Igor Guzun's Blog, page 10
August 9, 2017
O carte cu momente nostalgice | „”
Degeaba se tânguie unii de dispariţia Luminiţelor (librăriilor) de odinioară. („Poveste cu luminiţa”, Igor Guzun “Vinil”, pag. 101). Cărţile bune se transmit din mână în mână. Aşa a ajuns în faţa ochelarilor mei cartea menţionată în cea de-a doua paranteză.
Că e bună m-a făcut să-mi închipui numărul neobişnuit de mare de prefaţatori şi, mai neobişnuit, — de postfaţatorii. Dar, mărturisesc, m-ar fi convins de valoarea cărţii doar una din personalităţile notorii din cultură sau ştiinţă — Monica Babuc! Maria Şleahtiţchi!.. Sau Alexandru Tănase! Doru Ciocanu!..
Titlul nu m-a atras, nici nu l-am priceput. Nu m-a lămurit nici dicţionarul lui Vasile Breban.Şi mai trist e, că, citind „Cuvântul înainte”, semnat de autor, am înţeles, că această carte nu e pentru mine, ajuns la senil. Dar, invocând în minte mai multe motive pentru a o citi, vreo 20 şi ceva, mă opresc la una şi-mi zic: „Acum am de ajuns timp (o grămadă de timp, nămol de timp) pentru lectură. La studenţie n-aş fi citit-o dacă nu mi-o recomanda Ţarîc sau Vasilieva. Şi am citit-o.
Cartea e absolut originală ca idee şi realizare. Ea nu are o temă, un subiect. Ea are 65 de subiecte independente. Ea e ca desaga ţigăncilor de la cimitir la Paştele Blajinilor: huştiuleşti în ea tot ce ai: găluşte, răcitură, copturi, etc. Şi nu ştii dacă îţi mulţumeşte ori te dojeneşte: “Pune aici, bată-te norocul să te bată!”
Aş vrea să cotrobăiesc cuprinsul acestei „desage”, rod al imaginaţiei mele, şi să aleg, să grupez, să compar, să analizez, să sistematizez, să sintetizez şi să formulez o părere demnă de autor şi de opera sa. Dar mi-e că orice n-aş spune despre abilitatea, aplitudinile, ingeniozitatea, spiritualitatea, talentul cunoscutului jurnalist Igor Guzun; despre originalitatea, modul de a atrage, a impresiona, a captiva a cărţii, ar coincide cu aprecierile calificate şi exhaustive ale prefaţatorilor şi postfaţatorilor, care au gustat şi ei pâine de la iepuri şi gume de mestecat din căpşună, au procurat cărţi de la Luminiţe şi au citit cărţi nu (numai)ca să fie deştepţi.
Şi totuşi… „multă lume se culcă odată cu găinile şi se trezește odată cu cocoşii” (pag. 9). Ce să credem despre această lume: e leneşă ori harnică? Punctuală, ordonată? Strămoşii noştri ţineau aceste păsări, îmi permit să cred, nu atât pentru zeamă sau răcitură, cât pentru intuiţia lor de a constata amurgul sau zorile. Ele erau ca un ceasornic pentru oamenii pământului, arătându-le limitele muncii şi odihnei.
Simplu ca bonjour-ul (bon — bon de plată; jour — jur pe cinstea mea): „Copilăria este atunci când ai când (pag. 16). Surprinzător de clară şi laconică exprimare populară. Cel de-al doilea „când” în funcţie de adverb (spre deosebire de primul, omonim, în funcţie de conjuncţie) poate fi exprimat prin locuţiuni adverbiale: ai timp, ai vreme, eşti liber…
Schimbarea canalelor TV cu cleştele, scoaterea inscripţiilor „Drum bun!” şi multe ca aceste enunţuri, în aparenţă inofensive, reflectă epoci în societatea noastră şi vor rămâne buche de istorie.
