Silviu Iliuţă's Blog, page 336

Poveste Oanei si a motanului Martafoi.

A fost odata ca altadata o nebu… o psiho… o femeie, pe nume Oana. Si aceasta dili-dili avea o pisica, pe nume Martafoi. Oana aici totul normal, sunt multi oameni care iubesc pisici, doar numele e putin ciudat, dar si pe pisica mea o chema Geta.

Si, intr-o zi, Martafoi a murit. Se intampla, toti patim asta. A urmeaza filmul horror, care din pacate e chiar viata si e pe bune:

Mai intai, Oana l-a ingropat crestineste pe Martafoi, apoi, intr-o noapte, a avut o revelatie:

-Ionele, Gigele, sau cum dracu’ te mai cheama pe asta de esti barbatu’ meu, eu nu mai pot sa traiesc fara Martzi. Dezgroapa-l!

Si s-a dus biata victima, in miez de noapte, sa dezgroape motanul.

Apoi dili-dili a sunat de urgenta la un medic (???) si l-a intrebat daca il poate impaia pe dezgropatul Martafoi. Medicul i-a zis ca da si, ca sa scape de nebuna, a sfatuit-o sa il bage la congelator.

Ceea ce Oana a si facut. Intre pipotele de pui si rasolul de vita, ea l-a inghesuit pe Martafoi. O sa credeti ca inventez, iar eu chiar as vrea sa fac asta, dar forma de viata chiar asa a declarat. A doua zi l-a decongelat pe Martzi si, din fericire, nu l-a aruncat in oala de ciorba. L-a impaiat. Poate credeti ca asta e tot, Nici vorba.

Craniul lui Martzi a fost pus separat, introdus intr-o substant magica si pus la uscat. Il are si acum pe noptiera, langa pat, ca orice vrajitoare care se respecta. O eprubeta a fost umpluta cu sangele pisoiului, iar forma de viata o poarta acum la gat. Nu stiu ce a facut cu escrementele, dar cred ca sunt puse  bine la pastrare.

Oamenii de pe pagina Oanei o incurajeaza, ei cred ca ea a procedat exceptional si ca a facut totul din iubire. Martafoi n-are nicio vina, saracul, ar plange de dincolo de trei ori pe zi. Iar eu vreau sa semnalez acum organelor conpetente ca printre noi exista un paihopat, unul aplaudat de oameni, unul care apare liber la televizor, un model pentru alte fete, viitoare paihopate. Si sa stiti ca daca intr-o zi ea va iesi pe strada si va comite un act nesabuit, eu o sa zis: v-am spus eu!



PAGINI DE FACEBOOK Silviu Iliuta–cronicipebune

Nu rata singurele carti premiate chiar de autor! Vandute in mirificul tiraj de 4 exemplare.

Cica e oferta la carti, de Sarbatori, tine cateva zile. Ambele carti la 49 de lei. Las link aici:

https://bookzone.ro/produs/pachet-silviuiliuta-semn/

Fragment din carte : Patul fecioarei era cel de sus, dean supra Alionei, o basarabeancă zdravănă de 0.12 tone.

-Crezi că au adormit? o întreb.

-Carmen, da. Dar Aliona nu, că încă nu a început să vorbească în rusește.

Am început să ne sărutăm în liniște printre sforăiturile lui Carmen.

Iar eu, mi-am trimis mâinile în expediție pe corpul ei.

Pfoai, ce excursii! Ce ținuturi noi am descoperit în noaptea aia! Zone tropicale umede, munți și dealuri pe unde nu mai călcase picior de bărbat.

Apoi podișul, unde fusese cândva o junglă amazoniană. Și pe care nici măcar Soarele nu-l văzuse până acum.

Nu mai știam nici cum mă cheamă, eram transpus tot în Manualul de Geografie al Ameliei.

I-am dezbrăcat bikini roz pe care îi văzuse toată Politehnica și am început să explorez cu grijă Marele Canion din Slobozia.

-Mai ușor cu mâna, Tăntălăule, ca îmi vine să gem, îmi șoptește la ureche.

-Bine, gemi!

-Nu pot, Aliona e trează. În pana mea!

Așa că mi-am chemat mâinile din expeditie și m-am mulțumit cu sărutări.

-Trebuie să îmi zici ceva trist, m-am încins prea rău și vreau să îmi treacă până adoarme, îmi zice.

-Mâine am predare la corporație. După ce facem dragoste, mă duc să termin câteva grafice.

-Nu așa de trist, Iubire, că îmi trece de tot.

Aliona aia era de comă! Trebuia să îi pun ceva în apă ca să adoarmă! Mă gândeam să bat pe la ușile căminului, să dau șpagă cuiva și să o mut acolo.

-Uşide becu’! Uşide becu’! urlă Aliona.

-Gata, doarme bestia? o întreb pe Amy.

-Nu încă, asta e în basarabeană. Îi intră lumina de la felinar

în ochi.”

 

 

 

„A venit elvetianul la noi la tara, de Craciun.

Şi l-am parcat în camera cea mai bună, cea de oaspeţi, cu salteaua de dormit aruncată direct pe laviţă şi cu sticle de băutură străine pe post de bibelouri în vitrine. Agăţată de un cui este o candelă care arde mereu, în memoria bunicului, iar pe perete te izbeşte o mare poză cu el. Era la o terasă la Neptun, prin anii ’70, singura dată când bunicul meu a ajuns să vadă marea. „Am făcut plajă șapte zile din șapte! Nimeni nu a mai prins atâtea zile frumoase la rând!“ se mândrea el.

Multe pagini din revista „Magazin Istoric“ pe pereţi, cu tot felul de domnitori. Aceasta fiind camera cea bună, nu a fost decorată cu poze din ziare de doi lei, ci au folosit hârtie lucioasă.

