Silviu Iliuţă's Blog, page 49
March 10, 2021
Azi mi-am dat seama ca sunt prost
Azi am citit ca a murit in SUA Adrian Lobonțiu, un mare chirurg roman, primul care a efectiat o operatie de chirurgie robotica. Primul din lume! Un pionier!
Omul era o somitate, un urias pe care il respectau toti medicii mari ai lumii si care ciuleau urechile cand le vorbea.
Am citit azi mult despre el
si mi-am dat seama ca,
practic, am fost contemporan cu un o despre care vor invata urmasii peste 100 de ani si despre care probabil vor spune ca a fost un geniu si ca de la el incolo Chirurgia a fost altfel. Mandria e si mai mare pentru ca el a studiat in tara, la Universitatea de Medicina si Farmacie din Targu Mures, nu undeva pe afara.
Si tot azi mi-am dat seama ca sunt prost, extrem de prost. Sau neinformat. Sau nu stiu cum sa zic. Pentru ca nu am auzit niciodata de domnul Adrian Lobontiu. Niciodata! Desi era probabil intre cei mai tari zece romani din ultimii zece ani, vorbind de performantele lor, nu de bani, eu nu am auzit de el. In schimb, am auzit de Vulpita, Costel, Bianca, Aby, Uragan, Vijelie si altii. Si mi-am pierdut timpul citind despre nulitati, despre nimeni.
Si m-am simtit incult. Si e numai vina mea.
.
CITESTE! A APARUT si nu e inca interzisa ! Click pe poza:
Cu autograf
FOLLOW PE FACEBOOK SI ALTE CHESTII: Silviu Iliuta–cronicipebune

NU rata singura trilogie premiata chiar de autor! Vanduta in mirificul tiraj de 4 exemplare. Doua mai sunt in raft. Vin cu autograf. Toate trei volumele SE POT ACHIZITIONA NUMAI DE AICI. SAU FURA DE LA PRIETENI.
Diverse variante de pachete pentru volumele 1, 2, 3: PE ACEST LINK
„La Botez, trebuie să avem și un fel de mâncare mai fițos, gen creveți prăjiți sau scoici sau melci. Pentru că Domnul Colonel va invita câțiva prieteni importanți.
– Din aceia care mănâncă des fructe de mare.
– În mare cresc fructe? a întrebat unchiul, cu expresia unui copil de un an care a primit prima jucărie din viața sa.
– Ești prostănac! i-a zis bunica. Este vorba de fructe ținute în mare, așa cum ținem noi gogonelele la saramură.
– Ce, noi nu băgăm pepeni la murat? a susținut-o mătușa, țipând la unchiul.
– Pepenii e fructe? a ripostat unchiul. Parcă știi tu că pepenii e fructe! Fără 100 de mililitri de țuică, unchiul meu nu e unchiul meu nu începe să circule prin sânge. Bunica a spus chiar că ar trebui să îi dăm să bea noaptea, în somn, printr-o pâlnie. „Ca să nu se trezească alt om, ca acum!” Mama Ameliei simte momentul greu și, cu o voce caldă, împăciuitoare, le explică țăranilor:
– Fructele de mare, domnule unchi, doamna bunică, părinte … Fructele de mare sunt, de fapt … A-NI-MA-LE. Creveți, stridii, languste, homari, crabi, caracatițe…
– Hai dă-o dracu’! răbufnește părintele. Absolut toți se întorc spre el.
Bunica îl mustră din sprâncene și din buze, apoi îl ceartă ca pe un câine neascultător
: – Părinte, părinte, nu ești ascultător! Dacă mai pronunți o singură dată „dracu”, te dau afară de la masă! – Cum să fie, bunică, creveții… fructe de mare?! Da’ ce, noi nu am fost la oraș să vedem creveți?
– Da, continuă ea. Chiar dacă este caracatiță, este o fructă de mare.
– Adica cum, doamnă? Poate ne spuneți că caracatița are frunze? continuă popa atacul. Toți din Armata Iliuță râd. Sunt cu capul pe spate, cu mucii la nas, cu cracii pe sus.”
„Tratament” din 2021: „Legat de pat si sedat”
„Fratele meu a fost legat de pat. Este real că familia posedă un film în care se vede că fratele meu vorbește coerent, expune părerea și roagă să fie dezlegat. Acest lucru nu se întâmplă. Noi acest film nu-l vom difuza pentru că este sentimental foarte greu de acceptat. Însă, este o anchetă în derulare, anchetă penală de aceea nici nu aș putea să vă spun prea multe”, a spus profesorul Benedek Imre despre modul in care a fost „tratat” fratele sau, profesorul Benedek Istvan.
