Silviu Iliuţă's Blog, page 354

Fragment:

„La patruzeci și puțin de ani, ești fix la jumătate. Nedefinit. Prea tânăr pentru a plânge sau râde la amintiri. Și prea bătrân ca să nu ai mii de amintiri la care să îți vină să plângi sau să râzi.

La patruzeci de ani, ești jumătate armăsar, jumătate mârțoagă. Nu aș vrea să spun care jumătate îmbătrânește mai repede, asta diferă de la om la om. Deși în mintea ta te crezi încă un armăsar, copiii încep să te vadă că pe o mârțoagă. E dubios. Cea mai tristă zi de până acum a vieții mele, în ceea ce privește vârsta, a fost acum câteva veri, când urcăm într-un lift cu o fată superbă.

Cam douăzeci și ceva de ani, mirosind extraordinar, împrăștiind miros de primăvară, ca în reclamele proaste la detergent. Bucle blonde, manechin pe orice podium al lumii, dar nu din ăla costeliv și ofilit. Picioare până la Cer, terminate cu doi norișori perfecți, care se întrezăresc prin fusta scurtă și mulată, și ochi de căprioară flămândă. Asta în cazul în care ar exista căprioare cu ochi verzi. Genul cu care ai vrea să stai două ore în lift, apoi să schimbați numere de telefon. După care să mai stați doi ani, în alt lift. În plus, îți zâmbește toată.

– Sărut-mâna, domnule Iliuță!

Și te lovește. Prima lovitură de ciocan vine în moalele capului. Doare.

– Bună.

– Eu sunt fata lui Relu, nu mă recunoașteți? Caut un apartament în zonă. Eram mică atunci când ne-am mutat din cartier. Stăteați la mansardă, în casa de peste drum, iar eu la blocul de lângă.

A doua lovitură este direct în moalele celuilalt cap. Tare, drept la țintă. Brusc, îți dai seama că, oricât de armăsar te-ai crede, ai patruzeci de ani de istorie în spate. Pruncii pe care îi vedeai acum aproape douăzeci de ani au intrat la facultate și îți zic „Sărut-mâna, nenea“?

La mijlocul vieţii, eşti pierdut în spaţiu. Tu tot mai speri că

într-o zi o să te trezeşti şi cineva îţi va spune că ai zece ani. Şi că treaba asta cu îmbătrânirea a fost o glumă proastă, iar mama te strigă chiar acum: „Grăbeşte-te că întârzii la ora de mate’!“

– Mergeaţi în părculeţ cu mine şi cu tata, până să ne mutăm.

– În părculeţul din spate?

– Da! Îmi cam plăcea să mănânc nisip.

– Ți-a prins bine la creștere…

– V-aţi amintit? Mai ştiţi? Ce mai face tanti Amy?

Asta a fost a treia lovitură. Căprioara a lovit drept în suflet, cu cel mai ascuţit cuţit care s-a inventat vreodată: cuvântul.

– E bine. Hai pe la noi, o să se bucure să te vadă!

– Vin! Cum să nu! Ce îmi plăcea când mă dădeaţi în leagăn!

Realizezi că ai devenit un pervers atunci când începi să ai fantezii cu fete pe care le știi de când erau embrioni. Subconștientul tău îți spune că mai ai maximum zece– cincisprezece ani de erecție în viața asta și te îndeamnă să acționezi până nu e prea târziu. Ultima șansă, fraiere!

La patruzeci de ani, îți dai seama că momentul în care erai în scutec este la egală distanță în timp cu momentul în care vei fi în scutec. Și mintea ta face, fără să vrei, primul pas spre Ce bine era pe vremea mea!

– Hai, intră! Cred că mai avem cacao cu lapte.

Pi*da mă-sii de viață!”

The post Puii ii declara razboi lui Vosganian. appeared first on Cronici pe bune.

Like • 0 comments • flag

Published on October 05, 2017 12:55

Domnu’ Vosganian, imi tineti si mie oul pana scot eu Certificat de Producator?

Domnu’ Vosganian, eu consider ca aveti dreptate si va cred un geniu.

Cum, domnule, sa manance romanii oua din gospodaria lor, fara ca ele sa fie impozitate? Tarani nesimtiti!

Eu am o gaina, da cam doua oua pe saptamana. E cam fraiera, cred ca o sa o tai. Chiar cum zece minute a facut un ou. L-am luat in mana, l-am ridicat in dreptul soarelui. Acum ma uit la el si ma gandesc: „Ba, Vasile, daca mananci oul asta, tu furi statul, ma! Daca faci ou ochi, tu esti un infractor, ma, Vasile!”

Si stiti ce fac, domnu’ Vosganian, ca sa vedeti ca va ascult: ma duc chiar acum la piata, iau autorizatie de mic producator. Bine, o sa dau niste taxe de ma usuca. Apoi iau casa de marcat si dau niste spaga, ca sa ma lase sa vand la taraba, normal! Ei bine, azi e joi. Peste doua saptamani voi scoate oul pe taraba, la vanzare. Daca am noroc, mai face aia trei oua si o sa am de omleta. Daca nu, raman cu unul.

Apoi dau fuga de cealalta parte a tarabei si il cumpar. Ma intorc fuguta si imi dau restul. Aici nu sunt prea hotarat, domnule Vosganian: cu cat sa imi vand oul? Cu 0,8 lei sau cu 1 leu? Avand in vedere ca peste doua saptamani nu mai este chiar proaspat, poate ar trebui s ail dau la 0,5.

Ce ziceti, domnule Vosganian, procedez bine? Pentru ca eu stau acum cu oul in mana si ma intreb daca nu sunt infractor. Chiae asa: veniti sa ma ajutati? Sa imi tineti si mie oul pana ma duc eu sa umblu dupa autorizatii?

Voiam sa imi fac si o salata de rosii, castraveti, din gradina. Dar dracu’ mai face acum! Le las sa se strice! Pai cum sa musc eu din rosie, fara sa dau jumatate la stat? Cat de NENOROCIT sa fiu ?!?!?!?!

Acum ii spun nevestei sa se opreasca din tricotat bluza pentru aia mica. Am inteles ca aveti boala si pe astia de tricoteaza. Eu mereu I-am vazut ca pe infractori. O pun sa isi scoata si ea certificat, sa isi vand bluzita cu 100 de lei. Va dau 50 de lei direct dumneavoastra, vi-i trimit in plic la Parlament. E bine asa? Si dati dumneavoastra la buget mai departe 10 lei. Nu e cam asa? Nu se fura cam 80%?

Domnule vosganian, nici nu stiam ca sunt un infractor, pana sa nu imi spuneti dumneavoastra. Iertati-ma ca v-am scris numele cu litera mica, a fost intentionat.

Stiti care e problema? Pe mine, daca ma prind astia ca mananc un ou facut de gaina mea, sunt in stare sa ma bage cativa ani la puscarie.

Dar dumneavoastra puteti fura milioane. Plangeti oleaca in Parlament si va iarta baietii.

Acum poti FACE COMANDA PENTRU NOUA CARTE, „AM GASIT UN TITLU”, pe www.bookzone.ro. Transport GRATUIT, daca iei si „Toate titlurile bune au fost date”

Daca ai chef sa citesti, comanda pachetul aici sau telefonic: 031-433.51.65

P.S Se livrează și internațional.

