Cristina Boncea's Blog, page 89
May 4, 2015
Jumătatea rea, recenzie
My rating: 3 of 5 stars
Nu credeam că asta mai e posibil dar cartea asta cu siguranță mi-a deschis din nou apetitul pentru cărțile YA/Fantasy, pe care-l credeam pierdut încă din 2012. A fost atât de captivantă încât mor de curiozitate să citesc al doilea volum și să aflu ce se întâmplă mai departe cu Nathan.
Povestea îl urmărește pe acest băiat, din copilărie până la vârsta de șaptesprezece ani – când trebuie să primească cele trei Daruri pentru a deveni vrăjitor. Povestea sa e înduioșătoare, căci cartea este scrisă extrem de bine, foarte cursivă dar având și elemente “culte”, ca să spun așa (referindu-mă la diferite cărți sau citate de care acum sunt interesată, dar poate chiar și la anumite locuri cum ar fi Țara Galilor care mi se pare acum un loc în care trebuie neapărat să merg). Acțiunea are loc în Anglia, în mare parte. Nathan nu este nici vrăjtor alb, nici negru, ci undeva la mijloc, însă cert e faptul că este vânat. De ce și de cine? De Vrăjitori și Consiliu și asta pentru că tatăl lui este cel mai cunoscut criminal în serie. M-am gândit de mai multe ori la asemănarea cu Harry Potter a cărții (vrăjitorie, vrăjitori buni și răi, ș.a.), însă nu, cartea asta e mult mai bună decât orice carte cu vrăjitori pe care am citit-o vreodată. I-am oferit doar trei steluțe pentru că vreau să păstrez scorul mai mare pentru celelalte două cărți, de la care am așteptări uriașe.
Nathan are un frate vitreg, pe Arran, cu care se înțelege foarte bine. Pe parcursul romanului, el întâlnește și un bărbat pe nume Gabriel care se îndrăgostește de el – deși Nathan e îndrăgostit de o vrăjitoare albă pe nume Annalise. Nu, nu e un triunghi amoros, nu pe asta se concentrează cartea.
AM IUBIT scenele de violență prezentate în carte și consider că acestea au făcut-o să fie așa de bună în ochii mei. Nathan nu are un suflet rău și nu-și dorește să rănească pe nimeni, însă la nevoie e un tip super dur care știe ce face. Ritmul e foarte antrenant și deși se întâmplă multe lucruri și cunoaște mulți oameni, cartea nu m-a plictisit nicio secundă.
Care este miza ei de fapt? Nathan este obligat să-și omoare tatăl pe care nici măcar nu l-a cunoscut vreodată. Ce va face el nu se știe, însă trebuie să se decidă dacă vrea să fie un vrăjitor alb sau negru.
Bazându-mă pe comentariile personajelor vizavi de aceste două feluri de vrăjitori, n-am putut să nu mă gândesc la comparația dintre cele două rase umane, căci din punctul meu de vedere s-a mula perfect pe scheletul oferit de carte – întrebarea fundamentală este cu ce sunt cei albi mai buni decât cei negri dacă și ei omoară?!
Dragostea dintre Nathan și fratele său, apoi afecțiunea lui Gabriel față de Nathan – două dintre lucrurile care îmi intră mereu pe sub piele într-o carte și mă încurajează să-i dau un rating cât mai mare, combinat cu stilul de scriere al autoarei și scenele dure de violență m-au făcut să fiu înnebunită după această trilogie, să-mi doresc să citesc cât mai multe romane de acest gen publicate la editura Trei și bineînțeles, m-au făcut să realizez că genul YA/Fantasy poate fi și ceva cizelat, la un nivel mult mai înalt decât în alte cărți pe care le-am citit eu înainte.
Ce va face Nathan și cine îi va oferi cele trei Daruri? Cum scapă el de Consiliu și Vânători și cum se descurcă pe cont propriu? Va reuși el să-și găsească tatăl?
Vă recomand din tot sufletul această carte primită drept sponsorizare de la editura Trei și vă mai spun încă o dată că de-abia aștept să citesc continuarea. Ce mai așteptați? Haideți să vedem cine va câștiga în lupta dintre bine și rău!
May 3, 2015
Wishlist!
Am citit romanul de debut al Anei iar până acum am auzit numai lucruri bune despre Quasar și sunt foarte curioasă să o citesc. Deși am dat la schimb alter.ego inițial, acum m-am răzgândit și tare mi-aș dori să achiziționez acest pachet la un preț super avantajos de pe site-ul editurii. Din păcate, în perioada asta nu am foarte multe fonduri pentru cărți dar sper să fac rost de ele cât mai curând… Ce ziceți?
