Cristina Boncea's Blog, page 16

Halsey – I would leave me if I could | Recenzie

M-am bucurat foarte tare când am găsit volumul de poezii al lui Halsey pe Antic ExLibris. Sunt familiarizată cu ea încă din 2014, era Tumblr, dar nu am fost niciodată o fană înfocată. Volumul I would leave me if I could completează sfânta treime modernă de poete-cântărețe, alături de Lana și Taylor.

Detalii tehnice – I would leave me if I couldCe trebuie să știi despre Halsey?Puncte forte – I would leave me if I couldPuncte slabe – I would leave me if I couldGânduri finale despre I would leave me if I couldDetalii tehnice – I would leave me if I couldCuvinte cheie: iubire, abuz sexual, manie, obsesie, copilărie tristă, feminitate.Recomandări de lecturi similare: Violet bent backwards over the grass de Lana Del Rey. Aspecte estetice și de structură: cartea este în format hardcover, coperta este superbă, plină de mesaje ascunse ce fac referire la poezii. Are 133 de pagini. Cele mai multe poezii se întind doar pe o pagină. Recomand audiobookul în tandem. Ce trebuie să știi despre Halsey?

Nici eu nu cunosc foarte multe lucruri despre viața cântăreței. În prezent, are 29 de ani și un copil. Se presupune că a fost într-o relație de un an cu Matty Healy, asta vizavi de paralele dintre arta ei și a lui Taylor Swift (TTPD) despre această muză masculină. Obișnuia să aibă tagline-ul „biracial, bisexual, bipolar”, iar multe dintre poeziile cuprinse în acest volum le reflectă în mod deosebit pe ultimele două.

Este categoric o „lovergirl”, poate o femeie care „iubește prea mult” (nu am citit cartea cu acest titlu pentru a putea face referire la ea), o persoană plină de pasiune căreia îi place să pună alți oameni pe un piedestal și să-i descrie. Desigur, atunci când iubești astfel, cu manie și atașament bolnăvicios, vei suferi pe măsură. Acea suferință se regăsește prin pagini.

Dacă ești o femeie cu vârsta cuprinsă între 20 și 30 de ani care a fost diagnosticată cu bipolaritate sau BPD, vei ști exact la ce se referă Halsey – și atunci când se autodescrie drept „the fun girl” și face sex în locuri publice, și atunci când simte cum se dezintegrează în absența persoanei iubite. Din acest punct de vedere este foarte relatable; menționez însă un trigger-warning cu privire la anumite scene oribile de abuz sexual în câteva dintre poezii.

Albumul meu preferat de la ea este Hopeless Fountain Kingdom.

Puncte forte – I would leave me if I couldAm găsit câteva poezii care mi-au plăcut foarte mult în acest volum destul de stufos; preferatele mele, „Ordinary Boys” și „Fun Girl” se găsesc chiar una lângă alta. Mi-a plăcut și „Wish you the best„, care mi-a amintit de melodia „Colors” – să fie oare despre aceeași persoană?A fost interesant să descopăr anumite elemente biografice despre Halsey precum faptul că s-a născut prematur, că a crescut în sărăcie sau acel concert morbid în care a cântat imediat după un avort spontan. Toate poeziile sunt autobiografice, dar unele sunt mai explicite decât altele. Volumul este foarte coerent. Faptul că are în componență un număr semnificativ de poezii ne ajută să pătrundem mai adânc în universul interior al lui Halsey; are chiar și un ritm, o măsură. Poezii de câteva rânduri sunt intercalate cu cele întinse pe trei pagini, ideile sunt lăsate în urmă pentru a fi reluate câteva poeme mai încolo. Pot spune că I would leave me if I could este destul de însuflețită.

we met in a studio and I couldn’t break the silence/’cause he was raised a Socialist/and I was raised on violence

Puncte slabe – I would leave me if I couldDin păcate, abia așteptam să termin de citit și nu am rămas deloc cu o stare bună după lectură. Spre deosebire de volumul Lanei – tot autobiografic și plin de suferință, în Halsey am regăsit un hău fără fund și m-am simțit pierdută în țipătul constant venit de acolo. Poeta pare o ființă care își dorește lucruri cu tot dinadinsul, dar nu pare să ajungă niciodată la un sentiment de împlinire interioară. În continuarea aceleiași idei, mi-ar fi plăcut totuși ca volumul să fie mai compact; am regăsit chiar versurile de la „Devil in me„, iar melodia exista deja la momentul lansării acestei cărți. Nu am reușit să văd valoarea artistică a fiecărei poezii, prima mea impresie a fost că Halsey nu este o scriitoare la fel de talentată precum Lana sau Taylor (comparația apare inevitabil în mintea mea), deși versurile melodiilor ei sunt scrise în aceeași cheie, dar ceva mai reușite.Ideile obsesive sunt repetitive și te absorb. Disperare, neputință, pierdere. Furie, singurătate, dorința de a evada din sine. Sigur, acesta este chiar titlul volumului, dar încă mă simt puțin bântuită, mi-ar fi plăcut să se încheie măcar cu o rază de lumină. Halsey rămâne searbădă și mult prea întunecată pentru mine. Gânduri finale despre I would leave me if I couldVolumul nu m-a făcut deloc mai curioasă cu privire la muzica lui Halsey, ci a avut chiar efectul opus. Stilul nu pare a se fi schimbat prea mult în ultimii zece ani. Nu am terminat încă de ascultat audiobookul, volumul citit de către autoare; pot exista astfel mici revelații în ceea ce privește mesajul poeziilor și vreau să duc demersul până la capăt. Există site-uri cu free trial unde poți asculta cartea. Dacă nu te deranjează să fii triggered, să îți amintești cum este să îți faci o casă în altcineva și să rămâi fără nimic atunci când pleacă, cum e să stai singur/ă pe întuneric, vizitată doar de fantomele din mintea ta, să nu poți iubi ce e în interior, doar ce e în exteriorul tău sau să revezi mintal scene teribile de abuz, citește această carte! Pe mine m-a dus în acel loc întunecat în care nu mai vreau să ajung, iar pentru mine, arta desăvârșită este cea care te și scoate la lumină.

Articolul Halsey – I would leave me if I could | Recenzie apare prima dată în Cristina Boncea .

Gellu Naum – A doua carte cu Apolodor | Comentariu literar

Anul acesta am citit cap-coadă Cartea cu Apolodor pentru prima oară și am înțeles de ce este tratată precum o comoară literară românească. A doua carte cu Apolodor însă nu se ridică la același nivel, dar ilustrațiile realizate de Dan Ungureanu sunt fel de minunate. Aceste două ediții de la editura Arthur sunt cele mai reușite, din perspectiva mea.

