Silviu Iliuţă's Blog, page 258

November 5, 2018

Stalin de Romania.


 


In 1936-1938, Stalin si-a eliminat toti opozantii, intr-o actiune numita Marea Epurare. Niciunul nu era numit direct adversar personal al conducatorului iubit, ci “dusman al URSS”. In perioada “domniei”, Stalin a condamnat la moarte direct sau indirect peste 20 de

milioane de rusi.

A doua sotie a lui Stalin, Nadejda, a fost gasit moarta, cu un pistol alaturi, in camera ei.

Fiul cel mare a lui Stalin, Iakov, a fost capturat de nemti, in timpul razboiului, iar acestia i-au cerut dictatorului un schimb cu un general. Stalin a refuzat, iar fiul sau s-a sinucis in lagar sau a fost ucis de un soldat german.

Stalin a sacrificat tot, pentru visul sau de marire si pentru setea lui de control absolut: prieteni, colegi, familie.


In acest context va reamintesc ca dupa ce Dragnea a lasat-o singura in fata DNA pe Bombonica, declarand ceva de genul “fiecare raspunde pentru faptele sale”, azi, el a spus despre fiul sau, pe numele caruia face, in mod evident, afaceri:

-Daca a vorbit cu X de la Teldrum si a facut asta, fiecare raspunde pentru ce a facut.

Dincolo de orice, latura asta a lui Dragnea, de om capabil sa isi “impuste” colegii )numiti “dusmani ai partidului”) si familia, pentru visul sau de marire, e odioasa. Ne arata clar ca este un om de o rara cruzime, de tip Stalin.

Nu pot intelege in ruptul capului cum sa il votezi pe acest om. Nu inteleg. Oamenii care fac asta au creierele spalate. Cum nu inteleg deloc cum se suporta aia din partid care nu il dau jos pe acest odios.Fie sunt batuti in cap si nu stiu pic de Istorie, atarnand la pomenile lui Stalin de Romania, fie sunt atat de prosti, incat nu inteleg ca e o chestiune de zile pana le vine si lor randul.

Daca mai sunt si pesedisti normali la cap in partidul ala: cum dracu’ va mai suportati, fratilor?


Silviu Iliuta


 


(poza: buciumul.ro)


OFERTA DE TOAMNA: 3 carti=59 de ron.


 


 




FOLLOW SI LIKE PE FACEBOOK: Silviu Iliutacronicipebune


 



Toate trei volumele SE POT ACHIZITIONA NUMAI DE AICI. SAU FURA DE LA PRIETENI. Diverse variante de pachete pentru volumele 1, 2, 3: PE ACEST LINK


Fragment: „Iubita mea, sunt beat. De două ore stau ascuns în toaletă şi tresar la fiecare bătaie în uşă. Zac aici, pe jos, nu pentru că simt o plăcere deosebită de a sta cu costumul meu din liceu pe urina de pe jos, ci pentru că nu am găsit altă cale. De dimineaţă beau. Beau încontinuu, cu neamurile tale, cu naşii, cu neamurile mele, cu nişte vecini, cu trecătorii, cu vecinii.

M-a tăiat tac-tu! De aia beau, să uit. Şi să sper că n-a făcut-o intenţionat. Vestea bună e că de când beau mi s-a oprit sângerarea. A, şi mai e una: sectanţii ăia au vândut patru aspiratoare şmechere, de mii de dolari, rudelor tale. Ceea ce e bine pentru că am câştigat comision o cutie de detergent. Nu te îngrijora, în patruzeci și opt de rate lunare scapă de zece la sută din costul total, apoi îl pot da înapoi.

I-am pupat în mod egal pe toţi, şi pe ai tăi, şi pe ai mei. Am mai turnat în mine şi câteva pahare cu şampanie, de unde şi incoerenţa.

Mătuşa ta mi-a zis:

– Mânca-l-ar mătuşa de băiat! Bine ai venit în familie!

Şi m-a pupat pe gură. Am vrut să îţi zic eu primul, în caz că o să afli peste ani.

NU am o aventură cu mătuşa ta şi… NU vreau una! Nu pentru că nu o găsesc atractivă, să nu mă înţelegi greşit, nu am nimic personal cu ea. Doar că mustaţa ei îmi aduce aminte de tatăl tău.

NU o să merg în vizită de Crăciun acasă la ea, asta ca să ştii de acum.

Acum,iubita mea, citesc citatele mâzgălite pe pereţi. Cred că avem mulţi psihopaţi în familie. Unul a scris cu litere roşii, mari: DE CEEEEE, DOAMNEEEE? Cred, de fapt sunt sigur, că e tac-tu.

Altul a scris: CIORBA – DE RAHAT, FRIPTURA – TARE, SARMALELE – ORIBILE. Cred că e bunica.

Apoi, am convenit că nu ascultăm manele la nuntă? Am convenit! Şi de două ore avem numai manele.

– Decât două-trei piese pentru prietenii mei din armată! „Hai, liberare!“ a zis tatăl tău. După care s-a uitat urât la mine şi m-a întrebat:

– Nu e însărcinată fata mea, nu? Aţi glumit voi. Hahahah!

Unchiul meu a dat mâna cu Makele. După ce l-a atins, și-a scuipat în palmă şi s-a şters pe cămaşă jumătate de oră.

Ray dansează cu mătuşa ta. Nu sunt sigur că nu îl violează până dimineaţă.”


 




 


 


 


The post Stalin de Romania. appeared first on Cronici pe bune.

 •  0 comments  •  flag
Share on Twitter
Published on November 05, 2018 10:14

Valiza 1: Cum platesti mascat un judecator.

Daca tot am stat doua ore sa accesez site-ul celor de la Rice Project (luati-va si voi, fratilor un hosting bun, ca nu sunteti ca amaratul ala de la cronicipebune sa va pice mereu sandramaua!), zic sa tragem si concluziile. Din sesiunea UNU a dezvuirilor din valiza gasita de un martian in fundul curii, raman doua idei. Restul e cancan:


1. Baiatu’ lu’ tata, ala micu’ al lui Dragnea isi tuna masinut pe banii firmei si ai tai. Doar 78 000 de euro, atat.



Cel mai haios e ca ala micu’ facea oarecum pe naspa treaba asta, la modul: “Da si mie niste bani de la firma lu’ tata, boss! Da’ sa nu afle tata.”


2. Termopanele si marmura de la palatul lui Dragnea au fost puse de firma Teldrum. (l-am auzit pe cel de la Rice intrebamdu-l azi pe Dragnea) Ca si cum ar veni maine unu’ de la o firma cu care tu n-ai nicio legatura si ti-ar zice: “Gigele, nu vrei tu cadou niste parchet in sufrageria ta de 1000 de metri patrati? Nu vrei si niste electrocasnice, tamplarie, gresie moca? Asa, ca ne place mustata matale.” (Aici cred ca mai urmeaza dovezi, asta e o ancheta mai veche)


3. „Prin borderoul de plăți Tel Drum l-am întâlnit pe Gil Vasile, soțul șefei Consiliului Superior al Magistraturii (CSM), Simona Camelia Marcu (foto). Este avocat specializat în comercial, nu pledează, are birou în București și proprietăți în Teleorman.


