Igor Guzun's Blog, page 15
December 16, 2016
Odihnească-se în amintirea noastră Căminul 6!
Știu atâția oameni cărora le-a dat fiori această interpretare a textului pe care a dat-o actirul Nicu Țurcanu.
CĂMINUL 6
Primul sărut. Primul sex. Și atâtea romane de dragoste. Trăite și citite. Toate acolo s-au întâmplat.
Mai târziu au fost în viaţă mai multe cămine, în ospeţie sau chiar la vila ta, cu lemne sau, mai nou, cu pelete. Dar ceea ce a însemnat primul cămin din viaţa ta, căminul numărul 6, nu se compară cu nimic.
Primul sân din palma ta, atins cu tremur. Și primul cutremur din viaţa de student, căruia i-ai supravieţuit în noaptea ceea în care aţi ieșit cu toţii afară și nu i-ai recunoscut pe jumătate dintre oameni, pentru că erau prieteni sau prietene din alte cămine.
Căminul numărul 6. Acolo am început. Acolo am început să avem șanse.
Acolo ne vizitau încă părinţii. Și după dezordinea pe care o vedeau, se grăbeau să ridice pârjoala căzută jos. „Să nu o ridicăm data viitoare când venim”.
Acum cu toată curăţenia pe care o avem în case, nici noi nu mai suntem tineri, nici pe părinţii noștri care au plecat nu-i mai întoarcem.
La căminul numărul 6 erau multe. Și pâine, și vin, și dragoste…
Iar unii dintre noi au luat de acolo în viaţa lor mai departe tot ce au găsit mai bun. Câte un băiat sau o fată.
Să meargă prin lumea mare împreună. Să cumpere un apartament, să construiască o casă sau o vilă cu cămin.
Și să facă un băiat sau o fată ca să-i povestească toate acestea, iar el sau ea să-i privească cu nedumerire.
–
Un text din cartea VINIL de Igor Guzun >> Elibraria
December 9, 2016
Zina Zen. De 513 ori
Zina Zen m-a rugat ieri să spun două cuvinte azi. Am zis „Bine. Două cuvinte”.
Cele două cuvinte ale mele sunt două istorii.
Prima este despre faptul că ne-am văzut cu Zina prima dată, la București, la lansarea cărții mele. A doua oară ne-am văzut pe viu ieri, la lansarea altei cărți. Iar astăzi o văd a treia oară în viața mea pe Zina la lansarea cărții ei „513”.
Felicitări!
Și povestea noastră de dragoste la prima, la a doua și la a treia ar fi fost foarte scurtă, dacă nu era această carte a ei, pe care am citit-o. Într-o zi primul capitol, și apoi până la capăt.
Iar a doua poveste este despre bunelul meu. El avea o căciulă pe care, din când în când, o întorcea pe dos și o scutura. Probabil, ca să fie mai curată și ca să țină mai mult.
Mă întrebați ce are povestea despre căciula bunelului cu această carte? Ei bine, cartea Zinei, după ce am citit-o, a făcut cu mine ce făcea bunelul cu căciula – m-a întors pe dos, m-a scuturat. Poate ca să fiu mai curat. Poate ca să țin mai mult.
Ca să țin mai mult la prieteni și la oamenii dragi.
Mă bucur de 513 ori pentru Zina și cartea ei „513”, care a adunat atâția oameni dragi…
Dintre cei de vârsta noastră, care pot lega două cuvinte pe pagină așa ca acestea să strălucească și să ne miște, nu sunt chiar mulți. Încăpem cu toții pe degetele unei mâni. În schimb, sunt bucuros că vă avem pe voi – mulți – cei care înțelegeți că în munca asta legată de scris nu este nici logică, nici raționament economic, da tot o apreciați. Cumpărându-ne și citindu-ne cărțile.
Ce minunat este că Zina vă are, că noi cu Zina vă avem și asta este dragostea adevărată. La prezent. Că la trecut ar fi: ce bine că v-am avut! Iar asta deja nu este dragoste, este altceva.
December 6, 2016
Bunatate.ro | Cartea nostalgiilor
Cine nu a fost niciodată în Republica Moldova și are de gând să o viziteze, în loc să își cumpere un ghid turistic ar face bine să citească cel mai recent volum al lui Igor Guzun: VINIL.
Descoperă că Republica Moldova e o țară în degringoladă („Aici nu numai realitățile depășesc așteptările, dar și troleibuzele – troleibuzele. Și dimineața nu doar pasagerii nu știu care va fi ruta microbuzului în care urcă, dar nici șoferii nu știu pe unde vor merge.”; ,,Aici nimeni nu aleargă. De aici toți fug.” „De aici lumea pleacă: unii în altă țară, alții – pe altă lume”). O țară cu discrepanțe stridente (,,În Moldova învățătorii visează toată viața creta și doar elevii ajung acolo”). O lume absurdă (,,Aici cele mai frumoase texte sunt necrologurile.”; „Aici se întâmplă să fie două petreceri în aceeași zi. Și nuntă, și înmormântare”).
