Octavian Soviany's Blog, page 10

verlaine – confesiuni (10)

Erau urâte şi biserica şi capela; una – cu coloane romano-gotice pictate spălăcit în roz şi verde-deschis, cu altarul romano-gotic zugrăvit în aceleaşi culori, cu altarele laterale foarte mici, sărăcăcioase şi pline de pretenţii în acelaşi timp, cu vitralii de Épinal de duzină, cu pereţii acoperiţi de pete verzui şi roşiaitice de mucegai, pictaţi cu […]

verlaine – confesiuni (9)

Acest salt în necunoscutul străzii şi al serii – al unui sărman băieţaş speriat că s-a pomenit fără părinţi – s-a înfăptuit cu uşurinţa cu care sunt înfăptuite toate marile decizii şi într-un chip atât de fericit, fără niciun obstacol sau altceva de felul ăsta, încât am rămas pentru un moment zăpăcit. Apoi m-am orientat […]

verlaine – confesiuni (8)

Voi aborda acum o perioadă foarte interesantă – cel puţin după mine – dar extrem de greu de descris, cu toate amănuntele, cu toate nuanţele aproape infitezimale, care au în ochii mei o importanţă deosebită, chiar dacă au fost puerile la început, pentru a deveni pe urmă adolescente, iar atunci când e vorba de adolescenţa […]

fragment de roman

Saltimbancii Cu prilejul unor zile de sărbătoare, la marginea oraşului nostru poposeau pentru vreo două săptămâni saltimbancii. O mulţime de corturi, barăci şi dughene împestriţa maidanul, unde, în zilele obişnuite erau ţinute târgurile de vite. Seara se aprindeau acolo lumini multicolore şi focuri de artificii la care plodăraia oraşului se uita cu gura căscată. Vântul […]

verlaine – confesiuni (7)

Nici până atunci, nici de atunci înainte n-am fost vreodată bolnav în adevăratul înţeles al cuvântului, dacă nu pun la socoteală reumatismul şi urmările lui, care mi-au adus multe neplăceri, m-au împiedicat de la treburi şi au făcut din mine, de zece ani încoace un fel de infirm pe picioarele lui, câteodată iute la mânie […]

verlaine – confesiuni (6)

Cronologiceşte, ar fi trebuit să scriu „ziua de doi decembrie şi boala” pentru a numi cele două obstacole provizorii care mi-au întârziat intrarea la liceu. Pofta de glorie, pe care o are orice scriitor demn cât de cât de acest nume m-a făcut însă să scriu invers, chiar fără voia mea, din nevoia de a-i […]

verlaine – confesiuni (5)

Ce să mai spun despre Metz? Pe legea mea, nu mare lucru în cele din urmă! Tata şi-a scris demisia şi, în ciuda unei scrisori foarte măgulitoare a coloneluluii Niel, şi-a menţinut-o, iar, după ce a fost acceptată, s-a decis  să ne mutăm la Paris. Am debarcat toţi trei într-un apartament mobilat din rue des […]

veralaine – confesiuni (4)

Ne-am întors aşadar la Metz, unde tatăl meu fusese trimis iarăşi cu regimentul. Am descris deja cât de cât Metzul din timpul copilăriei mele. Ceea ce am povestit n-are nimic izbitor; erau zorii vieţii sau mai curând ai creşterii unui micuţ care devenea măricel. „Micuţul” – aşa îmi spuneau acasă şi am continuat să îmi […]

verlaine – unii şi alţii (6)

Scena IX CEI DE DINAINTE, CHLORIS, MYRTIL. CHLORIS: Mi-e inima dispusă spovada să v-asculte. Hai, spuneţi ce v-apasă, eu ştiu fără de greş Cum că tăcerea asta vă strânge de gâtlej. Şi stăruinţa voastră de-a mă curta, pe care O faceţi să suspine precum nişte cavale Ce-ngână madrigale făcute-n cinstea mea Vă strânge ca o […]

verlaine – unii şi alţii (5)

Scena VIII SYLVANDRE, ROSALINDE SYLVANDRE: Vreau să vă spun povestea-mi. ROSALINDE: Cunosc prea bine snoava, Citind-o nu odată în ochii lui Myrtíl. Voi amândoi vă temeţi, crezându-vă subtili, De dragostea ce vine şi buzele-şi asmute Spre a vă da săruturi de voi necunoscute, Furaţi de amintirea unui amor trecut. Ingraţi şi proşti ce sunteţi, vă […]