– It’s so exotic! Who is this?

Îmi arată altarul cu poze de pe pereţi.

– El e bunicu’, el e Cuza, aici e un verişor care a căzut din căruţă acum treizeci de ani, în stânga e Ştefan cel Mare, aici o avem pe bunica, atunci când era mică, Mihai Viteazul, fata de la pagina 5.

– Toţi rude?

– În ţara asta all are rude! ALL rude here! Mai puţin curva de la pagina 5! ţipă unchiul.”

#cronicileunuibarbat

 

 

 

 

 

The post Poveste Oanei si a motanului Martafoi. appeared first on Cronici pe bune.

Televiziuni de bolnavi, CNA de doi bani.

Eu, Silviu Iliuta, treaz si nebaut, imi asum urmatoarea afirmatie: televizinile care au difuzat imaginile cu moartea fetei de la metrou sunt televiziuni de cretini. Oamenii care au decis asta sunt cretini. Niste hiene puse pe scos bani din cadavre, din nenorocirea oamenilor. Niste oameni care nu merita statutul de oameni. Nu v-ati gandit, ma, o clipa, ca rudele fetei pot vedea imaginile alea? Parintii?! Nu v-ati gandit, ma, ca fata aia avea un iubit care acum e distrus? Sa va fie rusine! Ca oamenii care vad imaginile pot ramane traumatizati? Ca se uita copii la televizor??? In halul asta de jos ati ajuns?

Iar CNA, acest organism parazit inutil…Stiu, CNA  o sa spuna si acum ca asa e legea si ca nu au ce sa le faca. Vrajeli ieftine, putoare multa si nesimtire. Si urmeaza  niste amenzi de doi lei. O mizerie!

Am o lehamite…  o lume de bolnavi psihic.

Sunteti niste oameni de nimic! Perfect asumat. Astept sa ma dati in judecata.

 

PS: Da, vrem paravane de protectie la metrou! Sunt mult prea multi nebuni liberi in tara asta! Exista o petitie pe net, semnati-o, poate se oboseste careva sa o ia in seama…

The post Televiziuni de bolnavi, CNA de doi bani. appeared first on Cronici pe bune.

Tara de indiferenti, trezirea!

O psihopata a impins o femeie la metrou. Mai incercase si cu alta. Ambele intamplari sub ochii oamenilor care au ramas indiferenti. Care au stat ca mamaile si s-au uitat cum o femeie omoara pe alta.

Psihopata nu era vreun mare luptator K1 cu aspect fioros, ceafa lata si muschi cat casa, ci o femeie slaba, fara veleitati de luptatoare.

Tara de indiferenti, popor miserupist. Imi amintesc cum acum cativa ani, o femeie lua bataie intr-un autobuz. Femeile bolboroseau ceva gen:

-O merita, maica! Cine stie ce a facut!

Barbatii erau convinsi ca e curva, iar cei mai in varsta erau absolut revoltati:

-Nu poti, domnule, sa o bati mai incolo? Nu vezi ca suntem oameni batrani care mergem cu masina si ne deranjeaza zgomotul?

Tara de miserupisti. Am intervenit doi oameni si batausul s-a oprit.

Altadata, tot o femeie a lesinat pe strada, undeva prin Salajan. Zacea intinsa pe trotuar, in timp ce zece oameni se stransesera in jurul ei, nelasand-o sa respire, si comentau:

-Uite, saraca, i s-a facut rau!

-Ce sa ii faci? O fi avand famile de umbla singura asa?

-Da, daca am avea cum sa nu anuntam familia, am salva-o.

Unuia nu ii trecea prin cap sa sune la 112! Din fericire, a fost salvata.

Evenimentul de ieri de la metrou mi-a adus aminte ca suntem miserupisti si neinstruiti. Habar nu avem ce sa facem in situatiile astea, stam doar si ne vaitam ca babele.

Catre cei care au fost ieri in statie si au vazut-o pe psihopata: bai, oameni buni, sincer, voi mai puteti sa dormiti noaptea? Nu v-a revoltat nimic? Nu ati avut nicio pornire sa o opriti pe nebuna aia, sa n-o lasati sa scape? Pe principiul: „Daca a impins-o la metrou, stie ea ce a facut, probabil si-o merita?” Degeaba va exprimati condoleantele pe facebook, daca scoateti telefonul sa filmati cand vedeti o nenorocire, fara a face nimic. Degeaba va vaitati ca viata e grea si iesiti la miting, daca in ziua alegerilor stati cu burta in sus!

Mor de scarba.

Tara de indiferenti, trezirea!!!

Injuraturi, indigneri, vaicareli si altele la: Silviu Iliuta

The post Tara de indiferenti, trezirea! appeared first on Cronici pe bune.

Cand mama ma-sii am trecut de la tutun la fumat sticle cu butoane?

Azi, la birou, m-a cuprins un nor de fum. Prima impresie a fost ca a teleportat cineva o locomotiva cu aburi la noi in studio. Sau un Trabant. Nici una, nici alta. In spatele norului de fun era un coleg, Orlando. El e:

-Ce pana mea… ?

-Fumez, ce sa fac? imi zice, in timp ce butoneaza la o sticla.

Apoi trage din sticla si dispare iar timp de zece secunde. Cand a aparut:

-M-am lasat de fumat si acum fumez locomotive din asta! confirma, in timp ce apasa pe butoane.

-Acum fumezi?

-Acum fac update la tigara!

