Igor Guzun's Blog, page 8
December 24, 2017
Moș Crăciun este…
Moș Crăciun este tata pentru că are pantofii și parfumul lui. Și chiar aceeași privire și aceleași glume.
Moș Crăciun este Fuego pentru că știe foarte multe cântece despre brad și, până nu le cântă pe toate, nu se încheie matineul, iar nouă ni-i cald în costum de urși, de vulpe, de lebădă sau chiar în costum de Irina Loghin copil.
Moș Crăciun este directorul școlii pentru că ne spune că nu am fost cuminți și continuă să ne țină morală…
Moș Crăciun este vecinul nostru pentru că se concentrează foarte puțin pe rolul său, dar mai mult pe paharul de pe masă.
Moș Crăciun este…
Ce bine că este!
Dar de ce oare minciunile cele mai mari sunt şi cele mai frumoase?
December 21, 2017
VINIL – Igor Guzun | Rezenzie Ganduriledintrepagini.com
Titlu: VINIL
Autor: Igor Guzun
Categoria: Literatură română
Număr pagini: 182
Editura: URMA ta
„VINIL” a lui Igor Guzun este o carte cu texte scurte despre Moldova, în care autorul ne prezintă cu umor și ironie viața din Moldova. Moldoveanul din mine nu are cum să nu iubească această carte, o carte extraordinară pe care dacă o veți citi, probabil vă veți regăsi în unele citate, indiferent dacă sunteți moldoveni sau nu.
Igor Guzun s-a născut în satul Recea din Republica Moldova, a absolvit Facultatea de Jurnalism a Universității de Stat din Moldova, a lucrat timp de zece ani în presa scrisă pentru ziarul „Săptămână” și a fost profesor universitar la Facultatea de Jurnalism si Științe ale Comunicării, tot timp de 10 ani. Acesta spune că: „Oamenii, mai ales scriitorii, seamănă cu aparatele de cafea. Ca să oferim un produs aromat, trebuie să ne alimentăm cu cărți, emoții, experiențe.” (după cum ați putut afla în interviul pe care mi l-a acordat, interviu pe care îl puteți citi: aici)
Cartea lui Igor Guzun m-a atras destul de mult prin titlul său foarte bine ales ținând cont de faptul că sunt un iubitor de viniluri. Atunci când am început să o citesc, autorul m-a făcut în unele momente să călătoresc în timp, cu 20-30 de ani în urmă. Dacă citești cartea e imposibil să-ți rămână indiferentă, nu există cale de mijloc, ori îți va plăcea ori nu. Dacă vei înțelege ironia și umorul fin al autorului e imposbil să nu iubești „VINIL”, însă dacă nu vei înțelege jocul de cuvinte a lui Igor Guzun probabil cartea ți se va părea una banală.
Din punctul meu de vedere „VINIL” e o capodoperă literară a timpurilor noastre, tocmai din această cauză autorul a fost răsplătit cu premiul „Omul anului 2016” în literatură al revistei „VIP Magazin”. Igor Guzun cu ajutorul cărții sale, cu ironia sa, cu umorul său, cu jocul său de cuvinte îl putem caracteriza ca fiind un Caragiale al timpurilor noastre. O carte care îți readuce aminte de umorul de altădată, în care se punea foarte mult accent pe ironie, pe jocul de cuvinte.
Mai jos, vă invit să citiți câteva citate extrase din carte care mi-au plăcut foarte mult și poate vă vor face să cumpărați cartea și să o citiți:
„Moldova. Aici nici în biserică lumea nu se roagă atâta cât se roagă în microbuze.
Aici, când vii acasă de la muncă sau de la studii de peste hotare, nu te întreabă nimeni: „Cât stai?”, dar toți te întreabă: „Când te duci?” […]
Aici fotbalul mai mult se privește decât se joacă, iar la teatru lumea merge mai mult să râdă decât să aplaude.
Noi am închis librăriile din sate, am lăsat să se învechească bibliotecile, în schimb tot noi suntem cei care avem câte o carte în toaletă. Fără coperți, bătută într-un cui.”
„Într-o țară de râs au rămas puțini ironici.
Aici nimeni nu aleargă, de aici toți fug.
Se bea cu suta, se pleacă cu milionul, iar dacă se fură – cu miliardul.”
„În copilărie băteam mingea, nu capul sau colegii.
Atunci știam cine-i Eistein și nu auzisem de Rammstein.”
„Copii!
Lăsați telefoanele și tabletele la o parte. Și vorbiți cu părinții și bunicii voștri.
Că telefoane și tablete o să mai fie.
Dar părinții și bunicii îmbătrânesc și se trec.”
„Nu mai sunt încântat de poeziile noi. Poate ajung cumva și la Cărtărescu. Deocamdată, poeții mei preferați din limba română contemporană sunt Puya, Guess Who și Paraziții.”
„Nu mai sunt ce-am fost.”
„Când se termină copilăria […]
Copilăria se termină atunci când înțelegem că Moș Crăciun este tata.
Când încetează să ne bucure obiectele și așteptăm bucurii de la oamenii din jurul nostru, care sunt tot mai puțini – atunci se termină copilăria.