Fragment:

„La patruzeci și puțin de ani, ești fix la jumătate. Nedefinit. Prea tânăr pentru a plânge sau râde la amintiri. Și prea bătrân ca să nu ai mii de amintiri la care să îți vină să plângi sau să râzi.

La patruzeci de ani, ești jumătate armăsar, jumătate mârțoagă. Nu aș vrea să spun care jumătate îmbătrânește mai repede, asta diferă de la om la om. Deși în mintea ta te crezi încă un armăsar, copiii încep să te vadă că pe o mârțoagă. E dubios. Cea mai tristă zi de până acum a vieții mele, în ceea ce privește vârsta, a fost acum câteva veri, când urcăm într-un lift cu o fată superbă.

Cam douăzeci și ceva de ani, mirosind extraordinar, împrăștiind miros de primăvară, ca în reclamele proaste la detergent. Bucle blonde, manechin pe orice podium al lumii, dar nu din ăla costeliv și ofilit. Picioare până la Cer, terminate cu doi norișori perfecți, care se întrezăresc prin fusta scurtă și mulată, și ochi de căprioară flămândă. Asta în cazul în care ar exista căprioare cu ochi verzi. Genul cu care ai vrea să stai două ore în lift, apoi să schimbați numere de telefon. După care să mai stați doi ani, în alt lift. În plus, îți zâmbește toată.

– Sărut-mâna, domnule Iliuță!

Și te lovește. Prima lovitură de ciocan vine în moalele capului. Doare.

– Bună.

– Eu sunt fata lui Relu, nu mă recunoașteți? Caut un apartament în zonă. Eram mică atunci când ne-am mutat din cartier. Stăteați la mansardă, în casa de peste drum, iar eu la blocul de lângă.

A doua lovitură este direct în moalele celuilalt cap. Tare, drept la țintă. Brusc, îți dai seama că, oricât de armăsar te-ai crede, ai patruzeci de ani de istorie în spate. Pruncii pe care îi vedeai acum aproape douăzeci de ani au intrat la facultate și îți zic „Sărut-mâna, nenea“?

La mijlocul vieţii, eşti pierdut în spaţiu. Tu tot mai speri că

într-o zi o să te trezeşti şi cineva îţi va spune că ai zece ani. Şi că treaba asta cu îmbătrânirea a fost o glumă proastă, iar mama te strigă chiar acum: „Grăbeşte-te că întârzii la ora de mate’!“

– Mergeaţi în părculeţ cu mine şi cu tata, până să ne mutăm.

– În părculeţul din spate?

– Da! Îmi cam plăcea să mănânc nisip.

– Ți-a prins bine la creștere…

– V-aţi amintit? Mai ştiţi? Ce mai face tanti Amy?

Asta a fost a treia lovitură. Căprioara a lovit drept în suflet, cu cel mai ascuţit cuţit care s-a inventat vreodată: cuvântul.

– E bine. Hai pe la noi, o să se bucure să te vadă!

– Vin! Cum să nu! Ce îmi plăcea când mă dădeaţi în leagăn!

Realizezi că ai devenit un pervers atunci când începi să ai fantezii cu fete pe care le știi de când erau embrioni. Subconștientul tău îți spune că mai ai maximum zece– cincisprezece ani de erecție în viața asta și te îndeamnă să acționezi până nu e prea târziu. Ultima șansă, fraiere!

La patruzeci de ani, îți dai seama că momentul în care erai în scutec este la egală distanță în timp cu momentul în care vei fi în scutec. Și mintea ta face, fără să vrei, primul pas spre Ce bine era pe vremea mea!

– Hai, intră! Cred că mai avem cacao cu lapte.

Pi*da mă-sii de viață!”

The post Domnu’ Vosganian, imi tineti si mie oul pana scot eu Certificat de Producator? appeared first on Cronici pe bune.

Like • 0 comments • flag

Published on October 05, 2017 03:13

Avem cei mai multi chelneri cu diplome de juristi, din lume. Si taximetristi absolventi de Istorie.

De Silviu Iliuta

Acum cateva zile am vazut o scena terifianta. Nu voi spune facultatea, pentru a nu ii face rau celei implicate. O doamna profesoara, ramasa fara studenti la specializarea ei, intreba din om in om, in curtea altei facultati:

-Nu vrei sa faci cursurile mele? Sa faci facultatea la care sunt si eu? Haide, te ajut eu sa faci si Masteratul!

Ramasese fara studenti si era in pericol sa i se desfiinteze catedra. Da, si asta e o drama: a profesorului care preda ceva ce nu se mai cauta. I-am povestit unei prietene profesoare si mi-a spus ca asa se practica: profesorii incearca sa agate viitori studenti, pentru a nu ramane fara loc de munca. In ce nebunie traim?

In Romania, 50 000 de tinerei primesc anual diploma de jurist. Productia de juristi e mai mare decat productia de grau la hectar, a lui Ceausescu.

Le fel stam si la economisti: 50 000 pe an. Sa fie bogatie!

In acelasi timp, 80% dintre absolventi NU profeseaza ce au absolvit. Doar 20% ajung sa isi faca meseria.

Avem productie record/hectar si de absolventi de Geografie, Istorie…

Invatamantul nostru e o mare ciorba. O ciorba in care bagi de toate, ingineri, istorici, economisti, juristi, constructori. Si speri ca va fi cineva care sa o comande, la restaurantul tau. Numai ca… surpriza! Unii vor friptura, altii desert, altii muraturi. De ciorba ta se ating doi oameni din zece!

Va dati seama ca Romania produce absolventi de facultate pe banda rulanta, asa cum fabricile lui Ceasca produceau stoc pentru anii urmatori?

Nu avem nevoie de absolventi de Geologie? Nu cauta nici naibii? E somajul mare in domeniu? Lasa, tata, mai facem 10 000 de geologi! Peste 150 de ani isi vor gasi si ei de munca! Sau 250! Sa astepte!

Marele plan national de Invatamant e o catastrofa! Romania e o fabrica falimentara care produce 80% rebuturi. O parte dintre cei 80% reusesc sa se salveze: sa plece din tara sau sa profeseze in alte domenii. Asa ajung juristii sa se angajeze in vanzari de masini, asa ajung economistii sa fie chelneri sau taximetristi.

Nu mai conteaza ca nu avem nevoie de juristi. Acreditam mii de universitati, acordam zeci de mii de diplome. Iar aia se trezesc, dupa 4-5 ani de studii, ca diploma lor este pe post de hartie igienica.

Avem cei mai multi ospatari cu studii de juristi din lume si cei mai multi lucratori la call center cu diplome de istorici.

Si, in conditiile in care Invatamantul e condus de Bula, acum astept sa vina un val puternic de frizeri cu diploma de absolventi de Educatie Fizica si Sport. Ca soferi pe post de secretari de stat avem deja.

Tara de nebuni! Viitorul suna prost.

Acum poti FACE COMANDA PENTRU NOUA CARTE, „AM GASIT UN TITLU”, pe www.bookzone.ro. Transport GRATUIT, daca iei si „Toate titlurile bune au fost date”

Daca ai chef sa citesti, comanda pachetul aici sau telefonic: 031-433.51.65

P.S Se livrează și internațional.

