Octavian Soviany's Blog, page 4

Grigore Alexandrescu

Grigore Alexandrescu (1810 -1885) a oscilat în creaţia sa poetică între romantismul elegiac şi meditativ al lui Lamartine şi ironia subţire a clasicismului, de la care preia specii ca fabula, satira sau   epistola în versuri. Lipsit de elanurile vizionare ale lui Heliade, inspiraţia lui s-a avântat rareori dincolo de graniţele lumii terestre, a fost […]

verlaine – închisorile mele (trad. o. s.)

III O  boacănă Regretatul Arthur Rimbaud şi cu mine, apucaţi într-o zi de o poftă nebună de călătorie, am plecat, dacă nu mă înşel prin iulie 187… la A…  unde petrecusem şi aveam să petrec mai multe vacanţe cu familia şi nu numai. A… este un oraş ciudat, cu case spaniole din secolul al XVII-lea,  […]

verlaine – închisorile mele (trad. o.s.)

II Toate acestea s-au întâmplat… … în 1870, în cursul lunii decembrie. Eram guard naţional în batalionul 160, în sectorul nu mai ştiu care, undeva către Montrouge şi Vanves. Ocupam de multă vreme funcţia de expediţionar la Prefectura Senei, o slujbă care m-a fi scutit de orice serviciu militar, dacă n-ar fi fost la mijloc […]

verlaine – inchisorile mele (trad. o. s.)

Rue Chaptal. Aproape de colţul pe care îl face cu rue Blanche, cum vii dinspre Notre-Dame-de-Lorette. Un grilaj monumental şi o curte pavată, care duce spre sala de mese a pensionului L. …Pe dreapta, o uşiţă îngustă, îngăduind intrarea în interiorul clădirii, iar, agăţate de o parte şi de cealaltă, două panouri negre, pe care […]

verlaine – confesiuni(trad. o.s.)

XVII Amânând însă pentru mai târziu aceste planuri şi mulţumindu-mă deocamdată doar cu un mic acont, restul păstrându-l pentru după-amiază, după un dejun pe care l-am luat aproape împreună, am plecat după informaţii, nu înainte însă de a o preveni pe biata fată,căreia îi spuneam acum acum „frumoasă copilă”  – ce vreţi, aveam şi eu […]

verlaine – confesiuni (trad.o.s.)

XVI La naiba, îi tot dădeam înainte! Nu eram în stare s-o isprăvesc! Cine a băut va mai bea, o Doamne, iar cel care loveşte, potrinit cuvântului tău, o să piară lovit. Urmau mulţimi, grămezi, valuri de împăcări sincere – cum de nu! – apoi totul pornea iarăşi de la început. Ca într-un joc cu […]

verlaine – confesiuni (trad. o. s.)

XV Noaptea nunţii? A făcut tot ce îmi făgăduise, aş îndrăzni să spun tot ce ne făgăduiserăm în privinţa asta unul celuilalt, ea şi cu mine, căci au fost, în acele ore divine, tot atâta delicateţe din partea mea şi tot atâta pudoare din partea ei câtă pasiune reală şi arzătoare din noastră, a amândorura. […]

verlaine – confesiuni (trad. o.s.)

XIII Şi, după ce ducându-mă acasă şi încercând să par calm, deşi eram de-a dreptul nebun, am îmbrăţişat-o pe mama, căci nu mă sustrăgeam niciodată acestei datorii, şi am cinat la repezeală, am părăsit cu o grabă pe care ea trebuie s-o fi pus pe seama bucuriei că aceea era ultima seară de dinaintea celei […]

verlaine – confesiuni (trad. o.s.)

XIII În ciuda reproşurilor  pe care mi le făceam în sinea mea (căci la bun s-o alarmez pe copila aceea, poate fără niciun motiv?), n-am putut să-i împărtăşesc lui Mathilde, în seara zilei următoare, de-a lungul unei discuţii înflăcărate, sumbrele mele presimţiri, cărora ea le-a răspuns într-o manieră care mă întrista şi mă încânta totodată. […]

verlaine – confesiuni (trad. o.s.)

XII E de înţeles că n-o să mă întind mult asupra acestui mic episod, despre care nu vorbesc aici decât  pentru că el a reprezentat un bun, un foarte bun prilej de a mă deturna oarecum de la o situaţie  ca să zic aşa fără ieşire, ţinând cont de starea mea, asupra căreia se abătuseră, […]