Răzvan T. Coloja's Blog, page 11

News from the Underground – 20 septembrie 2018

Busy days, thank God for coffee. Am publicat un articol nou pe Psihoradea: ”Psihosociologia votantului Brexit”. Iar ieri a apărut un articol despre mine; well, despre noua mea carte cel puțin: ”Psihologul orădean Răzvan T. Coloja a lansat o nouă carte: Tainele psihologiei, 176 de curiozităţi”.

În rest mi s-a propus să colaborez la o rubrică săptămânală în ”Adevărul”; teme de psihologie și sociologie. Trebuie să mă pun zilele astea să coc articole.

Și-am dat iar la facultate (because f you, that’s why), de data asta la Sociologie. Și-am intrat direct în an superior, că mi s-a echivalat o droaie de cursuri de la Psihologie. Taxa e doar 50%/an (fiindcă am mai terminal nivel de licență la Universitatea Oradea). Așa că-s anul II la Sociologie (licență) și în paralel anul II la Sociologie (doctorat). Le termin pe ambele concomitent. Materia o știu, statistică știu, cu socio-umanele le am în general și citesc sociologie din plăcere de vreo 5 ani; așa că nu-mi fac probleme. În plus, examene și cursuri ca doctorand nu mai am în următorii doi ani, ceea ce înseamnă că nu trebuie să mă împart în două direcții. Așa că sper să trântească în mine cu Tönnies, Weber, Giddens, DuBois și Adorno, să mai prind și eu ceva.

În sfârșit mi-am pus și eu tăblița cu firmă deasupra porții de la intrarea în curtea cabinetului. A durat 7 săpătmâni până să-mi aprobe primăria cererea și mi se spune că am fost extrem de norocos, că alții așteaptă între 6 luni și 3 ani. Completat o mulțime de acte, pus parafe de psiholog, dat declarații, copii după contracte, stat la cozi interminabile, achitat de taxe, depus chitanțe, discutat cu vreo 8 oameni diferiți la cel puțin 5 ghișee, model în Photoshop care să afișeze cum va arăta firma depus în cvadruplu exemplar color DE DOUĂ ORI (semnat și parafat de firma de design, desigur) – totul pentru o tablă de 60 x 40cm cu sigla Colegiului, numele și specializările mele pe ea. I wish I was kidding.

Săptămâna asta a plouat efectiv cu clienți așa că tot pe la cabinet am fost. Noroc că am aici un mini-frigider să-mi țină Pepsi-ul rece și un cuptor cu microunde ca să reîncălzesc cafeaua.

Am primit și-o ofertă de a ține un segment audio la un post de radio. Nu știu încă exact cât de regulat, în ce format, cum vor decurge lucrurile (trimit eu MP3-ul cu mine vorbind singur sau merg la ei în studio?). Pe teme de psihologie.

Săptămâna viitoare am o conferință de psihologie în Cluj așa că am înghesuit toți clienții din perioada aia în săptămâna asta.

Am citit studii interesante, niște articole faine, pus la bookmarks altele.

Cum ieri a apărut articolul despre mine de mai sus și cum conține link către ”Tainele psihologiei” a dat lumea iama în shopping cart-ul celor de la editură. De ieri tot primesc mesaje pe Facebook fie cu poze cu cartea (că se livrează prin curierat rapid și ajunge a doua zi), fie cu ”am luat”, ”am comandat”, ”aștept să citesc”. Sunt curios câte s-au vândut de ieri până azi.

Apropos de cum sperie preoțimea oamenii de pe la sate că dacă nu votează la referendum vom deveni cu toții homosexuali: m-am uitat alaltăieri la ”Der Ewige Jude”, filmul de propagandă nazistă din 1940. Nu-l văzusem până acum dar auzisem de el. Îl găsiți pe YouTube cu voiceover în engleză, calitate video extrem de slabă. Dar unde vreau să ajung: filmul ăla face afirmații precum ”în 20 de ani populația României va ajunge la zero din cauza homosexualilor!!!” să pară minicuni dibaci rafinate în comparație cu ce a vehiculat Reich-ul despre evrei. Efectiv mă uitam la ce paralele absurde trasau și concluziile vehiculate pe muzică amenințătoare de Wagner și mă întrebam dacă oamenii lui 1940 erau cu adevărat atât de creduli încât să creadă ce vedeau în cinematograf sau pelicula e pur și simplu rezultatul unui exces de zel în a-l mulțumi pe Hitler.

Merită să-l vedeți. Nu neapărat din considerente istorice dar măcar așa – ca să prindeți un simț al lui ”cât de jos poate ajunge materialul de propagandă”.

Cum să vă explic eu? Dacă în ziua de azi există vreun neonazist îndârjit care să ia de bune ce spune filmul ăla ar trebui apucat de ambele brațe și ”nu-nu-nu: tu mergi înapoi la școală că poimâine ai fi în stare să-ți cureți prizele din casă cu limba”. Atât de ridicole sunt afirmațiile și evident de regizate scenele din ”documentarul” acela.

Și am dat de piesa asta de mai jos pe care am ascultat-o deja de atâtea ori că mi-a devenit ringtone. Fiți atenți ce shredding mișto face tipul:

The post News from the Underground – 20 septembrie 2018 appeared first on Razvan T. Coloja.

