Igor Guzun's Blog, page 16
October 25, 2016
Everydayjournalism.md: Cărțile de pe noptiera scriitorului Igor Guzun
Echipa Everyday dă startul unei noi rubrici „Cărțile de pe noptiera lui… ” în care ne-am propus să aflăm de la oamenii pasionați de lectură despre cărțile și autorii preferați, despre cărțile care i-au marcat, dar și să ne ofere o listă cu recomandări pentru o lectură cu impact. Astăzi, scriitorul Igor Guzun, care din 2007 până în prezent a reușit să scrie 15 cărți, ne-a oferit răspuns la toate aceste întrebări. Ce zici poate citești și tu cartea „Vinil”?
Cărțile de pe noptiera scriitorului Igor Guzun
Bineînțeles că am citit multe cărți, însă nu destule și nici nu pe toate pe care mi-ar fi plăcut să le citesc până acum. În schimb, lucrez la asta și a devenit acum mai ușor să găsesc de oriunde în lume cartea pe care vreau s-o citesc acum. Și nu durează prea mult ca să ajungă la tine. Doar că, odată cu trecerea anilor, sunt parcă tot mai multe de făcut în viață și rămâne mai puțin timp pentru citit. Citim cărți nu pentru a deveni mai deștepți, ci mai ales pentru a face lucruri deștepte. Fiindcă că ceea ce contează – pentru noi și pentru oamenii apropiați – este nu ceea ce am devenit după anumite lecturi sau ce am spus, dar ceea ce am făcut după ce am citit niște cărți. Și vine o vârstă la care sunt tot mai puține cărți – dar suficiente pentru viața asta și toate celelalte vieți – pe care vrei sau trebuie să le citești și se înmulțesc cărțile pe care vrei să le scrii. Plus, încă atâtea lucruri pe care vrei să le faci.
Probabil că toate cărțile m-au marcat. Și am scris toate cele 15 cărți de până acum – de la primul volum de versuri „De azi într-o săptămână” (2007) până la cartea de proză scurtă „VINIL” (apărută în două ediții, 2015 și 2016) – fiind inspirat din cărțile pe care le-am citit și din oamenii pe care i-am întâlnit în viață. Și dacă o fi câteva lecții învățate de mine în toți acești ani, acestea sunt din viață și nu din cărți.
Despre tineri și lectură
Sigur că citesc tinerii din ziua de astăzi. Poate nu cărțile pe care părinții și profesorii vor ca să le citească în primul rând copiii și adolescenții lor. Și poate nu în forma pe care și-o doresc adulții. Însă, copiii și tinerii de azi citesc. Cum să citească mai mult și cu ce-i pot ajuta maturii în asta? Să-i facă curioși, să le propună cărți potrivite. Nu „Frații Jderi”, ci mai nou „Miss Peregrine”, de exemplu. Pentru cărțile solide și fundamentale, probabil, sunt alte vârste mai nimerite.
Știu atâția adolescenți care au citit toate cele șapte cărți din seria „Harry Potter” – și sunt printre acestea volume groase – iar unii tineri nici nu au așteptat să fie tradus în română cel de-al optulea, că l-au și citit în engleză. Ceea ce a făcut pentru promovarea lecturii printre copii și adolescenți atât cărțile „Jurnalul unui puşti” de Jeff Kinney sau „Harry Potter” de J. K. Rowling, cât și profesorii, care au înțeles să pună potențialul acestor cărți este fantastic…
Și apropo, cititorii și prețuitorii cărții „VINIL” sunt tinerii, mulți dintre aceștia adolescenți, și profesorii. Ce întâlniri minunate am avut la Clubul de promovare a lecturii de la Orhei sau la Liceul „Vasile Vasilache” de la Chișinău!