Cecul valorează 15.200 de lei și a fost emis de corporație în septembrie 2015, sub semnătura executivului Petre Pitiș. Atunci, soția sa, Simona Marcu, era judecător la Înalta Curte de Casație și Justiție. A devenit președinta CSM pe 5 ianuarie 2018.


Public, judecătoarea Marcu s-a distins cu două intervenții notabile: a cerut anchetarea procurorului general Augustin Lazăr ca urmare a declarațiilor împotriva OUG 13 și sprijină legile justiției în forma propusă de PSD.”


In traducere libera: firma lui Livache a dat spaga unui nene, da’ pe factura, pntru ca nevasta lui, mare boss in CSM, sa il dea in gat pe Augustin Lazar. O metoda de executie de tipul “o mana spala pe alta.”


Revin cu valiza. Dar noi nu ne mai revenim prea curand.


OFERTA DE TOAMNA: 3 carti=59 de ron.


 


 




FOLLOW SI LIKE PE FACEBOOK: Silviu Iliutacronicipebune


 



Toate trei volumele SE POT ACHIZITIONA NUMAI DE AICI. SAU FURA DE LA PRIETENI. Diverse variante de pachete pentru volumele 1, 2, 3: PE ACEST LINK


Fragment: „Iubita mea, sunt beat. De două ore stau ascuns în toaletă şi tresar la fiecare bătaie în uşă. Zac aici, pe jos, nu pentru că simt o plăcere deosebită de a sta cu costumul meu din liceu pe urina de pe jos, ci pentru că nu am găsit altă cale. De dimineaţă beau. Beau încontinuu, cu neamurile tale, cu naşii, cu neamurile mele, cu nişte vecini, cu trecătorii, cu vecinii.

M-a tăiat tac-tu! De aia beau, să uit. Şi să sper că n-a făcut-o intenţionat. Vestea bună e că de când beau mi s-a oprit sângerarea. A, şi mai e una: sectanţii ăia au vândut patru aspiratoare şmechere, de mii de dolari, rudelor tale. Ceea ce e bine pentru că am câştigat comision o cutie de detergent. Nu te îngrijora, în patruzeci și opt de rate lunare scapă de zece la sută din costul total, apoi îl pot da înapoi.

I-am pupat în mod egal pe toţi, şi pe ai tăi, şi pe ai mei. Am mai turnat în mine şi câteva pahare cu şampanie, de unde şi incoerenţa.

Mătuşa ta mi-a zis:

– Mânca-l-ar mătuşa de băiat! Bine ai venit în familie!

Şi m-a pupat pe gură. Am vrut să îţi zic eu primul, în caz că o să afli peste ani.

NU am o aventură cu mătuşa ta şi… NU vreau una! Nu pentru că nu o găsesc atractivă, să nu mă înţelegi greşit, nu am nimic personal cu ea. Doar că mustaţa ei îmi aduce aminte de tatăl tău.

NU o să merg în vizită de Crăciun acasă la ea, asta ca să ştii de acum.

Acum,iubita mea, citesc citatele mâzgălite pe pereţi. Cred că avem mulţi psihopaţi în familie. Unul a scris cu litere roşii, mari: DE CEEEEE, DOAMNEEEE? Cred, de fapt sunt sigur, că e tac-tu.

Altul a scris: CIORBA – DE RAHAT, FRIPTURA – TARE, SARMALELE – ORIBILE. Cred că e bunica.

Apoi, am convenit că nu ascultăm manele la nuntă? Am convenit! Şi de două ore avem numai manele.

– Decât două-trei piese pentru prietenii mei din armată! „Hai, liberare!“ a zis tatăl tău. După care s-a uitat urât la mine şi m-a întrebat:

– Nu e însărcinată fata mea, nu? Aţi glumit voi. Hahahah!

Unchiul meu a dat mâna cu Makele. După ce l-a atins, și-a scuipat în palmă şi s-a şters pe cămaşă jumătate de oră.

Ray dansează cu mătuşa ta. Nu sunt sigur că nu îl violează până dimineaţă.”


 




 


 



 


The post Valiza 1: Cum platesti mascat un judecator. appeared first on Cronici pe bune.

 •  0 comments  •  flag
Share on Twitter
Published on November 05, 2018 07:55

November 4, 2018

Mamikile si “rocia de miriasa.”

 


 


Cred ca asta e o intrebare:



Draga doamna,

Draga domnisoara,

Mai, fiinta…

1. Daca vrei sa probezi niste roci, e fix problema ta. Dar daca faci asta, ultima problema va fi ca viitorul tau sot o sa te vada cu rocile pe tine. Ai altele mai grave.

2. Incearca atunci cand pui rocile pe tine sa nu te lovesti in cap. Sau stii ce? Nu ar fi mare problema! Mai rau nu prea are ce sa se intample.

3. De curiozitate: unde naiba l-ai gasit pe sotul ala al tau? Si e roman? A citit vreodata ceva in limba noastra? Daca da, el e la fel de afectat ca tine?


Cu placere. Cred.


OFERTA DE TOAMNA: 3 carti=59 de ron.


 


 




FOLLOW SI LIKE PE FACEBOOK: Silviu Iliutacronicipebune


 



Toate trei volumele SE POT ACHIZITIONA NUMAI DE AICI. SAU FURA DE LA PRIETENI. Diverse variante de pachete pentru volumele 1, 2, 3: PE ACEST LINK


Fragment: „Iubita mea, sunt beat. De două ore stau ascuns în toaletă şi tresar la fiecare bătaie în uşă. Zac aici, pe jos, nu pentru că simt o plăcere deosebită de a sta cu costumul meu din liceu pe urina de pe jos, ci pentru că nu am găsit altă cale. De dimineaţă beau. Beau încontinuu, cu neamurile tale, cu naşii, cu neamurile mele, cu nişte vecini, cu trecătorii, cu vecinii.

M-a tăiat tac-tu! De aia beau, să uit. Şi să sper că n-a făcut-o intenţionat. Vestea bună e că de când beau mi s-a oprit sângerarea. A, şi mai e una: sectanţii ăia au vândut patru aspiratoare şmechere, de mii de dolari, rudelor tale. Ceea ce e bine pentru că am câştigat comision o cutie de detergent. Nu te îngrijora, în patruzeci și opt de rate lunare scapă de zece la sută din costul total, apoi îl pot da înapoi.