Am vrut sa spun ceva, dar am ramas cu gura intredeschisa. Si m-am teleportat putin in anii ‚90, cand fumam pe ascuns tutun rulat, in spatele capitei de fan, cu niste adolescenti de prin vecini. Imi imaginez cum ar fi fost sa ii spun atunci lui Maricei sau Mariei:

-Ati rulat tutunul ala? I-ati pus butoane? Hai, faceti un update la tigara si dati-o si voi posta!

M-ar fi declarat pe loc nebun sau extraterestru si m-ar fi inchis in afumatoare. Nu m-ar fi deranjat, daca m-ar fi inchis acolo cu Maria.

Silviu Iliuta

Apoi Orlando mi-a explicat, ca unui incepator. Am aflat ca tigara sa are butoane pentru a regla temperatura. Adica alegi sa tragi in piept mai fierbinte sau mai rece. Tot ea, tigara la sticla, vine cu niste substante care se combina. Sau, daca esti fraier, mergi la un fel de centru de combinat substante, o data pe saptamana, iar aia iti amesteca glicerina cu nicotina si cu aroma. Chestia asta mi-a adus aminte de un film SF prost, in care oamenii din viitor care mergeau la un centru sa isi incarce bateriile inimii. Daca ma gandesc bine, nu suntem departe, iar filmul nu era atat de prost.

-O sa imi iau cu touch screen, dar aia e mai scumpa! Are leduri, e mai smechera.

Sigur, suntem in secoul XXI, exista roboti cu cetatenie, drone, de ce nu ar exista si o tigara cu touch screen? Google: „Eu sunt Vasile si vreau putina nicotina.” „Buna, Vasile, intra la noi pe site, da-ti doua palme, fa click pe tigara virtuala si varsa banii!”

Apoi Orando a disparut iar intr-un nor de fum.

A aparut in partea cealalta a camerei, de unde mi-a spus: –

-Trebuie sa ii bag USB ca sa ma leg la site.

-Facebook are?

-Inca nu. Altfel nu mai tineam telefonul.

Dragi producatori de tigari smechere cu touch screen, va rog sa aveti in vedere ca urmatoarele tigari/dispozitive de fumat/locomotive cu aburi pe care le fabricati sa aiba facebook, WhatsApp si telefon. Oamenii astia care se cara acum cu farmacia la ei pentru a fuma o tigara, chiar au prea multe in buzunare. Ar ajuta ca, la tigarile/locomotivele cu aroma de menta macar, sa adaugati si un mic ecran tv, in cazul in care se intampla vreun meci sau ceva…

Pana atunci, nu pot sa nu ma intreb: cand naibii am ajuns de la tutunul rulat si natural la tigarile cu update de soft si butoane?

 

PAGINI DE FACEBOOK Silviu Iliuta–cronicipebune

Nu rata singurele carti premiate chiar de autor! Vandute in mirificul tiraj de 4 exemplare.

Cica e oferta la carti, de Sarbatori, tine cateva zile. Ambele carti la 49 de lei. Las link aici:

https://bookzone.ro/produs/pachet-silviuiliuta-semn/

Fragment din carte : Patul fecioarei era cel de sus, dean supra Alionei, o basarabeancă zdravănă de 0.12 tone.

-Crezi că au adormit? o întreb.

-Carmen, da. Dar Aliona nu, că încă nu a început să vorbească în rusește.

Am început să ne sărutăm în liniște printre sforăiturile lui Carmen.

Iar eu, mi-am trimis mâinile în expediție pe corpul ei.

Pfoai, ce excursii! Ce ținuturi noi am descoperit în noaptea aia! Zone tropicale umede, munți și dealuri pe unde nu mai călcase picior de bărbat.

Apoi podișul, unde fusese cândva o junglă amazoniană. Și pe care nici măcar Soarele nu-l văzuse până acum.

Nu mai știam nici cum mă cheamă, eram transpus tot în Manualul de Geografie al Ameliei.

I-am dezbrăcat bikini roz pe care îi văzuse toată Politehnica și am început să explorez cu grijă Marele Canion din Slobozia.

-Mai ușor cu mâna, Tăntălăule, ca îmi vine să gem, îmi șoptește la ureche.

-Bine, gemi!

-Nu pot, Aliona e trează. În pana mea!

Așa că mi-am chemat mâinile din expeditie și m-am mulțumit cu sărutări.

-Trebuie să îmi zici ceva trist, m-am încins prea rău și vreau să îmi treacă până adoarme, îmi zice.

-Mâine am predare la corporație. După ce facem dragoste, mă duc să termin câteva grafice.

-Nu așa de trist, Iubire, că îmi trece de tot.

Aliona aia era de comă! Trebuia să îi pun ceva în apă ca să adoarmă! Mă gândeam să bat pe la ușile căminului, să dau șpagă cuiva și să o mut acolo.

-Uşide becu’! Uşide becu’! urlă Aliona.

-Gata, doarme bestia? o întreb pe Amy.

-Nu încă, asta e în basarabeană. Îi intră lumina de la felinar

în ochi.”

 

 

 

„A venit elvetianul la noi la tara, de Craciun.

Şi l-am parcat în camera cea mai bună, cea de oaspeţi, cu salteaua de dormit aruncată direct pe laviţă şi cu sticle de băutură străine pe post de bibelouri în vitrine. Agăţată de un cui este o candelă care arde mereu, în memoria bunicului, iar pe perete te izbeşte o mare poză cu el. Era la o terasă la Neptun, prin anii ’70, singura dată când bunicul meu a ajuns să vadă marea. „Am făcut plajă șapte zile din șapte! Nimeni nu a mai prins atâtea zile frumoase la rând!“ se mândrea el.

Multe pagini din revista „Magazin Istoric“ pe pereţi, cu tot felul de domnitori. Aceasta fiind camera cea bună, nu a fost decorată cu poze din ziare de doi lei, ci au folosit hârtie lucioasă.