Copilăria se termină atunci când nu mai trebuie să ne facem lecțiile, dar viața continuă să fie învățătorul nostru. […]
Copilăria se termină atunci când nimeni nu te cheamă la masă și tu ești cel sau cea care îi cheamă pe toți. […]
Copilăria se termină atunci când prima ninsoare nu te mai bucură, ci te îngrijorează.
Copilăria se termină atunci când te bucuri că ești mare, dar înțelegi mai târziu că nu sunt prea multe bucurii în asta.”
„Copiii noștri, ajunși adolescenți
Copiii noștri, ajunși adolescenți, și-au dezvoltat foarte mult degetul mare, de la gadget-urile pe care scriu mesaje.
Părinții stau pe tablete și injecții, copiii lor – pe tablete și telefoane.
Copiii noștri, ajunși adolescenți, pot citi vorbele părinților pe buze, pentru că au mereu căștile pe urechi. […]
Noi aveam doar o formație – U2, copiii noștri însă au toate formațiile pe Youtube.”
„Nu mai stăm pe gânduri, stăm pe Facebook.
Nu mai ținem postul, îl citim sau îl comentăm.
Nu mai facem șotii, facem shooting sau shoping.
Nu mai vrem socialism, vrem socializare.
Nu se mai indexeasă pensiile. Se indexează site-urile.
Acum meniul poate fi nu doar gustos, ci și comod, de exemplu, pe web.
Am uitat de Marea Revoluție și avem nevoie de o rezoluție mai mare.
Înainte doar expresiile și artele erau plastice. Acum totul e din plastic.
Înainte traiul era trai, acum e doar o încercare. To try.
Și totuși try-ască viața!”
„100 de chestii pe care le poți face cu o carte
O poți citi. O poți dărui. O poți povesti. Sau o poți uita.
O poți deschide sau închide ca pe o ușă sau o fereastră.
O poți mirosi.
O poți scrie, la urma urmei.
Sunt atâtea și atâtea lucruri pe care un om le poate face cu o carte, încât despre asta poți scrie chiar o carte. […]
O poți pune în dulap ori poți sprijini dulapul ca să nu se răstoarne.
Într-o carte poți păstra niște bani sau după ea – o sticlă de coniac.”
„Cartea.
O poți împrumuta, știind chiar că sunt puține șanse s-o vezi înapoi.
Un om poate face atâtea și atâtea cu o carte. Și aici lista rămâne deschisă, unde fiecare își poate mărturisi experiența.
Acum mă întreb ce nu poate să facă un om cu o carte?
Un om nu poate să urască o carte.
Dar cei care le-au ars? Îmi poate replica cineva.
Au fost și dintre aceștia, dar ei nu erau oameni.”…
„Citim cărți nu ca să fim deștepți, ci ca să facem lucruri deștepte.”
„Și cărțile nu-s ca s-ajungă la minte, dar în primul rând ca s-ajungă la inimă”
„Cărțile citite sunt deopotrivă ca să te înalți pe degete să vezi mai departe și să te apleci în genunchi ca să privești mai adânc în sufletul tău.
Cartea pe care o citești o poți cuprinde strâns la piept ca pe un prieten și o poți da mai departe ca să-ți faci prieteni noi ori să-și amintești de cei vechi.
Nu-i oare așa, prieteni cărora v-am dat cărți și nu mi le-ați întors, pentru că acum sunt ale voastre?”
„Librării și biblioteci noi, moderne, comode, aerisite în care – așa cum am văzut în atâtea țări europene – bătrânii vin să joace șah, copiii – să privească un film și apoi să răsfoiască și cartea cu Harry Potter, iar adolescenții vin să filtreze, să-și facă temele, să bea o cafea și să citească ceva între timp.”
„O carte te poate ajuta să visezi, să descoperi, să creezi, să produci, să inventezi. Și nu sunt chiar atât de mulți oameni în țara asta care îți pot întinde o mână cu o carte care să te ajute să faci asta: librarul, bibliotecarul, mama, tata și învățătoarea. Respect!”
„Moldova. Doar aici există ceva care te suflă, te trage și te bate, iar pe deasupra îl mai și plătești. Curentul.
Moldova. Aici „am să-ți croiesc una” nu este o vorbă adresată de croitor clientului, ci de un părinte copilului.
Moldova. Aici, când un om cade, ceilalți râd în loc să-l ajute să se ridice.
Moldova. Aici vestea bună este că a murit capra vecinului.”
„Că tot iarna este un anotimp în care s-a născut Eminescu, să exemplificăm cu el. Eminescu a devenit mare nu prin ceea ce a avut, ci prin ceea ce a creat.”
„Noi contăm nu atât prin numărul cărților citite, cât mai ales prin ceea ce am făcut după ce le-am citit.”
„Știți, m-a impresionat mult, poate la fel ca pe voi, exemplul acela al cafenelelor din unele orașe europene în care un om care intră poate plăti două cafele – una pentru el și alta în așteptare, pentru un om fără adăpost care intră să se încălzească.
Și atunci când le-am împărtășit această impresie colegilor mei, unul dintre ei mi-a spus: „E cumva la fel ca în satul tatălui meu”. Acolo, atunci când erau culese merele în livadă, erau lăsați neculeși câțiva pomi, cei de la drum, pentru drumeți.
Cred că atâta timp cât asemenea exemple mai sunt ținute minte, avem șanse să mergem mai departe, ca oameni și ca țară.”