I-am pupat în mod egal pe toţi, şi pe ai tăi, şi pe ai mei. Am mai turnat în mine şi câteva pahare cu şampanie, de unde şi incoerenţa.

Mătuşa ta mi-a zis:

– Mânca-l-ar mătuşa de băiat! Bine ai venit în familie!

Şi m-a pupat pe gură. Am vrut să îţi zic eu primul, în caz că o să afli peste ani.

NU am o aventură cu mătuşa ta şi… NU vreau una! Nu pentru că nu o găsesc atractivă, să nu mă înţelegi greşit, nu am nimic personal cu ea. Doar că mustaţa ei îmi aduce aminte de tatăl tău.

NU o să merg în vizită de Crăciun acasă la ea, asta ca să ştii de acum.

Acum,iubita mea, citesc citatele mâzgălite pe pereţi. Cred că avem mulţi psihopaţi în familie. Unul a scris cu litere roşii, mari: DE CEEEEE, DOAMNEEEE? Cred, de fapt sunt sigur, că e tac-tu.

Altul a scris: CIORBA – DE RAHAT, FRIPTURA – TARE, SARMALELE – ORIBILE. Cred că e bunica.

Apoi, am convenit că nu ascultăm manele la nuntă? Am convenit! Şi de două ore avem numai manele.

– Decât două-trei piese pentru prietenii mei din armată! „Hai, liberare!“ a zis tatăl tău. După care s-a uitat urât la mine şi m-a întrebat:

– Nu e însărcinată fata mea, nu? Aţi glumit voi. Hahahah!

Unchiul meu a dat mâna cu Makele. După ce l-a atins, și-a scuipat în palmă şi s-a şters pe cămaşă jumătate de oră.

Ray dansează cu mătuşa ta. Nu sunt sigur că nu îl violează până dimineaţă.”


 




 


 


The post Mamikile si “rocia de miriasa.” appeared first on Cronici pe bune.

 •  0 comments  •  flag
Share on Twitter
Published on November 04, 2018 13:29

Ce facem noi cand gasim o valiza?


(poza: fb)


Daca aveai zile in care te simteai prost, chiar idiot, te incalzea gandul ca sunt oameni mai prosti decat tine, cei care cred ca Iohannis chiar e presedinte.

Apoi, cand erai si mai deprimat, iar gandul la fanii presedintelui nu mai era de-ajuns, iti ziceai: “stai, frate, nu esti chiar atat de prost! In fond, exista oameni care cred in PSD.

Dar uneori nici asta nu ajunge. Esti cazut la pamant, nu iti iese un sudoku simplu, iar la integrame nu ai nimerit un cuvant. Nu te demoraliza! Gandeste-te ca pe lumea asta chiar exista oameni care cred ca unu’ a gasit ingropata o valiza plina cu documente si a predat-o unor ziaristi.


Ziaristi… care aveau reprezentant in Teleorman, iar lumea stia despre el. Probabil ca era in Piata Centrala. Sincer, sunt mai multe sanse ca valiza sa fi fost adusa de o barza.


Dincolo de gogorita asta cu valiza, evident inventata pentru a scapa de pobleme si anchete, abia astept sa vad care e treaba. Daca Dragnea era atat de furios acum cateva zile, cand a foat scapata valiza din colivie, se pare ca merita.


The post Ce facem noi cand gasim o valiza? appeared first on Cronici pe bune.

 •  0 comments  •  flag
Share on Twitter
Published on November 04, 2018 03:22

Imi caut perechea. (32)


Omul a scris cam tot. Astept si raspunsul sotiei: vand domn tamponat, cu avarii grave sub capota.



Cred ca „orasul tau” ala poate fi oriunde vrei. 10 Euro sa ai, plus un sapun si niste dresuri.



Cred ca nicio fata normal la cap  nu poate rata asa o oferta!





Legenda spune ca 2000 de agramati i-au raspuns in secunda urmatoare. Iar ea l-a ales pe cel mai batran si mai bogat.



Buna, Gelu. Ti-am lasat numarul de telefon, poate e vreuna atat de disperata, da? Dai o bere.



Anuntul corect era: „Da-l dracu’ de Bac la Limba Romana! Si cu „a-l iau” si cu „il iau”, tot ala e salariul la Mc!”


OFERTA DE TOAMNA: 3 carti=59 de ron.


 


 




FOLLOW SI LIKE PE FACEBOOK: Silviu Iliutacronicipebune


 



Toate trei volumele SE POT ACHIZITIONA NUMAI DE AICI. SAU FURA DE LA PRIETENI. Diverse variante de pachete pentru volumele 1, 2, 3: PE ACEST LINK


Fragment: „Iubita mea, sunt beat. De două ore stau ascuns în toaletă şi tresar la fiecare bătaie în uşă. Zac aici, pe jos, nu pentru că simt o plăcere deosebită de a sta cu costumul meu din liceu pe urina de pe jos, ci pentru că nu am găsit altă cale. De dimineaţă beau. Beau încontinuu, cu neamurile tale, cu naşii, cu neamurile mele, cu nişte vecini, cu trecătorii, cu vecinii.

M-a tăiat tac-tu! De aia beau, să uit. Şi să sper că n-a făcut-o intenţionat. Vestea bună e că de când beau mi s-a oprit sângerarea. A, şi mai e una: sectanţii ăia au vândut patru aspiratoare şmechere, de mii de dolari, rudelor tale. Ceea ce e bine pentru că am câştigat comision o cutie de detergent. Nu te îngrijora, în patruzeci și opt de rate lunare scapă de zece la sută din costul total, apoi îl pot da înapoi.

I-am pupat în mod egal pe toţi, şi pe ai tăi, şi pe ai mei. Am mai turnat în mine şi câteva pahare cu şampanie, de unde şi incoerenţa.

Mătuşa ta mi-a zis:

– Mânca-l-ar mătuşa de băiat! Bine ai venit în familie!

Şi m-a pupat pe gură. Am vrut să îţi zic eu primul, în caz că o să afli peste ani.

NU am o aventură cu mătuşa ta şi… NU vreau una! Nu pentru că nu o găsesc atractivă, să nu mă înţelegi greşit, nu am nimic personal cu ea. Doar că mustaţa ei îmi aduce aminte de tatăl tău.

NU o să merg în vizită de Crăciun acasă la ea, asta ca să ştii de acum.

Acum,iubita mea, citesc citatele mâzgălite pe pereţi. Cred că avem mulţi psihopaţi în familie. Unul a scris cu litere roşii, mari: DE CEEEEE, DOAMNEEEE? Cred, de fapt sunt sigur, că e tac-tu.

Altul a scris: CIORBA – DE RAHAT, FRIPTURA – TARE, SARMALELE – ORIBILE. Cred că e bunica.

