Igor Guzun's Blog, page 7

Ce-ai făcut?

„Ți-a plăcut ce-am făcut?”

„Ai făcut un live foarte bun”.

Mama a făcut plăcinte.

Tata a făcut reparație.

Bunicul și bunica au făcut trei case: una în tinerețe, una în Siberia și apoi după ce s-au întors – alta în sat.

Dar tu ce-ai făcut în viața asta?

Un selfie!

Bineînțeles că greșesc. Mai multe.

Goma a făcut pușcărie.

Gaudi a făcut Sagrada Família.

Chinezii au făcut Marele Zid Chinezesc, egiptenii – piramidele.

Dar tu ce-ai făcut?

Rating?

Criză de nervi pe Mess?

Eminescu a făcut ca numele lui „să-l poarte / secolii din gură-n gură”.

Mendeleev a făcut ca numele lui să-l poarte „Tabelul periodic al elementelor”.

Macarena a făcut istorie.

Și ABBA a făcut istorie.

Și Iorga a făcut istorie.

Dar tu ce-ai făcut?

Story pe Instagram?

Ai făcut o copertă cu decolteul tău generos? Cu noul tatuaj?

Mai bine făceai curățenie. Mai bine îți făceai lecțiile. Mai bine făceai voluntariat.

Mai bine făceai un bine.

Daniela a făcut măcar Harward-ul. Și un copil.

Iar J.K. Rowling a făcut Hogwarts. Și mulți copii. Fericiți.

Dar tu ce-ai făcut în viața asta?

Alungirea genelor 3D?

Unghii magice?

Un grătar de sărbătorile de mai ca să-l pui pe Youtube?

Mai bine citeai o carte.

Ca să nu faci toate acestea.

10 cărți recomandate de scriitorul Igor Guzun

Igor Guzun este scriitor și director al agenției de PR și publicitate ”URMA ta” de la Chișinău. Cartea sa ”VINIL” (2015) a fost a fost numită „una dintre marile cărți ale generației noastre” („Revista literară, #3, 2017). Iar cărțile ”Adio, lucruri”, poeme (2018) și ”BINE” (2017) se află pe pozițiile 1 și 2 în Topul vânzărilor din librăriile ”Cartier” în aprilie 2018.

Când sunt rugat să recomand o carte sau 10 cărți, recomand o bibliotecă. Iar dacă îmi place un scriitor, îi citesc toate cărțile. Așa mi s-a întâmplat cu Gabriel García Márquez, Andreï Makine, Elizabeth Gilbert, Doru Ciocanu, Mario Vargas Llosa, Fiodor Dostoevski, Boris Akunin, Haruki Murakami, Matei Vișniec, Madonna, Khaled Hosseini, Lobo Antunes, J.K. Rowling, Yukio Mishima, Charles Bukowski, Fredrik Backman și poate cu alți câțiva. Iar la Agatha Christie sunt undeva la cota de 60 din cele 80.

Uneori, pentru un om și o carte este de ajuns ca să facă lucruri deștepte. Iar aceste 10 cărți recomandate spun o poveste și despre faptul că toate celelalte cărți ale acestor scriitori sunt potrivite.

”Dragostea în vremea holerei” de Gabriel García Márquez. Pentru că este cea mai frumoasă poveste de dragoste la la Romeo și Julieta încoace. Și pentru că lui Márquez i-a fost probabil extrem de greu să scrie o nouă carte care să se ridice pe culmile dobândite de ”Un veac de singurătate” și ”Toamna patriarhului”. Și a reușit. Știți cu ce cuvinte se încheie romanul? Cu expresia ”pentru totdeauna”. A reușit pentru totdeauna.

”Pe vremea fluviului Amur” de Andreï Makine. Pentru că Amour înseamnă, în primul rând, dragoste și apoi numele celui mai lung râu din Rusia. Cei trei eroi ai romanului se aruncă în ambele: în valurile râului Amur …și în valurile dragostei – amour, cum zice Belmondo, care este cea de-a patra prezență constantă din carte. Cei trei prieteni din roman au revăzut un fim cu Belmondo de 17 ori. Și seamănă puțin cu adolescența și tinerețea mea în care am revăzut ”Ce-și doresc femeile” și ”Meet Joe Black” de mai multe ori, cred, decât eroii lui Makine.