„Cum să găsim timp? Știe cineva o formulă deșteaptă?
Ce să răspundem când lumea ne întreabă „ce mai faci?”…
Iar oamenii care în fiecare zi ne văd, ne înțeleg, ne așteaptă
Sunt tot mai puțini, și de asta, poate, din ce în ce mai dragi.”
„VINIL” a lui Igor Guzun – o carte pe care o recomand din toată inima – în care pe alocuri veți râde copios, dar vor fi și multe citate care vă vor emoționa și vă vor ajunge direct la inimă. O carte pe care o veți aprecia în primul rând pentru jocul de cuvinte al autorului, pentru ironia și umorul său dar și pentru mesajele pe care le transmite acesta.
Cartea poate fi comandată online de pe site-ul celor de la Libris, dând click: aici.
Sursă: Ganduriledintrepagini.com
December 15, 2017
„Trusa de unelte” pentru un scriitor începător: cărțile, oamenii, marii scriitori, colegii de scris, gramatica și discționarele, plus școala de scris și inima
HAIBUN.MD: – Care sunt regulile de aur pentru un scriitor începător? Există o „trusă de unelte”?
Igor Guzun: – Sunt niște cărți – sigur că multe – care pot ajuta la asta, iar primele care îmi vin acum în minte sunt „Misterul regelui. Despre scris” de Stephen King, „Meseria de romancier” de Haruki Murakami sau „Cum să NU scrii un roman. Arta greșelilor” de Howard Mittelmark și Sandra Newman.
Mai sunt marii scriitori la care ne uităm cu admirație și care, dincolo de plăcerea lecturii, ne pot da lecții de scris atunci când este vorba despre construcție, umor, stil, tonalitate, împletirea realităților cu ficțiunea etc: Agatha Christie, în primul rând, plus o altă bibliotecă de clasici mai vechi sau mai noi, de la opere complete de Feodor Dostoievski până la „Groapa”, „Săptămâna nebunilor” și „Principele” de Eugen Barbu.
Plus oamenii din această meserie, contemporani cu tine, pe care îi citești, îi respecți, îi cauți și-i întâlnești ca să înțelegi pe viu de ce strălucesc.
Plus gramatica și dicționarele. Plus școala de scris.
Și când te gândești că sunt atâtea și atâtea de făcut în fiecare zi până să te apropii de reușită în meseria de scriitor, poate că e mai rațional nici să nu începi. Doar că o mare parte din munca asta o facem cu inima. Și inimii îi putem obiecta multe – că pune prea multă pasiune, că uneori nu prea are logică și așa mai departe – dar că procedează chibzuit, de asta nu o putem învinovăți.
December 12, 2017
„Labirint”, de Zina Zen
Cărțile nu au o rațiune economică pentru cei mai mulți dintre noi, fie că le citim sau le scriem.
Și de asta poate căutăm mereu, mai întâi pentru noi înșine, o justificare de ce facem asta.
Citim și scriem cărți, probabil, ca să-i facem pe oameni mai buni. Și, împreună cu ei, și noi ne schimbăm, sper, în bine.
Iar la Chișinău „oameni buni” este nu doar constatarea că acești oameni sunt buni ori aprecierea pe care le-o dăm ca să se simtă și ei oameni, ci de multe ori un strigăt de disperare. Pentru că, atunci când cineva strigă după ajutor, cheamă cu toate puterile: „Oameni buni!”.
Iar cărțile de poezie au făcut cu noi anume asta. Ne fac mai buni. Ne ajută să nu disperăm. Ne oferă o parte de viață pe care n-am cunoaște-o și n-am trăi-o, măcar uneori, dacă n-am citi și n-am scrie.
Asta cred despre cărțile Zinei Zen.
Iar proaspăta ei carte de poezie, „Labirint”, lansată la 1 decembrie 2017, mi-a dat și ocazia de a o îmbrățișa pe autoare și de a revedea atâția oameni buni. Pe viu, pe coperțile cărții sau pe pagini.
Și mai cred că toate cărțile bune fac toate acestea, plus încă ceva. Nu spun, ci doar sugerează ceea ce se va întâmpla frumos după ce vom închide cartea între palme.
Așa cum li s-a întâmplat eroilor lirici din poezia 2. a „Labirint”-ului. „Puteam să ieșim în oraș. / Puteam să rămânem prieteni. / Dar noi am ales să gătim, / Împreună, paste „al dente”.
Cei doi ale ales să gătească, pentru că tare au vrut să termine. Asta.
Un repotrtaj PRO TV la „O seară perfectă” a Zinei Zen.
November 21, 2017
Nu-i de ajuns să fii mai bun decât alții, trebuie să fii azi mai bun decât tine, cel de ieri – Igor Guzun | Interviu Diez.md
Igor Guzun s-a născut la 12 septembrie 1968. Este scriitor și director al Agenției de PR și publicitate „URMA ta” din Chișinău, fondator al portalului Stiripozitive.eu și autorul blogului Aiciscriu.eu. Între prima sa carte, „De azi într-o săptămână” (1997), și cea mai recentă, „VINIL” (2015), s-au așternut aproape două decenii, însă acești ani nu au fost ani de tăcere, ci de experiențe în tot ceea ce înseamnă viață și scris. Cartea care i-a adus notorietate – „VINIL” – rezumă Moldova, cu farmecul și paradoxurile ei. În acest interviu Igor Guzun explică de ce nu a devenit sportiv sau pictor, așa cum se antrenase să devină și de ce face ceea ce face acum.