Apoi, am convenit că nu ascultăm manele la nuntă? Am convenit! Şi de două ore avem numai manele.

– Decât două-trei piese pentru prietenii mei din armată! „Hai, liberare!“ a zis tatăl tău. După care s-a uitat urât la mine şi m-a întrebat:

– Nu e însărcinată fata mea, nu? Aţi glumit voi. Hahahah!

Unchiul meu a dat mâna cu Makele. După ce l-a atins, și-a scuipat în palmă şi s-a şters pe cămaşă jumătate de oră.

Ray dansează cu mătuşa ta. Nu sunt sigur că nu îl violează până dimineaţă.”


 




 


 


 


 


The post Imi caut perechea. (32) appeared first on Cronici pe bune.

 •  0 comments  •  flag
Share on Twitter
Published on November 04, 2018 00:44

November 3, 2018

Mamikile si conceperea.

Mamikile intreaba:



Draga mea, voi incerca sa iti raspund:

1. Coitus interruptus, nu intrerruptus, este o metoda de contraceptie, nu de a concepe. E ca si cum ai intreba mamikile: voi ati ramas insarcinate prin metoda prezervativ?

2. Cu coitus asta treaba e simpla, ca sa intelegem toti: e ca si cum ai baga un castravete intr-un borcan, apoi trebuie sa il scoti inainte de a inchide capacul. O metoda mai sigura in acest caz este sa mananci castravetele si sa nu il lasi deloc in borcan, ca sa ma exprim putin mai plastic.

3. Mai clar: e ca si cum ai baga o semanata de floare intr-un ghiveci. Trebuie sa o scoti inainte de a apuca sa incolteasca.

4. Asa ca e important, daca vrei sa ramai insarcinata, sa nu iti strigi sotul prin casa:

-Hai, iubi, sa facem un coitus intreruptul!

Nu merge asa treaba.

5. Cat despre gramatica…


Cu placere.


OFERTA DE TOAMNA: 3 carti=59 de ron.


 


 




FOLLOW SI LIKE PE FACEBOOK: Silviu Iliutacronicipebune


 



Toate trei volumele SE POT ACHIZITIONA NUMAI DE AICI. SAU FURA DE LA PRIETENI. Diverse variante de pachete pentru volumele 1, 2, 3: PE ACEST LINK


Fragment: „Iubita mea, sunt beat. De două ore stau ascuns în toaletă şi tresar la fiecare bătaie în uşă. Zac aici, pe jos, nu pentru că simt o plăcere deosebită de a sta cu costumul meu din liceu pe urina de pe jos, ci pentru că nu am găsit altă cale. De dimineaţă beau. Beau încontinuu, cu neamurile tale, cu naşii, cu neamurile mele, cu nişte vecini, cu trecătorii, cu vecinii.

M-a tăiat tac-tu! De aia beau, să uit. Şi să sper că n-a făcut-o intenţionat. Vestea bună e că de când beau mi s-a oprit sângerarea. A, şi mai e una: sectanţii ăia au vândut patru aspiratoare şmechere, de mii de dolari, rudelor tale. Ceea ce e bine pentru că am câştigat comision o cutie de detergent. Nu te îngrijora, în patruzeci și opt de rate lunare scapă de zece la sută din costul total, apoi îl pot da înapoi.

I-am pupat în mod egal pe toţi, şi pe ai tăi, şi pe ai mei. Am mai turnat în mine şi câteva pahare cu şampanie, de unde şi incoerenţa.

Mătuşa ta mi-a zis:

– Mânca-l-ar mătuşa de băiat! Bine ai venit în familie!

Şi m-a pupat pe gură. Am vrut să îţi zic eu primul, în caz că o să afli peste ani.

NU am o aventură cu mătuşa ta şi… NU vreau una! Nu pentru că nu o găsesc atractivă, să nu mă înţelegi greşit, nu am nimic personal cu ea. Doar că mustaţa ei îmi aduce aminte de tatăl tău.

NU o să merg în vizită de Crăciun acasă la ea, asta ca să ştii de acum.

Acum,iubita mea, citesc citatele mâzgălite pe pereţi. Cred că avem mulţi psihopaţi în familie. Unul a scris cu litere roşii, mari: DE CEEEEE, DOAMNEEEE? Cred, de fapt sunt sigur, că e tac-tu.

Altul a scris: CIORBA – DE RAHAT, FRIPTURA – TARE, SARMALELE – ORIBILE. Cred că e bunica.

Apoi, am convenit că nu ascultăm manele la nuntă? Am convenit! Şi de două ore avem numai manele.

– Decât două-trei piese pentru prietenii mei din armată! „Hai, liberare!“ a zis tatăl tău. După care s-a uitat urât la mine şi m-a întrebat:

– Nu e însărcinată fata mea, nu? Aţi glumit voi. Hahahah!

Unchiul meu a dat mâna cu Makele. După ce l-a atins, și-a scuipat în palmă şi s-a şters pe cămaşă jumătate de oră.

Ray dansează cu mătuşa ta. Nu sunt sigur că nu îl violează până dimineaţă.”


 




 


 


The post Mamikile si conceperea. appeared first on Cronici pe bune.

 •  0 comments  •  flag
Share on Twitter
Published on November 03, 2018 15:47

Haideti la alungat farmece!

Baietii astia au si o emisiune tv cu vindecatori. Tot ce vrei, mai au putin si alunga si ghinionul la pacanele:



Cred ca nici ei nu mai stiu de ce

religie sunt. Import

Unchiul meu se sprijină cu mâna stângă de mine şi cu dreapta de mătuşa mea.

Suntem în curtea bisericii, este Învierea, iar motivul poziţiei sale instabile este consumul exagerat de alcool.

Ca s-o spun pe şleau: este beat mangă, a băut că porcul toată ziua.

La ţară nu e o ruşine să mergi beat la biserică, cel puţin nu la ţară la mine. Singurul miros acceptat mai puternic decât cel de tămâie este cel de băutură.

La drept vorbind, dacă mă puneţi să aleg între cele două mirosuri, cred că prefer băutura.


Să revin. Cam tot satul s-a strâns în curtea bisericii de lângă Căminul Cultural.

Popa cânta, dar nu se aude pînă în fundul curţii. Atunci, doi dascăli mai tinerei scot două boxe pe pervazul geamului termopan al bisericii.

„Tot cu slăbănoaga asta eşti?”, mă întreabă unchiul cu voce tare, întorcând câteva priviri.

„Tot, unchiule. Sst, că a început slujba.”

Da-i să mănânce! Începe să semene cu un manechin din ăla.”

Îi promit că o să îmi hrănesc prietena că să nu ajungă ca un manechin şi tace. Pentru moment.


Popa cânta, îşi face treaba conştiincios. Printre păcănelile boxelor disting cu greu ceva despre „Galileea…viaţă…ucenicii”.

