Silviu Iliuţă's Blog, page 302

Monumentul Chioșcului Prăvălit-16 000 de euro.

Monumentul acesta, pentru care primarul Chirica ar putea plati 16 000 de euro, i-a incantat pe ieseni.

Marinel, 54 de ani, taximetrist: “Doamne, era si timpul sa avem si noi asa ceva la Iasi! Multumesc mult primarului Chirica pentru ca am descoperit cu ajutorul lui ca sunt si eu un artist. Acum doi ani am intrat cu masina, putin baut, intr-un chiosc din ala de bilete de tramvai si am obtinut o lucrare asematoare, care ar putea fi chiar sora geamana a dansei, cea expusa pe pietonala.  Atunci i-am zis: „Dauna Totala”, dar azi i-as zice „Chioscul pravalit”. Ma gandesc sa las taximetria si sa imi deschid o expozitie.”

Anca, 24 de ani, casiera: “Mai sunt si oameni rai care spun ca a costat mult sau ca nu este o sculptura frumoasa, dar eu zic ca ori sunt bucuresteni ori sunt timisoreni care urasc moldovenii. Cred ca 16 000 de euro pentru arta sunt chiar bani putini. De biserica din spate vorbeati, nu? Ca nu se vede prea bine de mormanul asta de fier vechi.”

Ma gasesti pe FACEBOOK: Silviu Iliuta

Gheorghi, 55 de ani, angajat la primarie: “Am dorit sa aducem un aer de nou, de proaspat, de frumos. Am dorit ca Iasiul sa respire arta prin toti porii, sa uimeasca lumea mondiala prin rafinament. Sa ii faca pe toti sa renunte la Louvre si sa vina la Iasi. Si pentru ca n-am gasit un sculptor bun am luat porcaria asta.”

(comentariul unui iesean)

Petrus, 8 ani, copil: “Am mancat prea multa inghetata si bunica mi-a zis ca m-a pedepsit Doamne-Doamne. Mai intai a venit la mine o fantoma, dar am mai vazut fantome in filme si am ras. Apoi a aparut un nene cu o drujba, dar am mai vazut asta si am ras. Acum imi dau seama ca pedeapsa era adevarata, cand am ajuns la chestia asta oribila. Plang langa ea si promit ca n-o sa mai mananc niciodata inghetata fratelui meu!”

Bunica lui Petrus: “N-am mai vazut asa ceva din 1944 cand a intrat un obuz in bucatarie si s-a prabusit tavanul. E frumos, maica, ce sa zic? E frumos tare. Vin si nemtii?”

Ma gasesti pe FACEBOOK: Silviu Iliuta–cronicipebune

CAMPANIE-COMANDATE IN URMATOARELE 3 ZILE, PRIMESTI AUTOGRAF.

Toate trei volumele SE POT ACHIZITIONA NUMAI DE AICI. SAU FURA DE LA PRIETENI. Diverse variante de pachete pentru volumele 1, 2, 3: PE ACEST LINK

 

Fragment din carte: “Căprioara m-a chemat la ea, a doua zi. Purta niște cizme negre de piele, cu toc înalt, o fustă puțin mai lungă decât batista mea și o bluză mulată. Inutil să vă mai spun că nu purta sutien.

M-am holbat la ea câteva secunde, am studiat-o bine și tocmai când să spun ceva:

-Îti place?

-E bestial!

Stătea rezemată de frigider, cu fundul lipit de el, corpul încovoiat, o mână sus, strângând tare congelatorul, până la sânge, pieptul scos în afară și cu o mână își masa sânul drept.

Îmi zâmbește cu subînțeles și ridică ușor piciorul, lăsând să i se vadă o ață neagră, pe bost de bikini.

-Îți place ce vezi?

-E bestial, ți-am zis. De unde l-ai luat?

-Ce?

-Frigiderul. Face și gheață?”

The post Monumentul Chioșcului Prăvălit-16 000 de euro. appeared first on Cronici pe bune.

Cele mai tari oferte din magazinele patriei. (96)

Cred că e bătaie mare! Sunt si la reducere!

De băut ce ne oferiti?

Da’ cand se „DESCIDE”? „Ancă” două zile?

 

Eu, daca o sa ajung vreodata sa cumpar asta de la farmacie, o sa tusesc de trei ori, apoi o sa arat cu defetul. Nu ii pot spune doamnei “vreau si eu Kiz dA”, nici in ruptul capului!

Fetelor, in sfarsit a aparut magazinul care vă ajută să vă croiti bărbatul pe gustul vostru!

Mai puneti putin la inăltime, mai luati un pic din burtă, mai adăugati niste material la…

…unde doriti dumneavoastră!

Ma gasesti pe FACEBOOK: Silviu Iliuta–cronicipebune

Toate trei volumele SE POT ACHIZITIONA NUMAI DE AICI. SAU FURA DE LA PRIETENI. Diverse variante de pachete pentru volumele 1, 2, 3: PE ACEST LINK

 

Fragment din carte: “Căprioara m-a chemat la ea, a doua zi. Purta niște cizme negre de piele, cu toc înalt, o fustă puțin mai lungă decât batista mea și o bluză mulată. Inutil să vă mai spun că nu purta sutien.

M-am holbat la ea câteva secunde, am studiat-o bine și tocmai când să spun ceva:

-Îti place?

-E bestial!