Fragment:

„La patruzeci și puțin de ani, ești fix la jumătate. Nedefinit. Prea tânăr pentru a plânge sau râde la amintiri. Și prea bătrân ca să nu ai mii de amintiri la care să îți vină să plângi sau să râzi.

La patruzeci de ani, ești jumătate armăsar, jumătate mârțoagă. Nu aș vrea să spun care jumătate îmbătrânește mai repede, asta diferă de la om la om. Deși în mintea ta te crezi încă un armăsar, copiii încep să te vadă că pe o mârțoagă. E dubios. Cea mai tristă zi de până acum a vieții mele, în ceea ce privește vârsta, a fost acum câteva veri, când urcăm într-un lift cu o fată superbă.

Cam douăzeci și ceva de ani, mirosind extraordinar, împrăștiind miros de primăvară, ca în reclamele proaste la detergent. Bucle blonde, manechin pe orice podium al lumii, dar nu din ăla costeliv și ofilit. Picioare până la Cer, terminate cu doi norișori perfecți, care se întrezăresc prin fusta scurtă și mulată, și ochi de căprioară flămândă. Asta în cazul în care ar exista căprioare cu ochi verzi. Genul cu care ai vrea să stai două ore în lift, apoi să schimbați numere de telefon. După care să mai stați doi ani, în alt lift. În plus, îți zâmbește toată.

– Sărut-mâna, domnule Iliuță!

Și te lovește. Prima lovitură de ciocan vine în moalele capului. Doare.

– Bună.

– Eu sunt fata lui Relu, nu mă recunoașteți? Caut un apartament în zonă. Eram mică atunci când ne-am mutat din cartier. Stăteați la mansardă, în casa de peste drum, iar eu la blocul de lângă.

A doua lovitură este direct în moalele celuilalt cap. Tare, drept la țintă. Brusc, îți dai seama că, oricât de armăsar te-ai crede, ai patruzeci de ani de istorie în spate. Pruncii pe care îi vedeai acum aproape douăzeci de ani au intrat la facultate și îți zic „Sărut-mâna, nenea“?

La mijlocul vieţii, eşti pierdut în spaţiu. Tu tot mai speri că

într-o zi o să te trezeşti şi cineva îţi va spune că ai zece ani. Şi că treaba asta cu îmbătrânirea a fost o glumă proastă, iar mama te strigă chiar acum: „Grăbeşte-te că întârzii la ora de mate’!“

– Mergeaţi în părculeţ cu mine şi cu tata, până să ne mutăm.

– În părculeţul din spate?

– Da! Îmi cam plăcea să mănânc nisip.

– Ți-a prins bine la creștere…

– V-aţi amintit? Mai ştiţi? Ce mai face tanti Amy?

Asta a fost a treia lovitură. Căprioara a lovit drept în suflet, cu cel mai ascuţit cuţit care s-a inventat vreodată: cuvântul.

– E bine. Hai pe la noi, o să se bucure să te vadă!

– Vin! Cum să nu! Ce îmi plăcea când mă dădeaţi în leagăn!

Realizezi că ai devenit un pervers atunci când începi să ai fantezii cu fete pe care le știi de când erau embrioni. Subconștientul tău îți spune că mai ai maximum zece– cincisprezece ani de erecție în viața asta și te îndeamnă să acționezi până nu e prea târziu. Ultima șansă, fraiere!

La patruzeci de ani, îți dai seama că momentul în care erai în scutec este la egală distanță în timp cu momentul în care vei fi în scutec. Și mintea ta face, fără să vrei, primul pas spre Ce bine era pe vremea mea!

– Hai, intră! Cred că mai avem cacao cu lapte.

Pi*da mă-sii de viață!”

The post Avem cei mai multi chelneri cu diplome de juristi, din lume. Si taximetristi absolventi de Istorie. appeared first on Cronici pe bune.

Like • 0 comments • flag

Published on October 04, 2017 15:06

Cat de inteligent e Codrin Stefanescu?

1.Codrin Stefanescu este atat de inteligent, incat crede ca “interlop” este un post la fotbal.
De aceea a adus cu el un interlop pe dreapta si un interlop pe stanga.

2. Codrin e atat de inteligent, incat a auzit bancul cu blonda care comanda pizza::

-In cate bucati v-o tai? In patru sau in opt?

Blonda: In patru, canu pot sa mananc atat de mult.

Codrin a ras de cat de proasta e blonda, iar el raspunde de fiecare data:

-In cate bucati v-o tai, domul Codrin?

-In opt. Sa fie mai multa pizza!

3. Codrin e atat de istet, incat si-a condus masina o singura data, pana a vazut semnul pe care scria STOP. Se intampla acum 48 de ore. Codrin este si acum acolo si suna la Ministrul de Interne sa scoata cineva panoul, ca e blocat.

4. Codrin Stefanescu e atat de inteligent, incat, daca joaca sah cu o maimuta are sanse de 1 la 10 000 000 sa o invinga. Daca maimuta e racita.

5. Se spune ca el a vrut sa se angajeze portar, cad a venit prima data la sediul PSD. A si lucrat o zi, dar s-a dovedit foarte prost pregatit. La rubrica: numele si prenumele vizitatorului el a scris Codrin Stefanescu. Pe toate randurile si coloanele.

Pentru ca era un portar atat de prost, l-au facut Secretar General.

6. Culmea prostiei nu mai este un politist blond, din Caracal. Ci un Secretar General fara par, din PSD.

7. Cand vrea sa spuna unui copil sa nu il mai imite, Codrin zice:

-Ma, nu mai face pe prostul!

De Silviu Iliuta–cronicipebune

8. Acum un an, Codrin a vazut un afis langa un canal:

-Baga 10 lei printre gratii ca sa iti spun cat esti de prost.

Legenda spune ca inteligentul Codrin Stefanescu este chiar acum in fata canalului. A consumat toti banii si acum introduce cardurile, in timp ce ii dicteaza codul PIN celui din canal.

9. Codrin a vrut sa il ia la bataie pe Turcescu si l-a invitat afara.

Lupta ar fi avut loc, daca , odata ajuns afara, Codrin nu ar fi inceput sa planga ca ii este frig.

10. Data viitoare, Codrin va merge la cinematograf cu interlopii dupa el. Este nemultumit ca, de cate ori cumpara un bilet, un nebun de la intrare i-l rupe. Iar el este nevoit sa cumpere altul, si altul, pana ce epuizeaza toate biletele de la casa. Diseara va face scandal la Antena 3 pe tema mafiei cinematografelor.

11. Codrin este atat de inteligent, incat cand este intrebat, in magazin, daca vrea ochelari pentru Soare, el raspunde ca pentru el.

12. Codrin este atat de istet, incat Dragnea i-a rupt acum un an un creion de pe birou.

De atunci, el crede ca e puzzle 3D si se chinuie sa il faca.

13. Codrin Stefanescu este atat de inteligent, incat singurul lucru pe care l-a inteles din toate punctele de mai sus este ca noi il consideram inteligent.

Acum poti FACE COMANDA PENTRU NOUA CARTE, „AM GASIT UN TITLU”, pe www.bookzone.ro. Transport GRATUIT, daca iei si „Toate titlurile bune au fost date”

Daca ai chef sa citesti, comanda pachetul aici sau telefonic: 031-433.51.65

P.S Se livrează și internațional.