Despre chestia cu referendumul

Văd că toată lumea are ceva de spus pe tema referendumului. Pentru mine problema e extrem de simplă. N-am înțeles niciodată cum poți judeca un om pe baza unor criterii precum naționalitatea, pigmentația pielii, preferințele sexuale, religie ori alte atribute care nu au nici în clin nici în mânecă cu felul în care acel om se comportă cu tine sau semenii săi. Caracterul ar trebui să fie singurul criteriu după care judecăm oamenii. Dacă ajungem să-i judecăm după preferințele sexuale am putea la fel de bine să ne căsătorim în funcție de zodie și să legiferăm că taurii și berbecii n-au voie împreună, că nu e ascendentul potrivit. Să se facă lege pe chestia asta și să bată habotnicii pseudoștiinței toba luni întregi despre cum astrele au grăit.

O spun fără reținere: mi se pare pur și simplu înfiorător să vii tu, X din cutare județ al țării, și să pui ștampila pe ceva ce nu-l lasă pe Y din alt județ – om pe care nu-l vei întâlni niciodată – să se căsătorească cu cine vrea. Totul pentru că tu consideri că nu e OK. Argumentele de tipul ”ne corup copiii” sau ”se va legifera pedofilia” sunt la fel de cretine precum cele de acum 80-130 de ani: ”evreii sunt șobolani”, ”negrii sunt nespălați”, ”femeile să nu voteze pentru că nu au capacitatea de a judeca”, ”educație doar pentru albi”.

Am scăpat de frenologie ca să vină 2018 și să se organizeze un referendum care să decidă ce genuri au voie să se căsătorească. E absolut mindblowing.

Ne oripilăm și fluturăm frenetic steagul dacic ori de câte ori un italian ne face ”români jegoși” sau ”imigranți nespălați” dar nu avem absolut nici o problemă în a decide dacă un concetățean care se întâmplă să iubească o persoană de același sex are dreptul sau nu la căsătorie. Cu alte cuvinte a judeca oamenii în funcție de nație e greșit (”să nu generalizăm Giancarlo, nu toți românii fură”) dar a-i judeca în funcție de gen e perfect acceptabil. Pentru că papuc.

Și da – Dragnea face chestia asta pentru că e conștient că abate atenția de la lucruri mai importante (panes et circum) și da – mințile slabe au fost mereu ușor de manipulat prin teama față de minorități – sunt conștient. Cu toate astea stabilim un precedent periculos. Unul prin care, în viitor, s-ar putea să se trezească cineva că ungurii, rromii sau persoanele cu handicap trebuie pocniți cumva la ficat; mai o lege, mai o argumentare fermă cu Scriptura.

Am fost, suntem și vom rămâne un popor ruginit.

Dintre prietenii mei nu cunosc niciunul care să judece oamenii în funcție de atribute stupide precum naționalitatea, preferințele sexuale ori culoarea pielii. Pur și simplu nu mă pot raporta la oamenii care fac chestia asta din simplul motiv logic că dacă judeci pe altul în funcție de religie, pigmentație sau preferințele sexuale înseamnă că pentru tine primează niște lucruri care-l fac pe celălalt fericit și nu modul în care se raportează la tine. Că lucrurile alea te deranjează pe tine și asta înseamnă ”ceva”. Și-mi pun uneori întrebarea ce-ai face tu, habotnic cu principii care-ți simți majoritatea amenințată de un pumn de oameni pe care nu-i vei cunoaște niciodată, dacă ai afla într-o zi că iubita, prietenul cel mai bun ori verișorul ăla la care ții e saș(săsoaică). Și tu ai ceva cu sașii, că nu-s ca ”noi, restul”. Ce-ai face? Ai arunca la gunoi 25 de ani de prietenie/iubire/rudenie pentru o apartenență la un alt grup? Ți-ai renega copilul pe care l-ai hrănit, crescut, educat, mângâiat și admirat doar pentru că-l iubește pe Ghiță iar Ghiță e ungur efeminat? Nu – serios – ți-ai da copilul afară din casă pentru că un duhovnic ți-a spus că așa vrea cineva acolo sus?

Referendumul ăsta e perfect pentru omul mic care vrea să se simtă puternic pentru o zi. Să se îmbrace în cele mai bune haine ale lui și să meargă să facă trufaș dreptate. Stați în ziua referendumului pe lângă o secție de votare și bifați într-un carnețel câți oameni ies cu capul sus de-acolo. Și câte X-uri ați pus pe foaie fix atâtea minți slabe ați văzut în ziua aia. Oameni care simt că fac ceva important, că fac parte din ceva măreț. Oameni care cred cu adevărat că 0,00001% din populație le va transforma toți copiii în lesbiene și că fără ștampila lor se va lăsa cu sex anal prin parcuri, ziua în amiaza mare. Care se consideră ultimul bastion al ”normalului” așa cum îl definește fiecare subiectiv, ultimul val al dreptății și singurul dig în calea pericolului ce paște majoritatea. La fel cum sudiștii americani ai secolului XIX erau ferm convinși că negrii le vor viola fiicele ori cum germanii lui 1930 știau ei sigur că țara are datorii din cauza evreilor, așa și noi ne apărăm acum.

Căci noi suntem români.

Aici pe veci stăpâni.