– Povestiți-ne despre copilăria dvs. Unde ați copilărit?
– Din câte îmi aduc aminte, am copilărit în satul Recea, raionul Râșcani. Pe vremea noastră erau mulți scriitori originari din raionul Râșcani: Spiridon Vangheli, „tatăl lui Guguță”, Aurel Ciocanu, tatăl lui Doru Ciocanu și alții. La intrarea în satul Recea este un izvor care se numește Izvorul Eminescu și era într-un fel o nedreptate ca un sat cu un izvor Eminescu să nu aibă un scriitor. Pe parcursul vieții m-am gândit să elimin această nedreptatea și să devin scriitor. Mai ales că, în îndepărtatul an 1986, poetul Aurel Ciocanu a scris: „Nu se putea ca un sat care poartă atâta cinste Poeziei să nu-și îndemne copiii să pătrundă în tainele cuvântului ales. L-a îndemnat, deci, și pe Igor Guzun”. Iar dacă am reușit, rămâne de văzut…
– Cum a apărut pasiunea dvs. pentru scris?
– Legenda spune următoarele lucruri despre aceasta. În clasele superioare, atunci când ești în prag de adolescență și trebuie să-ți alegi o profesie, te gândești ce să faci mai departe.
Cred că atunci m-am întrebat ce să fac mai departe, pentru că între timp făcusem o școală de atletism. Alergam pe distanțe medii de 3.000 și 5.000 de metri și performanțele mele erau că nu ajungeam ultimul la finiș. Aveam însă un coleg de clasă care era mai bun la alergări, era chiar campion și atunci m-am gândit că trebuie să-mi aleg o altă activitate în care să fiu eu mai bun. Între timp, am făcut și o școală de pictură, la care am mers împreună cu un prieten de-al meu, acum devenit sculptor cunoscut în țară, Ioan Grecu.
La un moment dat mă gândeam să devin artist plastic, dar am văzut că el este mai bun în pictură și în sculptură și am spus: „Se pare că el este mai bun decât mine”. Așa s-a întâmplat și cu orele de muzică la acordeon pe care le-am făcut și acum nu mai țin minte să cânt nicio melodie. Totuși, într-o zi am descoperit că mi se potrivește să pun cuvintele unele lângă altele și din asta să se contureze ceva strălucit sau interesant. Și mi-am zis: „Cred că asta e pentru mine și voi fi mai bun decât toți colegii și prietenii mei”. Cu anii, am devenit mai bun ca ei, mai bun poate decât alții care scriau. Iar la o vârstă am constatat că nu-i de ajuns să fii mai bun decât alții, dar trebuie să fii azi mai bun decât tine cum ai fost ieri. Aceasta cred și acum, și mai am și bănuiala că pot face. Drumul meu către scrierea cărților a fost mai lung, pentru că, de fapt, cărțile se scriu nu doar din cap, ci și din inimă și din experiențele pe care le trăiești. Către scrierea cărților am mers prin jurnalism. Am făcut 10 ani de jurnalism în presa scrisă, la revista „Săptămâna”, care există și acum. Am predat apoi jurnalismul vreo 10 ani sau poate chiar mai mulți la Universitatea de Stat. Și după aceasta m-am gândit că trebuie să-mi urmez drumul meu și asta fac acum. Scriu texte, cărți și fac împreună cu echipa mea de la „URMA ta” multe alte lucruri legate de scris.
– De ce ați decis să vă retrageți din presă în anul 2002, după ce ați lucrat timp de 10 ani în acest domeniu?
– Am vrut să încerc noi experiențe, să văd dacă pot să-i învăț și pe alții. Dacă aș începe de la început, cred că nu aș vrea să mai trec prin aceleași emoții pe care le-am trăit atunci când eram tânăr și mă aflam în fața altor oameni tineri de la universitate și trebuia să le spun ce să facă și cum să facă. Mi-am dat seama pe parcurs că probabil temperamentul meu sau construcția mea este că nu pot face același lucru ani și decenii la rând. Trebuie să fac ceva nou, să descopăr, să testez, să învăț între timp, să-i învăț pe alții, să inventez, să am idei și să strâng în jurul meu și al nostru, echipe care să realizeze – cu entuziasmul lor și cu experiența mea – toate acestea.
Acum un deceniu am considerat că misiunea mea la universitate s-a încheiat. Am rămas prieten cu oamenii de acolo și, atunci când mă invită, merg să le vorbesc tinerilor și să facem împreună lucruri care să-i ajute în profesie. Viața e un șir de alegeri, pe care le faci la anumite intersecții: la un an, la doi, cinci, zece…
– Dacă vi s-ar propune să reveniți în presa scrisă, ați accepta?
– Nu (râde). Este o vorbă: „În aceleași ape, nu te poți întoarce a doua oară”. Fără să te fi udat. Dacă ai trăit o experiență, ai învățat din ea, probabil, nu mai ai prea multe de învățat acolo. Lucrurile acum s-au schimbat foarte mult. Posibil, unul dintre motivele pentru care m-am retras din predatul jurnalismului este că genul de jurnalism pe care l-am făcut și l-am promovat noi, generația noastră, s-a predat, s-a schimbat. Sunt acum alte valori, accente, rigori, aspirații. Și atunci m-am gândit că pot face altceva, care îmi poate aduce bucurie mie și altora.