Stătea rezemată de frigider, cu fundul lipit de el, corpul încovoiat, o mână sus, strângând tare congelatorul, până la sânge, pieptul scos în afară și cu o mână își masa sânul drept.

Îmi zâmbește cu subînțeles și ridică ușor piciorul, lăsând să i se vadă o ață neagră, pe bost de bikini.

-Îți place ce vezi?

-E bestial, ți-am zis. De unde l-ai luat?

-Ce?

-Frigiderul. Face și gheață?”.”

The post Cele mai tari oferte din magazinele patriei. (96) appeared first on Cronici pe bune.

Noul DEX, scris chiar de Academician Vasilica Dancila!

Era si timpul sa nu o mai dam atata cotita pe dupa gard. Doamna Dancila si-a luat inima in genti si a spus adevarul:

Cu aceasta ocazie, Veorica a lansat si noul DEX, scris chiar de mana ei stanga, cu ocazia de a da cuvinte la populatie, care orice om isi imagineaza altceva cand aude anumite cuvinte. Si greseste.

Am rasfoit cateva pagini DIN NOUL DEX si am gasit urmatoarele definitii:

1. DEMOCRATIE

2. ORICE

 

3. PREMIER

 

4. INFLATIE

Si sa nu mai ziceti voi, oamenii rai, ca Veorica e „un izvor de perle rare”. E un adevarat Ocean Pacific.

Ma gasesti pe FACEBOOK: Silviu Iliuta–cronicipebune

Toate trei volumele SE POT ACHIZITIONA NUMAI DE AICI. SAU FURA DE LA PRIETENI. Diverse variante de pachete pentru volumele 1, 2, 3: PE ACEST LINK

 

 

Fragment din carte: “Căprioara m-a chemat la ea, a doua zi. Purta niște cizme negre de piele, cu toc înalt, o fustă puțin mai lungă decât batista mea și o bluză mulată. Inutil să vă mai spun că nu purta sutien.

M-am holbat la ea câteva secunde, am studiat-o bine și tocmai când să spun ceva:

-Îti place?

-E bestial!

Stătea rezemată de frigider, cu fundul lipit de el, corpul încovoiat, o mână sus, strângând tare congelatorul, până la sânge, pieptul scos în afară și cu o mână își masa sânul drept.

Îmi zâmbește cu subînțeles și ridică ușor piciorul, lăsând să i se vadă o ață neagră, pe bost de bikini.

-Îți place ce vezi?

-E bestial, ți-am zis. De unde l-ai luat?

-Ce?

-Frigiderul. Face și gheață?”.”

The post Noul DEX, scris chiar de Academician Vasilica Dancila! appeared first on Cronici pe bune.

Nu-i copac ca ridichea si premier ca Veorica!

Daca domnul Mircea Malița nu ar fi fost academician, ci sef la raionul Carne de la magazinul din Alexandria, Veorica nu i-ar fi gresit numele.

Daca academicianul Mircea Malița nu ar fi scris lucrari stiintifice, ci ar fi avut un atelier de croitorie in Videle, la care se transforma miraculous perdelele in rochii de nunta, Veorica nu i-ar fi gresit numele.

Daca domnul Mircea Malița nu ar fi fost un diplomat de exceptie, consilier al primei Misiuni diplomatice a Romaniei la ONU, ci ar fi fost coafeza de la salonul din satul Toanta, cea care ii pune de 30 de ani bigudiuri pe perisor, Veorica nu i-ar fi gresit numele.

Daca academincianul Mircea Malița nu ar fi studiat la Facultatea de Stiinte-Matematica, ci ar fi cumparat o diploma de pe la o universitate particulara cu sediul intr-un grajd din Balti, ca Tudorel, Veorica nu i-ar fi gresit numele.

Daca academicianul Mircea Malița nu ar fi studiat la Facultatea de Filosofie, ci ar fi terminat Facultatea de Constuctii, dupa cateva vorigente, ca Tariceanu, Veorica nu i-ar fi gresit numele.

Am fost malițios. Rog pe cineva din echipa Veoricai sa ii traduca cuvantul, in regim de urgenta!

Daca domnul Mircea Malița nu ar fi fost academician, ci sef la raionul Carne de la magazinul din Alexandria, Veorica nu i-ar fi gresit numele.

Daca academicianul Mircea Malița nu ar fi scris lucrari stiintifice, ci ar fi avut un atelier de croitorie in Videle, la care se transforma miraculous perdelele in rochii de nunta, Veorica nu i-ar fi gresit numele.

Daca domnul Mircea Malița nu ar fi fost un diplomat de exceptie, consilier al primei Misiuni diplomatice a Romaniei la ONU, ci ar fi fost coafeza de la salonul din satul Toanta, cea care ii pune de 30 de ani bigudiuri pe perisor, Veorica nu i-ar fi gresit numele.

Daca academincianul Mircea Malița nu ar fi studiat la Facultatea de Stiinte-Matematica, ci ar fi cumparat o diploma de pe la o universitate particulara cu sediul intr-un grajd din Balti, ca Tudorel, Veorica nu i-ar fi gresit numele.

Daca academicianul Mircea Malița nu ar fi studiat la Facultatea de Filosofie, ci ar fi terminat Facultatea de Constuctii, dupa cateva vorigente, ca Tariceanu, Veorica nu i-ar fi gresit numele.