Se aude o salvare. Jumătate dintre săteni întorc capul înspre stradă.

„Se duce la Urziceni”, zice mătuşa. „Săracu’.”

„Cine?”, întreb.

Cui i s-a făcut rău, persoana.”

„Drob”, urlă unul din mulţime. „A mâncat înainte de 12 noaptea şi l-a bătut Domnul!”

„Cozonaci”, zice o doamnă dolofană. „Că şi de la aia,dacă mănânci în post, te umfli şi pocneşti”.

„Miel”. 

„Sex”.

„Pască”.

„E de la băutură”
, urlă şi unchiul. După care toţi beţivii izbucnesc în ras.

Aşa mi-am putut da seama câţi beţivi sunt. Aproape jumătate.


Sms-uri, telefoane sclipind ca licuricii.

Unii filmează preotul, alţii filmează mulţimea, iar cei tineri se filmează şi se pozează pe ei înşişi.

„Am deja 2 like-uri, la poza cu crucea in spate, să mor io!”, strigă o fată cu decolteu imens.

Primarul vorbeşte la telefon cu voce tare.

Pentru o clipă, am avut impresia că şi preotul a lăsat-o mai moale cu slujba că să nu-l deranjeze.


O urmaşă a indienilor şi-a improvizat un birou de lucru în poarta bisericii.

„Domnu’, doriţi candele la 5 lei?”

Ca o corporatistă adevărată, văzând că toată lumea e în curtea bisericii, a pornit cu produsele în mâini printe potenţialii cumpărători. Asta da marketing.

„Lumânări la 2 lei? Seminţe?”

Ce mai aveţi?”, o întreb curios.

„Carte de rugăciuni cu cruce din beculeţe pe copertă, lanternă, cruci împletite din sfoară de maşină şi mai am patru felinare roşii chinezeşti. Da’ alea se dă repede, trebuie să le luaţi acum.”


De la boxele de pe geamul bisericii se aud din când în când frânturi de slujba: „…înviat…şi…dăruind….”

Multe cruci prin jur, executate cu viteză mare de multe babe.

Cred că, la un eventual Campionat Mondial de Cruci Viteză, am putea fi pe primul loc în lume.

Păcat că nu se organizează!

Pierdem medalii olimpice importante. Sunt sigur că printre babele alea e cel puţin o Nadia.

Mare păcat.


Alt sunet de salvare.

„De la băutură nu moare nimeni!”, urlă un beţiv. „Nici de la curve! Toţi crapă de la mâncare!”

Câţiva beţivi îl aprobă fericiţi, unii chiar râd cu gura pînă la urechi.

Prietena mea: „Auzi, ai noroc că te iubesc. Că te băgam în p***a mă-tii cu ţara ta cu tot!”


Un băiat cu trening nou, care ţine o fată de gât, se uită la mine şi mă întreabă:

„Meserie! Mă, Meserie…”

Am dedus că eu sunt Meserie, prea se uită la mine.

„Meserie, e gagica ta?”

„Da.”

„Nu eşti nepotu’ lu ăla cu gard verde din capul satului, de la Bucureşti?”. Şi îmi scuipă o coajă de sămânţă pe haină.

„Ba da…cred. Floare sau bostan?”

„E goji, nu seminţe. Mă ţine în formă, dacă înţelegi. Mişto gagică ai, are ţâţe mari”, zice. Şi pleacă prin mulţime.


„Veniţi de luaţi…l..m…na”, se aude printre păcănelile boxelor.

Primarul lasă telefonul de la ureche şi urlă: „Ia linişte, ba! Ce a zis să luăm?”

Linişte de aur. Câteva secunde toţi înlemnesc, nu se aude nici măcar un SMS.

„Ve..i..i. u..i..a”, păcăne din nou boxele .

„CE, BĂ?! CE?”, urlă iar Primarul.


tt


Când la boxe s-a auzit destul de clar cuvântul „LUMINĂ” s-a întâmplat ceva magic: tinerii din jurul meu s-au oprit din selfie şi mestecat gumă, beţivii din urlat şi bătrânelele au îngheţat cu mâinile în aer, la jumătatea crucii.

„LUMINĂĂĂ, BĂĂĂ! ACUM!”, dă semnalul Primarul.


Ca nişte lei, ca nişte animale gata să se repeadă la pradă, ca nişte fiare eliberate din cuşcă, sătenii din fundul curţii se năpustesc către biserica.

În câteva secunde, presiunea e atât de mare, încât cei din linia de mijloc încep să cedeze.

Doamnelor si domnilor, asaltul a început. Victoria celor din fundul curţii e aproape!

Cei de lângă preot au fost învinşi demult, pentru că au fost împinşi şi şi-au pierdut poziţiile strategice.

Acum, aproape că îl călăresc pe preot.

A fost o victorie a intregii echipe.


Preţ de câteva zeci de secunde nu mai văd aproape nimic în nimic în jur. Încerc să redau frânturi:

Vreo cinci mâini mă împing din spate, văd brusc o bucată de asfalt, două coate în stomac, ating cu buzele o ceafă de bărbat, un şut în fund, o respiraţie proaspătă direct în nas, două femei mă împing, îmi pierd prietena prin mulţime, un copil urlă, un puşti zice ceva de mama altuia, valul înaintează, îmi pierd unchiul, îmi văd prietena cu picioarele pe sus în cârca unui bărbat, o pierd din nou fiindcă sunt lovit la rinichi şi trebuie să mă aplec, simt mirosul unchiului meu, mă întorc, e în spatele meu şi rade strigandu-le celorlalţi să nu îl gâdile, calc pe ceva. E prietena mea.


În cele din urmă ajung lângă preot, fără voia mea.

Primesc lumină de la o fată cu bluză roz, care mestecă gumă.

„Noi, după aia, mergem la club la Urziceni.”, îmi zice. „Te bagi, boss?”

„Aaaa, trebuie să..”

Nu apuc să termin că valul mă ia pe sus şi mă poartă în direcţia opusă. Ţin cu greu în mână lumânarea aprinsă.

De data asta prietena nimereşte în cârca mea, iar eu mă deplasez mai mult în mâini.

Aud prin mulţime :„foc…mi-ai dat foc, scuipă…să se dea pască să ajungă la toţi…nu vreau să ardă biserica ca anu’ trecut…nu bluza mea roz..nu se curată ceara, idiotule!”

Cu greu, ajung la poartă cu lumânarea aprinsă.

E o minune!


sms

smd


Se pare că lumina nu a ajuns pentru toţi, pentru că unii săteni au fost nevoiţi să îşi aprindă o aplicaţie de smartphone cu lumânare.

Cei mai dotaţi au pe ecranul telefonului şi lumânare, dar şi cruce.

„Auzi, nepoate? Cum dracu’ şi-au băgat aia lumânarea în telefon?”

