Cristina Boncea's Blog, page 86
June 19, 2015
Jumătatea Sălbatică, recenzie
Jumătatea Sălbatică by Sally Green
My rating: 3 of 5 stars
Sunt foarte, foarte furioasă! Annalise a făcut ceva oribil în cartea asta și o urăsc. Pe de altă parte, volumul doi a fost și mai aproape de patru stele decât primul și nu aștept decât volumul final al trilogiei pentru a da un verdict – am așteptări imense de la el, cât și de la următoarea producție cinematografică!
Revenind la acesta…
Nathan are 17 ani și reușește să supraviețuiască singur pentru o perioadă. Își explorează Darul, de a se transforma într-un animal fioros iar apoi îl întâlnește pe Nesbitt și se alătură echipei formate din el și Van, reîntâlnindu-se de asemenea și cu Gabriel. Nathan își dorește încă să o salveze pe Annalise din mâinile lui Mercury iar cei trei îl ajută… După care, o Alianță este formată pentru a restabili pacea între Vrăjitorii din Europa. Începe războiul iar Nathan și tatăl său Marcus iau parte la el. Nu vă pot dezvălui foarte multe lucruri legate de plot dar OMG! Indiferent de ce spune Goodreads, am citit cea mai mare parte din carte azi, in one setting. A fost și mai intensă decât prima. Îl ador pe Nathan. Îi ador partea întunecată. O urăsc foarte tare pe Annalise. Vreau ca el să fie cu Gabriel, care-l apreciază din același motiv ca și mine.
Mă simt foarte apropiată de Nathan. Îl înțeleg și îi aprob acțiunile. Scopul său este unul pozitiv, chiar dacă implică multe morți. Vânătorii sunt în principal omorâți dar fiind un război, mereu există victime colaterale. Cineva foarte important moare la final și ceva foarte mișto se întâmplă tot atunci. Profeția se adeverește. Nathan plânge de multe ori în acest volum. Își pierde virginitatea (nu cu Gabriel, din păcate!), îl reîntâlnește pe Arran, învață să-și controleze “jumătatea sălbatică”. Nathan este un răzvrătit, vrea să fie liber și e în continuare judecat de ceilalți. Nimeni nu pare să-l dorească pe-aproape, fără vreun interes. Nimeni înafară de Gabriel, francezul intelectual atât de dulce. Sper ca în următorul volum Nathan să realizeze că cel mai bine e să “love who loves you back”. Sper ca Annalise să moară în chinuri, în torturi cât mai sadice, de mâna lui Nathan. Nu-l vreau a fi Vrăjitor Alb.
M-am gândit de asemenea la o comparație cu o carte terminată recent, “Pasărea Bunului Dumnezeu” în care un mulatru (nici Alb, nici Negru – ca Nathan) este luat de mic și implicat într-un război de încetare a sclaviei (lucru care se întâmplă și în această carte; Consiliul are o nouă conducere și mulți sunt declarați trădători și executați) însă i se pare că nu există așa mari diferențe între cele două rase… că nu există bine și rău perfect definite, că totul e relativ și mai ales, că pe timp de război, albii și negrii pot fi la fel de nemiloși.
Nathan este blamat pentru faptele sale, pentru “animalitatea” de care dă dovadă. Nu este înțeles, pe când vrea doar să fie el însuși. După cum spuneam, toată lumea care îl acceptă are un interes de la el – Celia, care apare din nou ca și comandantă a Alianței, îl vrea pentru că este un luptător bun și-l poate implica și pe tatăl său în război, Mercury îl voia doar pentru a-i aduce inima lui Marcus, Annalise îl vrea doar pentru partea bună din el. De asemenea, Nathan realizează acest lucru iar Gabriel îi confirmă, faptul că Annalise ar putea fi speriată de “jumătatea rea” din el – lucru care se concretizează.