Am fost malitios.

Ghinionul lui! Nu este vina Veoricai ca distinsul domn Mircea Malița nu a fost nimic din toate acestea. Asa cum zicea si bunica mea:

-Tu ce faci, ma? Intrebi ciobanul unde e biblioteca? Intrebi vaca unde e Caminul Cultural?

Cam atat, In rest, revin cu propunerea ca doamna Dancila sa fie lasata sa vorbeasca liber jumatate de ora, pe la ora 22. Spatiul a ramas liber de la MASH, Familia Bundy, iar daca nici ea nu e cea mai tare comedie din lume…

Floricele sa avem!

Ghinionul lui! Nu este vina Veoricai ca distinsul domn Mircea Malița nu a fost nimic din toate acestea. Asa cum zicea si bunica mea:

-Tu ce faci, ma? Intrebi ciobanul unde e biblioteca? Intrebi vaca unde e Caminul Cultural?

Cam atat, In rest, revin cu propunerea ca doamna Dancila sa fie lasata sa vorbeasca liber jumatate de ora, pe la ora 22. Spatiul a ramas liber de la MASH, Familia Bundy, iar daca nici ea nu e cea mai tare comedie din lume…

Bani de floricele sa avem! Desi cu ea la guvernare….

PS: cat timp scriam aceste randuri, Veorica a mai scos doua perle: “Fermierii agricoli” si “in mod cert exista bani de salarii pentru pensii si salarii.” Imi cer scuze, nu pot tine ritmul cu ea, e inepuizabila!

Ma gasesti pe FACEBOOK: Silviu Iliuta–cronicipebune

Toate trei volumele SE POT ACHIZITIONA NUMAI DE AICI. SAU FURA DE LA PRIETENI. Diverse variante de pachete pentru volumele 1, 2, 3: PE ACEST LINK

 

Fragment din carte: “Căprioara m-a chemat la ea, a doua zi. Purta niște cizme negre de piele, cu toc înalt, o fustă puțin mai lungă decât batista mea și o bluză mulată. Inutil să vă mai spun că nu purta sutien.

M-am holbat la ea câteva secunde, am studiat-o bine și tocmai când să spun ceva:

-Îti place?

-E bestial!

Stătea rezemată de frigider, cu fundul lipit de el, corpul încovoiat, o mână sus, strângând tare congelatorul, până la sânge, pieptul scos în afară și cu o mână își masa sânul drept.

Îmi zâmbește cu subînțeles și ridică ușor piciorul, lăsând să i se vadă o ață neagră, pe bost de bikini.

-Îți place ce vezi?

-E bestial, ți-am zis. De unde l-ai luat?

-Ce?

-Frigiderul. Face și gheață?”.”

The post Nu-i copac ca ridichea si premier ca Veorica! appeared first on Cronici pe bune.

Daca imbecila facea selfie cu un tren, impuscati trenul?

O dobi… o femeie, unguroaica la origine, s-a gandit ea ca e bine sa faca un selfie cu ursul. Deplasata la Sovata, faptura l-a hranit cat a putut pe ursuletul Soni, mascota locului, apoi a vrut sa se traga in poza cu el.

Cand a ramas fara mancare, ursulica a inceput sa o zgarie pe faptura cu creier mai mic, in semn de: “Baaa, pai cate poze faci? Mai dai sit u ceva la baiatu’?”

Pitzi a intrat in transa, si-a dat ochii peste cap, a lesinat de trei ori si a inceput sa zbiere:

-Sariiiiiti, ma omoara ursul!

Nu stiu daca in timp ce lesina facea selfie si posta pe facebook, apoi numara like-urile. Posibil sa fi postat pe Instagram si sa fi numarat inimioare.

Cert e ca acum, conform legii, oamenii ar trebui sa omoare ursul pentru ca e periculos. Nu e nicio lege care sa inchida pitipoance la ospiciu pe motiv ca sunt nebune, de aceea ne razbunam pe urs.

Intrebarea care ramane e: daca pitipoanca facea un selfie cu un tren, ca s-au vazut atatea descreierate cu pletele in vant, la 3 cm. de locomotiva, ce faceam? Omoram trenul?

Bai, oameni buni, masurile pe care trebuie sa le luati de urgenta in Harghita sunt:

1. Interzis pitipoancelor cu telefoane in zona.

2. Orice pitzi care hraneste ursi este penalizata de facebook cu 200 de like-uri.

3. Daca o pitipoanca face selfie cu un urs si este mancata, sa i se salveze pozele din telefon in regim de urgenta.

4. Pozele sa fie donate altei pitipoance, care sa posteze cate una pe zi, in memoria tutei.

5. Lasati naibii ursul in pace! Sunt animale, au insticte, cer de mancare, e normal! Pitipoancele ar trebui inchise in rezervatie si impuscate cu neuroni din cand in cand.

Ce m-am enervat!

