactul meu acolo) așa că se lasă cu alt articol când am vreme. Într-o dimineață m-am trezit cu o butelie alături de mine în pat, butelie pe care Zsuzsa a și acoperit-o atentă cu plapuma. Like – butelie-butelie, de-aia de scrie GAZ PECO pe ea, albastră. Mi-a făcut poze dormind cu butelia alături, că o distra. Se învață prost mai nou și preia de la mine cele mai bizare idei de trolling dar văd că le și pune în practică.

Am avut nenorocul de a nimeri recent la o conferință lângă un tip cam de vârsta mea. Genul ăla de om care n-a spus nimic rău dar ajungi totuși cumva cu degetele strânse pe gâtul lui. Cum să explic eu mai bine?

Stătea pe scaunul de alături; avea o mapă cu un caiet în brațe. Din clipa în care m-am așezat l-am auzit spunând ceva pe ton afirmativ. Inițial am crezut că vorbește cu doamna de alături de el până m-am prins că aia se uita în altă parte când omul vorbea. Șușotea ceva el acolo.

A început timid, printr-un dres de grumaz. A tușit, s-a aranjat în scaun, a făcut ”click” cu pixul. Tăcere o secundă, și-a tras nasul, a mormăit ceva. Iar o secundă de tăcere, s-a aranjat în scaun, a tras aer în piept la modul zgomotos. A făcut asta și după ce a început prezentarea. Tușea, dregea gâtul, mormăia, aproba vocal ceea ce spunea prezentatorul, tușea iar, se foia. Tot așteptam să termine cu seria asta de proteste pasiv-agresive când a spus ceva. Am întrebat în șoaptă ”poftim?” și a tușit. Încercam să mă concentrez la ce spunea doamna care prezenta și omul tot ”hârm… keh… of… hmmh… aha…. HRMM… hram… kek… hh…”. După jumătate de oră îl uram de moarte. Toată conferința a ținut-o în stilul ăsta dement: tușind, degându-și glasul, răspunzându-și cu voce tare la întrebările celor care susțineau prelegeri, întorcând foi, ridicând rucsacul, trăgând fermoarul, tușind, foind, așezând rucsacul. Oftând și tușind și dres de glas și click cu pix-ul.

Un protestatar pasiv-agresiv.

O luptă de gherilă împotriva societății, extrem de eficientă, continuă.

Un artist al aranjatului constant, un constant tester al trasului de nas în clipe de liniște totală.

Un animator în clipele de plictiseală din conferințele lungi și monotone, background noise social de interjecții și fermoare trase.

Un om nu ca toți oamenii.

Mi-am luat cablu de consolă pentru Cisco + adaptor USB, că nu aveam cu ce configura routerul ăsta. Aș mai vrea să iau unul, ceva model mai recent, să aibă IOS mai nou pe el. Conectare din Linux cu screen /dev/ttyUSB0 9600 (redau din memorie).

Și m-am pus să-i fac tatălui meu o tablă de șah. De la zero. La modul ăla că eu am făcut piesele și tabla din rășină epoxidică, tălpici din piele cu monogramă, alb și negru sidefat, personalizată, 21cm latura. Mai am să-i pun o ramă și e gata:

Piesele sunt din rășină epoxidică cu pigment alb și alb sidefat. Poza nu le face cinste.

 

Liniile sidefului nu se vă prea clar în poză dar suprafața pieselor arată ca parta interioară a unei scoici. Talpa din piele e cu monogramă.

 

Partea din spate a tablei de șah. Placaj cu monogramă din piele, presată de mine la o menghină.

 

Alb sidefat și în tabla de șah. La lumină se văd striațiile. Strat subțire, transparent deasupra. Numele în monogramă închistat în rășină epoxidică.

 

Marginile de tăiere încă se văd. Le-aș șlefuit dar vreau să-i torn o ramă tot din sidef negru, să arate mai mișto.

 

Suprafața a ieșit oglindă. Piesele mai trebuie șlefuite nițel.

 

And here you go: joc de șah pe care l-am făcut de la zero din placaj, rășină, culori acrilice și puțină piele naturală – totul manual, cu șmirghel, presă improvizată dintr-o menghină, fierăstrău, pile fine și diverse unelte de prelucrat pielea și lemnul.

Și-ar mai fi chestii dar efectiv nu mai am vreme, că începe zumzetul zilei de afară să se facă auzit. Time to write real stuff, apoi cursuri, apoi curs Cisco diseară, apoi iar lucru la un website. Că doar e luni. Mă consolez cu gândul că măcar la facultate pot merge cu scooterul ăsta electric și e foarte mișto să te dai cu el. Weekendul ăsta am fost pe la Dan și Moni la un Monopoly de-ăla cu reguli de pușcărie, de s-a lăsat cu sânge și capitalism, m-am dat cu scooterul ca să învăț să-l manevrez eficient, l-am configurat prin Bluetooth. Curat am făcut, mâncare am făcut, pandantive am făcut. Azi poate vin Hub-ul Anker plus ceva colete prin mirobolanta Poștă Română.

Now to get to work.

The post News from the Underground – 8 aprilie 2019 appeared first on Razvan T. Coloja.