Par metode de tortura din Evul Mediu. E mai mult:
„Directorul medical nu a aprobă medicamentul pe care trebuia să îl primească din prima zi. Dacă îl primea după experiența mea, rămânea în viață. La clinica noastră, unde lucrez eu, nu am pierdut niciun pacient cu Covid 19 și cu infarct miocardic acut. Am militat să fie tot timpul un medic prezent. Noi am avut posibilitatea să îl ducem la alte clinici de renume în București, Budapesta sau Munchen. Dacă nu poți să dai un medicament trebuie să spui asta, nu să spui că nu e nevoie”, a spus profesorul Benedek Imre.
Citesc si ma ia groaza. Aici nu e vorba de lipsurile materiale dintr-un sistem medical, nu e despre sefi numiti politic. Acestea se cor rezolva intr-un tarziu. Aici e vorba despre oameni. Iar asta nu stiu cum si daca se va rezolva vreodata. Sa legi de pat un om si sa-l sedezi, si sa consideri asta metoda de tratament. e peste puterea mea de intelegere. Si mi-e teama ca nu e o exceptie.
.
CITESTE! A APARUT si nu e inca interzisa ! Click pe poza:
Cu autograf
FOLLOW PE FACEBOOK SI ALTE CHESTII: Silviu Iliuta–cronicipebune
FOLLOW PE FACEBOOK SI ALTE CHESTII: Silviu Iliuta–cronicipebune
NU rata singura trilogie premiata chiar de autor! Vanduta in mirificul tiraj de 4 exemplare. Doua mai sunt in raft. Vin cu autograf. Toate trei volumele SE POT ACHIZITIONA NUMAI DE AICI. SAU FURA DE LA PRIETENI.
Diverse variante de pachete pentru volumele 1, 2, 3: PE ACEST LINK
„La Botez, trebuie să avem și un fel de mâncare mai fițos, gen creveți prăjiți sau scoici sau melci. Pentru că Domnul Colonel va invita câțiva prieteni importanți.
– Din aceia care mănâncă des fructe de mare.
– În mare cresc fructe? a întrebat unchiul, cu expresia unui copil de un an care a primit prima jucărie din viața sa.
– Ești prostănac! i-a zis bunica. Este vorba de fructe ținute în mare, așa cum ținem noi gogonelele la saramură.
– Ce, noi nu băgăm pepeni la murat? a susținut-o mătușa, țipând la unchiul.
– Pepenii e fructe? a ripostat unchiul. Parcă știi tu că pepenii e fructe! Fără 100 de mililitri de țuică, unchiul meu nu e unchiul meu nu începe să circule prin sânge. Bunica a spus chiar că ar trebui să îi dăm să bea noaptea, în somn, printr-o pâlnie. „Ca să nu se trezească alt om, ca acum!” Mama Ameliei simte momentul greu și, cu o voce caldă, împăciuitoare, le explică țăranilor:
– Fructele de mare, domnule unchi, doamna bunică, părinte … Fructele de mare sunt, de fapt … A-NI-MA-LE. Creveți, stridii, languste, homari, crabi, caracatițe…
– Hai dă-o dracu’! răbufnește părintele. Absolut toți se întorc spre el.
Bunica îl mustră din sprâncene și din buze, apoi îl ceartă ca pe un câine neascultător
: – Părinte, părinte, nu ești ascultător! Dacă mai pronunți o singură dată „dracu”, te dau afară de la masă! – Cum să fie, bunică, creveții… fructe de mare?! Da’ ce, noi nu am fost la oraș să vedem creveți?
– Da, continuă ea. Chiar dacă este caracatiță, este o fructă de mare.
– Adica cum, doamnă? Poate ne spuneți că caracatița are frunze? continuă popa atacul. Toți din Armata Iliuță râd. Sunt cu capul pe spate, cu mucii la nas, cu cracii pe sus.”
Calugarita din Myanmar
Reportajul zilei
O calugarita din Myanmar s-a pus in genunchi in fata politistilor pentru a-i implora sa nu mai traga in protestatarilor. „I-am implorat să nu-i rănească pe protestatari ci să-i trateze cu bunătate ca și când ar fi membri ai familiei” ( Reuters). „Le-am spus că pot să mă omoare, nu mă ridic până nu îmi promit că nu vor intra cu violență în protestatari”.
Politistii au ingenuncheat si ei, apoi au promis ca nu vor omori pe nimeni. Doua minute mai tarziu, au impuscat un tanar.
Calugarita conduce o clinica medicala, care acum a devenit o mare de sange. In Myanmar, peste 60 de protestatari, care au iesit in strada ca urmare a loviturii de stat din luna trecuta, au fost
ucisi.
.