Fragment:

„La patruzeci și puțin de ani, ești fix la jumătate. Nedefinit. Prea tânăr pentru a plânge sau râde la amintiri. Și prea bătrân ca să nu ai mii de amintiri la care să îți vină să plângi sau să râzi.

La patruzeci de ani, ești jumătate armăsar, jumătate mârțoagă. Nu aș vrea să spun care jumătate îmbătrânește mai repede, asta diferă de la om la om. Deși în mintea ta te crezi încă un armăsar, copiii încep să te vadă că pe o mârțoagă. E dubios. Cea mai tristă zi de până acum a vieții mele, în ceea ce privește vârsta, a fost acum câteva veri, când urcăm într-un lift cu o fată superbă.

Cam douăzeci și ceva de ani, mirosind extraordinar, împrăștiind miros de primăvară, ca în reclamele proaste la detergent. Bucle blonde, manechin pe orice podium al lumii, dar nu din ăla costeliv și ofilit. Picioare până la Cer, terminate cu doi norișori perfecți, care se întrezăresc prin fusta scurtă și mulată, și ochi de căprioară flămândă. Asta în cazul în care ar exista căprioare cu ochi verzi. Genul cu care ai vrea să stai două ore în lift, apoi să schimbați numere de telefon. După care să mai stați doi ani, în alt lift. În plus, îți zâmbește toată.

– Sărut-mâna, domnule Iliuță!

Și te lovește. Prima lovitură de ciocan vine în moalele capului. Doare.

– Bună.

– Eu sunt fata lui Relu, nu mă recunoașteți? Caut un apartament în zonă. Eram mică atunci când ne-am mutat din cartier. Stăteați la mansardă, în casa de peste drum, iar eu la blocul de lângă.

A doua lovitură este direct în moalele celuilalt cap. Tare, drept la țintă. Brusc, îți dai seama că, oricât de armăsar te-ai crede, ai patruzeci de ani de istorie în spate. Pruncii pe care îi vedeai acum aproape douăzeci de ani au intrat la facultate și îți zic „Sărut-mâna, nenea“?

La mijlocul vieţii, eşti pierdut în spaţiu. Tu tot mai speri că

într-o zi o să te trezeşti şi cineva îţi va spune că ai zece ani. Şi că treaba asta cu îmbătrânirea a fost o glumă proastă, iar mama te strigă chiar acum: „Grăbeşte-te că întârzii la ora de mate’!“

– Mergeaţi în părculeţ cu mine şi cu tata, până să ne mutăm.

– În părculeţul din spate?

– Da! Îmi cam plăcea să mănânc nisip.

– Ți-a prins bine la creștere…

– V-aţi amintit? Mai ştiţi? Ce mai face tanti Amy?

Asta a fost a treia lovitură. Căprioara a lovit drept în suflet, cu cel mai ascuţit cuţit care s-a inventat vreodată: cuvântul.

– E bine. Hai pe la noi, o să se bucure să te vadă!

– Vin! Cum să nu! Ce îmi plăcea când mă dădeaţi în leagăn!

Realizezi că ai devenit un pervers atunci când începi să ai fantezii cu fete pe care le știi de când erau embrioni. Subconștientul tău îți spune că mai ai maximum zece– cincisprezece ani de erecție în viața asta și te îndeamnă să acționezi până nu e prea târziu. Ultima șansă, fraiere!

La patruzeci de ani, îți dai seama că momentul în care erai în scutec este la egală distanță în timp cu momentul în care vei fi în scutec. Și mintea ta face, fără să vrei, primul pas spre Ce bine era pe vremea mea!

– Hai, intră! Cred că mai avem cacao cu lapte.

Pi*da mă-sii de viață!”

The post Cat de inteligent e Codrin Stefanescu? appeared first on Cronici pe bune.

Like • 0 comments • flag

Published on October 04, 2017 07:51

Nimeni nu mai da doi bani pe Justitie.

Justitia Romana nu mai valoreaza doi lei. Pentru nimeni.

Toti suntem justitiari, si de o parte si de alta.

Ai un mare #REZIST la profil si te-ai bucurat ca, ieri, niste cetateni i-au fluturat catusele lui Dragnea? Tu stii, inainte de decizia Justitiei, ca este vinovat. Pentru tine nu conteaza cu adevarat parerea unui judecator. El e bun, daca il condamna pe Dragnea si e rau daca nu o face, nu?

Tu esti justitiarul acestei tari! Uul dintre ei. Tu ai dat deja verdictul.

Justitia ta ideala e compusa din tine si din prietenii tai. Judecatorii adevarati nu conteaza.

Te-ai bucurat pentru circul cu catuse? Te bucurai si mai mult daca il imbranceau pe Dragnea? Daca il bateau?!

Asta numesti tu Justitie? Puterea pumnului si a catuselor fluturate in nas? Poate ca asa e in lumea a patra sau in triburi. In Europa, oamenii cu creier in cap au incredere in judecatori.

E drept ca intr-o tara normala exista onoare, iar acuzatii nu asteapta sa se ajunga aici si isi depun demisia. Dar, judecandu-i inaintea judecatorilor, arati ca nu ai incredere in ei. Si n-ai! Atinci de ce nu iesim in piata sa desfiintam tot ce inseamna Justitie si sa judecam noi, astia cu #rezist? Sau sa cerem ca membri Curtii Constitutionale sa nu mai fie numiti politic, de exemplu. Alta porcarie.

De partea cealalta, Codrin Ștefanescu, alt Bula al PSD: “Am luat câțiva colegi şi am venit aici. Suntem alături de Liviu Dragnea!”

Asta a inteles Codrin Stefanescu sa faca, sa aduca un clan de interlopi:

Eu l-as da afara din PSD pe omul asta pentru prostie. Sa arati lumii ca tu il aperi pe Dragnea cu ajutorul unui clan de interlopi e o dovada de prostie crasa. E ca si cum ai zice lumii: „Ce, noi nu va tineti gura, ma?! Daca nu faceti ca noi, ii pun pe astia sa va bata!”

Codrin Stefanescu este cel mai trist om din PSD. Puterea lui de intelegere a perceptiei oamenilor este aproape de zero. Intr-un partid cu oameni inteligenti, el nu ar fi lasat sa duca nici macar gunoiul. Nu ar fi fost lasat sa interactioneze cu alti oameni, cu alegatorii. Ca ii sperie.

Ieri ne-a aratat ca, la o adica, PSD-ul lui Codrin iese la inaintare la interlopii.

Codrin nu da doi bani pe Justitie. Pentru el conteaza sa semene frica, sa intimideze, sa creeze presiune.

Intr-un stat normal la cap, nu ar exista circul asta cu politicieni. Eu m-am saturat de el pana peste cap!

Intr-un stat normal la cap, un om, indiferent de numele lui, ar beneficia de prezumptia de nevinovatie. Asta e Justitie! Ca te cheama Dragnea, Ionel, Klaus sau Costel. Pana nu ai UN VERDICT FINAL, ESTI NEVINOVAT! ASTA INSEAMNA JUSTITIE!