Mă uit la unchiul meu şi nu îi văd lumânarea aprinsă. Cred că a pierdut-o.

„Sssst!”, nu înjura  în curtea bisericii!”, sare mătuşa la el. „Ce, Doamne iartă-mă, ai?” 

„Aşa e, nu ştiu ce naiba m-a apucat!”, îşi cere iertare spăşit.

Şi adoarme rezemat de mine şi de gard.

Din buzunar îi iese fum….



 

Fragment din “Ceonicile unui barbat.”

OFERTA DE TOAMNA: 3 carti=59 de ron.


 


 




FOLLOW SI LIKE PE FACEBOOK: Silviu Iliutacronicipebune


 



Toate trei volumele SE POT ACHIZITIONA NUMAI DE AICI. SAU FURA DE LA PRIETENI. Diverse variante de pachete pentru volumele 1, 2, 3: PE ACEST LINK


Fragment: „Iubita mea, sunt beat. De două ore stau ascuns în toaletă şi tresar la fiecare bătaie în uşă. Zac aici, pe jos, nu pentru că simt o plăcere deosebită de a sta cu costumul meu din liceu pe urina de pe jos, ci pentru că nu am găsit altă cale. De dimineaţă beau. Beau încontinuu, cu neamurile tale, cu naşii, cu neamurile mele, cu nişte vecini, cu trecătorii, cu vecinii.

M-a tăiat tac-tu! De aia beau, să uit. Şi să sper că n-a făcut-o intenţionat. Vestea bună e că de când beau mi s-a oprit sângerarea. A, şi mai e una: sectanţii ăia au vândut patru aspiratoare şmechere, de mii de dolari, rudelor tale. Ceea ce e bine pentru că am câştigat comision o cutie de detergent. Nu te îngrijora, în patruzeci și opt de rate lunare scapă de zece la sută din costul total, apoi îl pot da înapoi.

I-am pupat în mod egal pe toţi, şi pe ai tăi, şi pe ai mei. Am mai turnat în mine şi câteva pahare cu şampanie, de unde şi incoerenţa.

Mătuşa ta mi-a zis:

– Mânca-l-ar mătuşa de băiat! Bine ai venit în familie!

Şi m-a pupat pe gură. Am vrut să îţi zic eu primul, în caz că o să afli peste ani.

NU am o aventură cu mătuşa ta şi… NU vreau una! Nu pentru că nu o găsesc atractivă, să nu mă înţelegi greşit, nu am nimic personal cu ea. Doar că mustaţa ei îmi aduce aminte de tatăl tău.

NU o să merg în vizită de Crăciun acasă la ea, asta ca să ştii de acum.

Acum,iubita mea, citesc citatele mâzgălite pe pereţi. Cred că avem mulţi psihopaţi în familie. Unul a scris cu litere roşii, mari: DE CEEEEE, DOAMNEEEE? Cred, de fapt sunt sigur, că e tac-tu.

Altul a scris: CIORBA – DE RAHAT, FRIPTURA – TARE, SARMALELE – ORIBILE. Cred că e bunica.

Apoi, am convenit că nu ascultăm manele la nuntă? Am convenit! Şi de două ore avem numai manele.

– Decât două-trei piese pentru prietenii mei din armată! „Hai, liberare!“ a zis tatăl tău. După care s-a uitat urât la mine şi m-a întrebat:

– Nu e însărcinată fata mea, nu? Aţi glumit voi. Hahahah!

Unchiul meu a dat mâna cu Makele. După ce l-a atins, și-a scuipat în palmă şi s-a şters pe cămaşă jumătate de oră.

Ray dansează cu mătuşa ta. Nu sunt sigur că nu îl violează până dimineaţă.”


 




 


 


The post Haideti la alungat farmece! appeared first on Cronici pe bune.

 •  0 comments  •  flag
Share on Twitter
Published on November 03, 2018 03:23

November 2, 2018

Arta de a te imbraca senzual.

Niciodata, dar niciodata, sa nu porti aceasta bluza cu ceva pe deasupra!



Nu ti-ai dorit tu o floare maaaare pe spatele rochiei? Acum ai!



Doua pasari flamingo de toata frumusetea.  Eu zic ca se putea si mai rau, sa fi fost ciori.


Pantalonii de mai jos ar putea juca cu success in orice reclama la absorbante. Faza de dinainte de folosire…



Da’ cine-i mic si vessel si vrea sa iasa la joacaaaa???



Pentru toti cei care se intrebau: ce sex aveau, domnule, unicornii?



Colantii de mai jos sunt un strigat de disperare. Si cine stie cati prizonieri mai sunt…



Hellllo, spiridusule! Esti singur sau e si Mos Craciun pe acolo? Ca renii au iesit mai devreme.






Cand te apuci sa faci tricouri cu mesaje motivationale, dar tu esti in depresie.



Frumusetile de mai jos sunt pijamale sau costume de mers la plaja sau niste chestii odioase. Observati ce bine i se potriveste costumasul celui din dreapta.



 



Si crema cremelor: puloverul antiviol tip bunica. Se poarta la orice varsta! Il gasiti pe comanda la bunica mea.


De Silviu Iliutacronicipebune

 


OFERTA DE TOAMNA: 3 carti=59 de ron.




FOLLOW SI LIKE PE FACEBOOK: Silviu Iliutacronicipebune


 



Toate trei volumele SE POT ACHIZITIONA NUMAI DE AICI. SAU FURA DE LA PRIETENI. Diverse variante de pachete pentru volumele 1, 2, 3: PE ACEST LINK


Fragment: „Iubita mea, sunt beat. De două ore stau ascuns în toaletă şi tresar la fiecare bătaie în uşă. Zac aici, pe jos, nu pentru că simt o plăcere deosebită de a sta cu costumul meu din liceu pe urina de pe jos, ci pentru că nu am găsit altă cale. De dimineaţă beau. Beau încontinuu, cu neamurile tale, cu naşii, cu neamurile mele, cu nişte vecini, cu trecătorii, cu vecinii.

M-a tăiat tac-tu! De aia beau, să uit. Şi să sper că n-a făcut-o intenţionat. Vestea bună e că de când beau mi s-a oprit sângerarea. A, şi mai e una: sectanţii ăia au vândut patru aspiratoare şmechere, de mii de dolari, rudelor tale. Ceea ce e bine pentru că am câştigat comision o cutie de detergent. Nu te îngrijora, în patruzeci și opt de rate lunare scapă de zece la sută din costul total, apoi îl pot da înapoi.

I-am pupat în mod egal pe toţi, şi pe ai tăi, şi pe ai mei. Am mai turnat în mine şi câteva pahare cu şampanie, de unde şi incoerenţa.

Mătuşa ta mi-a zis:

– Mânca-l-ar mătuşa de băiat! Bine ai venit în familie!