April 30, 2015
Carnageland, recenzie
Carnageland by David W. Barbee
My rating: 2 of 5 stars
O povestioară super interesantă despre condiția umană. Ultimul paragraf lămurește tot…
În principal, este vorba despre un extraterestru pe nume 898 care își trăiește toată viața sperând să fie promovat în funcție și să invadeze cât mai multe planete. Pleacă în prima lui misiune și ajunge pe o planetă destul de asemănătoare cu a noastră dar pe care locuiesc ființe magice, deseori hermafrodite, de la zâne la vrăjitoare. Planeta abundă în sex și aur însă toți locuitorii săi valorifică mai mult “carnea” decât diamantele și restul bogățiilor care cresc până și în copaci. Violul este menționat deseori în această carte dar totuși protagonistul îl privește cu scârbă și superioritate, ca și pe comportamentul locuitorilor de pe planetă, în comparație cu planeta de pe care provine el. Și totuși…
898 e deseori tentat să se dedea activităților practicate de celelalte personaje pe care trebuie să le lichideze. Nu este o carte prea violentă, totuși. Va reuși oare 898 să-și ducă misiunea la bun sfârșit și să primească promovarea? Pentru ce face el toate astea și cum de se aseamănă așa de mult cu lumea în care trăim noi?
E foarte simplu. Cred că poate fi comparat cu comunismul, îmi amintește foarte bine de romanul 1984 în care 898 nu ar fi decât un om de rând, care ar avea un sfârșit fericit, fiind apoi șters din istorie.
898 este foarte dedicat misiunii sale și a învățat ghidul pe de rost. Este lipsit de sentimente, înafară de instinctele trupești (pe copertă se poate vedea penisul lui în formă de trompetă care este de foarte multe ori menționat în poveste) și nu știe decât un singur lucru: să omoare folosindu-se de arma lui specială care țintește cu orice își imaginează el. Nu este o lume foarte complexă însă mesajul mi se pare extraordinar și mă bucur că am citit această cărticică. Rating-ul ar fi 2,5.
Sper să nu dau un spoiler prea mare când spun că ilustrează foarte bine natura umană, după cum spuneam, prin simplul fapt că mulți dintre noi se îndreaptă orbește spre ceva și își trăiesc întreaga viață în umbra unui vis care le este impus, fără să-și dorească să schimbe ceva. Comunismul. Ăsta e cuvântul care ar putea defini această carte pe care o recomand iubitorilor de ciudățenii și extratereștri, dar și de o poveste comică și foarte creepy.
April 26, 2015
Spitalul celor pierduți în iubire, recenzie
Spitalul celor pierduţi în iubire by Rucsandra Tudoran
My rating: 4 of 5 stars
Pare ireal cât de bună poate fi o carte așa de scurtă și care are un singur personaj. Deși am parcurs-o foarte repede, mi-a plăcut foarte mult. Mi-a plăcut foarte mult chiar dinainte de a citi “Fișa de externare”, iar finalul a fost sublim.
Cartea vorbește despre o luptă. Lupta cu boala iubirii… Toată chimia și termenii medicali la prima vedere complicați, combinați cu simplitatea propozițiilor, – e perfect. Și normal că mă regăsesc în această luptă și m-am bucurat că finalul a fost unul realist. Dar și foarte trist, cum se întâmplă de obicei. De fapt, într-un fel, era singurul final posibil.
Nu e nimic complet, înafară de “capital HIM” cum ar spune Lady Gaga, referindu-ne la o ființă umană ignorantă, aducătoare de durere. Finalul unei relații din cadrul căreia doar unul s-a deconectat și a plecat nepăsător, în aparență. Imposibilitatea celuilalt de a evada în același fel, de a înfăptui cu adevărat exorcizarea. Totul e spus atât de simplu și trecem prin atâtea stări citind cartea, încât nu pot decât să continui să mă mir de cât de mult mi-a plăcut…
Îi mulțumesc mult Rucsandrei pentru acest dar pe care vi-l recomand și vouă. Eu nu cred că cineva care nu a trecut prin toată această experiență de “internare în spitalul celor pierduți în iubire” ar putea să o înțeleagă la fel de bine, poate li s-ar părea alambicată. Dar nu, totul e foarte, foarte simplu. O să revin la cartea asta și o voi reciti cu fiecare ocazie. De fiecare dată când vreau să-mi amintesc de lucrul de care vreau cel mai mult să fug. De spitale și de boli. De moarte.