Dar și o Moldovă surprinzătoare.
Moldova SF: „Aici doar vântul deschide și închide porțile./ Strada principală e pustie și nici pe celelalte ulițe nu se vede nimeni. Aici trecător este doar timpul./ În ogradă caprele zbiară flămânde, iar vacile se agită nemulse./ Rufele pe frânghie sunt demult uscate./ O bicicletă e uitată în mijlocul curții./ Și beciul are lacătul descuiat, dar, surprinzător, asta nu bucură pe nimeni./ Nu se vede nici țipenie de om afară…/ Toată Moldova e pe Одноклассники.ru¹.”
Perspectiva este descurajantă. Și totuși, cartea lui Igor Guzun nu este una sumbră.
În plus, este făcută să aibă succes la publicul cititor din Republica Moldova.
***
Se ia un autor cu vizibilitate în mediul online. Cu o experiență considerabilă în înțelegerea cuvintelor. Și în folosirea convingătoare a lor – căci a fost 12 ani profesor la Universitatea de Stat din Moldova, taman la Facultatea de Jurnalism şi Ştiinţele Comunicării. În plus, de-a lungul timpului a lucrat ani buni în presă, ca jurnalist. Iar de mai bine de un deceniu conduce o agenţie de comunicare, la Chişinău.
Se aleg niște texte de blog. Texte despre copilăria de altădată și despre copiii de-acum; texte despre familie; despre trecut și despre prezent; despre oameni (apropiați, celebrități, personaje generice precum librarul și bibliotecarul); texte despre Chișinău, despre Moldova, despre acasă.
Texte în care autorul are grijă să strecoare destul de multă nostalgie. Atașament. Melancolie, dar și seninătate. Ici și colo – autoironie. Niscaiva seriozitate. Spirit ludic – din belșug. Un dram de resemnare. Nițică exasperare. Multă împăcare tandră.
Însemnărilor acestora li se găsește un titlu cu un aer retro: Vinil. Și o copertă cool.
Douăsprezece persoane cu notorietate în Republica Moldova (printre care se numără însuși Ministrul Culturii de peste Prut: Monica Babuc) citesc volumul înainte ca el să apară și scriu scurte recomandări folosite pe post de prefață sau postfață.
***
Despre cartea Vinil a lui Igor Guzun am impresia că – deja – s-a spus totul. Volumul cuprinde însemnări de pe blogul autorului.
Într-una din notițele care prefațează cartea, Maria Șleahtițchi – scriitoare și profesor universitar – încearcă o clasificare a scrierilor, asumându-și dificultatea încadrării lor într-un anumit gen: ,,Textele – spune Maria Șleahtițchi – sunt ceva ce nu se defineşte cu exactitate: miniaturi, tablete, poeme tranzitive” – și, aș adăuga eu: scurte reportaje subiective; sau posibile capitole dintr-un micro-roman de familie (a se vedea secțiunea Podul bunicii și iPodul nepoatei).
(Observația Mariei Șleahtițchi mi-a amintit de o denumire a textelor de acest soi, inventată de un alt critic literar basarabean, Eugen Lungu: blogograme.)…
Clasificarea însemnărilor din Vinil-ul lui Igor Guzun este, cred, o falsă problemă. Dar ,,inventarul” propus de Maria Șleahtițchi este relevant pentru diversitatea formulelor folosite de Igor Guzun.
Cel mai bine îi reușesc autorului evocările poematice ale copilăriei:
Copilăria se termină atunci când începem să ne tăiem singuri unghiile. Şi nu ne mai obligă nimeni să ne spălăm pe dinţi, dar noi o facem.
Copilăria se termină atunci când înţelegem că Moş Crăciun este tata.
Când încetează să ne bucure obiectele şi aşteptăm bucurii de la oameni din jurul nostru, care sunt tot mai puţini – atunci se termină copilăria.
Copilăria se termină atunci când nu mai trebuie să ne facem lecţiile, dar viaţa continuă să fie învăţătorul nostru.
Când nu ne mai ustură ochii din cauza şamponului şi când facem baie de bună voie şi nesiliţi de nimeni.
Atunci se termină copilăria.
Copilăria se termină atunci când nimeni nu te cheamă la masă şi tu eşti cel sau cea care îi cheamă pe toţi.
Când nu te mai sărută nimeni pe creştet…
Când ai curajul să mănânci singur peşte fără să te ajute părinţii la alegerea oaselor.
Când nu-ţi mai plac zahărul în cuburi și macaroanele alfabet.
Atunci se termină copilăria.
Copilăria se termină atunci când prima ninsoare nu te mai bucură, ci te îngrijorează.