Cartea nu este superficială. Dacă are elemente superficiale, toate acestea pot fi cu ușurință ignorate datorită romantismului dintre Nathan și Gabriel, scenelor violente, sângeroase și foarte șocante dar mai ales, a adevărurilor crude. Pacea nu e ușor de obținut. Trebuie să existe sacrificii. Cineva trebuie să ia aceste decizii. Cineva trebuie să omoare pentru a-i salva pe ceilalți…
După ce că Nathan îndeplinește toate condițiile unui erou și-și pune viața în pericol pentru a-și salva prietenii, în continuare nimeni nu apreciază acest lucru și continuă să-l asemene cu tatăl său și să-i diminueze valoarea la cea a animalului din el. Lucru complet nedrept și dezgustător.
Sunt foarte curioasă ce se va întâmpla în volumul viitor. Vă recomand această trilogie doar dacă înțelegeți că există o noțiune de bine superioară propriei fericiri sau rațiuni. Sper să nu existe vreo persoană care-i dă dreptate lui Annalise. Sper ca Annalise să moară.
June 18, 2015
Orașe de hârtie, recenzie
My rating: 2 of 5 stars
Nu am fost dezamăgită pentru că mă așteptam ca John Green să-și mențină nivelul de mediocritate. Menționez faptul că îi citesc cele cinci cărți best-seller publicate până în prezent din simplul motiv de a avea argumente împotriva lor și de a le evidenția similitudinile. Dar pentru asta, mai am de citit Will Grayson, Will Grayson.
Revenind la aceasta – “Orașe de hârtie” ne spune povestea lui Quentin, care e îndrăgostit de Margo, o fată pe care nu o cunoaște foarte bine. Îi place, așadar, de imaginea pe care și-a format-o el despre ea, bazată pe aparențe. Cei doi se cunosc din copilărie și sunt vecini, însă nu sunt prieteni apropiați. Într-o seară, Margo îl ia pe Quentin într-o serie de farse plănuite de ea, după care dispare. Quentin se simte obligat să o caute și de aici începe totul…
Cartea a fost oribilă, nu în sine ci pentru că toleranța mea pentru John Green e din ce în ce mai scăzută. Quentin pornește într-o călătorie unde realizează că imaginația e un lucru periculos, că lucrurile pot fi diferite de felul în care ți le-ai imaginat – în concluzie, o altă lecție stupidă asemănătoare celei din An Abundance of Katherines sau restul cărților. În fine.
Quentin și prietenii săi pornesc în căutarea lui Margo, ratând absolvirea liceului. Dacă o găsesc sau nu sau ce s-a întâmplat cu această ființă asemănătoare Alaskăi, nu vă pot spune.
Nu aș vrea nici să vă influențez atât de negativ. Părerea mea fermă este doar faptul că poate John Green ar putea da impresia de autor sofisticat cu romane inteligente doar dacă nu ești deja conștient de toate lucrurile pe care le îndrugă el acolo… plus faptul că unele dintre ele sunt complet dezgustătoare (a se vedea, atitudinea lui Quentin, în acest caz, față de o nălucă… ideea de salvare auto-impusă, de dragoste din nimic, obsesie bolnavă fără niciun beneficiu, ȘI MAI ALES, fetele triste care dau de înțeles că au nevoie să fie salvate, că e musai). Nu pot înțelege pe niciunul din protagoniștii lui Green. Cu toții susțin că au argumente solide pentru lucrurile pe care le fac, că sunt conștienți că nu sunt ok și totuși -.
Sunt curioasă cum va fi această carte transformată într-un film, mai mult ca sigur, o să-i distrugă atmosfera de continuă disperare și lipsă de înțelegere a călătoriei sale (Quentin) extreeem de filosofică.
Nu a fost nici măcar amuzantă. Personajele și-au pierdut timpul și eu, de asemenea, mi-am pierdut timpul. Îh. (Rating final de 2,3 or smth).
June 14, 2015
Concurs WordPress #1!