CITESTE! A APARUT si nu e inca interzisa ! Click pe poza:
Cu autograf
FOLLOW PE FACEBOOK SI ALTE CHESTII: Silviu Iliuta–cronicipebune
FOLLOW PE FACEBOOK SI ALTE CHESTII: Silviu Iliuta–cronicipebune
NU rata singura trilogie premiata chiar de autor! Vanduta in mirificul tiraj de 4 exemplare. Doua mai sunt in raft. Vin cu autograf. Toate trei volumele SE POT ACHIZITIONA NUMAI DE AICI. SAU FURA DE LA PRIETENI.
Diverse variante de pachete pentru volumele 1, 2, 3: PE ACEST LINK
„La Botez, trebuie să avem și un fel de mâncare mai fițos, gen creveți prăjiți sau scoici sau melci. Pentru că Domnul Colonel va invita câțiva prieteni importanți.
– Din aceia care mănâncă des fructe de mare.
– În mare cresc fructe? a întrebat unchiul, cu expresia unui copil de un an care a primit prima jucărie din viața sa.
– Ești prostănac! i-a zis bunica. Este vorba de fructe ținute în mare, așa cum ținem noi gogonelele la saramură.
– Ce, noi nu băgăm pepeni la murat? a susținut-o mătușa, țipând la unchiul.
– Pepenii e fructe? a ripostat unchiul. Parcă știi tu că pepenii e fructe! Fără 100 de mililitri de țuică, unchiul meu nu e unchiul meu nu începe să circule prin sânge. Bunica a spus chiar că ar trebui să îi dăm să bea noaptea, în somn, printr-o pâlnie. „Ca să nu se trezească alt om, ca acum!” Mama Ameliei simte momentul greu și, cu o voce caldă, împăciuitoare, le explică țăranilor:
– Fructele de mare, domnule unchi, doamna bunică, părinte … Fructele de mare sunt, de fapt … A-NI-MA-LE. Creveți, stridii, languste, homari, crabi, caracatițe…
– Hai dă-o dracu’! răbufnește părintele. Absolut toți se întorc spre el.
Bunica îl mustră din sprâncene și din buze, apoi îl ceartă ca pe un câine neascultător
: – Părinte, părinte, nu ești ascultător! Dacă mai pronunți o singură dată „dracu”, te dau afară de la masă! – Cum să fie, bunică, creveții… fructe de mare?! Da’ ce, noi nu am fost la oraș să vedem creveți?
– Da, continuă ea. Chiar dacă este caracatiță, este o fructă de mare.
– Adica cum, doamnă? Poate ne spuneți că caracatița are frunze? continuă popa atacul. Toți din Armata Iliuță râd. Sunt cu capul pe spate, cu mucii la nas, cu cracii pe sus.”
March 9, 2021
Mare e gradina facebook (256)
Am si eu patru cuvinte: nu mai bine!
[image error] Doamna mama progeniturii, as vrea sa va cunosc (sau kunosk?)
Unde ati crescut-o, doamna? Pe Venus? Cum comunicati cu ea?OCHELARI.
URGENT!
Asa e: cel mai dureros e sa te pierzi pe tine „insusi”.
Totusi, ma bucur ca ai puterea sa zambesti.
Sa scrii pe facebook NUMAI cand o sa te regasesti, te rog!
[image error]As vrea o mamica de gemeni la reducere, daca se poate.
Mulatra, 1.70, varianta cu doi ochi.
Daca tot e la reducere nu prea mai conteaza daca face gemeni.
Din ciclul: „Xaxi, xaxi, stiu c-ă ma vrei!”
PAGINA DE FACEBOOK: Silviu Iliuta–cronicipebune
Toate trei volumele SE POT ACHIZITIONA NUMAI DE AICI. SAU FURA DE LA PRIETENI. Diverse variante de pachete pentru volumele 1, 2, 3: PE ACEST LINK
Fragment din carte: “Căprioara m-a chemat la ea, a doua zi. Purta niște cizme negre de piele, cu toc înalt, o fustă puțin mai lungă decât batista mea și o bluză mulată. Inutil să vă mai spun că nu purta sutien.
M-am holbat la ea câteva secunde, am studiat-o bine și tocmai când să spun ceva:
-Îti place?
-E bestial!
Stătea rezemată de frigider, cu fundul lipit de el, corpul încovoiat, o mână sus, strângând tare congelatorul, până la sânge, pieptul scos în afară și cu o mână își masa sânul drept.
Îmi zâmbește cu subînțeles și ridică ușor piciorul, lăsând să i se vadă o ață neagră, pe bost de bikini.
-Îți place ce vezi?
-E bestial, ți-am zis. De unde l-ai luat?
-Ce?
-Frigiderul. Face și gheață?”.”
Fragment din
carte
:
Patul fecioarei era cel de sus, deasupra Alionei, o basarabeancă zdravănă de 0.12 tone.