Intr-un stat normal la cap, oamenii ar ajunge direct in sediul Curtii de Casatie si Justitie, fara sa treaca prin multime. Este absolut penibil ca un om, indiferent de nnume, trebuie sa parcheze masina la trei strazi si sa treaca printr-o multime infierbantata, o masa de ziaristi flamanzi si niste agitatori penibili. La fel se intampla si la DNA. Absolut injositor si infect. Imaginea unui om in catuse, FARA A FI DOVEDIT VINOVAT, este absolut o porcarie. Oricine ar fi acel om, i se incalca un drept elementar. In ochii lumii, care il vede incatusat, el este DECLARAT VINOVAT.

Si nu, nu cred ca agitatorii agresivi sunt eroi. Cred ca sunt doar oameni disperati sa fie bagati in seama, sa parvina. Provoaca pentru a fi imbranciti, pentru a deveni eroi in ochii fanilor. Oamenii astia dau verdicte, sunt mici justitiari, Au fani. Pentru acesti justitiari agresivi nu prea conteaza ce zic judecatorii. Se pi*a pe Justitie. Ei sunt Justitia!

Concluzie: in Romania, toti judecam. Ne batem cu pumnii in piept ca vrem democratie si stat de drept, dar tot ce facem este sa substituim Justitia. Ne batem joc de ea. Nu ii dam credit. Tot ce vrem e ca judecatorii sa ne aprobe. Asa sunt buni. Daca ne contrazic, sunt prosti! Si vrem sange, cat mai mult sange! Oameni in catuse, agresati, imbranciti, orice, dar sange sa fie! Vrem ca anchetatii, in drum spre DNA, sa treaca printr-un tunel de oameni, lung de 500 de metri, iar noi sa ii scuipam si sa ii injuram in voie. Eventual, sa le mai dam si cate un pumn. Vrem sange! Asta e senzatia mea, ca ne purtam ca niste animale.

E doar o constatare trista. Un om civilizat si drept nu poate fi niciodata de acord cu agresiune, cu marlania, cu orice forma de intimidare. Si poate, data viitoare, cand te mai bucuri la o mizerie de circ ieftin, ca ala de azi cu catuse si gorile, gandeste-te ca am mai facut un pas spre lumea a patra.

La revedere, civilizatie! La revedere, UE!

Liber la injurat.

Acum poti FACE COMANDA PENTRU NOUA CARTE, „AM GASIT UN TITLU”, pe www.bookzone.ro. Transport GRATUIT, daca iei si „Toate titlurile bune au fost date”

Daca ai chef sa citesti, comanda pachetul aici sau telefonic: 031-433.51.65

P.S Se livrează și internațional.

Poza: facebook Malin Bot.

Fragment:

„La patruzeci și puțin de ani, ești fix la jumătate. Nedefinit. Prea tânăr pentru a plânge sau râde la amintiri. Și prea bătrân ca să nu ai mii de amintiri la care să îți vină să plângi sau să râzi.

La patruzeci de ani, ești jumătate armăsar, jumătate mârțoagă. Nu aș vrea să spun care jumătate îmbătrânește mai repede, asta diferă de la om la om. Deși în mintea ta te crezi încă un armăsar, copiii încep să te vadă că pe o mârțoagă. E dubios. Cea mai tristă zi de până acum a vieții mele, în ceea ce privește vârsta, a fost acum câteva veri, când urcăm într-un lift cu o fată superbă.

Cam douăzeci și ceva de ani, mirosind extraordinar, împrăștiind miros de primăvară, ca în reclamele proaste la detergent. Bucle blonde, manechin pe orice podium al lumii, dar nu din ăla costeliv și ofilit. Picioare până la Cer, terminate cu doi norișori perfecți, care se întrezăresc prin fusta scurtă și mulată, și ochi de căprioară flămândă. Asta în cazul în care ar exista căprioare cu ochi verzi. Genul cu care ai vrea să stai două ore în lift, apoi să schimbați numere de telefon. După care să mai stați doi ani, în alt lift. În plus, îți zâmbește toată.

– Sărut-mâna, domnule Iliuță!

Și te lovește. Prima lovitură de ciocan vine în moalele capului. Doare.

– Bună.

– Eu sunt fata lui Relu, nu mă recunoașteți? Caut un apartament în zonă. Eram mică atunci când ne-am mutat din cartier. Stăteați la mansardă, în casa de peste drum, iar eu la blocul de lângă.

A doua lovitură este direct în moalele celuilalt cap. Tare, drept la țintă. Brusc, îți dai seama că, oricât de armăsar te-ai crede, ai patruzeci de ani de istorie în spate. Pruncii pe care îi vedeai acum aproape douăzeci de ani au intrat la facultate și îți zic „Sărut-mâna, nenea“?

La mijlocul vieţii, eşti pierdut în spaţiu. Tu tot mai speri că

într-o zi o să te trezeşti şi cineva îţi va spune că ai zece ani. Şi că treaba asta cu îmbătrânirea a fost o glumă proastă, iar mama te strigă chiar acum: „Grăbeşte-te că întârzii la ora de mate’!“

– Mergeaţi în părculeţ cu mine şi cu tata, până să ne mutăm.

– În părculeţul din spate?

– Da! Îmi cam plăcea să mănânc nisip.

– Ți-a prins bine la creștere…

– V-aţi amintit? Mai ştiţi? Ce mai face tanti Amy?

Asta a fost a treia lovitură. Căprioara a lovit drept în suflet, cu cel mai ascuţit cuţit care s-a inventat vreodată: cuvântul.

– E bine. Hai pe la noi, o să se bucure să te vadă!

– Vin! Cum să nu! Ce îmi plăcea când mă dădeaţi în leagăn!

Realizezi că ai devenit un pervers atunci când începi să ai fantezii cu fete pe care le știi de când erau embrioni. Subconștientul tău îți spune că mai ai maximum zece– cincisprezece ani de erecție în viața asta și te îndeamnă să acționezi până nu e prea târziu. Ultima șansă, fraiere!

La patruzeci de ani, îți dai seama că momentul în care erai în scutec este la egală distanță în timp cu momentul în care vei fi în scutec. Și mintea ta face, fără să vrei, primul pas spre Ce bine era pe vremea mea!

– Hai, intră! Cred că mai avem cacao cu lapte.

Pi*da mă-sii de viață!”

The post Nimeni nu mai da doi bani pe Justitie. appeared first on Cronici pe bune.

Like • 0 comments • flag

Published on October 03, 2017 15:15

Cand ARTA te baga in sperieti.

Un mare artist (in viata) a creat chestia asta:

Opera de arta (de si eu i-as spune, mai degraba, „odiosenia aia care ne inspaimanta pe toti”) a fost amplasata luni, la Timisoara. In fata Directiei de Finante Publice Timis.

Amplasare logica, daca ne gandim la oamenii care asteapta la cozile imense. Totusi, ca sa pastram adevarul istoric, unii mai scapa in viata.

Sicriul, de care artistul este extrem de mandru (iar noi suntem prosti ca nu intelegem arta) reprezinta imaginea artistului si a fost montata pe un acoperis al unei parcari. Artistului i s-a parut ca e frumoasa si ca il reprezinta. Mie mi se pare ca e o porcarie si ma bucur ca n-au amplasat-o pe o sina de tramvai sau intr-o intersectie, ci doar in parcare.

Oamenii care au vazut opera sunt in stare de soc. Unora le place atat de mult, incat se gandesc sa se mute din zona.

Cam asta e Romania.

