Igor Guzun's Blog, page 9
October 12, 2017
Dialog cu scriitoarea Tatiana Țîbuleac
– Dragă Tatiana, cât încă mai sunt proaspete emoțiile tale de după FILIT (Festivalul Internațional de Literatură și Traducere) de la Iași și până să te copleșească cele de la apropiatul FILTM (Festivalul Internațional de Literatură) de la Timișoara, unde ai fost anunțată astfel – „Scriitoarea Tatiana Țîbuleac, considerată o revelație în literatura română contemporană, vine la FILTM”, te rog, dacă tot ai povestit că imediat după Iași nu te poți apuca de nimic, să împărtășești ce a fost acolo?
– FILIT a fost pentru mine o vacanță, dar și o școală. Nu știu când îmi voi mai permite luxul de a cheltui o săptămână întreagă pe citit, vorbit despre cărți, mers la lansări, lecturi publice, dezbateri… a fost fantastic.
Pot spune cu toată certitudinea că este cel mai tare spectacol de literatură la care am participat vreodată, chiar și ca jurnalistă.
A fost atât de frumos, încât după două zile am început să mă macin: de ce nu vin basarabenii la FILIT? Pentru că nu vor, pentru că nu știu, pentru că au avut în week-end un festival al vinului și nu s-au putut împărți?
M-a bucurat enorm să-i văd acolo pe elevii de la liceul „Spiru Haret” din Chișinău, care au venit împreună cu doi profesori la Noaptea poeților. Poate că asta ne lipsește – să ne aducă cineva organizat. Măcar la început, până ne pornim.
Iar apoi, prin ziua a patra, am îndrăznit să gândesc și mai departe: oare cum ar fi un FILIT la Chișinău?
– Ce ecouri despre cărțile tale au ajuns acolo la tine pe viu?
– Cărțile au fost citite de mai multă lume decât am sperat eu. Deși evit cuvântul „emoționat”, altul nu pot găsi în acest context. L-am folosit cred în fiecare zi cât am stat la Iași și a fost sincer.
Este ceva să vezi câteva zeci de oameni cu cărțile tale pe genunchi.
– Și cu cine te-ai întâlnit la FILIT?
– Am avut mai multe întâlniri și dezbateri. Am cunoscut scriitori extraordinari, dar mai ales cărțile lor. De unele auzisem, iar acum am un motiv în plus să le citesc. Altele le citisem deja și m-am bucurat să le cunosc autorii…
Cea mai spectaculoasă a fost totuși pentru mine întâlnirea de la clubul Logos, cu liceenii, care pur și simplu m-a copleșit. A fost pentru prima dată când am discutat despre carte cu adolescenții și fără nici o exagerare spun că mi s-au părut cei mai profunzi critici.
În plus am dat autografe pe tricouri și nu cred că se va mai întâmpla asta vreodată.
– Sigur că, după ce ai dat, ai și primit. Cu ce ai revenit de la FILIT?
– Cu o geantă de cărți (o parte sunt încă în drum), cu vreo 50 de noi prieteni pe Facebook, cu amintirea unor discuții fascinante și cu speranța că și Chișinăul va găsi loc de un FILIT în piața sa. Sau măcar pentru un filituț. Corturi, slavă Domnului, avem!
– De unde iei, Tatiana, inspirație pentru cărțile tale următoare?
– De peste tot. Uneori din cotidian, uneori din amintiri. Iar când acestea două se odihnesc – inventez totul de la zero. În literatură oamenii inventați au avut o soartă poate chiar mai bună decât cei reali.
– Și dacă te-aș ruga să faci o pledoarie pentru cărți, ce ai spune?
– Aș spune că o carte este cel mai ieftin și mai rapid mijloc de transport spre alte lumi. Ar fi păcat să stăm închiși în casă, când putem ajunge oriunde în câteva ore.
Igor Guzun
October 6, 2017
Prima oară
Aici cred că îi voi dezamăgi pe prietenii mei mai tineri, pentru că nu pot să-i amăgesc pe prietenii mai în vârstă.