”Rătăcirile fetei nesăbuite” de Mario Vargas Llosa. Pentru că e, la fel, despre dragoste. O poveste despre bucuria și chinurile unei iubiri, urmărită timp de 4 decenii, pe 3 continente. Lecturile din Llosa pot fi începute la fel de bine cu ”Mătușa Julia și condeierul” sau cu ”Paradisul de după colț”. Iar atunci când a fost întrebat care sunt cărţile sale de care se simte cel mai apropiat, Vargas Llosa a dat două titluri: „Conversația la Catedrala” şi „Războiul sfârșitului lumii”. „Dintre toate cărțile mele, cu astea aş vrea să rămân” în istorie, spune, făcând parcă un bilanţ contabil, Don Mario. Sunt alegerile autorului. Are dreptul. La fel cum noi avem dreptul să i le citim pe toate.

”Pădurea norvegiană” de Haruki Murakami. Probabil pentru că am intrat în Murakami anume cu acest roman care conține atâta muzică. De altfel, ca și toate celelalte. Garantez.

„Merele Domnului Peabody” de Madonna. Este una dintre cele cinci povești minunate, apărute cu semnătura Madonna. Excelent ilustrată. Și cu importante lecții de viață.

”Amintiri de pe planeta M.” de Doru Ciocanu. Pentru că este prietenul meu și pentru că scrie cărți fantastice. Nu doar cu referire la genul de Science-Fiction, pe care îl practică, ci mai ales cu sens de extraordinar. Și dacă mă va întreba cineva – cum a întrebat supărat o dată Stalin „Da câte divizii are Papa?” – „Da câte cărți, mă rog, are Doru?”. Vom răspunde: „Da iaca deja are 4”. Dintre care, rețineți, 3 dicționare: „Dicționar auafed 1, 2 și 3”. Și nu e o muncă ușoară să scrii dicționare. BP Hasdeu a ajuns cu monumentalul său dicționar etimologic a ajuns doar până la cuvântul „bărbat”.

”Negustorul de începuturi de roman” de Matei Vișnec. Pentru că Vișnec este tare. Tare bun. Și mare. Mare deliciu.

”Un bărbat pe nume Ove” de Fredrik Backman. Pentru că este o carte absolut adorabilă. Umor tandru, o construcție simplă dar spectaculoasă, tonalitate caldă și multă-multă dragoste este acolo. Și pentru această definiție pentru dragoste: „A iubi pe cineva e ca și cum te-ai muta într-o casă nouă… La început ești îndrăgostit de tot ce-i nou, te minunezi în fiecare dimineață că-i casa ta, ca și cum te miri că, în orice clipă, poate să năvălească altcineva pe ușă și să spună că totu-i o mare greșeală și că, de fapt, nu ți se cuvine un loc atât de frumos. Apoi anii trec, fațada se scorojește, lemnul crapă pe ici, pe acolo, și ajungi să iubești casa nu pentru cât de perfectă e, ci pentru imperfecțiunile ei. Îi știi toate unghiurile și ungherele. Știi cum să faci să nu se înțepenească cheia în yală când e ger. Știi care scânduri din podea se mișcă atunci când pășești pe ele și cum să deschizi ușile dulapului ca să nu scârțâie. Știi toate micile secrete care o fac căminul tău”.

E o definiție lungă și superbă pentru dragoste.

Așa ca dragostea însăși.

”Și munții au ecou” de Khaled Hosseini. Pentru că am citit și precedentele – „Vânătorii de zmeie” și „Splendida cetate a celor o mie de sori”, cu respirația tăiată și cu creionul în mână.

Iară dacă aceste câteva dintre citatele mele preferate din „Și munții au ecou” ajută pe cineva să-l descopere și să-l îndrăgească pe Khaled Hosseini, m-aș bucura mult.

„Toate lucrurile bune în viață sunt fragile și ușor de pierdut”.

„Dacă o cultură este o casă, atunci limba este cheia de la ușa din față și de la toate camerele dinăuntru”.

„O poveste este precum un tren în mișcare: indiferent de locul în care urci, ești obligat să ajungi mai devreme sau mai târziu la destinație”.

„Lumea este fundamental un loc nedrept; trebuie doar să te uiți pe fereastra dormitorului”.

„Lumea, în general, nu vede ce se întâmplă înăuntrul tău, nu dă nici doi bani pe speranțele, visele, necazurile tale, care rămân ascunse acolo dincolo de piele și oase”.

„Frumusețea este un dar imens, nemeritat, oferit la întâmplare și în mod absurd”.

„Timpul e precum şarmul. Nu ai niciodată atât de mult precum crezi”.

„N-are rost să te plângi de ceea ce este inevitabil”.

”Harry Potter și Ordinul Phoenix” de J.K. Rowling. Pentru că este o carte de-a dreptul instructivă pentru adulți. „Ca să te faci bine, trebuie mai întâi să te simţi rău”, le spune Hermione Granger lui Harry Potter şi Ron Weasley în „Harry Potter şi Ordinul Phoenix”, de J.K. Rowling, al cincilea volum şi cel mai voluminos din seria „Harry Potter”. Şi, cu mult înainte de replica aceasta: „Răul nu este ireversibil”, afirmă profesorul Dumbledore spre finalul romanului „Harry Potter 2 şi Camera Secretelor”.

