Răzvan T. Coloja's Blog, page 36

Partajare rapidă de fişiere prin linie de comandă în Linux

Am dat peste o chestie tare mişto. Transfer.sh îi spune. Trebuie să ai curl şi wget instalate şi apoi bagi chestia de mai jos în ~/.bashrc:

transfer() { if [ $# -eq 0 ]; then echo “No arguments specified. Usage:\necho transfer /tmp/test.md\ncat /tmp/test.md | transfer test.md”; return 1; fi tmpfile=$( mktemp -t transferXXX ); if tty -s; then basefile=$(basename “$1” | sed -e ‘s/[^a-zA-Z0-9._-]/-/g’); curl –progress-bar –upload-file “$1” “https://transfer.sh/$basefile” >> $tmpfile; else curl –progress-bar –upload-file “-” “https://transfer.sh/$1” >> $tmpfile ; fi; cat $tmpfile; rm -f $tmpfile; }

După care dai eventual un

. ~/.bashrc

Şi apoi poţi urca fişiere pe server cu

transfer nume_fişier

După ce fişierul e urcat pe domeniul transfer.sh, tot în consolă primeşti link-ul de download.

Şi-acum get this: transfer.sh oferă upload de fişiere de până la 10GB, le ţine pe server 14 zile, le urcă acolo extrem de rapid (cel puţin din România) şi – mai mişto – pe lângă link-ul de download al fişierului, în caz că acesta e fişier text, audio sau video, mai oferă şi preview sau posibilitatea de a-l asculta/vizualiza online.

E o modalitate rapidă şi facilă de a împărţi fişiere cu oamenii din online. Eu unul renunţ de azi la WeTransfer.com.

Fresh from the underzone – 4 august 2016

Hmmm. S-au mai liniştit apele în ultima vreme. Am cu ceva timp mai mult la dispoziţie. Nu mult, dar îndeajuns cât să nu mai trebuiască să gâfâi toată ziua.

În dimineaţa aceasta a apărut pe eBihoreanul un nou articol semnat de mine: ”Cum percep şcoala şi viitorul lor elevii liceelor tehnice din Bihor”. Textul se bazează pe cercetarea lui Julien F. Kiss care a chestionat peste 100 de elevi bihoreni din liceele tehnice cu privire la gradul lor de satisfacţie legat de învăţătură, viziunea lor asupra viitorului profesional, utilitatea şcolii şi alte lucruri interesante. Îi mulţumesc pe această cale domnului lector Kiss că mi-a trimis studiul său.

Am citit un text tare interesant pe GoodRead.ro: ”Demistificarea tipologiilor literare: Mitul erotic”. Discută despre cum s-a transformat imaginea femeii în literatură an după an. Abia aştept partea a doua a articolului.

Şi m-am pus să ascult emisiunile lui Vladimir Tismăneanu de pe site-ul Radio Europa Liberă. Partea bună e că se pot downloada la liber în format MP3 şi-am luat tot ce-am prins de prin martie şi până acum şi le-am pus pe telefon; le ascult pe stradă. Îmi place mult tipul şi parte din subiectele lui se leagă de curente sociologice care mă interesează pe mine (Şcoala de la Frankfurt, de exemplu), parte de totalitarism, parte de evoluţia şcolii de sociologie din România.

Cam pe mâine ar trebui să ajungă prin poştă exemplarele mele din romanul ”Aer şi MSbP”; de-abia aştept. Văd că acum 3 minute a apărut şi un text despre el pe SemneBune.ro. Şi-am vorbit cu editura şi am convenit că le dau ”Recolta roşie” spre reeditare, posibil şi ”Fabrica de furnici”. Lansări de carte cel mai probabil în toamnă, la Oradea. Am fost chemat şi la Bucureşti dar nu cred să ajung pe-acolo în curând, din lipsă de timp.