– It’s so exotic! Who is this?

Îmi arată altarul cu poze de pe pereţi.

– El e bunicu’, el e Cuza, aici e un verişor care a căzut din căruţă acum treizeci de ani, în stânga e Ştefan cel Mare, aici o avem pe bunica, atunci când era mică, Mihai Viteazul, fata de la pagina 5.

– Toţi rude?

– În ţara asta all are rude! ALL rude here! Mai puţin curva de la pagina 5! ţipă unchiul.”

#cronicileunuibarbat

 

 

 

 

 

The post Cand mama ma-sii am trecut de la tutun la fumat sticle cu butoane? appeared first on Cronici pe bune.

Apel cetatenesc: aceasta femeie impinge oamenii in fata metroului!

Va rog sa distribuiti acest mesaj, cum puteti! Puteti lua pozele si sa le postati direct pe facebook sau sa postati articolul.

O femeie avand 40-45 de ani, inaltime aproximativ 1,7o m, este presupusa a fi vinovata de moartea unei tinere, impinsa in fata metroului, la statia Dristor 1. Se pare ca femeia a mai incercat sa impinga pe altcineva, o fata de 20 de ani, mai devreme, la statia Costin Georgian. Ea este suspecta:

Aceste apeluri sunt absolut normale in toate lumea, iar o distribuire a mesajului sporeste sansele Politiei de a o identifica. Pana atunci, politistii vor patrula in fiecare statie de metrou.

Comunicatul Politiei:

Daca o cunoasteti, va rog sa sunati imediat la 112 sau sa contatati imediat cel mai apropiat agent de politie. Daca nu o cunoasteti, distribuiti pozele sau articolul. Este unul dintre momentele alea in care facebook chiar poate fi bun la ceva si, fara vorbe mari,  este datoria noastra de cetateni.

Implicarea ta poate impiedica o noua drama. Multumesc!

Silviu Iliuta

PS: De ce Metrorex e atat de sarac, incat nu isi permite niste camere mai bune? Asta e alta intrebare, pentru mai tarziu. Poate ca sindicatele, care fac legea acolo, ar trebui scuturate putin. Ar mai fi multe de spus. Next time.

ACTUALIZARE. Femeia a fost prinsa. Potrivit reprezentanţilor Poliţiei Române, la audieri femeia s-a recunoscut în imaginile video, dar nu a explicat de ce a făcut aceste gesturi.

The post Apel cetatenesc: aceasta femeie impinge oamenii in fata metroului! appeared first on Cronici pe bune.

Caciula lui Ciolos si chilotii mei.

Azi e o zi speciala, aceea in care scriu despre chilotii mei. De obicei nu o fac, dar simt ca a sosit momentul. Azi. Doar azi.

Nu mi-e simpatic Ciolos. E si greu: omul pare un functionar constiincios, cu o carisma spre zero. Se vede ca nu ii place in politica, se simte ca pestele in padure. S

Il consider prea moale. S-ar putea sa ma insel, dar cred ca e mult prea lesinat pentru a se lupta cu o caracatita nebuna.

Cred ca mesajele lui lungi si intr-un limbaj aproape de lemn, de pe facebook, reusesc sa ii plictiseasca si pe fanii sai.

E parerea mea.

Am mai multi prieteni care i-au dat mesaje pe pagina de facebook, incepand de prin 2015. Si eu i-am trimis vreo doua. Nu s-a invrednicit sa raspunda la vreunul, iar asta inseamna doar un prost management al contului de facebook. Nu trebuia sa raspunda el, ci sa numeasca un administrator. E o chestiune de obraz. Daca nu rezolva un lucru atat de simplu, cum ar putea spera orice cetatean ca poate intra in audienta la el? Sau la vreun subaltern, spre exemplu…

Asadar… nu mi-e simpatic Ciolos.

Dar incepe sa imi devina, din ce in ce mai mult, pe masura ce citesc stiri despre caciula lui de 40 de Euro.

Cu cat propaganda PSD incearca sa demonstreze ca omul e un mosier si ca isi permita o caciula scumputa, cu atat imi devine mai simpatic.

El nu trebuie sa faca nimic, trebuie doar sa ramana Ciolos, PSD are grija sa il faca mare.

E ca in anii ’90 cand FSN se chinuia sa ne spuna ce papion scump are Ratiu, iar lumea il numea hot, numai pentru ca omul facuse bani. Apoi au trecut la analiza bretelelor. La mine in casa, o matusa a spus asta:

-Cum sa votezi pe Ratiu, care a venit sa ne ia tara si sa ne vanda la straini? Numai daca aduni cat costa papionul si costumul si bretelele lui, vezi ca omul are de strans bani multi. De aia vrea sa fe presedinte, sa ne dea la fier vechi!

Daca imi amintesc bine, mosierul Ratiu a luat vreo 3% din voturi, iar Iliescu 85%.

Zilele astea mi-au venit in cap toate amintirile de atunci:

-Uite, ba! Ciolos are caciula suedeza de 40 de Euro! Nu-i mai plac alea romanesti!

A luat-o din banii vostri, ma? De ce trebuie sa va frece grija altora?

Jos Ciolos, jos Ratiu! Jos idiotii!

In spiritul asta, marturisesc: si eu am chiloti de 15 Euro (13,20 ‎₤), luati de la Londra. am intrat intr-un magazin Nichelodeon si nu m-am putut abtine. De pe fundul lor imi zambea SpongeBob. 15 Euro am dat pe ei si da, am fost idiot! Pana mea, sunt un mosier. Jos cu mine!

#metoo

#fookidiots

PAGINI DE FACEBOOK Silviu Iliuta–cronicipebune

Nu rata singurele carti premiate chiar de autor! Vandute in mirificul tiraj de 4 exemplare.