Dar cum să înțelegem afirmația asta din Harry Potter: ”Cărțile sunt înșelătoare uneori”?

Poate căutăm răspunsuri împreună.

În biblioteci și librării.

Ganduriledintrepagini.com

Poezia NOI ȘI BLAJINII de Igor Guzun, tradusă în georgiană

Poezia NOI ȘI BLAJINII de Igor Guzun, tradusă în georgiană de Sophie Datishvili

თანამემამულეს

აქედან ყველა უკანოუხედავად გარბის

აქ მხოლოდ კლოუნები ხალისობენ აფიშებით

სადაც არ უნდა იპოვო თავშესაფარი

ღმერთს ყოველთვის რუმინულად ესაუბრები.

შენ შეგიძლია მიატოვო ყველაფერი, მარტივია შენი მოხიბვლა

ჩიტებით, ბუმბულებითა და ყვავილებით

მაგრამ, მაინც არ დაგავიწყდეს შენიანები

და წერილის მიწერა ჯერ კიდევ ცოცხალი ახლობლებისთვის

მათ გაუგზავნი ფულს და საჩუქრებს

თუმცა ამ ყველაფრის გარეშეც

აქ ყველა ახსოვთ სახელები და ცნობენ სახეზე

ისინი ვინც ცაში არიან და ისინიც ვინც ქვეყნიერების ბოლოში წავიდნენ.

Traducere în limba gerogiană și lectură de Sophie Datishvili

NOI ȘI BLAJINII

De aici toţi fug, nimeni nu pleacă la pas.

Oriunde în lume, în română îţi spui spovedania.

Acasă veselă a rămas

Doar inscripţia „Veselă din Germania”.

Şi parcă ai vrea să înjuri şi să uiţi,

Dar asta n-ajută deloc, din păcate.

Iar tot ce poţi face, munceşti şi-i ajuţi

Pe cei din pomelnic de la sănătate.

Şi atunci când trimiţi, chiar dacă sunt mici,

Dovezi de iubire – pannetone şi sume,

Suntem împreună şi rămânem aici

Plecaţii în ceruri, plecaţii în lume.

Igor Guzun

#adiolucruri

Cartea de poeme „Adio, lucruri” de Igor Guzun (Editura Cartier, 2018) este AICI (Librariile CARTIER)

>>> Cartier.md

>>> iTunes.apple.com

și în ROMÂNIA >>> Cărturești,  Libris, Librăria Mihai Eminescu.

Video Youtube

Mulțumiri speciale: Mihaela Cîrnov Savca

Mircea Surdu citește poezia „Mamele noastre” din cartea „Adio, lucruri” de Igor Guzun

De Ziua Mondială a Poeziei, de pe 21 martie, Mircea Surdu a ales să citească poezia „Mamele noastre” din cartea „Adio, lucruri” de Igor Guzun.

MAMELE NOASTRE

Zeci de mii de pași pe zi făcuți în gospodărie.

Abia acum știm asta, când ne pricepem la cronometrat.

Viața lor a ținut cât ai sufla într-o păpădie –

Din risipa lor de bunătate noi ne-am adunat.

Mamele noastre, ale noastre, ale tuturora

Au știut să ne iubească fără sărutări și alint.

Am început să le prețuim după ce li se sfârșise ora

De muncă neremunerată pentru noi pe pământ.

Nici nu am observat când făptura lor a început să scadă

Și nici pentru grija lor nu avem ce să le dăm în schimb.

Atunci când își potriveau cu grijă broboada

Erau singurele clipe în care își odihneau palmele pe nimb.

***

Cartea Adio, lucruri” de Igor Guzun (Editura Cartier, 2018) este AICI >>> Cartier.md și iTunes.

Și-atunci… tot dragoste este | Dumitru Crudu despre cartea „BINE” de Igor Guzun

Dumitru Crudu | Literaturadeazi.ro

„Și atunci când îl recunoști după pași pe cel care intră/ în baie tot dragoste este” Dumitru CRUDU Cea mai nouă carte a lui Igor Guzun – cartea „BINE” – e mai mult decât o carte. E o carte-obiect. E o carte în care printre paginile ei vei găsi și ilustrate pe care le-ai putea trimite prietenilor, pentru a-i chema la o cafea, sau pentru a le spune că cel mai bine e acasă, fraților sau surorilor pentru a-i ruga să-i sune pe părinți, dar și părinților sau ființei iubite, pentru a le spune că-i iubești, pentru a le ura Crăciun fericit sau pentru a le cere iertare.