-Crezi că au adormit? o întreb.
-Carmen, da. Dar Aliona nu, că încă nu a început să vorbească în rusește.
Am început să ne sărutăm în liniște printre sforăiturile lui Carmen.
Iar eu, mi-am trimis mâinile în expediție pe corpul ei.
Pfoai, ce excursii! Ce ținuturi noi am descoperit în noaptea aia! Zone tropicale umede, munți și dealuri pe unde nu mai călcase picior de bărbat.
Apoi podișul, unde fusese cândva o junglă amazoniană. Și pe care nici măcar Soarele nu-l văzuse până acum.
Nu mai știam nici cum mă cheamă, eram transpus tot în Manualul de Geografie al Ameliei.
I-am dezbrăcat bikini roz pe care îi văzuse toată Politehnica și am început să explorez cu grijă Marele Canion din Slobozia.
-Mai ușor cu mâna, Tăntălăule, ca îmi vine să gem, îmi șoptește la ureche.
-Bine, gemi!
-Nu pot, Aliona e trează. În pana mea!
Așa că mi-am chemat mâinile din expeditie și m-am mulțumit cu sărutări.
-Trebuie să îmi zici ceva trist, m-am încins prea rău și vreau să îmi treacă până adoarme, îmi zice.
-Mâine am predare la corporație. După ce facem dragoste, mă duc să termin câteva grafice.
-Nu așa de trist, Iubire, că îmi trece de tot.
Aliona aia era de comă! Trebuia să îi pun ceva în apă ca să adoarmă! Mă gândeam să bat pe la ușile căminului, să dau șpagă cuiva și să o mut acolo.
-Uşide becu’! Uşide becu’! urlă Aliona.
-Gata, doarme bestia? o întreb pe Amy.
-Nu încă, asta e în basarabeană. Îi intră lumina de la felinar
în ochi.”
March 8, 2021
Caut tara cu spitale care nu ard
Caut tara cu spitale care nu ard.
„Un incendiu a izbucnit, luni seara, la Spitalul de Psihiatrie din Craiova, anunță ISU Dolj. Trei cadre medicale au avut nevoie de îngrijiri medicale, după ce au sărit de la etajul 1 al clădirii și au suferit fracturi la membrele inferioare. Alte zeci de persoane au fost evacuate.”
Manageri numiti politic.
Ne facem ca reparam.
Chemam firmele prietenilor sa faca o spaguta.
Nu respectam normele PSI.
Nu respectam regulile.
Mai aducem un radiator in salon.
S-a gandit un sef sa traga un fir neizolat prin tavan.
Asa a vrut Dumnezeu!
Pacientii periculosi nu-s izolati. O pacienta de la paihiatrie avea… o bricheta.
Alegeti voi. Unul dintre ele sigur e.
Eu caut tara cu spitalw care nu ard. M-am saturat.
CITESTE! A APARUT si nu e inca interzisa ! Click pe poza:
Cu autograf
FOLLOW PE FACEBOOK SI ALTE CHESTII: Silviu Iliuta–cronicipebune
FOLLOW PE FACEBOOK SI ALTE CHESTII: Silviu Iliuta–cronicipebune
NU rata singura trilogie premiata chiar de autor! Vanduta in mirificul tiraj de 4 exemplare. Doua mai sunt in raft. Vin cu autograf. Toate trei volumele SE POT ACHIZITIONA NUMAI DE AICI. SAU FURA DE LA PRIETENI.
Diverse variante de pachete pentru volumele 1, 2, 3: PE ACEST LINK
„La Botez, trebuie să avem și un fel de mâncare mai fițos, gen creveți prăjiți sau scoici sau melci. Pentru că Domnul Colonel va invita câțiva prieteni importanți.
– Din aceia care mănâncă des fructe de mare.
– În mare cresc fructe? a întrebat unchiul, cu expresia unui copil de un an care a primit prima jucărie din viața sa.
– Ești prostănac! i-a zis bunica. Este vorba de fructe ținute în mare, așa cum ținem noi gogonelele la saramură.
– Ce, noi nu băgăm pepeni la murat? a susținut-o mătușa, țipând la unchiul.
– Pepenii e fructe? a ripostat unchiul. Parcă știi tu că pepenii e fructe! Fără 100 de mililitri de țuică, unchiul meu nu e unchiul meu nu începe să circule prin sânge. Bunica a spus chiar că ar trebui să îi dăm să bea noaptea, în somn, printr-o pâlnie. „Ca să nu se trezească alt om, ca acum!” Mama Ameliei simte momentul greu și, cu o voce caldă, împăciuitoare, le explică țăranilor:
– Fructele de mare, domnule unchi, doamna bunică, părinte … Fructele de mare sunt, de fapt … A-NI-MA-LE. Creveți, stridii, languste, homari, crabi, caracatițe…
– Hai dă-o dracu’! răbufnește părintele. Absolut toți se întorc spre el.