Încă n-am avut vreme să văd ce-am reuşit să buşesc la staţia mea CentOS. Trebuie să updatez GURB-ul, că din 3 kerneluri diferite listate în el două dau eroare la iniţiere. În rest am zâmbit lunile trecute când am văzut că Windows 10 are un sublayer BASH; pentru că e amuzant cum acum 10 ani îmi spuneau colegii de redacţie de laMyCOMPUTER că ”uite – în Windows nu e nevoie de consolă pentru că dublu-click” iar eu încercam să le vorbesc despre avantajele scripturilor şi ale unui prompt BASH şi mă loveam de un zid de ironii. Aşa că da – e amuzant cum Microsoft a decis că un promt BASH e totuşi de folos administratorului Windows şi cum se încearcă apropierea de sistemele POSIX după ce acum mulţi ani Steve Ballmer asemuia curentul open-source cu regimul comunist iar Linux era – citez din memorie – ”un cancer” în viziunea lui.

Despre oameni şi iluzia anonimităţii online

Nu mai comentez anonim online de mulţi ani. Ultima dată trebuie să fi fost prin 2007, dar nu mai târziu. Pe blogurile (puţine la număr) pe care le frecventez, pe Facebook, prin e-mail, în secţiunea de comentarii a site-urilor pe care le citesc – pe toate mă semnez cu numele meu. Nu o spun cu titlu de glorie ci încerc să transmit mesajul că-mi asum propriile cuvinte, cu tot cu riscul indexării – tehnic vorbind.

Problema e că majoritatea românilor comentează sub pseudonim atunci când afirmă cu tărie şi curaj lucruri. O vezi pe Mediafax, pe bloguri. Puţini sunt cei care pun un link către site-ul lor şi-l leagă de nickname şi şi mai puţini cei care semnează textele cu numele lor.

Tot problemă e – ca să mergem acum pe alt front – faptul că omul de rând, cel atehnic, are impresia că un nickname îi conferă toată anonimitatea de care are nevoie. Noi, ăştia mai tehnici care lucrăm în IT sau care ştim mai mult de a instala un driver cunoaştem însă că lucrurile nu sunt nici pe departe atât de simple. Pentru că există IP-uri iar IP-urile sunt legate de obicei de un nume; pentru că există adrese e-mail, aceleaşi adrese cu care te-ai înregistrat prin alte părţi cu numele tău real atunci când ai vrut să te revezi online cu foştii colegi de clasă. Sau poate ai un business şi din ceea ce zici sub anonimat altcineva poate deduce cu ce te ocupi, iar de acolo şi până la a lega semnificaţia nickname-ului tău de firme reprezentate online care ocupă acelaşi domeniu de activitate cu cel al firmei tale mai e doar un pas. Eu unul efectiv am pierdut şirul dăţilor în care am dat de adevărata persoană din spatele unui pseudonim online. Efectiv am fost înjurat şi ameninţat de atâtea ori încât în zeci din acele cazuri am fost curios să văd cine şi de unde o face. Şi partea amuzantă e că am aflat.

Pe vechiul Opencube ne distram cu Manowar dând de urma persoanelor care săreau rău calul înjurându-ne sau ameninţând. Eu în felul meu; el în felul lui – avantajat de accesul direct la server şi – implicit – log-uri Apache. Şi destul de rapid aflai cine e cine, unde lucrează, cu ce se ocupă, prin ce căutări Google a ajuns pe site. Amuzant a fost episodul în care un asemenea individ l-a făcut homosexual pe cutare în repetate rânduri şi-a reieşit că ajunsese pe site cu search string-ul ”de ce mă doare când îmi bag în fund [chestie]”. Amuzant a fost şi episodul în care un tip mi-a luat familia în colimator aici pe blog, la modul extrem de maliţios şi dement, de a trebuit să-i dau de urmă. Iar omul lucra la o bancă de renume din Bucureşti şi postase în timpul serviciului, în calitate de angajat al băncii. Două zile am dus tratative cu şefa lui. Ea mă ruga să nu târăsc în noroi numele băncii, eu îi explicam extrem de calm că-s dispus să o fac pentru că am lucrat în presă şi iau foarte în serios ameninţările la adresa familiei mele. Ea încerca să se scuze în numele angajatului, eu insistam că vreau o scrisoare de ”te implor să mă ierţi”, datată cu ziua de mâine şi semnată de individ. Câteva ore mai târziu, după ce bănuiesc că întreaga sucursală fusese în haos şi-au transpirat pe-acolo niscaiva şefi şi şefe, am primit următoarea scrisoare de la domnul în cauză. E amuzantă, merită o privire, dar ideea e că până să o primesc ştiam deja totul despre acea persoană, de la ce zodie e şi până la ce vânduse din casă pe OLX pentru că firma îi dăduse faliment. Aveam număr de telefon, adresă fixă, vârstă, poze cu el, CV-ul, ştiam ce cărţi citise în ultimii 3 ani. Practic singurele chestii care-mi lipseau erau numărul de înmatriculare al maşinii lui şi e-mail-ul vecinilor de palier.