Copilăria se termină atunci când te bucuri că eşti mare, dar înţelegi mai târziu că nu sunt prea multe bucurii în asta. (Când se termină copilăria)
*
Copilăria este atunci când şi câinele, şi pisica sunt mai în vârstă ca tine.
Copilăria este atunci când ţi-i indiferent ce zi a săptămânii este azi. „Ce zi este astăzi?”, a întrebat ursuleţul Winnie. „Este azi”, i-a răspuns Grohi. „E ziua mea preferată!”, a exclamat Winnie.
Copilăria este atunci când e 1 septembrie şi emoţiile îţi fac palmele ude.
Copilăria este atunci când pantalonii devin în scurt timp şorturi.
Copilăria este atunci când dealul îţi pare munte, iar parcul – pădure…
Copilăria este atunci când părinţii sunt încă sănătoşi, iar buneii încă sunt.
Copilăria este atunci când ai când (…). (Copilăria este atunci când…)
*
Și astăzi ni le mai aducem aminte și le savurăm cu ochii închiși și cu inima deschisă. Gusturile din copilărie.
Cartofii copți din copilărie erau cei mai gustoși din lume când părinții ni-i aduceau la spital pentru că altceva – în afară de cartofi copți – nu aveam voie să mâncăm. (…) Mămăliga arsă de pe fundul ceaunului. Mandarinele din copilărie. Prima gumă de mestecat, adusă de mama și tata dintr-o călătorie în Bulgaria. Chiflele cu magiun de 5 copeici de la școală. Pâinea unsă simplu cu unt și magiun, dar mâncată obligatoriu într-o pauză dintre lecțiile de cânt și muncă. Toate au gustul copilăriei mele, și poate, ale copilăriei voastre, irepetabile (…). (Gusturile din copilărie)
***
Cât privește maniera în care scrie Igor Guzun, comentatorii au sesizat ,,minimalismul, laconismul care nu exclude forța de sugestie, finețea în observarea detaliilor” (Maria Șleahtițchi); „concizia, lipsa de prețiozitate” (Vasile Gribincea); spiritul ludic; ironia (care nu se transformă niciodată în sarcasm – n.m.); autoironia.
Igor Guzun valorifică resursele pe care omonimia limbii române și polisemia i le pun la îndemână. Ia în calcul omofonia unor perechi de cuvinte sau a unor construcții lingvistice din română și din engleză. Ingeniozitatea autorului este evidentă, iar asocierile lexicale fanteziste surprind, de cele mai multe ori.
Această ars combinatoria este proprie scrisului lui Igor Guzun. Dar la un moment dat devine și sabotorul acestuia – căci uneori jucăreaua de vorbe funcționează poticnit. Feluritele combinări de cuvinte devin forțate: ,,Sobarul și fierarul. Lemn de mahon, da? Ce se mai aude despre copilul înfiat? Merge des de unul singur pe jos? Și din toate acestea nu înțelegi nici tu o iotă? Ei bine, sunt cuvinte și replici în care s-au ascuns în copilăria noastră mărcile de automobile. SUBARU și FERRARI. Lemn de ma-HONDA? Ce se mai AUDI despre c-OPEL-ul în FIAT? MERCEDES, DAEWOO-nul singur PEUGEOT? Nu înțelegi nici TOYOTA din toate acestea?”
***
În general, când vine vorba despre textele scrise pentru un blog, se urmărește impactul imediat al acestora. Spectaculosul (evenimențial, informațional) câștigă teren în detrimentul literarității textului. Au audiență sigură: articolele de dezvoltare personală (mai ales dacă sunt foarte accesibile și lipsite de profunzime); postările despre iubire (îndeosebi dacă vorbesc despre trădării și proliferează judecăți ori lamentări); notițele umoristice; ușurătățile; textele care demitizează.
Nimic din toate acestea în scrierile preluate de Igor Guzun de pe blogul personal, în paginile Vinil-ului.
Deloc ostentative, ele impresionează prin autenticitate.
Capacitatea lor de a emoționa e similară efectelor unei tablete cu eliberare prelungită.
Ioana REVNIC
text scris pentru www.literaturadeazi.ro
¹Odnoklassniki este un site cu servicii de socializare prin internet foarte popular în Rusia și în fostele țări sovietice. Conform statisticilor de pe site-ul propriu, în iulie 2011 s-au înregistrat mai mult de 100 de milioane de utilizatori și 27 milioane de vizitatori pe zi. În prezent, este cea mai accesată rețea socială din Republica Moldova.
November 16, 2016
HaiBun Vlog: October Reading Challenge – Literatura basarabeană
HaiBun Vlog de by VERONICA ZUBCU
„Acest video este despre un experiment pe care l-am făcut pe parcursul lunii octombrie – un Reading Challenge cu literatură basarabeană. Idee s-a născut dintr-o conversație cu echipa HaiBun ”, spune Veronica Zubcu.
