Silviu Iliuţă's Blog, page 303

Cele mai tari oferte din magazinele patriei! (95)

Ei, bine, dacă aţi vinde asa ceva pe langă Antena 3 v-ati umple de bani!

Nu aţi face fată comenzilor!

Desi, s-ar putea sa fie o micuţă problemă: dacă ii vedeti pe Badea si Gadea sărutand pachetele, nu intraţi in panică! E un ritual.

 

Doamnă, dar cu bretele aveti?

Sau din aceia mulaţi pe fund cu buzunare până la genunchi?

 

Zahărelul ăsta trebuie fiert bine bine inainte si merge excelent cu ciolan!

Efecte adverse: balonarea.

PS: Chestia aia verde cu păstăi, de pe raftul celalalt, e zaharina.

 

Acoperită de praf si dosită sub tejghea jegoasă…

Dar măcar omul care a scris chestia asta e sincer.

Bravo!

Pana intelegem noi ce ati scris aici luam foc cu totul. Chiar, ce limba e !

FOLLOW SI LIKE PE  FACEBOOK: Silviu Iliuta–cronicipebune

 

Toate trei volumele SE POT ACHIZITIONA NUMAI DE AICI. SAU FURA DE LA PRIETENI.  Diverse variante de pachete pentru volumele 1, 2, 3: PE ACEST LINK

Fragment CARTE: „Prima amintire fericită a fost cu o felie de pâine cu unt. Ţin minte că într-o dimineaţă am găsit pe ea o feliuţă de salam care avea în componenţă urme de carne. După ce m-am uitat la ea circumspect, am dedus: dacă mama mi-a lăsat-o, înseamnă că e comestibilă. Era prima dată când am simțit gustul cărnii. Am scuipat-o. Îmi era frică. Apoi am vomat. Eram convins că în gura mea e o pulpă de câine sau o coadă de pisică. Sau diavolul. Dacă nu apucau să mănânce carne, tot ce puteau face oamenii era să inventeze povești despre ea. Pentru mine, poveștile despre diavoli, marțieni, despre Japonia, erau la fel de credibile ca și acelea despre carne. Toate vorbeau despre lucruri inaccesibile, necunoscute și foarte îndepărtate. Auzisem că există pe undeva, dar nu aveam nicio certitudine. Îţi spun: au fost ani buni în care m-as fi speriat la fel de rău dacă aș fi întâlnit un japonez pe stradă sau dacă aș fi văzut o bucată de carne în ciorbă. Îmi amintesc cum câte un copil din vecini venea urlând în fața blocului, ca în filmele lui Fellini: -Se dă ceva la Complex! Se dă ceva la Complex! Habar nu aveam ce se dă și când. Poate carne, ouă, portocale. Tot ce știam era că urma să vină, de undeva din lungul străzii, o mașină cu ceva de mâncare. Arareori apucam să cumpăr banane verzi. Le înveleam în ziare și le puneam pe șifonier, apoi așteptam zile în șir să se coacă. Le pândeam noaptea să nu dispară. Un copil nebun din vecini avusese proasta idee să îmi spună că maimuţele le fură când te aştepţi mai puţin. Poate că ţi se pare greu de crezut, dar până pe la 7-8 ani am fost convins că bananele nu cresc în bananieri, ci pe șifonierele din Africa. Nu neg….”

 

 

The post Cele mai tari oferte din magazinele patriei! (95) appeared first on Cronici pe bune.

Papa: “Dumnezeu te-a facut homosexual si te iubeste asa.”

 

“Juan Carlos Cruz a petrecut trei zile la Vatican, în compania Papei Francisc, în luna aprilie.

„Mi-a spus: «Știi, Juan Carlos, asta nu contează (orientarea sexuală). Dumnezeu te-a făcut gay. Dumnezeu te iubește așa cum ești. Ar trebui să te iubești și tu însuți și să nu îți faci griji în legătură cu ce spune lumea»”, a povestit bărbatul, într-un interviu acordat CNN.”-Digi 24.

Pentru toti homofobii astia traditionalisti, mitingisti si petitionari, cei care isi aroga dreptul de a fi Dumnezei mai mici:

Defilezi cu steagul Crestinismului fluturand si spui citate din Biblie. Vorbesti in numele crestinilor cu o nonsalanta si siguranta de apostol.

Asta e prima greseala. Sa iti arogi dreptul de a vorbi in numele Crestinismului, incalca tocmai principiile acestei religii. Ti-o spun eu, care nu ma consider vreun mare crestin, dar am citit Biblia.

Nu te deranjeaza ca exista hoti, borfasi, corupti, violenti? Nu te deranjeaza ca sunt copii pe strada, muritori de foame? Ba te deranjeaza, dar nu atat de mult. Trei milioane de oameni au protestat impotriva homosexualilor, DAR IN ROMANIA NU A EXISTAT UN MITING PENTRU COPIII STRAZII. Familie traditionala, ai? Pai copiii aia nu au dreptul la familie?

Te doare undeva de copiii strazii, ca doar nu iesi in strada pentru ei si nu faci petitii. Tot ce vrei tu e ca oamenii sa nu si-o traga prin alta gaura decat cea aprobata de tine. Cum faci? Stai dimineata la lift si intrebi: „Cum a fost aseara? Normal? Asa, sunteti un bun roman, traditionalist. Mergeti!” Sau: „Aseara ati facut-o pe la spate? Nu prea e in regula, aveti tendinte homosexuale. Va marginalizez!”

Practic, tu ai un singur scop in viata: ca baietii aia sa nu si-o traga printr-o gaura neaprobata de tine. Sau fetele sa isi caute cu orice pret un barbat. Chiar si unu’ care sa le bata, sa le violeze, sa fie un betiv, sa arunce copiii pe strada. Barbat sa fie! Roman traditional! Ce ati alege pentru o fata: o alta fata care o iubeste sau un barbat violent? Nu raspundeti.

Vi se pare ca asta e atitudine crestina? Sa marginalizati oameni numai ca nu le-ati aprobat dumneavoastra gaura pentru sex? Eu doar intreb, nu ma dau mare „crestin”. dar voi, care sunteti aproape sfinti, ce parere aveti?