După cum spune și poza de mai sus, mi-a venit o idee mai creață pentru acest concurs…
M-am gândit că în loc să pun mai multe cerințe (pe care nu le pot îndeplini toți) în cadrul unei singure postări de pe o anumită platformă, să organizez același concurs în trei locuri, pentru a aduna cât mai mulți participanți. Poate nu toți dintre voi sunteți activi și pe Facebook și pe WordPress și pe YouTube – acesta este conceptul! Așa că puteți să vă alegeți una dintre ele pentru a putea participa la acest concurs.
CE PUTEȚI CÂȘTIGA?
Premiul constă într-un box set ce conține primele trei cărți din seria It Girl de Cecily von Ziegesar, o serie spin-off făcută după Gossip Girl. Cărțile sunt paperback și sunt în limba engleză.
CE TREBUIE SĂ FACEȚI?
Să urmăriți acest blog prin e-mail/butonul de Follow și să lăsați un comentariu mai jos.
Nimic mai simplu! BUT WAIT, THERE’S MORE!
Puteți de asemenea să vă înscrieți și pe YouTube (aici) sau Facebook (aici) în cadrul aceluiași concurs, pentru două șanse în plus la extragerea finală ce va avea loc pe 20 iunie. Dar, bineînțeles, nu e obligatoriu. Concursurile au numere în titlu pentru că aceasta este ordinea în care voi număra participanții (mai întâi participanții de la concursul de pe WordPress, apoi cel de pe YouTube și apoi cel de pe Facebook). Succes tuturor!
June 13, 2015
Top 5 cărți 2015/2
… adică top 5 cărți citite până acum. M-am gândit că tot a trecut jumătate de an iar eu am reușit să citesc 29 de cărți, ar fi drăguț să fac un top pe care apoi să-l compar cu top 10 pe 2015. Mai sus aveți o poză de pe Goodreads cu rating-ul acordat până acum cărților. Trebuie să recunosc că sunt destul de dezamăgită de cărțile pe care le-am citit în aceste șase luni, căci niciuna nu a reușit să primească punctajul maxim. Și totuși, sunt convinsă că cel puțin o carte va primi cinci steluțe până la sfârșitul anului. Am planuri mari pentru vara asta…
Să vedem deci top 5-ul, de care și eu sunt curioasă:
5. Dear Dad: Letters from an Adult Child
Este o carte non-fictivă care m-a impresionat aproape până la lacrimi. Urmărește povestea de familie a lui Louie Anderson, celebrul comediant cunoscut din desenul “Viața cu Louie”. Partea bună!? Mai am încă două cărți de-ale lui necitite. I love this man.
4. Cutia cu fantome
Am citit-o în română dar cu siguranță varianta în engleză ar fi primit cinci stele. Deja am achiziționat-o și sunt convinsă că îl ador pe Joe Hill, fiul lui Stephen King. E probabil prima carte horror serioasă (>Goosebumps) pe care am citit-o și a fost de-a dreptul genială!
3. 1984
Așa mi-am dat seama că îl ador pe Orwell și o să citesc tot ce a scris el vreodată. MUST READ!!!
2. Ochiul lui Nefertiti
A fost dragoste la prima vedere (a coperților) cu această trilogie, Furtuni pe Nil. Abia aștept să citesc și celelalte două volume. PURE PERFECTION.
1. Mincinoșii
Cel mai bun plot-twist ever. Foarte ușor de citit. Adorabilă. O investiție foarte bună. Recomand.
Nu mi-a luat foarte mult să aleg, mai ales că două din aceste cărți sunt pe lista mea de favorite, chiar dacă au obținut doar patru din cinci steluțe. Sunt convinsă că se vor afla și în topul final dar oare le va depăși vreo altă lectură?
Care sunt cărțile voastre preferate citite până acum anul ăsta?
Pasărea Bunului Dumnezeu, recenzie
Pasarea Bunului Dumnezeu by James McBride
My rating: 4 of 5 stars
Nu regret nimic!