Argumentul ”ne transformă copiii în homosexuali” e în ton cu alte temeri creștine relativ recente, la fel de stupide: ”jocuri video precum ‘Doom II’ ne transformă copiii în criminali însetați de violență”, ”muzica rock ne transformă copiii în sataniști”, ”poezia ‘Howl’ a lui Ginsberg e un atac la morala hristică”. A crește într-un mediu în care ambii părinți au același sex te face tot atât de homosexual pe cât te-ar face cosmonaut expunerea repetată la ”Odiseea spațială 2001” a lui Kubrick. Dacă n-o spun clar zeci de studii în psihologie atunci ar trebui s-o dicteze logica elementară: într-o societate în care mama își crește singură fiica de la vârste fragede actul n-o va determina pe acea fiică să aleagă celibatul ca mod de viață; o copilă crescută de mătușă și bunică nu va deveni lesbiană doar pentru că-și vede mătușa sărutând bunica pe frunte ori îmbrățișând-o. Din păcate pentru omul de rând a avea doi tați e sinonim cu a obliga copilul să-i privească dându-și limbi în bucătărie ori gemând unul peste altul în pat. Nu poate face o paralelă simplă cu faptul că dacă lui îi plac manelele fiului îi displac totuși ori trage inferențe din faptul că familiile monoparentale participă totuși la nunțile progeniturilor. Nu – logica omului needucat e ”dacă ăla sărută bărbați atunci nu e ca mine; dacă nu e ca mine e un pervers, că eu nu sunt – desigur – pervers; iar dacă e pervers precis e pedofil, că toți pedofilii sunt perverși; îmi va viola copilul…”.

Desigur, dacă-l întrebi pe creștinul habotnic de homosexuali îți va da argumentul ”e nedumnezeiesc”. Același creștin care va face fețe-fețe când îi spui că tot în Levitic femeia are aceleași drepturi cu un câine ori că zece versete mai încolo ești învățat cum să-ți hrănești sclavul. Toate alea-s demodate, ”hai să nu luăm literalmente”, ”sunt simboluri”. Și același creștin va scutura frenetic din căpșor și va păstra din Levitic fix ce-i convine lui pe moment ignorând tot restul.

Nu-mi fac probleme legate de referendum. Nu va trece, din lipsă de cvorum. Pentru că e ușor să-l forțezi prin șantaj emoțional pe Ghiță din Săldăbagiul de Munte să dea cu X-ul pe hârtie dar e mai greu să-l faci să coboare trei dealuri până la cabina de vot unde să pună același X pe ceva ce defapt nu-l prea interesează. Le-a luat luni de zile să adune trei milioane de semnături purtând preoții din poartă-n poartă; nu vor putea mobiliza la vot +5.500.000 de oameni în trei săptămâni în condițiile în care nici când se decide cine ne va fi șef în următorii 5 ani nu prea se înghesuie lumea să apuce ștampila. Dar rămâne totuși ideea asta a fricii românului față de minoritate și față de tot ceea ce nu-i ca el. O chestie pe care PSD a folosit-o eficient pentru a abate atenția de la alte lucruri mai importante: ”…nu cred că se poate spune că mi-am pus nepotul șef la DGASPC ori că mi-am construit cele trei vile cu bani furați din pensi-aaATENȚIE: HOMOSEXUALI…!!!”

Urmașii lui Decebal, poporul ales, Grădina din Carpați, alea-alea.

The post Despre chestia cu referendumul appeared first on Razvan T. Coloja.

Video review: Sony DPT-RP1/B (partea I)

După cum spusesem zilele trecute i-am făcut un review video eReaderului celor de la Sony. Cel puțin partea I (că m-a plictisit după vreo jumătate de oră). Partea a II-a altădată.

The post Video review: Sony DPT-RP1/B (partea I) appeared first on Razvan T. Coloja.

News from the Undernet – 15 septembrie 2018

Asociez 15 septembrie cu prima zi de școală. Când eram copil și adolescent 15 septembrie rezona cu ”sweet God, don’t let me go there”. Acum m-am înscris și intrat la Sociologie la licență, admis direct în an superior (mi s-au echivalat o groază de cursuri de la licența de Psihologie). Așa că-s student în anul II și la doctorat, și la licență în Sociologie. Cu cât avansez în vârstă cu atât mai mult chef am de studiat, în mod bizar.

Ieri am avut în sfârșit o zi normală în care n-a trebuit să fac nimic. A fost relaxant. Am citit dintr-o carte sociologie și-am aberat la greu pe Facebook. Azi-noapte la 2 dimineața făceam poza de mai jos (click pe ea pentru high-res version):

Iar azi am postat chestia asta:

În 7 octombrie nu merg la vot pentru că se fac 169 de ani de la moartea lui Edgar Allan Poe; mi-o interzice religia. Edgar era un mare susținător al familiei tradiționale, căsătorindu-se cu verișoara lui primară de 13 ani (Virginia Clemm). N-au avut copii, dar sunt sigur că aceștia ar fi susținut inițiativa PSD cu ambele mâini drepte și din toate branhiile.