Oricine poate face orice, ne doare in pix.

poza:protv

Acum poti FACE COMANDA PENTRU NOUA CARTE, „AM GASIT UN TITLU”, pe www.bookzone.ro. Transport GRATUIT, daca iei si „Toate titlurile bune au fost date”

Daca ai chef sa citesti, comanda pachetul aici sau telefonic: 031-433.51.65

P.S Se livrează și internațional.

Fragment:

„La patruzeci și puțin de ani, ești fix la jumătate. Nedefinit. Prea tânăr pentru a plânge sau râde la amintiri. Și prea bătrân ca să nu ai mii de amintiri la care să îți vină să plângi sau să râzi.

La patruzeci de ani, ești jumătate armăsar, jumătate mârțoagă. Nu aș vrea să spun care jumătate îmbătrânește mai repede, asta diferă de la om la om. Deși în mintea ta te crezi încă un armăsar, copiii încep să te vadă că pe o mârțoagă. E dubios. Cea mai tristă zi de până acum a vieții mele, în ceea ce privește vârsta, a fost acum câteva veri, când urcăm într-un lift cu o fată superbă.

Cam douăzeci și ceva de ani, mirosind extraordinar, împrăștiind miros de primăvară, ca în reclamele proaste la detergent. Bucle blonde, manechin pe orice podium al lumii, dar nu din ăla costeliv și ofilit. Picioare până la Cer, terminate cu doi norișori perfecți, care se întrezăresc prin fusta scurtă și mulată, și ochi de căprioară flămândă. Asta în cazul în care ar exista căprioare cu ochi verzi. Genul cu care ai vrea să stai două ore în lift, apoi să schimbați numere de telefon. După care să mai stați doi ani, în alt lift. În plus, îți zâmbește toată.

– Sărut-mâna, domnule Iliuță!

Și te lovește. Prima lovitură de ciocan vine în moalele capului. Doare.

– Bună.

– Eu sunt fata lui Relu, nu mă recunoașteți? Caut un apartament în zonă. Eram mică atunci când ne-am mutat din cartier. Stăteați la mansardă, în casa de peste drum, iar eu la blocul de lângă.

A doua lovitură este direct în moalele celuilalt cap. Tare, drept la țintă. Brusc, îți dai seama că, oricât de armăsar te-ai crede, ai patruzeci de ani de istorie în spate. Pruncii pe care îi vedeai acum aproape douăzeci de ani au intrat la facultate și îți zic „Sărut-mâna, nenea“?

La mijlocul vieţii, eşti pierdut în spaţiu. Tu tot mai speri că

într-o zi o să te trezeşti şi cineva îţi va spune că ai zece ani. Şi că treaba asta cu îmbătrânirea a fost o glumă proastă, iar mama te strigă chiar acum: „Grăbeşte-te că întârzii la ora de mate’!“

– Mergeaţi în părculeţ cu mine şi cu tata, până să ne mutăm.

– În părculeţul din spate?

– Da! Îmi cam plăcea să mănânc nisip.

– Ți-a prins bine la creștere…

– V-aţi amintit? Mai ştiţi? Ce mai face tanti Amy?

Asta a fost a treia lovitură. Căprioara a lovit drept în suflet, cu cel mai ascuţit cuţit care s-a inventat vreodată: cuvântul.

– E bine. Hai pe la noi, o să se bucure să te vadă!

– Vin! Cum să nu! Ce îmi plăcea când mă dădeaţi în leagăn!

Realizezi că ai devenit un pervers atunci când începi să ai fantezii cu fete pe care le știi de când erau embrioni. Subconștientul tău îți spune că mai ai maximum zece– cincisprezece ani de erecție în viața asta și te îndeamnă să acționezi până nu e prea târziu. Ultima șansă, fraiere!

La patruzeci de ani, îți dai seama că momentul în care erai în scutec este la egală distanță în timp cu momentul în care vei fi în scutec. Și mintea ta face, fără să vrei, primul pas spre Ce bine era pe vremea mea!

– Hai, intră! Cred că mai avem cacao cu lapte.

Pi*da mă-sii de viață!”

The post Cand ARTA te baga in sperieti. appeared first on Cronici pe bune.

Like • 0 comments • flag

Published on October 03, 2017 07:54

De la bloc. (37)

Daca se boteaza Viscol si Raul, baietii Norvegiei, eu zic ca muzica nu mai e asa surpriza! Va fi Mozart, normal.

Si uite asa a reaparut epidemia de ciuma in Bucuresti. (foto: Alexandra Catana)

Cand in casa miroase mai rau decat pe hol. (foto: Vitec Bogdan)

Cand ai in artist in bloc, care, pur si simplu, nu se poate abtine. (foto: Simona Radoi)

Domnule „manipulate”, nu ma socheaza ca va dati demisia de undeva, ci faptul ca ati gasit sa va angajati altundeva. Sper ca nu va pun sa scrieti.

Daca sunteti o tigara (tigarra), va rigam sa fiti atenta la anuntul urmator: ” Circulati! Circulati! Si in hol nu mai stati! Hai, arde-o de aici! ca puti” (foto: Andrei Poplaceanu)

Acum poti FACE COMANDA PENTRU NOUA CARTE, „AM GASIT UN TITLU”, pe www.bookzone.ro. Transport GRATUIT, daca iei si „Toate titlurile bune au fost date”

Daca ai chef sa citesti, comanda pachetul aici sau telefonic: 031-433.51.65

P.S Se livrează și internațional.

Fragment:

„La patruzeci și puțin de ani, ești fix la jumătate. Nedefinit. Prea tânăr pentru a plânge sau râde la amintiri. Și prea bătrân ca să nu ai mii de amintiri la care să îți vină să plângi sau să râzi.

La patruzeci de ani, ești jumătate armăsar, jumătate mârțoagă. Nu aș vrea să spun care jumătate îmbătrânește mai repede, asta diferă de la om la om. Deși în mintea ta te crezi încă un armăsar, copiii încep să te vadă că pe o mârțoagă. E dubios. Cea mai tristă zi de până acum a vieții mele, în ceea ce privește vârsta, a fost acum câteva veri, când urcăm într-un lift cu o fată superbă.

Cam douăzeci și ceva de ani, mirosind extraordinar, împrăștiind miros de primăvară, ca în reclamele proaste la detergent. Bucle blonde, manechin pe orice podium al lumii, dar nu din ăla costeliv și ofilit. Picioare până la Cer, terminate cu doi norișori perfecți, care se întrezăresc prin fusta scurtă și mulată, și ochi de căprioară flămândă. Asta în cazul în care ar exista căprioare cu ochi verzi. Genul cu care ai vrea să stai două ore în lift, apoi să schimbați numere de telefon. După care să mai stați doi ani, în alt lift. În plus, îți zâmbește toată.

– Sărut-mâna, domnule Iliuță!

Și te lovește. Prima lovitură de ciocan vine în moalele capului. Doare.

– Bună.

– Eu sunt fata lui Relu, nu mă recunoașteți? Caut un apartament în zonă. Eram mică atunci când ne-am mutat din cartier. Stăteați la mansardă, în casa de peste drum, iar eu la blocul de lângă.