Vine o vreme când începi să ai amintiri.
Acum câteva luni, la vârsta de 49 de ani, la Librăria din Centru, prietenul meu Doru Ciocanu și-a lansat primul volum de memorii, intitulat „Amintiri de pe planeta M.”.
Iar amintirea M. de astăzi este despre îndepărtatul an 1985. Nu am scris-o niciodată pentru că abia zilele trecute am reconstituit-o cu ajutorul ziarelor vremii și al martorilor oculari.
Era o zi caldă de mai și dezghețul deja începuse. Era Gorbaciov la putere și începeam să ne facem speranțe.
Aveam 17 ani și cred că eram pentru prima oară la Chișinău, la un ziar, invitat împreună cu alți tineri și tinere care scriau poezii.
Aveam păr lung și la acest capitol cu mine rivaliza atunci doar tânărul poet Arcadie Suceveanu, care se afla în fața noastră și aproape care nu reușea să ne vorbească pentru că vorbea mereu un poet mai în vârstă, Petrea Cruceniuc.
Totuși, Arcadie Suceveanu a recitat proaspăta lui poezie „Secunda care sunt eu” în care constata că în final că „E cosmicul vânt tot mai rece / Și veacul respiră mai greu…”, îndemnând lucrurile: ”Iubiți-mă, lucruri, căci trece / Secunda care sunt eu”.
L-am aplaudat, bineînțeles, pe poet, dar mi-a atras privirea o fată, care aplauda și ea. Și ce tare mi-a plăcut cum bate ea din palme, încât a început să-mi bată inima tare de tot.
Am schimbat cu fata ceea câteva cuvinte, mai târziu, la Muzeul literaturii, unde am mers cu toții. Peste doar câțiva ani fata – ceea care din brunetă devenise blondă, iar eu – cu păr mai puțin – mi-a devenit soție. S-o ție mâna mea pe mâna ei și să mergem mai departe, iată, deja niște ani…
Și aici trebuie să nu fiu de acord doar cu un singur rând din cea mai recentă carte citită, „Muzeul semințelor” (CARTIER, 2017).
„Nu cred că cineva Acolo mă mai ține minte…”
Eu țin minte. Și fata ceea ține minte.
Invitațiile pentru întâlnirea ceea a tinerilor de 17 ani la Chișinău a fost făcută de Victor Pânzaru.
Respect, Victor Pânzaru!
Îndatorat.
September 21, 2017
Cărți de citit în avion: „Texte egoiste” de Gheorghe Erizanu
Chiar dacă are coperțile moi, cartea de blogograme a lui Gheorghe Erizanu „Texte egoiste” (CARTIER, 2017) este tare. Tare bună. Profund adâncă.
Și își merită toate calificativele ușor tautologice care pot descrie, doar ele singure, încântarea produsă de lectura acestei cronici a timpurilor noastre, unde ești pe fiecare dintre cele 248 de pagini ale cărții „privitor ca la teatru”.
De la dedicația în memoria bunicii care l-a învățat pe autor „ce e bine și ce e rău”, cartea lui Gheorghe Erizanu este – până la notele de pe ultima copertă semnate de criticul literar Eugen Lungu care apreciază aceste texte „lapidare, abrupte”, ce par „niște telegrame” – merituoasă.
După ce o citești această carte o închizi de parcă ai aplauda-o, fericit.
Iar între timp, „seara, viii, care îl ucid pe Eminescu în fiecare an de ziua lui, vor fi fericiți”.
Pe 15 ianuarie, când s-a născut poetul.
Pe 15 iunie, când a trecut în nemurire.
Și chiar ieri seara, pe 20 septembrie, când teatrul „Eminescu” și-a deschis cea de-a 96 stagiune, acolo unde s-au auzit la fel aplauze pentru oameni și cărți…
„Texte egoiste” ::: http://cartier.md/carti/texte-egoiste/1381.html
Scriitorul Igor Guzun la „O seară perfectă” la PRO TV, cu Rodica Cioranică
Are un stil aparte, iar in textele sale se poate regasi fiecare cititor.