Nu credeti ca e destul de jenant ca va pasa pe unde si-o trag alti oameni? Crestineste vorbind.

Nu ar trebui sa va iubiti aproapele, fie el heterosexual sau homosexual?

Cumva sunteti nesiguri si… (daca sunteti nesiguri, puneti-va o centura de castitate la fundulet si inghititi cheia).

Vreti sa demonstrati ca nu va doare in fund, nu? Dar e in regula, sa stiti ca daca o sa aratati ca va doare in fund de homosexuali, nu sunteti neaparat unul dintre ei.

Si daca se va dovedi ca sunteti homosexual, tot nu e nicio problema! Mai sunt oameni ca mine, care nu defileaza cu steagul Crestinismului in frunte, care va inteleg si nu se simt deranjati in niciun fel ca existati.

Noi, astia mai putini crestini si mai putin sfinti, ne iubim aproapele si nu manifestam impotriva lui.

 

 

Paginile mele: „Toate titlurile bune au fost date”, cronicipebune, silviu iliuta.

The post Papa: “Dumnezeu te-a facut homosexual si te iubeste asa.” appeared first on Cronici pe bune.

Romania va fi Raiul pe Pamant, ba! Vor curge lapte si miere…

Va fi o tara pe Pamant in care oamenii vor fi fericiti si vor trai in deplina armonie cu plantele si animalele.

Cei care acum nu au bani deloc… vor avea. Ei vor primi de la STAT de zece sau de cincizeci de ori mai ori mai multi bani decat acum. Tot ce vor trebui sa faca este sa continue ce fac acum: sa stea la umbra beti si sa recite poezii. Si sa voteze PSD.

Prin grija partidului, pensiile vor creste in urmatorii ani de 7-8 ori. Pensionarii isi vor lua palate de clestar, vor merge prin lume, in calatorii lungi, dar vor avea grija sa fie in tara in ziua votului si sa voteze PSD.

Va curge lapte! Mamele tinere nu vor mai da banii pe lapte, ci vor fi instalate robinete cu lapte in fiecare casa pentru hrana celor mici. Asta in urmatorii 4 ani. Daca realegeti PSD si peste 4 ani, la robinete va curge si lapte cu cacao. Sau direct cu gris.

3600 de Euro salariul! Asa cum s-a promis in campania electorala, salariul va ajunge rapid la aceasta suma. Toti romanii, si cei mai amarati, vor dispune de acesti bani incepand cu luna martie. Chiar mai devreme: de pe 30 februarie! Nu trebuie sa munciti in plus pentru banii astia, ci doar sa asteptati putin sa luam banii de la cei cu averi.

Scolile vor fi inchise permanent! Daca e ceva ce incurca PSD sa ia 100% la alegeri… astea sunt! Scolile!

Cei bogati, cei care fac bani, vor fi cocosati de taxe si impozite pana in momentul in care nu vor mai putea si vor claca. Si atunci vor pleca in alte tari sau vor da faliment si se vor imbata si ei. Apoi vor bea mult si vor recita poezii, la umbra nucului, pe salariu de 3600 de Euro.

Romania va fi a romanilor! Toate companiile straine vor fi alungate din tara! In sfarsit, romanii vor produce Coca Cola, Mercedes, Gucci si jucarii chinezesti, cu resurse romanesti, si le vor exporta in SUA! Ne-am saturat sa ne fure banii strainii!

Fiecare roman trecut binisor de 50 de ani va avea o secretara de 24, pe care mai apoi o va transforma in iubita lui. Este important sa ne mentinem tineri si in forma, pentru binele tarii.

Romania va fi RAIUL PE PAMANT! Vor curge lapte si miere! Iar mierea care va curge pe pereti va fi stearsa de straini adusi din Africa si vor munci pentru noi pe bani putini!

Ultima ora: apoi m-am trezit.

FOLLOW SI LIKE PE  FACEBOOK: Silviu Iliuta–cronicipebune

 

Toate trei volumele SE POT ACHIZITIONA NUMAI DE AICI. SAU FURA DE LA PRIETENI.  Diverse variante de pachete pentru volumele 1, 2, 3: PE ACEST LINK

Fragment CARTE: „Prima amintire fericită a fost cu o felie de pâine cu unt. Ţin minte că într-o dimineaţă am găsit pe ea o feliuţă de salam care avea în componenţă urme de carne. După ce m-am uitat la ea circumspect, am dedus: dacă mama mi-a lăsat-o, înseamnă că e comestibilă. Era prima dată când am simțit gustul cărnii. Am scuipat-o. Îmi era frică. Apoi am vomat. Eram convins că în gura mea e o pulpă de câine sau o coadă de pisică. Sau diavolul. Dacă nu apucau să mănânce carne, tot ce puteau face oamenii era să inventeze povești despre ea. Pentru mine, poveștile despre diavoli, marțieni, despre Japonia, erau la fel de credibile ca și acelea despre carne. Toate vorbeau despre lucruri inaccesibile, necunoscute și foarte îndepărtate. Auzisem că există pe undeva, dar nu aveam nicio certitudine. Îţi spun: au fost ani buni în care m-as fi speriat la fel de rău dacă aș fi întâlnit un japonez pe stradă sau dacă aș fi văzut o bucată de carne în ciorbă. Îmi amintesc cum câte un copil din vecini venea urlând în fața blocului, ca în filmele lui Fellini: -Se dă ceva la Complex! Se dă ceva la Complex! Habar nu aveam ce se dă și când. Poate carne, ouă, portocale. Tot ce știam era că urma să vină, de undeva din lungul străzii, o mașină cu ceva de mâncare. Arareori apucam să cumpăr banane verzi. Le înveleam în ziare și le puneam pe șifonier, apoi așteptam zile în șir să se coacă. Le pândeam noaptea să nu dispară. Un copil nebun din vecini avusese proasta idee să îmi spună că maimuţele le fură când te aştepţi mai puţin. Poate că ţi se pare greu de crezut, dar până pe la 7-8 ani am fost convins că bananele nu cresc în bananieri, ci pe șifonierele din Africa. Nu neg….”

 

 

The post Romania va fi Raiul pe Pamant, ba! Vor curge lapte si miere… appeared first on Cronici pe bune.

Horoscop saptamana 21.05-27.05

Berbec

Cineva va face o bucurie: va invita la pranz. All you can eat.