Recomandări
Am să vă spun o listă de scriitori pe care i-am citit, de la prima carte până la ultima ori până la cea mai recentă și merită și alții să le citească: Gabriel Garcia Marquez, Mario Vargas Llosa, Elizabeth Gilbert, Fiodor Dostoevski, Boris Akunin, Haruki Murakami, Paulo Coelho, Charles Bukowski, Carlos Ruiz Zafón, Doru Ciocanu, Tatiana Țîbuleac sau Andreï Makine. Iar în ceea ce o privește pe Agatha Christie, sunt la cota de vreo 60 din cele 80 de romane, povestiri sau piese de teatru pe care le-a scris.
Povestea cu toți acești scriitori și, poate o mai fi câțiva pe care i-am uitat aici, este că, dacă mi-a plăcut o carte de-a lor, le citesc pe toate, fără să încerc să le compar între ele. Așa mi-am făcut o regulă și o respect. Pentru că e mai ușor de trăit după regula asta.
Toate cărțile sunt bune. Citiți-ne cărțile! Dacă nu pe ale mele, măcar toate celelalte. Sigur că o fi complicată sarcina asta pentru o viață de om. Rămân însă, celelalte.
Autoare: Sabina Hirianov
Sursa foto: Victor Garștea | TEDxChișinău
Sursa: Everydayjournalism.md
October 19, 2016
(Video) Nata Eu – Blogul Natei – maraton de lectură: VINIL
Câteva chestiuțe legate de copilăria mea și asta datorită cărții pe care am citit-o recent – „VINIL” de Igor Guzun.
O carte care mustește de jocuri de cuvinte și care cuprinde cele mai frumoase momente din copilăria mea. Pe de altă parte, asistăm totodată la unele lucruri pe care ni le impune evoluția, cum ar fi: invazia tehnologiilor în viața unui om de care este oarecum dependent de ele și multe alte lucruri care se uită sau nu se mai practică odată cu trecerea timpului.
O carte la care voi reveni cu mare drag atunci când voi simți nevoia să-mi împrospătez cufărul cu amintiri.
Primul video legat de cartea unui scriitor basarabean.
Este vorba despre cartea lui Igor Guzun – „VINIL”.
October 18, 2016
Bookishstyle.ro | Cu ce te alegi dacă citești VINIL?
Bookishstyle.ro | Dana Dumitru
VINIL a sosit clasic, prin poștă, tocmai de la Moldova. Aia de peste Prut. Ca să nu existe confuzii.
Păstrând nota simplistă, dar plină de umor a textelor lui Igor Guzun, m-am gândit să vă împărtășesc ce sentimente m-au încercat în urma acestei lecturi.
Cu ce te alegi dacă citești Vinil?
1. Înveți că locuitorii din Chișinău se numesc Chișinăuieni 
2. Gusturile și mirosurile inconfundabile ale copilăriei îți vor invada toate simțurile: păpușoi arși la foc, cocoșei pe băț, mămăliga arsă de pe fundul ceaunului, halva și magiun.
Copilăria se termină atunci când te bucuri că ești mare, dar înțelegi mai târziu că nu sunt prea multe bucurii în asta.
3. Vei vrea să îți cumperi o sacoșă de rafie în care să închizi ermetic bucuriile de acasă.
Însă atunci când ai nevoie de o geantă rezistentă și încăpătoare, când trimiți sau primești dovezile de iubire de la cei apropiați – haine, cafea, panetoni, ulei de măsline și lista continuă cât să încapă în interiorul acestui obiect imens – geanta noastră identică este de neînlocuit.
4. O să îți aduci aminte să ștergi praful adunat de atâta vreme de pe obiectele uitate în pod: călimara, lampa cu gaz, cozile la orice, fotbalul la radio, telegramele, șahul prin corespondență, telefonul cu disc, colectarea borcanelor, etc.
5. Afli că la 96 ani Valentina Rusu-Ciobanu încă trăiește, și nu doar prin picturile sale…
6. Înțelegi că Nu mai vrem socialism, vrem socializare nu este chiar cea mai bună soluție la lipsurile trăite în comunism.
7. Nostalgia bibliotecilor și a bibliotecarelor te va bântui multă vreme. Doar că nu în trecut ar trebui să ne uităm, ci în viitor.