Vorbeam despre niște lansări de carte la Chișinău și în acel moment mi-am dat seamă că eu nu știu ce au publicat autorii moldoveni în ultimii 10-15 ani. Cunoșteam titluri de carte, dar nu prea m-am aventurat să le citesc”.
„N-am făcut o selecție după cele mai populare titluri, ci pur și simplu am scris un mesaj pe Facebook și mi-am rugat prietenii să-mi sugereze niște cărți. Așa au ajuns următoarele titluri la mine:
„Eva” de Adrian Ermurache,
„Kinderland” de Liliana Corobca,
„Diavolul este politic corect” de Savatie Baștovoi,
„Durere” de Vladimir Beșleagă,
„Sex & Perestoika” de Cheianu – începută, probabil nu s-a combinat cu dispoziția mea,
„Simfonia unui criminal” de Doina Lungu,
„Vinil” de Igor Guzun ”.
November 9, 2016
Goodread.ro | Recenzie Vinil de Igor Guzun
Am auzit multe despre cartea asta, chiar de dinainte de a o primi. Ipocrită aș fi să zic că m-a atras atunci; credeam că e un alt roman al vreunui scriitoraș nou-lansat, fără planuri mari de viitor. Ei bine, de data asta, chiar m-am înșelat. În Vinil am descoperit o carte poetică, despre viață și durere, dar, în special, despre om în toate ipostazele sale.
În scriitura lui Igor, nimic nu se descompune; ci mai degrabă totul renaște arborescent dintr-un univers ale cărui rămășițe ajung să pulseze în fiecare venă care te străbate. Vinil nu e o carte oarecare, pe care o citești, o povestești prietenilor apropiați și apoi treci la următoarea. Singura modalitate prin care am povestit cartea asta a fost Citește-o, măi!!! Am încredere (și speranță totodată) ca lumea va găsi în autor un făuritor de cuvinte, un model, dar, mai mult de atât, un (re)creator al unicului.
Lectura nu-i o amendă plătită părinților sau profesorilor. Și cărțile nu-s ca s-ajungă la minte, dar în primul rând ca s-ajungă la inimă. Citim cărți nu ca să fim deștepți, ci ca să facem lucruri deștepte.
VINIL e cu și despre Republica Moldova. Recunosc că, citind, poate și părerile mele s-au schimbat. Au evoluat, ca să zic așa. Igor a reușit să-mi schimbe o viziune cu care am plecat de-acasă, viziune care, însă, nu era chiar a mea, ci mai mult a tuturor celor din familie. Am redescoperit o Moldovă care e mai mult decât casă. E acasă, pentru că în ea locuiesc oamenii pe care îi iubești, și, după cum bine se știe deja, acasă nu e întotdeauna un loc, ci mai mult persoana care ocupă locul…
În VINIL e descrisă o copilărie prin care am trecuți tot la un moment dat. O copilărie săracă din punct de vedere material, dar, sufletește, scăldată în bogății. Atât proză, cât și poezie, opera lui Guzun e despre moldoveni, dar pentru toți. Cred că asta mi-a plăcut cel mai mult, faptul că nu am simțit că citesc o carte dedicată doar moldovenilor.
Copii! Lăsaţi telefoanele și tabletele la o parte. Și vorbiţi cu părinţii și bunicii voștri. Că telefoane și tablete o să mai fie. Dar părinţii și bunicii îmbătrânesc și se trec.
VINIL de Igor Guzun e o carte despre tot ce e viu, despre Emoții și dureri scrise pe hârtie, despre cum destinul ne joacă pe degete, dacă nu știi să îl controlezi. Am descoperit în Vinil un arsenal de texte bine scrise, scăldate în umor și nostalgie, care îți amintesc de copilărie, de lacrimi, de ce a fost și ce va fi. O întreagă viață de om așezată frumos între coperți, o existență a fiecăruia dintre noi, detaliată cum nu se putea mai bine.
November 1, 2016
Sunt aproape peste tot. Bandiții intră și în librării. „Bandiţii”, o carte de Vasile Ernu
Nu era de-ajuns că sunt aproape peste tot. Bandiții au intrat în tipografie. Bandiții intră și în librării, în scurt timp. „Bandiţii. Mică trilogie a marginalilor”, o carte de Vasile Ernu.
Scriitorul Vasile Ernu face acum programul turneului de lansări pentru cartea sa „Bandiţii. Mică trilogie a marginalilor”. Bucureşti, Iaşi, Cluj, Timişoara, Chişinău, Braşov, Craiova etc.
„Şi mă uit pe hartă. Dar de ce să nu merg eu aşa: Tecuci, Bârlad, Filiaşi, Caracal, Cahul, Calafat, Vulcăneşti, Sighet, Beiuş, Teleorman… Lista e lungă, cu orăşele fascinante, dar care nu apar pe lista noastră de priorităţi. Şi e păcat”, spune Vasile Ernu și mai face o mărturie.
„Şi mai ales că am de vizitat şi cele mai importante centre culturale din România şi Republica Moldova: puşcăriile. Venim şi acolo”.