Ma gasesti pe FACEBOOK: Silviu Iliuta–cronicipebune

 

Toate trei volumele SE POT ACHIZITIONA NUMAI DE AICI. SAU FURA DE LA PRIETENI. Diverse variante de pachete pentru volumele 1, 2, 3: PE ACEST LINK

Fragment CARTE: „Prima amintire fericită a fost cu o felie de pâine cu unt. Ţin minte că într-o dimineaţă am găsit pe ea o feliuţă de salam care avea în componenţă urme de carne. După ce m-am uitat la ea circumspect, am dedus: dacă mama mi-a lăsat-o, înseamnă că e comestibilă. Era prima dată când am simțit gustul cărnii. Am scuipat-o. Îmi era frică. Apoi am vomat. Eram convins că în gura mea e o pulpă de câine sau o coadă de pisică. Sau diavolul. Dacă nu apucau să mănânce carne, tot ce puteau face oamenii era să inventeze povești despre ea. Pentru mine, poveștile despre diavoli, marțieni, despre Japonia, erau la fel de credibile ca și acelea despre carne. Toate vorbeau despre lucruri inaccesibile, necunoscute și foarte îndepărtate. Auzisem că există pe undeva, dar nu aveam nicio certitudine. Îţi spun: au fost ani buni în care m-as fi speriat la fel de rău dacă aș fi întâlnit un japonez pe stradă sau dacă aș fi văzut o bucată de carne în ciorbă. Îmi amintesc cum câte un copil din vecini venea urlând în fața blocului, ca în filmele lui Fellini: -Se dă ceva la Complex! Se dă ceva la Complex! Habar nu aveam ce se dă și când. Poate carne, ouă, portocale. Tot ce știam era că urma să vină, de undeva din lungul străzii, o mașină cu ceva de mâncare. Arareori apucam să cumpăr banane verzi. Le înveleam în ziare și le puneam pe șifonier, apoi așteptam zile în șir să se coacă. Le pândeam noaptea să nu dispară. Un copil nebun din vecini avusese proasta idee să îmi spună că maimuţele le fură când te aştepţi mai puţin. Poate că ţi se pare greu de crezut, dar până pe la 7-8 ani am fost convins că bananele nu cresc în bananieri, ci pe șifonierele din Africa. Nu neg….”

 

The post Daca imbecila facea selfie cu un tren, impuscati trenul? appeared first on Cronici pe bune.

Ce cauta Viorica?

Se da aceasta poza, primita de la un roman care se uita seara la discursurile doamnei Dancila in loc de Familia Bundy (din Junimea):



Se cere sa se afle: Ce cauta pe jos Doamna Dancila?

1. Demnitatea pierduta in momentul in care a acceptat sa fie argatul lui Liviu?

2. I-a zis cineva ca „a cazut Inflatia” si se uita dupa ea?

3. A pacalit-o cineva de la Protocol ca dupa linia alba este Marea Egee si ii era frica sa nu se ude? (sursa: internet)

4. Cei de la Protocol s-au temut ca o sa plece iar cand se intoneaza Imnul Greciei si i-au lipit cu superglue pantofii de podea?

5. A intrebat-o cineva „cand cade 1 iunie anul asta?”, iar ea se uita sa vada?

6. Tocmai ii cazuse casca din ureche si nu mai stia cand sa inspire si sa expire?

7. Ii rasunau cuvintele in cap si se uita sa vada de unde vine ecoul?

8. Sau, vorba unui prieten:

Ma gasesti pe FACEBOOK: Silviu Iliuta–cronicipebune

 

Toate trei volumele SE POT ACHIZITIONA NUMAI DE AICI. SAU FURA DE LA PRIETENI. Diverse variante de pachete pentru volumele 1, 2, 3: PE ACEST LINK

Fragment CARTE: „Prima amintire fericită a fost cu o felie de pâine cu unt. Ţin minte că într-o dimineaţă am găsit pe ea o feliuţă de salam care avea în componenţă urme de carne. După ce m-am uitat la ea circumspect, am dedus: dacă mama mi-a lăsat-o, înseamnă că e comestibilă. Era prima dată când am simțit gustul cărnii. Am scuipat-o. Îmi era frică. Apoi am vomat. Eram convins că în gura mea e o pulpă de câine sau o coadă de pisică. Sau diavolul. Dacă nu apucau să mănânce carne, tot ce puteau face oamenii era să inventeze povești despre ea. Pentru mine, poveștile despre diavoli, marțieni, despre Japonia, erau la fel de credibile ca și acelea despre carne. Toate vorbeau despre lucruri inaccesibile, necunoscute și foarte îndepărtate. Auzisem că există pe undeva, dar nu aveam nicio certitudine. Îţi spun: au fost ani buni în care m-as fi speriat la fel de rău dacă aș fi întâlnit un japonez pe stradă sau dacă aș fi văzut o bucată de carne în ciorbă. Îmi amintesc cum câte un copil din vecini venea urlând în fața blocului, ca în filmele lui Fellini: -Se dă ceva la Complex! Se dă ceva la Complex! Habar nu aveam ce se dă și când. Poate carne, ouă, portocale. Tot ce știam era că urma să vină, de undeva din lungul străzii, o mașină cu ceva de mâncare. Arareori apucam să cumpăr banane verzi. Le înveleam în ziare și le puneam pe șifonier, apoi așteptam zile în șir să se coacă. Le pândeam noaptea să nu dispară. Un copil nebun din vecini avusese proasta idee să îmi spună că maimuţele le fură când te aştepţi mai puţin. Poate că ţi se pare greu de crezut, dar până pe la 7-8 ani am fost convins că bananele nu cresc în bananieri, ci pe șifonierele din Africa. Nu neg….”

 

The post Ce cauta Viorica? appeared first on Cronici pe bune.