Bunica îl mustră din sprâncene și din buze, apoi îl ceartă ca pe un câine neascultător
: – Părinte, părinte, nu ești ascultător! Dacă mai pronunți o singură dată „dracu”, te dau afară de la masă! – Cum să fie, bunică, creveții… fructe de mare?! Da’ ce, noi nu am fost la oraș să vedem creveți?
– Da, continuă ea. Chiar dacă este caracatiță, este o fructă de mare.
– Adica cum, doamnă? Poate ne spuneți că caracatița are frunze? continuă popa atacul. Toți din Armata Iliuță râd. Sunt cu capul pe spate, cu mucii la nas, cu cracii pe sus.”
March 7, 2021
Bunica la 23 de ani in tara care nu vrea ore de Educatie Sexuala
La 23 de ani este bunica. Cea mai tanara bunica din lume.
Poze: Daily Mail, Adevarul
Se intampla in Romania, in Judetul Vaslui.
Si nu, n-avem nevoie de educatie sexuala, ca e unealta diavolului, ne invata copiii sa faca prostii si necurate, si daca -Doamne Fereste! ajung bunici la 22 de ani, nu la 23, ca acum! Nu bagati educatie sexuala, lasati-i asa, sa ajunga strabunici cu 17 nepoti la 30 de ani.
Bezna mintii!
Noapte buna, Romania, oriunde te-ai afla!
PS: Stirea e din 2011, poate intre timp chiar e strabunica.
CITESTE! A APARUT si nu e inca interzisa ! Click pe poza:
Cu autograf
FOLLOW PE FACEBOOK SI ALTE CHESTII: Silviu Iliuta–cronicipebune
FOLLOW PE FACEBOOK SI ALTE CHESTII: Silviu Iliuta–cronicipebune
NU rata singura trilogie premiata chiar de autor! Vanduta in mirificul tiraj de 4 exemplare. Doua mai sunt in raft. Vin cu autograf. Toate trei volumele SE POT ACHIZITIONA NUMAI DE AICI. SAU FURA DE LA PRIETENI.
Diverse variante de pachete pentru volumele 1, 2, 3: PE ACEST LINK
„La Botez, trebuie să avem și un fel de mâncare mai fițos, gen creveți prăjiți sau scoici sau melci. Pentru că Domnul Colonel va invita câțiva prieteni importanți.
– Din aceia care mănâncă des fructe de mare.
– În mare cresc fructe? a întrebat unchiul, cu expresia unui copil de un an care a primit prima jucărie din viața sa.
– Ești prostănac! i-a zis bunica. Este vorba de fructe ținute în mare, așa cum ținem noi gogonelele la saramură.
– Ce, noi nu băgăm pepeni la murat? a susținut-o mătușa, țipând la unchiul.
– Pepenii e fructe? a ripostat unchiul. Parcă știi tu că pepenii e fructe! Fără 100 de mililitri de țuică, unchiul meu nu e unchiul meu nu începe să circule prin sânge. Bunica a spus chiar că ar trebui să îi dăm să bea noaptea, în somn, printr-o pâlnie. „Ca să nu se trezească alt om, ca acum!” Mama Ameliei simte momentul greu și, cu o voce caldă, împăciuitoare, le explică țăranilor:
– Fructele de mare, domnule unchi, doamna bunică, părinte … Fructele de mare sunt, de fapt … A-NI-MA-LE. Creveți, stridii, languste, homari, crabi, caracatițe…
– Hai dă-o dracu’! răbufnește părintele. Absolut toți se întorc spre el.
Bunica îl mustră din sprâncene și din buze, apoi îl ceartă ca pe un câine neascultător
: – Părinte, părinte, nu ești ascultător! Dacă mai pronunți o singură dată „dracu”, te dau afară de la masă! – Cum să fie, bunică, creveții… fructe de mare?! Da’ ce, noi nu am fost la oraș să vedem creveți?
– Da, continuă ea. Chiar dacă este caracatiță, este o fructă de mare.
– Adica cum, doamnă? Poate ne spuneți că caracatița are frunze? continuă popa atacul. Toți din Armata Iliuță râd. Sunt cu capul pe spate, cu mucii la nas, cu cracii pe sus.”
esim an peatza ca ne cipciripeaza!
Sa protestezi impotriva vaccinarii obligatorii, in conditiile in care nici nu se pune problema vaccianrii obligatorii, mi se pare ca e ca si cum ai protesta impotriva venusienilor care ne fura porumbul de pe camp. La fel de real e.