Cica e oferta la carti, de Sarbatori, tine cateva zile. Ambele carti la 49 de lei. Las link aici:

https://bookzone.ro/produs/pachet-silviuiliuta-semn/

Fragment din carte : Patul fecioarei era cel de sus, dean supra Alionei, o basarabeancă zdravănă de 0.12 tone.

-Crezi că au adormit? o întreb.

-Carmen, da. Dar Aliona nu, că încă nu a început să vorbească în rusește.

Am început să ne sărutăm în liniște printre sforăiturile lui Carmen.

Iar eu, mi-am trimis mâinile în expediție pe corpul ei.

Pfoai, ce excursii! Ce ținuturi noi am descoperit în noaptea aia! Zone tropicale umede, munți și dealuri pe unde nu mai călcase picior de bărbat.

Apoi podișul, unde fusese cândva o junglă amazoniană. Și pe care nici măcar Soarele nu-l văzuse până acum.

Nu mai știam nici cum mă cheamă, eram transpus tot în Manualul de Geografie al Ameliei.

I-am dezbrăcat bikini roz pe care îi văzuse toată Politehnica și am început să explorez cu grijă Marele Canion din Slobozia.

-Mai ușor cu mâna, Tăntălăule, ca îmi vine să gem, îmi șoptește la ureche.

-Bine, gemi!

-Nu pot, Aliona e trează. În pana mea!

Așa că mi-am chemat mâinile din expeditie și m-am mulțumit cu sărutări.

-Trebuie să îmi zici ceva trist, m-am încins prea rău și vreau să îmi treacă până adoarme, îmi zice.

-Mâine am predare la corporație. După ce facem dragoste, mă duc să termin câteva grafice.

-Nu așa de trist, Iubire, că îmi trece de tot.

Aliona aia era de comă! Trebuia să îi pun ceva în apă ca să adoarmă! Mă gândeam să bat pe la ușile căminului, să dau șpagă cuiva și să o mut acolo.

-Uşide becu’! Uşide becu’! urlă Aliona.

-Gata, doarme bestia? o întreb pe Amy.

-Nu încă, asta e în basarabeană. Îi intră lumina de la felinar

în ochi.”

 

 

 

„A venit elvetianul la noi la tara, de Craciun.

Şi l-am parcat în camera cea mai bună, cea de oaspeţi, cu salteaua de dormit aruncată direct pe laviţă şi cu sticle de băutură străine pe post de bibelouri în vitrine. Agăţată de un cui este o candelă care arde mereu, în memoria bunicului, iar pe perete te izbeşte o mare poză cu el. Era la o terasă la Neptun, prin anii ’70, singura dată când bunicul meu a ajuns să vadă marea. „Am făcut plajă șapte zile din șapte! Nimeni nu a mai prins atâtea zile frumoase la rând!“ se mândrea el.

Multe pagini din revista „Magazin Istoric“ pe pereţi, cu tot felul de domnitori. Aceasta fiind camera cea bună, nu a fost decorată cu poze din ziare de doi lei, ci au folosit hârtie lucioasă.

– It’s so exotic! Who is this?

Îmi arată altarul cu poze de pe pereţi.

– El e bunicu’, el e Cuza, aici e un verişor care a căzut din căruţă acum treizeci de ani, în stânga e Ştefan cel Mare, aici o avem pe bunica, atunci când era mică, Mihai Viteazul, fata de la pagina 5.

– Toţi rude?

– În ţara asta all are rude! ALL rude here! Mai puţin curva de la pagina 5! ţipă unchiul.”

#cronicileunuibarbat

 

 

 

 

 

The post Caciula lui Ciolos si chilotii mei. appeared first on Cronici pe bune.

Lectii de condus pentru femei 2. Parcarea.

guest post de Alina Mirt

Fetelor, ne cam ajunge ironia barbatilor la adresa calitatilor noastre de soferi. Azi o sa va vorbesc despre parcare.

Definitie: atunci cand lasi masina undeva se cheama ca ai parcat-o. Nu inteleg cum naiba zic barbatii ca noi nu reusim sa parcam, doar nu ne-am mutat in masina. Sigur, un barbat nu are cum sa inteleaga ca nu ne-am mutat din moment ce gaseste in masina pantofi, sandale, un pulover, parfumel, tampoane, 3 feluri de servetele samd. Nu au cum sa inteleaga ca masina e o extensie a posetei si tot ce avem face parte din kit-ul de supravietuire in trafic.

Ok, revenind, aflati ca barbatii au tot felul de denumiri tehnice pentru stilul de parcare: laterala, cu spatele, cu fata si cate or mai fi scornit. Nu ne batem noi capul cu asta, nu e important. Important e sa reusim sa scapam de masina si totodata, pe cat posibil, sa nu incurcam pe nimeni. Foarte rar, din intamplare, e posibil sa ne iasa sa lasam masina paralel cu bordura sau cu dungile alea de prin parcari. In cazul in care NU ne iese schema asta, coboram, ne uitam daca unghiul format cu bordura de spatele masinii este suficient de mic incat poate sa treaca si masina de pompieri pe langa noi si gata, inseamna ca am reusit. Daca sesizati urma de barbat prin preajma aveti 2 variante:

1. Evitati ranjetul ironic uitandu-va pe pereti, ca si cum ati cauta o adresa, rotind cheile astfel incat nemernicul sa inteleaga ca „hei, normal ca nu o las asa, am vrut doar sa vad daca am nimerit unde trebuia”

2. Fugiti mancand pamantul, iar mesajul transmis este „eu stiu sa parchez dar acum ma impiedica o chestiune de viata si de moarte, cum ar fi ratarea programarii la mani-pedi din cauza ca intarzii”.