Orice român îi e drag să râdă de tine, Veorico!

 FACEBOOK: Silviu Iliuta

Eu as vrea sa raman blocat in lift 24 de ore cu tine, Viorico. Nu imi „imagine” sau imaginez comedie mai tare. Mi-as lua floricele si as rade pana mi-ar iesi pe nas, cu muci. Noaptea aia alba cand am facut maraton de filme cu Mr. Bean ar fi frectie la picior de lemn.

Tatal meu, cand te aude vorbind, isi ia un pahar cu vin, stinge lumina in camera ca sa fie singur cu televizorul si din cand in cand face: he, hehe! Cand ai dat-o pe aia cu “exercitiu de imagine” a scapat vinul pe covor.

Mama e deja mare fan, Veorico, a zis ca imi tricoteaza un pulover pe care sa scrie: “orice om ii este frica, parlamental, hehe, exercitiu de imagine, imunoglobina.” Pe spate va avea chipul tau, alaturi de Papa, cu textul: cumperi seminte proaspete?

La etajul 2, in bloc, sunt niste doamne care faceau un club de lectura: Eminescu, Cosbuc, mai citeau si din straini. Plictisitoooor! Acum se strang in fiecare marti si urmaresc discursurile tale, la proiector, mare, pe perete. Am vrut sa ii spun uneia, cand am intalnit-o la lift, ce perle ai mai spus, Veorico, dar  si-a pus mainile la ureche si a inceput sa urle:

-Nuuu, nu imi strica surpriza! Vreau sa auzim toate marti, la clubul de comedie!

Accepta soarta, Veorico: ESTI CEL MAI TARE COMIC ROMAN IN VIATA! AR TREBUI SA JOCI IN FLME, LA REVISTA, SA CONTINUI SERIA B.D. ASTIA DOAR SA TE LASE PE SCENA SAU IN FATA CAMEREI SI SA TE FILMEZE. ATAT! ESTI NATURALA.

Tara asta, Veorico, ar fi, fara tine, o tara plictisitoare si… guvernata prost. Asa e o tara guvernata prost, dar macar e vesela.

Facebook fara tine ar fi doar un loc cu foarte multi agramati, cu glumite rasuflate si cu pisici. Acum e la fel, Veorico, numai ca toti agramatii de pe facebook par acum geniali pe langa tine. I-ai rupt! Le-ai dat clasa.

Revenind, Veorico, eu cumpar floricele. As vrea sa stiu unde si cu ce lift mergi zilele astea, poate ne nimerim amandoi. La cum merg lucrurile in tara asta, nu trebuie sa il stric eu intentionat, se rezolva de la sine. Fa un om fericit! Fa un exercitiu de „imagine”: eu si cu tine in lift, eu cu floricele. Doar trebuie sa vorbesti. Despre orice. Atat. Uit si eu de rate, de primari care nu asfalteaza strazi, de hoti.

Orice om ii este drag sa rada, Veorico!

Te bagi?

Ma gasesti pe FACEBOOK: Silviu Iliuta–cronicipebune

 

Toate trei volumele SE POT ACHIZITIONA NUMAI DE AICI. SAU FURA DE LA PRIETENI.  Diverse variante de pachete pentru volumele 1, 2, 3: PE ACEST LINK

Fragment CARTE: „Prima amintire fericită a fost cu o felie de pâine cu unt. Ţin minte că într-o dimineaţă am găsit pe ea o feliuţă de salam care avea în componenţă urme de carne. După ce m-am uitat la ea circumspect, am dedus: dacă mama mi-a lăsat-o, înseamnă că e comestibilă. Era prima dată când am simțit gustul cărnii. Am scuipat-o. Îmi era frică. Apoi am vomat. Eram convins că în gura mea e o pulpă de câine sau o coadă de pisică. Sau diavolul. Dacă nu apucau să mănânce carne, tot ce puteau face oamenii era să inventeze povești despre ea. Pentru mine, poveștile despre diavoli, marțieni, despre Japonia, erau la fel de credibile ca și acelea despre carne. Toate vorbeau despre lucruri inaccesibile, necunoscute și foarte îndepărtate. Auzisem că există pe undeva, dar nu aveam nicio certitudine. Îţi spun: au fost ani buni în care m-as fi speriat la fel de rău dacă aș fi întâlnit un japonez pe stradă sau dacă aș fi văzut o bucată de carne în ciorbă. Îmi amintesc cum câte un copil din vecini venea urlând în fața blocului, ca în filmele lui Fellini: -Se dă ceva la Complex! Se dă ceva la Complex! Habar nu aveam ce se dă și când. Poate carne, ouă, portocale. Tot ce știam era că urma să vină, de undeva din lungul străzii, o mașină cu ceva de mâncare. Arareori apucam să cumpăr banane verzi. Le înveleam în ziare și le puneam pe șifonier, apoi așteptam zile în șir să se coacă. Le pândeam noaptea să nu dispară. Un copil nebun din vecini avusese proasta idee să îmi spună că maimuţele le fură când te aştepţi mai puţin. Poate că ţi se pare greu de crezut, dar până pe la 7-8 ani am fost convins că bananele nu cresc în bananieri, ci pe șifonierele din Africa. Nu neg….”

 

The post Orice român îi e drag să râdă de tine, Veorico! appeared first on Cronici pe bune.