Nu regret că n-am lăsat această carte jos din mână, cu toate că mi-a luat vreo trei săptămâni să o citesc. Am primit-o ca sponsorizare de la editura Trei și este o ficțiune istorică.
Povestea este foarte, foarte tristă și nu am reușit decât să o compar cu singura carte pe care am citit-o până în prezent, legată de viața grea a oamenilor de culoare din S.U.A și anume, “Culoarea Sentimentelor” – dar nu este pe departe același gen de poveste soft și de suburbie.
Cartea îl are în prim-plan pe un băiețel mulatru al cărui tată este omorât de nimeni altul decât John Brown, faimosul aboliționist. Memoriile sale sunt găsite într-o Biserică după moartea sa și transcrise…
Băiatul în vârstă de doisprezece ani nu are de ales decât să meargă împreună cu John Bătrânul și fiii săi în călătoria sa prin State pentru a elibera robii de culoare. E de menționat faptul că John este alb și foarte credincios.
Poreclit Cepșoară și luat drept o negresă, protagonistul nostru își petrece trei ani din viață purtând bonetă și rochițe, fiind favoritul lui John. Relatarea fiind la persoana I, experiența este cu atât mai traumatizantă. Copilul se luptă cu sentimentul de lașitate, pentru care se blamează constant și vrea mereu să fugă, nepăsându-i de soarta celorlalți negri. Își face prieteni dar și dușmani, însă finalul său este unul fericit comparativ cu al celor care au luptat cu adevărat alături de Căpitan. Multe morți au loc pe parcursul acestei cărți de 450 de pagini, una mai oribilă ca alta.
La un moment dat, Cepșoară petrece o bună perioadă de vreme slujând la un bordel – făcând curățenie și ocupându-se de alte asemenea lucruri. Acolo se îndrăgostește de o prostitoată pe nume Pie și se luptă pentru prima oară cu imboldul de a-și da arama pe față în numele dragostei. El este din nou recuperat de John, care are un plan măreț ce întrece toate bătăliile lor anterioare. Acesta își propune să strângă o armată mare de negri și să pornească un război împotriva sclaviei. Cepșoară îl urmează doar din nevoia de supraviețuire și fiindcă e singur pe lume.
Planul Bătrânului funcționează doar după moartea sa, lucru de care suntem anunțați prin scurte indicii de-a lungul capitolelor (și desigur, de cursul istoriei).
Recunosc că de multe m-a plictisit această carte, mai ales la început, când nu înțelegeam deloc care îi e plot-ul. Needless to say că am învățat o lecție foarte importantă despre răbdare – atât prin faptul că am terminat de citit cartea și am descoperit o poveste incredibilă cât și prin exemplul lui John Brown, care a știut că “albinele se strâng mai greu” și nu și-a pierdut niciodată credința.
Recomand această carte cu toată căldura, mai ales pasionaților de ficțiune istorică, precum sunt eu. Cepșoară este un personaj caraghios dar și foarte simpatic, care dă dovadă de curaj la final (lucru scuzabil datorită vârstei fragede) și ne ajută să înțelegem cât de grea a fost și încă este viața persoanelor de culoare din State. Eu cred că mesajul lui John poate fi aplicat și în zilele noastre, plus sau minus credința sa în Dumnezeu… Sclavia e un păcat și trebuie abolită. Rasismul aduce morți și războaie nedorite. Stop.
Seria Georgina Kincaid
Am terminat de mult de citit această serie, mai exact, în octombrie 2013. Îmi amintesc cum așteptam cu nerăbdare publicarea în limba română a fiecărui volum și cât de dezamăgită am fost de ultimele două. Apoi am dat la schimb cele șase cărți..
Pe data de 13 octombrie 2013 am scris o recenzie pentru întreaga serie și am de gând să o postez aici, exact așa cum a fost scrisă atunci.