Link: „O seară perfectă” la PRO TV
September 9, 2017
Orașele României din poeziile lui Eminescu | Igor Guzun feat. Sergiu Beznițchi
Sunt încă atâtea și atâtea lucruri și locuri de descoperit în poezia lui Mihai Eminescu încât avem nevoie pentru asta să trăim mai multe vieți.
La Eminescu nu doar „izvoare spun povești”, ci și orașele ascunse în versurile lui nemuritoare.
Probabil la Bucureștiul de astăzi s-a referit pe vremuri Eminescu atunci când a scris: „Privesc orașul furnicar Cu oameni mulți și muri bizari”.
Dulcele târg al Ieșilor se întrezărește, surprinzător, și iese în calea vieții poetului chiar în prima strofă din poezia „Atât de fragedă”: „Atât de fragedă, te-asameni / Cu floarea albă de cireș, / Și ca un înger dintre oameni / În calea vieții mele. Ieși”.
Deslușim numele orașului Tecuci în poezia „Te duci”: „TECUCI și ani de suferință / N-or să te vază ochi-mi triști, / Înamorați de-a ta ființă, / De cum zâmbești, de cum te miști”, iar orajul Dej este prima exclamație în „De-aș avea…”: „DEJ avea și eu o floare / Mandra, dulce, răpitoare…”
„Stelele-n cer” se aprind cu lumini multicolore la Arad: „Stelele-n cer / Deasupra marilor / ARAD depărtărilor / Până ce pier”.
De parcă simțea trista-i faimă ce avea s-o capete Aiudul pe timp de ciumă comunistă: „De vorbiţi mă fac că n-AIUD…”
Iar orașul Tulcea încă îl cheamă și astăzi pe Eminescu, atunci când recitim „O, mamă”: „O, mamă, TULCEA mamă, din negură de vremi / Pe freamătul de frunze la tine tu mă chemi”. Sau în celebra „Ce-ți doresc eu ție, TULCEA României”.
Mihai Eminescu a găsit loc pentru orașul Deva în titlul poeziei sale „Kama-DEVA”, iar pentru orașul Motru – o sugestie de a-l vizita în „Freamăt de MOTRU”.
Orașul Năsăud trece galopant prin creația tinerească a lui bădița Mihai: „Fiind băiet păduri cutreieram / Și mă culcam ades lângă izvor, / Iar brațul drept sub cap eu mi-l puneam / NĂSĂUD cum apa sună-ncetișor…”
Iar în poezia „Între nouri și-ntre mare”, poetul amintește târgul vasluian Negrești: „Printre nouri, lună, luneci, / Numai mie mi te-ntuneci. / Printre nouri rătăcești, / Numai mie-mi înNEGREȘTI.
Vă mai amintiți poemul „Singurătate”: „Cu perdelele lăsate, / Șed la masa mea de BRAD…”? Eminescu l-a scris undeva în Hunedoara, în orășelul Brad.
Iar noi am scris acest text cu oraşele României ascunse în poezia luceafărului poeziei noastre ca o contribuţie la cea de-a VI-a ediție a Congresului Mondial al Eminescologilor, care s-a desfăşurat la Chişinău, la 4 şi 5 septembrie 2017.
September 4, 2017
TIMPUL.MD | „Pentru mine scrisul înseamnă bucurie” – Igor Guzun
Cotidianul Naținal „Timpul” mi-a adresat paru întrebări la care am răspuns cu bucurie.
- Cum e să fii scriitor în Republica Moldova?
Funny, trandy, cool.
Sau în limba în care scriem, vorbim, simţim dar nu înjurăm – este uneori amuzant să fii scriitor în Moldova, aici unde paradoxurile parcă şi-au dat loc de întâlnire ca să ne de lucru, de gândit şi chiar de ironizat ori de plâns.
Acum pentru mine scrisul înseamnă BUCURIE: atât faptul de a spune în cărţi poveşti, a căuta sclipiri în jocuri de cuvinte ori a rezuma oarecum logic şi emoţionant poate stări şi observaţii proprii, cât şi a savura ecourile care vin de la oamenii care înţeleg şi apreciază asta.
