Cristina Boncea's Blog, page 83

GOOD NEWS, FRIENDS

Incredibil, dar adevărat! Volumul #2 din Octopussy va prinde viață… cândva. Nu știm când dar așa va fi. Editorul meu îmi spune asta. Ce ziceți? Nu-i așa că vă doriți și mai tare să cumpărați primul volum, deja apărut!? Ca să nu rămâneți în urmă cu povestea…

Și dacă l-ați citit deja, nu ezitați să scrieți câteva cuvinte despre el pe orice platformă socială. Vă pup!

Protected: Relațiile interumane (perspectivă, pamflet, RANT)

This post is password protected. You must visit the website and enter the password to continue reading.

Kids, don’t smoke

“Unii oameni mor sau mai rău, ajung la spital”

O să vă povestesc ziua mea de ieri. A fost una dintre cele mai oribile din viața mea. Apoi vă explic și titlul postării.

Eu nu sunt fumătoare, până vara asta nici măcar nu știam să fumez. Am început să ies cu un grup de oameni cu care mi se părea că mă distrez. N-am avut niciodată prea mulți prieteni în același interval de timp așa că mi se părea ceva șmecher. Nu asta a fost problema, totuși, nu “anturajul”. De aproximativ o lună și ceva am ieșit aproape zi de zi, beam o bere și fumam cel puțin un pachet de țigări. Mergeam acasă și totul era ok, iar a doua zi o luam de la capăt. Asta până ieri.

Alaltăieri am avut o altă zi oribilă, pentru că dezastrele trebuie să vină unul după altul, nu-i așa? Așa că nu am prea dormit în noaptea respectivă iar dimineața m-am trezit epuizată și cu o stare de rahat. M-am dus cu o prietenă într-o cafenea; mi-am luat un Strongbow și un pachet de Dunhill albastru. Totul era ok. Am fumat mult și foarte, foarte repede.

Am stat cam o oră acolo, după care a venit mama după mine să mergem acasă. Între timp, trebuia să pun la poștă coletul conținând premiul ultimului concurs de pe blog. Am completat formularul, am pus coletul pe cântar și cam atât am mai reușit să fac…

Mi s-a mai întâmplat de câteva ori înainte să-mi pierd vederea pentru câteva secunde. Am miopie și probabil mai are legătură și cu tensiunea, cu faptul că nu mă hidratez suficient, etc. Am crezut că și de data asta e la fel, că-mi va trece imediat, am ieșit până afară, voiam să-mi cumpăr apă, apoi m-am întors la poștă și am vrut să mă așez pe un scaun iar apoi să plec. Am leșinat. Nu știu pentru cât timp. Îmi amintesc cum înainte întrebam diferite persoane cum e să leșini… NU, nu seamănă deloc cu adormitul. Închizi ochii acum și apoi vine vidul; îi deschizi și ți se pare că ai clipit doar, dar de fapt puteau să treacă ore întregi. Leșinatul e ca și clipitul, nu ca somnul, când ai o oarecare idee asupra perioadei cât ai dormit.

M-am așezat iar pe scaun, mama mă ținea, țipa. Oamenii se speriaseră, mi-au adus apă, îmi ziceau că sunt palidă. Au chemat ambulanța, spitalul era chiar lângă. Am mers cu ambulanța la spital, mi-au pus o perfuzie, mi-au luat analize. Am stat câteva ore, eram mult mai ok dar mă durea îngrozitor capul. Mi-au dat drumul, am mers acasă și am dormit. M-am trezit, am vomitat și m-am simțit și mai bine. Acum, dimineața, nu mă mai doare capul deloc dar încă simt gustul vag al țigărilor, atmosfera din bodegile pe care le-am frecventat în ultima perioadă.

Nu, nu mai vreau să fumez. Uneori mă trezeam mahmură după cine știe ce petrecere și dimineața mi se părea șmecher că nu mă durea nimic, că eram ok. Mi se părea că o pot duce așa toată viața, că nu există altfel de distracție. Lucrurile de care eram conștientă că îmi fac rău le consideram cool, din nou, datorită aceleiași idei că voi putea rezista la infinit în acest cerc întunecat, în efectele secundare ale unor lucruri care mă făceau să mă simt bine temporar. Nu vreau să mă refer doar la fumat. Știu că mulți vor zice “dacă ai avut tu o experiență nasoală asta nu înseamnă că ni se va întâmpla și nouă” – dar toți cei care fumează știu că mai devreme sau mai târziu vor plăti pentru asta. Nu mi s-a pus un diagnostic, eu l-aș numi supradoză de nicotină, prea mult fum la creier, zero oxigen, habar n-am. Le-am explicat situația la asistente, cred că au făcut bine ce au făcut.