SPOILER ALERT!!!Georgina este până la urmă o femeie amuzantă, plină de sexualitate dar și cu o inimă mare, mult prea mare dacă mă întrebi pe mine. Mila ei se întinde asupra oamenilor în mare parte și mai puțin asupra creaturilor damnate la fel ca ea, care nici măcar nu dau dovadă că ar mai avea un suflet, ceea ce oricum, nu mai au pentru că în scurt timp acesta va aparține Satanei. În serie, Satana nici măcar nu apare, sub nici un fel sau chip și doar iadul, care e mai degrabă un birou, o afacere ce necesită multă hârțogăraie. Raiul la fel, cel puțin după spusele lui Carter. Dar Georgina nu pare a aparține iadului deloc, prin niciuna din acțiunile ei făcute din proprie inițiativă. Nu e o femeie depresivă, cel puțin nu la suprafață, Richelle a avut grijă de asta când a conceput-o. Nu are nici un umor unic, nu este nici un tip de personaj unic. De fapt nu e foarte diferită de multe alte personaje feminine din cărți asemănătoare. Deci nu asta m-a făcut să continui să citesc seria. Cred că cel mai tare m-a atras faptul că Georgina e o femeie cu experiență și nu o adolescentă cu la fel de multe cunoștințe ca mine în materie de viață. Așa că mi-am pus încredere în ea, sperând că o să înțeleg mai bine vârsta maturității și relațiile dar de fapt, lucrurile nu sunt chiar așa de diferite pe cât mă așteptam. Seth pare un tip atent și afectuos dar este atât de pierdut în lumea lui încât nu înțeleg cum i-ar putea satisface nevoile Georginei. Și cum de Georgina a ajuns să tot facă sacrificii pentru el de-a lungul timpului. După cum am mai spus, ultimul volum și revelația adusă de el m-au dezamăgit teribil, fiind un clișeu. Faptul că Georgina nu a iubit niciodată pe nimeni altcineva înafară de Seth, doar că sub alte nume și chipuri. Asta nu se întâmplă în viața reală și mi-aș fi dorit să o pot lua pe Georgina cât mai în serios. Revelația a distrus iluzia care mă încânta. Din fericire, Richelle a avut o idee bună când a adăugat poveștii personaje precum Carter (pe care îl iubesc), vechiul partener în crimă al Georginei, fiul arhidemonului și arhidemonul în sine și mulți alții. Personajele masculine din serie sunt suficient de interesante și unele scene de sex descrise chiar își atng scopul. Dar ceva lipsește din acest tablou perfect, plin de oameni frumoși, atractivi și așa mai departe. Viața Georginei nu e perfectă, chiar dacă Georgina în sine poate fi prin schimbarea înfățișării. Finalul a salvat cât de cât seria, Georgina a devenit o ființă umană trăindu-și ultima șansă pe Pământ. Dar a fost plictisitor și deranjant cum totul s-a învârtit din ce în ce mai mult doar în jurul lui Seth și a iubirii lor. Aș fi vrut mai multe chestii supranaturale dacă seria se vrea a fi fantasy. În schimb, Georgina era atât de umană printre toți ceilalți. Cred că asta m-a intrigat, faptul că deși era amuzantă și puternică, nu era rea. Lua mereu deciziile bune chiar și când era foarte greu. Asta nu-mi place la Georgina. Dar aș minți dacă aș spune că nu am citit fiecare volum cu sufletul la gură, că nu abia așteptam să mă reîntâlnesc cu ea și modul în care strălucește, ca o persoană pe care o cunosc și o invidiez. În loc să-mi imaginez că eu sunt ea, ca în majoritatea cărților, mi-am imaginat-o doar pe ea, o persoană care chiar există în lumea reală. Asta îi reușește mereu lui Richelle și de aceea însă se află în topul autorilor mei preferați. Dar asta nu schimbă foarte mult lucrurile și iau chestia asta la modul personal, din motivele enumerate mai sus. Seria mi-a plăcut de la distanță dar cu