După ce este bucurie, scrisul mai înseamnă pentru mine şi o chestiune de TIMP: cum să le faci pe toate celelalte ca să-ţi rămână bucăţi mici de dimineaţă ori de scurtă vacanţă în care să scrii.
- Cât câștigați din literatură?
- Îmi este mai uşor să spun CE câştig: prieteni, apreciere, încredere.
Dacă prin cuvintele pe care le pun alături şi prin cărţile pe care le scriu – cele mai recente „LA BLOG”, semnată împreună cu Sergiu Bezniţchi, şi „VINIL”, apărută în două ediţii – am reuşit să fac nişte lume să vibreze la bine şi la lucruri adevărate, înseamnă că, vorba unui cântec, „de ajuns mi-e şi atâta”.
Iar dacă după asta aceşti oameni mi-au devenit prieteni înseamnă că am câştigat aprecierea şi încrederea lor, exprimate printr-un salut la magazin, cu remarca pe care ei o fac acolo: „vă cunosc din carte” ori printr-un zâmbet pe stradă.
Pentru că pentru mine sunt la fel de valoroase şi dătătoare de puteri ecourile de lectură care vin, de exemplu, de la un scriitor consacrat care spune că savurează această carte a mea, cea mai originală scrisă la noi, şi de la o verişoară care spune că acolo, în Italia, munca ei devine mai uşoară dacă ascultă „VINIL” în format audio book.
Şi în plus dacă „VINIL” a ajuns să fie cartea cea mai apreciată şi comentată a unui scriitor de limbă română din Basarabia pe cea mai mare platformă din lume de cărţi, recenzii şi sugestii de lectură de la crearea acesteia acum peste 10 ani, asta merită tot efortul şi, cum spun specialiştii în finanţe, „merită toţi banii”.
Şi sigur vreau să merg mai departe pe acest drum, cu o carte care să nu fie „VINIL 2”, ci una nouă, dar la fel cu texte scurte, şi cu una de poezie, la vreo 20 de ani distanţă de prima mea carte publicată, care s-a întâmplat să fie de poezie.
Iar cu aceste cărţi – de neuro-proză şi cardio-poezie – vreau să-mi păstrez ceea ce cred am câştigat până acum: prieteni, apreciere, încredere, bucurii…
- Din ce resurse financiare trăiți sau ce alte ocupații aveți care vă asigură principala sursă de venit?
- Sunt directorul agenţiei de PR şi publicitate „URMA ta”, acolo unde împreună cu echipa noastră scriem texte, facem filme, menţinem un site de ştiri pozitive şi facem alte lucruri văzute şi simţite, ajutând astfel oamenii şi organizaţiile să comunice reuşitele şi bucuriile lor.
- În opinia dv-stră, cum se poate câștiga din scris în RM?
În Moldova şi probabil oriunde în lume din scris se poate câştiga prin scris. Prin edituri, agenţi literari, agenţii de promovare etc., dar mai ales prin cititori.
Rezumatul acestui interviu a fost publicat în ediția din 25 august 2017 a Cotidianului Național „TIMPUL”.
Foto: VIP Magazin, 2017
August 22, 2017
Scriitorul de SF Doru Ciocanu – prietenul meu – încheie un cerc și apare în colecția „Rotonda”
Cu vreo 20 de ani în urmă Gheorghe Erizanu a scris un text: „Înainte de Planeta Moldova a fost Doru Ciocanu”. Acest text nu era un text egoist, ci un text altruist scris de către unul dintre cei mai drepți dintre editorii Moldova.
Pentru că – le povestim generațiilor copiilor noștri – înainte de Planeta Moldova, înainte de Pavel Stratan, înainte de Carlas Dreams a fost Doru Ciocanu. Cu stilul lui deosebit de alții, cu umorul lui și așa mai departe. Un stil care ne-a ajutat, de exemplu, în anii aceea să facem împreună o emisiune radio cu titlul îndrăzneț „Fucking Noise” și pentru că atunci oamenii de acolo nu prea știau engleză, emisiunea a și fost difuzată.