Și e o creșă fix lângă blocul meu și am trecut azi pe lângă ea. Îi scoseseră la aerisit pe toți cei de 3, 4, 5 ani. Cum să vă explic eu? Așa ar arăta apocalipsa dacă lumea ar fi cotropită de preșcolari…

O fetiță de vreo 4 ani stătea pe bancă și se uita în gol; a slobozit un strănut puternic și-a continuat să se uite în gol cu mucii curgîndu-i din nas. Ceva mai încolo doi băieței trăgeau de o jucărie. Un al treilea urla din toți rărunchii și-a trebuit o educatoare să-l ia în brațe. Se fugăreau, picau pe jos ca sacii cu nuci, se ridicau și alergau din nou. O fetiță și un băiețel se certau care are dreptul să se dea pe tobogan primul. Un altul alerga în cercuri urlând cu o minge ținută deasupra capului, ca un cap peste cap. O altă educatoare tânără tocmai îl potrivise în leagăn pe un copil când și-a trecut ambele palme peste față, de la frunte până la bărbie, în gestul acela universal al lui ”clachez nervos în 3, 2, 1…”; timp în care (alea două secunde) cel din leagăn a zbughit-o la fugă prin babilonul de voci iar fetița care-și aștepta rândul a început să plângă, că ar fi fost rândul ei, și acum cel care trebuia să ocupe tronul vreme de X minute și-l abandonase ca să alerge niște porumbei. Haos de voci, râsete, țipete, urlete – vreo 50 de copii din grupa mică, mijlocie și mare. Depășite numeric, educatoarele alergau de colo-colo ca să scuture de praf câte un pitic care căzuse pe burtă. Puneai doi pe bancă, ceilalți trei o zbugheau în trei direcții diferite. Urlete. Smiorcăieli. În iarba înaltă mi s-a părut că deslușesc o educatoare în poziție fetală și urechile acoperite apăsat cu palmele.

A fost distractiv.

Mai e și chestia asta care super-amuzantă:

Am citit acum trei zile un studiu sociologic tare mișto. Unul din co-autori e Dan Mercea – român. Vreau să scriu un articol azi pe marginea lui în care să dezbat psiho-sociologia fenomenului Brexit.

După lungi tergiversări, amânări, birocrație, semnat de acte, completat de formulare, făcut copii și achotat chitanțe m primit într-un final de la primărie autrizația să-mi fac/pun firmă la cabinet. N-a durat decât 6 săptămâni.

Și-am făcut niște mâncare zilele astea. Nu multă, că nu prea am avut vreme.

Omlette du fromage.

Zilele astea strebuie să merg la facultate să-mi confirm locul la Sociologie. La doctorat am scăpat de prezentarea lucrării de final de an, sunt liber pe planul ăla până în ianuarie când am de prezentat un  alt referat (pe care l-am scris și terminat din timp deja – 40+ pagini).

Azi am de umblat prin câteva locuri, de văzut niște oameni, de citit chestii și de scris articole. Dacă apuc fac și un review video eReaderului.

The post News from the Undernet – 15 septembrie 2018 appeared first on Razvan T. Coloja.

News from the Interzone – 13 septembrie 2018

S-au întâmplat prea multe a să fi avut timp să mai întrețin blogul ăsta. Mi-a apărut un articol nou pe eBihoreanul: ”Psihologia minciunilor politice”. Azi scriu un altul (imediat după ce termin de tastat acest blogpost).

În numărul dublu al revistei ”Familia” (august-septembrie 2018) apare publicat și un text scris de mine – proză scurtă, parte a unui roman la care lucrez de ceva vreme. PDF-ul integral ar revistei apare în curând pe site-ul revistei ”Familia”. Același stil transgresiv, același cinism, același sarcasm:

Download (PDF, 707KB)

 

Ultima mea carte ”Tainele psihologiei” se pare că se vinde bine din ce-mi spun cei de la editură. M-am simțit onorat când m-a abordat zilele trecute un fost profesor din facultate să-mi spună că mi-a cumpărat cartea și-i place.

În rest am citit studii sociologice pe bandă rulantă. Am avut susținere de referat la doctoratul de Sociologie, am trecut cu brio, calificativ ”foarte bine”.

Încă n-am avut timp să-i fac un review video la Sony DPT-RP1/B dar e ”pe vine”. Oricum – a fost excepțional cât am citit și adnotat studii pe el. Azi am stat pe terasă la o cafenea și-am citit reviste și articole de psihologie. E o plăcere să-l folosești.

Și vorbind de sociologie m-am înscris și la licență. Tot la Sociologie. Sper să-mi fie aprobată cererea de a avansa direct în an superior deoarece îmi pot echivala o mulțime de materii cu cele de la partea de licență de la Psihologie și am mai mult de cele 30 de credite necesare de a fi acceptat direct în anul II. În felul acesta termin licența și doctoratul concomitent. Iar cum la doctorat nu vom mai avea cursuri ci doar referate și prezentări în sesiune, cu participarea la cursurile și seminariile de la Sociologie-licență nu va fi problemă. Mai ales că programul la cabinetul de psihologie mi-l fac singur și cum doresc, așa că nu vor exista intercalări. În plus am citit destulă sociologie, știu îndeajuns de bine statistică încât să nu preconizez probleme la examenele de la Sociologie licență.

E a patra facultate pe care o fac iar după un doctorat în Psihologie aș face și facultatea de Arte, secția grafică, după care mă opresc. Sper.