Cum s-a făcut deja istorie (contemporană) abundenţa de englezisme în vorbirea noastră. Parcă-parcă scăpăm de rusizme. „Chiar şi pâinea de 16 din care rupeam bucată cu bucată de ajungeam acasă doar cu cinci pâini şi jumătate în GADJET-ul acela de stocat 6 pâini dintr-o rublă, pe care noi o numeam inadecvat setcă” (pag. 18).
Dacă setca e inadecvat (că e rusesc), să-l uităm şi să încercăm a ne usca minţile şi a ne frământa limbile până a deprinde pronunţia, a pătrunde sensul şi a folosi cuvântul gadget? O, Doamne, pentru ce această osândă?
Ni-e cunoscut cuvântul fleagă (фляга). Mai popular fleajcă (ploşcă). Acum trebuie să deprindem cuvântul flăşcă (fleşcă), adică stik, având cam acelaşi sens. Cam cum se afirmă, că în limba slavonă veche cuvintele начало şi конец (început şi sfârşit) au aceeaşi rădăcină.
Îţi vine să dai Internetul „pentru-o ţigară” şi să iai în mâni o carte pentru zăbavă şi mângâiere.
Luaţi-o pe aceasta: „Vinil” de Igor Guzun. Mai ales acei care sunt pe Odnoklassniki.ru cum noi la vremea noastră stam lipcă la televizor, privind serialul „Prosto Maria”.
August 8, 2017
100 de locuri ciudate în care poate fi ascultat radio | Sergiu Beznițchi feat Igor Guzun
Vara fustele fetelor sunt la fel ca undele radio – ultrascurte, iar pleoapele ca celelalte unde – ultraviolete.
Poți să asculți un post de radio și la cinema, dacă ești la filmul „Bună dimineața, Vietnam!” cu Robin Williams.
Poți să asculți radio și la circ, dacă ești la Chișinău, unde circul e închis, iar păpușile sunt în vacanță.
Când îți sună mereu un radio în cap, acesta se numește „Radiohead”.
Și Lady Gaga are un post de radio – „Radio Ga Ga”, cu piese exclusiv din „Queen”.
Iar pentru un radioascultător care citește și cărți, FM înseamnă Fiodor Mihailovici. Dostoevski.
„Idiotul”.
Poți să asculți radio și în duș, dacă ești în dușii cei buni,
Dacă suntem în duș, am be. Dușambe. Aici Radio Dușambe.
La închisoare aparatul de radio e deschis sau e închis-oare?
Zeul radioului în Egiptul Antic se chema Radio Ra.
Iar căpcăunului acela modern – Shrek – îi plăceau două butoane: On și Rec.
Prezentatorii emisiunilor matinale poartă și la cămașă butoane și cască…
Poți să asculți radio și în copilărie. „Să fii ascultător!”, ne povățuiau părinții. Și am devenit ascultători. De radio. Chiar dragi. Dragi radioascultător!
August 7, 2017
Recenziicartibune.ro | Recenzie VINIL de Igor Guzun
Titlu: Vinil. Autor: Igor Guzun. Editura: URMA Ta. Chișinău, 2016. Număr pagini: 194. Genul: Ficțiune. Notă: 10/10
Această carte a avut darul de a mă scoate din blocajul de lectură care datează din iulie. E achiziționată de pe site-ul Rusandei Cojocaru, inventatoarea genții Bookletta, unde se primește cadou o carte la întâmplare odată cu achiziționarea unei genți speciale pentru femeile (dar și bărbații) cititoare. Nu doream să ratez cartea, așa că am comandat-o separat la un preț extraordinar.
Lui Igor Guzun i-am luat un interviu (se poate citi AICI) și am rămas impresionată cât de profund și altfel poate gândi un scriitor din Republica Moldova. Ca mulțumire pentru interviu mi-a trimis două cărți: La Blog, carte scrisă în colaborare și Fabule moderne a Tatianei Tîbuleac.