Cred că este nevoie să ne amintim, măcar uneori, nu atât de inventatori și de campion, ci de precursorii lor. Charles Darwin a avut un precursor în teoria „Originii speciilor” – pe străbunica lui Elizabeth Gilbert, cea care a scris – parcă așa se numește celebra ei carte „Mănâncă, iubește, taci”.
Iar prima ființă vie care a zburat în cosmos nu a fost Iuri Gagarin – el a avut un precursor, pe Laika.
Dăm aici un like. Doru, care a fost înainte de Planeta Moldova încheie, cu aceste „Amintiri de pe planeta M.”, un cerc. Și nu unul oarecare, ci așa cum e titlul colecției „Cartier”: un cerc „Rotonda”.
Și dacă mă va întreba cineva – cum a întrebat supărat o dată Stalin „Da câte divizii are Papa?” – „Da câte cărți, mă rog, are Doru?”. Vom răspunde: „Da iaca deja are 4”. Dintre care, rețineți, 3 dicționare: „Dicționar auafed 1, 2 și 3”. Și nu e o muncă ușoară să scrii dicționare. BP Hasdeu a ajuns cu monumentalul său dicționar etimologic a ajuns doar până la cuvântul „bărbat”.
Despre ce este această carte – a patru a lui Doru – exact câte volume de dicționar a reușit să scoată Hasdeu? Sunt amintirile din copilărie ale unui bărbat în devenire, care a avut o copilărie, „preponderent fericită”. Nu dezvălui conținutul, ca să nu vă împiedic să râdeți de unul singur sau de una singură când citiți această carte cu desene de Lică Sainciuc. Atât de plăcută, încât fiica noastră a pus copertă imediat pe obraz – atât de frumoasă și de grabă i s-a părut…
Aștept următoarea carte a lui Doru cu nerăbdare. Și cu un fel de înfrigurare pentru că, bănuiesc, va conține următoarea lui perioadă de maturizare – tinerețea. Iar acolo este chip să apară și un personaj nou, cu păr lung și des. Și nu îmi fac griji că mă veți recunoaște prea ușor acolo, că vă spun că aveam păr lung și mult.
Și poate că va fi descris și episodul de acum aproape 30 de ani, când am cumpărat, tineri fiind, trei fețe de pernă de la magazinul universal central din Râșcani: una albastră, una galbenă și una roșie. Din care mama lui Doru ne-a cusut, ca să mergem peste tot în oraș, cu tricolorul. Tricolorul acela din fețe de pernă a fost precursorul drapelelor de astăzi de pe instituțiile publice.
Și de atunci, de la tricolorul nostru din fețe de pernă, am față de pernă o atitudine caldă.
Atunci purtam tricolorul în mână și pe piept. Acum tot îl purtăm, dar nu la vedere. Este acolo în inima noastră. La fel ca toate cărțile și oamenii care ni-s dragi.
August 18, 2017
O mie de cuvinte de scris la intrarea în Moldova? Sergiu Beznițchi feat. Igor Guzun
Dacă tot ne-am deprins la tot pasul cu indicatoare gen „Atenție, pericol”, „Drum în lucru” etc., poate că ar fi mai potrivit să instalăm avertismentul „Ocolire” chiar la intrarea în țară?
Sunt câteva sute de cuvinte, poate chiar o mie care pot fi scrise cu litere mari la intrarea în Moldova.
„Moldoveni beți. Moldoveni, beți apă vara!” sau „Moldoveni, lăsați băutura. Dar nu uitați unde!”
Aici fac este verb de acțiune”.
Ori aceste cuvinte dantelate „Voi ce intrați, lăsați orice speranță!”
Și această inscripție s-ar potrivi la intrarea în Moldova. „Atenție, aici se citește! Se citește tristețea pe fețele oamenilor”.
Propunem să scriem la intrarea în țară singularul „Bine, ai venit!”, presupunând prin asta că turistul are venit care poate fi taxat, astfel contribuind la îmbogățirea țării sau întoarcerea miliardului.