Daca in schimb trebuie, e imperativ, chiar nu avem alta sansa si trebuie sa parcam PE UN SINGUR LOC, mare atentie sa folosim oglinzile (alea in care ne verificam machiajul si alea in care ne uitam cand vrem sa vedem daca ala din spate e dragut). Trebuie sa ne miscam astfel incat in orice moment distanta dintre masina noastra si orice obstacol reprezentat de alte masini, oameni, pereti, stalpi etc sa fie de minim 20 cm. Desigur, daca facem un focus-grup si le rugam pe doamne sa ne arate cu degetele aratatoare cat inseamna 20 cm vom obtine reprezentari cat se poate de diverse.

 

The post Lectii de condus pentru femei 2. Parcarea. appeared first on Cronici pe bune.

Mare e gradina facebook! (207)

Cinii ne place, pisici ne place, dar cai ubim! Ca calarim.

Sa faceti mult botic „anpreuna”! Ceva imi spune ca va si meritati unul pe altul. Poate mergeti si la scoala „anpreuna”. Clasa a treia ar fi potrivita.

Nu vreau sa com aiurea, dar mai bine te-ai muta de la dinti, la Neuro. Am auzit ca totusi ar fi ceva sanse pentru un transplant de cap.

PAGINI DE FACEBOOK Silviu Iliuta–cronicipebune

Cand iti dai seama ca nu ai sange albastru, ci doar picant.

Tu cauta „roche”, ca un „up” iti dau eu. Vezi ca iti unul pun pe avion, la sofer. Intreaba conductorul de tren de pachet.

Nu trebuie sa fii tristuta! Daca te parasesc astia, sunt sigur ca gasesti tu alti douazeci cu care sa fii fericita.

PAGINI DE FACEBOOK Silviu Iliuta–cronicipebune

Nu rata singurele carti premiate chiar de autor! Vandute in mirificul tiraj de 4 exemplare.

Cica e oferta la carti, de Sarbatori, tine cateva zile. Ambele carti la 49 de lei. Las link aici:

https://bookzone.ro/produs/pachet-silviuiliuta-semn/

Fragment din  carte :  Patul fecioarei era cel de sus, dean supra Alionei, o basarabeancă zdravănă de 0.12 tone.

-Crezi că au adormit? o întreb.

-Carmen, da. Dar Aliona nu, că încă nu a început să vorbească în rusește.

Am început să ne sărutăm în liniște printre sforăiturile lui Carmen.

Iar eu, mi-am trimis mâinile în expediție pe corpul ei.

Pfoai, ce excursii! Ce ținuturi noi am descoperit în noaptea aia! Zone tropicale umede, munți și dealuri pe unde nu mai călcase picior de bărbat.

Apoi podișul, unde fusese cândva o junglă amazoniană. Și pe care nici măcar Soarele nu-l văzuse până acum.

Nu mai știam nici cum mă cheamă, eram transpus tot în Manualul de Geografie al Ameliei.

I-am dezbrăcat bikini roz pe care îi văzuse toată Politehnica și am început să explorez cu grijă Marele Canion din Slobozia.

-Mai ușor cu mâna, Tăntălăule, ca îmi vine să gem, îmi șoptește la ureche.

-Bine, gemi!

-Nu pot, Aliona e trează. În pana mea!

Așa că mi-am chemat mâinile din expeditie și m-am mulțumit cu sărutări.

-Trebuie să îmi zici ceva trist, m-am încins prea rău și vreau să îmi treacă până adoarme, îmi zice.

-Mâine am predare la corporație. După ce facem dragoste, mă duc să termin câteva grafice.

-Nu așa de trist, Iubire, că îmi trece de tot.

Aliona aia era de comă! Trebuia să îi pun ceva în apă ca să adoarmă! Mă gândeam să bat pe la ușile căminului, să dau șpagă cuiva și să o mut acolo.

-Uşide becu’! Uşide becu’! urlă Aliona.

-Gata, doarme bestia? o întreb pe Amy.

-Nu încă, asta e în basarabeană. Îi intră lumina de la felinar

în ochi.”

 

 

 

 

„A venit elvetianul la noi la tara, de Craciun.

Şi l-am parcat în camera cea mai bună, cea de oaspeţi, cu salteaua de dormit aruncată direct pe laviţă şi cu sticle de băutură străine pe post de bibelouri în vitrine. Agăţată de un cui este o candelă care arde mereu, în memoria bunicului, iar pe perete te izbeşte o mare poză cu el. Era la o terasă la Neptun, prin anii ’70, singura dată când bunicul meu a ajuns să vadă marea. „Am făcut plajă șapte zile din șapte! Nimeni nu a mai prins atâtea zile frumoase la rând!“ se mândrea el.

Multe pagini din revista „Magazin Istoric“ pe pereţi, cu tot felul de domnitori. Aceasta fiind camera cea bună, nu a fost decorată cu poze din ziare de doi lei, ci au folosit hârtie lucioasă.

– It’s so exotic! Who is this?

Îmi arată altarul cu poze de pe pereţi.

– El e bunicu’, el e Cuza, aici e un verişor care a căzut din căruţă acum treizeci de ani, în stânga e Ştefan cel Mare, aici o avem pe bunica, atunci când era mică, Mihai Viteazul, fata de la pagina 5.

– Toţi rude?

– În ţara asta all are rude! ALL rude here! Mai puţin curva de la pagina 5! ţipă unchiul.”

#cronicileunuibarbat

 

 

 

 

 

 

The post Mare e gradina facebook! (207) appeared first on Cronici pe bune.

Cele mai tari oferte din magazinele patriei! (78)

In ciuda aparentelor, aici este un magazin de mobila. Greu de crezut, dar…

Trec, trec, dar mi-e greu si mie. Ce zice, ce zice?

