Octavian Soviany's Blog, page 9

un neoclasic: duiliu zamfirescu

Perspectiva  spiritului  neoclasic este evidentă în poezia lui Duiliu Zamfirescu, care plasa de la bun început actul poetic, anunțând acorduri din lirica târzie a lui Pillat, sub tutela emblematică a Minervei: Ah! Ajută-mă acuma, tu, Minervă înțeleaptă,/Să găsesc, între atâtea lucruri nouă ce mă mint,/Drumul către Salamina și navarcul ce așteaptă/Să mă ducă la Megara, […]

exerciţii de onirism

Fondator al grupului oniric şi teoretician al „onirismului estetic”, Dumitru Ţepeneag este totuşi, într-un fel, cel mai puţin oniric dintre onirici. Spirit sceptic şi non-conformist, care refuză orice dogmă estetică,  scriitorul este, dacă nu în teorie, atunci cel puţin în practica scripturală, adeptul unui experimentalism perpetuu, pe care l-am putea defini prin analogie cu experimentul […]

puţină istorie literară (4)

Beneficiind de asemenea canale (totuşi modeste) de promovare, noua literatură experiementalistă va reuşi să dea în cele din urmă totul producţiei poetice şi se va impune ca un fenomen viu, pe care reacţia regimului nu va mai putea să-l stopeze, iar intenţia lui Nicolae Ceuşescu de a reveni , în planul creaţiei literare, la politica […]

puţină istorie literară (3)

Ne-am oprit mai mult la istoria grupului oniric, deoarece aceasta evidenţiază până unde putea merge  gradul de toleranţă al regimului comunist vizavi de literatura experimentalistă. Deşi „dubiosi” de la început din  punct de vedere politic, cu toate că îşi propuneau reinstaurarea literaturii în metafizic (lucru care nu putea să fie tocmai pe placul unui partid […]

puţină istorie literară (2)

Principalul obiect al contestaţiei care vine dinspre tabără experimentaliştilor (cei mai activi sunt oniricii)  este, desigur, poezia neomodernistă, dar această contestaţie  e lipsită de furia „demolatoare” a avangardei istorice, mai degrabă insidioasă, şerpuită, plină de maliţiozitate şi ironie. Una din ţintele sale predilecte este, nu se putea să nu fie, lirica „metafizică” a lui Nichita […]

puţină istorie literară

Din perspective unei filosofii a imaginarului,  noua poezie experimentalistă ce începe să se configureze la sfârşitul anilor 60, constituie impactul cu formele, miturile și imaginile oficiale, care acționează asupra imaginarului în mod opresiv, ca o pedagogie. În orice epocă – scrie Gilbert Durand – există două mecanisme antagonice de motivare, unul opresiv, celălalat insurgent și […]

fragment de roman

Am descins în Gara de Est într-o după-amiază posomorâtă de toamnă târzie. Ploua mărunt. Ne-am pierdut în mulţimea care se îngrămădea spre ieşire. Aveam impresia că pătrunsesem dintr-o dată într-o altă lume, care nu avea câtuşi de puţin înfăţişarea unui oraş feeric, nu era nici un Bagdad, nici un Visapour, aşa cum mă  lăsaseră să […]

th. gautier

Posteritatea n-a fost prea generoasă cu Théophile Gautier. Puţin citit astăzi, scriitorul s-a bucurat la vremea lui, de un mare prestigiu şi e greu să-ţi închipui poezia franceză din secolul al XIX-lea, în trecerea ei de la romantism la parnasianism, fără această prezenţă dinamică şi catalizatoare, capabilă să anticipeze noi linii de evoluţie ale literaturii. […]

verlaine – confesiuni (10)

Erau urâte şi biserica şi capela; una – cu coloane romano-gotice pictate spălăcit în roz şi verde-deschis, cu altarul romano-gotic zugrăvit în aceleaşi culori, cu altarele laterale foarte mici, sărăcăcioase şi pline de pretenţii în acelaşi timp, cu vitralii de Épinal de duzină, cu pereţii acoperiţi de pete verzui şi roşiaitice de mucegai, pictaţi cu […]

verlaine – confesiuni (9)

Acest salt în necunoscutul străzii şi al serii – al unui sărman băieţaş speriat că s-a pomenit fără părinţi – s-a înfăptuit cu uşurinţa cu care sunt înfăptuite toate marile decizii şi într-un chip atât de fericit, fără niciun obstacol sau altceva de felul ăsta, încât am rămas pentru un moment zăpăcit. Apoi m-am orientat […]