Dacă pe prima doar am răsfoit-o, cartea semnată de Tatiana Țîbuleac am savurat-o cu multă plăcere. Între timp autoarea mi-a trimis romanul ei cel mai recent Vara în care mama a avut ochii verzi , o carte pe care o recomand tuturor deoarece ne face să ne uităm în noi, ne face să înțelegem lucruri cărora anterior nu le puteam bănui existența. Recenzia o puteți citi AICI.
Să revenim însă la cartea Vinil. Aceasta are toate atributele unei cărți excepționale și asta din mai multe motive. Vorbește despre Moldova, Republica Moldova, locul multor paradoxuri, locul în care pare că lucrurile vor stagna fără speranța de a se produce vreun progres dar e și locul de formare a multor oameni care doar experimentând această țară au reușit să aprecieze alte locuri. Moldova e locul din care lumea vrea să fugă, repede, oriunde dar de care îi va fi dor în secunda doi.
Igor Guzun reușește să ne surprindă aproape la orice paragraf din această carte. La prima vedere pare că el scrie cu furie, cu durere dar este încărcat și de sentimente puternice de nostalgie, de dor. Îi e dor de copilărie pe care nu o mai poate găsi în existența fiicei lui din secolul actua, unde fiecare lucru a devenit cu totul altul. Face analogii între termeni vechi și cei actuali cum a făcut în La Blog.
Dar să vedem întâi cum e Moldova lui Igor Guzun.
Aici, în Moldova, lumea începe să ducă gunoiul separat: hârtia la hârtie, sticla la sticlă, plasticul la plastic, însă mașina care vine să le ia tot împreună le adună.
Copilăria este atunci când visul se încheie cu VA URMA, însă ceea ce urmează nu mai este copilărie.
În sfârșit, tabletele au ajuns să nu mai fie pastile amare, ci gadgeturi accesibile.
Iată un mesaj emoționant:
Copii! Lăsați telefoanele și tabletele la o parte. Și vorbiți cu părinții și bunicii voștri. Că telefoane și tablete o să mai fie. Dar părinții și bunicii îmbătrânesc și se trec.
Cititorul trece printr-o multitudine de stări citind această carte. Uneori e trist, alteori e nevolnic în fața unor lucruri care nu se vor schimba vreodată în bine, într-o lume nedreaptă parcă numai cu unii.
Răzbate însă printre rânduri un sentiment acut parcă, de iubire și atașament al autorului pentru toate lucrurile trăite, trecute, o teamă clară că nimic nu va contrapuncta lucrurile ce nu mai sunt.
De exemplu în capitolul: 10 lucruri pe care nu le mai fac în ultimul timp aflăm despre fotbalul în reluare, pieptănat, filme promo pe casete, citit Marquez, urmărit toate știrile, lipsa încântării la poeziile noi, cravata, cântatul la chitară și arcodeon, farmecul hocheiului și … nu mai sunt ce-am fost…
Următorul capitol: Alte 10 lucruri pe care nu le mai facem cuprinde și:
Nu ne mai sunăm prietenii de la telefonul cu disc. Următoarea etapă va fi: nu ne mai sunăm prietenii.
Atâta tristețe dar și adevăr în aceste cuvinte!
În capitolul Când se termină copilăria printre afirmații diverse există și:
Când încetează să ne bucure obiectele și așteptăm bucurii de la oameni din jurul nostru, care sunt tot mai puțini – atunci se termină copilăria.
Copilăria se termină atunci când te bucuri că ești mare, dar înțelegi mai târziu că nu sunt prea multe bucurii în asta.
Capitolul Podul bunicii și iPodul nepoatei este capitolul de final al cărții care cuprinde 14 părți și în care se regăsesc trei generații: bunelul, scriitorul și nepoata bunelului analizează comparativ trecutul plin de farmec pentru două dintre aceste generații și secolul actual plin de gadgeturi, Facebook, email și nu numai.
Mulțumesc Igor Guzun pentru scrierea acestei cărți și de-abia aștept să citesc și Vinil 2.