8. Îți amintești că fericirea vine din lucruri simple, ce nu implică prea multă tehnologie.
Acum în iPodul nepoatei încap, se pare, tot atâtea lucruri câte erau în podul bunicii. Dar, totuși, parcă, puține î n c a p.
Și-am încălecat pe-o șa și v-am spus povestea lui Vinil așa.
Pe scriitorul Igor Guzun îl puteți urmări pe blogul său iar cartea o puteți comanda de pe libris.ro.
October 16, 2016
Bob Dylan, Haruki Murakami, „Paraziţii”, „Carla’s Dreams” şi Comitetul Nobel. Cărţile se citesc greu
Dacă scriitorul japonez Haruki Murakami ar fi rămas, ca în tinereţe, proprietar al unui bar din Tokio în care se cânta jazz, ar fi avut mai multe şanse să câştige în acest an Premiul Nobel pentru Literatură.
În 2016 Comitetul Nobel i-a atribuit Premiul Nobel pentru Literatură muzicianului Bob Dylan.
Cărţile se citesc greu.
Următorul laureat al Premiului Nobel pentru Literatură va fi Eminem. De ce? Pentru că este luceafărul poeziei americane.
Atâtea poveşti se perindă în faţa ochilor noştri că nu ne mai miră nimic şi nimic nu pricepem din ele!
Din ziua anunţului despre acordarea premiului pentru Bob Dylan casele de pariuri au început să dea şanse poeţilor mei preferaţi din România: băieţilor din trupa „Paraziţii”. În special, pentru albumul „Tot ce e bun tre’ să dispară” şi refrenul „Tot ce e bun tre’ să dispară din această ţară. De unde numa’ proştii ca noi… nu se mai cară”.
Pentru ce să li se dea aceste premiu? aţi întrebat. Pentru „crearea unor noi modalităţi de exprimare poetică în cadrul marii tradiţii a cântecului”, aşa cum este motivaţia Comitetului Nobel pentru alegerea lui Bob Dylan.
Bob Dylan este un super-poet.
Comitetul Nobel este un elev care citeşte doar rezumatele de pe Internet…
Comitetul Nobel nu este un cititor bun. Este în schimb un copil ascultător. Ascultător de muzică.
Între timp, „un milion de poveşti tipice pentru New York se află în plină desfăşurare”,scrie Bob Dylan în cartea „Cronica vieţii mele”. „Toate se întâmplă mereu chiar în faţa ta, amestecate, şi trebuie să le distingi dacă vrei să pricepi ceva din ele”.
Comitetul Nobel a distins povestea lui Bob Dylan.
A distins-o cu Premiul Nobel pentru Literatură.
Din această zi cărţile sunt mai aproape de toţi: copii, tineri, oameni. Prin muzică.
O confirmă Carla’s Dreams în îndemnul său din „Scrisoare fratelui mai mic”: „Oricare om în esenţă este un meşter, / Vrei să afli meşteşugul tău? Citeşte!”
Citiţi-ne cărţile!
October 13, 2016
Cartea lui Tony Howks „Tenis cu moldovenii” în 434 de cuvinte
Ce carte minunată ai scris, Tony Hawks!
„Tenis cu moldovenii” (ediția a doua, cu un epilog al autorului, Cartier, 2014) este o carte în care râzi și apoi suspini.
Este o carte în care, citindu-o, ți se face ciudă că unele previziuni sumbre s-au împlinit deja. „Străzile erau largi, mărginite de copaci, iar traficul, deși constant, se desfășura fluid. Mă întrebam cam peste câtă vreme aceste străzi vor fi blocate?” Sunt deja, Tony, de mult timp și bineînțeles știi asta. Nu sunt convins încă dacă „multele anomalii ale acestei țări” au devenit astăzi mai puține.
Dar e bine că măcar ceva s-a schimbat. „Mi se părea că întunericul era mai întunecat aici, în Moldova”. Sau nu?
Cu siguranță că acum nu este așa „faptul că un actor de comedie din Anglia a venit în Moldova ca să încerce să-i bată la tenis pe fotbaliștii din echipa națională a Moldovei nu este o știre de presă”.