Merită să citești A doua carte cu Apolodor ?În numele continuității, da. Recent, am citit și Cel mai mare Gulliver , poveste scrisă tot de Gellu Naum, dar am fost dezamăgită. Acest al doilea volum cu scene din viața pinguinului Apolodor este mai scurt, fragmentat, iar rimele nu sunt la fel de impresionante ca în primul.Dacă primul volum ne spunea povestea întreagă a călătoriei lui Apolodor pentru a se reuni cu familia sa de origine de la Polul Nord, aici avem doar diverse scene din prietenia sa cu leul Amedeu și cangurul Ilie; simpatice, categoric, dar nu spun o poveste suficient de consistentă. Dacă ar fi un volum de sine stătător, s-ar remarca doar prin intermediul ilustrațiilor adorabile, în nuanțe pastelate și care îți rețin atenția minute în șir prin detaliile lor. Poate fi aceasta o poveste frumoasă de spus copiilor înainte de culcare? Categoric. Doar că nu păstrează aceeași valoare literară precum volumul care l-a consacrat pe Gellu Naum în literatura pentru copii.

Articolul Gellu Naum – A doua carte cu Apolodor | Comentariu literar apare prima dată în Cristina Boncea .

Cum ne ajută personificarea la o mai bună înțelegere

Când spun „personificare”, mă refer exact la sensul cunoscut din școală al cuvântului: atunci când atribui unei ființe sau unui lucru trăsături omenești. Această tactică mă ajută de fiecare dată să apropii un subiect de înțelegerea mea, ajutându-mă să îl abordez într-un mod diferit. În continuare, voi oferi câteva exemple.

Personificarea cărțilorLa ce mă ajută personificarea?Personificarea unei țăriLa ce mă ajută personificarea?Personificarea cărților

Pentru că literatura este un subiect foarte apropiat și drag sufletului meu, îmi este ușor să pornesc de aici. Chiar dacă nu ești un cititor avid, consider că această abordare te poate ajuta să îți limpezești gândurile. Haide să luăm drept exemplu o carte celebră, precum „Litera stacojie” de Nathaniel Hawthorne. Dacă aceasta ar fi o persoană, cum ai caracteriza-o (firește, în urma lecturii)?

Aș spune că e destul de greu să rezonezi cu ea pentru că vine din alte timpuri și nu avem foarte multe referințe comune. Pe de altă parte, mă intrigă faptul că îmi oferă o perspectivă interesantă asupra păcatului, care poate fi păstrată la nivel universal. Voi recunoaște și că mă încântă să o cunosc faptul că este populară; am vrut să îmi formez propria opinie despre ea și din acest motiv am abordat-o.

Acum, voi lua drept exemplu o carte ce mie nu mi-a plăcut: „Intrusul” de Iain Reid. În aceeași manieră, voi spune că: nu mi-a făcut plăcere întâlnirea cu ea deoarece aveam așteptarea să fie originală; în schimb, am regăsit o formă de existență foarte similară cu ce cunoșteam înainte. Eu îmi doresc să am experiențe cât mai variate, iar întâlnirile repetitive mă fac să simt că stagnez. Din acest motiv, nu am putut forma o conexiune emoțională hrănitoare și am decis astfel că reprezintă ceva de evitat.

La ce mă ajută personificarea?Observi cum descrierile de mai sus nu reprezintă vreo formă de atac, ci un mod personal de exprimare? Sigur, formula personificării nu poate merge întotdeauna până la capăt, mai ales în cazul lucrărilor de artă, dar ea redirecționează focusul asupra propriilor noastre nevoi – lucru sănătos de făcut atunci când exprimăm o opinie. O astfel de abordare ne ajută să ne identificăm propriile nevoi – care sunt lucrurile necesare pentru ca noi să evoluăm. Spre deosebire de a fi supărați sau furioși că o carte nu s-a ridicat la nivelul așteptărilor noastre, ne este mult mai de folos să analizăm lucrurile în raport cu experiența personală și să le articulăm sub forma de „I sentences”. Astfel, chiar dacă am simțit frustrare după o anumită lectură, o putem transforma în ceva benefic psihicului nostru. Ce spune despre noi faptul că ne-am fi dorit ca lucrurile să fie altfel? Cum altfel? Consider că este util să ducem aceste imagerii până la capăt, tot în raport cu o mai bună înțelegere a nevoilor personale. Ca pas următor, știm mai bine ce să alegem sau nu pe viitor, astfel încât să ne alegem cu o experiență mai benefică. Personificarea unei țări

Un lucru pe care tot încerc să-l explorez, mai ales având cunoștințe precare de istorie și geografie, este personificarea țărilor lumii. Desigur că informațiile deținute despre subiect sunt prețioase și pot umple foarte multe goluri în personificare, dar acestea nu trebuie deloc despărțite de sentimentele și intuițiile proprii.

De exemplu, mă gândesc adesea la România. Cum aș caracteriza-o dacă ar fi o persoană? Mie mi se pare că este o femeie (influența substantivului propriu la feminin) care a suferit foarte mult și, deși suferința ei a fost poate validată din exterior, ea încă nu o poate procesa. A suferit abuz după abuz, pierdere după pierdere și nu pare că își poate reveni, deși la exterior este extrem de frumoasă. Sincer, mă identific cu imaginea mentală pe care mi-am creat-o despre țara în care m-am născut și trăiesc.

Pentru a forma această imagine mentală, mă folosesc atât de versurile imnului național, cât și de starea pe care mi-o transmite de fiecare dată când îl aud; folosesc mărturiile pe care le-am parcurs despre efectele comunismului în România, despre oribilele suferințe cauzate de cenzură și uniformizarea poporului. Mă folosesc de ce văd în jurul meu – de la mentalitatea colectivă la știrile de la televizor și comentariile pe care românii le lasă la postări pe social media. Nu în ultimul rând, compar felul în care mă simt în și cu privire la România față de alte țări.