O carte pe care o recomand în primul rând pentru a face cunoștință sau a înțelege Moldova de peste Prut cu durerile, oamenii și paradoxurile ei. Doar citind Vinil vom depăși prejudecățile inevitabile față de o țară despre care nu știm în fond prea multe.
Cartea o puteți cumpăra de AICI.
Lectură frumoasă și vă aștept cu păreri.
Ce mai citiți?
Iată raftul meu mobil de luna aceasta.
August 5, 2017
E cald: cuvintele se topesc şi umblă topless!
În aceste zile nu numai reducerile sunt fierbinţi, dar şi trotuarele.
E atât de cald încât râma ajunsă pe pavaj zice: „Cald, da’ râm!”
E atât de cald că fierbe carnea direct pe oameni.
E atât de cald că nu mai ei nevoie nici de brichetă, nici de ţigară.
Lumânările se topesc chiar şi noaptea.
Iar saunele nu mai sunt romantice.
Peste zi se coc strugurii şi oamenii.
Păsările de la cercul polar privesc cu speranţă către meridianele noastre, aici unde noi suntem pentru ele ţările calde.
E atât de cald încât şi cuvintele îşi pierd cumpătul, se topesc şi umblă topless…
Şi abia în aceste zile Moldova ospitalieră poate exclama: „Vă primim cu căldură!”
August 3, 2017
O istorie incendiară despre cartea VINIL, povestită de Paulina Gușan
Am venit la Chişinău în septembrie, anul trecut şi după principiul să îmi cumpăr cel puţin o carte într-o lună, am luat VINIL de Igor Guzun.
Cred că am citit-o prima oară pe nerăsuflate. Asta se întâmpla în căminul studenţesc (şi ce păcat că nu căminul 6!), după care am început să o port cu mine, la universitate, transport public, acasă la ţară. O citeam pe fragmente pentru a doua oară. Îmi plăcea să o împrumut. O întâmplare nefericită a fost un incendiu în camera de cămin, au ars şi cărţile, iar în momentul când am dat de câteva foi din VINIL am zis: Nu! Asta nu se poate! VINIL! Era alături de Vara în care mama a avut ochii verzi de Tatiana Țîbuleac.
Poate că soarta cărţilor nu este întotdeauna cea mai fericită, dar VINIL a făcut, cel puţin pe mine, să gândesc altfel, mai frumos, a adus un pic de fericire.
Paulina Gușan
Alte impresii de lectură după citirea cărții VINIL sunt AICI pe Goodreads.com.
July 31, 2017
Postare despre nunți: nuntă în post | Igor Guzun feat Sergiu Beznițchi
Orice postare despre o nuntă este nuntă în post. Chiar și aceasta.
Vă mai aduceți aminte, acum la sfârșit de iulie incendiar, care a fost prima nuntă a verii? Dar Vera ține minte. Și mai ales prima vară a ei…
Dacă „Mua” semnifică simbolic sărutul, iar „Amar” – îndemnul la sărut, atunci numele lui Muammar Gaddafi este unul dintre cele mai amintite la nunțile moldovenești.
Un flirt nevinovat poate să aibă loc și la o bere neflirtată, nu neapărat la o nuntă. Iar idila se poate întâmpla și la magazin. Unul în care idila 9 până la 5 deschis. Mai exact, la magazinul „Cerutti”. Cerutti de neveste.
N-așa mare-i nașa mare, cum e ‘nant nănașul mare. Imnul nănașilor: „Nănașem касетнике кончилась плёнка, s-mă tai…”
Și să ridicăm aici paharul de campari pentru mirele care campari obosit.
Cum să te îmbraci corect la o nuntă – sfaturi pentru mire. Cum să te dezbraci corect la o nuntă – sfaturi pentru mireasă.
Cum să porți haina în tonuri camel, nu să le fumezi.