Asemenea cărți poștale – atât de frumoase și umane – nu există în circulație. Chiar le-ai putea trimite. Decupează-le din carte și trimite-le oamenilor apropiați. Chiar azi ai putea să mergi la poștă. Sunt sigur că s-ar bucura. Dar pe lângă că aș trimite aceste ilustrate, eu aș mai face și un colet unde aș pune însuși volumul lui Igor Guzun și l-aș expedia persoanelor dragi mie, spunându-le astfel ceea ce nu le-am spus de ani de zile, tot amânând sau negăsind timp pentru asta. Adică spunându-le cât de mult contează ei pentru mine. Dar spunându-le asta cu ajutorul cărții lui Igor Guzun, care le-ar putea spune lor mai mult chiar decât aș fi eu în stare.

Printre filele cărții lui Igor Guzun am dat și de un pomelnic pentru vii și morți, cu spații goale, parcă pentru a le completa noi, cititorii cărții lui, văzându-i în acest fel pe cei care ne sunt sau ne-au fost foarte apropiați și în lumina credinței în Dumnezeu.

Iar toate astea pentru a răspunde și la întrebarea: ce ne face să ne simțim bine?

Ne face să ne simțim bine, în primul rând, faptul de-a nu-i uita, de-a nu-i neglija, de a-i prețui și iubi pe oamenii de lângă noi sau o prietenie care durează în timp. Nu întâmplător în legenda de sub fotografia scriitorului Doru Ciocanu, un mare prieten de-al lui Igor, dar și de-al nostru, al celor care-l știm, apare cuvântul bine.

Iar de la bine la bucurie nu e decât o treaptă. Cartea lui Igor Guzun este un îndemn să nu ne rușinăm, să nu ne sinchisim de-a vorbi și despre „lucruri mărunte” și de-a încerca să le transformăm în „lucruri importante”.

Foarte multe dintre textele lui Igor Guzun din această carte au ca punct de plecare cotidianul moldovenesc, realitatea sau copilăria, dar pe parcurs devin, de fapt, niște poeme în toată legea, încărcate de sentimente și emoții, dar și de pale de ironie, ca în poemul Aici: „Aici cultivăm pământul, limba și gusturile.// Aici mai frumos decât cerul poate fi doar lăi-cerul.// Aici continuă să fie culese și fructele, și numerele de telefon.// Aici, când te așezi la masă, prima întrebare este despre culoarea preferată: „Roșu sau alb? (…)”

Sau ca în poemul Constituția, o carte fascinantă: „Ironică. Solemnă. Cinică. Amuzantă.// Nu cunosc o carte mai fascinantă decât constituția.// Este ironică atunci când spune că statul trebuie „ să ia/ măsuri pentru ca orice om să aibă un nivel de trai de-/cent.(…)”

Unul dintre cele mai frumoase poeme din carte și unul dintre cele mai frumoase poeme scrise de vreun autor contemporan în ultimii ani este acest poem, care se cheamă Dragostea este atunci când…: „Dragostea este atunci când accepți necondiționat ca/ cel de alături de sub plapumă să pună tălpile lui mereu/ reci pe picioarele tale întotdeauna calde.// Și atunci când îl recunoști după pași pe cel care intră/ în baie tot dragoste este.// Dragostea este atunci când nu se schimbă nimic/ nici după ce se nasc copiii, nici după ce copiii pleacă/ de-acasă.// Dragoste este tot ce-ți mai rămâne după ce se termină sexul. (…)”

Citind poemul m-am gândit că nu ar trebui să așteptăm vreo ocazie specială pentru a le spune oamenilor dragi cuvinte frumoase, ci să o facem zilnic, deseori, poate, fără nici un motiv.

Cele mai multe dintre textele lui Igor Guzun sunt niște splendide poeme, niște poeme foarte frumoase, pentru care l-ar invidia poeții contemporani, pentru că poetul reușește să vorbească despre lucruri cu adevărat importante fără a ridica vocea, într-un mod firesc și natural, fără a face caz din asta.

Sunt niște poeme foarte frumoase din care autorul a dat la o parte figurile de stil de tip reflexiv, pentru a le înlocui, vorba lui Gheorghe Crăciun, cu cele de tip tranzitiv. Ironia la care face recurs de foarte multe ori schimbă perspectivele, răstoarnă situațiile, înșeală așteptările, ne face să vedem lucrurile într-o altă lumină.

Nu toate textele din carte sunt poeme – unele sunt proze, altele tablete, unele sunt texte de graniță, în care se întâlnesc mai multe genuri – dar toate au o strălucire aparte și fac ca această carte să fie o carte foarte frumoasă, o carte unică în felul ei, o carte eveniment.