A doua lovitură este direct în moalele celuilalt cap. Tare, drept la țintă. Brusc, îți dai seama că, oricât de armăsar te-ai crede, ai patruzeci de ani de istorie în spate. Pruncii pe care îi vedeai acum aproape douăzeci de ani au intrat la facultate și îți zic „Sărut-mâna, nenea“?

La mijlocul vieţii, eşti pierdut în spaţiu. Tu tot mai speri că

într-o zi o să te trezeşti şi cineva îţi va spune că ai zece ani. Şi că treaba asta cu îmbătrânirea a fost o glumă proastă, iar mama te strigă chiar acum: „Grăbeşte-te că întârzii la ora de mate’!“

– Mergeaţi în părculeţ cu mine şi cu tata, până să ne mutăm.

– În părculeţul din spate?

– Da! Îmi cam plăcea să mănânc nisip.

– Ți-a prins bine la creștere…

– V-aţi amintit? Mai ştiţi? Ce mai face tanti Amy?

Asta a fost a treia lovitură. Căprioara a lovit drept în suflet, cu cel mai ascuţit cuţit care s-a inventat vreodată: cuvântul.

– E bine. Hai pe la noi, o să se bucure să te vadă!

– Vin! Cum să nu! Ce îmi plăcea când mă dădeaţi în leagăn!

Realizezi că ai devenit un pervers atunci când începi să ai fantezii cu fete pe care le știi de când erau embrioni. Subconștientul tău îți spune că mai ai maximum zece– cincisprezece ani de erecție în viața asta și te îndeamnă să acționezi până nu e prea târziu. Ultima șansă, fraiere!

La patruzeci de ani, îți dai seama că momentul în care erai în scutec este la egală distanță în timp cu momentul în care vei fi în scutec. Și mintea ta face, fără să vrei, primul pas spre Ce bine era pe vremea mea!

– Hai, intră! Cred că mai avem cacao cu lapte.

Pi*da mă-sii de viață!”

The post De la bloc. (37) appeared first on Cronici pe bune.

Like • 0 comments • flag

Published on October 03, 2017 00:37

Goofy Liviu Pop loveste din nou: „fiecare copil merita un viitor mai bun decat cel prezent!”

Fiecare popor are un Goofy, un Bula. Al nostru e Liviu Pop si, din pacate, omul e ministru. Si nu orice ministru, ci la Invatamant!

Si, pentru ca toate bancurile incep cu „era odata Bula…”

Era odata Bula la Iasi. Azi, 2 octombrie, la deschiderea anului universitar. Si cum statea el in fata studentilor, ce crezi ca ii trece prin cap sa le spuna:

„Fiecare copil trebuie şi merită să aibă acces direct la şcoală, educaţie, studii, fiecare copil merită un viitor, un viitor mai bun decât cel prezent”.

Fragment:

„La patruzeci și puțin de ani, ești fix la jumătate. Nedefinit. Prea tânăr pentru a plânge sau râde la amintiri. Și prea bătrân ca să nu ai mii de amintiri la care să îți vină să plângi sau să râzi.

La patruzeci de ani, ești jumătate armăsar, jumătate mârțoagă. Nu aș vrea să spun care jumătate îmbătrânește mai repede, asta diferă de la om la om. Deși în mintea ta te crezi încă un armăsar, copiii încep să te vadă că pe o mârțoagă. E dubios. Cea mai tristă zi de până acum a vieții mele, în ceea ce privește vârsta, a fost acum câteva veri, când urcăm într-un lift cu o fată superbă.

Cam douăzeci și ceva de ani, mirosind extraordinar, împrăștiind miros de primăvară, ca în reclamele proaste la detergent. Bucle blonde, manechin pe orice podium al lumii, dar nu din ăla costeliv și ofilit. Picioare până la Cer, terminate cu doi norișori perfecți, care se întrezăresc prin fusta scurtă și mulată, și ochi de căprioară flămândă. Asta în cazul în care ar exista căprioare cu ochi verzi. Genul cu care ai vrea să stai două ore în lift, apoi să schimbați numere de telefon. După care să mai stați doi ani, în alt lift. În plus, îți zâmbește toată.

– Sărut-mâna, domnule Iliuță!

Și te lovește. Prima lovitură de ciocan vine în moalele capului. Doare.

– Bună.

– Eu sunt fata lui Relu, nu mă recunoașteți? Caut un apartament în zonă. Eram mică atunci când ne-am mutat din cartier. Stăteați la mansardă, în casa de peste drum, iar eu la blocul de lângă.

A doua lovitură este direct în moalele celuilalt cap. Tare, drept la țintă. Brusc, îți dai seama că, oricât de armăsar te-ai crede, ai patruzeci de ani de istorie în spate. Pruncii pe care îi vedeai acum aproape douăzeci de ani au intrat la facultate și îți zic „Sărut-mâna, nenea“?

La mijlocul vieţii, eşti pierdut în spaţiu. Tu tot mai speri că

într-o zi o să te trezeşti şi cineva îţi va spune că ai zece ani. Şi că treaba asta cu îmbătrânirea a fost o glumă proastă, iar mama te strigă chiar acum: „Grăbeşte-te că întârzii la ora de mate’!“

– Mergeaţi în părculeţ cu mine şi cu tata, până să ne mutăm.

– În părculeţul din spate?

– Da! Îmi cam plăcea să mănânc nisip.

– Ți-a prins bine la creștere…

– V-aţi amintit? Mai ştiţi? Ce mai face tanti Amy?

Asta a fost a treia lovitură. Căprioara a lovit drept în suflet, cu cel mai ascuţit cuţit care s-a inventat vreodată: cuvântul.

– E bine. Hai pe la noi, o să se bucure să te vadă!

– Vin! Cum să nu! Ce îmi plăcea când mă dădeaţi în leagăn!

Realizezi că ai devenit un pervers atunci când începi să ai fantezii cu fete pe care le știi de când erau embrioni. Subconștientul tău îți spune că mai ai maximum zece– cincisprezece ani de erecție în viața asta și te îndeamnă să acționezi până nu e prea târziu. Ultima șansă, fraiere!

La patruzeci de ani, îți dai seama că momentul în care erai în scutec este la egală distanță în timp cu momentul în care vei fi în scutec. Și mintea ta face, fără să vrei, primul pas spre Ce bine era pe vremea mea!

– Hai, intră! Cred că mai avem cacao cu lapte.

Pi*da mă-sii de viață!”

The post Goofy Liviu Pop loveste din nou: „fiecare copil merita un viitor mai bun decat cel prezent!” appeared first on Cronici pe bune.

Like • 0 comments • flag

Published on October 02, 2017 11:46

De vorba cu un cersetor.

Eram la volan. Coloana mare, pe splai, aproape de Piata Unirii

-Dai si tu de o ciorba, boss? imi bate in geam.

35-40 de ani, cu parul neingrijit, dar curatel. M-am uitat bine la el, la maini, la picioare. Omul parea perfect sanatos, apt de munca. Sa nu fac vreo gafa l-am intrebat:

-Nu te supara, pari in forta. Ai vreun handicap, vreo boala?

-Aoliu, n-am, cum sa am? Dar m-ai luat cu nenorociri din astea.

-Pai si de ce nu muncesti?

-Unde sa muncesc, boss? Cine te ia asa, fara scoala?