Mai știu că de multe ori îmi ziceam că nu-mi pasă de corpul meu atâta timp cât pot gândi limpede însă asta e doar parțial adevărat – atunci când lucrurile o iau de tot în jos, până și mintea ți se îmbolnăvește, nu mai poate trece peste celelalte mici afecțiuni ale corpului, care se pot transforma în ceva grav. Țin să menționez că n-am mai mers decât o singură data la spital, în clasa a 7-a când am avut entorsă la picior. Dar eram foarte calmă ieri, știam că am nevoie de ajutor medical. Știam că nu se va rezolva dacă dorm pur și simplu, îmi era frică de faptul că aș putea muri în somn – deși probabil că nu era chiar atât de grav, dar atunci a fost momentul când am realizat că trebuie să mă opresc.

Ultimele două zile m-au făcut să mă gândesc intens la starea în care mă aflu, atât psihic cât și fizic. E adevărat că mai întâi vine gândul “cel necurat” și abia apoi acțiunea care te distruge însă sunt multe lucruri care nu au efecte imediate asupra ta. Îmi doream doar să fiu ok, să nu mă mai doară capul, să nu se fi întâmplat nimic rău. Știu că pentru a menține această stare am nevoie de decizia definitivă de a mă opri, de a nu-mi mai face rău. Nu știu, sau cel puțin până acum nu știam un alt mod de a mă răzbuna pe lucrurile care mi s-au întâmplat, dar asta nu e o soluție.

Din nou, mă refer la toate lucrurile pe care le-am făcut corpului meu, știind că îmi fac rău, doar pentru a mă simți mai liberă pentru o perioadă. E de la sine înțeles că lucrurile respective nici măcar nu funcționau, însă eu continuam să le fac în prostie. Starea oferită de acele lucruri am descoperit că o pot atinge și fără vreun element exterior, că o pot reproduce chiar și la o scară mai înaltă doar folosindu-mi mintea, distrându-mă fără să am nevoie de țigări, alcool sau droguri.

Nu e vorba de dependență, nu știu cât de repede se ajunge la așa ceva. Problema cu toate aceste lucruri e faptul că sunt o iluzie. Nu vindecă nimic. Nu schimbă nimic, înafara de starea sănătății tale. Am luat primul fum la 14 ani pentru că toți cei din anturajul meu din liceu fumau. Nu e corect să spun că m-a forțat cineva vreodată să fumez – eram curioasă și apoi chiar am început să-mi pun speranța în țigări.

Știu că nu pot convinge pe nimeni, că unele chestii trebuie experimentate pe propria piele (deși nu doresc nimănui experiența mea). E garantat că ceva rău se va întâmpla într-o bună zi din cauza celor trei lucruri mari și rele enumerate mai sus – țigări, alcool, droguri. V-aș sfătui să nu așteptați până atunci, să vă întrebați dacă lucrurile pe care vi le faceți cu mâna voastră vă sunt cu adevărat utile. Nu dacă vă fac fericiți – eu sunt hedonistă, dau o lună de lacrimi pe 3 minute de zâmbete – pentru că da, s-ar putea să vă simțiți mai bine pentru o perioadă… Dar nu așa vă rezolvați conflictele interioare. Cel puțin asta e perspectiva mea, de asta am încercat eu să fumez. Am totuși vaga impresie că nimeni nu fumează de prea multă fericire, că toți au câte o poveste destul de tristă legată de felul în care s-au apucat. Oricât de legați ați fi de țigările voastre, vă rog, măcar nu susțineți consumul lor.

Încă mi-e scârbă să mă gândesc, să simt, fumul. Sunt absolut convinsă că nu voi mai fuma niciodată, că nu e pentru corpul meu fragil. Realizez că altele sunt lucrurile care mă pot repara pe interior. Realizez că nu vreau să renunț la ele de dragul unor obiecte fără suflet, care în schimb mi-l pângăresc pe al meu. Cu siguranță aceste lucruri există și pentru ceilalți oameni – lucruri care nu îi îmbolnăvesc în timp ce-și fac efectul. Take care of yourselves.

Malad, recenzie

Încă nu înțeleg complet, cam tremur, e ceva subconștient, trebuie să recitesc cartea asta peste ani.