Am regăsit-o în cartea lui Tony Hawks pe Corina, „elegantă și frumoasă”, cea cu „o voce feminină plăpândă”. În plus, „grijulie, circumspectă, controlând totul”.
Este aici și Iulian, cel cu „maniere elegante și cu o față plăcută când zâmbea”. Și Emil, pe atunci George Harrison în trupa „The Flying Postmen”. Și Leonid, ziaristul sportiv care „părea să posede cunoștințe enciclopedice despre fotbalul din Moldova”.
Sunt atâția oameni și atâtea lucruri din Moldova încât, uneori, nici nu știu dacă această carte este de proză documentată, foarte dramatică, sau ficțiune.
Îmi pare însă că acest lucru este adevărat. „Prima dată când am devenit vulnerabil și avem mare nevoie de ajutor. La așa ceva moldovenii reacționează!”
Îți mulțumesc, Tony, pentru că m-ai făcut cu această carte a ta să râd și să oftez…
Și pentru contribuția ta din Moldova la faptul că „oamenii cu orice fel de dizabilitate trebuie să fie respectați de către societatea în mijlocul căreia trăiesc și să aibă dreptul la o viață pe cât e posibil normală și satisfăcătoare”.
Corina a mărturisit la finalul cărții: „Tony, vreau să-ți spun că sunt fericită pentru tine”.
Ce vreau să-ți spun eu la sfârșitul acestor note de lectură?
Că și eu cred, la fel ca tine, că „dacă gândești pozitiv, poți face ca lucrurile să se întâmple”. Nu ți-am spus asta, în 2013, pe scenă la TEDxChișinău, unde am fost amândoi speakeri, pentru că nu îți citisem cartea încă.
Acum, când încă sunt emoționat după ce am citit „Tenis cu moldovenii”, cred că, de fapt, cartea ta, Tony, este tony-fiantă.
Cu proprietăți de întărire. Pentru Moldova și pentru oamenii ei.
October 12, 2016
Chișinău fără filtru
Povestea începe cu „A fost o dată”. Data de 14 octombrie, ziua de naștere a lui Winnie the Pooh. Și a Chișinăului.
Rupem filtrul și tragem Chișinăul în piept.
Scuarul Cehov este mai activ decât teatrul Cehov. Aici Spălătoria e teatru, Vivaldi – e karaoke club, Stradivarius – butic de haine și accesorii, iar do-re-mi sunt bomboane.
Ce lucru uimitor și, uneori, sumbru, e să trăiești în Chișinău.
În troleibuz e frig, în schimb este internet gratuit. Chiar și unele stații au acoperire wifi, deși nu au acoperiș.
Ce lucru sumbru și, uneori, uimitor este să trăiești în Chișinău!
Pe ce perete să scriem, atunci când ne apucă dragostea: „Te iubesc, Chișinău”?
„Cum se scrie cuvântul iubire?” a întrebat Grohi din povestea cu Winnie the Pooh. „Nu se scrie. Se simte!” i-a răspuns Pooh.
I Love Delfinariu?
Sigur că cel mai bun loc pentru delfini nu e Chișinăul, dar de ce nimeni aici nu luptă cu rechinii?
Aici mai des decât iarba este tunsă populația. Și rasă…
Și drumurile aici nu seamănă cu cele din străinătate. Cum le fac ei atât de bune acolo? Ce pun? Numai nu ziceți că asfalt.
Noroc de gropile din obrajii oamenilor dragi.
Am plecat. Nu capul. Am plecat de aici.
Cel puțin pentru week-end.
„Uneori, a spus Pooh, lucrurile cele mai mici, ocupă în inima ta cel mai mult loc”.
Chișinăul, de exemplu.