Am facut 15 manevre, in spatele unui bloc, am parcat masina cum am putut si am venit la cersetor sa ii spun:

-Am un prieten care cauta muncitori. Are o firma care monteaza termopane si gaseste greu angajati. Cauta oameni carora le face un curs gratuit, apoi ii agajeaza. Firma plateste pana si zilele de curs, daca oamenii corespund.

-Cat e, boss, la astia, salariul?

-Te intelegi cu el, nu as vrea sa vorbesc eu. Dar stiu ca in functie de cate ore lucreaza, de la 1700-1800 de lei in sus.

-Si bonuri de masa?

Dupa ce i-am dat numarul de telefon al lui Claudiu, amicului meu, patron la firma respective, baiatul l-a sunat in fata mea. Convorbirea a fost cam asa (absolut verificabil):

-Zi, bre, agajezi? Cat? 1800 e putin, eu fac mai mult acum. Si bonuri? Haide, bre, ca toate firmele da acum bonuri.

I-am cerut telefonul si i-am explicat amicului Claudiu ca vorbeste cu un om care vrea sa munceasca. Ca il rog sa il ia incet si sa il cheme la un interviu. I l-am dat inapoi. In timp ce tinea telefonnul cu umarul, mai batea in geamul cate unei masini si vorbea tare:

-A, pai si e cu catarari din alea, bre? Ca eu nu fac. A, a… Pai si ce sa fac io cu carte de munca? Cash cat e…? Pai vin pana la matale degeaba?… Adica nu poti sa imi zici la telefon cat e cash pana nnu vezi cum ma descurc? Haide, bre, ca e numai mafioti in tara asta, toti sunteti patroni!… Ai dracu’!

Si a inchis telefonul. Samsung, un model scumput.

In drum spre coloana de masini mi-a aruncat o privire plina de sila:

-Ce dracu’ ma pui sa pierd 5 minute cu toti prostii? Mai bine spuneai ca nu vrei sa imi dai bani pana nu il sun pe nesimtitu’ asta si gata! Acuma, ca ti-ai facut damblaua, dai si tu o ciorba?

De Silviu Iliuta–cronicipebune

Acum poti FACE COMANDA PENTRU NOUA CARTE, „AM GASIT UN TITLU”, pe www.bookzone.ro. Transport GRATUIT, daca iei si „Toate titlurile bune au fost date”

Daca ai chef sa citesti, comanda pachetul aici sau telefonic: 031-433.51.65

P.S Se livrează și internațional.

Fragment:

„La patruzeci și puțin de ani, ești fix la jumătate. Nedefinit. Prea tânăr pentru a plânge sau râde la amintiri. Și prea bătrân ca să nu ai mii de amintiri la care să îți vină să plângi sau să râzi.

La patruzeci de ani, ești jumătate armăsar, jumătate mârțoagă. Nu aș vrea să spun care jumătate îmbătrânește mai repede, asta diferă de la om la om. Deși în mintea ta te crezi încă un armăsar, copiii încep să te vadă că pe o mârțoagă. E dubios. Cea mai tristă zi de până acum a vieții mele, în ceea ce privește vârsta, a fost acum câteva veri, când urcăm într-un lift cu o fată superbă.

Cam douăzeci și ceva de ani, mirosind extraordinar, împrăștiind miros de primăvară, ca în reclamele proaste la detergent. Bucle blonde, manechin pe orice podium al lumii, dar nu din ăla costeliv și ofilit. Picioare până la Cer, terminate cu doi norișori perfecți, care se întrezăresc prin fusta scurtă și mulată, și ochi de căprioară flămândă. Asta în cazul în care ar exista căprioare cu ochi verzi. Genul cu care ai vrea să stai două ore în lift, apoi să schimbați numere de telefon. După care să mai stați doi ani, în alt lift. În plus, îți zâmbește toată.

– Sărut-mâna, domnule Iliuță!

Și te lovește. Prima lovitură de ciocan vine în moalele capului. Doare.

– Bună.

– Eu sunt fata lui Relu, nu mă recunoașteți? Caut un apartament în zonă. Eram mică atunci când ne-am mutat din cartier. Stăteați la mansardă, în casa de peste drum, iar eu la blocul de lângă.

A doua lovitură este direct în moalele celuilalt cap. Tare, drept la țintă. Brusc, îți dai seama că, oricât de armăsar te-ai crede, ai patruzeci de ani de istorie în spate. Pruncii pe care îi vedeai acum aproape douăzeci de ani au intrat la facultate și îți zic „Sărut-mâna, nenea“?

La mijlocul vieţii, eşti pierdut în spaţiu. Tu tot mai speri că

într-o zi o să te trezeşti şi cineva îţi va spune că ai zece ani. Şi că treaba asta cu îmbătrânirea a fost o glumă proastă, iar mama te strigă chiar acum: „Grăbeşte-te că întârzii la ora de mate’!“

– Mergeaţi în părculeţ cu mine şi cu tata, până să ne mutăm.

– În părculeţul din spate?

– Da! Îmi cam plăcea să mănânc nisip.

– Ți-a prins bine la creștere…

– V-aţi amintit? Mai ştiţi? Ce mai face tanti Amy?

Asta a fost a treia lovitură. Căprioara a lovit drept în suflet, cu cel mai ascuţit cuţit care s-a inventat vreodată: cuvântul.

– E bine. Hai pe la noi, o să se bucure să te vadă!

– Vin! Cum să nu! Ce îmi plăcea când mă dădeaţi în leagăn!

Realizezi că ai devenit un pervers atunci când începi să ai fantezii cu fete pe care le știi de când erau embrioni. Subconștientul tău îți spune că mai ai maximum zece– cincisprezece ani de erecție în viața asta și te îndeamnă să acționezi până nu e prea târziu. Ultima șansă, fraiere!

La patruzeci de ani, îți dai seama că momentul în care erai în scutec este la egală distanță în timp cu momentul în care vei fi în scutec. Și mintea ta face, fără să vrei, primul pas spre Ce bine era pe vremea mea!

– Hai, intră! Cred că mai avem cacao cu lapte.

Pi*da mă-sii de viață!”

The post De vorba cu un cersetor. appeared first on Cronici pe bune.

Like • 0 comments • flag

Published on October 02, 2017 07:31

De ce nu mai are coada lupoaica?

Coada lupoaicei , aflata pe treptele Muzeului de Istorie din Bucuresti, a cazut. Poc! Niste oamei de bine i-au pus-o in brate lui Traian.

De ce a cazut coada?

Niste oameni mai iuti de mana, mo, au trecut pe acolo si au crezut ca e „fer vechi”? Au smuls-o, dar nu au putut sa o care.
A cazut de rusine cand a auzit cat a costat. La 45 000 de Euro/lucrare, coada valoareaza cam 5-6000.
A trecut pe acolo ministrul Daea si s-a enervat ca Traian nu tine in brate o oaie? Ca „oaia e o statuie vie.”

poza statuie: facebook turcescu. trucaj: nu stiu sursa

De Silviu Iliuta–cronicipebune

Acum poti FACE COMANDA PENTRU NOUA CARTE, „AM GASIT UN TITLU”, pe www.bookzone.ro. Transport GRATUIT, daca iei si „Toate titlurile bune au fost date”

Daca ai chef sa citesti, comanda pachetul aici sau telefonic: 031-433.51.65

P.S Se livrează și internațional.