„Credeați că doar în magazinul zoo puteți auzi: „Aveți fluturi?” Nu, în librării!”
Poate să scriem „Acces interzis”, ca să se înțeleagă clar că este interzis accesul de furie?
Iar alături de inscripția „Drum bun!” să adăugăm cu roșu „Confirmăm și asigurăm” și să nu lăsăm să fie doar o urare.
Moldova. „Bun venit. Venit pe cap de locuitor: 1,831 dolari. Locul 137 în lume”…
„Iar noi locului ne ținem. Cum am fost așa rămânem”.
Ce alte cuvinte oare ar putea fi scrise, cu litere mari – vesele și triste – la intrarea în Moldova?
„Aici păturile nu țin cald, pentru că sunt întotdeauna vulnerabile”.
Moldova.
„Aici chiar și inoxul este oxidabil”.
August 15, 2017
Ce găsim pe străzile Chișinăului | Igor Guzun feat. Sergiu Beznițchi
După ce am găsit un e-mail pe strada Is-mail și un coș pe Coș-buc, iată că s-au mai adunat alte câteva obiecte uitate pe ulițele Chișinăului.
Toate cărțile din Chișinău sunt pe str. Butucului la Botanica! Toate 36.
Iar un sfert dintre acestea sunt pe Valea Crucii, iar asul e singuratic pe strada Oi-tuz.
Și ce cântec se aude mai des pe str. Cobzarilor dacă nu „Să-mi cânți, cobzar bătrân, ceva…”, iar pe str. Jubiliară, aproape de Codru, jubilezi.
Cel mai epic bulevard din lume e la Botanica: „Traian odată ca-n povești…”
Strada Zodiac e în apropiere de str. Fecioarei, nu departe de șoseaua Hâncești.
Copiii se dau huța pe Vla-huța și nu cer nica pe str. Cernica.
La Ciocana poți cere meniul zilei doar când ajungi pe Du-meniu-c.
Şi pe ce cale ieși din oraș? Pe Calea Ieșilor. Și unde se ascunde o vilă? Pe Mo-vilă!
Oamenii indeciși în privința petrecerilor stau pe De-ce-bal.
S-ar putea ca virtutea să fi rămas la Chișinău doar pe str. Virtuții. Unde oare o fi mai exact, în sectorul Buiucani?
Dacă arheologii ar efectua săpături în denumirile străzilor Chișinăului, ar descoperi oase pe bd. M-os-covei, pe str. Lomon-os-ov, dar și pe str. C-os-tiujeni.
Există un loc în oraș unde nu mai vine niciun autobus. Strada Busu-ioc-ului…
Astăzi încă cineva se întreabă „Valea Dicescu”-tine?
„Iubește-o și Lazo!”
Ca să te simți holtei pe str. Haltei.
August 9, 2017
O carte cu momente nostalgice | „Glia Drochiană”
Degeaba se tânguie unii de dispariţia Luminiţelor (librăriilor) de odinioară. („Poveste cu luminiţa”, Igor Guzun “Vinil”, pag. 101). Cărţile bune se transmit din mână în mână. Aşa a ajuns în faţa ochelarilor mei cartea menţionată în cea de-a doua paranteză.
Că e bună m-a făcut să-mi închipui numărul neobişnuit de mare de prefaţatori şi, mai neobişnuit, — de postfaţatorii. Dar, mărturisesc, m-ar fi convins de valoarea cărţii doar una din personalităţile notorii din cultură sau ştiinţă — Monica Babuc! Maria Şleahtiţchi!.. Sau Alexandru Tănase! Doru Ciocanu!..
Titlul nu m-a atras, nici nu l-am priceput. Nu m-a lămurit nici dicţionarul lui Vasile Breban.Şi mai trist e, că, citind „Cuvântul înainte”, semnat de autor, am înţeles, că această carte nu e pentru mine, ajuns la senil. Dar, invocând în minte mai multe motive pentru a o citi, vreo 20 şi ceva, mă opresc la una şi-mi zic: „Acum am de ajuns timp (o grămadă de timp, nămol de timp) pentru lectură. La studenţie n-aş fi citit-o dacă nu mi-o recomanda Ţarîc sau Vasilieva. Şi am citit-o.