October 10, 2016
Fericirea este atunci când… | Doru Ciocanu feat Igor Guzun
Fericirea este o senzație scurtă, dar foarte intensă. Atunci când această senzație descrește, ea rămâne sub formă de bună dispoziție, mai puțin intensă, dar mult mai îndelungată. Unii oameni pot să și-o mențină astfel cu orele, cu zilele, cu anii! Fii și tu un astfel de om! te îndeamnă Doru Ciocanu și Igor Guzun pe Stiripozitive.eu.
Dimineața descoperi că dormi pe o mărginuță de pat, pentru că alături s-a întins pe tot patul și fosăie un copil migrator.
Vii acasă de la serviciu, iar acasă-s toți.
Atunci când toți sunt, asta-i fericirea.
Vii acasă de la serviciu și descoperi că borșul e făcut.
Te așezi la volan dimineața și constați că s-a spart roata. Și când ieși din mașină, constați că nu s-a spart.
Ai trecut cu mașina peste o veveriță și o observi în retrovizor fugind. Fericire!
Te trezești pe la jumătate de noapte și dai să te scoli, dar te uiți la ceas și vezi că mai ai de dormit vreo patru ore.
Țara ta nu are nicio sală de concert acătării, dar totuși a câștigat Eurovizionul.
Azi trebuia să bați covoarele, iar afară plouă, de prăpădenie.
Ce fericire e atunci când afară e frig, în casă e cald și nu trebuie să te duci nicăieri și ai aproape o carte, o femeie…
Oleacă te grăbești, dar nu găsești doi ciorapi identici. Apoi găsești.
Cumperi on-line bilete de avion în Moldova și începi să numeri zilele.
Fericirea e atunci când ai cine să-ți spună „Ferice de tine!”.
Și atunci când îți este bine, chiar dacă știi că nu va dura mult. Asta e fericirea.
Fericirea este atunci când ai trăit toate aceste momente minunate și nimeni deja nu mai poate să ți le ia.
September 30, 2016
Recenziicartibune.ro | Interviu # 87 Igor Guzun
1. Ce este important de știut despre dvs?
Că numele meu este de, 48 de ani, Igor Guzun şi că cea mai recentă carte a mea, „VINIL”, a fost lansată la Chişinău şi la Bucureşti. Nu că asta ar fi neapărat foarte important pentru alţii dar este însemnat pentru mine.
Că la această vârstă zilele de naştere vin repede una după alta, nu ca pe vremuri când le aşteptai cu emoţii mari – este şi asta, dacă nu important, cel puţin notabil.
12 ani – în trecut – de profesorat la Facultatea de Jurnalism şi Ştiinţe ale Comunicării, la Universitatea de Stat din Moldova. 10 ani de muncă la revista „Săptămâna” pe vremuri, în debutul meu ca jurnalist. Şi sunt acum 10 ani de când conduc o agenţie de comunicare la Chişinău.
2. La ce vârstă ați citit prima carte?
Sunt mulţi ani de-atunci, aproape o viaţă. Probabil s-a întâmplat atunci când am învăţat literele şi ştiam să citesc propoziţii. Să fi fost „Abecedarul” la şcoală sau o carte cu poveştile lui Mihai Eminescu la spital? Nu ştiu exact.
Cu siguranţă însă că erau cărţi cu litere chirilice. Iar prima carte cu litere româneşti pe care am găsit-o în biblioteca părinţilor mei – mama, soră medicală, iar tata zootehnician-selecționer – şi am citit-o a fost un volum cu coperte portocalii a poetului spaniol Antonio Machado.
Iar prima carte pe care am scris-o a fost una de poezii şi se numea „De azi într-o săptămână”. La anul vor fi 20 de ani de atunci.
3. Cinci cărţi care v-au impresionat în timp.
S-ar putea să fie mai multe cărţi, dacă nu chiar toate pe care le-am citit până acum. Dacă îmi place o carte, citesc toate cărţile acestui autor. Aşa s-a întâmplat cu Gabriel Garcia Marquez, cu speranţa că s-o mai fi rătăcit pe undeva o carte sau o povestire de-a lui nepublicată încă, cu Mario Vargas Llosa, cu Elizabeth Gilbert, Fiodor Dostoevski, Boris Akunin, Haruki Murakami sau Agatha Christie.