Taur

Sunteti sub influenta nuntii regale. Totusi, palaria v-ar putea incurca in tramvai.

Gemeni

De fiecare data cand intarziati se trezeste in voi un pilot de raliu. Aveti si dovada scrisa, de la politie.

Rac

Intrati intr-o relatie, din cauza ca nu bateti la usa toaletei.

Leu

Sunteti cautati insistent. Toti furnizorii de utilitati sunt pe capul vostru.

Fecioara

Zilele astea nu sunteti cei mai populari. Poate din cauza ca s-au saturat toti sa va asculte parerea despre rochia lui Megan.

Balanta

Viata voastra s-ar simplifica semnificativ daca ati sti cu ce sa va imbracati. Macar din a 3-a incercare.

Scorpion

Va pasioneaza din ce in ce mai mult sportul. La televizor, ce e drept…

Sagetator

Va vine o idee. E rea, dar macar aveti o idee.

Capricorn

Umblati in telefonul partenerului. Uhaaa, stati asa sa ne adunam!

Varsator

Pentru ca sunteti inconjurati de Constantini si Elene, va planificati vizite toata saptamana.

Pesti

Trimiteti mesaje aiurea. In sensul ca gresiti tot timpul fereastra de dialog. O sa fie amuzant!

guest post de Alina Mirt

FOLLOW SI LIKE PE  FACEBOOK: Silviu Iliuta–cronicipebune

Campanie cu autograph:

 

Toate trei volumele SE POT ACHIZITIONA NUMAI DE AICI. SAU FURA DE LA PRIETENI.  Diverse variante de pachete pentru volumele 1, 2, 3: PE ACEST LINK

Fragment CARTE: „Prima amintire fericită a fost cu o felie de pâine cu unt. Ţin minte că într-o dimineaţă am găsit pe ea o feliuţă de salam care avea în componenţă urme de carne. După ce m-am uitat la ea circumspect, am dedus: dacă mama mi-a lăsat-o, înseamnă că e comestibilă. Era prima dată când am simțit gustul cărnii. Am scuipat-o. Îmi era frică. Apoi am vomat. Eram convins că în gura mea e o pulpă de câine sau o coadă de pisică. Sau diavolul. Dacă nu apucau să mănânce carne, tot ce puteau face oamenii era să inventeze povești despre ea. Pentru mine, poveștile despre diavoli, marțieni, despre Japonia, erau la fel de credibile ca și acelea despre carne. Toate vorbeau despre lucruri inaccesibile, necunoscute și foarte îndepărtate. Auzisem că există pe undeva, dar nu aveam nicio certitudine. Îţi spun: au fost ani buni în care m-as fi speriat la fel de rău dacă aș fi întâlnit un japonez pe stradă sau dacă aș fi văzut o bucată de carne în ciorbă. Îmi amintesc cum câte un copil din vecini venea urlând în fața blocului, ca în filmele lui Fellini: -Se dă ceva la Complex! Se dă ceva la Complex! Habar nu aveam ce se dă și când. Poate carne, ouă, portocale. Tot ce știam era că urma să vină, de undeva din lungul străzii, o mașină cu ceva de mâncare. Arareori apucam să cumpăr banane verzi. Le înveleam în ziare și le puneam pe șifonier, apoi așteptam zile în șir să se coacă. Le pândeam noaptea să nu dispară. Un copil nebun din vecini avusese proasta idee să îmi spună că maimuţele le fură când te aştepţi mai puţin. Poate că ţi se pare greu de crezut, dar până pe la 7-8 ani am fost convins că bananele nu cresc în bananieri, ci pe șifonierele din Africa. Nu neg….”

 

 

The post Horoscop saptamana 21.05-27.05 appeared first on Cronici pe bune.

De la bloc. (45)

Cine scoate BECURILE, scoate si BECURIE. Sau BECURIE. BEURIE… naiba stie!

Eu am o intrebare: daca se blocheaza bin-ul si nu vrea sa faca empty? Ramanem cu trash-ul plin? Daca se varsa continutul din el prin hard-urile din jur? Multumesc.

*cele mai recente articole pe facebook/cronicipebune 

Claudiu, dau la schimb castane, bobarnace, rigle peste maini si cratime intr ochi. Daca scrii in halul asta, nu te-as lasa nici sa resetezi sistemul pe buton. (vezi mai sus)

Aici locuieste Viorica Dancila?

Nu stiu cum sunteti voi, in blocurile alea comuniste, dar mai multi prieteni cer sa o cunoasca pe fata. Poze aveti?

FOLLOW SI LIKE PE  FACEBOOK: Silviu Iliuta–cronicipebune

 

Toate trei volumele SE POT ACHIZITIONA NUMAI DE AICI. SAU FURA DE LA PRIETENI.  Diverse variante de pachete pentru volumele 1, 2, 3: PE ACEST LINK

Fragment CARTE: „Prima amintire fericită a fost cu o felie de pâine cu unt. Ţin minte că într-o dimineaţă am găsit pe ea o feliuţă de salam care avea în componenţă urme de carne. După ce m-am uitat la ea circumspect, am dedus: dacă mama mi-a lăsat-o, înseamnă că e comestibilă. Era prima dată când am simțit gustul cărnii. Am scuipat-o. Îmi era frică. Apoi am vomat. Eram convins că în gura mea e o pulpă de câine sau o coadă de pisică. Sau diavolul. Dacă nu apucau să mănânce carne, tot ce puteau face oamenii era să inventeze povești despre ea. Pentru mine, poveștile despre diavoli, marțieni, despre Japonia, erau la fel de credibile ca și acelea despre carne. Toate vorbeau despre lucruri inaccesibile, necunoscute și foarte îndepărtate. Auzisem că există pe undeva, dar nu aveam nicio certitudine. Îţi spun: au fost ani buni în care m-as fi speriat la fel de rău dacă aș fi întâlnit un japonez pe stradă sau dacă aș fi văzut o bucată de carne în ciorbă. Îmi amintesc cum câte un copil din vecini venea urlând în fața blocului, ca în filmele lui Fellini: -Se dă ceva la Complex! Se dă ceva la Complex! Habar nu aveam ce se dă și când. Poate carne, ouă, portocale. Tot ce știam era că urma să vină, de undeva din lungul străzii, o mașină cu ceva de mâncare. Arareori apucam să cumpăr banane verzi. Le înveleam în ziare și le puneam pe șifonier, apoi așteptam zile în șir să se coacă. Le pândeam noaptea să nu dispară. Un copil nebun din vecini avusese proasta idee să îmi spună că maimuţele le fură când te aştepţi mai puţin. Poate că ţi se pare greu de crezut, dar până pe la 7-8 ani am fost convins că bananele nu cresc în bananieri, ci pe șifonierele din Africa. Nu neg….”