– Care a fost scopul lansării portalului www.stiripozitive.eu?
– Una dintre ideile care s-a aflat la baza acestui proiect a fost următoarea: într-un peisaj media în care există mai multe vești proaste, în care știm mai mult despre oamenii care mor decât despre cei care trăiesc și creează, este loc și pentru vești bune. Într-un peisaj media în care aflăm despre lucruri care probabil că nu sunt prea esențiale pentru viața noastră, de exemplu, că cineva a reușit să slăbească sau că și-a schimbat coafura ori prietenul sau prietena, care de fapt nu sunt de interes public și nici de interes chiar personal, trebuie să existe și o platformă în care oamenii să-și spună bucuriile și să povestească despre ceea ce au făcut ei bun și valoros. Nu are cum să fie de mare rating lucrul ăsta, dar atâta timp cât există nevoia noastră și a multor oameni pentru un asemenea tip de media, lucrăm cu entuziasm la www.stiripozitive.eu și avem în acești cinci ani un partener de tradiție – Fundația Est-Europeană.
– De ce ați ales să creați un blog, având în vedere că sunteți scriitor?
– Că sunt scriitor, asta încă trebuie să demonstreze și cărțile pe care le scriu. Blogul a fost un instrument care mă ajută să merg pe drumul ăsta. Am venit din presa scrisă, în care pe vremuri scriai un text și așteptai o zi, o săptămână sau o lună ca să fie publicat, dar astăzi blogul îți permite ca asta să se întâmple mult mai repede, chiar aproape imediat, cu avantajele și dezavantajele acestui proces.
Acum comunicarea este în mare parte pe online și ideile tale sau ceea ce faci ajunge instant la oameni prin intermediul rețelelor și mediului online. Din acest motiv m-am gândit să-mi fac un blog și l-am făcut: www.aiciscriu.eu. Recent, la sfârșitul lui octombrie a împlinit șapte ani. Acolo scriu ce am citit și mi-a plăcut, ce am scris eu și cred că s-ar putea să placă altora. Blogul mă ajută să-mi mențin în formă mintea și inima.
– Ce-i mai trebuie unui scriitor pe lângă talent?
– E clar că muncă! Talentul e o chestie care e mai degrabă o aplecare pentru un anumit tip de activitate. Mai e nevoie să îți placă lucrul ăsta, dar… Clar că muncă, unde e mai grea, unde e mai ușoară, depinde de ceea ce îți propui să faci și unde să ajungi.
Interviu de Georgeta Fînaru, Școala de Studii Avansate în Jurnalism | Diez.md
November 19, 2017
La vârsta de acum, nu am certitudini despre scris, poate doar niște bănuieli
Revistă online despre cărți și pentru pasionații de lectură HaiBun.md a avut curiozitatea să afle dacă scriitorii români reușesc să-și câștige existența din cărți şi m-a întrebat direct despre asta.
Igor Guzun: Uite că în privința asta, la vârsta de acum, nu am certitudini, poate doar niște bănuieli. Și ce minunat ar fi să ne întâlnim cu întrebările din acest interviu mult mai târziu, la 89, când voi avea, cu ajutorul Domnului, mai multe răspunsuri!
Până atunci însă oare ce-ar fi, Doina, să răspund la fiecare întrebare cu câte un titlu de carte? „Întrebările sunt, de fapt, răspunsuri” de Allan Pease.
Nu e nici bine și nici rău pentru un scriitor să facă alte munci decât scrisul dacă asta îl ajută. Și la fel nu e nimic condamnabil că un autor vrea și reușește să se dedice exclusiv scrisului. Iar răspunsul la întrebarea cu încurcatul am putea să-l căutăm și în faptul că acum suntem o țară mică, că în sate și orașe consumul de cărți este cu mult sub alte consumuri, că una-alta și așa mai departe.
Și să mă scuze profesoara mea de muzică din școală, dar nu mi-a plăcut să cânt în cor nici atunci, nici mai cu seamă acum ca să mă alătur corului care cântă armonios că nu avem, că ne încurcă etc.
Prefer să-mi caut de treabă pe drumul meu și văd că sunt atâția și atâția colegi și prieteni care fac asta când este vorba despre literatură.
Dacă am câștigat, dacă am reușit ceva până acum – și aici încă e un semn de întrebare, asta se datorează în mare parte scrisului. Poate că nu-i de ajuns. Dar un cântec de Florian Pitiș, inspirat de cel mai recent laureat Nobel pentru Literatură, Bob Dylan, ne asigură că „Sfârșitul nu-i aici”.
Răspunsurile la ancheta HaiBun.md, oferite de Dumitru Crudu, Moni Stănilă, Vitalie Vovc, Iulian Ciocan, Igor Guzun şi Maria Pilchin, pot ficitite AICI.
November 16, 2017
The Motans, Carla’s Dreams și Kapushon feat. Stela Boțan: mesaje de citit cărți
Chiar dacă nu a venit încă Ziua internațională a lecturii cu voce tare, de pe 24 februarie, și nici Ziua internațională a cărții, de pe 23 aprilie, vreau să apreciez astăzi contribuția imensă la promovarea cititului printre tineri a lui The Motans, Carla’s Dreams și Kapushon.