Un concert de familie traditionala, asa…

 

Va spun din start ca refuz sa public imaginile cu fetita dansand pe scena cu Dorian. Poate le-ati vazut deja, daca nu, ma credeti pe cuvant: la 8-9 ani danseaza ca o dansatoare la bara, dupa 10 ani de cariera. Ca la Taraf tv, daca vreti.  Si aia mica n-are vina, saraca, dar ma-sa care filmeaza incantata…

 

La mall… asa e la romani. Va povestesc o experienta:

O scena improvizata de lemn, acoperita cu o carpa rosie.

Sute de copii agitati, bunici emotionati si scaune de plastic.Incepe spectacolul.Prezentatorul tiuie ceva in microfon, apoi pe scena urca o domnisoara imbracta in roz.

Este fardata strident si are niste pampoane imense, de majoreta. Are vreo 6 ani, dar pare de 20.

Pe fatuca ei dulce de copil cineva a aplicat straturi de machiaj roz cu sclipici peste alte straturi de machiaj mov.

Copila arata ca…Nu imi vine repede un termen de comparatie bun. A,da! Ca Andreea Banica in zilele bune.

In spatele ei apar patru copile machiate la fel de strident. Toate au pantofi cu toc inalt si un fel de pene in varf.

„Cineva si-a batut joc de bietele copile”, ma gandesc. „Daca i-as vedea pe parintii lor, le-as spune vreo doua.”

„Cine le-a machiat si imbracat in halul asta?”, imi zice prietena mea.

„Va place nepotica voastra?”, imi zice matusa. „Acum danseaza, dar sa vezi ce frumos canta, ce talentata e!”

Am un moment de panica si simt nevoia sa ma asez direct pe podea. Trag aer in piept, numar pina la zece si constientizez:

Fetita aceea pe tocuri, copila aceeea de sub cele 50 de straturi de machiaj este nepoata mea!

Fiinta aceea dragalasa care imi recita acum doua zile poezia cu Gandacelul este nepotica mea! Wow!

Ma intorc spre verisoara mea, mama ei, si vreau sa ii zic vreo doua.

„Stai linistit”, ma calmeaza prietena mea si se arunca intre mine si verisoara, blocandu-mi calea.. „Poate e vreun bal mascat si isi dau mastile jos.”

Ei, as! Incepe cantarea.

Fetele, care au intre 6 si 97 ani canta cat le tin puterile:

„Suna periculos, trage fusta mai jos!”

M-am gandit ca e o greseala, dar copiii incep sa execute miscari de dans lascive, ca ale Trupei Asia.

„Pare primejdios, dar e asa de frumos.”

Ajung la verisoara mea, care danseaza: „Auzi, dar ce s-a intamplat cu Oac, oac, diridiridam, Un motan cat un pisoi sau Boroboata?”

„A, pai au murit alea. Nu mai e ca atunci cand erai tu mic. Acum asta se canta.”

Am simtit ca imi dau lacrimile de nervi.

Mai mult decat faptul ca a murit Boroboata, ma enerveaza ca a inviat Asia!

Ba, mai rau, s-au reincarnat in trupurile unor fetite cu machiaj grotesc.

Cosmarul continua: fetitele danseaza cu miscari din ce in ce mai de oameni mari, iar parintii si bunici din sala aplauda si ovationeaza. Audienta e in delir.

„Poate sunt eu nebun!” ma gandesc.

„Ce frumos canta! Se vede ca fac canto!”, susotesc admirativ doua mamici.

„Sunteti reale?”, le intreb indignat. „E sinistru, nu vedeti? Parca sunteti nebune!”

O bunica mai curajoasa o ia de mana pe matusa mea si danseaza unduindu-se de sus pina jos. Si inapoi.

„Suna bine de tot, doar cerceii se scot. Suna periculos de sus pana jos.”

Intru in panica, nu mai stiu daca sa ma uit inspre scena sau inspre public. Oriunde te-ai uita e periculos. De sus pina jos. Nu stiu daca ma sperie mai tare bunicile executand miscari haotice de striptease sau copilitele de pe scena.

„Parintii astora sunt complet idioti!”, imi spune un pustan din public, in timp ce se joaca pe tableta.

„Vezi solista? E nepotica mea!”

„A….”

Urmeaza alte doua fete de 7-8 ani: „De-as fi cu tine am face numai prostii /De-ai fi aproape te-as atinge usor /Te-as saruta aici in vazul tututror /Hai odata baby hai/Hai odata ce mai stai? /Striga uhhu selecta „

Apoi, o trupa de 3 baieti cantand: „Prietena ta, imi da mesaje si-mi spune ca vrea.”

Am cedat psihic cand pe scena a pasit o fetita de 4-5 ani, care canta:„Sexy, sexy stiu ca ma vrei, toata noaptea te gandesti la femei.”

Gasesc un loc unde pot privi.

Nu e mare lucru, e o casa de marcat a unui magazin, dar este singurul punct spre care ma pot uita si care nu contine copii transformati hidos si bunici care danseaza cu miscari sexy.

„Ti-a intrat ceva in ochi de te uiti asa ciudat?”, intreaba verisoara mea. „Voi. Voi toti mi-ati intrat.”

Doua ore durează? Doua ore asa rămân, uitandu-ma in punctul ala!

Nu mai vreau sa fiu om mare, vreau sa fiu copil!