PAGINI DE FACEBOOK Silviu Iliuta–cronicipebune

La asta am nevoie urgenta de traducere.

Pipet de pui. Mai avem si celebrele apirioare sau scacirica pe porc.

Napolitane, crèma, inghetata…  Ar trebui sa fie bun, zic!

PAGINI DE FACEBOOK Silviu Iliuta–cronicipebune

Nu rata singurele carti premiate chiar de autor! Vandute in mirificul tiraj de 4 exemplare.

Cica e oferta la carti, de Sarbatori, tine cateva zile. Ambele carti la 49 de lei. Las link aici:

https://bookzone.ro/produs/pachet-silviuiliuta-semn/

Fragment din  carte :  Patul fecioarei era cel de sus, dean supra Alionei, o basarabeancă zdravănă de 0.12 tone.

-Crezi că au adormit? o întreb.

-Carmen, da. Dar Aliona nu, că încă nu a început să vorbească în rusește.

Am început să ne sărutăm în liniște printre sforăiturile lui Carmen.

Iar eu, mi-am trimis mâinile în expediție pe corpul ei.

Pfoai, ce excursii! Ce ținuturi noi am descoperit în noaptea aia! Zone tropicale umede, munți și dealuri pe unde nu mai călcase picior de bărbat.

Apoi podișul, unde fusese cândva o junglă amazoniană. Și pe care nici măcar Soarele nu-l văzuse până acum.

Nu mai știam nici cum mă cheamă, eram transpus tot în Manualul de Geografie al Ameliei.

I-am dezbrăcat bikini roz pe care îi văzuse toată Politehnica și am început să explorez cu grijă Marele Canion din Slobozia.

-Mai ușor cu mâna, Tăntălăule, ca îmi vine să gem, îmi șoptește la ureche.

-Bine, gemi!

-Nu pot, Aliona e trează. În pana mea!

Așa că mi-am chemat mâinile din expeditie și m-am mulțumit cu sărutări.

-Trebuie să îmi zici ceva trist, m-am încins prea rău și vreau să îmi treacă până adoarme, îmi zice.

-Mâine am predare la corporație. După ce facem dragoste, mă duc să termin câteva grafice.

-Nu așa de trist, Iubire, că îmi trece de tot.

Aliona aia era de comă! Trebuia să îi pun ceva în apă ca să adoarmă! Mă gândeam să bat pe la ușile căminului, să dau șpagă cuiva și să o mut acolo.

-Uşide becu’! Uşide becu’! urlă Aliona.

-Gata, doarme bestia? o întreb pe Amy.

-Nu încă, asta e în basarabeană. Îi intră lumina de la felinar

în ochi.”

 

 

 

 

„A venit elvetianul la noi la tara, de Craciun.

Şi l-am parcat în camera cea mai bună, cea de oaspeţi, cu salteaua de dormit aruncată direct pe laviţă şi cu sticle de băutură străine pe post de bibelouri în vitrine. Agăţată de un cui este o candelă care arde mereu, în memoria bunicului, iar pe perete te izbeşte o mare poză cu el. Era la o terasă la Neptun, prin anii ’70, singura dată când bunicul meu a ajuns să vadă marea. „Am făcut plajă șapte zile din șapte! Nimeni nu a mai prins atâtea zile frumoase la rând!“ se mândrea el.

Multe pagini din revista „Magazin Istoric“ pe pereţi, cu tot felul de domnitori. Aceasta fiind camera cea bună, nu a fost decorată cu poze din ziare de doi lei, ci au folosit hârtie lucioasă.

– It’s so exotic! Who is this?

Îmi arată altarul cu poze de pe pereţi.

– El e bunicu’, el e Cuza, aici e un verişor care a căzut din căruţă acum treizeci de ani, în stânga e Ştefan cel Mare, aici o avem pe bunica, atunci când era mică, Mihai Viteazul, fata de la pagina 5.

– Toţi rude?

– În ţara asta all are rude! ALL rude here! Mai puţin curva de la pagina 5! ţipă unchiul.”

#cronicileunuibarbat

 

 

 

 

 

 

The post Cele mai tari oferte din magazinele patriei! (78) appeared first on Cronici pe bune.

Haideti sa scriem fiecare cate o scrisoare care sa contina „Herr Prezidente”! Poate se trezeste.

Si Liviu Avram (Adevarul), acum si Moise Guran(moise.ro) ii adreseaza scrisori deschise lui Klaus Iohannis.

Probabil, fiind scrisori deschise, ajung sa fie citite de altii, inaintea lui . Poate ca asta e greseala. Poate ca ar trebui sa fie inchise si trimise direct la Cotroceni, cine stie…

Herr Prezidente in sus, Herr Prezidente in jos, fa ceva, ajuta-ne, actioneaza, fii presedintele nostru! Guran chiar il compara pe neamt cu Avram Iancu. Mesajele din cele doua scrisori sunt multe, dar in esenta putine, adica unul singur: HERR PREZIDENTE, DIZOLVA ODATA PARLAMENTUL!

Dar Herr Prezidente tace. Guran crede ca ar putea fi vorba si de interese de securitate nationala, dar nu e sigur. („Plec deseori de la premisa că Președintele Iohannis are în vedere și rațiuni de securitate națională pe care noi, muritorii, n-avem cum să le știm. De exemplu, a obținut, cum-necum, de la această majoritate parlamentară, acordul pentru achiziționarea rachetelor Patriot, în ciuda faptului că liderul acelei majorități a încercat șantajarea națiunii, creând o vulnerabilitate de securitate.”)