In rest, cul ar zice un participant de la AUR:
eshim an peatza fara botnita acum jos guvernul arafat jos!
ancercam s-a luam puterea!
cine e fara maska e cu n oi!
neau vandut tara pa strainii care fabricile nuastre batea la cwr fabricile americane!
neau furat graul romanesc!
neau furat creierele care inteligenta lucreaza an anglea!
acum ne baga si ciparea obligatorie!
jos guvernul!
sus sho sho a ka!
h a i d e t z i an peatza daka va pasa!
CITESTE! A APARUT si nu e inca interzisa ! Click pe poza:
Cu autograf
FOLLOW PE FACEBOOK SI ALTE CHESTII: Silviu Iliuta–cronicipebune
FOLLOW PE FACEBOOK SI ALTE CHESTII: Silviu Iliuta–cronicipebune
NU rata singura trilogie premiata chiar de autor! Vanduta in mirificul tiraj de 4 exemplare. Doua mai sunt in raft. Vin cu autograf. Toate trei volumele SE POT ACHIZITIONA NUMAI DE AICI. SAU FURA DE LA PRIETENI.
Diverse variante de pachete pentru volumele 1, 2, 3: PE ACEST LINK
„La Botez, trebuie să avem și un fel de mâncare mai fițos, gen creveți prăjiți sau scoici sau melci. Pentru că Domnul Colonel va invita câțiva prieteni importanți.
– Din aceia care mănâncă des fructe de mare.
– În mare cresc fructe? a întrebat unchiul, cu expresia unui copil de un an care a primit prima jucărie din viața sa.
– Ești prostănac! i-a zis bunica. Este vorba de fructe ținute în mare, așa cum ținem noi gogonelele la saramură.
– Ce, noi nu băgăm pepeni la murat? a susținut-o mătușa, țipând la unchiul.
– Pepenii e fructe? a ripostat unchiul. Parcă știi tu că pepenii e fructe! Fără 100 de mililitri de țuică, unchiul meu nu e unchiul meu nu începe să circule prin sânge. Bunica a spus chiar că ar trebui să îi dăm să bea noaptea, în somn, printr-o pâlnie. „Ca să nu se trezească alt om, ca acum!” Mama Ameliei simte momentul greu și, cu o voce caldă, împăciuitoare, le explică țăranilor:
– Fructele de mare, domnule unchi, doamna bunică, părinte … Fructele de mare sunt, de fapt … A-NI-MA-LE. Creveți, stridii, languste, homari, crabi, caracatițe…
– Hai dă-o dracu’! răbufnește părintele. Absolut toți se întorc spre el.
Bunica îl mustră din sprâncene și din buze, apoi îl ceartă ca pe un câine neascultător
: – Părinte, părinte, nu ești ascultător! Dacă mai pronunți o singură dată „dracu”, te dau afară de la masă! – Cum să fie, bunică, creveții… fructe de mare?! Da’ ce, noi nu am fost la oraș să vedem creveți?
– Da, continuă ea. Chiar dacă este caracatiță, este o fructă de mare.
– Adica cum, doamnă? Poate ne spuneți că caracatița are frunze? continuă popa atacul. Toți din Armata Iliuță râd. Sunt cu capul pe spate, cu mucii la nas, cu cracii pe sus.”
March 6, 2021
Cu cat mai saraca e tara, cu atat mai bogati sunt preotii.
Cu cat tara e mai saraca, sau oamenii din ea sunt mai saraci,
cu atat Inaltii Prelati par a fi mai bogati. In 2012, lui Kirill I, boss-ului Bisericii Ortodoxe din Rusia, i-a iesit de sub maneca, intr-o poza , un ceas Braguet, la 30 000 de dolari.
Biserica a sters imediat ceasul din fotografia de pe site-ul patriarhiei, dar a uitat sa sterarga umbra de pe masa lucioasa.
Patriarhul a jurat public, intr-un interviu, ca nu avea ceas si ca e o facatura a ziaristilor si a diavolului care i-au facut lucratura la mana.
In timp ce patriarhul se jura ca nu purta nimic, patriarhia si-a cerut scuze si a repus pe site fotografia, cu ceas cu tot.
CITESTE! A APARUT si nu e inca interzisa ! Click pe poza:
Cu autograf
FOLLOW PE FACEBOOK SI ALTE CHESTII: Silviu Iliuta–cronicipebune
FOLLOW PE FACEBOOK SI ALTE CHESTII: Silviu Iliuta–cronicipebune
NU rata singura trilogie premiata chiar de autor! Vanduta in mirificul tiraj de 4 exemplare. Doua mai sunt in raft. Vin cu autograf. Toate trei volumele SE POT ACHIZITIONA NUMAI DE AICI. SAU FURA DE LA PRIETENI.