Cartea e absolut originală ca idee şi realizare. Ea nu are o temă, un subiect. Ea are 65 de subiecte independente. Ea e ca desaga ţigăncilor de la cimitir la Paştele Blajinilor: huştiuleşti în ea tot ce ai: găluşte, răcitură, copturi, etc. Şi nu ştii dacă îţi mulţumeşte ori te dojeneşte: “Pune aici, bată-te norocul să te bată!”
Aş vrea să cotrobăiesc cuprinsul acestei „desage”, rod al imaginaţiei mele, şi să aleg, să grupez, să compar, să analizez, să sistematizez, să sintetizez şi să formulez o părere demnă de autor şi de opera sa. Dar mi-e că orice n-aş spune despre abilitatea, aplitudinile, ingeniozitatea, spiritualitatea, talentul cunoscutului jurnalist Igor Guzun; despre originalitatea, modul de a atrage, a impresiona, a captiva a cărţii, ar coincide cu aprecierile calificate şi exhaustive ale prefaţatorilor şi postfaţatorilor, care au gustat şi ei pâine de la iepuri şi gume de mestecat din căpşună, au procurat cărţi de la Luminiţe şi au citit cărţi nu (numai)ca să fie deştepţi.
Şi totuşi… „multă lume se culcă odată cu găinile şi se trezește odată cu cocoşii” (pag. 9). Ce să credem despre această lume: e leneşă ori harnică? Punctuală, ordonată? Strămoşii noştri ţineau aceste păsări, îmi permit să cred, nu atât pentru zeamă sau răcitură, cât pentru intuiţia lor de a constata amurgul sau zorile. Ele erau ca un ceasornic pentru oamenii pământului, arătându-le limitele muncii şi odihnei.
Simplu ca bonjour-ul (bon — bon de plată; jour — jur pe cinstea mea): „Copilăria este atunci când ai când (pag. 16). Surprinzător de clară şi laconică exprimare populară. Cel de-al doilea „când” în funcţie de adverb (spre deosebire de primul, omonim, în funcţie de conjuncţie) poate fi exprimat prin locuţiuni adverbiale: ai timp, ai vreme, eşti liber…
Schimbarea canalelor TV cu cleştele, scoaterea inscripţiilor „Drum bun!” şi multe ca aceste enunţuri, în aparenţă inofensive, reflectă epoci în societatea noastră şi vor rămâne buche de istorie.
Cum s-a făcut deja istorie (contemporană) abundenţa de englezisme în vorbirea noastră. Parcă-parcă scăpăm de rusizme. „Chiar şi pâinea de 16 din care rupeam bucată cu bucată de ajungeam acasă doar cu cinci pâini şi jumătate în GADJET-ul acela de stocat 6 pâini dintr-o rublă, pe care noi o numeam inadecvat setcă” (pag. 18).
Dacă setca e inadecvat (că e rusesc), să-l uităm şi să încercăm a ne usca minţile şi a ne frământa limbile până a deprinde pronunţia, a pătrunde sensul şi a folosi cuvântul gadget? O, Doamne, pentru ce această osândă?
Ni-e cunoscut cuvântul fleagă (фляга). Mai popular fleajcă (ploşcă). Acum trebuie să deprindem cuvântul flăşcă (fleşcă), adică stik, având cam acelaşi sens. Cam cum se afirmă, că în limba slavonă veche cuvintele начало şi конец (început şi sfârşit) au aceeaşi rădăcină.
Îţi vine să dai Internetul „pentru-o ţigară” şi să iai în mâni o carte pentru zăbavă şi mângâiere.
Luaţi-o pe aceasta: „Vinil” de Igor Guzun. Mai ales acei care sunt pe Odnoklassniki.ru cum noi la vremea noastră stam lipcă la televizor, privind serialul „Prosto Maria”.