De ce azi? Pentru că pe 24 februarie vom fi ocupați cu Dragobetele, iar pe 23 aprilie sigur vom avea și atunci ceva: alegeri, referendum sau vreo altă urgență și numai de lectură n-o să ne ardă atunci, dar poate că ar trebui.
The Motans, Carla’s Dreams și Kapushon au inserat în câteva dintre piesele lor mesaje axate pe beneficiile lecturii pentru tineri – băieți și fete.
Nu știu cum e cu Bradbury și Wilde, dar în legătură cu Bukowski cred că este citit acum mai mult decât alte dăți de către adolescenți și adolescente – am văzut cărțile lui Bukowski pe genunchii lor – și datorită versurilor din cântecul lui The Motans, „Versus”: „Mi-ai plăcut pentru că erai nice / și pentru că citeai Bukowski, Bradbury și Wilde”.
Iar Carla’s Dreams îi spune direct într-o „Scrisoare fratelui mai mic” să citească totul: „Oricare om în esență este un meșter. / Vrei să afli meșteșugul tău? Citește. / Citește totul de la A la Z. Depozitează, / Discută, apără, combate, analizează”.
Din acest playlist de promovare a cititului printre tineri nu putea să lipsească „Romanul de la Cluj”, în versiunea Kapushon feat. Stela Boțan, cu toate conotațiile știute dar nerostite ale acestei cărți cult. „Bun găsit, România. / Aici luna e de pluș, stelele – pietre Swarovski, / Soarele e ca-n romanul despre Cluj al lui Vakulovski”.
Citiți mai departe…
Cine se scoală dimineață mai de carte ajunge.
November 13, 2017
Igor Guzun, autorul cărții de neuro-proză „VINIL” – INTERVIU Ganduriledintrepagini.com!
Ganduriledintrepagini.com Blog
Igor Guzun, autorul cărții de neuro-proză „VINIL”: „Oamenii, mai ales scriitorii, seamănă cu aparatele de cafea. Ca să oferim un produs aromat, trebuie să ne alimentăm cu cărți, emoții, experiențe”. Acesta s-a născut în satul Recea, din Republica Moldova la 12 septembrie 1968. Scriitorul este director al Agenției de PR și publicitate „URMA ta” din Chișinău, a absolvit Facultatea de Jurnalism a Universității de Stat din Moldova, a lucrat timp de zece ani în presa scrisă pentru ziarul „Săptămână” și a fost profesor universitar la Facultatea de Jurnalism si Științe ale Comunicării, tot timp de 10 ani. Prima sa carte „De azi într-o săptămână” a apărut în 1997, iar în 2014 a apărut următoarea sa carte „LA BLOG” cea care a fost scrisă împreuna cu Sergiu Beznițchi. Fondator al portarului www.stiripozitive.eu, blogger, un om cu un CV impresionant. Cartea cea mai recentă „VINIL” care a fost caracterizată ca fiind „una dintre marile cărți ale generației noastre”, i-a adus premiul „Omul anului 2016” în literatură al revistei „VIP Magazin”. Dar mai multe lucruri veți afla în interviul acordat pentru blogul Ganduriledintrepagini.com.
Gândurile dintre pagini: Bună ziua! Mulțumesc că ați acceptat să-mi acordați acest interviu!
Igor Guzun: Mulțumesc și eu pentru ocazia de a răspunde la aceste întrebări sau de a găsi răspunsuri. Așa voi ști unde să le caut, ce să-mi amintesc și cum să-mi explic de ce am făcut una-alta ori de ce am procedat așa și nu altfel.
Gândurile dintre pagini: Cum v-ați descoperit pasiunea pentru scris și cine v-a îndrumat pașii pe acest drum?
Igor Guzun: Legenda spune că asta s-a întâmplat cu mine în adolescența târzie și a fost – dacă a fost – rezultatul experimentării. După ce am făcut câțiva ani la rând atletism, o școală de pictură și un instrument muzical, mi-am ales un domeniu în care să fiu mai bun decât prietenii mei care erau mai tari ca mine la alergări, la desenat și la acordeon. Și, ca să fiu mai tare ca ei, mi-am ales scrisul. Acolo mi s-a părut că strălucesc. Nu eu, ci cuvintele puse unele lângă altele într-un anumit fel.
Apoi cu trecerea timpului mi-am propus să fiu nu doar mai bun decât prietenii și colegii mei, dar mai bun decât mine. Și asta a durat niște ani, dacă ținem cont de faptul că între prima mea carte „De azi într-o săptămână”, apărută în 1997, și următoarea, „LA BLOG”, scrisă împreună cu Sergiu Beznițchi în 2014, s-au așternut aproape două decenii.
În toți acești ani învățătorii mei au fost oamenii, cărțile și viața. Și chiar continuă să fie.
Cred că oamenii, și mai ales scriitorii, seamănă oarecum cu aparatele celea de cafea în care introduci monede, bancnote ori fise și obții o băutură aromată, iar în final îți urează și „Ridicați paharul!” Numai că în loc de bancnote, ca să livrăm un produs artistic de calitate, trebuie să ne alimentăm cu cărți, emoții, experiențe.