Pe blogul său Ernu.ro, scriitorul Vasile Ernu, cunoscut autor al cărților „Născut în URSS” și „Sectanții”, face o scurtă prezentare a noului volum, intitulat „Bandiţii. Mică trilogie a marginalilor”, care apare la editura „POLIROM”…
„Un băiat din Bugeac, crescut şi educat de o familie exemplară de sectanţi, descoperă o cu totul altă lume decât cea cu care se obişnuise: altă etică, alte valori şi alte reguli. Iar cei care aparţin acestei lumi arată, se îmbracă, vorbesc, gândesc, acţionează şi cântă altfel.
Aceasta e „împărăţia hoţilor“ – oameni tatuaţi straniu, care au ales să-şi construiască o societate proprie, nesupusă instituţiilor oficiale, şi pentru care normalitatea oamenilor de rând e strict interzisă. Chiar şi sectanţii îi consideră „îngeri căzuţi“. Iar dacă nu pot fi salvaţi, sunt aruncaţi în puşcării, unde ar trebui să fie reeducaţi. Însă ei consideră închisoarea „acasă“, ba chiar necesară dacă vrei să devii bandit. Tânărul din Bugeac e atras de aceşti marginali după ce, întâmplător, se împrieteneşte cu un hoţ faimos, cu rang înalt, din Odessa, care îi va deveni un adevărat maestru.
Astfel pătrunde în această lume necunoscută şi inaccesibilă şi descoperă tainele unei comunităţi pline de contrabandişti şi tâlhari, hoţi de buzunare şi prostituate, asasini şi cerşetori, care totuşi îşi pun gaj viaţa pentru respectarea unui cod al onoarei. Bandiţii dezvăluie „în negativ“ faţa nevăzută, fascinantă a proscrişilor şi felul în care e văzut raiul de către cei ce trăiesc în infern”.
Cuprinsul cărții „Bandiţii. Mică trilogie a marginalilor” de Vasile Ernu este AICI.
October 27, 2016
Gazeta Basarabiei | Igor Guzun: Recuperarea unei cărţi sau a mai multora este ceva care trebuie să se întâmple cel puţin o dată la o generaţie
Interviu cu scriitorul Igor Guzun, autorul cărţii VINIL, directorul agenţiei „Urma ta”
În ultimii 5-7 ani apar tot mai multe lucrări ale unor scriitori din Republica Moldova stabiliţi peste hotare sau care au trăit experienţa migraţiei. Pe care dintre acestea le-aţi remarcat Dvs., de ce le apreciaţi?
– Pentru mine, atunci când sunt cititor, contează mai mult nu locul unde a fost scrisă o carte, ci cum este scrisă și cine este autorul. Și aleg să citesc următoarea carte ori că sunt curios, ori că mi-a vorbit cineva despre ea, sau că mi-a plăcut cartea lui precedentă și de asta vreau să citesc toate cărțile lui etc. Și abia acum îmi dau seama că unele dintre cărțile scriitorilor originari din Moldova pe care le-am îndrăgit au fost scrise în Canada, în Franța, în Rusia și așa mai departe.
Care este raportul dintre migraţie şi literatură, în prezent? Care sunt primele elemente pe care le putem observa, cu cel mai mare impact? Cât de mult se aseamănă sau nu cu sec. XIX – începutul sec. XX, când practic toţi marii scriitori sau oameni de stat au avut perioade de migraţie, pentru studii, stagii peste hotare etc.
– Se pare că viața omului, în toate timpurile, poate fi rezumată la ceea ce am observat în cartea tot mai des fotografiată și citată în ultimul timp „VINIL”: „E greu să pleci dar, bineînţeles, nu-i ușor să rămâi”.
Este, până la urmă, decizia fiecăruia ce să facă. Iar atunci când ajuns la tine, ca scriitor, ecouri de la oameni care s-au născut în Moldova, dar se află în străinătate pentru studii sau pentru viață, care spun că „Moldova o port cu mine, oriunde aș pleca. O port în limba pe care o vorbesc, o găsesc printre frunzele lui Ion Druță, iar mai recent i-am simțit răsuflarea lecturând VINIL-ul lui Igor Guzun”, asta te emoționează. Și chiar crezi că Moldova este oridunde.
Cartea „Fabule moderne” (ediția întâi) a Tatianei Ţâbuleac a fost editată de agenția „URMA ta. Cum a fost această colaborare? Cu cine dintre autori aţi mai lucrat?
– Cred că a fost o colaborare normală, umană. Atunci, în 2014, această carte a Tatianei s-a născut, cum puținelor cărți li s-a întâmplat, în văzul tuturor. După ce au fost publicate textele ei minunate pe www.stiripozitive.eu, ne-am gândit că le-ar sta bine într-o carte. Și așa a fost.