Literaturadeazi.ro | Noiibarbari

Carte, pâine, vin

Am împărtășit, joi seara, într-un eveniment – „Carte, pâine, vin ” – o istorie despre paharul pe jumătate gol și despre lacrimi.

Suntem fiecare dintre noi acum la o vârstă la care putem privi atât în urmă – la ce-am făcut și cum am făcut, cât și înainte – ce vrem să facem mai departe. Și poate că marele avantaj al vârstei noastre, marea fascinație este că putem privi și putem vedea nu doar înapoi și înainte, dar și înăuntru.

Cu ce-am umplut acești ani? ne întrebăm. Care-i conținutul? Când și cu cine ne-a fost bine?

Știți, am găsit în aceste zile una dintre explicații de ce suntem pesimiști, ca oameni, în marea noastră parte.

În povestea ceea veche cu paharul pe jumătate plin și pe jumătate gol noi suntem pesimiștii care văd aproape mereu jumătatea goală.

Iar explicația mea pentru asta este că, atunci când paharul este pe jumătate plin, noi ne grăbim să-l bem ca să-l vedem gol.

De ce ne grăbim să bem repede jumătatea plină?

Încerc să răspund. Poate că ne este frică să nu pierdem și ceea ce avem, să nu ne ia cineva și puținul care este al nostru… Poate că, după ce am văzut în viața și în istoria noastră atâtea schimbări, nu mai credem că se poate împlini ceva bun.

De asta – cred la anii aceștia în care căutăm să fim împliniți – că e mai bine să avem o jumătate de pâine dar întreagă decât multe fărâmituri care cântăresc cât o pâine.

Mai puțin e mai bine.

Sau cum am zice, legat de vin, MIMI-nimalist.

Viața m-a învățat că e mai bine să citești câteva pagini, dar acesta să fie Marquez și alături să fie omul tău drag, decât cărți groase și despre nimic, tipărite pe hârtie scumpă.

Scump înseamnă nu costisitor, dar drag, prețios.

Este valabil și atunci când este vorba despre cărți, și atunci când este vorba despre vin.

Nu știu dacă acest vin este tare.

Tare îmi place. Probabil că trebuie să inventăm pentru asta butonul „Tare îmi place”.

Care să exprime emoțiile noastre legate de vin și de oamenii care vin în viața noastră și rămân aici.

Un buton care  să povestească faptul că undeva, acolo cu oameni și locuri dragi, cu un pahar de vin am trăit o fărâmă de fericire.

Eu nu pricep multe în vinuri. Dar știu că despre un vin bun se spune că este curat ca lacrima. Însă lacrimile se leagă la noi mai mult cu clipele grele. Și mai știu vorba ceea care ne îndeamnă să bem până la fund „ca să nu rămână lacrimi în pahar”.

Iar dacă întoarcem­ lacrima invers, putem vedem o inimă. Inima care înseamnă dragoste și bine. Iar inima încape foarte bine nu doar în piept, ci și în jumătatea plină a paharului.

Cu vin „Malbec”.

Fotografie de Andrei Cibotaru

PR-UL BINELUI | Bunatate.ro

Ioana Revnic | Bunatate.ro

BINE-le lui Igor Guzun a ajuns la mine într-una din acele zile în care convingerea mea că pentru ceilalți nu ești decât suma nevoilor pe care li le poți îndeplini bate orice credință în bunătate, adevăr și alte asemenea.

Citind cartea mi-am amintit că, din fericire, devii și ceea ce le dăruiești celorlalți.

Cartea lui Igor Guzun dăruiește cititorilor mult, mult BINE, fapt care nu va rămâne, anticipez eu, nerăsplătit – de o foarte generoasă cifră de vânzări.

Dar ce înseamnă BINE– le, pentru Igor Guzun?

Fiica lui și mama ei. Bunica și bunelul. Chișinăul (cu fețele lui mai mult sau mai puțin luminoase). Țara. Cartea și cititul. Copilăria cu gusturile, cu mirosurile, cu năzbâtiile, cu obiceiurile, cu poveștile ei. Toate lucrurile sau locurile care poartă cu sine o poveste. Câteva „mărunțișuri” pe cale de dispariție: grija; un zâmbet; prospețimea; candoarea; bucuria; dragostea. Dorul. Copiii. Frații și surorile. Amintirile. Cărțile poștale. Dumnezeu…

Într-un interviu recent, Igor Guzun spunea că speră ca recenta sa carte să fie mai bună decât precedenta (Vinil). Lucru care i-a reușit. Despre Vinil spuneam că e o carte a nostalgiilor – stare ce se prelungește în actualul volum. Vinil era și o carte în care autorul – specialist în comunicare și PR – se erija într-un fel de PR al țării sale de baștină (de aici și îndemnul meu adresat cititorilor, când am scris despre carte: „Cine nu a fost niciodată în Republica Moldova și are de gând să o viziteze, în loc să își cumpere un ghid turistic ar face bine să citească cel mai recent volum al lui Igor Guzun: Vinil”).