Gândurile dintre pagini: Ați terminat Facultatea de Jurnalism a Universității de Stat din Moldova și ați activat ca jurnalist o perioadă. Cum vedeți dumneavoastră jurnalismul actual, ce părere aveți despre el?
Igor Guzun: „Astăzi chiar de m-aș întoarce / A-nțelege nu-l mai pot”. Aproape ca la Eminescu.
Iată că în acest noiembrie se împlinesc 25 de ani de la apariția primei ediții a ziarului „Săptămână”, pe care l-am fondat la Chișinău împreună cu colegii care-l mai editează și astăzi. În zece ani de muncă acolo și apoi după asta, și vremurile s-au schimbat, și probabil și eu n-am rămas același, astfel drumurile noastre s-au despărțit. În schimb, avem amintiri atât de frumoase încât acestea nu ne dau voie să ne întâlnim fără să ne zâmbim și să ne îmbrățișăm.
Sigur așa e mai bine decât să fi fost invers.
Există viață – frumoasă, solicitantă, plină – și după jurnalism.
Gândurile dintre pagini: Timp de 10 ani de zile ați fost profesor universitar la Facultatea de Jurnalism si Științe ale Comunicării. Dacă ați fi ministrul Educației, ce ar face domnul Igor Guzun pentru sistemul de învățământ?
Igor Guzun: Am toată încrederea că sunt oameni mai potriviți pentru asta. Și poate că nu aș face nimic pentru sistemul de învățământ. Dar aș face – cu toate puterile mele – mai mult pentru copii și profesori, să se simtă ei acolo oameni, ca învățatul să devină o bucurie, nu cum este acum, de multe ori, un chin, o povară. Iar educația să fie nu pentru note, ci pentru viață.
Gândurile dintre pagini: Cartea „VINIL” a fost foarte bine primită de public, v-a adus premiul „Omul anului 2016” în literatură al revistei „VIP Magazin”. Cum ați descrie această carte în câteva cuvinte?…
Igor Guzun: Mai întâi, această carte continuă să fie pentru mine în cei doi ani de la apariție o bucurie. Sunt atâtea ecouri și recenzii care ajung de la oameni atât de diferiți și atât de departe de mine ca vârstă sau ca geografie. „Așa-i că sunteți scriitor”, mi-a vorbit zâmbind un tânăr într-un supermarket. „E gata, Jenica, borșul cela?” „Mai am câteva pagini și termin de citit cartea și după asta va fi repede gata și borșul” – m-a încântat și această recenzie pentru cartea mea de cardio-proză.
Sau, de exemplu, că „VINIL” „este una dintre marile cărți ale generației noastre”, așa cum a decretat Dumitru de la Chișinău. Ori că „cine nu a fost niciodată în Republica Moldova și are de gând să o viziteze, în loc să își cumpere un ghid turistic ar face bine să citească cel mai recent volum al lui Igor Guzun: „VINIL”, așa cum a sugerat Ioana de la București. Ori că, așa cum a mărturisit Alexandru care se afla atunci la Veneția, „Moldova o port cu mine, oriunde aș pleca. …O găsesc printre frunzele lui Ion Druță, iar mai recent i-am simțit răsuflarea lecturând „VINIL”-ul lui Igor Guzun”.
Despre asta cred că este, așa cum simt și spun cititorii mei, atâția câți sunt ei, cea mai recentă carte a mea.
Iar prietenii și cititorii mei din România – actuali și viitori – își pot face propria părere despre carte în mod direct, căutând-o la „Libris” de la Brașov, dacă o mai fi acolo.
Gândurile dintre pagini: Care a fost sursa dumneavoastră de inspirație pentru cartea „VINIL”?
Igor Guzun: Oamenii, viața, țările în care am fost și, mai ales, bucata aceasta de pământ pe care m-am născut și care se numește inadecvat, provizoriu și totuși atât de frumos, cu multe vocale: Moldova. Cu farmecul și paradoxurile ei. Cu o copilărie a noastră, a generației care mai păstrează discurile de vinil ca pe ceva de preț, și o copilărie a copiilor noștri minunați pe care îi deranjează liniștea.
Gândurile dintre pagini: Vă rog să-mi enumerați cinci scriitori care vă plac și cinci cărți pe care le-ați citit și v-au plăcut extrem de mult.
Igor Guzun: Vreau să spun mult mai multe nume și titluri, cât pentru o bibliotecă. Dacă suntem însă restrânși de spațiul acesta virtual, iată câteva nume.
Acești scriitori atât de mari încât majusculele par mici.Márquez. Llosa. Dostoevski. Vișniec. Makine. Elizabeth Gilbert. Murakami. Akunin. Hosseini. Antunes. Agatha Christie.
Nu sunt cinci, sunt 11. Care cărți ale lor? Toate.
Gândurile dintre pagini: În 2012, împreună cu cei de la agenția „URMA ta”, la care sunteți și director, ați lansat portalul www.stiripozitive.eu. Ce ne puteți spune despre acest lucru?
Igor Guzun: Stiripozitive.eu Must Go On!
Gândurile dintre pagini: Știu că aveți și dumneavoastră un blog, ce părere aveți despre lumea blogului, despre cum a evoluat aceasta în ultimul timp?