Şi m-a pupat pe gură. Am vrut să îţi zic eu primul, în caz că o să afli peste ani.

NU am o aventură cu mătuşa ta şi… NU vreau una! Nu pentru că nu o găsesc atractivă, să nu mă înţelegi greşit, nu am nimic personal cu ea. Doar că mustaţa ei îmi aduce aminte de tatăl tău.

NU o să merg în vizită de Crăciun acasă la ea, asta ca să ştii de acum.

Acum,iubita mea, citesc citatele mâzgălite pe pereţi. Cred că avem mulţi psihopaţi în familie. Unul a scris cu litere roşii, mari: DE CEEEEE, DOAMNEEEE? Cred, de fapt sunt sigur, că e tac-tu.

Altul a scris: CIORBA – DE RAHAT, FRIPTURA – TARE, SARMALELE – ORIBILE. Cred că e bunica.

Apoi, am convenit că nu ascultăm manele la nuntă? Am convenit! Şi de două ore avem numai manele.

– Decât două-trei piese pentru prietenii mei din armată! „Hai, liberare!“ a zis tatăl tău. După care s-a uitat urât la mine şi m-a întrebat:

– Nu e însărcinată fata mea, nu? Aţi glumit voi. Hahahah!

Unchiul meu a dat mâna cu Makele. După ce l-a atins, și-a scuipat în palmă şi s-a şters pe cămaşă jumătate de oră.

Ray dansează cu mătuşa ta. Nu sunt sigur că nu îl violează până dimineaţă.”


 




 


 


Citeste si: POVESTI PENTRU OAMENII MARI.





 


The post Arta de a te imbraca senzual. appeared first on Cronici pe bune.

 •  0 comments  •  flag
Share on Twitter
Published on November 02, 2018 16:37

Relaxarea perfecta dupa o zi grea la birou.

Ai plecat de acasa cu noaptea-n cap, cu ochii mici de somn, ca japonezii. Apoi ai iesit din metrou, ai luat o cafeluta pe drum si ai mers cu ochii inchisi pana la birou. Pe care te asteptau doua dosare urgente, de rezolvat pana in meeting-ul de la ora 12. Seful a venit la doua ore dupa tine, ca e sef, si ti-a spus:

-Ai deadline la 12, altfel n-am ce sa prezint!

Si te-ai pus pe treaba, ai tras la greu de n-ai avut timp sa faci nici pipi. Nu e problema, e si maine o zi.

Apoi ai primit mail de la CEO ca situatia sta prost, ca nu munciti bine si ca se devanseaza termenele. Pana la pranz au urmat doua meeting-uri la care ai tinut ochii bulbucati ca sa nu adormi. Apoi inca unul in care seful de department v-a spus cat sunteti de prosti, ca trebuie sa munciti mai mult, ca sunteti in aceeasi barca si alte cacaturi corporatiste. Ai rugat un coleg sa iti ia de jos, de la cladirea din Pipera, o salata eco fusion cacat, ca numai de aia au acolo. Plus o cafea extra falvour rahat pansat. In total 50 de lei, jumatate din cat castigi tu in ziua aia.

Toate astea pentru tine, pentru corporatie, pentru tara! Nu se stie care tara, cat u habar n-ai unde se duc banii de impozite.

Dar ai reusit! Esti un corporatist care a trecut peste inca o zi grea si de abia asteapta ziua de zambata, cand are de munca de acasa numai vreo 7-8 ore, dar dupa aia o sa poata sa doarma putin. Asta daca nu il suna seful ca s-a mai mutat o predare pentru luni.

In fine, dupa nebunia asta, meriti o relaxare. O meriti din plin. Asa ca mergi la mall, sa iti faci cumparaturile in drum spre casa, si te asezi pe scaunele de masaj. Macar un minut.

Si adormi, nu mai poti, atipesti putin.

N-am o poza cu tine facand toate lucrurile astea, dar am o poza cu alti doi corporatisti, dupa o zi de munca la fel de grea ca a ta:


Poza “Corporatisti la odihna”, colorizata, 2018, de Alina Dumitru.


OFERTA DE TOAMNA: 3 carti=59 de ron.


 


 




FOLLOW SI LIKE PE FACEBOOK: Silviu Iliutacronicipebune


 



Toate trei volumele SE POT ACHIZITIONA NUMAI DE AICI. SAU FURA DE LA PRIETENI. Diverse variante de pachete pentru volumele 1, 2, 3: PE ACEST LINK


Fragment: „Iubita mea, sunt beat. De două ore stau ascuns în toaletă şi tresar la fiecare bătaie în uşă. Zac aici, pe jos, nu pentru că simt o plăcere deosebită de a sta cu costumul meu din liceu pe urina de pe jos, ci pentru că nu am găsit altă cale. De dimineaţă beau. Beau încontinuu, cu neamurile tale, cu naşii, cu neamurile mele, cu nişte vecini, cu trecătorii, cu vecinii.

M-a tăiat tac-tu! De aia beau, să uit. Şi să sper că n-a făcut-o intenţionat. Vestea bună e că de când beau mi s-a oprit sângerarea. A, şi mai e una: sectanţii ăia au vândut patru aspiratoare şmechere, de mii de dolari, rudelor tale. Ceea ce e bine pentru că am câştigat comision o cutie de detergent. Nu te îngrijora, în patruzeci și opt de rate lunare scapă de zece la sută din costul total, apoi îl pot da înapoi.

I-am pupat în mod egal pe toţi, şi pe ai tăi, şi pe ai mei. Am mai turnat în mine şi câteva pahare cu şampanie, de unde şi incoerenţa.

Mătuşa ta mi-a zis:

– Mânca-l-ar mătuşa de băiat! Bine ai venit în familie!

Şi m-a pupat pe gură. Am vrut să îţi zic eu primul, în caz că o să afli peste ani.

NU am o aventură cu mătuşa ta şi… NU vreau una! Nu pentru că nu o găsesc atractivă, să nu mă înţelegi greşit, nu am nimic personal cu ea. Doar că mustaţa ei îmi aduce aminte de tatăl tău.

NU o să merg în vizită de Crăciun acasă la ea, asta ca să ştii de acum.

Acum,iubita mea, citesc citatele mâzgălite pe pereţi. Cred că avem mulţi psihopaţi în familie. Unul a scris cu litere roşii, mari: DE CEEEEE, DOAMNEEEE? Cred, de fapt sunt sigur, că e tac-tu.

Altul a scris: CIORBA – DE RAHAT, FRIPTURA – TARE, SARMALELE – ORIBILE. Cred că e bunica.

Apoi, am convenit că nu ascultăm manele la nuntă? Am convenit! Şi de două ore avem numai manele.