Persoanele atehnice au impresia că un simplu nickname sau un e-mail fals le protejează îndeajuns încât să-şi facă mendrelele în online. Sub protecţia anonimatului orice român poate deveni un zmeu viteaz pentru că – aşa consideră el – consecinţele comportamentului sunt nule. Şi-am fost nevoit în repetate rânduri să pun la punct astfel de oameni. Am prins inclusiv persoane care intrau prin proxy să mă înjure, iar două zile mai târziu când le făceam publice numele şi localitatea de reşedinţă (să vadă Google tot şi să afle ulterior un posibil angajator ce poamă e pe cale să bage la birou) mă rugau din răsputeri să îi iert, îşi puneau cenuşă în cap sau îmi trimiteau e-mail-uri lungi cu explicaţii. Orice, numai să-i trimit înapoi în anonimitatea de sub care s-au purtat urât cu mine.

Chestia e că lumea supraestimează anonimitatea pe Internet şi subestimează capacităţile unora din cei pe care îi critică răuvoitor sau înjură în mod direct. Eu unul sunt genul acela de om asertiv care preferă rezolvată situaţia amiabil. Alţii, cum e Manowar, sunt mai direcţi şi preferă să distrugă nesimţitul din temelii. Îl las pe el să vă povestească – dacă doreşte – chestiile pe care mi le-a povestit mie mai demult despre cum se pun la punct vitejii din online.

Dar e una când un oarecare din celălalt capăt al ţării îţi scrie că te omoară pentru că ai afirmat că sistemul de fişiere din Linux e mai logic structurat decât cel din Windows (sau altă banalitate de genul acesta). Şi e cu totul altfel când un om pe care îl cunoşti şi care pe stradă îţi zâmbeşte, purcede să-şi facă un cont fals ca să te poată înjura sau critica râzând superior. Aşa – pentru că poate şi, oricum – ce-ai să-i faci? Sau când un om pe care l-ai ajutat necondiţionat atunci când ţi-a cerut-o simte nevoia într-o zi să te ridiculizeze gratuit din spatele unui nume fals. Brusc, fără un motiv cunoscut ţie, comod ascuns după un ”nome de plume”. Când dai de urma ăstora într-un final şi-ţi dai seama că ”valentina25” e de fapt tipul ăla care te tot suna să-i repari PC-ul pentru că sunteţi amici buni, ei bine, în cazuri din acelea procedez altfel. În cazuri din acelea aştept şi urmăresc persoana. Mă uit cum se comportă în continuare în viaţa reală, mă fac că plouă. Mă uit dacă repetă greşeala în online, tot ascuns sub anonimatul lui. Pretind că nu ştiu despre ce e vorba şi îl ajut din nou când mă roagă să-i repar PC-ul. Strâng din dinţi. Sau scriu un articol de genul acesta şi mă asigur că ajunge cumva la el, lăsându-l să se întrebe dacă într-adevăr am aflat sau doar blufez. După care continui să mă prefac că totul e OK.

Am renunţat la prietenii vechi din motive similare. Oameni care până în ziua de azi nu înţeleg de ce am rupt brusc contactul cu ei când – evident – ei s-au protejat temeinic înainte să mă ridiculizeze pe cutare site, deci motivul nu are cum să fie acela. Pe alţii îi ţin în continuare prin preajmă, nu-i zbor din lista de Facebook, nu le şterg numerele de telefon din agendă, continui să le răspund la e-mail-uri, mă duc la cafea cu ei dacă mă cheamă.