Imediat cum ospătarii aduc salata și o pun pe masă, poți exclama la microfon: „Vreau să să salătur la cele puse pe masă…”
Numai câțiva oameni – practic, doi – se duc acasă de la o nuntă ghiftuiți, adică plini de cadouri…
Și numai după ce se servește tortul miresei cu înghețată invitații pot da plom-bir cu fugiții acasă.
În Moldova tot pețitu-i priceput. De asta una dintre cele mai populare povești este „Stan Pețitul”.
Miresele din Thailanda, spre deosebire de ale noastre, la sfârșit de nuntă aruncă fetelor Phuketul.
Ca-n filme. Cuconada. Cuco-Нада, Федя, нада.
Și totuși, unii nunți aleg, da`eu nu-nțeleg.
July 27, 2017
ZDG, 13
Cum o fi în Moldova de 13 ani cu Ziarul de Gardă, ați întrebați? Cu speranță. Cu bucurie. Doar că la acestea trebuie să adăugăm, mereu când este vorba despre Moldova, adverbul obligatoriu „încă”.
Un ziar ajuns la vârsta de 13 ani poate da speranța că presa tipărită care întreabă și sapă, dar nu aplaudă întruna nu a murit – încă – și crește cititori care ajung să citească și biblioteci.
Iar bucuria e legată de faptul că aici există – încă – o echipă care continuă să-și facă muncă într-un stil „Old Fashioned, vintage, care îmi place și atunci când este vorba despre scris, și atunci când este vorba despre citit. Cu elemente din jurnalismul de epocă în care cifrele se verificau, iar oamenii erau întrebați și li se ascultau răspunsurile, cu poze mari care să vorbească uneori în locul cuvintelor și cu conținuturi despre ceva semnificativ, care nu se înscriu în tendințele moderne ale textelor despre nimic.
Viață lungă, cu sens, „Ziarul de Gardă”!
Igor Guzun, scriitor
July 24, 2017
Scriitorul Igor Guzun are și dezamăgiri: cartea lui VINIL nu este un bestseller, este longseller | Interviu EVENIMENTE.MD
Igor Guzun – Omul care poartă cuvintele mereu la el, iar de ceva timp le-a așezat, în cel mai frumos mod posibil, în cartea VINIL. Scriitorul conduce o agenție de comunicare, este fondatorul unui site de știri, jurnalist, blogger, profesor timp de 12 ani la Facultatea de Jurnalism și Științe ale Comunicării a USM. Scriitura sa emoționează, răscolește amintiri, convingându-ne că arta scrisului este mănușa perfectă pentru Igor Guzun.
– Cum ați ajuns de la profesor universitar la scriitor?
– A fi scriitor însemnă, cred, nu să urci munte ca să arborezi în vârful lui un steag pe care-i scris „Sunt scriitor!”, ci mai degrabă să treci la pas sau în alergare o câmpie ori un deșert, ca să cunoști relieful, oamenii pe care îi întâlnești, iar asta să te ajute să sedimentezi observațiile și descoperirile tale în cărți.
Astfel, nu este atât de important dacă sau cum am ajuns, ci a contat mai ales experiențele de până la fiecare carte pe care am scris-o. Iar experiența de profesor universitar de jurnalism – care s-a întins, dacă socotesc bine, pe durata de 12 ani – a fost una benefică, frumoasă, recompensatorie sub aspectul schimbului de energii și constatări cu tinerii și cu ceilalți profesori.
Tot ce am trăit până acum – ceea ce mi-au vorbit oamenii pe care i-am căutat ori pe care mi i-a scos destinul în cale, cărțile pe care le-am citit, evenimentele la care am fost martor sau personaj, cuvintele pe care le-am împărtășit cu alții și ecourile acestor cuvinte care s-au întors către mine – m-au ajutat să gândesc și să scriu cărțile de până acum.
– Cum v-ați descoperit pasiunea pentru scris?