4. Cum ați simțit nevoia de a scrie?
Am făcut o şcoală de pictură, însă aveam un coleg de clasă care era mai bun în asta şi a devenit apoi un artist plastic consacrat. Făceam atletism, însă un alt coleg era campion. Am cântat şi la acordeon şi bineînţeles că avem un coleg care se pricepea la clapele albe şi negre mai bine.
Şi atunci, la sfârşitul adolescenţei, m-am gândit că trebuie să-mi aleg o profesie în care să fiu mai bun decât ei. Şi am ales cuvintele. Cu anii am înţeles că nu este de ajuns să fiu mai bun decât ei, trebuie să fiu mai bun decât mine. Aşa am început să scriu cărţi.
În 2014, am publicat, împreună cu Sergiu Bezniţchi, un celebru om de televiziune şi de spectacol de la Chişinău, cartea „La Blog”, nişte feat-uri scrise împreună care au devenit virale încă înainte de a deveni carte. Iar în 2015 am publicat cartea „VINIL”, care a cunoscut în 2016 o nouă ediţie…
5. Vorbiţi-ne despre „URMA ta”.
Acum 10 ani am creat agenţia „Urma ta” pentru a ajuta oamenii şi organizaţiile să comunice. Şi de atunci scriem texte, facem campanii, producem filme şi creăm emoţii pozitive, inclusiv cu portalul pe care echipa noastră l-a lansat în 2012 şi îl menţine până astăzi http://stiripozitive.eu/.
6. Ce părere aveți despre cultura românească?
Multă lume de aici, de la Chişinău, priveşte cu încântare toate lucrurile bune care se întâmplă în cultura românească. Sunt şi eu unul dintre aceştia. Pentru că – am observat – şi la Chişinău, şi la Bucureşti este acelaşi cer: românesc.
7. Ce alte hobby-uri aveți?
Îmi place fotbalul. Nu să-l privesc, ci să joc. Iar cea mai tare autobiografie a unui fotbalist pe care am citit-o a fost „Eu sunt Zlatan” a lui Ibrahimovici.
8. Ce înseamnă pentru dvs. orașul Chișinău?
Este în oraş în care iată locuiesc cu familia mea deja de mai mulţi ani decât am trăit la Recea, satul în care m-am născut. Chişinăul este oraşul care deopotrivă ne place şi nu ne place. Iar partea cu „Îmi place” am rezumat-o, împreună cu formaţia „FurioSnails”, în piesa „Oameni şi locuri dragi”, în care am mărturisit: „Oameni şi locuri dragi / Şi tu care îmi placi / Sunt toate aici la doi paşi”.
9. Aveți un blog?
Ca orice om care a sădit un pom şi creşte un copil, am un blog. Mă puteţi găsi acolo, la Aiciscriu.eu. Este un blog al jocurilor de cuvinte, creat în îndepărtatul an 2010.
10. Un mesaj pentru cei care doresc să vă citească cartea. Mulțumesc.
Citiţi toate cărţile de pe lume. Pentru că nu există cărţi rele. Toate sunt bune. Bune la ceva. Şi majoritatea dintre ele ni se potrivesc de minune într-un moment anume al vieţii noastre.
Iar atunci când alegeţi următoarea carte pentru lectură, poate vi se potriveşte cartea mea „VINIL”. Este o carte cu texte scurte despre Moldova sau Basarabia, cu farmecul şi paradoxurile ei, unde cele mai frumoase texte despre oameni sunt necrologurile şi unde învăţătorii visează toată viaţa Creta, și doar elevii lor ajung acolo.
Este o carte cu jocuri de cuvinte şi despre copilăria noastră, care s-a terminat atunci când nu a mai trebuit să ne facem lecţiile, iar viaţa a devenit învăţătorul nostru.
Citiţi-ne cărţile. Dacă nu pe ale mele, măcar pe toate celelalte.