Am făcut și mâncare zilele astea, atât cât am avut vreme:

Pentru că e concert ”Firma” la doi pași de mine și-am rămas acasă cât soția dă din cap prin fața scenei (pentru că ”Firma” a scos UN album bun și punct; end of discussion) am făcut paste, că i-o fi foame pe când vine acas’.
Se fierb pastele în apă cu sare și vreo două lingurițe de ulei (ca să nu se lipească). Se bat două ouă, se adaugă sare, boia, piper, puțin parmezan ras fin. Se taie ceapă, ardei și cârnat afumat în cubulețe mărunte. Cât fierb pastele se călesc ceapa și ardeiul în două lingurițe de unt la foc mic iar după vreo 3-4 minute se adaugă și cârnatul. Se asezonează cu leuștean uscat și tocat mărunt, un vârf de curry, usturoi uscat, se amestecă bine.
Se scot pastele de pe foc, se strecoară, se spală, se toarnă în tigaie. Se amestecă bine și se toarnă cele două ouă bătute cu parmezan. Se amestecă iar și se pune o lingură mare de sos de tomate peste. Keep stirring like a maniac.
Chilly după gust/dorință.
Când sosul devine o pastă groasă care învăluiește bine pastele puteți lua de pe foc tigaia.
Pe prăjește o felie de pâine, se freacă cu usturoi, se taie în crutoane, se tropește cu ulei de măsline (noi suntem țărani, mâncăm cu pită).
Se pune puțină smântână sau sos de tomate peste pastele din farfurie, se decorează cu pătrunjel, se presară piper și/sau oregano.

 

Se ia o felie mare de pâine, se prăjește puțin. Se taie în mijloc un dreptunghi lunguieț, se scoate miezul. Se bate un ou și se amestecă cu puțin lapte, cu sare, piper, chilli, leuștean uscat și boia. Se tornă ceapă tăiată mărunt în amestec, se tăvălește pâinea prin el până se îmbibă bine. Se prăjește pe ambele părți pâinea cu ou și după ce o întoarceți prima oară în mijloc spargeți un alt ou în care băgați felii subțiri de cârnat afumat și niște ceapă tocată mărunt. Puneți pe foc mic și așteptați.
În altă tigaie prăjiți cartofi tăiați subțire până se fac chips din ei. Amestecați boia cu chilli și sare, piper, leuștean și alte mirodenii de care aveți chef, puneți praful într-o pungă. Puneți cartofii prăjiți în pungă după ce i-ați tapat puțin cu un șerfețel ca să-i ștergeți de ulei și umflați punga cu gura. Amestecați bine balonul până ce cartofii se acoperă în totalitate cu praful acela.
Se prăjește un cârnat mic în uleiul rămas, se taie un ardei crud în felii subțiri și mărunte, se pune sos de roșii cu susan în mijloc și presărați pătrunjel peste întreg ansamblul.

 

Happy 2 year anniversary pasta.
Se fierb pastele în apă cu sare, două foi de dafin și o lingură de ulei.
Se taie o ceapă mică în cubulețe, se călește la foc mic în ulei cu un cățel de usturoi tăiat felii. Se taie cârnat afumat în cubulețe, se prăjește după 4 minute în aceeaș tigaie. Se taie o bucățică de slănină (pentru aromă) în cubulețe mici și se aruncă în tigaie. Două linguri de sos de roșii, se amestecă bine.
Se adaugă sare, piper, un vârf de chilli, leuștean din belșug, puțin busuioc, puțină boia. Se bat două ouă.
Pastele se iau din tigaie fără să se stoarcă, direct cu apă pe ele, se trântesc în tigaia rămasă pe foc mic. Se amestecă bine cu sosul apoi se adaugă oul și se amestecă în tigaie până ce toată apa scursă de pe paste se evaporă iar ansamblul capătă cât-de-cât consistență. Se adaugă praf de usturoi și niște mirodenii.
Pastele se pun pe o farfurie lată, se adaugă sos de roșii cu susan, se presară pătrunjel peste farfurie, puțin leuștean, piper și un vârf de praf de usturoi.
Voila.

 

Evening breakfast for the wife.
Omletă din 3 ouă. Se călește o jumătate de ceapă tăiată în cubulețe mărunți, foc mic; după 5-6 minute se pun bucățele de cârnat prăjit tăiate cubulețe mărunte, se amestecă cu mirodenii pentru grătar. După încă două minute se pune slănină pentru aromă, tot cubulețe mici, cam o lingură.
Se bat ouăle, se părjește pâine. Pâinea se unge cu unt, în ouă se pune un vârf de chilli, jumătate de linguriță de boia, sare, piper și jumătate de linguriță de leuștean. Se amestecă bine și se toarnă în tigaie tot la foc mic.
Apoi se prăjește un cârnat mic, așa – de gust.
Totul se presară cu leuștean, piper, sare și pătrunjel mărunțit.

 

I made this thing so spicy I started sweating after the first plate.
Doi morcovi, trei cartofi, doi cârnați afumați, o ceapă – toate tăiate mărunt. Pus boia, sare, piper, puțin praf de usturoi, leuștean, busuioc, pătrunjel, puțin chilli, niște curry, niște eros pista și două linguri de sos de tomate. Fiert o oră cu patru frunze de dafin înăuntru.

Pe frontul noului meu hobby avem așa în ultima perioadă. Bun – adevărul e că am de 3x mai mult dar nu-s gata și n-am apucat să le fac încă poze:

În rest mult de lucru. A durat săptămâni întregi, drumuri multe și dese și o tonă de hârtii până ce am obținut autorizația de la Primărie să-mi pot amplasa tăblița cu numele cabinetului pe strada acestuia. Mâine e gata, m-au sunat cei de la firma de design azi.