 

 

Fragment din  carte :  Patul fecioarei era cel de sus, deasupra Alionei, o basarabeancă zdravănă de 0.12 tone.

-Crezi că au adormit? o întreb.

-Carmen, da. Dar Aliona nu, că încă nu a început să vorbească în rusește.

Am început să ne sărutăm în liniște printre sforăiturile lui Carmen.

Iar eu, mi-am trimis mâinile în expediție pe corpul ei.

Pfoai, ce excursii! Ce ținuturi noi am descoperit în noaptea aia! Zone tropicale umede, munți și dealuri pe unde nu mai călcase picior de bărbat.

Apoi podișul, unde fusese cândva o junglă amazoniană. Și pe care nici măcar Soarele nu-l văzuse până acum.

Nu mai știam nici cum mă cheamă, eram transpus tot în Manualul de Geografie al Ameliei.

I-am dezbrăcat bikini roz pe care îi văzuse toată Politehnica și am început să explorez cu grijă Marele Canion din Slobozia.

-Mai ușor cu mâna, Tăntălăule, ca îmi vine să gem, îmi șoptește la ureche.

-Bine, gemi!

-Nu pot, Aliona e trează. În pana mea!

Așa că mi-am chemat mâinile din expeditie și m-am mulțumit cu sărutări.

-Trebuie să îmi zici ceva trist, m-am încins prea rău și vreau să îmi treacă până adoarme, îmi zice.

-Mâine am predare la corporație. După ce facem dragoste, mă duc să termin câteva grafice.

-Nu așa de trist, Iubire, că îmi trece de tot.

Aliona aia era de comă! Trebuia să îi pun ceva în apă ca să adoarmă! Mă gândeam să bat pe la ușile căminului, să dau șpagă cuiva și să o mut acolo.

-Uşide becu’! Uşide becu’! urlă Aliona.

-Gata, doarme bestia? o întreb pe Amy.

-Nu încă, asta e în basarabeană. Îi intră lumina de la felinar

în ochi.”

 

 

The post De la bloc. (45) appeared first on Cronici pe bune.

Dancila explica: „Greseli grave de Protocol s-au facut la nunta regala!”

 

 Cand sa inceapa Imnul Croatiei, tanti Vasilica a dat sa plece, lasandu-l pe premierul croat cu buza-n soare, cu sufletul gol si cu mana la inima. Ce o fi gandit bietul om, care n-a mai intalnit asa ceva nici in vizitele sale prin tara, la intalnirile cu taranii

“Este inaccebtabil cum la asemenea nivel se pot intampla atatea greseli de Protocol!” ne-a declarant telepatic Viorica Dancila. Cele mai grave sunt:

1. Imbracamintea este catastrofala!!! S-a observat clar in imaginile transmise de televiziuni ca englezoaicele nu pun rochiile frumoase pe ele, ci le folosesc pe post de draperii sau perdele de baie. Personal, dacaas fi acceptat invitatia la nunta, as fi purtat una dintre tinutele de mai jos, dar in special numarul 3.

2. Sareta cu care au mers mirii.

La noi in Videle pana si cel mai amarat om din oras, cand ii face lu’ fecioru’ lui nunta, are bani sa inchirieze o limuzina. Aici ori regina e zgarcita, ori barba-su, ori nu mai ierea limuzine de inchiriat cu volan pe dreapta, dar clar e o greseala de Protocol.

3. Nimeni, dar nimeni, nu a avut ideea sa aduca seminte. Orice duce ii era rau de plictiseala sau orice ducesa invitata ii era nervi de plictiseala. Cand vorbeste popii mereu e asa. Eu de aceea i-am adus seminte Papei.

4. S-a observat cum toti au stat sa se cante Imnul Marii Britanii, in piata. Asta e poate cea mai grava greseala de Protocol, pentru ca toti prostii stie ca atunci cand se canta imnul tu trebuie sa cauti pcel mai apropiat ring de dans si sa joci pe Dansul Pinguinului, impreuna cu echipa ta care o ai. In niciun caz nu stai ca prostul cu mana la inima si asculti melodia aia din care aia din Londra nu inteleg nimic pentru ca e in engleza!

5. Cand au intrat mirii, toata lumea s-a ridicat in picioare, ceea ce constituie o grava greseala de Protocol conform programului de guvernare. Domnii mei, Dragnea si Tariceanu nu fac aceasta greseala nici la inmormantari regale, cu atat mai putin la nunti!

FOLLOW SI LIKE PE  FACEBOOK: Silviu Iliuta–cronicipebune

 

Toate trei volumele SE POT ACHIZITIONA NUMAI DE AICI. SAU FURA DE LA PRIETENI.  Diverse variante de pachete pentru volumele 1, 2, 3: PE ACEST LINK