Și este de ajuns această mărturie recentă a Tatianei ca să cred că tot ce a fost legat de cartea „Fabule moderne” a fost fabulos. „Pentru că tu ai zis„hai”, „fă”, „scrie”, „scoate”. „Eu nu am uitat. Așa ceva nu se uită”, mi-a spus Tatiana.
Am editat apoi la „URMA ta”, în 2015, și „Dicționar auafed 2” al lui Doru Ciocanu. Iar această carte a grăbit revenirea lui Doru la Chișinău din Canada, după o așteptare a noastră de cinci ani, și lansarea la editura „Cartier” a cărții „Dicționar auafed 3”. Și de data aceasta a fost fantastic…
De ce credeţi că Doru Ciocanu este poate singurul scriitor de science fiction din Republica Moldova şi care sunt elementele de bază care argumentează această afirmaţie?
– Ca să fie cu totul exact, voi spune că Doru Ciocanu este poate singurul scriitor de science fiction din Republica Moldova pe care îl cunosc.
I-am cunoscut pe Alexandru Gromov și Iuri Grecov și le-am citit cărțile, însă ei au plecat în lumea celor drepți.
Lucrările scriitorului Aurel Ciocanu au fost publicate cu foarte mulţi ani în urmă, cu grafie chirilică. Un manuscris a rămas nepublicat până azi. De ce credeţi că e importantă recuperarea operei acestui scriitor?
– Cred că recuperarea unei cărți sau a mai multora este ceva care trebuie să se întâmple cel puțin o dată la o generație. Pentru că o carte își poate găsi cititorii și simpatizanții de diferite vârste și reeditările au aici farmecul lor.
Am citit în anii 1980 poeziile lui Aurel Ciocanu în copilărie din catrenele incluse în manuale și din cărțile din biblioteca sătească, iar fiica noastră a învățat aceleași poezii pe de rost, pentru muzicalitatea și poantele din ele, din ediția de mai încoace, din 2004, a cărții „Unchiul meu Păcală”.
La sfârșitul adolescenței mele l-am cunoscut pe viu pe scriitorul Aurel Ciocanu, pentru că am fost coleg și sunt prieten cu fiul lui, Doru. Aurel Ciocanu a fost cel care ne-a îndrumat primii pași de autori de texte, spunând că e bine că intrăm în literatură „nu pe tancuri, ci cu o floare în mână”.
Sigur că m-aș bucura foarte mult să citesc cărțile lui rămase în manuscrise. Căci o carte mai veche, pe care parcă o cunoșteam, a lui Aurel Ciocanu, „Sus la codru”, scrisă în 1977 și colorată în 2016 de pictorul Lică Sainciuc și reeditată de „Cartier”, mi-a adus o mare surpriză. Una dintre aceste bucurii este legată de descoperirea că poezia lui Aurel Ciocanu, care ne-a luminat copilăria în deschiderea fiecărui manual școlar: „Cartea, ca pe-o dimineață, / Nepătată s-o păstrezi / Și să-ți lumineze-n viață / Ca un soare în amiezi”, conține, de fapt, mai multe strofe, la fel de minunate.
Interviu realizat de Ecaterina Deleu, doctorandă, ICJP al AŞM
Gazeta Basarabiei, anul VIII, nr. 6, 1-31 octombrie 2016
October 25, 2016
Bibliotecadeganduri Blog | Despre „Vinil”, de Igor Guzun, sau despre călătoria în trecut, în locul de baștină
Bibliotecadeganduri.blogspot.md
Despre „VINIL” am auzit demult și cam tot pe-atunci am inclus-o pe lista mea de „to read”. Când am văzut o poză de-a Natei cu cărțile autorilor basarabeni cumpărate de ea, mi-am zis că le iau cu împrumut pe toate când vin la Cluj.
Și numai după ce am vizionat filmulețul de pe canalul ei de youtube, i-am scris înflăcărată că mă pun la rând pentru această carte și aștept cumințică până crapă răbdarea în mine. 
Și pentru că biblioteca Natei e ca o bibliotecă centrală, iar eu (cu toată modestia din lume) – una dintre cele mai fidele cititoare, sâmbătă seara purtam această culegere de amintiri și sentimente în geantă, în drum spre casă.
Cred că oricât de departe nu m-aș afla de Moldova, cât de mult n-aș fi integrată aici, în societatea clujeană, această operă mi-a amintit că am sânge de basarabeancă în vene. O carte care m-a făcut să râd, dar m-a și întristat. M-au întristat încă și încă o dată condițiile în care trăiește lumea la noi. De fapt nu, nu trăiește, ci supraviețuiește. Constat cu durere faptul că deseori când revin acasă în vacanțe chiar sunt întrebată când plec sau, altfel zis, pe cât timp am venit. Mă îngrozește ideea că și eu sunt influențată de progresul ăsta tehnologic, că uneori manifest mai multă tristețe dacă mi se strică căștile, decât relațiile cu unii oameni. 