Aș putea renunța de tot la limba noastră și la obișnuințele de aici? M-aș putea simți „mai acasă” în altă parte? Cât de atașată sunt de această „persoană”, care e parte din identitatea mea? Cum pot fi la pace cu ea când ea refuză să se ridice de jos? Cât de tare mă influențează durerea ei pe mine? Și întrebările continuă…

La ce mă ajută personificarea?Este indubitabil faptul că țara unde te naști și unde crești reprezintă o mare parte a identității tale. De cele mai multe ori, se întâmplă să fii nevoit să găsești un mod propriu de a te raporta la ea, întrucât perspectiva îți poate fi puternic influențată de cei din jur – de la profesorii din școală la titlurile din ziare. Cum orice țară are o istorie complexă, cu regiuni și dialecte diferite, și a trecut prin nenumărate transformări de-a lungul secolelor, este mult mai ușor să te gândești la ea ca la o persoană, mai ales când încerci să o cunoști cu adevărat. Poți personifica și alte locuri, țări în care te gândești să te muți sau care te intrigă din diverse motive. De exemplu, eu simt o mare atracție față de Italia. Ce fel de persoană este Italia pentru mine, în baza cunoștințelor și prejudecăților mele (nici acestea nu trebuie ignorate) despre ea? Care sunt caracteristicile sale în viziunea mea? Prin identificarea acestor răspunsuri, ne întoarcem la ce spuneam mai devreme: personificarea ajută la identificarea nevoilor personale și poate sta astfel la baza unor decizii importante. Cine ești tu în raport cu identitatea ta națională? Dar față de alte țări ale lumii, așa cum le vezi tu? Nu uita că generalizările nu sunt niciodată reale sau sănătoase, astfel că ar putea fi util chiar să îți notezi preconcepțiile despre anumite state. Ajungi astfel să îți identifici credințele limitative, care reprezintă probabil cauzele blocajelor pe care le resimți la nivel emoțional în anumite contexte.

Acestea sunt doar două exemple, la îndemâna mea, despre cum ne poate ajuta personificarea în viața de zi cu zi. Nu trebuie niciodată să uiți însă că tu ești creatorul propriei realități și că orice vezi în exterior, vezi de fapt în tine; tot ce există este o oglindă a ta, pentru că tu dai lucrurilor sensul existenței tale.

Îți poți personifica animalul de casă (ceea ce mulți facem deja) sau mobilierul din dormitor; plantele, un tablou, cerul dintr-o noapte specială. Astfel, înveți despre preferințele și nevoile tale, despre ce te animă, ce te înfurie, ce te ajută sau nu să fii cine ești. Cu alte cuvinte, personificarea te poate ajuta să aduci inconștientul în conștient.

Nu reprezintă doar o tehnică pentru scriitori, ci un truc util, care pune un spațiu sănătos între tine și orice lucru care îți provoacă emoții. Ce simt? De ce simt astfel? Ce nevoi am? Ce credințe se ascund în spatele gândurilor? – toate acestea pentru a clarifica mai departe răspunsul la întrebarea fundamentală „cine sunt eu?”.

Articolul Cum ne ajută personificarea la o mai bună înțelegere apare prima dată în Cristina Boncea .

Gellu Naum – Cel mai mare Gulliver | Observații literare

Pentru că am fost impresionată de Cartea cu Apolodor, am vrut neapărat să citesc și această lucrare a lui Gellu Naum. Din păcate, nu mi s-a părut a se ridica la nivelul volumelor care l-au consacrat pe acest autor român. Pentru că nu poate fi vorba despre o recenzie întreagă în cazul acestei scurte cărți pentru copii, las mai jos câteva observații referitoare la Cel mai mare Gulliver.

Merită să citești Cel mai mare Gulliver?Sunt sigură că, atunci când citesc cărți pentru copii, copilul meu interior le parcurge odată cu mine. Așadar, și în numele ei, spun nu. Cartea este scrisă în versuri, în cea mai mare parte, spunându-ne povestea unui băiat pe nume Mihai care își dorește să fie precum Gulliver al lui Swift – foarte înalt. Printr-un vis, el reușește să exploreze cum ar fi o astfel de viață de gigant. Comparativ atât cu Apolodor, dar și cu alte povești pentru copii pe care le-am citit recent, nu consider că aceasta merită să fie inclusă în lista celor de neratat. De la ilustrații la morala poveștii, nu am regăsit niciun element care să-mi aducă bucurie pe parcursul lecturii. Singurul motiv pentru care am vrut să citesc cartea este renumele autorului și așteptările preexistente față de lucrările lui; mai mult decât atât, sunt o fană înfocată a acestor ediții hardcover de la Arthur, de foarte bună calitate. Cu toate acestea, nu sunt tot timpul cărți de nota 10.

Concluzia mea este că Cel mai mare Gulliver nu merită neapărat atenția publicului, indiferent de ce vârstă are cititorul. Câteva titluri de cărți pentru copii demne de a fi citite sunt: povestirile lui Oscar Wilde, Unde fugim de-acasă? de Marin Sorescu, Noaptea pe plajă de Elena Ferrante, Costumul Nici-nu-contează și alte povestiri de Sylvia Plath și Coraline de Neil Gaiman.

Articolul Gellu Naum – Cel mai mare Gulliver | Observații literare apare prima dată în Cristina Boncea .

Patru povești pentru copii de Oscar Wilde | Recenzii

Zilele trecute am descoperit 5 volume cu povestirile lui Oscar Wilde, reeditate la editura Cartier. Nu mi-am putut lua gândul de la ele, mai ales că eram în căutarea unei ediții frumoase din Prințul fericit, și le-am achiziționat de pe Libris. Din păcate, unul dintre volume – Remarcabila rachetă – nu era disponibil, dar îl voi adăuga și pe el la colecție cu prima ocazie.

Prințul fericitPrivighetoarea și trandafirulUriașul egoistPrietenul devotatGânduri finale despre povestirile lui Oscar WildePrințul fericit

Triști trebuie să fie cei care nu au citit poveștile pentru copii ale lui Oscar Wilde până în prezent. Eu le-am parcurs în copilărie într-un volum care purta chiar denumirea celei mai cunoscute dintre ele – Prințul fericit. Cu atât mai mare a fost impactul pe care l-am avut acum, recitind povestea la vârstă adultă.

O statuie din centrul orașului și o rândunică fac pereche pentru a aduce ceva bucurie cetățenilor. Ca orice lucru bine făcut, actul lor vine cu un preț. Oscar Wilde ne vorbește aici atât despre sacrificiu, cât și despre datoria karmică, într-un fel. Statuia obișnuia să fie un prinț real, care nu avea voie să fie trist – de unde și numele său; totodată, el nu avea voie să știe ce se petrece în spatele zidurilor palatului său. Odată metamorfozat în statuie, devine martorul tuturor tristeților din jur. Ce decide el să facă din acest nou rol? Și care este perspectiva corectă asupra raportului dintre estetică și utilitate?

Ca orice mare artist, Oscar Wilde ne spune multe folosind puține cuvinte și, mai de fiecare dată, ne face să plângem neputincioși nu atât în fața geniului său incontestabil, cât în fața durerii și iubirii din care este formată însăși viața.

