Memorie Quotes

“Cade la pioggia lenta ed uniforme
Sui prati verdi e sulle rocce nere.
Nell’aria si dileguan vaghe forme
Velate di caligini leggere.”
― Natalia Ginzburg, Lessico famigliare

“La unsprezece ani primisem în dar, de la Tilly, soţia unchiului Ionel, prima mea agendă. Nu-mi însemnam în ea programe sau proiecte, ci mici întâmplări trecute, boli, note căpătate la şcoală, vacanţe. Pe filele ei învăţam ce este timpul, felul în care el ne fură viaţa, dar şi felul în care memoria noastră o poate însuma: însemnările erau mărturia unei bătălii pierdute în realitate, dar câştigate în înţelegere.”
― Annie Bentoiu, Timpul ce ni s-a dat. Memorii 1947-1959

“Cultele memoriei de orice natură, indiferent dacă se prezintă ȋn veșminte religioase, civilizatoare sau politice, trebuie privite... cu neȋncredere și asta fără excepție: sub pretextul unei comemorări purificatoare, eliberatoare sau fie și numai fondatoare de identitate, ele dau inevitabil apă la moară unei tendințe ascunse de repetare și repunere ȋn scenă. ... măsurile de stingere sau de domolire a flăcării mocnite cu care ard amintirile suferințelor trebuie să facă parte din regulile de ȋnțelepciune ale oricărei civilizații,”
― Peter Sloterdijk, Zorn und Zeit

“Per questo, si scrive. Si sono moltiplicate le memorie di chi vuole raccontare la vecchiaia propria o dei propri familiari, la morte di una persona cara, o quella a cui egli stesso è prossimo. Si scrive perché si pensa. Si pensa perché si vive.”
― Gabriella Caramore, L'età grande. Riflessioni sulla vecchiaia

“Domnul învățător Mina îmi era vecin. Soția sa era tot învățătoare. Unul din stâlpii gardului dintre noi era de fapt o salcie tăiată, din trunchiul căreia răsăreau în fiecare an lăstari noi, retezați periodic. Pe trunchiul acela apăreau uneori bomboane sau tablete de ciocolată, ca și cum ar fi crescut acolo peste noapte. Cei doi învățători nu aveau copii și noi nu am devenit niciodată copiii lor. Aproape că nu am vorbit cu ei și nu au vorbit cu noi. Dar dulciurile consolidau o legătură începută pe furiș. Mi-a părut rău când a murit. Doamna i-a supraviețuit foarte puțin, la fel sora ei, care locuia în casa următoare. Bătrânele rămase singure erau considerate de multă lume vrăjitoare, mai ales dacă dețineau capre sau pisici, dar și dacă nu dețineau. De cele mai multe ori referirile la ele erau legate de uneltiri obscure, moșteniri neclare, copii nenăscuți, iar întrebarea cea mai frecventă era dacă baba aia mai trăiește.”
― Ovidiu Baron, Zăpadă pe umerii Adelinei