Ideea e că eram convinsă că trebuie să fie ceva genial, cu mult substrat, că trebuie să fiu foarte atentă când o citesc. Mi-au venit multe comparații în minte în timp ce o citeam – filmul 88, la povestea Elisei, uneori chiar și M. din cărțile Cristinei. O carte foarte dark, asta a fost prima mea impresie, dar mai întâi, povestea ei. (READ MORE)

Câștigător Malad #2…

Pentru că persoana aleasă de RaffleCopter nu mi-a răspuns la e-mail și pentru că aplicația nu-mi permite să aleg alt câștigător din lista celor înscriși, voi oferi o copie după Malad primei persoane care comentează la această postare cu o adresă de e-mail validă, la care să-mi răspundă imediat ce îl contactez. Singura regulă ar fi să dea follow blogului. Îmi cer scuze, nu am găsit altă variantă.

EDIT: Câștigătoarea e Ștefania Bercaru, fiindcă ea mi-a trimis mail cu adresa prima.  

Câștigător Malad!

Mulțumesc tuturor pentru participare! I-am trimis deja un e-mail câștigătorului. Trebuie să vă spun că am citit vreo 50 de pagini din Malad și sper să o termin cât mai repede pentru a-mi împărtăși opinia cu voi. Cheers!

Mara, recenzie/rezumat

Mara by Ioan Slavici

My rating: 3 of 5 stars

Chiar mi-a plăcut această carte, am găsit-o foarte relatable.

Deși titlul este “Mara”, personajul principal este mai degrabă fiica sa, Persida. Urmărim evoluția celor doi copii ai săi, Trică și Persida, pentru care Mara se zbate singură, fiind văduvă. Acțiunea are loc la Radna și în împrejurimi iar personajele vizate sunt sătenii și relațiile dintre ei. “Mara” este o poveste de dragoste, categoric. Este o dramă, o mini tragedie privită însă cu stupoare, luată ca atare de privitori. Se poate spune că această dramă se desfășoară între Persida și Națl, fiul măcelarului. Problema cu acest băiat este faptul că e pe jumătate neamț și e de religie catolică – cel puțin asta gândește Mara constant, care îi vrea doar binele fiicei ei, pentru care strânge sume imense de bani de care însă nimeni nu știe. Mara debutează prin a fi podăriță însă apoi, afacerile sale prosperă și se extind.

Pe Persida a dat-o când era mică la biserică, să stea cu maicile. Maica Aegidia este un personaj care apare de multe ori în momentele de cumpănă din viața Persidei. Aflându-se în incinta bisericii, Persida este văzută printr-un geam spart de către Națl iar acesta este momentul când cei doi nu-și mai pot lua gândul unul de la altul.

Mara își trimite fata departe, în speranța de a o ajuta să ajungă bine și în același timp, să scape de Națl. Persida este curtată de mulți bărbați însă ajunge la concluzia că oricum i-ar răni pe toți cu felul ei de a fi, cumpătat dar și foarte vulcanic în același timp.

Despre fratele ei, Trică, aflăm că este un puști destul de mototol care însă reușește să intre calfă la Bocioacă și devine ulterior maistru în cojocărie. El dezaprobă de asemenea legarea Persidei de Națl. Relațiile Persidei cu cei doi membrii ai familiei sale se schimbă periodic, odată cu nehotărârea ei.

O altă problemă în relația Persida-Națl este și tatăl acestuia, Hubăr, care se opune cu vehemență și vrea ca fiul său să devină maistru măcelar, chiar dacă Națl nu simte o înclinație spre acest lucru și are un suflet “călător”. Națl e conștient că fata Marei e prea bună pentru el însă nu se poate abține. Persida însă îi vede sufletul și îl consideră un om bun așa că decide să se mărite pe ascuns cu el și să plece amândoi pentru o perioadă în Viena.

Când se întorc în țară, cei doi își deschid o cârciumă și o duc bine la început, însă apoi Națl cade pradă slăbiciunilor sale și începe să bea și să o agreseze fizic pe Persida. Un alt factor apare în poveste și anume, fratele său vitreg pe nume Bandi, copilul din flori al tatălui său.

Părinții celor doi nu sunt în continuare de acord cu relația lor însă lucrurile se schimbă complet când Persida dă naștere unui băiat. Botezul are loc și pacea aparentă apare, finalul romanului fiind oarecum tragicomic. Hubăr vrea să își răscumpere greșeala și să îl ia pe Bandi cu el la Viena însă acesta sare asupra lui și ne este dat de înțeles că îl omoară în timp ce râde. Mi s-a părut finalul perfect.