Diverse variante de pachete pentru volumele 1, 2, 3: PE ACEST LINK
„La Botez, trebuie să avem și un fel de mâncare mai fițos, gen creveți prăjiți sau scoici sau melci. Pentru că Domnul Colonel va invita câțiva prieteni importanți.
– Din aceia care mănâncă des fructe de mare.
– În mare cresc fructe? a întrebat unchiul, cu expresia unui copil de un an care a primit prima jucărie din viața sa.
– Ești prostănac! i-a zis bunica. Este vorba de fructe ținute în mare, așa cum ținem noi gogonelele la saramură.
– Ce, noi nu băgăm pepeni la murat? a susținut-o mătușa, țipând la unchiul.
– Pepenii e fructe? a ripostat unchiul. Parcă știi tu că pepenii e fructe! Fără 100 de mililitri de țuică, unchiul meu nu e unchiul meu nu începe să circule prin sânge. Bunica a spus chiar că ar trebui să îi dăm să bea noaptea, în somn, printr-o pâlnie. „Ca să nu se trezească alt om, ca acum!” Mama Ameliei simte momentul greu și, cu o voce caldă, împăciuitoare, le explică țăranilor:
– Fructele de mare, domnule unchi, doamna bunică, părinte … Fructele de mare sunt, de fapt … A-NI-MA-LE. Creveți, stridii, languste, homari, crabi, caracatițe…
– Hai dă-o dracu’! răbufnește părintele. Absolut toți se întorc spre el.
Bunica îl mustră din sprâncene și din buze, apoi îl ceartă ca pe un câine neascultător
: – Părinte, părinte, nu ești ascultător! Dacă mai pronunți o singură dată „dracu”, te dau afară de la masă! – Cum să fie, bunică, creveții… fructe de mare?! Da’ ce, noi nu am fost la oraș să vedem creveți?
– Da, continuă ea. Chiar dacă este caracatiță, este o fructă de mare.
– Adica cum, doamnă? Poate ne spuneți că caracatița are frunze? continuă popa atacul. Toți din Armata Iliuță râd. Sunt cu capul pe spate, cu mucii la nas, cu cracii pe sus.”
March 4, 2021
„L-am blocat la masuta ca sa nu iasa sa muste alti copii.”
M-am enervat ingrozitor
cand am citit postarea aceasta.
„Am crezut că poate sunt o mamă panicată. Am crezut că fiind primul meu copil, exagerez. Am crezut că „defectul meu” e atât de defect încât nu merită să stea în preajma celorlalți copii.
Are doi ani și 3 luni, aproape. Și da, „teribila vârstă de 2 ani” nu l-a ocolit. Frustrări, tantrumuri, tăvăleli, mușcături, plânset. Este un copil hiperactiv, dar inteligent. Spune tot ce vrea, tot ce nu vrea.
De două seri tot repetă „nu ieșim, nu ieșim”, „stai la masă, nu ieși”, „stai la locul tău”. Am crezut că sunt doar cuvinte. Ei bine, nu. Puse cap la cap, copilul meu de fapt, îmi transmitea lucruri. Copilul era efectiv pus la măsuță și ieșirea îi era blocată, astfel încât să nu poată ieși de acolo. Argument: „ne este drag Patrick, dar nu am avut de ales, să nu cumva să muște copiii”. Păi eu să fiu în locul lui, i-aș mușca de cum i-aș prinde, dacă m-ai ține izolat.
Privirea lui, cu tot cu strabismul aferent pe care urmează să-l operăm, în toate pozele astea, spune totul. Într-una din poze se uită cu jind la copii.
Probabil oamenii ăștia au impresia că nu am trecut prin suficiente momente dificile, mai trebuia adăugat ceva, de ce să fim liniștiți? De ce să fim „oameni”?
Înțeleg ideea de business, înțeleg faptul că totul e despre bani. Dar e doar un copil…
Grădiniță privată. „Centrul educațional Bablylove”, sector 6.”
Ce dracu
se
intampla
cu lumea
asta,
fratilor?! Chiar nu mai
avem
pic de suflet? Hai ca profesionisti n-am fost niciodata, bai, da’ parca mai aveam o farama de suflet!
Sau mi s-a parut?
CITESTE! A APARUT si nu e inca interzisa ! Click pe poza:
Cu autograf
FOLLOW PE FACEBOOK SI ALTE CHESTII: Silviu Iliuta–cronicipebune
FOLLOW PE FACEBOOK SI ALTE CHESTII: Silviu Iliuta–cronicipebune
NU rata singura trilogie premiata chiar de autor! Vanduta in mirificul tiraj de 4 exemplare. Doua mai sunt in raft. Vin cu autograf. Toate trei volumele SE POT ACHIZITIONA NUMAI DE AICI. SAU FURA DE LA PRIETENI.