Fragment CARTE: „Prima amintire fericită a fost cu o felie de pâine cu unt. Ţin minte că într-o dimineaţă am găsit pe ea o feliuţă de salam care avea în componenţă urme de carne. După ce m-am uitat la ea circumspect, am dedus: dacă mama mi-a lăsat-o, înseamnă că e comestibilă. Era prima dată când am simțit gustul cărnii. Am scuipat-o. Îmi era frică. Apoi am vomat. Eram convins că în gura mea e o pulpă de câine sau o coadă de pisică. Sau diavolul. Dacă nu apucau să mănânce carne, tot ce puteau face oamenii era să inventeze povești despre ea. Pentru mine, poveștile despre diavoli, marțieni, despre Japonia, erau la fel de credibile ca și acelea despre carne. Toate vorbeau despre lucruri inaccesibile, necunoscute și foarte îndepărtate. Auzisem că există pe undeva, dar nu aveam nicio certitudine. Îţi spun: au fost ani buni în care m-as fi speriat la fel de rău dacă aș fi întâlnit un japonez pe stradă sau dacă aș fi văzut o bucată de carne în ciorbă. Îmi amintesc cum câte un copil din vecini venea urlând în fața blocului, ca în filmele lui Fellini: -Se dă ceva la Complex! Se dă ceva la Complex! Habar nu aveam ce se dă și când. Poate carne, ouă, portocale. Tot ce știam era că urma să vină, de undeva din lungul străzii, o mașină cu ceva de mâncare. Arareori apucam să cumpăr banane verzi. Le înveleam în ziare și le puneam pe șifonier, apoi așteptam zile în șir să se coacă. Le pândeam noaptea să nu dispară. Un copil nebun din vecini avusese proasta idee să îmi spună că maimuţele le fură când te aştepţi mai puţin. Poate că ţi se pare greu de crezut, dar până pe la 7-8 ani am fost convins că bananele nu cresc în bananieri, ci pe șifonierele din Africa. Nu neg….”

 

 

Fragment din  carte :  Patul fecioarei era cel de sus, deasupra Alionei, o basarabeancă zdravănă de 0.12 tone.

-Crezi că au adormit? o întreb.

-Carmen, da. Dar Aliona nu, că încă nu a început să vorbească în rusește.

Am început să ne sărutăm în liniște printre sforăiturile lui Carmen.

Iar eu, mi-am trimis mâinile în expediție pe corpul ei.

Pfoai, ce excursii! Ce ținuturi noi am descoperit în noaptea aia! Zone tropicale umede, munți și dealuri pe unde nu mai călcase picior de bărbat.

Apoi podișul, unde fusese cândva o junglă amazoniană. Și pe care nici măcar Soarele nu-l văzuse până acum.

Nu mai știam nici cum mă cheamă, eram transpus tot în Manualul de Geografie al Ameliei.

I-am dezbrăcat bikini roz pe care îi văzuse toată Politehnica și am început să explorez cu grijă Marele Canion din Slobozia.

-Mai ușor cu mâna, Tăntălăule, ca îmi vine să gem, îmi șoptește la ureche.

-Bine, gemi!

-Nu pot, Aliona e trează. În pana mea!

Așa că mi-am chemat mâinile din expeditie și m-am mulțumit cu sărutări.

-Trebuie să îmi zici ceva trist, m-am încins prea rău și vreau să îmi treacă până adoarme, îmi zice.

-Mâine am predare la corporație. După ce facem dragoste, mă duc să termin câteva grafice.

-Nu așa de trist, Iubire, că îmi trece de tot.

Aliona aia era de comă! Trebuia să îi pun ceva în apă ca să adoarmă! Mă gândeam să bat pe la ușile căminului, să dau șpagă cuiva și să o mut acolo.

-Uşide becu’! Uşide becu’! urlă Aliona.

-Gata, doarme bestia? o întreb pe Amy.

-Nu încă, asta e în basarabeană. Îi intră lumina de la felinar

în ochi.”

 

 

The post Dancila explica: „Greseli grave de Protocol s-au facut la nunta regala!” appeared first on Cronici pe bune.

Cele mai tari oferte din magazinele patriei. (94)

Căţei cu aromă de pui??

Doamna/domnule care ati scris afisul, Diseară, o să ies cu cainele meu la o bere si vă chem.

Vă rog pe dumneavoastră să il gustati, dacă nu vă supăraţi.

Eu nu mănanc carne zilele astea.

Dacă are gust de caine e un ţepar nenorocit!

Un pecior, două pecioare? Logic, v-ati gandit că  e de la:  un fecior, două fecioare.

Să nu căutaţi pluralul cuvantului neuron!

La dumneavoastră n-are.



 

E magazin coreean?

Pisicuţă aia albă e aşa de drăguţă şi are o blană atât de moale şi frumoasă!

Sper că o livrati jupuită, nu ca în poză!

 

De penal de politică  am auzit, dar nu stiam că acum ii ia DNA-ul incă din scoala generală.

Stiti ce nu inteleg eu: cum vă dati seama care sunt viitorii politicieni?

Fură din magazin?

Numai la noi tevile de 6 metri au fix 7 metri!

The post Cele mai tari oferte din magazinele patriei. (94) appeared first on Cronici pe bune.

N-O MAI LASATI PE DANCILA IN LUME!

 Cand sa inceapa Imnul Croatiei, tanti Vasilica a dat sa plece, lasandu-l pe premierul croat cu buza-n soare, cu sufletul gol si cu mana la inima. Ce o fi gandit bietul om, care n-a mai intalnit asa ceva nici in vizitele sale prin tara, la intalnirile cu taranii de la colboz Si mulgatoarele de vaci stiu in Croatia ca, daca se canta imnul, stai naiba in picioare, taci,  nu mesteci guma, nu scuipi seminte, si te prefaci usor patruns de importanta momentului. Pana si cei care aduna balegarul de la vaci stiu ca trebuie sa faci asta si sa imnul nu e o manea pe care sa dansezi sau sa pleci. Ca sa nu mai zic de cele mai mari proaste din Pula, Croatia. Si ele stiu! Daaam!

Daca aude vreun pesedist: n-o mai lasati, frate, sa iasa in lume! Legati-o de calorifer, inchideti-o in spalatorie, duceti-o sa stea la Neptun la plaja, dar nu o mai lasati sa se arate in public!

Avem si noi un prag pana la care putem suporta, ce dracu!



N-O MAI LASATI PE DANCILA IN LUME!

Haideti sa ne facem de ras numai in incinta! 

“Orice popor sta mereu beti,

Ca e condusi de analfabeti.

Si unii e si natafleti.”