Dar nu vreau sa am un parinte nebun care ma lasa sa ma machez si sa cant asa ceva.

Vreau sa fiu copil si sa am parintii mei, nu pe astia!

Prietena mea imi pune capul pe umar si imi spune:

„Stiu… o sa treacă. Lasa, ca după aia iti cumpar o inghetată!”

Si va mai mirati de fetita de la concertul lui Dorian? Parinti, trezireaaaaaaa! Sunt copii, hellloooooou!!!

FOLLOW SI LIKE PE  FACEBOOK: Silviu Iliuta–cronicipebune

 

Toate trei volumele SE POT ACHIZITIONA NUMAI DE AICI. SAU FURA DE LA PRIETENI.  Diverse variante de pachete pentru volumele 1, 2, 3: PE ACEST LINK

Fragment CARTE: „Prima amintire fericită a fost cu o felie de pâine cu unt. Ţin minte că într-o dimineaţă am găsit pe ea o feliuţă de salam care avea în componenţă urme de carne. După ce m-am uitat la ea circumspect, am dedus: dacă mama mi-a lăsat-o, înseamnă că e comestibilă. Era prima dată când am simțit gustul cărnii. Am scuipat-o. Îmi era frică. Apoi am vomat. Eram convins că în gura mea e o pulpă de câine sau o coadă de pisică. Sau diavolul. Dacă nu apucau să mănânce carne, tot ce puteau face oamenii era să inventeze povești despre ea. Pentru mine, poveștile despre diavoli, marțieni, despre Japonia, erau la fel de credibile ca și acelea despre carne. Toate vorbeau despre lucruri inaccesibile, necunoscute și foarte îndepărtate. Auzisem că există pe undeva, dar nu aveam nicio certitudine. Îţi spun: au fost ani buni în care m-as fi speriat la fel de rău dacă aș fi întâlnit un japonez pe stradă sau dacă aș fi văzut o bucată de carne în ciorbă. Îmi amintesc cum câte un copil din vecini venea urlând în fața blocului, ca în filmele lui Fellini: -Se dă ceva la Complex! Se dă ceva la Complex! Habar nu aveam ce se dă și când. Poate carne, ouă, portocale. Tot ce știam era că urma să vină, de undeva din lungul străzii, o mașină cu ceva de mâncare. Arareori apucam să cumpăr banane verzi. Le înveleam în ziare și le puneam pe șifonier, apoi așteptam zile în șir să se coacă. Le pândeam noaptea să nu dispară. Un copil nebun din vecini avusese proasta idee să îmi spună că maimuţele le fură când te aştepţi mai puţin. Poate că ţi se pare greu de crezut, dar până pe la 7-8 ani am fost convins că bananele nu cresc în bananieri, ci pe șifonierele din Africa. Nu neg….”

 

The post Un concert de familie traditionala, asa… appeared first on Cronici pe bune.

Ziarele lu’ peste prajit!

Le vedeti in fiecare zi. 

Ne lovesc de peste tot in moalele capului! Din pagini de net, de prin ziarele tiparite si de la televizor!

Titluri năucitoare! (Astept propuneri)

Draga Alina Costache, ziarista Rtv, o sa citesc cu interes tot ce scrii. O singura intrebare am: in timp ce mana dreapta scria acest titlu, ce facea mana stanga? Mangaia neuronul drept? Il ajută să iasă la mal?! Că neuronul de pe stanga s-a inecat demult.

Ati inteles despre ce e vorba citind prima pagina? V-ati prins care e obiectul?

Nu? Bine, sa va arat si articolul:

 Ati mai vazut sau auzit de asa ziarist talentat? Nici eu. Va spun eu, a scris aceste titluri crezand ca asa se castiga Premiul Pulitzer. Il si merita! De la toata lumea!

Eu cred ca tanti de la Rtv are doua servicii. Dupa ore, mai scrie si pe la ziar.

Ce inteleg eu e ca orice operatie la cap se lasa cu inseminare. De unde trag prima concluzie ca organul reproducator al femeii e in capul barbatului, ceea ce nu e departe de adevar.

A doua concluzie ar fi ca ziarista nu are numai o problema cu neuronii, ci si cu spermatozoizii ajunsi in cap.

Geani a facut trebulita mare in casa de la Extin? In dormitorul fetelor??? Si se mai mira ca l-au dat afara.

Nebuna lume! Talentati ziaristi!

 

 

FOLLOW SI LIKE PE  FACEBOOK: Silviu Iliuta–cronicipebune

 

Toate trei volumele SE POT ACHIZITIONA NUMAI DE AICI. SAU FURA DE LA PRIETENI.  Diverse variante de pachete pentru volumele 1, 2, 3: PE ACEST LINK