Privighetoarea și trandafirul

Păstrând tematica păsărilor, Oscar Wilde ne aduce în prim-plan o privighetoare, de această dată. Trăsătura sa principală este faptul că își dorește cu ardoare să creadă în romantism, în existența dragostei adevărate. Din acest motiv, se apropie de un tânăr student aflat în suferință din cauza unei femei pe care o dorește.

Pasărea trebuie să se supună unui teribil sacrificiu pentru ca iubirea studentului să poată căpăta formă. Cântecele ei spun toată noaptea povești despre iubire, pentru ca în zori băiatul să poată mulțumi hazardului pentru cadoul primit – trandafirul roșu. Reușește el să își împlinească dragostea? Ce se va alege de sacrificiul acestei păsări cântătoare?

Recunosc că sensul mai profund al acestei îmi scapă; simt că încă nu am dobândit suficiente cunoștințe pentru a-l înțelege pe deplin pe Wilde, chiar dacă aceste fabule par a transmite mesaje evidente, la o primă lectură. Se menționează raportul dintre iubire și cunoaștere, ceea ce poate însemna inclusiv schimbarea gândirii la nivel de mase. În orice caz, Privighetoarea și trandafirul este o poveste sfâșietoare, ce trebuie neapărat citită – atât de copii, dar mai ales de adulți.

Uriașul egoist

În Uriașul egoist, păsările se multiplică și lasă loc copiilor să fie personajele principale. Uriașul, plecat de acasă timp de șapte ani, avea o grădină minunată, unde cei mici veneau să se joace după școală. Atunci când se întoarce, îi gonește pe toți, spunând că vrea să se joace singur în propria grădină. Absența copiilor îl conduce ulterior la o superbă revelație, care îi schimbă percepția asupra frumuseții…

Ce e mai frumos în natură decât natura umană? Cel puțin, astfel gândim noi, oamenii. Bineînțeles că Oscar Wilde nu ne lasă nici în această povestire să ne tragem sufletul; încă un final care îți frânge inima, încă un twist ingenios realizat de unul dintre cei mai mari autori al tuturor timpurilor. Poveștile pentru copii ale lui Wilde nu seamănă cu nimic altceva, nici cu basmele fraților Grimm, nici cu legendele din Antichitate, tocmai pentru că au un substrat puternic filosofic.

Eu m-am regăsit aici cu simțul proprietății, dorința de intimitate absolută și am rămas cu ideea că, totuși, atunci când împarți nu riști întotdeauna să pierzi ceva, dimpotrivă. Pentru a-ți da seama de realitate, trebuie să iei mereu în considerare semnalele naturii și să fii atent la aparițiile divine care se manifestă…

Prietenul devotat

Mi-aș dori să îmi pot elimina Prietenul devotat din minte pentru că a încheiat în mod tulburător acest cvartet pentru mine. La fiecare poveste în parte m-am mirat de sensibilitatea profundă a lui Oscar Wilde și patosul ce reiese dintre pagini, dar niciuna nu a lovit parcă atât de „aproape de casă” precum aceasta.

În termeni moderni, am spune că este vorba despre „people pleasing”. Hans este un bărbat care nu are prea multe, dar își iubește grădina și semenii. Morarul este „prietenul său devotat”, care folosește o retorică în retrograd pentru a justifica modurile în care îl folosește, fără a oferi vreodată ceva în schimb. Hans are parte de un destin tragic din cauza spiritului său naiv.

Pe tot parcursul lecturii am tot sperat că ceva se va schimba, că Hans va spune măcar o dată „nu”. A fost chinuitor să dau paginile și să descopăr morala acestei povestiri, odată cu șobolanul-de-apă, căruia i se povestește la rândul său despre Hans. Aceasta este poate cea mai profundă și întunecată dintre povestirile lui Wilde, întrucât nu există nici măcar un bob de fericire în ea…

Gânduri finale despre povestirile lui Oscar WildeFirește că mi-a luat foarte puțin timp să parcurg cele patru cărți; am admirat ilustrațiile Ancăi și m-am bucurat de calitatea produsului final. Chiar există un raport calitate-preț foarte bun în cazul acestor volume. Cred că favorita mea rămâne totuși Privighetoarea și trandafirul, pentru referințele la cultură și filosofie în raport cu măreția iubirii și a suferinței pe care o provoacă. Încă de mică m-a fascinat această idee de sacrificiu în numele iubirii, dar povestea pare mai degrabă a pleda în defavoarea sa. Mai ales în cazul primelor două povestiri, m-am gândit la lucrurile care se întâmplă fără știința noastră, ajutorul pe care îl primim „din senin” și pentru care-i mulțumim universului. Mi se pare deosebit de frumos că Oscar s-a gândit la posibilitatea existenței unor mici ființe care participă la înfăptuirea miracolelor.

Articolul Patru povești pentru copii de Oscar Wilde | Recenzii apare prima dată în Cristina Boncea .

dragostea e un cîine venit din iad | Recenzie de carte

Îmi doream să citesc dragostea e un cîine venit din iad chiar și când l-am renegat pe Bukowski, din cauza prozei sale vulgare și repetitive, pentru că totuși mereu am crezut în poezia lui. Acum știu că acest artist trebuie privit ca un întreg: bucăți autobiografice, povestiri scurte, poezii. Prin acest filtru, orice a ieșit de sub mâna lui, este geniu pur.

Detalii tehnice – dragostea e un cîine venit din iadCe trebuie să știi despre Charles BukowskiPuncte forte – dragostea e un cîine venit din iadPuncte slabe – dragostea e un cîine venit din iadGânduri finale despre dragostea e un cîine venit din iadDetalii tehnice – dragostea e un cîine venit din iadCuvinte cheie dragostea e un cîine venit din iad de Charles Bukowski: pulă, sex, pizdă, nenorocire, alcoolism, gelozie, femei, iubire.Recomandări de lecturi similare: Drumul spre Los Angeles de John Fante, Snuff de Chuck Palahniuk, Moartea lui Bunny Munro de Nick Cave. Aspecte estetice și de structură: cartea are 216 pagini; puține poeme se întind pe mai mult de 2-3. Îmi place fontul ales, faptul că ediția e hardcover și, mai ales, designul realizat cu roz (titlurile poeziilor, ilustrațiile, foile din interior). Ce trebuie să știi despre Charles Bukowski

De la Charles Bukowski am citit până acum așa: Dragoste la 17,50$, Poșta și Despre băutură (+ fragmente din alte câteva lucrări). Abia începând cu ultimul titlu menționat, am înțeles cum trebuie să te raportezi la Bukowski și arta lui: fără niciun fel de prejudecăți. Obsedații sexual, bețivii, bărbații care nu fac nimic cu viața lor decât să aștepte să le pice vreun ajutor din cer – aceștia sunt oamenii de cea mai joasă speță, nu-i așa?