FOLLOW SI LIKE PE  FACEBOOK: Silviu Iliuta–cronicipebune

 

Toate trei volumele SE POT ACHIZITIONA NUMAI DE AICI. SAU FURA DE LA PRIETENI.  Diverse variante de pachete pentru volumele 1, 2, 3: PE ACEST LINK

Fragment CARTE: „Prima amintire fericită a fost cu o felie de pâine cu unt. Ţin minte că într-o dimineaţă am găsit pe ea o feliuţă de salam care avea în componenţă urme de carne. După ce m-am uitat la ea circumspect, am dedus: dacă mama mi-a lăsat-o, înseamnă că e comestibilă. Era prima dată când am simțit gustul cărnii. Am scuipat-o. Îmi era frică. Apoi am vomat. Eram convins că în gura mea e o pulpă de câine sau o coadă de pisică. Sau diavolul. Dacă nu apucau să mănânce carne, tot ce puteau face oamenii era să inventeze povești despre ea. Pentru mine, poveștile despre diavoli, marțieni, despre Japonia, erau la fel de credibile ca și acelea despre carne. Toate vorbeau despre lucruri inaccesibile, necunoscute și foarte îndepărtate. Auzisem că există pe undeva, dar nu aveam nicio certitudine. Îţi spun: au fost ani buni în care m-as fi speriat la fel de rău dacă aș fi întâlnit un japonez pe stradă sau dacă aș fi văzut o bucată de carne în ciorbă. Îmi amintesc cum câte un copil din vecini venea urlând în fața blocului, ca în filmele lui Fellini: -Se dă ceva la Complex! Se dă ceva la Complex! Habar nu aveam ce se dă și când. Poate carne, ouă, portocale. Tot ce știam era că urma să vină, de undeva din lungul străzii, o mașină cu ceva de mâncare. Arareori apucam să cumpăr banane verzi. Le înveleam în ziare și le puneam pe șifonier, apoi așteptam zile în șir să se coacă. Le pândeam noaptea să nu dispară. Un copil nebun din vecini avusese proasta idee să îmi spună că maimuţele le fură când te aştepţi mai puţin. Poate că ţi se pare greu de crezut, dar până pe la 7-8 ani am fost convins că bananele nu cresc în bananieri, ci pe șifonierele din Africa. Nu neg….”

 

 

Fragment din  carte :  Patul fecioarei era cel de sus, deasupra Alionei, o basarabeancă zdravănă de 0.12 tone.

-Crezi că au adormit? o întreb.

-Carmen, da. Dar Aliona nu, că încă nu a început să vorbească în rusește.

Am început să ne sărutăm în liniște printre sforăiturile lui Carmen.

Iar eu, mi-am trimis mâinile în expediție pe corpul ei.

Pfoai, ce excursii! Ce ținuturi noi am descoperit în noaptea aia! Zone tropicale umede, munți și dealuri pe unde nu mai călcase picior de bărbat.

Apoi podișul, unde fusese cândva o junglă amazoniană. Și pe care nici măcar Soarele nu-l văzuse până acum.

Nu mai știam nici cum mă cheamă, eram transpus tot în Manualul de Geografie al Ameliei.

I-am dezbrăcat bikini roz pe care îi văzuse toată Politehnica și am început să explorez cu grijă Marele Canion din Slobozia.

-Mai ușor cu mâna, Tăntălăule, ca îmi vine să gem, îmi șoptește la ureche.

-Bine, gemi!

-Nu pot, Aliona e trează. În pana mea!

Așa că mi-am chemat mâinile din expeditie și m-am mulțumit cu sărutări.

-Trebuie să îmi zici ceva trist, m-am încins prea rău și vreau să îmi treacă până adoarme, îmi zice.

-Mâine am predare la corporație. După ce facem dragoste, mă duc să termin câteva grafice.

-Nu așa de trist, Iubire, că îmi trece de tot.

Aliona aia era de comă! Trebuia să îi pun ceva în apă ca să adoarmă! Mă gândeam să bat pe la ușile căminului, să dau șpagă cuiva și să o mut acolo.

-Uşide becu’! Uşide becu’! urlă Aliona.

-Gata, doarme bestia? o întreb pe Amy.

-Nu încă, asta e în basarabeană. Îi intră lumina de la felinar

în ochi.”

 

 

The post N-O MAI LASATI PE DANCILA IN LUME! appeared first on Cronici pe bune.

„Orice om ii este frica!”-un volum semnat Viorica Micle.

La simpozionul “VinArs Poetica”, desfasurat la Casa de Incultura din Videle, a fost aproape lansat volumul de proezii “Orice om ii este frica”, de Viorica Micle.

“Ideea de a scoate un volum de poezii mi-aa venit pe ulita”, ne-a declarat tanara poeta. “Chiar cand m-am intalnit cu o taranca din sat si m-a intrebat:

-A cui e vaca, Vasilica?

-E chiar vaca mea, Florica!

Atunci mi-am dat seama ca eu gandesc mai bine in rime. Mai bine decat in proza sau cum ii zice.”

Iata poezia de capatai a poetei, cea care este considerate “un al doilea Toparniceanu combinat cu George Eminescu al Romaniei”, dupa cum a spus criticul literar Olguta V.

Inainte de a citi poezia, va rog sa va asterneti la CD un covor muzical cu Mozart sau sunete din natura (animale, valuri, insect in padure, sau chiar un compozitor roman, George Enescu. Ca sa intrati in stare.

Orice om, de Viorica Micle

„Orice copac cresc cât cresc,

Dar apoi se veștejesc.

Orice stea este pe cer,

N-am altă rimă, sincer.

Orice lebădă i-e greu

Să stea cu gâtul sus mereu.

Orice cap fără neuron

Seamănă cu un bidon.

Orice frizer îi este frică

Că fierul, părul îl strică.

Orice draperie zace-n ea

O rochie maro de catifea

Oricărei ministra n-are vină

Când zice imunoglobina

Orice șef i-e frică tare

Mai ales de închisoare.

Oricine țară are munți

Cine urcă n-are burți.

Orice munți are și  ape

Și minerale, dar și plate.

Oricine program este sfânt

Mai ales de guvernământ

Oricărui om îmi da în dar

Câte un Abecedar

Orice popor stă mereu beți

Că e conduși de analfabeți.”