Dar, pe de altă parte, afirm că am avut parte de o copilărie fericită…
Eu nu aveam telefon mobil, mă striga mama de la balcon. Nu aveam nici PC și nici internet. Dacă acum copiii la școală își scriu referatele printr-un copy+paste din Google, eu făceam pe atunci numai Copy din enciclopediile „Вряу сэ штиу”. Da, mâncam mandarine și portocale de mai multe ori pe an, dar credeam orbește că pâinea e de la iepuraș, și tot așa mi-ar plăcea să cred și acum că biscuiții „de la iepuraș”, Bucuria, îi aduc aceste patrupede drăgălașe. Eu nu am prins anii cu Polaroid, dar aveam aparat foto cu peliculă de 12 cadre (pentru că de 24 te socoteai bogat, iar 36 – baron). Și eu mă jucam de-a v-ați ascunselea, de-a Море волнуется раз, Море волнуется два, Море волнуется три, Морская фигура на месте замри!
Și cleiul de pe copaci mi-a fost gumă, iar bunica încă îmi mai face păpușoi pe jăratic. Am avut norocul să gust și pâinea cu zahăr (delicatesă sugerată de tata). Am fost un copil fericit. Cu povești, Zâna Măseluță, Moș Crăciun care trăiește la Polul Nord, reni și spiriduși.
Sunt atâtea de zis despre cartea asta! O să o cumpăr și eu, să o citească și mama, că ea cu siguranță s-ar regăsi în fiecare pagină. E o adevărată măiestrie scrierea asta, cartea de identitate a fiecărui moldovean!
Bibliotecadeganduri Blog: Despre „Vinil”, de Igor Guzun, sau despre călătoria în trecut, în locul de baștină
Bibliotecadeganduri.blogspot.md
Despre „VINIL” am auzit demult și cam tot pe-atunci am inclus-o pe lista mea de „to read”. Când am văzut o poză de-a Natei cu cărțile autorilor basarabeni cumpărate de ea, mi-am zis că le iau cu împrumut pe toate când vin la Cluj.
Și numai după ce am vizionat filmulețul de pe canalul ei de youtube, i-am scris înflăcărată că mă pun la rând pentru această carte și aștept cumințică până crapă răbdarea în mine. Și pentru că biblioteca Natei e ca o bibliotecă centrală, iar eu (cu toată modestia din lume) – una dintre cele mai fidele cititoare, sâmbătă seara purtam această culegere de amintiri și sentimente în geantă, în drum spre casă.
Cred că oricât de departe nu m-aș afla de Moldova, cât de mult n-aș fi integrată aici, în societatea clujeană, această operă mi-a amintit că am sânge de basarabeancă în vene. O carte care m-a făcut să râd, dar m-a și întristat. M-au întristat încă și încă o dată condițiile în care trăiește lumea la noi. De fapt nu, nu trăiește, ci supraviețuiește. Constat cu durere faptul că deseori când revin acasă în vacanțe chiar sunt întrebată când plec sau, altfel zis, pe cât timp am venit. Mă îngrozește ideea că și eu sunt influențată de progresul ăsta tehnologic, că uneori manifest mai multă tristețe dacă mi se strică căștile, decât relațiile cu unii oameni.
Dar, pe de altă parte, afirm că am avut parte de o copilărie fericită…
Eu nu aveam telefon mobil, mă striga mama de la balcon. Nu aveam nici PC și nici internet. Dacă acum copiii la școală își scriu referatele printr-un copy+paste din Google, eu făceam pe atunci numai Copy din enciclopediile „Вряу сэ штиу”. Da, mâncam mandarine și portocale de mai multe ori pe an, dar credeam orbește că pâinea e de la iepuraș, și tot așa mi-ar plăcea să cred și acum că biscuiții „de la iepuraș”, Bucuria, îi aduc aceste patrupede drăgălașe. Eu nu am prins anii cu Polaroid, dar aveam aparat foto cu peliculă de 12 cadre (pentru că de 24 te socoteai bogat, iar 36 – baron). Și eu mă jucam de-a v-ați ascunselea, de-a Море волнуется раз, Море волнуется два, Море волнуется три, Морская фигура на месте замри!
Și cleiul de pe copaci mi-a fost gumă, iar bunica încă îmi mai face păpușoi pe jăratic. Am avut norocul să gust și pâinea cu zahăr (delicatesă sugerată de tata). Am fost un copil fericit. Cu povești, Zâna Măseluță, Moș Crăciun care trăiește la Polul Nord, reni și spiriduși.
Sunt atâtea de zis despre cartea asta! O să o cumpăr și eu, să o citească și mama, că ea cu siguranță s-ar regăsi în fiecare pagină. E o adevărată măiestrie scrierea asta, cartea de identitate a fiecărui moldovean!