Cu toate acestea, el se deosebește prin talentul lui de a transcrie atât de raw tot ce i s-a întâmplat vreodată; toate poveștile de iubire, de beție, aventurile, mirările, boala. De aceea a și fost salvat de editorul său, care nu i-a cerut nimic altceva decât să continue să scrie. Care este rolul unei astfel de literaturi? Să nu ne lase vreo secundă să uităm că viața este și astfel, pentru foarte mulți oameni. Bukowski le dă o voce. Bukowski ne ajută să-i înțelegem.

Cel mai important lucru este, de fapt, cum o viață precum cea trăită de el își lasă amprenta asupra viziunii despre lume. Observațiile sale despre existență și relații sunt cu atât mai interesante cu cât nu este un om tipic. În spatele unui alcoolic cinic se află de asemenea și: un tată, un soț, un bărbat care a iubit ceva mai mult decât sticla – să scrie.

Puncte forte – dragostea e un cîine venit din iadMereu voi aprecia cât de vii sunt poemele lui Bukowski. Nu e nimic abstract, vorbește mereu cu subiect și predicat, nimic pretențios. Ne pomenește de o grămadă de femei, fără să le dea numele, ne spune povești mai mult triste decât amuzante despre vecini sau cunoscuți și descrie momente de intimitate care în mod evident l-au inspirat. Nici un singur vers nu m-a plictisit, iar ăsta e un lucru grandios în cazul oricărui poet. Sensibilitatea și umorul, uneori chiar umorul negru, formează un mix foarte reușit în general la Bukowski. Poeziile selectate pentru acest volum sunt destul de variate ca tone-of-voice, aparțin mai multor registre, ceea ce, pe lângă faptul că nu plictisesc, au darul de a te și uimi prin capacitatea cameleonică a autorului de a aborda diferite puncte de vedere, fără să fie vreodată moralizator sau crud. Puncte slabe – dragostea e un cîine venit din iadDeși desenele lui Gorzo mi-ar fi plăcut foarte tare puse împreună în cadrul unei expoziții dintr-un muzeu, nu s-au potrivit întotdeauna cu textul alăturat. Nu toate poemele din acest volum sunt erotice sau, chiar dacă e vorba de pasiune erotică, nu toate au tente sexuale; nu mi s-a părut plăcut sau potrivit să citesc despre suferințele lui Bukowski și apoi să mă uit la o pulă sinistră, deși cu siguranță juxtapunerea poate părea amuzantă uneori. Mi-ar fi plăcut o notă introductivă din care să aflăm care este logica după care au fost selectate poemele în această ordine. De ce fix 61? Sunt oare în ordine cronologică, după cum au fost publicate? Sigur că există tematici comune în toate, subiectul principal al lui Bukowski este mereu propria viață, dar nu am putut identifica o linie narativă precum în cadrul altor volume de poezie, fie ele și antologii. Aș fi vrut să știu mai multe. Gânduri finale despre dragostea e un cîine venit din iadRealmente, acest volum de poezie m-a delectat. Nu a fost nici prea lung, nici prea scurt, deși mi-ar plăcea să am unul cu toate poeziile scrise de Bukowski vreodată. Am marcat multe dintre ele drept favorite, multe îmi vor rămâne în minte – cel mai probabil nu versurile per se, dar cu siguranță scenele și stările evocate. Chiar dacă nu dețin o cultură vastă într-ale poeziei, eu aș spune că acest volum nu trebuie ocolit de niciun cititor pasionat de versuri. Mi se pare foarte clar că dragostea e un cîine venit din iad trebuie să facă parte din lista volumelor de poezie ce trebuie citite într-o viață.

Articolul dragostea e un cîine venit din iad | Recenzie de carte apare prima dată în Cristina Boncea .

Evoluția colecției mele de cărți | Book Haul #3

În ultima perioadă am adăugat suficient de multe cărți în bibliotecă astfel încât să le pot prezenta într-o nouă postare. Cele două surse de achiziție sunt Vinted și Libris, unde am plasat două comenzi una după cealaltă. Veți vedea imediat de ce nu m-am putut abține să cumpăr câteva cărți în format audio de pe site…

Cărți ce trebuie citite într-o viațăCărți în format audioOscar Wilde și ApolodorReachiziții și completări literareCărți ce trebuie citite într-o viață

În această primă imagine regăsim setul de cărți achiziționate la prețuri foarte bune de pe Vinted, ca de obicei.

Începem cu „Un copil pentru Rosemary„, de a cărei existență nici măcar nu știam, dar pe care a trebuit neapărat să-l cumpăr, mai ales pentru că face parte din una dintre colecțiile mele preferate. Chiar mă simt destul de tentată să citesc în curând cartea; nu îmi amintesc să fi văzut filmul, dar știu că se încadrează la categoria clasicelor. Avem apoi o carte pe care am citit-o deja, un volum ce cuprinde 61 de poezii scrise de Charles Bukowski intitulat „dragostea e un cîine venit din iad„. Am aflat recent că există și un film alb-negru cu același titlu, realizat după povestirile lui Bukowski; începusem să mă uit la el pe Netflix, dar nu m-a prins. Volumul a primit punctaj maxim de la mine și mă bucur că am reușit în sfârșit să fac rost de el. „Beznă vizibilă” se afla de ceva timp pe wishlistul meu. Este o carte despre experiențele reale ale autorului cu depresia și limitele psihicului uman; el a scris și Alegerea Sofiei, carte foarte populară, pe care o dețin în bibliotecă și nu am citit-o încă. Mi-a plăcut foarte tare acest design minimalist al copertei de la editura Art. Cred că Paul Auster era cel care o lăuda pe Marguerite Duras într-o carte, ceea ce m-a determinat să parcurg și eu măcar una din lucrările ei. Am găsit la momentul oportun acest scurt volum, „Amanta engleză„; chiar dacă nu sunt o fană a cărților în format mic, îmi place cum arată și sper să mă încânte la fel de tare și conținutul ei. De la Per Petterson am citit în adolescență „ La furat de cai ” și mi-a rămas în minte faptul că mi-a plăcut foarte tare. De atunci tot încerc să mă apropii din nou de cărțile sale, iar titlul „E ok, nu-mi pasă” pare foarte promițător, mai ales pentru că face parte din colecția Romanele secolului XXI de la editura Univers, care mi-a câștigat încrederea în ultima perioadă.„Junky” este o carte scrisă de William Burroughs pe care mi-o doream foarte tare, dar pe care am găsit-o prea costisitoare în librării. Vinted m-a salvat din nou, iar acum stă la loc de cinste lângă „Queer” și „Prânzul dezgolit„, de la același autor. Am citit „Queer” sub denumirea de „ Pederast ” și mi-a plăcut foarte tare stilul lui Burroughs și temele abordate. „Fugi, Rabbit” este o carte pe care nu mi-a venit să cred că am găsit-o, întrucât tetralogia lui John Updike este aproape imposibil de achiziționat, fie și din anticariate. Mai dețin un volum din această serie, intitulat „Întoarcerea lui Rabbit” și am de gând să încep să citesc cărțile de îndată ce reușesc să le strâng pe toate – cum am făcut și cu tetralogia lui Bandini, scrisă de John Fante. În cele din urmă, „Căpitanul e dus cu pluta și marinarii au fugit cu vasul” este o carte pe care de asemenea mi-o doream foarte mult după ce am citit „ Despre băutură „. Și acest volum este autobiografic, cu însemnări din jurnalul lui Bukowski și abia aștept să râd și să mă întristez din nou împreună cu el. Cărți în format audio