 

FOLLOW SI LIKE PE  FACEBOOK: Silviu Iliuta–cronicipebune

 

Toate trei volumele SE POT ACHIZITIONA NUMAI DE AICI. SAU FURA DE LA PRIETENI.  Diverse variante de pachete pentru volumele 1, 2, 3: PE ACEST LINK

Fragment CARTE: „Prima amintire fericită a fost cu o felie de pâine cu unt. Ţin minte că într-o dimineaţă am găsit pe ea o feliuţă de salam care avea în componenţă urme de carne. După ce m-am uitat la ea circumspect, am dedus: dacă mama mi-a lăsat-o, înseamnă că e comestibilă. Era prima dată când am simțit gustul cărnii. Am scuipat-o. Îmi era frică. Apoi am vomat. Eram convins că în gura mea e o pulpă de câine sau o coadă de pisică. Sau diavolul. Dacă nu apucau să mănânce carne, tot ce puteau face oamenii era să inventeze povești despre ea. Pentru mine, poveștile despre diavoli, marțieni, despre Japonia, erau la fel de credibile ca și acelea despre carne. Toate vorbeau despre lucruri inaccesibile, necunoscute și foarte îndepărtate. Auzisem că există pe undeva, dar nu aveam nicio certitudine. Îţi spun: au fost ani buni în care m-as fi speriat la fel de rău dacă aș fi întâlnit un japonez pe stradă sau dacă aș fi văzut o bucată de carne în ciorbă. Îmi amintesc cum câte un copil din vecini venea urlând în fața blocului, ca în filmele lui Fellini: -Se dă ceva la Complex! Se dă ceva la Complex! Habar nu aveam ce se dă și când. Poate carne, ouă, portocale. Tot ce știam era că urma să vină, de undeva din lungul străzii, o mașină cu ceva de mâncare. Arareori apucam să cumpăr banane verzi. Le înveleam în ziare și le puneam pe șifonier, apoi așteptam zile în șir să se coacă. Le pândeam noaptea să nu dispară. Un copil nebun din vecini avusese proasta idee să îmi spună că maimuţele le fură când te aştepţi mai puţin. Poate că ţi se pare greu de crezut, dar până pe la 7-8 ani am fost convins că bananele nu cresc în bananieri, ci pe șifonierele din Africa. Nu neg….”

 

 

Fragment din  carte :  Patul fecioarei era cel de sus, deasupra Alionei, o basarabeancă zdravănă de 0.12 tone.

-Crezi că au adormit? o întreb.

-Carmen, da. Dar Aliona nu, că încă nu a început să vorbească în rusește.

Am început să ne sărutăm în liniște printre sforăiturile lui Carmen.

Iar eu, mi-am trimis mâinile în expediție pe corpul ei.

Pfoai, ce excursii! Ce ținuturi noi am descoperit în noaptea aia! Zone tropicale umede, munți și dealuri pe unde nu mai călcase picior de bărbat.

Apoi podișul, unde fusese cândva o junglă amazoniană. Și pe care nici măcar Soarele nu-l văzuse până acum.

Nu mai știam nici cum mă cheamă, eram transpus tot în Manualul de Geografie al Ameliei.

I-am dezbrăcat bikini roz pe care îi văzuse toată Politehnica și am început să explorez cu grijă Marele Canion din Slobozia.

-Mai ușor cu mâna, Tăntălăule, ca îmi vine să gem, îmi șoptește la ureche.

-Bine, gemi!

-Nu pot, Aliona e trează. În pana mea!

Așa că mi-am chemat mâinile din expeditie și m-am mulțumit cu sărutări.

-Trebuie să îmi zici ceva trist, m-am încins prea rău și vreau să îmi treacă până adoarme, îmi zice.

-Mâine am predare la corporație. După ce facem dragoste, mă duc să termin câteva grafice.

-Nu așa de trist, Iubire, că îmi trece de tot.

Aliona aia era de comă! Trebuia să îi pun ceva în apă ca să adoarmă! Mă gândeam să bat pe la ușile căminului, să dau șpagă cuiva și să o mut acolo.

-Uşide becu’! Uşide becu’! urlă Aliona.

-Gata, doarme bestia? o întreb pe Amy.

-Nu încă, asta e în basarabeană. Îi intră lumina de la felinar

în ochi.”

The post „Orice om ii este frica!”-un volum semnat Viorica Micle. appeared first on Cronici pe bune.

Primarul General al vietii, sufletului si Romaniei.

Rad si plang si visez aiurand, vorba lui Nuti Udrea, care a luat si ea vorba de la altcineva.

Doamna Firea, merg pe strazi si, de prost ce sunt, nu realizez cate ati facut dumneavoastra din banii mei. Am inteles ca mai nou atinspus ca sunteti Primarul General al Romanei, vietii, sufletului. Sunteti apa vie a tarii. Asta mai lipsea!

Mi-ati bagat manuta in buzunar pentru un concert de 386 000 de Euro, cu Cerebel si fratii sai.

Doamna Firea, eu, ca bucurestean, v-am dat 20 de centi pentru concertul ala. Repet: 20 de centi au plecat din buzunarul meu, direct la Primaria Bucuresti, ca sa il ascult pe Cerebel! Toata familia am dat 1 Euro! Pai nu sunt eu prost? De la mine si de la vecinii mei ati luat o suta de Euro ca sa ascultam cantece despre caprioare. Nu e tare?! Ce credeti, noi voiam caprioare sau spitale? E retorica.

Si va mai zic una: tot din buzunarul familiei mele, de idiot ce sunt, am dat vreo 20 de centi pentru „Cea mai frumoasă fațadă”, „Cel mai frumos balcon”, „Cea mai frumoasă grădină”.

Si inca vreo 50 de centi pe familie pentru luminitele de Pasti, chestiile alea atarnate pe sarma.

Si nu ma opresc aici cu prostia: pentru ca sunt nabab, am aruncat vreo 10 lei pe cap de om din familia mea pentru niste statui superbe: statuia unui dac, Hortensia Papadat Bengescu, Printului Rainier de Monaco și R. Reagan.

Ce sa mai zic? Nu ma duce capul deloc, fac investitii atat de proaste de cand sunteti primar, incat am mai dat cu banii in stanga si in dreapta pentru Catedrala Neamului, logo-ul acela oribil si furat al Bucurestiului, pentru vopsit in roz cladirile de pe Calea Victoriei, pentru un sondaj Cathedral Plaza (desi exista o hotarare definitive a Justitiei!!!).

In total, de cand ati fost aleasa, eu si familia mea am dat sute de Euro pe proiecte absolut senzationale! Mi-ati bagat manuta in buzunar si mi-ati luat acesti bani, iar eu, de prost ce sunt, nici macar nu le vad utilitatea.