– În adolescență, ca orice am, mi-am testat posibilitățile fizice, artistice, intelectuale ca să înțeleg ce pot face mai bine și mai cu plăcere. Și de fiecare dată avem câte un coleg care era mai bun decât mine la ceva: și atunci când am făcut școală de pictură, și când am învățat să cânt la un instrument muzical, și atunci când am alergat ori am jucat fotbal. Și mai oprit la cuvinte și la punerea lor în propoziții și, la momentul acela, mi s-a părut că le pot aranja într-un fel în care să emoționeze uneori, alteori să strălucească și așa mai departe. Și nu era nici un coleg care să fie mai bun ca mine la asta.
Iar peste ani mi-am dat seama că nu-i de-ajuns să fii mai bun ori mai priceput decât alții și poate că nici nu contează prea mult asta. Ci este mai potrivit să fii azi mai bun decât tine cel de ieri. Și am continuat să scriu. Propoziții. Texte. Cărți.
– Cât de mult citește Igor Guzun-scriitorul?
– Cât poate. Am câte o carte începută peste tot unde mă aflu: în geantă, lângă pat, în mașină ca să folosesc și timpul în care nu conduc dar sunt în mașină. Doar că nu poți citi la nesfârșit, trebuie să mai și construiești ceva cu toate cunoștințele sau stările pe care le trăiești după ce citești o carte. Și atunci sunt atâtea de făcut!
– Care a fost cea mai mare provocare de până acum pentru scriitorul Igor Guzun?
– Asta cu timpul – cum să-l împarți între câteva lucruri fundamentale și pasiuni ca să-ți ajungă pentru toate. Dar cred că asta e o chestiune care-i frământă pe mai mulți oameni, dacă nu chiar pe toți, indiferent ce muncă fac.
– Cartea VINIL a avut un mare succes și a prins bine la public. Ce urmează?
–Sigur că ecoul acestei cărți m-a bucurat. Și au mers direct către inima mea atât cuvintele pe care mi le-au spus ori mi le-au scris prietenii și profesioniștii, care se pricep la oameni și la cărți și s-au fotografiat cu cartea mea după ce au citit-o, nu înainte, cât și recenziile care au ajuns la mine de la oamenii care nu mă cunosc ori pentru care asta a fost prima sau una dintre primele cărți citite în viață ori citite cu voce tare acasă sau când erau în mașină cu familia. „- Jenica, e gata zeama ceea azi? – Acuși, mai am câteva pagini până termin cartea!” Sau acestea, de exemplu.
De exemplu, că „este una dintre marile cărți ale generației noastre”, așa cum a decretat Dumitru de la Chișinău. Sau că „cine nu a fost niciodată în Republica Moldova și are de gând să o viziteze, în loc să își cumpere un ghid turistic ar face bine să citească cel mai recent volum al lui Igor Guzun: VINIL”, așa cum a sugerat Ioana de la București. Ori că, așa cum a mărturisit Alexandru care se afla atunci la Veneția, „Moldova o port cu mine, oriunde aș pleca. …O găsesc printre frunzele lui Ion Druță, iar mai recent i-am simțit răsuflarea lecturând VINIL-ul lui Igor Guzun”.
Iar una dintre cele mai emoționante istorii despre cum o carte poate lega generații a venit din Italia și a fost povestită de Aurelia. „Am citit cartea VINIL fiind la Chișinău, așteptând la ușa unui medic stomatolog. Eram împreună cu fiul meu de 14 ani, care era foarte ocupat cu smartphone-ul. I-am citit „Un strigăt de părinte cauzat de tablete” și l-am intrigat. Am luat cartea cu mine la Roma, iar el m-a sunat de la Chișinău să mă întrebe unde-i cartea?”…
De altfel, poate c-am să-i dezamăgesc pe unii, dar cartea VINIL nu este un bestseller. Este longseller.
Iar ce urmează? Alte cărți. Scrise. O carte de neuro-proză, scurtă, cu titlul „BINE”. Și o carte de cardio-poezie. Ambele își caută editorul potrivit. Și sunt unele semne că îl vor găsi.