Aceste superbe viniluri au fost înregistrate în 2018 și publicate tot prin intermediul editurii Art, unde regăsim și cărțile în format fizic care au stat la baza lor. „Muzică pentru cameleoni” și „Un trandafir pentru Emily” se află deja în biblioteca mea, însă abia aștept să le și ascult. Fiecare volum a costat 40 de lei pe site-ul Libris și nu mă mai satur să le privesc!

Oscar Wilde și Apolodor

Nu m-am putut abține și am cumpărat toate volumele disponibile din aceste superbe reeditări ale poveștilor lui Oscar Wilde de la editura Cartier. De unele dintre ele nici nu știam, iar în total sunt cinci volume, fiecare cu câte o povestire frumos ilustrată.

Am citit în copilărie „Prințul Fericit și alte povești” și am rămas cu niște amintiri foarte frumoase. De aceea, am tot căutat o versiune mai nouă și mai reușită și iată că mi-au ieșit în cale volumele hardcover publicate anul trecut.

Tot de la Libris am achiziționat și „Balada închisorii din Reading” a lui Oscar Wilde, pe care mai am puțin și o termin. Îl ador pe acest autor, mai ales după ce am citit „De profundis„, și nici acest volum nu se lasă mai prejos. Voi reveni cât de curând cu o recenzie pentru ea.

Tot în această serie de achiziții intră și „A doua carte cu Apolodor„. Nu ești niciodată prea mare să-l (re)descoperi pe Gellu Naum, iar eu am fost absolut fascinată de primul volum, publicat în același format la editura Arthur.

Reachiziții și completări literare

De când am văzut că au apărut două reeditări după cărțile autorului meu preferat, J.D. Salinger, mi-am zis că este musai să le dețin. Dacă nu am spus-o de suficiente ori, mă repet: detest cărțile în format mic și întotdeauna voi opta pentru acest format standard, atunci când am ocazia. Nu am mai putut aștepta și le-am achiziționat astfel; sunt sigură că le voi reciti în această viață.

Am achiziționat și ceea ce cred că este singurul volum scris de Osamu Dazai care îmi lipsea. Deși am citit doar „Școlărița” până acum, a fost o lucrare care m-a convins că acest autor îmi va fi cu totul pe plac. Voi încerca anul acesta să mai citesc cel puțin încă una dintre nuvelele sale.

Ultima carte din acest bookhaul este tot o reachiziție – „Băiatul cu pijamale în dungi„, pe care nu am citit-o încă și nici nu am vizionat filmul. Dețineam deja cartea în bibliotecă, însă în format mic, iar din comanda mea lipseau fix 17 lei pentru a beneficia de transport gratuit pe Libris. S-a întâmplat să se potrivească de minune.

Voi ce cărți ați achiziționat recent?

Articolul Evoluția colecției mele de cărți | Book Haul #3 apare prima dată în Cristina Boncea .

Maria Orban – Oameni mari | Recenzie

Nu am mai citit de mult timp o carte scrisă de un autor român și a fost foarte reconfortant să parcurg un text care curge atât de lin, spre deosebire de traduceri. Oameni mari de Maria Orban este o carte apreciată de public și pot înțelege de ce. În această recenzie, voi menționa punctele ei tari și slabe, din perspectiva mea.

Detalii tehnice – Oameni mariDespre ce este vorba în Oameni mari?Punctele tari ale romanului Oameni Mari de Maria OrbanPunctele slabe ale romanului Oameni mari de Maria OrbanGânduri finale despre Oameni mariDetalii tehnice – Oameni mariCuvinte cheie Oameni mari de Maria Orban: divorț, mid 30s, Brașov, relație de cuplu, literatură, țigări, stimă de sine.Romane cu teme similare: Măștile fricii de Camelia Cavadia, Zilele abandonului de Elena Ferrante, Un an din viața Liubei B. de Ioana Scoruș. Aspecte estetice și de structură: capitole scurte, numerotate de la 1 la 15; 157 de pagini în total. Textul a fost suficient de aerisit, iar hârtia utilizată este de calitate, ceea ce m-a ajutat să parcurg romanul în trei zile. Despre ce este vorba în Oameni mari?

Trăim totul prin intermediul experienței protagonistei, pe nume Rucsandra. Toată acțiunea cărții are loc într-o zi, ziua dinaintea semnării actelor de divorț după șase ani de căsnicie. Rucsandra are 36 de ani și se simte dezorientată; toate aspectele vieții ei încep să capete nuanțe nedorite și nu știe încotro să mai fugă.

Sistemul ei de susținere emoțională constă în două prietene, dintre care una este sora viitorului ei fost soț, iar cealaltă o găzduiește în propriul apartament. Rucsandra lucrează ca profesoară de limba română la liceu, în Brașov și îi poartă de grijă mamei sale, rămasă văduvă. Oameni mari este categoric un roman psihologic.

Cum va reuși protagonista să se împace cu gândul că o iubire pentru toată viața s-a încheiat dintr-odată?