Dar ideea articolului e că nu te poţi ascunde veşnic online. Comoditatea oferită de un e-mail fals şi un pseudonim de moment nu te apără de toată lumea. Şi, aproape fără excepţie, cei pe care i-am găsit în trecut după vreo oră de căutări, odată expuşi s-au transformat în mieluşei. Nu ştiu dacă e un trend printre oamenii de genul acesta sau doar aşa s-a nimerit de fiecare dată în ceea ce mă priveşte pe mine. Dar dacă ne cunoaştem şi am dat mâna vreodată şi m-ai tratat urât de sub anonimat pe Internet, şansele ca eu să ştiu deja cine eşti sunt mari. N-ai crede cu adevărat cât de mari.

Şi da – textul e cu mesaj direct. Pentru cine anume contează acum prea puţin. Contează doar că azi mi-am adus aminte.

Despre cum îmi fură alţii textele

Ce mişto e când cineva îţi plagiază un articol de pe Psihoradea şi e nevoie să-l suni pe om – după ce i-ai luat numărul de telefon cu un simplu whois dat la URL – şi să-i explici chestii legate de DMCA complaint, conţinut duplicat în Google, etică şi legislaţie. Şi-i dai datele de contact ale avocatului tău şi-l auzi cum începe să se panicheze şi parcă-parcă începe să regrete că a încercat să facă trafic prin copy/paste în stilul Ponta. Iar 5 minute mai târziu dispare şi articolul furat de pe agregatorul care – din câte am văzut ulterior – preia prin metoda copy/paste zeci de texte pe zi de pe diferite portaluri de ştiri şi site-uri mai cunoscute; poze furate, texte furate, doar titlul schimbat ca să prindă la public.

Nu e prima oară când îmi găsesc articolele plagiate, dar dacă în trecut acceptam ca un oarecare să-mi fure un text de pe blog ca să-şi umple propriul site cu chestii amuzante, când vine vorba de textele de aici sau de pe Psihoradea.com, ei bine alea-s muncite şi nu accept chestii de genul ăsta.

Videodrome news – 1 august 2016

O zi tare plină azi. De-abia am avut timp să mănânc. Am scris trei articole de psihologie azi. Unul a mers spre rubrica mea din eBihoreanul.ro, altul spre Psychologies.ro iar al treilea l-am publicat pe Psihoradea: ”Sunt băieţii mai fericiţi decât fetele?”. Tot azi a apărut anunţ pe Agenţia de Carte cum că ultimul meu roman e ”pe vine”. Tot azi mi-a trimis editoarea mea poze cu romanul proaspăt-sosit de la tipografie, iar mâine pleacă de la editură spre Oradea şi exemplarele mele din carte. Cartea e încă în stadiul de precomandă pe site-ul editurii iar livrările se fac după data de 7 august.

Azi am citit nişte studii tare interesante şi a luat cu mine contactul un psiholog orădean care îmi urmăreşte articolele de pe eBihoreanul.ro. A scris un studiu foarte mişto pe nişa psihologiei muncii, cu eşantion bihorean, şi m-a întrebat dacă aş dori să expun rezultatele lui într-un viitor articol. Şi cum subiectul mi-a plăcut, rămâne doar să-i citesc studiul cu atenţie şi să scriu un text pentru rubrica ”Psihologul Bihoreanului”.

Aparte de astea – discuţii cu vechi prieteni întâlniţi pe stradă întâmplător (hello Mircea), şedinţe Skype cu editura, lucru în PHP la un site care făcea probleme, lucruri de reţinut, un CentOS 7 în care kernelul îmi făcea probleme, chestii de notat. Şi ziua încă nu e gata pentru că mai am nişte texte de citit.

A fost haos azi, e ora 20:00 şi de-abia aştept să mă pun la un serial.