cât mă apropii îmi dau seama că mă dezamăgește și îmi pun întrebări în legătură cu valoarea ei, poate am supraestimat-o. Nu-mi doresc să mă mint și să spun că e perfectă, genială, unică când de fapt nu este nici unul din aceste lucruri. Faptul că nu e originlă îi scade mult din punctajul final, faptul că e amuzantă și are un echilibru potrivit între întuneric și lumină îi crește punctajul, faptul că personajul principal nu ia mereu aceleași decizii pe care aș fi vrut eu să le ia mă supără, faptul că celelalte personaje sunt splendide mă încântă. Cu alte cuvinte, încerc să mă leg de detalii pentru a-mi putea da seama că cred de fapt despre Georgina Kincaid iar detaliile sunt destul de interesante. Unele evenimente mi se par aberante și lipsite de sens, evenimente supranaturale iar altele mi se par exagerate, pline de dramă cum e relația dintre Georgina și Seth. Părerea mea e că frustrările fiecăruia dintre ei avea ceva de spus în mersul lucrurilor și nu neapărat situația propriu-zisă, problemele în familie ș.a.m.d dar Richelle nu spune asta nicăieri. Ajung să se căsătorească și să facă copii, precum în Jocurile Foamei și ăsta e un final așteptat. Nu spun că îmi place sau că nu îmi place, dar din nou, mă dezamăgește să o văd pe Georgina slabă, umană. Dacă e o eroină cu super puteri ar trebui să se comporte așa până la final. Nu știu ce notă, punctaj ar trebui să primească seria asta dar îmi dau seama că nu unul foarte mare, indiferent de încântarea mea sau de umorul inclus pentru că știu că nu este ceva unic, legat doar de Georgina Kincaid și aș putea avea aceleași sentimente legate de oricare altă carte sau serie.
Deci problema mea rămâne povestea de dragoste din cele șase cărți pe care nu am înțeles-o și pe care am urât-o. Nu am foarte multe lucruri de adăugat dar după cum se înțelege, seria mi s-a părut a avea foarte mult potențial. Acum Richelle Mead nu mai înseamnă nimic pentru mine ca și autoare însă am ținut neapărat să postez această recenzie.
Dacă ar fi să-i dau un punctaj acum, bazându-mă doar pe amintiri și fragmente din sentimentele pe care mi le-a provocat, aș zice…
2,5/5.
June 12, 2015
Structura unei cărți…
Și aici mă refer la capitole – sau lipsa lor. Eu, sinceră să fiu, prefer capitolele foarte scurte, indiferent cât de lungă este cartea. Mi se pare că le citesc mai ușor și că, de asemenea, timpul trece mai ușor și așa aung să citesc mai mult. Plus că există avantajul de a mă opri din lectură chiar când vreau eu, fără să mă găsesc în mijlocul unul întreg capitol.
Tot același avantaj îl găsesc și în cărțile care nu au deloc capitole ci paragrafe sau fragmente separate de spații goale sau o steluță. Singura carte de acest gen pe care am citit-o este, cred, Semne bune de Terry Pratchett și Neil Gaiman.
Multe cărți au capitole de mărimi egale și parcă și acest lucru mă sâcâie… măsura preferată este de 10 pagini, din câte am observat până acum. Mi se pare că e plictisitor și că, de asemenea, citesc mai cu lipsă de interes – pentru un anumit motiv (ex.: Dracula).
Multe cărți sunt structurate și pe părți (Partea I, Partea II…) care la rândul lor au capitole, de obicei. Și ăsta mi se pare un lucru bun, pentru că le delimitează într-un fel care mă face să mă forțez puțin să citesc până la final… De exemplu, dacă am citit o sută de pagini și simt că am obosit dar mai sunt încă cincizeci până la finalul Părții X, voi simți imboldul de a citi în continuare. E un ajutor pentru progres.
Cam atât am avut de spus… Voi cum preferați să fie structurate cărțile?