Un anumit spirit local se menține în mai noul BINE. Și nu cred că acest lucru este neapărat un atu: nota subversivă a unor texte înțelese doar de românii basarabeni e și în dezavantajul cărții, nu doar în avantajul ei.

Unele bucăți rezistă, independent de aluzii, de trimiterile lor neaoșe. Iacătă, de pildă, primul text din volum: Pâinea de la iepure. Simplu. Subtil. Savuros, precum metafora în jurul căreia e construit: cunoscătorii mi-au explicat că pâinea de la iepure se referă la un cadou; la ceva primit pe neașteptate; la pâinea pătrățoasă, cumpărată de la magazinele basarabene sătești de altădată și adusă în dar copiilor, în lipsa unor cadouri culinare pretențioase; sau la bucata de pâine luată de acasă, ascunsă în buzunarul hainei, purtată până în sat și întoarsă la copii ca fiind „de la iepure”;  orice țânc basarabean se înfrupta din ea, ca dintr-o delicatesă:

A existat în copilăria noastră un produs atât de minunat încât îi ținem minte savoarea și acum, peste atâtea decenii.

Pâinea de la iepure.

Ce gustoasă! Ce aromată! Ce așteptată era această pâine de la iepure!

Era mâncată mereu cu poftă, niciodată tăiată cu cuțitul, ci numaidecât ruptă ca să rămână în palmă cât mai multe fărâmituri. Să le ducem la gură și pe acestea, după ce am mâncat întreaga bucată de pâine.

A fost brandul cel mai iubit al copilăriei noastre.

Și ce păcat că furnizorii acestui produs – părinții noștri – au îmbătrânit sau au plecat la cele veșnice!

Și de ce oare, atunci când le aducem copiilor noștri câte o pâine și le spunem că e de la iepure, ne privesc nedumeriți și nu ne cred ?

Sau, mai bine zis, ne cred. Ne cred un pic ciudați.

Magia nu mai funcționează.

Ori pâinile de astăzi, ori pâinile sunt din alt aluat.

Dar există și texte „cu cheie”, pe care doar un public restrâns le gustă (cum ar fi Ramele – despre salonul MolDeco din Chișinău; unele referiri din Antonime; sau Din exclamația șah și mat astăzi a rămas doat mat-ul – text a cărui „poantă” o pricepi dacă știi că  în rusește „mat” înseamnă înjurătură – cu referințe materne, uneori ș.a.).

Epuizând aceste observații, adaug că noua carte a lui Igor Guzun are câteva atuuri evidente.

1. Ideea în jurul căreia e construită: importanți sunt oamenii și nu lucrurile, iar acestea din urmă sunt valoroase datorită poveștilor, datorită amintirilor pe care le poartă cu ele…

2. Igor Guzun nu mai mizează excesiv pe jocurile de cuvinte, pe asocierile lexicale inedite care l-au consacrat (și care îi fac volumele intraductibile). Inteligente și bine dozate, cele mai multe rămân doar pretexte ale însemnărilor, conferindu-le o înșelătoare notă ludică. Emoția primează. Gravitatea: Ah, de atâtea ori am exclamat cu bucurie „Gol !”, atunci când echipa favorită și la bine, și la rău – România – marca un gol. Și, vai, am plâns la golul cel mai dureros din viață. Golul de părinți.(Gol !). Sau autoironia: Eu buchisesc. Odată cu trecerea anilor, scade vederea. Eu buchisex. (Buchisesc). Sau nostalgia. Sau vulnerabilitatea afișată discret. Sau alte simțăminte.

3. Simplitatea stilistică. Claritatea.

4. Concepția grafică a cărții e excepțională: coperta; textura paginilor; imaginile expresive; cărțile poștale create de Irina Rusu, numai bune de trimis apropiaților. BINE are inclusiv un pomelnic.

5. Formulele” adoptate sunt mai complexe, mai consistente decât cele din volumul anterior. Găsim în BINE poezii; prozo-poeme; schițe, reportaje, inventare, definiții – subiective. Dintre toate acestea, citez un Basm, cu final neașteptat:

Când mică erai

Şi-aveai guturai

Bunica-ţi aducea omăt

Să faci oameni de zăpadă în casă

Şi-ţi povestea că undeva fulguieşte în mai,

Şi ninsoarea ceea-i amară şi nu e frumoasă.

Dar te interesau alte amănunte

La vârsta şcolară:

Pe furiş deschideai geamul pentru câteva minute –

Să nu se topească oamenii de omăt din cămară.