Căutând-o pe Alaska, recenzie
Căutând-o pe Alaska by John Green
My rating: 3 of 5 stars
Nu știu dar nu cred că John Green va primi vreodată mai mult de trei stele pentru o carte de la mine. Trebuie să recunosc că asta m-a ținut rău de tot în priză și am citit încontinuu la ea, de curiozitate dar și fiindcă e foarte catchy.
Povestea îl urmărește pe Miles, un tip de 17 ani care vine la liceu în Alabama și se împrietenește cu colegul său de cameră – Colonelul, cu un tip pe nume Takumi și, cel mai important, cu Alaska, de care se îndrăgostește. Cartea e împărțită în două părți: ÎNAINTE și DUPĂ. Ar fi un spoiler dacă aș explica ce înseamnă asta.
Cartea se vrea a fi filosofică, Miles fiind în căutarea iluminării însă lăsându-mi un gust foarte amar la sfârșit, cu eseul lui pentru ora de religie…
Întrebarea fundamentală este cum se iese din labirintul durerii iar el găsește un răspuns destul de ok pentru asta (=nu ieșim) însă super prost exprimat, după părerea mea.
Alaska e o tipă groaznică. Nu mi-a plăcut. Era depresivă tot timpul și nu dorea să lase pe nimeni să-i afle secretele. Cei trei tipi se găsesc în situația de a încerca să afle ce gândea ea, însă nu reușesc, bineînțeles.
Mai apare și personajul Larei (care e româncă), prietena lui Miles pentru scurt timp însă existența ei mi s-a părut inutilă.
Per-total, a fost descrisă viața din campus, într-un mod super interactiv, amuzant chiar căci grupul lor de prieteni se ocupa în mod special cu farsele. Profesorii (=Bătrânul, profesorul de religie) și Vulturul (supraveghetorul) au fost personaje foarte simpatice. Mi-a plăcut enorm spațiul în care s-a desfășurat acțiunea însă acțiunea în sine, nu. De asta i-am dat trei stele.
Mai rămâne și misterul Alaskăi, care aduce multe teme în discuție însă nu știu ce să zic despre el. Miles, la fel ca autorul cărții, are o obsesie pentru memorarea ultimelor cuvinte a oamenilor importanți din istorie… Asta e o chestie interesantă; temele generale sunt: moartea și viața după moarte, durerea și Necunoscutul.
A fost o carte ok, din a cărei lume mi-e foarte greu să ies acum fiindcă e o lume în care chiar mi-ar plăcea să trăiesc.
O recomand celor caută o poveste bună, o carte medie ca nivel de dificultate, care vor să pătrundă în “lumea adolescenților”, cu toate problemele și întrebările pe care le presupune.
N-o să înțeleg niciodată de ce sunt romantizați oamenii precum Alaska, în mod evident aflați în dezechilibru mintal, și de ce se presupune că ei sunt centrul universului, spre care restul oamenilor se îndreaptă orbește. Singurul lucru cool la ea ar putea fi farsele… Până și Miles și ceilalți doi tipi recunosc că de cele mai multe ori o urăsc, pentru tot ce a reprezentat ea, pentru toanele ei și așa mai departe. Totuși, de ce trebuie să fie așa afectați de existența ei? Cu toate că la final, din aceasta nu se alege decât o concluzie utilă pentru restul vieții lui Miles, personajul principal (prin ochii căruia vedem acțiunea). Da, asta a fost cu adevărat interesant. Dar cartea este mediocră. Aș putea vorbi despre ea încontinuu. Că ar fi putut avea patru stele dacă eseul lui Miles n-ar fi fost așa de aiurea, dacă… – ceea ce mi-a plăcut în schimb, a fost realismul. Chestia pe care o caut eu în orice carte. Realismul, adevărul, logica. Chestiile astea nu-i lipsesc niciodată lui Green, chiar dacă personajele lui sunt asemănătoare ca și tipologie. Îmi place John Green. Aștept să mă uimească, pentru că știu că poate. Sunt oarecum traumatizată. Citiți cartea asta.
April 25, 2015
Câștigător concurs de fidelitate!
Comentariile postate după acest articol nu vor mai fi luate în considerare pentru concurs. Voi edita postarea cu numele câștigătorului.
EDIT: Deși s-au înscris 22 de participanți, doar câțiva dintre ei au fost activi pe blog. Voi posta un top trei.
Deși la început, competiția părea strânsă, avem un câștigător detașat…
Locul I: Ștefan Alexandru cu 127 de comentarii.