Everydayjournalism.md | Cărțile de pe noptiera scriitorului Igor Guzun
Echipa Everyday dă startul unei noi rubrici „Cărțile de pe noptiera lui… ” în care ne-am propus să aflăm de la oamenii pasionați de lectură despre cărțile și autorii preferați, despre cărțile care i-au marcat, dar și să ne ofere o listă cu recomandări pentru o lectură cu impact. Astăzi, scriitorul Igor Guzun, care din 2007 până în prezent a reușit să scrie 15 cărți, ne-a oferit răspuns la toate aceste întrebări. Ce zici poate citești și tu cartea „Vinil”?
Cărțile de pe noptiera scriitorului Igor Guzun
Bineînțeles că am citit multe cărți, însă nu destule și nici nu pe toate pe care mi-ar fi plăcut să le citesc până acum. În schimb, lucrez la asta și a devenit acum mai ușor să găsesc de oriunde în lume cartea pe care vreau s-o citesc acum. Și nu durează prea mult ca să ajungă la tine. Doar că, odată cu trecerea anilor, sunt parcă tot mai multe de făcut în viață și rămâne mai puțin timp pentru citit. Citim cărți nu pentru a deveni mai deștepți, ci mai ales pentru a face lucruri deștepte. Fiindcă că ceea ce contează – pentru noi și pentru oamenii apropiați – este nu ceea ce am devenit după anumite lecturi sau ce am spus, dar ceea ce am făcut după ce am citit niște cărți. Și vine o vârstă la care sunt tot mai puține cărți – dar suficiente pentru viața asta și toate celelalte vieți – pe care vrei sau trebuie să le citești și se înmulțesc cărțile pe care vrei să le scrii. Plus, încă atâtea lucruri pe care vrei să le faci.
Probabil că toate cărțile m-au marcat. Și am scris toate cele 15 cărți de până acum – de la primul volum de versuri „De azi într-o săptămână” (2007) până la cartea de proză scurtă „VINIL” (apărută în două ediții, 2015 și 2016) – fiind inspirat din cărțile pe care le-am citit și din oamenii pe care i-am întâlnit în viață. Și dacă o fi câteva lecții învățate de mine în toți acești ani, acestea sunt din viață și nu din cărți.
Despre tineri și lectură
Sigur că citesc tinerii din ziua de astăzi. Poate nu cărțile pe care părinții și profesorii vor ca să le citească în primul rând copiii și adolescenții lor. Și poate nu în forma pe care și-o doresc adulții. Însă, copiii și tinerii de azi citesc. Cum să citească mai mult și cu ce-i pot ajuta maturii în asta? Să-i facă curioși, să le propună cărți potrivite. Nu „Frații Jderi”, ci mai nou „Miss Peregrine”, de exemplu. Pentru cărțile solide și fundamentale, probabil, sunt alte vârste mai nimerite.
Știu atâția adolescenți care au citit toate cele șapte cărți din seria „Harry Potter” – și sunt printre acestea volume groase – iar unii tineri nici nu au așteptat să fie tradus în română cel de-al optulea, că l-au și citit în engleză. Ceea ce a făcut pentru promovarea lecturii printre copii și adolescenți atât cărțile „Jurnalul unui puşti” de Jeff Kinney sau „Harry Potter” de J. K. Rowling, cât și profesorii, care au înțeles să pună potențialul acestor cărți este fantastic…
Și apropo, cititorii și prețuitorii cărții „VINIL” sunt tinerii, mulți dintre aceștia adolescenți, și profesorii. Ce întâlniri minunate am avut la Clubul de promovare a lecturii de la Orhei sau la Liceul „Vasile Vasilache” de la Chișinău!
Recomandări
Am să vă spun o listă de scriitori pe care i-am citit, de la prima carte până la ultima ori până la cea mai recentă și merită și alții să le citească: Gabriel Garcia Marquez, Mario Vargas Llosa, Elizabeth Gilbert, Fiodor Dostoevski, Boris Akunin, Haruki Murakami, Paulo Coelho, Charles Bukowski, Carlos Ruiz Zafón, Doru Ciocanu, Tatiana Țîbuleac sau Andreï Makine. Iar în ceea ce o privește pe Agatha Christie, sunt la cota de vreo 60 din cele 80 de romane, povestiri sau piese de teatru pe care le-a scris.
Povestea cu toți acești scriitori și, poate o mai fi câțiva pe care i-am uitat aici, este că, dacă mi-a plăcut o carte de-a lor, le citesc pe toate, fără să încerc să le compar între ele. Așa mi-am făcut o regulă și o respect. Pentru că e mai ușor de trăit după regula asta.
Toate cărțile sunt bune. Citiți-ne cărțile! Dacă nu pe ale mele, măcar toate celelalte. Sigur că o fi complicată sarcina asta pentru o viață de om. Rămân însă, celelalte.
Autoare: Sabina Hirianov
Sursa foto: Victor Garștea | TEDxChișinău
Sursa: Everydayjournalism.md