– Decât două-trei piese pentru prietenii mei din armată! „Hai, liberare!“ a zis tatăl tău. După care s-a uitat urât la mine şi m-a întrebat:

– Nu e însărcinată fata mea, nu? Aţi glumit voi. Hahahah!

Unchiul meu a dat mâna cu Makele. După ce l-a atins, și-a scuipat în palmă şi s-a şters pe cămaşă jumătate de oră.

Ray dansează cu mătuşa ta. Nu sunt sigur că nu îl violează până dimineaţă.”


 




 


 


The post Relaxarea perfecta dupa o zi grea la birou. appeared first on Cronici pe bune.

 •  0 comments  •  flag
Share on Twitter
Published on November 02, 2018 06:58

Tudorel are 6 case, 6 terenuri si 6000 de ieuro pensie.

Nu stiu daca voi credeti in Apocalipsa, avertismente divine, numerelogie, Satana si alte trebuiri din astea, dar eu va spun: potrivit declaratiei de avere, Toader Tudorel are SASE terneuri. Toate prin Vrancea. Potrivit aceleiasi declaratii, distinsul domn cu neg are SASE case, unele prin Vrancea, altele prin Iasi. Si, ca sa fie treaba treaba, el incaseaza lunar o pensie de SASE MII de ieuro.

Pe langa banii astia, mai aduna salarii bunicele in calitatea de profesor la Iasi, dar si de la Consiliul Superior al Magistraturii. In total, omul mai adauga SASE MII de ieuro pe luna.

Total lunar Tudorel=aproximativ 12 000 de ieuroi/luna.

Acum va zic asa, in afara de faptul ca are si SASE negi pe fata:

1. Salariul Presedintelui Romaniei, ales de vreo 7 milioane de oameni, este de 12 200 RON NET, 17 400 brut. Adica vreo 2600 de euro in mana, mai, domnilor!

2. Prim-Ministrul Romaniei incaseaza 16 675 de ron brut, iar un ministru 15 225. Presedintele Senatului si cel al Camerei Deputatilor incaseaza 15 675 brut.

3. Toader Tudorel casstiga din salarii si pensie de vreo 5 ori cat castiga Iohannis din salariu de presedinte. De aici si energia pe care o consuma Tudorel la munca, se cinci ori mai mare decat a presedintelui.


Cel mai bine platit om de catre Statul Roman ramane presedintele ASF. Poate nici n-ati auzit de asta, dat nu prea conteaza. Omul asta are, stati jos, 70 571 de ron pe LUNA. Si pe Pamant la fel. De patru ori mai mult decat Iohannis.


Acum va intreb: cine a facut grilele astea de salarizare? Daca ar lucre la privat si ar da unui sef de department un salariu de patru ori mai mare decat al CEO-ului, ar fi dat afara? Eu l-as lua in suture pe scari.

Pai atunci, facand abstractie de persoanele agramate sau adormite din functii, de ce nu votam toti la alegeri sa cine sa fie seful ASF si cine sa primeasca pensie babana ca Tudorel. Pai daca astia sunt cei mai bine platiti de catre Statul Roman, inseamna ca ii considera cei mai importanti. Ce ne mai ostenim aiurea sa alegem deputati si presedinti? Sa alegem Tudorei!


OFERTA DE TOAMNA: 3 carti=59 de ron.


 


 




FOLLOW SI LIKE PE FACEBOOK: Silviu Iliutacronicipebune


 



Toate trei volumele SE POT ACHIZITIONA NUMAI DE AICI. SAU FURA DE LA PRIETENI. Diverse variante de pachete pentru volumele 1, 2, 3: PE ACEST LINK


Fragment: „Iubita mea, sunt beat. De două ore stau ascuns în toaletă şi tresar la fiecare bătaie în uşă. Zac aici, pe jos, nu pentru că simt o plăcere deosebită de a sta cu costumul meu din liceu pe urina de pe jos, ci pentru că nu am găsit altă cale. De dimineaţă beau. Beau încontinuu, cu neamurile tale, cu naşii, cu neamurile mele, cu nişte vecini, cu trecătorii, cu vecinii.

M-a tăiat tac-tu! De aia beau, să uit. Şi să sper că n-a făcut-o intenţionat. Vestea bună e că de când beau mi s-a oprit sângerarea. A, şi mai e una: sectanţii ăia au vândut patru aspiratoare şmechere, de mii de dolari, rudelor tale. Ceea ce e bine pentru că am câştigat comision o cutie de detergent. Nu te îngrijora, în patruzeci și opt de rate lunare scapă de zece la sută din costul total, apoi îl pot da înapoi.

I-am pupat în mod egal pe toţi, şi pe ai tăi, şi pe ai mei. Am mai turnat în mine şi câteva pahare cu şampanie, de unde şi incoerenţa.

Mătuşa ta mi-a zis:

– Mânca-l-ar mătuşa de băiat! Bine ai venit în familie!

Şi m-a pupat pe gură. Am vrut să îţi zic eu primul, în caz că o să afli peste ani.

NU am o aventură cu mătuşa ta şi… NU vreau una! Nu pentru că nu o găsesc atractivă, să nu mă înţelegi greşit, nu am nimic personal cu ea. Doar că mustaţa ei îmi aduce aminte de tatăl tău.

NU o să merg în vizită de Crăciun acasă la ea, asta ca să ştii de acum.

Acum,iubita mea, citesc citatele mâzgălite pe pereţi. Cred că avem mulţi psihopaţi în familie. Unul a scris cu litere roşii, mari: DE CEEEEE, DOAMNEEEE? Cred, de fapt sunt sigur, că e tac-tu.

Altul a scris: CIORBA – DE RAHAT, FRIPTURA – TARE, SARMALELE – ORIBILE. Cred că e bunica.

Apoi, am convenit că nu ascultăm manele la nuntă? Am convenit! Şi de două ore avem numai manele.

– Decât două-trei piese pentru prietenii mei din armată! „Hai, liberare!“ a zis tatăl tău. După care s-a uitat urât la mine şi m-a întrebat:

– Nu e însărcinată fata mea, nu? Aţi glumit voi. Hahahah!

Unchiul meu a dat mâna cu Makele. După ce l-a atins, și-a scuipat în palmă şi s-a şters pe cămaşă jumătate de oră.

Ray dansează cu mătuşa ta. Nu sunt sigur că nu îl violează până dimineaţă.”


 




 


 


The post Tudorel are 6 case, 6 terenuri si 6000 de ieuro pensie. appeared first on Cronici pe bune.

 •  0 comments  •  flag
Share on Twitter
Published on November 02, 2018 06:43

Silviu Iliuţă's Blog

Silviu Iliuţă
Silviu Iliuţă isn't a Goodreads Author (yet), but they do have a blog, so here are some recent posts imported from their feed.
Follow Silviu Iliuţă's blog with rss.