September 26, 2016
„Eminescu coboară”: un scurt metraj bazat pe o istorie din cartea „VINIL”
Un scurt metraj bazat pe o istorie din cartea „VINIL” de Igor Guzun.
La Chișinău clasicii sunt încă în viață. Și sunt pomeniți mai des în microbuze decât în manuale.
Eminescu coboară. Se pregătește Micle… Moldova de pe „VINIL”-ul lui Igor Guzun.
Un film regizat de Gheorghe Kitoo.
Coloana sonoră de la final: „Oameni și locuri dragi”, FurioSnails & Igor Guzun
September 21, 2016
FaceCartea de citit a lui Nicu Alifantis
Pentru că în anii ’80 mi-aţi trezit gustul pentru muzică şi mai ales pentru poezie într-o vreme în care nici măcar nu ştiam cum arătaţi pentru că vă ascultam la radio, la cenaclu. Iar cel mai frumos catren cântat de Dumneavoastră era pentru mine atunci cel despre Bucureşti: „Oraş cu femei nesfârşit de frumoase, / Oraş cu copii îngereşti, / Oraş cu bătrâni ca temeiul de case / Oraş bătrânesc, Bucureşti”.
Şi pentru faptul că în anii ’90 v-am aplaudat la Chişinău, pentru prima oară pe viu, într-un concert la Palatul feroviarilor. Iar atunci când una dintre femeile „nesfârşit de frumoase” – împreună cu care am venit la spectacol ca prieteni şi am plecat ca viitori soţi – a mers pe scenă să vă aducă crizanteme galbene, aţi urcat pe scaun ca să le puteţi lua, atât de înaltă era.
Pentru toate acestea mulţumesc, Nicu Alifantis.
Şi pentru că semănaţi la chip şi la gesturi cu tatăl meu, care împlineşte astăzi 75 de ani şi este ca „temeiul de case”, mulţumesc.
Şi pentru emoţia noastră de la începutul anilor ’2000, legată de cântecul „Ajunul din copilărie” pe care îl ascultam cu soţia mea şi Dumneavoastră îi vorbeaţi de pe casetă unui copil: „Ţi-aduce mama o felie de pâine să te linişteşti / Şi cu felia-n mână intri în visele copilăreşti”, respect, Nicu Alifantis.
Cu aceste cântece a crescut fiica noastră atât de mare încât să vă poată aplauda în această vară, în Piaţa Sfatului, la fEstivalul de cArte şi muzică de la Braşov, atunci când ne-aţi spus de la microfon că ne iubiţi.
Şi ne-aţi mai dat atunci o veste: că urma să apară în scurt timp ediţia a doua a cărţii Dumneavoastră „FaceCarte”, cea pe care o citisem deja şi le povestisem soţiei mele şi fiicei noastre că sunt atâţia basarabeni în ea…
Este acolo şi „dresorul de sunete” Victor Panfilov, despre care aţi spus că „o înregistrare sau un spectacol cu domnul Victor Panfilov, la sunet, poartă deviza: „Venit, văzut, auzit, plăcut!” şi că este un „magician al spaţiului sonor”.
L-am remarcat în pagini şi pe actorul şi regizorul Mihai Ţărnă, despre care spuneţi cititorilor: „Trebuie să vedeţi ce face!”
Sunt acolo şi Nicolae Dumbravă, „organizatorul concertului de la Chişinău, un om extrem de drăguţ, ca şi Silvia de altfel, partenera domniei sale”.
Pentru toate acestea, plus pentru faptul că aţi spus în carte că la Chişinău oamenii, mâncarea şi vinul sunt la superlativ, mulţumesc, Nicu Alifantis.
Şi sper ca până să împlinesc vârsta de 60 de ani – „ce rezonanţă extraordinară are cuvântul sexagenar, aproape erotică”, cum aţi remarcat în „FaceCarte” – să reuşim să ne vedem vreodată pe viu să vă spun pentru toate mulţumesc şi să vă dau cartea mea „VINIL”, care o fi rezonând cu toate acestea.
„Să pun bilet pe frigider să nu uit?”
FaceCartea asta de citit!