June 9, 2015
Livrarea și cărțile…
În ultima vreme am decis să renunț la serviciile Poștei Române când vine vorba de cărți, din mai multe motive…
– statul la coadă
– căratul coletului până acasă
– verificarea constantă a căsuței poștale până vine avizul
– completarea formularului și împachetarea dacă trebuie să trimit ceva
– durata (până ajunge coletul la destinație)
– taxa pe care trebuie să o plătesc atunci când trimit ceva
Eu cred că sunt suficiente motive – timp și bani pierduți – pentru a prefera serviciile unei firme de curierat, care de foarte multe ori sunt gratuite atunci când comanzi de o anumită sumă pe un site românesc și care, de asemenea, îți aduc coletul la ușă în timp util. Singurul dezavantaj este că trebuie să te asiguri că ești acasă în ziua în care vine curierul dar cred că se merită comparativ cu serviciile Poștei Române… cu care am auzit că mulți au diferite probleme, pe lângă cele menționate de mine mai sus; colete rupte, desfăcute sau pur și simplu pierdute fără motiv – ORIBIL!
Din păcate, depind încă de Poșta Română pentru coletele care îmi vin din afara țării dar încerc să le comand pe toate în aceeași perioadă ca să nu fac o mie de drumuri până la poștă.
Când vine vorba de schimburi, din nou, prefer să le fac cu predare personală și să-mi ajustez programul astfel încât să nu-mi vină peste mână. Am ajuns la concluzia că orice e mai bine decât îndeplinirea celor 6 lucruri menționate mai sus.
Voi ce părere aveți? Ce servicii vă avantajează mai tare?
Hoțul Fulgerului, recenzie
A fost foarte aproape de patru steluțe, la fel ca Jumătatea Rea.
Povestea îl urmărește pe Percy Jackson, un puști de 12 ani care află că este semizeu. Lumea lui nu se împarte cu adevărat în două, căci monști din Lumea Subpământeană îl urmăresc prin New York-ul zilelor noastre… Mi-a plăcut faptul că ne-a fost oferită și o explicație pentru această poziționare geografică privilegiată și suprafolosită în mai toate romanele scrise de autori nativi din State – și anume, faptul că… (READ MORE)
June 8, 2015
Surprize, spin-off-uri… News.
Mai am puțin și termin de citit primul volum din seria Percy Jackson și Olimpienii și pot spune că toate recenziile pozitive pe care le-a primit sunt meritate. Pe mine, cel puțin, mă captivează super mult această carte și asta m-a făcut să mă gândesc la seria spin-off care s-a făcut după ea – Eroii Olimpului, cred că se numește… dar și la spin-off-uri în general. De exemplu, am citit seria Academia Vampirilor dar nu și spin-off-ul Bloodlines, deși mi-a trecut prin minte.
Voi ce părere aveți și ce spin-off-uri mai știți sau ați citit? Vi se pare o idee bună ca lumea dintr-o anumită serie să fie reluată în altă serie dar cu alte personaje (cam ca serialul Skins)?
Pe lângă asta, bineînțeles că acum am deja pe wishlist întreaga serie cu Percy și mi-am propus să o cumpăr în engleză de pe Okian, mai nou, librăria mea online preferată.
Am văzut că editura Trei are pe lista de “în curând” multe titluri de care aș fi interesată… Vă las câteva exemple mai jos.
Nu știu mare lucru de cărțile astea însă despre prima, am auzit o grămadă de lucruri bune iar în privința celeilalte, sunt foarte curioasă în privința acestei cărți datorită autoarei… mi-a plăcut foarte mult Mincinoșii.
Înafară de asta, voi posta recenzii și pe acest site de acum înainte așa că vă invit să-l vizitați și să-i dați un LIKE paginii de Facebook.
Luna aceasta am terminat o singură carte până acum dar am planuri mari pentru vară (lecturi pentru bac). Voi ce mai faceți?