Si acum, atat ma duce capul. VA CITEZ DIN PROGRAMUL CU CARE ATI CASTIGAT CAPITALA:

-Spitale noi=ZERO REALIZARI

-Modernizarea RATB, internet gratuity, banda de circulatie separate pentru autobuze=ZERO

-Consolidarea cladirilor care stau sa cada=ZERO REALIZARI

-CONSTRUIREA A SASE CARTIERE NOI DE LOCUINTE=:)))))))))))))))))))))))))))ZERO

-Demolarea teraselor si cladirilor construite abuziv=ZERO REALIZARI

Concluzie: doamna Firea, ma furati! Nu avem spitale, dar avem iepurasi gigant! Traficul e o catastrofa, dar avem concerte cu cantece despre caprioare! Cladirile care stau sa cada nu sunt consolidate, dar bagati bani in oua cu pene imprastiate prin oras!

Imi bagati mana in buzunar in fiecare zi, pentru proiecte aiuristice care nu au nicio legatura cu imbunatatirea vietii din Bucuresti. Imagine!  Imagine! Imagine! Hotie!

Imi furati cate zece centi, douazeci, in Euro, putin cate putin, pentru a castiga capital politic. Va faceti imagine pe banii mei! Nu pe ai lui Pandele sau ai lui Dragnea, ci pe ai mei. Ma furati pentru a da pomeni, pentru a da impresia ca faceti ceva. In realitate, nu respectati absolut nimic din programul dumneavoastra.

Suntem cu acelasi transport oribil, avem aceleasi spitale de rahat, cladirile sunt mai darapanate decat pe vremea lui Basescu. Nu ati facut nimic! Desi eu va dau bani in continuare, in fiecare zi. Mai prost ca mine nu gasiti, zau!

FOLLOW SI LIKE PE  FACEBOOK: Silviu Iliuta–cronicipebune

 

Toate trei volumele SE POT ACHIZITIONA NUMAI DE AICI. SAU FURA DE LA PRIETENI.  Diverse variante de pachete pentru volumele 1, 2, 3: PE ACEST LINK

Fragment CARTE: „Prima amintire fericită a fost cu o felie de pâine cu unt. Ţin minte că într-o dimineaţă am găsit pe ea o feliuţă de salam care avea în componenţă urme de carne. După ce m-am uitat la ea circumspect, am dedus: dacă mama mi-a lăsat-o, înseamnă că e comestibilă. Era prima dată când am simțit gustul cărnii. Am scuipat-o. Îmi era frică. Apoi am vomat. Eram convins că în gura mea e o pulpă de câine sau o coadă de pisică. Sau diavolul. Dacă nu apucau să mănânce carne, tot ce puteau face oamenii era să inventeze povești despre ea. Pentru mine, poveștile despre diavoli, marțieni, despre Japonia, erau la fel de credibile ca și acelea despre carne. Toate vorbeau despre lucruri inaccesibile, necunoscute și foarte îndepărtate. Auzisem că există pe undeva, dar nu aveam nicio certitudine. Îţi spun: au fost ani buni în care m-as fi speriat la fel de rău dacă aș fi întâlnit un japonez pe stradă sau dacă aș fi văzut o bucată de carne în ciorbă. Îmi amintesc cum câte un copil din vecini venea urlând în fața blocului, ca în filmele lui Fellini: -Se dă ceva la Complex! Se dă ceva la Complex! Habar nu aveam ce se dă și când. Poate carne, ouă, portocale. Tot ce știam era că urma să vină, de undeva din lungul străzii, o mașină cu ceva de mâncare. Arareori apucam să cumpăr banane verzi. Le înveleam în ziare și le puneam pe șifonier, apoi așteptam zile în șir să se coacă. Le pândeam noaptea să nu dispară. Un copil nebun din vecini avusese proasta idee să îmi spună că maimuţele le fură când te aştepţi mai puţin. Poate că ţi se pare greu de crezut, dar până pe la 7-8 ani am fost convins că bananele nu cresc în bananieri, ci pe șifonierele din Africa. Nu neg….”

 

 

Fragment din  carte :  Patul fecioarei era cel de sus, deasupra Alionei, o basarabeancă zdravănă de 0.12 tone.

-Crezi că au adormit? o întreb.

-Carmen, da. Dar Aliona nu, că încă nu a început să vorbească în rusește.

Am început să ne sărutăm în liniște printre sforăiturile lui Carmen.

Iar eu, mi-am trimis mâinile în expediție pe corpul ei.

Pfoai, ce excursii! Ce ținuturi noi am descoperit în noaptea aia! Zone tropicale umede, munți și dealuri pe unde nu mai călcase picior de bărbat.

Apoi podișul, unde fusese cândva o junglă amazoniană. Și pe care nici măcar Soarele nu-l văzuse până acum.

Nu mai știam nici cum mă cheamă, eram transpus tot în Manualul de Geografie al Ameliei.

I-am dezbrăcat bikini roz pe care îi văzuse toată Politehnica și am început să explorez cu grijă Marele Canion din Slobozia.

-Mai ușor cu mâna, Tăntălăule, ca îmi vine să gem, îmi șoptește la ureche.

-Bine, gemi!

-Nu pot, Aliona e trează. În pana mea!

Așa că mi-am chemat mâinile din expeditie și m-am mulțumit cu sărutări.

-Trebuie să îmi zici ceva trist, m-am încins prea rău și vreau să îmi treacă până adoarme, îmi zice.

-Mâine am predare la corporație. După ce facem dragoste, mă duc să termin câteva grafice.

-Nu așa de trist, Iubire, că îmi trece de tot.

Aliona aia era de comă! Trebuia să îi pun ceva în apă ca să adoarmă! Mă gândeam să bat pe la ușile căminului, să dau șpagă cuiva și să o mut acolo.

-Uşide becu’! Uşide becu’! urlă Aliona.

-Gata, doarme bestia? o întreb pe Amy.

-Nu încă, asta e în basarabeană. Îi intră lumina de la felinar

în ochi.”

The post Primarul General al vietii, sufletului si Romaniei. appeared first on Cronici pe bune.