Punctele tari ale romanului Oameni Mari de Maria OrbanCartea este scrisă foarte cursiv; autoarea nu s-a pierdut în detalii obositoare, ci a păstrat o linie dreaptă, ușor de urmărit, chiar și atunci când alunecam în amintirile protagonistei despre trecut. Tocmai pentru că nu există paragrafe nenecesare, cartea are lungimea ideală pentru a ne spune povestea Rucsandrei. Pentru mine, cărțile scurte, care cuprind în ele o poveste complexă, sunt mereu de apreciat. Este ușor să empatizezi cu protagonista și să-i înțelegi deciziile. După cum scrie și pe copertă, cel mai probabil femeile născute la începutul anilor ’90 sau mai devreme vor rezona cu nivelul de anxietate resimțit constant de Rucsandra, teama de a-și face vocea auzită, tendința de a se face mici pentru a nu deranja. Punctul culminant și deznodământul s-au ridicat la nivelul așteptărilor. Avem un crescendo emoțional foarte bine realizat, după care urmează rezolvarea conflictului: atât pe plan intern, cât și pe plan extern, totul ca o superbă metaforă a acceptării și trăirii în prezent. Punctele slabe ale romanului Oameni mari de Maria OrbanDin păcate, nu este prima carte scrisă de o autoare română care ne vorbește din interiorul unei femei lipsite de încredere în sine, care se lovește puternic de câteva ziduri până să își găsească forța interioară. Așadar, la capitolul originalitate nu aș puncta foarte mult povestea. Deși poate părea reconfortant să citești despre gândurile ascunse ale unei femei care se îngrijorează în privința viitorului ei pe plan romantic și a felului cum poate gestiona relațiile personale astfel încât să se simtă văzută și auzită cu adevărat, eu prefer mai degrabă să citesc despre personaje feminine „unlikeable”; cele guralive, cele pline de încredere sau chiar tupeu, care aduc fulgere cu ele când intră într-o cameră (exemplu: M-am săturat de tine de Bae Suah). Rucsandra nu este un „main character”, în sensul modern al expresiei. Pentru mine, genul acesta de personaj este cel dezagreabil, chiar dacă înțeleg puterea eliberatoare pe care scrierea unui astfel de roman o poate aduce pentru scriitoarele ce au trăit în comunismul românesc. Poate nu e foarte just să menționez asta, dar eu nu am prins majoritatea referințelor muzicale care se regăsesc în Oameni mari ; cineva mai în vârstă (eu m-am născut în ’98) sau poate cu gusturi muzicale mai dezvoltate ar cunoaște versurile melodiilor pe care protagonista le tot aude pe fundal sau în minte. Consider că acesta este un punct slab pentru că limitează contactul cititorului cu protagonista, îl îndepărtează temporar, ceea ce taie din caracterul universal al poveștii1 – pe lângă faptul că mențiunea de pe copertă triază oricum, în teorie, publicul-țintă.Gânduri finale despre Oameni mariRămân din această carte cu reflecții asupra căsătoriei și efectele sale asupra celor doi parteneri, cum începe, cum se termină, ce înseamnă toate acestea.De asemenea, pentru că romanul a fost scris atât de bine, rămân cu majoritatea scenelor foarte bine întipărite în minte; un avantaj aici este și că acțiunea are loc în Brașov, oraș lângă care locuiesc. Mi-au plăcut în special mențiunile despre echipa noastră de hochei. Consider Oameni mari un roman bun, o gură de aer fresh printre lecturile mele, dar nu neapărat în literatura contemporană din România. L-am citit cu sufletul la gură, curioasă de ce se întâmplă mai departe, dar, per-total, nu pot spune că a avut un mare impact emoțional asupra mea.Pentru mine, romanele cu adevărat spectaculoase sunt cele care au un caracter universal, adică sunt la fel de valide oricând ar fi citite, pot fi înțelese de orice generație pentru că abordează teme umane ce nu vor pieri niciodată, într-un limbaj simplu și la fel de nemuritor. ︎

Articolul Maria Orban – Oameni mari | Recenzie apare prima dată în Cristina Boncea .

3 aplicații pentru pasionații de liste: muzică, filme și cărți

De câteva zile mă chinui să fac o listă completă cu filmele și serialele pe care le-am vizionat până în prezent. Inițial, am notat într-un Google Sheet, dar apoi a venit în salvarea mea aplicația pentru iOS care a completat „sfânta treime”; am descărcat MovieBuddy alături de Music și BookBuddy, iar mai jos urmează să vă povestesc despre fiecare dintre ele.

Cum pot fi de folos cele trei aplicații pentru iOS?BookBuddyMusicBuddyMovieBuddyCare sunt dezavantajele celor trei aplicații?Cum pot fi de folos cele trei aplicații pentru iOS?BookBuddy

Am descoperit acest set de aplicații pentru că, inițial, eram în căutarea uneia care să mă ajute la inventarierea cărților din biblioteca mea. Am făcut ceva cercetări și am ajuns la concluzia că aceasta este cea mai bună variantă, pentru că poți scana rapid cărțile bazat pe codul de bare. Într-adevăr, a trebuit să fac multă muncă manuală pentru că traducerile în română nu sunt foarte bine răspândite pe Google, dar în cele din urmă am reușit să îmi „încarc” toată biblioteca reală în acest catalog online.

Dacă ești ca mine și îți place să ai mereu o imagine completă asupra cărților din colecția ta (ce ai dat, ce vrei să dai, care sunt favoritele etc.), recomand BookBuddy. Are, de asemenea, funcția de „împrumut”, în cazul că obișnuiești să împrumuți cărți altora, unde poți trece exact persoana la care se află prețioasele tale volume. Totodată, poți acorda rating cărților – acest lucru e posibil și printr-un import de pe Goodreads, dacă obișnuiești să folosești frecvent acea platformă. La mine distincția se face între „ce citesc” și „ce dețin”, pentru că de multe ori cele două categorii de cărți nu se întrepătrund până la capăt.

Probabil, aplicația poate fi folosită și de biblioteci sau librării pentru inventariere, dar funcționează la fel de bine și individual. Dacă deții un MacBook (sau iPad), poți face sync prin iCloud astfel încât să vizualizezi cărțile din lista ta pe un ecran mai mare; inițial, am crezut că ar fi un avantaj, dar nu am mai deschis aplicația pe laptop. Acum, tot ce trebuie să fac este să scanez codul de bare de fiecare dată când achiziționez cărți noi pentru a-mi păstra colecția actualizată în aplicație.

MusicBuddy

Nu știu câți dintre voi colecționează albume muzicale în format fizic (CD-uri, vinyluri, casete), dar eu dețin câteva zeci și, precum în cazul cărților, îmi doream să le inventariez undeva cu ușurință, ca să nu mai stau să modific manual o listă făcută în Google Sheets. Dintre toate cele trei aplicații, MusicBuddy m-a ajutat să termin cel mai repede catalogarea albumelor pe care le dețin; niciunul dintre ele nu lipsea din lista virtuală preluată prin intermediul Google.