Igor Guzun: Am creat www.aiciscriu.eu în octombrie 2010, acum șapte ani. Și îmi place să cred că este un blog cu șapte ani de acasă, chiar și din punct de vedere practic. Are șapte ani și poți ajunge cu un clic „Acasă”.
Gândurile dintre pagini: Ce pasiuni aveți în general? Cum vă petreceți timpul liber?
Igor Guzun: Nu-mi vine nimic în minte să spun deștept sau glumeț despre asta. Doar poate că trebuie să mărturisesc faptul că am impresia că fac tot ceea ce fac cu pasiune. Asta putem trece la Pasiuni?
Gândurile dintre pagini: Ce planuri de viitor aveți? Aveți în plan să lansați o nouă carte?
Igor Guzun: Da. Noua carte este despre noi și despre lucrurile mărunte care ne ajută să ne simțim BINE.
Gândurile dintre pagini: În încheiere, aș dori să le transmiteți câteva cuvinte cititorilor dumneavoastră și celor care îmi citesc blogul.
Igor Guzun: Aceste cuvinte nu sunt multe. Chiar unul. Dragoste!
Interviu de Ganduriledintrepagini.com
Pentru cei care vor să citească cartea „VINIL”, aceasta poate fi comandată online: aici.
Sursa foto: Fotoroom.md
November 7, 2017
De la HYMEN la Hemingway
Radu Poclitari intră în literatură, cu volumul său de debut „Hymen” (+16) (2017), cu calificativele de „autor post-modernist” și „devorator al erotismului”. Și reușește să strecoare în titlul cărții numele unul devorator al inimilor și minților, scriitorul american Ernest Hemingway. HYMEN-GWAY.
„Ceilalți îmbătrânesc, eu mă fac mai trist”, mărturisește Radu Poclitari, care vorbește despre literatură ca despre o relație: „are un rol esențial, doar că o relație complicată cu ea, un fel de one-night-stand care durează deja câțiva ani buni”.
O carte de citit și de amintit momentul acela…
Și de definiția ceea din carte: „Dragostea e o succesiune dinamică a unor reacții chimice”.
Radu Poclitari. „Hymen”. „Pe atunci începea să se întrezărească în mine un aer cochet de scriitor…”
October 17, 2017
Cu ce se măsoară timpul?
Ceas, cronometru – pentru zilele de azi? Sau clepsidră, crono-metru antic pentru vremurile de mult apuse? Timpul are atâtea și atâtea măsurători!
Alexandra din Mihăileni, Râșcani, măsoară timpul, acum la 78 de ani, când o dor picioarele și abia dacă mai poate să le împletească prin ogradă, în covoare țesute de mână. A țesut, împreună cu mama ei, 50 de covoare și sunt deja vreo 25 de ani de când l-a țesut pe ultimul. Că de-atunci are de înfruntat alte războaie – nu pe cele de țesut, ci grijile și bolile. Fiecare zi însă îi aduce câte o mică victorie. Bucuria de a mai trăi o zi cu toate grijile și împlinirile simple pe care le dă Domnul.
Așa este generația părinților noștri: ei au știut toate secretele din ațele urzelii, dar nu au auzit încă de „Urzeala Tronurilor”. Dar oare mai au timp pentru asta?
Timpul se poate măsura și în cântece, mai ales pentru generația copiilor noștri, ajunși adolescenți. „Când ajungi?”, își întreabă unul dintre ei prietenul. „Peste trei cântece cobor”, asta însemnând vreo 10 minute. „Și de ce ai întârziat?” „Ascultam Eminem”. Cântecele lui Eminem sunt mai lungi, fiecare de vreo 6 sau chiar 9 minute.
Timpul bătrânilor, de când au lăsat fumatul, se măsoară în răbdare. Până atunci era „răbdare și tutun”. Iar acum a rămas doar răbdarea. Răbdarea bătrânilor, care este singura lor putere (se măsoară și aceasta în wați? – v-ați luat din cap cu totul, că nu mai veniți!) de a aștepta în liniște.
Cineva să vină, ceva să se întâmple, ceva să treacă. Să treacă vremurile acestea, sub care suntem noi cu toții.
Cu ce se mai măsoară timpul care trece?
Cu firele de păr, tot mai albe și tot mai puține, care cad pe umeri atunci când mergi la frizer.
Cu primăverile care se adună în tinerețe, atunci când într-o felicitare la radio adaugi în buchetul vieții încă un trandafir. Și tot așa până în toamnă. Până în toamna vieții…
Și cu un cronometru dublu se mai măsoară timpul, ca la șah. Facem mișcarea, apăsăm, destinul face mișcarea de răspuns, dar tot noi suntem cei care rămânem în criză de timp, că avem atâtea și atâtea de făcut.
Cum îl vezi că trece?
Când se termină pasta de dinți în baie. Când se aprinde becul de benzină iar. Când vin din nou facturile la lumină și gaz parcă imediat după ce le-ai plătit pe precedentele. Așa trece timpul!
Așa trece timpul în ceasuri.
Iar picioarele timpului sunt picioarele noastre. Grăbite în tinerețe, mai încete și cu luare aminte – la maturitate.
Și înțelegi asta târziu, când te pomenești în fața unui perete cu ceas cu pendulă, care parcă îți arată limba ironic.