Am câştigat un premiu într-o nişă în care nu activez

Funny thing happened today. Am câştigat premiul III la prima ediţie a concursului de proză umoristică SF a celor de la Helion. Cot la cot cu o doamnă (domnişoară). Ambele texte ale mele au fost declarate câştigătoare şi vor fi publicate în revista Helion Online: recenziile de film numite ”Dracula Untold cu spoilere cu tot” şi ”Cronică de film: Interstellar – geniu în stare lichidă”. Doar pe astea două le aveam în nişa cât-de-cât SF, că la capitolul ”umor” am scris eu chestii şi mai OK pe vremuri, pe OC şi vechiul blog de la această adresă. Dar tot e OK, că premiile-s în bani şi i-am făcut pe două texte pe care altfel le ţineam într-un folder prăfuit.

Ultimele veşti – 29 iulie 2016

După o lună în care am fost extrem de ocupat şi am neglijat total Psihoradea.com, azi m-am trezit pe la 5 dimineaţa ca să pot să scriu articolul ăsta: Dependenţa de păcănele – explicaţii psihologice şi statistici. Tot azi, în grabă, am reactualizat în Pocket lista de articole pe care vreau să le citesc şi am făcut sync cu eReaderul meu eInk. Am o tonă de chestii de recuperat: articole de pe Scientific American, Psychology Today, texte de pe site-uri româneşti, ştiri legate de Linux.

Romanul meu ”Aer şi MSbP” cică vine luni sau cel târziu marţi de la tipografie şi exemplarele mele pornesc şi ele spre mine cam tot pe-atunci. Posibilitatea de precomandă cu reducere de pe site-ul editurii e încă în vigoare, cu tot cu transportul gratuit. Şi azi am postat pe Facebook şi un teaser:

News from the Purgatory – 27 iulie 2016

Pe scurt: azi mi-a apărut un nou articol pe site-ul săptămânalului Bihoreanul. ”Iată cum cititul cărţilor de ficţiune ne face mai buni” îi spune şi e despre beneficiile psihologice ale ficţiunii literare. Tot azi a apărut un interviu cu mine pe recenziicărţibune.ro (mulţumiri Melei pentru întrebări şi timp). Vorbesc în el despre cărţile mele, literatura în ziua de azi şi despre cum am început să scriu.

Urmăresc de ceva vreme un blog de recenzii în care o fată tare entuziastă scrie despre cărţi şi postează impresii în format video. O cheamă Adela şi o găsiţi la Vanilla Moon Books. Încerc să-mi menţin blogroll-ul triat la sânge dar Adela merită un link în el. Îmi pare o persoană sinceră şi cu adevărat pasionată de citit, fără acel element de histrionie caracteristic celor ce postează pe Facebook poze cu cărţi pe care nici nu le-au deschis.

Latest news – 25 iulie 2016

Iar m-am trezit la 03:15 dimineaţa, ca şi ieri. Dar dacă ieri am scris un articol de psihologie pentru rubrica mea din Bihoreanul şi am tastat de zor la lucrarea mea de disertaţie, citind studii şi adunând tabele cu statistici, azi am folosit timpul calm al dimineţii pentru a face curat prin site.

Am inserat citate din opinii critice şi link-uri către recenzii în paginile fiecărui roman al meu. Am actualizat lista site-urilor de pe care romanele mele pot fi cumpărate (unele dintre acele site-uri au dispărut de ceva vreme, pe altele stocul era epuizat). Plus artificii de cosmetizare în aşa fel încât totul să poată fi citit mai uşor. Recolta roşie are acum şi un preview în format PDF în pagina cărţii, la fel ca şi Aer şi MSbP, romanul care iese în curând la editura Crux Publishing. Soldaţi ai terebetinei şi Pangeea, toamna primesc şi ele în curând un sample PDF cu primul capitol pe care să-l pun pe site. Puteţi verifica paginile cărţilor din meniul drop-down de mai sus ca să vedeţi cum arată acum sau dând click pe coperţile manşetei din dreapta.