Am o conferință de psihologie în Cluj luna asta, vine și prezintă – printre alții – Daniel David. Luna viitoare am o alta aici în Oradea. Le-am achitat pe ambele în avans acum ceva vreme.

Acum că am scăpat de stresul sesiunii și al tezei de prezentare la doctorat, că am încheiat cu înscrierea la licență la Sociologie și – teoretic, cel puțin – pot respira și eu mai calm am să mă pun să… lucrez. Am niște articole de scris. Multe.

Săptămânile următoare am promis că particip în calitate de psiholog la exploziția lui Tudor Frâncu ca să spun și eu câteva cuvinte despre picturile lui. Omul e fain, pictează superb, normal că am acceptat. Mâine mă întâlnesc cu curatorul galeriei de artă să discutăm detalii. Câteva din lucrările lui Tudor mai jos:

”Rust of Time”, 2007, oil on canvas, 80 X 80 cm

 

”Twilight II”, 2007, oil on canvas,80 X 80 cm

 

”Burning Wave…”, 2005, oil on canvas, 60 X 60 cm

 

”Mephisto”, 2008, oil on canvas, 102 X 70 nm

 

Preferatul meu. Sper să mi-l vândă într-o zi, că face parte dintr-o serie de 3 and I absolutely love this painting.

Și vreau să-i fac un review ca la carte eReaderului de 13”, cel mai probabil video. Numai să prind ceva vreme. Vreau să termin de citit ”A Place On the Corner” de Eliah Anderson, sunt rămas în urmă cu niște numere Scientific American Mind, New Scientist, Studii recent apărute din domeniul psihologiei și sociologiei. Am destule de făcut.

Mai am de updatat CentOS-ul (dual-boot cu Ubuntu), de jucat niște Wolf3D că mi s-a făcut dor, de luat un PSP mai vechi ca să am pe ce jucat chestii vechi (gen Heretic/HeXen), de mers la conferințe, scris studii, citit studii, întâlniri cu prieteni, umblat pe la ANAF, cumpărat chestii de birotică pentru cabinetul de psiholog, cumpărat niște teste psihologice luna viitoare sau în noiembrie… Iar am programul plin până la Crăciun.

But I love it.

The post News from the Interzone – 13 septembrie 2018 appeared first on Razvan T. Coloja.

Bitcoin lol of the day

Nu prea stau eu pe Twitter dar azi am postat chestia asta:

Toate chestiile alea virtuale care valorează cât greutatea lor în nasturi au scăzut cu peste 30% de la finalul lui iulie. Se preconizează un drop de încă 50% săptămâna următoare. *brings popcorn*

The post Bitcoin lol of the day appeared first on Razvan T. Coloja.

Bulk upload pe Sony DPT-RP1 din Linux

Setul de scripturi Python care îmi permite să manevrez eReaderul Sony de 13” din Linux nu a aflat încă de bulk upload. Așa că am tastat un script BASH barbar care-și face treaba și-mi urcă pe dispozitiv tot ce-i PDF din folderul în care am salvat fișierele în cel de pe dispozitiv:

#!/bin/bash

cd /home/cypress/Desktop/13eink/

for f in *.pdf

do

dptrp1 --client-id /home/cypress/.dtp-client --key \

/home/cypress/.dtp.key --addr 192.168.1.170 \

upload /home/cypress/Desktop/13eink/$f Document/Pocket/$f

echo "Uploaded $f to Sony DPT-RP1"

done

Nu-i poezie, dar merge.

Acum să văd cum automatizez chestia asta să fac sync automat. Ceva cu systemctl, ceva cu un fișier .timer și unul .service invocat de .timer. Dar cel .service să ignore fișierele PDF vechi, deja uploadate. Sau primul script să le șteargă cu rm după ce le-a uploadat (mai simplu așa).

Scriptul BASH de mai sus l-aș putea invoca din orice folder cu PDF-uri dacă-l transform așa:

#!/bin/bash

for f in *.pdf

do

dptrp1 --client-id \

~/.dtp-client --key \

~/.dtp.key --addr \

192.168.1.170 upload \

./$f Document/Pocket/$f

echo "Uploaded $f to Sony DPT-RP1"

done

Mai văd, mai testez. Sunt curios dacă pot băga un progress bar în el sau măcar să afișeze filesize-urile fișierelor urcate.

 

The post Bulk upload pe Sony DPT-RP1 din Linux appeared first on Razvan T. Coloja.

Sony DPT-RP1/B – More pics

Contrastul ecranului este bun.

 

De dimensiunea unui text imprimat pe hârtie A4.

 

Până și fonturile de 5px se văd bine.

 

Ecranul este una cu marginea – o suprafață continuă.

 

Subțire de vreo 4-5mm, extrem de ușor.

 

Ambele laturi au nișe magnetice în care poți ține stylus-ul.

 

Stylusul necesită reîncărcare cam tot la 3 săptămâni și are două butoane: unul pentru ștergere și altul pentru făcut higlight pe text.

 

Un CBR transformat în PDF.

 

Un manual în format PDF

 

Detaliu comics.

 

PDF în limba română.