Locul II: faithsbooks cu 72 de comentarii
Locul III: Andrei Cioată cu fix 70 de comentarii.
Mi-am rezervat dreptul de a nu lua în considerare comentariile de două sau mai puține cuvinte și/sau comentariile lăsate ca răspunsuri în mod repetat la comentariile altor persoane.
Felicitări și mulțumesc tuturor pentru participare!
Nerăbdare…
De prima carte nu eram așa încântată înainte căci nu știam că e scrisă tot de Cristina Nemerovschi dar acum mor să aflu finalul trilogiei… Nu știu care e faza cu ea și nici nu vreau să aflu, căci apariția ei a fost anunțată și răs-anunțată de multe ori, însă când va apărea voi pune mâna pe ea cu prima ocazie. Cât despre a doua carte, Malad, asta e o curiozitate personală cu atât mai mult cu cât am auzit deja o scurtă parte din ea și sunt convinsă că o să-mi placă…
Cam astea sunt aparițiile pe care le aștept eu cu sufletul la gură. Dar voi?
Wishlist!
Acest set box e foarte simpatic, deși în curând citesc a treia carte de la John Green și anume – Căutând-o pe Alaska. O am însă în limba română și o voi da la schimb după ce termin de citit iar apoi vreau să achiziționez colecția din imagine care se găsește la un super preț pe Okian. Ce spuneți?
“Bookish Pet Peeves” – p#1
Nu este neapărat un tag ci o idee de articol care mi-a venit de la un video booktube-ian pe care l-am văzut. M-a făcut să mă gândesc la lucrurile care mă enervează pe mine cel mai tare în materie de cărți așa că am făcut o listă cu poze…
Mă enervează foarte tare atunci când textul e mic sau când se întinde cerneala.
(un exemplu pentru ambele)
Mă enervează când mai multe cărți de la același autor nu sunt publicate la aceeași editură (deși sunt conștientă că nu e vina nimănui, că așa e normal să stea lucrurile în cele mai multe cazuri) și nu au aceeași dimensiune.
(cărțile de Terry Pratchett)
Mă enervează când se desprind paginile foarte ușor.
Doar la astea m-am putut gândi pe moment însă cu siguranță voi continua acest articol în viitor. Pe voi ce vă enervează?
Colecții…
Și aici mă refer la mai multe lucruri. O dată avem colecțiile pregătite de către edituri în care publică mai multe cărți asemănătoare dintr-un anumit punct de vedere și pe de altă parte, avem ideea de colecționare a cărților, în general. Nu m-am gândit la cea din urmă până de curând, căci nu am deținut și nici nu am citit extraordinar de multe cărți însă m-am hotărât – da, vreau să le și colecționez. Vreau să am rafturi întregi, pline cu cărți iar această bibliotecă personală să crească pe parcursul anilor, o dată cu mine. Vreau să am o gamă foarte variată de cărți în care să-mi regăsesc “anii tinereții” și etapele dezvoltării mele ca om, căci bineînțeles, o carte poate schimba foarte multe lucruri în gândirea unui om.
Aici însă, m-am lovit de o problemă apăsătoare. Ce colecție să aleg? Să dețin aceeași carte în două sau mai multe limbi? Să fie Penguin Books, Cotidianul Literatură, Raftul Denisei? Să dețin o carte într-o anumită limbă în mai multe ediții, bazat pe coperta acesteia și/sau pe traducere? Cum să fac astfel încât să dețin cea mai bine realizată ediție, pornind de la fontul textului, trecând prin editare și ajungând la copertă? Mi se pare foarte stresant să faci această alegere pentru biblioteca ta.
De exemplu, până acum îmi plăceau foarte mult cărțile din colecția Cotidianul Literatură dar după aceea am văzut că editura Humanitas publică Foamea de Knut Hamsun în colecția lor, Raftul Denisei. Tot în această colecție, din câte știu eu, mai există o carte publicată de Knut Hamsun. Acum ar trebui să cumpăr și acea ediție din Foamea, mult mai drăguță ca aspect fizic? Sau să renunț de tot la colecția Cotidianul Literatură, din moment ce oricum nu se mai publică? Sau e o idee bună să citesc mai multe ediții din aceeași limbă, datorită posibilelor diferențe de traducere?
Mereu am mers pe principiul de a cumpăra cărțile în limba lor originală, dacă e posibil, însă uneori mă ajută dacă le-a, citit înainte în propria mea limbă maternă.
Voi ce ziceți? Cum ați ieși din acest labirint?