Diverse variante de pachete pentru volumele 1, 2, 3: PE ACEST LINK
„La Botez, trebuie să avem și un fel de mâncare mai fițos, gen creveți prăjiți sau scoici sau melci. Pentru că Domnul Colonel va invita câțiva prieteni importanți.
– Din aceia care mănâncă des fructe de mare.
– În mare cresc fructe? a întrebat unchiul, cu expresia unui copil de un an care a primit prima jucărie din viața sa.
– Ești prostănac! i-a zis bunica. Este vorba de fructe ținute în mare, așa cum ținem noi gogonelele la saramură.
– Ce, noi nu băgăm pepeni la murat? a susținut-o mătușa, țipând la unchiul.
– Pepenii e fructe? a ripostat unchiul. Parcă știi tu că pepenii e fructe! Fără 100 de mililitri de țuică, unchiul meu nu e unchiul meu nu începe să circule prin sânge. Bunica a spus chiar că ar trebui să îi dăm să bea noaptea, în somn, printr-o pâlnie. „Ca să nu se trezească alt om, ca acum!” Mama Ameliei simte momentul greu și, cu o voce caldă, împăciuitoare, le explică țăranilor:
– Fructele de mare, domnule unchi, doamna bunică, părinte … Fructele de mare sunt, de fapt … A-NI-MA-LE. Creveți, stridii, languste, homari, crabi, caracatițe…
– Hai dă-o dracu’! răbufnește părintele. Absolut toți se întorc spre el.
Bunica îl mustră din sprâncene și din buze, apoi îl ceartă ca pe un câine neascultător
: – Părinte, părinte, nu ești ascultător! Dacă mai pronunți o singură dată „dracu”, te dau afară de la masă! – Cum să fie, bunică, creveții… fructe de mare?! Da’ ce, noi nu am fost la oraș să vedem creveți?
– Da, continuă ea. Chiar dacă este caracatiță, este o fructă de mare.
– Adica cum, doamnă? Poate ne spuneți că caracatița are frunze? continuă popa atacul. Toți din Armata Iliuță râd. Sunt cu capul pe spate, cu mucii la nas, cu cracii pe sus.”
March 3, 2021
De la bloc (157)

Jos chinejii de la scara B!

Frate, daca re recunosti, baga trabucul ala la loc in pantaloni!
Adica tu ar trebui sa stii exact cum arata prostituatele, ce moace au pestii si sa ii dai in gat la Administratie. Treaba asta cere o prospectie indelungata, nu?
Dupa ce s-a rugat doua zile pentru distrugerea hotului, credinciosul si-a adus aminte ca a lasat bicicleta pe balcon.
Nebunu’ ala mic si tarcat face pe nevinovatul. Dar, in afara de pisici, in bloc mai sunt si patru cateluse+doua femei insarcinate. Coincidenta?
Din ciclul: nici morti nu punem mana pe lopeti! Daca zapada nu dispare prin rugaciune, organizam un pelerinaj la Arsenie Boca.
La genitiv si la dativ se poate.
Legenda spune ca, dupa ce au disparut cainii din bloc, Marcel, cel care a scris afisul, a inceput sa vorbeasca subtire. Mult mai subtire. Si e trist.
Da’ cine s-a mutat, omule, langa tine? Serghei Mizil? Guta? Madalin Ionescu?
Imcercati sa le umpleti cu bere de la pet. PAGINI DE FACEBOOK: Silviu Iliuta–cronicipebune
Toate trei volumele SE POT ACHIZITIONA NUMAI DE AICI. SAU FURA DE LA PRIETENI. Diverse variante de pachete pentru volumele 1, 2, 3: PE ACEST LINK Fragment din carte: “Căprioara m-a chemat la ea, a doua zi. Purta niște cizme negre de piele, cu toc înalt, o fustă puțin mai lungă decât batista mea și o bluză mulată. Inutil să vă mai spun că nu purta sutien. M-am holbat la ea câteva secunde, am studiat-o bine și tocmai când să spun ceva: -Îti place? -E bestial! Stătea rezemată de frigider, cu fundul lipit de el, corpul încovoiat, o mână sus, strângând tare congelatorul, până la sânge, pieptul scos în afară și cu o mână își masa sânul drept. Îmi zâmbește cu subînțeles și ridică ușor piciorul, lăsând să i se vadă o ață neagră, pe bost de bikini. -Îți place ce vezi? -E bestial, ți-am zis. De unde l-ai luat? -Ce? -Frigiderul. Face și gheață?”.”
Silviu Iliuţă's Blog
- Silviu Iliuţă's profile
- 45 followers