– Care este cartea în care ați vrea să fiți personajul principal? De ce?
– În copilărie vrem să fim, de obicei, eroii unor cărți care ne plac: să fim unul dintre cei trei mușchetari ai lui Dumas ori poate chiar al patrulea, ori să fim în locul lui Tom Sawyer, ca să găsim comoara ori măcar să ne vopsească cineva gardul. Poate că am vrut și eu asta, dar nu îmi amintesc prea bine, că sunt niște ani de atunci.
Apoi în adolescență vrem să fim eroi și titlurile de carte nu contează atât de mult. Ne dorim să fim eroi în viață reală. Iar când ne maturizăm ni-i de-ajuns să fim personajele pozitive din propria noastră viață. Și pe parcursul vieții suntem câte puțin din toate acestea.
–Recomandați cititorilor o carte (mai puțin cunoscută), dar care merită să fie citită.
–Cred în continuare că toate cărțile sunt bune. Și le recomand pe toate. De asta nu pot să recomand o carte, recomand o bibliotecă întreagă. Ori o librărie.
Imagini: VIP Magazin/Fotoroom.md, O copertă alternativă la VINIL creată de Irina Rusu.
July 16, 2017
POEM de Ed Pobuzhansky, tradus în română de Igor Guzun
POEM
1.
Inima îmi aleargă pe coală
Şi ţese ghem după ghem.
Dacă îmi ajunge îndrăzneală,
Voi scrie încă un poem.
2.
Intim ca o rugăciune,
Un mic poem pentru oameni mari.
Nu lung cât soarele apune,
Ca un fulger scurt, să tresari.
Traducere din rusă de Igor Guzun…
***
СТИШОК
1.
Ручка бежит по бумаге,
Шьёт за стежком стежок.
Если мне хватит отваги,
Будет ещё стишок.
2.
Вкрадчивый, как молитва,
Тихий стишок с вершок —
Не на троих пол-литра,
Ровно на посошок.
(с) Эд Побужанский
July 14, 2017
Când este vorba despre copii, recompensa e atât de mare, în schimbul unui efort atât de mic
Cea mai emoționantă pagină a acestei autobiografii a lui Johan Cruyff – „Driblingul meu” (Publica, 2017) – este această istorie scurtă în care un mare fotbalist a fost și un mare om, puternic și sensibil.
„Când am ajuns la Washington Diplomats, mi s-a spus că la fiecare meci jucat în deplasare va trebui să țin câte o sesiune de antrenamente pentru copiii cu dizabilități. După câteva luni am spus că voiam să renunț, fiindcă oricum nu avea nici un rost. De fiecare dată când le spuneam să lovească mingea într-o direcție, ei o trimiteau în partea cealaltă”, își amintește disperarea de atunci Johan Cruyff.
Iar după ce le-a spus asta organizatorilor, aceștia l-au rugat pe Cruyff să se uite la o înregistrare video din timpul unei astfel de ședințe. „Mi-au spus să nu mă uit unde ajungea mingea și, în schimb, să privesc în ochii copilului, ochii mamei și ochii tatălui. Și să văd în ochii lor bucuria pe care le-o ofeream când loveau pur și simplu mingea, ceea ce nu mai reușiseră să facă până atunci”, scrie autorul driblingului Cruyff.
„Dintr-odată, am descoperit fericirea pe care o produceam. Am început să mă bucur de aceste ședințe; am început să văd altfel lucrurile și să gândesc altfel. În locul frustrării, aveam parte de uriașa satisfacție a ceea ce făceam… Atunci mi-am dat seama că, ajutând puțin câte puțin, pe ici și pe acolo, poți schimba viața unui copil. Iar recompensa e atât de mare, în schimbul unui efort atât de mic”, povestește Johan Cruyff în autobiografia sa „Driblingul meu”.
Cartea este și AICI >>> https://www.publica.ro/johan-cruyff-autobiografia.html