 

A mushroom book.

 

Ecranul suport modul dual-page pentru cărți în format PDF.

 

Ultimul număr din New Scientist.

 

O carte tehnică.

 

Interior New Scientist.

 

Manual de anatomie.

 

Partea mișto e că – unele cărți fiind scanate drept imagini și nu text – le poți citi lejer pe Sony în modul dual-page.

 

Ecranul poate fi împărțit în două – notițe și carte. Sau PDF și alt PDF. Și funcționează independent, așa cum ai avea două ecrane separate. Pot lua notițe în dreapta și muta între timp paginile în stânga fără ca partea dreaptă să se miște.

The post Sony DPT-RP1/B – More pics appeared first on Razvan T. Coloja.

Sony DTP-RP1/B – Thirteen inches of awesomeness

Mi-am luat un Sony Digital Paper RP1/B. L-am găsit la reducere zilele trecute, pe la vreo $635. Cum nu livrează nimeni în afara SUA am avut noroc cu o prietenă care venea în România din țara lui Trump și mi l-a adus ea.

Ecran de 13”, stylus, 16GB spațiu de stocare din care 11GB disponibili, WiFi la 2,4 și 5GHz, Bluetooth, NFC. Citește exclusiv PDF-uri și pentru PDF-uri l-am luat. Bag multe studii de psihologie și sociologie săptămânal și mă cam săturasem să le citesc fie pe tableta de 10”, fie să le imprim. Pe tableta Android până făceam highlight sau luam notițe îmi uitam ideile sau îmi pierea cheful de citit. Cu Sony-ul e ușor: citești, scii pe el, subliniezi în real-time cu stylus-ul, se păstrează totul pe PDF.

E cât o coală A4 și textul are exact dimensiunea pe care o are când imprimi pe A4. Bateria ține vreo 3-4 săptămâni de uz cu WiFi-ul și Bluetooth-ul oprite. Cea a stylus-ului tot așa. Stylus-ul are o protuberanță magnetică care intră într-o nișă de pe marginea eReaderului așa că-l poți purta mereu cu el.

Are 349 de grame și e extrem de subțire. Vreo 4mm. Contrastul ecranului eInk e bun, se mișcă surprinzător de rapid. Poți evidenția, șterge, lăsa notițe scrise de mână cu diferite grosimi și culori (în PDF-ul exportat culorile sunt afișate).

În partea de sus are o mufă MicroUSB, butonul de start, cel de hard reset și butonul Home. Nu înțeleg de ce-au pus sus butonul home.

Stylus-ul are două butoane. Ții pe cel de jos și șterge. Ții pe cel de sus și face highlight la text. Nu le ții apăsate și poți scrie cu el.

Are vreo 2 tipuri vârfuri ce pot fi interschimbate. Unul mai dur și unul mai soft. Câteva tip-uri de schimb în cutie.

Pentru citit studii, manuale și reviste în format PDF este ideal.

…și are și mod landscape cu dual-view:

Dacă la modelul anterior (Sony DTP-CP1) mergea plug-and-play și detecta dispozitivul ca mediu de stocare extern, la modelul ăsta cei de la Sony au adoptat sistemul Apple și au făcut device-ul dependent de un software de-al lor. Care nu e doar extrem de nasol și greu de utilizat dar merge doar pe OSX, iOS, Android și Windows. Ca norocul am găsit niște scripturi Python care îndeplinesc aceeași funcție în Linux.

Așa că aseară am făcut pairing-ul device-ului în Linux. Are nevoie să genereze o cheie pentru fiecare dispozitiv cu care-l legi:

sudo dptrp1 --client-id .dtp-client --key .dtp.key --addr 192.168.1.170 register

.dtp-client și .dtp-key sunt chestiile de care ai nevoie și cu care vei lucra; știu – e DPT nu DTP dar am rămas în minte cu ”DTP”-ul de pe vremea presei scrise. IP-ul e adresa de clasă C din rețeaua locală WiFi. Root-ul eReaderului e Document/. Așa că pentru a transmite un PDF către DTP-RP1 facem

dptrp1 --client-id ~/.dtp-client --key ~/.dtp.key --addr 192.168.1.170 upload /home/cypress/Downloads/ New_Scientist_International_Edition_-_August_25_2018.pdf Document/Received/NS-25-08-2018.pdf

Pentru a downloada ceva de pe dispozitiv:

dptrp1 --client-id ~/.dtp-client --key ~/.dtp.key --addr 192.168.1.170 download Document/Received/NS-25-08-2018.pdf ./fisier.pdf

Alte argumente disponibile sunt delete, list-documents, list-folders, new-folder, register, screenshot, update, wifi, wifi-add, wifi-del, wifi-disable, wifi-enable, wifi-list și wifi-scan.

De exemplu ca să fac un screenshot de rezoluție mare ecranului (și implicit notițelor de pe el) dau un

dptrp1 --client-id ~/.dtp-client --key ~/.dtp.key --addr 192.168.1.170 screenshot sony.jpg

Tipul ăsta a mai făcut niște chestii mișto cu Linux și DPT-RP1 (script de sync automat, exportare de note și altele). Încerc azi sau mâine. Există și o aplicație Android – n-am încercat-o încă.