În rest nu prea am avut vreme de multe în ultimele trei săptămâni. Am citit nişte articole de psihologie şi sociologie, mi-am scos nişte cursuri de sociologie în format MP3 ca să am ce asculta pe stradă. Încă mă uit cu nostalgie la înscrierile de la Sociologie ale Facultăţii de Ştiinţe Socio-Umane din Oradea; an de an se ocupă tot mai puţine locuri (4-10 intrări per sesiune de admitere) şi toţi studenţii sunt mutaţi la Resurse Umane. Dar oricum nu aş avea timp de încă o facultate, cel puţin nu acum, că mai am un an de master de făcut la Psihologie, după care doctorat la Cluj trei ani şi practică sub supervizare câţiva ani în paralel. N-aş rezista să alternez astea cu Sociologia, mai ales la 37 de ani, oricât aş vrea eu să-i am ca profesori pe Bottyan, Olah şi Hatoş şi să învăţ despre antropologie, teorie şi istorie sociologică ori statistică. Aşa că citesc Sutton, Giddens, Adorno şi Weber când am vreme. Mă uit la documentare despre marxism cultural.

Stau tot mai puţin pe Facebook, ies tot mai rar în oraş. Cafeneaua de lângă mine în care îmi beam dimineaţa Pepsi-ul cu cafeaua lungă cu lapte a fost preluată de altcineva şi s-a schimbat atmosfera, aşa că trebuie să caut alt loc în care să merg să citesc sau scriu dimineaţa. De când cu fumatul interzis în interior e şi mai nasol, că pe terase e haos în Oradea şi privesc priviri ciudate când scot câte o carte din geantă.

Şi am o tonă de articole de scris şi o mulţime de lucruri de recuperat pe partea de Linux (laptopul meu vechi nu duce CentOS 7 cu GNOME 3 sau KDE, aşa că SSH pe PC-ul din cameră şi lucrez din consolă, că repet pentru examenele RHCE/RHCSA). Sunt prins cu atâtea chestii de vreo lună că am ajuns să lucrez şi-n weekenduri şi-s în prag de burnout. O săptămână undeva la munte nu mi-ar strica.

Am avut o discuţie lungă şi interesantă cu Manowar zilele trecute, ceva despre sistemul de educaţie din România. Cu ocazia asta m-am uitat peste statisticile INS/IRES şi situaţia nu e deloc roz:

 

Şi-am fost la Galeria de Arte din Oradea acum o săptămână şi am văzut acolo trei pânze semnate de un bihorean pe nume Tudor Francu. Cea de mai jos mi s-a părut excelentă şi mi-a rămas în cap până acum.

Cam atât pentru ziua de azi. My second coffee awaits. Mă pun din nou pe aranjat lucrarea de disertaţie că mai am vreo una-două zile de lucru la ea. Şi chit că de-abia anul viitor trebuie să o prezint, vreau să fie gata din timp ca să nu mă aglomerez în ultimul an de masterat cu lucruri pe care le pot face acum.

Capitol gratuit din ”Aer şi MSbP” + precomenzi cu reducere

În următoarele două săptămâni apare cel de-al cincilea roman al meu intitulat Aer şi MSbP. Împreună cu cei de la editura Crux Publishing am decis să oferim primul capitol al cărţii sub formă de sample. PDF-ul îl puteţi vizualiza mai jos şi descărca tot de acolo.

Totodată, romanul este disponibil la precomandă în aceste zile, la preţ redus, livrările urmând să se facă în data de 7 august 2016. Mai multe informaţii despre carte pe site-ul editurii. Seria mea de autor de la Crux Publishing cuprinde trei romane – Soldaţi ai terebentinei (roman distins cu un premiu special la Concursul Naţional de Creaţie Literară ”Vasile Voiculescu”, ediţia XXVI, 2015), Pangeea, toamna şi Aer şi MSbP – şi este şi ea disponibilă sub formă de pachet cu preţ redus. Transportul cărţilor cumpărate direct de pe site-ul editurii este gratuit.

”Am mare încredere în talentul scriitoricesc al lui Răzvan T. Coloja și cred că volumele lui reprezintă – din punctul de vedere al stilului și al modului său ingenios de a combina defetismul cu încăpățânarea personajelor de a crede în posibilitatea unei altfel de lumi – o adevărată gură de aer proaspăt în peisajul literar românesc actual.”

Dan-Liviu Boeriu (critic literar)

Download (PDF, 6.05MB)