Lângă vatră te aşezai mai comod,

Suflai în foc să nu fie căldura prea mare

Şi sperai…

să cadă în tindă varul din pod

Ca din cer o ninsoare.

Cum înserarea peste sat se lăsa

O rugai pe bunica să se apropie de telefon,

Dacă de la flacăra din vatră amurgul se va incendia –

Să cheme urgent pompierii din raion.

Bunica te dojenea zâmbind

Şi-ți mărturisea că există ierni şi mai triste

În care un timp a trăit

Pentru că a fost inclusă în liste.

Pentru tine totul era ireal.

Şi apoi de unde puteai şti

Că bunica a fost ridicată în ninsoare după Ural,

Şi nu deportată într-un pastel de Alecsandri.

***

Igor Guzun e scriitor și conduce o agenție de PR. Mai nou, a devenit PR-ul BINE-lui, scriind o carte care salvează de la uitare esențe de umanitate.

Dacă într-o zi m-aș trezi nemaiștiind nimic, nimic, nimic din ce am trăit până atunci, cred că mi-ar prinde bine să (re)citesc BINE-le lui Igor Guzun. Așa, mi-aș aminti de COPILĂRIE (când și eu umblam cu cheia de gât; mă dădeam în scrânciob și săream de acolo, în zbor; când lansam discuri de vinil pe post de bumeranguri; când și mie hainele puse la uscat iarna, afară, și aduse înapoi în casă îmi miroseau a ger – așa cum scrie în carte). Mi-aș aminti de câte feluri e un ZÂMBET. Sau ce e DRAGOSTEA. Sau cum e să îți fie DOR: de casă; de frați; de surori; de bunici; de părinți; de toți ai tăi – vii și morți.

Ioana Revnic

Pe Igor Guzun îl găsiți AICI

BUNATATE.RO

 

 

BINE de Igor Guzun

Cartea „BINE” de Igor Guzun este o carte despre oameni și obiecte, despre dragoste și acasă, iar acestea împreună îți dau o stare de bine. Cartea povestește că binele există, chiar dacă uneori nu se vede.

Este o carte de dăruit oamenilor dragi de sărbători: de Crăciun, de Paște și de Paștele Blajinilor, în loc de căni și farfurii. Și, probabil, în toate celelalte zile ale anului în care există o ocazie potrivită.

Cartea conține 69 de texte scurte, scrise în același registru consacrat al autorului de nostalgie amestecată cu ironie despre oameni apropiați, obiecte emoționante, amintiri și poze.

Cartea „BINE” conține și 8 cărți poștale, care pot fi rupte și trimise oriunde în lume, ca semne de dragoste și atenție.

Unde? La Librarius, Pro-Noi, Librăriile CARTIER, e-Libraria și, la Paris, la Galerie Moldave à Paris, iar în Italia – la Galleria Moldava in Italia.

„Moartea unei veverițe”, de Dumitru Crudu. Cu femeia care flutură din mână, ca o carte cu coperta în vânt

Poate că, la cei 50 de ani pe care Dumitru Crudu i-a împlinit în 2017, cel mai frumos și mai valoros cadou pe care și l-a făcut însuși scriitorul este această carte de povestiri – „Moartea unei veverițe” (2017), apărută la editura „Univers” într-o serie care cuprinde și mari autori ai literaturii universale ca Gabriel García Márquez, Virginia Woolf sau Kurt Vonnegut.

În această carte cu 68 de povestiri, triste dar pline de umor, cum remarcă editorii, „o veveriță moare, iar moartea ei s-ar putea să fie metafora centrală a acestor vremi”. Pentru că și în aceste timpuri, vorba cronicarului, nu sunt vremile sub cârma omului, ci bietul om sub cârma vremii. E bine că sub cârma omului sunt măcar cărțile pe care le citim și le recitim cu drag ca să nu mai fim de acum încolo sub vremi.

Iar pentru a marca acest moment, istoric pentru biografia personală a unui cititor, poate că ar fi potrivit ca satul în care s-a născut scriitorul Dumitru Crudu – Flutura – să ajungă în stemă. Ca să ne fluture cu mâna, așa cum o face pe un peron una dintre eroinele cărții, Anna Areniova. Iar fiecare dintre noi să interpreteze cum vrea acest semn.

De salut. De rămas bun. De uimire. De încântare.

O femeie care flutură din mână, ca o carte cu coperta în vânt.

Top 10 texte pe Aiciscriu.eu în 2017

Top 10 texte pe www.aiciscriu.eu în 2017.

1.