Plusuri: e subțire, rapid, ușor de lucrat cu el. Pentru ce-i făcut (PDF-uri în mediul business) își face treaba excelent. Bateria durează mult. E ușor – are greutatea unui teanc de 70 de coli A4; îl ții de colț cu o mână și nici nu-l simți. NFC, TOC navigabil. Ecranul gigantic e la același nivel cu marginile – o suprafață continuă, mată. Mod landscape pe care poți citit EPUB-uri convertite cu Calibre în PDF fix cum ai citi o carte deschisă. Funcție de ”Print to Sony” prin care poți trimite de pe laptop pagina web sau ecranul către DPT-RP1 și citi acolo texte mai lungi.

Minusuri: nu are slot MicroSD, nu are suport cloud (deși îl pot pune să facă sync cu folderul Mendeley în care-mi țin catalogul de studii în psihologie și sociologie în așa fel încât atunci când updatez baza de date de PDF-uri să se updateze și cea de pe eReader). Accesoriile sunt scumpe (husa originală e vreo $55 și e nasoală; 6 vârfuri extra pentru stylus costă vreo $20 parcă). Dependent de software-ul proprietar. Firmware deocamdată cu capabilități limitate (ultimul update – de la v1.2 la v1.4 – a fost în martie, parcă). Scump pentru un eReader, ieftin pentru un eReader de 13”. Non-DRM PDF-only.

I-oi face și un review video azi sau mâine.

Pentru ce-mi trebuie mie e ideal: citit studii științifice, ocazionalul New Scientist Mind/Scientific American ori manuale de psihologie/sociologie cu grafice, tabele, poze, infographics.

Specificații

Rezoluție de 1650 x 2200 dots;
Ecran de 13”;
E Ink Mobius 1650 x 2200 pixels, 207 dpi;
WiFi IEEE 802.11a / b / g / n / ac MIMO dual band 2.4 și 5 GHz;
Bluetooth 4.2;
NFC;
16GB spațiu de stocare;
Processor 1.2GHz quad-core Marvell IAP140 64-bit Iot;
2GB RAM;
Dimensiuni: 302.6 x 224 x 5.9mm;
349 grame;
Se încarcă complet în vreo 4 ore.

 

Aveți aici clipul de prezentare al celor de la Sony:



Tipul ăsta de mai jos i-a făcut un review imparțial și coerent acum un an. Noul firmware update a rezolvat problemele despre care vorbește în clip (imposibilitatea de a completa PDF-uri cu câmpuri editabile, de exemplu).



Merg să-mi fac cafeaua de dimineață.

The post Sony DTP-RP1/B – Thirteen inches of awesomeness appeared first on Razvan T. Coloja.

”Superfly” – acest inadmisibil de lung videoclip stil 50 Cent

Cel mai ridicol film al lui 2018 trebuie să fie ”Superfly”. Este povestea unui gangster tânăr de culoare care ascede spre top folosindu-și cutia craniană, rareori în scopul de a crăpa fețele inamicilor.

Tipul este tot ceea ce trebuie să fie un gangster: tânăr, frumos, ambițios, înțelept, știe karate, cumva umil, cumva nobil. Și are nu una ci două iubite pe care le iubește și care se iubesc între ele și toți trei se iubesc într-o scenă de duș fierbinte pe muzică de saxofon.

Și Superfly ăsta nu trebuie să se încrunte. E ”cool” tot timpul. A fost crescut de un instructor Kung-Fu înțelept și a dobândit arta răbdării de la el. Folosindu-și intelectul superior dărâmă trei dușmani cu simple vorbe, și asta din prima scenă.

Prin contrast, inamicii lui sunt tot ceea ce urâm în gangster: aroganți, mulți, cu pile, fac chefuri în care aruncă cu bani peste stripteuze despuiate și unse cu șampanie. Superfly circulă printre ei ca un Batman care fură la fel ca ei dar e hotărât să fure pentru un bine superm: binele lui.

Avem lupte stradale în care Superfly nimicește cu lovituri de karate șase dușmani înarmați cu semiautomate. Scene cu mașini luxoase. Scene cu scene pe care femei dansează despuiate. Maldăre de bani. Droguri. Jocuri de noroc. Prin această lume dură și neiertătoare Superfly e o fantomă care trece neobservată. Îl observi prea târziu – de obicei după ce ți-a ucis jumătate din gașcă folosindu-se doar de cot și e la jumătatea drumului spre tine cu pumnul strâns. E un fel de ”Shaft” infractor, dar mai bun la suflet. Avem aur, și mai multe femei, dolari, blănuri de nutrie, pistoale aurite, lanțuri groase de platină, mașini de șase cifre.

Uitându-te la film alternezi între amuzament, milă față de clasa de jos din SUA care gustă așa ceva, amuzament amestecat cu un rictus abstract, confuzie, uimire și – din nou – amuzament. Pierzi niște neuroni, dar merită. Încă două filme de acest gen în 2018 și ajungi pe bancă în stația de autobuz povestindu-le incoerent străinilor că ”Life is like a box of chocolates”.

Un film care merită păstrat și arătat copiilor, nu înainte de a-i zgudui puternic de umeri până le clănțăne dinții în gură și a le urla cât poți în față ”Nu așa e viața reală!”, de preferință în germană, că sună amenințător și induce groază.

Superfly.

The post ”Superfly” – acest inadmisibil de lung videoclip stil 50 Cent appeared first on Razvan T. Coloja.