Octavian Soviany's Blog, page 11

verlaine – unii şi alţii (2)

Scena 4 SYLVANDRE, CHLORIS CHLORIS, alergând: Nu! SYLVADRE: Da! CHLORIS: Nu vreau!   SYLVANDRE, sărutându-i ceafa: Îmi pare că aţi voit cândva. (Ţinând-o îmbrăţişată.) Nehotărârea voastră a fost de partea mea. Iar uliul rândunica în ghearele-i o ţine! CHLORIS: Ah, cum de nu vă crapă obrazul de ruşine! Dar nu!  El râde! Râde! (Se preface […]

verlaine – traducerea mea

Unii şi alţii Comedie dedicată lui Théodore de Banville PERSONAJE MYRTIL SYLVANDRE ROSALINDE CHLORIS MEZZETIN CORYDON AMINTE PĂSTORI ŞI MĂŞTI          Scena se desfăşoară într-un parc de Watteau, la sfârşitul unei după-amieze de vară.          Numeroşi bărbaţi şi femei sunt grupaţi, în atitudini nonşalate, în jurul unui cântăreţ costumat în Mezzetin,  care se acompaniază încetişor […]

verlaine – confesiuni (4)

Anul 1848 ne-a prins la Montpellier şi acolo am asistat, ba chiar mai asist încă, fiindcă, de data aceasta, amintirile mele sunt foarte limpezi şi foarte nete, deşi au trecut de atunci  patruzeci şi şase de ani, la proclamarea republicii sau, mai exact, la solemnizarea acestei grandioase formalităţi. Mă aflam, în mare ţinută de băieţaş […]

verlaine – confesiuni (3)

Acelaşi anecdotier scrisese şi că eram lipsit de noroc în ceea ce priveşte „fauna” – dacă se poate spune aşa, mie nu-mi prea vine să cred – din Montpellier, căci, la puţin timp după întâmplarea cu scorpionul, de care tocmai am vorbit, m-am înbolnăvit şi a trebuit să mi se pună o lipitoare, care şi-a […]

verlaine – confesiuni (2)

În epoca primei mele copilării, la care revin după aceşti câţiva paşi înainte,regimentele îşi schimbau locul frecvent. La puţin timp după naşterea mea, cel al tatălui meu a trebuit să părăsească Metzul şi să plece la Montpellier. Acolo m-au impresionat mai ales somptuoasele procesiuni religioase care îi reuneau pe tinerii oraşului, îmbrăcaţi în rase călugăreşti […]

verlaine – confesiuni (traducerea mea)

Mi s-au cerut „note despre viaţa mea”. „Note” sună cam modest; „despre viaţa mea” e ceva mai ambiţios. Nu contează; fără prea multă zăbavă – la ce bun să aleg, s-o scurtez, s-o iau pe ocolite? – iată-mă pun şi simplu la treabă. M-am născut în 1844, la Metz, rue Haute-Pierre nr 2, vizavi de […]

am fost un copil reuşit? (31)

Tot legate de moarte, dar mai vesele decât înmormântările erau parastasele. Pe strada noastră nu se prea ţineau parastase. Ele erau apanajul familiilor venite din Vechiul Regat, la ardelenii get-beget nu se obişnuia. Prin urmare, asemenea evenimente aveau loc doar de câteva ori pe an. Personal n-am participat niciodată, dar bunică-mea,  unul din stâlpii micii […]

nodier evocat de dumas (4)

Nodier avea de asemenea uneori parte de acel hazard fericit, care dă numai peste oamenii de geniu. Într-o zi, când căuta fluturi, în timpul şederii sale în Stiria, ţinutul rocilor granitice şi al copacilor seculari, s-a urcat într-un arbore, cu scopul de-a ajunge la o scobitură pe care o zărise de jos şi de a-şi […]

nodier evocat de dumas (3)

Cum îl cunoscusem pe Nodier? Aşa cum îl cunoscuse toată lumea. Îmi făcuse un serviciu. Era în 1827 şi tocmai terminasem Cristina; nu cunoşteam pe nimeni prin ministere, pe nimeni prin teatre, poziţia mea din administraţie[1], în loc să mă ajute să pătrund la Comedia Franceză, mai mult mă împiedica. Scrisesem, de două sau trei […]

nodier evocat de dumas (2)

Am vorbit mai înainte despre defectele lui Nodier; principalul lui defect era – cel puţin în opinia doamnei Nodier – bibliomania. Acest defect, care era plăcerea lui Nodier, o ducea pe soţia lui până la disperare. Toţi banii câştigaţi de Nodier se duceau pe cărţi. De câte ori, după ce ieşise să facă rost de […]