Ce îmi place este că, atunci când scanezi un cod de bare (de la o carte sau un album muzical), în aplicație sunt transferate toate datele importante, inclusiv tracklistul, anul lansării, imaginea de pe copertă și așa mai departe. Și în MusicBuddy poți adăuga albume la favorite sau să le acorzi ratinguri. Având în vedere că muzica din colecția mea este în mare parte internațională, nu a fost nevoie de absolut nicio intervenție manuală din partea mea. Prin urmare, recomand aplicația celor care vor să păstreze o evidență clară a albumelor pe care le-au achiziționat.

MovieBuddy

Ultima mea iubire, MovieBuddy, a venit chiar ca un prinț pe cal alb să mă salveze de pe culmile disperării. Aveam separat o listă cu majoritatea serialelor pe care le-am urmărit, iar acum vreo două zile mi-am spus că este timpul să inventariez și filmele, astfel încât să îmi amintesc mai ușor titlurile celor care mi-au plăcut și să îmi pot face un „to watch list” pentru a-mi completa lacunele cinematografice.

Aici a fost puțin mai complicat (nu aveam ce cod de bare să scanez), dar am reușit în cele din urmă să am o listă completă atât a filmelor, cât și a serialelor pe care le-am urmărit vreodată. Chiar dacă am dat import la o listă cu titluri, ce avea inclusiv anul apariției într-o altă coloană, MovieBuddy nu a reușit să identifice complet și corect acele producții. Prin urmare, a trebuit să adaug totul manual. Cu această ocazie, am săpat adânc prin memorie și mi-am amintit de niște filme la care mă uitasem în copilărie.

Cu siguranță voi avea mare grijă să actualizez aplicația de fiecare dată când vizionez un film sau un serial nou, să-i acord un rating pe măsură și astfel să îmi fixez mult mai clar în minte preferințele mele cinematografice. De aici pornesc uneori cele mai neplăcute discuții: „la ce să ne uităm?” Acum am o listă cu peste 300 de itemi pe care o pot arăta ca exemplu de „așa da” și „așa nu”. Dacă ai colecție de DVD-uri, cu atât îți va fi mai utilă această aplicație.

Care sunt dezavantajele celor trei aplicații?Singurul „catch” la aceste trei aplicații minunate este că trebuie să plătești câte 30 de lei la fiecare pentru a le putea folosi la capacitate maximă, adică să încarci o listă nelimitată de itemi. Prețul este pe viață („lifetime payment”), nu pe lună, iar pentru mine nici că se putea mai bine. Probabil aș fi plătit și mai mult, întrucât sunt foarte încântată să am cărțile, muzica și filmele inventariate în detaliu online. Dacă vrei să oferi acces cuiva la lista ta de cărți, de exemplu, există subscripții lunare sau anuale pe care trebuie să le plătești, dar cu siguranță această opțiune se pretează pentru business, nu pentru uzul individual. Nu am explorat această funcție, dar e un lucru bun că există. Un alt mic dezavantaj este lipsa numerelor sau statisticilor. Consider că acestea ar duce fiecare aplicație la nivelul următor și, dacă nu mă înșel, am trimis deja acest feedback către dev. Mi-ar plăcea foarte mult să știu câte cărți am, de exemplu, de la editura Humanitas (am creat categorii speciale pentru edituri) sau care pare a fi genul meu preferat de film, bazat pe ce am vizionat și notele acordate până în prezent.

A se nota: nu primesc nimic pentru promovarea acestor aplicații de la Kimico. Doar le-am descoperit în ultimele luni și m-au încântat foarte tare. Prin urmare, am zis să le împărtășesc și cu voi – trebuie să mai existe și alți capricorni pasionați de liste printre cei care mă urmăresc…

Articolul 3 aplicații pentru pasionații de liste: muzică, filme și cărți apare prima dată în Cristina Boncea .

Marin Sorescu – Unde fugim de-acasă? | Recenzie

Mi-am dorit foarte mult să am Unde fugim de-acasă? în bibliotecă, după ce am aflat de existența acestei cărți prin Vinted. Marin Sorescu mi-a atras atenția încă din liceu și știu că lucrările lui, indiferent de formă și publicul țintă, vor reuși să mă impresioneze.

Despre ce este Unde fugim de-acasă?Ce mi-a plăcut la Unde fugim de-acasă?Despre ce este Unde fugim de-acasă?

Similar cu poveștile lui Apolodor, în această cărticică avem parte de ilustrații absolut superbe și capitole în rime pe măsură. Naratorul joacă rol de căpetenie într-un grup de copii, pe care îi plimbă de la Polul Nord la grădina zoologică și aproape de castelul zmeului din povești. Trecem așadar prin diferite peripeții, dar, spre deosebire de Gellu Naum, Marin Sorescu pune mult mai mult accentul pe observație.

Unde fugim de-acasă este o invitație la explorare prin intermediul imaginației, indiferent de momentul anului. Fiecare spațiu pe care grupul îl vizitează aduce cu sine ceva magic, iar vocea naratorului trece de la înduioșătoare la dojenitoare și, deseori, ironică. Am râs cu glas tare de câteva ori pe măsură ce citeam și am admirat intens desenele realizate de Agnes Keszeg, atât de potrivite pentru această carte.

Ce mi-a plăcut la Unde fugim de-acasă?

Nu știu dacă Marin Sorescu a mai scris și alte cărți pentru copii, am citit de la el Iona, câteva poezii și câteva fraze dintr-un roman extins. Cu alte cuvinte, nu îi cunosc foarte bine mărcile auctoriale, dar am putut citi printre rânduri câteva observații provenite direct din sufletul acestui mare scriitor român; totodată, nici nu cred că poți scrie povești pentru cei mici fără să faci apel la rândul tău la propriul copil interior.

Adevărul este că, pe măsură ce creștem, uităm să mai facem aceste călătorii mentale. Pentru un copil, lumea în sine este un spațiu fascinant, demn de a fi explorat în detaliu. Atunci când intervine plictiseala, imaginația îl va menține tot timpul ocupat. Când ce vezi în jurul tău nu îți este tocmai pe plac, poți deschide o carte precum Unde fugim de-acasă? și să revizitezi propriile tale spații de siguranță din copilărie sau locurile îndepărtate în care nu vei ajunge probabil niciodată, cum ar fi pe Lună.

Recomand această carte tuturor cititorilor, indiferent de vârstă, întocmai precum seria lui Gellu Naum. Îmi place să alternez astfel de lecturi cu cele „de oameni mari”, ce conțin deseori povești tragice, tocmai pentru a-mi reaminti că lumea poate fi de asemenea un loc plin de miracole.

Articolul Marin Sorescu – Unde fugim de-acasă? | Recenzie apare prima dată în Cristina Boncea .