The Motans, Carla s Dreams, Kapushon feat. Stela Boțan: mesaje de citit cărți.Chiar dacă nu a venit încă Ziua internațională a lecturii cu voce tare, de pe 24 februarie, și nici Ziua internațională a cărții, de pe 23 aprilie, vreau să apreciez astăzi contribuția imensă la promovarea cititului printre tineri a lui The Motans, Carla’s Dreams și Kapushon… continuarea e aici.

2.

O sarcină pe zi, de Igor Guzun. Să mergi în fiecare zi la școală și să plătești acolo cu tinerețea ta. / Să poți rezolva ecuații, dar la gară și la poștă să nu te poți descurca. / Să faci o facultate, un master și să nu-ți găsești un loc de muncă, / Iar atunci când îl găsești, salariul să nu-ți ajungă… continuarea e aici.

3.

Tatiana Țîbuleac. Scriitoarea care a venit din online și a intrat direct în bibliotecci și în inimi. Cu cele trei cărți pe care le-a publicat până acum la Chișinău și Brașov – „Fabule moderne” (URMA ta, 2014), „Fabule moderne” revăzute (Libris Editorial, 2016) și „Vara în care mama a avut ochii verzi” (CARTIER, 2016) – Tatiana Țîbuleac a devenit genul nou de scriitor. Un scriitor frumos, nu neapărat bătrân, cu o comunicare personală și imediată cu fiecare dintre cititorii săi, cu admiratori de ambele sexe și de toate vârstele, cu texte scoase nu din sertare vechi, nici din cărțile citite sau de pe alte bloguri, ci din experiența de profesionist și din inima sa de om. Este deci un scriitor-trend… continuarea e aici.

4.

O mie de cuvinte de scris la intrarea în Moldova. Sergiu Beznițchi feat. Igor Guzun. Dacă tot ne-am deprins la tot pasul cu indicatoare gen „Atenție, pericol”, „Drum în lucru” etc., poate că ar fi mai potrivit să instalăm avertismentul „Ocolire” chiar la intrarea în țară? Sunt câteva sute de cuvinte, poate chiar o mie care pot fi scrise cu litere mari la intrarea în Moldova. „Moldoveni beți. Moldoveni, beți apă vara!”  sau „Moldoveni, lăsați băutura. Dar nu uitați unde!”… continuarea e aici.

5.

Sctiitorul de SF Doru Ciocanu – prietenul meu – încheie un cerc și apare în colecția Rotonda. Cu vreo 20 de ani în urmă Gheorghe Erizanu a scris un text: „Înainte de Planeta Moldova a fost Doru Ciocanu”. Acest text nu era un text egoist, ci un text altruist scris de către unul dintre cei mai drepți dintre editorii Moldova… continuarea e aici…

6.

Labirint, de Zina Zen. Cărțile nu au o rațiune economică pentru cei mai mulți dintre noi, fie că le citim sau le scriem. Și de asta poate căutăm mereu, mai întâi pentru noi înșine, o justificare de ce facem asta. Citim și scriem cărți, probabil, ca să-i facem pe oameni mai buni. Și, împreună cu ei, și noi ne schimbăm, sper, în bine… continuarea e aici.

7.

100 de locuri ciudate în care poate fi ascultat radio. Igor Guzun feat. Sergiu Beznițchi. Vara fustele fetelor sunt la fel ca undele radio – ultrascurte, iar pleoapele ca celelalte unde – ultraviolete. Poți să asculți un post de radio și la cinema, dacă ești la filmul „Bună dimineața, Vietnam!” cu Robin Williams. Poți să asculți radio și la circ, dacă ești la Chișinău, unde circul e închis, iar păpușile sunt în vacanță… continuarea e aici.

8.

Vând titluri. Scump! „De vorbă cu Emo”. Scump! „Flutura”. Se vinde și acest titlu, sugerat, bineînțeles, de satul în care s-a născut colegul și prietenul meu, scriitorul Dumitru Crudu. Și mai am câteva titluri în stoc, bune tocmai pentru a polemiza cu titlul cărții lui Silviu Iliuță „Toate titlurile bune au fost date”… continuarea e aici.

9.

Cu ce se măsoară timpul? Ceas, cronometru – pentru zilele de azi? Sau clepsidră, crono-metru antic pentru vremurile de mult apuse? Timpul are atâtea și atâtea măsurători!.. continuarea e aici.

10.

Copiii noștri sunt minunați! De cele mai multe ori sunt pur și simplu minunați. Iar câteodată copiii noștri sunt minunați de ceea ce se întâmplă în jur. Poate că de asta își pun urechile în căști, iar atunci când vorbesc în șoaptă strigă. Sunt generația celor pe care îi deranjează liniștea. Și multe alte lucruri mai grave… continuarea e aici.

Va urma în 2018…

Recomandă