Apoi Guran il asigugura pe Herr Prezidente ca: “dacă nu intrați în scenă acum, vă promit că nevastă-mea fie va vota în 2019 pe altcineva, fie se va alătura celor 61% care stau acasă la vot.” Eu cred ca in mometul acesta, Herr Prezidente se pregateste de culcare si cineva ii trimite mesaj pe WhatsApp:

-Herr Prezidente, e groasa! Daca nu intrati in scena acum, nevasta lui Guran nu o sa va mai voteze!

-Ce sa fac? Sa intru in lupta, consilierul meu?

-A, nu! Nici vorba! Postati ceva pe facebook, exprimati-va ingrijorarea si preocuparea!

In scrisorile celor doi, Avram si Moise, avem toate argumentele din lume:

-fratilor, e frig, nu mai iese lumea la miting, desi noi strigam pe facebook!

-huo! Astia ne fura Justitia!

-sunteti politicianul cu cele mai multe voturi, Herr Prezidente!

-FITI AVRAM IANCU AL NOSTRU! (asta nu e argument, da’ e mobilizator)

-„Fa ceva! Bunaoara un gest tenerar!”(Liviu Avram)

-„Intrarea în scenă a Președintelui Iohannis nu mai poate fi amânată. Și așa a fost prea mult amânată.” (Guran, cu repetitie)

-” E naspa, bro! Chiar trebuie sa te trezesti!” (In rezumat. Eu.)

In ceea ce ma priveste, propun ca fiecare roman sa scrie o scrisorica, in care sa includa formularea Herr Prezidente si o lunga lista de motive pentru care el ar trebui sa se trezeasca. Poate avem noroc.

Daca nu se va intampla asta… GHINION!

PS: Pana la Herr Preziente, scrisoarea mea viitoare va incepe cu adresarea “Herr Seppl.“ Pentru cei ce nu stiu, asta inseamna: „Domnule Mutulica.“

PAGINI DE FACEBOOK Silviu Iliuta–cronicipebune

Nu rata singurele carti premiate chiar de autor! Vandute in mirificul tiraj de 4 exemplare.

Cica e oferta la carti, de Sarbatori, tine cateva zile. Ambele carti la 49 de lei. Las link aici:

https://bookzone.ro/produs/pachet-silviuiliuta-semn/

Fragment din  carte :  Patul fecioarei era cel de sus, dean supra Alionei, o basarabeancă zdravănă de 0.12 tone.

-Crezi că au adormit? o întreb.

-Carmen, da. Dar Aliona nu, că încă nu a început să vorbească în rusește.

Am început să ne sărutăm în liniște printre sforăiturile lui Carmen.

Iar eu, mi-am trimis mâinile în expediție pe corpul ei.

Pfoai, ce excursii! Ce ținuturi noi am descoperit în noaptea aia! Zone tropicale umede, munți și dealuri pe unde nu mai călcase picior de bărbat.

Apoi podișul, unde fusese cândva o junglă amazoniană. Și pe care nici măcar Soarele nu-l văzuse până acum.

Nu mai știam nici cum mă cheamă, eram transpus tot în Manualul de Geografie al Ameliei.

I-am dezbrăcat bikini roz pe care îi văzuse toată Politehnica și am început să explorez cu grijă Marele Canion din Slobozia.

-Mai ușor cu mâna, Tăntălăule, ca îmi vine să gem, îmi șoptește la ureche.

-Bine, gemi!

-Nu pot, Aliona e trează. În pana mea!

Așa că mi-am chemat mâinile din expeditie și m-am mulțumit cu sărutări.

-Trebuie să îmi zici ceva trist, m-am încins prea rău și vreau să îmi treacă până adoarme, îmi zice.

-Mâine am predare la corporație. După ce facem dragoste, mă duc să termin câteva grafice.

-Nu așa de trist, Iubire, că îmi trece de tot.

Aliona aia era de comă! Trebuia să îi pun ceva în apă ca să adoarmă! Mă gândeam să bat pe la ușile căminului, să dau șpagă cuiva și să o mut acolo.

-Uşide becu’! Uşide becu’! urlă Aliona.

-Gata, doarme bestia? o întreb pe Amy.

-Nu încă, asta e în basarabeană. Îi intră lumina de la felinar

în ochi.”

 

 

 

 

„A venit elvetianul la noi la tara, de Craciun.

Şi l-am parcat în camera cea mai bună, cea de oaspeţi, cu salteaua de dormit aruncată direct pe laviţă şi cu sticle de băutură străine pe post de bibelouri în vitrine. Agăţată de un cui este o candelă care arde mereu, în memoria bunicului, iar pe perete te izbeşte o mare poză cu el. Era la o terasă la Neptun, prin anii ’70, singura dată când bunicul meu a ajuns să vadă marea. „Am făcut plajă șapte zile din șapte! Nimeni nu a mai prins atâtea zile frumoase la rând!“ se mândrea el.

Multe pagini din revista „Magazin Istoric“ pe pereţi, cu tot felul de domnitori. Aceasta fiind camera cea bună, nu a fost decorată cu poze din ziare de doi lei, ci au folosit hârtie lucioasă.

– It’s so exotic! Who is this?

Îmi arată altarul cu poze de pe pereţi.

– El e bunicu’, el e Cuza, aici e un verişor care a căzut din căruţă acum treizeci de ani, în stânga e Ştefan cel Mare, aici o avem pe bunica, atunci când era mică, Mihai Viteazul, fata de la pagina 5.

– Toţi rude?

– În ţara asta all are rude! ALL rude here! Mai puţin curva de la pagina 5! ţipă unchiul.”

#cronicileunuibarbat

The post Haideti sa scriem fiecare cate o scrisoare care sa contina „Herr Prezidente”! Poate se trezeste. appeared first on Cronici pe bune.