Octavian Soviany's Blog, page 6

lamartine – traducerea mea

Nemurirea Ah, soarele e gata din zori încă-a apune, Pe frunţile-ne pale abia dacă mai pune O rază tremurată, luptând cu-al nopţii crug. Şi umbra creşte, toate se şterg şi toate fug.   Un altul să-se-nfrice de groaza nopţii vaste, Un altul să se-nspaime văzând aşa prăpaste, Un altul să asculte, adânc cutremurat, Cântarea ce-o […]

verlaine – confesiuni (II)

Pentru că am pornit-o pe Via Dolorosa a celor mai intime mărturisiri şi voi continua şi de acum înainte cu aceeaşi sinceritate de om cinstit, haideţi să vorbim despre poate singurul meu viciu de neiertat dintr-o sumedenie de altele mai mărunte: furia, nebunia de a bea! La început am băut mult când mergeam la unchiul […]

gabriela creţan

Optând pentru poemul de factură vizionară, în care pulsează sevele romantismului tenebros, Gabriela Creţan proiectează în Mic tratat despre arta trădării veritabile ceremonii scripturale, puse sub tutela titanului sau a geniului, pentru care faptul poetizării constituie un mijloc de a neutraliza puterile plutoniciene prin magia actului textual: „văd imprudenta-i mână care scrie/linsă de fulgere/şi manuscrisul […]

verlaine – confesiuni. partea a doua. (traducerea mea)

Reclame

mihai ursachi

Într-un poem cu evidente valenţe de artă poetică, Mihai Ursachi definea, împrumutând masca lirică a poetului-mag, faptul  poetizării ca pe o experienţă de tip vizionar, întemeiată pe acea dereglare sistematică a tuturor simţurilor despre care vorbise cu un secol în urmă Rimbaud: „Magia şi alcoolul viaţa-mi guvernează,/pe care-am început-o studiind filosofia,/anatomia, dreptul şi, vai, teologia,/dar […]

j. ellul – din „subminarea creştinismului” (traducerea mea)

Întrebarea pe care vreau s-o schiţez în această carte este una din cele care mă tulbură adânc, ea mi se pare insolubilă în stadiul actual al cunoştinţelor mele şi îmbracă aspectul grav al unei ciudăţenii istorice. Poate fi formulată cât se poate de simplu: cum se face că dezvoltarea societăţii creştine şi a Bisericii a […]

recitindu-i pe clasici (3)

Sărmanul Dionis (una din puţinele nuvele eminesciene publicate antum) se înscrie în ansamblul unei proze de factură romantică, pe care critica a receptat-o mai anevoie, considerînd-o mult inferioară poeziei lui Eminescu. Cel care a pus capăt acestei prejudecăţi este G. Călinescu: el a subliniat că proza eminesciană nu trebuie raportată la canoanele realismului, ci la […]

recitindu-i pe clasici (2)

O scrisoare pierdută  e considerată de critica tradiţională o comedie de moravuri politice. În spiritul literaturii realiste, dramaturgul înfăţişează aici tabloul vieţii politice dintr-un orăşel de provincie aflat în plină campanie electorală. Aspectele vizate de critica dramaturgului sunt multiple, demagogia oamenilor politici care în spatele unor idei generoase, afişate cu ostentaţie, nu sunt preocupaţi decat […]

recitindu-i pe clasici

O noapte furtunoasă inaugurează seria comedilor lui Caragiale şi trasează principalele linii de forţă ale artei comice caragialiene. E de remarcat faptul că, încă de la reprezentaţia acestei comedii, autorul a fost acuzat de imoralitate, pe motiv că piesa înfăţişează un adulter care în final rămâne nepedepsit. Încercând să ia apărarea dramaturgului, Ioan Slavici (cunoscut […]

verlaine – confesiuni (15)

Dar a venit vremea, acum, când sunt pe punctul de a încheia prima parte a acestor notiţe despre viaţa mea, să mă întorc la epoca în care tocmai îmi treceam bacalaureatul, adică la vârsta de vreo şaptesprezece ani. Mai sus pomenitul bac (cu a cărui diplomă impunătoare mă mai pot lăuda încă) n-a reprezentat singura […]