Cu alte cuvinte, romanul descrie viața la țară din anii 1800, cu frumusețile și urâciunile ei. Trică decide să plece oricum să lupte în război, deși fusese răscumpărat de Bocioacă la îndrumarea soției sale Marta, ce avea o slăbiciune (sexuală) pentru dânsul. Se întoarce și el la finalul romanului pentru a sărbători alături de cele două familii acum unite. E de menționat că băiatul a fost botezat în religia catolică.

Persida este o fată foarte puternică și inteligentă, povestea mi s-a părut actuală și foarte profundă. Ea decide să rămână lângă Națl indiferent de situație, doar pentru a nu-și păta reputația în fața lui Dumnezeu, spunând încontinuu că nu mai e alt bărbat pentru dânsa. E o fată smerită dar care încearcă în același timp să-și urmeze propria inimă.

Națl pe de altă parte e mult mai slab de înger și face multe greșeli, atât din orgoliu cât și din simpla neputință de a face ceva cu viața lui. Mi-ar plăcea să îi compar în glumă cu un cuplu de doi emo din care doar ea, Persida, reușește să se recupereze.

Sentimentele Persidei sunt descrise în amănunt, cu fiecare etapă a relației dintre cei doi. M-am putut raporta la foarte multe dintre ele și simt că le-am înțeles perfect. E și o poveste tristă, tocmai din cauza faptului că se menționează cursul acesta al unei vieți petrecută în legile societății, de care oamenii depindeau mult mai mult la vremea aceea, pare-mi-se.

În orice caz, Mara mi-a plăcut destul de mult, nu a fost o carte plictisitoare și doar stilul de scriere învechit m-a deranjat puțin. Mă bucur că am citit-o.

View all my reviews

Concurs Malad!

Am primit câteva exemplare din cartea de debut a lui Alexandru Voicescu și m-am gândit să organizez mai întâi un concurs pe blog. Va urma și pe YT în curând!

De asemenea, voi posta și o recenzie săptămâna viitoare, cel mai probabil.

Pentru a câștiga această carte, înscrieți-vă mai jos!

BAFTA!

a Rafflecopter giveaway

Updates vacanță

Eu și Adi (Twist).

Momentan nu am alte idei strălucite pentru postări așa că m-am gândit să vă dau un update referitor la ce mai fac eu…

Nu am citit prea mult luna asta, am zis să o iau mai încet și oricum sunt cu cărțile pentru bac. Momentan citesc Mara și sunt cam pe la jumate.

L-am cunoscut pe Twist de pe YT și e destul de probabil să facem un video împreună soon.

I might cut my hair even shorter.

O să postez pe YT în continuare, mai am doar un video pre-filmat și trebuie să fac un tag dar nu vă faceți griji – o să fiu acolo, cel puțin o dată pe săptămână.

În ianuarie o să fac în sfârșit 18 ani!

Ultimul an de liceu trebuie să fie epic.

Totuși mi-e dor de biblioteca mea.

Când sunt în Tg-Jiu nu prea primesc cărți dar când mă întorc din vacanță o să revin la vechiul program. Vacanța mea se va termina probabil odată cu începerea școlii.

Cam atât am avut de spus. Voi ce mai faceți?

Mulțumesc fiindcă mă urmăriți și stay tuned!

Cum am descoperit… #1

M-am gândit că ar fi interesant să încerc să-mi amintesc cum am descoperit o anumită serie sau carte. Poate că unele dintre aceste povești vor reuși să vă încânte și pe voi.

Seria Sookie Stackhouse/Vampirii Sudului.

Primele 5 volume ale seriei.

Prima oară am descoperit serialul de care m-am îndrăgostit la prima vedere. M-am uitat la HBO la primul sezon și cred că și la al doilea, după care le-am văzut de pe net. Am găsit primele două volume în Diverta și le-am cumpărat pentru că eram curioasă să văd dacă sunt la fel de bune precum serialul. După cum se vede în poza de mai jos, la început am cumpărat volumele în varianta hardcover, după care le-am dat și am primit la schimb toate cele zece volume în varianta de buzunar. Momentan le dețin pe toate cele care au apărut în România și am citit opt dintre ele.

Am postat și pe YouTube o mini-comparație cu serialul pe care o puteți urmări aici:

De la noi mai lipsesc ultimele două volume și nu știu când și dacă vor fi publicate vreodată. Cert e că voi face un full review după ce le citesc pe toate și voi continua să plâng fiindcă show-ul tv s-a terminat.

Aceasta a fost prima povestioară din această rubrică nouă. Voi aveți vreo poveste interesantă despre felul în care ați descoperit o carte/serie?