Fragment CARTE: „Prima amintire fericită a fost cu o felie de pâine cu unt. Ţin minte că într-o dimineaţă am găsit pe ea o feliuţă de salam care avea în componenţă urme de carne. După ce m-am uitat la ea circumspect, am dedus: dacă mama mi-a lăsat-o, înseamnă că e comestibilă. Era prima dată când am simțit gustul cărnii. Am scuipat-o. Îmi era frică. Apoi am vomat. Eram convins că în gura mea e o pulpă de câine sau o coadă de pisică. Sau diavolul. Dacă nu apucau să mănânce carne, tot ce puteau face oamenii era să inventeze povești despre ea. Pentru mine, poveștile despre diavoli, marțieni, despre Japonia, erau la fel de credibile ca și acelea despre carne. Toate vorbeau despre lucruri inaccesibile, necunoscute și foarte îndepărtate. Auzisem că există pe undeva, dar nu aveam nicio certitudine. Îţi spun: au fost ani buni în care m-as fi speriat la fel de rău dacă aș fi întâlnit un japonez pe stradă sau dacă aș fi văzut o bucată de carne în ciorbă. Îmi amintesc cum câte un copil din vecini venea urlând în fața blocului, ca în filmele lui Fellini: -Se dă ceva la Complex! Se dă ceva la Complex! Habar nu aveam ce se dă și când. Poate carne, ouă, portocale. Tot ce știam era că urma să vină, de undeva din lungul străzii, o mașină cu ceva de mâncare. Arareori apucam să cumpăr banane verzi. Le înveleam în ziare și le puneam pe șifonier, apoi așteptam zile în șir să se coacă. Le pândeam noaptea să nu dispară. Un copil nebun din vecini avusese proasta idee să îmi spună că maimuţele le fură când te aştepţi mai puţin. Poate că ţi se pare greu de crezut, dar până pe la 7-8 ani am fost convins că bananele nu cresc în bananieri, ci pe șifonierele din Africa. Nu neg….”

 

 

The post Ziarele lu’ peste prajit! appeared first on Cronici pe bune.

Ziarele lu’ peste prajit.

Le vedeti in fiecare zi. 

Ne lovesc de peste tot in moalele capului! Din pagini de net, de prin ziarele tiparite si de la televizor!

Titluri năucitoare! (Astept propuneri)

Draga Alina Costache, ziarista Rtv, o sa citesc cu interes tot ce scrii. O singura intrebare am: in timp ce mana dreapta scria acest titlu, ce facea mana stanga? Mangaia neuronul drept? Il ajută să iasă la mal?! Că neuronul de pe stanga s-a inecat demult.

Ati inteles despre ce e vorba citind prima pagina? V-ati prins care e obiectul?

Nu? Bine, sa va arat si articolul:

 Ati mai vazut sau auzit de asa ziarist talentat? Nici eu. Va spun eu, a scris aceste titluri crezand ca asa se castiga Premiul Pulitzer. Il si merita! De la toata lumea!

Eu cred ca tanti de la Rtv are doua servicii. Dupa ore, mai scrie si pe la ziar.

Ce inteleg eu e ca orice operatie la cap se lasa cu inseminare. De unde trag prima concluzie ca organul reproducator al femeii e in capul barbatului, ceea ce nu e departe de adevar.

A doua concluzie ar fi ca ziarista nu are numai o problema cu neuronii, ci si cu spermatozoizii ajunsi in cap.

Geani a facut trebulita mare in casa de la Extin? In dormitorul fetelor??? Si se mai mira ca l-au dat afara.

Nebuna lume! Talentati ziaristi!

 

 

FOLLOW SI LIKE PE  FACEBOOK: Silviu Iliuta–cronicipebune

 

Toate trei volumele SE POT ACHIZITIONA NUMAI DE AICI. SAU FURA DE LA PRIETENI.  Diverse variante de pachete pentru volumele 1, 2, 3: PE ACEST LINK

Fragment CARTE: „Prima amintire fericită a fost cu o felie de pâine cu unt. Ţin minte că într-o dimineaţă am găsit pe ea o feliuţă de salam care avea în componenţă urme de carne. După ce m-am uitat la ea circumspect, am dedus: dacă mama mi-a lăsat-o, înseamnă că e comestibilă. Era prima dată când am simțit gustul cărnii. Am scuipat-o. Îmi era frică. Apoi am vomat. Eram convins că în gura mea e o pulpă de câine sau o coadă de pisică. Sau diavolul. Dacă nu apucau să mănânce carne, tot ce puteau face oamenii era să inventeze povești despre ea. Pentru mine, poveștile despre diavoli, marțieni, despre Japonia, erau la fel de credibile ca și acelea despre carne. Toate vorbeau despre lucruri inaccesibile, necunoscute și foarte îndepărtate. Auzisem că există pe undeva, dar nu aveam nicio certitudine. Îţi spun: au fost ani buni în care m-as fi speriat la fel de rău dacă aș fi întâlnit un japonez pe stradă sau dacă aș fi văzut o bucată de carne în ciorbă. Îmi amintesc cum câte un copil din vecini venea urlând în fața blocului, ca în filmele lui Fellini: -Se dă ceva la Complex! Se dă ceva la Complex! Habar nu aveam ce se dă și când. Poate carne, ouă, portocale. Tot ce știam era că urma să vină, de undeva din lungul străzii, o mașină cu ceva de mâncare. Arareori apucam să cumpăr banane verzi. Le înveleam în ziare și le puneam pe șifonier, apoi așteptam zile în șir să se coacă. Le pândeam noaptea să nu dispară. Un copil nebun din vecini avusese proasta idee să îmi spună că maimuţele le fură când te aştepţi mai puţin. Poate că ţi se pare greu de crezut, dar până pe la 7-8 ani am fost convins că bananele nu cresc în bananieri, ci pe șifonierele din Africa. Nu neg….”

 

 

The post Ziarele lu’ peste prajit. appeared first on Cronici pe bune.